(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘America’

1 Aprilie – varianta Americana

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 1, 2016

Donald Trump, pe care proorocii (chiar si cei din tara lui, dar mai ales altii, din tari straine, cu un de la sine inteles exces de autoritate) il luau in râs cu magnisima superioritate, livrandu-l, din prea plinul lor de informatii, idei si intuitii geo-politice, ca fiind un simplu „iepure” lansat timpuriu pentru a pregati contextul adecvat adevaratul candidat al stabilimentului, si pe care acum, aceeasi prooroci il dau de favorit (fiindu-le favorit lor insisi, cu aerul ca ei dintotdeauna au inteles cum si de ce un asemenea candidat va razbi in America, plesnind sistemul peste bot, cu pumnul alegatorului vesnic turmentat), a ajuns sus de tot, numarul doi in competitie desi (sårmanul) n-ar trebui in niciun caz sa fie nici presedinte (nici macar in Congo, si dealtfel nici nu va fi, proorocii avand ab initio dreptate) si nici candidat de forma care sa salveze fatzada, aparentele si ideea de democratie si pluralism (in ditamai America), prin umila si argonata sa existenta (in com-petitie). Trump a fost deja mult mai mult decat i s-ar fi cuvenit unui papitzoi, in fata caruia arhetipul Becali (al nostru) paleste (de ciuda). Urmand pana la capat modelul romanesc (din mereu exemplara Romanie), prin care au mai ajuns in finale prezidentiale papitzoi de asemenea factura, fara sa se si aleaga desigur, Statele Unite ale Americii (carora le suntem ca un frate mai mic dar mai batran) vor proceda in consecinta, urmand ca Donald sa (re)devina Goofy si sa impartaseasca (simbolic) soarta unor Vadim, Nastase, Geoana si/sau Ponta (Mickey Mouse)… deh, Lumea lui Disney… Daca nu cumva americanii vor prefera sa se inspire orbeste din modelul britanic, in mod firesc bizonii vor alege (si culege) raul mai mic (si mai hilar, si mai previzibil), votand, cu majoritatea ceruta, famiglia Clinton. Dar, dincolo de aceste consideratii banale, trebuie spus ca aproape in sufletul fiecarui spectator al teatrului de papuse de pe mapamod exista o curiozitate morbida: Oare cum ar fi sa ajunga papitzoiul la Casa Alba? Ce ne-am mai râde de yankei! Si ce-am mai iesi din plictiseala la scara planetara! In mare secret fiecare si-ar dori de fapt sa vada cum anume ar fi pe lume cu Becali rege al Americii. Secreta sau nu, dorinta exista, si inca intr-o cantitate neneglijabila, in America, in Rusia (putin mai mult), in Europa (in Franta, e-he-he ce-ar mai vui Charlie Hebdo) si si la noi in tara, desigur. Dorinta este motorul lumii. Frica este frana… iar curiozitatea a omorat pisica (nu Schrodinger) etc… Fireste ca exista papusari, dar nici ei nu sunt chiar 100% independenti, impartiali, neinfluentabili… (ci dor 99%). Nici macar ei nu se vor putea sustrage vointei populare a maselor din lumea larga, asa incat daca se va vadi ca frica e mult mai mica decat curiozitatea (au ei instrumentarul necesar pentru a masura cu precizie), ne vom vedea visul secret cu ochii si curiozitatea ne va fi satifacuta. Si sa vezi distractie. Daca nu, nu. Plictiseala. Nici circ si nici paine pentru enoriasi. Poate data viitoare. Dupa aceasta aranjata intrecere intre Goofy si Minnie (Mouse) (o făţarnică scârboasă), putem spera că data viitoare, la alegerile prezidentiale din America (tara con-locuitoare a com-patriotului nostru Dorin Tudoran si a tuturor posibilitatilor) se vor confrunta Chip si Dale. Va anunt de pe acum ca eu tin cu Dale. Sa nu ziceti ca nu v-am spus. 🙂

Amenda/ment: Este sau ar trebui sa fie de la sine inteles ca felul in care a fost pictat candidatul Donald in textul de mai sus, reprezinta o opinie personala, subiectiva, sincera, a noastra, a d-lui Goe, bazata pe propria perceptie si interpretare a informatiilor din mass-media. Prin urmare, intrucat mass-media este un mediu artificial, care manipuleaza si distorsioneaza (adesea catastrofic) realitatea, iar in speta de fata inca si mai abitir decat in „mod normal” (sic), vadindu-se favorizarea en-gros a fatzarnicei Hillary C., (si nu ma refer aici la presa damboviteana) ar fi de mentionat ca, in pofida evidentei, exsista sanse (minimale) ca Donald sa poata interpreta actoriceste, cu succes, rolul de presedinte al Americii, asa cu au mai reusit si alti actori, invatand din mers si ascultand cu sfintenie indicatiile regizorilor si replicile dictate de sufleori. Tot asa s-a nascut si mitul lui Ronald Reagan, un actoras-cowboy, urcat din postura de figurant la Holiwood in cea de figurant mit la Casa Alba. Cica ar fi doborat comunismul si Uniunea Sovietica. Din pacate nu detinem nicio informatie pertinenta despre trupa de filmare care vrea sa-l distribuie pe papitzoi in rolul principal al telenovelei, asa incat habar nu avem daca Donald are sau nu potential pentru a fi transformat in mit printr-o a doua doborare a Uniunii Sovietice sau a altceva asemanator (vreo alta Uniune) ori (te pomenesti) prin restaurarea a asa ceva. Nici el insusi nu prea mai pare convins de acest potential, aparand mai degraba blazat, decat gata sa se dea peste cap de doua trei ori pentru a se transforma in altceva. Sansele, macar potentiale, pentru a ajunge prin devenire, alteceva decat apare acum (un papitzoi foarte bogat care vrea sa fie rege al Americii, in tara business-ului prin excelnta; bine naiba ca nu vrea sa fie Rege al Hipersaptiului) sunt foarte, foarte mici, ipotetice. Mai degraba omul e un megaloman care n-a inteles ca cei de teapa lui nu se bat sa devina presedinti (concurand cu alte marionete bine dresate) ci se bat sa desemneze presedinti (asa cum fac Warren Buffett si George Soros). Aceste sanse foarte mici (nanometrice) trebuiau mentionate macar asa de fason, (aici pe arca lui Goe) caci oricum existenta lor nu merita sa influenteze intentiile de vot al bravului popor american, gata oricand sa urmeze cuminte indicatiile mass-media (care mai directe, care mai pe invers). Un studiu antropologic despre emotiile publicului american fata cu alegerile, asa cum sunt acestea generate prin media si-ar face toti banii. Eh, ce mult ne-ar placea si noua sa stim pe cine sustine conul Dorin, americanul, la alegeri si cum anume si-ar argumenta pozitia. Ma refer la detalii caci in mare se stie; Omul este „echidistant”, mofluz, si voteaza invers decat sustine, caci nu se dez-minte. Ne standu-i in caracter/personaj. Bine acuma nici parerea sincera a d-lui Aligica n-ar fi de ignorat. Ori chiar a fostului consul de la Marsilia, republican sadea, condamnat (sarmanul) sa traisca intr-o tara care practica anti-americanismul bazal.

Postata (si) de conul certocrat:

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 Comments »

Inainte vreme

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 26, 2012

 

Marti, 12 Noiembrie 2002

“New York Times” ne-a pus diagnosticul

Imaginea unei Europe tot mai independente si mai critice fata de Statele Unite dispare de indata ce pui piciorul in Romania, afirma analistul american Robert Kaplan, in cadrul unui amplu comentariu aparut ieri in paginile cotidianului “New York Times”. Protejata de decenii de programe sociale, Europa occidentala favorizeaza o politica externa lipsita de riscuri, in care compromisul pune in umbra principiile. Romania insa, marcata de povara deceniilor de trecut stalinist, apreciaza pozitia ferma  a Statelor Unite pe scena internationala.

Atitudinea pro-americana a Romaniei si a tarilor asemanatoare ei, desi oportunista, ar putea duce la schimbarea relatiilor dintre Statele Unite si Europa, si chiar la aparitia unei noi Europe. Cu o populatie de 22,5 de milioane de locuitori, Romania este cea mai mare dintre tarile care vor fi invitate sa adere la NATO, la summit-ul de saptamina viitoare de la Praga, si cea de-a doua ca marime care va adera la Uniunea Europeana (UE) pina in 2010.

Bucurestiul se bucura dupa Bush

Asadar, in vreme ce vest-europenii s-au luptat pentru o rezolutie de compromis in privinta Irakului si au primit cu indiferenta recenta victorie a republicanilor lui Bush in alegerile partiale, membrii elitei de la Bucuresti au aprobat entuziast politicile Casei Albe. “Neoficial, a fost un sentiment de triumf tinut sub tacere” in ceea ce priveste alegerile din SUA, dupa cum a explicat Sergiu Celac, fost ministru de externe al Romaniei. “Sintem bucurosi pentru ca si Bush este bucuros”.
Sondajele de opinie efectuate in Romania au atestat o rata de aprobare a actiunilor americane de 80 de procente sau chiar peste aceasta cifra.


America mea

EVZ – OPINII: Mircea Cartarescu – Mai 04, 2004

Acum doi ani am fost invitat la un festival de poezie in Luxemburg.

Acolo am locuit in tot soiul de castelute si orangerii si-am fost indopati pana la refuz cu somon, caviar si creveti. Totul era excesiv de opulent, respira acea prosperitate de film glamoros care pana la urma devine indecenta. Am fost cu atat mai mirat cand, la sedinta de deschidere a festivalului, directorul manifestarii a tinut un discurs in termeni pe care-i stiam cat se poate de bine. Am aflat din nou ceea ce mi se spusese si in tara de-atatea ori: cat de putred e capitalismul, ce rau e in societatile consumiste, cum se alieneaza omul in lumea occidentala. Am mai aflat ca fortele revolutionare salasluiesc azi mai ales in lumea a treia, si mai cu seama in tarile arabe. Mai presus de orice, am aflat ce imperiu criminal e America si mi s-a fluturat prin fata si o scrisoare de protest, in numele poeziei si al libertatii umane, impotriva interventiilor americane in Afganistan si Irak, pe care ni s-a cerut s-o semnam in corpore. S-au citit apoi poezii. Mai toate cu acelasi profil. Invitatii erau mai cu seama din randul „fortelor revolutionare“. Dar pana la urma tot America s-a dovedit cea mai tare din parcare: o poeta new-yorkeza i-a uimit (cred) pana si pe magrebieni urland literalmente un poem in care America era mereu numita „rogue state“ (stat talharesc). Apoi s-a luat pauza si ni s-au adus din nou frumoase tarte cu caviar…

Prima mea calatorie dupa revolutie a fost in Statele Unite. Timp de trei luni am strabatut tinutul dintre cele doua oceane, am vazut buna parte din marile orase, am vizitat cateva campusuri universitare, am fost prin muzee, biblioteci si librarii. Am incercat sa fac abstractie de marele mit american cu care noi toti am trait sub comunism atatea zeci de ani. Am vrut sa vad totul cu ochii mei si sa judec cu mintea mea. Am intalnit o lume extraordinar de diversa, imposibil de redus la cateva clisee pozitive sau negative. Dar atunci mi s-a parut, fara nici o-ndoiala, una dintre cele mai bune si mai frumoase lumi construite vreodata de om. Nu am intalnit acolo acel „comunism la varf“ despre care a vorbit cineva, nici puerilismul, nici „lipsa de radacini“, nici incultura, nici macar obezitatea pe care-ar produce-o hrana de la fast-foods. M-am intors din Statele Unite incantat si fericit, mai mult, mandru ca oamenii au putut cladi o asemenea societate.

La-ntoarcerea din tara insa, doi distinsi intelectuali romani s-au straduit, o noapte-ntreaga, sa ma convinga ca n-am vazut bine, ca am umblat peste tot in America avand ochii larg inchisi. Atunci am fost teribil de socat auzind ca pamantul pelerinilor si-al parintilor fondatori e, de fapt, „cea mai nedemocratica tara din lume“. Cum? Mai nedemocratica decat Cuba? Decat Coreea de Nord? Da, chiar asa. Si, pe masura ce whisky-ul isi cobora nivelul in sticla, America se zugravea tot mai monstruoasa. O dominatie a banului, a fortei militare brutale… Rasista, sexista… Distrugatoare a adevaratei culturi… Am facut in acea noapte greseala sa ma angajez in discutie. Inca nu stiam ca nu poti discuta cu oameni care deja cunosc adevarul absolut. M-am simtit adanc ranit in credintele mele si mai ales descumpanit: daca era chiar asa? Daca seductia superficiala si perfida a Americii (un fel de „Matrix“ sau de opiu pentru popor) imi anesteziase simtul critic? Mi-am revazut infrigurat lecturile si amintirile. Am recitit revistele cu dezbaterile din lumea americana… In ciuda avertismentelor vigilente ale celor doi, dragostea mea pentru aceasta lume – deloc ideala, asa cum s-ar fi vrut comunismul, dar in care eu am trait cateva luni experienta unei adevarate bucurii – a supravietuit. Si supravietuieste mai departe.

De-atunci, am suportat mai usor socurile succesive, tot mai intetite. Sa fii azi antiamerican e foarte „trendy“, chiar si-n Statele Unite. Eram la Berlin cand au cazut turnurile gemene. A doua zi, mii de oameni au iesit in strada nu in semn de protest impotriva terorismului international, ci contra militarismului american. O carte ca „Macdonaldizarea societatii“ „demonstreaza“ foarte serios ca restaurantele McDonalds, simbolurile Americii, sunt urmasele directe ale sistemului de incinerare a cadavrelor de la Auschwitz. Mi-am pastrat la urma exemplul cel mai simpatic. Un tanar antiglobalist protesta intr-o scrisoare, in „Dilema“, impotriva consumismului din lumea noastra alienata si povestea ca un prieten elvetian venit in Romania cumparase de-aici un sapun „Primavara“. Dar de ce, il intrebase junele, caci doar ai la tine acasa sute de feluri de sapunuri produse de marile firme. „Pentru ca miroase altfel!“, ii raspunsese elvetianul. Intr-adevar, mizeria miroase altfel, poate chiar fascinant pentru cel trait intr-o plicticoasa prosperitate.

Nu sunt analist politic, sunt un simplu muritor. In judecatile mele ma ghidez dupa ceea ce vad cu ochii mei. Incerc sa filtrez informatiile care vin catre mine si sa nu ma las manipulat sau sedus. Este, fireste, extrem de greu. Poate ca vreodata mi se vor deschide ochii si voi fi de acord cu poeta americana care vede-n tara ei un stat talharesc. Deocamdata insa, nici macar politica lui George Bush n-a reusit sa altereze splendoarea tomnatica a Americii mele, amintirile mele din Iowa City si San Francisco si New Orleans, alergarea mea de Forrest Gump prin peisaje ce nu erau de pe lumea aceasta.

Posted in Adrian Nastase, Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 65 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: