(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Elena Udrea’

Elegie pentru Elena Udrea – Puterea si umbra ei

Posted by Arca lui Goe pe martie 25, 2013

Din ciclul „Opinii Ulterioare”.

In atentia scriitorului Dorin Tudoran – Exemplu de pamflet:

Ce a ales intre o umbra si cartea de istorie? Pana acum, a preferat umbra. A sacrificat partid, credibilitate, a sfidat bun simt si evidenta sondajelor. A renuntat la judecata rece, a aliniat sistemul in spatele ei cand avea puterea deplina. S-a facut luntre si punte pentru a satisface capriciile unei femei admirabil de perseverente si ambitioase, dar inficosator de nocive. Nimeni n-a avut curajul sa-i spuna in fata: stop, gata, ajunge! Murim asfixiati la umbra ei, ne scufundam cu totii intr-un fel de otrava care omoara orice speranta.

N-a avut nimeni puterea sa-i zica de la obraz: n-ai decat sa mergi pe drumul umbrei, dar fara noi. Ne-am saturat sa ne tot spui ca ea esti tu, ca pe gura ei ies ideile tale si ca aceasta parere de politician, acest gol usurel castiga pe zi ce trece in continut si greutate. Iesi din minciuna cat nu e prea tarziu! Alegatorii, sondajele, in schimb, i-o tot spun.Insa fixatia stranie pentru o mediocritate agresiva l-a orbit, surzit si sucit mintile. Ce surpriza placuta sa-i mai faca dupa ce i-a pus pe tava ministere importante si un buget pe masura lor? Ce jucarie noua sa-i mai ofere dupa ce a facut praf o filiala mare de partid? Ce mai doreste sufletelul ei, ros de ambitia de a urca tot mai sus dar macinat de frustrarea ca n-a ajuns inca pe cel mai inalt varf?

Ce mai pofteste azi de la viata, cand n-ar fi multe de oferit din desertul opozitiei, cand din castelul puterii au mai ramas niste ruine, mai nimic?  Foarte simplu. Vrea toata puterea stoarsa chiar si din acest nimic. Se vede abia la inceput, dar se viseaza mare peste un partid tot mai mititel. Se declara gata sa conduca guverne sau, de ce nu, o tara.

Aceasta se cheama mania grandorii, obsesia puterii impinsa pana la delir, avem de-a face cu o trista inadecvare la realitate, cu ambitia de a sari peste propria umbra. Iar el, omul atotputernic sedus de o fantasma, pare sa fi cedat „definitiv si pentru totdeauna” in fata vanitatii extreme. I-a hranit acestei umbre politice visele de marire, mintindu-i pe toti, inclusiv pe el insusi.

Minte si se minte cand spune ca umbra a crescut enorm, ca omul mic va ajunge mare, ca politicianul slab se va ajunge unul de mare forta. Impachetata in sclipiciul acestor minciunele sfruntate, acest mic punct negru a reusit sa-i creeze falsa imagine de noua stea a politicii impiedicata in mod nedrept sa lumineze cerul opozitiei, de lider veritabil care pierde niste alegeri numai pentru ca adversarul ei a furat-o miseleste la vot.

Am vazut multa lume rationala stanjenita, dezorientata, revoltata chiar de acest afront continuu. Nimeni nu-si explica ce se intampla, de ce un om inzestrat cu un dezvoltat simt al ridicolului, de ce un politician inteligent, cu o vasta experienta si bine ancorat in realitate o ia mereu pe aratura cand vine vorba de ea? De ce se intuneca si isi pierde ratiunea atunci cand altii calca pe umbra lui? Aici lipsesc niste explicatii.

In schimb, exista tone de explicatii pentru a te minti pe tine, mare om de stat, si pe ceilalti. De ce doamna are o reputatie atat de proasta, de parvenita politica, de oportunist, de personaj lipsit de convingeri, fara scrupule, principii si valori, fara harisma? De  ce numele ei este asociat cu o imagine cam vulgara: blonda pe tocuri cui si posete scumpe?

De vina pentru imaginea ei proasta sunt mogulii, si in parte e adevarat, de vina sunt prejudecatile misoginilor, si asta contine un gram de adevar, de vina sunt numerosii dusmani politici, si sigur ca ei n-au ratat ocazia sa o transforme in simbolul negru al unei intregi guvernari.

Ni se pare noua sau el face mai departe Totul pentru ea, in loc sa faca totul pentru a o tine departe de politica. In loc sa caute politicieni adevarati, in carne si oase, alearga dupa umbra unei idei gresite. Doar iesit de sub influenta ei nefasta ar mai avea o sansa sa  prinda un loc onorabil in cartea de istorie, sa construiasca la loc ceea ce, orbit fiind de intunericul umbrei sale, a distrus metodic: increderea. 

de Dan Tapalaga   HotNews.ro
Luni, 25 martie 2013, 20:40 Actualitate | Opinii

 

Detalii picante pot fi vazute si pe Blogul zilei – la Dl.Niku Elektriku pe care-l pot citi, dar pe care, din motive tehnice, nu-l pot comenta (platforma persecutandu-ma implacabil).

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , | 21 Comments »

Circul de partid

Posted by Arca lui Goe pe martie 24, 2013

Vasile Blaga, omul care s-a aflat la conducerea PDL in timpul celor mai recente alegeri parlamentare, atunci cand partidul a obtinut un rezultat catastrofal, ar fi trebuit la momentul respectiv, in mod firesc, sa-si depuna demisia de onoare si sa faca un pas in spate. In mod la fel de firesc domnia sa n-ar fi trebuit sa candideze azi (23 Martie 2013) la sefia partidului. Spre binele acestei formatiuni politice competitia ar fi trebuit sa se dea astazi intre Elena Udrea si Monica Macovei. Totusi, omul care in competitie directa nu l-a putut invinge nici macar pe Sorin Oprescu (o alta goliciune politica) a candidat totusi. In mod simptomatic, favorit incontestabil al sistemului, al USL-ului si uselismului, al antenelor si al tuturor adversarilor lui Traian Basescu, candidatul a si castigat sefia ultimei ramasite de partid din opozitie. O victorie importanta (inca una) a „USL”. Cum a fost posibila? Ar fi oricum prea mult de discutat. Avem in sfarsit un nou PNT-CD. Probabil ca nu intamplator dl.Blaga seamna atat de bine (inclusiv la fizionomie) cu dl.Ciorbea. Ne aflam desigur intr-o situatie tipica in care tot raul este spre bine. Intr-un fel ne-am intors in timp in 1990. Probabil ca de data aceasta Romania va iesi, totusi, mai bine decat a reusit atunci, chiar daca talibanii de azi nu sunt cu nimic mai prejos decat minerii de atunci, sub aspect antropologic.

Future

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 35 Comments »

Mircea si Dama

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 10, 2011

Drama fara acte

2. Dama

Elena Udrea este, si nu de ieri de alaltaieri, o prezenta extrem de emblematica in lumea politica dâmboviteana. Capabila oricand de performante uluitoare, pe care le atinge adesea in mod involuntar, printr-un soi de scurt-circuitare interioara, Elena Udrea este, spre afara, o vesnica flama care face vâlva, cu ocazia fiecareia dintre ispravile sale, fie ca acestea sunt premeditate, fie ca nu. Elena Udrea este ca un aparat de sudura electric la care nu te poti uita prea multa vreme fara echipament de protectie, altminteri riscand inrosirea conjunctivelor oculare, låcrimåri abundente si senzatia de nisip in ochi. In mod miraculos, dar nu lipsit de rost, incarcatura emotionala degajata de faptele-i memorabile, cu care loveste prin sticla, se epuizeaza instantaneu, radiata spontan din memoria afectiva a ingratului public, devorator de eveniment cotidian. Cine se mai emotioneaza astazi vizavi de legendarele intamplari care au avut-o ca eroina pe cea mai puternica femeie din politica romaneasca de la 1938 si pana in prezent? Nimeni. Nimeni nu mai vibreaza fatza cu desfintarea monarhiei in Norvegia, ori cu biletelul roz care i-a adus pana la urma o noapte de vis lui Dinu Patriciu, la pârnaie, ori de comedia del arte prin care a infruntat, cu pieptul gol (precum Andri Popa cel vestit) comisia parlamentara care o ancheta (pentru ceva… pentru ce?), crosetatul in direct, la televiziune, smotrul in sali de sport in halat de femeie de serviciu (dar cu bikini Victoria’s Secrets pe dedesupt)… Pantofi cu toc-cui donati sinistratelor… si cate altele. Toate si-au trait traiul si si-au mancat malaiul. Odata brevetate au devenit standarde ale normalitatii si nimeni nu mai are voie sa se minuneze ori sa se emotioneze a nostalgie amintindu-si-le. Asa si trebuie pentru ca Elena Udrea, cea mai puternica elena din toate timpurile (si uite ce patesc elenii care nu mai au elene potrivite in politica, ca pe vremuri) are mereu altceva pe tzeava. Ceva nou-noutz cu care trebuie sa surprinda, sa impresioneze o tara intreaga si, la nevoie, o lume intreaga (de ce nu?, urmeaza SUE si Guvernul Mondial), ca si cand ar fi prima ei isprava notabila, debutul in insolentul insolit de calibru mare. Relativ recent Elena Udrea a pozat pentru revista Tabu. Pe urma s-a declansat drama. Intre timp drama a cazut in desuet,  iar gestul in uitare. Tocmai de aceea (pentru ca-i fumat) imi permit sa-l folosesc drept pretext pentru re/aducerea pe Arca a unui alt personaj al tragediilor aproape grecesti cu deschidere la Mazare: pe Mircea cel Mare. Nu, nu este vorba nici de Mircea Geoana, nici de Mircea Badea. Nici macar de Mircea Lucescu ci de… Mircea Cartarescu, doamnelor si domnilor, unul dintre cei mai mari in viata sa daca nu cumva cel mai mare.

1. Mircea

Prietenul meu Mircea Cartarescu, editorialistul, a propus (vezi AICI), incalcand si domnia sa niste tabuuri, o anumita perspectiva asupra concubinajului impotriva naturii, dintre Elena si Tabu. In paranteza fie spus o concluzie similara a oferit si Doina Popescu (AICI – Cine are urechi de auzit sa auda – desi topicul este fara sonor), accest fapt proband desigur nu solidaritatea intre scriitori ci o convergenta asupra „problemei Udrea” la care fiecare „cercetator” ajunge in mod independent. Totusi perspectivele respective sunt gresite. La ambii scriitori. De ce sunt gresite si care ar fi (in fapt) morala si tålcurile tabuurilor ne/incalcate de Elena Udrea constituie chiar subiectul pe care-l propune, azi, dl.Goe.  Nu ma grabesc insa sa le insir asa de-a valma si intempestiv pentru ca nu sunt nici editorialist nici de/formator de opinie, si n-as vrea, prin urmare, sa-i influentez de la bun inceput pe eventualii cititori. Eu cred ca Elena Udrea a facut maximum de bine (sic) pozand in pictorialul buclucas. Va las sa revedeti mai intai materia din urma, apoi voi reveni (pe puncte) cu expunerea de motive si pretexte vizavi de micile greseli ale lui Mircea fata cu marea greseala a Elenei:

(a) Update: Prima greşeală. In prima jumatate a editorialului sau Mircea cel fara de blog, descrie perfect mecanismele si traseele pe care circula si se recircula mizeria si misoginismul jegos (poate exista si misoginism nejegos), libidosenia, zoaiele, mârlania si complexele sexiste ale masculului politic de ambele sexe, de la Bucuresti, fara discriminari legate de nivelul de educatie, religie, orientare sexuala si/sau politica. Autorul broşurii „De ce iubim femeile” ştie ce spune, iar ideea de „Elena Udrea” este pretextul cel mai raspandit pe care-l folosesc la greu intru defulare şi gheşeft toţi desrânaţii impotenti ai patriei.  Pe blogul lui Adrian Nastase, de exemplu, care, intamplator sau nu, are aceeasi orientare sexuala cu Elena Udrea, pe blogul unde taraţii care-l venerează l-au declarat pe Adrian intelectual rasat, calomnierea si porcairea „curvei marinarului” a devenit sport de masa, cu largul concurs al moderatoarei (d-na Manuela, un nume parca predestinat pentru manipularea comentariilor pe blogul rasatului). Chiar si amfitrionul s-a dedat la aluzii sexiste in comentarii de o infantilitate induiosatoare. Dar nici opozitia opozitiei nu sta mai bine. Cu consternare am fost martor al unei scene petrecuta pe un blog dunarean, in care, cu manie proletara, un fost dizident,  i-a sfasiat Elenei Udrea rochia cea buna (si foarte scumpa), din gelozie. In mai multe episoade. Sesizand corect aceste realitati, prietenul meu Mircea, editorialistul, avanseaza insa o solutie aberanta, considerand ca Elena Udrea a gresit esential expunându-se de bună voie oprobriului public, neţinând seama de reactiile usor de anticipat ale colegilor intelectuali din politica si de  „ferocitatea delirantă a jurnaliştilor şi bloggerilor”.  Nu e uluitor? Mircea Cartarescu considera in mod cu totul eronat ca Elena Udrea si altii ar trebui sa se auto-cenzureze, sa-si restranaga de buna voie libertatea de exprimare,  pentru a proteja „sensibilitatile” misoginului jegos care populeaza majoritar ţarisoara. Sa avem pardon. Majoritar sau nu acesta trebuie plesnit peste fata sau ignorat cu detasare (de la caz la caz) nu incurajat sa-si imagineze ca umorile sale sunt firesti.

(b) Update: A doua la mânå. Desi nu la fel de explicita ca si prima, a doua greseala facuta in tenis, de catre dl. Cartarescu, tot neprovocata (prin care astfel pierde serviciul) este ca domnia sa isi imagineaza ca Elena Udrea ar putea fi prejudiciata in vreun fel, de reactiile usor de anticipat ale colegilor intelectuali din politica si/sau de  „ferocitatea delirantă a jurnaliştilor şi bloggerilor”. Nu stiu cum de si-a putut imagina Mircea asa ceva. Gloria Elenei Udrea este cladita si hranita tocmai din astfel de reactii mitocanesti. Injuraturile mizerabililor (multi dintre ei curat puscariabili) functioneaza ca o negare a negatiei, consolidandu-i coanei Elena notorietatea si imaginea de femeie puternica si detasata, cu stomac pentru politica ori (dupa caz) aceea de victima a badaranilor politici fara scrupule. A-i provaca pe imbecili sa-si dea in petic poate fi o strategie politica de mare succes. Pictorialul Tabu ar putea fi, in mod colateral desigur, un nou episod strategic al filmului „Elena contra tuturor”.  In plus daca astazi se gaseste sa te vorbeasca de rau o lichea penala, care maine merge la puscarie, capitalul tau de imagine nu poate decât sa sporeasca. Vei parea mai bun fara prea mult efort sau merite deosebite. Cam cum a fost devenit Ion Diaconescu lider marcant al unui partid, pentru meritul ca-l vor fi tinut comunistii 17 ani la puscarie. 

(c) Update: Trei. O alta mica aberatie „carteziana” a d-lui Cartarescu, vizavi de Elena fata cu reactiunea, este aceea care decurge din asteptarile excesive pe care se pare ca le are Mircea de la damå. In cazul ca d-na Udrea (un ministru, adica o persoana foarte ocupata, care are prea putin timp pentru a fi si femeie, in adevaratul sens al cuvantului)  n-ar fi facut „gafa-tabu”, cea incriminata de dl. Cartarescu (un scriitor, fara responsabilitati) si, conectata cumva,  in mod magic, la vointa lui Mircea, dânsa chiar s-ar stradui sa se comporte in acord cu asteptarile acestuia (acelea care decurg din articol), care ar fi scopul? Ce ar urma sa mai dobândeasca d-na Udrea in schimb? Sau altfel zis ce pierde madam Udrea pozand in Tabu?  Postul de prim-ministru? Candidatura la presdintie? Chiar daca la (a) si (b) dl.Goe ar fi in eroare (ceea ce e oricum fals), tot am ajungem la punctul (c). Ca sa ce? In ce scop o sfatuieste Mircea de bine pe Elena? Fenomenul Elena Udrea si-a atins maximul. „Vampa” n-o sa fie nici prim-ministru, nici canditat la presedintie…(dupa cum se tot tem unii si altii pe care in niciun caz nu-i voi pomeni hic et nunc, cu exceptia d-nei  Doina Popescu II, tot scriitoare, mai cunoscuta publicului sub psedonimul literar Gabriela Savitsky). Si daca tot a ajuns la apogeu, inainte de a intra in raza de actiune a principiului lui Peter (cel pe care Petre Roman n-a reusit sa-l evite) nu vad de ce-ar trebui ca Elena Udrea sa-si refuze micile placeri personale practicate in timpul liber. Sedintele foto nu dauneaza ministeriatului (dupa cum se teme d-na Doina Popescu Braila in articolul domniei sale).  Si fiindca veni vorba, intre noi fie vorba, mi se pare ca d-na Udrea este de departe cel mai bun ministru al turismului, din 1973 pana in prezent si in tot cazul cel mai activ. Ca e loc si de mai bine e o alta poveste valabila la orice minister.  Asta in materie de fapte bune. Iar in materie de fapte rele, cred ca toata lumea e constienta ca daca asupra Elenei Udrea ar fi planat fie si numai 1o% din suspiciunile 😉 care planeaza asupra lui nena Adrian Nastase, bogasierul de la Mizil, „vampa” ar fi fost demult poveste, ucisa prin lapidare dupa o judecata lapidara

 (d) De ce nu. Eu nu-mi imaginez, asa cum isi ichipuie Mircea, ca Elena, interpersonand personaje, isi imagineaza ca s-ar compara cu ele. Ca nu se compara. Nici faptul ca respectivele intruchipari ar viza personaje mai degraba malefice nu mi se pare relevant. Poate ca daca Mircea Cartarescu ar poza asa nitam-nisam in Homer, Shakespeare, Goethe, Proust sau Kafka 🙄 (i-auzi ce viseaza musiu Mircea!) ar putea parea caraghios. Dar acelasi lucru s-ar intampla daca ar aparea imbracat in mov, rosu sau roz, ori fardat ori cu parul vopsit. Pentru ca d-lui este barbat. Elena Udrea este femeie si, ca urmare, isi poate permite fara probleme aceste mici capricii, pe care numai niste misogini ranchiunosi i le-ar putea refuza. Cu toate conotatiile formal negative, cred ca fie si in acest fel, pomenirea ministrei si tarii in presa straina, are per total, un efect benefic asupra Romaniei intru compensarea deficitului de imagine. Se vorbeste prea putin despre Romania in lume. Nu-mi imaginez ca cititorul de rand din America, Argentina, Anglia, China etc, vazand pozele Elenei Udrea, doamna cu intuitie de fier, in postura Madonei, Cleopatrei, Evitei, Margaretei, ori Jacquielinei, ar putea sa-si strice impresia despre Romania. Dimpotriva. S-ar mai sterge un pic din imaginea de tara stapanita de satre de tzigani.

Asa ca pana la urma, din critica d-lui Cartarescu, singura parte pe care o gasesc valida este cea referitioare la aspectele estetice si la rezultatele artistice ale pictorialului. Care raman discutabile. Vezi pozele de mai jos.  In rest nu. Un NU hotarat. Iar daca la o televiziune de bine, care ar promova integrarea europeana a Romaniei, de exemplu prin fotbal, dl. M. Cartarescu l-ar „interpersona” pe dl. M. Platini (cel tanar, nu coruptul grasut de acuma) ar putea castiga si Romania si dl.Cartarescu. Pe care nu-l stiam scortos din fire.

***

Despre EU se pot spune foarte multe desi nimic n-ar merita spus…

EU este pentru Familia Basescu ceea ce era Melchiade pentru familia Buendia. Jumatate plus unu dintre barbatii cu drept de vot recunosc sincer ca s-ar culca cu ea (dama bine bå), inclusiv conul Dorin (Cocos). Dar tinand seama ca votul este individual si secret este foarte posibil sa adune in realitate un procentaj mult mai mare, similar cu cel obtinut de Ion Iliescu la primele alegeri foarte libere. Pe langa ea celelate femei din politica (cu cateva exceptii notabile: Monica Macovei, Adriana Saftoiu…) par niste intamplari nefericite ale statisticii, fie ca este vorba de Oana de Mizil, de Rovana, Roberta, Norica, Adina, Ecaterina, Lavinia, Sulfina, Daciana… Corina (Cretzu, care e foarte blonda) ori Sf. Ana (zidita-n partid pân la tzâtzisoare, pân la buzisoare)… Nu-mi amintesc insa cum o cheama pe sotia din politica a lui Victor Ponta (mostenita de la Mircea Geoana pe linie de partid si de stat). Dincolo de legende si mituri, Elena Udrea ramane un model strategic al eficientei in politica. Cu o educatie lacunara, lipsita de cultura, fara experienta politica inainte de 89, asadar cu un bagaj ultra-precar de mijloace (o oarecare inteligenta vie-vicleana si un puf de vino-ncoace) a reusit sa obtina, in politica, performante similare (echivalente as putea pentru ca sa zic) cu cele ale ditamai elitistului Andrei Plesu. Pai nu? El consilier, ea consilier, el ministru, ea ministra, el ministru a doua oara, ea minstra a doua oara. Deuce. Egalitate perfecta. Acum ea-n guvern, el in Dilema. Avantaj serviciu ea. Plus minge de meci. C-asa-i in… tenis?

***

Se afla in pregatire doua fictiuni literare cu animale rare (doamne fereste bolnave): uni-Cornul Gainar si Regele Hyper-decrepit, care si-au castigat locul pe Arca intru salvare, ca specii.

0. Avanpremiera

1. Unicornul Gainar. A fost odata ca niciodata (ca daca n-ar fi nu s-ar povesti) un trisexual. Daca nu si mai mult de atata. Nevasta il regula la cap, in mod regulat, dar si el regula la randul sau aproape tot partidul. Cu curul. Din cand in cand il violau o bunicuta blajina si un marinar pensionar. Umbla mai mereu cu coruptia-n gura si cu sula-n coaste. Altadata l-a abuzat (tot sexual) un unchi care i-a bagat pe gât o bunica de neam prost, iar din incestul la care a fost supus de catre sotie s-a trezit ca a nascut prematur o matusa. Care si ea l-a avut de nepot. Cu martori. Ca sa scape de necazuri si-a vandut toate ouale (eggless), så nu mai aiba ce sa-i numere cei care se tot chinuiau sa-l duca in ce-lula, la baieti. Se vede asadar cu claritate  ca trisexual e putin spus… Omul este cumulard… etc, etc

2. Regele Hyper-decrepit. A fost odata tot ca niciodata (cam in acelasi timp) un Rege al Hyperspatiului, pe scurt R.H.+, personaj pozitiv, in analize politice si nu numai. Din ciocnirea cu anti-particula sa Radu Humor, pe scurt R.H.-, personaj negativ (rau de tot), s-au anihilat reciproc, lasand in urma o excelenta supa primordiala, praf cosmic si radiatie de fond, materie prima fundametala pentru evolutia stelara si pentru meta-merfuziune nucleara… etc, etc

E P I L O G: Faptul ca scriitorii si detractorii se inseala in privinta Elenei Udrea (ambitia blonda) si ca pictorialul tabu nu dauneaza nici imaginii, nici vocatiei ministeriale, nici ministerului s-a bucurat de o splendida materializare, daca mai era necesara, prin primirea Elenei Udrea la casa regala britanica, un barometru al prestigiului si notorietatii de care se bucura personajele la scara planetara, unde ministrul român al turismului a avut o intalnire cu printul Charles of Wales, urmata de acordarea unui interviu pentru „The Telegraph”. Sunt curios daca Mircea Cartarescu va reveni cu precizari si daca prietenul meu Contele va reusi sau nu sa smulga  vreun comentariu de pe domeniul vicontelui de Mizil, despre eveniment.

Nu pot incheia fara a preciza ca Elena Udrea, o versiune la alta scara a bebelusei Oana, care o si „interpersoneaza” adesea cu mare succes pe „interpersonalizatoarea” Margaretei, Madonei, Jacquelinei, Cleopatrei etc si  Evitei, este si blogger. In aceasta calitate, desi se descurca mult mai bine decat multi alti bloggeri, care adesea se si folosesc de „fenomenul Udrea” ca sa-si sporeasca bietul trafic, are inca lipsuri mari. Incercand ca foloseasca blogul in scopuri politice si propagandistice, Elena Udrea reuseste performante comice notabile prin felul in care-si scrie articolele, dar mai ales prin felul in care selecteaza comentariile care sunt postate si care nu. Am facut acolo cateva mici experimente. Rezultatele partiale arata rau.  Intrucat blogul Elenei are un ridicat potential umoristic este foarte posibil sa-l introduc in circuitul comediilor popularizate (cu moderare) pe (b/)Arca lui Goe.

Posted in Arcaluigoeologie, Darwin epistolar | Etichetat: , , | 64 Comments »

Lepadarea de Basescu

Posted by Arca lui Goe pe iulie 6, 2011

Comunicat:

Preludiu: A sosit in sfarsit momentul adevarului. Basescu a pornit de la un capital de incredere foarte inalt pe care l-a avut in randul unor categorii foarte diverse. Rand pe rand a inselat increderea acordata de catre fiecare dintre sustinatorii sai, dovedindu-se un personaj primitiv, rudimentar, imprevizibil, insuportabil. Nicicand animat de intentii bune, a promovat, dupa un plan prestabilit si foarte bine ascuns, camarila sa personala care domina azi Romania. Rand pe rand cei bineintentionati care au facut posibila ascensinea sa, au fost inlaturati sau s-au retras de buna voie, scarbiti. Azi a venit randul d-lui Goe sa faca acest pas. Da, sunt unul dintre semnatarii apelului mereu nobilului Sorin Iliesiu. Marturisesc sincer ca m-am simtit incurajat sa ma dezic de Traian Basescu prin gesturle similare ale unor personalitati care se afla dincolo de orice banuiala in legatura cu probitatea lor morala, cu inteligenta lor ori cu gradul, de informare. Ma refer desigur la admirabilele luari de pozitie ale unor Andrei Plesu (trei la rand), Gabriel Liiceanu, Viorel Padina si multi altii. Cred ca in scurt timp vor urma Vladimir Tismaneanu, Horia Roman Patapievici, Cristian Preda, Sever Voinescu si chiar Traian Ungureanu. Dupa ultimele declaratii mitocanesti si iresponsabile prin care ne-a ofensat istoria, sensibilitatile si ne-a periclitat relatiile cu vecinii, cele despre Rege si Antonescu, ar trebui sa fie clar oricui ca aceste lucruri nu s-ar fi putut intampla cu Adrian Nastase ca presedinte. Am fi fost azi o tara stabila si respectata. Imi pare rau ca nu l-am combatut din prima clipa pe acest Machiavelli antisemit, acest Antonescu avant la lettre. Va avea in Dl.Goe, incepand de astazi, un contestatar constant dar obiectiv. Va multumesc pentru neatentie.

Update: Va rugam ramaneti pe receptie. Nu inchideti internetul. Urmeaza un comunicat important pentru tara. Stejar extrema urgenta.

Traim intr-o tara in care oricine poate spune orice fara nici cea mai mica teama ca ar putea sa pară neverosimil, neplauzibil. O tara in care (de ex) limbricoidul Ioan Cristoiu care a vomitat timp de 4 ani in fiecare zi lasata de la Dumnezeu rahat proaspat si aromat pe imaginea presedintelui Traian Basescu sfârseste stand cu acesta la masa si facand glumite despre rege. O tara in care Dan Pavel este fara greturi consilierul lui Gigi Becali, iar Dorin Tudoran al lui Voiculescu, pentru a deveni apoi si deodata critici onesti si lucizi ai dusmanului dusmanilor lui Basescu and co. In aceasta tara, desigur, textul pe care l-am propus in preambulul acestui  topic este unul care poate trece oricand drept plauzibil, pe simplul motiv ca suna in urechile intamplatorilor ascultatori cu orice slagar al zilei. Ne-am invatat sa ascultam doar melodia si sa nu dam atentie textului, care poate fi, nu-i asa?, subinteles din ritm si tobe (to be or no tobe).

FEW  HOURS  LATTER:

He-he. He. Si acum, dupa acest 23 August ratat pe (b)Arca lui Goe, tot sub girul imaginar al Majestatii sale Regele, haide sa vorbim serios. Despre „Basescu” si despre „Schimbare”. Incepand cu prima si candida sa candidatură la primaria Bucurestiului si incheind cu ultima candidatura la presedintia Romaniei, Traian Basescu a castigat in mod miraculos toate competitiile in care intrase de fiecare data cu sanse foarte putine. Dupa ce i se ingaduise (adesea cu resemnare,  rareori cu disperare) sa participe (pe post de maciuca) la niste competitii ce pareau dinainte pierdute (vezi istoria moderna si contemporana), in toate, fara exceptie, Traian Basescu a oferit lovituri de teatru in teatrele de razboi, intorcand in mod miraculos rezultatele dinainte cunoscute, in tot atatea lupte cate vor ramne in manualele de istorie (si de alte stiinte): primaria Bucurestiului (2), presedintia PD (1 si 1 virgula ceva), presedintia Romaniei (unde, ca si Iliescu dar totusi atat de diferit, a canditat tot de 2 ori si jumatate, o jumatate de data impotriva unui canditat colectiv – 322) a reusit sa-i puna la respect pe mai titratii la vremea respectiva, Roman, Nastase, Geoana, Oprescu, Parlamentu… – toti unul si unul. Datoreaza Traian Basescu aceste succese cuiva anume? Exista vreo entitate (indivizi, grupuri, strategi) care sa-l fi pregatit, antrenat, propulsat si (eventual) impus pe Traian Basescu, prin strategii sofisticate, prin perseverenta ori prin puterea autoritatii (asa cum se intampla cu presedintii americani)? Nu. Nici vorba. Traian Basescu a castigat singur bataliile acceptand cauze pierdute si aplicand cu incapatânare o strategie simpla, aceea de a fi el insusi. Asa cum este! Nu asa cum si l-ar fi dorit unii sau altii. Mai ales altii. Ulteriori cu totii.

Evident ca a fost sprijinit de „echipa” si de catre „colaboratori” si incurajat de simpatia „simpatizantilor” dar el a fost in permanenta factorul decisiv, locomotiva care a pus in miscare trenul. Succesele lui incredibile („yes we can”, avant la lettre) a atras in jurul sau o lume pestrita, de la visatori inocenti pana la escroci oportunisti, toata gama. Dintre acestia (care au fost, ca altii nu erau, in afara poate de Padina si Iliesiu), intr-o maniera mult mai fluida decat cea cu care ne obisnuise osificarea PSD-ist, s-a constituit mecanismul administrativ in care au intrat, si din au iesit sau au fost scosi (pentru a fi bagati) fel de fel de indivizi… Nu insist asupra faptului ca, in fond, in 2004 s-a schimbat presedintele, nu tara. Dintre ulteriorii care au aderat activ, intr-o maniera pozitiva as zice, la fenomenul Basescu au fost si multi intelectuali de elita care, desigur, nu aveau prea multe afinitati la „profile” cu „rudimentarul” Basescu, stare despre care ambele parti ale parteneriatului a avut stiinta de la bun inceput. Intelectualii, multi dintre ei autopropusi pe post de hartie creponata (ca amortizor prin ambalare frumoasa a buzduganului Basescu), care acceptasera implicit ca starea in care se afla Romania necesita in mod expres un presedinte cu exact acest profil, din topor, abraziv, contondent (si nimic altceva) s-au trezit deodata ca, pentru a putea fi egali cu ei insisi, sarcina lor ar fi aceea de a-l imblanzi, educa, civiliza, cizela si de a-l catifela pe presedinte, pentru a-l face moale si pufos. De a-l face sa se schimbe. N-a fost nici pe departe nici cea mai importanta si si nici cea mai constanta presiune indreptata spre a-l face pe presedinde sa se schimbe aici si aici, acolo si dincolo, asa si asa, cum se cuvine, nu-i asa?, unui presedinte. Dupa cateva momente de deruta spontana in 2004 (va mai amintiti ce atmosfera?) baietii destepti au pornit masinaria de facut zgomot si de pictat Basescu. Daca n-au putut sa-l schimbe cu totul au optat firesc pentru varianta startegica a inundarii cu cacat. In scurta vreme, dispunand de amplificarea potrivita au inceput campania electorala anti-Basescu si de atunci n-au oprit-o nicio clipa. N-au reusit sa-l sufoce cu cacat dar l-au tinut prizonier in acesata puscarie, impiedicandu-i eficient orice miscare, orice reforma. Strategiile utilizate au fost trei mari si late: (a) zice Basescu  de cineva ca e comunist, securist, corupt etc? Nu-i nimic zicem si noi despre el exact acelasi lucru, de zece ori mai mult si mai tare, de mult mai multe ori si-n mult mai multe locuri. Si mai adaugam pe deasupra, ca nu ne doare gura, alogen, dictator, hitler, stalin… Nu se va mai alege. Ba da se alege chiar ca Voiculescu, Vantu, Nastase, Iliescu, Ponta, Antonescu sunt mai curati, mai uscati si mai frecventabili decat mitocanul, de…   (b)  In al doilea rand se pun in balanta toate defectele pe care le-ar putea avea un fost marinar (betiv, curvar, incult, badaran, scandalagiu etc) cu aptitudinile necesare functiilor de presedinte, decan la arte, academician, critic literar, popa, papa si ce-o mai fi. Se umfla bine  primele,  prin trâmbiţare perpetua si i se atribuie numitului Basescu. Zi si noapte, 24 din 24 7 din 7 pe 7 x 7 canale. Din cand in cand pe ecran apare cate un nastase la cate un vernisaj. (c) In al treilea rand orice individ care etaleaza vreo predispozitie pentru a lua atitudine in favoarea inamicului Basescu trebuie “convins” prin mijloace specifice sa renunte sau daca nu este starpit fara mila. Orice metode sunt admise, calomnia, santajul, terfelirea, ambalarea in cacat, culpabilizarea  si discreditarea. Orice sprijinitor sau simpatizant al lui Basescu va fi fie speriat ori tinut ocupat cu procese si amenintari (precum „plagiatorul” Liiceanu…), ori scarbit pana la renuntare, ori fortat sa se radicalizeze pentru a deveni ridicol. In acest “micut” context as fi curios cum ar fi rezistat presiunii psihice cei care se dezic azi de Basescu. Cum ar fi aratat ei ca indivizi cand o infinitate de oglinzi tv paralele i-ar fi aratat ca pe niste statui sub munti de gainat si scuipaturi venite de la jegurile cele mai jegoase ale aceste societati sau de la imbecilii cei mai imbecili. Ar fi continuat probabil sa fie ingeri inaripati si diafani, monumente de civilitatesi eruditie sau ar fi murit tristi in casele lor incercand cu disperare sa para altceva decat zice maimutoiul Badea ca ar fi (ba esti!). Dintre cei doi presedinti si jumatate din cat am avut dupa “evenimentele din decembrie 89” (ca de… asa suntem, noi sub zodia neispravirii), asupra lui Basescu s-au exercitat cele mai mari si mai contradictorii presiuni inspre transformarea sa si fortarea spre un model  convenabil defaimatorilor. Paradoxal, Basescu a fost cel care a rezistat cel mai bine acestei presiuni, ramanad mereu egal cu sine insusi, in pofida adversarilor si a prietenilor de parcurs. Pacat, mare pacat ca n-a reusit sa se depaseasca pe sine insusi, nici macar atunci cand l-a numit pe fostul rege sluga la rusi si tradator. Iliescu s-a schimonosit cel mai tare incercand sa para ceea ce nu era, traversand prin chinuri groaznice metamorfoza de la postura de acuzator al intinătorilor la acea patron al capitalismului de cumetrie, sarac si cinstit si la masa cu regele, pentru a ramane in cele din urma un bolsevic  nenorocit, o limba de lemn clocitoare de nastase, geoane, poante. Constantinescu, sarmanul, s-ar fi schimbat el dar n-a existat nicio presiune in acest sens, baietii destepti anticipand corect ca se va cere singur afara foarte repede.

Dar sa revenim la formula de ocara de dânsi inventata: Intelectualii lui Basescu (cum ar veni ai analfabetului). Intelectualii lui Basescu sunt o legenda. Si atat. Intelectualii lui Basescu sunt acea categorie de oameni de elita care au fost facuti cel mai repede si mai categoric inofensivi in vreo sprijinire a lui Basescu intru demolarea sistemului ticalosit sau macar spre reforma si schimbare. Contributia lor la aceasta batalie, la faptul ca n-a fost inca pierduta este, doamnelor si domnilor nesemnificativa. Absenta unei contributii notabile li se datoreaza in primul rand lor, slabiciunilor, agnoaselor si inabilitatilor lor de a nu aluneca pe rahat. Batalia cea mai mare si mai importanta pe care Basescu n-a castigat-o si pe care n-o poate castiga nu apare pe lista enumerata mai sus. Va ramane consemnata in istorie ca un sah etern pe care pionul Basescu il tot da Regelui advers, bine ascuns in munti. Munti de rahat bineinteles. A fost batalia care a trebuit sa fie purtata in fiecare zi si pentru a carei necastigare “intelectualii” il acuza acum pe Basescu:

Iata ce zice ultimul mohican intr-un ultim necrolog: “Un ultim cuvînt: nu-i fac lui Traian Băsescu un proces de rea intenţie. Sînt dispus să accept că a vrut să facă ceva marcant şi durabil. Ceea ce spun, fără nici o plăcere, e că n-a fost deloc la înălţimea ambiţiilor lui. Iar ceea ce se conturează la orizont nu face decît să mă convingă că sîntem o ţară fără noroc…”

In acest context, lamentarile penibile in serial cu care-i rasfata dl.Plesu pe cititorii Dilemei si Adevarului (ce ironie a soartei in aceste titulaturi de gazete) raman niste vaicareli de babe in amurguri (dupa cum bine metaforiza la un moment dat dl.Polichinelle despre personajul cu pricina). Chiar daca n-ar fi stricat daca presedintele s-ar fi abtinut sa-si faca publica parerea despre niste probleme istorice care-i intrec competentele, totusi sub aspect uman, cineva care, conducator de stat fiind, este balacarit, ofensat, defaimat, injurat birjareste, clipa de clipa de catre armate de jigodii si imbecili in concubinaj, ar putea avea dreptul moral sa-i zica tovarasului Mihai I fost de Hohenzollern, in prime-time, Majestate mai du-te pizda ma-ti, fara ca asta sa demoralizeze neapart partenerii si sa provoace dezertari (cu pompa si capac) in masa.

Despre acest incident ar fi putut comenta critic in articolele lor intelectualii, in primul paragraf, urmand ca in celelalte sa-si expuna parerea lor despre  reforma, despre legalizarea confiscarii averilor ilicite, despre reorganizarea teritoriala, despre alte reforme ramase nepromovate (invatamat, electorala, justitie, cultura etc) ori despre orice cai verzi pe pereti le dicteaza preocuparile lor de intelectuali notorii (si pre-ocupati).

Armatele de jigodii in concubinaj cu imbecilii incurabili, carora li se alatura prin aceasta dezertare, unii intelectuali de marca si remarca, de ultima ora, mai contin cateva specii: (a) moflujii care-i considera pepotriviti in functii pe Tismaneanu, Patapievici ori pe consulul Morar de la Marsilia (apropo cine o fi consulul potrivit de la Munchen, ca nu se stie) pentru ca mai potriviti ar fi ei (unii or fi, nu zic nu, ca consuli cel putin), si (b) armata calicilor ce sufera de sindromul consilierului inchipuit, si care cred sincer, in imaginatia lor de cefalopode, ca presedintele ar trebui sa se uite in gurile lor stirbe in care sa le si puna eventual cate ceva (vezi cazul autorului profesionist de apeluri, Sorin Iliesiu si a amicilor sai de pahar. Paharul gol cu care dai de pamant si nu se sparge). Cacat, pardon, bonjour.

P.S. Cred incontinuare ca in Romania actuala Traian Basescu este cel mai potrivit tip de presedinte. Un tip pe care-l meritam. Cu prisosinta. Daca insa acest tip optim de presedinte (in tara alternativei Ponta-Crin) nu este si de ajuns, asta nu mai este vina exclusiva a lui Basescu. Preponderent este vina intelectualillor săi. Care sunt. Si care nu sunt.

Bibloografie facultativa:

Basescu-Basarabia

Averea lui Basescu

Rusia nu-l poate da la o parte pe Basescu dar l-ar da

Insemnari din subterana (a se citi comentariile din subteran)

Comentarii la Cerocratia.

Dar pentru ca azi e vineri, zi de post, propun postul zilei Aici: Constiinta lui asa cum trebuie,

iar in ton cu postul curent de pe (b)Arca lui Goe propun si postul zilei de ieri: Aici: Asemanari frapante.

 

Posted in Dl.Goe si Pleşu | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , | 44 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: