(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Conul Dorin’

LCFCD (75) – Con-tainer

Posted by Arca lui Goe pe septembrie 15, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Poetium Tudoranicus – post-contempranul iluziilor

 

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Unii dintre „noi”,
Coane Dorine,
aleşi,
atent,
la întâmplare,
pe sprânceană,
au reuşit,
individual,
sub atenta observare
a unui meta-moderator,
cvasi-îngaduitor şi infinit apatic,
să-i întreacă
pe alţii,
(dintre „noi”),
depăşindu-i val-vârtej,
pe nesimţite,
pe aceştia,
ajungând
(când?)
dincolo de post-modernism,
dincolo de post-contemporanism,
de bine, de rau,
la startul competiţiei
„să străbatem veşnicia pe jos”.

Aşa se face că ai început,
coane Dorine,
să scrii poezii bune,
acuma, la post-bătrâneţe…
ca tânăr aspirant
(adică rece-nt)
la câştigarea
respectivei competiţii…

 

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

 

Foarte bune poezii
(nu zic nu) dar,
ce ştiu eu?
Ce ştie Onteluş?
(cu cap de pluş)…
Si, pe cât de bune-s poezile,
pe atât de puţini cititori
care să se potrivească cu ele
există pe lumea asta.
Singurul prezent aici
eşti chiar d-ta
Coane Dorine,
ceea ce este extrem de puţin,
pentru obţinerea unui wild card
la străbaterea veşniciei pe jos.

Ceilalţi spectaori unde sunt?
Aceia care să te înţeleagă (poeticeşte)
măcar în măsura în care te înţelegi singur,
capabili să te redea pe tine
ţie însuţi, în notime.

Dar, dacă scrii o carte,
nu e rau.
(Uneori cărţile ştiu singure
să-şi caute,
prin tot Universul,
cititorii (potriviţi)
mai bine decât autorii…
de poezie.
Decât cei post-contemporanişti în tot cazul).
dar să nu fie nici cu şi nici despre
Borges, Aureliano, Buendia, Marquez, Macondo, şi în genere
să nu aibă aer sud-american…,
ci să fie nordică,
coane Dorine,
precum Aurora Borealis,
Aşa să-ţi ajute Dumnezeu.
(Un spectator nenaturalizat).

(La nord de Yukonul Dorin – Editia priceps, Y-not)

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Oda de mai sus (compusa in milimetru medieval) fu închinatå poetului Dorin Tudoran, cu prilejul publicarii in vid (pe Certocratia) a unor superbe poeme ale domniei sale. Pentru a insera si însira nevinovata proza de mai sus  printre comentariile de la fata locului (unde con-sistenta „momentului continuu” o då proprietarul de facto al acelui spatiu, recte  enigmaticul DG Ontelus) a trebuit sa apelez la un pseudo-pseudo-pseudo-nim(bus), caci altminteri sunt banat (fara motiv) in toate posturile, imposturile si instantierile anterioare (Dl. Goe y compris)… Adrisantul (fiind si moderator, sau mai degraba moderator decat altceva, pe blogul (con-cesionat) numitului DG Ontelus), recte conul Dorin, a citit oda, o data, exclamand scurt: „Tare de tot!” Apoi fara nicio (alta) vorba m-a banat inca o data, asa ca sa fie (…) fortandu-ma sa devin iarasi si iarasi un „alt_cineva”. Acelasi.  Presupun ca moderatorul a avut intreaga indreptarire sa procedeze astfel intrucat Oda (compusa de noi in milimetru medieval, intr-un scurt moment de inspiratie prozaica) a constituit o discontinuitate dizarmonica (minora, dar orsicat) pe unda puratatoare a glorioasei epopei de sorginte DG_Ontelusiana, pe care altminteri firavele tentative dezideriene ori gogiene ale altor scamatori din zona nu reusesc defel s-o perturbe. Despre d-na Juliana Geran Pilon, o inlocuitoare de succes a mai cunoscutului Antonesei Panza, nu mai zic nimica (caci este superba ca de obicei).

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea | Etichetat: , | 4 Comments »

Arta si Timp

Posted by Arca lui Goe pe august 21, 2015

Noi, in particular, pe Arca lui Goe, ne aflam in accord cvasi-armonic cu ideea ca timpul nu exista, notiunea respectiva desemnand in fact un artefact, un artificiu logic, matematic si filozofic, o carja utilizata de intelectul uman intru explicitarea si modelarea realitatii observabile. Facand abstractie de planul acestui accord cvasi-armonic, pastrand discutia in cadrul semnificatiei clasice (comune) a notiunii de timp, ne punem problema relatiei acestuia cu arta. Fireste ca dupa cum arta este mijlocita (neesential dar indispensabil) de prezenta unui suport material, o schela care sustine capodopera (panza, vopsea, marmura, sunetele, papirus, hartie, harddiscuri, lumina si cate altele), tot astfel, realizarea unei capodopere artistice presupune o anumita durata, un anumit consum de timp, si ca de asemenea, odata opera edificata, perisabilitatea materiei care compune capodopera, precum si fluiditatea timpurilor si modelor, impreuna cu alti factori mai greu de descries in putine cuvinte, limiteaza durata in care operea este disponibila publicului. Orice opera expira. Inspira apoi expira. Aceste aspecte descriu insa o relatie neesentiala a Artei cu Timpul, nu acestea fiind cele pe care le avem in vedere.

Ceea ce ne intereseaza pe noi ar fi sa stim daca incordarea artistica vizeaza strict clipa, atemporalul, sau dimpotriva, tinteste permanentul, perenul sau macar repetabilul, atat in ceea ce-l priveste pe creator cat si pe spectator. Gestul creatiei satisfice o necessitate de moment a creatorului, fiind eliberarea brusca a unei tensiuni interioare, o descarcare, sau dimpotriva este o poarta perena, deschisa principial la infinit (practic, urmare a imperfectiunilor lumii, mai putin dar totusi o durata oarecare finita, un continuum, nu o clipa) prin care artistul continua sa descarce energii/tensiuni intru balansarea echilibrului sau cu lumea? Dar spectatorul? Este opera artistica destinata sa-l emotioneze pe spectator o singura data, o singura clipa, clipa intalnirii, punandu-l prin scurt-circuit in atingere cu emotia primara a artistului, sau dimpotriva este o sursa durabila de emotie, satisfactie si extaz pentru spectator. Cat timp poate fi uluit, impresionat, emotionat un spectator privitor al strigatului lui Munch? Se reduce esenta gestului artistic la primul impact sau se intinde (in mod ideal) pana la infinit (practic mai putin, dar totusi o durata acolo). Cat timp pot sta in extaz artistic zgaindu-ma la „The scream” dupa ce-i voi fi prins chichirezul? De cate ori as putea revedea lucrarea pentru a resimti Emotia, sau ma rog o emotie acolo? O data? de doua ori? De n ori? Dar nu (n + 1)… Oricum daca n nu este egal cu infinit (si nici cu zero) atunci este egal cu 1. Sentimentul nostru este ca gestul artistic vizeaza clipa, momentul, atemporalul si aspatialul, miznad pe intensitate extrema, pe cuprindera infinitului in nimic, in clipå, in zero. Orice extaz este de-o clipa, unic si irepetabil. Revederile, reintalnirile, revizionarile, sunt bune doar pentru a ne consolida, eventual, amintirea acelui extaz, extazul clipei de odinioara (rememorarea fiind o bucurie in sine), si, vai, uneori (adesea) de a distruge mirajul fostului extaz prin constatatrea tarzie a unei grave neintelegeri fata cu opera (d)in momentul initial al primei intalniri (care moment initial, in limbajul current al vremii, poate fi, dupa ceas, o clipa, o ora, un an, o viata, nu conteaza… o clipa).

* * *

Reporter: De ce faci arta?

Regizoarea Andreea Bortun: Zice Charlie Kaufman la un moment dat ca ce face arta e ca te face sa fii mai putin singur. Si asta cred eu ca e misiunea ei, aceea de a arata onestitatea, autenticitatea si slabiciunea. Ma uit la un film si îmi dau seama ca nu sunt singura. Ca scenaristul n-a inventat treaba aia, din moment ce eu ma regasesc în ea. Mie mi-e foarte frica de avion si ma simt mult mai OK în momentul în care ma urc cu niste cunoscuti, pentru ca ma gândesc ca daca avionul se prabuseste, o sa mor alaturi de oameni la care tin. Când sunt singura, de la coada sau din sala de asteptare stau si vânez un om care-mi place – daca-s doi, cu atât mai bine – îi localizez în avion si stiu macar ca e cineva acolo cu care am senzatia ca am ceva în comun. Apropo de arta, clar o fac ca sa ma înteleg. Am nevoie sa dau afara niste lucruri ca sa pot sa înteleg niste lucruri. Ce-mi doresc foarte tare e ca pâna în momentul în care o sa mor sa fiu suficient de înteleapta încât sa nu-mi mai fie frica de moarte. Asta e scopul. Si ca sa devin un om mai întelept, trebuie sa înteleg mai multe lucruri despre mine si despre lumea în care traiesc.

UPDATE: Arta si timp – Bibliografie obligatorie: (1) Ada sau ardoarea. Blogul, o moda care se stinge, incet, incet, incet, cert. Privindu-i pe toti prietenii mei dusmanosi, din zei coboratori, coboratori, coborand, ma apuca asa o tristete iremediabila, vazand cum ii ingheta iarna mizerabila… Duios treceau prietenii mei dusmanosi: Ana Ayana, dl.Goe, AVPica, conul Dorin, Dan Ghenea (prosper inca, monarhic), Niku (electriku), Dl.Nimeni (de-a dreptul), Iepurele de Martie, Ioan T. Morar, Marginalia, Mitzaa Biciclista, Neamtu Tiganu, Porthos, tesoruccio49, Tiberiu Orasanu, Kibby (pe unde i-o rataci umbra), D’Artagnan… semen discrete al tendintei in „blogging”. Fuse, fuse si se duse. 🙂

 

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 390 Comments »

COSTICĂ BRĂDĂȚAN

Posted by Arca lui Goe pe februarie 21, 2014

Dupa ce intr-un Ajun de 1 Aprilie, 🙂 intelectualul simbolist Dorin Tudoran & Co l-a(u) tåmâiat fara succes (intr-o romantza fara ecou) pe  COSTICĂ BRĂDĂȚAN (in scopuri nepatrimoniale), acesta dovedindu-se ori ingrat ori ignorant in materie de Certocratie, nezicand nici macar „merci”, iata ca mai aflam si din alte surse despre acest realist Costica. In paralel, dupa o pauza competitionala de 7 luni, intelectualul idilist Dorin Tudoran a continuat tåmâierile (in special pe cele de exorcizare, dar nu numai), alegandu-se din cand in cand cu cate un sarut pe crestet, ba de la Zoe P., ba de la Theodor P., basca saruturile zilnice, pe gura, de la Sancho Panza-esei-ul sau personal, junele anti-junimist de la Iasi. Dar sa nu deviem… ca deraiem in derizoriu.

Un interviu interesant (am putea spune) despre niste lucruri atat de simple si de imposibile, vazute de o minte limpede (text preluat adlitteram de la sursa):

http://www.dela0.ro/costica-bradatan-profesor-de-filosofie-putem-furniza-expertiza-ratare-asa-cum-china-furnizeaza-lucru

E aproape necunoscut in Romania, desi numele sau e prezent in publicatii cu audiente globale, iar textele i-au fost traduse in zece limbi. A gasit in Statele Unite ale Americii taramul fagaduintei academice si, desi nu mai vede sensul unei reintoarceri in tara, are o reteta pentru schimbarea Romaniei.

Costica Bradatan traieste intr-un oras din Texas unde, vorba scriitorului sud-african J.M. Coetzee, laureat Nobel in 2003, in cea mai mare parte a anului afara e mai cald decat in Africa din imaginatia noastra. S-a nascut in 1971 si este unul dintre cei mai vizibili intelectuali romani in spatiul public occidental, cu recenzii si comentarii semnate in New York Times, Times Literary Supplement, Dissent, Globe & Mail oriLos Angeles Review of Books.

Originar din Suceava, Bradatan a plecat din Romania acum mai bine de un deceniu, cand avea deja doua carti publicate si un post de preparator in cadrul Facultatii de Filosofie a Universitatii din Bucuresti. Acceptati cliseul: ce a urmat e demn de orice poveste de succes – doctorat in filosofie in Marea Britanie, posturi de predare sau cercetare la mai multe universitati americane, dar si din Italia, Germania ori India, opt carti semnate in calitate de autor sau editor, plus traduceri in zece limbi, inclusiv chineza si farsi.

“Ce facem cu Romania?”, a intrebat reporterul la finalul interviului care urmeaza. Profesorul Bradatan a fost sincer, “poate ca e mai bine sa nu facem nimic”. De facut, chiar foarte multe, sunt cu noi insine.

“Sa zicem ca esti medic”, a inceput Bradatan demonstratia. “Te trezesti intr-o buna dimineata si realizezi ce profesie extraordinara ai. Ca medic esti aproape un facator de minuni: poti sa-l ajuti pe unul sa traiasca desi sta sa moara, poti sa-l faci pe altul sa mearga iar desi a cazut de la etajul trei, poti scoate pe cineva din coma, poti aduce oameni pe lume. Daca te gandesti, e o chestie extraordinara, sentimentul de satisfactie care se naste din asta trebuie sa fie enorm. Practica medicinei devine propria sa recompensa si nu-ti mai trebuie nimic altceva ca sa te simti rasplatit. Un doctor care ajunge sa gandeasca asa nu cred ca se mai poate gandi sa ceara spaga pacientilor. Daca ar face-o s-ar degrada in propriii ochi, ar muri de rusine”.

De ce acelasi model se aplica si unui politician, si unui preot, si tuturor “peschesurilor” nationale si de ce e educatia cel mai important colac de salvare al Romaniei de astazi, in randurile urmatoare.

Dela0.ro: Ati plecat din Romania de peste un deceniu. Cand ati facut-o va gandeati ca va mai intoarceti sau ati plecat simtindu-va deja exilat?

Costica Bradatan: Ati spus bine, intr-un fel ma simteam deja exilat inainte sa plec. Plecand n-am facut decat sa-mi asum exilul, sa-l interiorizez si sa-l transform in mod de viata. Dezradacinarea e o experienta umana fundamentala, dintotdeauna au fost oameni care s-au dezradacinat intr-o masura sau alta. Daca e sa credem ce spune Biblia, toata istoria a inceput cu o mare dezradacinare, cu o trimitere in exil. Cat ma priveste, exilul s-a dovedit a fi unul din cele mai bune lucruri care mi s-au intamplat vreodata. O adevarata binecuvantare.

Cum ati ajuns sa studiati filosofia?

Pe cai ocolite. Inainte de ’89, ca sa intri la Drept, trebuia sa stii pe de rost, intre altele, si manualul de filosofie de clasa XII-a. Literalmente pe de rost. Era o chestie absurda, suprarealista, iar manualul nu-ti provoca tocmai extaze intelectuale. Dar l-am memorat, destul de bine, se pare, ca sa fiu admis in 1989. Dupa doi ani am realizat ca nu ma intereseaza Dreptul, dar fusesem deja infectat. Am renuntat si am dat admitere la Filosofie.

Sunteti un filosof? Sau un cercetator al sistemelor filosofice?

Ah, nu! Platon, Aristotel, Kant, Heidegger si altii ca ei sunt filosofi. Cei ca mine pot fi, in cazul cel mai bun, cercetatori, ca sa folosesc termenul dumneavoastra.

Spuneati intr-un interviu mai vechi ca tara dumneavoastra e oriunde puteti sa faceti ceva cu sens. In Romania credeti ca s-a pierdut sensul?

Sa faci lucruri “cu sens” e ceva foarte personal. Ceea ce pentru o persoana are sens, pentru alta poate fi absurd. Pentru mine, existenta in Romania si-a pierdut sensul, dar evident ca asta e o experienta foarte personala. Pentru multi, in schimb, viata in Romania e ceva care-i face sa se simta impliniti.

Sustineati, de asemenea, ca nu credeti in solutia reintoarcerii in tara a romanilor plecati. Credeti mai degraba in implicarea lor de departe. Vi se mai solicita colaborari din tara? Simtiti ca sunteti implicat in vreun fel?

Nu prea. Dar n-am avut niciodata sentimentul ca Romania ar pierde ceva important fara prezenta mea acolo.

Ati scris, totusi, inainte sa plecati o „Introducere la istoria filosofiei romanesti in secolul 20”. Cum e filosofia romaneasca de secol 20? E incadrabila intre scolile importante pe scena europeana?

E amestecata. Au existat oameni foarte interesanti in Romania, s-au scris carti bune, dar s-au scris si multe balarii. Insi plecati din Romania, precum Cioran, au facut lucruri extraordinare afara. Faptul ca un Noica, de exemplu, a fost plagiat cand a fost tradus e iarasi un semn bun. Nu cred ca filosofia romaneasca ca atare e “incadrabila” intr-o scoala anume, ceea ce e un lucru bun de fapt. Personal, am reticente in a vorbi de filosofii “nationale” – filosofie romaneasca, vietnameza, bielorusa.

Filosofia cred ca e ceva foarte personal si universal in acelasi timp. La urma urmei, cand gandeste, un filosof o face pe cont propriu, singur in fata paginii albe, ca sa zic asa. Iar ceea ce produce, daca e de calitate, trebuie sa fie relevant pentru umanitatea mai larga, nu doar pentru tribul lui. In sfarsit, din motive de onestitate intelelectuala si de igiena a spatiului public, nu cred ca e bine sa insistam prea mult pe ideea unei filosofii nationale. Caci poate duce la un spectacol trist: ne trezim iar ca suntem buricul pamantului, unici, intraductibili, ca nimeni nu ne intelege si toti comploteaza sa ne distruga.

Colacul de salvare: „Sa incepem intr-o buna zi sa ne privim cu alti ochi”

Dela0.ro: Care ati spune ca este cea mai mare problema a educatiei romanesti de astazi? Felul in care este organizat sistemul? Oamenii?

Costica Bradatan: Problema cea mai mare a educatiei romanesti e ca nu exista. Toate celelalte palesc pe langa problema asta. Exista scoli unde se duce lumea, universitati, cladiri. Dar ce se petrece inauntru, in cea mai mare parte a timpului, nu cred ca e propriu-zis educatie. Lasand gluma la o parte, desi, din pacate, nu e de gluma, evident ca oamenii sunt problema. Oamenii sunt cei care fac institutiile si nu invers. Sigur, institutiile pot sa-i strice sau sa-i tampeasca pe oameni. Dar, riguros vorbind, vina nu poate fi decat a oamenilor. Asa cum oamenii pot sa faca institutii, tot ei pot sa le si desfaca si sa ia totul de la capat.

Acceptand, in cazul acesta, ca oamenii se pot rata, credeti ca si tarile ar putea suferi de o asemenea soarta?

Personal, cred ca ratarea e o afacere strict inviduala, dar chiar daca ar fi colectiva o tara ca Romania nu se poate rata, oricat de mult ar incerca – si incearca, e limpede. Ganditi-va doar: asa cum eschimosii au nu stiu cate cuvinte pentru zapada, romanii au o groaza de cuvinte pentru fenomenul de care ma intrebati: “ratare”, “esec”, “rateu”, “neimplinire” si altele. Despre cel aflat in situatia respectiva noi zicem ca e “neispravit”, “pierde-vara”, “ratat,” “neimplinit,” “bun-de-nimic”.

Romania nu se poate rata. In cazul cel mai rau se implineste printr-o extraordinara cultura a ratarii si esecului. Daca nu mai avem nimic de exportat, putem exporta filosofi ai ratarii, asa cum l-am exportat pe Cioran. Putem furniza expertiza in ratare oricui pofteste, asa cum China furnizeaza lumii lucruri ieftine.

Revenind la un ton mai serios, esecul e un lucru pe cat de important pe atat de complicat. In masura in care viata esueaza in moarte, toti suntem niste ratati. De fapt, din cauza entropiei, totul va sfarsi pana la urma in esec. Orice reusita nu e nimic altceva decat ceea ce reusim sa sustragem esecului, pentru o perioada foarte scurta de timp. In sfarsit, inca nu m-am dumirit nici eu. Scriu o carte pe tema asta. Cand o termin, daca n-o ratez si reusesc sa ma dumiresc, o sa va spun ce-am descoperit.

Pana atunci, spuneti-mi ce facem cu Romania. Mai facem ceva?

Poate ca e mai bine sa nu facem nimic. S-a ajuns in situatia actuala si din cauza ca toti au tot vrut sa-i faca cate ceva. Daca e ceva de facut – si e foarte mult – cred ca trebuie sa incepem cu oamenii, cu noi insine. Cu asta revin la intrebarea anterioara, cea despre educatie. Totul se reduce pana la urma la ceva foarte simplu: sa incepem intr-o buna zi sa ne privim cu alti ochi.

Am sa dau niste exemple concrete. Sa zicem ca esti medic. Te trezesti intr-o buna dimineata si realizezi ce profesie extraordinara ai. Ca medic esti aproape un facator de minuni: poti sa-l ajuti pe unul sa traiasca desi sta sa moara, poti sa-l faci pe altul sa mearga iar desi a cazut de la etajul trei, poti scoate pe cineva din coma, poti aduce oameni pe lume. Daca te gandesti, e o chestie extraordinara, sentimentul de satisfactie care se naste din asta trebuie sa fie enorm. Practica medicinei devine propria sa recompensa si nu-ti mai trebuie nimic altceva ca sa te simti rasplatit. Un doctor care ajunge sa gandeasca asa nu cred ca se mai poate gandi sa ceara șpaga pacientilor. Daca ar face-o s-ar degrada in propriii ochi, ar muri de rusine.

Sau sa luam un politician. Ce lucru mare sa fii socotit demn de a-i reprezenta pe altii! Ce onoare! Facand ceva care nu te priveste personal, ceva care are valoare publica si-i ajuta pe altii – de exemplu, treci o lege prin care doctorii sunt platiti civilizat si nu mai sunt siliti sa ceara spaga – e ca si cum iti depasesti existenta personala – inevitabil marunta, egoista – si devii parte din ceva mult mai mare si mai important. Ca si cum putinul pe care l-ai facut te ajuta sa traiesti prin altii, sa existi public, in mii de locuri in acelasi timp. Te uiti la podul pentru care te-ai zbatut sa se construiasca si la oamenii care trec pe el si-ti zici: “E si o parte din mine in podul asta!”. Ce-ti poate da un sentiment mai mare de implinire decat asa ceva? In comparatie cu o satisfactie atat de trainica, orice comision paleste.

Sau esti preot. Oamenii vin la tine si isi deschid sufletul, vor sa le faci legatura cu alta lume. Si doctorului si politicianului le e frica de moarte si te cauta sa le oferi mangaiere. Vor sa le promiti ca dupa ce mor se alege si altceva de ei decat praful si pulberea. E greu de imaginat o munca mai grea si o profesie mai iesita din comun. Cum poate fi platit asa ceva? Cum poti cere “taxe” pentru asa ceva fara sa te injosesti in propriii ochi si sa te topesti de rusine?

Si tot asa cu celelalte profesii si cu celelalte “peschesuri.” Tot ce ne trebuie e o biata schimbare de atitudine. E foarte simplu, dar poate tocmai din cauza ca e atat de simplu pana la urma e extrem de dificil, daca nu imposibil.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , | 25 Comments »

Reclama gratis – Con-Do-tierul Certocrat

Posted by Arca lui Goe pe februarie 9, 2014

Photo-blog-7-150x1501Fluvialul blogger Dorin Tudoran (fost diverse, actualmente pamfletar, incruntat-ingândurat, vezi poza) a produs in agora sa – Certocratia vesela – un mini-foileton in 8 episoade, auto-justificativ, sugestiv intitulat „OPORTUNISM. GARGARĂ. ESCROCHERIE”. Marturisesc ca am urmarit acest serial cu interes, un interes amplificat de faptul ca slabele-mi abilitati intelectuale nu ma ajutau sa-nteleg nici ce si nici de ce fåcea ceea ce fåcea dl.Tudoran cu atata inversunare. Voluptatea cu care certocratul sef se straduia sa auto-demaste oportunismul, gargara, escrocheria si sa se auto-justifice vizavi de aceste detalii bine ilustrate ale auto-deconspirarii sale, a contribuit din plin la captarea atentiei mele (si poate a altora). Cinic, mincinos, demagog, insolent, invidios, insidios, acest Titirca Inima Rea al literaturii romane alternative n-a precupetit utilizarea ilustrativ-demonstrativa a niciunuia dintre mijloacele de manipulare, defaimare si mistificare de care-i acuza senin (din senin) pe „ceilalti”, infernul dusmanilor sai ireductibili. Vedeam si nu ma dumiream. Nu stiam ce sa cred. Oare ce si de ce? Am motive sa cred (… nu-i cazul sa detaliez caci nu-mi pot inagadui romane foiletoane pe Arca) ca mobilul principal al acestei moristi (risti si existi) de vorbe (si pe cine n-au luat in smintitele lor guri DT si acolitii d-in-salubru-i subsol bemol?) se regaseste in universul resentimentelor pe care creatura Tudoran le nutreste politologului Vladimir Tismaneanu. Nu-i poate ierta acestuia ca desi a fost un dizident mai mic, mai tardiv si mai putin spectaculos decat sine insusi, mai fara o greva a foamei la activ, totusi, toamna, la numararea bobocilor, politologul a primit (in Romania si in Univers) mai multa „recunoastere”, „recunostinta” (dupa stiinta) si „recompensa”, decat el Con-Do-tierul Certocrat. Asa ceva e stigator la cer. Nu? Asta sa fie dreptate imanenta? Nu poate fi. Ranit in sentimentele sale cele mai intime, prin prisma unor asteptari indelungi, inexplicabile (he-he), neimplinite si din ce in ce mai lipsite de speranta, Dorin Tudoran domnul s-a dezlantuit in foileton. Rupt de realitate si co-rupt de propria-i i-realitate, nepasandu-i de adevaratele relatii si nici de proportiile dintre partile socio-politicii danubiano-pontoice, alaturi de o mica armata de mofluzi cu profil asemanator, certocratul a purces la treaba. O treaba mare: auto-demascarea pe ocolite. Dar cum? Cum sa faca? Trebuiau gasite niste pretexte si niste ambalaje morale salutare (fara nicio legatura cu salutul palarierului de la Iasi din persoana servilului Sancho Panza-esei, mereu cu capul gol). Si d-lui Tudoran (ca altfel n-as avea cum sa-i zic fara sa ma de-zic) i-a venit ideea geniala sa-i mai introduca in ecuatie si pe altii din aceeasi tagma cu maleficul Vladimir Tismaneanu, sursa primara raului din Romania pre si post decemvrista. Desi nu-i poate inghiti i-a luat in gura pe toti (nu-i mai insir ca-s cam aceiasi, cine-i stie ii stie, cine nu n-are nicio treaba cu acest material publicitar gratuit) si i-a balacarit, acuzandu-i de te-ai mira ce si cu cine. De exemplu i-a acuzat ca nu dialogheaza cu vectorii antenisti si cu infractorii, ca refuza dialogul stârnindu-i pe bieti de-ontologi. Ca fapt cu totul si cu totul divers l-am intrebat pe dl.Tudoran de ce el insusi in persoana refuza dialogul si de ce practica cenzura la greu in spatiile in care-si expune public impresiile, obsesiile si marotele, botezate opinii? De ce a inchis comentariile pe Vox Publica? De ce baneaza orice comentator care nu-i canta in struna? Mi-a raspuns (pe ocolite, dar deschis) ca asta se intampla pentru ca intamplator dansul are un blog moderat (nu deschis), un fapt dat. Adica ca n-are ce face. (Ce-i drept e drept, cam n-are, si atunci cand dracul n-are ce face… ce face?) In contextul imutabil si irefutabil al moderarii fara moderatie (moderarea fiind o notiune pe care dânsul se preface ca n-o intelege, dandu-i interpretari abisal abuzive) dansul face, in fapt, anti-moderare.

Moderarea ar trebui sa fie operatiunea prin care moderatorul (un damnat) selecteaza partile bune din comentariile celor supusi moderarii si le publica, ignorandu-le pe celelalte. Partile „bune” prin prisma temei in discutie, a logicii, a bunului-simt, a limbajului folosit etc. si nu „bune” prin prisma interesului de „cas(t)å” al amfitrionului de ocazie. D-lui cum procedeaza? Cam invers. Toate porcariile care-l avantajeaza, toate linguselile si alte insolente, sofisme, prostii, inclusiv mesaje cu tenta xenofoba, antisemite etc., apar by default pe blog (uneori bloggerul domnul ii cearta cu blandetze pe autorii acestora dar de aparut apar, alaturi de textele neutre sau avantajoase), in timp ce din textele care-l dezavantajeaza selecteaza exclusiv partile „rele” si le posteaza ilustrativ/ostentativ (pentu a-i incrimina pe „dusmani”). Aceasta este anti-moderare. Certocraia este un blog anti-moderat. In niciun caz nu este un blog liber si onest. Din textele indezirabililor dl.Tudoran alege, extragand din context prin moderare, ceea ce-i place d-lui mai mult si mai mult, (vezi extrasele din mesajele domgoiste din episodul VIII) (pierzand esentialul), adaugand pacatului de a cenzura (cu nesimtire, pardon de impresie) si pacatul mistificarii (prin trunchiere, manipulare, extragere din context etc, etc, etc). N-am nici vreme si nici motivatie sa ma ocup mai mult de problema asta.

Ii acuza pe cei de la In Linie Dreapta ca i-ar fi dat cu „goe”-n cap, dar se straduieste cu speranta sa se faca faca vinovat de aceeasi acuzatie incercand sa le dea altora in cap (si peste „bot”) cu acelasi „Dl.Goe”, ori cu vreun alt personaj anonim (precum „Aya”)… Cu o inconstienta demna de o cauza mai buna (sic) dl.Tudoran se face vinovat de toate lucrurile de care-i acuza (in genere nemotivat) pe ceilalti, infernul dusmanilor sai ireductibili, inntr-un context spatio-temporal, vai, atat de limitat si limitativ, infern materializat atat de clar si precis in persoana politologului Vladimir Tismaneanu, sursa råului (din Romania si poate din Univers), raul cel (mai) mare. Ce Voiculescu?, ce fenechii? si alti fistichii, ce PSD?, ce antene? Nu? Cu clarviziune si perspicacitate dl.Tudoran anticipeaza cat de mare ar putea fi raul pe care l-ar putea sluji in viitor un instrument de genul „baietilor de la In linie Dreapta”, cand inevitabil ar ajunge in mana unui patron la fel de potent si de potentat precum domnul Voiculescu (dar oarecum pe invers fata de acesta). Ce prezent? Pericolul vine din viitor. Din fericire acest viitor incert vine certamente la pachet impreuna cu acest „Terminator” certocrat, frumos, onest, emigrant in America, gata sa-si sacrifice chiar si timpul liber pentru a produce literatura de sub-sertar, in romane foiletoane. Citind textele cerocrate, atent si cu detasare, remarcand reactiile lingvistice ale celor admisi in salubru-i sub-sol bemol, nu se poate sa nu remarci imensa auto-bascalie, la care dl.Tudoran se deda cu un masochism feroce. Ma gandeam, urmarind serialul, ca ni se pregateste o mare surpriza, ca o avea dansul in maneca un al cincilea AS, ca planuieste in final o rasturnare de situati fabuloasa, o lovitura de teatru, a la varul Shakespeare, o intorsatura ploiesteana de mare maestu al combinatiilor si pamfletului, care sa anuleze sau macar sa atenueze bascalia pe care o face autorul insusi de biata-i persoana. Si? Cand colo ce sa vezi. Dezastru.  Lovitura de dezastru. Intelectualul Dorin Tudoran (un om cu o oarecarea opera, cu merite in trecut) marturiseste cu o seninatate dezarmanta ca a produs acest roman foileton auto-demascator despre propriile-i „OPORTUNISM. GARGARĂ. ESCROCHERIE” ca raspuns la faptul ca i s-ar fi reprosat ca n-ar fi semnat un protest (protestul de la intrunirea de alataieri), ceea ce l-a enervat peste masura:

„Dar, de unde am început această excursie printre balize și valize ale deontologiei? Aha, da. De la acuzații de “complicitate” aduse unora și urecheli administrate cam acelorași pentru că nu au semnat PROTESTUL JURNALIȘTILOR împotriva practicilor DEGRADANTE din presă (protest legitim, dar deloc o ediție nouă a Chartei ’77)  sau chiar au trădat (cu sau fără ghilimele, nu s-a înțeles foarte exact, important a fost să circule cuvântul respectiv) cum au făcut-o dl Mircea Toma și organizația ActiveWatch.” Dorin Tudoran el insusi in persoana – oportunism,gargara,escrocherie – cateva concluzii.

Orice alte concluzii sunt de prisos. Poate doar un mic indemn ar mai incapea (dincolo de demonstratia exhaustiva pe care o face, pe larg, in cele 8 episoade de roman foileton, sensibilul genial – da, da, genial, dupa cum o repeta mereu cu gura plina promotorul Liviu Antonesei si chiar si altii): Narcisism sa fie daca interesele persoanei o cer, dar s-o stie si personajele!

P.S. Cu nume, prenume, renume, cu poza, cu avatar, cu caricatura si semnatura olografa, abundentele insemne ale unei prea-fragile identitati care necesita mereu proptele grafo-logice, scriitorul Dorin Tudoran isi asumma la blog paternitatea si si maternitatea unui dicton nascut dintr-un viol (intelectual) nereclamat (inca) la politiune: ce’ d-lui: „In Romania se intampla mereu lucruri interesante, pentru ca nu se intampla niciodata ce trebuie„. Auzi taina la dânsul acela! Pana nici sloganurile lui Adrian Nastase ori Mircea Badea nu-s atat de profund imbecile si caragioase precum acest sir de cuvinte ce din coada au sa sune, de care Dorin Tudoran s-a indragostit atat de tare incat si le-a inclus in simbolistica heraldica cu care-si carpeste din ce in ce mai fragila identitate. Totusi identitatea de moftolog, mofluz, incruntat si-ngandurat (vezi poza) nu i-o poate lua nimeni. Certocratia – blogul lui Tudoran & Co – se intampla in Romania.

P.P.S. „In Univers nu se poate intampla nimic, de aceea se (si) intampla atat de multe lucruri.” – Dl.Goe / 9 Februarie 2014.

UPDATE: Lecturi suplimentare… obligatoriiOportunism, Gargara, Escrocherie – let good times roll

Alt Update: NI-KU

Posted in Arcaluigoeologie, Poetul GreFo | Etichetat: , , , , , , , | 27 Comments »

Balada lui Tudoran

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 10, 2012

In preajma alegerilor electorale parlamentare din Romania anului 2012, scriitorul Dorin Tudoran (pamfletar), proband o incredibila versatilitate juvenila si totodata o plenara polivalenta, a postat pe blogul sau (cunoscuta Certocratie vesela), un text extrem de original, insotit de aferenta si inevitabila semnatura olografa. Originalul text denota o interesanta poveste cu tâlc (la alegere). In acelasi timp insa, pare si o poveste auto-biografica, autorul lasandu-ne, prin puterea sugestiei, sa intelegem ca (si) dansul s-ar fi aflat candva in postura de confesor (poate consilier) al unui important personaj politic, pe care-l evoca fara sa-l numeasca. Dar iata textul (autentificat Dorin Tudoran) – Balada aluziva:

BaladaLuiTudoran

P.S. V-am ruga sa nu va lasati pacaliti de ghilimelele presarate (taman ca ponta nu) in text. Ele nu denota citare ci evocare. Prin urmare avem de-a face cu un text original compus de catre scriitorul Dorin Tudoran spre deliciul cititorilor sai, dar si ca apropont finut catre acel politician (putin) intarziat. Ca nu cumva sa-l lase cumva fara parohie?(?) In sfarsit, treburi bisericesti presarate cu chitzibusuri teologice. Eu unul ma bucur sa constat ca scriitorul Dorin Tudoran se dovedeste capabil sa iasa din prizonieratul statutului de pamfletar si sa viseze si sa vizeze stari mai inalte, in acord cu anver-gura sa monumet-alå. Am incalecat pe-o sa si si v-am spus o poveste asa. Si asa.

P.P.S. Aaaa, si as mai avea una. Eterna poveste a cenzurarii abuzive a mesajelor d-lui Goe pe certocratia vesela. Moderatorul Certocratiei mi-a cenzurat iarasi in mod cu totul si cu totul nejustificat o incercare de critica literara a baladei, dublata o tentativa de debut literar cu o alta poveste, tot cu tâlc, similar de originala cu cea a conului. Iata despre ce e(ra) vorba:

Mesaj refuzat de cenzura de pe Certocratia:

Coane Dorine foarte draguta voluptatea cu care va dedati (taman ca ponta) semnarii olografe a unui text care a circulat liber prin internet. Ca banc. Bine acuma domnia voastra nu sunteti chiar ca Ponta, si ati avut grija sa strecurati cuvantul „folclor” in titlu. Aveti „acoperire”, chiar si fara ghilimele. Acuma cei care stiau bancul stiu si ce-ati vrut sa ziceti prin folclor. Ceilati insa, nu. Taman ei. Rusinica, coane Dorine. Ei dar nu va intristati. Cine va iubeste va iubeste oricum. Si cine nu tot la fel.

Haide sa va spun si eu o snoava, da ramane intre noi. Are legatura doar cu noi. Am auzit-o in Tramvaiul 16. Cica trei preoti din trei parohii diferite (eventual de confesiuni diferite, daca vreti) fiind amici si locuind in sate limitrofe se gândesc sa petreaca o duminica impreuna, la râu. Acolo le vine ideea de a face o baie in pielea goala. In timp ce tocmai ieseau din apå (apå rece), se opreste in apropiere un autobuz si lumea se inghesuie buluc la ferestre sa se holbeze la cei trei nefericiti nudisti. Doi dintre cei trei (Luca si Matei) isi acopera instinctiv, cu mana, lucusoarele rusinoase dintre picioare, in timp ce al treilea dintre ei (Marcu) isi acopera cu amandoua mainile fata. Dupa ce autobuzul pleaca, cei trei, vadit marcati de intamplare, se imbraca in tacere. Apoi, Luca il intreaba (in asentimentul lui Matei) pe Marcu: Auzi ma, dar tu de ce in loc sa-ti acoperi, vorba ‘ceea, odoarele rusinoase, ti-ai acoperit fata? Iar Marcu le raspunde: Nu stiu cum este la voi in parohii dar va pot spune cu certitudine ca in Parohia mea oamenii sunt recunoscuti dupa fata, nu dupa odoare.

  • P.S. Oare povestea asta cu tâlc va invata ceva, coane Dorine?
    >
  • P.P.S. Gurile rele afirma ca de fapt Luca si Matei si-ar fi ascuns odoarele (si nu fata) pentru ca nu erau asa de dotati in materie de odoare rusinase precum Marcu, asa ca rusinadu-se au preferat sa se prefaca… rusinati si sa-si arate fata (spre public). Ceea ce de altfel i-a si impiedicat sa-l desconspire ulterior pe Marcu, preferand sa pozeze in postura de buni crestini discreti, care nu-si toarna aproapele din nimica, pentu a-l arunca in gura lupului si pentru a lasa toata gloata sa afle Who’s Who. Caci uitasem sa va zic, numele de familie al lui Marcu era Lupulescu caci era din familia Lupulescu. Asa dupa cum bunaoara d-voastra, coane Dorine, sunteti din familia lu Tudoran.

Posted in Arcaluigoeologie, Poetul GreFo | Etichetat: , , , , | 25 Comments »

Domnul Goe – răufăcatorul de minuni

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 5, 2012

Coane Dorine, in speţa de faţa, lucrurile sunt mult mai simple decat ar putea rezulta din „raspunsul” cu numarul de ordine #20 – dat de domnia voastra @To All prin mediumul „InimaRea”. Acel Mesaj coane Dorine este incarcat (doldora) de probele confuziei plenare in care va aflaţi, nu doar punctual (pe problema) ci si asa… mai in general. Ingaduiti-mi sa lamuresc (formal) lucrurile punct cu punct:

Dorin Tudoran – April 5, 2012 at 14:05 #20 – Adresat lui @InimaRea (Dar cine sa mai aiba Inima buna in zilele Cerocratiei?)

1. DT: Asa este: era vorba ca stiinta ne va face viata mai usuara si acum descoperim ca ne-o face mai complicata.

DG: Prima fraza, primele confuzii. Confundati „stiinţa” cu „tehnologia”, „usor” cu „simplu” si „complicat” cu „inconvenabil”. Toate aceste confuzii fiind premise admirabile pentru confuziile de mai apoi.

2. DT: Daca gluma corespondentului din Australia nu a avut darul sa faca prea multi dintre noi sa zambeasca, reactiile dlui Goe sunt, in schimb, foarte amuzante. Micutul personaj este furios nevoie mare ca a putut fi confundat cu o personalitate de tip renascentist: fizician, matematician, poet, regizor, actor etc!?!

DG: Daca dl.Goe a fost intotdeauna gata sa recunoasca si sa savureze faptul de „a fi amuzant” al conului Dorin asta nu este un motiv destul de serios pentru a-i intoarce complimentul cu exact aceleasi cuvinte. Denota lipsa de originalitate si un usor complex de superio-inferioritate, care probeaza ca v-ati enervat cand am zis ca ati fi amuzant (constatand in sinea d-voastra ca chiar erati). Interpretarea data de dv. „enervarii” micuţului personaj denota intr-adevar amuzament. Ne putem amuza pe tema asta luand de buna interpretarea. Doar ca, a dracului fatalitate, este inexacta. Enorm. Pai mai intai si mai intai ca „personajul” Dl.Goe nu se poate „inerva” asa dupa cum i se nazare lui ci doar exclusiv in acord cu partitura. In cazul de fata dl.Goe era programat sa se „inerveze” in contra faptului ca este cenzurat (la replica) nu confundat (la moaca), coane Dorine. Se vede treaba ca dl.Goe s-a „inervat” destul de credibil (he-he) daca v-ati simtit dator sa gasiti o (alta) explicatie „inervarii” sale si s-o oferiti (chipurile) unor martori inocenti care n-au vazut „probele” „inervarii”, ascunse de catre domnia voastra. Dar sa revenim la „con-fuzie”, coane Dorine, aceea prin care dl.Goe a fost „confundat” cu „cu o personalitate de tip renascentist: fizician, matematician etc”. Cine, coane Dorine? Cine a facut „con-fuzia”? Si cine oare a creat acest mic triunghi al Bermudelor: Nicholas Andronesco – Dl.Goe – Grigore Leşe, in care se mai scu-funda inca o data, absurd, Dorin Tudoran, scriitor, poet, analist, dizident, jurnalist, blogger, fractura etc? Pai coane Dorine sa avem pardon! O confuzie spune putin sau deloc despre cel confundat, dar spune cate ceva (mai mult) despre cel „identificabil” cu care a fost confundat si mai ales spune enorm de mult despre cel care face confuzia, despre abilitatile sale intelectuale, despre cunostintele sale si/sau despre onestitatea sa. Coane Dorine, dl.Goe a fost „confundat” de-a lungul vremii cu multe alte „entitati”. Doar in ultima vreme aici pe Certocratia Vesela si Trista a fost „confundat” cu „Nicolae Coande”, cu „o doamna”, cu „mai multi domni deodata”, cu „servicii”, ori cu alte „personaje” mai mult sau mai putin consistente. Credeti domnia voastra ca personajul „dl.Goe” ar trebui sa se enerveze sau sa se extazieze vizavi de aceste con-fuzii com-parative? Coane Dorine, coane Dorine… ce „ingenuu” sunteti. Pai aveti domnia voastra idee cu cate alte „entitati” a fost „confundat” personajul dl.Goe, de-a lungul timpului, de catre tot felul de alte personaje pline de verva detectivistica si de sperante desarte? Ca n-aveti. Ca fapt divers, si pentru ca stiu ca pot conta pe discretia d-voastra va pot spune ca episodic dl.Goe a fost confundat cu Mihail Neamţu sau cu Andrei Plesu, mai persistent ceva cu Mircea Cartarescu si cu Toma Roman, printre altii dar si… surpriza, cu Dorin Tudoran himself. Asa incat, macar in contextul acestei galerii de „celebritati” n-avea dl.Goe de ce sa se simta „onorat” sau „vexat” de „con-fuzia” cu „o personalitate de tip renascentist: fizician, matematician, poet etc”. D-voastra insa da, ar trebui sa fiti maitre. Pentru con-fuzie sau macar pentru performanta de a propune o gluma de 1 Aprilie la care nu râde nici macar fratele Antonesei sau con-fratele Padina.

DT:Atunci, sa-l lasam pentru inca un an in closetul trenului in care s-a inchis din motive care-l privesc “direct si personal”

DG: Coane Dorine m-am plictisit foarte tare de amenintarea asta desarta, repetata in van de atatea si atatea ori, cum ca-l veti arunca pe dl.Goe in uitare si nebagare de seama pentru cel putin un an de zile (oricum nu va mai crede nimeni in stare). D-voastra nu v-ati plictist sa tot promiteti si sa nu va tineti de cuvant? Coane Dorine lasati domnule vorbele mari. La fapte coane Dorine, la fapte.

DT:Nu inainte de a-i spune inca o data ca unul dintre motivele pentru care nu poate stabili un dialog cu unele persoane este simplu: Dl Goe este un personaj, isi datoreaza totul creatorului sau. Autorii cu care Dl Goe tine neaparat sa dialogheze nu au nici o obligatie sa “intretina dialoguri” cu fictiuni de felul Dlui Goe. Exista totusi o diferenta intre autori si personaje.

DG: Coane Dorine aceasta declaratie de amor a domniei voastre este monumentala. Zau! Pe parola mea de onoare (vorba-i vorba). Greu de presupus ca s-ar putea promova o alta mobilata cu o mai mare densitate de con-fuzie pe centimetru liniar de fraza. Coane Dorine, domnia voastra negati evidenta. Evidentele. De unde ati tras d-voastra concluzia ca dl.Goe s-ar stradui sa stabileasca „un dialog”. Dialog??? Aăăâ-zdâ… Pai coane Dorine „dialogul” nu este doar o forma particulara, oarecare, limitata a unei clase mai generale numita „comunicare”? Credeti oare domnia voastra ca ar putea aspira dl.Goe la „parte” in dauna „intregului”? Puteti crede, e dreptul d-voatra suveran. Eu cred ca noi doi „comunicam” foarte bine, foarte eficient, chiar si-n aparenta absenţă a „dialogului”, desi din mesajul d-voastra, care sunteti un partizan inrait al dialogului unilateral, nu rezulta ca aceasta forma de comunicare ar lipsi cu totul din peisaj. Ca n-oti considera ca monologati cu martori, despre voci pe care numai d-voastra le auziti. Partea cu adevarat nostima este ca nici macar „comunicarea” nu este (nici pe departe) obiectivul pe care „tine neaparat” dl.Goe sa-l atinga (din cand in cand), ci un altul (…), foarte bine intermediat de catre nostimul si eficientul canal de meta-comunicare stabilit intre dv. si dl. Goe (amorsat de dânsul si intretinut cu sfintenie de catre domnia voastra). Si cand zic „d-voastra” nu ma refer catusi de putin la „autorul” Tudoran ci la personajul „conul Dorin” (frate bun, dupa tata, cu dl.Goe). Este trist ca autorul Tudoran, care tânjeste dupa „dialog”, nu e in stare sa-si asume niciunul dintre personajele pe care le intrupeaza, cenzurand fara nicun motiv rezonabil, replicile altor personaje de pe scena. Noi dimpotriva credem ca diferentele dintre personajele fictive si autorii plini de (o) personalitate nu-s chiar asa de insurmontabile, dupa cum a dovedit-o prietenul nostru Augusto, iesind din Negura conului Miguel, destul de independent incat sa-l impresioneze chiar si pe amicul  Laurentiu Ursu.

Ca fapt divers ar mai trebui mentionat ca conul Dorin nu cenzureaza doar personaje fictive si inconsistente (precum dl.Goe) ci si scriitori cunoscuti si arhi-cunoscuti, precum cel din persoana d-lui Viorel Padina, intrupat de catre personajul AVP. Daca adugam ca pe lista celor cu care „dialogheaza” conul Dorin, certocratul, sunt in fapt multe fictiuni pseudonimice rezulta ca in fapt, conul Dorin una fumeaza si alta bea, criteriile sale de „acceptare” sau „respingere” ale „dialogului” fiind cu totul altele decat cele sugerate in mesajul adresat direct si strict personajului InimaRea.  Ne intristeaza acest fapt confuz precum si cealalta confuzie sufleteasca a autorului Tudoran care simte (in mod cu totul eronat) ca cineva l-ar considera „obligat sa intretina dialog”. Nimic mai fals. Nu e obligat si nimeni nu-ncearca sa-l oblige. Nu-i interzice nimeni sa cenzureze si sa modereze pe blogul Certocratia. Nici nu-i cere nimeni sa dea explicatii pentru motivele pentru care o face. Faptul ca domnia sa se tot straduieste sa explice de ce nu-i obligat sa explice este in sine o explicatie (o explicatie care se anuleaza pe sine, analoaga cu ideea nostima ca suturile in fund pot fi un pas inainte chiar si atunci cand ti le tragi singur cuc, in cerc, restrans). Il asiguram pe domnia sa ca are tot dreptul sa-si modereze blogul, sa publice si sa promoveze ce comentarii doreste (prin posta redactiei). Semnalul de alarma tras de catre dl.Goe, vizavi de cenzura, nedeontologii etc vizeaza anumite „principii” care n-au caracter de obligativitate ramand, pentru domnia sa, pur facultative.  Autorul Tudoran ar trebui totusi sa inteleaga (spre linistea sa epistemologica) ca ceilalti (infernul) au dreptul sa ignore sistematic masurile sale de pre-vedere, promovand astfel un interesant si democratic meta-dialog intre  personaje si autori impersonali dar cu personalitate.

Update 4 decembrie 2014. Am postat pe Contributors un comentariu refuzat abuziv pe blogul Certocratia. Umbra d-lui Tudoran ne-a luat urma si a tinut sa plesneasca o minciuna gogonata si inutila. S-a apucat sa afirme ca nu, nici vorba de vreo cenzura, si ca „Tony” (un lunatic) n-ar fi postat nimic pe Certocratia, inventatand inventii pentru a se da victima (probabil pentru a face impresie pe Contributors), speculand ca n-ar exista dovezi. Ba mai mult, cu o seninatate stranie, bloggerul a sugerat si cam ce fel de dovezi ar fi necesare. Ne deranjam sa-i facem pe plac si postam dovada:

Cenzurat

Posted in Arcaluigoeologie, Poetul GreFo | Etichetat: , , | 21 Comments »

Dezvaluiri senzationale

Posted by Arca lui Goe pe martie 31, 2012

Dupa cum am mentionat anterior, astazi 1 Aprilie, va vom prezenta cateva dezvaluiri senzationale, mai mult sau mai putin emotionante pentru vizitatorii nostri mai mult sau mai putin vizibili. Primul set de dezvaluiri este din actualitatea imediata si pot fi verificate cu usurinta cu GOOGLE (se gasesc AICI), iar al doilea set provin din trecutul care ne tot bântuie si care tot nu vrea sa devina trecut si se gaseste AICI in Comunista Eră. ATENTIE: Responsabilitatea pentru vizitarea acestor dezvaluiri, pentru emotiile aferente vizionarii precum si pentru atitudinea fata de ele (le credeti, nu le credeti) va revine integral. Cei incapabili sa-si asume aceste responsabilitati sunt rugati in mod insistent sa nu acceseze paginile respective. Va multumim pentru intelegere si colaborare.

1 Aprilie – Pacalelile se tin lantz. Dupa ce ne-a pacalit Stefan Radof, acum poftim cultura ne mai pacaleste si Ion Lucian (AICI)

Update: 1 Aprilie e mare. Mare e 1 Aprilie. Incap in el glumele tuturor. O alta gluma (tot) mare ne face si scriitorul Dorin Tudoran. Pe Certocratia despre care chiar domnia sa marturiseste ca e blog da’ prost e 😯 Cercetati daca nu ma credeti (AICI) in „antet”. Si se (cam) stie ca de multe ori, noi oamenii, si intelectualul Dorin Tudoran este si el om, tratam in gluma ceea ce nu indraznim sa tratam in serios (pentru ca nu ne da mana). Scriitorul Dorin Tudoran ar dori sa se certe cu dl.Goe, sa-l puna la punct, sa-l ironizeze si sa-l arate lumii mic si rau. Dar pas de a putea pentru ca moderatorul sau (care se ocupa in mod temporar de administrarea blogului noaptea) il saboteaza, cezurand fara mila si fara logica mesajele d-lui Goe, lasandu-l astfel pe dl.Tudoran fara ilustrari potrivite. A incercat dânsul de cateva ori sa recupereze din spam cate un esantion pervers dintre mesajelor odioase ale acestui personaj funest (n.b.Dl.Goe) ca sa-l arate con-fratilor sai si sa-i atzate in contra sa sau macar sa nu-l combata pe dansul cand se da la Dl.Goe, dar in zadar. Si atunci, scriitorul Dorin, inventiv, profitand ca e 1 Aprilie, a gasit o modalitate simpla si ingenioasa de a rezolva problema in deplina siguranta (ca sa nu zicem securitate). A compus chiar dansul un mesaj in numele d-lui Goe (AICI), imitand slova baiatului (plastografie, plastografie inteleg, dar pana unde?), nu i-a fost greu ca e si d-lui un pui de d.Goe de mai mare dragul, si asta nu de ieri de alaltaieri, ca-i batran adolescentul Nea Goe Tudoran, si a reusit inca odata sa se certe singur cu umbra d-lui Goe pe Certocratia, cu martori. O performanta demna de 1 Aprilie. Aplauze si din partea noastra.

Update. Ultima ora: Gluma de 1 Aprilie a scriitorului Dorin Tudoran s-a fâsâit inainte de termen. Intelectualul Tudoran, observand ca ceilalti intelectuali certocrati o cam iau adlitteram s-a decis sa se deconspire pe sine in postura de Nea Goe Tudoran, omul care vorbeste curajos singur, declarand ca se afla deja in 2 Aprilie si ca asteapta cu nerabdare ziua de 1 Aprilie de anul viitor. Asa de tare si-o doreste incat este foarte posibil sa se trezeasca-ca i se ofera in fiecare zi. Caci fiecare zi este o sarbatoare. Nu? Daca nu, nu. Dl. Scriitor Tudoran, indragostit pana peste cap de propriile-i „calambururi” insista cu formula ri(t)mata care-i si magistrala-n mintea sa (e si intelectual): „dl Goe De Care Nimeni Nu Are Nevoie”. De unde rezulta cu claritate ca dl.Tudoran este Nimeni. Alaturi de cei in numele carora vorbeste, vorbeste, vorbeste, singur, singurel. Nu stiu de ce a trebuit sa insiste. In plus, ca veni vorba despre mintea sa, care „plastografiindu-l” pe veritabilul d.Goe, a pomenit asa aluziv niste organe interne si externe, trebuie remarcat efectul comic al distopiilor care afecteaza aceasta minte de poet bantuita de tot felul de organe. Pana la urma i-au ajuns la gura. Asa se defuleaza dansul (mofluzul) cand nu se screme sa se burzuluiasca in gol la intelectualii care nu-i sunt comentatori in blog, ale Vladimir Tismaneanu, Horia Roman Patapievici, Mircea Cartarescu, Mircea Mihaies, Ioan T. Morar, Sever Voinescu, Traian Ungureanu, Mihail Neamtu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si, cu voia d-voastra ultimul pe lista Viorel Padina si care nu-s patrioti ca aplau-dacii si geto-dacele sale certocrate, pe care insinueaza ca un misel ca i-ar fi insultat pana la ingretzosate invizibilul d.Goe. Traiasca deontologia comunicarii si intelectualitatea certocrata a minunatului poet Dorin Tudoran, omul nostru de la Washington.

Update: Scriitorul Dorin Tudoran, smulge cu mare greutate unele mesaje de-ale d-lui Goe din mana moderatorului sau temporar, luptandu-se crunt cu acesta, si le posteaza pe apucate pe blogul sau de unde urmeaza ca moderatorul sa le retraga. Ca sa-i venim in ajutor, si pentru ca avem si noi in spam aceleasi mesaje, astazi, de 1 Aprilie, promotional, postam mesajele d-lui Goe, refuzate in mod abuziv pe Certocratia, la topicul despre TURCI.

Raspunsul d-lui Goe la mesajele #1 si #2 ale scriitorului Tudoran (semnate in fel si chip):

Si uite asa, coane Dorine cine se scoala de dimineata departe ajunge. Ati vazut ce-ntamplare? De 1 Aprilie, Dl.Goe a facaut dansul ce-a facut, zapacindu-l inca o data pe moderator (tempul acela inept) si-a ajuns pe locul intai in Certocratia Vesela (detronandu-l pe fratele Antonesei), iar d-voastra, coane Dorine (plastograful ordinar) ati picat pe locul 2. Acuma daca suntem doar noi intre noi (mai ales d-voastra) trebuie spus ca, trezit asa in puterea noptii ca sa-i iau fata Palarierului, am fost nitel aiurit si-am facut o mica impreciziune in minunatul mesaj mentionidu-i intr-o lista incompleta (l-ati uitat pe dl.Padina, nu?) pe niste tovarasi de-ai d-voastra (Serban Foarta, Liviu Antonesei, Florin Iaru, Vasile Gogea, Daca_nu_nu si alte InimiRele) cu care dl.Goe chiar n-are nicio treaba. Misto ordinea analfabetica ierarhica in care sunt asezati. Le cer scuze pentru asta. Dar am circumstante atenuante: puterea noptii, repezeala, subconstientul (ca asa suntem noi d-ni Goe, ne bazam mult pe subconstient) etc. Dar acuma venind de la subconstient la constient, constat cu emotie ca mi s-a revelat misterul banarii. Asadar marinimosul moderator m-a banat pana acuma in semn de solidaritate cu scriitorii pe care (chipurile) i-ar fi ofensat bascalioasele mesaje al d-lui Goe. Incolo nu. Ca un scut al crestinatatii in fata atacurilor pagane ati fost coane Dorine, ci nu ca sa va protejati propriile sensibilitati epiteliale in exces ati procedat d-voastra asa (nedeontologic), ajungand sa va certati singur cu dl.Goe, noapte si zi. Tttt. Singur dar cu martori. Sa-i asteptam asadar pe Martorii lui Tudoran. Trebuie sa apara. E duminica, e 1 Aprile, ce alta treaba au? Caz doară nu v-or lasa singur cu turcii de ziua mea. Apropo, frumoase urari. Va multumesc frumos. Va doresc si eu coane Dorine, la multi ani, plini de succese literare si dizidentiale la blog, in pace si armonie, alaturi de cei dragi. Sa transmiteti va rog si acasa, cele bune din partea mea (acasa adica si persoanei care interpersoneaza personajul conul Dorin de la blog si mai nou (sau nu) si pe cel de Nea Goe Tudoran). Cu drag (pe bune) al dv. dl.Goe.

P.S. Multumesc celor care s-au abtinut (si se vor abtine si-ncontinuare) sa comenteze acest imprudent text // Your friend, Dl.Goe
***

Raspunsul d-lui Goe la mesajul #5 al scriitorului Tudoran:

Coane Dorine e bine ca v-ati grabit sa incheiati ziua de 1 Aprilie inainte de termen si sa lamuriti cum sta treaba, ca uite sarisera enemicii sa puie botul la facatura, desi dansi, nevazand mesajele d-lui Goe n-aveau de unde sti ce stiti d-voastra (care habar nu aveti dar va prefaceti). Ei doar va cred pe cuvant ca pe un Dumnezeu oarecare al blogului sau. Pacat ca nu i-ati lasat si pe altii sa-si dea in petec. Ar fi fost amuzamentul mai mare. Nu asta doreati oare si domnia voastra? Sa se solidarizeze intelectualii cu dv. in contra d-lui Goe? Cum nu? Ah, fir-ar a dracului de viata amarata ca m-a facut mama fara noroc. Coane Dorine mie imi place enorm de d-voastra pentru ca desi n-aveti haz reusiti sa fiti extrem de amuzant. Bunaoara glumele astea ratate cu dl.Goe sunt monumentale in felul lor. Sper sa le vada toata lumea care le are de vazut pana sa nu va vina ideea de a le retrage de pe blog (cum ati mai facut) cerandu-va spoi, frumos, scuze d-lor cu urechi extra-fine, pe care chipurile ii protejati de atacurile miselesti, inghitind de unul singur, pe ascuns, rahatul pe care-l stoarce dl.Goe din d-voastra, din greseala.

P.S. Transmiteti-i va rog din partea mea d-lui InimaRea ca nu-l pot avansa la gradul de „jigodie” pentru ca e prost, dar il pot trimite in piz-da buna a mamei sale, daca tot e dispus sa infulece legat la ochi. Si Daca nu, nu.
***

Raspunsul d-lui Goe la mesajul #10 al intelectualului Tudoran:

1 Aprilie se-ntoarce! Uraaaaa… Coane Dorine sunteti monumental, pe onoarea mea. Faptul ca ati tinut sa precizati in clar ca mesajul #9 e scris de dl.Goe-dl.Goe si nu de Nea Goe Tudoran, este o oda de slava inaltata inteligentei colocatarilor acestui minunat blog. Bine naibii ca le-ati spus, ca cine stie ce mai iesea. Impresia ca postarea pe sarite, selectiva, a mesajelor d-lui Goe v-ar avantaja este in sine o gluma (pacaleala) atat de mare incat râd cu lacrimi. Dar labil mai sunteti la bila coane Dorine. Pai nu-i promiseserati solemn d-lui cu Inima Rea si minte asa si asa, ca nu se va mai auzi nimica despre dl.Goe pana la anul pe 1 Aprilie? Ce s-a intamplat? Ati facut un salt in timp? Inainte sau inapoi? Coane Dorine sa traiti si sa infloriti si distractie sa tot oferiti. Ca si pana acum.

P.S. Va multumesc pentru serviciul de posta pe care l-ati operat la rugamintea d-lui Goe, in favoarea d-lui Inimioara.

* * *

Si ziua continua si noaptea. Si a doua zi. Caci in fiecare zi e 1 Aprilie. Bloggerul Dorin Tudoran o demonstreaza cu aplomb.

Posted in Arcaluigoeologie, Poetul GreFo | Etichetat: , , | 14 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: