(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘AVP’

A doua zi de 1 Aprilie – Demascarea d-lui G.

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 2, 2014

De sub adânc pseudo-anonimat, un personaj de o notorie obscuritate a picurat, cu o perseverenta nedemna… de o cauza mai buna, literaturå… in spatiile virtuale, pretutindeni dar mai ales in anumite noduri ale retelei, special alese de catre „odiosul” personaj. Toata lumea il stie, toata lumea l-a vazut, dar (aproape) nimeni nu-l cunoaste, devenind un enigmatic mister a lui Polichinelle, investigat insistent de mai toata lumea. Tinta a speculatiilor si cercetarii multora, „odiosul” personaj, a continuat ani si ani de zile (sau de „zilisoare” cum ar zice un con-frate de-al sau de pseudo-anonimitate hyperspatiala) sa-si duca existenta obscura, sub acoperirea pseudo-anonimatului, disimulandu-si mutra, gandul, glasul, insinuandu-se insidios pretutindeni unde se arata vreo såmântzå de vorba mai de soi. Nomad fiind nu se stabilea nicaieri, aflandu-se pretutindeni si nicaieri, azi aici maine-n Focsani, poimaine la Suceava, ba pe forumuri, ba pe bloguri, ba in subsoluri pline cu igrasie in redactia unor ziare si reviste de prestigiu sau de trista faima. Desi ar fi putut foarte bine sa-si faca o casa a sa (ca la Corabia) sau chiar un conac (big mansion) ca la Cetate, de unde sa iradieze el insusi propria-i literatura, atragandu-i pe fluturi pe lampa sa magica (a se vedea legenda lui Aladin), omul (un aventurier dezorganizat) a preferat sa-si vaneze fluturii pe la curtile altora, nepasandu-i de suferintele celor care-si doreau intens si dezinteresat sa-l stie pre numele sau. Asadar un om rau, un om fara inima sau in tot cazul un om fara o inima buna. Un om cu o inima rea. Dar azi valul cade crudo. Totul s-a sfarsit. Fluturas nu mai ai aripioare, (caci) dl.Conte ti le-a retezat. Dizmetit din visuri sece chiar si Gogea a punctat. Misterul s-a risipit. Totul s-a aflat. Misteriosul si agresivul personaj cu o inima atat de rea dar cu o minte atat de ascutita, se dovedeste a fi un domn G…, de circa 60 de ani (cam båtrâior… in realitate vreo 40), cu barba, moldovean, moldovean-moldovean, dar nu de la Sadova (ca altii) ci de la Severin (precum pasarea Rongo), si care cu mâhnire isi face veacul de singuratate in cetatea de scaun a Sucevei, la nici o azvarlitura de batz de Botosaniul harabulian. Doamnelor si domnilor, este vorba despre domnul George Tudor, cunoscut multora sub pseudo-nick-name-ul de Inima Rea. Prezentam in continuare cateva dintre dovezile demascatoare indubitabile, care probeaza fara urma de tagada ca da, Inima Rea este un fost oltean, scriitor ad-hoc de mare talent, care din motive neelucidate (inca) nu are deocamdata un blog al sau (in fapt are un blog incipient cvasi-abandonat) in care sa se adune, sa se ordoneze integrator si sa propuna teme si tematici, in loc de a „chibita”, te-ai mira pe unde si de ce, inventandu-si pretutindeni, cu talent si pricepre, prilejuri circumstantiale, punctuale de a elibera in lume (risipindu-se) literatura de buna calitate (de obicei fictiune), continuta abundent in inima sa, Doamne iarta-ma, rea. Asadar dovezile din docomente:

Proba no.1:

Iniţial Oana vorbeşte de Nicolae Turtureanu. Acel nume l-am reţinut, întărit de confirmarea din final a lui InimaRea şi de faptul că, intrând pe linkul oferit de Oana, am găsit, la pagina 6 a revistei Timpul indicată,o recenzie a volumului “Dubla cetăţenie” al lui Nicolae Turtureanu. Ulterior InimaRea a marturisit ca e moldovean, ca are in jur de 60 de ani şi poartă barbă. Totul se potrivea perfect cu portretul lui Nicolae Turtureanu, mai puţin stilul, care mi-a creat bănuieli (de-asta şi PS-ul de la finalul articolului meu de azi). Acum, după intervenţia panicată a Corinei, m-am întors la comentariile de atunci şi am descoperit o rectificare a Oanei, peste care la timpul respectiv am trecut in zbor, în care Oana se corectase: “Scuze! Am incurcat persoanele. Este vorba despre Tudor George.” – Contele de Saint Germain – Precizare

Proba no.2:

Unul dintre vizitatorii blogului meu, care se semnează @InimaRea, s-a identificat singur, crezând că ne striveşte, ca fiind scriitorul G. T. Cum, în ignoranţa mea, nu auzisem de domnia sa până atunci şi cum, în lipsa unor maniere corespunzătoare, am făcut imprudenţa să recunosc într-un comentariu că acest nume imi este necunoscut, mi-am atras grabnica şi eterna sa maledicţiune. A început să-mi vâneze fiecare opinie pentru a… Citeste mai departe: AICI.

Proba no.3:

Editura Adenium din Iasi a lansat deja pe piata de carte, in varianta revazuta, un titlu care sigur nu te va lasa indiferent pentru ca vizeaza tocmai acea curiozitate a cititorului mereu in cautare de altceva. Este vorba despre volumul Damele din palarie: Pseudospionologykos semnat cu pseudonimul InimaRea. De ce ar trebui sa te intereseze acest titlu? In primul rand pentru ca tu si parintii tai ati trait intr-o Romanie comunista supravegheata 24 de ore din 24 de Big Brother-ul Sistemului, Securitatea, si v-ar placea sa stiti ce este in mintea unui fost securist, care dupa 1989 isi continua activitatea la Serviciul Roman de Informatii. Cui nu i-ar placea sa treaca dincolo de… … Ceasca de cultura

Proba no.4: Profil de Inima Rea

Proba no.5:

Acest articol este o eroare tip Matrioşka: reia toate clişeele propagandei oranj – semn că articolul i-a fost livrat lui KP Schwarz, care l-a doar semnat; ceea ce ne atrage atenţia nu asupra seriozităţii ci a poziţiei FAZ faţă de situaţia din Ro. Probabil că Germania socoteşte avantajos să adopte un punct de vedere “intern”, în perspectiva relaţiilor cu… … In line dreapta

Proba no.6:

„Despre cum virtualul  devine real şi ceea ce părea un pseudonim se dovedeşte o identitate autentică. Adică, despre Inimă-Rea. Tot ce ştiu despre acest scriitor are două surse: mai întîi, l-am întîlnit pe blogurile unor prieteni, remarcîndu-se prin comentarii ample, ”grele”, echilibrate, consecvente fără a fi “încăpăţînate”, generoase în intransigenţa lor. Se “mişca” prin spaţiul blogosferic drept şi masiv ca o tură pe tabla de şah! Totdeauna drept.Impunînd respect. Aşa l-am perceput. Aşa am şi avut parte de sprijinul lui surprinzător la un moment dat, cînd, angajat cu prea mult orgoliu într-o dispută pe un forum, mă trezisem în situaţia “cavaleriei uşoare” engleze la porţile Sevastopolului! Atunci, a apărut (în bătălia reală istoric, acest lucru nu s-a întîmplat şi deznodămîntul a fost tragic) “turnul” care mi-a asigurat ”flancurile” asigurîndu-mi o “retragere în ordine şi fără pierderi”! Mai apoi, a fost “deconspirarea” lui Inimă-Rea, făcută de… „Citeste mai departe: Inimă-Rea. Turnul din Severin în Cetatea Sucevei de dl.Gogea.

Proba no. 7

Esantion A.InimaRea March 31, 2014 at 21:47 #4

Poate stiti ca-naintea unei vizite oficiale intr-o alta tara, sefului delegatiei vizitatoare i se furnizeaza analize/sinteze despre tara respectiva, din mai multe directii – in mare, dinspre Externe si intelligence (nu spun “spionaj” fiindca nu mai e termen valabil pentru toate tarile straine). Respectivele lucrari nu sufera de emotivitate, principialitate, dorinta de aparare a lumii democratice samd. Acolo, trebuie sa apara ce e in tara cu pricina – nu de ce – si ce-ar fi posibil, din ce-si propune vizita (punctual ori la plezneala daca analistul n-are idee de agenda vizitei).

Formal, analizele/sintezele sint clasificate, presupunindu-se ca s-ar baza pe informatii la rindul lor clasificate. Impreuna cu “lucrarile-capac”, vin note documentare, continind nu doar date statistice, geografice, istorice, politice ci si aprecieri ale unor terti, de regula – din media de acolo. Documentarea nu e clasificata, astfel ca poate fi asemuita lestului care tine un vas pe linia de plutire. Pentru un serviciu serios, e de asteptat ca informatiile documentare sa nu le contrazica pe cele clasificate – ori invers. Iar daca exista, totusi, o diferenta notabila intre “lucrarea-capac” si partea documentara reflectind “perceptia generala” despre, ramine la latitudinea “beneficiarului” sa hotarasca modul de abordare a gazdelor sale, in timpul vizitei (evident, tot asa e si la primirea unei vizite de nivel inalt).

Dinspre intelligence, rezultatul analizei “beneficiarului” se vede cel mai bine in declaratiile sale destinate publicului larg. Eventual, citite pe dos, ori macar “interpretate” in cheia analistului de informatii publice.
Daca presedintele Romaniei declara pornit proiectul politic romanesc la Marea Neagra, a carui tinta este transformarea bazinului Marii Negre – din “Lac rusesc” – in “mare deschisa”; si daca-l sustine consecvent pina-n momentul in care tara sa organizeaza o intrunire a NATO la nivel inalt, la care participa si presedintele Rusiei; la care atitudinea sa fata de Putin e mai mult decit indatoritoare, ca de la mic la mare, nu analistul – oricare, de oriunde – are a se minuna ci “simplul cetatean”: vazindu-l pe presedintele sau cit de fericit ii zimbeste rusului, caruia numai ca nu-i pupa mina, se-ntreaba ce mama supararii se poate-ntimpla. Oare sa nu fi-nteles el bine diatriba presedintelui sau impotriva Kremlinului si declaratiile de fidelitate doctrinara inchinate Licuriciului?

Omeneste vorbind, Putin impune prin simpla-i prezenta. “E charismatic” fiindca este presedintele Federatiei Ruse – o putere mondiala. E chiar mai mult de-atit, e “adevaratul presedinte”, de care si Rusia, si America, si toata lumea au nevoie. Din alta nevoie – de stabilitate globala si regionala, de predictibilitate in relatiile bi si multilaterale, conditii ale unei lumi pasnice, in care schimburile comerciale sa decurga fara sincope.

Cu toate acestea, presa libera si independenta de la noi nu uita o clipa sa-l prezinte ca pe “fostul colonel kaghebist” – apasind pe “rezident (adica, sef al) retelei KGB de la Berlin, din epoca Razboiului rece. In ochiul media – un Argus ciclopic – altceva nu conteaza. In caz ca-si pun, totusi, intrebarea “Cum de a reusit un ofiter al KGB sa ajunga in cea mai inalta pozitie in statul rus”, raspunsul standard este “fiindca, in fosta URSS, fostul KGB e la putere”.

Nu sufera comparatie cu Bush sr fiindca americanul a condus CIA din pozitia de politician, nu de profesionist. Desi, lui Mihai Razvan Ungureanu, i se reproseaza “securismul” dupa stagiul de director al SIE. Cum nu i se lui Teodor Melescanu, probabil ca datorita vorbei “omul potrivit, la locul potrivit”.

Aceasta spectaculoasa devenire urmeaza modelul Napoleon – din locotenent de artilerie, la darimarea Bastiliei, ajuns L’Empereur. Proportions gardees, ma grabesc s-adaug, sa nu ma trezesc etichetat de “putinist”. Inca o masura de precautie, ca n-are ce strica: si Basescu, tot asa – din capitan de cursa lunga, presedintele tarii. Acum, nu stiu daca Putin face caz de fosta lui profesiune, cum face “al nostru” de a lui – fie tot amintind-o, fie tot innoindu-si brevetul de capitan de cursa lunga desi ma-ndoiesc serios c-ar mai putea iesi cu vreun vas, din apele noastre teritoriale, altfel decit in postura de pasager.

Dupa cum, nu m-aventurez a-mi imagina cum s-ar fi raportat Basescu la o fosta profesiune de rezident al agenturii noastre de aiurea. Nici nu-i nevoie, acum ca s-au deschis si arhivele ICE Dunarea. Doar atit imi permit a spune: A durat ceva pina au putut fi accesibile “tuturor celor interesati”. Pina acum, fusesera accesibile doar unora dintre cei extrem de interesati, probabil spre a-si contempla gloriosul trecut, in deplina liniste, fara cel mai mic risc.

Dar mai exista o legatura intre urmasii modelului Napoleon: colonelul KGB stie ceva despre capitanul de cursa lunga – in virtutea fostelor relatii “fratesti” dintre KGB si Securitate, astfel ca “al nostru” e vulnerabil fata de “al lor”, pe partea conspirativa – ori conspirata, daca preferati.

Spre deosebire de “simplul cetatean” – nedumeritul de mai sus – analistul ar zice ca, inainte de a veni la Bucuresti, Putin “a trimis un semnal” – cam cum apare-n basmele noastre, trimiterea buzduganului de catre zmeu: se loveste-n poarta, in usa, bate-n masa si se-aseaza-n cui; iar mincarea trebuie sa fie nici rece nici fierbinte, cumu-i mai buna de mincat. Daca nu stiti – si n-aveti de unde, va spun eu – prizoniera zmeului nu sta vreodata cu zmeul la masa, ci-n picioare-n coltu’ mesei, cum si azi mai sta parte dintre oltence, la masa barbatilor lor.

Dar de ce va-nsir eu toate aceste, ca-mi uitai. Ah, da – mi-amintii ca Basescu zise c-ar trebui sa fim pregatiti de razboi, just in case…

Esantion B.

InimaRea April 1, 2014 at 09:05 #28

Acum, hai sa ne si gindim! De pilda, la propagada antiruseasca, in special – la cea anti Putin, “diavolul intrupat”.

Sa observam, mai intii, ca toata lumea buna sta de vorba cu Diavolul, desi semnaleaza c-ar fi nefrecventabil, si nu-l mai invita la masa. E musai sa observam fiindca, daca ne luam numai dupa media, asa ceva e dovada de slabiciune, mai ales din partea Batrinului Continent – blegit de trai bun; si din a lui Obama – un stingist sovaielnic.

Sa admitem ca – dupa 25 de ani de la caderea Cortinei de Fier – exista iar pericolul unui razboi distrugator in Europa (razboi despre care stim ca n-are cum nu deveni mondial – “global” s-ar spune azi).

Si sa ne-ntrebam daca vrem ori nu razboi. Pare prosteasca intrebare dar, vazind atita inflacarare antiruseasca, nu mai pare chiar asa prosteasca – poate ca inflacaratii ard de dorul nimicirii Rusiei, si-ar da viata pentru a-si implini aleanul. Ori nu si-ar da-o dar i-ar indemna pe altii sa si-o.

Nu avem impresia ca sintem indemnati la asa atitudine belicoasa? Ca sintem frageziti pentru eventualitatea ca? Ba chiar ca ni se pregateste ceva, de care sintem oarecum avertizati, de genul “Asa nu se mai poate, la lupta – people!”

Ca sa ne trezim din visul sinuciderii globale, ar fi bine sa ne uitam cu un secol in urma, in preajma “Razboiului cel Mare”. Nu la toate cite s-au intimplat, doar la stupoarea generala ca-ncepuse razboiul. Populatia Europei era la fel de vesela si prospera (la nivelul acela) ca si azi; tot la fel de obosita de-atita pace – chiar daca formala fiindca, practic, pace pe Pamint n-a fost vreodata. Presa vehicula anunturi care de care mai belicoase, lumea se-nflacara la o bere si era gata de orice, cind a cazut anuntul-bomba: E razboi!

Europenii s-au frecat la ochi: Nu se poate! De ce? Pentru un act terorist individual, un imperiu declara razboi unei tarisoare?

Apoi, si-a luat seama Europa: Ei, n-are cum fi ceva serios, totul se termina pina-n Sarbatori! Si a durat 6 ani. Cum repetitia naste superstitia; cum si urmatorul razboi tot 6 ani a durat, putem spune ca orice razboi mondial atit tine – 6 ani. Nu cred asta dar punem cazul c-ar fi asa: sintem pregatiti sufleteste pentru 6 ani de nenorocire (din faimosii 7 ani slabi, pe marginea carora speculeaza Thomas Mann, in Iosif si fratii sai – vol III)? La cita paranoia umbla dezlegata-n lume, n-am prea fi. Ba am putea chiar invoca o vorba mai de la tara, asa: La balega moale, un pic de apa lipseste.

Din toata propaganda antiruseasca, pare-se ca nu retinem tocmai avertismentele din notele diabolizante: Rusia e imprevizibila, Rusia vrea sa refaca URSS, Rusia e periculoasa pentru pacea mondiala oricum s-ar chema si oricine i-ar fi “tzar”.
Fata cu acestea, ce ni se propune? Sa punem Rusia cu botul pe labe, sa-i aratam noi ce-nseamna civilizatia occidentala, sa fim fermi in a ne arata hotarirea de a merge pina-n pinzele albe pentru promovarea valorilor noastre democratice.

Aici, o mica intrebare: Cine “sa fim”, “sa mergem”?
Alta mica intrebare: “Pina-n pinzele albe” cam ce-ar putea-nsemna? Cam pe unde ne-ar duce pe toti – belicosi ori fricosi?

Din festivalul filmului pe care-l propune prietenul nostru Liviu Antonesi, retin – pentru aceasta discutie – un film despre Germania imediat de dupa razboi: distrusa, morman de moloz; populatie infometata, salbaticita, disperata. Asta, acum – cit? Acum 70 de ani – intr-o vreme incomparabila tehnologic cu a noastra. Dar uite ca, totusi, comparabila cit priveste prostia colectiva de a alege solutia singeroasa, de rezolvare a conflictelor la scara continentala.

Ce ne-ar putea potoli, cit de cit, pornirea sinucigasa? Poate revederea dezastrului de la Hiroshima si Nagasaki? Si acela, provocat de doar primele bombe nucleare – niste jucarii – ucigatoare, nu gluma! – dar jucarii pe linga ce-am pregatit pentru “Apocalipsa acum”?
Pina la urma, care ar fi casus belli? Rusia a ocupat Krimeea, si ameninta sa faca bucati Ucraina.
Doar pentru comparatie, as intreba: De citi ani ocupa SUA (Vestul, deh) militar Irak si Afganistan? Si n-am auzit pe cineva – oricit de fantezist – sustinind ca aceste doua tari ar fi apartinut, cindva, Americii. Dar s-a vazut cu ochiul liber ca o expeditie de pedepsirea a terorismului antioccidental s-a transformat in ocupatie militara in toata regula. Si se mai vede ca – in Orientul acela – situatia e cit se poate de departe de o stare de pace, numai la “”Primvara araba” daca ne gindim.
Ultima intrebare: Daca tot traim in “satul global”, nu ne ajunge un razboi?

Ce mi-as dori sa se-nteleaga ar fi: Mare, maxima atentie, la Ciinii Razboiului! Odata dezlegati, nu se mai intorc in cusca lor decit satui de singe, distrugere, moarte.

Atunci, de ce-am fi noi agentii lor naivi, cind – in orice alt domeniu ne-am manifesta – lasam ferma impresie ca avem pretentii de la noi, ca sintem in toate mintile, ca nu am luat-o razna – sa ne facem rana pe loc sanatos?

Speram ca prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, cunoscand  predilectia „redactiei” pentru propovaduirea dreptului la anonimat si anonimitate, nu este contrariat de gestul prin care un anonim nevinovat este „dat in gât” si demascat astazi, a doua zi de 1 Aprilie, pe Arca lui Goe. Pentru vreun vizitator accidental care nu se incadreaza in profilul prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, am dori sa mentionam ca Arca lui Goe are, intr-adevar, in vedere, printre altele, conservarea dreptului in/alienabil la anonimat si anonimitate dar numai si numai in asociere cu dreptul la fel de in/alienabil la neanonimat si neanonimitate, dupa vrerea insului, fara nicio discriminare si in deplina armonie si toleranta reciproc avantajoasa intre pseudo-anonimi si pseudo-neanonimi. Daca am adus azi in prim-plan aceasta pseudo-demascare a autorului „Damelor din palarie: Pseudospionologykos”, ar trebui sa fie evident ca in niciun caz nu pentru a-i fractura dreptul in/alienabil la anonimat si/sau anonimitate (ori viceversa) am facut acest gest simbolic, domnia sa pasind deja de ceva vreme, de buna voie si nesilit de nimeni, in pseudo-neanonimitate, dupa cum s-a putut constata si in probele administrate mai sus. Semnificatia acestei pseudo-pacaleli de 1 Aprilie nu intra in atingere cu pseudo-ne-anonimitatea.

Gestul nostru vizeaza, dupa cum speram ca prea-cinstitul cititor citit si unic a inteles deja, paragraful unu, aliniatul 1, din Constitutia Arcei lui Goe… care are in vedere protejarea dreptului la replica si la reparatii morale ale onoarei celor carora li se refuza dreptul la opinie, impresie si expresie, ca urmare a pseudo-„moderarii” abuzive in hyperspatii.  Desigur ca un obervator neatent ar putea sa se mire si sa ne atraga atentia ca dl.George  (InimaRea de Leu) n-a fost cenzurat, banat, agresat sau insultat (excesiv) nicaieri unde a postat comentarii, in nota si in limita standardelor unanim admise, si ca, prin urmare, nu s-ar califica pentru „drept la replica” (si inca nesolicitat) pe Arca lui Goe. Aceasta aparenta este extrem de inselatoare. In realitate d-lui InimaRea (ca sa-i zic asa) i se refuza in mod constant dreptul la libera exprimare intr-o masura adecvata, in acord cu anvergura reala a mijloacelor (si scopurilor) sale de exprimare. In realitate InimaRea (ca si Rebeliunea Minerala, de ex.) este cenzurat. Nu neaparat de catre CINEVA anume ci mai degraba de CEVA. Un „ceva” complex (aproape inefabil) care ii rapeste o mare parte din continutul dreptului la libera exprimare, creand(u-se) o discrepanta majora intre vizibilitatea de facto si cea potrivita, cuvenita in acord cu amplitudinea (calitatea si cantitatea) spuselor.  Cum-necum,  cazul (ori ne-cazul) lui InimaRea (ca si al Rebeliunii Minerale. de ex)  (in ceea ce priveste comonenta lor HUVACA) se afla, deci, in jurisdictia Arcei lui Goe, chiar daca acel „ceva” complex si malefic (aproape inefabil) contine intr-un dozaj important chiar InimaRea (si respectiv Rebeliune Minerala, de ex).  In realitate nu exista in HUVACA nici cenzura nici libertate in forma absoluta. Chiar si cineva care este banat total (pe vreun blog) are libertatea sa se exprime, sa scrie texte, sa le posteze, si sa se bucure de atentia unui multimi oarecare de cititori, finita, nevida (cu macar 2 elemente),  la fel ca si (alt)cineva caruia i se ofera dreptul de a spune neingradit tot ce-i trece prin cap (pe vreun blog) si care are astfel (la fel) libertatea sa se exprime, sa scrie texte, sa le posteze, si sa se bucure de atentia unui multimi oarecare de cititori, finita, nevida (cu un numar oarecare de elemente).

Una dintre nuantele incalcarii dreptul la libera exprimare vizeaza situatia in care un „scriitor”  avand o multime oarecare de cititori, finita, nevida, se confrunta cu situatia inadecvarii (in minus) dintre cantitatea si calitatea scriiturii sale si cantitatea si calitatea elementelor care compun multimea cititorilor sai. Arca lui Goe nu trateaza cazurile „scriitorilor” care au mai multi si mai de calitate cititori decat ar merita (precum puscariasul Adrian Nastase, de ex), dar incearca, timid, discret (in limita posibilitatilor) sa trateze cazurile celor nedreptatiti in rau, in aceasta directie. Daca altii au exact publicul pe care il merita (cantitativ si calitativ vorbind, de ex. dl.AVP, dl.Nimeni, dl.Dorin, dl.LIS, dl.ITM, dl.Iaru etc.) in mod cert d-ni InimaRea, Rebeliunea Minerala si chiar dl.Gogea, au mai putin decat (li) s-ar cuveni. Desigur ca mentionarea cazului InimaRea pe Arca lui Goe nu rezolva (momentan) problema  scriitorului George Tudor,  nu-i sporeste popularitatea (decat cel mult infinitezimal, dar orsicat) si nu-i aduce vizibilitatea pe care ar merita-o.  Gestul nostru, dincolo de a fi un mic semnal de alarma al unui ceas desteptator care poate fi auzit (sau nu) acum sau alta data, este o ancora in viitor, avand menirea de a consemna (inca) o astfel de situatie in cala Arcei lui Goe, spre depozitare, conservare si viitoare valorificare pe piata libera (piata schimbului de opinii si/sau pseudo-opinii; texte si pre-texte).

UPDATE: Cea mai tare gluma de 1 Aprilie – Dl.Nimeni a inchis comentariile pe blogul sau politic lipsit de (orice) importanta. La concurenta cu aceasta pacaleala, proorocul de la Corabia (oracolul cutremurelor) isi mentine deschisa rubrica de comentarii. Iar comentariile sunt pe masura.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , | 33 Comments »

Dar de Mos Nicolae…

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 6, 2012

Dar de Mos Nicolae noi ce bem?

V-as propune un cocktail Trader Vic’s Original Mai Tai, servit la un baruletz in Aruba

mai-tai-recipe1

Trader Vic’s Original Mai Tai

2 ounces 17-year-old Jamaican rum 1/2 ounce orgeat (almond syrup) 1/2 ounce orange curacao Juice of one fresh lime 1/4 ounce rock candy syrup or Simple Syrup Lime slice for garnish Sprig of mint for garnish

Shake ingredients and pour into an ice-packed glass. Garnish with lime and a sprig of mint.

Makes 1 serving.

 
293_large 
Accidental21

Make more servings:

(1) De ghicit cine ar fi domnul cu fizic atat de adolescentin incå,
zglobiu, alaturi de esenta romului de 17 ani

si

(2) a cui sotie este d-na care apare alaturi de d.Goe

(raspunsurile castigatoare si premierea – intr-o editie viitoare)

24DGoe_BeachBar1

* * *

…dar de Mos Nicolae cred ca ar fi nimerit sa re-venim la oile noastre pentru a incerca iarasi så le dezbărăm de naravul escamotarii lânei. Vorbirea este o entitate atat de vaga, de versatila, de flexibila, atat de ambiugua si de nematematica, de imprecisa (pr)in natura ei, intr-o marja de toleranta extra-larga, incat, prin asta de-vine cu totul si cu totul improprie (vre)unei comunicari reale, eficiente si definitive. Vorbirea nu este, in fond, bazata pe nimic/a , fiind o simpla inflorire a nimicului, intr-o varietate cvasi-infinita de pseudo-sensuri, ce ne pot tine captivi/ocupati la nesfarsit in con-versatii (fel de fel), dandu-ne dulcea iluzie a comunicarii si comuniunii. Arta conversatiei este in fond stiinta pålåvragirii armonioase. Este acesta tocmai secretul faptului ca nu ne plictisim niciodata vorbind, vorbind, vorbind, imbinand si dezbinand, ca-ntr-un puzzle straniu, mici nimicuri – cuvintele, piese ale Marelui Nimic, imposibil de reconstituit in intregimea sa. Asadar un joc fara sfarsit, in afara sfarsitului fiecaruia. Omul cat traieste vorbeste (sau asculta vorbe, adica, in fond, acelasi lucru). In acest context, nimic nu este mai absurd decat dictionarul, un cerc vicios, o insailare carghioasa, penibila, in incercarea de a explica cuvintele prin (alte) cuvinte, plecand de la presupunerea (gresita) ca sensurile anumitor cuvinte (primare, primordiale sau finale) ar fi de la sine intelese, cunoscute si unanim acceptate. Nefiind asa, putem abuza de libertate, alunecand usor incolo si incoace in vorbire (ca acuma), in relativitatea de-la-sine-intelegerii si a poli-semantismelor devastatoare, (dar numai) in masura in care putem gasi interlocutori mai putin abili decat noi in a naviga pr/intre sensurile (vagi, cum altminteri) ale aceluiasi cuvant sau acelorasi imbinari de cuvinte, in care ceva poate fi foarte usor inteles si ca altceva sau altceva si altceva, in functie de contextul considerat in genere (vai) facultativ ori dispensabil ori interschimbabil. In cazul in care nu-i gasim pe acei interlocutori anume sau gasim invers, nu mai este vorba de libertate ci de constrangere. Ramane de vazut care dintre noi vor fi liberi(i) si care nu, in acest debut de conversatie pe care l-as propune (formal) in forma de monolog 🙄 pentru inceput, iar apoi (in cuprins) in forma dialogului (atat de unanim si pretutindeni apreciat) .

Am facut aceasta introducere (in confuzie) pentru a favoriza cu anticipare, resemnarea (ca alternativa) in fata constatarii ca una vorbim, basca ne intelegem, mai ales ca anonimi, de la anonim la anonim, neputând asadar sa ne vedem, sa ne auzim, sa ne mirosim, sa ne pipaim si sa ne de/gustam in voie, si nici sa ne imaginam in deplina libertate asa ceva (sau altceva inca si mai dihai). Nu permite Constitutiunea – Constitutiunea Hyperspatiului Universului Virtual al Anonimatului Clandestin si (sc)Amtor. Caci chiar despre anonimat, neanonimat si semi-anonimat va fi vorba, draga prea-cinstit si citit cititor unic al (b)Arcei lui Goe, in prelegerea de fata, acum ca niciodata mai inainte si ca niciodata mai apoi.

Trebuie sa incep prin a reaminti ca termenul „anonim” (ca si antonimul sau „neanonim”, adica „cu caracter public”) accepta acceptzii di-fe-ri-te (da, da, di-fe-ri-te) in Realitatearealitate si in Realitatea Virtuala a HUVACA. In nevirtuala realitate-Realitate starea de anonimat sau de neanonimat nu poate fi asumata liber, prin consimtzamant sau printr-o simpla declaratie. Optiunea pentru una sau alta poate constitui, desigur, un deziderat tangibil in timp, prin efort si sârguinta, prin costisitoare procese de devenire. In realitate, anonim este acela care, prin natura profesiei sale si a tuturor celorlalte actiuni pe care le intreprinde curent si prin stilul sau de viata, nu atrage atentia in mod persistent niciunei alte persoane care sa nu se afle deja, in mod explicit, in lista cunostintelor sale sau care sa nu devina (decazând) in scurt timp asa ceva. Anonim este, asadar, acela care este cunoscut numai cunoscutilor sai. In mod similar un neanonim, adica o persoana publica, este aceea persoana care in mod curent, prin natura profesiei sau a apucaturilor sale, este cunoscuta (ce naiba o inseamna concret ca e cunoscuta nu face obiectul prezentei prelegeri, fiind de la sine sub-inteles) unui numar semnificativ de persoane pe care el personal, nu numai ca nu le cunoaste deloc, dar, adesea, nici macar nu are habar despre cei care l-ar cunoaste si (cam) cat de multi ar fi ei. La numar. Asa dupa cum mentionam mai devreme, navigarea de la o categoria la alta, in realitate, inainte si inapoi, nu-i floare la ureche. Deasemenea trebuie spus ca apartenenta la vreuna dintre cele doua categori disjuncte nu implica, nu semnifica, nu simbolizeaza si nu marcheaza in niciun fel orice alt fel de alte atribute precum inteligenta/prostia, eruditia/incultura, onestitatea/ticalosia, bogatia/saracia, fericirea/nefericirea, bunul simt / nesimtirea etc, desi se speculeaza foarte adesea (intamplator sau inadins) despre misterioase relatii care ar interconditiona una cu/de alta. Speculatii adevarate (nu va mint) dar intotdeauna gresite despre relatii false, (aproape) toate.

In Hyperspatiul Universului Virtual al Anonimatului Clandestin si Amator lucrurile stau un pic diferit. Statutul de anonim sau de neanonim pot fi asumate liber de catre entitatile vorbitoare care populeaza acest HUVACA. Ocupatiile entitatilor in HUVACA nu antreneaza de la sine statutul de anonim sau neanonim. Ba mai mult decat atat, pentru a spori confuzia, intrucat (prea) multora le-a trecut prin cap aceasta nazbâtie, populatiilor din Hyperspa li s-au aplicat definitiile termenilor din realitatea realitate, dandu-li-se unora impresia ca ar fi anonimi (sub pseudonim), iar altora, dimpotriva, impresia c-ar fi neanonimi (pe scurt n-anonimi; pe motiv c-ar avea doi cititori neintalniti in carne si oase, piele, haine), cel mai adesea in mod cu totul si cu totul fals. Ca sa fie si mai clar voi veni cu doua exemple elocvente. Un exemplu tipic de anonim plenar in HUVACA este chiar dl.Goe care-si asuma cu tarie acest statut si-l ocroteste, dupa puterile sale, prin toate mijloacele legale (nu c-ar fi necesar, dar asa din ambitz). La polul opus se afla, tot prin directa asumare si ambitz, cea mai publica si neanonima creatura imaginabila, care-si confera plenar acest statut, prin asumarea si promovarea tuturor mijloacelor de identificare simbolica cu putinta in HUVACA: nume, prenume, renume, poza (multa poza), avatar, caricatura, efigie, logo, semnatura olografa, biografie, bibliografie si lista copleta a prietenilor si cunostintelor sale de seama (de buna seama). Veti fi ghicit deja ca este vorba de chiar conul Dorin, cel mai neanonim si mai narcisist dintre traci, care se distinge pe sine de restul lumii inclusiv prin culoarea fundalului pe care-si scrie comentariile printre comentariile altora; distinctie nu gluma. Acuma de, in raport cu avengura neanonimitatii sale, etalata in toata splendoarea ei pe blog (blogul Certocratia), notorietatea din realitate a celebrului personaj devine foarte palida. In fond foarte putini oameni din lume (dintre cei de pe care Dorin Tudoran nu-i cunoaste sau nu i-a cunoscut personal), au auzit sau au idee despre cine sau ce si de ce este (ar fi) Dorin Tudoran (con-fratele con-fratilor si… cam atat). Dar sa nu divagam… In HUVACA un anonim ramane anonim indiferent cate alte personaje necunoscute lui „il cunosc” (de exemplu prin survol-are), iar un n-anonim (auto-declarat si auto-instaurat ca atare), ramane „persoana publica” indiferent cat de necunoscut ar ramane necunoscutilor sai. Una-i una si alta-i alta. Nu incape confuzie. Sau mai bine zis nu incapea pana iere-alata-ieri cand a venit pe lume (in HUVACA al nostru cele de toate zilele si noptile) o entitate hibrida, un mutant care fiind si una si alta, nu-i nici una nici alta, adica nu-i nimic… din ceea ce stiam noi c-ar fi un anonim sau un n-anonim. Este asadar vorba, doamnelor, domnisoarelor si domnilor despre misteriosul semi-anonim, caci aici voiam sa va aduc, dar numai si numai pe ocolite ca sa nu va inspåimânt deodata.

Daca ai reusit (performantza) sa ajungi cu lectura pana aici, dupa ce vei fi citit cursiv, la rand, dar si printre randuri, cu atentie, tot ce-am insirat pana acum pe acest topic si daca ma iubesti (sau macar daca ai si tu acolo un sentiment oarecare, dar intens si de soi, pus deoparte pentru mine), daca nu, nu, cred ca nu va fi mare lucru sa-ti mai cer inca o mica favoare, inainte de a demara luarea in discutie a acestor „misteriosi semi-anonimi”. Ca sa nu te sur-prinda descoperit parea coltzuroasa a subiectului, te rog revezi, cu raspundere si responsabilitate: Ce este GRESIT pe “forumurile virtuale” si nu poate fi reparat. Numai apoi vei putea continua fara riscuri majore initierea in tainele „semi-anonimilor” ratacitori.

Desi s-ar putea crede ca semi-anonimii sunt rezultatul incrucisarii firesti intre anonimi si n-anonimi (la cat se tot reguleaza unii pe altii prin hyperspa) totusi lucrurile nu stau chiar asa. Semi-anonimul este o entitate de sine statoare care a aparut spontan, din nehotararea unora incapabili sa se decida pentru una sau alta (desi indecizia asta nu-i chiar fara legatura cu relatiile sexuale virtuale dintre anonimi si neanonimi). Intuind sau chiar intelegand de-a dreptul (si de-a valma) care sunt avantajele si dezavantajele ficarui mod de a fi in HUVACA, unora mai perspicace de felul al lor, li s-a parut ca pot gestiona (macar o vreme) o contabilitate dubla fiind anonimi in raport cu anonimii si n-anonimi in raport cu notorii neanonimi (sau macar cu unii dintre ei, pe alese), astfel incat sa beneficieze oportunistic de avantajele ficarei categorii in parte si sa minimizeze respectivele dezavantaje. Asa s-au nascut din spuma marii personaje precum:

No name – Doina Popescu

Daca_nu_nu – Marcela Ciortea

Rebeliunea minerala/ Rongo – Mihai Rogobete

InimaRea – George Tzårnea Tudor

CMM – Carmen Maria Mecu

Radu Humor – Radu Hojbota

Adrian Merfu – Adrian Merfu

Polichinelle – Vali …

AVP – Viorel Abalaru

Anaayana – Ana Melon

si multi, multi altii care-mi scapa pe moment, in mod neintamplator, considerand ca exemplificarile de mai presus pot ajuta indestul la formarea unei bune si consistente prime impresii, vizavi de ce va sa zica ca este „semi-anonimul” pe lumea asta.

Cum nu mi-as putea imagia sa pot epuiza un asemenea subiect vast (vizavi de: ce, cum si de ce au incercat si au obtinut acesti ingeniosi semi-anonimi) intr-un singur topic, in incheiare zilei de azi (care deschide practic seria despre semi-anonimi) voi veni in fata d-voastra cu un exemplu relicva, o fosila (poate vie) a unuia dintre cei mai vechi semi-semi-anomimi, un precursor in materie de semi-anonimat al celor mentionati mai sus. Este vorba despre un nefericit comentator virtual, confundat la un moment dat (dintr-o regretabila eroare) cu notoriul Florin Iaru, nefiind insa acela (ci mai degraba un f. Yorick meta-modern). Iata-l asadar doamnelor, domnisoarelor si domnilor, pe semi-anonimul primordial in persoana prea-cordiala a personajului „Prooooo DOC„. Ca aperitiv (desi ar merge si ca desert ca-i dulce) v-as propune spre atenta lectura declaratia de intentie a prodocului, care aduce foarte bine cu memoriul justificativ al oricarui semi-anonim, care se respecta si se justifica, pe sine, in fata altora. Iat-o:

.

Domnule Florin Iaru,

Nici nu va inchipuiti cat de rau imi pare ca v-am creat, involuntar, neplacerile pe care le-ati semnalat aici. Mi se pare ridicol sa declar aici, ferm, ca eu nu sunt dvs. De altfel, diferentele, nu numai de grafie, ci si de stil dintre noi sunt mai mult decat evidente. Stiu, onest ar fi din partea mea sa-mi dezvalui identitatea reala, punand capat unor banuieli lipsite de orice fundamanent. Va cer scuze ca, deocamdata, nu-mi permit sa o facAsa cum am explicat cu mai multe prilejuri, postez sub nick name contrans fiind de o clauza a contractului meu de munca. Angajatorul nu-mi permite sa-mi exprim opiniile politice in mijloacele de informare in masa. Imediat ce voi scapa de respectiva clauza din contract ori de tot contractul va asigur ca imi voi afisa identitatea reala, in numele careia imi voi asuma, retroactiv, tot ce am scris sub nick-ul Pro DOC. Inca o data, scuze pentru inconvenientul pe care vi l-am produs si multumiri anticipate pentru intelegere. Adevarul e ca nu mi-a trecut nici o secunda prin minte ca postarile mele sub un oarecare nick name ar putea crea confuzii atat de grosolane si regretabile. Daca as fi malitios, as spune honi soit qui mal y pense. 

* * *

As adauga doua comentarii date ca replici declaratiei de avere a anonimului Pro DOC, din care rezulta, pur si simplu, unele lucruri colaterale destul de interesanteeeeee ee, mai ales peste timp (si asupra carora, poate, vom reveni):

  1. Florin Iaru Says: august 10, 2009 at 18:55
    >
    Fiţi, domnule, serios!

    Vă ştiu de pe un anumit forum, al unui anumit ziar. Nu mă interesează adevărata dvs. identitate.
    Dreptul la intimitate şi anonimat e unul fundamental, cu condiţia să nu-l calci tu, profitînd de el.
    Aşa s-a întîmplat cu Lucia T., care, urmărită cu insistenţă de al.l.ş şi Ioan Suciu, a sfîrşit prin a-şi închide blogul. Era distractiv (o distracţie amăruie) efortul lor disperat de a-şi fundamenta şi justifica acţiunile. Cunoscînd persoana, eram siderat cum puteau paria pe numele Valentinei Florescu, care n-avea nici în clin, nici în mînecă. Ruşinos!Important e că, În cele din urmă, n-au reuşit decît împreună. Blogul s-a închis, netul a avut o voce (bună) mai puţin. Numai că, în spaţiul rămas, s-au înghesuit mii de voci submediocre (n.b. neanonime). Cam aşa stau lucrurile.

  2. .
    @Pro Doc – O, ce veste minunata! Asadar ardeti de nerabdare sa iesiti din anonimat si sa va asumati retroactiv tot ceea ce ati produs in anonimat !!! Extraordinar. Ce perspective colosale! Si se va intampla pe acest blog? Incep sa ard si eu de nerabdare. Presimt ca o sa fie interesant. Sper sa nu ne surprindeti cu o surpriza prea mica. Asumarea dv. va fi probabil insotita de obligatia noastra de a reciti sau macar rememora respectivele productii, altfel ce rost ar avea. Sper ca Dorin Tudoran arhiveaza…

    Indiferent insa cum se va consuma iesirea d-voastra din anonimat, dupa inevitabilul extaz initial, stiu sigur ca voi cadea de indata in tristete, realizand ca nimic nu va mai fi ca inainte (intre noi, sic).

    Ma intreb ce parere ar putea avea Dorin Tudoran despre iesirea retroactiva din anonimat si asumare retroactiva, asa la modul mai general, in contextul inepuizabilei josnicii. Trebuie sa existe un moment (sau o zona de momente) in care sa se fi produs iesirea din anonimat a oricarui neanonim care (azi) se respecta. Activ si retroactiv. Intr-un univers, vai, atat de ireversibil.

* * *

Cred ca este de prisos sa mai mentionez ca din cauza tragicelor evenimente care au dus la moartea prematura a raposatului blog al tânarului Dorin Tudoran, dl. Pro DOC n-a mai apucat sa iasa din asa-zisul semi-anonimat, astfel incat n-am aflat nici pana azi cine/ce anume era pseudo-anonimul care se ascundea, etalandu-se, sub acel maretz nick-name si care aspira cu atata ardoare la mai inalt. Poate insa ca „prodocul” n-o fi scapat de clauzele sale contractuale atat de constrangatoare si-a ramas astfel, precum Catrina fata batrana, tintuit in anonimat pana la adanci batraneti, si-o mai fi tintuit si azi, daca n-o fi murit. Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa. Va urma.

P.S. Acuma daca printre prea-cinstitul cititor citit si unic al (b)Arcei lui Goe exista cineva care doreste (cu ocazia anxietatilor sarbatorilor de iarna) sa aprofundeze tema, prin studiu individual, atunci as putea aduga doua repere bibliografice utile, in special prin ilustrarile monumentale ale con-fuziilor din talmes-balmesu-ul in care nimeni nu mai este in stare (nu ca si-ar dori cineva, ca nu vrea aproape nimeni) sa faca distinctia (de altfel foarte simplu de facut) intre anonimi, n-anonimi si semi-anonimi, de neamul lor:

1) Inepuizabila josnicie a anonimatului

2) Harjoane semi-anonime in contumacie si confuzie

Ma refer, desigur, in special la comentariile postate sub cele doua articole si mai putin sau deloc la articolele insele.

Profit totodata de ocazie pentru a-i lua in calcul pe potentialii Nicolae, Nicoleta, Niculina, Nicole, Niki, Nicu (inclusiv Electriku) care s-or afla intamplator in trecere sau in treaba pe puntea Arcei, pentru a le ura, preventiv, onomastica fericita, la multi ani, fericire, sanatate etc. Cu siguranta urarile au arie de acoperire asupra tuturor anonimilor din zona, intrucat fiecaruia dintre ei, fericit posesor al unui Nick-name, i se cuvin toate cele bune cu ocazia Sf. Nicolae.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , | 56 Comments »

Va rugam sa pastrati linistea! Viorele fă-te ca lucrezi!

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 30, 2012

Ultima oara cand s-a intamplat sa propun pe (b)Arca d-lui Goe un topic ce-l avea drept pretext principal pe dl.AVP, acest Dan Puric al Corabiei, a fost acum un an si mai bine pe 11 Octombrie 2011. Cu acel prilej consemnam intr-un Anunt de Ultima Oră ca danticul puric de la Corabia isi privatizase blogul:

„Incepand de azi 10 Octombrie 2011, opinia publica si omenirea nu vor mai avea acces la inestimabilele profetii si informatii furnizate cu generozitate pana acum. Doar o mâna de alesi (din pacate mult mai putin de 12) vor beneficia de izvorul intelepciunii si talentului avepian, pe blogul transformat intr-un club privat. Presupun ca minunea va tine cel mult de trei zile. Maxim-maximorum.”

Astazi se intampla iaraşi. Partial. Dupa cum cu clarviziune anticipasem la vremea respectiva (clarviziunea fiind contagioasa) minunea nu a tinut decat trei zile si-un pic, dupa care proorocul de la Corabia si-a re-naţionalizat blogul spre binele patriei si-al progresului. Si asa a ramas pana in zilele noastre, cand, iarasi patruns de straluminari divine, Omul-AVP (blogger) a decis sa inchida comentariile pe nu-mai putin celebrul sau blog, intrucat nu se mai gaseau comentatori demni de maretia textelor propuse.

(Ca fapt divers: ar trebui mentionat ca gestul său, cu totul si cu totul simbolic, a venit in clipa in care devenise iminenta retragerea ultimilor doi comentatori care-i mai populau bizara vecinatate: d-na CMM (la vedere) si dl.Goe (la buna vedere, banat). Vazand relele tratamente pe care i le aplica d-nei CMM, in semn de solidaritate cu dansa, dl.Goe l-a avertizat pe dl.AVP ca in cazul in care nu reuseste sa o intoarca pe d-na CMM din drum, printr-un gest de gentleman, atunci dl.Goe se va retrage si dânsul de pe blogul sau. Orgolios, amicul AVP, a preferat sa-si forteze norocul si, declarand molima, a inchis formal comentariile (si asa inexistente), intrand in stare de… „latenţă şi letargie”. Presupunem (nu-i mare lucru) ca si de data aceasta fermitatea minunata a bloggeului va tine tot trei zile (in care guriţa-i va tăcea) apoi, invins de atata pace, va reveni asupra gravei decizii luata in contra fiintei sale virtuale.Nimic nou sub soarele (palid) clocitoare al Corabiei parcata pe Dunare, in Infern, la căldurică. Asta ca fapt divers)

Si atunci, pe buna dreptate, prea-cinstitul cititor citit si unic al (b)Arcei lui Goe s-ar putea intreba retoric: daca nema putirinta la ce chichirez galceava? Geaba? Pentru ce inca un topic care sa-l aiba ca pretext principal pe AVP, acest Puric al Corabiei? Raspunsul nenecesar este simplu: pentru a i-lustra grava stare de confuzie pe care o traversam (si n-o mai terminam de traversat). Suntem iarasi la vremea i-lustrarilor.

Daca nu este nimic mai banal decat sa-l vedem pe ex-inamicul d-lui AVP, recte dl.Radu Humor, emotionandu-se pana la lacrimi in fata scalambăielilor patriotarde ale paparudelor de la Antena 3 (fapt de un comic ponderat), admiratia d-lui AVP insusi pentru Mircea Badea and co. ofera un prilej minunat pentru a viziona deplina comedie in care ne scufundam. Faptul ca dl.AVP a ajuns sa-l admire pe Mircea Badea (cu care se compara si se asemuieste, de buna voie) si să-l deteste pe Mircea Cartarescu (cu care nu se compara nici de frica) ar putea fi (dar vai, nu este) doamnelor, domnisoarelor si domnilor, masura maretiei adânciturii in care a alunecat natia. Totusi o privire retrospectiva asupra evolutiei genului Padina (in care intra, vai si iarasi vai, atat de mulţi) ne-ar putea ajuta sa intelegem ca acest proces de convergenta catre stabila stare „radu humor”, era unul previzibil, sensul gradientului „progresului” la „intelectualii” marginali acesta fiind, in mod inexorabil.

Cum a ajuns dl.AVP (si altii ca dânsul) sa declare senin (citez din memorie):

„si deci – asa cum am spus mai demult – pentru mine “raul cel mic” e pur si simplu cel care poate ajunge la putere, 😯 hic et nunc, dar nu fiindca ista ar fi mai putin rau inlautrul sau, ci baremi fiindca e mai destept si mai potent decat adversarul sau de moment si deci poate conduce cat de cat boboru meu si al tau, de bine, de rau…”

n-ar trebui sa fie un mister pentru cei care stiu cu cine avem de-a face. Prin urmare dl.AVP tine cu guvernul, dar tine si cu opozitia… cand vine la putere, domnia sa este o fiinta simpla ca un lemming, care se deplaseaza strict in linie dreapta, cap compas pe frimitura. Raul cel mai mic fiind mereu cei care sunt la putere. E simplu, nu?

Dl.AVP ramane totusi o victima de lux a propagandei mizerabile a sistemului ticalosit, fiind emblema unei victorii a acestei propagande mult mai spectaculoasa decat victoria facila obtinuta asupra milioanelor de razi-humori. Dl.AVP a ajuns (a fost adus) sa admire si sa imbratiseze mijloacele de lupta ale sistemului ticalosit. Pentru dansul totul in „era netocratica” (un cacat stimati telespectatori) este o problema de „public relations”, de manipulare, de capacitate de a anihila adversarii prin denigrare, bascalie, pamflet, minciuni, zoaie si umori. Nimic altceva.

(Paranteza: desigur ca la imbratisarea acestor idei „novatoare” au contribuit, alaturi de eficienta prin persistenta a propagandei sistemului ticalosit, cateva tare cu care dl.AVP a venit (impregnat) din comunism (dintre care as mentiona incapacitatea sa de a intelege si accepta libertatea de expresie; a nu se crede ca-i singura tarå) precum si anumite „gingasii” personale ale sale. Este, pe de o parte foarte senzitiv la muscaturile pe care i le poate provoaca cuvantul câine (daca-i zici ca e prost, prost se simte si prost devine, fiind), iar pe de alta parte este mare fanfaron, imaginandu-se pe sine (nu se stie de ce) un geniu pustiu si neinteles al pamfletului (iconoclastic), macar de talia lui Mircea Badea, vazandu-se deci competent intr-o lume in care pentru a ajunge la putere asta se cere: pamfletareala si nimic altceva, abilitatea de a manipula astfel masele, oricum tâmpe. Cine manipuleaza mai bine, e mai bun, indiferent de orice altceva (abilitati, competente si intentii politice, economice, geo-strategice, socio-culturale, etc, mofturi), asadar o lume ideala in care unul ca dl.Avpe (marginalizat pe nedrept) si-ar putea proba utilitatea si competentele. Incolo nu. Si ca dansul nu-i unul ci foarte multi: o armata intreaga de „intelectuali” marginali care se cred „gururi” in ale analismului politic. Am incheiat paranteza).

Sensul devenirii d-lui AVP se vede bine pe directia care leaga doua declaratii ale sale facaute la o oarecare distanta in timp:

Esantion 1: AVP Says: 1 februarie 2011 la 22:18

04_viorel_abalaru1Stely, noi n-ar trebui sa discutam despre efectul tembeliziunilor asupra unui telespectator ca tine (mult dincolo de medie ca inteligenta si ca educatie si deci relativ imun la attackul media manipulator), ci despre efectul de maciuca in moalele capului pe care tembeliziunile asa-zis “libere” il pot avea asupra unui telespectator statistic, de o inteligenta si educatie mijlocii, si cu atat mai cumplit asupra telespectatorilor subt medie ori muult subt medie (care formeaza, de altfel, o buna parte a electoratului (n.b. vezi poza alaturata)). Cum poti lasa, tu, putere ocarmuitoare, niste iresponsabili inarmati cu ditamai Tunurile Catodice se umble brambura prin subliminalele acestor bieti naivi ori needucati, subt pretextul ca-si exercita astfel “libertatea de expresie”? Daca acesti manipulatori si-ar folosi ticaloasa lor libertate doar spre a-si promova, fie si pe caile zmecheroase ale marketingului comercial, produsele, n-ar fi nicio problema, desi chiar si aici protectica consumatorului si-ar spune cuvantul sau ar trebui sa si-l spuna, la rigoare. Dar cand tu, tembeliziune comerciala, iti bati joc sistematic de seful statului, prezentandu-l in mod expres sharjat, caricat ori mincionos si denaturat, deci intr-o lumina de studio infernala, dupa care nici macar un copil de tzitza n-ar mai da doi bani pe biata “autoritate”, si cand cei pe care tu-i manipulezi astfel, in mod evident ticalos, nu sunt doar niste clienti cascalai care cumpara apa chiorensis pe post de elixirul vietii ori actiuni fni de mii de lei care de fapt nu fac nici o para chioara, ci reprezinta sute de mii sau milioane de cetateni cu drept de vot care maine vor decide nu doar pentru ei, naivii naivilor, dar si pentru tine, pentru mine si-n ultima instanta chiar pentru Romanica asta a noastra, atunci cum oare il mai poti lasa pe acest ticalos puscariabil sa-si faca mendrele, fara a-i purica la sange programele otravitoare si fara a-i ridica dreptul de antena la primul atentat contra sigurantei nationale, in fond…?

Stim bine cum s-a ridicat America din salbaticia Far-Westului, devenind nu doar Tara Libertatii, dar si a domniei Legii si Autoritatii : cu o cenzura stricta asupra oricarui mijloc de comunicare in masa, de la cinema pana la televiziune. In filmele americane din epoca de consolidare a domniei legii in aceasta tara aveai voie sa-l bestelesti, sa-l balacaresti pe un politist or judecator oarecare, da, dar in final Politia si Legea trebuiau sa invinga cu orice pret, altfel filmul nu avea voie sa iasa pe piata; aveai voie sa te iei de Presedintele Americii, dar in final Presedintele trebuia sa fie, intr-un fel oarecare, heroul pozitiv si invingator, sau macar Vicepresedintele cel Bun trebuia sa-i ia locul. Mai ales in vreme de razboi – iar vremurile astea de bajenie de la noi pot fi asemuite cu-o vreme de razboi, aloo – nu te puteai juca, decat cu riscul de a aparea in fata Curtii Martiale, cu astfel de lucruri care puteau submina autoritatea statului si inocula defetismul ori descurajarea in randul cetatenilor obisnuiti.”

Esantion 2: (dupa un an si jumatate) 28 noiembrie 2012 — AVP (vezi blogul de la Corabia)

Drept urmare, Ponta face ceea ce-ar face orice politician cu mintea cât de cât înţelegătoare (…) respectiv, mai întâi vede ce Reţea Media e a mai tare (şi care e aşa nu pentru că s-au băgat bani în ea ca într-o interminabilă căldare, ca de exemplu în TVR (…) ci e mai tare pur şi simplu pentru că-l posedă pe pamfletaru media cel mai talentat, deci cel mai în stare să cucerească inimile consumatariatului de pe nat), iar apoi joacă rolul supusului devotat în faţa Sauronului Media principal (…) deci comportându-se mai degrabă ca un actor funky total, decât ca un politician scrobit ori sobru ca un cioclu cernit (ce-ar pica pe consumatariatu media actual & pleectisit ca nuca într-un perete de granit). Deosebirea dintre politicienii cică ultraşcoliţi & nisfiriţi, de care tot îmi vorbiţi, şi actoraşul Ponta, care se preface că tremură – căci doar nu credeţi că e real ? – în faţa pamfletarului miştocar ca un biet şcolar în faţa unui învăţător bestial, pentru ca apoi să facă precum popa, împăcând şi pesedeaua, şi peneleaua, şi maalaua, şi Ioropa (…) diferenţa fiind deci că Ponta se comportă ca un veritabil politician din evul netocrat, lăsând treburile tehnice ale guvernări pe seama specialiştilor din cinul tehnocrat, iar el ocupându-se doar de imaginea publică a guvernării…

* * *

Acestea fiind zise, asteptam cu nerabdare ilustrarile urmatoare ale bloggerului/comicului AVP (un pamfletar de duzina, fara drezoina si fara chenzina) care, cu o foarte mare probabilitate, vor continua comedia pe un trend crescator, cam pana pe la Anul Nou. La anul si la multi ani. Nu-ncercati sa-i pertutbati traseele logice caci nici n-ati avea cum. Ca sa se poata concentra dl.AVP a inchis comentariile (ca dl.Ceausescu, pe vremuri, graniţele). Nu insistati, iese el din cand in cand.

Posted in Poetul Paradigma - Fo-pe-Vi | Etichetat: , , , , | 17 Comments »

Impreună-negândirea. Da daca nu, nu.

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 8, 2012

De-ale lumii virtuale

Daca_nu_nu – November 6, 2012 at 21:24 – #26

M-am întrebat de multe ori ce-i apropie pe oameni…
Pe Liviu Antonesei l-am văzut o singură dată,
la un simpozion pe teme de educație.
Pe Dorin Tudoran nu l-am văzut niciodată,
cum niciodată nu i-am văzut pe Șerban Foarță,
pe Vasile Gogea,
pe Nicolae Prelipceanu,
pe George Tudor-InimaRea,
pe Gheorghe Câmpeanu,
pe Mara,
pe No Name,
pe Shadow,

(n.b. , Sierra)

si pe toți prietenii de pe aici…

Cu toate acestea, cu toate că nu ne știm,
nu ne cunoaștem,
ne-am găsit!
Oamenii se găsesc: da, oamenii care gândesc – cât de cât!!! – la fel, se găsesc…

Unii se găsesc pentru PUTERE.
Alții -NU.
Acești „alții” se găsesc pentru împreună-gândire!!!

Deeci???…

Iata care va sa zica ce inseamna un poet / o poetesa. Lucruri multe (enorm de multe) spuse in cuvinte (atât de) putine. Poemul de mai sus si de mai alaturi a aparut pe blogul Cerocratia fara inså så stârneascå, vai, toate ecourile necesara si fara sa capete in capete intreaga atentie, pe care o merita cu prisosinta si pe care autoarea anonima o spera plina de sentiment, un sentiment ascuns neglijent in dublul „ee” din „deeci”-ul atât de final si atât de intrebator. De trei ori intrebator si de trei ori in suspans… Deeci???… Deci nimic. Care va sa zica creatie divina. Doama Daca Nunu a creat ceva (arta) din Nimic. Un nimic destul de mic daca stai sa te gandesti. Daca nu, nu.

Acest poem ar merita sa fie introdus in programa scolara a universului virtual al anonimatului clandestin si sa fie subiect obligatoriu la BAC in fiecare an. Candidati sa stabileasca mereu (si mereu) ce ne invata pe noi acest poem. Acest poem, in care infinitul incape destul de bine, cu larghetze, ca si vesnicia nascuta la tara, tara d-nei Daca Nunu, autoare unica a acestei superbe elegii a nimicului fara ecou, ne invata ca… Buun!

Exista persoane care sub-relationeaza in rea-li-tate.  Pe cale de consecinta, importanta de sine nu se in/tâmplå. Si nu se intampla exclusiv din cauza anturajului local (localul de la Corabia, de la Iasi, de la Focsani, n-are a face, tot bomba ordinara, bufet de garå). Si atunci? Ce facem noi atunci? Atunci noi ne urcam frumusel in trenul personal, deghizati in personagii anonime (de ex. d-na Daca Nunu) si facem blatul aiurea (pr)in hyperspatiul virtual al anonimatului clandestin. Acolo, inevitabil, gasim prieteni care „gândesc” la fel. Blatisti si ei. Ne grupam si ne validam, implinindu-ne ceea ce ne mai lipsea.

In poemul manifest, in care deeci d-na Daca Nunu le cere oficial prietenia ilustrilor colegi de intentii, insirati in ordinea prestantei, importantei si a obligatiilor (con-textuale), este vorba despre un gen anume de anturaj politic. Se poate observa ca d-na Daca Nunu ii omite accidental din pomelnic pe d-ni Sierra si pe Neamtzu Tziganu, dar ii omite in mod intentionat si pe neprietenii dl.Lucidul, dl.Andrei I., si pe altii. Cele doua omisiuni s-ar compensa bine una pe alta si ar scuti-o pe d-na Daca Nunu de prejudicii la imaginea virtuala. Apoteoticul pre-final prin care dânsa certifica (si personal) faptul ca grupul moflujilor adunati pe Certocratia pe criterii strict politice (care bârfesc nu gândesc) nu aspira la nicio felie de cascaval (pe care de altfel nici nu le-a oferit-o nimeni) multumindu-se cu dulceatza negândirii-mpreuna (prin care se valideaza atat de reciproc si atat de iluzoriu), i-ar putea aduce chiar un plus la imagine.  Pânå si riscantul fel in care d-na-si forteaza in final norocul intreband la plezneala „Deeci???…” n-ar putea stirbi prestigiul rezultat din autoratul unui asemenea admirabil poem in proze, gnoze si nevroze… Dar… Cu psihicul nu te pui. Acesta este marcat intotdeauna, irevocabil, de acte ratate. Desi il vizionase intr-un trecut neimemorial, pe viu, pe foarte viu, pe nearatosul dl.Gogea, d-na Daca Nunu il trece pe acesta, in mod abuziv, la sectiunea „nevazuti”, intr-o incercare ratata de a uita nearatosul. Este momentul in care blajinul d.Gogea (Vasile), suparat ca a fost picat pe locul patru, desi dânsul, la cat de inalt este chiar si de langa podium ar fi mai vizibil spre sala decat „bondocul” S.Foarta pus chiar si pe prima pozitie a podiumului, ii strica anodinei d-ne Daca Nunu, tot efectul artistic, introducand-o cu naduf la sectiunea „ultravizibililor” printr-un contra-poem:

Vasile Gogea– November 7, 2012 at 09:36 – #32

@Daca_nu_nu
Ei, Doamna Marcela!
Nu ştiu ceilalţi…
dar noi doi am avut o plăcută întîlnire,
mai anul trecut, chiar la Alba Iulia!
Habemus documenta (furnizate chiar de Domnia Vostră) :

http://vasilegogea.wordpress.com/2011/05/06/cu-editura-eikon-la-alba-iulia-tirgul-de-carte-alba-transilvana/.

În rest, aveţi dreptate:
unii se “găsesc”, alţii se… “adună”!

La capatul linck-ul oferit cu generozitate de catre sf. Gogea, blajinul turbat, nefe-ricitei d-na Daca Nunu, identificata exhaustiv cu o oarecare identificabila doamna Marcela Ciortea, lector doctor la Universitatea “1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia, traducător din Plotin  şi comentator al lui Anselmus, i se rapeste ca prin minune si fara mila tot sexapilul si charmul anonimatului semi-clandestin (n-avea bilet dar era pe mana cu Nasul), in care se ascundea discret si explicatia sub/relationarii din rea-li-tate. Vizionand link-ul cu pricina, mizerabilul misogin selectiv Neamtzu Tziganu, se razbuna si dansul fara scrupule, tot pe Cerocratia, cu largul concurs al moderatorului, referindu-se mârsav la poza Marcelei (vezi mesajul, aoleu#69). Desigur ca responsabilitata legala-i revine in totalitate moderatorului anesteziat, dar, totusi, moralmente dânsul nu-i vinovat. Dupa ce l-a cenzurat pe Florin Iaru (un alt mare gânditor nedreptatit de catre miniona d-na Ciortea (Marcela), a se vedea mesajul #66 😯 ptiu drace), domnia sa nu-si putea permite sa-l cenzureze si pe blajinul d.Gogea (o fi din Blaj). Nu se facea. Si uite asa se nasc situatiile imposibile ca urmare a actelor ratate de catre doamne  uituce, chiar talentate si capabile de poeme admirabile precum cel prezentat mai sus si mai alaturi.

Si pentru ca actiunea filmului se petrece intr-un sat de plescari, din cand in cand, pe ecran, apare o barca. Barca saracului care n-are lotca lui, n-are gasca lui, n-are locului lui (pe Cerocratia, desi ar râvni) si care citeste cu sfintenie, in liniste, Arca lui Goe. Totusi atunci cand vorbeste, vorbele d-nei Marcela Ciortea le-ntareste:

AVP Says:
8 noiembrie 2012 la 12:26

Buna ziua, CMM.

Recentu tau pretin, goe al lu mboe securistrigoe, tocmai misia asta o are p-acilisa : de a pazi ca nu cumva Dorin Tudoran, Andrei Plesu, AVP et aliis ejusdem farinae sa capete vreo autoritate fie si formala, dar nasoala, si sa dea dreaq tovii si baietii comandanti in boala, riscand sa ramana cu salvatoru urmator – asa cum l-au crescut & programat ei haat demultisor – in poala si facandu-se de ris la onor alegator, in pericol de a prefera un independent autentic si nesantajabil, din civilu bobor… oops. De aceea, goe si alti baietzei de la Manastirea Strigoe au primit sarcina nu doar de a-i decredibiliza pe toti disidentii or rezistentii de altcandva cu prezente in hyperspa, ci si de a le toca nervii toata ziulica, spre a nu mai putea face astia si altceva decat sa se holbeze la ce-au mai zis goe, humor si altii asemenea, tavalindu-i non-stop prin troaca in care te scalzi actualmente si domnia ta, precum si prin prezente diurne la gaura din spa… oops. In troaca lu goe strigoe au existat pana mai alaltarea nu mai putin de 15 topicuri dedicate lu mandea, cu insulte, calomnii, ironii ca pentru mortii vii si alte texte d-astea, cica cilibii & candrii, care te-au nebunit pe tine, ca si pe alti copii, de-ai dat in mintea olimoxii… Dixtractie placuta, mey, in raiu pt purcei :)

* * *

P.S. Daca nu stiti ce este aceea CMM, nu va nelinistiti prea tare. N-ati pierdut nimic (in context).

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , | 19 Comments »

Breaking News: Halima

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 3, 2012

Foc! Inceniu! Pârjol! Pojar! Halima!

Halima de zile mari! Va rugam sa mergeti de urgenta la fata locului si contribuiti dupa puteri la stingerea incendiului care a cuprins literatura romana de sertar virtual in forma de nisa. Scriitorii de mare viitor Viorel Padina si Dorin Tudoran, un bi-nom dizidential esential, s-au aprins (de la scân-tei) si (se) ard cu flacari viol(n)ete in pamflete. Foc sacru. Va rugam sa-i stingeti cu lichidele avute in dotare pana nu-i prea tarziu. Aveti grija va rugam de cele doua principale victimele colaterale sa nu se innece in operatiune, muzele principale ale celor doi poeti. Daca nu, nu si inca una echivalenta.

AICI – Reply altui titircă inimă-rea, cică of America, păi cum drea…

AICI – eminul-meu-cel-dulce-steluta-mea-cea-sfanta

si-n urma… Caci cei doi poeti au compus (fiecare) trilogii in forma de tripticuri cu trimteri catre Sfanta Treime, dansii fiind si mistici, ca niste faclii de Paste… Nu ratati.

Se pare ca cei doi artisti ai cuvintelor isi aplica in mod dezinteresat unul altuia manevrele de resurectie prin soc, biciuindu-se spinal in vederea reanimarii literare virtuale. Anul acesta vom avea in hyperspatiu doi Mantuitori care vor invia simultan. Semnele vitale sunt (destul de) prezente. Le veti gasi in textele Lor scrise cu calm la mânaie.

Update: Iata ca dintre cei doi mass-Messia unul, mai grabit (ca-i vine stenahorie) isi anunta deja intentiile serioase intr-un Memento mori (necessary before resurrection), in timp ce celalat, mai nehotarat (sa ne salveze…, sa nu ne salveze…) sta inca in cumpana (cumpana pe un picior cu un fier de plug atârnat de coinace) aproape cu capul in jos (catre polul sud?), ceea ce, daca nu exagereaza, poate fi desigur un exercitiu util pentru irigarea creierului. Asteptam cu nerabdare deznodamantul.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 8 Comments »

Dezvaluiri Teleologice – Tot de 1 Aprilie

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 1, 2012

Dezvaluiri Tele-o-logice.

Dupa ce pre multi i-a luat in pamflet, si dupa ce s-a rafuit pe 1 Aprilie chiar si cu dl.Goe, glumetul pamfletar (vezi AICI si AICI), autor recent al Divinei Tragedii, un Domn Trist, cu mina vesela, s-a trezit deodata singur in interiorul aceluiasi 1 Aprilie, cu un rest de sentiment in sine. Unde sa-l descarce? Cui sa-l Daruiasca Timid? Privind mai atent spre sentimentul sau (parfumat a frustrare) si-a dat seama ca-i este dedicat exclusiv unui alt a-mic cu care-si incheiase socotelile printr-un apoteotic „AMIN”, Definitiv si Tiranic, propus nonsalant si oportunist (unui alt mare naiv al lumii: Sorin Cucerai), pe topicul cu Anuntul Umanitar dedicat „Domnului Trabant”. Intrucat Domnul T. este om serios, care a Demonstrat Totdeauna ca vorba-i vorba si ca atunci cand dansul declara un subiect sau o dezbatre incheiate asta este o garantie ca discutiile vor continua si mai abitir, Domnul Trist ca un artist dar cu mina vesela, a deschis curajos o paranteza dupa prematurul AMIN si a Desertat Tot continutul care-i intoxica Duminica Toanta de 1 Aprilie, tragand astfel o (noua) pacaleala pe cinste si inculpatului avp (A Venit Primavara) precum si cititorilor sai, carora pas de a le mai veni ideea de a vizita un topic inchis, cand altul le-a dat adunarea la Ankra. Totusi, fiind pacat sa se piarda bunatate de replica, coerenta, consistenta, logica si muncita (nascuta usor din ego-ul unui nea goe Drept Teleolog) consideram ca n-ar strica sa mai dam o sansa de afirmare preacinstitului mesaj al Dizidentului Transcedental catre con-fratele sau Alb (ca Varul de Pasti). Asa, De Treci codrii de arama… Iata mesajul in reluare plus supliment:

D.T. April 1, 2012 at 17:0937

@ ALL
1 Aprilie 2012 ofera performante de varf. Unele pot fi numite “Capodopere neintentionate”. Iata una aici http://olelielie.wordpress.com/2012/03/31/httpwp-mep2gah8-bj/#more-727

Deci:

1. Spre a dovedi ca nu i s-a dat, ci i s-a furat, V. Padina reia pe noul sau blog (Olelie Lie) unLaudatio pe care l-am scris in urma cu cativa ani. Poetul ma anuntase ca, in sfarsit, ii apar doua carti prin grija unor prieteni din Franta, parca, si avea nevoie de doua prefete – una de la Vladimir Tismaneanu si una de la mine. I-am scris textul cu mare bucurie, dar cartile de care-mi vorbise nu au aparut niciodata. Aveam sa aflu ca, de fapt, nici nu existase un asemenea proiect. In schimb, V. Padina a postat textul meu în mai multe locuri. Unul dintre ele este acesta http://dictionary.sensagent.com/viorel+padina/ro-ro/

2. Citind ce am scris despre Viorel Patina si ce scriu de mai multa vreme pe acest bog, puteti observa cateva lucruri:

– In legatura cu Poemul de Otel, nu mi-am schimbat niciodata opinia;

– In legatura cu merítele reale (inclusiv cele anti-comuniste) ale lui Viorel Padina, nu mi-am schimbat niciodata opinia. Dar l-am descurajat permanent – in public si in mesaje prívate – sa un mai invoce si merite pe care nu le are.

– Laudatio pe care l-am semnat indica nu doar merítele literare si civice ale lui Viorle Padina, ci semnala si excesele comportamentului celui laudat. Nu este nimeni vinovat ca excesele s-au accentuat in progresie geométrica, practinc obliterand comunicarea poetului cu lumea.
– Cand scriam, despre Epistolarul sau ca este“halucinant, necuviincios si insuportabil de vindicativ”, am crezut ca V. Padina va intelege riscul de a trai pe buza neantului . Din “Impins si impingindu-se de unul singur intr-o solitudine sora cu nebunia”, V. Padina tine minte doar contributia celor ce l-au ajutat sa se scufunde, nu si prorpia-i contributie la acest dezastru. Mana pe care i-am intins-o atunci, cum bine dovedeste textul, era un efort de a-l ridica pe poet spre normalitate, nu sa-l imping pe fundul mocirlos al obsesiilor ce au istovit poetul, dar au consolidat vorbaria fara noima…

– Din textul lui Nicolae Manolescu despre Poemul de Otel, Viorel Padina citeaza, permanent, doar ce-i convine. Uita, tot permanent, de acel: “Se prea poate sa ramana singurul volum al acestui poet absolut extraordinar.”

– Nici Manolescu nu este vinovat ca a avut dreptate, nici eu nu ma simt vinovat ca, in loc sa-si implineasca talentul, V. Padina a tinut, si tine cu tot dinadinsul, sa desavarseasca tot ce a fost candva discutabil iar azi a devenit innaceptabil.

– In urma cu cateva luni, desi relatiile noastre erau mai mult decat hurducaite si blogurile sale inregistrasera triste campanii in care am fost facut cu ou si cu otet, Viorel Padina m-a cautat sa ma roage sa fiu de acord caLaudatio sa fie reprodus intr-o carte ce va fi ilustrata de dl Devis Grebu. Am refuzat, din mai multe motive. Suparare mare.

Iata motíve pentru care am refuzat:

– Colaborarea nu ma onora. Nu ma pot inhama intr-un proiect alaturi de un om care, fara sa stie cine sunt si ce fac, s-a angajat, pe unul din blogurile lui V. Padina in atacuri murdare impotriva mea. Cum nu-mi pot asuma riscul sa fiu balacarit, dupa ce mai fac un bine.

– Acel Laudatio imi fusese cerut cu ani in urma pentru o carte care nu a aparut vreodata. Fara sa-mi reneg opiniile despre Poemul de Otel si meritele reale ale lui V. Padina, de la momentul scrierii aceluiLaudatio si pana acum s-au intamplat multe lucruri si textul ar fi trebuit “adus la zi”. Cel mai importanat dintre lucrurile intervenite “intre timp” este scufundarea lui V. Padina intr-un univers infricosator. Sa publici un text ca al meu spre a dovedi ca… sunt un pizmas e semnul unei innourari de care imi pare sincer rau, dar de care a venit timpul sa uit. Implacabil chiar asta inseamna – nimic de facut.

Pentru ca V. Padina tine mortis sa se identifice cu Trabantul din textul meu, nu pot spune decat atat: nu cei care au intrezarit candva in tine un potential Ferrari sunt vinovati ca tu ai vrut si vrei sa-ti desavarseste destinul unui Trabant.

Sana & BranaApril 1, 2012 at 20:4638

@DT # 37

D-le T,

Si eu incep sa banuiesc ca sinteti masochist. Are dreptate Neamtu Tiganu sa va spuna ca aveti gusturi morbide. D-vs. chiar va faceti ca nu vedeti ca e vorba de ultima gioarsa de om? Nici ma-sa, nici tac-su daca stiau sa scrie nu i-ar fi scris un text mai frumos decit i-ati scris d-vs. Trebuia sa-l terminati dintr-o intrebare “Mai mataputz tu ai scris vreodata in viata ta vreun text ca asta despre un scriitor de varsta ta sau unu mai tanar?” A scris pe ma-sa. Tot ce scrie este despre el. A inceput acum niste tromboane ce mare prieten a fost el cu Nichita.

O fi avut talent dar au si altii. D-l Manolescu a scris si de Carterescu ca e cautat de geniu dar Cartarescu s-a tinut de scris (nu stiu daca e vrun geniu ori nu mi citeodata im place ce scrie dar alteori nu pre-mi place) pe cand AVP-u s-a tinut numai de cacaturi. Neamtu Tiganu v-a dat niste nickuri ca “Motanul Incaltat” si “Roadrunner”. Sunt oameni pe care avp-ul i-a jupuit de bani ca scrie el ceva si ca face el ceva pina s-au prins oamenii ca avepica nu le cersea bani pentru chestii literare. Neamtu a fost domn ca nu a spus dar va spun eu ca si pe el l-a jupuit avepica de bani si pe urma l-a tratat ca pe ultimul om. Ne-ati dat linkul si am vazut flegma pe care crede avepeul ca v-o trage. Omu de fapt sa pus palma in fata gurii in a scuipat si s-a trezit ca se scuipa intre ochi de unul singur.
“Stely” alta podoaba. Inainte de revolutie avea doua locuri de munca fiindca dimineata era ceva sefuletza pe la o organizatie de PCR si dupa amiaza, seara si noaptea era preoteasa, ca barba-su era preot. Atunci o fi invatat sa blesteme si ati vazut ca v-a blesetat sa va creasca cocoasa si tot asa sa i se intample si “BMV”eului d-vs. Coana preoteasa nu stie ca masina se numeste BMW nu BMV. De le cine stie ea ca aveti BMW ca nu prea stati cu ea de vorba? La mintea lor astia sint capabili sa se duca si la vrajitoare sa va faca farmece ca sa va ia ce aveti si sa i le dea lui avepica si asta ii da o firimitura si coanei preotese.
Mi-a placut aia cu CC despre care spune singur avepica ca e un tacanit dar de banat nu l-a banat. Smecher avepica, intii lasa mizeria aia cu DT si masturbarea intelectuala si pe urma o scoate si explica cum nu este el de acord cu CC. Stiti ce, daca CC ala e tocmai avepica? ca seamana ca doua picaturi de ploaie.
Lasati-i in pace ca astia nu merita mai mult decit o flegma intre ochi. Daca au nevoie de ajutor sa se duca iar la capitanul ala se securitate Miu cu care se tot intilnea avepica la initiativa lui avepica ca sa-i toarne pe aia de la CAP-ul unde lucra.

* * *

Da! Este adevarat. Cei doi mari Dizidenti romani, DT si AVP se despart iarasi. Divort Tragic. Amare Vieti Pierdute. Le dedicam un cantec potrivit pre versurile unui (alt) mare poet roman, pe care ambii il apreciaza in mod deosebit (deosebit unul de altul) si care reflecta foarte bine starea in care se afla actualmente cei doi scriitori (si impreuna si separat):

Precizare:  Textul de mai sus (inclusiv citatele originale) este o fictiune, fara nicio legatura cu persoane sau personaje din realitate, o compilatie imaginara dintr-un viitor roman aflat in lucru. Orice asociere intre aceasta fictiune si persoane, intamplari sau evenimente din realitate este neavenita si facuta de cititor pe propria raspundere. Va multumim pentru (ne)atentie si intelegere. Celor care au inteles ce era de inteles.

Rasunsul celui luat in pamflet(e) de catre intelectualul transatlantic Dorin Tudoran, recte Viorel Padina, se gaseste AICI. In mod cu totul si cu totul paradoxal raspunsul pare destul de logic si de consistent. Cert este ca indiferent de valoarea de adevar colaterala a retorismelor la care s-a dedat scriitorul Dorin Tudoran (care se plictiseste teribil), in pamflete cu repetitie (pamfletul la flasneta, un nou gen literar care ar putea trimite, in mod cu totul eronat, la Arghezi) reactivitatea sa retorica in exces ramane un mister, pentru cei care si-l imagineaza pe fostul dizident si grevist al foamei, ca fiind om cu scaun la cap. Incolo nu. Si nu.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 9 Comments »

Domnul Sufletzel (III si XIV la patrat)

Posted by Arca lui Goe pe februarie 6, 2012

Poate va intrebati cine este Dl.Sufleţel. N-avem timp sa va explicam nici astazi. Poate data viitoare. Pâna una alta va prezentam:

Starea na(ra)ţiunii in preajma zilei de Unşp’ce Februarie. Bis.

  • Soriiiiin Iliesiuuuuu face apeluri. Stiu, asta nu e o stire. Strange semnaturi. Nici asta. Vrea monarhie via anarhie si propune solidaritate pe liste pentru demiterea raului mic, care a crescut mare, prin nebagare, de seama (sau ”in seama” a cuplului de comici cu care orice televiziune serioasa s-ar mandri: Iliesiu-Padina. Mai putin TVR1). Ca sa fie treaba treaba, acelasi consacrat al literaturii epistolare in forma de apel a scris o scrisoare foarte deschisa, adica sincera, GDS-ului care si asa nu se mai stie ce e (dupa cum bine zicea si dl. Andrei P.) in care il trage de sireturi la raspundere pe Andrei Plesu. Scrisoarea a fost gazduita si pe bloguri celebre, precum blogul de la Corabia si blogul de dincolo de Paltinis (dar dincoace de Tis) al d-lui Vasile cel mai Mare (Gogea Mitu) (aci).
  • Cuminte, conul Dorin (Tudoran) simtind ca dl.Iliesiu nu-i un roman normal, la cap, nu i-a semnalat scrisoarea si nu i-a semnat apelul. Ce-l costa (concordia?) sa-l semneze macar asa din spirit civic de solidaritate intelectuala. Nu, domnia sa a preferat romanul normal din care se poate confectiona mai lesne chip cioplit. Pentru altii. Adica altora, caci nu-o fi conul o figura geometrica atata de naiva incat sa mai creada in Mos Craciun, la varsta domniei sale. A poetului nu a mosului. Ca mosul e tanar, Doamne. Calculati si singuri stiind ca (a) nu s-a nascut ieri (ci alaltaieri) si (b) ca este locuitor al Washington-ului, fiind si cetatean. American.
  • Demisii politice in lant: Mai intai (ca o prevestire rea) demisioneaza Ministrul Andrei Plesu, din Guvernul de taina din umbra al Adevarului (aripa Patriciu-Gregoire). Apoi direct din Senat-ul EvZ demisioneaza Senatorul Mircea Caratrescu (acest Mircea Geoana al editorialismului politic) pentru ca in cele din urma, doborat de ciumpalaci in alianta cu oamenii de zapada din PU, e-luminati civic de steaua Craciunului, insusi Emil Boc (acest Emil Cioran al guvernarii pe vreme rea). Despre mareţia micuţului Emil Boc alta data mai pe larg si pe mai inalt. Docamdata consecventi politicii mostenite pe Arca lui Goe nu promovam stiri prin care si asa fac audienta la zi toti ciumpalacii. N-am facut nici cand a murit Paunescu, nici cand s-a sinucis Madalina Manole, n-o s-o facem nici acum. Are cine. Deocamdata se zvoneste ca oamenii de zapada din PU l-ar prefera ca premier pe Yeti si nu pe claunianul craciunesc care nu-i destul de klingonian, desi e verde ca b-radu. Vezi si: Salam sasesc de Sibiu, la rece, in urbea fostului viitor prim-ministru, tinut in conservare prelungita, pana la Craciun-ul viitor (unul Klaus sau Iohannis… in sfarsit, vivat) cand, dupa alegerile din noiembrie Traian Basescu va trebui sa-l numeasca pe prim-ministrul Ponta, obraznic.
  • Vestea cea mai proasta dintre toate, din seria demisiilor politice in lant, este aceea ca poetul, dizidentul, analistul si militantul politic, comandantul Viorel Padina de la Corabia cea Mica, isi retrage si el sprijinul acordat pe gratis (adica degeaba) comnadantului suprem al Corabiei celei Mari, Romania, hotarat (citez din memorie) sa nu se mai ghideze numai dupa ce spun talibanii pro Basescu ori salariatii / stipendiatii, intr-un fel or altul, ai regimului Basescu. Sobolani de pe toate Corabiile, inotati, inotati, inotati (a zis si Lenin). Malul e aproape. Ca doar nu era nebun nici capitanul sa duca ambarcatiunea prea in larg. Ca nu avea de ce. De ce ce?
  • O ce (po)veste minunata: O noua stea de Craciun. Onest, frumos si destept. Daca nu-l o-moara Crin pe Şiret, de ciuda, tanarul are in fata un viitor (a)politic stralucitor. Mai ceva decat chelia presedintelui. Abia maine Claudiu va deveni ceea ce azi nu va putea fi niciodata. Super-be manevrele opozitiei politice si mediatice din Romania. Lectie scoala de manevre prin zapada, de manual. A la carte. Parca ar fi fost inspirate si regizate de insusi Ion Iliescu. Ce poate fi mai eficient decat sa le dai sobolanilor prilejul de a zbura, pretextul de care aveau nevoie ca de aer. Daca tot n-ai la indemana un rau mai mic, le oferi un bine potential: vointa populara a celor mai frumosi si mai căliti dintre romani, plus un simbol: romanul normal. Acuma numai prost sa fii sa nu te dezici de Basescu. Ocazie unica. Nu inteleg de ce mai stau pe ganduri Tismaneanu, Cristian Preda, Sever Voinescu, TRU, Patapievici, Mihaies, EBA etc… Loialitate? Teama? Calcul? Scarba? Cert este ca d-lui Basescu nu prea i-au iesit figurile. Cu exceptia uneia care i-a iesit perfect (aferim nene Traiane), in rest, ocupat sa se tina cu spatele la usa pe care o forteaza de 8 ani de zile, zi de zi, cei scosi afara cu de-a sila, n-a prea reusit mare lucru. Aproape ca si cum n-ar fi fost acasa, soarecii jucand pe masa. Plus ca acuma, la spartul targului, aia care fortau usa s-au prins ca e mai bine sa intre prin ferestre. Prin toate deodata. Prin ferestrele sparte cu pietre de demomstranti: vox populi. Ca incepem naibi sa si vorbim vulgar.

Stiri extreme de la departamentul de externe:

  • Circa 10.000 de slovaci au manifestat sambata la Bratislava impotriva coruptiei la nivel inalt, cerand condamnarea politicienilor corupti. Nasol. La noi e invers. Adica viceversa. Se demonstreaza pentru iertarea coruptilor. Mai sta naiba sa-i numere ouale infractorului Nastase?
  • Atentie la calculatoare. Un tip a murit (de epuizare) dupa ce a jucat zile si nopti jocuri pe calculator. Culmea este ca vecinii de consola au bagat de seama ca ceva nu-i in regula cu el (fiind mort, normal) abia dupa 9 ore. Dar ce? Parca noua nu ne-a luat ani de zile pana sa bagam de seama ca mai multi vecinii de blog, au murit demult, la datorie, in timp ce-si exercitatu spiritul civic. Din greseala.
  • Un om traieste fara inima Hm. Mare chestie. La cati traim fara creier (desteaptat-te romane) asta nu-i buna nici macar la faptul divers. Ia uite alta mult mai buna:
  • Ponta si teoria haosului. O stire care nu necesita comentarii fiindca vorbeste exhaustiv de la sine: Nu schimbam conducerea de la Banca Nationala! Nu schimbam structura functionala a DNA si ANI, chiar ne pare rau ca mandatele lui Daniel Morar si Catalin Macovei sunt la final. Respectam acordul cu FMI si Banca Mondiala. Suntem de acord cu Tratatul de Guvernanta Fiscala. Vrem sa respectam ACTA, dar trebuie informata populatia. Am spus delegatiei FMI ca vrem ca banii din privatizari sa nu mai ajunga la bugetul de stat pentru salarii si pensii, ci sa ramâna pentru modernizare. Nu promitem mariri de salarii si pensii pentru ca România va ramâne în criza pâna în 2016. Mai mult, vom taia clientelismul din companiile de stat, pentru ca eu nu mai suport aceasta situatie! Vom face un referendum pe tema monarhiei, pentru ca eu am un mare respect pentru persoana Regelui, desi personal voi vota pentru Republica. – Victoras Ponta, viitor prim-ministru al Romaniei.
  • CARAGIALE NENE – Noi dovezi ca I.L.Caragiale s-a nascut prematur, murind cu 100 si ceva de ani prea devreme, in raport cu vremurile. Un citat la intamplare: „Noi, românii, sîntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gîndeşte prea mult, ne putem mîndri că cel puţin se discută foarte mult.“ (p. 80).
  • Si in fine dovada prin care se vede, in reluare, ca Sebastian Lazaroiu a fost lasat in offside. Pacat. Mare Pacat. Sutase asa de frumos, din foarfeca, direct in vinclu: De ce-ar pleca Boc. La ce-ar mai fi ramas.

3,14 la patrat = ππ.

va urma – Dl. Sufletzel.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , | 32 Comments »

N.Anonimu – N.Manolescu

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 24, 2010

Aici se gaseste o idee furata de la altul !  🙄

motto: Cui apartin drepturile (he-he) intelectuale,  asupra textelor postate ca-comentarii, pe forumuri, pe bloguri sau in subsolurile (insalubre) ale ziarelor si revistelor? Aceasta-i intrebarea!

***

Pe forumul Vox Publica, in subsolul (insalubru) al unui articol modest, al unui intelectual român-american, deloc modest, se petrec (se produc si se consuma) drame bizare. Drame in mai multe acte (ratate) si un epilog. Doua, trei. Doua, trei epiloage. Se intampla (printre altele) drama dialogului intre un consacrat / n-anonim si un anonim corabian / derbedeu. Apar victime colaterale. Entitatii anonime  (!?) stely ii este furata provizoriu identitatea (?!) de catre autori ramasi ne-cunoscuti. Este dupa cum se spune in limbaj forumisticclonata. Furtul identitatii apartianad anonimei entitati atrage atentia asupra acesteia (in asa hal) incat este scoasa din anonimatul greu (temnita grea) , la care era condamnata prin auto-claustrare pe un blogul A.V.P. (anonim-virtual-plictisitor). Si uite asa se face ca a ramas Catinca fata batrâna, iar stely… a devenit mult mai Stely. Plangandu-se pentru furtul insemnelor identitatii ei anonime (nickname, avatar, e-mail), creatura stely nu numai ca si le recupereaza de facto, dar primeste, ca bonus, notorietate in subsolul insalubru etc. In lumina reflectoarelor (cu lumina neagra, sau cenusie, nu conteaza) stely este/devine aparatoarea eroica a legendarului avepe in fata balaurului nedeontolog (prin inconsecventa relativa), cel cu fata de intelectual roman-american si pe care stely il sfâsie, din greseala, ca o tigroaica ce-si apara micutii sai pui de leu, nascuti din coapsa Daciei si-a Romei (…niste rai si niste fameni). In fine, cireasa pe tort este aceea ca inamicii-impostori ai eroicei, in incercarea lor disperata de a o destabiliza pe serafica stely, o rapesc definitiv anonimatului  relativ, impingand-o fara mila (fara printip si fara morala, da, da), spre o jalnica postura, acea de persoana cu identitate de tip evidenta populatiei, cu nume, prenume, cu trecut, prezent si cu fara viitor. Nicio brânza. S-o faci pe stely – Ionesco e ca si cum l-ai decadea pe viorel de la Padina la Abalaru (ceea ce, de altfel, pamfletarul a si incercat cu irepresibila-i ironie).

Cand totul se indrepta agale spre un (un)happy END, deodata, N. loveste cu puterea surprizei. Un anonim indraznet, care semneaza cu un pseudonim bine ales – „n.manolescu”, in mod evident un neofit in forumism, tâsnit brusc de dupa tufisurile notorii ale anonimatului forumist, plaseaza brusc visina de pe cireasa, adaugand (pe forum) un comentariu (asa si asa) despre forumism, anonimat, minorat etc. Comentariul merita a fi consemnat pentru a fi ulterior comentat. Si merita acest lucru pentru ca reuseste performanta (comuna, dar tot performanta, nu?) a negarii de sine. Sustinind formal, prin continutul sau bine structurat, cu eleganta, logica si echilibru, un anumit punct de vedere, destul de raspandit de altfel, printre n-anonimii atrasi de fenomenul forumist,  mesajul reuseste, prin acceptatrea contextului in care se plaseaza, sa-si nege continutul si sa submineze cauza pentru care, cel putin in mod aparent, pledeaza. Iata textul:

Vox Publica – Dependenta de Vântu – He-he!    Comentariul 185, © @ n.manolescu  2010-10-23 22:38:11 |

***

,,Forumismul,,

Cuvântul nu există în DEX-ul meu ediţia 1975 (nu există nici măcar forum!). Dacă nu l-a inventat nimeni până acum, acordaţi-mi şansa de a fi eu autorul.

Forumismul este fenomenul căruia i-au dat naştere apariţia şi răspândirea forumurilor de pe internet. E prezent în toate ţările lumii, chiar şi (sau mai ales) în China, unde joacă un rol considerabil în contactul şi comunicarea dintre oameni în condiţiile lipsei libertăţii de expresie publică. Recent, au fost strânse, în numai câteva zile, 300.000 de semnături în sprijinul laureatului Premiului Nobel pentru Pace, aflat în închisoare din 2009, lucru imposibil pe altă cale. Forumiştii sunt în general tineri. Forumismul este modul lor de a se pronunţa public despre ceea ce îi frământă, forma lor de participare la viaţa societăţii în care trăiesc. Spre deosebire de bloguri, care sunt, aşa zicând, semnate, adică personale, forumurile sunt anonime, în sensul că semnătura este „indescifrabilă”, neştiindu-se cui aparţine.

m-am întrebat adesea cum se explică anonimatul. Să fie el un fel de a nu-ţi asuma personal responsabilitatea opiniilor? În alte epoci, anonimatul a fost o formă de cultură, fie aceea populară, în care identitatea creatorului n-a contat niciodată, fie una de tranziţie, cum s-a întâmplat în a doua parte a secolului XVIII românesc, între spiritul medieval şi acela modern. Nu am o explicaţie clară pentru preferinţa forumiştilor de a dialoga sub acoperire, dacă nu cumva e vorba de dorinţa de a-şi atribui alt nume decât acela din buletin, cu alte cuvinte, de a-şi alege o identitate nouă, eventual multiplă, semn al libertăţii de a dispune de persoana lor cum le place, fără a da socoteală sau a fi stânjeniţi de mediul familial ori social.

Ceea ce mă determină să cred că forumiştii nu ţin neapărat să se ascundă în spatele unui pseudonim este faptul că în România libertatea de expresie este garantată constituţional şi respectată. Spre deosebire de regimurile fundamentaliste care obligă la anonimat, regimurile democratice nu-i ameninţă în nici un fel pe cei care le critică. Nu am o informaţie exhaustivă privind forumurile de la noi, dar, din câte mi-am dat seama, opiniile sunt mai degrabă limitate la chestiuni de interes personal, deseori punctuale, şi, mult mai rar, preocupate de principii publice. Aşadar, teama de cenzură ar trebui să nu conteze. Chiar dacă, pe de altă parte, opiniile sunt exprimate de obicei polemic. Aici e vorba de o caracteristică mai generală a felului în care se dezbat la noi problemele, indiferent de natura lor, şi nu doar pe forumuri, ci şi în presa scrisă sau în media. Ne lipsesc analizele de fenomene sau de caz. Nu recunoaştem necesitatea contradicţiei.

Conform vorbei unui lider politic din anii ’90, opoziţia trebuie să fie constructivă! Adică, nu să se afirme, ci să mă confirme. Deosebirea de punct de vedere e considerată la noi adversitate personală. Cine nu e de acord cu mine e duşmanul meu. Polemica se transformă de regulă în pamflet iar pamfletul, în înjurătură neaoşă. Dar dacă nu teama de cenzură, atunci ce anume îi face pe forumişti să adopte altă identitate decât aceea reală? Nici de autocenzură nu poate fi vorba. Orice formă de autocontrol le lipseşte cu desăvârşire forumiştilor. Rămâne ipoteza de mai sus: plăcerea de a-şi juca absolut după voie cartea libertăţii. Partea proastă este că nu există cu adevărat libertate fără responsabilitate. Ca şi nobleţea, cum spune francezul, libertatea obligă. Defectul major al forumurilor, acesta este.

Iresponsabilitatea le condamnă la minorat. Sunt şi vor rămâne o cultură minoră, în ciuda răspândirii, atâta vreme cât nu-şi vor asuma, indiferent în ce formă, răspunderea opiniei. Înainte de a fi altul, trebuie să fi tu însuţi, pentru că nu poţi fi liber, dacă nu eşti tu însuţi? Opinia este altceva decât datul cu părerea al cuiva care îşi poartă anonimatul ca pe o cagulă. Ca să nu spun că datul cu părerea a devenit tot mai des o nevoie patologică de defulare. Pe multe forumuri, insulta trivială ţine loc de opinie sau de dezbatere. Reflectând iniţial o dorinţă legitimă de participare la viaţa publică sau, altfel spus, germenele societăţii civile din era internetului, forumismul s-a afundat de la o vreme în promiscuitatea unei bălăcăreli generale, unde toată lumea împroaşcă cu noroi pe toată lumea. Aş fi fericit să n-am dreptate.

***

 

Vom reveni cu comentarii la comentariu.

 

Update: In Dilema Veche, dl. Andrei P. face si dânsul (iarasi) o atingere cu „subiectul”. Consemnez:

O deprindere rudimentară, dar devenită lege în România de azi este saltul la beregată al oricui împotriva oricui. S-ar zice că de-asta a avut loc marea răsturnare din decembrie 1989: ca să aibe Gigi ocazia să se răfuiască nărăvaş cu Nelu. Sau mai spectaculos: ca să poată Gigi şi Nelu să dea de pămînt dezlănţuit, euforic, voluptuos cu toţi grangurii, cu „aşa-zisele“ elite, cu gaşca antipatică găştii proprii. Trăim într-o atmosferă de front. S-a dat drumul la beşteleală generală, la bîtă, la parapon. Cineva face treabă? Nu-i nimic. Îl vom căuta de bătături. Ne vom interesa de taică-său, de vreun amor clandestin, de echipa de fotbal pe care o preferă. Oricum, putem spune despre „venerabilul“ care ne enervează tot ce ne vine la îndemînă: îl putem lua peste picior, îi putem poci numele, îl putem înjura de mamă. De ce scrie omul pe forum? Parcă îl văd stingînd lumina, punîndu-şi pătura în cap şi pornind, cu fălcile încleştate, la luptă. După care poate adormi sedat, pe laurii anonimatului. Nu e de ici-de colo să ştii că tocmai ai plasat cîteva sudalme între ochi vreunui ministru, sau lui Patapievici, sau lui Liiceanu. Şi încă sub pseudonim, din fotoliul comod de-acasă! A doua zi, poţi povesti amicilor sau logodnicii, la un şpriţ: L-am făcut praf pe cutărică. I-am zis-o! Nu l-am iertat! Nu mă las pînă nu-l văd arşice! Dar forumistul insomniac are, pînă la urmă, un „ce“ inocent. În fond, nu face decît să-şi satisfacă solitar mici vanităţi, mici veleităţi, mari (şi triste) frustrări. Vrea şi el să-şi umple ziua şi noaptea cu ceva. Să se încontreze cu lumea şi cu soarta. Să-şi etaleze talente şi deşteptăciuni necunoscute încă de planeta ignară. – Cine pe cine besteleste?

 

 

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , | 1 Comment »

Brânza de miel se întoarce… pe unda veselă

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 21, 2010

Culmea adopției ar fi ca Angelina Jolie să o înfieze pe Andreea Marin.

Dupa ce i-a desfiintat din condei pe Mircea Cartaresu, Adrian Nastase, Dorin Tudoran, Doina Cornea, Paul Goma, Adrian Paunescu, Mircea Ivanescu si altii,  geniul de la Corabia isi desavarseste opera adaugandu-i pe lista “impostorilor” care degeaba au notorietate daca nu au valoare, pe alti cativa. Ghiciti pe cine? Cioran, Noica (Plesu & Liiceanu y compris) Eliade, Manolescu si… Vlasie.  I-auzi ce zice valorosul anonim notoriu avp:

AVP Says:  21 octombrie 2010

“ Si mai slabiti-ma cu Cioran, aloo… “Pe culmile disperarii” e carticica unui liceean silitor si atat. Punct. Iar dupa aia, chiar ca nu ma intereseaza… Nu gasesc la Cioran – ca si la Noica sau Eliade, de altfel – nici macar o idee originala, necum un sistem propriu, ca ganditor, iar ca stil de scriitor are un patetism de retor limbut, si punct Parerea mea, a nu se supala… oops. Rog insistent sa nu confundati notorietatea sau celebritatea cu valoarea, aloo… Valoarea creatoare nu inseamna decat originalitate stricta, unicitate stilistica si ideatica. Adica genialitate.”

***

“Ce naiba ii tot dati zor cu Manolescu si Vlasie, cand ei au raspuns hat demult la virtualele voastre intrebari despre mine… ? Manolescu – neinvitandu-ma niciodata la emisiunea lui, “Profesiunea mea, cultura”, pe care a tinut-o ani de zile la Pro Tv (desi a invitat acolo tot felu de figuri…) si neintroducandu-ma in Istoria sa literara, iar Vlasie nepublicandu-mi nici pana acum nicio carte la editura unde l-a publicat pana si pe turnatorul meu…? E clar ca acesti oameni, cu care io am fost pretin bun pana la un moment dat, prefera acum sa nu fi existat… oops Sau cum dreaq sa va spun… ?”

Florin Iaru si Radu Humor (luati si dânsi abitir in vizor de catre vizir, micul om mare) ar trebui sa fie mandri vazand domniile lor in ce companie selecta sunt vârâti in acest fel.  In acelasi timp intelectualii Stelly si Iliesiu ar trebui sa se faca mici, mici de tot, constatand ca scara valorilor la musiu asta, avp, e setata pe invers. Viceversa.

P.S. Va rog sa nu confundati notorietatea cu valoare,  ci invers.  Adica sa confundati absenta notorietatii cu geniul. Si nu cu orice geniu ci cu unul anume ce raspunde la numele de avp. Cu ochii de faianta.

Aforism din gandirea geniului: „Valoarea creatoare nu inseamna decat originalitate stricta!”  De unde se poate deduce anvergura avepiana a creatiei caci dânsul, de original, e original: Nimanui nu i-a mai trecut prin minte sa-si faca auto-portret  pictat in cacat si bale si apoi sa sustina ca e  „sepia”. Este o originalitate stricta. Daca nici asta nu e, atunci care? Poate amplitudinea cu care-si da in petec „imediat in permanenta”. Pana la urma AVP-ica fara frica este o natura fericita. Ii trebuie foarte putin pentru a-si cladi increderea de sine. Vai, atat de putin. De aceea vocile sau dimpotriva tacerile fratilor, confratilor (!?) suratelor etc, si in subsidiar ale lui RaduH, nu-i pot tulbura nemurirea si nu-i pot clatina scaunelul pe care s-a urcat ca pe un piedestal. Ecce homo! Ganditorul de la Izbiceni.

UPDATE: Din ciclul „bizari in libertate”.  Si patriotul Mircea S. Bozan din Germania se mai intoarce odata. Dupa ce a furat un text si a fost prins cu mâta-n sac, un individ din pauza ratiunii, care a fost candva gazduit ca mare patriot cu bani si pe blogul plin de sperante al lui AVP,  face fel de fel de valuri si tumbe virtuale. Vine isi cere scuze, apoi contra-ataca si-si retrage scuzele sub alta semnatura, se da-n balci. Ameninta. Pumni, picioare, avocatie, agenturi. Are si prieteni pe masura care-i tin hangul. Auto intitulati „dementi” cu care se socializeaza in spume. Ii place si se complace. Aflu mai nou ca Dl. Goe e omul lui Adrian Nastase, iar de pe Arca lui Goe se lanseasa  „virusi” catre serverele Agentiei. Cum care agentie? Agentura d-lui cu furtul pe text. Puteti viziona AICI, un exemplu despre limitele libertatii de exprimare la primate. Aria calomniei la zevzeci. Natura moarta cu dementi! Nici nu stiu ce postura sa ma minuneze mai mult: cea de tzutzar Nastase sau cea de hacker la Agenturi!

Posted in Poetul Paradigma - Fo-pe-Vi | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , | 19 Comments »

Enigma – It’s a small world

Posted by Arca lui Goe pe august 10, 2010

Acum cateva zile, un coleg din blogosfera (pe care il vom numi „A”) a re-publicat pe blogul sau un text mai vechi, de o sensibilitate aparte, despre care declara ca l-ar fi gasit, intamplator, in niste e-mailuri uitate.

Textul respectiv (pe care vi-l recomand cu caldura spre lectura) era despre mama sa si era insotit de o fotgrafie misterioasa in care se ghicea un personaj de demult avand multe trasaturi de fizionomie foarte asemanatoare cu cele ale bloggerului, ceea ce se justifica desigur, prin ascendenta mama-fiu. Inca de la inceput fotografia mi-a atras atentia dandu-mi acut senzatia ca-mi este cunoscuta, ca am mai vazut-o undeva.

Domnule, am auzit în tinereţe o ghicitoare și i-am uitat răspunsul.

Tengheliţa,

Mengheliţa,

De cârcee,

Tomboliţa.

Ghici ce e?

De vreo patruzeci de ani mă tot chinui s-o dezleg, sau să-mi aduc aminte răspunsul. M-am dus în satul în care-am auzit-o. Am întrebat din om în om: Nimeni nu știa. O ghicitoare care-a dispărut.

Maica Mare, Maria Radulescu Fălcoianu, numită maica Rica, din comuna Redea, Romanaţi, i-a spus în 1919 lui neica lonescu, din Redea, ghicitoarea asta. Când și-a dat el seama c-a uitat răspunsul, maica Rica murise. Şi de-atunci îl tot chinuie. Dacă ar fi ca în povesti, ar fi trebuit sa i se taie capul, ca nu poate dezlega enigma. Dar nici ghicitoarea nu se mai poate dezlega singura și se foloseste de el, ca să-si aducă aminte răspunsul.

Tengheliţa,

Mengheliţa,

De cârcee

Tomboliţa.

Ghici ce e?

Toate au avut un sens pe vremuri, și au disparut, fie sensul, fie cuvintele acestui sens.

Nu cred c-o să ghicesc până mor, spune bătranul, și la colţul ochilor i se încreţeste un zâmbet al ochilor, subţire. Da, uite ţi-o spun și eu dumitale. Vezi dumneata că și zicerile astea, sunt ca niște fântâni, care, dacă nu mai sunt sleite, se înfunda, cad ghizdurile și crește rogoz și ardeilul broaștei în ele.

Am văzut odata niște oameni. Se uitau la o fântâna, care se cam învechise. Cumpana se cam ușurase. Unul a zis:

– De coinace trebuie să mai punem un fier de plug, să atarne bine. Să se cumpanească bine, așa.

Fierul vechi de plug, atârnând de cumpene, arând prin aer de câte ori se afunda găleata. Şi iarași coborând cu brazda lui de cer…

Dacă mă-ntrebi unde s-au dus, toate, cum de-au dispărut nu știu ce să-ti raspund. Ca „Tengheliţa, mengheliţa” aceea. Ghici ce e?

La inceput n-am reusit deloc sa-mi amintesc unde am mai vazut fotografia aceea si faptul in sine a fost destul de sâcaitor pana cand, deodata, nu stiu cum, mi-am amintit de unde o stiam. Acum cativa ani, un prieten de-al meu m-a invitat sa petrecem cateva zile de vacanta la el la tara, intr-o comuna din Dolj, al carui nume nu mi-l mai amintesc. Casa bunicilor lui nu era foarte mare. In prima npapte am impartit patul cu prietenul meu in “odaia cea buna” de la linie, dar patul era cam ingust si cam scurt asa ca somnul a fost un chin. Sensibili la plangerile baiatului de la oras, bunicii au aranjat sa dorm noptile urmatoare peste drum la o ruda, o nepoata de var de-a lor care era vaduva si locuia singura. Am primit tot camera de la strada, in care era o dormeza de mare valoare pe care am dormit (aproape) o saptamana imparateste. Pe pereti erau sumedenie de poze inramate care aruncau priviri indiferente, de peste timp, strainului care eram. In mod retrospectiv uluitor, una dintre poze era tocmai fotografia vazuta pe blogul coloegului nostru, pe care am convenit sa-l numim „A”. In fiecare seara, inainte de a ma vâri in pat ma mai uitam cu luare aminte la fotografiile de pe pereti. Amintindu-mi cu usurare de unde stiam fotografia am pus mana pe telefon si l-am sunt pe prietenul meu incercand sa-l descos in legatura cu rudele lui. Am aflat cu strangere de inima ca matusa lui de var, in casa careia fusesem oaspete, s-a prapadit acum doi ani si ca in casa ei nu mai locuieste practic nimeni. Gradina e aproape in paragina, insa vara fiul ei mai vine pe acolo cu familia, de la Craiova, si petrec cate o saptamana la culesul prunelor si alta saptamana ca sa faca tzuica la cazan. I-am marturisit prietenului meu ca m-ar interesa sa stiu daca mai sunt pozele din camera de la strada la locul lor si daca poate afla mai multe despre ele. I-am trimis amicului meu, pe e-mail, poza copiata de blogul colegului „A”, si l-lam rugat, daca are drum pe acolo sa le compare si sa-mi spuna, pentru linistea mea, daca sunt una si aceeasi. Norocul a facut ca duminica asta omul chiar sa aiba drum pe acolo si sa-l gaseasca pe varul lui de-al doilea facand tzuica de pruna. Pozele sunt toate acolo, iar bunul meu prieten a fotografiat fotografia si mi-a trimis-o la pachet cu un mare mister: nimeni din neam nu stia cine e in poza cu pricina ca si in multe altele pastrate acolo. Nu stiu daca se va dezlega enigma dar uite v-o spun si voua si poate din vorba-n vorba se face lumina in comuna Redea din Romanati, vorba varului lui Shakespeare. Sau poate macar ma ajuta cineva cu ghicitoarea:

Tengheliţa,

Mengheliţa,

De cârcee,

Tomboliţa.

Ghici ce e?

Posted in Poetul Paradigma - Fo-pe-Vi | Etichetat: , , , | 10 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: