(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Psihoterapie la tot cartieru

Ratarea sfarsitului lumii (22 Decembrie ora 0:00)

– din ciclul „psihoterapie la tot cartieru” – avanpremiera

cartier-panthere-bracelet-3

a) Sfarsitul lumii? Pfu! Un fiasco. Si tragi-comedia continua, nestingerita, pe mai departe.

Dar ce-a fost gresit? Ce n-a mers? De ani de zile, miliarde de oameni, au vorbit si s-au perpelit in van despre asta. Au sperat in van. De mii de ani maiasii au pre-zis si Nostradamus a pre-conizat. In ciuda tuturor acestor zbateri si de-zbateri desarte, iata-ne acum, cum, necum, ajunsi in viitor, pe 22 Decembrie, mareata zi. Am ajuns in viitor. Am ajuns in viitor. Am ajuns sau n-am ajuns? Nu cumva…?

Nu cumva, exact asa cum a prevazut pro-fetul Pierre Boulle, ne aflam intr-„O noapte fara sfarsit”? Tocmai cand speram mai abitir ca noaptea cea mai lunga, a solstitiului de iarna, se va sfarsi, ca va incepe sa ne creasca ziua, ne intoarcem brusc in trecut (in acel trecut), din cauza unui buton apasat aiurea, din greseala, din curiozitate, din ura, tocmai cand tragi-comedia era pe sfarsite si puteam spera ca azi ne-am fi intalnit cu totii in paradis… eşuam iarasi pe Planeta Maimutelor, pro-feţită de acelasi nemernic : Pierre Boulle.

In anii din urma timpul a facut o bu(c)la. Am trait practic intr-o bula de timp. Intr-o bula impreuna cu Bula. Bula insa s-a epuizat (si a dat-o cotita), iar bula s-a spart si ne-am intors de unde am plecat. PSD este ce-a fost si inca mai mult decat atata. Adrian Nastase este iarasi tanar. PDL-ul s-a intors la cele 15% de la care l-a luat Bula de la Strula (iar Strula, gâtuit de emotie, s-a intors la PSD). Ba inca si cei 4 milioane de membrii de partid s-au intors. S-au intors cu spatele la viitor si cu fata la urna cu cenusa din cabina de vot. Starea natiunii este cea de atunci, din seara din ajun si… este iarasi 22 Decembrie. Ne-am intors in timp. Neam intors in timp. Ne-am dat dracului. Brucan mai lipseste si perspectiva unui sfarsit amanat. Peste alti 20 de ani.

* * *
b) Un gest explicat

Rememorând momentul 30 decembrie 1989, când a scris celebrul său „Apel către lichele”, Liiceanu a spus că atunci textul său a fost descifrat greşit iar acum este, poate, mai actual ca niciodată. Apariţia lui a fost dictată de faptul că trebuia să se adreseze publicului, pentru prima oară în viaţa sa, la o emisiune de televiziune:

„Am scris textul acela pe la 2 noaptea pentru că a doua zi eram invitat la o emisiune, la TVR, împreună cu alţi intelectuali de formaţie umanistă: Pleşu, Paler, Doinaş şi Hăulică. Era prima oară în viaţa mea când apăream la televiziune. Înainte de revoluţie un om ca mine nu putea călca în televiziune. Iar acum nu ştiam cum arată publicul căruia mă adresez, doar că se numeşte poporul român.

Ce aveam eu de spus, cu viaţa mea, cu formaţia mea şi cu capacitatea mea de a rosti nişte vorbe. Şi care erau vorbele alea? Şi atunci mi-am imaginat că mă adresez unei comunităţi, unor oameni, milioane de oameni care au trăit, toţi, aceeaşi experienţă. Deci publicul era unul a cărui viaţă fusese făcută pulbere de regimul comunist. Eram toţi victimele istoriei. Şi mi-am zis că trebuie să mă adresez celor care ne ameninţă acum că, schimbându-şi pur şi simplu cămaşa, întorcând haina pe dos, cum se spune, nu vor da socoteală nimănui.

Trebuie atrasă atenţia oamenilor, mi-am zis, să nu se pomenească cu aceiaşi arhitecţi ai nelibertăţii lor. Şi aşa m-am adresat celor care puteau perpetua răul istoric. Ăsta a fost singurul mesaj. Nu era nimic violent în vorbele respective.”

* * *

c) Dar totusi? A fost sau n-a fost? Sfarsitul lumii de… Suntem oare pe aceeasi lume? Nu s-a intamplat nimic, nimic, nimic? Centul galactic, polii magnetici, Soarele, meteoritii, atomii, atomicele?… Nimic, niciun pic? Ei si totusi ceva… ceva trebuie sa fi fost. Un inceput macar acolo. Inceputul sfarsitului pre-vestit. Si daca n-a fost azi, o fi maine. Clarvazatorii l-au prevazut inadins cu o zi, doua mai devreme, asa… in mod special, ca sa murim linistiti, impacati, satisfacuti, fericiti ca am supravietuit sfarsitului lumii. Ah, o ratare ordinara, extra-ordinara, ce era putin lucru sa ne sincronizam si noi nitel? Unii au incercat, s-au straduit… Ba unii chiar au reusit. Ieri pe 21 Decembrie, ziua solstitiului de iarna, scris in cheie sol, sol-bemol, unii (dintre noi) au trait anticipat Apocalipsa, Sfarsitul Lumii, murind, trecand printr-un „răgaz”, pasinnd curajos in zona de asteptare. Cam 200,000 de oameni au murit ieri pe 21 Decembrie, ca-n fiecare zi. Ca si cum Ploiestiul meu natal ar fi fost inghitit peste noapte, disparand in eter… Si si maine va fi la fel. Alta zi, alt Ploiesti se va sfarsi. Nimic nu se amana de-adevaratelea. E doar o iluzie…

E iarana. Iarna-i grea, omatu-i mare, vorba ambasatorului britanic… Toate astea-mi amintesc de o poveste auzita in Tramvaiul 16 de la un tip haios care semana incredibil cu Stan Laurel. Tipul povestea cui sta sa-l asculte ca, intr-o seara, ca asta de acuma, fiind singur acasa si aranjandu-si datele pentru un proiect ce urma sa-l prezinte a doua zi, a fost intrerupt de zbârnâitul strident al soneriei de la intrare. A deschis usa dand cu ochii de un individ inalt, slabut, imbracat intr-un costum elegant, negru si cu o palarie, tot neagra, cu boruri largi. Privindu-l printr-o pereche ochelari fumurii, domnul respectiv, l-a intrebat: „Dl.X?”. „Da” i-a raspuns omul nostru „Cu ce va pot ajuta?”. „Va cautam pentru o afacere personala. Pot sa intru?”. „Desigur. Poftiti!”, ii zice dl.X, dar va rog sa fiti scurt pentru ca sunt foarte ocupat. Lucrez la un proiect si trebuie sa fie gata asta seara. Domnul cu palarie neagra si ochelari fumurii aluneca asa in odaie si zice: „Sunt dl.Moarte. Am venit sa te iau. Sa mergem!”. Dl.X zambeste incurcat, banuind ca-i o gluma la mijloc, si incepe sa vocifereze: „Va rog sa intelegeti ca sunt ocupat. N-am timp de glume. Presupun ca v-au trimis amicii care ma asteapta la carciuma, dar acuma n-am timp de glume.” Zicand acestea incerca sa-l ia pe dl.Moarte de cot si sa-l conduca spre usa, dar, atingandu-l, simti o senzatie stranie de raceala si amorteala care-i cuprindea palma si o imensa spaima ii invadă mintea. Privirea i se intalni cu privirea d-lui Moarte, care-si scosese ochelarii, si intelese brusc ca acesta este intr-adevar mesagerul mortii venit sa-l ia. Dupa cateva clipe de cosmar simtii o imensa liniste, un soi de bucurie calma si un gand viclean ii incoltii in minte. „N-ai putea sa ma amâni? Macar cateva zile. Sunt in mijlocul unei multimi de lucruri neterminate. Da-mi cateva zile sa pun ordine in lucruri”. Dl.Moarte ii zambi incurcat si-i comunica din priviri ca nu se poate. Simtind o ezitate in atitudinea d-lui Moarte, omul nostru se agata disperat de ultima sansa, insistand: „Macar o zi. O singura zi”. „Nu intelegi omule ca nu se poate? N-am ce-ti face? Haide. Ai cateva minute. Imbraca-te si haide sa mergem.” Resemnat, ravasit, ratacit, omul privi in jur, de jur imprejur, la inceput cautand ajutor (nu era nimeni, nici ţipenie), iar apoi privi mai departe ca si cum ar fi vrut sa afle in ce anume ar fi fost mai nimerit sa se imbrace. Ochii ii trecura in graba peste pachetul cu carti de joc uitat pe masuta. „Uite” ii zise intr-o doara d-lui Moarte, hai sa jucam o partida de poker. Daca o castigi merg cu tine imediat, iar daca o castig atunci imi mai dai o zi. De acord?. Dl.Moarte il privi amuzat si, aruncandu-si palaria pe canapea, ii raspunse privindu-l in ochi: „De acord. O zi sau nimic”. Se asezara la masa si incepura jocul (jocul vietii si al mortii prin desertul de cenusa… parca asa era). Omului nostru ii tremurau mainile ca lui Varga si le ascunse sub masa in timp ce Moartea facea cartile. Abia dupa o eternitate avu curajul sa priveasca la cartile primite, incercand sa se calmeze, sa nu se tradeze. Ceru o singura carte si apoi zambi in sine. Ii intrase un careu de asi. Moartea nu avea decat o pereche. Mormaind resemnat, dl.Moarte se ridica si, indreptandu-se spre usa ii zise: „Ok, mai ai o zi. Vezi cum o folosesti. E ultima. Maine voi fi aici.”. Apoi disparu. Omul nostru isi turna un pahar de cognac si continua sa-si aranjeze proiectul pentru a doua zi. Absorbit, uita, dupa o vreme de intalnirea cu dl.Moarte. A doua zi se scurse nebuneste, epuizandu-l. Amana cat mai mult sa se intoarca acasa fara sa stoe exact de ce o face. Se duse cu prietenii la carciuma si se imbata. Se intoarse apoi acasa cu mintea golita de orice gand, dar intrand il gasi in sufragerie pe dl.Moarte privindu-l crunt. „Aaaa. Tu erai?” ii zise. „Auzi dar tu nu vrei sa-ti iei revansa pentru ieri? Uite hai sa mai jucam o partida de poker. Daca o castigi merg cu tine. Daca o castig imi mai dai o zi. De acord?”. „Dracu sa te ia”, ii zise dl.Moarte aruncandu-si palaria si asezandu-se la masa. Omul nostru facu cartile. Jucă la cacealma si, ca prin minune, castiga. „Bineee”, ii zise dl.Moarte „Fii gata pentru mine Mâine”.

Zicand acestea, omul nostru, seamanand incredibil de bine cu Stan Laurel, se ridica de pe scaunul de la geam si, coborînd din tramvaiul 16 care ajunsese la cap de line, se indrepta agale spre casa. Cu totii am coborat indreptandu-ne care incotro. Pana la urma fiecare zi din viata asta e: o partida de poker jucata cu Moartea. Fiecare zi, o partida castigata. Unii traiesc mai periculos. Pot juca cate o partida pe ora. Altii sunt mai domoli. Joaca una pe saptamana, pe luna, pe an… chiar mai rar. In special cei de la tzara. Dar nimeni, nimeni nu poate avea noroc la nesfarsit. Si cu omenirea este exact la fel. Ieri, pe 21 Decembrie Omenirea a castigat partida. O partida. Dar azi? Azi nu se stie inca. E 22 Decembrie. Mai sunt cateva zile pana la Craciun. Ziua creste. Noaptea scade. (b)Arca lui Goe a implinit doi ani si jumatate si o zi in plus.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: