(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Constantin Dobrogeanu Gherea’

Mersul lucrurilor (in continuare) – Rezolvarea lui Eminescu

Posted by arcaluigoe pe Noiembrie 6, 2016

Întrebare pentru Primărie: unde i-e capul?

6c9b3c28a6893521f63e64703fb3d48127cd18f9

Din motive nu tocmai simplu de explicat in cuvinte putine, acest articol se afla la a n+1 varianta si este foarte departe de forma prevazuta initial, iar in aceasta epopee de carier, hacker-ii cu hachite (care bantuie pe aici din ce in ce mai agresiv si mai fara scrupule) raman cel mai nesemnificativ impediment dinte cele care intarzie finalizarea sa. Pana una alta voi da acces publicului la aceasta varianta aflata in lucru (intrcat „expertii” au cam terminat de spus ce aveau de spus fara sa fi produs vreo clarificare semnificativa, ba dimpotriva, as zice). Asadar…

Dragå bizarule, cititor necuvântåtor al textelor scåpåtate pe Arca lui Goe, afla despre mine cå sunt bine-sånatos, ceea ce-ti doresc si tie. Desi nu am dovezi materialist-dialectice in aceasta privintzå, stiu totusi ca astepti cu mare nerabdare si cu sufletul la gura sa-ti livrez probele „plagiatului” eminescian, dimpreuna cu amanuntele picante ale acestui scandal mocnind de atat amar de vreme (intreaga era a istoriei moderne si contemporane).  Sper sa nu te impacientezi prea tare pentru amanarile intamplate din prea delasatoarea fire a d-lui Goe (investigatorul) si sa intelegi ca intreprinderea noastra nu-i o treaba usoara, ci una mare si grea, plina de riscuri imprevizibile si de piedici rasarite din neant, mai ales cand pe fir intra si masonii (dintre cei care nu sunt ocupati cu recuperarea tezaurului romanesc de la Moscova). In materie de „Eminescu” demascarea unor mici mismasuri poate conta cat o blasfemie abominabila, iar reactiile pot intrece cu mult asteptarile. Cat suntem noi de dl.Goe, de anonim, de insolent (per se) si de greu impresionabil, totusi, in speta de fata, avem temeri. Exista precedente destul de infricosatoare. Si l-as mentiona aici pe cel dintâi. „În anul 1883, Macedonski scrie o epigramă „inofensivă”,[45] fără a bănui urmările catastrofale, care-i vor schimba cariera și întreaga viață: Un X… pretins poet-acum  / S-a dus pe cel mai jalnic drum… / L-aș plânge dacă-n balamuc / Destinul lui n-ar fi mai bun, / Căci până ieri a fost năuc / Și nu e azi decât nebun. În urma acestei epigrame, Macedonski a fost sever sancționat de societate (?!). Opinia publică (?!), printr-o rară unanimitate, și-a dat mâna pentru a-l declara mort moralmente pe cel care a avut cruzimea să zvârle aceste sarcasme marelui poet când boala îl doborâse. Consecințele au fost extrem de drastice, încât Macedonski a ajuns să nu mai aibă nici pâinea cea de toate zilele în cel mai strict sens al cuvântului.[60] Poetul vrea să se disculpe, dar ziarele refuză să-i publice cuvântul, abonații Literatorului îi înapoiază foaia, societatea se destramă. Este arătat pe stradă devenind un obiect al oprobriului public, iar sfera aristocratică, foarte înrâurită de Maiorescu, încetează a-l mai ajuta.” Si asta se intampla, deloc intamplator, in chiar anul in care conspiratia oculta condusa de Titu Maiorescu punea la cale „farsa tragica” a inscenarii „plagiatului” Eminescian din care era prevazuta iesirea pe variante,  fie (a) prin „salvarea” si absolvirea lui Eminescu si satirizarea altora (victime colaterale ale farsei si in special a lui Mihail Nikitici Kass, scriitor și fruntaș socialist român de origine evreiască pe numele lui real Solomon Katz, care-l revendica pe Eminescu ca agent al cauzelor sale (…), fie (b) prin compromiterea si ingroparea poetului (in cazul in care nu se gaseau alte mijloace pentru a-l scoate de sub influența societatii secrete Carpati (…)  Presupun ca cel putin cativa dintre cititorii deloc intamplatori ai acestor randuri stiu despre ce anume se face vorbire aici (si nu ma indoiesc despre faptul ca ceilalti vor cerceta si singuri). Pana la urma destinul a impus o a treia varianta, mult mai tragica, care a curmat brutal farsa pusa la cale de Titu Maiorescu, prin prabusirea lui Mihai Eminescu in boala care-l va macina pana la sfarsitul vietii. Reactia scapata de sub control a „opiniei publice” starnita (…) pedepsitor impotriva lui Macedonsky, a facut inoportuna si riscanta dezvaluirea farsei, iar autorul acesteia si-a pierdut curajul de a o da pe fata. Sfatuit de Caragiale, Maiorescu a hotarât sa mai amane ridicarea voalului de pe farsa introducerii asa zisei Ode (in metru antic) in editia princeps a volumului de poezie Mihai Eminescu. Din (ne)fericire momentul prielnic n-a venit niciodata, si s-ar parea ca nici acum configuratia astrelor nu este prea favorabila acestei demistificari târzii. V-as propune in intertime o „poveste” adevarata (din zilele noastre) care ar trebui sa aiba darul de a-l pregati emotional (si nu numai) pe cititorul avid de aflarea ADEDVARULUI (taman acum, in era post-adevar pe care o traversam, inglodati in confuzie si prejudecati). Iata:

O poveste trista de Craciun vine din Statele Unite. Parintii unui copil de 5 ani, aflat pe moarte din pricina unei boli grave, l-au chemat pe Mos Craciun la spital, pentru a-i indeplini o ultima dorinta pustiului.

Copilul si-a dat ultima suflare in bratele båtrânelului, care povesteste experienta cu lacrimi in ochi.

El statea cu spatele la fereastra, tot ceea ce am putut face a fost sa incep sa vorbesc cu aplomb si bucurie, stiti: „Cum sa aud ca tu nu vei sarbatori Craciunul anul asta?” si el imi spune „Sunt pe moarte”, a povestit båtrânul. Abia a putut sa deschida cadoul. A vazut ce era acolo si a inceput sa zambeasca. Si-a culcat capul de perna si s-a uitat la mine, spunandu-mi „sunt pe moarte” si se uita la mine ca si cum nu intelegea de fapt ce inseamna asta.

– Poti sa-mi faci o favoare?
– Desigur!
– Cand ajungi la Portile Raiului, spune-le ca esti cel mai grozav spiridus al lui Mos Craciun.

Iar el zice:

– Chiar sunt ?
– Da, sigur ca esti. Sunt sigur ca te vor lasa sa intri imediat.
– Da?

Si s-a ridicat si m-a imbratisat cu putere. Apoi s-a uitat la mine si m-a intrebat :

– Mos Craciun, poti sa ma ajuti?

Si atunci si-a dat ultima suflare. Nu mi-am dat seama imediat, m-am uitat la el si apoi m-am uitat la fereastra. Mama lui a inceput sa tipe „Nu, nu inca!”.  Au venit inauntru, le-am pus fiul in brate si am fugit de acolo. Trei zile dupa aceea nu am mai fost om.

Caci in rest (in general) Mos Craciun este si el om. Ca mine si ca d-voastra. Un om caruia nimic din ce-i omenesc nu-i este strain (… vom reveni cu detalii). Acum sterge-ti lacrimile, caci agonia mortii pare sa fie la fel de sfasietoare la 5 ani, la 40 sau la 89, in realitate ca si in imaginatie, si incearca sa faci in salt cuantic intr-o alta perspectiva. Aceasta:

Rezolvarea lui Eminescu.

Sa zicem ca ai fi in pragul Big-Bang-ului tau personal, pe buza acestuia, in chiar momentul de dinainte marii explozii revelatoare, sau, mai prozaic spus, ca te-ai afla pe moarte, in acea clipa infinita de agonie si extaz… in care esti dus deja, fara sa fi ajuns încå… undeva.  Cand deodata, tu, (d)intr-o suferinta dureros de dulce, te trezesti ca  acea mica eternitate (o plutitre imponderabila, o cådere) ti-ar fi perturbata de o voce misterioasa si tulburatoare, venita de niciunde, care iti cere imperios så alegi liber „locul” in care te vei duce dupa Big-Bang: (a) in iad (infern), (b) in purgatoriu (transit), (c) in rai (paradis), sau (d) nicåieri (nowhere, in neant, non-existenta). Ce-ai alege? Sincer acuma. Fii sincer? Haide fii sincer cå nu te omoara nimeni. Cum ti-ai folosi, in clipa aceea (vezi mai sus) liberul arbitru? Mda, eziti…  Ce liber arbitru sa mai fie acela in care esti pus sa iei decizii majore, colosale, pe loc, intr-o clipa, si nu in orice clipa ci o clipa anume, bine aleasa. Adica tu arzi in focul tau (cand toti dorm), de-al tau propriu vis mistuit te vaieti, pe al tau propriu rug te topesti, arzand (normal), intr-un foc pe care nu-l poti stinge cu toate apele mårii (atentie nu se stinge cu apa) si (Alt)cuiva ii arde sa vina cu sondaje de opinie si sa-ti puna intrebari incuietoare despre destinatii turistice la preturi promotionale: gratis. Haide, få o alegere! Acum sau niciodata. Grabeste-te. Incet. Incet… Prea tarziu!

Se spune ca toti barbatii care au fost insurati ar trebui sa mearga in iad. Nu, nu pentru ca si-ar fi chinuit nevestele, dupa cu s-or fi gandit instantaneu „feministii”, ci dimpotriva, pentru ca daca un barbat a avut parte (pe Pamant) de o sotie buna atunci a avut deja parte de toate deliciile paradisului (asa incat in rai s-ar plictisi teribil), iar daca a avut parte de una rea atunci oricum iadul i-ar parea paradis. Eminescu n-a fost insurat. Motiv pentru care n-ar trebui musai trimis in iad. Nici macar in iadul plagiatorilor. Dar Maior-escu… ?

atentia, va urma… vor urma, mai intai comentarii, nade si trimiteri pline de subinteles (pentru cei atenti, competenti, interesati si rabdatori).

646x404

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , | 15 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: