(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Intelectuali’

Complicii intelectuali ai lichidării ICR

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 16, 2012

Anihilarea de facto a ICR a fost legitimată, insidios și tenace, de unii intelectuali „critici“ cu mult timp înainte de a fi pusă în operă de politicienii USL. Lichidarea, practic, a ICR prin transformarea sa în­tr-o oficină de propagandă politico-cultural-na­țio­na­listă în străinătate (ba chiar și în România, ju­de­când după înființarea absurdă a patru filiale „în pro­vinciile istorice“) este, desigur, o operațiune de ca­re actuala putere se face răspunzătoare. Dar ar fi su­perficial să ne oprim aici. ICR e victima unui „răz­boi cultural“ de ani de zile, îndreptat mai ales îm­potriva lui H.-R. Patapievici și a așa-zisului „grup“ al „boierilor minții“ – după sintagma lui Sorin Adam Ma­tei – căruia i-ar aparține. Ceea ce trustul Intact și alte medii de acest fel o spun acum agresiv au afir­mat-o de-a lungul timpului în mod mai subtil, dar tot nociv intelectuali diverși, de la Sorin Adam Ma­tei însuși la alți semnatari ai volumului coor­donat de el, Idolii forului, 2010 – Daniel Barbu, Gabriel An­dreescu, Michael Shafir, István Aranyosi, Mona Momescu, Vasile Morar etc. (M-am mai referit la acest volum în trecut în revista 22.) Au spus-o și unii dintre cei care scriu sau au scris la Observator cul­tural; este adevărat că acum unii dintre ei, spre onoarea lor, se arată critici față de ultimele schim­bări la ICR. Au spus-o și alții, în diferite publicații, pe hârtie sau online.

Se poate observa, de pildă, că în volumul amintit mai sus, numele H.-R. Patapievici revine obsesiv, atunci când trebuie sugerat că „intelectualii lui Băsescu“ „s-au autosuspendat din calitatea de intelectual“, deoarece au acceptat funcții remunerate sau „nu­mai simbolice“, cum scrie Michael Shafir. ICR era vizat direct. (De unde și teoria brutală a „sinecurii“ pe care a respins-o recent și pertinent Liviu Ornea.) Pe de altă parte, pledoaria lui Sorin Adam Matei pen­tru o „clasă de mijloc“ a intelectualilor voia să acrediteze teza că același grup se comportă elitist, practică „ritualuri inițiatice de grup“ și blochează accesul democratic al altor personalități valoroase. Membrii grupului s-ar susține reciproc, favorizând coteria de interese nelegitime și disprețuind com­pe­tiția liberă a ideilor pe piață. Cum să admiți men­ți­nerea unei astfel de conduceri la cârma ICR?, te în­trebi atunci în mod firesc. În același volum, is­to­ricul Lucian Năstasă-Kovács se plângea că ICR nu se ocupă de traducerea și difuzarea unor opere va­loroase peste hotare, „lăsându-i pe străini să crea­dă că România actuală are numai câteva creiere, fără a se bănui că acestea sunt profund cau­țio­nate“ (p. 174). Schimbarea se impunea, nu-i așa? Iat-o, a venit odată cu filosoful Andrei Marga! Mai brutal, Liviu Antonesei insinua recent pe blogul său că traducerea masivă pe spezele ICR a lui Mircea Cărtărescu se datorează unor articole favorabile scri­se despre Traian Băsescu. Dacă o spune un in­te­lec­tual cu autoritate, de ce nu ar prelua entuziast ide­ea și Antenele? Iar Bianca Burța-Cernat, în Obser­vator cultural, nr. 643, pare în continuare convinsă că, atunci când critic actuala con­du­cere și politică a ICR, am un par­ti­za­nat afectiv, deoarece „grupul meu“ ar fi pierdut controlul unei instituții „pe care se simțea singur în­drep­tă­țit să o administreze“.

Din nefericire, politica editorială efec­tivă practicată de ICR – bazată numai pe susținerea financiară a opțiunilor editurilor străine -, politică absolut in­dependentă de gusturile literare și amicițiile echipei de conducere sau ale vreunui „grup ocult“ care ar fi „ca­uționat“ traducerile, nu a fost câtuși de puțin evocată în niciuna dintre aces­te luări de poziție – și mă în­do­iesc că din neștiință. Dar dacă aceas­tă ignorare înspăimântătoare a fap­te­lor vine din partea unor intelectuali și oameni de știință, ce să te mai aș­tepți atunci de la canibalii Antenei? Alt­ceva, în schimb, au „observat“ in­telectualii „critici“: că „grupul“ res­pectiv în frunte cu fostul director al ICR (și adjuncții Mircea Mihăieș și Ta­nia Radu) ar fi nedemocratic și re­tro­grad în toate formele, cu consecințe ne­faste asupra politicii instituției: „Sub președinția lui H.-R. Patapievici, scria Gabriel Andreescu în același vo­lum din 2010, ICR a devenit spon­so­rul a nu­meroase concordii cultural-con­fesionale, favorizând, din poziția sa de demnitar, atitudinile re­li­gi­oa­se“.

Dar „grupul“ cu pricina nu ar fi fost, chipurile, numai autosusținut, au­to­proclamat ca „genial“, nu ar fi fost numai inconsecvent moral și logic, nu doar „nu ezită să pretindă și să primească beneficii materiale și sim­bolice aidoma vechilor boieri, dar nu mai puțin a noilor descendenți din familia simbolică a lui Tănase Scatiu“ (Vasile Morar, Idolii forului, p. 117), ci ar fi fost și incompetent pro­fesional. Cu mult înainte să intervină Gâdea sau Nistorescu, au luat cu­vân­tul, de-a lungul timpului, intelectuali „fini“, precum Sorin Adam Matei, Ci­prian Șiulea, István Aranyosi, Alina Mungiu-Pippidi, care au susținut că H.-R. Patapievici (ca și Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu etc.) nu este nici sa­vant, nici filosof: articole cotate ISI nu are, „contribuții“ științifice nici atât. Mai rău, după Ciprian Șiulea (Retori, si­mulacre, imposturi), el este și „foar­te puțin original“. Un fel de fraudă intelectuală majoră ar fi fost impusă publicului românesc naiv! (Nu l-am auzit pe d-l Șiulea discutând „ori­gi­na­litatea“ actualului director al ICR sau a tezei de doctorat a primului mi­nistru, dar avem răbdare!)

Cu idei „greșite“ privitoare la de­mo­crație și cultură, aparținând unui grup „elitist“ și autoimpus prin fra­u­dă intelectuală, pândind beneficii ma­teriale și simbolice de la Traian Bă­ses­cu, nemeritându-și de fapt nici mă­car titlul de „intelectual“ sau de „fi­losof“, blocând cunoașterea peste ho­tare a unor români cu adevărat va­loroși, H.-R. Patapievici cu echipa sa și cu cei pe care i-a finanțat prin ICR (precum Mircea Cărtărescu și atâția alții) nu avea voie să nu fie urgent debarcat de la cârma ICR, iar politica echipei sale – inversată. Anihilarea de facto a ICR a fost, așadar, le­gi­ti­mată, insidios și tenace, de unii in­telectuali „critici“ cu mult timp îna­inte de a fi pusă în operă de po­li­ticienii USL. Acum, după ce, conform programului unui alt intelectual „cri­tic“, filosoful Andrei Marga, stră­i­nă­tatea va auzi înmărmurită despre pro­movarea „caloriferului transilvan“, poate că unii dintre complicii inte­lectuali mai vechi sau mai noi la dis­trugerea de facto a ICR vor fi căzut pe gânduri. Dar alții – sunt convins – își freacă mâinile… // – de Andrei Cornea

Cuvinte cheie: ICR, Marga, Patapievici, intelectuali, Observator cultural

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 18 Comments »

Intelectualul și puterile altora

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 25, 2012

De curând, Andrei Oișteanu a scris un excelent articol în 22 (Intelectualul și imaginea lui), în care protesta împotriva pasivității intelectualilor care asistă intimidați la insultarea și calomnierea imundă a lui Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici și Gabriel Liiceanu. Sunt întru totul de acord cu Andrei Oișteanu: asistăm la o imensă explozie de ură și de minciună împotriva celor trei, ajungându-se până la arderea în efigie a unora dintre ei, precum s-a întâmplat nu de mult la Timișoara. (Pe când arderea cărților?) Și de asemenea, asistăm la o insidioasă campanie de intimidare.

Unde mă despart totuși de Andrei Oișteanu este atunci când el vorbește despre „reducerea intelectualității române la (doar) cei trei“. Nu, nu intelectualitatea română este redusă în mod fals la tripleta de mai sus, ci în mod țintit și neechivoc numai cei cărora li s-a pus eticheta de „intelectualii lui Băsescu“. Aceștia sunt ținta urii, a cărei origine nu trebuie căutată numai în psihologia resentimentului (vezi Anatomia resentimentului, ed. Vladimir Tismăneanu, Curtea Veche, 2010), ci adesea și într-o direcționare politică clară. Apoi, multe dintre cele mai ticăloase atacuri nu vin numai de la oameni care au studiat gramatica cu Vanghelie și de la jurnaliști din liga C, precum Roncea, ci sosesc de la intelectuali autentici, din liga A. Nu plebea agitată de demagogi militează pentru desființarea morală și profesională a „intelectualilor lui Băsescu“ și a celor asociați cu ei, ci chiar alți intelectuali.

Un caz recent este cel al cunoscutului critic literar Gheorghe Grigurcu (Pleșu versus Ilieșiu, revista Acolada, martie 2012). Comentând cu ochelarii deformanți ai Antenei 3 excluderea lui Sorin Ilieșiu din GDS și corespondența sa cu Andrei Pleșu, d-l Grigurcu este generos, revărsându-și potopul indignării asupra unui GDS „lărgit“ și asupra revistei 22. Autorul pune semnul de egalitate între „autorii favoriți ai nomenclaturii de pe timpuri“ și cei de la GDS și afirmă: „Pe de o parte, «liberali», legatari cum ar veni ai disidenţei din «epoca de aur», pe de alta trebăluind cu hărnicie la noile curţi prezidenţiale, cu osebire la cea ultimă, băsesciană… Cu tristeţe suntem nevoiţi a ilustra o asemenea constatare prin evoluţia adânc dezamăgitoare a GDS… Impozanta organizaţie a devenit din aproape în aproape o pepinieră de demnitari ai regimului Traian Băsescu. De oameni care s-au văzut recompensaţi cu funcţii de seamă în preajma prezidentului ţării ori în instituţiile aflate în serviciul acestuia, acompaniaţi de o serie de propagandişti ai cauzei portocalii“. Pare simplu: dacă administrezi o instituție guvernamentală, precum Patapievici, dacă ai fost consilier prezidențial, precum Pleșu, ori europarlamentar, precum Macovei, o faci neapărat de dragul emolumentelor funcției. Opțiuni politice genuine, o anumită alegere proprie, merite – sunt pur și simplu alungate în imposibilitate. Cât despre ceilalți din „impozanta instituție“, cei fără funcții, aceștia sunt „propagandiști“ portocalii!

În fapt, d-l Grigurcu suspectează că oricine nu strigă „Jos Băsescu“ e sluga acestuia. Iar cine începe brusc să răcnească împotriva „dictatorului“, precum Sorin Ilieșiu la Antena 3, și care, chipurile, refuză „corectitudinea politică“ sui generis a GDS, e un fel de disident, susține același autor. Iată o opinie răspândită azi. Într-o variantă mai subtilă o întâlnesc la un alt intelectual, profesorul Daniel Barbu. Acesta (într-un text din volumul Idolii forului (ed. Sorin Adam Matei, Mona Momescu, București, 2010), după ce se referă la „gratificări fiscale“ primite de anumiți inși, spune, cu referire la aceiași: „entuziasmul pentru Traian Băsescu arătat în ultimii ani de cetățeni superior educați care își afirmă și cărora li se atribuie demnitatea de intelectuali este străin de orice dimensiune critică, ca și de orice raportare la principiile democratice“. Citiți revista 22 în ultimii doi ani: unde vedeți „entuziasm pentru Traian Băsescu“ și „lipsă de dimensiune critică“? Dar să trecem la lucrurile serioase.

Barbu, ca și Grigurcu susțin de fapt că intelectualul autentic trebuie să fie critic față de Putere, iar dacă nu e, își trădează vocația, devenind numai un „cetățean superior educat“. Fie, deși mă întreb ce trebuie să facă intelectualul dacă i se pare că, la un moment dat, Puterea are dreptate. Căci nu poate să greșească permanent! Oricum, poți crede că argumentul acesta i-a pleznit în față pe „intelectualii lui Băsescu“, numai dacă te lași fascinat de majuscula cu care am scris cuvântul „Putere“. Într-un stat, totuși democratic și pluralist, nu există „Putere“, ci numai puteri – variate și adesea contrapuse. Iar ele nu trebuie confundate cu puterea administrativă. Oare în 2007, la suspendare, unde era puterea: la Băsescu sau la cei „322“? Câtă putere reală are un președinte care nu a reușit să impună nici schimbarea Constituției în sensul referendumului, nici reforma administrativă, nici măcar privatizarea de la Roșia Montană? Dar acum unde este puterea? Când parlamentari ai PDL fug de zor la opoziție, să însemne asta că fug de la mai multă putere la mai puțină? Sau mai curând ei fug de la o putere în declin la una în ascensiune, care aproape sigur, peste câteva luni, va avea toate prerogativele? Oare bombardamentul mediatic aplicat „intelectualilor puterii“ nu este o autentică formă de putere? Și mai ales: ce e mai util pentru un oportunist azi – să rămână, de pildă, președinte al ICR, sub chipul unui „intelectual de curte“ ca pe vremuri, cum indică d-l Grigurcu, sau să dezerteze la timp în partea cealaltă, pregătindu-și supraviețuirea în administrație?

Dacă decidem, așadar, că intelectualul trebuie să aibă o vocație critică, oare se exercită ea, într-o societate pluralistă, de partea majorității sau, dimpotrivă, împotriva curentului, de partea minorității? Iar dacă se exercită împotriva curentului, cine formează azi curentul? Vocile zgomotoase și agresive de la Antene sau cei subțiați bine, afiliați „intelectualilor lui Băsescu“ ori revistei 22? Chiar d-l Grigurcu știe bine că suntem „tot mai insularizaţi acum, după protestele din ianuarie ce-au împânzit întreg teritoriul ţării, după sondajele de opinie care consemnează starea de spirit a populaţiei“. De acord: suntem insularizați acum, așa cum am fost și în 1990. Să ne rușinăm sau să ne mândrim cu asta? Iar dacă credem că avem dreptate, ce să facem? Să preluăm modelul de „demnitate“ Frunzăverde? De acord, poate că ne înșelăm și majoritatea viguroasă are dreptate și „Băsescu și ai lui vând țara“ unor „interese oculte“. Orice șofer de taxi știe toate astea și ți le explică perfect. Înseamnă că trebuie să tăcem intimidați de gura șoferilor?

Pe scurt, dacă a fi azi de partea unei majorități de opinie agresive, impulsive, frustrate, șovine nu odată, care se recunoaște în scandalurile gen Sorin Ilieșiu la Antena 3 și care în curând va avea nu numai puterea mediatică, dar și toată puterea politică, presupune a fi „intelectual critic“, înseamnă să ne batem joc și de cuvinte, și de noi înșine. Iar în atari condiții, declar că renunț cu dragă inimă la titlul autoatribuit de „intelectual“! Sper să mă regăsesc astfel, ideal vorbind, în compania „cetățeanului superior educat“ Malraux, care „trebăluia la curțile“ generalului De Gaulle, în timp ce „intelectualul critic“ Sartre striga în piață „trăiască teroriștii“! Ar fi ajuns și la închisoare, dacă „cetățeanul superior educat“ nu i-ar fi cerut eliberarea… // – de Andrei Cornea Revista 22

Cuvinte cheie: IntelectualiHumanitasamintiriculinarportretprefatailustratii

Update/Downdate: Diabolizarea intelectualilor. Minerii scriu articole-in-ziare, topicuri pe bloguri si comentari anonime, pantomime si antonime pe unde apuca… in rest nu.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , | 16 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: