(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Dilema’

Iesirea din Dilema capitalista

Posted by Arca lui Goe pe iunie 13, 2012

13 mai 2012 – Dupa cum bine stiai, iar daca nu stiai n-ar strica sa afli, pe la inceputul acestui an de gratie (vorba vine) 2012, mai precis prin februarie 13 (ziua de nastere a lui Nenea) hebdomadarul simpaticului Plesu, patronat de Caragiale, administrat de Vasilescu, comentat de Georgescu si intitulat Dilema Veche (Siamo vechi Giovani), imitand (si se stie ca imitatiile n-au valoare) gestul de acum cativa ani (buni, vorba vine) a celor de la Academia Catzavencu (neicusorule, care va sa zica ca ma intzeledzi), a introdus abonamentul digital. Prin urmare ca sa citesti Dilema on line trebuie sa-ti livrezi identitatea civila, redactiei si mai civile a revistei, plus un bonus de 3 euro pe luna. Un pas mic pentru om (sa-l numim Vasilescu) un pas mare pentru omenire (sa-i zicem Dilema plus opinia publica si cu publicul).  Am putea zice ca, prin aceasta man-opera, s-a trecut (doamnelor si domnilor) de la (până la) Dilema Veche la:

Dilema de Trei Parale

Un business cu cultură care pune in comun şarmul sărmanului Plesu, notorietatea bietului Caragiale, sobrietatea seriosului Vasilescu si cu umorul involuntar al bravului Georgescu (zis si Razvan). Popescu lipsind nemotivat din inventar. Un gest disperat sau o masura pragmatica? Grea Dilema. Am avut la vremea respectiva un schimb de replici cu dl. Vasilescu, in subsolul articolului sau (Tot despre abonamentul digital) in care incerca sa explice de ce e bine (corect, moral, estetic si oportun) sa se introduca aceasta taxa pe lectura adaugata. In finalul acelui dialog (consemnat aici: Dilema Abonamentului Digital) ii promisesem (semili-solemn) d-lui Vasilescu, con-sul-tanţă domgoistă (gratis mama soacră) in vederea sporirii traficului on-line la Dilema. Ceea ce-mi si propun cu limba de moarte.

Cat de eficienta si convingatoare a fost disertatia explicativa a d-lui Vasilescu se poate constata din lectura multelor (si simptomaticelor) comentarii adaugate in subsolul articolului (record absolut pentru dl.Vasilescu) si pe care te invit sa le citesti (AICI) ca sa-ti faci o idee puicusorule. Con-vingatoare sau nu, nu conteaza, intrucat micul pas pentru om a fost facut, si asa, pe multe articole din Dilema de Trei Parale, a fost pus lacatul (vezi la fata locului). Pe altele nu. Lacatul, simbolul deschiderii catre economia de piată si al iesirii din era gratuitatilor comunistoide. Pai nu? Pai da. Pentru ca Dilema (in spiritul si litera termenului) să nu piară (de la gară pân la moară) si să nu moară, capitalismul de trei parale, instaurat pe o latura a dilemei, este balansat de tenta si tonul comunistoide  aferente comentariilor facute de catre vătafii vii ai revistei (altminteri simpatici), Vasilescu si Chivu (baiat tânar, de viitor). Asadar Dilema persista. Daca s-or fi rezolvat sau nu problemele financiare ale Dilemei si daca balanta contabilă denotă succes de cassa, n-am de unde sa stiu… Ceea ce stiu este ca numarul cititorilor (baza selectiei comentatorilor pseudo-anonimi) a scazut si că, pe termen lung, sansele atragerii in circuit a mai multor cititori (de calitate) s-a diminuat. Ceea ce este o pierdere. Socială. De dragul discutiei si utopiei am schitat o lista de sugestii (a la Dl.Goe) pe care o revista cu profilul si componenta Dilemei le-ar putea incerca pentru a spori… doritele efecte ale unei astfel de intreprinderi… Aparitia listei de sugestii (nu reclamatii) este programata anterior la o data ulterioara din motive de impact pre-calculat (pe scara Richter cu dispensă). Pana la acea aparitie (care oricand ar fi nu poate insemna decat curand) ma intreb retoric (si te intreb si pe tine la fel) daca:

a) O exista vreunul dintre autorii de la Dilema Veche care considera ca ar fi firesc sa-si poata castiga existenta (sau o parte substantiala a acesteia) scriind un articol pe saptamana la Dilema Veche.

b) Este benefic faptul bizar ca navigatorii independenti, care esueaza fara abonament, pret de un bob zabava, la Dilema foarte veche si online, sa poata citi comentariile amatoricesti pe larg ale anonimilor cu abonament pe scurt, scrise sub un ciot dintr-un articol ce pare cenzurat… Cat de hilar…

(Para-n-teza: Din cand in cand, cate un articol de interes national al cate unui autor altminteri incuiat (sub lacat), apare la vedere.

„Constat cu oarecare mirare ca articolul de azi al d-lui Andrei P. este disponibil la liber (cum s-ar zice), vizibil pentru toata lumea. Daca nu-i cumva vorba despre o promotie menita sa atraga mai multi abonati, cred ca ar putea fi vorba ori de una ori de alta. Dilema. Ori Dilema s-a sesizat fata de mesajul in care constatam cu agreabila surpriza ca mesajele d-lui Goe sunt accesibile tuturor in timp ce ale d-lui Andre P., nu (cum ar veni cenzurat la dansul acasa) luandu-se astfel masuri in contra concurentei neloiale, ORI domnul Andrei P. scrie doua feluri de articole: unele pentru mase (ca acesta, vizibil la liber) si altele dedicate elitelor (ca cel de data trecuta). Sper sa ma lamureasca dl. Vasilescu. Daca nu, nu.”

Para-n-teza inchisă)

c) Or fi crescut semnificativ incasarile? Dar traficul? Dar patima? Dar rostul?

Sper ca in rest esti bine, sanatos… tu trecatorule 😉

Posted in Arcaluigoeologie, Dilema Plus - Dilema Minus | Etichetat: , , , | 2 Comments »

Forumul Dilema si Campionatul Mondial din Proxima Centauri

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 28, 2011

Practicantii promotori ai importantei de sine in spatiile virtuale (anonimi, animisti, anonimisti, n-anonimi, onanimi, notorii, vorbitori, nevorbiti, vorbeti, consacrati sau in curs de consacrare etc, in fine, toata gama) stiu cat de important este, esential, ca eterul in care-si transmit mesajele sa fie un bun conductor de „electricitate”, astfel incat decalajele datorate vitezei finite de transmitere a mesajelor sa nu interfereze dramatic sau melo-dramatic cu decalajele datorate vitezei de reactie emotional-intelectuala (tot finita) a participantilor la trafic. Putini se incumeta sa-si promoveze importanta de sine, talentele, valoarea, candoarea, ontologia si deontologia, in spatii in care moderarea dureaza zile intregi, pentru ca riscurile de a fi mai ridicoli decat in conditii normale sunt destul de ridicate. Daca urmatoarea editie a campionatului mondial de fotbal s-ar desfasura, sa zicem, nu in Brazilia ci pe o planeta din sistemul Proxima Centauri si am dori sa avem un comentator la fata locului ar trebui sa-l trimitem din vreme pentru a putea participa la festivitatile de deschidere (echivalente cu aparitia unui articol al d-lui Andrei P. in Dilema Veche pe Planeta Veche, de ex.). Omul nostru dotat cu o nava capabila sa calatoreasca cu viteza luminii (sau pe aproape) ar trebui sa plece cam cu patru ani mai inainte. Lui calatoria i-ar lua sub o ora, nici n-ar avea timp sa-si scrie cuvantul de deschidere, dar ar ajunge acolo taman la pont. Ar incepe sa transmita, iar noi i-am auzi vocea si am vedea imaginile dupa alti patru ani, chiar daca fotonii purtatori ai informatiei ar ajunge (din punctul lor de vedere) instantaneu. Ne-am bucura ca prostii pentru niste goluri marcate cu mult timp in urma. Poate in alt tarâm, in alt regim. Bietul comentator virtual de fotbal s-ar intoarce dupa o calatorie de cateva ore in care e inclus si meciul de deschidere, constatand ca in lipsa sa s-au scurs pe pamant mai bine de 8 ani si ca, intre timp, tot ce era de comentat s-a comentat si ca oricum nu mai intereseaza pe nimeni cine a castigat campionatul mondial de acum 8 ani. Cam asa este sa comentezi pe forumul Dilemei Vechi. Totusi ambitie si ambitiosi exista. Bunoara dl.Goe si altii.

Intr-un trecut oarecare, relativ, care oricum creste (i)reversibil in urma noastra, dl. Andrei P. un vector al comunicarii virtuale, a inghegat  O teorie a intrebarii (AICI). Dar vorba `ceea, teoria ca teoria… Intr-un nou episod transmis de pe Proxima Centauri domnia sa a trecut la exemplificari, extragand din scrisori (in varianta clasica nu e-relativista) venite de la cititori unele intrebari (ce respecta standardele teoretice preconizate de catre teoria restransa a intrebarilor bine formulate) si carora, asadar, li se poate raspunde. Intrebarile (cu variante de raspuns incluse) venite de la o tanara domnisoara din Focsani, sunt foarte generoase cu adresantul cunoscut AICI (Intrebari si unele Raspunsuri – Dilema):

Ce este, în fond, literatura? O sumă de „vorbe bine ticluite“, sau o „copie a realităţii“? O „jucărie“ estetizantă de „lumină şi cuvinte“, sau un mod de „a surprinde veridic viaţa“, „în sublimul ei“?

Asadar ce este, in fond(!), literatura. Ce univers vast de-de-zbatere! In fata acestei provocari munumentale nu se poate sa nu-ti amintesti de conferinta sustinuta de catre precurrsorul d-lui Andrei P., dl.Caragiale, in fata Societatatii protectoare a Muzelor Daco-Romane, cu tema „Ce este Arta”. Insist sa o savurati, chiar si in reluarea, AICI ori (daca aveti posibilitatea) s-o audiati in interpretarea d-lui Radu B.

De la general la particular si de la particular inapoi la general, s-ar putea desigur reconstitui spontan (o intreaga nebunie), faimoasa polemică dintre sustinatorii artei pentru artă versus ai celor pentru arta cu tendinţă ce i-a avut candva ca protagonisti pe Tony B. si Alexandru V. (sau invers) despre care insist sa cititi AICI.

Asadar putem considera ca literatura este o… arta, un caz particular, o instantiere polimorfica a clasei mai vaste a artei si ca prin urmare si literatura este exact ceea ce zicea nenea Iancu ca ar fi arta, in magistrala conferinta de acum 100 si de ani. Nimic nou sub soare. Domnul Andrei P. se fereste in expunerea domiei sale sa raspunza clar ce-i literaratura, dar propune o serie de ipoteze si intrebari ajutatoare care sa-i ingaduie cititorului sa afle, la alegere, ce-i cu literatura si ce este ea. Ba chiar sa-si dea seama daca (aoleu) jurnalismul e si el literatura sau nu. In discursul sau dl. Andrei P. indeamna la moderatie, moderare, mediere , intre toate cele ce literatura ar putea fi, astfel incat toate ingredientele (frumosul, veridicul, substantialul, utilul, misiunea) sa fie folosite armonios pentru obtinerea produsului finit: produsul literar. Desi este scriitor si eseist (adica producator de literatura), dl. Andrei P. este in primul rand un consumator (devorator) de cultura, arta si in cele din urma de literatura, fiind si critic de arta. Din acest motiv, impresia mea este ca in articolul cu pricina domnia sa are tendinta de a exagera in legatura cu prezentarea produsului literar in ansamblu sau, inclusiv ambalajul (de vorbe si realitati) al acestuia in dauna esentei, adica a acelei parti care mentine un produs literar in limitele ontologice ale definitiei sale de „creatie” si „artistica” adica ceva nou, ne mai vazut, care produce emotie.

Ca sa-mi ilustrez punctul de vedere am apelat la un contrapunct postat in Dilema Veche in subsolul generos al articolului, incercand o trecere inversa decat cea incercata mai sus, de la general la si mai particular. Dupa un timp de asteptare indefinit dl. Vasilescu i-a dat unda verde:

Contrapunct – adăugat de Dl.Goe la data de 21 Ianuarie 2011 10:01:45
Poezia este o forma de literatura, o subdiviziune, un caz particular, o instantiere a unei clase mai cuprinzatoare: literatura. Ceea ce i s-ar potrivi clasei ar trebui sa i se potrivesca (cumva) si subdiviziunii, formei particulare. Totusi daca in textul d-lui Andrei P. am inlocui termenul „literatura” cu „poezie” nimic nu s-ar mai potrivi. Este o dovada ca abordarea este gresita. Contingenta literaturii cu realul, realitatea si veridicul este contextuala si intamplatoare, neesentiala. Mai exista si alte arte care au problema asta, artele palstice in general (pictura, sculptura), despre care s-ar putea crede ca in principal redau si transfigureaza „artistic” anumite realitati observate de catre artistul creator. In fond literatura, ca si pictura, sculptura sunt in esenta lor definitorie, ca entitati logice, la fel ca si dansul sau muzica (cea mai abstaracta arta dupa matematica) tocmai ceea ce creaza artistul, intermedind un mesaj divin, abstract, profund, nou, din sine, fara vreo legatura cu realitatea in care este constrans sa creeze si care-l ajuta (doar) sa-si ambaleze arta (literatura in cazul in speta). Literatura „Celui mai iubit dintre pamanteni” nu consta in realismul naratiunii, al intaplarilor sau plauzibilitatii acestora, al personajelor sau dialogurilor, ci in acel ceva aproape inefabil pe care autorul l-a strecurat in ambalaj.

Dupa un alt interval „amasurat” a primit unda verde o replica venita de la cel pe care l-am pomenit mai sus la „si alti comentatori curajosi” si pe care-l credeam disparut pentru totdeauna din peisaj: dl.Polichinelle. Domnia sa (pe care nu-l banuiesc a fi poet) a replicat:

poetry as holy obstetrics – adăugat de Polichinelle la data de 24 Ianuarie 2011 11:01:32
Poezia nu e un delir elegant, tutelat de Muză, nici o reverenţă sibilinică dinaintea Misterului, ci o liturghie teogonică. La capătul ei, un zeu înţărcat îşi surâde taina…

Am fost siderat de reaparitia misterioasa a d-lui Polichinelle dar si de precizia si concizia cu care reusea, nepoet fiind, sa articuleze poetic, trecand prin preludiul a doua negatii, definitia exacta a poeziei, pe care presupun ca nici macar Viorel Padina, el insusi in persoana, n-ar putea-o contesta sau intregi invreun fel: „O liturghie teogonică la capătul careia un zeu înţărcat îşi surâde taina.” Sublim. Superficial, d.Goe s-a bucurat constatand ca misteriosul anonim, seraficul d.Polichinelle, un exclusivist elitist, care comenteaza (d)in obscuritatea anonimatului virtual doar la Dilema Veche si cateodata pe Arca lui Goe, sustine mai degraba varianta propusa vag de catre dl.Goe in dauna celei mai generale sugerata consistent de catre dl. Andrei P.

Spre verificarea acestei ipoteze am adaugat un mesaj:

Fara trimiteri obstetrice va rog… – adăugat de Dl.Goe la data de 24 Ianuarie 2011 01:01:24
Pai asta am vrut sa spun si eu mai in general, ca poezia nu este nici (a) nici (b) ci (c). Un „ce”. Prin urmare nu este nici (d), (e), (f)…si nu e (z). Nu reusesc sa-mi dau seama daca ati vrut sa ma contraziceti, sa ma talmaciti, rastalmaciti sau doar sa ma traduceti. In mod asemanator Literatura nu este nici (A), nici (B) ci (C). Un „CE”. Deci nu e (D), (E)… si nu e (Z). Poezia, literatura, orice arta este ceea ce este (arta) doar prin acel CEva intermediat de catre artist intru Continuarea Creatiei. Si reCreatiei. Recreatia mare. Prin urmare Arta, si pe cale de consecinta Literatura si si Poezia, nu au nici o legatura cu realitatea preexistenta, cu vechiul, cu ceea ce exista deja in preajma artistului. Dupa cum omul nu este lutul si nici macar felul in care Creatorul vede lutul. Sau se vede pe sine. Si nu e omul Om pentru ca e din CEva (din lut) si pentru ca e dupa chipul si asemanarea Cuiva. Doar mai multul e Omul. Literatura. Ma rog, nu discutam aici despre pseudo-literatura. Dar poate ca idealizam exagerat, ca muzica aceea care sentimentalizeaza obositor orice atom.

Vidul cosmic a intervenit iarasi. Mesajul n-a aparut. In schimb a disparut, retras de pe piata, si cel poropus de catre misteriosul domn Polichinelle. Cum si de ce s-a intamplat aceast enigmatic fenomen pot doar presupune. Dupa cuvenita asteptare am cazut spontan intr-un soi de solipsism vulgar. Am gasit de cuviinta sa nu mai insist cu neconcisele mele modele scurtand mesajul initial, la care am avut din nou acces, dupa disparitia replicilor ce-i erau atasate, parafrazanu-l pe dl.Polichinelle. Surprinzator dupa aceasta manevra au reaparut si replicile din aval, intr-un context acum-oarecum producator de confuzie, ca in romanele SF in care se calatoreste in timp inainte si inapoi astfel incat efectul poate sa se nasca, voluntar, inaintea cauzei. Iata ce poate sa iasa de la un exces de moderare (extremism de centru?) in care oricand, oricine poate cadea in capcana timpului. Pentru intregirea haosului un fragment scos din contextul mesajului meu initial, acum invizibil pe forum, este luat in balon de un oarecare VictoreL, care se baga-n seama ca sa ma ironizeze ca ma bag in seama: io si io exist. Ce sa mai! O placere, o fantezie, o nebunie sa comentezi comentarii la Dilema Veche. Succesul e garant.

Recomand spre documentare si:

Solipsismul ca esenta a omului
si
Golul (in) care sunt!

Posted in Arcaluigoeologie, Dilema Plus - Dilema Minus, Parerea lui Goe | Etichetat: , , , , , , , , | 30 Comments »

Zoon geo-politikon si Planeta Cinema

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 18, 2010

De fiecare când se intoarce acasa de la câte vreo sindrofie cu staif intelectual, petrecuta pe malul stang al Potomacului (sau chiar in amonte), coplesit de impresii, dl. Tudoran scrie repede… „în esență, poți conta oricând pe americani că vor face ce trebuie, dar abia după ce vor epuiza toate abordările greșite”… Doar ca abordarile gresite nu se epuizeaza niciodata, din greseala in greseala spre victoria finala… Iar Dorin Tudoran este si dânsul (si) american. Nu get-beget ci doar… get… dar get-ul conteaza, nu-i asa? Cat de cât.

…iar Tanti Mitza iubeste:

(1) Pace noului venit (Mir vkhodyashchemu)  – 1963 / Aleksandr Alov, Vladimir Naumov

(2) Dupa-amiaza de caine (Dog Day Afternoon) – 1975/ Sidney Lumet / Al Pacino … …

Astept Provincia

…vezi tot articolul…

Posted in Arcaluigoeologie, Poetul GreFo | Etichetat: , , , , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat: