(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Dorin Tudoran’

Pro-Gnoze

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 1, 2016

PRO-GNOZE pentru 2016 facute la sfarsitul lui 2015, propuse spre re-vizuire acum in 2017 pentru a se vedea ce s-a (mai) ales din ele. Asadar:

Financial Times continuă tradiția previziunilor pentru anul ce vine, iar o privire retrospectivă arată că estimările jurnaliștilor britanici s-au dovedit mai tot timpul cât se poate de corecte. Prăbușirea prețului petrolului, politica Băncii Centrale Europene și faptul că Putin nu va mai anexa teritorii au fost previziunile de la finalul anului 2014 confirmate în anul ce a trecut.

Iată cum văd anul 2016 jurnaliștii publicației economice britanice.

  • Va câștiga Hillary Clinton alegerile prezidențiale din SUA?

Da. Vor fi niște alegeri cu suișuri și coborâșuri iar cele mai urâte amintiri ce-i vor rămâne lui Hillary Clinton vor fi cele ale acuzelor ce-i vor fi aduse de republicanul Ted Cruz legate de caracterul ei și de slăbiciunea de care a dat dovadă în fața dușmanilor Americii. O mare parte din electorat va vedea în Clinton simbolul a tot ce este greșit și corupt în America de azi. Dar alegerile se câștigă la centru sau la ce a rămas din linia de centru în politica americană , iar Cruz va fi mult prea spre dreapta pentru alegătorul de la centru. În ciuda sondajelor care o dau la o distanță supărător de mică de Cruz, Clinton va câștiga categoric. Democrații vor redeveni majoritari în Senat. Însă Clinton își va începe mandatul într-o atmosferă foarte polarizata. Si nu va avea parte de o lună de miere.

  • Va părăsi Marea Britanie UE în urma referendumului din 2016?

Nu. Britanicii vor vota pentru a rămâne în UE. Nu vor fi entuziasmați, dar vor vota în spiritul unului simț care a prevalat în ultima vreme în Marea Britanie. Să lăsăm deoprate argumenele tehnice prin care premierul David Cameron încearcă să obțină o poziție mai bună pentru Marea Britanie în ce privește tratatele UE sau investitiile și schimburile comerciale mai mari. În cele din urmă, britanicii vor alege între logica calmă a fostului premier John Major si populismul UKIP, condus de Nigel Farage. Dacă nu câștigă logica lui John Major, atunci înseamnă că Marea Britanie va trăi vremuri tulburi.

  • Va rămâne Bashar al-Assad la putere în 2016?

Da. Assad va rămâne președintele de jure al Siriei în 2016, chiar dacă în realitate a fost redus la statutul unui lider războinic și nu mai este un șef de stat cu adevărat. A fost ridicat din punct de vedere militar de intervenția Rusiei care i-a lovit pe rebeli. Din punct de vedere politic, planul ruso-american din ultimele săptămâni prevede o tranziție de 18 luni. Chira daca procesul de pace va începe să câștige teren, Assad va face tot ce este posibil pentru a ramane la putere la Damasc.

  • Va ajunge cel puțin un stat membru G20 să ceară ajutorul FMI în 2016?

Da. Niciun stat dezvoltat membru al G20 nu va avea nevoie de un plan de salvare. Se poate doar ca Italia să ajungă în această situație, din cauza datoriei publice. Însă Banca Centrala Europeană o va sprijini și o va proteja. G20 are zece economii emergente. Unele se confruntă cu scăderea prețurilor la produsele de export ( Argentina , Rusia și Arabia Saudită sunt principalele exemple). Unele au deficite mari de cont curent (Arabia Saudită, alături de Brazilia și Africa de Sud). India și Africa de Sud au deficite fiscale mari. Altele, precum Brazilia, au deficite mai reduse, însă o datorie publică mare. Țările care sunt pe roșu la toate capitolele sunt Brazilia , Argentina și Africa de Sud. Supuse unor presiuni, aceste țări au schimbat recent miniștrii de Finanțe. Argentina are un nou guvern care promite o nouă abordare. FMI e pregătit. Va avea nevoie cel puțin unul dintre aceste state de un ajutor? Se pare că da.

  • Președinta Braziliei va fi demisă până la începerea Jocurilor Olimpice de la Rio?

Nu. Însă va fi pe muchie. Deocamdată, Dilma Rousseff are probabil suficient sprijin in Congres pentru a opri procesul de destituire. Însă cu cât trece timpul, cu atât recesiunea Braziliei se va accentua și sprijinul politic se va reduce. Procesul de destituire, chiar daca Camera Reprezentanților votează în favoarea sa, nu va începe decât pe 10 februarie. Procesul este complex și durează 180 de zile, iar Rousseff ar putea fi demisă abia în august. Aceasta ar fi după începerea Olimpiadei, pe 5 august.

  • Va mai fi Angela Merkel cancelar al Germaniei la finalul lui 2016?

Nu. Deși 2015 s-a terminat bine pentru Merkel, care a fost ovaționată la Conferința Uniunii Creștin Democrate, la finalul lui 2016 nu va mai fi cancelar. Aplauzele primite au parut o dovada că poziția sa este sigură – în ciuda presiunii cauzate de sosirea în Germania a peste un milion de refugiati. Însa doamna Merkel a promis să reducă fluxul de refugiați în 2016, iar acest lucru pare irealizabil, având în vedere că imigranții disperați continuă să vină, ajutați de traficanți.

  • Cine va câștiga Campionatul European de Fotbal din 2016?

Belgia. Este cea mai bună echipa din lume, potrivit clasamentului FIFA. Coeficientul este oate peste valoarea reală a echipei Belgiei, dar nu cu mult. Printr-un sistem bun de antrenament și scouting și printr-o politică foarte liberală de naturalizare a imigranților, această mică țară a produs un val de jucători de elită. Belgia poate alinia un trident ofensiv Eden Hazard, Kevin de Bruyne și Romelu Lukaku, staruri din Premier League a căror valoare ar ajunge la 150 de milioane de lire sterline. Echipa Germaniei este mai călită, cea a spaniei este mai unită, dar Belgia are de partea sa tehnica de calitate. Cu Franța în calitate de gazda, mai există și avantaju afinității.

  • Va diminua China valoarea yuanului?

Da. China are motive să mențină yuanul stabil în raport cu dolarul in 2016 – are excedent comercial mare și rezerve mari de valută, precum și dorința de a arăta lumii că yuanul cel roșu este o valută de încredere. Yuanul se poate deprecia până la 7 yuani pentru un dolar, față 6,48 în acest moment. Economia chineză se pare că va avea nevoie de două reduceri succesive ale dobânzii in 2016. Aceasta ar trebui să oprească scurgerea de capital din China , fapt care ar pune presiune pe monedă. Traiectoria yuanului nu va fi una lină. S-ar putea să fie cel mai volatil an pentru moneda chineză.

  • Vor concura atleții ruși la Olimpiada din 2016?

Da. Nu există voința politica pentru a pedepsi Rusia pentru că ar fi reînviat politica sovietica a dopajului. În urmă cu o lună, Rusia a devenit prima țară din istorie pasibilă să fie exclusa sine die din competițiile atletice, până când va dovedi că sportivii săi sunt curați. Dar Moscova și Vestul doresc să minimalizeze dezvăluirile unui raport independent despre cele mai rele lucruri pe care le-a văzut lumea sportivă. Pentru a participa la Rio, Moscova va trebui să demită toți oficialii implicați în programul de dopaj, să rezolve toate cazurile, să înceapă o investigație pe tema culturii dopajului și să demonstreze că s-a schimbat. Rușii spun că toate astea le vor lua trei luni.

  • Se va prăbuși vânzarea mașinilor diesel în Europa?

Da. Clienții din Europa nu mai erau oricum într-atât de îndrăgostiți de motoarele Diesel, iar ezvăluirile din toamna despre cum a instalat VW un program care să păcăleasca testele de emisii la 11 milioane de mașini nu va face decât să accentueze declinul vânzarilor. Apogeul vânzarilor de motoare diesel a fost de 55% din total în Europa și a fost atins în 2010. Însă în Franța au scăzut repede după încetarea politicii de subvenționare și odată cu îngrijorările legate de impactul asupra mediului. VW este un jucător mare pe piata mașinilor Diesel, iar vânzările sale au scăzut cu 20% în noiembrie pe piețele relevante, după scandal. În 2016, cota vânzărilor de masini diesel va scădea într-atât de mult încât va afecta întreaga piață auto.

  • Petrolul va depăși 50 de dolari barilul la finalul lui 2016?

Da. În 2015 piața petrolului a fost foarte dură cu cei care credeau într-o revenire a prețului după prăbușirea din 2014. Tenacitatea industriei americane a gazelor și petrolului de șist și sporirea producției în Irak și Arabia Saudită au dus la înecarea lumii în petrol. În 2016, ridicarea sancțiunilor impuse Iranului va aduce și mai mult petrol pe piață. Însă problemele financiare ale producătorilor de petrol îi vor face să renunțe la o serie de proiecte de exploatare, iar aceasta va reduce din producție și impactul va fi vizibil. Petrolul Brent sub 50 de dolari este prea ieftin pentru a permite investiții în noi foraje necesare pentru a satisface o cerere ce va deveni mai mare. Dacă economia globală nu intră din nou în recesiune, este foarte probabil ca prețul petrolului să se îndrepte către niveluri mai sustenabile.

* * *

Aceste pro-gnoze au fost postate si de Mita Baston (in data de 7 martie 2016) • a day ago – ca comentariu: Pe certocratia conului Dorin, un DT (Dorin Tudoran) care nu-i fan DT (Donald Tramp) in ciuda coincidentei de initiale si a altor coincidente initiale. Ca republican (de-al nostru, din popor) conul Dorin este fan al lui John Richard Kasich. Nu se stie insa cui ii este conul Dorin fan ca democrat (cå (si) de democrat e democrat. Sadea).

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , | 19 Comments »

Ueni, Uidi, Uiki

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 1, 2016

Inaugurăm sectiunea „Mărunṭișuri Fundamentale” pe Arca lui Goe cu un „to-pic” avand vagi valente antropologice si antropomorfice (…).

Intrucat noi cu totii de la Râm ne tragem, iar in nostre patrie multe silvae sunt, presupun ca ar fi superfluu sa va intreb cum se pronunṭă maxima „Veni, vidi, vici”. Păi se pronunṭă așa cum se scrie, nu?

Simplu. Si suna bine. Totusi cum anume au sunat vorbele astea rostite de catre Caesar, el insusi in persoanå? Ei bine, de va vine, de nu va vine sa credeti, Caesar, care nu vorbea latina vulgară decât cu soldaṭii, iar pe cea ecleziastică deloc, preferand (din motive neelucidate pe deplin) latina clasicå, si-ar fi rostit celebrul aforism  asa cum am mentionat in titlu: Ueni, Uidi, Uiki. Asa se vorbea (pe atunci) in latina clasica, pronuntându-se „u” acolo unde in scris aparea „v”, si „ki” unde era scris „ci”. Caesar avea o pronuntie hollywood-ianå 100%. Cå asa stau lucrurile (si nu altminteri) poate cerceta oricine-i curios sau are dubii, (inclusiv) pe net, intrand in subiect,  de exemplu, AICI sau Aici: Latin – Historical Presentation and Pronunciation Tutorial. De unde stiu savantii cum anume pronunta Caesar „veni, vedi, vici”, vorbind intr-o limba (azi) moartå, aka latina clasicå, desi nu s-au pastrat inregistrari originale ale discursurilor sale, nu face obiectul disertatiei noastre de azi. Cert este ca marea asemanare dintre latina clasica si engleza americana (ca si intre cele doua imperii) a nascut o multime de adepti ai vorbirii in limba latina clasica, in dauna limbii latine ecleziastice/medievale, pastratå si promovatå de/la Vatican si care ar fi fiind italienizata nitzel si pe care cu totii am invatat-o (si) la scoala. Ei bine ceea ce devine a fi „antropologic” in problemå, este cå disputa dintre neo-vorbitorii de paleo-latinå clasicå si vorbitorii de latinå-latinå, are accente dramatice si o anvergura pe care n-ati putea-o banui. E plin net-ul cu contre hilare, cand nu sunt de-a dretpul grotesti, intre adeptii lui „ueni, uedi, uiki” si cei ai lui „veni, vidi, vici”, mai ceva decat disputele basisti-anti-basisti de odinioara. Fiecare tabara apara din rasputeri singura versiune corecta, si anume pe aceea pe care au invatat-o la scoala. In SUA si in Marea Britanie se se studiaza latina americana, ca-i mai cool. Incolo nu. (Apropo, d-voastra cititorule cum pronuntati? Cum ati prefera?). Sa revedem cateva din comentarile iscate de videoclipul postat mai sus:


reactiilatine reactiilatine2Dimensiunea antropologica a problemei poate fi detectata usor de catre navigatorii interesati, care pot descoperi cu usurinta multimea de ciocniri antagonice intre „u”(„w”) si „v”. Cred ca ar merita studiate si siturile/blogurile unguresti (eu personal ma astept ca maghiarii sa pronunte veni, vidi, vici). Ceea ce ar fi de remarcat in subsidiar ar fi trendul atitudii pe net, care a trecut usor, pe nesimtite, de la acceptarea (epuizata deja) a libertatii de exprimare, la acceptarea pe fata a libertatii de a cenzura, a exclude, a elimina, a restrange. Oameni (de bine) cer eliminarea de pe internet a videoclipului nefericitei creaturi care pronunta „veni, vidi, vici”,  de parca ar fi postat pornografie infantilå. Se pare ca precursorii acestui trend (precum Viorel Padina, Dorin Tudoran si altii) au motive sa se impauneze cu spiritiul lor de anticipare si cu calitatile profetice din tarile lor.

P.S. Am incercat sa aflam cum anume au procedat expertii lingvisti pentru a stabili (fara martori) ca insusi Caesar ar fi pronuntat „ueni, uedi, uiki”, si mare lucru n-am reusit sa descoparim. Se pare ca totul ar fi pornit de la niste analogii intre unele cuvinte englezesti cu origine latinå, precum „wine” care isi are corespondent in latinescul „vino/vinum” si care ar atesta (astfel ?!) acesta versiune de pronuntie. Daca afla cineva mai mult il rugam sa ne dea de stire. Ca ne intereza. Pe un fir ramas momentan in suspensie, una dintre probele „plagiatului” eminescian se bazeaza pe acest gen de analize pe text.

Posted in Maruntisuri fundamentale | Etichetat: , , , , , , , | 4 Comments »

Mobila si Durere (I)

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 1, 2016

Daca seful tau iti va spune in seara asta ca iti ofera cu 500 de lei in plus la salariu vei fi un om fericit, banuiesc. Poate chiar iti vei chema prietenii in oras la o bere, ca sa marchezi evenimentul. Dar daca te suna sa iti spuna (fereasca Dimnezeu sa se intample asta!) ca incepand de luna viitoare iti va taia 500 de lei din leafa, crede-ma, vei fi de doua ori mai nefericit.”

Raportul intensitatii cu care resimtim tristetea unei pierderi, spun studiile, este de 2.5 ori mai mare decat intensitatea bucuriei generate de un castig.” Mai pe larg AICI: Banii nu aduc fericirea, dar pierderea lor te face clar nefericit.

Cam asa lucreaza natura umana si perceptia aferenta. Totul este pana la urma o problema de perceptie si de atitudine… Prin urmare, daca seful vrea sa nu-ti afecteze moralul atunci cand te anunta ca vrea sa-ti taie 500 de lei din salariu, va proceda in consecinta. Mai intai te anunta ca-ti creste salariul cu 500 x 2.5 = 1250 de lei. Te lasa sa te bucuri in mod corespunzator, apoi te cheama si-ti spune ca de fapt era o greseala in sistem si ca in realitate salariul iti scade cu 500 de lei. In acest fel bucuria si necazul se vor anihila reciproc si vei putea sa te intorci acasa ca si cand nu s-a intamplat nimic. Oare? In fapt este posibil ca necazul sa se amplifice si sa te intorci acasa cu senzatia ca salariul ti-a scazut cu 1750 de lei. Cand ii vei spune sotiei e ca si cum ai fi fost dat afara. Se cunoaste cazul unuia care n-a pierdut si n-a castigat nimic, dar care s-a sinucis constatatnd ca la loterie au iesit castigatoare numerele pe care le tot juca el si pe care dintr-un motiv pueril oarecare tocmai atunci nu le jucase, ratatnd astfel un castig fabulos (pierzand asadar ceea ce n-a avut). Pana la urma fiecare decide cum sa reactioneze.

Ceea ce ne intrebam noi (aka dl.Goe), in mod absolut retoric, este daca studiile care atesta ca resimtim tristetea unei pierderi de 2.5 ori mai mare decat intensitatea bucuriei generate de un castig echivalent se refera exclusiv la bani. Nu cumva se aplica (cum sa nu?) si la (castigurile/pierderile (d)in) vorbe? Ba bine ca nu! Se aplica inca si mai abitir. Lauda-l pe unul si-i vei face o bucurie (mai ales in cazul celor meteo-sensibili), apoi injura-l sau critica-l nitel si se va supara de 10 ori mai tare deact s-a bucurat mai devreme. Din calcul ii va iesi ca-i esti dator rau de tot si ca este indreptatit sa se comporte ca atare.

Atitudine, atitudine si iar atitudine. Realitatea nu inseamna nimic. Perceptia este totul. Doi indivizi sunt acuzati pe nedrept de crima si risca pedeapsa cu moartea intrucat probele circumstantiale sunt in defavoarea lor. Dupa cate zile se dovedeste ca acuzatia este nefondata si cei doi sunt eliberati din puscarie. Unul dintre ei se intoarce fara probleme la viata de dinainte si traieste ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat (caci in fapt nimic nu s-a intamplat) in timp ce celalat nu-si mai revine si ramane cu sechele pe toata viata (care-i devine un cosmar) ca si cum o tragedie i s-ar fi intamplat (si chiar i s-a intamplat)… Care-i realitatea? Care-i perceptia? Tu ce-ai alege?

Un castigator al unei sume colosale de bani la loteria din Canada a asteptat o luna intreaga pana sa reclame castigul pe care apoi l-a donat integral de teama ca acel castig ii va schimba in rau stilul de viata de care (parea ca) era foarte nemultumit pana cand a avut ocazia sa-l analizeze mai cu luare aminte, timp de o luna de zile. Iata un om pe care castigul la loterie l-a facut fericit. Ma rog, l-a facut sa realizeze ca (de fapt) este fericit, ceea ce pana la urma este tot una intrucat perceptia primeaza intotdeauna in dauna realitatii.

Bob Dylan, proaspat castigator al premiului Nobel pentru literatura traverseaza probabil o asemenea perioada confuza. Pe moment refuza sa le raspunda celor de la Comitetul Nobeliar, preferand sa se comporte ca si cum nimic nu s-a intamplat. Este posibil ca peste o luna sa le spuna celor de la Stockholm ca refuza premiul. Au mai fost cazuri. Unul Jean-Paul Sartre a mai procedat asa.

Prin urmare imi vine sa cred ca de fapt atitudinile tuturor celor care s-au perindat pe Arca lui Goe n-au avut absolut nimic de a face cu Arca lui Goe sau cu felul in care au fost tratati de catre dl.Goe ori de alti navigatori (prin neant). Pur si simplu asa au decis ei sa re-actioneze fata cu propria perceptie, o decizie care le apartine integral. Fiecare (a ales) in limita posibilitatilor (a propriilor posibilitati) cum, ce si cat sa vada. Noi am fost si ramanem un martor inocent si detasat al specacolelor care ni se ofera benevol de catre cei care venind, vad, si se manifesta (nutrind iluzia ca noi i-am fi determinat sau macar incurajat sa se comporte exact asa cum s-au comportat). Nimic mai fals. Doar ca e in logica sentimentelor sa dam mereu vina pe altii si sa ne absolvim pe noi insine. (Cu unele exceptii, desigur, precum amicul nostru D’Artagnan care a preferat sa ia integral asupra sa responsabilitatea pentru faptul ca scriitorii såi, care-l aveau pe dânsul ca muza la han, au ales sa nu se mai manifeste in scris. Ceea ce in fond insa ar putea fi o imensa argonta. Noi de exemplu, mai modesti din fire, consideram ca nu avem niciun merit in reducerea la tacere a scriitorilor nostri (arcadieni) care, de-a lungul timpului Arcei lui Goe, au publicat miriade de mici capodopere  literare, nesolicitate).

P.S. Celor cateva zeci de pesti – muţi – ce formeaza un banc… de nisip in jurul Arcei lui Goe, halo, si care savureaza noua capodopera colectiva a contributorilor voluntari pe Arca lui Goe (ne referim desigur, la Simfonia Tacerii in re minor, Opus noua, Silentzum Stampa ma non Lugubru) le facem un anunt in avan-premiera. Se afla in pregatire prima audiţie a unui Scherzo pentru vioara si trombon, dar numai pe Arca lui Goe. Premiera va avea loc peste cateva zile pe scena teatrului de vara de pe puntea Arcei si are ca obiect dezvaluirea unui plagiat inedit (si trecut cu vedrea pentru atata amar de vreme). Plagiatorul nu este nici Mircea, nici Codrutza ci Mihai. Pagubit, tot in premiera, noi insine: dl.Goe. Invitat de onoare Bob Dylan. Ramaneti pe receptie. 🙂 Daca n-aveti altceva mai bun de facut. Iar daca da atunci nu. 🙂

Update: Apropo de titlul topicului curent (dar nu si de avanpremiera anuntatå cu surle si trambite in final, va veni ea si aceea), ne face o deosebita placere sa va aducem la cunostinta aparitia unui nou articol de presa al junelui nostru amic si prieten, dl.Dorin Tudoran (intelectual, publicist si activist profesionist in ale democratiei fara frontiere) pe care va rugam sa nu-l ratati: Țuțeri și protagoniști – un deocamdată de cel puțin 8 ani. Vivat. (De unde se poate deduce ca si peste patru ani republicanii si republicancele de pe Potomac vor propune tot un tolomac (nu un Tolontan), poate pe acelasi, si in acelasi scop: îngerizarea dracului democrat. Daca-i ordin cu placere. Dl. Make Trump Telemah poate sa nici nu-si faca abonament la candidatura caci va fi ras (tot) a-la-cart (sau ca la carte). Na acuma, nici nu-i greu. In acelasi fel Miss Hillary Diane Rodham Clinton ar putea fi aleasa Miss Univers. No problem. Daca am fi fost si noi in stare sa-l aducem in finala la campania prezidentiala pe George Becali (si sa-i fi blocat pe toti ceilalti) acum am fi avut-o si noi ca presedinta pe Elena Gabriela Udrea, care ar fi putut fara probleme s-o „inerpersoneze” chiar si pe Hillary Clinton sau pe altii mai de soi. Mai putin pe pampalaul sas (de aici, de acum). Cu tristete infinita n-ar fi explicat conul Dorin ce-a gresit Gigi de n-a ajuns presedinte.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , | 21 Comments »

1 Aprilie – varianta Americana

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 1, 2016

Donald Trump, pe care proorocii (chiar si cei din tara lui, dar mai ales altii, din tari straine, cu un de la sine inteles exces de autoritate) il luau in râs cu magnisima superioritate, livrandu-l, din prea plinul lor de informatii, idei si intuitii geo-politice, ca fiind un simplu „iepure” lansat timpuriu pentru a pregati contextul adecvat adevaratul candidat al stabilimentului, si pe care acum, aceeasi prooroci il dau de favorit (fiindu-le favorit lor insisi, cu aerul ca ei dintotdeauna au inteles cum si de ce un asemenea candidat va razbi in America, plesnind sistemul peste bot, cu pumnul alegatorului vesnic turmentat), a ajuns sus de tot, numarul doi in competitie desi (sårmanul) n-ar trebui in niciun caz sa fie nici presedinte (nici macar in Congo, si dealtfel nici nu va fi, proorocii avand ab initio dreptate) si nici candidat de forma care sa salveze fatzada, aparentele si ideea de democratie si pluralism (in ditamai America), prin umila si argonata sa existenta (in com-petitie). Trump a fost deja mult mai mult decat i s-ar fi cuvenit unui papitzoi, in fata caruia arhetipul Becali (al nostru) paleste (de ciuda). Urmand pana la capat modelul romanesc (din mereu exemplara Romanie), prin care au mai ajuns in finale prezidentiale papitzoi de asemenea factura, fara sa se si aleaga desigur, Statele Unite ale Americii (carora le suntem ca un frate mai mic dar mai batran) vor proceda in consecinta, urmand ca Donald sa (re)devina Goofy si sa impartaseasca (simbolic) soarta unor Vadim, Nastase, Geoana si/sau Ponta (Mickey Mouse)… deh, Lumea lui Disney… Daca nu cumva americanii vor prefera sa se inspire orbeste din modelul britanic, in mod firesc bizonii vor alege (si culege) raul mai mic (si mai hilar, si mai previzibil), votand, cu majoritatea ceruta, famiglia Clinton. Dar, dincolo de aceste consideratii banale, trebuie spus ca aproape in sufletul fiecarui spectator al teatrului de papuse de pe mapamod exista o curiozitate morbida: Oare cum ar fi sa ajunga papitzoiul la Casa Alba? Ce ne-am mai râde de yankei! Si ce-am mai iesi din plictiseala la scara planetara! In mare secret fiecare si-ar dori de fapt sa vada cum anume ar fi pe lume cu Becali rege al Americii. Secreta sau nu, dorinta exista, si inca intr-o cantitate neneglijabila, in America, in Rusia (putin mai mult), in Europa (in Franta, e-he-he ce-ar mai vui Charlie Hebdo) si si la noi in tara, desigur. Dorinta este motorul lumii. Frica este frana… iar curiozitatea a omorat pisica (nu Schrodinger) etc… Fireste ca exista papusari, dar nici ei nu sunt chiar 100% independenti, impartiali, neinfluentabili… (ci dor 99%). Nici macar ei nu se vor putea sustrage vointei populare a maselor din lumea larga, asa incat daca se va vadi ca frica e mult mai mica decat curiozitatea (au ei instrumentarul necesar pentru a masura cu precizie), ne vom vedea visul secret cu ochii si curiozitatea ne va fi satifacuta. Si sa vezi distractie. Daca nu, nu. Plictiseala. Nici circ si nici paine pentru enoriasi. Poate data viitoare. Dupa aceasta aranjata intrecere intre Goofy si Minnie (Mouse) (o făţarnică scârboasă), putem spera că data viitoare, la alegerile prezidentiale din America (tara con-locuitoare a com-patriotului nostru Dorin Tudoran si a tuturor posibilitatilor) se vor confrunta Chip si Dale. Va anunt de pe acum ca eu tin cu Dale. Sa nu ziceti ca nu v-am spus. 🙂

Amenda/ment: Este sau ar trebui sa fie de la sine inteles ca felul in care a fost pictat candidatul Donald in textul de mai sus, reprezinta o opinie personala, subiectiva, sincera, a noastra, a d-lui Goe, bazata pe propria perceptie si interpretare a informatiilor din mass-media. Prin urmare, intrucat mass-media este un mediu artificial, care manipuleaza si distorsioneaza (adesea catastrofic) realitatea, iar in speta de fata inca si mai abitir decat in „mod normal” (sic), vadindu-se favorizarea en-gros a fatzarnicei Hillary C., (si nu ma refer aici la presa damboviteana) ar fi de mentionat ca, in pofida evidentei, exsista sanse (minimale) ca Donald sa poata interpreta actoriceste, cu succes, rolul de presedinte al Americii, asa cu au mai reusit si alti actori, invatand din mers si ascultand cu sfintenie indicatiile regizorilor si replicile dictate de sufleori. Tot asa s-a nascut si mitul lui Ronald Reagan, un actoras-cowboy, urcat din postura de figurant la Holiwood in cea de figurant mit la Casa Alba. Cica ar fi doborat comunismul si Uniunea Sovietica. Din pacate nu detinem nicio informatie pertinenta despre trupa de filmare care vrea sa-l distribuie pe papitzoi in rolul principal al telenovelei, asa incat habar nu avem daca Donald are sau nu potential pentru a fi transformat in mit printr-o a doua doborare a Uniunii Sovietice sau a altceva asemanator (vreo alta Uniune) ori (te pomenesti) prin restaurarea a asa ceva. Nici el insusi nu prea mai pare convins de acest potential, aparand mai degraba blazat, decat gata sa se dea peste cap de doua trei ori pentru a se transforma in altceva. Sansele, macar potentiale, pentru a ajunge prin devenire, alteceva decat apare acum (un papitzoi foarte bogat care vrea sa fie rege al Americii, in tara business-ului prin excelnta; bine naiba ca nu vrea sa fie Rege al Hipersaptiului) sunt foarte, foarte mici, ipotetice. Mai degraba omul e un megaloman care n-a inteles ca cei de teapa lui nu se bat sa devina presedinti (concurand cu alte marionete bine dresate) ci se bat sa desemneze presedinti (asa cum fac Warren Buffett si George Soros). Aceste sanse foarte mici (nanometrice) trebuiau mentionate macar asa de fason, (aici pe arca lui Goe) caci oricum existenta lor nu merita sa influenteze intentiile de vot al bravului popor american, gata oricand sa urmeze cuminte indicatiile mass-media (care mai directe, care mai pe invers). Un studiu antropologic despre emotiile publicului american fata cu alegerile, asa cum sunt acestea generate prin media si-ar face toti banii. Eh, ce mult ne-ar placea si noua sa stim pe cine sustine conul Dorin, americanul, la alegeri si cum anume si-ar argumenta pozitia. Ma refer la detalii caci in mare se stie; Omul este „echidistant”, mofluz, si voteaza invers decat sustine, caci nu se dez-minte. Ne standu-i in caracter/personaj. Bine acuma nici parerea sincera a d-lui Aligica n-ar fi de ignorat. Ori chiar a fostului consul de la Marsilia, republican sadea, condamnat (sarmanul) sa traisca intr-o tara care practica anti-americanismul bazal.

Postata (si) de conul certocrat:

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 Comments »

1 Aprilie – Noima vietii(lor) no/astre

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 1, 2016

Din cauza scabroasei conditii umane, de influenta careia nimeni nu poate scapa, in inevitabilele momentele (sau momenţele) de criza, fiecare ins ajunge vrand-ne-vrand sa mediteze plin de pesimism, despre rostul vietii, asa in general si al propriei vieti in particular, sau a vietii unora (altora) tot in particular. Nicio fiinta umana, indiferent cat de tâmpå, de redusa, de primitiva, de needucata, de lipsita de facultati si de bicisnica ar fi, nu poate scapa acestei ispite teribile. Majoritatea fiintelor care cedeaza in fata acestei tentatii inexorabile, ajung de obicei la concluzii sumbre, exact precum domnul Ivan Ilici, realizand ca trebuie musai sa mori, ca sa poti avea viata vesnica. Daca varianta de concluzie care atesta faptul (constatabil) cum ca viata are (ar avea) (vre)un rost – rosturi, ramane una nebuloaså, avand o semnificatie vaga, nelamurita, cel mult subinteleasa, faptul ca viata n-are (n-ar avea) niciun rost pare destul de clar si usor exprimabil in cuvinte. Viata n-are niciun rost pentru ca esti fortat sa faci mereu si mereu altceva decat ai vrea sau, si mai rau, pentru ca te aduce (ea, viata) in postura de a nu mai vrea nimic sau de a nu (mai) sti ce (să) vrei. Vrei una si obtii alta, sau nu vrei nimic si ai vrea sa vrei… iata lipsa de rost a vietii. Probabil ca la sfarsitul vietii, in ultimele clipe (care oricum se dilata enorm din cauza vitezei cu care le parcurgi, apud Einstein) fiecare omuleţ isi face un soi de bilant despre rostul (rosturile) vietii sale, un soi de inventar al „lucrurilor” cu care s-a ales in viata. Daca te-ai ales cu ceva, inseamna ca viata a avut (un) rost, daca nu… nu. Ramane la latitudinea ta sa apreciezi daca te-ai ales cu ceva si daca ele, lucrurile cu care te-ai ales pana la urma, bat cat de cat cu lista celor pe care le-oi fi dorit candva de-a lungul amåratei tale vieti (mai multe la inceput, mai putine spre sfarsit, din ce in ce mai putine). Dar, daca pana la urma, tot am apucat sa creditam insidios ideea ca rostul vietii consta in lucrurile cu care te alegi, oare cu ce anume te-ai putea alege? Care este oferta? Ce ţinte ti-ai putea alege pe care atingandu-le in viata ta, sa reusesti astfel sa-i dai acesteia un rost? Inainte de a face o asemenea trecere in revista as vrea sa subliniez ca noi aicia (adica eu, dl.Goe) vorbim despre rostul vietii nu despre sensul vietii. Sensul vietii, desi poate parea acelasi lucru cu rostul vietii, este cu totul altceva. Mult mai putini mediteaza la sensul vietii, iar dintre acestia inca si mai putini au realmente argumente s-o faca (majoritatea fiind niste ageamii in materie de sens al vietii). Dl. Costica Noica (apropitar), de exemplu, un expert in materie si un precursor al bloggingului cum il cunoastem noi azi, a ajuns devreme la concluzia ca viata nu are niciun sens, si ca asta este de bine intrucat ofera fiecaruia sansa de ai da un sens, fiecare sensul pe care-l doreste. Libertate nu gluma. Prin urmare domnul Costica sustine ca sensul vietii trebuie inventat, nu descoperit. Cat de practica o fi fiind o asemenea concluzie este greu de spus intrucat pe vremea sa, a bloggingului incipient, nu exista un esantion suficient de larg de cititori unici cu expunere pe blogul sau de la Paltinis (in fapt nu avea decat doi vizitatori unici si nici aceia zilnici) si, ca urmare o atare concluzie n-a putut fi validata sau invalidata statistic prin anvergura ratingului. Ei, daca domnul Costel Noica ar activa azi, in epoca Facebook („o scula a micilor vanitati si a marilor prostii”, dupa cum bine spunea filozoful Sever V.) altfel ar sta treaba si ne-am lamuri rapid in legatura cu ideea sa filozofica, pe baza reactiilor celor din lista de prieteni. Dar, sa nu devim prea tare in „sens” in dauna „rostului”. Sa revenim la rost – rostul vietii – si la lista lucrurilor cu care ne-am putea alege din viata. Sa luam in considerare un mic dar ilustrativ exemplu venit de la baza societatii:

Citez: „Cu ce m-am ales in viata? Ce-am baut, ce-am mâncat si cu ce am strans in braţe”… Simplu si usor de evaluat. O doamna din popor (si subliniez ca este o doamna de sex feminin) acrediteaza ideea ca ne putem alege (d)in viata exclusiv cu lucrurile pe care le putem acumula momentan, cele care ne intra in corp, in special pe gura (dar nu numai) pentru a fi recirculate in sensul fiziologic al vietii. Este o alternativa. Altii, mai elevati, pun pret mai degraba pe ceea ce scot pe gura, pe ceea ce vorbesc, pe ceea ce scriu, pe ceea ce externalizeaza, nu pe ceea ce acumuleaza. In special intelectualii. Caci vorba ‘ceea, daruind vei dobandi. Nu? Este si aceasta o alternativa de a te alege cu ceva (cu ecoul) si de a-ti gasi rostul in viata. Acuma tot vorbind teoretic despre rostul vietii nu putem ajunge prea departe, caci vorba `ceea: „Teoria ca teoria, practica ne omoara” (precum Venea omoara pe Siret). Haide sa luam niste exemple. De exemplu pe domnii Gabriel Liiceanu si Dorin Tudoran. O analiza comparativa a rostului vietii celor doi intelectuali de marca, precum si a lucrurilor cu care s-au ales d-lor (d)in viata, poate da substanta colectiei de informatii care poate ajuta la coagularea unei teorii valide despre rostul vietii pe lume, utila fiecarui muritor, dar mai ales celor vorbitori de limba romana. Dar cine sa faca o asemenea analiza?, ca nu prea are cine. Poate doar Radu Banciu daca i-ar da prin cap asa ceva si nu s-ar mai irosi cu fleacuri. In particular o poate face in mod neoficial (exclusiv pentru sine) orice trestie ganditoare care stie cat de cat ce-i Liiceanu si ce-i Tudoran si cum anume s-ar putea face incadrarea lor la „hedonisti”, cu asemanarile (tulburatoare) si deosebirile (abisale) care-i unesc si despart pe acesti doi intelectuali romani contemporani (ei intre ei, si si cu noi. Noi-ca si altii). Acuma privind cu maxima detasare (posibila) spre rosturile vietilor d-lor Liiceanu si Tudoran, vin si te intreb pe tine, care sa fie tonul precumpanitor al senzatiei remanente? Optimismul? Pesimismul? Indiferenta? Tu ce fel de observator esti stimate aspirant?

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 1 Comment »

13 (februarie) – Sfaturi practice pentru câștigarea premiului Nobel…

Posted by Arca lui Goe pe Februarie 13, 2016

caragiale-cu-fiul-sau2Unșpce fevruarie bis – i/aka Ziua Culturii Naṭinale pe stil vechi – sau în/cantarea Romaniei pe vocea patriotului Naṭinale, marcatå prin nașterea lui Nenea, genialul de la Haimanale… Luca Caragiale… moṭul (prahovean) pe cacofonia multi-milenara de pe plai. Si, cu o asemenea ocazie festivå, ce-ar fi mai nimerit decat o lista de sfaturi practice adresata celor care vor musai câștigarea premiului Nobel la literatura pentru ṭårișoara noastrå mica? Nimica. Acuma noi unul, in cuget, alta avem noi, la sufletul nostru, caci noi consideram, cu toata tåria si dublul rafinament, ca singurul premiu Nobel care s-ar cuveni acordat ar fi cel pentru fizicå (atât si nimic altceva)… iar nu pentru alte mofturi si bazaconii precum chimie – hi, economie – ha, medicina – ho sau pentru pace (pace, pace… intre multe… naṭiuni) – hi-ha-ho… (no other comments). Dar de, tot drept este ca noi, ale dl.Goe, suntem personaj literar, nu stiintific, si nu nu se facea sa pledåm, tocmai noi, alte cauze decât cauza cea mare si sfanta a lui Nenea. Mai ales ca adrisatntul e cunoscut… intrucatva. 🙂 Presupunand ca nimanui nu i-ar putea trece prin cap ca dl.Goe nu s-ar afla in posesia unei liste consistente cu astfel de sfaturi practice, si nutrind nadejdea ca cei interesati de teorie (må rog, teoria ca teoria…) vor ajunge mai devreme sau mai tarziu (de preferat nu prea tarziu) sa dea peste aceste sfaturi practice de o inestimabila valoare, declaram deschisa lista aleatoare (cea sistematica fiind rezervata pentru lucrarea noastra de doctorat virtual aflata in pregatire cu tema „Dinamica semnificatiilor antropologice in acordarea premiilor Nobel de la infiintare si pana in present”) cu (unele) sfaturi utile pentru cei capabili sa le ordoneze si sa le urmeze. Pentru azi primul sfat.

1. Prima conditie pentru a putea obtine premiul Nobel pentru literatura este sa te fi nascut. Asadar naste-te…

A treisprezecea conditie propusa pe pozitia a doua este så nu-l superi cu niciun pret pe Niky Manolescu. Poti fi insolent cu Eugen Simion, poti sa-l ignori pe Alexandru Stefanescu, poti fi la cutite cu Sandra Gilbert sau cu Christopher Ricks, poti sa-l injuri de mama pe Jean Piaget, dar in niciun caz nu trebuie sa fii in relatii incordate cu Niky Manolescu. Poate parea bizar dar… totusi… Se intampla cå pe niciunul dintre laureatii premiului Nobel pentru literatura, dl. Manolescu n-a fost suparat aprioric. In egalå masurå, este stiut cå dintre cei pe care dl.Manolescu a fost sau este suparat, niciunul n-a castigat premiul Nobel, ba chiar n-a mai castigat nimic. Asadar, chiar daca nu se poate explica stiintific de ce tensiunile cu Niky Manolescu nu fac bine aspiratiilor nobeliare, totusi nu trebuie neglijat continutul acestui enunt empiric: Impaca-te (bine) cu dl.Manolescu ca sa-ti fie tie bine si sa castigi b/ani multi pe Pamant. Cel putin pana la castigarea respectivului premiu.

Sfatul cu numarul opt este så scrii trilogii, in timp ce sfatul al-XXII-lea este så fi fost un fost poet.

Nefericit print al aspiratiilor literare, sau printesa, daca te-ai grabit sa urmezi prima recomandare, sunt sanse mari s-o fi dat in bara, caci sfatul al doilea suna asa:
2. Naste-te unde si cand trebuie (in niciun caz aiurea)… Daca totusi ai apucat sa te nasti… dar nu unde si cand trebuie, nu dispera. Nu-i totul pierdut. Mai greu se va face ceea ce altminteri s-ar fi facut usor. 2 bis. Va trebui sa gasesti perspective straine, stanii, nefiresti, asupra lumii in care te scalzi, si sa te comporti (daca poti), consistent si natural, ca si cum te-ai fi nascut altundeva, altcândva… De preferinta acolo si unde trebuie… dar mai dihai, mai abitir, mai nemilos, ca sa te vezi… de departe, de atunci, de acolo… Vorba ‘ceea: You know you look so Seattle but you feel so L.A.  !

3. Fii estic. Cat mai estic. Sau vestic. Foarte vestic. Fii polar. Tropical. Fii de undeva. E musai. A fi de nicaieri este un impediment major in obtinerea premiului Nobel pentru literatura, indiferent cat talent si genialitate ti-ar curge, prin unghie, din cocoasa, pe hârtie (sau pe sticlå). Premiul Nobele se duce intotdeauna undeva, niciodata nicaieri.

al-XVI-lea. Nu fi pudic. Nu fi obscen… Vom exemplifica… cam in curand. Poate. Dar in niciun caz amu, nu pe 19 Februarie cand unul (se) naste (Brancusi), iar altul (se) moare (Eco), ica-asa.

13. Lucrurile se cam precipitarå (sub stele? printre ele?) aruncand(u-ne) (si mai) in derizoriu stradania de a incropi cu zel si pompa un tabel necronologic al recomandarilor de bine pentru cucerirea inadins a premiului Nobel pentru literaturå. Cel mai indreptatit autor al ultimului sfert de veac intru premierea Nobelearå in Stockholm City Hall, un geniu, s-a decis sa se retraga definitiv si irevocabil de pe lista candidatilor la respectivul pre-μ, renunatand sa-si mai astepte, cuminte si polititic/os, rândul la de(s)cernarea pomenii oferitå de marele in/juriu al corectitudinii politice apocaliptice, alegand så-si de/dis/cearna singur, de-cu-seara dis-de-dimineatzå, premiul marelui repaos. „Cât de clar devine totul atunci când te uiți din negura unei temnite” zise Umberto Eco si muri, coborand in cea mai neagra temnita cu putinta, cea a mortii eterne, trecand prin punctul de inflexiune al tuturor intelegerilor. O biatå bielo-ruså, al carui nume cine naiba så si-l mai aminteascå pe dinafarå, avu rând inaintea muntelui Eco, Umberto Eco. Ce facusi amice? O mierlisi? Låsasi armatele de imbecili inexorabili sa se desfete colcaind, pomenindu-ti numele, dansând grotesc si urlandu-si golul la lunå. Mare rusine amice. Mare rusine. Sper måcar cå la ora asta Gabriel Garcia Marquez iti freacå ridichia, iti stoarce låmâia si-ti tine o predicå de-ti dau lacrimile. Recomandarea finalå, acordatå acum (din vreme, anticipat) oricarui (alt) muritor „a-spirant” la premiul Nobel pentru literaturå, era (in asteptare, la påstrare, pentru un final en-fanfare): „Sa fii sånatos si så tråiesti destul… ani multi pe pamant, cu umilintå si råbdare. Asadar dragul meu candidat, acuma… privind cu tristate acest precedent nefericit, mentionam cu grabire, fii destept, nu fi prost, ca Umberto. Nu muri! Dacå se poate.

a-XXXIX-a treaptå: Ar cam fi timpul timpul sa-l „i-miti” pe Joyce. James l-a reinventat pe Ulise, rescriind Odiseea. Trebuie sa-l reinventezi pe Gulliver rescriindu-i calatoriile, in context post-modern. Fii pentru  Swift, ce a fost Joyce pentru Homer. Apoi repede, repejor, inainte de a da idei si altora reinventeaza-l pe Robinson Crusoe propunand reactulizarea mitului respectiv, fiindu-i (si) lui Defoe  ceea ce-i fu Joyce lui Homer (exista zvonuri ca Homer ar fi fost un impostor nu un autor, dar acum chiar ca nu mai conteaza). Mizeaza pe faptul ca, la urma urmei, in „zilele noastre” (si ale lui Homer Jay Simpson), mai abitir decat pe pe vremea lui Swift & Defoe, ori a lui Homer si a homericului Ulise, insul este inca si mai singur, mai pierdut in imensitatea coplesitoare a universului, care creste (plenar), prin dilatare, incomparabil mai amplu si mai rapid decat o poate face populatia planetara a suprapopulatei planete de pamant, facandu-ne sa fim, in medie, din ce in ce mai departe unii de altii si mai fara Vineri. Miturile Guliver & Crusoe au nevoie urgenta de actualizare, de primenire, de revitalizare. Daca nu tu atunci cine? Daca nu acum, atunci cand? E o sansa unica… dar… Daca nu-ti då mâna atunci poti sa-i dai cu piciorul… Mai sunt si alte mi(ni)stere…

* * *

Sfatul al n + 1-lea: Dragul meu catindat ar fi bine sa deschizi o lista cu aut(h)orii notorii (macar in anumite cercuri, mai largi sau mai strâmte) care n-or sa primeasca si nici n-or sa ia vreodata-ca-niciodata, in veacul vecilor, premiul Nobel pentru (vreo) literatura. Actualizeaza lista, n-o scapa din vedere si NU FACE CA EI. Fii consecvent in tot ce faci, să nu faci nimic din ce fac cei din lista proscrișilor. Să nu uiti Darie.

Poti include pe lista si foşti… scriitori, poeţi, drago-beţi, dizi-denţi, excluşi si auto-excluşi definitiv… din categoria nominalizabililor aspiranti la pre-µ-ul Nobel pentru literatură (scârţa- scârţa pe hârtie, hârtia virtuală y compris, cea igenică nu).  Poti deschide lista cu Dorin (Tudoran), Floooorin (Iaru) si alti cativa ga-ga-ga (toti fosti poeti si poe-zei in retragere, lasati la vatră), care de câte circa 30 de ani (de pace seculară) n-au mai scris nimica, in afara (poate) de pamflete pân gazete sau chiar mai rau (pe la bloguri or face-book-uri)… Adaugă pe cine vrei d-ta, actualizeaza lista, n-o scapa din vedere si NU FACE CA EI. Fii consecvent în tot ce faci, să nu faci nimic din ce fac cei din lista proscrișilor. Să nu uiti Darie.

(PARA-n-TEZA): Un exemplu de „author” care n-o sa primeasca si nici n-o sa ia vreodata-ca-niciodata, in veacul vecilor, premiul Nobel pentru (vreo) literatură este Dorin Tudoran, un pamfletar sufletist, dar neinsufletit. Nici macar daca s-ar inventa premiul Nobel pentru pamflete tot n-at fi in stare a fi capabil măcar de isprava căpătarii nominalizării pentru candidatură la acel improbabil pre-µ, cat despre castigare… mai indreptatit ar fi fiind poate (sau in tot cazul mai degrabă) unul dintre ultimii săi ciracii fideli, si nu, nu ne referim aici nici la flegmaticul Dezideriu Dudas (cum sa te cheme vere in acest mare fel?) si nici la cavalerul foarte tristei figuri, fără ar-mură-n-gură, Go-Gea Va-Sile-Panza, ci la simpaticul Calomfir/Escu, care de când s-a pensionat are propensiunea comentariilor literar-firoscoase si satirico-humoristice pă certocratie. Loc ar fi. Cât cu-prinde. Asadar sfat (in atentia candidatilor la Nobel): Nu faceti ca Dorin Tudoran. Ca n-aveti de ce. – Expla-na-ţie: Conul Dorin, slab de înger, si slab… asa în general, ca toată viata lui, marcată de foame si degrevată de greve grave, s-a extras spontan dintr-o stare divină de somnolenţă si beatitudine, în care se afla (nu se stie cum) de luni bune de zile, intre-rupând excelenta serie memorialistică minimalå, punc-tată (bă tată) cu fotografii de arhiva, ăle mai prima d-le, (compromiţându-le practic definitiv, seria si starea) ca să-i sară, pamfletareşte, in aparare lui Voiculescu Dan (via eine kleine klaus-trofobus) si la beregata lui Mihåies Mircea. Deh, pute/rea obisnuintei (sau sindromul consilierului tardiv), postand un post de post, pe post de pamflet, in care-si cauta hazul pierdut (in jurul omonimiei p(r)ostului cu sine insusi) precum Marcel (Proust) les temps perdu. Desigur însă că conul Dorin ar putea căpăta premilul Nobel pentru literartură, daca nu ca autor, atunci macar ca personaj (canalie si inocent din întamplare), cu condiţa sine qua non să-si gasească autorul potrivit (cum i-o fi norocul). El şi Iaru plus alţi câtiva ga-ga-ga (toţi foşti poeţi şi poe-zei în retragere, lăsaţi la vatră) ar trebui sa se facă măcar 6 la număr ca să poată spera să dea peste vreun Pirandello. Si apropo de italieni, con-comitent si celebrii si morti, m-a uimit să remarc că conul Dorin, altminteri autor profesionist, din oficiu, de necroloage, a ratat să zică si d-lui, doua vorbe acolo la catafalcul virtual al lui Umberto Eco (altă ligă). Si asta încă asa natural, fără sa se ab-ţină. In subsidiar si in trecere, am aminti candidatilor, ca sugestie literară, locurile in care nu se intampla nimic, după cum si consemnează, în scurte mesaje, lunaticii (alunecati accidental prin zonă) si ale cåror semnaturi sunt, in genere, mai lungi decat mesajele comentariilor. Locuri meta-forizabile si chiar hipe-bolizabile, in ro-mane si ni-vole. Am încheiat PARA-n-TEZA).

In atentia candidatilor seriosi: Daca deja ati pus in practica Sfatul al n + 1-lea si ati deschis lista ne-nobeliarilor congenitali (pentru a nu face ca ei) cred ca sarcina in aceasta privinta se usureaza de la sine, intrucat respectivii au tendinta de a se aduna in grupuri. Avem deosebita placere de a semnala o pleiada intreaga de „scriitori” „romani” (mai mult sau mai putin, si una si alta, dar nu conteaza cåci aici este vorba de universalitate) care se pun benevol si dezinteresat in slujba demnitatii scriitorului roman (in fericita varianta a valabilitatii acestei convergente, intre scris si demnitate, si a existentei a macar unui exemplar din aceasta specie, caci da, avem cazuri exemplare), formand un grup pret-a-trans-porter in lista noastra deschisa. Extragerea norocoasa (foarte consistenta) a contra-exemplelor de ne-urmat (pe drumul Stockholm-ului si/sau/poate si al Damascului) se poate face aici: Cronologia deloc ”ieroglifică” a adeziunii și retragerii mele din ”Grupul pentru reforma USR”. Un răspuns lui Florin Iaru, ”la cea mai joasă ficțiune”. – Premiile necastigate urmand a se reporta pentru ex-tragerile viitoare.

* * *

Despre Căluş şi despre Mărţisor da, s-ar putea vorbi, în romane cu pretentii Nobiliare, dar numai in limbi de circulatie cvasi-internatională. Altminteri nu. Un scriitor japonez (de exemplu) care ar scrie, de departe, de peste mari si tari, intr-o nivolă intitulată ori „Capcana de apa” ori „Crisalida de aer„, despre Dragobete, despre Căluş, despre Mărţisor si despre Baba Dochia, ar putea aspira, cu destulă încredere, la obtinerea premiului Nobel pentru literatură. Un astfel de samur/ai ar face astfel, involuntar si colateral, dar mult mai eficient decât orice român cu chichirez, o bună publicitate ideii de Mărţisor, care, cu putin noroc, si-ar putea căpăta asa, via arhipelagul nipon plus Stockholm City Hall, meritata universalitate, măcar la nivelui zilei de sfântul Patrick. Vorbim aici, desigur, despre un „must„, vraja reinventarii si reordonarii miturilor umanitatii… atât de necesară în aceste timpuri con-fuze. Recomandare valabilă, desigur, doar pentru candidatii avansati, avizaţi (despre care se poate anticipa c-ar fi fiind deja in posesia secretului tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte si a mitului corespunzator, universal, foarte uninersal, dar încă nerecunoscut ca atare).

martisor tovarasul andrei plesu

Paranteza a ţî-a: Desi (punctual) scrie (foarte) bine, cu verva, inteligentå (relativå) si umor (absolut), având a-des-ea drept-ate, nici dl.Plesu (Fiindcă veni vorba…) nu va castiga niciodata pre-µ-ul Nobel pentru literatură. Probabil ca nici pe cel pentru chimie. Totuşi orice candidat aspirant serios, multe ar avea de învăţat de la acest învăţat. Inclusiv lucruri utile intru atingerea patrioticului obiectiv: Câştigarea pre-µ-lui Nobel pentru literatură. Vom reveni asupra relatiei (gen) dintre „plesu” si „drumul către cucerirea Nobelului”, atunci cand vom relua  detalierea sfatului al-XVI-lea (see above), suspendată temporar din cauza necazului cu Umberto (de pe 19 februarie a.c.).

* * *

4. Fii in relatii cordiale cu clasicii si clasicismul. Fii (chiar) intim cu clasicii si clasicismul. Puncteaza aceasta relatie la nivelul detaliului. Incepe-ti romanul cu o scena petrecuta intr-un taxi in care soferul asculta „Sinfonietta” lui Janáček, piesa pe care, in mod bizar, clienta care calatoreste cu acel taxi o recunoaste si o identifica spontan si… inexplicabil. Arata-te (extrem)  de familiar cu lucråri mai putin cunoscute ale clasicilor (de ex. Insula Sahalin, de Cehov) si ofera-i cititorului (asa.. ca de la tine) chei de conectare a acestora la simfonia universala a lumii (om plus umanitate). Fii in relatii cordiale cu clasicii dar nu te pupa cu ei pe gura. Fii amical. Fii superior. Fii flexibil. Ajusteaza-ti in permanenta relatiile cu ei, distantele, atitudinea, perspectiva. Nu de sfii sa-i ironizezi, sa-i iei de sus, de pe palierul contemporanitatii, al modernismului (post-modernismului?) si al tuturor intelegerilor ulterioare. Mimeaza solemnitatea. Raporteaza-te la ei (cu piosenie) atunci cand  atingi, tangential, intricabile probleme legate de conditia umana, abordate prin prisma semioticii si a logicii simbolice, cand vorbesti (prin intermediul personajelor tale, „niste oameni acolo si ei”) despre dihotomia dintre durere si suferinta. Accentueaza tu insuti (prin intermediul personajelor tale, „niste oameni acolo si ei”) confuzia dintre notiunile respective (durere si suferinta), facand mult mai spectaculoasa clarificarea apoteotica din final, sau (daca nu) punctarea intristatoare a faptului ca din acea dilemma nu se poate iesi. Caci, la urma urmei ce-i durerea? Ce-i suferinta? Ce sunt aceste lucruri pentru omul muritor? Intreaba-te! Consulta-i pe clasici. Discuta cu ei. Disculpå-i. Vorbeste despre morfina care curma durerea dar nu si suferinta. Vorbeste despre rolul simptomatic al durerii, despre comunicare, meta-comunicare si instiintare si få-l pe cititorul profan (si chiar pe criticul rafinat) sa inteleaga (dimpreuna cu personajele tale, prin ele) ca durerea este un mod prin care ti se comunica ca anumite lucruri nu merg bine…, dar ca… nu ti se comunica depre toate cele care nu merg bine. Faptul ca despre celelalte nu primesti semnale (cå nu te dor; de exemplu pe Viorel Padina nu-l doare capul, pe cei din siaj nici atât) nu insemnå ca acelea merg bine (cum ar putea sa meargå bine cand, entropic, ele te ghideaza pas cu pas catre moarte, disolutie, uitare, anulare, desfiintare?). Explica-i cititorului (si criticului), astfel incat sa-i lasi impresia ca a descoperit singur (in sine, de la sine) ca viata este posibila, si ca traim, tocmai datorata faptul ca nu primim semnale dureroase de la toate lucrurile care merg prost, cå dacå reusim macar provizoriu sa nu fim coplesiti (ontologic) asta se intampla doar prin omisiune, ca viata este o mare minciuna prin omisiune, si ca (vai) durerile de care avem parte sunt (in acest fel) subversive, diversioniste, menite sa ne abata atentia de la toate celelalte lucruri,  precum si de la greatza sartriana a existentei, fåcând credibilå, incredibila minciuna. Aluziv, subliminal, sub-liniazå (apoi)  cå si ca si suferinta e la fel. Traim in ignoranta pentru ca (pur si simplu) n-am putea trai altfel. Ma doare capul. Ma doare inima. Ma doare ficatul. Ma doare piatra la rinichi. Pe mine (,) må. Sufår. Eu. Din cauza durerilor mele. Sau ale copilului meu. Ale sotiei. Ale mamei mele. Ale tatalui meu. Ale fratilor mei si ale surorilor mele. Ale prietenilor mei. Ale vecinilor. Ale cunoscutilor. Ale celor prezentati la televizor. Ale umanitatii (doar asa… un pic, in general)… In rest nu. Nimic. Deocamdata nicio durere. Nimic de la colon, nimic de la hipofiză. In afara (poate) de mici tensiuni oculare matinale. Nimic din Africa, Siria, sau din gâtul fetitei de 4 ani in momemntul decapitårii ei de catre bona „islamistå”, in numele unui Allah (ah, Akbar) (al carui nume este luat in desert, post factum). Nimic despre durerea inuman de disproiportionata simtita de o bona uzbeca din Rusia la aflarea vestii ca musulmanul de acasa si-ar fi luat a doua nevasta, in deplin acord cu morala, religia, legea, conventiile locului. Se facuse gaura-n cer. S-o fi facut! Si nimic dinspre nimic altceva… Slava Domnului. Ca si asa o ducem greu. Ne doare strict ceea ce trebuie sa ne doara si… astfel, viata e frumoasa. Viata e frumoasa oricum! Viata merita traita! Viata e o lupta! Traiasca lupta pentru pace. Regele e pe moarte. Traiasca regele. Etc, etc, etc. Ne dor doar lucrurile despre care aflam (cate ceva), ca pe Nichita atomul, marul si altele (pe atât de putini îi doare particula lui Dumnezeu). Aici, in acest puncrt al naratiunii, ar cam fi momentul ca unul dintre personajele tale (eventual adept al jainismului) sa-i råpeascå brusc cititorului senzatia (înălțătoare) c-ar fi descoperit el insusi, fix in timp ce-ti citea romanul (o insailare solenoidalå) secretele murdare si cvasi-perpetui ale existentei. Respectivul personaj (eventual adept al jainismului)  ar putea pomeni abrupt despre Nirvana, despre inexistentå, despre Nimic si despre imposibilitatea reprezentarii mentale a acestuia. In rest poti sa scrii la nivelul si in stilul lui Paul Feval sau Everac (mai ales daca esti japonez, adica defazat literar cu cam 150 de ani) despre campanii romantice de pedepsire (cu moartea) a barbatilor care-si bat/terorizeaza sotiile (aducandu-le cu cruzime extrema la apostazie si sinucidere). Personajul care coordoneaza si administreaza aceste executii trebuind sa fie (de ex) o batranica blajina, buna, blanda, omenoasa, bogata, dedicata si perseverenta, a carei fiica s-a sinucis, cu multa vreme in urma, din cauza tratamenelor la care o supunea un sot sadic, sodomist si masochist. Cam asta. Nu uita sa-i invoci evaziv pe clasici: Balzac, Hugo, Orwell, la gramada, intr-un amalgam bizar, dar lasandu-l pe cititor sa sub-inteleaga existenta unei relatii simple si evidente intre toti si intre toate, pe care, desigur, cå el, atent, competent, inteligent, educat, erudit chiar,  o poate intelege singur, dintr-o privire. Acuma daca esti intr-adevar un candiat serios la postura de castigator al premiului Nobel pentru literature (ceea ce-ti doresc din toata inima), vei avea desigur bunavointa, capacitatea si interesul sa sistematizezi si sa extragi esentialul din aceasta recomandare cu numarul 4: Fii in relatii cordiale cu clasicii si clasicismul. Ma rog, faci cum crezi. Intreaba-l insa si pe Alexandru Stefanescu. Asa intr-o doara. Sa vezi ce-o sa zica.

* * *

Sfătuleţ: Dacă ţii să „te exprimi” în (multe) cuvinte, adică să: gândeşti-vorbeşti-scrii, adresându-te (musai) unui „public”, care să se minuneze  şi să te aclame(ze) (sau invers),  şi dacă exprimarea şi reacţiile (care or fi) sunt mai importante decât mesajul, poti practica, desigur,  cu talent şi erudiţie discursul în care nu spui nimic. Dacă însă aspiri la premiul Nobel pentru literatură ar fi de preferat să nu te ţii de Discursuri sterile ci mai degrabă să vorbeşti despre nimic (cât mai substanţial cu putinţă). Dacă-ţi dă mâna.  Deci: Nu fii Farfuridi – Asa NU!

* * *

a-x-a Recomandare ex-presa: „Dacă pană la 28 de ani n-ai devenit celebru atunci renuntă la celebritate.” Asta nu este din mine (ci din cine stie cine, in tot cazul din cine trebuie) dar se potriveste (plenar) cu scopul (tutelar), cu rima si ritmul sfaturilor necronologice dar si confuze adresate ezotericeste celor auto-alesi drept candidati nobeliari voluntari. Aceasta reforulare a sfatului al op-tulea despre op-urile poetice, vrea sa spuna ca daca nu te-ai consacrat ca poet de talie universală, sau macar continentală ori, la limită, regională (depinde de regiune), in cazuri extreme admitandu-se o consacrare natională, cvasi-natională sau (eh) locală (comunală),  atunci, (virgulă de respiratie/inspiratie) trebuie sa te lasi brusc de poezie, sa te eliberezi abrupt de acest viciu (de procedura) si sa te apuci de proza. Este imperios necesar. Daca insa (cine stie cum) te-ai con-sacrat a-prioric, ca poet (si nici n-ai murit aiurea, calcat de tramvai), poti continua sa mai pierzi vremea  cu poezia până cel tarziu la implinirea varstei de 33 de ani. In acea clipăăăăă (pre-lungăăăă), dar in tot cazul inainte de implinirea varstei critice de 40 de ani, adica la 39 (de trei ori cate 13) trebuie (sa-ti invingi lenea) si, inebunind, sa te apuci serios de proza. Precum Eminescu sau alti apostoli ori mesii. Trece proza pe ordinea de zi! Distributia de probabilitate evaluată prin Metoda „Monte Carlo”, probeaza fără tăgadă ca poezia pura nu aduce premii Nobel  (…). Incheind acest interminabil pre-ambul propus special pentru a-ti pune la încercarea răbdarea si anduranta, as adauga (totusi) si sfatul necronologic al zilei: Di-stinge  cu dis-cernămâmt între sfaturi  si false sfaturi. Nu plânge. Esti scriitor, ce naiba.

* * *

(va urma) – probabil cu sfaturi (si) mai de dinainte, mai consistente si mai serioase (cu siguranta cå dacå l-am putea co-opta si pe universitarul Vintilååå Mihåilescu, ar iesi un „Ghid practic al candiatului la premiul Nobel” de toata frumusetea)… Ghidul, candidatul… Tot una…  🙂

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 54 Comments »

Arta si Timp

Posted by Arca lui Goe pe August 21, 2015

Noi, in particular, pe Arca lui Goe, ne aflam in accord cvasi-armonic cu ideea ca timpul nu exista, notiunea respectiva desemnand in fact un artefact, un artificiu logic, matematic si filozofic, o carja utilizata de intelectul uman intru explicitarea si modelarea realitatii observabile. Facand abstractie de planul acestui accord cvasi-armonic, pastrand discutia in cadrul semnificatiei clasice (comune) a notiunii de timp, ne punem problema relatiei acestuia cu arta. Fireste ca dupa cum arta este mijlocita (neesential dar indispensabil) de prezenta unui suport material, o schela care sustine capodopera (panza, vopsea, marmura, sunetele, papirus, hartie, harddiscuri, lumina si cate altele), tot astfel, realizarea unei capodopere artistice presupune o anumita durata, un anumit consum de timp, si ca de asemenea, odata opera edificata, perisabilitatea materiei care compune capodopera, precum si fluiditatea timpurilor si modelor, impreuna cu alti factori mai greu de descries in putine cuvinte, limiteaza durata in care operea este disponibila publicului. Orice opera expira. Inspira apoi expira. Aceste aspecte descriu insa o relatie neesentiala a Artei cu Timpul, nu acestea fiind cele pe care le avem in vedere.

Ceea ce ne intereseaza pe noi ar fi sa stim daca incordarea artistica vizeaza strict clipa, atemporalul, sau dimpotriva, tinteste permanentul, perenul sau macar repetabilul, atat in ceea ce-l priveste pe creator cat si pe spectator. Gestul creatiei satisfice o necessitate de moment a creatorului, fiind eliberarea brusca a unei tensiuni interioare, o descarcare, sau dimpotriva este o poarta perena, deschisa principial la infinit (practic, urmare a imperfectiunilor lumii, mai putin dar totusi o durata oarecare finita, un continuum, nu o clipa) prin care artistul continua sa descarce energii/tensiuni intru balansarea echilibrului sau cu lumea? Dar spectatorul? Este opera artistica destinata sa-l emotioneze pe spectator o singura data, o singura clipa, clipa intalnirii, punandu-l prin scurt-circuit in atingere cu emotia primara a artistului, sau dimpotriva este o sursa durabila de emotie, satisfactie si extaz pentru spectator. Cat timp poate fi uluit, impresionat, emotionat un spectator privitor al strigatului lui Munch? Se reduce esenta gestului artistic la primul impact sau se intinde (in mod ideal) pana la infinit (practic mai putin, dar totusi o durata acolo). Cat timp pot sta in extaz artistic zgaindu-ma la „The scream” dupa ce-i voi fi prins chichirezul? De cate ori as putea revedea lucrarea pentru a resimti Emotia, sau ma rog o emotie acolo? O data? de doua ori? De n ori? Dar nu (n + 1)… Oricum daca n nu este egal cu infinit (si nici cu zero) atunci este egal cu 1. Sentimentul nostru este ca gestul artistic vizeaza clipa, momentul, atemporalul si aspatialul, miznad pe intensitate extrema, pe cuprindera infinitului in nimic, in clipå, in zero. Orice extaz este de-o clipa, unic si irepetabil. Revederile, reintalnirile, revizionarile, sunt bune doar pentru a ne consolida, eventual, amintirea acelui extaz, extazul clipei de odinioara (rememorarea fiind o bucurie in sine), si, vai, uneori (adesea) de a distruge mirajul fostului extaz prin constatatrea tarzie a unei grave neintelegeri fata cu opera (d)in momentul initial al primei intalniri (care moment initial, in limbajul current al vremii, poate fi, dupa ceas, o clipa, o ora, un an, o viata, nu conteaza… o clipa).

* * *

Reporter: De ce faci arta?

Regizoarea Andreea Bortun: Zice Charlie Kaufman la un moment dat ca ce face arta e ca te face sa fii mai putin singur. Si asta cred eu ca e misiunea ei, aceea de a arata onestitatea, autenticitatea si slabiciunea. Ma uit la un film si îmi dau seama ca nu sunt singura. Ca scenaristul n-a inventat treaba aia, din moment ce eu ma regasesc în ea. Mie mi-e foarte frica de avion si ma simt mult mai OK în momentul în care ma urc cu niste cunoscuti, pentru ca ma gândesc ca daca avionul se prabuseste, o sa mor alaturi de oameni la care tin. Când sunt singura, de la coada sau din sala de asteptare stau si vânez un om care-mi place – daca-s doi, cu atât mai bine – îi localizez în avion si stiu macar ca e cineva acolo cu care am senzatia ca am ceva în comun. Apropo de arta, clar o fac ca sa ma înteleg. Am nevoie sa dau afara niste lucruri ca sa pot sa înteleg niste lucruri. Ce-mi doresc foarte tare e ca pâna în momentul în care o sa mor sa fiu suficient de înteleapta încât sa nu-mi mai fie frica de moarte. Asta e scopul. Si ca sa devin un om mai întelept, trebuie sa înteleg mai multe lucruri despre mine si despre lumea în care traiesc.

UPDATE: Arta si timp – Bibliografie obligatorie: (1) Ada sau ardoarea. Blogul, o moda care se stinge, incet, incet, incet, cert. Privindu-i pe toti prietenii mei dusmanosi, din zei coboratori, coboratori, coborand, ma apuca asa o tristete iremediabila, vazand cum ii ingheta iarna mizerabila… Duios treceau prietenii mei dusmanosi: Ana Ayana, dl.Goe, AVPica, conul Dorin, Dan Ghenea (prosper inca, monarhic), Niku (electriku), Dl.Nimeni (de-a dreptul), Iepurele de Martie, Ioan T. Morar, Marginalia, Mitzaa Biciclista, Neamtu Tiganu, Porthos, tesoruccio49, Tiberiu Orasanu, Kibby (pe unde i-o rataci umbra), D’Artagnan… semen discrete al tendintei in „blogging”. Fuse, fuse si se duse. 🙂

 

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 389 Comments »

Moartea unui scriitor genial

Posted by Arca lui Goe pe Mai 2, 2014

32 Aprilie – Continuare din numarul trecut… „You may write me down in history With your bitter, twisted lies, You may trod me in the very dirt But still, like dust, I’ll rise. Does my sassiness upset you? Why are you beset with gloom? ‘Cause I walk like I’ve got oil wells Pumping in my living room.”Maya Angelou.

Nu te speria. N-a mai murit nimeni. Inca. Este tot o pacaleala. Cat despre genialiatate… lucrurile raman discutabile de la tinerete pân la batranetze (cu exceptia unor situatii clare precum cele de tip „Genicå Poezicå”  – aka Poeselu ro co. – cand nu mai este nimic de discutat). Este vorba despre aceeasi cronica a unei morti anuntate (deja) inca de ieri 31 Aprilie. Nici azi de Inaltare (apropo Christos S-a Inaltzat!)… sa scriu cronica acestei morti – n-am timp – de aceea ma grabesc sa-i rezerv spatiu… inca o data in data de 32 Aprilie (2 Mai pe stil vechi – ziua tineretului), datå la care tânara Maya respirå inca (si nu-i angel-ou)… Asadar… „Scriitorii” seriosi (analistii y copmpris), printre care cu dezonoare nu ma numar, scriu despre lucruri serioase, de actualitate, si le redau lumii largi atunci cand ele (lucrurile) se intampla si cand publicul (flåmând, avid etc) are nevoie sa le consume… Astfel de scriitori si pamfle-tari fac comentarii politice pre-electorale si analize apolitice post-electorale, ori dezbat ne/consititutionalitatea unor gesturi prezidentiale ori prim-ministeriale, ori clarifica situatia razboiului mondial si starea uniunii (care uniune?)… la moment. Iar daca moare sau se sinucide cineva notabil (…) apoi ei, acei scriitori seriosi se ocupa atunci, pe loc, de funeralii si necroloage, in cele trei zile ale respectivei morti (atata tine moartea la români – trei zile, ca orice minune), inainte de invierea mortului si revenirea sa in anonimat. Poate ca ti s-o parea ca moartea lui Gabriel Garcia Marquez nu (mai) e (un subiect) de actualitate… desi este… caci sarmanul ins…  abia daca si-a inceput veacul de meta-singuratate… (si nici dl.Nimeni nu mai este printre noi). Apoi este (subiect de actualitate, neepuizat) si pentru ca nimeni nu s-a ocupat (cat de cat serios) de moartea lui Gabriel Garcia Marquez, (un eveniment) majoritatea scriitorilor devoratori de reclame margininindu-se sa ocupe (dupa posibilitati) de decesul cetateanului omonim, con-fundând (poate) moartea cu murirea. Deci da, moartea scriitorului genial Gabrial Garcia Marquez ramane de mare actualitate de acum / de atunci incolo. Actualitatea ei indubitabila intra insa in conflict de interese cu neseriozitatea „autorului” dl.Goe, un personaj extrem de superficial care, in genere, neavand timp, rezerva spatiu, subiectelor de actualitate… pana nu mai sunt de actualitate… In fine… Prin urmare… as aminti (preliminar) un alt deces (iesit deja din actualitate), cel al poetului Andrei Bodiu savarsit in a treia zi de 1 Aprilie, ocazie cu care brusc (brutal chiar) insul omonim a devenit mai viu si mai prezent decat fusese vreodata inainte… in viata. Intamplator o multime de oameni importanti au vorbit in acele (trei) zile despre el, aducandu-l in atentia multor altora care nici nu auzisera (pana atunci si de atunci incolo) de bietul brasovean. Profitand de aceasta popularitate neasteptata, tanarul Andrei Bodiu s-a gandit (precum Baltazar) ca ar putea incerca sa faca o fapta buna, asteptata cu sufletul la gura de un public abundent. A incercat prin intermediul mediu(mu)lui Alin Fu… marescu sa medieze pacea dintre doua mari spirite (incolo simpli clasici in viata): Tudoran si Tismaneanu. Rezultatul medierii a fost confuz. Nu s-a ajuns la pace dar macar se pusesera formal bazele unui armistitiu de durata. Brusc insa, insul Gabriel Garcia Marquez (carcasa unui scriitor genial) s-a stins din viata, dand o lovitura mortala procesului de pace dintre cele doua mari spirite romano-americane. Ei bine (mai draga) pentru asta am rezervat spatiu AICI (ci nu ACUM): pentru cronica felului in care moartea lui Gabo a reusit sa compromita (poate definitiv) sansa impacarii dintre Dorin si Volo, readucandu-i pe cei doi fini intelectuali (fiecare incercand zadarnic sa-i fie naş celuilat) pe pozitii ireconciliabile, incarcate de contradictii antagonice…  in desert. Care dintre ei oare il va intalni primul pe Alchimist in pustiul sau… nu se stie…

 Bibliografie cvasi-obligatorie (semi-facultativa):

1. La Quinta de san pedro alejandrino. Cand Bolivar nu mai crede in destinul lui Bolivar – „Daca romanul cel mai marquezian al lui Marquez ar fi considerat Un veac de singuratate, romanul sau cel mai nemarquezian ar putea fi Generalul în labirintul sau. Aceasta carte m-a fascinat, tocmai pentru ca este cea mai pu?in marqueziana dintre toate car?ile vrajitorului cuvintelor din Aracataca.

2. Libertate, tiranofilie, valoare, estetica – Mario Vargas Llosa si Gabriel Garcia Marquez – „Octavio Paz, Gabriel Garcia Marquez si Mario Vargas Llosa sunt, alaturi de Jorge Luis Borges, Julio Cortazar, Ernesto Sabato, Roberto Bolaño, varfurile literaturii latino-americane din secolul trecut si din acest secol. Toti trei au primit Premiul Nobel pentru literatura.

3. Celalalt Gabriel Garcia Marquez – Complicele tiranuluiGarcia Marquez a fost un mare scriitor. La capitolul constiinta morala, insa, a capotat jalnic. Opera sa va fi mereu studiata, nu ma indoiesc, la cursurile de istoria literaturii in secolul XX. Pactul sau cu diavolul totalitar va fi mentionat la cursurile despre totalitarism si cei care l-au creditat si servit. Asemeni un Maxim Gorki, alt mare scriitor, care a justificat si a glorificat lagarele de munca (adica de exterminare) staliniste. Asemeni, sa spunem, lui Mihail Solohov, autorul capodoperelor “Pe Donul linistit” si “Soarta unui om” si, in acelasi timp, unul dintre cei mai repugnanti propagandisti ai regimului sovietic. Subiect, asadar, pentru doua materii… Actualizare (nenecesara)

4. Un cautator de lumi imposibile – Gabriel Garcia Marquez 1928-2014In plan politic, Garcia Marquez a fost un om de stanga. A simpatizat cu stanga radicala. A fost acuzat, si nu fara motiv, de tiranofilie in relatia cu Castro. Atunci cand alti intelectuali latino-americani, inclusiv oameni de stanga precum un Teodoro Petkoff, si-au ridicat vocile impotriva tiraniei castriste, el a tacut si a continuat sa mentina relatii amicale cu patriarhul leninist de la Havana.

5. Impaciuitoarea moarte a poetului Bodiu: Tismaneanu si Tudoran – „Si-acum vreau sa profit cu nerusinare de moartea poetului spre beneficiul viilor. Cred ca lui Andrei i-ar tihni. Cred ca m-ar intelege. Nadajduiesc ca mortii sunt mai intelegatori cu viii, decat viii cu viii. Un lucru e sigur: viii sunt mai intelegatori cu mortii decat cu viii.  … Moartea e, daca vreti, sapunul si hartia igienica a sufeltului. Mortii impaca pana si ceea ce parea ca nu poate fi impacat. … Asa ca iarta-ma, Andrei, daca iti folosesc moartea pentru a incerca sa-i impac pe Vladimir Tismaneanu cu Dorin Tudoran.

Ne aflam, asadar, in continuare, dupa cum poti con-sta-ta, in plina fuziune intre luna Aprilie (ziså a pacalelilor) si luna lui Mai (ziså a sinuciderilor)…

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 97 Comments »

A doua zi de 1 Aprilie – Demascarea d-lui G.

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 2, 2014

De sub adânc pseudo-anonimat, un personaj de o notorie obscuritate a picurat, cu o perseverenta nedemna… de o cauza mai buna, literaturå… in spatiile virtuale, pretutindeni dar mai ales in anumite noduri ale retelei, special alese de catre „odiosul” personaj. Toata lumea il stie, toata lumea l-a vazut, dar (aproape) nimeni nu-l cunoaste, devenind un enigmatic mister a lui Polichinelle, investigat insistent de mai toata lumea. Tinta a speculatiilor si cercetarii multora, „odiosul” personaj, a continuat ani si ani de zile (sau de „zilisoare” cum ar zice un con-frate de-al sau de pseudo-anonimitate hyperspatiala) sa-si duca existenta obscura, sub acoperirea pseudo-anonimatului, disimulandu-si mutra, gandul, glasul, insinuandu-se insidios pretutindeni unde se arata vreo såmântzå de vorba mai de soi. Nomad fiind nu se stabilea nicaieri, aflandu-se pretutindeni si nicaieri, azi aici maine-n Focsani, poimaine la Suceava, ba pe forumuri, ba pe bloguri, ba in subsoluri pline cu igrasie in redactia unor ziare si reviste de prestigiu sau de trista faima. Desi ar fi putut foarte bine sa-si faca o casa a sa (ca la Corabia) sau chiar un conac (big mansion) ca la Cetate, de unde sa iradieze el insusi propria-i literatura, atragandu-i pe fluturi pe lampa sa magica (a se vedea legenda lui Aladin), omul (un aventurier dezorganizat) a preferat sa-si vaneze fluturii pe la curtile altora, nepasandu-i de suferintele celor care-si doreau intens si dezinteresat sa-l stie pre numele sau. Asadar un om rau, un om fara inima sau in tot cazul un om fara o inima buna. Un om cu o inima rea. Dar azi valul cade crudo. Totul s-a sfarsit. Fluturas nu mai ai aripioare, (caci) dl.Conte ti le-a retezat. Dizmetit din visuri sece chiar si Gogea a punctat. Misterul s-a risipit. Totul s-a aflat. Misteriosul si agresivul personaj cu o inima atat de rea dar cu o minte atat de ascutita, se dovedeste a fi un domn G…, de circa 60 de ani (cam båtrâior… in realitate vreo 40), cu barba, moldovean, moldovean-moldovean, dar nu de la Sadova (ca altii) ci de la Severin (precum pasarea Rongo), si care cu mâhnire isi face veacul de singuratate in cetatea de scaun a Sucevei, la nici o azvarlitura de batz de Botosaniul harabulian. Doamnelor si domnilor, este vorba despre domnul George Tudor, cunoscut multora sub pseudo-nick-name-ul de Inima Rea. Prezentam in continuare cateva dintre dovezile demascatoare indubitabile, care probeaza fara urma de tagada ca da, Inima Rea este un fost oltean, scriitor ad-hoc de mare talent, care din motive neelucidate (inca) nu are deocamdata un blog al sau (in fapt are un blog incipient cvasi-abandonat) in care sa se adune, sa se ordoneze integrator si sa propuna teme si tematici, in loc de a „chibita”, te-ai mira pe unde si de ce, inventandu-si pretutindeni, cu talent si pricepre, prilejuri circumstantiale, punctuale de a elibera in lume (risipindu-se) literatura de buna calitate (de obicei fictiune), continuta abundent in inima sa, Doamne iarta-ma, rea. Asadar dovezile din docomente:

Proba no.1:

Iniţial Oana vorbeşte de Nicolae Turtureanu. Acel nume l-am reţinut, întărit de confirmarea din final a lui InimaRea şi de faptul că, intrând pe linkul oferit de Oana, am găsit, la pagina 6 a revistei Timpul indicată,o recenzie a volumului “Dubla cetăţenie” al lui Nicolae Turtureanu. Ulterior InimaRea a marturisit ca e moldovean, ca are in jur de 60 de ani şi poartă barbă. Totul se potrivea perfect cu portretul lui Nicolae Turtureanu, mai puţin stilul, care mi-a creat bănuieli (de-asta şi PS-ul de la finalul articolului meu de azi). Acum, după intervenţia panicată a Corinei, m-am întors la comentariile de atunci şi am descoperit o rectificare a Oanei, peste care la timpul respectiv am trecut in zbor, în care Oana se corectase: “Scuze! Am incurcat persoanele. Este vorba despre Tudor George.” – Contele de Saint Germain – Precizare

Proba no.2:

Unul dintre vizitatorii blogului meu, care se semnează @InimaRea, s-a identificat singur, crezând că ne striveşte, ca fiind scriitorul G. T. Cum, în ignoranţa mea, nu auzisem de domnia sa până atunci şi cum, în lipsa unor maniere corespunzătoare, am făcut imprudenţa să recunosc într-un comentariu că acest nume imi este necunoscut, mi-am atras grabnica şi eterna sa maledicţiune. A început să-mi vâneze fiecare opinie pentru a… Citeste mai departe: AICI.

Proba no.3:

Editura Adenium din Iasi a lansat deja pe piata de carte, in varianta revazuta, un titlu care sigur nu te va lasa indiferent pentru ca vizeaza tocmai acea curiozitate a cititorului mereu in cautare de altceva. Este vorba despre volumul Damele din palarie: Pseudospionologykos semnat cu pseudonimul InimaRea. De ce ar trebui sa te intereseze acest titlu? In primul rand pentru ca tu si parintii tai ati trait intr-o Romanie comunista supravegheata 24 de ore din 24 de Big Brother-ul Sistemului, Securitatea, si v-ar placea sa stiti ce este in mintea unui fost securist, care dupa 1989 isi continua activitatea la Serviciul Roman de Informatii. Cui nu i-ar placea sa treaca dincolo de… … Ceasca de cultura

Proba no.4: Profil de Inima Rea

Proba no.5:

Acest articol este o eroare tip Matrioşka: reia toate clişeele propagandei oranj – semn că articolul i-a fost livrat lui KP Schwarz, care l-a doar semnat; ceea ce ne atrage atenţia nu asupra seriozităţii ci a poziţiei FAZ faţă de situaţia din Ro. Probabil că Germania socoteşte avantajos să adopte un punct de vedere “intern”, în perspectiva relaţiilor cu… … In line dreapta

Proba no.6:

„Despre cum virtualul  devine real şi ceea ce părea un pseudonim se dovedeşte o identitate autentică. Adică, despre Inimă-Rea. Tot ce ştiu despre acest scriitor are două surse: mai întîi, l-am întîlnit pe blogurile unor prieteni, remarcîndu-se prin comentarii ample, ”grele”, echilibrate, consecvente fără a fi “încăpăţînate”, generoase în intransigenţa lor. Se “mişca” prin spaţiul blogosferic drept şi masiv ca o tură pe tabla de şah! Totdeauna drept.Impunînd respect. Aşa l-am perceput. Aşa am şi avut parte de sprijinul lui surprinzător la un moment dat, cînd, angajat cu prea mult orgoliu într-o dispută pe un forum, mă trezisem în situaţia “cavaleriei uşoare” engleze la porţile Sevastopolului! Atunci, a apărut (în bătălia reală istoric, acest lucru nu s-a întîmplat şi deznodămîntul a fost tragic) “turnul” care mi-a asigurat ”flancurile” asigurîndu-mi o “retragere în ordine şi fără pierderi”! Mai apoi, a fost “deconspirarea” lui Inimă-Rea, făcută de… „Citeste mai departe: Inimă-Rea. Turnul din Severin în Cetatea Sucevei de dl.Gogea.

Proba no. 7

Esantion A.InimaRea March 31, 2014 at 21:47 #4

Poate stiti ca-naintea unei vizite oficiale intr-o alta tara, sefului delegatiei vizitatoare i se furnizeaza analize/sinteze despre tara respectiva, din mai multe directii – in mare, dinspre Externe si intelligence (nu spun “spionaj” fiindca nu mai e termen valabil pentru toate tarile straine). Respectivele lucrari nu sufera de emotivitate, principialitate, dorinta de aparare a lumii democratice samd. Acolo, trebuie sa apara ce e in tara cu pricina – nu de ce – si ce-ar fi posibil, din ce-si propune vizita (punctual ori la plezneala daca analistul n-are idee de agenda vizitei).

Formal, analizele/sintezele sint clasificate, presupunindu-se ca s-ar baza pe informatii la rindul lor clasificate. Impreuna cu “lucrarile-capac”, vin note documentare, continind nu doar date statistice, geografice, istorice, politice ci si aprecieri ale unor terti, de regula – din media de acolo. Documentarea nu e clasificata, astfel ca poate fi asemuita lestului care tine un vas pe linia de plutire. Pentru un serviciu serios, e de asteptat ca informatiile documentare sa nu le contrazica pe cele clasificate – ori invers. Iar daca exista, totusi, o diferenta notabila intre “lucrarea-capac” si partea documentara reflectind “perceptia generala” despre, ramine la latitudinea “beneficiarului” sa hotarasca modul de abordare a gazdelor sale, in timpul vizitei (evident, tot asa e si la primirea unei vizite de nivel inalt).

Dinspre intelligence, rezultatul analizei “beneficiarului” se vede cel mai bine in declaratiile sale destinate publicului larg. Eventual, citite pe dos, ori macar “interpretate” in cheia analistului de informatii publice.
Daca presedintele Romaniei declara pornit proiectul politic romanesc la Marea Neagra, a carui tinta este transformarea bazinului Marii Negre – din “Lac rusesc” – in “mare deschisa”; si daca-l sustine consecvent pina-n momentul in care tara sa organizeaza o intrunire a NATO la nivel inalt, la care participa si presedintele Rusiei; la care atitudinea sa fata de Putin e mai mult decit indatoritoare, ca de la mic la mare, nu analistul – oricare, de oriunde – are a se minuna ci “simplul cetatean”: vazindu-l pe presedintele sau cit de fericit ii zimbeste rusului, caruia numai ca nu-i pupa mina, se-ntreaba ce mama supararii se poate-ntimpla. Oare sa nu fi-nteles el bine diatriba presedintelui sau impotriva Kremlinului si declaratiile de fidelitate doctrinara inchinate Licuriciului?

Omeneste vorbind, Putin impune prin simpla-i prezenta. “E charismatic” fiindca este presedintele Federatiei Ruse – o putere mondiala. E chiar mai mult de-atit, e “adevaratul presedinte”, de care si Rusia, si America, si toata lumea au nevoie. Din alta nevoie – de stabilitate globala si regionala, de predictibilitate in relatiile bi si multilaterale, conditii ale unei lumi pasnice, in care schimburile comerciale sa decurga fara sincope.

Cu toate acestea, presa libera si independenta de la noi nu uita o clipa sa-l prezinte ca pe “fostul colonel kaghebist” – apasind pe “rezident (adica, sef al) retelei KGB de la Berlin, din epoca Razboiului rece. In ochiul media – un Argus ciclopic – altceva nu conteaza. In caz ca-si pun, totusi, intrebarea “Cum de a reusit un ofiter al KGB sa ajunga in cea mai inalta pozitie in statul rus”, raspunsul standard este “fiindca, in fosta URSS, fostul KGB e la putere”.

Nu sufera comparatie cu Bush sr fiindca americanul a condus CIA din pozitia de politician, nu de profesionist. Desi, lui Mihai Razvan Ungureanu, i se reproseaza “securismul” dupa stagiul de director al SIE. Cum nu i se lui Teodor Melescanu, probabil ca datorita vorbei “omul potrivit, la locul potrivit”.

Aceasta spectaculoasa devenire urmeaza modelul Napoleon – din locotenent de artilerie, la darimarea Bastiliei, ajuns L’Empereur. Proportions gardees, ma grabesc s-adaug, sa nu ma trezesc etichetat de “putinist”. Inca o masura de precautie, ca n-are ce strica: si Basescu, tot asa – din capitan de cursa lunga, presedintele tarii. Acum, nu stiu daca Putin face caz de fosta lui profesiune, cum face “al nostru” de a lui – fie tot amintind-o, fie tot innoindu-si brevetul de capitan de cursa lunga desi ma-ndoiesc serios c-ar mai putea iesi cu vreun vas, din apele noastre teritoriale, altfel decit in postura de pasager.

Dupa cum, nu m-aventurez a-mi imagina cum s-ar fi raportat Basescu la o fosta profesiune de rezident al agenturii noastre de aiurea. Nici nu-i nevoie, acum ca s-au deschis si arhivele ICE Dunarea. Doar atit imi permit a spune: A durat ceva pina au putut fi accesibile “tuturor celor interesati”. Pina acum, fusesera accesibile doar unora dintre cei extrem de interesati, probabil spre a-si contempla gloriosul trecut, in deplina liniste, fara cel mai mic risc.

Dar mai exista o legatura intre urmasii modelului Napoleon: colonelul KGB stie ceva despre capitanul de cursa lunga – in virtutea fostelor relatii “fratesti” dintre KGB si Securitate, astfel ca “al nostru” e vulnerabil fata de “al lor”, pe partea conspirativa – ori conspirata, daca preferati.

Spre deosebire de “simplul cetatean” – nedumeritul de mai sus – analistul ar zice ca, inainte de a veni la Bucuresti, Putin “a trimis un semnal” – cam cum apare-n basmele noastre, trimiterea buzduganului de catre zmeu: se loveste-n poarta, in usa, bate-n masa si se-aseaza-n cui; iar mincarea trebuie sa fie nici rece nici fierbinte, cumu-i mai buna de mincat. Daca nu stiti – si n-aveti de unde, va spun eu – prizoniera zmeului nu sta vreodata cu zmeul la masa, ci-n picioare-n coltu’ mesei, cum si azi mai sta parte dintre oltence, la masa barbatilor lor.

Dar de ce va-nsir eu toate aceste, ca-mi uitai. Ah, da – mi-amintii ca Basescu zise c-ar trebui sa fim pregatiti de razboi, just in case…

Esantion B.

InimaRea April 1, 2014 at 09:05 #28

Acum, hai sa ne si gindim! De pilda, la propagada antiruseasca, in special – la cea anti Putin, “diavolul intrupat”.

Sa observam, mai intii, ca toata lumea buna sta de vorba cu Diavolul, desi semnaleaza c-ar fi nefrecventabil, si nu-l mai invita la masa. E musai sa observam fiindca, daca ne luam numai dupa media, asa ceva e dovada de slabiciune, mai ales din partea Batrinului Continent – blegit de trai bun; si din a lui Obama – un stingist sovaielnic.

Sa admitem ca – dupa 25 de ani de la caderea Cortinei de Fier – exista iar pericolul unui razboi distrugator in Europa (razboi despre care stim ca n-are cum nu deveni mondial – “global” s-ar spune azi).

Si sa ne-ntrebam daca vrem ori nu razboi. Pare prosteasca intrebare dar, vazind atita inflacarare antiruseasca, nu mai pare chiar asa prosteasca – poate ca inflacaratii ard de dorul nimicirii Rusiei, si-ar da viata pentru a-si implini aleanul. Ori nu si-ar da-o dar i-ar indemna pe altii sa si-o.

Nu avem impresia ca sintem indemnati la asa atitudine belicoasa? Ca sintem frageziti pentru eventualitatea ca? Ba chiar ca ni se pregateste ceva, de care sintem oarecum avertizati, de genul “Asa nu se mai poate, la lupta – people!”

Ca sa ne trezim din visul sinuciderii globale, ar fi bine sa ne uitam cu un secol in urma, in preajma “Razboiului cel Mare”. Nu la toate cite s-au intimplat, doar la stupoarea generala ca-ncepuse razboiul. Populatia Europei era la fel de vesela si prospera (la nivelul acela) ca si azi; tot la fel de obosita de-atita pace – chiar daca formala fiindca, practic, pace pe Pamint n-a fost vreodata. Presa vehicula anunturi care de care mai belicoase, lumea se-nflacara la o bere si era gata de orice, cind a cazut anuntul-bomba: E razboi!

Europenii s-au frecat la ochi: Nu se poate! De ce? Pentru un act terorist individual, un imperiu declara razboi unei tarisoare?

Apoi, si-a luat seama Europa: Ei, n-are cum fi ceva serios, totul se termina pina-n Sarbatori! Si a durat 6 ani. Cum repetitia naste superstitia; cum si urmatorul razboi tot 6 ani a durat, putem spune ca orice razboi mondial atit tine – 6 ani. Nu cred asta dar punem cazul c-ar fi asa: sintem pregatiti sufleteste pentru 6 ani de nenorocire (din faimosii 7 ani slabi, pe marginea carora speculeaza Thomas Mann, in Iosif si fratii sai – vol III)? La cita paranoia umbla dezlegata-n lume, n-am prea fi. Ba am putea chiar invoca o vorba mai de la tara, asa: La balega moale, un pic de apa lipseste.

Din toata propaganda antiruseasca, pare-se ca nu retinem tocmai avertismentele din notele diabolizante: Rusia e imprevizibila, Rusia vrea sa refaca URSS, Rusia e periculoasa pentru pacea mondiala oricum s-ar chema si oricine i-ar fi “tzar”.
Fata cu acestea, ce ni se propune? Sa punem Rusia cu botul pe labe, sa-i aratam noi ce-nseamna civilizatia occidentala, sa fim fermi in a ne arata hotarirea de a merge pina-n pinzele albe pentru promovarea valorilor noastre democratice.

Aici, o mica intrebare: Cine “sa fim”, “sa mergem”?
Alta mica intrebare: “Pina-n pinzele albe” cam ce-ar putea-nsemna? Cam pe unde ne-ar duce pe toti – belicosi ori fricosi?

Din festivalul filmului pe care-l propune prietenul nostru Liviu Antonesi, retin – pentru aceasta discutie – un film despre Germania imediat de dupa razboi: distrusa, morman de moloz; populatie infometata, salbaticita, disperata. Asta, acum – cit? Acum 70 de ani – intr-o vreme incomparabila tehnologic cu a noastra. Dar uite ca, totusi, comparabila cit priveste prostia colectiva de a alege solutia singeroasa, de rezolvare a conflictelor la scara continentala.

Ce ne-ar putea potoli, cit de cit, pornirea sinucigasa? Poate revederea dezastrului de la Hiroshima si Nagasaki? Si acela, provocat de doar primele bombe nucleare – niste jucarii – ucigatoare, nu gluma! – dar jucarii pe linga ce-am pregatit pentru “Apocalipsa acum”?
Pina la urma, care ar fi casus belli? Rusia a ocupat Krimeea, si ameninta sa faca bucati Ucraina.
Doar pentru comparatie, as intreba: De citi ani ocupa SUA (Vestul, deh) militar Irak si Afganistan? Si n-am auzit pe cineva – oricit de fantezist – sustinind ca aceste doua tari ar fi apartinut, cindva, Americii. Dar s-a vazut cu ochiul liber ca o expeditie de pedepsirea a terorismului antioccidental s-a transformat in ocupatie militara in toata regula. Si se mai vede ca – in Orientul acela – situatia e cit se poate de departe de o stare de pace, numai la “”Primvara araba” daca ne gindim.
Ultima intrebare: Daca tot traim in “satul global”, nu ne ajunge un razboi?

Ce mi-as dori sa se-nteleaga ar fi: Mare, maxima atentie, la Ciinii Razboiului! Odata dezlegati, nu se mai intorc in cusca lor decit satui de singe, distrugere, moarte.

Atunci, de ce-am fi noi agentii lor naivi, cind – in orice alt domeniu ne-am manifesta – lasam ferma impresie ca avem pretentii de la noi, ca sintem in toate mintile, ca nu am luat-o razna – sa ne facem rana pe loc sanatos?

Speram ca prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, cunoscand  predilectia „redactiei” pentru propovaduirea dreptului la anonimat si anonimitate, nu este contrariat de gestul prin care un anonim nevinovat este „dat in gât” si demascat astazi, a doua zi de 1 Aprilie, pe Arca lui Goe. Pentru vreun vizitator accidental care nu se incadreaza in profilul prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, am dori sa mentionam ca Arca lui Goe are, intr-adevar, in vedere, printre altele, conservarea dreptului in/alienabil la anonimat si anonimitate dar numai si numai in asociere cu dreptul la fel de in/alienabil la neanonimat si neanonimitate, dupa vrerea insului, fara nicio discriminare si in deplina armonie si toleranta reciproc avantajoasa intre pseudo-anonimi si pseudo-neanonimi. Daca am adus azi in prim-plan aceasta pseudo-demascare a autorului „Damelor din palarie: Pseudospionologykos”, ar trebui sa fie evident ca in niciun caz nu pentru a-i fractura dreptul in/alienabil la anonimat si/sau anonimitate (ori viceversa) am facut acest gest simbolic, domnia sa pasind deja de ceva vreme, de buna voie si nesilit de nimeni, in pseudo-neanonimitate, dupa cum s-a putut constata si in probele administrate mai sus. Semnificatia acestei pseudo-pacaleli de 1 Aprilie nu intra in atingere cu pseudo-ne-anonimitatea.

Gestul nostru vizeaza, dupa cum speram ca prea-cinstitul cititor citit si unic a inteles deja, paragraful unu, aliniatul 1, din Constitutia Arcei lui Goe… care are in vedere protejarea dreptului la replica si la reparatii morale ale onoarei celor carora li se refuza dreptul la opinie, impresie si expresie, ca urmare a pseudo-„moderarii” abuzive in hyperspatii.  Desigur ca un obervator neatent ar putea sa se mire si sa ne atraga atentia ca dl.George  (InimaRea de Leu) n-a fost cenzurat, banat, agresat sau insultat (excesiv) nicaieri unde a postat comentarii, in nota si in limita standardelor unanim admise, si ca, prin urmare, nu s-ar califica pentru „drept la replica” (si inca nesolicitat) pe Arca lui Goe. Aceasta aparenta este extrem de inselatoare. In realitate d-lui InimaRea (ca sa-i zic asa) i se refuza in mod constant dreptul la libera exprimare intr-o masura adecvata, in acord cu anvergura reala a mijloacelor (si scopurilor) sale de exprimare. In realitate InimaRea (ca si Rebeliunea Minerala, de ex.) este cenzurat. Nu neaparat de catre CINEVA anume ci mai degraba de CEVA. Un „ceva” complex (aproape inefabil) care ii rapeste o mare parte din continutul dreptului la libera exprimare, creand(u-se) o discrepanta majora intre vizibilitatea de facto si cea potrivita, cuvenita in acord cu amplitudinea (calitatea si cantitatea) spuselor.  Cum-necum,  cazul (ori ne-cazul) lui InimaRea (ca si al Rebeliunii Minerale. de ex)  (in ceea ce priveste comonenta lor HUVACA) se afla, deci, in jurisdictia Arcei lui Goe, chiar daca acel „ceva” complex si malefic (aproape inefabil) contine intr-un dozaj important chiar InimaRea (si respectiv Rebeliune Minerala, de ex).  In realitate nu exista in HUVACA nici cenzura nici libertate in forma absoluta. Chiar si cineva care este banat total (pe vreun blog) are libertatea sa se exprime, sa scrie texte, sa le posteze, si sa se bucure de atentia unui multimi oarecare de cititori, finita, nevida (cu macar 2 elemente),  la fel ca si (alt)cineva caruia i se ofera dreptul de a spune neingradit tot ce-i trece prin cap (pe vreun blog) si care are astfel (la fel) libertatea sa se exprime, sa scrie texte, sa le posteze, si sa se bucure de atentia unui multimi oarecare de cititori, finita, nevida (cu un numar oarecare de elemente).

Una dintre nuantele incalcarii dreptul la libera exprimare vizeaza situatia in care un „scriitor”  avand o multime oarecare de cititori, finita, nevida, se confrunta cu situatia inadecvarii (in minus) dintre cantitatea si calitatea scriiturii sale si cantitatea si calitatea elementelor care compun multimea cititorilor sai. Arca lui Goe nu trateaza cazurile „scriitorilor” care au mai multi si mai de calitate cititori decat ar merita (precum puscariasul Adrian Nastase, de ex), dar incearca, timid, discret (in limita posibilitatilor) sa trateze cazurile celor nedreptatiti in rau, in aceasta directie. Daca altii au exact publicul pe care il merita (cantitativ si calitativ vorbind, de ex. dl.AVP, dl.Nimeni, dl.Dorin, dl.LIS, dl.ITM, dl.Iaru etc.) in mod cert d-ni InimaRea, Rebeliunea Minerala si chiar dl.Gogea, au mai putin decat (li) s-ar cuveni. Desigur ca mentionarea cazului InimaRea pe Arca lui Goe nu rezolva (momentan) problema  scriitorului George Tudor,  nu-i sporeste popularitatea (decat cel mult infinitezimal, dar orsicat) si nu-i aduce vizibilitatea pe care ar merita-o.  Gestul nostru, dincolo de a fi un mic semnal de alarma al unui ceas desteptator care poate fi auzit (sau nu) acum sau alta data, este o ancora in viitor, avand menirea de a consemna (inca) o astfel de situatie in cala Arcei lui Goe, spre depozitare, conservare si viitoare valorificare pe piata libera (piata schimbului de opinii si/sau pseudo-opinii; texte si pre-texte).

UPDATE: Cea mai tare gluma de 1 Aprilie – Dl.Nimeni a inchis comentariile pe blogul sau politic lipsit de (orice) importanta. La concurenta cu aceasta pacaleala, proorocul de la Corabia (oracolul cutremurelor) isi mentine deschisa rubrica de comentarii. Iar comentariile sunt pe masura.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , | 33 Comments »

Apel in contra apelurilor. Pro-test!

Posted by Arca lui Goe pe Martie 20, 2014

O explicatie in legatura cu preluarea articolului lui  Sirena cu barbă de Alexandru Racu in topicul de ieri:

Faptul de a initia, de a lansa si de a semna sau (dimpotriva) de a te delimita de apeluri, petitii etc (mai mult sau mai putin virtuale) a devenit a moda nostima. Seamana foarte mult cu apusa modå a lepșe-lor de odinioara de pe bloguri. Departe de a fi „reactii imune”, de aparare, ale societatii (civile) aceste apeluri si solidarizari sunt, in principal, simple forme (pe alocuri grotesti) prin care unii nebagati (suficient) in seama gasesc oportunitatea de a se baga singuri in seama si de a-si exprima, consolida sau revalida apartenenta (gregara) la un grup tinta sau asipiratia discreta catre asa ceva.  Asta in principal. In secundar este si mai rau. In secundar asemenea apeluri sunt diversiuni, prostii, intoxicari, farse, praf, fum, manipulare, cu voie sau fara de voie. Esti intelectual deci existi. Aproape niciodata acest gen de apeluri nu sunt, nici macar intr-o mica masura acolo, ceea ce se formal se proclama a fi. In majoritatea cazurilor aceste manifestari nu numai ca nu ating niciunul dintre obiectivele pe care si le propun (mai explicit sau mai implicit), dar cel mai adesea nu fac decat sa consolideze , sa popularizeze si sa sporeasca faptele incriminate intru gloria faptasilor.  In mod clar si categoric este ceva gresit cu acest gest (devenit caricatural) ceea ce denota o stare civica precara atat la nivelul elitelor cat si la nivelul cetateanului statistic. Oare ce vor fi sperat semnatarii apelului la solidaritate cu dl Andrei Pleșu? Ma rog, formulata asa, intrebarea poate parea subversiva. In acord cu corectitudinea politica si cu logica formala ar fi trebuit sa (må) intreb: Oare ce anume ar putea declara oficial ca spera să (se) obtina prin pro-testul lor semnatarii apelului la solidaritate cu dl Andrei Pleșu? Un protest in favoarea d-lui Plesu… si impotriva cui? Impotriva criticilor lui Andrei Plesu? Un protest impotriva lui Gâdea & Ciuvica? Impotriva Antenelor? Impotriva lui Voiculescu? (Ma indoiesc intrucat a fost semnat si de intelectualul Tudoran)… Si ca sa se intample CE ANUME? Sa se simta dl.Plesu un pic mai bine, consolat, iubit, apreciat etc? Sa-i fie reperata onoarea prin acest gest de solidarizare? Sau te pomenesti ca o fi fost un gest cu intentii terapeutice ori pedepsitoare la adresa „infractorilor” care l-au linsat mediatic pe „ne-ingerul despre ingerilor”? Or fi crezut semna-tarii ca astfel o sa-i usture şoriciul cumplit pe alde Gâdea & Ciuvica, șfichiuiti fara mila cu biciul oprobiului (aproape) public al reactiei civice de sorginte elitista, de-or sa zica „Au mama, vai mie”? Ori ca, impresionati pana la lacrmi, de continutul protestului (semnaturile y compris), acestia vor fi facuti sa aiba regrete si mustrari de constiinta si ca o sa-si puna cenusa-n cap, facandu-se astfel primul pas in-spre aducerea lor pe drumul cel bun al smereniei, al tolerantei, al iubirii aproapelui si mai ales al cunoasterii de sine-insusi (lungul nasului, plapumei etc), si a recunoasterii formale a distantei cosmice care-i separa de anvergura intelectuala a celui pe care au incercat sa-l linseze?  Asa or fi crezut. Macar unii dintre ei, sper. In realitate nimic din toate acestea. Ba chiar dimpotriva. Prin acest protest si mai multi cetateni au aflat ca „Plesu este un porc mincinos”. „Da domnule, asa este!”, va fi zicand cetateanul care, ocupat cu daraveli, n-apucase sa vaza in direct scânteietoarea emisiune, despre zisele formatorilor de o opinie de la Antena 3 si 14. „Ce n-au dreptate? Că au?” Cetateanul mai stie si el cate ceva (nu mai stie de unde, tot de pe-acolo) asa ca acuma ca unii din gasca lu’ Plesu se revolta in contra unei exprimari asa… mai fruste nu poate fi in mintea cetateanului statistic cu daraveli pe cap, decat o confirmare a faptului „că chiar asa e domne, ii supara adevarul”.  Sau te pomenesti ca protestatarii (care au facut chiar si un meeting pe tema asta) or fi intentionat sa sensibilizeze „organele abilitate” ca sa ia masurile „de rigoare”, o masura de presiune civica la adresa CNA. Pai daca CNA are nevoie de „presiuni si sensibilizari” ca sa ia masurile care se impun sau daca ia masurile care nu se impun la cererea unor protesta-tari inseamna ca, in fapt, ar trebui sa se faca un protest (unul singur) in contra CNA si nimic altceva. Ori sa se desfiinteze. Primesc. Dar sa se infiinteze altceva. Pe ici pe colea. Pozitia exprimata aci (in stil) de dl.Goe poate parea excesiva, daca nu revedem si materia din urma vizavi de avalansa de proteste, apeluiri, scrisori deschise, intre deschise, solidarizari, desolidarizari, ori distantarii… din ultimul sfert al veacului de singuratate. A avut vreunul dintre „apelurile” respective (incepand cu cel primordial, cel catre lichele) vreunul dintre efectele s-contate (formal)? Nu cred. Astept cu mare nerabdare un mic (conta)exemplu. Ceea ce-mi amintesc este hazul hilar care imbraca precum un halou fiecare caz in parte (o istorie a acestui gen literar – apelul de seara – ar fi de mare valoare pe panoplia divertismentului de calitate; imi vine acum in minte cazul 10 contra 100 in apararare lui Voda Eugenia, biscuim Maria-ta)… Aceasta inflatie de apeluri fara rost si fara scop, facute de fapt, in favoarea  celor criticati si a celor criticatori deopotriva, intru sporirea popularitatii acestora, niciodata in favoarea  victimelor ori intru reala ameliorare a starii de fapt,  a stimulat imaginatia multor lichele (patentate) care s-au detat ele insele cu mare voiosie la compunerea de apeluri, proteste, scrisori deschise etc, etc, etc.

P.S. Efectele principale ale actualui apel de solidarizare (a cui?) cu dl. Plesu nu ies din norma sfertului de veac, dar nici cele colaterale nu sunt mai putin hilare decat de obicei. Intelectualul Tudoran semneaza apelul (la misto) apoi face (tot) misto de cosemna-tari  pe blogul sau incurajand tot felul de alti frustrati anonimi (aka ULA si altii si mai anonimi si mai pseudonimi), alesi cu mare atentie de catre moderatorul omonim,  sa-si exprime acordul cu anti-vorbitorii Gâdea & Co si sa continuie in mod subtil (dar si marunt, deh… la nivel certocrat) limsajul mediatic al emblematicului Andrei Plesu. Emblematicul scrie la randul sau o scrisoare justificativa induiosatoare la gazetå (Adevarul adevarat),  reluand (odata petntru totdeauna) aceeasi vesnica jelanie in contextul sfertului de secol. Scrisoarea sa, vai atat de clara, corecta, sincera si onesta, in interiorul (spatio-temporal) strict al frontierelor ei, devine (pusa) in context un prilej de amuzament (Caci cine se scuza ne amuza), prin aceea ca nu-i un demers in-spre restabilirea adevarului (oricat adevar formal ar contine) ci un simplu gest de solidarizare cu gestul solidarizantilor sai si de consolidare a antipatizantilor sai care i se (si) opun in cursa pentru popularitate.  N-as putea incheia acest P.S. despre rizibilele efecte colaterale ale apelului de solidarizare cu Andrei Plesu, daca n-as aminti reactia Liderului de la Corabia, care, nechemat de nimeni sa se solidarizeze cu vreuna dintre tabere, simte nevoia imperioasa sa se solidarizeze cu sine insusi si cu mintea sa. Exprimandu-se pe sine intr-o limba foarte creaţă (româno-bulgară cultă) care lui insusi ii suna foarte „literar”, dl. Viorel de la Corabia, spune pe foarte ocolite,  in extrem de multe cuvinte, ca s-ar solidariza cu intelectualii din gasca lui Plesu (chit ca acestia l-au marginalizat inadins) dar ca trebuie sa se solidarizeze cu dreptul la libera exprimare al lui Gâdea, Badea & Co, indiferent de micile mari excese pe care acestia le-ar face, intrucat ei, „saurienii netocrati”, ne-au salvat de spectrul dictaturii basesciene care certamente s-ar fi instaurat fara ei. Pentru asta merita si ei indulgenta si admiratia liderului formator de o (alta) opinie de la Corabia dunareana, in pauza epopeii de promovare a apelurilor, petitiilor si scrisorilor deschise ale unui (alt) profesionist al genului: Soooorin Iliesiu.

P.P.S. Este nedrept, inetic, nedemocratic, injust, imoral, faptul ca apelurile din zilele noastre au doar o rubrica cu lista semnatarilor. Normal ar fi sa aiba atasata si o rubrica pentru lista nesemnatarilor. Asa lucrurile ar fi mult mai clare.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , | 17 Comments »

Sirena cu barbă

Posted by Arca lui Goe pe Martie 20, 2014

Dacă mai poate să înţeleagă cineva ceva. Domnul Dorin Tudoran, autor pe care altminteri îl simpatizez, n-a semnat protestul împotriva linşajului de presă căruia i-a căzut victimă Andreea Pora, pe motiv că l-au semnat şi alţii care au avut prestaţii publice mizerabile. În continuarea atitudinii iniţiale, domnul Tudoran s-a lansat într-un rechizitoriu la adresa site-ului “În Linie Dreaptă”, scoţând în evidenţă conţinutul rasist al acestui site pe care altminteri îl recomandă revista “22”. Când Antena 3 recidivează, dar de data aceasta ţinta este Andrei Pleşu, domnul Tudoran semnează protestul postat pe site-ul revistei “22”, alături de Sabina Fati şi de Teodor Baconsky, cel care cu puţin timp în urmă o etichetase pe Sabina Fati drept „imaculată anticoncepţional” (la vremea respectivă doamna Pora i-a sărit în apărare iar Baconsky nu a semnat primul apel). După protestul de duminică, domnul Tudoran revine scârbit şi îl face „puţoi”, „păduche” şi „legionaroid turmentat” pe cosemnatarul şi maestrul de ceremonii Mihail Neamţu, explicându-ne că a semnat apelul deoarece domnului Pleşu nu i s-a îngăduit să se apere în tribunalul-platou al Antenei 3, fie direct, fie prin avocat, în cazul în care ar găsi pe cineva dispus să se coboare în respectiva cloacă. Însă apelul postat pe site-ul revistei „22” invoca nişte obiective mult mai pretenţioase. Dacă ar fi fost vorba doar de aceste obiective deontologice modeste – să i se ofere nu doar domnului Pleşu, ci fiecărui om din ţara asta, posibilitatea de a se apăra în mediul de presă în care este atacat -, l-aş fi semnat şi eu cu cea mai mare plăcere. Semnez orice apel care vizează implementarea în spaţiul public a unor criterii universal valabile cu care sunt de acord. Revenind, apelul pe care domnul Tudoran nu l-a semnat avea în esenţă acelaşi conţinut ca şi apelul pe care domnul Tudoran l-a semnat. Doar că în primul caz era vorba de Andreea Pora, iar în cel de-al doilea caz era vorba de Andrei Pleşu. De unde deduc că între Andreea Pora şi Andrei Pleşu există o diferenţă care justifică, raportat la fenomenul insultei, o atitudine diferită în funcţie de caz, o diferenţă pe care mi-ar plăcea să o înţeleg. Măcar şi pentru atâta lucru ar trebui să mă apuc să-l citesc pe Pleşu.

Revenind, în ambele cazuri, dincolo de deontologie, s-a protestat împotriva limbajului cu caracter insultător din presă, arătându-se cu degetul către Antena 3 şi sugerându-se prin aceasta că avem de-a face cu aceeaşi veche poveste postdecembristă care împarte lumea românească în comunişti necivilizaţi (călăii – axa răului) şi intelectuali civilizaţi (victimele – axa binelui). De unde şi ideea profund pernicioasă că poziţionarea în cadrul acestui clivaj ţine loc de orice criteriu, şi mai mult, că refuzul de a te poziţiona în cadrul clivajului (cu unii sau cu alţii) echivalează cu o pactizare cu duşmanul. Or, marea problemă este că adevăratul obiectiv al tuturor mobilizărilor societăţii civile întru apărarea idealului civilităţii, vizează în ultimă instanţă perpetuarea acestui mod infantil şi deloc inocent de a vedea realitatea românească, precum şi relegitimarea unei elite al cărei unic criteriu de legitimare este, aşa cum bine observa Costi Rogozanu, raportarea la Antena 3 sau la fenomene similare. De aceea, în ciuda a ceea ce cred unii prieteni, socotesc păstrarea distanţei faţă de toate iniţiativele de gen venite din zona respectivă drept o măsură de igienă publică întru totul necesară.

Cu siguranţă, domnul Tudoran este unul dintre oamenii care se ridică cu mult peste nivelul acestor baliverne. Din nefericire, sunt forţat să constat că, pentru mulţi oameni, domnul Pleşu reprezintă limita distanţării. E ca un fel de totem în preajma căruia oamenii încep să lăcrimeze şi să-şi piardă coerenţa după care, inevitabil, nu mai reuşesc să se înţeleagă între ei. Ca un fel de sirenă cu barbă al cărei cântec îi zdruncină interior chiar şi pe cei mai dârji (mulţi dintre ei purtători de barbă la rândul lor). Aşa cum am mai spus, mi se pare că avem de-a face cu un fenomen de natură religioasă, pe cât de interesant (merită studiat cu calm) pe atât de periculos. Motiv în plus de a lua o distanţă critică faţă de el. Fără insulte şi fără „resort solidarizant”. Dar cred că astfel de probleme apar inevitabil atunci când se cultivă „admiraţia” fără efortul moral de a stabili criteriile „admiraţiei” şi fără efortul ascetic de a te conforma lor. Se spune că somnul raţiunii naşte monştri. Pentru moment, slavă Domnului, nu mai naşte decât manifestări ridicole în cadrul cărora, inevitabil, ies în evidenţă personaje ridicole.

Ca să rezum, ideea este următoarea: semnăm apeluri/protestăm deoarece solicităm impunerea unor criterii clar definite şi universal valabile, străduindu-ne ca noi înşine să ne conformăm acestora şi acceptând să fim sancţionati atunci când nu o facem? Sau semnăm apeluri/protestăm pentru prieteni sau patroni şi împotriva duşmanilor, alegând varianta statului pe bară atunci când cei vizaţi nu ne sunt nici prieteni, nici duşmani? În măsura în care noi înşine funcţionăm în conformitate cu cea de-a doua variantă, nu văd cum am mai putea să fim luaţi în serios atunci când milităm pentru statul de drept/domnia legii şi împotriva clientelismului şi a nepotismului. Dacă îl apărăm pe Pleşu ca persoană (deci nu un principiu care să se aplice tuturor, inclusiv lui Pleşu) pentru că ne este prieten, patron sau pentru că este talentat, nu văd ce am putea să le reproşăm celor care adoptă o atitudine similară faţă de Gigi Becali, Dan Voiculescu sau Gică Popescu. Poate doar faptul că au alţi prieteni, alt patron şi alte gusturi. Cred că, în cazul acesta, privitul la Antena 3 devine privitul în oglinda în care refuzăm să ne recunoaştem. – Sirena cu barbă de Alexandru Racu

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 2 Comments »

Regimul Băsescu și Balonul de Aur

Posted by Arca lui Goe pe Martie 7, 2014

Celor care nu cunosc deja acest amanunt insipid le marturisesc ca da, frecventez (si) blogul Certocratia al intelectualului bănăṭen Dorin Tudoran, unde de altfel chiar si sunt cu desavarsire banat. Ceea ce desigur nu ma impiedica (cum ar putea?) sa-mi exprim neingradit dreptul inalienabil la o opinie, la replica, la impresie si la expresie (ca sa zic asa) in context. Contextul fiind  insa nefavorabil, imi ingadui ca in cadrul celor cateva comentarii pe care le fac, exclusiv on topic, pe marginea pamfletelor tudoriene, ori pe interiorul comentariilor subadiacente, venite de la colectivul de redactie certocrat, sa ma axez cu maxima obiectivitate (selectiv, intocmai precum dl.Dorin) pe aspectele negative, rizibile, ridicole, caraghioase care sunt livrate de obicei din abundenta in acel spatiu al durerii mofluze. Lenes cum sunt, aceasta abundenta imi ofera un confort nesperat, comentarea blogului certocrat fiind  sinonim cu lejeritatea absoluta. Stiindu-se protejat prin moderare, conul Dorin, fie-i numele laudat, nu se straduieste prea tare sa salveze aparentele asa ca marfa ieftina si buna sa gaseste din belsug pe acel blog, pentru cineva care are simtul umorului si doreste un divertisment de calitate la preturi modice. Vii, citesti, te amuzi, comentezi. Va dati seama ce surpriza colosala am putut avea astazi, cand, dand cu ochii de un text nou propus conul Dorin, am constatat perplex ca n-am ce zice, ca n-am ce comenta, n-am ce ironiza. Inca nu reusesc sa-mi revin din siderare. Redau mai jos textul respectiv, preluat adlitteram de pe Certocratia, sperand ca este un text original, compus chiar de catre dl.Tudoran el insusi in persoana si ca nu e vreo plastografie ordinara ori vreun plagiat din alt autor, plasata pe Certocratia inadins, cu intentia mârsava de a-l in-duce pe dl.Goe in eroare si a-l reduce la tacere in fals. Ca sa zic si eu ceva si sa-i fac in ciuda d-lui Antonesei iaca spun si eu bereta bas maitre, acuma… repede inaintea  aparitiilor inevitabilelor comentarii certocrate care (aproape in mod cert) imi vor reda libertatea de opinie, de impresie si expresie.

Regimul Băsescu și Balonul de Aur

by DORIN TUDORAN on MARCH 7, 2014

Dl Mugur Ciuvică nu înțelege. Nu este pentru prima oară. De data aceasta nu înțelege de ce a fost condamnat fostul căpitan al echipei naționale de fotbal Gheorghe Popescu. Ar fi fost de mirare să înțeleagă.

Nici dl Ilie Năstase nu înțelege. Nu este pentru prima oară. De data aceasta nu înțelege fiindcă nu este vorba de tenis, sport în care a fost un artist, ci de justiție, care nu este nici sport, nici artă.

Nici alți foști sportivi de renume (Ilie Balaci, Miodrag Belodedici, Marius Lăcătuș, Florin Prunea etc.) nu înțeleg de ce a fost condamnat, cu executare, dl Gheorghe Popescu, atâta vreme cât “nici procurorii nu au cerut cu executare.”

Dl Ilie Dumitrescu, fost coleg de națională cu dl Gheortghe Popescu, înțelege că Justiția își face datoria, dar crede că fostul căpitan al Barcelonei “merită o șansă” și ”are nevoie de o viață nouă.”

Dl Dumitru Graur, cunoscut comentator sportiv, are toată admirația pentru fostul mare fotbalist și omul Gheorghe Popescu, dar consideră că Justiția și-a făcut datoria. Dl Popescu a greșit și a fost pedepsit pentru o vină reală.

Dl Mihai Gâdea înțelege totul, dar absolut totul, dar într-o cheie cu totul voiculesciană: nu doar meritele fostului mare fotbalist ar fi trebuit să-l absolve pe dl Popescu de vinovăție, dar acesta nici măcar nu este vinovat.

Un invitat cheie al dlui Gâdea ne și explică cine este, de fapt, vinovat: ”regimul Băsescu”, care ”a declanșat un război politico-judiciar” datorită căruia judecătorii sunt forțați să dea cât mai multe sentințe cu executare.

Tragedia unui om (care a fost un mare sportiv) intrat în afaceri ilegale alături de ploșnițe de felul clanului infracțional condus de Giovani Becali este folosită în scopuri politice.

În curând, s-ar putea să aflăm de la Mihai Gâdea și invitații săi cvasipermanenți că voturilor pentru desemnarea câștigătorului Balonului de Aur sunt trucate, în fiecare an, tot de “regimul Băsescu”.

Dacă în cazul unei glorii a sportului românesc, șantajul sentimental opus actului de justiție poate găsi foarte mulți suporteri, în cazul unui canal de televiziune acuzat de practicarea șantajului s-ar putea să nu țină. Și pe aici se află îngrijorarea Antenei 3.

Deși cred că legea trebuie să fie lege pentru toată lumea, aș semna petiția de grațiere a dlui Gheorghe Popescu, dar aș propune o condiție: sentința să fie preluată și executatăde gargaragii cărora justiția li se pare un fel de gumă de mestecat și transformă tragediile altora în prilejuri ideale de a-și pregăti terenul pentru sperate grațieri personale.

Celor îngijorați de efectele care continuă să apară în lumea sportului internațional datorită “întemnițării unui brand de țară” trebuie să li se răspundă că brandul ajuns după gratii nu este marele fotbalist, ci un alt brand, pe care primul care va trebui să ne ajute să-l uităm este chiar Gheorghe Popescu.

Eu cred că va reuși. Copiii săi merită cu prisosință acest cadou. Și Gheorghe Popescu este un părinte foarte bun.

Reacția cea mai înțeleaptă în toată această tragedie a venit de la tatăl lui Gheorghe Popescu:“Eu i-am spus să fie tare, că nu se termină pământul cu el.”

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , | 19 Comments »

COSTICĂ BRĂDĂȚAN

Posted by Arca lui Goe pe Februarie 21, 2014

Dupa ce intr-un Ajun de 1 Aprilie, 🙂 intelectualul simbolist Dorin Tudoran & Co l-a(u) tåmâiat fara succes (intr-o romantza fara ecou) pe  COSTICĂ BRĂDĂȚAN (in scopuri nepatrimoniale), acesta dovedindu-se ori ingrat ori ignorant in materie de Certocratie, nezicand nici macar „merci”, iata ca mai aflam si din alte surse despre acest realist Costica. In paralel, dupa o pauza competitionala de 7 luni, intelectualul idilist Dorin Tudoran a continuat tåmâierile (in special pe cele de exorcizare, dar nu numai), alegandu-se din cand in cand cu cate un sarut pe crestet, ba de la Zoe P., ba de la Theodor P., basca saruturile zilnice, pe gura, de la Sancho Panza-esei-ul sau personal, junele anti-junimist de la Iasi. Dar sa nu deviem… ca deraiem in derizoriu.

Un interviu interesant (am putea spune) despre niste lucruri atat de simple si de imposibile, vazute de o minte limpede (text preluat adlitteram de la sursa):

http://www.dela0.ro/costica-bradatan-profesor-de-filosofie-putem-furniza-expertiza-ratare-asa-cum-china-furnizeaza-lucru

E aproape necunoscut in Romania, desi numele sau e prezent in publicatii cu audiente globale, iar textele i-au fost traduse in zece limbi. A gasit in Statele Unite ale Americii taramul fagaduintei academice si, desi nu mai vede sensul unei reintoarceri in tara, are o reteta pentru schimbarea Romaniei.

Costica Bradatan traieste intr-un oras din Texas unde, vorba scriitorului sud-african J.M. Coetzee, laureat Nobel in 2003, in cea mai mare parte a anului afara e mai cald decat in Africa din imaginatia noastra. S-a nascut in 1971 si este unul dintre cei mai vizibili intelectuali romani in spatiul public occidental, cu recenzii si comentarii semnate in New York Times, Times Literary Supplement, Dissent, Globe & Mail oriLos Angeles Review of Books.

Originar din Suceava, Bradatan a plecat din Romania acum mai bine de un deceniu, cand avea deja doua carti publicate si un post de preparator in cadrul Facultatii de Filosofie a Universitatii din Bucuresti. Acceptati cliseul: ce a urmat e demn de orice poveste de succes – doctorat in filosofie in Marea Britanie, posturi de predare sau cercetare la mai multe universitati americane, dar si din Italia, Germania ori India, opt carti semnate in calitate de autor sau editor, plus traduceri in zece limbi, inclusiv chineza si farsi.

“Ce facem cu Romania?”, a intrebat reporterul la finalul interviului care urmeaza. Profesorul Bradatan a fost sincer, “poate ca e mai bine sa nu facem nimic”. De facut, chiar foarte multe, sunt cu noi insine.

“Sa zicem ca esti medic”, a inceput Bradatan demonstratia. “Te trezesti intr-o buna dimineata si realizezi ce profesie extraordinara ai. Ca medic esti aproape un facator de minuni: poti sa-l ajuti pe unul sa traiasca desi sta sa moara, poti sa-l faci pe altul sa mearga iar desi a cazut de la etajul trei, poti scoate pe cineva din coma, poti aduce oameni pe lume. Daca te gandesti, e o chestie extraordinara, sentimentul de satisfactie care se naste din asta trebuie sa fie enorm. Practica medicinei devine propria sa recompensa si nu-ti mai trebuie nimic altceva ca sa te simti rasplatit. Un doctor care ajunge sa gandeasca asa nu cred ca se mai poate gandi sa ceara spaga pacientilor. Daca ar face-o s-ar degrada in propriii ochi, ar muri de rusine”.

De ce acelasi model se aplica si unui politician, si unui preot, si tuturor “peschesurilor” nationale si de ce e educatia cel mai important colac de salvare al Romaniei de astazi, in randurile urmatoare.

Dela0.ro: Ati plecat din Romania de peste un deceniu. Cand ati facut-o va gandeati ca va mai intoarceti sau ati plecat simtindu-va deja exilat?

Costica Bradatan: Ati spus bine, intr-un fel ma simteam deja exilat inainte sa plec. Plecand n-am facut decat sa-mi asum exilul, sa-l interiorizez si sa-l transform in mod de viata. Dezradacinarea e o experienta umana fundamentala, dintotdeauna au fost oameni care s-au dezradacinat intr-o masura sau alta. Daca e sa credem ce spune Biblia, toata istoria a inceput cu o mare dezradacinare, cu o trimitere in exil. Cat ma priveste, exilul s-a dovedit a fi unul din cele mai bune lucruri care mi s-au intamplat vreodata. O adevarata binecuvantare.

Cum ati ajuns sa studiati filosofia?

Pe cai ocolite. Inainte de ’89, ca sa intri la Drept, trebuia sa stii pe de rost, intre altele, si manualul de filosofie de clasa XII-a. Literalmente pe de rost. Era o chestie absurda, suprarealista, iar manualul nu-ti provoca tocmai extaze intelectuale. Dar l-am memorat, destul de bine, se pare, ca sa fiu admis in 1989. Dupa doi ani am realizat ca nu ma intereseaza Dreptul, dar fusesem deja infectat. Am renuntat si am dat admitere la Filosofie.

Sunteti un filosof? Sau un cercetator al sistemelor filosofice?

Ah, nu! Platon, Aristotel, Kant, Heidegger si altii ca ei sunt filosofi. Cei ca mine pot fi, in cazul cel mai bun, cercetatori, ca sa folosesc termenul dumneavoastra.

Spuneati intr-un interviu mai vechi ca tara dumneavoastra e oriunde puteti sa faceti ceva cu sens. In Romania credeti ca s-a pierdut sensul?

Sa faci lucruri “cu sens” e ceva foarte personal. Ceea ce pentru o persoana are sens, pentru alta poate fi absurd. Pentru mine, existenta in Romania si-a pierdut sensul, dar evident ca asta e o experienta foarte personala. Pentru multi, in schimb, viata in Romania e ceva care-i face sa se simta impliniti.

Sustineati, de asemenea, ca nu credeti in solutia reintoarcerii in tara a romanilor plecati. Credeti mai degraba in implicarea lor de departe. Vi se mai solicita colaborari din tara? Simtiti ca sunteti implicat in vreun fel?

Nu prea. Dar n-am avut niciodata sentimentul ca Romania ar pierde ceva important fara prezenta mea acolo.

Ati scris, totusi, inainte sa plecati o „Introducere la istoria filosofiei romanesti in secolul 20”. Cum e filosofia romaneasca de secol 20? E incadrabila intre scolile importante pe scena europeana?

E amestecata. Au existat oameni foarte interesanti in Romania, s-au scris carti bune, dar s-au scris si multe balarii. Insi plecati din Romania, precum Cioran, au facut lucruri extraordinare afara. Faptul ca un Noica, de exemplu, a fost plagiat cand a fost tradus e iarasi un semn bun. Nu cred ca filosofia romaneasca ca atare e “incadrabila” intr-o scoala anume, ceea ce e un lucru bun de fapt. Personal, am reticente in a vorbi de filosofii “nationale” – filosofie romaneasca, vietnameza, bielorusa.

Filosofia cred ca e ceva foarte personal si universal in acelasi timp. La urma urmei, cand gandeste, un filosof o face pe cont propriu, singur in fata paginii albe, ca sa zic asa. Iar ceea ce produce, daca e de calitate, trebuie sa fie relevant pentru umanitatea mai larga, nu doar pentru tribul lui. In sfarsit, din motive de onestitate intelelectuala si de igiena a spatiului public, nu cred ca e bine sa insistam prea mult pe ideea unei filosofii nationale. Caci poate duce la un spectacol trist: ne trezim iar ca suntem buricul pamantului, unici, intraductibili, ca nimeni nu ne intelege si toti comploteaza sa ne distruga.

Colacul de salvare: „Sa incepem intr-o buna zi sa ne privim cu alti ochi”

Dela0.ro: Care ati spune ca este cea mai mare problema a educatiei romanesti de astazi? Felul in care este organizat sistemul? Oamenii?

Costica Bradatan: Problema cea mai mare a educatiei romanesti e ca nu exista. Toate celelalte palesc pe langa problema asta. Exista scoli unde se duce lumea, universitati, cladiri. Dar ce se petrece inauntru, in cea mai mare parte a timpului, nu cred ca e propriu-zis educatie. Lasand gluma la o parte, desi, din pacate, nu e de gluma, evident ca oamenii sunt problema. Oamenii sunt cei care fac institutiile si nu invers. Sigur, institutiile pot sa-i strice sau sa-i tampeasca pe oameni. Dar, riguros vorbind, vina nu poate fi decat a oamenilor. Asa cum oamenii pot sa faca institutii, tot ei pot sa le si desfaca si sa ia totul de la capat.

Acceptand, in cazul acesta, ca oamenii se pot rata, credeti ca si tarile ar putea suferi de o asemenea soarta?

Personal, cred ca ratarea e o afacere strict inviduala, dar chiar daca ar fi colectiva o tara ca Romania nu se poate rata, oricat de mult ar incerca – si incearca, e limpede. Ganditi-va doar: asa cum eschimosii au nu stiu cate cuvinte pentru zapada, romanii au o groaza de cuvinte pentru fenomenul de care ma intrebati: “ratare”, “esec”, “rateu”, “neimplinire” si altele. Despre cel aflat in situatia respectiva noi zicem ca e “neispravit”, “pierde-vara”, “ratat,” “neimplinit,” “bun-de-nimic”.

Romania nu se poate rata. In cazul cel mai rau se implineste printr-o extraordinara cultura a ratarii si esecului. Daca nu mai avem nimic de exportat, putem exporta filosofi ai ratarii, asa cum l-am exportat pe Cioran. Putem furniza expertiza in ratare oricui pofteste, asa cum China furnizeaza lumii lucruri ieftine.

Revenind la un ton mai serios, esecul e un lucru pe cat de important pe atat de complicat. In masura in care viata esueaza in moarte, toti suntem niste ratati. De fapt, din cauza entropiei, totul va sfarsi pana la urma in esec. Orice reusita nu e nimic altceva decat ceea ce reusim sa sustragem esecului, pentru o perioada foarte scurta de timp. In sfarsit, inca nu m-am dumirit nici eu. Scriu o carte pe tema asta. Cand o termin, daca n-o ratez si reusesc sa ma dumiresc, o sa va spun ce-am descoperit.

Pana atunci, spuneti-mi ce facem cu Romania. Mai facem ceva?

Poate ca e mai bine sa nu facem nimic. S-a ajuns in situatia actuala si din cauza ca toti au tot vrut sa-i faca cate ceva. Daca e ceva de facut – si e foarte mult – cred ca trebuie sa incepem cu oamenii, cu noi insine. Cu asta revin la intrebarea anterioara, cea despre educatie. Totul se reduce pana la urma la ceva foarte simplu: sa incepem intr-o buna zi sa ne privim cu alti ochi.

Am sa dau niste exemple concrete. Sa zicem ca esti medic. Te trezesti intr-o buna dimineata si realizezi ce profesie extraordinara ai. Ca medic esti aproape un facator de minuni: poti sa-l ajuti pe unul sa traiasca desi sta sa moara, poti sa-l faci pe altul sa mearga iar desi a cazut de la etajul trei, poti scoate pe cineva din coma, poti aduce oameni pe lume. Daca te gandesti, e o chestie extraordinara, sentimentul de satisfactie care se naste din asta trebuie sa fie enorm. Practica medicinei devine propria sa recompensa si nu-ti mai trebuie nimic altceva ca sa te simti rasplatit. Un doctor care ajunge sa gandeasca asa nu cred ca se mai poate gandi sa ceara șpaga pacientilor. Daca ar face-o s-ar degrada in propriii ochi, ar muri de rusine.

Sau sa luam un politician. Ce lucru mare sa fii socotit demn de a-i reprezenta pe altii! Ce onoare! Facand ceva care nu te priveste personal, ceva care are valoare publica si-i ajuta pe altii – de exemplu, treci o lege prin care doctorii sunt platiti civilizat si nu mai sunt siliti sa ceara spaga – e ca si cum iti depasesti existenta personala – inevitabil marunta, egoista – si devii parte din ceva mult mai mare si mai important. Ca si cum putinul pe care l-ai facut te ajuta sa traiesti prin altii, sa existi public, in mii de locuri in acelasi timp. Te uiti la podul pentru care te-ai zbatut sa se construiasca si la oamenii care trec pe el si-ti zici: “E si o parte din mine in podul asta!”. Ce-ti poate da un sentiment mai mare de implinire decat asa ceva? In comparatie cu o satisfactie atat de trainica, orice comision paleste.

Sau esti preot. Oamenii vin la tine si isi deschid sufletul, vor sa le faci legatura cu alta lume. Si doctorului si politicianului le e frica de moarte si te cauta sa le oferi mangaiere. Vor sa le promiti ca dupa ce mor se alege si altceva de ei decat praful si pulberea. E greu de imaginat o munca mai grea si o profesie mai iesita din comun. Cum poate fi platit asa ceva? Cum poti cere “taxe” pentru asa ceva fara sa te injosesti in propriii ochi si sa te topesti de rusine?

Si tot asa cu celelalte profesii si cu celelalte “peschesuri.” Tot ce ne trebuie e o biata schimbare de atitudine. E foarte simplu, dar poate tocmai din cauza ca e atat de simplu pana la urma e extrem de dificil, daca nu imposibil.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , | 25 Comments »

Reclama gratis – Con-Do-tierul Certocrat

Posted by Arca lui Goe pe Februarie 9, 2014

Photo-blog-7-150x1501Fluvialul blogger Dorin Tudoran (fost diverse, actualmente pamfletar, incruntat-ingândurat, vezi poza) a produs in agora sa – Certocratia vesela – un mini-foileton in 8 episoade, auto-justificativ, sugestiv intitulat „OPORTUNISM. GARGARĂ. ESCROCHERIE”. Marturisesc ca am urmarit acest serial cu interes, un interes amplificat de faptul ca slabele-mi abilitati intelectuale nu ma ajutau sa-nteleg nici ce si nici de ce fåcea ceea ce fåcea dl.Tudoran cu atata inversunare. Voluptatea cu care certocratul sef se straduia sa auto-demaste oportunismul, gargara, escrocheria si sa se auto-justifice vizavi de aceste detalii bine ilustrate ale auto-deconspirarii sale, a contribuit din plin la captarea atentiei mele (si poate a altora). Cinic, mincinos, demagog, insolent, invidios, insidios, acest Titirca Inima Rea al literaturii romane alternative n-a precupetit utilizarea ilustrativ-demonstrativa a niciunuia dintre mijloacele de manipulare, defaimare si mistificare de care-i acuza senin (din senin) pe „ceilalti”, infernul dusmanilor sai ireductibili. Vedeam si nu ma dumiream. Nu stiam ce sa cred. Oare ce si de ce? Am motive sa cred (… nu-i cazul sa detaliez caci nu-mi pot inagadui romane foiletoane pe Arca) ca mobilul principal al acestei moristi (risti si existi) de vorbe (si pe cine n-au luat in smintitele lor guri DT si acolitii d-in-salubru-i subsol bemol?) se regaseste in universul resentimentelor pe care creatura Tudoran le nutreste politologului Vladimir Tismaneanu. Nu-i poate ierta acestuia ca desi a fost un dizident mai mic, mai tardiv si mai putin spectaculos decat sine insusi, mai fara o greva a foamei la activ, totusi, toamna, la numararea bobocilor, politologul a primit (in Romania si in Univers) mai multa „recunoastere”, „recunostinta” (dupa stiinta) si „recompensa”, decat el Con-Do-tierul Certocrat. Asa ceva e stigator la cer. Nu? Asta sa fie dreptate imanenta? Nu poate fi. Ranit in sentimentele sale cele mai intime, prin prisma unor asteptari indelungi, inexplicabile (he-he), neimplinite si din ce in ce mai lipsite de speranta, Dorin Tudoran domnul s-a dezlantuit in foileton. Rupt de realitate si co-rupt de propria-i i-realitate, nepasandu-i de adevaratele relatii si nici de proportiile dintre partile socio-politicii danubiano-pontoice, alaturi de o mica armata de mofluzi cu profil asemanator, certocratul a purces la treaba. O treaba mare: auto-demascarea pe ocolite. Dar cum? Cum sa faca? Trebuiau gasite niste pretexte si niste ambalaje morale salutare (fara nicio legatura cu salutul palarierului de la Iasi din persoana servilului Sancho Panza-esei, mereu cu capul gol). Si d-lui Tudoran (ca altfel n-as avea cum sa-i zic fara sa ma de-zic) i-a venit ideea geniala sa-i mai introduca in ecuatie si pe altii din aceeasi tagma cu maleficul Vladimir Tismaneanu, sursa primara raului din Romania pre si post decemvrista. Desi nu-i poate inghiti i-a luat in gura pe toti (nu-i mai insir ca-s cam aceiasi, cine-i stie ii stie, cine nu n-are nicio treaba cu acest material publicitar gratuit) si i-a balacarit, acuzandu-i de te-ai mira ce si cu cine. De exemplu i-a acuzat ca nu dialogheaza cu vectorii antenisti si cu infractorii, ca refuza dialogul stârnindu-i pe bieti de-ontologi. Ca fapt cu totul si cu totul divers l-am intrebat pe dl.Tudoran de ce el insusi in persoana refuza dialogul si de ce practica cenzura la greu in spatiile in care-si expune public impresiile, obsesiile si marotele, botezate opinii? De ce a inchis comentariile pe Vox Publica? De ce baneaza orice comentator care nu-i canta in struna? Mi-a raspuns (pe ocolite, dar deschis) ca asta se intampla pentru ca intamplator dansul are un blog moderat (nu deschis), un fapt dat. Adica ca n-are ce face. (Ce-i drept e drept, cam n-are, si atunci cand dracul n-are ce face… ce face?) In contextul imutabil si irefutabil al moderarii fara moderatie (moderarea fiind o notiune pe care dânsul se preface ca n-o intelege, dandu-i interpretari abisal abuzive) dansul face, in fapt, anti-moderare.

Moderarea ar trebui sa fie operatiunea prin care moderatorul (un damnat) selecteaza partile bune din comentariile celor supusi moderarii si le publica, ignorandu-le pe celelalte. Partile „bune” prin prisma temei in discutie, a logicii, a bunului-simt, a limbajului folosit etc. si nu „bune” prin prisma interesului de „cas(t)å” al amfitrionului de ocazie. D-lui cum procedeaza? Cam invers. Toate porcariile care-l avantajeaza, toate linguselile si alte insolente, sofisme, prostii, inclusiv mesaje cu tenta xenofoba, antisemite etc., apar by default pe blog (uneori bloggerul domnul ii cearta cu blandetze pe autorii acestora dar de aparut apar, alaturi de textele neutre sau avantajoase), in timp ce din textele care-l dezavantajeaza selecteaza exclusiv partile „rele” si le posteaza ilustrativ/ostentativ (pentu a-i incrimina pe „dusmani”). Aceasta este anti-moderare. Certocraia este un blog anti-moderat. In niciun caz nu este un blog liber si onest. Din textele indezirabililor dl.Tudoran alege, extragand din context prin moderare, ceea ce-i place d-lui mai mult si mai mult, (vezi extrasele din mesajele domgoiste din episodul VIII) (pierzand esentialul), adaugand pacatului de a cenzura (cu nesimtire, pardon de impresie) si pacatul mistificarii (prin trunchiere, manipulare, extragere din context etc, etc, etc). N-am nici vreme si nici motivatie sa ma ocup mai mult de problema asta.

Ii acuza pe cei de la In Linie Dreapta ca i-ar fi dat cu „goe”-n cap, dar se straduieste cu speranta sa se faca faca vinovat de aceeasi acuzatie incercand sa le dea altora in cap (si peste „bot”) cu acelasi „Dl.Goe”, ori cu vreun alt personaj anonim (precum „Aya”)… Cu o inconstienta demna de o cauza mai buna (sic) dl.Tudoran se face vinovat de toate lucrurile de care-i acuza (in genere nemotivat) pe ceilalti, infernul dusmanilor sai ireductibili, inntr-un context spatio-temporal, vai, atat de limitat si limitativ, infern materializat atat de clar si precis in persoana politologului Vladimir Tismaneanu, sursa råului (din Romania si poate din Univers), raul cel (mai) mare. Ce Voiculescu?, ce fenechii? si alti fistichii, ce PSD?, ce antene? Nu? Cu clarviziune si perspicacitate dl.Tudoran anticipeaza cat de mare ar putea fi raul pe care l-ar putea sluji in viitor un instrument de genul „baietilor de la In linie Dreapta”, cand inevitabil ar ajunge in mana unui patron la fel de potent si de potentat precum domnul Voiculescu (dar oarecum pe invers fata de acesta). Ce prezent? Pericolul vine din viitor. Din fericire acest viitor incert vine certamente la pachet impreuna cu acest „Terminator” certocrat, frumos, onest, emigrant in America, gata sa-si sacrifice chiar si timpul liber pentru a produce literatura de sub-sertar, in romane foiletoane. Citind textele cerocrate, atent si cu detasare, remarcand reactiile lingvistice ale celor admisi in salubru-i sub-sol bemol, nu se poate sa nu remarci imensa auto-bascalie, la care dl.Tudoran se deda cu un masochism feroce. Ma gandeam, urmarind serialul, ca ni se pregateste o mare surpriza, ca o avea dansul in maneca un al cincilea AS, ca planuieste in final o rasturnare de situati fabuloasa, o lovitura de teatru, a la varul Shakespeare, o intorsatura ploiesteana de mare maestu al combinatiilor si pamfletului, care sa anuleze sau macar sa atenueze bascalia pe care o face autorul insusi de biata-i persoana. Si? Cand colo ce sa vezi. Dezastru.  Lovitura de dezastru. Intelectualul Dorin Tudoran (un om cu o oarecarea opera, cu merite in trecut) marturiseste cu o seninatate dezarmanta ca a produs acest roman foileton auto-demascator despre propriile-i „OPORTUNISM. GARGARĂ. ESCROCHERIE” ca raspuns la faptul ca i s-ar fi reprosat ca n-ar fi semnat un protest (protestul de la intrunirea de alataieri), ceea ce l-a enervat peste masura:

„Dar, de unde am început această excursie printre balize și valize ale deontologiei? Aha, da. De la acuzații de “complicitate” aduse unora și urecheli administrate cam acelorași pentru că nu au semnat PROTESTUL JURNALIȘTILOR împotriva practicilor DEGRADANTE din presă (protest legitim, dar deloc o ediție nouă a Chartei ’77)  sau chiar au trădat (cu sau fără ghilimele, nu s-a înțeles foarte exact, important a fost să circule cuvântul respectiv) cum au făcut-o dl Mircea Toma și organizația ActiveWatch.” Dorin Tudoran el insusi in persoana – oportunism,gargara,escrocherie – cateva concluzii.

Orice alte concluzii sunt de prisos. Poate doar un mic indemn ar mai incapea (dincolo de demonstratia exhaustiva pe care o face, pe larg, in cele 8 episoade de roman foileton, sensibilul genial – da, da, genial, dupa cum o repeta mereu cu gura plina promotorul Liviu Antonesei si chiar si altii): Narcisism sa fie daca interesele persoanei o cer, dar s-o stie si personajele!

P.S. Cu nume, prenume, renume, cu poza, cu avatar, cu caricatura si semnatura olografa, abundentele insemne ale unei prea-fragile identitati care necesita mereu proptele grafo-logice, scriitorul Dorin Tudoran isi asumma la blog paternitatea si si maternitatea unui dicton nascut dintr-un viol (intelectual) nereclamat (inca) la politiune: ce’ d-lui: „In Romania se intampla mereu lucruri interesante, pentru ca nu se intampla niciodata ce trebuie„. Auzi taina la dânsul acela! Pana nici sloganurile lui Adrian Nastase ori Mircea Badea nu-s atat de profund imbecile si caragioase precum acest sir de cuvinte ce din coada au sa sune, de care Dorin Tudoran s-a indragostit atat de tare incat si le-a inclus in simbolistica heraldica cu care-si carpeste din ce in ce mai fragila identitate. Totusi identitatea de moftolog, mofluz, incruntat si-ngandurat (vezi poza) nu i-o poate lua nimeni. Certocratia – blogul lui Tudoran & Co – se intampla in Romania.

P.P.S. „In Univers nu se poate intampla nimic, de aceea se (si) intampla atat de multe lucruri.” – Dl.Goe / 9 Februarie 2014.

UPDATE: Lecturi suplimentare… obligatoriiOportunism, Gargara, Escrocherie – let good times roll

Alt Update: NI-KU

Posted in Arcaluigoeologie, Poetul GreFo | Etichetat: , , , , , , , | 27 Comments »

Elegie pentru Elena Udrea – Puterea si umbra ei

Posted by Arca lui Goe pe Martie 25, 2013

Din ciclul „Opinii Ulterioare”.

In atentia scriitorului Dorin Tudoran – Exemplu de pamflet:

Ce a ales intre o umbra si cartea de istorie? Pana acum, a preferat umbra. A sacrificat partid, credibilitate, a sfidat bun simt si evidenta sondajelor. A renuntat la judecata rece, a aliniat sistemul in spatele ei cand avea puterea deplina. S-a facut luntre si punte pentru a satisface capriciile unei femei admirabil de perseverente si ambitioase, dar inficosator de nocive. Nimeni n-a avut curajul sa-i spuna in fata: stop, gata, ajunge! Murim asfixiati la umbra ei, ne scufundam cu totii intr-un fel de otrava care omoara orice speranta.

N-a avut nimeni puterea sa-i zica de la obraz: n-ai decat sa mergi pe drumul umbrei, dar fara noi. Ne-am saturat sa ne tot spui ca ea esti tu, ca pe gura ei ies ideile tale si ca aceasta parere de politician, acest gol usurel castiga pe zi ce trece in continut si greutate. Iesi din minciuna cat nu e prea tarziu! Alegatorii, sondajele, in schimb, i-o tot spun.Insa fixatia stranie pentru o mediocritate agresiva l-a orbit, surzit si sucit mintile. Ce surpriza placuta sa-i mai faca dupa ce i-a pus pe tava ministere importante si un buget pe masura lor? Ce jucarie noua sa-i mai ofere dupa ce a facut praf o filiala mare de partid? Ce mai doreste sufletelul ei, ros de ambitia de a urca tot mai sus dar macinat de frustrarea ca n-a ajuns inca pe cel mai inalt varf?

Ce mai pofteste azi de la viata, cand n-ar fi multe de oferit din desertul opozitiei, cand din castelul puterii au mai ramas niste ruine, mai nimic?  Foarte simplu. Vrea toata puterea stoarsa chiar si din acest nimic. Se vede abia la inceput, dar se viseaza mare peste un partid tot mai mititel. Se declara gata sa conduca guverne sau, de ce nu, o tara.

Aceasta se cheama mania grandorii, obsesia puterii impinsa pana la delir, avem de-a face cu o trista inadecvare la realitate, cu ambitia de a sari peste propria umbra. Iar el, omul atotputernic sedus de o fantasma, pare sa fi cedat „definitiv si pentru totdeauna” in fata vanitatii extreme. I-a hranit acestei umbre politice visele de marire, mintindu-i pe toti, inclusiv pe el insusi.

Minte si se minte cand spune ca umbra a crescut enorm, ca omul mic va ajunge mare, ca politicianul slab se va ajunge unul de mare forta. Impachetata in sclipiciul acestor minciunele sfruntate, acest mic punct negru a reusit sa-i creeze falsa imagine de noua stea a politicii impiedicata in mod nedrept sa lumineze cerul opozitiei, de lider veritabil care pierde niste alegeri numai pentru ca adversarul ei a furat-o miseleste la vot.

Am vazut multa lume rationala stanjenita, dezorientata, revoltata chiar de acest afront continuu. Nimeni nu-si explica ce se intampla, de ce un om inzestrat cu un dezvoltat simt al ridicolului, de ce un politician inteligent, cu o vasta experienta si bine ancorat in realitate o ia mereu pe aratura cand vine vorba de ea? De ce se intuneca si isi pierde ratiunea atunci cand altii calca pe umbra lui? Aici lipsesc niste explicatii.

In schimb, exista tone de explicatii pentru a te minti pe tine, mare om de stat, si pe ceilalti. De ce doamna are o reputatie atat de proasta, de parvenita politica, de oportunist, de personaj lipsit de convingeri, fara scrupule, principii si valori, fara harisma? De  ce numele ei este asociat cu o imagine cam vulgara: blonda pe tocuri cui si posete scumpe?

De vina pentru imaginea ei proasta sunt mogulii, si in parte e adevarat, de vina sunt prejudecatile misoginilor, si asta contine un gram de adevar, de vina sunt numerosii dusmani politici, si sigur ca ei n-au ratat ocazia sa o transforme in simbolul negru al unei intregi guvernari.

Ni se pare noua sau el face mai departe Totul pentru ea, in loc sa faca totul pentru a o tine departe de politica. In loc sa caute politicieni adevarati, in carne si oase, alearga dupa umbra unei idei gresite. Doar iesit de sub influenta ei nefasta ar mai avea o sansa sa  prinda un loc onorabil in cartea de istorie, sa construiasca la loc ceea ce, orbit fiind de intunericul umbrei sale, a distrus metodic: increderea. 

de Dan Tapalaga   HotNews.ro
Luni, 25 martie 2013, 20:40 Actualitate | Opinii

 

Detalii picante pot fi vazute si pe Blogul zilei – la Dl.Niku Elektriku pe care-l pot citi, dar pe care, din motive tehnice, nu-l pot comenta (platforma persecutandu-ma implacabil).

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , | 21 Comments »

Cugetarile şer-Banului Foarţă. Despre mâţe

Posted by Arca lui Goe pe Ianuarie 17, 2013

Pe un blog alternativ de dodii, sarac in evenimente notablie, s-a intamplat de curand un fapt care a trecut mai neobservat decat s-ar fi cuvenit. Este vorba despre aparitia unei balade a batranului meta-fizician, nobelul Serban Foarta, care in afara de trei nostalgii vegetale si doua telegrame zoomorfe, alte ecouri n-a starnit, intrucat co-laborantii, filologi per se, au mereu pre-ocupatii cu dodii in dodå fa si di-ode de trecere de la un voiculesc la altul, de la un clitoris la altul, de la un cazimir la altul, ca la cazino, unde stapaneste ne-determinarea si haz-ardul. Reluam balada aici in vederea sporirii statistice a sanselor ei pentru o viitoare con-sacrare (si dacå nu, nu):

PFISICA [SIC!] LUI ERWIN SCHRÖDINGER


Şerban Foarţă  – 
January 11, 2013 at 16:15 – #35

Pentru D-na No (name DP)

*
Optical-illusion-kitty

Ştiam mâţime cu toptanul,
dar deveneam stingher
când eram singur cu motanul
lui Erwin Schrödinger,

cu care intri-ntr-un container,
simţindu-te hingher
de mâţi, căci în acel container
descris de Schrödinger,

urmà evenimentul cuantic,
tranşant ca un echer,
ce-l segmenta micro-gigantic,
conform lui Schrödinger,

în două părţi, ca semiluna,
pe-acel motan becher:
în una moartă şi în una
ca dl Schrödinger

de vie, – când făcea ecuaţii
în tainicu-i ungher
de pfisician, ca toţi confraţii
lui Erwin Schrödinger,

ce n-au, ca mine, vreun motiv
pe urme să nu-i calce*;
în timp ce eu, de-atunci, cultiv
doar mâţişori de salcie.

____________
* Cu excepţia, poate, a dlui Stephen Hawking: “Când aud [de] Pisica lui Schrödinger, scot revolverul!”

* * *

(Poate ca dl.Hawking a o fi vrut sa spuie ca scoate şişul să se sinuciză in contul pariului pierdut cu bosonul hidalgului Higgs, caci levolvel, si de l-ar avea, n-ar putea sa-l tie… de emo-tie. Pi-sica are noua vieti in pieptu-i de arama. De Schrödinger nu se poate muri. De Hawking nu se poate muri. De S-forta baladei nici atata)

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , | 63 Comments »

Balada lui Tudoran

Posted by Arca lui Goe pe Decembrie 10, 2012

In preajma alegerilor electorale parlamentare din Romania anului 2012, scriitorul Dorin Tudoran (pamfletar), proband o incredibila versatilitate juvenila si totodata o plenara polivalenta, a postat pe blogul sau (cunoscuta Certocratie vesela), un text extrem de original, insotit de aferenta si inevitabila semnatura olografa. Originalul text denota o interesanta poveste cu tâlc (la alegere). In acelasi timp insa, pare si o poveste auto-biografica, autorul lasandu-ne, prin puterea sugestiei, sa intelegem ca (si) dansul s-ar fi aflat candva in postura de confesor (poate consilier) al unui important personaj politic, pe care-l evoca fara sa-l numeasca. Dar iata textul (autentificat Dorin Tudoran) – Balada aluziva:

BaladaLuiTudoran

P.S. V-am ruga sa nu va lasati pacaliti de ghilimelele presarate (taman ca ponta nu) in text. Ele nu denota citare ci evocare. Prin urmare avem de-a face cu un text original compus de catre scriitorul Dorin Tudoran spre deliciul cititorilor sai, dar si ca apropont finut catre acel politician (putin) intarziat. Ca nu cumva sa-l lase cumva fara parohie?(?) In sfarsit, treburi bisericesti presarate cu chitzibusuri teologice. Eu unul ma bucur sa constat ca scriitorul Dorin Tudoran se dovedeste capabil sa iasa din prizonieratul statutului de pamfletar si sa viseze si sa vizeze stari mai inalte, in acord cu anver-gura sa monumet-alå. Am incalecat pe-o sa si si v-am spus o poveste asa. Si asa.

P.P.S. Aaaa, si as mai avea una. Eterna poveste a cenzurarii abuzive a mesajelor d-lui Goe pe certocratia vesela. Moderatorul Certocratiei mi-a cenzurat iarasi in mod cu totul si cu totul nejustificat o incercare de critica literara a baladei, dublata o tentativa de debut literar cu o alta poveste, tot cu tâlc, similar de originala cu cea a conului. Iata despre ce e(ra) vorba:

Mesaj refuzat de cenzura de pe Certocratia:

Coane Dorine foarte draguta voluptatea cu care va dedati (taman ca ponta) semnarii olografe a unui text care a circulat liber prin internet. Ca banc. Bine acuma domnia voastra nu sunteti chiar ca Ponta, si ati avut grija sa strecurati cuvantul „folclor” in titlu. Aveti „acoperire”, chiar si fara ghilimele. Acuma cei care stiau bancul stiu si ce-ati vrut sa ziceti prin folclor. Ceilati insa, nu. Taman ei. Rusinica, coane Dorine. Ei dar nu va intristati. Cine va iubeste va iubeste oricum. Si cine nu tot la fel.

Haide sa va spun si eu o snoava, da ramane intre noi. Are legatura doar cu noi. Am auzit-o in Tramvaiul 16. Cica trei preoti din trei parohii diferite (eventual de confesiuni diferite, daca vreti) fiind amici si locuind in sate limitrofe se gândesc sa petreaca o duminica impreuna, la râu. Acolo le vine ideea de a face o baie in pielea goala. In timp ce tocmai ieseau din apå (apå rece), se opreste in apropiere un autobuz si lumea se inghesuie buluc la ferestre sa se holbeze la cei trei nefericiti nudisti. Doi dintre cei trei (Luca si Matei) isi acopera instinctiv, cu mana, lucusoarele rusinoase dintre picioare, in timp ce al treilea dintre ei (Marcu) isi acopera cu amandoua mainile fata. Dupa ce autobuzul pleaca, cei trei, vadit marcati de intamplare, se imbraca in tacere. Apoi, Luca il intreaba (in asentimentul lui Matei) pe Marcu: Auzi ma, dar tu de ce in loc sa-ti acoperi, vorba ‘ceea, odoarele rusinoase, ti-ai acoperit fata? Iar Marcu le raspunde: Nu stiu cum este la voi in parohii dar va pot spune cu certitudine ca in Parohia mea oamenii sunt recunoscuti dupa fata, nu dupa odoare.

  • P.S. Oare povestea asta cu tâlc va invata ceva, coane Dorine?
    >
  • P.P.S. Gurile rele afirma ca de fapt Luca si Matei si-ar fi ascuns odoarele (si nu fata) pentru ca nu erau asa de dotati in materie de odoare rusinase precum Marcu, asa ca rusinadu-se au preferat sa se prefaca… rusinati si sa-si arate fata (spre public). Ceea ce de altfel i-a si impiedicat sa-l desconspire ulterior pe Marcu, preferand sa pozeze in postura de buni crestini discreti, care nu-si toarna aproapele din nimica, pentu a-l arunca in gura lupului si pentru a lasa toata gloata sa afle Who’s Who. Caci uitasem sa va zic, numele de familie al lui Marcu era Lupulescu caci era din familia Lupulescu. Asa dupa cum bunaoara d-voastra, coane Dorine, sunteti din familia lu Tudoran.

Posted in Arcaluigoeologie, Poetul GreFo | Etichetat: , , , , | 25 Comments »

Dar de Mos Nicolae…

Posted by Arca lui Goe pe Decembrie 6, 2012

Dar de Mos Nicolae noi ce bem?

V-as propune un cocktail Trader Vic’s Original Mai Tai, servit la un baruletz in Aruba

mai-tai-recipe1

Trader Vic’s Original Mai Tai

2 ounces 17-year-old Jamaican rum 1/2 ounce orgeat (almond syrup) 1/2 ounce orange curacao Juice of one fresh lime 1/4 ounce rock candy syrup or Simple Syrup Lime slice for garnish Sprig of mint for garnish

Shake ingredients and pour into an ice-packed glass. Garnish with lime and a sprig of mint.

Makes 1 serving.

 
293_large 
Accidental21

Make more servings:

(1) De ghicit cine ar fi domnul cu fizic atat de adolescentin incå,
zglobiu, alaturi de esenta romului de 17 ani

si

(2) a cui sotie este d-na care apare alaturi de d.Goe

(raspunsurile castigatoare si premierea – intr-o editie viitoare)

24DGoe_BeachBar1

* * *

…dar de Mos Nicolae cred ca ar fi nimerit sa re-venim la oile noastre pentru a incerca iarasi så le dezbărăm de naravul escamotarii lânei. Vorbirea este o entitate atat de vaga, de versatila, de flexibila, atat de ambiugua si de nematematica, de imprecisa (pr)in natura ei, intr-o marja de toleranta extra-larga, incat, prin asta de-vine cu totul si cu totul improprie (vre)unei comunicari reale, eficiente si definitive. Vorbirea nu este, in fond, bazata pe nimic/a , fiind o simpla inflorire a nimicului, intr-o varietate cvasi-infinita de pseudo-sensuri, ce ne pot tine captivi/ocupati la nesfarsit in con-versatii (fel de fel), dandu-ne dulcea iluzie a comunicarii si comuniunii. Arta conversatiei este in fond stiinta pålåvragirii armonioase. Este acesta tocmai secretul faptului ca nu ne plictisim niciodata vorbind, vorbind, vorbind, imbinand si dezbinand, ca-ntr-un puzzle straniu, mici nimicuri – cuvintele, piese ale Marelui Nimic, imposibil de reconstituit in intregimea sa. Asadar un joc fara sfarsit, in afara sfarsitului fiecaruia. Omul cat traieste vorbeste (sau asculta vorbe, adica, in fond, acelasi lucru). In acest context, nimic nu este mai absurd decat dictionarul, un cerc vicios, o insailare carghioasa, penibila, in incercarea de a explica cuvintele prin (alte) cuvinte, plecand de la presupunerea (gresita) ca sensurile anumitor cuvinte (primare, primordiale sau finale) ar fi de la sine intelese, cunoscute si unanim acceptate. Nefiind asa, putem abuza de libertate, alunecand usor incolo si incoace in vorbire (ca acuma), in relativitatea de-la-sine-intelegerii si a poli-semantismelor devastatoare, (dar numai) in masura in care putem gasi interlocutori mai putin abili decat noi in a naviga pr/intre sensurile (vagi, cum altminteri) ale aceluiasi cuvant sau acelorasi imbinari de cuvinte, in care ceva poate fi foarte usor inteles si ca altceva sau altceva si altceva, in functie de contextul considerat in genere (vai) facultativ ori dispensabil ori interschimbabil. In cazul in care nu-i gasim pe acei interlocutori anume sau gasim invers, nu mai este vorba de libertate ci de constrangere. Ramane de vazut care dintre noi vor fi liberi(i) si care nu, in acest debut de conversatie pe care l-as propune (formal) in forma de monolog 🙄 pentru inceput, iar apoi (in cuprins) in forma dialogului (atat de unanim si pretutindeni apreciat) .

Am facut aceasta introducere (in confuzie) pentru a favoriza cu anticipare, resemnarea (ca alternativa) in fata constatarii ca una vorbim, basca ne intelegem, mai ales ca anonimi, de la anonim la anonim, neputând asadar sa ne vedem, sa ne auzim, sa ne mirosim, sa ne pipaim si sa ne de/gustam in voie, si nici sa ne imaginam in deplina libertate asa ceva (sau altceva inca si mai dihai). Nu permite Constitutiunea – Constitutiunea Hyperspatiului Universului Virtual al Anonimatului Clandestin si (sc)Amtor. Caci chiar despre anonimat, neanonimat si semi-anonimat va fi vorba, draga prea-cinstit si citit cititor unic al (b)Arcei lui Goe, in prelegerea de fata, acum ca niciodata mai inainte si ca niciodata mai apoi.

Trebuie sa incep prin a reaminti ca termenul „anonim” (ca si antonimul sau „neanonim”, adica „cu caracter public”) accepta acceptzii di-fe-ri-te (da, da, di-fe-ri-te) in Realitatearealitate si in Realitatea Virtuala a HUVACA. In nevirtuala realitate-Realitate starea de anonimat sau de neanonimat nu poate fi asumata liber, prin consimtzamant sau printr-o simpla declaratie. Optiunea pentru una sau alta poate constitui, desigur, un deziderat tangibil in timp, prin efort si sârguinta, prin costisitoare procese de devenire. In realitate, anonim este acela care, prin natura profesiei sale si a tuturor celorlalte actiuni pe care le intreprinde curent si prin stilul sau de viata, nu atrage atentia in mod persistent niciunei alte persoane care sa nu se afle deja, in mod explicit, in lista cunostintelor sale sau care sa nu devina (decazând) in scurt timp asa ceva. Anonim este, asadar, acela care este cunoscut numai cunoscutilor sai. In mod similar un neanonim, adica o persoana publica, este aceea persoana care in mod curent, prin natura profesiei sau a apucaturilor sale, este cunoscuta (ce naiba o inseamna concret ca e cunoscuta nu face obiectul prezentei prelegeri, fiind de la sine sub-inteles) unui numar semnificativ de persoane pe care el personal, nu numai ca nu le cunoaste deloc, dar, adesea, nici macar nu are habar despre cei care l-ar cunoaste si (cam) cat de multi ar fi ei. La numar. Asa dupa cum mentionam mai devreme, navigarea de la o categoria la alta, in realitate, inainte si inapoi, nu-i floare la ureche. Deasemenea trebuie spus ca apartenenta la vreuna dintre cele doua categori disjuncte nu implica, nu semnifica, nu simbolizeaza si nu marcheaza in niciun fel orice alt fel de alte atribute precum inteligenta/prostia, eruditia/incultura, onestitatea/ticalosia, bogatia/saracia, fericirea/nefericirea, bunul simt / nesimtirea etc, desi se speculeaza foarte adesea (intamplator sau inadins) despre misterioase relatii care ar interconditiona una cu/de alta. Speculatii adevarate (nu va mint) dar intotdeauna gresite despre relatii false, (aproape) toate.

In Hyperspatiul Universului Virtual al Anonimatului Clandestin si Amator lucrurile stau un pic diferit. Statutul de anonim sau de neanonim pot fi asumate liber de catre entitatile vorbitoare care populeaza acest HUVACA. Ocupatiile entitatilor in HUVACA nu antreneaza de la sine statutul de anonim sau neanonim. Ba mai mult decat atat, pentru a spori confuzia, intrucat (prea) multora le-a trecut prin cap aceasta nazbâtie, populatiilor din Hyperspa li s-au aplicat definitiile termenilor din realitatea realitate, dandu-li-se unora impresia ca ar fi anonimi (sub pseudonim), iar altora, dimpotriva, impresia c-ar fi neanonimi (pe scurt n-anonimi; pe motiv c-ar avea doi cititori neintalniti in carne si oase, piele, haine), cel mai adesea in mod cu totul si cu totul fals. Ca sa fie si mai clar voi veni cu doua exemple elocvente. Un exemplu tipic de anonim plenar in HUVACA este chiar dl.Goe care-si asuma cu tarie acest statut si-l ocroteste, dupa puterile sale, prin toate mijloacele legale (nu c-ar fi necesar, dar asa din ambitz). La polul opus se afla, tot prin directa asumare si ambitz, cea mai publica si neanonima creatura imaginabila, care-si confera plenar acest statut, prin asumarea si promovarea tuturor mijloacelor de identificare simbolica cu putinta in HUVACA: nume, prenume, renume, poza (multa poza), avatar, caricatura, efigie, logo, semnatura olografa, biografie, bibliografie si lista copleta a prietenilor si cunostintelor sale de seama (de buna seama). Veti fi ghicit deja ca este vorba de chiar conul Dorin, cel mai neanonim si mai narcisist dintre traci, care se distinge pe sine de restul lumii inclusiv prin culoarea fundalului pe care-si scrie comentariile printre comentariile altora; distinctie nu gluma. Acuma de, in raport cu avengura neanonimitatii sale, etalata in toata splendoarea ei pe blog (blogul Certocratia), notorietatea din realitate a celebrului personaj devine foarte palida. In fond foarte putini oameni din lume (dintre cei de pe care Dorin Tudoran nu-i cunoaste sau nu i-a cunoscut personal), au auzit sau au idee despre cine sau ce si de ce este (ar fi) Dorin Tudoran (con-fratele con-fratilor si… cam atat). Dar sa nu divagam… In HUVACA un anonim ramane anonim indiferent cate alte personaje necunoscute lui „il cunosc” (de exemplu prin survol-are), iar un n-anonim (auto-declarat si auto-instaurat ca atare), ramane „persoana publica” indiferent cat de necunoscut ar ramane necunoscutilor sai. Una-i una si alta-i alta. Nu incape confuzie. Sau mai bine zis nu incapea pana iere-alata-ieri cand a venit pe lume (in HUVACA al nostru cele de toate zilele si noptile) o entitate hibrida, un mutant care fiind si una si alta, nu-i nici una nici alta, adica nu-i nimic… din ceea ce stiam noi c-ar fi un anonim sau un n-anonim. Este asadar vorba, doamnelor, domnisoarelor si domnilor despre misteriosul semi-anonim, caci aici voiam sa va aduc, dar numai si numai pe ocolite ca sa nu va inspåimânt deodata.

Daca ai reusit (performantza) sa ajungi cu lectura pana aici, dupa ce vei fi citit cursiv, la rand, dar si printre randuri, cu atentie, tot ce-am insirat pana acum pe acest topic si daca ma iubesti (sau macar daca ai si tu acolo un sentiment oarecare, dar intens si de soi, pus deoparte pentru mine), daca nu, nu, cred ca nu va fi mare lucru sa-ti mai cer inca o mica favoare, inainte de a demara luarea in discutie a acestor „misteriosi semi-anonimi”. Ca sa nu te sur-prinda descoperit parea coltzuroasa a subiectului, te rog revezi, cu raspundere si responsabilitate: Ce este GRESIT pe “forumurile virtuale” si nu poate fi reparat. Numai apoi vei putea continua fara riscuri majore initierea in tainele „semi-anonimilor” ratacitori.

Desi s-ar putea crede ca semi-anonimii sunt rezultatul incrucisarii firesti intre anonimi si n-anonimi (la cat se tot reguleaza unii pe altii prin hyperspa) totusi lucrurile nu stau chiar asa. Semi-anonimul este o entitate de sine statoare care a aparut spontan, din nehotararea unora incapabili sa se decida pentru una sau alta (desi indecizia asta nu-i chiar fara legatura cu relatiile sexuale virtuale dintre anonimi si neanonimi). Intuind sau chiar intelegand de-a dreptul (si de-a valma) care sunt avantajele si dezavantajele ficarui mod de a fi in HUVACA, unora mai perspicace de felul al lor, li s-a parut ca pot gestiona (macar o vreme) o contabilitate dubla fiind anonimi in raport cu anonimii si n-anonimi in raport cu notorii neanonimi (sau macar cu unii dintre ei, pe alese), astfel incat sa beneficieze oportunistic de avantajele ficarei categorii in parte si sa minimizeze respectivele dezavantaje. Asa s-au nascut din spuma marii personaje precum:

No name – Doina Popescu

Daca_nu_nu – Marcela Ciortea

Rebeliunea minerala/ Rongo – Mihai Rogobete

InimaRea – George Tzårnea Tudor

CMM – Carmen Maria Mecu

Radu Humor – Radu Hojbota

Adrian Merfu – Adrian Merfu

Polichinelle – Vali …

AVP – Viorel Abalaru

Anaayana – Ana Melon

si multi, multi altii care-mi scapa pe moment, in mod neintamplator, considerand ca exemplificarile de mai presus pot ajuta indestul la formarea unei bune si consistente prime impresii, vizavi de ce va sa zica ca este „semi-anonimul” pe lumea asta.

Cum nu mi-as putea imagia sa pot epuiza un asemenea subiect vast (vizavi de: ce, cum si de ce au incercat si au obtinut acesti ingeniosi semi-anonimi) intr-un singur topic, in incheiare zilei de azi (care deschide practic seria despre semi-anonimi) voi veni in fata d-voastra cu un exemplu relicva, o fosila (poate vie) a unuia dintre cei mai vechi semi-semi-anomimi, un precursor in materie de semi-anonimat al celor mentionati mai sus. Este vorba despre un nefericit comentator virtual, confundat la un moment dat (dintr-o regretabila eroare) cu notoriul Florin Iaru, nefiind insa acela (ci mai degraba un f. Yorick meta-modern). Iata-l asadar doamnelor, domnisoarelor si domnilor, pe semi-anonimul primordial in persoana prea-cordiala a personajului „Prooooo DOC„. Ca aperitiv (desi ar merge si ca desert ca-i dulce) v-as propune spre atenta lectura declaratia de intentie a prodocului, care aduce foarte bine cu memoriul justificativ al oricarui semi-anonim, care se respecta si se justifica, pe sine, in fata altora. Iat-o:

.

Domnule Florin Iaru,

Nici nu va inchipuiti cat de rau imi pare ca v-am creat, involuntar, neplacerile pe care le-ati semnalat aici. Mi se pare ridicol sa declar aici, ferm, ca eu nu sunt dvs. De altfel, diferentele, nu numai de grafie, ci si de stil dintre noi sunt mai mult decat evidente. Stiu, onest ar fi din partea mea sa-mi dezvalui identitatea reala, punand capat unor banuieli lipsite de orice fundamanent. Va cer scuze ca, deocamdata, nu-mi permit sa o facAsa cum am explicat cu mai multe prilejuri, postez sub nick name contrans fiind de o clauza a contractului meu de munca. Angajatorul nu-mi permite sa-mi exprim opiniile politice in mijloacele de informare in masa. Imediat ce voi scapa de respectiva clauza din contract ori de tot contractul va asigur ca imi voi afisa identitatea reala, in numele careia imi voi asuma, retroactiv, tot ce am scris sub nick-ul Pro DOC. Inca o data, scuze pentru inconvenientul pe care vi l-am produs si multumiri anticipate pentru intelegere. Adevarul e ca nu mi-a trecut nici o secunda prin minte ca postarile mele sub un oarecare nick name ar putea crea confuzii atat de grosolane si regretabile. Daca as fi malitios, as spune honi soit qui mal y pense. 

* * *

As adauga doua comentarii date ca replici declaratiei de avere a anonimului Pro DOC, din care rezulta, pur si simplu, unele lucruri colaterale destul de interesanteeeeee ee, mai ales peste timp (si asupra carora, poate, vom reveni):

  1. Florin Iaru Says: august 10, 2009 at 18:55
    >
    Fiţi, domnule, serios!

    Vă ştiu de pe un anumit forum, al unui anumit ziar. Nu mă interesează adevărata dvs. identitate.
    Dreptul la intimitate şi anonimat e unul fundamental, cu condiţia să nu-l calci tu, profitînd de el.
    Aşa s-a întîmplat cu Lucia T., care, urmărită cu insistenţă de al.l.ş şi Ioan Suciu, a sfîrşit prin a-şi închide blogul. Era distractiv (o distracţie amăruie) efortul lor disperat de a-şi fundamenta şi justifica acţiunile. Cunoscînd persoana, eram siderat cum puteau paria pe numele Valentinei Florescu, care n-avea nici în clin, nici în mînecă. Ruşinos!Important e că, În cele din urmă, n-au reuşit decît împreună. Blogul s-a închis, netul a avut o voce (bună) mai puţin. Numai că, în spaţiul rămas, s-au înghesuit mii de voci submediocre (n.b. neanonime). Cam aşa stau lucrurile.

  2. .
    @Pro Doc – O, ce veste minunata! Asadar ardeti de nerabdare sa iesiti din anonimat si sa va asumati retroactiv tot ceea ce ati produs in anonimat !!! Extraordinar. Ce perspective colosale! Si se va intampla pe acest blog? Incep sa ard si eu de nerabdare. Presimt ca o sa fie interesant. Sper sa nu ne surprindeti cu o surpriza prea mica. Asumarea dv. va fi probabil insotita de obligatia noastra de a reciti sau macar rememora respectivele productii, altfel ce rost ar avea. Sper ca Dorin Tudoran arhiveaza…

    Indiferent insa cum se va consuma iesirea d-voastra din anonimat, dupa inevitabilul extaz initial, stiu sigur ca voi cadea de indata in tristete, realizand ca nimic nu va mai fi ca inainte (intre noi, sic).

    Ma intreb ce parere ar putea avea Dorin Tudoran despre iesirea retroactiva din anonimat si asumare retroactiva, asa la modul mai general, in contextul inepuizabilei josnicii. Trebuie sa existe un moment (sau o zona de momente) in care sa se fi produs iesirea din anonimat a oricarui neanonim care (azi) se respecta. Activ si retroactiv. Intr-un univers, vai, atat de ireversibil.

* * *

Cred ca este de prisos sa mai mentionez ca din cauza tragicelor evenimente care au dus la moartea prematura a raposatului blog al tânarului Dorin Tudoran, dl. Pro DOC n-a mai apucat sa iasa din asa-zisul semi-anonimat, astfel incat n-am aflat nici pana azi cine/ce anume era pseudo-anonimul care se ascundea, etalandu-se, sub acel maretz nick-name si care aspira cu atata ardoare la mai inalt. Poate insa ca „prodocul” n-o fi scapat de clauzele sale contractuale atat de constrangatoare si-a ramas astfel, precum Catrina fata batrana, tintuit in anonimat pana la adanci batraneti, si-o mai fi tintuit si azi, daca n-o fi murit. Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa. Va urma.

P.S. Acuma daca printre prea-cinstitul cititor citit si unic al (b)Arcei lui Goe exista cineva care doreste (cu ocazia anxietatilor sarbatorilor de iarna) sa aprofundeze tema, prin studiu individual, atunci as putea aduga doua repere bibliografice utile, in special prin ilustrarile monumentale ale con-fuziilor din talmes-balmesu-ul in care nimeni nu mai este in stare (nu ca si-ar dori cineva, ca nu vrea aproape nimeni) sa faca distinctia (de altfel foarte simplu de facut) intre anonimi, n-anonimi si semi-anonimi, de neamul lor:

1) Inepuizabila josnicie a anonimatului

2) Harjoane semi-anonime in contumacie si confuzie

Ma refer, desigur, in special la comentariile postate sub cele doua articole si mai putin sau deloc la articolele insele.

Profit totodata de ocazie pentru a-i lua in calcul pe potentialii Nicolae, Nicoleta, Niculina, Nicole, Niki, Nicu (inclusiv Electriku) care s-or afla intamplator in trecere sau in treaba pe puntea Arcei, pentru a le ura, preventiv, onomastica fericita, la multi ani, fericire, sanatate etc. Cu siguranta urarile au arie de acoperire asupra tuturor anonimilor din zona, intrucat fiecaruia dintre ei, fericit posesor al unui Nick-name, i se cuvin toate cele bune cu ocazia Sf. Nicolae.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , | 56 Comments »

Dorin Tudoran – martir al independenţii politice

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 21, 2012

Bloggerul Dorin Tudoran ţine în anii din urmă un jurnal public, intitulat cu inspiraţiune (dânsul ca poet…) Certocraţia. In aceasta calitate (blogger), cu discreţia inevitabilă care decurge din statutul de pensionar intelectual, retras din mass media (dar nu are pensie mare) domnia sa, utilizând mijloacele literare din dotare, se ocupă, cu predilecţie, de o sama de intelectuali anume, cu care, biologic vorbind, este de-o seama, leat cum ar veni. Incolo nu, nici in clin, nici în mânecă, nici în ruptul capului. Printre ţintele preferate ale bloggerului Dorin Tudoran, se numară, la loc de cinste, Vladimir Tismaneanu, Sever Voinescu, Traian Ungureanu, Mihai Razvan Ungureanu, Mihail Neamţu, Mircea Mihaieş, Mircea Cartarescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea, Andrei Pleşu, Theodor Baconschi, Horia Roman Patapievici. Adică exact aceiaşi de care se ocupă cu zel şi dăruire şi actualii amploaiaţi ai onor d-lui Dan Voiculescu (capitan de play în cvarda civică). Coincidenţă? Inerţie? Predestinare? Nici vorba. Si cu cât cei vizaţi de sarcasmul scre/mut al bloggerului Tudoran, se încapaţânează să nu(-l) bage de seama, cu atât mai mult se umflă muşchiul pamfleţului şi cu atât mai abitir fermentează rânza în pensinarul nostru mass media pe vale, făcându-l să se dedea la niste acrobatii logice de un ridicol sublim, din ce in ce mai fără perdea şi mai fără plasă de protecţie.

Uşor, uşor, omul nostru din Havana, a ieşit din adormire (cie mai ştie de când doarme?) şi s-a mutat pe faţa, cu arme (arta pamfletului) şi bagaje (armata moflujilor din dotare) de partea revoluţiei USL,  încearcand să contribuie (dupa puteri) la asigurarea flancului drept (cu dreptate) al acestei contra-revoluţii de catifea. In aceasta calitate combate bine. Combate tot. Ii combate pe liderii (ilegitimi) ai Uniunii Europene. Combate chiar şi administraţia americană (stofa de dizident domnule) şi în genere combate tot ceea ce l-ar putea enerva pe Dan Voiculescu. Ba chiar uneori se coboară să-i traga de urechi şi pe cei mititei, precum Elena Udrea, Emil Boc, Vasile Blaga ori Traian Basescu, dar asta numai si numai ca să-şi probeze, cu martori, polivalenţa tehnică (ca să nu mai fie concediat in viitor ca-ntrecut) dar în niciun caz ca să le stimuleze celor urecheaţi cresterea în înalţime, în sondaje ori să le crească vigilenta odata cu lungirea urechilor (deşi dacă l-ar baga vreunul dintre acestia in seama, mamă-mamă, ce mană cerească i-ar fi bloggerului şi ce sursa de fericire si voie bună pentru cel putin 5-6 topice, numarate pe degetele de la o mana, 44 in cap.

Ca sa epuizam aproape complet lista celor care intra în atenţia cvasi-distributiva a cititorului Dorin Tudoran (citeste Arca si Corabia), ar trebui sa-i mentionam şi pe aceia pe care-i trage de nas, de urechi şi de ce mai apuca, cu scopul unic de a-i menţine in fornma, (pr)intr-o afectuoasa atentie, de a-i umaniza, de a-i forţa astfel să creasca şi să sporească. Este vorba desigur de aleşii săi: Crin Antonescu, Victor Ponta, Adrian Nastase, şi, cu voia d-voastra, ultimul pe lista Ion Iliescu, măi dragă măi, cu toţii oameni acolo şi ei, supuşi greşelii, dar orişicat oameni de bine nu ca şleahta lui Tismaneanu, MRU etc. Cam cu asta se ocupă, în anii din urmă, bloggerul Dorin Tudoran.

Cele afirmate mai sus sunt desigur o simpla afirmatie – o opinie sincera, nu o demonstraţie. Demonstraţia n-ar fi greu de făcut pentru că conul Dorin nu se zgârceste cu dovezile, chit că le ambalează apoi în fel de fel de poleieli si sulemeneli, fiind capabil chiar să le amestece (la mişto) cu poezie de calitate (în special citată din alţi autori). Nu mi-am propus astazi sa fac aceasta demonstraţie, care de altfel, pentru orice observator onest si inteligent al Certocraţie vesele, ar trebui să fie de natura evidenţei. Voi ceda cândva tentaţiei de a elabora demonstraţia potrivită pe care s-o înţeleagă şi celelalte feluri de observatori ai Certocraţiei vesele, ba chiar si locuitorii acesteia. (Paranteza: Pentru că toate generalizarile sunt false, inclusiv aceasta, ar trebui sa mai mentionez ca nu toti comentatorii care reusesc să se strecoare în partea viziblă a Certocraţiei s-ar putea încadra la categoria „chibiţi mofluji din siaj”. I-as mentiona la excepţii notabile pe InimaRea, Lucidul, Andrei I., Daniel StPaul, Mihai Rogobete, Vasile Gogea si chiar smintitul visător Dezideriu Dudaş, care, asemenea altcâtorva pe alocuri, pe care-i trec deocamdata sub tacere, reusesc să crediteze pe banii lor credibilitatea demersurilor mizerabile întreprinse pe Certocraţia. Felicitari conului Dorin (sau purei intâmplåri providentiale) care reuseste sa pastreze, cumva, pe un blog, atat de multi comentatori mult mai valorosi si mai bine alcatuiti decat bloggerul insusi, cel folosit abil si des ca pretext de vorbå de catre multi lenesi talentati. Desi asta ar trebui sa-i fie conului Dorin motiv de bucurie, mare tristete-i aduce si jale-i produce… vazandu-se asa mediocratizat pe propria-i Certocratie. Am incheiat paranteza).

As vrea însa să aduc un pic vorba despre unele dintre mijloacele pe care le utilizează scriitorul Dorin Tudoran pentru a-şi promova acrobaţiile logice pe post de echidistanţă politică. Desigur ca domnia sa ab/uzeaza de aura sa de fost dizident şi scriitor din care încearca sa transfere câte puţin în orice nerozie ineaptă pe din care face subiect de articol. Desigur ca domnia sa nutreşte o grijă făţişă faţa de aparenţe, corectitudini politice si alte deontologii teoretice. Desigur ca in planul libertatii de exprimare domnia sa procedează în mic asa cu procedează în mare orice patron de ziar, selectandu-şi cu mare atenţie colaboratorii cărora le va acorda în exclusivitate libertatea de exprimare. Lecţia învăţată în ograda con-fratelui sau hocheist a lasat urme consitente în metodologia de lucru aplicată spontan de bloggeul Tudoran pe stil nou (diametral opus in raport cu visatorul de odinioara). Cenzurează şi moderează tot. Ii moderează până şi pe cei aceptati formal ca colaboratori pe blogul său. Ba-i mai şi cenzurează (vezi cazul Iaru) din cănd în când. Dar toate astea n-ar fi nimic fata de încununarea lor, perla coroanei moderatorului Tudoran: dezinformarea ca vocatie. Ilustrare perfecta a situaţiilor in care copiii abuzaţi in copilarie devin agresori la maturitate, conul Dorin nu se da înapoi de la nici un fel de tertip securistic. Colportează, denigrează, denaturează, calomniază, cezurează, deviază, divaghează şi aberează ca zgomot de fond, lipsit de orice discernamat şi de orice simt al măsurii (în sensul că-şi amorsează arsenalul, ca un paranoic, din te-ai mira ce pricini mărunte care-i declanşează in minte bizare instincte de conservare). Preventiv, le acuza pe victimele inocente ale agresiunilor sale (agresiuni totalmene nemotivate) de toate aceste nenorociri.

Intr-unul dintre cele mai recente articole ale sale intitulat „Fondul taxinomic: plagiatul de stânga şi plagiatul de dreapta”, Dorin Tudoran găseşte prilejul de a-l giugiuli metafizic pe Victor Ponta. Sub pretextul absurd, ridicol, al acuzarii inamicului sau de clasa Theodor Baconschi de dubla masură în judecarea egalelor plagiate, facând însă pe niznaiul, pamfletarul Tudoran face o propunre de paralelă între micul Titulescu (Victor Ponta) şi Nae Ionescu, doi plagiatori, cum ar veni, dintre care unul este persecutat pe criterii politice de către nedreptul de dreapta Theodor Baconschi. Va puteţi imagina enormitatea? Desigur ca bazaconia n-ar putea rezista nici adierii unui zefir dacă s-ar accepta o dezbatere libera (ceea ce nu se întâmplă), fiind în schimb consolidată, ca frisca pe blat, cu baghete maronii de ciocolată: comentariile mofluzului universal anonim sau pantomim de pe Certocratia vesela (ca sorcova). Sa vezi câte „o fi şi-o păţi”-uri prin zonă. Să te cruceşti nu alta. Până aici nimic nou sub soarele invers al Certocraţiei.

CONTINUARE

Epilog:

Crăcănel: Ei! ce te faci, Mache?… de desperare, ce am zis eu? daca n-am avut parte de ce mi-a fost drag pe lume (notorietatea publica), încai sa ma fac martir al independentii (politice) …

Posted in Poetul GreFo | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 33 Comments »

Impreună-negândirea. Da daca nu, nu.

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 8, 2012

De-ale lumii virtuale

Daca_nu_nu – November 6, 2012 at 21:24 – #26

M-am întrebat de multe ori ce-i apropie pe oameni…
Pe Liviu Antonesei l-am văzut o singură dată,
la un simpozion pe teme de educație.
Pe Dorin Tudoran nu l-am văzut niciodată,
cum niciodată nu i-am văzut pe Șerban Foarță,
pe Vasile Gogea,
pe Nicolae Prelipceanu,
pe George Tudor-InimaRea,
pe Gheorghe Câmpeanu,
pe Mara,
pe No Name,
pe Shadow,

(n.b. , Sierra)

si pe toți prietenii de pe aici…

Cu toate acestea, cu toate că nu ne știm,
nu ne cunoaștem,
ne-am găsit!
Oamenii se găsesc: da, oamenii care gândesc – cât de cât!!! – la fel, se găsesc…

Unii se găsesc pentru PUTERE.
Alții -NU.
Acești „alții” se găsesc pentru împreună-gândire!!!

Deeci???…

Iata care va sa zica ce inseamna un poet / o poetesa. Lucruri multe (enorm de multe) spuse in cuvinte (atât de) putine. Poemul de mai sus si de mai alaturi a aparut pe blogul Cerocratia fara inså så stârneascå, vai, toate ecourile necesara si fara sa capete in capete intreaga atentie, pe care o merita cu prisosinta si pe care autoarea anonima o spera plina de sentiment, un sentiment ascuns neglijent in dublul „ee” din „deeci”-ul atât de final si atât de intrebator. De trei ori intrebator si de trei ori in suspans… Deeci???… Deci nimic. Care va sa zica creatie divina. Doama Daca Nunu a creat ceva (arta) din Nimic. Un nimic destul de mic daca stai sa te gandesti. Daca nu, nu.

Acest poem ar merita sa fie introdus in programa scolara a universului virtual al anonimatului clandestin si sa fie subiect obligatoriu la BAC in fiecare an. Candidati sa stabileasca mereu (si mereu) ce ne invata pe noi acest poem. Acest poem, in care infinitul incape destul de bine, cu larghetze, ca si vesnicia nascuta la tara, tara d-nei Daca Nunu, autoare unica a acestei superbe elegii a nimicului fara ecou, ne invata ca… Buun!

Exista persoane care sub-relationeaza in rea-li-tate.  Pe cale de consecinta, importanta de sine nu se in/tâmplå. Si nu se intampla exclusiv din cauza anturajului local (localul de la Corabia, de la Iasi, de la Focsani, n-are a face, tot bomba ordinara, bufet de garå). Si atunci? Ce facem noi atunci? Atunci noi ne urcam frumusel in trenul personal, deghizati in personagii anonime (de ex. d-na Daca Nunu) si facem blatul aiurea (pr)in hyperspatiul virtual al anonimatului clandestin. Acolo, inevitabil, gasim prieteni care „gândesc” la fel. Blatisti si ei. Ne grupam si ne validam, implinindu-ne ceea ce ne mai lipsea.

In poemul manifest, in care deeci d-na Daca Nunu le cere oficial prietenia ilustrilor colegi de intentii, insirati in ordinea prestantei, importantei si a obligatiilor (con-textuale), este vorba despre un gen anume de anturaj politic. Se poate observa ca d-na Daca Nunu ii omite accidental din pomelnic pe d-ni Sierra si pe Neamtzu Tziganu, dar ii omite in mod intentionat si pe neprietenii dl.Lucidul, dl.Andrei I., si pe altii. Cele doua omisiuni s-ar compensa bine una pe alta si ar scuti-o pe d-na Daca Nunu de prejudicii la imaginea virtuala. Apoteoticul pre-final prin care dânsa certifica (si personal) faptul ca grupul moflujilor adunati pe Certocratia pe criterii strict politice (care bârfesc nu gândesc) nu aspira la nicio felie de cascaval (pe care de altfel nici nu le-a oferit-o nimeni) multumindu-se cu dulceatza negândirii-mpreuna (prin care se valideaza atat de reciproc si atat de iluzoriu), i-ar putea aduce chiar un plus la imagine.  Pânå si riscantul fel in care d-na-si forteaza in final norocul intreband la plezneala „Deeci???…” n-ar putea stirbi prestigiul rezultat din autoratul unui asemenea admirabil poem in proze, gnoze si nevroze… Dar… Cu psihicul nu te pui. Acesta este marcat intotdeauna, irevocabil, de acte ratate. Desi il vizionase intr-un trecut neimemorial, pe viu, pe foarte viu, pe nearatosul dl.Gogea, d-na Daca Nunu il trece pe acesta, in mod abuziv, la sectiunea „nevazuti”, intr-o incercare ratata de a uita nearatosul. Este momentul in care blajinul d.Gogea (Vasile), suparat ca a fost picat pe locul patru, desi dânsul, la cat de inalt este chiar si de langa podium ar fi mai vizibil spre sala decat „bondocul” S.Foarta pus chiar si pe prima pozitie a podiumului, ii strica anodinei d-ne Daca Nunu, tot efectul artistic, introducand-o cu naduf la sectiunea „ultravizibililor” printr-un contra-poem:

Vasile Gogea– November 7, 2012 at 09:36 – #32

@Daca_nu_nu
Ei, Doamna Marcela!
Nu ştiu ceilalţi…
dar noi doi am avut o plăcută întîlnire,
mai anul trecut, chiar la Alba Iulia!
Habemus documenta (furnizate chiar de Domnia Vostră) :

http://vasilegogea.wordpress.com/2011/05/06/cu-editura-eikon-la-alba-iulia-tirgul-de-carte-alba-transilvana/.

În rest, aveţi dreptate:
unii se “găsesc”, alţii se… “adună”!

La capatul linck-ul oferit cu generozitate de catre sf. Gogea, blajinul turbat, nefe-ricitei d-na Daca Nunu, identificata exhaustiv cu o oarecare identificabila doamna Marcela Ciortea, lector doctor la Universitatea “1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia, traducător din Plotin  şi comentator al lui Anselmus, i se rapeste ca prin minune si fara mila tot sexapilul si charmul anonimatului semi-clandestin (n-avea bilet dar era pe mana cu Nasul), in care se ascundea discret si explicatia sub/relationarii din rea-li-tate. Vizionand link-ul cu pricina, mizerabilul misogin selectiv Neamtzu Tziganu, se razbuna si dansul fara scrupule, tot pe Cerocratia, cu largul concurs al moderatorului, referindu-se mârsav la poza Marcelei (vezi mesajul, aoleu#69). Desigur ca responsabilitata legala-i revine in totalitate moderatorului anesteziat, dar, totusi, moralmente dânsul nu-i vinovat. Dupa ce l-a cenzurat pe Florin Iaru (un alt mare gânditor nedreptatit de catre miniona d-na Ciortea (Marcela), a se vedea mesajul #66 😯 ptiu drace), domnia sa nu-si putea permite sa-l cenzureze si pe blajinul d.Gogea (o fi din Blaj). Nu se facea. Si uite asa se nasc situatiile imposibile ca urmare a actelor ratate de catre doamne  uituce, chiar talentate si capabile de poeme admirabile precum cel prezentat mai sus si mai alaturi.

Si pentru ca actiunea filmului se petrece intr-un sat de plescari, din cand in cand, pe ecran, apare o barca. Barca saracului care n-are lotca lui, n-are gasca lui, n-are locului lui (pe Cerocratia, desi ar râvni) si care citeste cu sfintenie, in liniste, Arca lui Goe. Totusi atunci cand vorbeste, vorbele d-nei Marcela Ciortea le-ntareste:

AVP Says:
8 noiembrie 2012 la 12:26

Buna ziua, CMM.

Recentu tau pretin, goe al lu mboe securistrigoe, tocmai misia asta o are p-acilisa : de a pazi ca nu cumva Dorin Tudoran, Andrei Plesu, AVP et aliis ejusdem farinae sa capete vreo autoritate fie si formala, dar nasoala, si sa dea dreaq tovii si baietii comandanti in boala, riscand sa ramana cu salvatoru urmator – asa cum l-au crescut & programat ei haat demultisor – in poala si facandu-se de ris la onor alegator, in pericol de a prefera un independent autentic si nesantajabil, din civilu bobor… oops. De aceea, goe si alti baietzei de la Manastirea Strigoe au primit sarcina nu doar de a-i decredibiliza pe toti disidentii or rezistentii de altcandva cu prezente in hyperspa, ci si de a le toca nervii toata ziulica, spre a nu mai putea face astia si altceva decat sa se holbeze la ce-au mai zis goe, humor si altii asemenea, tavalindu-i non-stop prin troaca in care te scalzi actualmente si domnia ta, precum si prin prezente diurne la gaura din spa… oops. In troaca lu goe strigoe au existat pana mai alaltarea nu mai putin de 15 topicuri dedicate lu mandea, cu insulte, calomnii, ironii ca pentru mortii vii si alte texte d-astea, cica cilibii & candrii, care te-au nebunit pe tine, ca si pe alti copii, de-ai dat in mintea olimoxii… Dixtractie placuta, mey, in raiu pt purcei :)

* * *

P.S. Daca nu stiti ce este aceea CMM, nu va nelinistiti prea tare. N-ati pierdut nimic (in context).

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , | 19 Comments »

Amici

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 29, 2012

Amici

De I.L. dArtagnan

http://www.dorintudoran.com/2012/10/15/campaniile-si-ferocitatea-ridicolului/

Domnul Mircea şade la o masă în berărie şi aşteaptă să-i pice vreun amic. Nu aşteaptă mult deoarece dl Mircea are mulţi amici. Buni. Iată că apare dl Dorin, unul dintre cei mai buni amici ai săi. Pare niţel obosit, iritat.

Dorin.: Bonsoar, Mircea!

Mircea: Bonsoar, Dorin!…Iei o bere?

Dorin: Iau.

Mircea: Băiete, două mari! ( Către Dorin) Da’ ce ai? Te văz cam…

Dorin: Sunt cam obosit…am stat aseară târziu pe blogul meu, am răspuns la comentarii…am vorbit de tine…

Mircea : De mine?! Ce?!

Dorin: Ei, mai nimic…fleacuri! Nu ştii cum sunt forumişţii, comentatorii?

Mircea: Adică…cum sunt?! Mă vorbeau de rău? Mă înjură?

Dorin: Uite, vezi, acesta e cusurul tău- exagerezi!

M.: N-ai spus tu?

D.: Ce-am spus eu? nu ţi-am spus nimica… Ţi-am spus că aşa sunt oamenii…Tu vrei numaidecât să te laude toată lumea, şi să nu-ndrăznească nimeni să-ţi facă o critică, fie cât de mică. Vezi, ăsta e cusurul tău – prea te crezi.

M.: Ba nu mă crez deloc, să mă ierţi; da mă mir că nu găsiţi alt subiect de conversaţie decât pe mine…

D.: Daca a venit vorba… Mai la urmă, nu te-a vorbit nimeni de rău pe faţă… fireşte că n-ar fi îndrăznit: ştie ce buni prieteni suntem… Da‘ ştii, aşa ciupeli.

M.: Cam ce?

D.: Cârcotaşi… Mai ales unul dintre el nu te poate suferi, şi ţi-e amic.

M.: Cine-i ăla?

D.: Ei! asta e!… Ce-ţi pasă?

M.: Aş vrea să-l ştiu.

D.: Nu se poate.

M.: Parolă de onoare că nu-i cer nici o socoteală; n-am să-l fac niciodată să-nţeleagă că am aflat ce-a spus…

D.: Mai întâi, nici nu ştii ce a spus…

M.: Ce-a spus?…

D.: Uite, ăsta e cusurul tău – eşti curios.

M.: Bine, frate, fireşte că sunt curios să aflu ce se spune pe socoteala mea, mai ales de amici, ca să ştiu cui să mă încrez, cum să mă apăr.

D: Zicea că te-ai ofticat tare cu premiul Nobel. Zicea că te lauzi că te citeşte Băsescu şi Udrea şi din cauza asta te crezi mai important decât Mo Yang ăla.

M.: Am zis eu aşa ceva?! Când am zis?

D.:Mai zicea că eşti mincinos. Că te prefaci că nu ştii cine-i SIE dar îl susţii pe Ungureanu.

M.:Formidabil! Şi ce mai zicea individu‘ ?

D.: Nu te poate suferi… Nu ştiu cum venise vorba de valoare în literatură, şi zic eu: „Uite, Mircea e un scriitor deosebit”… că ştii că eu te-am considerat întotdeauna un adevărat talent, nu că mi-eşti amic, fiindcă mai la urmă, dă-mi dai voie şă-ţi spun, n-am nici un interes să-ţi fac curte… Acu‘ , ce să mai vorbim?… te cunosc şi mă cunoşti, slavă Domnului! toate defectele le pot avea; dar trebuie să mărturisiţi toţi că am şi eu o calitate – sinceritatea; şi-ţi spun sincer că mi-ar părea foarte rău să vie tocmai amici şi să zică, mă-nţelegi…

M.: Dar de ce ar zice amicul meu că n-am talent?

D.: Apoi tocmai la asta vream s-ajung; dar dacă mă întrerupi mereu! Uite, vezi! ăsta e cusurul tău – întrerupi!

M.: Ei! după ce mă judecă dumnealui pe mine că n-am talent?

D.: Zice că eşti cunoscut doar pentru că-l pupi în fund pe Băsescu!

M. Nu-i adevărat!

D.: Zice că ICRul a băgat o groază de bani în tine la ordinul lui Băsescu!

M.: Păi editurile străine aleg cărţile! Ce-au ele cu Băsescu?!

D.: Zice că premiile le-ai luat după ce te-ai pus bine cu pedelişii!

M.: Păi literatura mea n-are nicio legătură cu opiniile mele politice şi, oricum, premiile au fost primite înainte să fac eu comentarii politice!!

D.: Zicea că, la urma urmei, valoarea în literatură e relativă, nu ai nici un etalon să spui despre cineva dacă e talentat sau nu. Deci şi tu…

M.: Da?…mă rog, cine-i amicul acesta de care vorbeşti?

D.: Uite, acesta-i cusurul tău, eşti indiscret! Înţelege româneşte că nu ţi-l spui. Eu am toate defectele câte pofteşti; da trebuie să mărturisiţi toţi că am şi eu o calitate – eu sunt discret… Dacă sunt eu prost… şi-ţi spun… da‘ iacă tac… şi aldată să-mi dai cu tifla dacă ţi-oi mai spune ceva… (Către chelner:) Băiete, încă două mici…

M.: Şi… numa‘ atâta a zis amicul de mine?

D.: Zice că eşti orbit de atâta adulaţie faţă de Băsescu şi din cauza asta calci în străchini!

M.: Eu? Adulator al lui Băsescu? Şi ce mai zicea?

D.: Nu-ţi mai spui, că te superi… Că asta trebuie să mărturiseşti şi tu că e cusurul tău – te superi.

M.: Pe onoarea mea, nu mă supăr…

D.: Zicea de nevastă-ta… că…

M.: Că ce?

D.: Că… În fine, prostii! ce să-ţi mai spui?… Da! dar i-am tăiat nasul. Nu-ţi permit, zic, să te atingi, mă-nţelegi, de onoarea femeii amicului meu!

M.: Cum! pe onoarea nevestii mele?

D.: Zicea că nevastă-ta scrie versuri pornografice…

M.: Dar versurile alea nu sunt scrise de nevastă-mea, se poate demonstra foarte uşor! Ascultă-mă, Dorine! să ştii că mă supăr serios!… Trebuie numaidecât să-mi spui…

D.: Dacă nu vreau.

M.: Trebuie să vrei! auzi! fiindcă-ţi trag palme, mă-nţelegi!

D.: Ei, uite, vezi? ăsta e cusurul tău – eşti violent.

M.: Îţi trag palme, mă-nţelegi!

D.: Ia poftim!… Ei! apoi nu mă lua aşa repede, că… Auzi dumneata! Dar nu strici tu; eu stric… Viu şi-ţi dau de ştire să te păzeşti de amici, să nu te-ncrezi în oricine ca un zevzec, şi-ţi atrag atenţia asupra ce spune lumea despre talentul tău, orbirea şi ferocitatea ta în susţinerea opiniilor politice, şi tu, în loc să-mi mulţumeşti, te răţoieşti la mine… O să mă faci să te evit altă dată…

M.: Care va să zică, nu vrei să-mi spui?

D.: Nu.

M.: Mersi.

Nervos, Mircea se duce la tejghea să-şi plătească consumaţia. Un muşteriu nou-venit, anume Comentatorul, se apropie de masa celor doi amici şi salută cu voce răsunătoare:

C.: Bonsoar, Dorine!

D.: Bonsoar, Comentatorule!

C.:Felicitări, domule, straşnic articol ai mai scris despre dl Mircea! Să ştii că ai dreptate, prea se crede buricul pământului…şi prea-l pupă-n dos pe Băsescu, poate poate îi dă un os de ros…cineva trebuia să-i spună adevărul…

Tocmai atunci Mircea se întoarce la masă şi aude conversaţia…

M.: Acu‘ ştiu cine-i amicul!…

Reacţia lui Mircea să şi-o închipuie fiecare cum doreşte.

P.S.Pentru respectarea adevărului, trebuie spus că bârfa privitoare la nevastă nu aparţine amicului, dar ea este extrem de vehiculată de către persoane binevoitoare, extrem de pudice, ce luptă permanent pentru un spaţiu public curat.

Aş mai putea face observaţia că mare adevăr este în vorba „fereşte-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani mă apăr şi singur!”!

* * *

Schita de mai sus este rezultatul unui moment de inspiratiune al d-lui D’Artagnan (un conte care conteaza), co-autor al blogului Decablogul Muschetarilor.

Posted in Poetul GreFo | Etichetat: , , , | 6 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: