(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Dl.Goe si Plesu (I)

<< Simfonia Ratarii se… Cine cu ce…?>>


Texte Comentate – Dilema veche, nr. 347, 7 octombrie – 13 octombrie 2010

Dl.Goe/Comentarii contextualizate:

Demonstratia d-lui Plesu (imi inchipui ca incearca sa demonstreze ceva si cand zic “imi inchipui” asta este pentru ca in speta de fata imaginatia imi este solicitata mai intens decat puterea de intelegere) imi aminteste cumva de bancul acela in care un „superior” din militie ii demonstreaza unui „inferior” (tot din militie) prin deductie „logica” faptul ca a nu avea acvariu inseamna in fapt sa fii impotent sau homosexual. Il stiti nu-i asa?

Dl. Plesu nu-si asuma nicio o raspundere in fata cititorilor pentru ca, domnia sa, nu ofera spre atentie opinii sau pozitionari personale. Domnia sa se multumeste sa comenteze (adica sa interpreteze pentru profani) un text ales la intamplare al unui oarecare doct Alexis de Tocqueville de descendenta aristocratica (franceza) dar de formatie specialist in democratie (americana). Nu avem cum sa-l contrazicem pe domnul Plesu pentru ca , mutatis mutandis, am fi pusi in postura ingrata de a-l contrazice pe Alexis de Tocqueville. Cine si-ar permite? Ce ne ramane de facut? Sa comentam comentariul pe text al d-lui Plesu. Sa comentam asadar.

De la inceput ne surprinde contrapunerea notiunii de „democratie” celei de „aristocratie” si ne surprinde cu atat mai mult cu cat noi, cei simpli si umili de pe pamant (sic), eram obisnuiti cu antiteze de genul democratie versus dictatura / totalitarism / comunism / fascism / etc. Asta fiind o prima abatere de la sabloanele logice cu care eram invatati. Aflam apoi alte lucruri noi pentru noi, si anume ca aristocratia nu inseamna ce stiam noi ca inseamna ci ca inseamna „puterea celor buni” (aici inevitabil ne aducem aminte despre bancul acela cu zâna cea rea dar bunaaaaa). Apoi din aproape in aproape aflam ca aristocratia este echivalenta cu elita (si stim cu totii cine sunt elitele in tara si in timpurile pe care cu onoare le populam) . Pas cu pas prin mici aproximatii si deductie logica aflam ca democratia inseamna consens, in niciun caz dictatura majoritatii, si nu orice fel de consens ci consensul prin care „cei multi” (recte plebeii) se livreaza (oau) „celor buni” (recte elitele, recte aristocratia, recte boierii mintii). Dl. Plesu desprinde din invtaurile lui Alexis de Tocqueville ca „Democraţia autentică înlocuieşte elita arbitrară printr-o elită legitimă.” Cititorii suspiciosi si/sau neatenti pot deduce (facand spontan corectiile aproximative in sens invers) ca democratia este in fapt instrumentul prin care sunt legitimate aristocratiile. Dl. Plesu ne asigura ca Alexis de Tocqueville nu asta a vrut sa spuna atata vreme cat procesul de legitimare prin livrare presupune „conştiinţe libere”, iar categoria „elita„ este o categorie deschisa, accesibila (teoretic) oricuia dintre noi, nu ca-n feudalism, trecutul neglorios al omenirii. Ce mai aflam in sprijinul relaxarii noastre mentale atat de necesare pentru intelegerea si acceptarea democratiei consensuale intru legitimarea elitelor (recte aristocratiei)? Pai mai aflam ca „încrederea in spiritului comunitar („obiectiv“) nu poate fi contrapusa deact „idiosincrasiilor personale” ceea ce usureaza fundamental alegerea pe care o are de facut orice om cu scaun la cap (ca mine sau ca d-voastra). Pentru ca demonstratia sa fie rotunda, o poveste chinezeasca cu tâlc si implicatii in numerologie si ortodoxie, unde unimea este si treime si invers, poate face minuni. Si chiar face: da sfericitate interpretarii propuse de catre dl. Plesu.

Paranteza (fara paranteza) Mie unul, imparatul rosu-chinez din poveste imi sugereaza un Napoleon decazut, mai putin curajos… Intr-o situatie similara, disputand strategia unei batalii, singur in fata generalilor sai care propuneau o solutie diferita, Napoleon pentru a inchide discutia i-a invitat pe generali sa priveasca cerul insorit si sa-i spuna daca vreunul dintre ei vede steaua indicata de ele intr-o zona a cerului. Generalii s-au zgâit la cer cu mana streasina la ochi si au spus ca nu vad nicio stea . Napoleon le-a spus atunci ca, atata vreme e singurul care o vede nu admite sa fie contrazis in ceea ce priveste strategiile de lupta. Ma rog, Napoleon ca si imparatul rosu chinez nu erau democrati (nici aristocrati) ci dictatori mai mult sau mai putin sofisticati in a poza in democrati. Si-apoi in consiliile ambilor se aflau doar generali si niciun medic. Am incheiat paranteza (fara paranteza)

Cam asta zic eu (dl. Goe) ca spune dl. Plesu despre cele exprimate de catre dl. Alexis de Tocqueville. Si decaderea ar putea continua daca cineva va indrazni sa-mi interpreteze interpretarea. Pacat insa ca, indiferent cat de mult/multi vom comenta, nu vom putea cunoaste parerea personala a domnului Plesu despre democratie, aristocratie, elite, contemplarea trecutului si favorizarea poeziei, dincolo de incercarea sa de a ni-l traduce pe Alexis de Tocqueville in litera si spiritul textului original al autorului. Caci dl. Plesu, desi poate traduce cu usurinta pe aproape oricine, nu se poate traduce pe sine.  Nu are la indemana meta-instrumentarul necesar.

***

Imi pare rau pentru cel putin aparenta abatere de la unul din principiile lui Robert dar ma vad nevoit sa revin, constatand la relectura „comentariilor pe text” ca exista mai multe nivele de profunzime (remarcate vad si de catre alti comentatori) decat am reusit eu sa sesizez la prima lectura.

„Politic vorbind, democraţia e decizia lucidă a celor mulţi de a se livra celor mai buni din comunitatea lor.” – aici e scris adanc (apropo de profunzime) dar adancimea este ascunsa vederii de precautiunea d-lui Plesu care afirma ca valabilitatea enuntului deriva din felul politic de a vorbi. Alminteri nu. Sau da. Cine stie. Dl. Plesu nu ne spune, in contextul in care, democratic vorbind, politica este mijlocul prin care cei putini (cei buni, alesii, recte politicienii) ii impiedica pe cei multi (prosti, rai, ne/buni !?) sa se amestece in treburile care-i privesc (dar la care nu se pricep).

”Cei buni sînt buni, dacă ştiu să slujească binele celor mulţi, iar cei mulţi sînt buni, dacă ştiu să-i identifice, să-i crediteze şi să-i aleagă în funcţii de conducere pe cei mai buni dintre ei.” – Un enunt mustind de substanta si teoreticianism. Dl. Plesu nu ne spune insa in ce anume decade democratia atunci cand cei buni sunt rai (politicienii) pentru ca nu stiu (sic) sa slujeasca binele celor multi si/sau cei multi nu sunt buni pentru ca sunt prosti si nu stiu sa-i identifice, sa-i crediteze si sa-i aleaga in functii de conducere pe cei mai buni dintre ei (dintre care „ei?” ca m-am zapacit de tot). Nu ne spune pentru ca oricum putem vedea si singuri privind in jur. De jur imprejur. Da. Dar noi nu suntema suficient de destepti incat sa gasim numele potrivit pentru simulacrul de democratie aparenta si institutionala cu cicluri electorale si alternata la putere, iar dl. Plesu, nemilos, nu ne spune. Om fi in dictatura. Iarasi? Eu cred totusi ca suntem in democratie. Am putea chiar sa votam aici pentru a stabili cum stam. Cine este pentru?


<< Simfonia Ratarii se… Cine cu ce…?>>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: