(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Adrian Nastase’

Inainte vreme

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 26, 2012

 

Marti, 12 Noiembrie 2002

“New York Times” ne-a pus diagnosticul

Imaginea unei Europe tot mai independente si mai critice fata de Statele Unite dispare de indata ce pui piciorul in Romania, afirma analistul american Robert Kaplan, in cadrul unui amplu comentariu aparut ieri in paginile cotidianului “New York Times”. Protejata de decenii de programe sociale, Europa occidentala favorizeaza o politica externa lipsita de riscuri, in care compromisul pune in umbra principiile. Romania insa, marcata de povara deceniilor de trecut stalinist, apreciaza pozitia ferma  a Statelor Unite pe scena internationala.

Atitudinea pro-americana a Romaniei si a tarilor asemanatoare ei, desi oportunista, ar putea duce la schimbarea relatiilor dintre Statele Unite si Europa, si chiar la aparitia unei noi Europe. Cu o populatie de 22,5 de milioane de locuitori, Romania este cea mai mare dintre tarile care vor fi invitate sa adere la NATO, la summit-ul de saptamina viitoare de la Praga, si cea de-a doua ca marime care va adera la Uniunea Europeana (UE) pina in 2010.

Bucurestiul se bucura dupa Bush

Asadar, in vreme ce vest-europenii s-au luptat pentru o rezolutie de compromis in privinta Irakului si au primit cu indiferenta recenta victorie a republicanilor lui Bush in alegerile partiale, membrii elitei de la Bucuresti au aprobat entuziast politicile Casei Albe. “Neoficial, a fost un sentiment de triumf tinut sub tacere” in ceea ce priveste alegerile din SUA, dupa cum a explicat Sergiu Celac, fost ministru de externe al Romaniei. “Sintem bucurosi pentru ca si Bush este bucuros”.
Sondajele de opinie efectuate in Romania au atestat o rata de aprobare a actiunilor americane de 80 de procente sau chiar peste aceasta cifra.


America mea

EVZ – OPINII: Mircea Cartarescu – Mai 04, 2004

Acum doi ani am fost invitat la un festival de poezie in Luxemburg.

Acolo am locuit in tot soiul de castelute si orangerii si-am fost indopati pana la refuz cu somon, caviar si creveti. Totul era excesiv de opulent, respira acea prosperitate de film glamoros care pana la urma devine indecenta. Am fost cu atat mai mirat cand, la sedinta de deschidere a festivalului, directorul manifestarii a tinut un discurs in termeni pe care-i stiam cat se poate de bine. Am aflat din nou ceea ce mi se spusese si in tara de-atatea ori: cat de putred e capitalismul, ce rau e in societatile consumiste, cum se alieneaza omul in lumea occidentala. Am mai aflat ca fortele revolutionare salasluiesc azi mai ales in lumea a treia, si mai cu seama in tarile arabe. Mai presus de orice, am aflat ce imperiu criminal e America si mi s-a fluturat prin fata si o scrisoare de protest, in numele poeziei si al libertatii umane, impotriva interventiilor americane in Afganistan si Irak, pe care ni s-a cerut s-o semnam in corpore. S-au citit apoi poezii. Mai toate cu acelasi profil. Invitatii erau mai cu seama din randul „fortelor revolutionare“. Dar pana la urma tot America s-a dovedit cea mai tare din parcare: o poeta new-yorkeza i-a uimit (cred) pana si pe magrebieni urland literalmente un poem in care America era mereu numita „rogue state“ (stat talharesc). Apoi s-a luat pauza si ni s-au adus din nou frumoase tarte cu caviar…

Prima mea calatorie dupa revolutie a fost in Statele Unite. Timp de trei luni am strabatut tinutul dintre cele doua oceane, am vazut buna parte din marile orase, am vizitat cateva campusuri universitare, am fost prin muzee, biblioteci si librarii. Am incercat sa fac abstractie de marele mit american cu care noi toti am trait sub comunism atatea zeci de ani. Am vrut sa vad totul cu ochii mei si sa judec cu mintea mea. Am intalnit o lume extraordinar de diversa, imposibil de redus la cateva clisee pozitive sau negative. Dar atunci mi s-a parut, fara nici o-ndoiala, una dintre cele mai bune si mai frumoase lumi construite vreodata de om. Nu am intalnit acolo acel „comunism la varf“ despre care a vorbit cineva, nici puerilismul, nici „lipsa de radacini“, nici incultura, nici macar obezitatea pe care-ar produce-o hrana de la fast-foods. M-am intors din Statele Unite incantat si fericit, mai mult, mandru ca oamenii au putut cladi o asemenea societate.

La-ntoarcerea din tara insa, doi distinsi intelectuali romani s-au straduit, o noapte-ntreaga, sa ma convinga ca n-am vazut bine, ca am umblat peste tot in America avand ochii larg inchisi. Atunci am fost teribil de socat auzind ca pamantul pelerinilor si-al parintilor fondatori e, de fapt, „cea mai nedemocratica tara din lume“. Cum? Mai nedemocratica decat Cuba? Decat Coreea de Nord? Da, chiar asa. Si, pe masura ce whisky-ul isi cobora nivelul in sticla, America se zugravea tot mai monstruoasa. O dominatie a banului, a fortei militare brutale… Rasista, sexista… Distrugatoare a adevaratei culturi… Am facut in acea noapte greseala sa ma angajez in discutie. Inca nu stiam ca nu poti discuta cu oameni care deja cunosc adevarul absolut. M-am simtit adanc ranit in credintele mele si mai ales descumpanit: daca era chiar asa? Daca seductia superficiala si perfida a Americii (un fel de „Matrix“ sau de opiu pentru popor) imi anesteziase simtul critic? Mi-am revazut infrigurat lecturile si amintirile. Am recitit revistele cu dezbaterile din lumea americana… In ciuda avertismentelor vigilente ale celor doi, dragostea mea pentru aceasta lume – deloc ideala, asa cum s-ar fi vrut comunismul, dar in care eu am trait cateva luni experienta unei adevarate bucurii – a supravietuit. Si supravietuieste mai departe.

De-atunci, am suportat mai usor socurile succesive, tot mai intetite. Sa fii azi antiamerican e foarte „trendy“, chiar si-n Statele Unite. Eram la Berlin cand au cazut turnurile gemene. A doua zi, mii de oameni au iesit in strada nu in semn de protest impotriva terorismului international, ci contra militarismului american. O carte ca „Macdonaldizarea societatii“ „demonstreaza“ foarte serios ca restaurantele McDonalds, simbolurile Americii, sunt urmasele directe ale sistemului de incinerare a cadavrelor de la Auschwitz. Mi-am pastrat la urma exemplul cel mai simpatic. Un tanar antiglobalist protesta intr-o scrisoare, in „Dilema“, impotriva consumismului din lumea noastra alienata si povestea ca un prieten elvetian venit in Romania cumparase de-aici un sapun „Primavara“. Dar de ce, il intrebase junele, caci doar ai la tine acasa sute de feluri de sapunuri produse de marile firme. „Pentru ca miroase altfel!“, ii raspunsese elvetianul. Intr-adevar, mizeria miroase altfel, poate chiar fascinant pentru cel trait intr-o plicticoasa prosperitate.

Nu sunt analist politic, sunt un simplu muritor. In judecatile mele ma ghidez dupa ceea ce vad cu ochii mei. Incerc sa filtrez informatiile care vin catre mine si sa nu ma las manipulat sau sedus. Este, fireste, extrem de greu. Poate ca vreodata mi se vor deschide ochii si voi fi de acord cu poeta americana care vede-n tara ei un stat talharesc. Deocamdata insa, nici macar politica lui George Bush n-a reusit sa altereze splendoarea tomnatica a Americii mele, amintirile mele din Iowa City si San Francisco si New Orleans, alergarea mea de Forrest Gump prin peisaje ce nu erau de pe lumea aceasta.

Posted in Adrian Nastase, Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 65 Comments »

Homeopatia si scroafa

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 30, 2012

Ce mai freamat!
Ce mai zbucium!
Presa clo-coti de zgomot
Si de arme
Si de bucium…

De fapt nu. Daca stai sa te gandesti caderea celui ungurean si numirea interimarului Ponta n-a produs niciun efect notabil in presa, niciun freamat mai de Doamne-ajuta. Pe langa aceasta schimbare de guvern, sinuciderea Madalinei Manole a fost un eveniment de proportii cosmice. Dar ce se intampla? Analistii grei merg pe burta, inclusiv Alina Mungiu Pippidi. Ma rog domnia sa, brava, nu merge chiar pe burta (n-ar avea cum). Dar exceptiile nu fac decat sa inatreasca regula (regula paralelogramului si a mâinii stangi). Un silentium lugubru. Se tace in draci. De ce? Oare sa-l fi crezut toata lumea (inclusiv mamimutele de serviciu, umanizate brusc prin puterea credintei) pe scandalagiul sef, omul orchestra care da tonul la cantec, pe presedintele romanilor, Traian Basescu cand a zis râzand (nici pomenela de lacrimi) ca nu-s motive de panica (pentru tara) si ca in fond si la urma urmei nu s-a intamplat nimic notabil, nimic extra-ordinar, nimic in afara unui parcursului prestabilit?

(
Sa nu fi meritat „stolojanul” nicio lacrima melo-dramatica de data asta? Suntem oare pe cale sa iesim din era tragediei antice? Tot ce se poate. Avem iata la activ doi „stolojani” arsi de energia politica intunecata, amandoi fosti prim-ministri, amandoi fosti viitori candidati virtuali la pre-zi-den-tia Romaniei, amandoi esuati pe linie moarta, intr-o mai vasta natura moarta cu premieri: Roman, Ciorbea, Radu Vasile (da,da a existat un premier numit asa), Nastase, Boc… toti epave irecuperabile. Ca devoratoare mai e si politica asta de consum.
)

Dar poate ca explicatia rezida in altceva inca si mai prozaic, si anume in proliferarea subita a sindromului Tudoran. Toti analistii mari, surprinsi cu pantalonii in vine de venirea primaverii valahe, asteapta, inainte de a comenta esential, sa vada ce zic ceilalti analisti. Trebuie sa cedeze unii primii (cei mai prosti) ca sa vina esalonul doi de analisti grei si sa-i conteste amorsand in cele din urma jucaria mediatica aducatoare de audienta. N-ar fi culmea sa fie o ratata o asemenea oportunitate picata din cer? Analisti, desteptarea! Ori, mai stii?, o fi vreo epidemie de intelepciune si prudenta. Neputand sa ghiceasca gândurile zeilor, acum pana-n ziua, inaintre de investire, oamenii de presa, formatorii de impresii, astepta bomba: picarea guvernului Ponta in Parlament. A dracului pielea pe ei de pixari cu aere intelectuale, daca mai pot crede in priculici la varsta asta. Guvernul Ponta n-ar putea fi trantit in parlament decat daca domnul Sufletzel Iliescu ar mai avea sufluri oculte in el si ar putea sufla tare in urechile indopate cu ceara ale parlamentarilor PSD, sau daca, Doamne fereste isi baga Dracul coada. Nu-nvie mortii. E-n zadar copile. Nu se baga Dracul in asa lucrare caci dansul se fereste de concurenta neloiala precum liber cugetatorul de tamâie. Pacat de dl.Iliescu, o lebada atat de alba, de saraca si de cinstita. Deci nu. Nu-i nici asta.

Silentiozitatea complice a presei, care (de data asta) lasa lucrurile sa se faca, nu-i pana la urma decat efectul colateral al intamplarii homeopatiice petrecute pe trupul politic al multi-milenarei natiuni danubiano-pontice.  In fapt suntem martorii unor intamplari microscopice precum: migratzia de primavara a frunzelor si vreascurilor in patria crinilor (in lunga traditie a intoarcerii armelor cu cateva luni inaintre de 9 Mai), dezintegrarea radioactiva a PDL (cu binecuvantare de la Cotroceni), momirea cuplului Ponta-Crin in capcana guvernarii, sau din contra succesul dictaturii antonesciene in PNL care coaguleaza (prin aspirare si aspiratii) fortele democrarice parlamentare si extra, in ciuda ex-presedintilor Iliescu si Basescu, intru scurtarea razboiului cu 6 luni (calvarul poporului oropsit domnule). Dar toate detaliile punctuale, efectele agitatiei browniene la scarea molecula, insumate dupa regula paralelogramului si a mâinii stangi (zisa si a burghiului drept), determina impreuna vectorul global al unei manevre homeopato-politice mai generala si mai stingenta: Eliminarea corpului strain. Ce-i drept e drept, nu se poate avea pretentia ca globulele albe ale imunitatii politice sa fie constiente de sensul miscarilor lor, iar acel sens ordonator nu-i dat nici macar de creier (care creier?) ci de o forta (ordonatoare) difuza raspandita pretutindeni in corp. Incapabil sa fie realmente virulent cu sistemul, nenea Basescu (in afara de faptul ca s-a integrat, fiind invins de sistem intr-o maniera mult mai subtila decat predecesorul sau, dl. … na, ca-m uitat cum il chema) a obtinut un admirabil efect contrar, contribuind fara voie la o imunizare consolidata a sistemului gazda, care sistem arzandu-se o data cu iaurtul, sufla acum, normal, si in ciorba. Pana la urma nimanui nu i-ar fi convenit ca Mihai Ungureanu sa se bucure 7-8 luni de vizibilitate si mediatizare, cu efecte deloc previzibile, precum consolidarea unei popularitati peste limita critica, ceea ce ar fi facut procesul ireversibil. Trepadusi de serviciu (si  chiar de servicii) incepusera procesul spontan al iproscarii cu cacat, dar organismul, in intelepciuna sa homeopatica, bazandu-se pe memoria unor experiente recente ale unor campanii de improscare ratate, n-a vrut sa-si asume inutil niste riscuri asa de mari. Cu cat mai repede este eliminat corpul strain cu atat mai bine si mai definitiv. MRU a spus ca nu si-a spus ultimul cuvant, iar acesta a fost, de fapt, ultimul sau cuvant in politica damboviteana, care, iata, consemneaza inca un avort spontan, ne consiliat psihologic. Asa dupa cum spunea si nemuritorul Prigoana, cariera politica de la perceptie a junelui Ungureanu a luat sfarsit. Ce repede a ars! Pacat de el. Era un tanar acrobat frumos, cu trupul tatuat de sus si pana jos, de care publicul se minuna, la bara fixa cand se invartea, ca o morisca de cafea, cu balerina langa el. Dar balerina nu-l iubea… etc, etc, etc. Sa-i fie tzarana usoara si Dumnezeu sa-l odihneasca.  Caci cine mai are azi timp de lacrimi? O zi relache. Apoi la fel, cu aceeasi balerina laga el, alt acrobat. Alt salt mortal.

Ah, dar sa nu uitam de celelate doua puncte de pe ordinea de zi: topicul „Despre Distante” – Aăîâ… va intra curand in lucru, iar scroafa… Scroafa care s-ar fi urcat in copac (ca sa devina maimutza) s-a contaminat cu virusul care dă  sindromul CTP. Odata contaminat de acest virus omul halucineaza-halucinand ca trupul sau a devenit poarta prin care adevarul intra in lume, ceea ce-l face sa spuna usor, lin, cu oarecare sinceritate, pe alese, cate ceva dintre cele ce-i trec prin cap, confundand sinceritatea selectiva cu adevarul absolut. Un astfel de bolnav are hazul sau. (Noi de exemplu nu-l putem citi pe CTP, prototipul recent al acestui sindrom vesel, fara sa ne amuzam copios).

Ca fapt divers, si in cu totul alta ordine de idei, fara nici o legatura cu homeopatia ar fi de remarcat ca Opinia Civila din Romania, aflata perpetuu in calduri si degeaba, a ramas scrufuloasa la datorie si srofuloasa la logica, producandu-si singura, orgasm dupa orgasm, intelectuale toate. Intr-unul dintre cele mai comice articole din ultima vreme am putut constata ca s-a dat dezlegare la peste si liber la dictatura antonesciana in interiorul intr-un partid virtual (adica inexistent) care functioneaza, in laborator, ca o corporatie non-profit. Sa râdem cu Ileana-Stana-Ionescu (Doamne iarta-ne)…

Amuzante ni se par si discutile despre partide (adica despre pluri-partidism cum ar veni) atata vreme cat in Romania nu exista decat un singur partid: PSD. Unic. Un partid in care se afla, ca membri cu drepturi depline, Iliescu, Ponta, PNL-ul, PC-ul, PDLul (ha-ha) si chiar Adrian Nastase si Marean Vanghelie (pe con-soarta stapan)… Circa 4 milioane de membri si simpatizanti. Partea cu adevarat interesanta sub aspect (sa zicem) stiintific ar fi ca iesirea iminenta din realitatea politica a euro-zonei noastre folclorice, a termenilor „mru” si „pdl” nu va produce niciun efect notabil sub niciun aspect, social, politic, economic, in relatia Romaniei cu romanii, cu Europa, cu America, cu Israelul, cu Dubaiul, cu ONU, cu FMI, cu BM, cu UEFA, cu FIFA, cu NATO, cu Republica Moldova si cu CAER-ul. Practic, se dovedeste, daca mai era nevoie, ca MRU si PDL nici macar n-au existat.  Doamne ajuta.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , | 35 Comments »

Domnul Sufletzel (III si XIV la patrat)

Posted by Arca lui Goe pe februarie 6, 2012

Poate va intrebati cine este Dl.Sufleţel. N-avem timp sa va explicam nici astazi. Poate data viitoare. Pâna una alta va prezentam:

Starea na(ra)ţiunii in preajma zilei de Unşp’ce Februarie. Bis.

  • Soriiiiin Iliesiuuuuu face apeluri. Stiu, asta nu e o stire. Strange semnaturi. Nici asta. Vrea monarhie via anarhie si propune solidaritate pe liste pentru demiterea raului mic, care a crescut mare, prin nebagare, de seama (sau ”in seama” a cuplului de comici cu care orice televiziune serioasa s-ar mandri: Iliesiu-Padina. Mai putin TVR1). Ca sa fie treaba treaba, acelasi consacrat al literaturii epistolare in forma de apel a scris o scrisoare foarte deschisa, adica sincera, GDS-ului care si asa nu se mai stie ce e (dupa cum bine zicea si dl. Andrei P.) in care il trage de sireturi la raspundere pe Andrei Plesu. Scrisoarea a fost gazduita si pe bloguri celebre, precum blogul de la Corabia si blogul de dincolo de Paltinis (dar dincoace de Tis) al d-lui Vasile cel mai Mare (Gogea Mitu) (aci).
  • Cuminte, conul Dorin (Tudoran) simtind ca dl.Iliesiu nu-i un roman normal, la cap, nu i-a semnalat scrisoarea si nu i-a semnat apelul. Ce-l costa (concordia?) sa-l semneze macar asa din spirit civic de solidaritate intelectuala. Nu, domnia sa a preferat romanul normal din care se poate confectiona mai lesne chip cioplit. Pentru altii. Adica altora, caci nu-o fi conul o figura geometrica atata de naiva incat sa mai creada in Mos Craciun, la varsta domniei sale. A poetului nu a mosului. Ca mosul e tanar, Doamne. Calculati si singuri stiind ca (a) nu s-a nascut ieri (ci alaltaieri) si (b) ca este locuitor al Washington-ului, fiind si cetatean. American.
  • Demisii politice in lant: Mai intai (ca o prevestire rea) demisioneaza Ministrul Andrei Plesu, din Guvernul de taina din umbra al Adevarului (aripa Patriciu-Gregoire). Apoi direct din Senat-ul EvZ demisioneaza Senatorul Mircea Caratrescu (acest Mircea Geoana al editorialismului politic) pentru ca in cele din urma, doborat de ciumpalaci in alianta cu oamenii de zapada din PU, e-luminati civic de steaua Craciunului, insusi Emil Boc (acest Emil Cioran al guvernarii pe vreme rea). Despre mareţia micuţului Emil Boc alta data mai pe larg si pe mai inalt. Docamdata consecventi politicii mostenite pe Arca lui Goe nu promovam stiri prin care si asa fac audienta la zi toti ciumpalacii. N-am facut nici cand a murit Paunescu, nici cand s-a sinucis Madalina Manole, n-o s-o facem nici acum. Are cine. Deocamdata se zvoneste ca oamenii de zapada din PU l-ar prefera ca premier pe Yeti si nu pe claunianul craciunesc care nu-i destul de klingonian, desi e verde ca b-radu. Vezi si: Salam sasesc de Sibiu, la rece, in urbea fostului viitor prim-ministru, tinut in conservare prelungita, pana la Craciun-ul viitor (unul Klaus sau Iohannis… in sfarsit, vivat) cand, dupa alegerile din noiembrie Traian Basescu va trebui sa-l numeasca pe prim-ministrul Ponta, obraznic.
  • Vestea cea mai proasta dintre toate, din seria demisiilor politice in lant, este aceea ca poetul, dizidentul, analistul si militantul politic, comandantul Viorel Padina de la Corabia cea Mica, isi retrage si el sprijinul acordat pe gratis (adica degeaba) comnadantului suprem al Corabiei celei Mari, Romania, hotarat (citez din memorie) sa nu se mai ghideze numai dupa ce spun talibanii pro Basescu ori salariatii / stipendiatii, intr-un fel or altul, ai regimului Basescu. Sobolani de pe toate Corabiile, inotati, inotati, inotati (a zis si Lenin). Malul e aproape. Ca doar nu era nebun nici capitanul sa duca ambarcatiunea prea in larg. Ca nu avea de ce. De ce ce?
  • O ce (po)veste minunata: O noua stea de Craciun. Onest, frumos si destept. Daca nu-l o-moara Crin pe Şiret, de ciuda, tanarul are in fata un viitor (a)politic stralucitor. Mai ceva decat chelia presedintelui. Abia maine Claudiu va deveni ceea ce azi nu va putea fi niciodata. Super-be manevrele opozitiei politice si mediatice din Romania. Lectie scoala de manevre prin zapada, de manual. A la carte. Parca ar fi fost inspirate si regizate de insusi Ion Iliescu. Ce poate fi mai eficient decat sa le dai sobolanilor prilejul de a zbura, pretextul de care aveau nevoie ca de aer. Daca tot n-ai la indemana un rau mai mic, le oferi un bine potential: vointa populara a celor mai frumosi si mai căliti dintre romani, plus un simbol: romanul normal. Acuma numai prost sa fii sa nu te dezici de Basescu. Ocazie unica. Nu inteleg de ce mai stau pe ganduri Tismaneanu, Cristian Preda, Sever Voinescu, TRU, Patapievici, Mihaies, EBA etc… Loialitate? Teama? Calcul? Scarba? Cert este ca d-lui Basescu nu prea i-au iesit figurile. Cu exceptia uneia care i-a iesit perfect (aferim nene Traiane), in rest, ocupat sa se tina cu spatele la usa pe care o forteaza de 8 ani de zile, zi de zi, cei scosi afara cu de-a sila, n-a prea reusit mare lucru. Aproape ca si cum n-ar fi fost acasa, soarecii jucand pe masa. Plus ca acuma, la spartul targului, aia care fortau usa s-au prins ca e mai bine sa intre prin ferestre. Prin toate deodata. Prin ferestrele sparte cu pietre de demomstranti: vox populi. Ca incepem naibi sa si vorbim vulgar.

Stiri extreme de la departamentul de externe:

  • Circa 10.000 de slovaci au manifestat sambata la Bratislava impotriva coruptiei la nivel inalt, cerand condamnarea politicienilor corupti. Nasol. La noi e invers. Adica viceversa. Se demonstreaza pentru iertarea coruptilor. Mai sta naiba sa-i numere ouale infractorului Nastase?
  • Atentie la calculatoare. Un tip a murit (de epuizare) dupa ce a jucat zile si nopti jocuri pe calculator. Culmea este ca vecinii de consola au bagat de seama ca ceva nu-i in regula cu el (fiind mort, normal) abia dupa 9 ore. Dar ce? Parca noua nu ne-a luat ani de zile pana sa bagam de seama ca mai multi vecinii de blog, au murit demult, la datorie, in timp ce-si exercitatu spiritul civic. Din greseala.
  • Un om traieste fara inima Hm. Mare chestie. La cati traim fara creier (desteaptat-te romane) asta nu-i buna nici macar la faptul divers. Ia uite alta mult mai buna:
  • Ponta si teoria haosului. O stire care nu necesita comentarii fiindca vorbeste exhaustiv de la sine: Nu schimbam conducerea de la Banca Nationala! Nu schimbam structura functionala a DNA si ANI, chiar ne pare rau ca mandatele lui Daniel Morar si Catalin Macovei sunt la final. Respectam acordul cu FMI si Banca Mondiala. Suntem de acord cu Tratatul de Guvernanta Fiscala. Vrem sa respectam ACTA, dar trebuie informata populatia. Am spus delegatiei FMI ca vrem ca banii din privatizari sa nu mai ajunga la bugetul de stat pentru salarii si pensii, ci sa ramâna pentru modernizare. Nu promitem mariri de salarii si pensii pentru ca România va ramâne în criza pâna în 2016. Mai mult, vom taia clientelismul din companiile de stat, pentru ca eu nu mai suport aceasta situatie! Vom face un referendum pe tema monarhiei, pentru ca eu am un mare respect pentru persoana Regelui, desi personal voi vota pentru Republica. – Victoras Ponta, viitor prim-ministru al Romaniei.
  • CARAGIALE NENE – Noi dovezi ca I.L.Caragiale s-a nascut prematur, murind cu 100 si ceva de ani prea devreme, in raport cu vremurile. Un citat la intamplare: „Noi, românii, sîntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gîndeşte prea mult, ne putem mîndri că cel puţin se discută foarte mult.“ (p. 80).
  • Si in fine dovada prin care se vede, in reluare, ca Sebastian Lazaroiu a fost lasat in offside. Pacat. Mare Pacat. Sutase asa de frumos, din foarfeca, direct in vinclu: De ce-ar pleca Boc. La ce-ar mai fi ramas.

3,14 la patrat = ππ.

va urma – Dl. Sufletzel.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , | 32 Comments »

Basescu politic – Ultima halta

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 30, 2012

Fraţilor! (toţi se-ntorc şi-l ascultă.) După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp înainte de Crimeea? Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia!… 

Impotriva demonstrantilor (huligani, golani, whatever) Ceausescu a timis armata (sa-i impuste), Iliescu a chemat minerii (sa-i ciomageasca), Constantinescu i-a descurajat aprioric cu cei 15000 de lefegii (specialistii din dotare), iar Basescu (incununarea) ii aṭâṭă in contra lor pe intelectualii societatii civile de calitate… (sa-i ironizeze), pentru ca la altceva si/sau altcineva oricum n-ar mai avea la cine/ce sa apeleze, intrucat restul poporului si-a facut deja datoria si nu mai trebuie deranjat. Ca nu-i frumos. Si inca ṭe deranj neicusorule.

Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional!

In Romania post-moderna, cel mai bun politician al fix ultimului sfert de secol (va rog sa calculati anii) este indubitabil Ion Iliescu, singura entitate dâmboviṭeana 100% politica. Animalul politic, intact conservat, care-l are in posesie pe cetateanul Ion Iliescu, trebuie sa fie in teribila suferinta in prizonieratul decrepitudinii gloabei bolsevice. Ce mare animal politic va muri odata cu dânsul. Pacat c-a fost prost orientat. Deh, ale tineretii valuri. La polul opus, partajînd insa cu Ion Iliescu anumite canalele oculte de cumunicare cu masele (nu cu poporul, dar ce-i poporul oricum nu se stie) se afla cel mai slab politician din istoria politica a Romaniei si anume, doamnelor si domnilor, Traian Basescu. In fapt, comandantul Traian Basescu nici nu este politician, pentru ca dumnealui nu face politica ci direct istorie (nu-i momentul sa intram in detalii). Succesul sau in politica si diplomatie s-a datorat intr-o mare masura, dati-mi voie, tocmai faptului ca n-a facut politica si diplomatie, cu exceptia celui mai recent discurs, sugestiv intitulat „interventie cu romani”, care este unul eminamente politic. Din pacate insa acesta este un discurs politic al unui neofit, novice in aceasta meserie, care-i este si asa in contra naturii si si formarii sale profesionale. Un politician este un om (ca toti oamenii) care prin excelenta trebuie sa minta. Sa minta cu seninatate, cu dezinvoltura, consistent, cu o oarecare coerenta, nu doar un ins capabil sa navigheze printre minciuni dar si capabil sa-si inghita propriile adevaruri si sa le uite. E in fisa postului. Faptul ca Traian Basescu a acceptat sa se auto-cenzureze, sa renunte la introducerea unor sinceritati specifice in acel discurs memorabil (istoric am putea zice), rezumandu-se sa spuna excat ceea ce trebuia spus in contextul politic (cat se mai putea spune), poate avea efecte colaterale dintre cele mai toxice asupra sa, ca personaj pseudo-politic aflat si asa, de ceva vreme, intr-un soi de agonie existentiala, rezultat al surmenarii care l-a vlaguit pana aproape de epuizarea completa. Ramane de vazut daca va accepta (in cazul in care va mai avea de ales) sa joace pana la capat rolul „El Cid” sau va alege o alta varianta de intrare/iesire (d)in istorie. Alta decat prin politicianizare si martiraj.

Dar sa nu ne risipim prematur in cuvinte mari. Nu despre asta era vorba. Nici macar despre acele sinceritati nerostite in istoricul discurs politic, sugestiv intitulat „interventie cu români” nu era vorba, desi ar merita, asa de dragul maieuticii, sa facem unele speculatii in aceasta directie.  Atunci ce era? Ce era, ce era? Oameni in toata firea si nu ne dam seama ce era. Iata ce era. Traian Basescu este de vreo zece ani personajul central, principal, unicul ṭar media al ṭarisoarei noastre. El este Zeus. Faptul ca nu s-a tinut de politica si n-a umblat cu diplomatie (pana acum cel putin), nu poate explica integral aceasta postura suprarealista, de Godot sosit pe meleag. Implinirea a ce mai lipseste de la explicatie consta in faptul abilitatii sale innascute de a acumula capital politic prin empatie si sublim/are de la felurite categorii de indivizii, care s-au aratat gata sa-l venereze, sa-l idolatrizeze in postura de politician, gata sa-l crediteze cu puteri magice si sa-i ofere astfel putere. Macra, in stare pura. Nefiind vorba doar despre mofluji si ciumpalaci ci de categorii mai numeroase care puse cap la cap au compus ṭara (ce vorba mare) asa se explica domnia politica  a acestui politician foarte slab. Slab, slab dar caruia ii port insa o admiratie speciala in calitatea sa de d.Goe, rasfatat de toata lumea. As fi vrut sa pot da nume si/sau definitii acelor categorii specifice de fani ai presedintelui Basescu, doamnelor si domnilor, dar asta nu-i o sarcina prea simpla. Asa ca am preferat sa le schitez prin exemple, prin componenta. Poate vom reusi sa dam un nume si o definitie fiecarei categori. In fiecare categorie (cu exceptia Categoriei D.) listele sunt deschise. Fiecare dintre cei intamplatori prin zona poate propune membri noi in fiecare grup, din randul persoanelor publice sau anonimi cu renume virtual. La urma urmelor, fiecare se poate reagasi intr-o categorie anume a fanilor lui Basescu, toti oamenii presedintelui. Tu in ce categorie intri?

  • Categoria A.
  1. Mircea Badea
  2. Victor Ciutacu
  3. Valerian Stan
  4. Crin Antonescu
  5. Victor Ponta
  6. Robert Turcescu
  • Categoria B.
  1. Dorin Tudoran
  2. Vasile Gogea
  3. Liviu Antonesei
  4. Florin Iaru
  5. Tudor George
  6. Serban Foarta
  • Categoria C.
  1. Sorin Ovidiu Vantu
  2. Dan Voiculescu
  3. Ion Iliescu
  4. Adrian Nastase
  5. Dinu Patriciu
  • Categoria D.
  1. Alina Mungiu Pippidi
  • Categoria E. 😉
  1. Andrei Plesu
  2. Mircea Cartarescu
  3. Gabriel Liiceanu
  4. Horia Roman Patapievici
  5. Andrei Cornea
  6. Mircea Mihaies
  • Categoria F+.
  1. Vladimir Tismaneanu
  2. Sever Voinescu
  3. Cristian Preda
  • Categoria F-.
  1. Viorel Padina
  2. Sorin Iliesiu
  3. Sorin Cucerai
  4. Mihai Rogobete
  5. Mircea Geoana
  • Categoria G.
  1. Traian Ungureanu
  • Categoria H. Captivii PSD (ai lui Ion Iliescu)
  • Categoria ICaptivii OTV (80% din populatie)
  • Categoria J. Cei 18% dinte cetatenii cu drept de vot care mai au incredere in Traian Basescu
Si cu asta cred ca n-a mai ramas nimeni pe dinafara (nici macar in afara tarii), 22 de milioane-n cap, (coane Fanica, poate, unul, doi sa-i fi doborat vântul, dar oricum mult sub marja de eroare) cu totii fani 100%  ai uluitorului Traian Basescu si suporteri dedicati ai mitului omonim. Traian Basescu  fiind alaturi de I.L.Caragiale dintre aceia care pot primi oricand (dar numai postum) titlul de „contemporani cu care ne mândrim” va ramane in galeria personalitatilor istorice marcante. Este in mare masura meritul sau, dar nici meritul nostru al fanilor sai de toate orientarile politice si de toate anvergurile intelectual-artistice nu este unul de neglijat. Vivat.

***

Sugestii pentru denumirea si definirea cat mai sintetica a categoriilor si/sau adaugiri pentru completarea listelor deschise, se primesc de Luni pana Vineri, intre orele 9:00 – 17: 00 la sediul Arcei din strada Ararat (sau Arafat) din Clalifat. In pauza de pranz se servesc bauturi racoritoare si energizante.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 17 Comments »

Precizare-n anul-are 365,25 de zile

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 30, 2011

Iesirea din inventar – Intrarea in faliment (partea a-IV-a, finale)

Constatarea ca preconizatul „obiect de activitate” al Arcei lui Goe in blogosfera nu mai este de actualitate (patinand in vetust) nu inseamna nicidecum ca s-ar fi instaurat pacea si armonia intre entitatile virtuale sau ca macar ar fi scazut cantitatea de inechitate si resentiment (si inutile toate) in hyperspatiul hiper-populat dintr-un dor fara satiu.  Nu! Nici vorba. Doar ca oamenii virtuali, imbatraniti in rele, s-au invatat cu ele precum tziganul cu scânteile. Pe vremuri banarea vreunui internaut (fie el si psihopat evident, badaran absolut, personificarea obscenitatii, cazul lui „Doru” pe forumul JN, de ex.) dupa luni si luni de agresiuni „gratuite” si cronicizare, starnea brusc dezbateri si controverse (pro si contra) in legatura cu conservarea libertatii de expresie. Astazi banarea, fie ea si fara motive rezonabile nu mai misca câtusi de putin, absolut pe nimeni (inclusiv pe cel banat). Forumurile si Blogurile publice (cu vizibilitate publica) au ajuns sa fie considerate spatii private, locuri de joaca personale ale bloggerilor si cantaretilor in struna agreati, care considera ca au toata indreptatirea morala sa baneze pe oricine, oricand, pe considerente de ordin strict personal, din capriciu, din ambitz, fara nicio raportare la vreun set prestabilit de norme sau principii. Este uluitoare usurinta cu care diversele instantieri egoice ale micilor entitati ce-si consuma ratarea in virtualitatea-surogat-al-realitatii, gasesc justificari cu pretentii de rezonabilitate acelui (la o adica) „pentru ca asa vrea muschii mei„. Pentru cei mai multi, abilitatea tehnica de a „modera” (cenzura, bana, ingradi), este echivalenta cu obligatia de a utiliza aceste instrumente in mod arbitrar, chiar in defavoarea blogului si a ratiunii acestuia de a fi. Multi bloggeri au murit sau au cazut in mizerie „moderînd” haotic, inconsitent.

Pe durata inventarului de pe Arca am „activat”, experimentînd si amuzandu-ma in acelasi timp, pe cateva bloguri si forumuri. Am reusit performanta notabila sa fiu banat sau re-re-banat (ex-comunicat 😉 ) foarte  repede pe aproape toate. Presupun ca nu este nevoie sa ma jur ca sa fiu crezut ca n-am injurat, n-am fost off topic, n-am insistat prosteste si in genere n-am facut nimic dintre lucrurile care se pot gasi pe o lista  rezonabila a celor care n-ar trebui permise in comunitatile virtuale.  N-a avut nimeni nimic cu mine, ba inca am fost incurajat cu temei, cata vreme am polemizat e-goic cu personaje neutre sau dusmanoase din zona. Brusc insa, cand mi-am permis acelasi gen de ironii (in niciun caz gratuite) cu „stapanirea”,  amuzamentul a capatat accente dramatice. Faptele intamplate pe cateva dintre aceste bloguri sunt incarcate de un umor aparte care ar merita tratament separat, ca episoade de sine statatoare. Nu-i momentul. Dupa ce provocarea a fost incununata de succes, materializandu-se cu banare subita, pe unul dintre bloguri, am facut, cu titlu experimental, incercarea de a sonda opinia publica. Am vizitat blogurile comentatorilor de baza (ca de, acum, fiecare comentator e si blogger) a celor care frecventau blogul cu pricina, plangandu-ma, chipurile, despre faptul banal ca am fost banat in mod abuziv pe blogul X, solicitand o opinie, un punct de vedere, in legatura cu asta. In afara celor care mi-au ignorat cu desavarsire solicitarea (au fost cativa), ceilalti, in unanimitate au declarat ca nu e treaba lor, si ca oricum bloggerul X are dreptul sa procedeze cum crede de cuviinta, indiferent de circumstante, pe blogul sau personal (?!) .  Nimeni nu mi-a cerut detalii, nimeni nu m-a intrebat daca am fost magar si violent si/sau fara manera.  Si daca mi-ar fi cerut ce le-as fi putut spune? Ar fi trebuit fireste sa le spun ca da, oamenii aceia au avut oarecare motive, cat se poate de solide, ca sa-si doreasca sa nu-l mai vada prin zona pe dl.Goe, dar nu dintre cele serioase, rezonabile si-n acord cu deontologia comunicarii. Oamenii aceia, nefiind in stare nici sa-l ignore pe dl.Goe, nici sa-l convinga, nici sa-l forteze sa plece, prin mijloacea rezonabile, prin vorbe (vorbe bune, vorbe rele, ooo-alo si ce-au mai fost in stare sa-si dea in petic, admirabil as putea pentru ca sa zic), au preferat (nici mai mult nici mai putin) sa fie caraghiosi, de dragul d-lui Goe, incercand sa gaseasca macar un pretext rezonabil  al gestului lor brutal. In mod invariabil, intr-un final, adesea in reluare, eram intrebat de ce nu am bascutza. Adica identitate. De ce sunt anonim? Ca daca n-as fi si daca ei ar stii ce identitate am, altfel ar sta treaba. Fiecare dintre anonimii care m-au acuzat ca anonimat (pe inter-net !!!?) au clamat faptul ca ei au mai multa identitate decat mine si ca asta-i indreptateste sa-l trateze (la o adica) pe dl.Goe cu oricata insolenta, mitocanie, pentru ca-i anonim, iar dansul nu are drept la replica din acelasi motiv. Banat fiind, dl.Goe a fost invocat, provocat, calomniat, injuriat (ma rog, oamenii au incercat), i s-au extras citate bine alese din comentariile cenzurate pentru a i se ilustra „mârsavia”, in fine toata gama micilor lucruri care reusesc sa ma distreze, adesea copios, in realatia cu acesti nefericiti si acasa (in realitate) si in deplasare (in universul anonimatului virtual), gata oricand sa se imbete cu ideea ca daca i-ar sti ei d-lui Goe numele din buletin altfel ar sta treaba si n-ar mai fi in suferinta.

Cred ca este momentul sa incercam o clarificare a acestei spinoase probleme a asa-zisului anonimat,  dintr-o alta perspectiva. Perspectiva pe care o am in vedere (sic) nu ofera exhaustivitate decat impreuna cu celelalte perspective asupra problemei, pe care le-am tot pitrocit pe Arca lui Goe si pe care nu le mai reiau. Deci sa mi se dea voie sa fiu partial si momentan.

Anonim este cel atins de anonimat, aflat intr-o pozitie de opozitie cu cel care se bucura (?!) de notorietate publica. Anonim este cel nepublic. O persoana publica este aceea care are expunere la public, care comunica (in cele mai felurite feluri) publicului, adica unor spectatori pe care nu-i cunoaste personal (de la persoana la persoana). Anonim este acela a carui voce nu este auzita decat de apropiatii sai, familie, rude, prieteni, vecini, colegi, pe care-i cunoaste personal unu-la-unu (aici in masura comuna a termenului cunoastere = relationare).  Sub acest prim aspect pe net practic nu exista anonimi ci doar persoane publice, cu public, mai restrans sau mai numeros, n-are a face. Sa mi se dea voie sa fiu insistent. Anonimi sunt scriitorii (amatori) care nu publica, anonimi sunt pictorii, sculptorii care nu expun, cantaretii, actorii care se manifesta in familie sau pe ascuns, fara public (sau care joaca doar roulul vietii personale), anonimi sunt fotbalistii care joaca pe maidan fara public. Anonimi sunt politicienii de cafenea sau de pahar. Anonimi sunt profesorii in general (care vorbesc unor cunoscuti de-ai lor, colegi mai tineri de la serviciu). Cei care scriu pe net, fie si numai simple comentarii sub pseudonim literar, nu sunt anonimi. Au public. Averea publicului este prima conditie a nanonimatului.  Aici se impune o paranteza. Procesul castigarii publicului nu este unul ireversibil. Insistenta unora de a pastra in jurul lor, ca public, o colectie anume de indivizi ii transforma pe acestia in (simple) cunostiinte ceea ce duce la un fenomen bizar: caderea in anonimat intr-un spatiu cu larga expunere publica (precum hyperspatiul anonimatului virtual si clandesin, blogosfera, de…) prin lichidarea prin indepartare a publicului (in urma tentativei absurde de a selecta manual spectatorii admisi in sala). E plina blogosfera de oratori care isi tin discursurile in fata  adoua trei gospodine simpatice din cartier cu care se cunosc personal de la personaj la personaj).

Dar existenta publicului  nu este nici pe departe singurul fapt care anuleaza caracterul anonim al celor care se manifesta pe Internet. Cei care (se) comunica pe net au nu doar „public” ci si „identitate”. Nu ma refer aici la iluzia faptului ca s-ar putea naviga pe net fara a lasa urme concludente care sa conduca la identificarea formala (civila) ci la faptul ca in mod inevitabil, prin prezenta sistematica pe net (spatiu public), orice vorbitor adauga cu voie sau fara voie (inevitabil) detalii care reflecta profilul sau personal si care detalii devin astfel publice. Din cele spuse de fiecare in comentarii transpar sau apar explicit sexul, 😉 varsta, orientarea politica, religioasa, sexuala, educatia, (in)cultura, locatia fizica, date familiale, ascendenta, anturaj, infatisare fizica, stare de sanatate, starea financiara, numele, prenumele, reumele, profesia, intentiile…  Fiecare dintre participantii la aventura comunicarii (sa-i zicem comunicare) pe net isi gestioneaza cum crede de cuviinta, liber, dupa posibilitati, colectia de informatii care-l identifica ca personaj si ca persoana, oferind publicului, de buna voie si nesilit de nimeni,  datele considerate a fi utile carierei sale de internaut, dimpreuna cu cele oferite fara voie, din neatentie, din impetuozitate ori din cauze naturale imbricate inevitabil in mecanismele comunicarii.  Sub acest aspect nimeni nu-i anonim pe net. Drama devine drama din momentul in care unii incep sa considere cå suma si structura datelor care le compun, lor, profilul personal al personajului,  ar fi un soi de standard ce ar trebui adoptat unanim si ca cei care se abat de la „aceste norme” ar fi vinovati de infractiuni, gata condamnati si ca lor personal li s-ar cuveni misiunea de a aplica pedepsele cerute de lege: banarea, bestelirea, balacarirea, calomnirea, injurierea, etc. In fapt se folosesc de acest jalnic pretext pentru a-si manifesta si justifica pornirile specifice intru pedepsirea celui vinovat de cu totul si cu totul altceva (…)

Cazurile concrete cu care m-am confruntat au fost adesea incarcate de umor involuntar de cea mai buna calitate. As mentiona cazul unei bloggeritze care, folosindu-si prenumele personal (de la mama ei de-acasa) in compunerea pseudonimului ano-nimitatii sale cu rima, il acuza pe dl.Goe ca Goe n-ar fi prenumele sau real si ca prin urmare  ar avea drepturi mai putine. La fel de umoristic va fi fost cazul unul vizitator polimorfic care in instantele sale primar-finale dezavua cu voce inalta utilizarea unor nesimtite pseudonime, pentru ca aici, pe Arca sa-si semneze interventiile, vai, cu un (alt) pseudonim pana in clipa in care, din repezeala, a semnat in „clar” dandu-se astfel de goooooool. Pentru refacere si-a luat concediu cateva saptamani. Eeee, altii au avut nevoie de luni de odihna. La fel de monumental este cazul unei asa-zise doamne care a venit pe Arca, in vizita, cu obscenitati in gura, injurand ca la usa cortului, pentru ca apoi sa se mire si dânsa de isprava, invitandu-l pe dl.Goe sa-si asume responsabilitatea pentru ceea ce a iesit dintr-însa.  De amuzat m-am amuzat in exact acelasi fel si pe la case mai mari, in episoade pe care le pastrez pentru altadata (pentru ca n-as vrea sa le stric din graba).

Cert este ca odata auto-convinsi ca anonimatul d-lui Goe e rau, iar al lor e bun, oamenii aceia au incercat cu sârg si zel sa rezolve problema. S-au dat peste cap (de mai multe ori) incercand sa puna datele cap la cap, sa-si foloseasca intuitia, flerul si perspicacitatea, antenele, e-mailurile si sa-l dezarmeze (!!??!) pe dl.Goe demascandu-l.    Suspiciunile si presupunerile lor au fost constant o alta sursa de amuzament si distractie. Dar cine n-am fost in imaginatiile intrigantilor de pe net de-a lungul timpului  ? Tot felul de identitati care de care mai simpatice mi-au fost asociate. Nu le pomenesc din modestie (sic). In general iminentele mele deconspirari sunau a amenintare (cu exceptia catorva care aduceau a simplu fapt divers). Oamenii aceia (si daca v-as spune cine s-a pretat la asemenea poli-stupizenii putini m-ar crede) erau convinsi ca deonspirarea in sine i-ar provoca d-lui Goe o mare suferinta, ca atunci cand ii ei unui copil rasfatat jucaria favorita.  Altii mergeau cu imaginatia mai departe inchipuindu-si ca ulterior deconspirarii dl.Goe va fi pus intr-o postura proasta fata de familie, prieteni etc si ca prin urmare se va simti rusinat, umilit… Te poti pune cu derapajele maladive ale imaginatiilor egoice care populeaza hyperspatiul? Ca nu poti. Deci nu, nu si nu. „Anonimatul” d-lui Goe nu e rau, „deconspirarea”  nu l-ar dezavantaja, „confruntarea” cu cei din anturajul real nu i-ar aduce prejudicii, dar a-i face pe altii sa creada asta s-a dovedit a fi extrem de productiv. In plan literar-coregrafic si umoristic fireste. Din pacate toate resursele productive sunt epuizabile in sine. Ca petrolul, ca antracitul, ca aurul sau ca diamantele din mine.  In fine, concluzia partiala este ca din aceasta perspectiva nu exista anonimi pe net ci numai si numai persoane publice, una-si-una. (Desigur ca, trebuie s-o spun, si impreuna cu mine trebuie s-o spuna toti, exista si perspectiva din care se poate constata realistic ca in spatiul anonimatului virtual si clandestin nu exista decat anonimi sadea, chiar si cei din randul prizonierilor de sine, care semnand cu nume si prenume (de buletin sau de pasaport), si asta e dreptul lor suveran, isi imagineaza ca pot combate astfel, pe net, in grup, alaturi de fiecare instanta trecuta a fiintei lor si ca opera vietii lor purtata in carca, prin asumare, ii poate  ajuta in lupte, pe post de buzdugan. Aici? Unde floreta e stapana. Unii dintre ei abia mai pot ridica frunze dar isi imagineaza ca ar putea mânui buzdugane grele, de gumilastic.

Ca personaj, dl. Goe a avut, pe Arca sau in alte locatii fixe (scene), sansa unor spectatori de marca, anonimi sau notorii, voluntari sau fortati, carora stiu ca le voi fi produs adesea impresii destul de intense incat sa constituie o mica piedica in calea uitarii, pentru o vreme cel putin. Tuturor acestora as dori sa le multumesc pentru… atentie. Si pentru neatentie. Ceea ce si fac: le multumesc frumos. Ii multumesc in egala masura si cosmanautului arhitect Eungen.

N-as vrea sa trec mai departe fara a-l mentiona in mod abuziv, alaturi de toti cei invocati mai sus in mod aluziv, pe poetul Florin Iaru. Acesta este un caz aparte. Omul acesta este de o prostie rar intalnita. Speciala. N-am nici cea mai mica intentie de a-l insulta, ingaduindu-mi sa vi-l indic, ca exemplu de ilustrarea a unei categorii aparte, unice, de personaje net-andertaliene. Ca orice individ limitat este obsedat de inteligenta si de prostie. Nu asta-l face special. Special il face faptul de a folosi acelasi pseudonim: Iaru (in realitate il cheama Râpå) si atunci cand isi semneaza opera culta (!) si articolele oficiale din ziare dar si atunci cand isi semneaza capodoperele anonime ca comentarii pe forumuri si bloguri. Lipsa deontologiei este distribuita in mod egal in ambele genuri de creatii literare dar vocabularu-i alterneaza halucinant de la banal la mahala si de la canon la hazna  cu o dezinvoltura stranie. Fauna hyperspatiului virtual al anonimatului clandestin ar fi incompleta fara prezenta sa insolita.

M-am cam abatut, din graba, in bataia vanturilor. Clarificarea binomului anonim-nanonim  nu este parte din inventar ci doar o digresiune intamplatoare. In inventar era vorba despre obiectul activitatii Arcei lui Goe care este lipsa. La inventar. Peste alte lipsuri (mentionate in episoadele anterioare). Si e lipsa nu pentru ca din blogosfera ar lipsi agresorii (care abunda) ci pentru ca lipsesc victimele. Au disparut, s-au imunizat, s-au metamorfozat… ia-le de unde nu-s. Si atunci la ce bun Arca? Desigur unii vor zâmbi sugubat zicandu-si un „haida de…”. Salvarea florei si faunei nu fuse decat un pretext la fel de bun ca oricare altul pentru a tine blog. Si atunci la ce bun acest inventar? Asa o fi, nu pot zice nu (desi pot, cum nu?). Rostul inventarului a fost de a arata ca exista motive rationale (si altele inca si mai rationale pot fi scoase la iveala) pentru a inchide Arca. Toate au fost motive surmontabile desigur, prin masuri compensatorii sau prin mizarea pe perisabilitate (in presa totul dureaza o zi) si nebagare de seama, adica exact ceea ce s-a intamplat pana acum atata amar de vreme, cand in asteptarea goethica si godotica a unui Potop inchipuit, n-a fost reusita salvarea niciunui animal de prasila. Motive surmontabile dar nu invalide sau inexistente. Ne mai punand la socotela bucuria nebunilor. Totusi trebuie spus ca declansarea inventarului si a concluziilor acestuia au fost rezultatul actiunilor erozive si sistematice de descurajare practicate in contra Arcei de catre o singura entitate, una anume, pe care n-o mentionez. Se stie ea. Sper sa-si savureze victoria aprobata formal (iata) si de catre consiliul de timona al Arcei.

Cam asta. Ocazie cu care se declara inchise Jocurile Olimpice ale Dreptului la Replica pe Arca lui Goe. Dl.Goe este concediat dimpreuna cu echipajul si personalul anex (mai putin cei de la serviciul de intretinere si conservare). Pana la noi ordine sau dez-ordine, Arca este declarata, momental, monument al naturii virtuale, uramand sa fie concesionata sau lasata in locatie de gestiune spontanee in vederea reducerii pierderilor prin sporirea pagubelor. Cum am zice vivat.  Placerea a fost intreaga de partea mea. Si asa va ramane. Cu drag, pertujur, al dv. dl.Goe.

P.S. 30 Decembrie! E si Ziua Republicii. O republica instaurata nu prin ghilotinarea Regelui ci prin abdicarea Majestatii Sale, à la légère. Tuturor celor interesati (de vreo similitudine) le transmit traditionalul „hai siktir si sa ma pupati in cur” (H.Salem – Intrerupatorul, replica memorabila, de infarct, rostita pe scena Teatrului Absolutului Fix). Incolo nu. Urare care nu poate fi savurata in toata splendoarea ei nuda decat citind romanul lui H.Salem. Ceea ce recomand tuturor cu cea mai mare caldura. La multi ani!

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , | 150 Comments »

Vladimir si Uniunea. Celelalte Celenterate

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 21, 2011

Politologul Vladimir Tismaneanu, cunoscutul politolog, este si un foarte talentat (dupa parera mea) editorial/ist-portret/ist-ese/ist-pamflet/ist-ziar/ist-jurnal/ist (ca nu e tot aceea)-etc. Dupa câte deja stiti (ar trebui sa stiti) port intotdeauna o admiratie sincera si netarmurita celor care sunt capabili sa vorbeasca abitir, iar politologului Tismaneanu (…), in calitatea sa de vorbitor abitir (despre altele calitati nefiind cazul sa ma pronunt…) ii port o sincera si durabila admiratie in acest sens. Intotdeauna cand situatia o cere domnia sa vine spontan cu articolul, intotdeauna impecabil, asezonat in mod nitelusi ideologic, cu logica, eleganta si mai ales cu o rigoare care il fac greu de atacat pe text. Poate ca acesta este unul dintre motivele pentru care domnia sa este atat de des atacat pe langa text. Imi vin (de ex) in minte articolele sale postume despre Adrian Paunescu si Adrian Severin. De abia le astept pe cele despre Adrian Nastase si Sorin Ovidiu Vântu. De curand insa politologul Vladimir Tismaneanu a scris un articol care nu se cerea: Mitul Gagarin şi utopia comunistă. Nu reusesc sa inteleg de ce a scris politologul Vladimir acest articol. Chiar nu se cerea. Cu sau fara ambalaj propagandistic realizarile unor oameni raman realizari, iar exagerarile pe care le fac trepadusii fiecarui sistem pe seama unor realizari nu pot si nu trebuie sa anuleze acele realizari. Ce sa ma astept? Ca-l voi auzi pe Vladimir Tismaneanu ironizand-o pe Nadia Comaneci sau pe Ivan Patzachin? Cred ca nimic nu poate fi mai contraproductiv in legatura cu credibilitatea unui individ, de la Stely pana la Vladimir, decat sfortarile de a ramane consistent cu orice pret unor impresii sau imagini despre sine, in dauna adevarului. Adevarul este ca USA au acceptat, in aceeasi maniera ideologica si propagandista cursa pentru cucerirea cosmosului ca emblema a suprematiei unei (ah) oranduiri sociale, trimitandu-si destui oameni la moarte pe orbite (nu mai putin eroi ai umanitatii) si tot adevarul este ca era de dezghet a anilor 50-60 in URSS a favorizat realizari umane in stiinta si arta care raman remarcabile in ciuda ideologiilor pe care le-au slujit cu voie sau fara voie, si care idelogii, surpriza, au murit putin intre timp sau nu se simt prea bine. Cred ca orice cititor pasionat si avizat, pus sa aleaga cel mai bun roman intre Fructele Maniei (John Steinbeck, laureat Nobel 1962) si Pamant Destelenit (Mihail Solohov, laureat nobel 1965) ar fi pus in mare incurcatura. Ambele lucrari sunt monumentale si ambele vorbesc despre drame umane in aceeasi perioada de timp: Drama sociala din vremea recesiunii anilor 29-33 din democratica America si daramele colectivizarii din anii 30 in totalitara Rusie Sovietica de pe Donul linistit. Nu vad rostul unui articol care vine azi sa sublinieze cat de bine si retroactiv si-a revizuit reputatul politolog Vladimir atitudiea fata de comunism, cu pretul aruncarii in derizoriu al unor relizari ale semenilor sai. In istoria cuceririi cosmosului, daca se va scrie o asemenea istorie, Yuri Alekseyevich Gagarin si Neil Alden Armstrong isi au amandoi locul asigurat. Chiar daca politologul Vladimir Tismaneanu descrie corect niste realitati ale erei sovietice, intr-un text care nu poate fi contestat sub acest aspect, totusi mi se pare evident ca nu era deloc necesar ca acest text sa apara si ca existenta acestuia (la 50 de ani de la niste fapte) nu-i aduce nimic in plus autorului. Ba dimpotriva.

RETETE DE POST

***

Palma la cur

Salata de fructe si legume

. .

„Hai sa clarificam cateva lucruri despre Vladimir Tismaneanu, baieti. Vreau – iata – sa stiu daca vreunul dintre dv, detractorii lui Volo, ma poate contrazice, cu argumente si subt o semnatura verificabila, desigur, asupra urmatoarelor chestiuni, iar daca nu, sa taca naiba in veci, aloo…

Deci:

1. Este adevarat ca tatal lui Vladimir, Leon Tismaneanu, a fost exclus din PMR cind fiul avea opt ani ? Iar dac-ai p-asa, pricepeti ce insemna pe-atunci – la finele anilor 50 – sa fii fiul unui exclus ? Si deci de unde hysteria ca VT a trait ca un fiu de inalt nomenclaturist, cel putin dupa varsta de 8 ani ? Din contra, s-ar putea spune ca a suportat teroarea de a fi fost fiul unui deviationist, n-asa?

2. poate cineva sa probeze ca tatal lui VT… …”

Continuarea aici

„A INNEBUNIT TISMANEANU! Vrea sa taie pensiile familiilor membrilor GDS, activisti ai PCR si informatori ai Securitatii. EXEMPLE si DOVEZI. Gabriela Adamesteanu de la „22”, sursa a DIE, respectiv a UM 0544. Aflu gratie lui Dan Badea (nu, nu comediantul, alalalt, de la Asociatia Investigatorilor Anonimi – AIA, care studiaza si acum daca HotNews e al lui Vintu sau al copiiilor copiiilor lui), ca a innebunit Tismaneanu. Cica ar fi scris pe blogul lui ca vrea sa taie toate pensiile membrilor GDS si parintilor lor. Sa nu-mi vina sa cred. Deschid si eu cu temere pentru societatea civila blogul stimabilului si ce gasesc? Adevarul-adevarat. Scris cu cerneala rosie, ca la pioneri: „Nu este niciodata prea tarziu pentru infaptuirea justitiei. A dreptatii morale ca si a celei reparatorii, menita sa rectifice cele mai socante si revoltatoare stari de fapt ce tin de mostenirile unui regim, declarat oficial, de presedintele Romaniei „… …”

Continuarea aici

Despre celelalte celenterate saptamana vitoare. Nu aceasta.

P.S. Facatura de mai jos apare in cateva articolase de pe blogul unui Goe foarte mare. Se va reveni. Am impresia ca aceasta insailare grafica foloseste ca baza un desen original (sa nu spun caricatura) pe care n-am reusit sa-l identific. Stie cineva unde se gaseste acest desen original?

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , | 7 Comments »

A innebunit domnul Adrian!

Posted by Arca lui Goe pe martie 30, 2011

Adrian, Adrian Nastase (de la Mizil nu de la Severin), ministru-prim-ministru-blogger, face un abuz teribil de libera exprimare. Posteaza pe blogul sau politic si personal cu o frenezie suspecta. Pare-se ca atingerea cu duhul lui Julian Assange l-a destabilizat emotional foarte tare. In ultimele 3 zile a postat 9 articole, adica in medie cam(!) trei pe zi, dupa calculele mele, inclusiv documente din arhiva personala. Daca mai punem la socoteala accelerarea precipitata cu care participa la dezbateri pe text, cu precizari, explicatii si scatoalce aplicate in direct vizitatorilor, dar mai ales cu cenzurari bine alese, constatam ca ceva se intampla cu dânsul. Nici macar Biju Morar pe vremea cand nu era asa de ocupat ca consul la Marsilia si avea timp berechet, lucrand in mediul privat, nu reusea o asemenea productivitate stahanovista. Faptul ca domnul Nastase are atat de mult timp liber imi da de gandit. Si ma ingrijoreaza. Nu, nu la activitatile de la parlament sau de la universitate ma gandesc (unde oricum se pierde timpul). Ma gandesc in primul rand la managementul fermei de gaini de la Cornu. Mi-ar parea rau ca ferma de pasari sa fie lasata de izbeliste dintr-un elan literar si asa neinteles, practicat la ferma de animale. Va dati seama? Gainile ar putea ajunge sa nu mai oua in cuibare, ci aiurea-n batatura. Blestemul numararii oualor ar capata astfel dimensiuni apocaliptice care ar intrece cu mult coruptia din gura. Si din sura. Si am mai auzit ca dl.  Adrian mai pierde timpul si prin tribunale cu tot felul de procesomani care-l hartzuiesc pentru pixuri si termopane. Nu, nu… Nu-i a buna. S-a-ntors lumea cu curul in sus si se scufunda pamantul, bå…

Revenind insa la blogul d-lui vice de camera ar fi de remarcat ca frenezia sa maladiva este intrecuta doar de zelul celor care prididesc in mod magic sa se tina cu comentariile dupa dânsul. Este un fenomen de observat. Serios vorbesc. Treceti cu curaj pe AICI


Dupa cum ii si spuneam D-lui Nimeni, intr-un mesaj cenzurat abuziv, intre noi fie vorba (ca suntem amandoi niste domni) blogul d-lui Nastase (alt domn) este un imens monolog, caruia Nimeni n-ar putea sa-i perturbe vârtejul. Dl. Goe cu atat mai putin.

Dl.Goe spune:
martie 29, 2011 la 11:23 pm

Pardon de impresie, dar… a disparut ceva pentru nimeni degeaba. Vin si intreb: de ce? Pe cine? Pe tanti Aglaia!

Redau mai jos unele cateva dintre mesajele prin care am incercat zadarnic sa tin pasul  cu lumea virtual zambacciana in norii de la cornul caprii. Unele au aparut cu o intarziere bine calculata (si oricum mai mica decat cea cu care apar comentariile la Dilema Veche), altele n-au aparut deloc.  Stiu, stiu ca nu e vorba de cenzura ci de moderare si de conditii tehnice precare pe fluxul de stiri al blogului. Le adaug aici doar din narcisism si ca sa vada lumea cat de mult munceste d-na Manuela, moderatoarea blogului cu acord global intelectual si ca sa ia aminte Ducele de Vasilescu care este ritmul si volumul de munca asteptat de la un moderator care se respecta. Pe sine si pe comentatori.

Dl.Goe spune: Comentariul tău e în așteptare.
martie 30, 2011 la 5:20 pm

Printre atatea mesaje odioase adica in forma de “odå”, nevinovatele mele insolente ar fi putut trece drept semne de lovire (adica de “love”, neologism in original), atingere florala. Ma intreb ingrozit ce sensibilitati exacerbate au determinat cenzurarea nemiloasa a micilor mele mirari vegetale. In ce scop tovarasi? In ce scop? Si cu ce (d)efecte? Adica incurajati oamenii sa iasa in strada ca sa-si spuna parerea dar cand o fac pe blogul d-voastra de fost viitor lider de mase o interziceti.  E paradox sau nu?

***

L-am auzit pe domnul blogger Nastase ca presedintele Basescu se tine de diversiuni ca sa distraga atentia poporului de la problemele esentiale. Eu cred ca are dreptate. Sunt in acelasi timp uluit de prolificitatea fluviala a bloggerului. Pe langa domnia sa Marcus insusi e mic copil. Se pare ca domnia sa si cei care prididesc sa-i comenteze productiile literare n-au altceva de facut decat sa duca o dolce vitta care aduce a „ca traim bine”.

***

Constat ca in afara de intoarcerea terapeuticei Aya s-a mai petrecut o schimbare reconfortatnta. A fost promovat Vasile. Avansat in grad de la „anti-blogi”, la „anti-hara”. Felicitari si la mai mare. Desi nici Hara nu mai e ce a fost. In fine important e ca functia bate gradu si face organu. De presa.

P.S. Continuui sa nu inteleg logica dupa care-mi sunt admise/respinse mesajele. Ca ezoteristi mai suntem unii dintre noi. Doi.

***

Dl.Goe spune: Comentariul tău e în așteptare.
martie 30, 2011 la 8:51 pm

Frenezie, frenezie… Si flow-ul postarilor continuaaaa. Insa foarte putin. Dosarele, dosarele. Prespun ca dl. Nastase nu se mai poate opri. Desi stie bine ca-cvasi-majoritatea cititorilor acestul blog politic “stiu” ca dosarele domniei sale sunt curat-politice si ca dansul este curat ca lacrima. Totusi insista, aici, aici, aici sa-si pledeze nevinovatia. Imi da si mie lacrima.

Iata dau in scris: Adrian Nastase nu este corupt nici un pic si ar merita sa conduca Romania si pe romani (tigani, maghiari, evrei si alte nationalitati conlocuitoare) pana la adanci batraneti. Chiar si pe tatari.

P.S. Acum nu stiu chiar sigur daca domnul blogger då asa de des cu postari in populatie din frenezie sau din plictiseala, dar eu unul ma resimt. Adica dansul posteaza pe foc automat, iar mie d-na Manuela (ca altfel nu pot sa-i zic) imi cenzureaza replicile foc cu foc, manual. Rezulta o incoerenta in fluxul comunicarii. Noroc cu ceilalti comentatori.


In  final as dori sa remarc faptul ca printr-o fericita coincidenta, conul Dorin (un virtual prieten de-al meu,  nu-l stiti voi, de pe o falie temporala dintr-un univers paralel si neintâmplat), a postat un pamflet excelent la adresa celuilat fost presedinte de partid PSD, fost ministru de externe si fost (contra)candidat la presedentie, simpaticul domn numaru unu, unu Mircea. Mircea Geoana. Va recomand pamfletul. E scris foarte bine. Mi-l aminteste pe conul Dorin cel tanar si ferice. AICI: Deschideri de primavara!

Posted in Adrian Nastase, Poetul GreFo | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

Amicus Nastase sed magis amica Harabula (2)

Posted by Arca lui Goe pe februarie 23, 2011

„5 februarie 2011 este o data aniversara. Nu doar pentru ca s-a nascut Uniunea Social Liberala, ci si pentru ca blogul pe care il cititi acum a “implinit” 4 milioane de accesari. Da, dragi prieteni, am ajuns la cota 4 milioane si asta in primul rand datorita voua.

Internetul, blogul, comunicarea on-line au devenit parte din viata noastra Nu cred ca vreunul dintre voi isi poate inchipui ziua de maine fara acest spatiu virtual care ne apropie, dar ne si desparte in acelasi timp. Imi place sa cred ca am 4 milioane de prieteni, desi stiu ca nu toti dintre cei care mi-au vizitat pagina au un astfel de sentiment fata de mine. Ma bucur totusi ca mi-au trecut pragul si sper ca s-au simtit bine. Nu uitati ca „… cititorii mei sunt mai inteligenti decat scriitorii altora.”

Vreau sa multumesc tuturor celor care au intrat, au citit, au comentat, au apreciat, au criticat sau au sfatuit. Fiecare dintre voi a contribuit in felul sau la constructia si dezvoltarea acestui blog. Formam impreuna o comunitate, iar acest lucru ne uneste in pofida diferentelor dintre noi. Sper sa avem in continuare o comunicare cel putin la fel de buna si de consistenta. Pentru mine, feedback-ul vostru este extrem de important si nu va ascund ca in mai multe randuri mi-am nuantat pozitiile sau mi-am construit anumite argumente pornind de la observatiile si comentariile primite pe blog.

Cele 4 milioane de accesari reprezinta o dovada suplimentara ca ceea ce fac alaturi de colegii mei din partid si din opozitie este un lucru bun si de interes pentru societate. Este clar ca oamenii cauta o alternativa si ca o asteapta de la noi, de la opozitie. Aceasta alternativa a existat dintotdeauna, dar astazi ea este mai unita, mai coerenta si mai hotarata ca oricand sa scoata tara din criza si sa ofere romanilor viata pe care o merita.” – Va multumesc pentru cele 4 milioane de accesari! De nastase.

Printre politicieni Adrian Nastase este un soi de Platon (pårdau), iar printre filosofi un soi de Demostene (botez), dar pe blogul sau este un munte la care tot vine Mahomed si pe care-l tot urca turmele (de oi)  ca sa-i pasca mesajele oblice (pe versant) si sa-i fertilizeze pajistile cu comentarii pe masura. Felul in care bloggerul Adi Nastase obtureaza dreptul la libera exprimare pe blogul såu este unul sofisticat, flexibilil si subtil, schimbator, direct dependent de circumstantele politice si nepolitice din viata proprietarului. In general nu e greu sa afli daca Adi o duce mai greu sau mai usor cu stresurile penale, daca e atins de apatie sau de elanuri si sperante politice noi. Din felul in care 5-6 mesaje bine alese sunt acceptate sau refuzate pe blogul sau si din felul in care reactioneaza la critici elegante sau nu (intemeiate cel mai adesea) se poate deduce cu destula acuratete care este de fapt starea sa de spirit, transmisa prin empatie spontana si d-nei Manuela. Faptul ca-si ingaduie astfel de fineturi si flexibilitati ar fi de apreciat daca n-am sti cat de ocupat ar trebui sa fie in fond un om politic de talia sa. In fine nu despre strategia clasica de a cenzura a celui mai rasat intelectual din grupul contributorilor pe blogul AN vreau sa vorbesc acum (n-am vreme pentru ceva asa de stufos, poate altadata). Vreau doar sa pomenesc despre una dintre exceptiile de la regula in care intamplarea, lenea sau alte misterioase cauze (i)rationale au retinut de la aparitie, in mod altminteri inexplicabi,l un nevinovat comentariu. Articolul confenctionat din  lemn de paltin, botezat „Va multumesc pentru cele 4 milioane de accesari!”, el insusi o capodopera de tâmplarie a fost (dupa cum era de astepta) cadorisit cu o multime de comentarii de bine. Chiar si dl. Goe a contribuit cu unul care a si aparut. La un moment dat a postat acolo si ultimul troll serios care a mai ramas pe blogul AN (dupa retragerea misterioasa a Ayei), singur intr-o armata de trolli drôle, in persoana fostului politician Harabula. Acesta a zis (textual):

Harabula spune: februarie 6, 2011 la 2:58 pm

„Stiam eu, aveam asa…un presentiment ca nu am nimic special. Domnul Nastase mi-a confirmat: sunt unul din patru milioane.

Domnia sa spera sa aiba patru miloane de prieteni! Nu-l invidiez.

Eu am numai vreo opt si cativa dintre ei ma plictisesc.

Ar trebui sa fiu fericit ca ocup a patra milioana parte din inima domnului Nastase. Ah. nu. Din inima domnului Nastase, 95% ocupa familia. Din ce ramane cam 95% partidul. Ei, din ce mai ramane am si eu parte de a para miloana parte.”

Dl.Goe a incercat sa aline suferinta si asa superficiala a celui care-i anima blogul d-lui Nastase (un soi de Stely mai rafinat, daca vreti) asigurandu-i servicii in exclusivitate, dar incercarea sa de a face binele s-a lovit de barajul brutal al fundasului Manuela (stopper in fata liberoului, ca sa zic asa ca tot am vazut ca sunt la moda metaforele de sorginte fotbalistica), iar mesajul n-a aparut lasandu-l pe dl. Harabula ne consolat. Iata mesajul:

 

Dl.Goe spune: Comentariul tău e în așteptare. februarie 7, 2011 la 5:26 pm

„Elegie/alinare/pentru/tot/Harabula – Dupa ce ca este el insusi in persoana extrem de pesimist de forma (copil sarac si sceptic al plebei proletare) mai vin si altii sa-i adanceasca prin satirizare agnoasele. Situatia este cu totul alta, mult mai optimista, mai roza, mai promitatoare. Importanta lui d-lui Harabula in mintea d-lui Nastase (si deci pe lume) este mult, mult mai mare decat a patra milioana parte din ce ramane dupa ce scazi 95% din 95% din energia afectiva (sufleteasca si mentala) a d-lui Nastase. Sa recapitulam: Dl. Nastase nu este dedicat atat de covârsitor familiei (95%) si partidului (95% din restul de 5%). Ca timp / energie / emotii cred ca dl. Nastase consuma cam 50% cu blogul si 50% cu restul. Rog sa fiu contrazis cu masura daca ma insel. Desi nu. Iata dintr-o data o enorma potentialitate pentru dl. Harabula (faceti calculele aritmetice va rog). Apoi, si acum urmeaza partea decisiva, cele 4 milioane de accesari nu reprezinta 4 milioane de membri ai fun-clubului (sic) Nastase ci gradul de insistenta a celor 40 de… fani, fiecare cu cate una suta mii accesari in medie. Cum, intre cei 40, Harabula este categoric pe primul loc in toate este clar ca el se bucura de jumatate din energia afectiv-emotionala pusa in joc de catre dl. Nastase): Harabula 50% restul de 39 restul de 50%. Rog sa fiu contrazis cu masura daca ma insel. Desi nu. Pe cale de consecinta importanta pe lume a lui Harabula este mare, iar satisfactia emotionala obtinuta prin interactiune intermediata virtual cu dl. Nastase este categoric mai mare decat cea obtinuta de la prietenii sai numarabili (inclusiv toti, care-l plictisesc, aruncandu-l astfel in bartele d-lui blogger). Desigur ca dl. Harabula stie foarte bine despre toate astea. Mai trebuie doar s-o recunoasca. Nu public fireste. Sie insusi ar fi suficient. Nu?

P.S. D-le Harabula mi-a placut la nebunie felul in care ati ales procentele implicarii d-lui Nastase: 95%, 95%, adica exact proportia de apa din castravete cat si proportia de apa din creierul uman. Coincidenta merge si mai departe pentru ca proportia de spatiu vid din interiorul atomului este cam tot de 95%, plinul de 5% aflandu-se preponderent in nucleu. Este posbil chiar ca pe viitor, cand stiintele vor progresa sa se constate ca si nucleul este 95% vid, apoi quarqurile… si tot asa la infinit, ceea ce la limita, inseamna ca universul, Harabula si Nastase, reprezinta de fapt vibratia primordiala a nimicului in proportie de aproximatov 5% din el (adica, coincidenta, sau nu, pragul electoral). Ar trebui sa fie evident pentru toata lumea ca nimicul nu are nimic peiorativ fiind pur si simplu obtinut prin calcule matematice: limita lui 5% din 5% din 5%… si asa mai departe pana la infinut este egala cu ZERO. Cred ca pana si d-na Sibilla ar putea confirma. Nu doamna?”

Faptul ca mesajul n-a aparut m-a pus la data respectiva pe ganduri. Intre timp fapta s-a prescris, iar dl. Nastase joaca la alta mese, la alte capete, cu alte sperante. Ca asa e omul spera si tot spera, iar speranta moare intotdeauna ultima. Dar moare.

Posted in Adrian Nastase | Etichetat: , | 9 Comments »

Politice: anti-Memorie si Paradox

Posted by Arca lui Goe pe februarie 6, 2011

In mod paradoxal Basescu este acuzat de catre fostii comunisti ca e fost comunist, de catre fostii UTC-isti ca e fost comunist, de actualii comunisti ca e fost comunist, de securisti ca e fost securist, de fostii anti-comunisti ca nu-i destul de anti-comunist, si de catre comuişti ca e magar si violent si n-are maniera.

Totusi in mod evident Basescu si-a pierdut simpatia si popularitatea in randul marii majoritati a romanilor care i-o acordasera candva, adica a acelora care conteaza cantitativ la vot, tocmai pentru ca nu e destul de comunist. Idiotilor.

Si cu cat mai numerosi devin cei care-l urasc in mod tacit si crescator  pe Basescu pentru ca nu este suficient de comunist,  ca nu e destul de Iliescu-Nastase, cu atat mai vocali devin cei care considera just sa-l critice pentru ca nu e suficient de anti-comunist. Daca nu e paradox la mijloc atunci e tradare, semn ca energia sociala circula dupa legi predictbile prin aceleasi vechi sisteme de vase comunicante. Trebuie sa te cheme Gogea-Tudoran ca sa nu realizezi ca aducerea la putere a lui Iliescu-Nasase-Voiculescu-way,  prin cantare in struna, este calea sigura de a lucra impotriva lucrurilor in numele carora declari formal ca „lupti”. Sau sa realizezi dar… Indiferent cum ar fi (prostie sau ticalosie) devine detestabila  insistenta unora de a vorbi pareri ferme si principiale. Incapacitatea lucizilor care realizeaza corect si onest limitele  lui „Basescu”, de a cauta sau produce un inlocuitor al acestuia, cantonîndu-se in dizidente intelectual-contabile, este o condamnare in alb a societatii de maine, cand vom fi iarasi fortati sa coexistam cu „Iliescu”.

Basescu este ceea ce a fost devenit nu sub apasarea dusmanilor sai ci constrans de presiunea dusmanilor dusmanilor sai. Genul Gogea. Belferilor.

Orice om de onoare se simte dator sa folosesaca orice moarte pentru sine in contra lui Basescu.

***

Imprejmuit pe blog de aceeasi turma stabilă de simpatizanti, fostul Adrian Nastase, intrupandu-l zilnic din jale pe fostul Cristoiu, isi continua cu cinism cabotin defularea, mizand fireste si pe efecte politice colateral utile. Deunezi, fara riscuri, nici mcar morale, povestea pe blogul sau politic (egal cu alte bloguri apolitice) o stire de la ora 5, despre un cetatean al patriei care, sub regimul Basescu, si-a injunghiat sotia si apoi s-a sinucis.

Un vizitator intamplator, aproape accidental (dl.Goe) a adaugat comentarii nici pana azi aparute:

1. Dl.Goe spune: Comentariul tău e în așteptare. – februarie 5, 2011 la 12:17 am

In marea majoritate a cazurilor sinuciderile sunt consecinta ultima a unor afectiuni psihice cronice. Cel mai adesea debutul unei astfel de afectiuni psihice are o conditionare genetica care poate fi amplificata, in timp, de conditii sociale, familiale etc, de conditia umana in general. Presupun ca debutul afectiunii psihice a lui Cristian Campeanu s-a petrecut cu ceva vreme in urma, undeva in perioada 2000 – 2004.

P.S. Cinismul in exces este de asemenea semnul unor afectiuni psihice majore, sociopatia fiind una dintre acestea. A folosi un caz de sinucidere si inca unul anume (fara acceptul familiei sarmanului sinucis) in luptele politice este un semn de cinism. Cred. Ma mir ca nu au fost puse si poze. Era mai de efect.

In compensatie a aparut alt mesaj:

STROE STEFAN spune:
februarie 4, 2011 la 2:04 pm

domnul nastase e un om democrat care a facut loja bloggerilor ,discuta cu oricine ,asculta parerile oricui,da raspunsuri ,oare cine mai face asa ceva in politica de azi?

Si paradoxul continuaaaa… Insa foarte putin. Urmasii bratienilor (a – ă – â) se pupa cu urmasii ceausestilor, decreţelul Ponta cu decreţelul Crin, iar pe margine Tudoran cu genul X (Stroe).

Dar pana la urma ce tara mai e si aia daca presedintele nu e  levent? Om fara ambit domnule.  Sunt fortat sa-i urasc pe toti cei care ma silesc sa-l iubesc pe Basescu. Scârbelor (Vorba d-ne Amycommunications, ca despre comunicare este vorba).

Posted in Adrian Nastase, Parerea lui Goe | Etichetat: , , , | 40 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: