(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Adrian Paunescu’

Propunere de promenada printre fapte, spuneri si ziceri…

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 29, 2013

ceausescul

Pe „blogul” omonim, dl. Anderi P. ne propune niste ziceri despre niste spuse (ale d-lui Andrei U.) despre niste fapte (ale d-lui Nicolae C.) care l-au scandalizat. Nu-mi dau seama cat de mult a contat, in decizia dl. Andrei P. de a propune cititorlor sai abordarea respectivei teme demne (de a fi pusa pe „blog”), absenta de pe piatza a unor subiecte mai actuale si mai de soi (in conjunctie astrala cu ne/inspiratia de moment a bloggerului) si cat a contat realmente-preocuparea autorului pentru tema cu pricina, dar impresia mea subiectiva (sa mi se dea voie sa fiu subiectiv) este ca rezultatul este… discutabil lasand loc multor sub-ziceri.  Mi-ar fi placut incomensurabil mai mult daca eseistul Andrei P. ar fi incercat sa faca (de ex.) o paralela intre Lucian Boia si Dan Puric, in schimbul acestei abordari a binomului Nicolae C. – Andrei U., intr-un articol (inoportun prin tardivitatea sa) in care ultimele doua cuvintea (ale incheierii de dupa cuprins, compusa in cheie sol, cu bataie), sunt (atentie) „sergiu” si „nicolaescu”. Nu m-ar fi mirat sa gasesc pe cuprins insertii de „adrian” si „paunescu”,  ceea ce nu s-a intamplat. Se prea poate ca prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, intors de la dl.Andrei P. din „blog” sa se mire de „anxietatea” care ma macina vizavi de respectivul articol. Adica n-a zis dl.Andrei P. bine ce a zis? Se insala? Exagreaza? Ori a atins vreo mina, vreun tabu? Care-i critica ratiunii?

andrei-ujicaEeeee… N-am multe plangeri… Una si buna. Mie (si mie) articolul imi place, dar dragoste cu el n-as putea sa fac. Logica sa imi a/pare c-ar avea un aer vetust, desuet, fiind oferita publicului mai degraba spre defularea unor vechi refulari…deact altminteri. Dl. Andrei P. il desfiinteaza pe dl. Andrei U. punct cu punt, mot-a-mot… ceea ce nu mi se pare potrivit in contextul actual. Acum 25 de ani da, era altceva, ar fi denotat prospetime (e-he si inca ce prospetime)… Acum nu. Acum denota (si) imprecizie. Lucrurile spuse de catre dl.Anderi U. despre dl.Nicolae C. nu sunt intru-totul si punctual false, asa la modul absolut (din indiferent ce perspective am privi lucrurile). Dl. Nicolae C. este (si) ceea ce zice dl. Andrei U. c-ar fi (fost). Desigur ca dl. Andrei U. are grija sa spuna (fara cuvinte) ca lucrurile ar fi numai asa, ceea ce pe dl. Andrei P. il lasa fara… cuvinte. In loc sa-l ia la misto pe dl. Andrei U. ironizand absolutul cu care-si imbraca concluziile si perspectiva, dl. Andrei P. se apuca sa-l critice la punct, zicand ca „nu” si ca „nici”, fugi de-aici, propunand nici mai mult, nici mai putin putin decat demitizarea (punct cu punct) a mitizatului Ceausescu, pe intelesul tuturor, si, urecherea mitizantilor. Ceea ce mi se pare in mod evident gresit intr-o maniera plenara (…), cu „ideologia” pre „mitologie” calcand. Cred ca mesajele unor cititori anonimi (din subsolul articolului), in cazul in care acolo, pe „blogul lui Plesu”, s-ar fi putut comenta liber, ar fi putut fi edificatoare in aceasta privinta. Poate ca si cele postate in conditiile vitrege ale adevarului de la „Adevarul” vor putea fi, cat de cat, concludente.

Cred ca ne-am putea de-ceausiza mai usor inclusiv acceptand ca Ceausescu n-a fost chiar raul absolut si ca „a mai facut si unele lucruri bune„. Panica si contraatacul prompt in fata oricarei mentiuni de acest fel denota… Denota! Multe. Si nu de bine. Pe bune!

Uneori ma sperie gandul, nascut printre intertextele d-lui Andrei P., ca domnia sa ar nutri un soi de invidie perena, si adesea retroactiva, pentru popularitatile de care s-au bucurat pe nedrept (si de care s-ar putea bucura iarasi, chiar si post mortem) ale Ceausescu, Paunescu, Nicolaescu. Dar de fiecare data alung repede acest gand, spunandu-mi singur: Fugi de-aci!

Sf-era lui Goe va urma 😦

Update

Un blog de re-vazut: Taci – in Insula indoielii

Update II.

Celor 99 de vizitatori tacuti care vin si pleaca cu mana goala le-as recomanda azi un blog si un text care ar merita sa fie dedicat multora (dintre noi, dintre ei… si deci „si” dintre ei, cuprinzatori fiind noi, in noi insine).  Este vorba despre „În haita de lupi, alfa mănâncă primii, apoi restul haitei” de pe un blog PRIBEAG

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , | 63 Comments »

O tempora – O vuire în vid

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 5, 2011

Din presa vremii – Ce vuiet tinea paginile ziarelor, forumurilor, blogurilor acum un an, un singur an: decesul cetateanului Paunescu Adrian. S-au scris zeci, poate sute de articole de ziar, de „revista”, de forum, de blog… si mii, poate zeci de mii de comentarii. Toate pline ochi de sentiment. In mod curios, desi pareau foatre contradictorii, majoritatea enunturilor rostite cu ocazia „festiva” a respectivului deces erau intr-un acord excelent cu adevarul. Chiar si intensitatea sentimentelor facea un acord perfect cu fosta persoana a poetului. De aceea ma si mir azi constatand o usoara nepotrivire de caracter intre trecutul de marire si viitorul de plumb, cu ocazia pomenirii de un an de la trecerea in nefiinta a omului Adrian Paunescu. Am ales aproape la intamplare cateva esantioane ale vuietului vid, azi vag, ce facea tara-ntreaga sa vibreze anul trecut pe vremea asta: 5 Noiembrie 2010. „Afla ca se lucreaza in notariate la copiile legalizate ale certificatelor noastre de deces. / Si ca nu se vor gasi flori pentru respectiva petrecere.  / Afla  ca bolile sunt multe si si leacurile sunt false. Tu care vii pe lume cu ale tale omtimism/pesimism… / Afla ca ultima gogoserie particulara a cazut la cutremur / si ca Shakespeare este optimist in timp ce eternitatea dobitocilor este pesimista…” (Pesimism, AP, fragment aproximativ).

(1) Monitorul Neoficial – Dăunescu Traian Ungureanu • noiembrie 8, 2010

(…) Adrian Păunescu s-a străduit vulcanic să facă din noi ceva pe gustul și după nevoile lui. Prin urmare, avem, acum, dreptul și datoria să spunem ce credem despre asaltul de 40 de ani al lui Păunescu asupra vieții publice românești.(…)

(2) De vorbă cu Adrian PăunescuAlexandru Dumitriu

După beţia derivei în care ne aflăm, ne vom trezi mâine mahmuri şi amari.

Interviu realizat în această vară, cu puţine zile înainte de aniversarea Poetului. Pe atunci, Adrian Păunescu părăsea admirabil nefericita zodie a resemnării, aşteptând, într-o fertilă convalescenţă, apariţia primului său roman. Din păcate, inima lui n-a mai putut învinge şi ultima suferinţă, care îl hărţuia ameninţător. Dumnezeu să-l odihnească!

(3) Traseul talentatului domn Adrian Păunescu: poet de curte, părinte de cenaclu, dizident contestat, senator Andreea Dogar, Vlad Odobescu

În anul 1973 a înfiinţat Cenaclul „Flacăra”, transformat rapid într-un fenomen de masă. Timp de 12 ani, membrii Cenaclului au susţinut peste 1.600 de spectacole de muzică folk şi poezie, în faţa a mii de spectatori, cei mai mulţi tineri. De pe la mijlocul anilor ’80 însă, relaţiile poetului cu regimul comunist de degradează. În 1983 a fost realizat filmul documentar de 70 de minute „Cenaclul Flacăra – Te salut, generaţie în blugi”, care a fost interzis de autorităţi.

(4) Adevăruri rabatabile: despre ură și disprețDorin Tudoran

A te prezenta, permanent, drept victimă a urii altora este un act de laşitate. Sartre avea dreptate: “Infernul sunt ceilalţi.“ Întotdeauna. A te declara urât de alţii este şi un act totalitar – de partea ta e binele. Întotdeauna. De partea celorlalţi – doar resentimentul. Negreşit, întotdeauna. Dar de ce să ne uităm în oglindă, când e mai ușor și mai spectaculos să scoatem o carte despre ura și resentimentele celorlalți față de noi?

Până la urmă, poetul a acceptat că moare. Nu știu dacă, în final, a admis că putea fi și dispreţuit. Acolo unde vine resemnarea în faţa morţii, nu mai e loc şi pentru alte acceptări. De partea cealaltă, a te grăbi să trimiţi în tâmpla abia răcită glonţul pe care scrie “Eşti de dispreţuit!” mi se pare un act de ură, nu de dispreţ. Un act de dispreţuit, nu un act critic.

(5) Viaţa lui Adrian Păunescu în imaginiAna Zidărescu

Poetul s-a implicat în activitatea Partidului Comunist Român din 1968. Relaţia cu regimul comunist a fost una ambiguă, cu oscilaţii de la poezii adulatoare pentru Ceauşescu, la critici directe. În cele din urmă, Adrian Păunescu a fost exclus din PCR.

(6) Adrian Paunescu Astăzi, 5 noiembrie 2010Dorin Tudoran

…prefer să-mi amintesc cum venea cu un poem ori altul al Constanţei, mi-l citea şi apoi făcea o moacă de marţian. ”Adică?”, întrebam. “Bă, tu tot nu înţelegi? Dacă e o poetă mai mare ca mine?” ”Păi, cam este…” ”Du-te dracu’… Ai înnebunit.” Fireşte.

…prefer să mi-l amintesc agitând pe toată lumea că trebuie apărată Reconstituirea lui Lucian Pintilie fiindcă e o capodoperă şi dacă i se face lui Pintilie nedreptatea asta, suntem cu toţi nişte nenorociţi.

Pe Păunescu l-am pierdut când a apucat-o pe nişte scări ce i se păreau că duc sus, foarte sus, în vreme ce eu am crezut că ele duc jos, foarte jos.

Pe Adrian l-am regăsit, vineri, 5 noiembrie 2010, acolo unde a stat pitit tot timpul după ce l-am pierdut pe Păunescu: în cutia de rezonanţă a sufletului meu.

(7) Păunescu-i printre noi…Alin Cristea

Mi-au plăcut multe lucruri în viață, dar am renunțat la unele dintre ele, întrucît m-am maturizat. Oricînd citesc cu plăcere unele dintre poeziile lui Păunescu, dar tot timpul sînt conștient că trebuie să năzuiesc spre alte orizonturi.

(8) Adrian Păunescu – unul dintre marii PITICI ai RomânieiAlin Cristea

(9) Week-end PăunescuAlexandru Matei

Am fost bolnav în week-end-ul Păunescu, aşa că m-am uitat la televizor. Nu doar pe posturile de ştiri. Păunescu pe TVR1, pe Cultural. La Sport. Am citit două episoade ale unui interviu luat de AP lui Radu Cosaşu, în 13 martie 1972. Cosaşu: „ Generozitatea e un cuvînt cu prea multe silabe pentru mine. Nu poate exista, domnule Păunescu, generozitate în lumea literară.”

Adrian Păunescu a fost un om mare. Mare la stat, la sfat. Cu prea multe silabe. A funcţionat ca o centrală termică. Zice el. Ca un convector, de fapt. Massa băga combustibil, el îl convertea. Funcţiona doar cu paie, cel mult lemn de brad. Paiele, lemnul de brad se găsesc peste tot. Ieşea un foc scurt şi intens, cu fum. Nu iese foc fără fum. În România nu se prea făcea foc, nu era voie. Te încălzeai cum puteai.

(10) Adrian Păunescu – înmormântat la picioarele lui Eminescu / Iubirile lui Adrian Păunescu/ Dragoş Stănculescu

Adrian Păunescu a fost căsătorit de două ori, cu poeta Constanţa Buzea şi cu Carmen Antal. Pe lângă cele două soţii, pe lista iubirilor poetului s-au aflat şahista Margareta Mureşan, poeta Ana Blandiana, poeta Ioana Proca, Doina Aldea-Teodorovici şi poeta Carmen Bogorodea.

(11) Adrian Paunescu Cealalta fata a mortiipaulgsandu

Obişnuit să trăiască în lumina reflectoarelor, omul Adrian Păunescu n-a putut muri altfel. A ţinut să ne adreseze mereu scrisori, uneori în versuri, înscenându-şi – în sens perfect literal al cuvântului – suferinţa, punând-o între ghilimelele liricului, dramatizând-o, fluturând-o ca pe un drapel în faţa tuturor, iar reflectorul canalelor de ştiri a făcut din ritualul trecerii lui un eveniment media, urmărindu-l pas cu pas

(12) Tobosarul Epocii de Aur: Moştenirea roşverde a lui Adrian PaunescuVladimir Tismaneanu

Adrian Paunescu a fost si este plans de toti cei care regreta frigul, foamea, cozile, supravegherea universala, domnia suspiciunii si a minciunii, infernul cotidian dintr-o Romanie jignita si umilita. Cand Ion Iliescu afirma ca Paunescu nu a fost un poet de curte al dictaturii lui Ceausescu, el comite o frauda istorica. O face cu buna (adica rea) stiinta. Ca fost secretar al CC al PCR insarciant cu propaganda, Ion Iliescu stie perfect ca Paunescu a fost un ultra-zelos constructor al cultului familiei Ceausescu, ca s-a prosternat fara jena in fata ”geniului Carpatilor”. Cine va rasfoi “Antologia rusinii” de Virgil Ierunca va gasi probe irefutabile ale degradarii intelectuale si morale a lui Adrian Paunescu.

(13) Adrian Păunescu, poetul plâns pe cele două maluri ale PrutuluiAna Zidărescu

Eugen Simion, fost preşedinte al Academiei Române, declara în această dimineaţă că, odată cu dispariţia lui Păunescu, s-a pierdut şi “ultimul mare poet social român”. “Şerban Cioculescu a spus, cu 30 de ani în urmă, despre Adrian Păunescu că este cel mai mare poet social după Arghezi. Eu mai completez să spun că este şi ultimul mare poet social român”.

(14) Adrian Paunescu, sange de basarabean Dani Rockhoff

„Nu vreau sa mor. Nu cred ca e timpul să mor. Totusi, nu pot sa nu ma gandesc la moarte. Mai ales ca am impresia ca si ea se gandeste la mine. Si la altii. Spuneam, acum cateva saptamani, ca moartea e printre noi. Sta nevazuta in odaie, pe strada, in avion, la spital. Si ma gandesc la moarte pentru ca prea mor multi oameni care dadeau un inţeles notiunii de om. Prea multi. Din ce in ce mai multi. Si ritmul s-a intetit. Si se face intuneric in cultura romana“.

Sunt cuvintele, aproape de pe urma, ale lui Adrian Paunescu. Inca viu

(15) Testamentul lui Adrian PăunescuCristian Tudor Popescu

„Nu mă iubeşti, domnule Popescu”. Aceste cuvinte, spuse cu tristeţe, chiar cu durere de poet, au fost momentul de vârf al întâlnirii mele cu Adrian Păunescu. După articolele aspre pe care le-am scris la adresa lui în anii ’90, cel mai dur fiind acela legat de moartea tinerilor la cenaclul Flacăra pe stadionul din Ploieşti, în loc să-mi răspundă cu lovituri sub centură, cum e obiceiul pe la noi, a încercat să mă seducă. Ne-am întâlnit de câteva ori, am vorbit, am făcut emisiuni de televiziune memorabile împreună. Două drumuri se deschideau mereu între noi: unul al literaturii, al culturii pe care mergeam alături de Adrian Păunescu fără să şovăi, respirând în acelaşi ritm cu el, cuprins de o stare rară de bine, atingându-mi sufletul de al lui; celălalt, al politicii, al comportamentului social şi moral, unde paşii nu ni se potriveau aproape niciodată.

(16) Rugă pentru Păunescu

Adrian Păunescu a mai fost şi „profesor de limba română, de istorie a neamului pentru românii basarabeni”. Cuvintele îi aparţin altui mare dispărut, Grigore Vieru, apropiat al basarabeanului prin născare şi simţire Adrian Păunescu. Deşi din părinţi olteni, a luat prima gură de aer la Copăcenii de Bălţi. Apoi, pentru toată viaţa, a avut imboldul de a împărţi oxigenul cu Druţă, Aldea-Teodorovici, Lari, Ilaşcu sau cu toţi românii de peste Prut care au simţit că versurile lui Dabija, „Doru-ni-i de dumneavoastră / Ca unui zid de o fereastră”, fuseseră compuse şi pentru Păunescu.

(17) Adrian Păunescu – Trecutul care nu trece Alin Cristea

Sorin Ioniță: “Mişcarea Flacăra a fost o pastişă flower power, dar fără flower, fără power şi fără cea mai mică intenţie de rebeliune şi spargere a canoanelor. […] Înmormântarea sa de alaltăieri, cu onoruri naţionale la Ateneu şi gardă militară, mi se pare perfect justificată în context. Este un triumf al culturii de masă, marginală, bombastică şi kitsch la care aspirau atât Păunescu, cât şi Ceauşescu, recent confirmat ştiinţific în groapa sa din Ghencea, în ciuda diferenţelor de tactică dintre ei.”

(18) Lumea lui Adrian PăunescuVasile Dâncu

Veneau zeci de mii de tineri la Cenaclu pe care nu i-a spălat nimeni pe creier. Păunescu nu a încercat să întârzie revoluția, cum am vazut că scriu unii acum. Astea sunt prostii, adevărul este că în noaptea istorică în care eram, Păunescu aducea o luminiță, singura. Era iluzia alternativei, dar era o alternativă adusă de sus, ca un fel de program obligatoriu. Păunescu pentru noi era un zeu care desfăcea cultura din lanțuri pentru o seară. Cu prețul de a nu înjura conducerea (aici era monopolul lui Adrian Păunescu), cu prețul de a cânta Partidul-Ceaușescu-România, în momentul unei excitații maxime a publicului. Păunescu era un nomenclaturist, avea o putere fantastică, îi umilea pe prim-secretarii care nu se supuneau. Făcea o serie de lucruri bune, rezolva cereri ale populației. Era parcă într-o cursă electorală în care se bătea discret cu Guvernul și cu Marea Adunare Națională.

(19) Păunescu, România kitsch şi triumful ceauşismului – Horia Ghibuţiu

Poetul avertiza patetic, cavernos, despre sănătatea planetei, ca un Al Gore avant la lettre, că tema începuse să fie la modă. Dar reieşea cumva că la mijloc e un complot imperialist, nu o dramă în derulare la Baia Mare şi Copşa Mică, cele mai poluate oraşe ale Europei, sau în Delta Dunării, pe care nebunul de Ceauşescu voia s-o transforme în ogor de porumb. Ca în definiţia de mai sus, adecvarea la realitate lipsea cu totul. Nu era niciodată clar la ce se referă efluviile versificate, care-i problema şi ce-ar fi de făcut. Asta-i în regulă dacă Păunescu ar fi fost doar poet, numai că el se voia mai mult, anume reformator social. Suspectez că nici el nu ştia, ci doar, ca un actor talentat şi cabotin, se îndrăgostise de propria voce plutind deasupra mulţimilor şi găsise în tiermondismul spontan, necultivat, platforma care îi trebuia…

(20) Toboşarul „Epocii de Aur”: despre Adrian Păunescu (II)Vladimir Tismăneanu

Puţinii care îndrăznesc să reamintească în aceste zile cine a fost Păunescu sunt taxaţi drept „străini de neam” şi „lipsiţi de respect pentru morţi”.

Cam la fel s-a vorbit şi când s-au dus pe cealaltă lume un Mihai Ungheanu ori un Paul Niculescu-Mizil. Cu discrete excepţii, din raţiuni care se cer examinate atent, pare să domnească un doliu universal care interzice echilibrul evaluativ şi aboleşte referinţele la rolul său politic. Contribuţia lui Păunescu la reproducerea regimului comunist în România nu a fost câtuşi de puţin neglijabilă, aşa cum foarte clar a demonstrat Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Ceea ce se întâmplă în aceste zile cu idolatrizarea lui Păunescu este un nou exemplu din seria acelora care l-au făcut cândva pe Paul Goma să scrie, cu obidă şi disperare, cartea „Amnezia la români”.

(21) Trecutul (Morala cazului Paunescu)Dan Cristian TURTURICA

„Trecutul este o ţară străină: acolo altfel se fac lucrurile”

În Trecut poţi fi în acelaşi timp şi cel mai zelos menestrel al unui regim criminal, şi întâiul disident al ţării. Poţi să scrii versuri precum „În vremurile grele pe care le trăim, Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare, Dezamorsând minciuna, Eroule sublim, Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare”, iar la moartea ta să se spună că ai fost un geniu literar, şi nu un geniu al duplicităţii.

În Trecut poţi să faci mulţimi de oameni să ovaţioneze pe stadioane libertatea, chiar dacă ei trăiesc ca într-o închisoare. Poţi să convingi milioane de oameni să strige că poporul e suveran, chiar dacă el, poporul, chiar dacă ei, oamenii, se zbat în cea mai umilitoare sclavie. Poţi să închini ode păcii, iar oamenii să creadă că e pace, chiar dacă războiul împotriva lor a început de mult. Iar la moartea ta să fii omagiat ca un erou al limbii române, şi nu ca un trădător al ei, nu ca un agent dublu care a pus-o în slujba agresorului.

În Trecut poţi să organizezi cenacluri în noaptea de Paşte, astfel încât tinerii care pleacă de acasă pentru a celebra Învierea să sfârşească scandând lozinci spre fala unui regim ateu. Iar la moartea ta să se spună cât de credincios ai fost pentru că ai folosit cuvântul candelă de un milion de ori.

În Trecut poţi îndemna tinerii să se iubească, pe tunuri sau pe gazon, în timp ce mii de femei mor din cauza interzicerii avorturilor. Iar la moartea ta să fii ridicat în slăvi pentru că nu ţi-a fost frică să spui adevărul.

***

UPDATE: Faptul ca cei care-i contestau vehement proaspatului mort de anul trecut, orice merit trecut, au ales azi sa nu mai zica nimic, are o logica anume, dar tacerea mormantala a celor care in lacrimi il ridicau la cer pe poetul, politicianul, activistul, el-omul Adrian Paunescu, inubliabilul, nu bate, nu se loveste… Dar. Ce rost ar mai avea sa-l slaveasca azi cand astfel nu se mai pot peria pe sine… Mortii cu mortii… iar vii… cu cine s-o nimeri in atotputernicia clipei…

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: | 55 Comments »

Vladimir si Uniunea. Celelalte Celenterate

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 21, 2011

Politologul Vladimir Tismaneanu, cunoscutul politolog, este si un foarte talentat (dupa parera mea) editorial/ist-portret/ist-ese/ist-pamflet/ist-ziar/ist-jurnal/ist (ca nu e tot aceea)-etc. Dupa câte deja stiti (ar trebui sa stiti) port intotdeauna o admiratie sincera si netarmurita celor care sunt capabili sa vorbeasca abitir, iar politologului Tismaneanu (…), in calitatea sa de vorbitor abitir (despre altele calitati nefiind cazul sa ma pronunt…) ii port o sincera si durabila admiratie in acest sens. Intotdeauna cand situatia o cere domnia sa vine spontan cu articolul, intotdeauna impecabil, asezonat in mod nitelusi ideologic, cu logica, eleganta si mai ales cu o rigoare care il fac greu de atacat pe text. Poate ca acesta este unul dintre motivele pentru care domnia sa este atat de des atacat pe langa text. Imi vin (de ex) in minte articolele sale postume despre Adrian Paunescu si Adrian Severin. De abia le astept pe cele despre Adrian Nastase si Sorin Ovidiu Vântu. De curand insa politologul Vladimir Tismaneanu a scris un articol care nu se cerea: Mitul Gagarin şi utopia comunistă. Nu reusesc sa inteleg de ce a scris politologul Vladimir acest articol. Chiar nu se cerea. Cu sau fara ambalaj propagandistic realizarile unor oameni raman realizari, iar exagerarile pe care le fac trepadusii fiecarui sistem pe seama unor realizari nu pot si nu trebuie sa anuleze acele realizari. Ce sa ma astept? Ca-l voi auzi pe Vladimir Tismaneanu ironizand-o pe Nadia Comaneci sau pe Ivan Patzachin? Cred ca nimic nu poate fi mai contraproductiv in legatura cu credibilitatea unui individ, de la Stely pana la Vladimir, decat sfortarile de a ramane consistent cu orice pret unor impresii sau imagini despre sine, in dauna adevarului. Adevarul este ca USA au acceptat, in aceeasi maniera ideologica si propagandista cursa pentru cucerirea cosmosului ca emblema a suprematiei unei (ah) oranduiri sociale, trimitandu-si destui oameni la moarte pe orbite (nu mai putin eroi ai umanitatii) si tot adevarul este ca era de dezghet a anilor 50-60 in URSS a favorizat realizari umane in stiinta si arta care raman remarcabile in ciuda ideologiilor pe care le-au slujit cu voie sau fara voie, si care idelogii, surpriza, au murit putin intre timp sau nu se simt prea bine. Cred ca orice cititor pasionat si avizat, pus sa aleaga cel mai bun roman intre Fructele Maniei (John Steinbeck, laureat Nobel 1962) si Pamant Destelenit (Mihail Solohov, laureat nobel 1965) ar fi pus in mare incurcatura. Ambele lucrari sunt monumentale si ambele vorbesc despre drame umane in aceeasi perioada de timp: Drama sociala din vremea recesiunii anilor 29-33 din democratica America si daramele colectivizarii din anii 30 in totalitara Rusie Sovietica de pe Donul linistit. Nu vad rostul unui articol care vine azi sa sublinieze cat de bine si retroactiv si-a revizuit reputatul politolog Vladimir atitudiea fata de comunism, cu pretul aruncarii in derizoriu al unor relizari ale semenilor sai. In istoria cuceririi cosmosului, daca se va scrie o asemenea istorie, Yuri Alekseyevich Gagarin si Neil Alden Armstrong isi au amandoi locul asigurat. Chiar daca politologul Vladimir Tismaneanu descrie corect niste realitati ale erei sovietice, intr-un text care nu poate fi contestat sub acest aspect, totusi mi se pare evident ca nu era deloc necesar ca acest text sa apara si ca existenta acestuia (la 50 de ani de la niste fapte) nu-i aduce nimic in plus autorului. Ba dimpotriva.

RETETE DE POST

***

Palma la cur

Salata de fructe si legume

. .

„Hai sa clarificam cateva lucruri despre Vladimir Tismaneanu, baieti. Vreau – iata – sa stiu daca vreunul dintre dv, detractorii lui Volo, ma poate contrazice, cu argumente si subt o semnatura verificabila, desigur, asupra urmatoarelor chestiuni, iar daca nu, sa taca naiba in veci, aloo…

Deci:

1. Este adevarat ca tatal lui Vladimir, Leon Tismaneanu, a fost exclus din PMR cind fiul avea opt ani ? Iar dac-ai p-asa, pricepeti ce insemna pe-atunci – la finele anilor 50 – sa fii fiul unui exclus ? Si deci de unde hysteria ca VT a trait ca un fiu de inalt nomenclaturist, cel putin dupa varsta de 8 ani ? Din contra, s-ar putea spune ca a suportat teroarea de a fi fost fiul unui deviationist, n-asa?

2. poate cineva sa probeze ca tatal lui VT… …”

Continuarea aici

„A INNEBUNIT TISMANEANU! Vrea sa taie pensiile familiilor membrilor GDS, activisti ai PCR si informatori ai Securitatii. EXEMPLE si DOVEZI. Gabriela Adamesteanu de la „22”, sursa a DIE, respectiv a UM 0544. Aflu gratie lui Dan Badea (nu, nu comediantul, alalalt, de la Asociatia Investigatorilor Anonimi – AIA, care studiaza si acum daca HotNews e al lui Vintu sau al copiiilor copiiilor lui), ca a innebunit Tismaneanu. Cica ar fi scris pe blogul lui ca vrea sa taie toate pensiile membrilor GDS si parintilor lor. Sa nu-mi vina sa cred. Deschid si eu cu temere pentru societatea civila blogul stimabilului si ce gasesc? Adevarul-adevarat. Scris cu cerneala rosie, ca la pioneri: „Nu este niciodata prea tarziu pentru infaptuirea justitiei. A dreptatii morale ca si a celei reparatorii, menita sa rectifice cele mai socante si revoltatoare stari de fapt ce tin de mostenirile unui regim, declarat oficial, de presedintele Romaniei „… …”

Continuarea aici

Despre celelalte celenterate saptamana vitoare. Nu aceasta.

P.S. Facatura de mai jos apare in cateva articolase de pe blogul unui Goe foarte mare. Se va reveni. Am impresia ca aceasta insailare grafica foloseste ca baza un desen original (sa nu spun caricatura) pe care n-am reusit sa-l identific. Stie cineva unde se gaseste acest desen original?

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , | 7 Comments »

Plictiseala cu numele Beethoven

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 27, 2010

Update:

Domnule Beethoven geniul dumitale este zadarnic,
Rezistam ascultandu-te oricat te-ai zbate.
Mai repede ne omoara fumul de tigara,
Mai adanc ne lovesc sunetele dezacordate.
Singurul mort al muzicii dumitale esti dumneata.

Degeaba plang viorile,
Degeaba te canta vantul valah,
Toate cele ce-ti sunt inchinate o ora,
Maine-l slujesc pe Bartok si pe Bach.

Si pe urma din nou pe dumneata.
De serviciu. Vioara x, violoncelul y, pianul z,
Cutate si cutare, Eroica sau Brandemburgicele
Domnule Beethoven, absurd profet.

Se moare de guturai, se moare de gripa,
Se moare de tuberculoza, se moare de masina,
Se moare de cancer, se moare de nebunii…

De Beethoven NU SE POATE MURI.

Si te desfasori in zadar prin casele noastre,
Prin mincinoasele maini de dirijor,
Prin aerul ticsit de boli incomparabile,
De care servitorii dumitale mor.

De la una la alta cântam impreuna
Vreun Bach sau vreun Beethoven
In aceasta viata de plictiseala.

Da domnule Beethoven, existi zadarnic.
Nici o umbra de respect nu i se cuvine muzicii dumitale
Care nu a ucis nici un om. Nici un caine.
Nici un roi de albine.

Ne plictisim minut de minut.
Fiecare sau toti simultan. Cine urmeaza?
Vrem altceva. Un criminal adevarat sa mearga la pian.

(Adrian Paunescu – Plictiseala cu numele Beethoven)


 

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat: