(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Blogosfera’

Dezvoltare durabila

Posted by Arca lui Goe pe iunie 22, 2013

Dl.Andrei P., un elitist eminent, blogger novice, face progrese remarcabile in intelegerea fenomenului HUVACA (Hyperspatiul Universului Virtual al Anonimatului Clandestin si Amator, de…). Ultimul sau articol in materie de blogo-si-forumo-sfere probeaza o spectaculoasa intrare in problema, o apropiere aproape periculoasa de miezul rugos al acesteia. Stationand momentan in mantaua lichida (magmatica) din imediata vecinatate a nucleului, manta pe care a penetrat-o in proportie de circa 25%, dl. Andrei P. (din urbea B.) a se afla in iminenta atingere cu zona pre-intelegerii fenomenului. Un adevarat salt. Iata ce dezvaluiri face dl. Andrei P. el insusi in persoana, vizavi de stadiul in care se afla, pe drumul Damascului såu, catre cunoasterea luciferica a virtualului insåsi (AICI):

„Mi s-a întîmplat, în cîteva rînduri, să pun pe hîrtie comentarii inconfortabile despre unii bloggeri şi forumişti. Cu riscul de a fi suspectat de ipocrizie, voi spune, totuşi, că, de cîte ori îmi arunc ochii pe iarmarocul din subsolul articolelor mele, mă simt cîştigat. Una peste alta, lectura mă distrează şi mă îmbogăţeşte. Fireşte, mă bucur cînd primesc mesaje de simpatie sau de solidaritate, cînd simt că textul meu stîrneşte interes, sau provoacă mici plăceri intelectuale. Dar profit şi de contribuţiile interlocutorilor care mă contrazic, care construiesc argumente critice, sau care îmi oferă informaţii noi. Nu sunt foarte sensibil la unele „originalităţi” stilistice delirante (cu multe majuscule şi obscure fente lexicale), din care nu pricep nimic. Dar am ceva de cîştigat – dacă nu direct, măcar colateral, ca experienţă de viaţă şi de oameni – chiar şi din postările celor care ţin cu tot dinadinsul să-mi arate nu că au alte opinii decît mine, ci că mă detestă, ba chiar mă dispreţuiesc. Vreo doi sau trei dintre ei scriu bine: se vede că exerciţiul demolării le prieşte, le provoacă subtile satisfacţii, le dă un sens de viaţă. Cunosc, de altfel, mulţi inşi pentru care „a fi inteligent” înseamnă „a fi contra”, a sta mereu pieziş, a te răfui, suveran, şi cu „prostimea” şi cu „aşa-zisele” elite. Urmăresc cu atenţie şarjele lor inamicale, amintindu-mi de sfatul pe care ni l-a dat, cîndva, Constantin Noica: „Ai mai mult de cîştigat din reproşurile, chiar nedrepte, ale adversarilor, decît din amabilităţile prietenilor”. Le mulţumesc, prin urmare, celor pe care îi scot din minţi. Mă stimulează, mă ajută să înţeleg mai bine lumea în care trăiesc. Mă întreb însă, adesea, cu ce se aleg, din scrisul lor, ei înşişi. Repet, eu am multe de cîştigat din gherila lor resentimentară. Dar ei? Prima capcană de care se lovesc este previzibilitatea. E destul să le văd numele (sau pseudonimul), ca să ştiu ce urmează: variaţiuni infinite pe aceeaşi obosită temă (mediocritatea mea cronică, oportunismul meu lacom, băsismul meu maniacal). O a doua capcană e, aş spune, de ordin psihologic. În general se recomandă suspendarea oricărui comerţ cu lucrurile sau oamenii care te enervează. A rămîne, permanent, în contact cu interlocutori nesuferiţi, defecţi, inconsistenţi e o formă primejdioasă de masochism. Rişti să te intoxici, să te îmbolnăveşti de proastă dispoziţie, ba, (Doamne fereşte!), să te contaminezi. (n.b. precum dl.Andrei P. cu comentariile nevricosilor såi companioni anonimi 🙂 ) Nu poţi trăi, de la o săptămînă la alta, apăsînd mereu pe aceeaşi clapă a pianului. E drept că, uneori, eu nu sunt decît un pretext, o ”figură de contrast” pentru forumişti care vor să arate cît sunt de instruiţi, de bine orientaţi, de talentaţi. În acest caz, există, pentru ei, oareşce profit: îşi fac mîna, îşi inventariază (sau amplifică ad hoc) cunoştinţele, îşi modelează statuia proprie. Foarte bine. Rămîn, cu toate astea, niţel îngrijorat. Pura negativitate nu e materia primă optimă pentru construcţia de sine. Nu-ţi poţi face un portret plauzibil practicînd, obsesiv, retorica dosului de palmă. Nu te poţi manifesta deplin, dacă exişti numai prin reacţie. E nevoie şi de un anumit calm al ideii, de autonomie intelectuală, de umor (nu neapărat sarcastic) şi de asceza surîsului…Altfel, te închizi singur în rezervaţia propriilor tale veleităţi şi fantasme. Dar, în fine, nu mă bag. Fiecare cu alergiile şi aspiraţiile lui. N-am vrut să supăr pe nimeni: mai curînd să propun neobosiţilor mei „adversari” un efort de recalibrare productivă, de reaşezare într-un orizont al înnoirii interioare şi al bunătăţii inimii…Nu ascund că, din cînd în cînd, mi-aş dori să-i întîlnesc faţă către faţă. Să-i văd cum arată, cum funcţionează, cum dialoghează, cum ştiu să combine vehemenţa cu bunele maniere. În fond, ceva e, cred, unfair în raporturile dintre noi: eu sunt pe scenă, în bătaia reflectoarelor. Se ştie cum arăt, mi se ştie biografia, cu bunele şi mai ales cu relele ei, mi se ştiu (mai mult sau mai puţin) faptele şi cărţile, îmi semnez în clar isprăvile gazetăreşti, pe scurt sunt expus integral, cu toate riscurile. Ei însă, forumiştii de front, rămîn, pentru mine, nişte duhuri incerte: fără chip, fără vîrstă, fără trecut, fără altă dimensiune decît aceea a interjecţiei săptămînale pe care am ghinionul să o întreţin. Spuneam că e şi ceva distractiv în spectacolul comentariilor din preajma articolelor mele. La un moment dat, forumiştii uită de mine, de textul citit, de tema dezbaterii. Din te miri ce, ajung să se încaiere între ei. „Se rup în figuri” unul contra altuia, îşi dau capete în gură, se iau peste picior, se abandonează unui amplu şi pestriţ show de gladiatori improvizaţi. Iată, îmi spun, avantajele progresului, ale internetului global, ale tehnologiei de vîrf. Se comunică în draci! Nu mai există singurătăţi. Toată lumea suduie pe toată lumea, toată lumea se înghesuie în spaţiul virtual, toată lumea trăieşte „la comun”. O nouă „internaţională” prinde viaţă sub ochii noştri: internaţionala dezlegării limbilor. Tăcerea a fost, pentru totdeauna, evacuată. Lumea cuvintelor a făcut, în sfîrşit, explozie şi luminează, spectral, mapamondul, ca un foc de artificii, pe care nimeni nu mai poate – şi nu mai are dreptul – să-l controleze. Nebunescul proiect al Turnului Babel a fost realizat! Cuvîntul s-a pierdut printre cuvinte.”

– Zice dl. Andrei P., ceea ce, nu-i asa?, denotåååå… Cå de denotat denotå! Oare va fi dl.Anderi P. capabil sa faca, mai devreme sau mai târziu, un salt cuantic (quantum leap) si sa ajunga un guru al HUVACA? Si/sau poate chiar un practicant al anonimitatii? Cine stie. Ceva ar fi si daca macar ar ajunge sa fie blogger in adevaratul sens al cuvantului, capabil sa comunice prin mesaje directe cu comentatorii din siaj. Politologul Vladimir Tismaneanu este dovada vie a faptului ca se poate. 

* * *

Dintre toate omonimele cel mai omonim si mai notabil este bancul. Banc de pesti. Banc de nisip. Banc de lucru. Banc de proba. Banc (de) joc. Banc de râs… ne mai tinând cont si de femininul bancå. E clar ca limba românå se tine de bancuriSi noi la fel.

* * *


XV-bis.
.Doi savanti stateau de vorba despre teoria probabilitatilor. Zice unul dintre ei:

-Draga colega, sa stii ca eu sunt total de acord cu teoria care zice ca daca lasi 5 milioane de maimute in fata unei masini de scris probabilitatea ca sa iasa ceva asemanator cu „Hamlet” e foarte mare.

-Imposibil dragul meu, raspunse celalalt savant. Aceasta teorie a fost invalidata definitiv odata cu aparitia internetului… 

 

.

* * *

E vechi? E slab? Spune tu altul mai tare si mai nou! 🙂 

Posted in Aliorum Textuum, Bancul zilei | Etichetat: , , , , | 9 Comments »

O ce veste minunata

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 3, 2012

Andrei Plesu are blog! Este un eveniment care merita atentie cel putin in plan simbolic. Ar putea fi de bun augur, un semn de generalizare si acceptare la nivel inalt (daca pana si sir Plesu si-a deschis ambasada) dar, ar putea fi tot atat de bine un semnal care denota (si consfinteste) faptul ca blogosfera este iremediabil… demodata si ca este pe cale de a se stinge ca fenomen (daca a ajuns pana si Plesu sa-si faca blog). Ramane de vazut ce fel de „piazå”-i va fi nenea Plesu fenomenului. Celor care au aptitudini profetice li s-ar putea cere sa-si probeze clarviziunea incercand sa extraga auspiciile venirii in blogosfera a prea mult ne/asteptatului Andrei Plesu, pe baza declaratiei sale de intentii cu ocazia iesirii din dilema A fi sau a nu fi… online. O redam mai la vale prin medoda ponta (cu ghilimele):

https://i1.wp.com/adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2012/09/04/50a8b56b7c42d5a6637298d9/646x404.jpg

„Aparţin, vreau-nu vreau, unei generaţii demodate. Mi-e frică de prea multe noutăţi, sunt suspicios faţă de puzderia de gadget-uri care ies pe piaţă zi de zi, nu simt lipsa IPad-ului, caut cea mai simplă versiune de telefon mobil (cu butoane groase si afisaj vizibil fără ochelari), nu mă văd citind cărţi pe tablete electronice de buzunar, sub-folosesc, în genere, orice sculă sofisticată, reducînd-o la un strict necesar al funcţionalităţii.

Mai rău: înclin să iau această inapetenţă (pre-senilă) faţă de spiritul vremii drept o virtute. Sunt ironic cu nărăviţii ultimelor invenţii, mă bucur cînd un dispozitiv complex, de ultimă oră, se strică şi, de fapt, socotesc orice eşec al tehnologiilor avansate drept o victorie personală. (Tot o victorie personală a fost, pentru mine – un leneş cu doctrină – şi ştirea potrivit căreia inventatorul jogging-ului a murit, la 62 de ani, făcînd jogging). Îmi dau seama că sunt antipatic, că mi-am făcut un portret de mătuşă acră, că îmi petrec prea mult timp bombănind.

Fac, totuşi, unele eforturi. De cîţiva ani buni îmi scriu toate textele pe computer şi recunosc că e un enorm avantaj, mă străduiesc să întreţin, fără excese de promptitudine, o invadatoare corespondenţă electronică, frecventez ”site”-uri de tot soiul. Dar nu mă dau prins pe Facebook, pe Linkedin, şi pe alte asemenea reţele comunitare. Experienţa Forum-urilor născute sub articolele mele nu mi-a priit. M-am văzut, brusc, asediat de psihologii contorsionate, grăbite să profite de libertatea practic nelimitată a injuriei, a partizanatului, a aflării în treabă, a vanităţii. Am fost rugat să mor (prin spînzurare sau glonţ), mi s-a spus că sunt burtos, mai urît decît un crocodil, ţigan, securist, elitist etc. Nu zic, ici-acolo, pun mîna pe condei şi oameni cumsecade. Am ajuns însă la concluzia că nu e sănătos să dai cuvintele pe seama oricui, tot astfel cum nu e sănătos să vinzi la liber revolvere. Cuvintele nu sunt mai puţin primejdioase. Cu atît mai mult cu cît par mai inofensive.

Pe acest fundal, propunerea generos-amicală de a deveni blogger m-a luat prin surprindere. Mi-a bruscat toate prejudecăţile. Iat-o pe cea mai gravă: în mintea mea scrisul e un dans, presupunînd doi parteneri diferiţi. Unul livrează textul, celălalt îl citeşte. Sunt două lumi distincte. Evident scriitorul poate fi şi este, la rîndul lui, cititor al altor scriitori, iar cititorului nu îi e interzis să scrie. Dar relaţia ”arhetipală” dintre ei este, în timpul dansului, una clar definită. Scriitorul e la ”masa de brad”, iar cititorul e în fotoliu. Or Internetul suspendă această ”burgeză” discriminare. Cititorul se repede la masa de brad să dea peste mînă scriitorului, iar scriitorul e invitat să citească întreaga producţie a cititorilor săi virtuali. Plutim toţi în aceeaşi piscină, facem mereu schimb de roluri, ne stropim zglobiu unii pe alţii, savurăm deliciile indistincţiei. Nu-mi prea convine. Prin firea, educaţia şi biografia mea, prefer ordinea delimitărilor legitime, respectul unor reguli unanime dar stricte, ”specializarea” profesională şi socială. Sunt pentru dialog, cu condiţia să nu vorbească toată lumea în acelaşi timp. Sunt pentru libertatea opiniei, cu condiţia să fie privilegiată competenţa opiniei. Sunt pentru libertatea exprimării, cu condiţia exprimării corecte şi civilizate. Pe scurt nu haos, nu diletantism ţanţoş, nu agramatism agresiv. Or ăsta e, cred, riscul blogurilor: sunt prea la îndemînă. Numai cine nu vrea nu intră pe teren. Nu există, în principiu, prealabile ”controale de calitate”, verificări ale priceperii, îndreptăţirii şi bunei-cuviinţe. S-a dat drumul la grafomanie şugubeaţă, la hîrjoneală democratică, la joaca de-a notorietatea. Numai chirurgii pot opera. Dar de scris poate scrie oricine, chiar dacă nu şi-a încheiat alfabetizarea.

Şi dacă, totuşi, mă înşel? Dacă, fără să-mi dau seama, ajung în categoria acelora care au fost scandalizaţi de apariţia tiparului, a maşinii cu aburi, a trenului, automobilului şi avionului? Dacă mă sclerozez prematur? Nu e mai bine să dau o şansă lumii noi? Nu e mai bine să risc? Să văd şi eu cum e? Să asum starea de fapt, fie şi cu titlul de experiment? Un bătrîn nu e bătrîn adevărat, dacă nu face, din cînd în cînd, pe tînărul. Aşa că am să încerc. Am să arăt prietenilor şi duşmanilor că nu sunt chiar aşa de anchilozat. Că pot face şi eu turism în Arcadia noutăţii. Ba chiar – dacă mă enervez – că am, ca să zic aşa, blog-ul în sînge. Dacă reuşesc, voi putea zice, ca domnul Jourdain, că, în fond, toată viaţa am practicat blogăreala, chiar dacă n-am ştiut c-o fac.”

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 55 Comments »

Ce este GRESIT pe „forumurile virtuale” si nu poate fi reparat

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 17, 2010

Sau CUM VA PLACE?

Răi, cu adevarat răi, sunt cei care fac lucruri pe care ceilalţi, cei buni, se multumesc să le gândească. Cam asa suna definiţia “răilor” în concepţia unui mare filozof antic, prin raportare la linia subţire (fină, firavă) de demarcaţie între lucrurile facute în realitate si cele facute în imaginaţie. Scurgerea, vai atat de rapidă, pe panta rei, a peste 2000 de ani, de la producerea enuntului respectiv, si a aproximativ 2 milioane de ani de când oamenii se impart in “răi” si “buni” sau, dupa unii autori printre care mă numar (pentru a evidentia o nuanţa posibila care nu face obiectul prezentei intervenţii) în “răi” si “timizi”, ma rog, impune (trecerea anilor de…) sau macar accepta, o reformulare. Iata cum ar suna azi un enunt „clonat” dupa cel antic:

“Răi, cu adevarat răi, sunt cei care fac, in realitate, ceea ce ceilalti, cei buni, se multumesc sa faca pe forumuri anonime.”  Cum vă place?

…vezi tot articolul…

Citeste si:
a) Gata cu anonimatul bai bloggeri
b) Gata cu anonimitatea pe bloguri

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat: