(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Darwin. Scrisoarea II.

Am avut intotdeauna convingerea ca Universul este creatia lui Dumnezeu si ca El nu si-a abandonat niciodata creatia. In toate cercetarile pe care le-am intreprins, in toate teoriile pe care le-am adus in lumina cuvintelor, am fost pus in miscare de o intrebare al carui raspuns l-am crezut accesibil oamenilor. O intrebare simpla si modesta: „CUM?” Aceasta am crezut ca este intrebarea ingaduita muritorilor: „CUM?” Nu am incercat nicioadata sa construiesc teorii care sa raspunda la intrebarea rezervata divinitatii: „DE CE?” Am considerat ca pot intelege intr-o oarecare masura ce este infinitul si ca pot cerceta cu succes daca universul e infinit sau nu, dar nu m-am amagit nicioadata ca as putea afla „DE CE” este asa cum este si de ce Dumnezeu il creaza fara incetare. Nu numai modestia sinelui meu ci si plinantatea lui „CUM” m-au facut sa ma multumesc cu atat, cu acest „CUM” care poate umple toate abisurile din-nauntrul timpurilor fintei, dandu-i o consistenta suficienta pentru a rezita presiunii strivitoare a lui „DE CE?”.

Am fost fericit gasind in univers o oferta atat de bogata de esente care cersau un raspuns la intrebarea „CUM?” si am fost fericit cand am gasit, uneori, raspunsuri care intregeau armonic acele esente. Am fost ferit de nefericirea egala cu anularea fintei, care rasare intotdeauna cand aroganta, trufia, lacomia ne fac sa credem ca „DE CE?” are aceeasi natura cu „CUM?”. In legatura cu „DE CE?” mi-am ingaduit doar nevinovate jocuri, tesute in jurul unor ipoteze fara consistenta, un dans al inchipuirii intr-o lume totalmente imaginara si atemporala ce nu poate fi adusa in laborator, in care singura realitate era cea a gandurilor fantastice, fara limite, fara istorie si fara memorie. Si pot acum, sa recunosc fara teama de a gresi, ca alunecarea in acest univers ludic si iluzoriu mi-a adus intotdeauna bucurii inimaginabile pentru ca (repet) nu am ingaduit acestor inchipuiri sa coboare din lumea visului si a jocului in universul realitatii atat de limitate si limitative. Copilul din mine nu m-a parasit si nu m-a abandonat niciodata si nici eu nu l-am tradat nici chiar atunci cand imi dedicam intreaga energie unui „CUM?” din lumea reala, acea accesibila adultilor muritori.

Toate curg. Aceasta constatare m-a facut sa inlocuiesc, pe lista axiomelor, enuntul „Dumnezeu a creat lumea” cu „Dumnezeu creaza lumea”. Aceasta nuanta a adus cu sine o explozie a pamantescului „CUM?” pe care l-a spart in „Cum e alcatuita lumea azi?”, „Cum a fost alcatuita ieri?”, „Cum s-a trecut de la ieri la azi” si „Cum va fi maine?”.

La inceput am fost eu.

Pe urma au aparut, mama, tata,
bunicii.
Au rasarit soarele si pajistea din gradina,
Scoala,
orasul
si restul lucrurilor.

Curand insa au inceput sa plece.
Mai intai a plecat bunicul, intr-o iarna,
apoi bunica,

Tata si mama.

Am ramas doar eu.

Ca sa-mi caut copii,
Si sa le dau cheia
de la casa.

(IP, Cheia de la casa)

Darwin. Scrisoarea III. ==>

Un răspuns to “Darwin. Scrisoarea II.”

  1. […] (si sa ramana consemnata) pe Arca lui Goe: aici (Epistole de la Darwin) si aici Scrisoarea I, Scrisoarea II, Scrisoarea III, dintr-o serie criptica abandonata prematur, din motive destul de obscure… […]

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: