(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Constantin Noica’

1 Aprilie – Noima vietii(lor) no/astre

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 1, 2016

Din cauza scabroasei conditii umane, de influenta careia nimeni nu poate scapa, in inevitabilele momentele (sau momenţele) de criza, fiecare ins ajunge vrand-ne-vrand sa mediteze plin de pesimism, despre rostul vietii, asa in general si al propriei vieti in particular, sau a vietii unora (altora) tot in particular. Nicio fiinta umana, indiferent cat de tâmpå, de redusa, de primitiva, de needucata, de lipsita de facultati si de bicisnica ar fi, nu poate scapa acestei ispite teribile. Majoritatea fiintelor care cedeaza in fata acestei tentatii inexorabile, ajung de obicei la concluzii sumbre, exact precum domnul Ivan Ilici, realizand ca trebuie musai sa mori, ca sa poti avea viata vesnica. Daca varianta de concluzie care atesta faptul (constatabil) cum ca viata are (ar avea) (vre)un rost – rosturi, ramane una nebuloaså, avand o semnificatie vaga, nelamurita, cel mult subinteleasa, faptul ca viata n-are (n-ar avea) niciun rost pare destul de clar si usor exprimabil in cuvinte. Viata n-are niciun rost pentru ca esti fortat sa faci mereu si mereu altceva decat ai vrea sau, si mai rau, pentru ca te aduce (ea, viata) in postura de a nu mai vrea nimic sau de a nu (mai) sti ce (să) vrei. Vrei una si obtii alta, sau nu vrei nimic si ai vrea sa vrei… iata lipsa de rost a vietii. Probabil ca la sfarsitul vietii, in ultimele clipe (care oricum se dilata enorm din cauza vitezei cu care le parcurgi, apud Einstein) fiecare omuleţ isi face un soi de bilant despre rostul (rosturile) vietii sale, un soi de inventar al „lucrurilor” cu care s-a ales in viata. Daca te-ai ales cu ceva, inseamna ca viata a avut (un) rost, daca nu… nu. Ramane la latitudinea ta sa apreciezi daca te-ai ales cu ceva si daca ele, lucrurile cu care te-ai ales pana la urma, bat cat de cat cu lista celor pe care le-oi fi dorit candva de-a lungul amåratei tale vieti (mai multe la inceput, mai putine spre sfarsit, din ce in ce mai putine). Dar, daca pana la urma, tot am apucat sa creditam insidios ideea ca rostul vietii consta in lucrurile cu care te alegi, oare cu ce anume te-ai putea alege? Care este oferta? Ce ţinte ti-ai putea alege pe care atingandu-le in viata ta, sa reusesti astfel sa-i dai acesteia un rost? Inainte de a face o asemenea trecere in revista as vrea sa subliniez ca noi aicia (adica eu, dl.Goe) vorbim despre rostul vietii nu despre sensul vietii. Sensul vietii, desi poate parea acelasi lucru cu rostul vietii, este cu totul altceva. Mult mai putini mediteaza la sensul vietii, iar dintre acestia inca si mai putini au realmente argumente s-o faca (majoritatea fiind niste ageamii in materie de sens al vietii). Dl. Costica Noica (apropitar), de exemplu, un expert in materie si un precursor al bloggingului cum il cunoastem noi azi, a ajuns devreme la concluzia ca viata nu are niciun sens, si ca asta este de bine intrucat ofera fiecaruia sansa de ai da un sens, fiecare sensul pe care-l doreste. Libertate nu gluma. Prin urmare domnul Costica sustine ca sensul vietii trebuie inventat, nu descoperit. Cat de practica o fi fiind o asemenea concluzie este greu de spus intrucat pe vremea sa, a bloggingului incipient, nu exista un esantion suficient de larg de cititori unici cu expunere pe blogul sau de la Paltinis (in fapt nu avea decat doi vizitatori unici si nici aceia zilnici) si, ca urmare o atare concluzie n-a putut fi validata sau invalidata statistic prin anvergura ratingului. Ei, daca domnul Costel Noica ar activa azi, in epoca Facebook („o scula a micilor vanitati si a marilor prostii”, dupa cum bine spunea filozoful Sever V.) altfel ar sta treaba si ne-am lamuri rapid in legatura cu ideea sa filozofica, pe baza reactiilor celor din lista de prieteni. Dar, sa nu devim prea tare in „sens” in dauna „rostului”. Sa revenim la rost – rostul vietii – si la lista lucrurilor cu care ne-am putea alege din viata. Sa luam in considerare un mic dar ilustrativ exemplu venit de la baza societatii:

Citez: „Cu ce m-am ales in viata? Ce-am baut, ce-am mâncat si cu ce am strans in braţe”… Simplu si usor de evaluat. O doamna din popor (si subliniez ca este o doamna de sex feminin) acrediteaza ideea ca ne putem alege (d)in viata exclusiv cu lucrurile pe care le putem acumula momentan, cele care ne intra in corp, in special pe gura (dar nu numai) pentru a fi recirculate in sensul fiziologic al vietii. Este o alternativa. Altii, mai elevati, pun pret mai degraba pe ceea ce scot pe gura, pe ceea ce vorbesc, pe ceea ce scriu, pe ceea ce externalizeaza, nu pe ceea ce acumuleaza. In special intelectualii. Caci vorba ‘ceea, daruind vei dobandi. Nu? Este si aceasta o alternativa de a te alege cu ceva (cu ecoul) si de a-ti gasi rostul in viata. Acuma tot vorbind teoretic despre rostul vietii nu putem ajunge prea departe, caci vorba `ceea: „Teoria ca teoria, practica ne omoara” (precum Venea omoara pe Siret). Haide sa luam niste exemple. De exemplu pe domnii Gabriel Liiceanu si Dorin Tudoran. O analiza comparativa a rostului vietii celor doi intelectuali de marca, precum si a lucrurilor cu care s-au ales d-lor (d)in viata, poate da substanta colectiei de informatii care poate ajuta la coagularea unei teorii valide despre rostul vietii pe lume, utila fiecarui muritor, dar mai ales celor vorbitori de limba romana. Dar cine sa faca o asemenea analiza?, ca nu prea are cine. Poate doar Radu Banciu daca i-ar da prin cap asa ceva si nu s-ar mai irosi cu fleacuri. In particular o poate face in mod neoficial (exclusiv pentru sine) orice trestie ganditoare care stie cat de cat ce-i Liiceanu si ce-i Tudoran si cum anume s-ar putea face incadrarea lor la „hedonisti”, cu asemanarile (tulburatoare) si deosebirile (abisale) care-i unesc si despart pe acesti doi intelectuali romani contemporani (ei intre ei, si si cu noi. Noi-ca si altii). Acuma privind cu maxima detasare (posibila) spre rosturile vietilor d-lor Liiceanu si Tudoran, vin si te intreb pe tine, care sa fie tonul precumpanitor al senzatiei remanente? Optimismul? Pesimismul? Indiferenta? Tu ce fel de observator esti stimate aspirant?

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 1 Comment »

Arca lui Noica

Posted by Arca lui Goe pe Februarie 16, 2013

646x404

Ca profani putem detecta o multime de aspecte cuantice cu care ar trebui sa ne reconciliem. Banalul experimnt din SF-era lui Goe fiind in asteptate (din motive cat se poate de profane, neimportante) as aminti (in intertime) ca mereu au existat felurite potopuri (potoape de ape) care au stat sa scufunde fel de fel de castele de carti de joc ale mintilor multor oameni cuminti, care si-au construit si ei, ca si noi, Noe, Goe etc, cate o arca cu care sa infrunte potopul. Ca profani nu putem invata chiar totul de la ei atunci cand ne construim (b)Arcele cu care sa infruntam potopurile potentiale si ploile meteorice, din cauza barierei cuantice dintre profan si sacru, dar ceva, ceva am putea intelege, si chiar am putea sa ne reconciliem cu felul partial de a intelege arcele altora atat de contra-intuitive sub aura lor legendara. Gabriel Andreescu, autorul cărţii ”Cărturari, opozanţi şi documente – Manipularea Arhivei Securităţii” ofera in lucrarea sa o perspectiva care ne poate apropia sau ne poate indeparta de reconcilierea profanului cu istoria cuantica si cu personajele legendare care au populat-o: Constantin Noica, Adrian Marino, Nicolae Balotă, Alexandru Paleologu, Mihnea Berindei, Mihai Botez şi Nicolae Breban, printre altii. Riscurile si le asuma fiecare profan in parte pe drumurle reconcilierilor sale.

Puncte de intrarea in perspectiva propusa pentru a privi re/conciliator si profan Arca lui Noica (ale carei vestigii s-ar gasi pe muntele Ararat de la Paltinis, ce blog de succes ar fi fost Jurnalul gasit acolo daca ar fi existat blogosfera de la Babilon pe vremea aceea) se gasesc AICI si AICI, intr-un articicol de critic, de critic al unui proiectant de Arca, aflat sarmanul (sarmanul Noica) intr-o serie de situatii critice, valorand poate mai mult decat un potop: Critica criticii I si II. Dosarul lui Constantin Noica.

„S-a întâmplat ceva curios în ţara aceasta. Caragiale şi-a pierdut subiectele de inspiraţie. S-a creat, în speţă, o Românie în care nu mai e posibil Caragiale. E ceva regretabil pentru el, dar e bine pentru ţară“ – CN

„Gabriel Andreescu are dreptate să vadă în Noica cel mai eficient agent de influenţă dintre toţi intelectualii români din regimul comunist, suferind de «complexul Stockholm», al ostaticului care empatizează cu torţionarii.” – NM

Posted in Parerea lui Goe | Etichetat: , , , , , , , | 27 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: