(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Bob Dylan’

Mobila si Durere (I)

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 1, 2016

Daca seful tau iti va spune in seara asta ca iti ofera cu 500 de lei in plus la salariu vei fi un om fericit, banuiesc. Poate chiar iti vei chema prietenii in oras la o bere, ca sa marchezi evenimentul. Dar daca te suna sa iti spuna (fereasca Dimnezeu sa se intample asta!) ca incepand de luna viitoare iti va taia 500 de lei din leafa, crede-ma, vei fi de doua ori mai nefericit.”

Raportul intensitatii cu care resimtim tristetea unei pierderi, spun studiile, este de 2.5 ori mai mare decat intensitatea bucuriei generate de un castig.” Mai pe larg AICI: Banii nu aduc fericirea, dar pierderea lor te face clar nefericit.

Cam asa lucreaza natura umana si perceptia aferenta. Totul este pana la urma o problema de perceptie si de atitudine… Prin urmare, daca seful vrea sa nu-ti afecteze moralul atunci cand te anunta ca vrea sa-ti taie 500 de lei din salariu, va proceda in consecinta. Mai intai te anunta ca-ti creste salariul cu 500 x 2.5 = 1250 de lei. Te lasa sa te bucuri in mod corespunzator, apoi te cheama si-ti spune ca de fapt era o greseala in sistem si ca in realitate salariul iti scade cu 500 de lei. In acest fel bucuria si necazul se vor anihila reciproc si vei putea sa te intorci acasa ca si cand nu s-a intamplat nimic. Oare? In fapt este posibil ca necazul sa se amplifice si sa te intorci acasa cu senzatia ca salariul ti-a scazut cu 1750 de lei. Cand ii vei spune sotiei e ca si cum ai fi fost dat afara. Se cunoaste cazul unuia care n-a pierdut si n-a castigat nimic, dar care s-a sinucis constatatnd ca la loterie au iesit castigatoare numerele pe care le tot juca el si pe care dintr-un motiv pueril oarecare tocmai atunci nu le jucase, ratatnd astfel un castig fabulos (pierzand asadar ceea ce n-a avut). Pana la urma fiecare decide cum sa reactioneze.

Ceea ce ne intrebam noi (aka dl.Goe), in mod absolut retoric, este daca studiile care atesta ca resimtim tristetea unei pierderi de 2.5 ori mai mare decat intensitatea bucuriei generate de un castig echivalent se refera exclusiv la bani. Nu cumva se aplica (cum sa nu?) si la (castigurile/pierderile (d)in) vorbe? Ba bine ca nu! Se aplica inca si mai abitir. Lauda-l pe unul si-i vei face o bucurie (mai ales in cazul celor meteo-sensibili), apoi injura-l sau critica-l nitel si se va supara de 10 ori mai tare deact s-a bucurat mai devreme. Din calcul ii va iesi ca-i esti dator rau de tot si ca este indreptatit sa se comporte ca atare.

Atitudine, atitudine si iar atitudine. Realitatea nu inseamna nimic. Perceptia este totul. Doi indivizi sunt acuzati pe nedrept de crima si risca pedeapsa cu moartea intrucat probele circumstantiale sunt in defavoarea lor. Dupa cate zile se dovedeste ca acuzatia este nefondata si cei doi sunt eliberati din puscarie. Unul dintre ei se intoarce fara probleme la viata de dinainte si traieste ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat (caci in fapt nimic nu s-a intamplat) in timp ce celalat nu-si mai revine si ramane cu sechele pe toata viata (care-i devine un cosmar) ca si cum o tragedie i s-ar fi intamplat (si chiar i s-a intamplat)… Care-i realitatea? Care-i perceptia? Tu ce-ai alege?

Un castigator al unei sume colosale de bani la loteria din Canada a asteptat o luna intreaga pana sa reclame castigul pe care apoi l-a donat integral de teama ca acel castig ii va schimba in rau stilul de viata de care (parea ca) era foarte nemultumit pana cand a avut ocazia sa-l analizeze mai cu luare aminte, timp de o luna de zile. Iata un om pe care castigul la loterie l-a facut fericit. Ma rog, l-a facut sa realizeze ca (de fapt) este fericit, ceea ce pana la urma este tot una intrucat perceptia primeaza intotdeauna in dauna realitatii.

Bob Dylan, proaspat castigator al premiului Nobel pentru literatura traverseaza probabil o asemenea perioada confuza. Pe moment refuza sa le raspunda celor de la Comitetul Nobeliar, preferand sa se comporte ca si cum nimic nu s-a intamplat. Este posibil ca peste o luna sa le spuna celor de la Stockholm ca refuza premiul. Au mai fost cazuri. Unul Jean-Paul Sartre a mai procedat asa.

Prin urmare imi vine sa cred ca de fapt atitudinile tuturor celor care s-au perindat pe Arca lui Goe n-au avut absolut nimic de a face cu Arca lui Goe sau cu felul in care au fost tratati de catre dl.Goe ori de alti navigatori (prin neant). Pur si simplu asa au decis ei sa re-actioneze fata cu propria perceptie, o decizie care le apartine integral. Fiecare (a ales) in limita posibilitatilor (a propriilor posibilitati) cum, ce si cat sa vada. Noi am fost si ramanem un martor inocent si detasat al specacolelor care ni se ofera benevol de catre cei care venind, vad, si se manifesta (nutrind iluzia ca noi i-am fi determinat sau macar incurajat sa se comporte exact asa cum s-au comportat). Nimic mai fals. Doar ca e in logica sentimentelor sa dam mereu vina pe altii si sa ne absolvim pe noi insine. (Cu unele exceptii, desigur, precum amicul nostru D’Artagnan care a preferat sa ia integral asupra sa responsabilitatea pentru faptul ca scriitorii såi, care-l aveau pe dânsul ca muza la han, au ales sa nu se mai manifeste in scris. Ceea ce in fond insa ar putea fi o imensa argonta. Noi de exemplu, mai modesti din fire, consideram ca nu avem niciun merit in reducerea la tacere a scriitorilor nostri (arcadieni) care, de-a lungul timpului Arcei lui Goe, au publicat miriade de mici capodopere  literare, nesolicitate).

P.S. Celor cateva zeci de pesti – muţi – ce formeaza un banc… de nisip in jurul Arcei lui Goe, halo, si care savureaza noua capodopera colectiva a contributorilor voluntari pe Arca lui Goe (ne referim desigur, la Simfonia Tacerii in re minor, Opus noua, Silentzum Stampa ma non Lugubru) le facem un anunt in avan-premiera. Se afla in pregatire prima audiţie a unui Scherzo pentru vioara si trombon, dar numai pe Arca lui Goe. Premiera va avea loc peste cateva zile pe scena teatrului de vara de pe puntea Arcei si are ca obiect dezvaluirea unui plagiat inedit (si trecut cu vedrea pentru atata amar de vreme). Plagiatorul nu este nici Mircea, nici Codrutza ci Mihai. Pagubit, tot in premiera, noi insine: dl.Goe. Invitat de onoare Bob Dylan. Ramaneti pe receptie. 🙂 Daca n-aveti altceva mai bun de facut. Iar daca da atunci nu. 🙂

Update: Apropo de titlul topicului curent (dar nu si de avanpremiera anuntatå cu surle si trambite in final, va veni ea si aceea), ne face o deosebita placere sa va aducem la cunostinta aparitia unui nou articol de presa al junelui nostru amic si prieten, dl.Dorin Tudoran (intelectual, publicist si activist profesionist in ale democratiei fara frontiere) pe care va rugam sa nu-l ratati: Țuțeri și protagoniști – un deocamdată de cel puțin 8 ani. Vivat. (De unde se poate deduce ca si peste patru ani republicanii si republicancele de pe Potomac vor propune tot un tolomac (nu un Tolontan), poate pe acelasi, si in acelasi scop: îngerizarea dracului democrat. Daca-i ordin cu placere. Dl. Make Trump Telemah poate sa nici nu-si faca abonament la candidatura caci va fi ras (tot) a-la-cart (sau ca la carte). Na acuma, nici nu-i greu. In acelasi fel Miss Hillary Diane Rodham Clinton ar putea fi aleasa Miss Univers. No problem. Daca am fi fost si noi in stare sa-l aducem in finala la campania prezidentiala pe George Becali (si sa-i fi blocat pe toti ceilalti) acum am fi avut-o si noi ca presedinta pe Elena Gabriela Udrea, care ar fi putut fara probleme s-o „inerpersoneze” chiar si pe Hillary Clinton sau pe altii mai de soi. Mai putin pe pampalaul sas (de aici, de acum). Cu tristete infinita n-ar fi explicat conul Dorin ce-a gresit Gigi de n-a ajuns presedinte.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , | 21 Comments »

1 Aprilie – Sindromul Stockholm

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 1, 2016

Despre orice lucru, odata intamplat, se poate demonstra riguros ca era inevitabil (sa se intâmple), (adica ca era) pre-vizibil si pre-dictibil (dupa cum tot normal este ca dupa razboi multi viteji sa se arate, iar babele sa deplânaga faptul ca n-au (avut) si ele macar (câte) un coi, dar asta e alta poveste). Asa si cu Nobelul literar de anul acesta. S-a intamplat ceva foarte, foarte previzibil prin acordarea surprinzatoare a premiului pentru literatura unui cantaretz. Nu, nu pentru ca era firesc ca un asemenea aed sa castige premiul (ca nu era) ci pentru ca era previzibil ca comintetul Nobeliar, acuzat atata amar de vreme c-ar fi fiind prea previzibil (si ca ar acorda premiile selectand castigatorul mai degraba dupa cum bate vantul politic al momentului, decat dupa criterii strict literare), sa fie receptiv la critica si sa vrea sa demonstreze cå nu domne, nici vorba de previzibilitate. Era deci previzibl ca ei vor vrea musai sa arate ca nu sunt previzibili ci viceversa, adica cå imprevizibili. Si mai imprevizibili de atat nici c-ar fi putut fi. Au dat premiul pentru literatutra unuia care nu e scriitor. Asa ceva nu se poate intampla dacat in sectiunea pentru pace (unde premile sunt acordate adesea unora care nu sunt prea pacifisti din fire, scriitori nici atat), dar in niciun caz nu in alta parte. Va puteti imagina premiul Nobel pentru medicina acordat unui filozof? Ori premiul Nobel pentru chimie acordat unui antoppolog? (E si pacat ca antopologii n-au si ei Nobelul lor). Ori premiul Nobel pentru fizica (cel mai Nobel, singurul…) acordat vreunui medic ori cantaret? Peste poate. La literatura merge, caci „românul” s-a nascut poet, codru-i frate cu romanul, si (astfel) romanul e universal. Ca nu e om sa nu fi scris o poezie, macar o data in viata lui. Acuma ar trebui remarcat ca comitetul cu pricina a avut grija sa-si ia masuri de precautie extreme, aratand ca da, nu trebuie sa fii scriitor ca sa ei premiul Nobel pentru literatura, dar macar trebuie sa fii Bob Dylan (sau… Winston Churchill ??!? 😦 ). Adica ca sa fii faimos, notoriu, nu anonim. Deci premiul nu l-a luat fitecine ci cineva, bunaoara Bob Dylon care este cam la fel de popular, la scara planetara, pe cat este si Isus Christos (sau pe aproape). Cine sa indrazneasca sa se lege (la cap) si sa zica ceva (de rau ??!) de ditamai Bob Dylan? Ca n-are cine. Poate vrun poet provincial (de prin Corabia) ofuscat si el ca Cartarescu de-ntâmplare, adica cå nimeni. Si asta daca nu cumva, in fapt, poetii Nimeni n-or jubila de bucurie ca scriitorii de pe liste (D-zeii mamii lor) si-au luat-o in freza de la un textier de folk. Comitetul a fost destept la maximum, zicand, iprevizibilitate sa fie, daca trebuie, dar cu acoperire. Banuiala mea (ca suntem si cam suspicios din fire) este câ comitetul acela face si el ce poate (din rahat bici) in materie de jurizare, fiind totalmente incompetent sub aspect literar si traind (bine) din alt gen de competente (alea care se cer… si pe Pamant). Cunoscandu-li-se competentele, spectatorii fenomenului Nobel ar trebui sa nu se mai (tot) mire (si nici mireaså) si sa nu mai (tot) ramana cu gura cascata vazand cu cine-si marita comitetul fata. Indubitabil ca Iv cel Naiv ar fi fost mult mai idreptatit sa primeasca premiul Nobel pentru literatura decat era Bob Dylan, dar acest lucru nu se putea neicusorule, pentru ca adrisantul era necunoscut si comitetul s-ar fi facut de bacanie cu o asemenea prostie (incorecta politic in contra scriitorilor profesionisti si a opiniei publice la toate nivelurule inclusiv la cele mai inalte). In plus ca pe Iv cel Naiv nu l-a propus nimeni ca candidat. Cine sa-l fi propus? (Oare pe Bob cine l-o fi propus frate? Dar la casele de pariuri cum o fi stat? O fi dat cineva lovitura cu cântaretzu?). In fine, in concluzie, ce s-o mai lungim, era normal ca Bob Dylan sa castige acest premiu, in ciuda faptului ca candidatul nostru (abonat pe viata la candidatura, recte dl. Mircea C.) zice (la a doua vedere) ca Dylan n-ar fi avut nevoie de acest premiu ceea ce, in subsidiar, este extrem de interesant intrucat denota ca Mircea cel (mereu) Tânar (Mircea cel Mijlociu), considera ca premiile Nobel ar trebui acordate dupa necesitati, fiecaruia dupa nevoi. Formula mi se pare cunoscuta de undeva dar nu-mi aduc aminte de unde. Daca ar fi fiind asa, atunci desigur ca cel mai indreptatit sa castige Nobelul pentru literatura ar fi fost poetul … blah, nu merita sa-l mai pomenim… caci prea este sårman si are necesitati mari.

P.S. Oferim recompensa 100 de Eurov celui care poate sa aduca aici (copy-paste) textul postat si apoi degraba retras de catre scriitorul Mircea Cartarescu pe contul sau de Facebook, ca prima reactie la cald (febrila) fata cu pre-vizibila trimitere a premiului Nobel pentru literatura catre textierul Bob Dylon. A doua reactie (amara) a d-lui romancier (fost poet) fata cu intamplarea cu pricina imi aminteste de o butada de demult care zicea ca (citez): Mai toti barbatii alearga dupa pizda ca pana la urma sa-si bage pula-n ea. Asa si cu aspirantii la premiul Nobel pentru literatura. Frumos ar fi ca Mircea Cartarescu sa se apuce de cântat si sa aspire la obtinerea premiului No(b)el pentru Pace. Pace, pace… Cred ca i-ar sta grozav la harpă sau… har-, cum i-o zice. Aezi din toate tarile uniti-va.

Nota: Excesul de cacofonii din textul de mai sus este cu totul si cu totul intamplator. Orice asemanare cu realitatea este neavenitå si va fi facuta de catre spectatorii anonimi pe propria raspundere. Rugam seriozitate. Si masura in toate.

***1

Mircea Cartarescu s-a razgandit dar New York Times nu, dimpotriva

Mircea Cartarescu s-a razgandit: E minunat ca a castigat Bob Dylan Nobelul pentru Literatura! – New York Times: De ce Bob Dylan nu merita sa castige Nobelul pentru Literatura

Scriitorul Mircea Cartarescu si-a schimbat peste noapte opinia despre faptul ca Bob Dylan a castigat premiul Nobel pentru Literatura.

Scrisoarea III – de Mircea Cartarescu (Sindromul Stockholm)

„Iata pozitia mea definitiva, dupa ce peste noapte (un sfetnic bun) am cantarit toate argumentele pro si contra: este minunat ca Bob Dylan a primit premiul Nobel pentru literatura!

Literatura nu este o cetate cu ziduri rigide, ci un loc deschis, supus tuturor influentelor si schimbarilor, o oglinda a lumii asa cum e ea in fiecare moment.

Deschiderea literaturii spre zonele marginale, spre cultura pop, spre strada, spre altceva si altfel nu poate fi decat fericita.

In personalitatea lui Bob Dylan avem, iconic, acest melanj de traditie populara si traditie a modernitatii poetice, imbinare de Woody Guthrie si Dylan Thomas, posibila numai prin mijlocirea unui urias talent”, a scris pe Facebook Mircea Cartarescu.

Aceasta este a treia postare a scriitorului legata de acest subiect. In primele doua pe care le-a sters, Cartarescu a criticat acordarea premiului lui Bob Dylan, precizand inclusiv ca ii este mila de „scriitorii adevarati”.

* * *

Editorialistul de la New York Times, Anna North sustine, intr-un text publicat dupa anuntul Comitetului Nobel, ca decizia este una complet gresita. (n.b. O fi gresita (nimic de zis) dar asta nu exclude ce a spus Mircea si anume ca castigarea premiului Nobel pentru literatura de catre Bob Dylan este (citam) un lucru este minunat).

Bob Dylan nu merita sa castige Premiul Nobel pentru Literatura. Merita toate Grammy-urile pe care le-a primit, inclusiv cel pentru intreaga cariera castigat in 1991. Fara niciun dubiu isi are locul in Rock & Roll Hall of Fame, unde a fost inclus in 1988, alaturi de The Supremes, The Beatles si The Beach Boys.

Este un muzician extraordinar, un compozitor de talie mondiala si o figura marcanta a culturii americane. Dar acordandu-i lui o astfel de distinctie, Comitetul Nobel a decis practic sa nu premieze un scriitor si acesta este lucrul care dezamageste”, isi incepe North editorialul.

Aceasta recunoaste ca Dylan este un textier desavarsit si ca a scris o carte de poezie prozaica si una autobiografica, ba chiar si ca versurile sale pot fi analizate drept poezie, insa considera ca textul nu poate fi privit separat de muzica.

„Bob Dylan este mare ca muzician si, cand Comitetul Nobel a decis sa acorde premiul pentru literatura unui muzician, a ales sa nu onoreze cu aceasta distinctie un scriitor”, spune editorialistul.

Ea arata ca Nobelul pentru Literatura are o importanta cruciala in zilele noastre, cand tot mai putini oameni citesc, iar mesajul transmis astfel de oficialii norvegieni nu ajuta cauza.

„Acordarea unui astfel de premiu unui poet sau romancier este un mod de a arata ca literatura inca are un rol crucial in dezvoltarea omenirii si e demna de recunoastere internationala. Si muzica are acelasi rol, dar are premiile ei. Plus ca nimeni nu s-ar astepta vreodata ca o distinctie muzicala sa ii fie acordata unui scriitor. Nu-i vom vedea pe Zadie Smith sau Mary Gaitskill in Rock & Roll Hall of Fame”, isi continua North argumentatia.

„Comitetul probabil ca nu a vrut sa diminueze importanta literaturii si alegand sa premieze o personalitate a muzicii a incercat sa isi apropie tinerele generatii. Dar exista cu siguranta multe alte modalitati de a face asta premiind un scriitor. Puteau alege un scriitor ca Jennifer Egan, Teju Cole sau Anne Carson. Puteau alege un scriitor din tarile in curs de dezvoltare. Sau unul care s-a lansat in special in mediul online, ca poetul Warsan Shire.

n.b. Sfatul final este si el unul minunat, mai ales prin aceea ca (desi acest lucru nu se vede chiar cu ochiul liber) practic Anna North si New York Times il indica pe Iv cel Naiv ca fiind cel mai potrivit candidat, asupra caruia comitetul ar merita sa-si atinteasca privirea, intrucat indeplineste cu brio cam toate conditiile cerute. Mai ramane de vazut cine sa-l propuna si cine sa-l traduca cat mai repede in engleza, franceza, germana, italiana, spaniola, rusa, chineza, bulgara si in alte limbi de circulatie internationala. Dar, oare, o fi Iv cel Naiv traductibil? Aceasta-i intrebarea.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , | 24 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: