(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Conu Mihai’

Eminescu n-a plagiat (des-mințire)

Posted by Arca lui Goe pe Ianuarie 15, 2017

apollinaire-poet-of-mystification-m-d-magazine-march-1967-calligrammesEminescu n-a plagiat. Desi nu exista decat cel mult dovezi circumsatntiale, indirecte, ca Mihai Eminescu ar fi scris el insusi poemul „Oda (in metru antic)”, tot atat de adevarat este ca nu exista nici dovezi rezonabile cå altcineva ar fi fiind autorul acestei mici capodopere poetice, nimeni altcineva nerevendicandu-se realmente, de facto, ca autor al celebrului vers „Nu credeam sa-nvat a muri vreodata” (chit ca pare extras de pe buzele lui Ghilgames, cum te vad si cum (nu) ma vezi), ceea ce desigur ca este, in genere, valabil pentru toate poeziile tuturor poetilor. Despre nicio poezie nu se poate afirma cu certitudine absoluta ca autorul ei de facto ar fi fiind chiar persoana care o publica sau in numele careia este publicata oficial. Faptul de a compune poeme este un gest privat, individual, petrecut in intimitatea  solitara a poetului, (de regula) fara martori (cu unele mici si nesemnificative exceptii de poeti exhibitionisti precum Adrian Paunescu, caruia i se mai intampla uneori (arar) sa compuna versuri cu voce tare, cu martori, la cenaclu). De regula se acorda credit primului venit, care se repede glont in lume, întâiul si unicul, cu o poezie de gata, pe care o re-då lumii, declarand-o ca fiind a sa, din sine. Poate fi privit cu suspiciune (de ce n-ar fi?, caci nu e deloc normal sa compui poezii) dar, cata vreme nimeni altcineva nu zice „ba-i a mea”, de regula i se acorda respectivului privilegiul de a fi considerat Autor (Creator), desi, in realitate, nimeni nu l-a vazut nåscand efectiv… poezia (sau poeziile respective). Poate ca in realitate a gasit-o pe undeva, pierduta (de cine stie cine) sau i-a dictat-o si lui (alt)cineva, in soaptå, bunaoara o muzå, un inger pazitor, stramosii, societatea, un prieten, o ruda, o amanta, vreun confident, vreun ins introvertit, rusinos, timid, care-i este cu ceva dator sau obligat lui, „poetului”, sau vreun ins care procedeaza astfel pentru ca detesta publicitatea, expunerea la public, faima, notorietatea (preferand sa ramana confortabil in umbra, in anonimat, o schita, o ipoteza, in mister), sau din cine stie ce alte motive personale, si care alege, sau este constrans (cam tot aceea), sa-si promoveze creatia prin intermediul altcuiva (un medium) sau chiar prin intermediul nimanui (ca in cazul creatiilor folclorice culese mai apoi de etnografi precum Vasile Alecsandri, mioriticul ). Teoretic orice este posibil. De obicei un poem este o creactie colectiva. Din comoditate, acceptam ca pe o certitudine, probabilitatea ca o poezie sau mai multe sa fi fost compuse integral chiar de cel ce pretinde ca le-ar fi scris (ultimul contributor, încheietor), publicandu-le sub numele såu (sau sub pseudonimul literar). Cu o probabilitate foarte mare poemul „Oda (in metru antic)” a fost scris chiar de Mihai Eminescu (poetul nostru national). Daca ne-am låsa purtati de val (dar ce e val ca valul trece) am putea sa sus-tinem (exagerand) ca „Oda (in metru antic)” a fost inventatå de Mihai Eminescu (fiind, asadar, o inventie de-a sa sau macar o inovatie). In afara unor (pseudo)suspiciuni „inchipuite”, (remarcabile si in atitudinile altora, unii chiar critici literari cu greutate), noi unul nu detinem dovezi concludente c-ar fi altminteri (bunaoara viceversa). Prin urmare Eminescu n-a plagiat. Da, adevar va zic voua. Desi „Oda” este, intr-un fel, in contrasens cu restul operei eminesciene, desi Eminescu el insusi n-a intentionat niciodata sa o publice (pårându-i-se, zice-se, ne-gata, imperfectå, nedemnå de expunerea la public, spre deosebire de toate celelalte), totusi, se pare ca de scris, el a scris-o. Probabil ca (deja) in mintea unora dintre martorii inocenti, care au asistat neputincioasi (si cu silentiozitate) la acest foileton, „avanCronica unei deMistificari neAnuntate” (o farsa ratatå) incepe sa se nasca revolta si/sau consternarea, zicandu-si: „Pai bine måi musiu Spiridoane, si atunci de ce te-ai mai apucat sa torni o asemenea gogoriță pestiță pe Arca lui Goe? Nu avea arca asta si asa destule bube (mucegaiuri si noroi)?, destule hibe?, destule belele pe punte si prin calå? Ce ti-a mai căsunat pe bietul cadavru din debaraua patriei?” (Desigur ca martorii neinocenti (…), caci avem si din acestia, îngânå în barbå: „Haide måi Goe n-o mai da cotitå, ca noi ne-am prins de la inceput ca nu-i decat o gluma nesåratå si nereusitå de-a dumitale. Nu mai da si mai råu cu mucii-n fasole!„). Si unora si altora trebuie sa le spun ca sunt (cumva) coautori (complici si inspiratori) ai acestei intamplari de sfarsit de sezon pe Arca lui Goe. Cum si de ce, se va lamuri mai la vale, iar de vom avea timp si inspiratie, vom insira si cateva comentarii despre efectele secundare, rezultatele colaterale, neasteptate (ale acestui demers care-l privea prea putin pe Mihai Eminescu, in epoca post-adevar), asa dupa cum s-au resimtit ele (cel putin) asupra noastra, unul. Majoritatea benefice am putea pentru ca sa zicem. (Concluziile le poti trage tu sau altii, Alex Stefanescu, de ex.)

(va urma – cu epilog)…

…(urmare – continuare din para-graful pe-trecut mai sus)

octavian-paler-aceeasi-varsta-14523…Prin urmare, odata cu golirea de con-tinut pe-trecuta pe puntea precedentei Arce a lui Goe (cu prilejul decernarii si sabotarii premiului Nobel pentru literatura pe anul 2016 – anul „trump”), am fost (noi, gospodarul de pe Arca, si edil) in postura de a evalua rămasițele, reziduurile remanente, care se tot transfera de la o editie la alta a Arcei lui Goe, denotand niste inamovibilități si niste imuabilității cam angoasante, per se. Am constatat (la vreamea respectiva) ca indiferent ce „intreprinderi” facem (sau nu facem) noi pe Arca lui Goe si indiferent de orice altceva se intampla (sau nu se intampla) prin zona, suntem insotiti constant, undeva in subteran, de o masa amorfa, inerta si silentioasa, de vizitatori unici (complici?) care nu interfereaza si nu interactioneaza in niciun fel cu Arca lui Goe. In tot cazul nu interactioneaza electro-magnetic (ci cel mult gravitational, ca sa zic asa). Avem materie intunecata. In tot cazul neluminoasă si iluminabilă. Aflandu-ne (ca si altadata) in trecere, intre doua instantieri diferite ale Arcei lui Goe, in plina munca de debarasare, golire, curatire, purificare (insotita de succese notabile, de altminteri observabile in spectrul vizibil, cu ochiul liber), a fost normal sa fim (si noi) mai intrigati decat de  obicei de prezenta si persistenta acestei materii intunecate din haloul Arcei lui Goe: vizitatorii muți (nu mulți dar orisicât). Asta a fost „intriga”. Si asa ne-a venit  ideea (utopică) sa incercam un experiment  prin care sa-i scoatem la lumina, sau macar sa le testam re-activitatea, limitele, consistenta, sau, inca si mai putin, så inducem vreo schimbare observabila (cat de cat) in acea masa amorfa, inerta, silentioasa, constanta. Astfel s-a nascut Cronica unei Mistificari Anuntate despre presupusul (si plauzibilul) plagiat al lui Eminescu. N-as vrea sa-si imagineze cumva, cineva (cine?) ca, propunand respectiva „farsa” ne-am fi inchipuit noi ca respectiva cronica ar putea fi altceva decât strict o afacere interna pe Arca lui Goe, un experiment precis localizat si delimitat (ceea ce de altminteri s-a si intamplat). Dar, ce sa mi lungim vorba… experimentul a esuat. N-am reusit sa-i scoatem la lumina decât pe Marius Mistrețu (de la epicentru) (care in niciun caz nu-i materie intunecata) si pe Carmen-Maria Mecu (de la odihna) (care in niciun caz nu-i luminoasa).

aa_DSC_0302Ulterior (recent) am constatat reducerea semnificativa a respectivei mase (fara sa avem certitudinea ca respectiva diminuare s-ar datora experimentului nostru), si, daca trendul se pastreaza, ne asteptam sa constatam in curand eliminarea de la sine a acesteia, si deci rezolvarea angoasantei probleme, constata mai ales in perioadele de transmutare de la o instantiere la alta a Arcei lui Goe. Epilog: Vom ramane fara materie intunecata si fara radiatie de fond, ceea ce nu are cum sa fie decat de bine, benefic… pentru viitoarele Arce ale lui Goe, de vor fi sa mai fie. Dar… sa nu zicem hop inainte de a såri.

Si daca experimentul numit Cronica unei Mistificari Anuntate – Eminescu plagiator a esuat, in raport cu scopurile sale initiale (asta e), nu-i mai putin important ca a produs (in subsidiar) anumite efecte colaterale neasteptate, in special in relatia dintre noi (care noi?) si sarbatoritul nostru de azi: Mihai Eminescu (de la Ipotesti), despre care ar merita sa pomenim intr-un eventual post-scriptum. Nu credeam sa-nvat a muri vreodata… etc, etc, etc…

(va urma – sau nu)

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 32 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: