(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Misterul secretelor lui Polichinelle

Anonimatul si anonimitatea abunda de scriitori-comentatori. Intr-un asemenea ocean este foarte greu ca cineva sa se remarce, sa iasa in evidenta, sa se detaseze cu claritate, categoric, in vreun fel, in bine sau in rau. Vacarmul este aproape absolut. Desigur ca marea majoritate a anonimilor care-si semneaza productiile spontane cu pseudonime mai mult sau mai putin volatile au anonimatul si anonimtatea codificate in destin. Prin urmare nici n-ar putea crea creatii in alta parte. Totusi acest spatiu al incertitudinii definitive isi are elitele sale. Exista anonimi cu care ne ne-am putea mandri. Daca ar fi cazul. Misteriosi, ascunsi sub nickname, acestia reprezinta o categorie aparte de vorbitori care au inteles (cumva) ca dezavantajele anonimatului pot fi surmontate cu usurinta  dar mai ales au intuit unele dintre avantajele si voluptatile ingenui ale comunicarii virtuale intr-un anonimat mai mult sau mai putin profund.

Pe lista anonimilor cu care ne mândrim  (ne-am putea mândri), alaturi de inegalul Harabula si de alte comete, se afla dl. Polichinelle.  Nu facem aici decat sa consemnam unele dintre comentariile sale, care, dincolo de mesajul direct, transparent, vizibil pentru orice cititor atent si onest, contin incriptate, intr-un fel anume care uneori il transcende pe autorul anonim, anumite mesaje (apocrife?) incarcate de parfumurile unui ezoterism benign, gata oricand sa nasca legenda. Daca nu, nu.

P.S. Cum sub umbrela sintagmei de „secret al lui Polichinelle” se gaseste o lume vasta, din cand in cand, vor fi consemnate aici si lucruri care nu vor fi purtand semnatura celui care este dl.Polichinelle-Polichinelle, autorul clasic al polichinotelor.

 

38 răspunsuri to “Misterul secretelor lui Polichinelle”

  1. Polichinelle said

    vă mulţumesc pentru durcisarea ludică a măştii Polichinelle

    în semn de întortocheată preţuire, vă las aici o mică tuse mentală:

    se aşezase în poezie
    ca un jocheu epuizat
    la masa de şah
    unde ospiciul asediase monarhia
    şi toate i se păreau femeie
    picurând jaf
    pe ultimul drum al vieţii…

    Amitiés,

    P

    • Dl.Goe said

      Momentul d-voastra de inspiratie poetica m-a lasat fara aer. Voiam sa (va) zic ceva despre altceva dar dupa cum se stie nu putem vorbi fara aer. Ingaduiti-mi sa adulmec nitel cadoul primit. Revin de indata ce-mi revin.

      Cu drag, al dv. dl.Goe

    • Dl.Goe said

      Gata! Am luat ceva aer proaspat. Revin. Revin in legatura cu misterele concentrice (precum cercurile pe apa) din jurul mesajului d-voastra postat in DV pe firul crinului facut ca la nufarul. Ontogeneza acelui mic descantec plin de accente apocrife, adresat unei public simplu (piblicul de la Dilema) si referitoare la o entitate (lider de partid) inca si mai simpla sub aspect morfo-functional, este in sine o enigmna (daca stai sa te gandesti) nu doar o risipa. Si cum o nenorocenie nu vine singura, misterul sporeste de la sine, in patria vanzolelilor nebune si polemicilor semi-cordiale de care se bucura sub-spatiul dilemei mereu nerezolvate, prin aceea ca mesajul acela cu anatomie de post-vertebrata, reuseste sa ramana in mod incredibil, neobservat, necomentat, neatins, imaculat si sacru. Mi-am imaginat senzatia de solpsism pe care trebuie sa o fi incercat in fata singuratatii lui (in)explicabile si am incercat onest sa-mi exprim extazul in fata celor doua cercuri, pe apa, apa deasupra careia semantica textului pe care l-ati propus, usoara ca o aripa de inger, plutea in deriva. Am reusit sa mai fac un cerc (tot concentric): dl. Vasilescu mi-a moderat mesajul pana la a-l invizibiliza, in ciuda tuturor ingenuitatilor pasagere care-l incarcau si a tuturor politicilor si deontologiilor editoriale. Descantecul aplicat florii de crin trebuia sa raman pur precum floarea alba de cires. Dar d-voastra ce parere aveti? Ca sunteti foarte batran de-acuma.

      • Polichinelle said

        v-a cenzurat capriciosul domn Vasilescu o glosă în marginea altei glose?
        mă declar abisal indispus şi eteric dezamăgit că mi-a fost refuzată voluptatea hectică de a vă parcurge obervaţiile din marginea polichinotei cu pricina…..

        pe de altă parte, dumneavoastră ce noimă fără trup îi hotărârăţi comentariului meu de la “Punct si de la capat. (Posted by arcaluigoe pe martie 31, 2011)”?

        • Dl.Goe said

          Comentariul meu pretuind cat o mirare neinmatriculata era mult mai putin decat o glosa. Continutul sau era de la sine firav si neimportant asa incat provocarea nu consta in a-l compune (spontan) ci in tentativa de a-l posta. Faptul ca dl.Vasilescu a dat un continut incert si totusi consitent acelei provocari imi creaza un disconfort aproape inefabil. Cum nu-l pot banui de profunzimi (asta e) mi-e teama ca actul de sabotaj in contra incercarii mele prin care fortam ridicarea boicotului fata de singularitatea semantica (glosa polichinoasa de…) este unul accidental, circumstantial: bunaoara mesajul n-a aparut din cauza ca pur si simplu moderatorul n-a mai verificat pagina a doua de comentarii si nu pentru ca ar fi decis intentionat dreptul la viata al vorbei. Astfel tot misterul sacrului, tesut conspirationst in jurul mirarilor mele (marunte) fata de existenta si si ignorarea polichinotei, decade intr-un banal profan… sau cam asa ceva…

          P.S. Fara voia mea unele mesaje (foarte putine) ajung inexplicabil intr-un spatiu al asteptarii. Dar nu raman prea mult timp acolo. Pe (b)Arca lui Goe verba volant. Din cand in cand ma logheaza tanti Mitza ca admin si le aduc pe toate, pana la unu, la lumina. Nicio grija.

        • Dl.Goe said

          D-le Polichinelle, recent un binecunoscut scriitor contemporan (?), a afirmat ca toate dezvaluirile Wikileaks ar fi secrete ale lui Polichinelle. De aici am dedus ca ati putea fi, nu Håulicå ci Assange (care evident ca este si dansul tot un fel de håulicå). Intre noi fie vorba uneori ma ingrijoreaza gândul ca s-ar putea sa nu fiti cine „cred” eu ca sunteti (nu voi sa stiu), iar alteori, dimpotriva, ma sperie faptul ca spuneti lucruri de care nu l-as fi banuit capabil a fi in stare pe cel care il stiu ca ati fi, nefiind.

          P.S. Fac ceea ce fac spre amanare nu spre grabire. Si ca sa mai abat atentia de la identiatea subreda a d-lui Goe. Cred ca ar putea fi interesante anumite studii psi-hologice sau holistice despre realatia dintre pseudonim si persoana in raport cu perisabilitatea starii de anonimat anticipata (constient sau nu) de catre utilizatorul pseudonimului. Cunosc un vorbitor cu state vechi in vidul cosmic care s-a auto intitulat Dl.Nimeni. Foarte consistent, de altfel.

  2. Polichinelle said

    v-aş recomanda contubernaliceşte să nu vă mai îngăduiţi / încurajaţi aşteptări în ce mă priveşte. sunt cel ce sunt (plagiez cumva repertoriul lui Iahve?), adică un cabotin al Filigranului, un biet hamal de paralaxe, o mlaştină ce flirtează cu lacătele Parnasului…………. Iar domnia voastră sunteţi, cum altfel?, ilustrul conchistador de nişă Barna, sedus de efectele electro-optice şi elasto-optice în cristale lichide nematice şi colesterice, de hipnoza lepidopterelor, de melancolia lui Tennyson (“Deep as first love, and wild with all regret; O Death in Life, the days that are no more!”), de Jacques Ferron – de ce NU? (“La dignité humaine est une question vestimentaire parce que précisément la conscience est un costume, une mise en scène, un théâtre.”)… Sunteţi cordial, citric, cozeur, carpolog, chifteluţă, chirurg. Şi, bineînţeles, sunteţi un fel de Noe cu funicular subteran.

    Meilleures salutations,

    Pulcinella
    aka
    Polichinelle

  3. Polichinelle said

    Mă întreb dacă tuşa virtuală poate deveni… vestigială.

    Arca lui Goe – acest mirabil aerostat htonian – rămâne, după divorţul cuminte al Polichinelului de Dilema Veche, o lăbărţată nişă plauzibilă pentru efervescenţa specifică măştii…

    Simt că aici nu SUGHIT invaziv, ci RÂGÂI cordial.

    Îi mulţumesc, pe această cale, din nou, infatigabilului chiabur levent şi amfitrion de lighioane diafane, Goe.

    Bien amicalement,

    Polichinelle

    • Dl.Goe said

      Pe moment habar nu am daca tuşa virtuală poate deveni vestigială. Am chiar mari dubii ca ar putea fi o intrebare valida si nu sunt in postura de a medita acum la asta.

      Divort? Fara scandal? Fara partaj? Fara avort? Fara lupta in direct? Peste poate. Faptul ca nevasta (proasta) e tentata sa va insele cu (aoleu) Georgescu (un idiot cu tupeu) n-ar trebui sa va faca sa plecati de acasa. Nimeni nu se muta la restaurant din asemenea motive. Si-apoi paradigma mariajului de forma cu Dilema are limitele sale. Dincolo de acestea cuvantul divort se traduce ca „abandon”. Nu-mi pot imagina ca v-ar putea face din vorbe cele doua cerebele-in-taina. Este destul de adevarat ca ar putea fi invocata o oarecare nepotrivire de caracter intre dv. si cadânele din haremul dilematic (adica pana la urma pentru cine, pentru ce), ca prin urmare v-ati putea trezi singur impotriva tzatelor (da-le-n ma-sa!) si ca-mi pareti cam sensibil, gingas, fragil as putea spune, la tavaleala… Dar totusi aveti toate motivele sa considerati ca intr-un razboi de uzura cu cele doua „jafuri revoltate” si eventualele tzatzici care le vor sari in ajutor, in conditiile in care se va juca fair-play, amaratii n-au nici o sansa. E drept ca domnul Vasilescu, cam curva, nu joaca fair. N-are greturi sa cenzureze si sa intervina ca arbitru-jucator, dar, nu-i nimic. Pentru asta exista Arca. This above all: to thine own self be true.

      P.S. Nu va faceti grij in legatura cu atitudinea arcei. Aici veti fi intoteauna bine primit si ocrotit. Ca anonim ar trebui insa sa fiti ceva mai activ in ceea ce priveste procesul de imunizare.

      • Polichinelle said

        Eh… Mersi robust pentru vorbele cu balsam şi ghimbir.

        Rogu-vă, ascultaţi: chiar credeţi că ejacularea tălâmbă a Georgescului m-a destabilizat ca musafir DV? Să fim raisoneuri, ce scaraoţchi! Nu o trambulină elitistă, ci mai degrabă un soi de convingere a la noblesse mă imunizează apriori la tipul ăsta de năzdrăZvănie ignară. Cum să te mâhnească unul care susţine zglobiu că STILUL cuiva poate fi PLAGIAT? “A fura meserie”, da, merge… Şi din câte ştiu, e de bine, e onorabil, e o ispravă. Dar să plagiezi duhul cuiva, nucleul excelenţei sale, chestia asta numai în imaginaţia “tropicală” a RG-ului are trecere.

        Intervenţia domnului Vasilescu, în schimb, m-a derutat. Să pozezi în ditamai dihania de redacţie, dar să fii cu un călcâi în lojă şi cu altul în derdeluşul ţoapelor, participând la picante cozerii de maidan, e bizar. Admit, sprijinindu-mă pe o reflecţie simplă, că Polichinelle e bombastic, superfetatoriu, hipercaloric. Dar asta e, în fond, funcţia măştii: să găzduiască un exces, un virus, o vâscozitate pe care chipul nostru obştesc o reprimă igienic pentru a funcţiona previzibil, nesubversiv. Prin urmare, da, Polichinelle e adevărul traumatic, miezul inavuabil, surplusul primejdios al unui cetăţean oarecare. Însă jongleria cu cleiuri fosforescente nu trebuie să devină, totuşi, nesimţire. Dacă dl. Vasilescu îmi acceptă comentariile ţinându-se de nas sau astupându-şi urechile, pentru ce să-i prelungesc, săptămânal, poznaşa agonie? Nu e mai… decent să te evapori surâzător?

        • Dl.Goe said

          D-le Polichinelle

          a) Pareti a fi un teoretician innascut al felului in care s-a incearcat pe Arca promovarea formala a libertatii de expresie in anonimitate / in joaca. Felul in care definiti functia si limitele mastii reflecta concis ideea care ma misca si pe mine. Merci.

          b) Presupun ca nici pentru continuarea postarii de comentarii la Dilema si nici pentru abandonarea acestei practici „nesanatoase” (sub aspect social, sic) n-ar trebui sa aveti nevoie de justificari, pretexte sau stimuletnte exterioare. Daca elanul d-voastra epistolar da semne de uzura interioara sau daca constatati nepotriviri insurmontabile intre efecte si asteptari desigur ca puteti decide sa luati vacanta fara insa a-i acorda jupanului Vasilescu o importanta mai mare decat (o) are. Jupanul cu pricina nu este revista Dilema (ea insasi in persoana) ci un mai degraba un Georgescu hau-hau oarecare, aproape congruent cu dulcele Razvan. Presupun ca in economia amanuntelor care sa va conduca la o decizie, ponderea detaliului Vasilescu trebuie sa fie cam aceeasi cu cea a detaliului Georgescu. Cred ca altele ar trebui sa va fie sursele feedback-ului pe baza caruia sa calculati locul geometric al punctelor care definesc frontiera dintre masca si nesimtire ori pe cea dintre efecte si asteptari, in faptul de a scrie, sub anonimat, comentarii la Dilema Veche. In plus nu este deloc necesar sa va creati constrangeri suplimentare (uneori ultimative) prin a va face publica decizia (o decizie anume) de a continua sau de a nu continua sa comentati pe forum, la fel ca pana acum sau altminteri. Cred ca e o decizie care trebuie in primul rand sa ramana privata, dar si fluida, functie de con-text(e) si sub-text(e), libera de pre-text(e).

  4. Polichinelle said

    Cher Goe,

    Ador bufonada, pirueta virilă, driblingul benign, histrionismul percutant, gagul zemos. Toate acestea pot fi, în spaţiul virtual, chipuri festive ale haosului din noi, decupaje de clocot drăcesc tradus în idiomurile somptuozităţii. Singurele ipostaze la care nu ader, faţă de care am, inflexibil, rezerve sunt PLETORA VIDĂ (în sensul unei lăcomii obscene a propriei prezenţe, mergând până la a-ţi aplauda, comenta, hărţui şi adnota propriile glose) şi ŢÂFNA FEBRILĂ în raport cu articlierul frecventat şi/sau recenzat pe forum.

    Dar…

    i. Mircea Vasilescu nu e TOATĂ Dilema Veche, însă e redactor-şef, adică un soi de amfitrion vigilent, însărcinat cu recrutarea, decantarea şi cenzurarea de materiale, portrete etc. Prin urmare, când dânsul spune ceva de genul: “Eşti inadecvat, indigest, poncifard, însă îţi tolerez cotcodăceala pentru a evita interpelările maniacilor libertăţii de expresie, ha ha…”, nu văd pentru ce m-aş obstina să-i solicit săptămânal aviz pentru campare în subterana revistei.

    ii. La sfârşitul emisiunii “Aproape o oră” de duminica trecută (de la TVR1), Platon persifla zâmbăreţ arhipelagurile formate sub textele de la gazetă şi pe protagoniştii neidentificabili ai acestor vanitoase aglomerări. Înţeleptul cetăţii vorbea despre flirturi cu cagulă, despre jubilaţia de cotlon, despre cât de ridicolă, respectiv tristă e forumiada. Iată, aşadar, încă o vietate de lux a clubului DV care condamnă, epigramatic ce-i drept, briza calofilă neiscălită, mica observaţie anexă, şuetele, respectiv dezacordurile iscate la glezna articolului. Încă un domn, deci, care ne urmăreşte cu un amestec de plictiseală, anxietate şi milă.

    Vă mulţumesc, din nou, pentru credit, pentru fidelitatea de uliu cu care mi-aţi urmărit intervenţiile de pe acel forum, pentru întregirile şi clarificările adăugate – cu volute şi umor – acestora, în fine, pentru gentileţea exuberantă cu care aţi gestionat musafirlâcurile capriciosului Polichinelle aici, la dumneavoastră în (flotanta) vizuină.

    Daignez, Monsieur Goe, agréer l’expression de ma très distinguée considération.

    Polichinelle

    PS 1:

    PS 2:

    • Dl.Goe said

      Este dreptul d-voastra su-ve-ran-ran-ran-pa-ta-plan sa acordati prioritate de dreapta opiniilor punctuale ale lul Platon si lui Mircea Cucu Vasilescu in privinta semnificatiilor si (in)utilitatii vorbirii in punga vidului virtual si sa le valorizati cu un pret de vanzare prohibitiv, chiar d-voastra insiva. Domniile lor vor fi avand dreptate in mare masura. In mica masura nu. Mica masura e suficienta pentru a justfica acceptarea leganarii libere dar-si neatarnate in orice fel de arhipelaguri de zgomote si soapte. Chiar si daca domnii respectivi, autoritati respectabile in alte domenii, ar vorbi in deplina cunostiinta de cauza si nu pe baze pur afectiv-emotionale, cum o fac acum si dintotdeauna, despre forumuri si forumisti, si inca n-ar reusi sa aiba totalmente dreptatea de parte lor. Asa cu atat mai putin. Valori incontestabile, Platon si Vasilescu n-au aici expertiza minima necesara pentru a acorda verdicte. Si nici autoritatea morala de a emite astfel de edicte. Faptul ca dl.Vasilescu are o oarecare receptivitate (mecanica) la critica, acceptand comentariile care i se par inadecvate in raport cu politica editoriala pe care o tot invoca, doar pentru a evita sa fie acuzat de cenzura, sau de mila sau de sila, probeaza indeajuns faptul ca opiniile d-lor, reflecta strict o relatie emotionala si nu profesionala pe care o au cu problema. Si apoi sunt domniile lor sinceri si onesti pana la capat? Daca comentariile d-voastra starnesc asemenea senzatii maximale atunci ce vor fi gandind despre celelalte? Si atunci? Ce-i impiedica sa se puna de acord cu suspendarea acestor jubilatii de cotlon? Domniile lor spun si domniile lor ce trebuie sa spuna si fac ce trebuie sa faca, incercand meschin sa pacaleasca realitatea. Anumite fragmente ale realitatii care-i indispune. Pasager. Despre inconsistenta vorbe-fapte la Dilema, vizavi de forum si forumisti ar fi multe de spus. Nu despre asta este vorba. Decizia d-voastra de a comenta sau nu n-ar trebui sa fie determinata de atitudinea emotionala a d-lor P. si V.

      P.S. Va multumesc pentru dedicatii. Nu stiu pe care s-o consider mai potrivita.

    • Dl.Goe said

      P.S. Pana una alta vad ca a fost suspendata moderarea la Dilema Veche. In sensul ca moderatorul este in greva nejaponeza si ca urmare niciun comentariu nu mai apare. Doamne ajuta.

  5. Vizitator said

    nea Goe amicul Polichinel zice ca

    „Singurele ipostaze la care nu ader, faţă de care am, inflexibil, rezerve sunt PLETORA VIDĂ (în sensul unei lăcomii obscene a propriei prezenţe, mergând până la a-ţi aplauda, comenta, hărţui şi adnota propriile glose) şi ŢÂFNA FEBRILĂ în raport cu articlierul frecventat şi/sau recenzat pe forum.”

    La cine crezi ca se refera?

    • Dl.Goe said

      Domnule musiu vizitator, daca am trecut cu vederea remarca d-lui Polichinelle nu inseamna ca n-am ghicit la cine se refera. Ca am ghicit. Cu prima sa agnoasa sunt intru-totul de acord (ca sa zic asa) (si pe mine ma enerveaza teribil la altii 😉 ) si-mi pare sincer rau pentru situatiile in care (i-)am dat aceasta impresie, mai ales ca am incercat pe cat am putut s-o evit. Sper ca sunt pe drumul cel bun si voi progresa frumos in aceasta directie. Daca n-oi uita fireste. Sa ma amai trageti si d-voastra de maneca, la masa. Da. PLETORA VIDĂ este naspa. Din toate perspectivele si din toate unghiurile. „Se poate ca bolta de sus sa se sparga, Sa cada nimicul cu noaptea lui larga, Sa vad cerul negru ca lumile-si cerne. Ca prazi trecatoare a mortii eterne…” Na!

      Cu a doua agnoasa a d-lui Polichinelle, la prima strigare nu sunt de acord. Probabil ca nici la a doua. Poate, poate, pe la a treia sa rezonez un pic cu durerea exprimata de catre domnul Polichinelle. Pana una alta am de aflat din ce perspectiva priveste domnia sa lucrurile, ca perspectiva coteaza. A treia strigare s-ar referi la ŢÂFNA FEBRILĂ care este sincera si nesimulata, nu un procedeu „poetic”, ci chiar trup din trupul fiintei care se da cu curul de pamant in contra vreunui autor consacrat si serios, sobru, onest, inteligent (ca s-or mai gasi si dintre acestia). Acest gen de ŢÂFNA FEBRILĂ este intr-adevar detestabila si demna de mila in acelasi timp. Prima strigare, la care nu compatimesc cu dl. Polichinelle (deja autor notoriu al polichinotelor), se refera la aceea ca ŢÂFNA FEBRILĂ, ca procedeu artistic practicat la glezna revistei pe care vorbeste onorabilul vorbitor, este un procedeu acceptabil, care manuit cu suficient talent actoricesc si retoric, fara inhibitie dar si cu masura poate fi (adesea) util (intru eficientizarea canalului de comunicatie catre tinte) si ca poate fi (uneori) gazda a unor efecte artistice cert creatoare de emotii estetice (de partea spectatorilor tinta). A doua strigare, ce ma tine inca departe de agnoasa polichinelliana este derivata dintr-un enunt simplu: Un autor cu nume si prenume si eventual cu renume (oficial care va sa zica) n-ar trebui sa aiba niciun fel de sensibilitati si suferinte de natura egoica in fata zgomotelor de ORICE FEL facute, in sere, de catre entitati anonime (care va sa zica ca neoficiale) dupa cum n-ar trebui sa-l roazå spaime despre ceea ce si cum ar putea gandi in gândul lor felurite loaze anonime despre el-Autorul si zicerile sale. Faptul de a fi acceptat sa se manifeste public-cu-public presupune implicit si abilitatea de a fi detasat in fata a orice fel de reactii din partea publicului. Cel caruia ii tremura rarunchiul ca ar putea fi injurat de catre prosti-prosti, in gura mare, n-ar trebui sa-si ingaduie sa se manifeste public. In niciun fel. Asa ca mine si ca d-voastra. Ar putea tine discursuri in baie, in fata oglinzii la barbierit. Ar putea recita versuri pisicii si si-ar putea citi eseurile, seara, la cina, sotiei (desi asta e deja cam riscant). Libertatea de exprimare a publicului n-ar trebui ingradita prin inducerea ideii ca retorul anonim ar trebui (autocenzurandu-se) sa menajeze sensibilitati psihologice ale autorului, care va sa zica ca acesta n-ar trebui sa le aiba, iar vorbitorul spontan, spartan si temporar n-ar trebui sa-si dilueze resursele (adesea foarte firave) meditand la posibilele gingasii sufletesti ale omului obscur (dinspre sine) care se afla in spatele si la capatul vreunui articol si/sau al vreunei embleme.

      Pe scurt:
      – „Pletora vida” este intotdeauna detestabila
      – „Tafna febrila” asa si asa, discutabil.

      • Polichinelle said

        Lămuriri

        Consider că orice revistă şi orice text sunt o invitaţie făcută de către iniţiatorii acestora şi că ele (gazetele, articolele) deschid o platformă de convivialitate dialogică sau cel puţin un spaţiu al divergenţei politicos gestionată. Indiferent că te invit la mine în sufragerie sau într-un loc public, nu cred că barbaria vioaie (în cazul întâi) sau diluarea etichetei (în situaţia cealaltă) sunt manevre salutare, probe de simpatică emancipare.

        Bineînţeles, admit că autorul nu trebuie venerat, flatat bălos, mângâiat iconodulic. Dar nici urecheat golăneşte sau ironizat hiperpicant de conţopişti confuzi, gospodine plictisite şi flăcăi muraţi nu cred că e recomandabil. Şi asta nu pentru a-l cocoloşi pe textier, ci pentru a nu transforma întâlnirea scriitor – cititor într-un fiasco dandiaconescian.

        Sunt de acord cu diatriba de fineţe, cu admonestarea gentilomă şi bine argumentată, cu ghiontul luxuriant, la fel cum accept filrtul diafan sau admiraţia fără igrasie. Nu am nimic împotriva excesului, atâta timp cât e diluviu poetic, arlechinadă prizabilă ori cofetărie turcească… În schimb, mârlănia sclipicioasă şi tutuiala deşănţată mă deprimă, când nu mă înfurie.

        Meilleures salutations,

        Polichinelle

        • Dl.Goe said

          Nelamuriri

          Mi-e teama ca am ajuns la/intr-un nod dens si copmlex, cu valente inflexioniste. Ma intreb daca ar putea fi evitata barbaria chirurgicala de taiere a nodului cu matze cu tot, adica daca ar putea fi deznodat. Am putea incerca macar. Nu am cum sa nu fiu integral de acord cu modelul teoretic pe care-l propuneti pentru descrierea ansamblului [revista]-[forum] / [autori consacrati]-[vorbitori anonimi], ca sistem controlabil si observabil, in limtele unor orizonturi de asteptari decente. In acest context ŢÂFNA FEBRILĂ (sa consacram acest termen!) este o avarie, o trauma, o abatere de la felul asteptat, prin care entitatea sistemica unitara [revista-blog] transforma functional impulsul de intrare in semnal de iesire. Presupunand ca sistemul nu este afectat de imperfectiuni de proiectare si/sau de fabricatie (si optimisti fiind, asa consideram) este de la sine inteles ca abaterile de genul ŢÂFNELOR FEBRILE, ca defectiuni, sunt cauzate de factori perturbatori exteriori sistemului, pe care desigur cei responsabili cu pastrarea „observabilitatii” si „controlabilitatii” sistemului in parametri normati trebuie sa incerce sa-i elimine (daca se poate) si/sau sa-i compenseze. Chiar si in interiorul acestui model lucrurile pot lua intorsaturi neplacute cand masurile luate pentru limitarea perturbarilor sunt gresite, ceea ce duce adesea la efecte inverse si la stimularea perturbatiilor ori la efecte colaterale fatale sistemului. Nu vreau sa discut acum despre cat de contra-productive sunt masurile schitate la DV in acest context, (in primul rand) pentru ca pledoaria mea, oarecum pro-ŢÂFNA FEBRILĂ, de mai sus, n-a intentionat sa ramâna in interiorul modelului sugerat de d-voastra. Orice model, ca orice comparatie, are intotdeauna limitari. In fond entitatea [revista-forum] nu este chiar asa de „unitara”. Autorii nu scriu (exclusiv) pentru forumisti si forumistii cu comentaeza (exclusiv) pentru a dialoga sau pentru a se adresa autorilor. Cele doua fiinte simbiotice au viati si suflete distincte, separate. Iar acesta este deja alt model, altceva. Alte intrari, alte iesiri. Cele doua fiinte nu traiesc intr-o interdependenta totala, una din alta si/sau una pentru alta. Exista o dimensiune in care sunt perfect decuplate si in care fiecare o ia pe cealalta drept, cel mult, pretext si/sau reflexie (in oglinzi strâmbe, in care e normal sa-ti vina sa te scălămbăi, nu-i asa). Oare e normal sa se planga (prin infierare) de proastele maniere ale comentatorilor anonimi tocmai autorii care nu interactioneaza in niciun fel cu forumistii (in fara de cazurile in care ii scuipa in cap de la balconul televiziunilor)? In marea majoritate a acestor cazuri comentatorii care-si „aduc aportul” la audienta contorizata a revistei nici nu considera ca vorbesc cu autorul ci cu confratii, colegii lor intelectualii. De forum. Autorii care nu interactioneaza direct cu comentatorii n-ar trebui sa exprime niciun fel de opine (moralizatore) globala despre furnicar. Ar trebui sa declare (ritos) ca nu-i intereseaza subiectul (dar numai cand sunt intrebati) si ca nu citesc sub-productile respective. Si chiar ar trebui sa nu le citeasca (fortandu-se). Nu exista nicio morala in a sanctiona manifestarile individuale ale entitatilor anonime vorbind in general despre „forumism” si de a asatepta, in acelasi timp, progrese etice, estetice si morale in interiorul fenomenului. Cred ca acest gen de interventii amana declansarea procesului de auto-reglare in zona forumului, prin inducerea unei solidarizari paguboase in fata „dusmanului” comun. Predicile, oricat de savante, fine, sincere si chiar bine-intentionate, vor actiona intotdeauna in sens invers decat cel declarat formal ca obiectiv. Autorii care nu au nicio disponibilitate pentru interactiune directa (si eventual sistematica) cu comentatorii (intru incurajarea si inmultirea celor care satisfac in vreun fel standardele si asteptarile, atata vreme cat le indeplinsec, caci decaderile sunt frecvente, si pentru sanctionarea punctuala, chirurgicala, inteligenta si flexibila, inclusiv prin ignorare bine subliniata, a cazurilor maladive) ar trebui pur si simplu sa nu cedeze tentatiei de a-si da cu parere despre „forumisti”, lasandu-i in plata lui Dumnezeu si a entropiei. Un anonim care-l ia de sus si la per tu pe Plesu, nu se afla nici in sufrageria autorului si nici nu imparte vreun loc public cu autorul. Un astfel de cititor nu vorbeste cu Plesu ci cu egalii sai, toti mult peste Plesu, care bantuie locul: subsolul. In absenta unor „animatori profesionisti” interventile loco ale d-lui Vasilescu si cele televizate ale d-lui Plesu sunt declaratii de razboi, ale unui razboi care nu poate fi castigat, deact in masura in care inchiderea forumului (vă) poate aparea ca o victorie. Dl. Vasilescu este redactor sef la Dilema. Nu la forumul Dilemei. Acolo nu este decat vataf cu jumatate de norma, unde presteaza „munca voluntara” pentru care este platit in natura: i se da voie sa se racoreasca (la psihic) zborsindu-se reflexiv la „inferiori”. Ii da voie redactorul sef. Ca cititor si si comentator, in ceea ce priveste atitudinea autorilor, ii prefer, in aceasta ordine:
          1) Pe cei care sunt in stare sa discute colocvial, cobaorandu-se (fara sa se coboare) la mintea lor, cu forumistii (esantioane), pe limba lor, fara sa-si abandoneze tinuta, recompensind si sanctionand drastic, fara complexe, ignorand si punand punct discutiei, fara emfaze, atunci cand lucrurile aluneca in afara controlului.
          2) Pe cei care stiu sa-si calibreze discursurile oficiale (articolele) intr-o maniera flexibila in asa fel incat sa atraga comentatorii potriviti, doriti care vor dat tonul si vor face atmosfera potrivita.
          3) Ceilalti autori.

          Asta de pana a cum a fost una dintre nelamuriri. A doua este: cum de am ajuns sa discutam despre astfel de comentatori „rai si mârlani” precum cei incriminati, pornind de la abandonul preconizat prin care anonimul Polochinelle urma sa renunte la postarea polichinotelor la Dilema Veche. Aste doua nelamuriri le am

  6. Polichinelle said

    Spuneţi: “Autorii nu scriu (exclusiv) pentru forumisti si forumistii nu comentaeza (exclusiv) pentru a dialoga sau pentru a se adresa autorilor. Cele doua fiinte simbiotice au viati si suflete distincte, separate.”

    Da, există, în mod evident, şi Dilema Veche de la gheretă. Intenţia mea nu era să impun, cum spuneţi, un MODEL (ca dogmă de lucru), ci să subliniez faptul că, atunci când în mediul virtual edilii revistei deschid un forum, un club subteran (pentru aplauze, adnotări, intervenţii critice, completări ş.a.m.d.), această dimensiune nu e o periferie neglijabilă sau un pandemoniu vesel, ci un loc al întâlnirii (nu neapărat în variante interactive, ci „întâlnire” într-un sens, dacă vreţi, a priori: „întâlnirea” e duhul ambianţei, fundalul de susţinere al intervenţiilor pe forum). Pentru mine, forumul e salonul anex pentru ecouri publice. Prin urmare, aceste platforme de discuţii nu sunt nici fiefurile VIP-urilor de la revistă, dar nici cârciumile suprarealiste ale ştrengarilor şi colţoşilor cu tastatură…

    Apoi: “Autorii care nu au nicio disponibilitate pentru interactiune directa (si eventual sistematica) cu comentatorii […] ar trebui pur si simplu sa nu cedeze tentatiei de a-si da cu parere despre „forumisti”, lasandu-i in plata lui Dumnezeu si a entropiei.”

    Vă referiţi, pesemne, la Platon (dar nu şi Pardău). Aici nu cred că am căderea să prescriu comportamente igienice. Remarc doar, în treacăt, combinaţia de masochism, lăfăire şi voyeurism la care se dedă Andrei Pleşu vis-à-vis de tristeţile (“de după-amiezi ploioase şi de nostalgice obsesii”), onanismul rocambolesc şi mârâielile nesemnate ale anonimilor buluciţi sub textele domniei sale.

    La final: “Cum de am ajuns sa discutam despre astfel de comentatori „rai si mârlani” precum cei incriminati, pornind de la abandonul preconizat prin care anonimul Polochinelle urma sa renunte la postarea polichinotelor la Dilema Veche?”

    Pomenisem eu, dacă vă amintiţi, în şapoul unui alt comentariu (aprilie 5, 2011 la 7:17 pm) că îmi plac extravaganţele, exceptând pletora vidă şi ţâfna febrilă. Iar dumneavoastră atât v-a trebuit… 🙂

    • Dl.Goe said

      a) D-le Polichinelle mi-e teama de tradare. Mi-e foarte teama de tradare.

      b) Recunosc smerit: atat mi-a trebuit. Din pacate problema nu s-a clarificat ci dimpotriva. Poate ca va trebui sa taiem nodul lui Gordon cu sabia lui Damocles. Degeaba ne aflam noi in Frigia?

      c) Ce e, ce e? Oameni in toata firea si nu ne dam seama ce e (si ce nu e)… Iata ce e (si ce nu e):

      „Pentru mine, forumul e salonul anex pentru ecouri publice. Prin urmare, aceste platforme de discuţii nu sunt nici fiefurile VIP-urilor de la revistă, dar nici cârciumile suprarealiste ale ştrengarilor şi colţoşilor cu tastatură…”

      Aveti dreptate. Asta e! Din „ce e” rezulta clar ca nu e (nu poate fi) fief al VIP-urilor de la revista (caci ei au cerul lor). Mai mult nu rezulta. Asa incat se poate spune fara teama de a gresi ca forumul este mai degraba cârciuma suprarealista a ştrengarilor şi colţoşilor cu tastatură.

      Va place fotbalul? Dupa felul in care folositi limba româna as putea jura ca nu. Nu degeaba ati fost „acuzat” ca-l imitati pe dl. Andrei P. si nu pe dl. Radu C. Revista Dilema publicata pe hartie este ca un film pe DVD. Cumpara omul filmul, se duce acasa, se aseaza in fotoliu, eventual acompaniat de prieteni si vizioneaza (da, da, vizioneaza) filmul. Apoi goleste scrumierele, duce cestile de cafea la chiuveta, iar apoi se duce si se culca. Atat. No comments. Eventual viseaza frumoase cosmaruri/cosmare (sic), inspirate de filmele abia vizionate, pline de-ntelesuri.

      Revista Dilema online este aproape ca un meci de fotbal la stadion. Actorii sunt in arena (acolo este fieful lor), iar publicul, anonim, e la galerie, in tribune. Acolo este fieful lui, al publicului, de unde aplauda, aclama, canta, huiduie, injura si face coregrafii (poate nu stiati). Totusi Dilema Online este mai mult mai mult decat un meci de fotbal prin faptul ca relatia temporala intre artist-creatie-spectacol-public-coregrafii, ingaduie ubicuitati foarte interesante prin care fotbalistul poate deveni membru activ la galerie. Daca are dorinta si putinta, de ce nu? Ceea a ce adanceste misterul legat de proprietarii de facto ai forumului. Proprietarii forumului nu sunt cei care au vreo patalama la mana de la vizirul Vasilescu sau acordul tacit al sultanului Plesu ci sunt, pana la urma, cei care reusesc sa-l stapaneasca, mereu altii, mereu aceeasi ştrengari şi colţoşi cu tastatură. Despre care nimeni nu stie cine sunt. Si despre care nici nu trebuie sa se stie sau sa fie. Si desigur ca nici invers nu trebuie, conita. Adrisantul cunoscut.

      P.S. Daca in tribuna se leagana torte aprinse si se canta in coruri imnuri – We are the champions – We, the people (Vi s-a zbarlit vreodata parul de emotie ascultand muziaca unui stadion intreg?) sau daca se huiduie ori se isca violente intre huligani asta depinde un pic (adica foarte putin) si de fotbalisti. Depinde un pic mai mult de prestatia arbitrilor (moderatorii, de) dar decisiv depinde de altceva, Dumnezeu stie de ce… Poate chiar si ingerii sa stie. Optimist cum ma aflu cred ca progresul este posibil chiar si in anonimatul forumurilor, progres negat de cei care analizand „instantanee” fotografice gasesc in mod just ca n-ar fi deact jubilatie de cotlon, acum si-n veacul vecilor. Admin.

      • Vizitator said

        nea Goe hai ca iar te-ai facut de ris. Dilema e ca un meci de fotbal. numai prostii insiri. nodul lui gordon si sabia lui damocle , du-te ma de-aci.

        • arcaluigoe said

          Domnule musiu vizitator, asta e felul mea de a avea umor. Nu oricine poate avea haz fara sa se faca de râs.

          P.S. Nu stiu de ce dar mi-l amintiti foarte tare pe prietenul meu comun dea la Dilema Veche, dl. Razvan Georgescu. Sunteti cumva rude?

  7. Kibby said

    aparitia forumului e un „defi” :)…nu chiar ca lupta pt reciclare… iar autorii de la DV nu reactioneaza in mod egal. unii reactioneaza disproportionat, altii deloc iar altii s-ar cam lipsi de orice „defi” de gen
    in general stimabilii prefera comentariile „complementare” textului (vai dar stiti si strada aia din Roma?? ce ziceti despre aia..) si ii cam irita cele secante
    de cele mai multe ori se da vina pe „ton” dar imi pare rau – am vazut schimburi din care e clar ca nu „tonul” e problema ci admiterea ca -un moment al zilei poti gresi, poti sa nu fi destept –
    altfel zis stim ca nu e OK da nu conteaza – tot ne enervam.
    sustin ideea potrivit carei autoreglarea devine un natural modus operandi pe forum. daca e sa fim oameni seriosi alte „masuri” nu sint acceptabile. ca si viteza moderarii de altfel

    • Dl.Goe said

      Da, d-le Kibby, intr-adevar aceasta este ideea care scapa mereu atentiei, ca autoreglarea poate fi mult mai eficienta decat 1000 de masuri administrative. Poate chiar mai eficienta decat 1001.

  8. Polichinelle said

    Apropos de inenarabilul R. Georgescu – năstruşnicul forumist cu radarul de briganzi şi epigoni – insul a recidivat (a se citi nota de sub articolul “Taxi”, de la Dilema Veche). Cu fleru-i de enolog retoric, RG a mai deconspirat un prozelit de tip flaşnetă (susţine dumnealui) al STILULUI (jinduit unanim) al lui Andrei Pleşu. Ce antivirus eficace…

    • Dl.Goe said

      Mie dl. Georgescu mi-e drag. Este instantierea standard, ca la carte, a unui vechi arhetip prezent pe forumuri inca de la facerea lumii virtuale. Este primul pas (intr-o directie gresita ce-i drept, dar asta nu coteaza prea tare in economia globala a jocului) inspre amorsarea proceselor metabolice (si) de autoreglare, inevitabile in orice incinta lasata sa evolueze liber, catre coagularea unui organism (cat de cat) coerent. Ma duc sa vad minunea. Multumesc.

    • Dl.Goe said

      Hm! Foarte, foarte interesant fenomen. Ma refer la cel care-l starneste pe distinsul domn Georgescu. N-am avut si n-am inca timp sa ma emotionez pana la capat in fata esantioanelor spre care m-ati imbrâncit elegant:

      Taxi.
      Taxi (supliment inofensiv)

      dar mai ales:

      Forumism de Romania.

      Ma ståpânesc. Nu voi sa isplic lucru formal.

      …si reactia vigilentului Razvan e la fel de nostima… vom reveni. Sau nu.

      • Polichinelle said

        Ce pot pentru ca să (nu) spun (prea multe)?

        Iscălitorul textelor “Forumism…”, respectiv “Taxi” plagiază mai degrabă stilul lui Polichinelle, decât piruetele domnului Pleşu. Şi nu cred că are nici dreptul s-o facă (nici obligaţia), nici har suficient încât să nu-mi dau seama de mârşăvia asta. E culmea!

        Taxiul Iusufei? Şic suprem, ca o şampanie servită la clisă din ţara moţilor. Delicios.

        Răzvan? Un amestec de greier surescitat şi James Jesus Angleton. Păzea!

        • arcaluigoe said

          Valentin Stanga acesata este (poate fi) o poarta potrivita de intrare intr-o tema foarte suculenta: proiectia ortogonala a „problemei originalitatii artistice nascatoare de unicitate stilistica” pe frontiera dintre „falia tectonica solida a creatorilor consacrati” si magma fierbinte a anonimatului din sub-sub-teran. Frontiera respectiva fiind o suprafata curba foarte complexa, umbra problemei pe acea suprafata va avea cu siguranta forme cu totul surprinzatoare. De neanticipat.

  9. Polichinelle said

    In Memoriam Alex Leo Şerban

  10. Kibby said

    am sa revad un film cu De Funes in cinstea lui.
    Odihneasca-se in pace!

  11. Dl.Goe said

  12. STINEDEEGLIRL said

    Маглик – Maglik.ru – гипноз, наведённый гипноз, эзотерика, магия, нлп, астральные путешествия, саморазвитие человека, народные

    средства и рецепты, народные приметы и суеверия, поговорки, способы гадания, вечные двигатели, электронная библиотека книг и многое другое забытое

    старое и интересное.
    Все на нашем сайте maglik

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: