(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Gigi Becali’

1 Aprilie – varianta Americana

Posted by arcaluigoe pe Aprilie 1, 2016

Donald Trump, pe care proorocii (chiar si cei din tara lui, dar mai ales altii, din tari straine, cu un de la sine inteles exces de autoritate) il luau in râs cu magnisima superioritate, livrandu-l, din prea plinul lor de informatii, idei si intuitii geo-politice, ca fiind un simplu „iepure” lansat timpuriu pentru a pregati contextul adecvat adevaratul candidat al stabilimentului, si pe care acum, aceeasi prooroci il dau de favorit (fiindu-le favorit lor insisi, cu aerul ca ei dintotdeauna au inteles cum si de ce un asemenea candidat va razbi in America, plesnind sistemul peste bot, cu pumnul alegatorului vesnic turmentat), a ajuns sus de tot, numarul doi in competitie desi (sårmanul) n-ar trebui in niciun caz sa fie nici presedinte (nici macar in Congo, si dealtfel nici nu va fi, proorocii avand ab initio dreptate) si nici candidat de forma care sa salveze fatzada, aparentele si ideea de democratie si pluralism (in ditamai America), prin umila si argonata sa existenta (in com-petitie). Trump a fost deja mult mai mult decat i s-ar fi cuvenit unui papitzoi, in fata caruia arhetipul Becali (al nostru) paleste (de ciuda). Urmand pana la capat modelul romanesc (din mereu exemplara Romanie), prin care au mai ajuns in finale prezidentiale papitzoi de asemenea factura, fara sa se si aleaga desigur, Statele Unite ale Americii (carora le suntem ca un frate mai mic dar mai batran) vor proceda in consecinta, urmand ca Donald sa (re)devina Goofy si sa impartaseasca (simbolic) soarta unor Vadim, Nastase, Geoana si/sau Ponta (Mickey Mouse)… deh, Lumea lui Disney… Daca nu cumva americanii vor prefera sa se inspire orbeste din modelul britanic, in mod firesc bizonii vor alege (si culege) raul mai mic (si mai hilar, si mai previzibil), votand, cu majoritatea ceruta, famiglia Clinton. Dar, dincolo de aceste consideratii banale, trebuie spus ca aproape in sufletul fiecarui spectator al teatrului de papuse de pe mapamod exista o curiozitate morbida: Oare cum ar fi sa ajunga papitzoiul la Casa Alba? Ce ne-am mai râde de yankei! Si ce-am mai iesi din plictiseala la scara planetara! In mare secret fiecare si-ar dori de fapt sa vada cum anume ar fi pe lume cu Becali rege al Americii. Secreta sau nu, dorinta exista, si inca intr-o cantitate neneglijabila, in America, in Rusia (putin mai mult), in Europa (in Franta, e-he-he ce-ar mai vui Charlie Hebdo) si si la noi in tara, desigur. Dorinta este motorul lumii. Frica este frana… iar curiozitatea a omorat pisica (nu Schrodinger) etc… Fireste ca exista papusari, dar nici ei nu sunt chiar 100% independenti, impartiali, neinfluentabili… (ci dor 99%). Nici macar ei nu se vor putea sustrage vointei populare a maselor din lumea larga, asa incat daca se va vadi ca frica e mult mai mica decat curiozitatea (au ei instrumentarul necesar pentru a masura cu precizie), ne vom vedea visul secret cu ochii si curiozitatea ne va fi satifacuta. Si sa vezi distractie. Daca nu, nu. Plictiseala. Nici circ si nici paine pentru enoriasi. Poate data viitoare. Dupa aceasta aranjata intrecere intre Goofy si Minnie (Mouse) (o făţarnică scârboasă), putem spera că data viitoare, la alegerile prezidentiale din America (tara con-locuitoare a com-patriotului nostru Dorin Tudoran si a tuturor posibilitatilor) se vor confrunta Chip si Dale. Va anunt de pe acum ca eu tin cu Dale. Sa nu ziceti ca nu v-am spus. 🙂

Amenda/ment: Este sau ar trebui sa fie de la sine inteles ca felul in care a fost pictat candidatul Donald in textul de mai sus, reprezinta o opinie personala, subiectiva, sincera, a noastra, a d-lui Goe, bazata pe propria perceptie si interpretare a informatiilor din mass-media. Prin urmare, intrucat mass-media este un mediu artificial, care manipuleaza si distorsioneaza (adesea catastrofic) realitatea, iar in speta de fata inca si mai abitir decat in „mod normal” (sic), vadindu-se favorizarea en-gros a fatzarnicei Hillary C., (si nu ma refer aici la presa damboviteana) ar fi de mentionat ca, in pofida evidentei, exsista sanse (minimale) ca Donald sa poata interpreta actoriceste, cu succes, rolul de presedinte al Americii, asa cu au mai reusit si alti actori, invatand din mers si ascultand cu sfintenie indicatiile regizorilor si replicile dictate de sufleori. Tot asa s-a nascut si mitul lui Ronald Reagan, un actoras-cowboy, urcat din postura de figurant la Holiwood in cea de figurant mit la Casa Alba. Cica ar fi doborat comunismul si Uniunea Sovietica. Din pacate nu detinem nicio informatie pertinenta despre trupa de filmare care vrea sa-l distribuie pe papitzoi in rolul principal al telenovelei, asa incat habar nu avem daca Donald are sau nu potential pentru a fi transformat in mit printr-o a doua doborare a Uniunii Sovietice sau a altceva asemanator (vreo alta Uniune) ori (te pomenesti) prin restaurarea a asa ceva. Nici el insusi nu prea mai pare convins de acest potential, aparand mai degraba blazat, decat gata sa se dea peste cap de doua trei ori pentru a se transforma in altceva. Sansele, macar potentiale, pentru a ajunge prin devenire, alteceva decat apare acum (un papitzoi foarte bogat care vrea sa fie rege al Americii, in tara business-ului prin excelnta; bine naiba ca nu vrea sa fie Rege al Hipersaptiului) sunt foarte, foarte mici, ipotetice. Mai degraba omul e un megaloman care n-a inteles ca cei de teapa lui nu se bat sa devina presedinti (concurand cu alte marionete bine dresate) ci se bat sa desemneze presedinti (asa cum fac Warren Buffett si George Soros). Aceste sanse foarte mici (nanometrice) trebuiau mentionate macar asa de fason, (aici pe arca lui Goe) caci oricum existenta lor nu merita sa influenteze intentiile de vot al bravului popor american, gata oricand sa urmeze cuminte indicatiile mass-media (care mai directe, care mai pe invers). Un studiu antropologic despre emotiile publicului american fata cu alegerile, asa cum sunt acestea generate prin media si-ar face toti banii. Eh, ce mult ne-ar placea si noua sa stim pe cine sustine conul Dorin, americanul, la alegeri si cum anume si-ar argumenta pozitia. Ma refer la detalii caci in mare se stie; Omul este „echidistant”, mofluz, si voteaza invers decat sustine, caci nu se dez-minte. Ne standu-i in caracter/personaj. Bine acuma nici parerea sincera a d-lui Aligica n-ar fi de ignorat. Ori chiar a fostului consul de la Marsilia, republican sadea, condamnat (sarmanul) sa traisca intr-o tara care practica anti-americanismul bazal.

Postata (si) de conul certocrat:

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 Comments »

Contra Dictii

Posted by arcaluigoe pe Octombrie 31, 2012

Asaltul urangutanilor

Autor:  Vladimir Tismăneanu

Actualitatea „Rinocerilor” lui Ionesco este arzătoare. Mă întreabă mulţi prieteni cum văd viitorul României în anul 2013 şi după aceea. Recunosc că îmi vine extrem de greu să fiu optimist.

.
Campionul naţional al turpitudinii, El Crin, se declară monarhist, fără ca acest lucru să-l împiedice să viseze să candideze pentru postul de Preşedinte al României. Regele Mihai îl decorează pe corifeul jurnalismului de gang, cupidul Cornel Nistorescu (alături de personalităţi admirabile, între care Ana Blandiana). Dispar noimele. Libertatea este privită ca un obiect negociabil. Statul de drept este ţinta permanentă a atacurilor de tip mafiot. Anticomunismul este uitat, ignorat, persiflat. Trăim timpuri buimace şi buimăcitoare, întradevăr.
.

Mojicia cea mai crasă, nesimţirea cinică poluează spaţiul public până la a-l face irespirabil. Vadimita, o maladie diagnosticată impecabil de Monica Lovinescu, face ravagii. Chiar şi la „etajele superioare”, în lumea intelighenţiei, au loc metamorfoze, unele previzibile, altele menite să te descumpănească. Paul Cernat, un critic literar serios, autorul bine informat al unor studii interesante despre comunismul românesc (volumele scrise împreună cu Ion Manolescu, Angelo Mitchievici şi Ioan Stanomir), echivalează actualul linşaj al lui Mircea Cărtărescu, o oroare pe care orice intelectual care se respectă ar trebui să o condamne fără urmă de ambiguitate, fără tot felul de răsuciri sofiste, cu un imaginar dans ce-ar fi avut loc pe mormântul bardului comunismului dinastic, Adrian Păunescu.

Nu, ceea ce s-a petrecut atunci a fost o ripostă justificată dată bocetului naţional regizat de cei care conduc azi România. Era o reacţie firească la ceva obscen. Nimeni nu a jubilat la moartea lui Păunescu. Dar au fost mulţi cei care au socotit funeraliile naţionale drept o palmă pentru memoria victimelor comunismului.

Au fost mulţi cei care au protestat împotriva hagiografiilor datorate lui Năstase, Ponta şi alţii ca ei. Ceea ce se petrece acum în raport cu Mircea Cărtărescu, cu H.-R. Patapievici şi cu alţi intelectuali demonizaţi de „Antene”, este obscen. Se invocă formula „la război ca la război”. Perfect adevărat, Mircea Cărtărescu nu a menţinut o superbă distanţă, nu s-a plasat în sublima zona a neutralităţii detaşate atunci când statul de drept a ajuns să fie călcat în picioare. Dar pentru această atitudine ar merita preţuit, nu lapidat.

Confuzie, debusolare, demoralizare: acestea ar fi cele trei cuvinte care captează starea de spirit din România acestui sfârşit de an convulsiv şi nevrozant. Eu cred că a sosit din plin timpul revenirii la normalitate. Iar în Europa de azi normalitate înseamnă stat de drept, respect pentru proceduri şi instituţii, cultivarea adevărului, nu a minciunii; a toleranţei, nu a delirului xenofob; a transparenţei, nu a corupţiei cleptocratice.

Lovitura de stat a eşuat, dar cei care au pus-o la cale nu contenesc să conspire împotriva statului de drept.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , | 2 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: