(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘D’Artagnan’

Amici

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 29, 2012

Amici

De I.L. dArtagnan

http://www.dorintudoran.com/2012/10/15/campaniile-si-ferocitatea-ridicolului/

Domnul Mircea şade la o masă în berărie şi aşteaptă să-i pice vreun amic. Nu aşteaptă mult deoarece dl Mircea are mulţi amici. Buni. Iată că apare dl Dorin, unul dintre cei mai buni amici ai săi. Pare niţel obosit, iritat.

Dorin.: Bonsoar, Mircea!

Mircea: Bonsoar, Dorin!…Iei o bere?

Dorin: Iau.

Mircea: Băiete, două mari! ( Către Dorin) Da’ ce ai? Te văz cam…

Dorin: Sunt cam obosit…am stat aseară târziu pe blogul meu, am răspuns la comentarii…am vorbit de tine…

Mircea : De mine?! Ce?!

Dorin: Ei, mai nimic…fleacuri! Nu ştii cum sunt forumişţii, comentatorii?

Mircea: Adică…cum sunt?! Mă vorbeau de rău? Mă înjură?

Dorin: Uite, vezi, acesta e cusurul tău- exagerezi!

M.: N-ai spus tu?

D.: Ce-am spus eu? nu ţi-am spus nimica… Ţi-am spus că aşa sunt oamenii…Tu vrei numaidecât să te laude toată lumea, şi să nu-ndrăznească nimeni să-ţi facă o critică, fie cât de mică. Vezi, ăsta e cusurul tău – prea te crezi.

M.: Ba nu mă crez deloc, să mă ierţi; da mă mir că nu găsiţi alt subiect de conversaţie decât pe mine…

D.: Daca a venit vorba… Mai la urmă, nu te-a vorbit nimeni de rău pe faţă… fireşte că n-ar fi îndrăznit: ştie ce buni prieteni suntem… Da‘ ştii, aşa ciupeli.

M.: Cam ce?

D.: Cârcotaşi… Mai ales unul dintre el nu te poate suferi, şi ţi-e amic.

M.: Cine-i ăla?

D.: Ei! asta e!… Ce-ţi pasă?

M.: Aş vrea să-l ştiu.

D.: Nu se poate.

M.: Parolă de onoare că nu-i cer nici o socoteală; n-am să-l fac niciodată să-nţeleagă că am aflat ce-a spus…

D.: Mai întâi, nici nu ştii ce a spus…

M.: Ce-a spus?…

D.: Uite, ăsta e cusurul tău – eşti curios.

M.: Bine, frate, fireşte că sunt curios să aflu ce se spune pe socoteala mea, mai ales de amici, ca să ştiu cui să mă încrez, cum să mă apăr.

D: Zicea că te-ai ofticat tare cu premiul Nobel. Zicea că te lauzi că te citeşte Băsescu şi Udrea şi din cauza asta te crezi mai important decât Mo Yang ăla.

M.: Am zis eu aşa ceva?! Când am zis?

D.:Mai zicea că eşti mincinos. Că te prefaci că nu ştii cine-i SIE dar îl susţii pe Ungureanu.

M.:Formidabil! Şi ce mai zicea individu‘ ?

D.: Nu te poate suferi… Nu ştiu cum venise vorba de valoare în literatură, şi zic eu: „Uite, Mircea e un scriitor deosebit”… că ştii că eu te-am considerat întotdeauna un adevărat talent, nu că mi-eşti amic, fiindcă mai la urmă, dă-mi dai voie şă-ţi spun, n-am nici un interes să-ţi fac curte… Acu‘ , ce să mai vorbim?… te cunosc şi mă cunoşti, slavă Domnului! toate defectele le pot avea; dar trebuie să mărturisiţi toţi că am şi eu o calitate – sinceritatea; şi-ţi spun sincer că mi-ar părea foarte rău să vie tocmai amici şi să zică, mă-nţelegi…

M.: Dar de ce ar zice amicul meu că n-am talent?

D.: Apoi tocmai la asta vream s-ajung; dar dacă mă întrerupi mereu! Uite, vezi! ăsta e cusurul tău – întrerupi!

M.: Ei! după ce mă judecă dumnealui pe mine că n-am talent?

D.: Zice că eşti cunoscut doar pentru că-l pupi în fund pe Băsescu!

M. Nu-i adevărat!

D.: Zice că ICRul a băgat o groază de bani în tine la ordinul lui Băsescu!

M.: Păi editurile străine aleg cărţile! Ce-au ele cu Băsescu?!

D.: Zice că premiile le-ai luat după ce te-ai pus bine cu pedelişii!

M.: Păi literatura mea n-are nicio legătură cu opiniile mele politice şi, oricum, premiile au fost primite înainte să fac eu comentarii politice!!

D.: Zicea că, la urma urmei, valoarea în literatură e relativă, nu ai nici un etalon să spui despre cineva dacă e talentat sau nu. Deci şi tu…

M.: Da?…mă rog, cine-i amicul acesta de care vorbeşti?

D.: Uite, acesta-i cusurul tău, eşti indiscret! Înţelege româneşte că nu ţi-l spui. Eu am toate defectele câte pofteşti; da trebuie să mărturisiţi toţi că am şi eu o calitate – eu sunt discret… Dacă sunt eu prost… şi-ţi spun… da‘ iacă tac… şi aldată să-mi dai cu tifla dacă ţi-oi mai spune ceva… (Către chelner:) Băiete, încă două mici…

M.: Şi… numa‘ atâta a zis amicul de mine?

D.: Zice că eşti orbit de atâta adulaţie faţă de Băsescu şi din cauza asta calci în străchini!

M.: Eu? Adulator al lui Băsescu? Şi ce mai zicea?

D.: Nu-ţi mai spui, că te superi… Că asta trebuie să mărturiseşti şi tu că e cusurul tău – te superi.

M.: Pe onoarea mea, nu mă supăr…

D.: Zicea de nevastă-ta… că…

M.: Că ce?

D.: Că… În fine, prostii! ce să-ţi mai spui?… Da! dar i-am tăiat nasul. Nu-ţi permit, zic, să te atingi, mă-nţelegi, de onoarea femeii amicului meu!

M.: Cum! pe onoarea nevestii mele?

D.: Zicea că nevastă-ta scrie versuri pornografice…

M.: Dar versurile alea nu sunt scrise de nevastă-mea, se poate demonstra foarte uşor! Ascultă-mă, Dorine! să ştii că mă supăr serios!… Trebuie numaidecât să-mi spui…

D.: Dacă nu vreau.

M.: Trebuie să vrei! auzi! fiindcă-ţi trag palme, mă-nţelegi!

D.: Ei, uite, vezi? ăsta e cusurul tău – eşti violent.

M.: Îţi trag palme, mă-nţelegi!

D.: Ia poftim!… Ei! apoi nu mă lua aşa repede, că… Auzi dumneata! Dar nu strici tu; eu stric… Viu şi-ţi dau de ştire să te păzeşti de amici, să nu te-ncrezi în oricine ca un zevzec, şi-ţi atrag atenţia asupra ce spune lumea despre talentul tău, orbirea şi ferocitatea ta în susţinerea opiniilor politice, şi tu, în loc să-mi mulţumeşti, te răţoieşti la mine… O să mă faci să te evit altă dată…

M.: Care va să zică, nu vrei să-mi spui?

D.: Nu.

M.: Mersi.

Nervos, Mircea se duce la tejghea să-şi plătească consumaţia. Un muşteriu nou-venit, anume Comentatorul, se apropie de masa celor doi amici şi salută cu voce răsunătoare:

C.: Bonsoar, Dorine!

D.: Bonsoar, Comentatorule!

C.:Felicitări, domule, straşnic articol ai mai scris despre dl Mircea! Să ştii că ai dreptate, prea se crede buricul pământului…şi prea-l pupă-n dos pe Băsescu, poate poate îi dă un os de ros…cineva trebuia să-i spună adevărul…

Tocmai atunci Mircea se întoarce la masă şi aude conversaţia…

M.: Acu‘ ştiu cine-i amicul!…

Reacţia lui Mircea să şi-o închipuie fiecare cum doreşte.

P.S.Pentru respectarea adevărului, trebuie spus că bârfa privitoare la nevastă nu aparţine amicului, dar ea este extrem de vehiculată de către persoane binevoitoare, extrem de pudice, ce luptă permanent pentru un spaţiu public curat.

Aş mai putea face observaţia că mare adevăr este în vorba „fereşte-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani mă apăr şi singur!”!

* * *

Schita de mai sus este rezultatul unui moment de inspiratiune al d-lui D’Artagnan (un conte care conteaza), co-autor al blogului Decablogul Muschetarilor.

Posted in Poetul GreFo | Etichetat: , , , | 6 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: