(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Mihai Rogobete’

LCFCD (106) – Lumini peste tramvaie

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 6, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Luna de dar / De-ale lui Rogobete …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Rebeliunea minerală:

  • Dilema lui 2014: Supervieţuim, sau nu supravieţuim.

  • Yahoo, yahoo, copii şi fraţi
    staţi puţin şi tot uraţi
    La anul şi la mulţi ani !

  • Intimă gândirii/simţirii, rostirea se ridică din banalitate prin magia metaforei, făcând să sclipească percepţia unui înţeles fără cuvânt, o semnificaţie de neatins, fără semn, un spirit fără trup. Ca-n „temniţa libertăţii”, maslul celor trei mari credinţe orientale, a celor trei crai de la răsărit, din care metafora magică a descătuşat steaua creştinismului. Crăciun a-nviat !

  • „In realitate exista o Infiit-ate de Infinit-uri, de Infinit-uri, de Infinit-uri,… si asa mai departe la Infinit. „: Infinit plus infinit fac tot infinit. Unic!

    „Ajunseşi la vorba mea / prefăcută / ea glumea/ Ai crezut că plouă soare / c-a dat iarba pe răzoare / că alunu-i tot un cântec / astea-s vorbe şi descântec / Ai pornit spre lunci şi crâng / dar pornişi cu cornul stâng / melc nătâng / melc nătâng. ” (din memorie, Ion Barbu)

  • Unic fiind infinitul şi părţile ne/cuprinzându-l, numai în absurd comparându-le, s-ar putea spune că, doar eliberându-te de iluzia libertăţii, poţi fi mai liber, ca parte, decât întregul. Mai … exact, infinit fără infinit fac tot infinit.
 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

  • Numai nebunii sunt liberi, pentru c-au evadat din captivitatea mentalităţii.

  • Ritmuri, măsuri, armonii, compoziţii: muzica este organizare, politică pură. Gamele cu trei, cinci, şapte şi douăsprezece note au secondat marile mutaţii sociale, atonalismul şi progresivismul ţin de principiul indeterminării. Lumea prin toate părţile, (până şi prin antimateria pauzelor) şi în întreg îşi face concertul…. pithagoreic.

  • Entităţi ale conştiinţei colective tribale – unele cucăind, altele reanimate de haita familială – se-ncaieră cu cele sociale, şi nu pentru c-ar fi rele sau bune, ci mai bune – zic ele -, superioare, în hărţuiala globalistelor de ultimă oră, liberaliste până la intransigenţă, ca să le personificăm ba în îngeri, ba-n demoni, după cum le întrezărim în ceaţa mentală, aşezată sau spuberată, a curenteleor ideatice de pe-acolo.
Text: Loc pentru explicatii inventive:

  • Ordinul de mărime se… execută, nu se discută.
    Dacă s-ar putea argumenta şi cu intuiţiile, Vedele s-ar academiza. Că-i unitate spaţiotemporală, că-i spiritualomaterială, cândva-cineva a mai spus în viitor că nu-i glumă cum gândim: n-om îndoi furculiţe cu mintea, dar timpul l-am îndoit după cum am gândit spaţiul. Aveam neuroni şi sinapse, dar fără curent – timpul şi spaţiul bălteau, stau, nu erau. (Reprezentările lor !) Ciclitatea diurnă – că, de, fiat lux ! – a inventat roata, Pământul tipsie şi timpul care se roteşte într-un eternell retour, care mergestă ciclic. De la săgeata giroscop a gândului analogic la discursivitatea logică, doar un epsilon de 0,00000000…. Menhirul, obeliscul şi timpul săgeată au ţâşnit din acelaşi gând. Punct-cerc-vector: ce curbură!

  • Ăla cu madlenele n-are, că l-a pierdut, „Timpul” dlui. Solomon Marcus s-a epuizat…

  • Bergson s-o fi întrebat, cât timp trece de la un fel de timp la altfel de timp ?

  • Şi totuşi, întunericul rămâne, câtă vreme continuumul mental al observatorului poate iluziona discursivitatea temporalităţii şi însăşi realitatea, în care, odată ce lungimile pot fi exprimate în unităţi de durată, (secunde, minute, ani şi parseci), nu mai poţi identifica nici ce-i una, nici cealălaltă. Ori, asta nu-nseamnă, că nu există nici una, ci, mai curând c-ar fi, ambele, altceva.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Luna Aluziilor, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | Etichetat: , , | 14 Comments »

A doua zi de 1 Aprilie – Demascarea d-lui G.

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 2, 2014

De sub adânc pseudo-anonimat, un personaj de o notorie obscuritate a picurat, cu o perseverenta nedemna… de o cauza mai buna, literaturå… in spatiile virtuale, pretutindeni dar mai ales in anumite noduri ale retelei, special alese de catre „odiosul” personaj. Toata lumea il stie, toata lumea l-a vazut, dar (aproape) nimeni nu-l cunoaste, devenind un enigmatic mister a lui Polichinelle, investigat insistent de mai toata lumea. Tinta a speculatiilor si cercetarii multora, „odiosul” personaj, a continuat ani si ani de zile (sau de „zilisoare” cum ar zice un con-frate de-al sau de pseudo-anonimitate hyperspatiala) sa-si duca existenta obscura, sub acoperirea pseudo-anonimatului, disimulandu-si mutra, gandul, glasul, insinuandu-se insidios pretutindeni unde se arata vreo såmântzå de vorba mai de soi. Nomad fiind nu se stabilea nicaieri, aflandu-se pretutindeni si nicaieri, azi aici maine-n Focsani, poimaine la Suceava, ba pe forumuri, ba pe bloguri, ba in subsoluri pline cu igrasie in redactia unor ziare si reviste de prestigiu sau de trista faima. Desi ar fi putut foarte bine sa-si faca o casa a sa (ca la Corabia) sau chiar un conac (big mansion) ca la Cetate, de unde sa iradieze el insusi propria-i literatura, atragandu-i pe fluturi pe lampa sa magica (a se vedea legenda lui Aladin), omul (un aventurier dezorganizat) a preferat sa-si vaneze fluturii pe la curtile altora, nepasandu-i de suferintele celor care-si doreau intens si dezinteresat sa-l stie pre numele sau. Asadar un om rau, un om fara inima sau in tot cazul un om fara o inima buna. Un om cu o inima rea. Dar azi valul cade crudo. Totul s-a sfarsit. Fluturas nu mai ai aripioare, (caci) dl.Conte ti le-a retezat. Dizmetit din visuri sece chiar si Gogea a punctat. Misterul s-a risipit. Totul s-a aflat. Misteriosul si agresivul personaj cu o inima atat de rea dar cu o minte atat de ascutita, se dovedeste a fi un domn G…, de circa 60 de ani (cam båtrâior… in realitate vreo 40), cu barba, moldovean, moldovean-moldovean, dar nu de la Sadova (ca altii) ci de la Severin (precum pasarea Rongo), si care cu mâhnire isi face veacul de singuratate in cetatea de scaun a Sucevei, la nici o azvarlitura de batz de Botosaniul harabulian. Doamnelor si domnilor, este vorba despre domnul George Tudor, cunoscut multora sub pseudo-nick-name-ul de Inima Rea. Prezentam in continuare cateva dintre dovezile demascatoare indubitabile, care probeaza fara urma de tagada ca da, Inima Rea este un fost oltean, scriitor ad-hoc de mare talent, care din motive neelucidate (inca) nu are deocamdata un blog al sau (in fapt are un blog incipient cvasi-abandonat) in care sa se adune, sa se ordoneze integrator si sa propuna teme si tematici, in loc de a „chibita”, te-ai mira pe unde si de ce, inventandu-si pretutindeni, cu talent si pricepre, prilejuri circumstantiale, punctuale de a elibera in lume (risipindu-se) literatura de buna calitate (de obicei fictiune), continuta abundent in inima sa, Doamne iarta-ma, rea. Asadar dovezile din docomente:

Proba no.1:

Iniţial Oana vorbeşte de Nicolae Turtureanu. Acel nume l-am reţinut, întărit de confirmarea din final a lui InimaRea şi de faptul că, intrând pe linkul oferit de Oana, am găsit, la pagina 6 a revistei Timpul indicată,o recenzie a volumului “Dubla cetăţenie” al lui Nicolae Turtureanu. Ulterior InimaRea a marturisit ca e moldovean, ca are in jur de 60 de ani şi poartă barbă. Totul se potrivea perfect cu portretul lui Nicolae Turtureanu, mai puţin stilul, care mi-a creat bănuieli (de-asta şi PS-ul de la finalul articolului meu de azi). Acum, după intervenţia panicată a Corinei, m-am întors la comentariile de atunci şi am descoperit o rectificare a Oanei, peste care la timpul respectiv am trecut in zbor, în care Oana se corectase: “Scuze! Am incurcat persoanele. Este vorba despre Tudor George.” – Contele de Saint Germain – Precizare

Proba no.2:

Unul dintre vizitatorii blogului meu, care se semnează @InimaRea, s-a identificat singur, crezând că ne striveşte, ca fiind scriitorul G. T. Cum, în ignoranţa mea, nu auzisem de domnia sa până atunci şi cum, în lipsa unor maniere corespunzătoare, am făcut imprudenţa să recunosc într-un comentariu că acest nume imi este necunoscut, mi-am atras grabnica şi eterna sa maledicţiune. A început să-mi vâneze fiecare opinie pentru a… Citeste mai departe: AICI.

Proba no.3:

Editura Adenium din Iasi a lansat deja pe piata de carte, in varianta revazuta, un titlu care sigur nu te va lasa indiferent pentru ca vizeaza tocmai acea curiozitate a cititorului mereu in cautare de altceva. Este vorba despre volumul Damele din palarie: Pseudospionologykos semnat cu pseudonimul InimaRea. De ce ar trebui sa te intereseze acest titlu? In primul rand pentru ca tu si parintii tai ati trait intr-o Romanie comunista supravegheata 24 de ore din 24 de Big Brother-ul Sistemului, Securitatea, si v-ar placea sa stiti ce este in mintea unui fost securist, care dupa 1989 isi continua activitatea la Serviciul Roman de Informatii. Cui nu i-ar placea sa treaca dincolo de… … Ceasca de cultura

Proba no.4: Profil de Inima Rea

Proba no.5:

Acest articol este o eroare tip Matrioşka: reia toate clişeele propagandei oranj – semn că articolul i-a fost livrat lui KP Schwarz, care l-a doar semnat; ceea ce ne atrage atenţia nu asupra seriozităţii ci a poziţiei FAZ faţă de situaţia din Ro. Probabil că Germania socoteşte avantajos să adopte un punct de vedere “intern”, în perspectiva relaţiilor cu… … In line dreapta

Proba no.6:

„Despre cum virtualul  devine real şi ceea ce părea un pseudonim se dovedeşte o identitate autentică. Adică, despre Inimă-Rea. Tot ce ştiu despre acest scriitor are două surse: mai întîi, l-am întîlnit pe blogurile unor prieteni, remarcîndu-se prin comentarii ample, ”grele”, echilibrate, consecvente fără a fi “încăpăţînate”, generoase în intransigenţa lor. Se “mişca” prin spaţiul blogosferic drept şi masiv ca o tură pe tabla de şah! Totdeauna drept.Impunînd respect. Aşa l-am perceput. Aşa am şi avut parte de sprijinul lui surprinzător la un moment dat, cînd, angajat cu prea mult orgoliu într-o dispută pe un forum, mă trezisem în situaţia “cavaleriei uşoare” engleze la porţile Sevastopolului! Atunci, a apărut (în bătălia reală istoric, acest lucru nu s-a întîmplat şi deznodămîntul a fost tragic) “turnul” care mi-a asigurat ”flancurile” asigurîndu-mi o “retragere în ordine şi fără pierderi”! Mai apoi, a fost “deconspirarea” lui Inimă-Rea, făcută de… „Citeste mai departe: Inimă-Rea. Turnul din Severin în Cetatea Sucevei de dl.Gogea.

Proba no. 7

Esantion A.InimaRea March 31, 2014 at 21:47 #4

Poate stiti ca-naintea unei vizite oficiale intr-o alta tara, sefului delegatiei vizitatoare i se furnizeaza analize/sinteze despre tara respectiva, din mai multe directii – in mare, dinspre Externe si intelligence (nu spun “spionaj” fiindca nu mai e termen valabil pentru toate tarile straine). Respectivele lucrari nu sufera de emotivitate, principialitate, dorinta de aparare a lumii democratice samd. Acolo, trebuie sa apara ce e in tara cu pricina – nu de ce – si ce-ar fi posibil, din ce-si propune vizita (punctual ori la plezneala daca analistul n-are idee de agenda vizitei).

Formal, analizele/sintezele sint clasificate, presupunindu-se ca s-ar baza pe informatii la rindul lor clasificate. Impreuna cu “lucrarile-capac”, vin note documentare, continind nu doar date statistice, geografice, istorice, politice ci si aprecieri ale unor terti, de regula – din media de acolo. Documentarea nu e clasificata, astfel ca poate fi asemuita lestului care tine un vas pe linia de plutire. Pentru un serviciu serios, e de asteptat ca informatiile documentare sa nu le contrazica pe cele clasificate – ori invers. Iar daca exista, totusi, o diferenta notabila intre “lucrarea-capac” si partea documentara reflectind “perceptia generala” despre, ramine la latitudinea “beneficiarului” sa hotarasca modul de abordare a gazdelor sale, in timpul vizitei (evident, tot asa e si la primirea unei vizite de nivel inalt).

Dinspre intelligence, rezultatul analizei “beneficiarului” se vede cel mai bine in declaratiile sale destinate publicului larg. Eventual, citite pe dos, ori macar “interpretate” in cheia analistului de informatii publice.
Daca presedintele Romaniei declara pornit proiectul politic romanesc la Marea Neagra, a carui tinta este transformarea bazinului Marii Negre – din “Lac rusesc” – in “mare deschisa”; si daca-l sustine consecvent pina-n momentul in care tara sa organizeaza o intrunire a NATO la nivel inalt, la care participa si presedintele Rusiei; la care atitudinea sa fata de Putin e mai mult decit indatoritoare, ca de la mic la mare, nu analistul – oricare, de oriunde – are a se minuna ci “simplul cetatean”: vazindu-l pe presedintele sau cit de fericit ii zimbeste rusului, caruia numai ca nu-i pupa mina, se-ntreaba ce mama supararii se poate-ntimpla. Oare sa nu fi-nteles el bine diatriba presedintelui sau impotriva Kremlinului si declaratiile de fidelitate doctrinara inchinate Licuriciului?

Omeneste vorbind, Putin impune prin simpla-i prezenta. “E charismatic” fiindca este presedintele Federatiei Ruse – o putere mondiala. E chiar mai mult de-atit, e “adevaratul presedinte”, de care si Rusia, si America, si toata lumea au nevoie. Din alta nevoie – de stabilitate globala si regionala, de predictibilitate in relatiile bi si multilaterale, conditii ale unei lumi pasnice, in care schimburile comerciale sa decurga fara sincope.

Cu toate acestea, presa libera si independenta de la noi nu uita o clipa sa-l prezinte ca pe “fostul colonel kaghebist” – apasind pe “rezident (adica, sef al) retelei KGB de la Berlin, din epoca Razboiului rece. In ochiul media – un Argus ciclopic – altceva nu conteaza. In caz ca-si pun, totusi, intrebarea “Cum de a reusit un ofiter al KGB sa ajunga in cea mai inalta pozitie in statul rus”, raspunsul standard este “fiindca, in fosta URSS, fostul KGB e la putere”.

Nu sufera comparatie cu Bush sr fiindca americanul a condus CIA din pozitia de politician, nu de profesionist. Desi, lui Mihai Razvan Ungureanu, i se reproseaza “securismul” dupa stagiul de director al SIE. Cum nu i se lui Teodor Melescanu, probabil ca datorita vorbei “omul potrivit, la locul potrivit”.

Aceasta spectaculoasa devenire urmeaza modelul Napoleon – din locotenent de artilerie, la darimarea Bastiliei, ajuns L’Empereur. Proportions gardees, ma grabesc s-adaug, sa nu ma trezesc etichetat de “putinist”. Inca o masura de precautie, ca n-are ce strica: si Basescu, tot asa – din capitan de cursa lunga, presedintele tarii. Acum, nu stiu daca Putin face caz de fosta lui profesiune, cum face “al nostru” de a lui – fie tot amintind-o, fie tot innoindu-si brevetul de capitan de cursa lunga desi ma-ndoiesc serios c-ar mai putea iesi cu vreun vas, din apele noastre teritoriale, altfel decit in postura de pasager.

Dupa cum, nu m-aventurez a-mi imagina cum s-ar fi raportat Basescu la o fosta profesiune de rezident al agenturii noastre de aiurea. Nici nu-i nevoie, acum ca s-au deschis si arhivele ICE Dunarea. Doar atit imi permit a spune: A durat ceva pina au putut fi accesibile “tuturor celor interesati”. Pina acum, fusesera accesibile doar unora dintre cei extrem de interesati, probabil spre a-si contempla gloriosul trecut, in deplina liniste, fara cel mai mic risc.

Dar mai exista o legatura intre urmasii modelului Napoleon: colonelul KGB stie ceva despre capitanul de cursa lunga – in virtutea fostelor relatii “fratesti” dintre KGB si Securitate, astfel ca “al nostru” e vulnerabil fata de “al lor”, pe partea conspirativa – ori conspirata, daca preferati.

Spre deosebire de “simplul cetatean” – nedumeritul de mai sus – analistul ar zice ca, inainte de a veni la Bucuresti, Putin “a trimis un semnal” – cam cum apare-n basmele noastre, trimiterea buzduganului de catre zmeu: se loveste-n poarta, in usa, bate-n masa si se-aseaza-n cui; iar mincarea trebuie sa fie nici rece nici fierbinte, cumu-i mai buna de mincat. Daca nu stiti – si n-aveti de unde, va spun eu – prizoniera zmeului nu sta vreodata cu zmeul la masa, ci-n picioare-n coltu’ mesei, cum si azi mai sta parte dintre oltence, la masa barbatilor lor.

Dar de ce va-nsir eu toate aceste, ca-mi uitai. Ah, da – mi-amintii ca Basescu zise c-ar trebui sa fim pregatiti de razboi, just in case…

Esantion B.

InimaRea April 1, 2014 at 09:05 #28

Acum, hai sa ne si gindim! De pilda, la propagada antiruseasca, in special – la cea anti Putin, “diavolul intrupat”.

Sa observam, mai intii, ca toata lumea buna sta de vorba cu Diavolul, desi semnaleaza c-ar fi nefrecventabil, si nu-l mai invita la masa. E musai sa observam fiindca, daca ne luam numai dupa media, asa ceva e dovada de slabiciune, mai ales din partea Batrinului Continent – blegit de trai bun; si din a lui Obama – un stingist sovaielnic.

Sa admitem ca – dupa 25 de ani de la caderea Cortinei de Fier – exista iar pericolul unui razboi distrugator in Europa (razboi despre care stim ca n-are cum nu deveni mondial – “global” s-ar spune azi).

Si sa ne-ntrebam daca vrem ori nu razboi. Pare prosteasca intrebare dar, vazind atita inflacarare antiruseasca, nu mai pare chiar asa prosteasca – poate ca inflacaratii ard de dorul nimicirii Rusiei, si-ar da viata pentru a-si implini aleanul. Ori nu si-ar da-o dar i-ar indemna pe altii sa si-o.

Nu avem impresia ca sintem indemnati la asa atitudine belicoasa? Ca sintem frageziti pentru eventualitatea ca? Ba chiar ca ni se pregateste ceva, de care sintem oarecum avertizati, de genul “Asa nu se mai poate, la lupta – people!”

Ca sa ne trezim din visul sinuciderii globale, ar fi bine sa ne uitam cu un secol in urma, in preajma “Razboiului cel Mare”. Nu la toate cite s-au intimplat, doar la stupoarea generala ca-ncepuse razboiul. Populatia Europei era la fel de vesela si prospera (la nivelul acela) ca si azi; tot la fel de obosita de-atita pace – chiar daca formala fiindca, practic, pace pe Pamint n-a fost vreodata. Presa vehicula anunturi care de care mai belicoase, lumea se-nflacara la o bere si era gata de orice, cind a cazut anuntul-bomba: E razboi!

Europenii s-au frecat la ochi: Nu se poate! De ce? Pentru un act terorist individual, un imperiu declara razboi unei tarisoare?

Apoi, si-a luat seama Europa: Ei, n-are cum fi ceva serios, totul se termina pina-n Sarbatori! Si a durat 6 ani. Cum repetitia naste superstitia; cum si urmatorul razboi tot 6 ani a durat, putem spune ca orice razboi mondial atit tine – 6 ani. Nu cred asta dar punem cazul c-ar fi asa: sintem pregatiti sufleteste pentru 6 ani de nenorocire (din faimosii 7 ani slabi, pe marginea carora speculeaza Thomas Mann, in Iosif si fratii sai – vol III)? La cita paranoia umbla dezlegata-n lume, n-am prea fi. Ba am putea chiar invoca o vorba mai de la tara, asa: La balega moale, un pic de apa lipseste.

Din toata propaganda antiruseasca, pare-se ca nu retinem tocmai avertismentele din notele diabolizante: Rusia e imprevizibila, Rusia vrea sa refaca URSS, Rusia e periculoasa pentru pacea mondiala oricum s-ar chema si oricine i-ar fi “tzar”.
Fata cu acestea, ce ni se propune? Sa punem Rusia cu botul pe labe, sa-i aratam noi ce-nseamna civilizatia occidentala, sa fim fermi in a ne arata hotarirea de a merge pina-n pinzele albe pentru promovarea valorilor noastre democratice.

Aici, o mica intrebare: Cine “sa fim”, “sa mergem”?
Alta mica intrebare: “Pina-n pinzele albe” cam ce-ar putea-nsemna? Cam pe unde ne-ar duce pe toti – belicosi ori fricosi?

Din festivalul filmului pe care-l propune prietenul nostru Liviu Antonesi, retin – pentru aceasta discutie – un film despre Germania imediat de dupa razboi: distrusa, morman de moloz; populatie infometata, salbaticita, disperata. Asta, acum – cit? Acum 70 de ani – intr-o vreme incomparabila tehnologic cu a noastra. Dar uite ca, totusi, comparabila cit priveste prostia colectiva de a alege solutia singeroasa, de rezolvare a conflictelor la scara continentala.

Ce ne-ar putea potoli, cit de cit, pornirea sinucigasa? Poate revederea dezastrului de la Hiroshima si Nagasaki? Si acela, provocat de doar primele bombe nucleare – niste jucarii – ucigatoare, nu gluma! – dar jucarii pe linga ce-am pregatit pentru “Apocalipsa acum”?
Pina la urma, care ar fi casus belli? Rusia a ocupat Krimeea, si ameninta sa faca bucati Ucraina.
Doar pentru comparatie, as intreba: De citi ani ocupa SUA (Vestul, deh) militar Irak si Afganistan? Si n-am auzit pe cineva – oricit de fantezist – sustinind ca aceste doua tari ar fi apartinut, cindva, Americii. Dar s-a vazut cu ochiul liber ca o expeditie de pedepsirea a terorismului antioccidental s-a transformat in ocupatie militara in toata regula. Si se mai vede ca – in Orientul acela – situatia e cit se poate de departe de o stare de pace, numai la “”Primvara araba” daca ne gindim.
Ultima intrebare: Daca tot traim in “satul global”, nu ne ajunge un razboi?

Ce mi-as dori sa se-nteleaga ar fi: Mare, maxima atentie, la Ciinii Razboiului! Odata dezlegati, nu se mai intorc in cusca lor decit satui de singe, distrugere, moarte.

Atunci, de ce-am fi noi agentii lor naivi, cind – in orice alt domeniu ne-am manifesta – lasam ferma impresie ca avem pretentii de la noi, ca sintem in toate mintile, ca nu am luat-o razna – sa ne facem rana pe loc sanatos?

Speram ca prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, cunoscand  predilectia „redactiei” pentru propovaduirea dreptului la anonimat si anonimitate, nu este contrariat de gestul prin care un anonim nevinovat este „dat in gât” si demascat astazi, a doua zi de 1 Aprilie, pe Arca lui Goe. Pentru vreun vizitator accidental care nu se incadreaza in profilul prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, am dori sa mentionam ca Arca lui Goe are, intr-adevar, in vedere, printre altele, conservarea dreptului in/alienabil la anonimat si anonimitate dar numai si numai in asociere cu dreptul la fel de in/alienabil la neanonimat si neanonimitate, dupa vrerea insului, fara nicio discriminare si in deplina armonie si toleranta reciproc avantajoasa intre pseudo-anonimi si pseudo-neanonimi. Daca am adus azi in prim-plan aceasta pseudo-demascare a autorului „Damelor din palarie: Pseudospionologykos”, ar trebui sa fie evident ca in niciun caz nu pentru a-i fractura dreptul in/alienabil la anonimat si/sau anonimitate (ori viceversa) am facut acest gest simbolic, domnia sa pasind deja de ceva vreme, de buna voie si nesilit de nimeni, in pseudo-neanonimitate, dupa cum s-a putut constata si in probele administrate mai sus. Semnificatia acestei pseudo-pacaleli de 1 Aprilie nu intra in atingere cu pseudo-ne-anonimitatea.

Gestul nostru vizeaza, dupa cum speram ca prea-cinstitul cititor citit si unic a inteles deja, paragraful unu, aliniatul 1, din Constitutia Arcei lui Goe… care are in vedere protejarea dreptului la replica si la reparatii morale ale onoarei celor carora li se refuza dreptul la opinie, impresie si expresie, ca urmare a pseudo-„moderarii” abuzive in hyperspatii.  Desigur ca un obervator neatent ar putea sa se mire si sa ne atraga atentia ca dl.George  (InimaRea de Leu) n-a fost cenzurat, banat, agresat sau insultat (excesiv) nicaieri unde a postat comentarii, in nota si in limita standardelor unanim admise, si ca, prin urmare, nu s-ar califica pentru „drept la replica” (si inca nesolicitat) pe Arca lui Goe. Aceasta aparenta este extrem de inselatoare. In realitate d-lui InimaRea (ca sa-i zic asa) i se refuza in mod constant dreptul la libera exprimare intr-o masura adecvata, in acord cu anvergura reala a mijloacelor (si scopurilor) sale de exprimare. In realitate InimaRea (ca si Rebeliunea Minerala, de ex.) este cenzurat. Nu neaparat de catre CINEVA anume ci mai degraba de CEVA. Un „ceva” complex (aproape inefabil) care ii rapeste o mare parte din continutul dreptului la libera exprimare, creand(u-se) o discrepanta majora intre vizibilitatea de facto si cea potrivita, cuvenita in acord cu amplitudinea (calitatea si cantitatea) spuselor.  Cum-necum,  cazul (ori ne-cazul) lui InimaRea (ca si al Rebeliunii Minerale. de ex)  (in ceea ce priveste comonenta lor HUVACA) se afla, deci, in jurisdictia Arcei lui Goe, chiar daca acel „ceva” complex si malefic (aproape inefabil) contine intr-un dozaj important chiar InimaRea (si respectiv Rebeliune Minerala, de ex).  In realitate nu exista in HUVACA nici cenzura nici libertate in forma absoluta. Chiar si cineva care este banat total (pe vreun blog) are libertatea sa se exprime, sa scrie texte, sa le posteze, si sa se bucure de atentia unui multimi oarecare de cititori, finita, nevida (cu macar 2 elemente),  la fel ca si (alt)cineva caruia i se ofera dreptul de a spune neingradit tot ce-i trece prin cap (pe vreun blog) si care are astfel (la fel) libertatea sa se exprime, sa scrie texte, sa le posteze, si sa se bucure de atentia unui multimi oarecare de cititori, finita, nevida (cu un numar oarecare de elemente).

Una dintre nuantele incalcarii dreptul la libera exprimare vizeaza situatia in care un „scriitor”  avand o multime oarecare de cititori, finita, nevida, se confrunta cu situatia inadecvarii (in minus) dintre cantitatea si calitatea scriiturii sale si cantitatea si calitatea elementelor care compun multimea cititorilor sai. Arca lui Goe nu trateaza cazurile „scriitorilor” care au mai multi si mai de calitate cititori decat ar merita (precum puscariasul Adrian Nastase, de ex), dar incearca, timid, discret (in limita posibilitatilor) sa trateze cazurile celor nedreptatiti in rau, in aceasta directie. Daca altii au exact publicul pe care il merita (cantitativ si calitativ vorbind, de ex. dl.AVP, dl.Nimeni, dl.Dorin, dl.LIS, dl.ITM, dl.Iaru etc.) in mod cert d-ni InimaRea, Rebeliunea Minerala si chiar dl.Gogea, au mai putin decat (li) s-ar cuveni. Desigur ca mentionarea cazului InimaRea pe Arca lui Goe nu rezolva (momentan) problema  scriitorului George Tudor,  nu-i sporeste popularitatea (decat cel mult infinitezimal, dar orsicat) si nu-i aduce vizibilitatea pe care ar merita-o.  Gestul nostru, dincolo de a fi un mic semnal de alarma al unui ceas desteptator care poate fi auzit (sau nu) acum sau alta data, este o ancora in viitor, avand menirea de a consemna (inca) o astfel de situatie in cala Arcei lui Goe, spre depozitare, conservare si viitoare valorificare pe piata libera (piata schimbului de opinii si/sau pseudo-opinii; texte si pre-texte).

UPDATE: Cea mai tare gluma de 1 Aprilie – Dl.Nimeni a inchis comentariile pe blogul sau politic lipsit de (orice) importanta. La concurenta cu aceasta pacaleala, proorocul de la Corabia (oracolul cutremurelor) isi mentine deschisa rubrica de comentarii. Iar comentariile sunt pe masura.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , | 33 Comments »

31 Martie – O prea frumoasa zi si un cantec fara ecou

Posted by Arca lui Goe pe martie 31, 2013

De obicei pe 31 Martie, ziua in care dl.Google il celebreaza pe Cesar Chavez, un activist, (bravo lor), Arca lui Goe gazduieste mici semnale de pomenire pentru Nichita Stanescu, un poet (alt activist). Superba zi de primavara care ne-a tinut pe toti mai mult pe afara, nu-i o buna ca muza pentru gasirea unor mesaje potrivite, modeste (ca arca) care sa-l vizeze, fara pompa, pe Pompei al versului alb. Sansa insa ne-a suras din nou. Pe blogul Certocratia (o fundatura in care face baie scriitorul Dorin Tudoran) a alunecat, ca din intamplare, un cantec ramas fara niciun ecou, dedicat aniversarii celor 80 de ani de la nasterea lui Nichita Stanescu. Cred ca aducerea acestei romante fara ecou, in reluare, pe Arca lui Goe, impaca si frumoasa zi, si arca, si dreptul la replica si si obiceiul de a-l pomeni, modest pe Nichita. Doamnelor si domnilor, despre Nichita Stanescu (un ploiestean), un mesaj ratacit si regasit al scriitorului Mihail Rogobete (un severinean):

mihai rogobete March 30, 2013 at 16:41 – #142

80 ani, de azi pe mâine:

NICHITA UDIGMIC

nichita-stanescu-291636lnichita-dora291636lIureşul nechemaţilor poetului necuvintelor mi-a pus şi mie picioarele în spinare, perfect indreptăţit biografic de lipsa celei mai mici tentative de a fi comis poezie. ”Om bun”, i-am răspuns, negăsind altfel cum, întrebarii din spatele uşii la care bătusem, de care mi-a zis c-o lasă ne-nchisă, şi “intră, om bun, dar aşteaptă-mă în sufragerie până să-mi iau ceva pe mine” – în a patra sau a cincea zi de Paşte, cum s-a nimerit să-mi plesnească ideea datului buzna bio-socio-psiho-liric. De ce l-or fi pătimit despuiat pe Iisus? – îmi punea gândul cotul pe masa la care aveam să cinăm tainic spre seară. Cu moartea pre moarte călcând înviază nud inţelesul, fără trupul cuvântului, metafora care se înalţă prin sacrificiul trup-sufletului a două cuvinte – trebuia să-mi dau seama din orânduirea compozită a odăii în care bufetul florentin nu se lovea de nicio culoare cu scaunele şi masa Bonanza, de care, dintr-un părete, mă da cu capul într-un tranşant clar-obscur Sorin Dumitrescu. Cine-ar putea reproduce spusele ne-zicerilor lui Nichita Stanescu? Nu expresia clară a sensului rezemat pe cuvânt o rostea, ci pe aceea a înţelesului stors metaforic şi ridicat antheic de pe tern, descumpănitor, peste cuvinte. Numai o matahală ca Nichita era capabilă să ridice strivitoarea greutate a vorbei, ameţind-o de uşurinţă, îmbătând-o. Criptic şi hâtru, răsturna pe oglinda mesei cufăraşul cu monezi vechi – de fiece dată tetradrahma de argint odihnind lângă rubla arămie – surâzând pişicher: zeii vieţuiesc mai ales pe sub pietre. Care este diferenţa dintre imperiul sincretismului metaforic şi cel al dezordinei, dacă nu cea absolută? Nimicitor de blândă, intuiţia exaltă şi inhibă; lucidă, năuceşte. Nichita punea orice lângă orice şi pe sine lângă oricine pentru a-l îmbuna pe Enchidu, minotaurul intuiţiei care-l hăituia. Relieful alcoolic al meandrelor verbului se aşternea îmblânzit la intrarea cultului în înălţătoarea ucenicie a prieteniei: ”invaţă de la păsări…” Prohodul metaforei verbale va reînvia fără contenire în imnul alcătuirilor de deasupra, cu viaţa pre viaţă trecând. Nichita nu dedica; dăruia poeziile. Ne-viu, poetul ne-cuvintelor vieţuieşte de o ne-chemată eternitate în mine.

* * *

Speram ca dl. Mihai Rogobete sa nu se supere prea tare pentru acest plagiat, firesc de altfel, si nici pentru ca, astfel, am luat de la dânsul, cu imprumut, o Duminica. Duminici cu-mprumut, fara dobânda.

Posted in Aliorum Textuum, Arcaluigoeologie | Etichetat: , | 3 Comments »

Romania schizofrenica (III) – Ceva nou

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 14, 2012

Dintre sute de catarge,
Care lasa malurile,
Cate oare le vor sparge

a) vânturile
b) valurile

* * *

a) Foarte cunoscutul scriitor roman Mihai Rogobete, candva o biata rebeliune minerala anonima, a avansat, mai in gluma, mai in bascalie (dansul fiind un fin umorist care-si strica orzul pe gastele certocrate, unde nimeni nu rade la glumele sale prea fine) ideea magistrala ca absenteismul la vot ar trebui sa se reflecte in numarul parlamentarilor. Propunerea este una revolutionara in materie de democratie. Adoptarea ei (pe care unii foarte smecheri s-ar grabi s-o declare fantezista) ar fi extrem de corecta, pragmatica si ar stimula direct si indirect ameliorarea calitatii clasei politice. Ar putea fi un exemplu pentru Democratia in lume. Sa presupunem ca respectandu-se vointa suverana a poporului s-ar accepta ca Parlamentul sa aiba maximum 300 de parlamentari. In cazul in care prezenta la urne ar fi (ca in cazul celor mai recente alegeri) de ex. de 44% atunci ar trebui admisi in parlament 132 de parlamentari (ultra-suficient) in acord democratic cu vointa populara. 44% dintre electori ii doresc pe cei votati, in configuratia rezultata prin numararea voturilor, iar ceilalti 56% nu doresc pe nimeni dintre cei care constituie oferta electorala a momentului. Nimic mai corect si mai democratic decat ca acest lucru sa se reflecte in structura si dimensiunea Parlamentului. Desigur insa ca o astfel de propunere corecta si democratica, ca orice propunere serioasa, nu poate fi luata in serios in Romania schizofrenica de azi, de ieri si dintotdeauana. Poporul o vrea pe secretara lui Liviu Dragnea (cine n-ar vrea-o). Tudoran a terminat cu Mihail Neamtu si-a trecut la ironizarea Elenei Udrea. Asadar cine sa mai stea sa se uite in gura foarte cunoscutului scriitor roman Mihai Rogobete, fost rebeliune minerala anonima. Vivat factorul uman. Vivat palgiatorul premier. (P.S. Vorbesc serios. Chiar m-am razgandit. Cred ca Traian Basescu ar trebui sa-l numeasca pe Victor Viorel Ponta in functia de premier. Altul mai bun in randul coalitiei castigatoare chiar nu exista). Traiasca si infloareasca scumpa noastra patrie, Republica Socialista Romania in frunte cu secretarul general al Partidului.

* * *

b) O propunere interesanta, de perspectiva:

Pambuccian propune Parlament online. Cheltuielile ar fi reduse la 20%

Liderul grupului minoritatilor nationale din Camera Deputatilor, Varujan Pambuccian, s-a pronuntat, vineri, pentru infiintarea unui Parlament „online”, care ar permite reducerea costurilor functionarii Legislativului la 20 la suta.

El a facut aceste declaratii, intrebat despre cum crede ca va functiona viitorul Parlament, care va avea un numar de 588 de membri.

„Nu cred ca o sa fie mai complicat decat a fost pana acum. In ceea ce priveste cheltuielile, eu voi reitera o propunere mai veche, pe care am facut-o in Parlamentul trecut. Putem trece la un Parlament online, in care oamenii stau in circumscriptii, iar metodele de comunicare sunt foarte simple: putem folosi un sistem de video-conferinta, cu un ssitem de vot integrat si posibilitatea gruparii celor care se consulta”, a sustinut deputatul.

„Te poti consulta foarte usor, foarte repede si fara sa te auda cineva cu colegii de grup parlamentar”, a fost de parere acesta.

El a aratat ca grupul sau parlamentar are in stanga Puterea si in dreapta Opozitia.

„E destul de greu sa te consulti in timpul votului. Pe cand, intr-un sistem de genul acesta, chestiunea aceasta ar fi rezolvata. In plus, cheltuielile ar ajunge undeva la 20 la suta din costul actual al Parlamentului”, a tinut sa precizeze Varujan Pambuccian.

Potrivit afirmatiilor sale, parlamentarii ar putea sta in circumscriptii, alaturi de electorat, iar cheltuielile nu numai ca nu ar exceda bugetului Parlamentului, dar ar fi aproximativ o cincime din bugetul anului trecut.

„Parlamentarii ar putea sa ia cuvantul prin video-conferinta, sa voteze, sa nu aiba foarte multe scuze pentru absente”, a adaugat el.

* * *

Bonus:

CMM

Lumeeeee, lumeeee, vino-n pripa, sa vezi ce n-ai vazut, drama femeii cu barba. Circul de stat Globus prezinta in premiera, un numar fabulos. Lumeee, lumee si pooooopor, nu ratati. Numai si numai in arena circului de pe puntea (b)Arcei lui Goe, puteti vedea un spectacol de gala, poate ultimul inainte de plecarea in turnelul final al Potopului Lumii, cu un numar senzational: duet cu porci de Guine(e)a (-Bissau). In premiera mondiala purceii de Guineea Bissau – CMM si Radu Humor, travestiti in hermine imaculate, se scarpina reciproc pe spate si se cauta de paduchi pe burta. Sunt blajini, lacaramosi, timizi, tandri, si infintit intristati de rautatea lumii, care-i necajeste râvnindu-le blanutele si puritatea. Cu netzarmurita bunatate, intr-un ultim gest, ei, porcii de Guineea, ii iarta pe agresori, oferindu-li-se ca ofranda. Lumeee, lumee si poooopor nu rata… scena finala a imbratisarii si sarutului frantuzesc, intr-un numar de circ senzational, cu porci.

Pacat ca nu-i si poetul Abalaru aici ca sa va vada. Sunt sigur ca s-ar emotiona pana la lacrimi si ar vibra pana la cer, integrandu-se astfel spectacolului lumii.

Mitzaa Biciclista, l-a ratat pe Radu Humor. I-a facut la un moment dat, o (singura) data, curte teribila, dar cu o floare nu se face primavara si iata ca rivala domiei sale – CMM – l-a adjudecat, folosind o strategie mai invaluitoare, de tip paianjen. Acuma n-ar trebui sa sufere prea tare pentru ca pe (b)Arca lui Goe (spre deosebire de a lui Noe) sunt admise nu numai perechi de pasageri ci si orice fel de alte Uniuni Liberale precum si candidati intependenti ori doamne singure ude mereu. Libertatea de expresie si de impresie incurajeaza orice fel de concubinaj politic sau psihedelic. Daca va fi interesata de un menaj a trois, alaturi de cele doua hermine orfeline (caci dl.AVP, timid fiind, baiat de la tara de…, va refuza sa intre in combinatie) tanti Mitzaa va putea incerca sa coaguleze o noua coalitie. Sunt sigur ca Radu Humor ar primi-o bine (la cat de singur e si dornic de majoritate), iar cu CMM va trebui sa se ia… la trântå dreapta, proba  in care dansa este favorita (cel putin fata cu outsider-a CMM). Nu se teme de trântå. Dar… desigur ca o eventuala preferinta pentru un destin individual, solitar sau deloc, va fi respectata cu sfintenie, in contextul libertatii de expresie, de impresie, de jure si de facto prezenta pe (b)Arca lui Goe, arca ce nu pune niciodata nicio piedica in calea fericirii nimanui.

Lume, lume… a venit potopul acela atat de asteptat. Fluviala CMM. Situatia a fost scapata de sub control. Ne aflam in stare de asediu. Declaram stare de necesitate.

I-atata verde fluvial in jur, si brotacel si prazuliu, in comentarii…

…si presarat din loc in loc de cate-o floricica portocalie de råduc, incat ma-ntreb in sine-mi, oare vine primavara? Sau vine Potop pe cuprins? Potop cu ape verzi in revarsari. Noian de verde. Incaruntzit amor. Licheni ce-au napadit carena. Printre alte alge. Oooo, tu nici visezi båtrâno… câte-n cale mi s-au pus! (in nostra arcae multe cale sunt). Aparent fara nicio legatura (cu nimic) tanti Mitzaa, abandonand momentan caile Domnului, inspiratata de Jocurile Doamnei se lasa prinsa in tertipurile Domnului 1 si 2, 3 si…

* * *

Dupa votul ca o aventura de o noapte, cei trei muschetari au plecat la taiatul porcului, stiind bine ca macelarul ii citea pe rusi, practicand consecvent ideologia ca incultura (nu ca cacofonie), lasand niste intamplari cu scriitori, pe alta data, pentru cand vor putea pendula liber intre influenta si manipulare. Deocamdata la sorici inainte. Fiarba tzuica-n cupe… Asta v-o doresc.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , | 70 Comments »

Basescu politic – Ultima halta

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 30, 2012

Fraţilor! (toţi se-ntorc şi-l ascultă.) După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp înainte de Crimeea? Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia!… 

Impotriva demonstrantilor (huligani, golani, whatever) Ceausescu a timis armata (sa-i impuste), Iliescu a chemat minerii (sa-i ciomageasca), Constantinescu i-a descurajat aprioric cu cei 15000 de lefegii (specialistii din dotare), iar Basescu (incununarea) ii aṭâṭă in contra lor pe intelectualii societatii civile de calitate… (sa-i ironizeze), pentru ca la altceva si/sau altcineva oricum n-ar mai avea la cine/ce sa apeleze, intrucat restul poporului si-a facut deja datoria si nu mai trebuie deranjat. Ca nu-i frumos. Si inca ṭe deranj neicusorule.

Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional!

In Romania post-moderna, cel mai bun politician al fix ultimului sfert de secol (va rog sa calculati anii) este indubitabil Ion Iliescu, singura entitate dâmboviṭeana 100% politica. Animalul politic, intact conservat, care-l are in posesie pe cetateanul Ion Iliescu, trebuie sa fie in teribila suferinta in prizonieratul decrepitudinii gloabei bolsevice. Ce mare animal politic va muri odata cu dânsul. Pacat c-a fost prost orientat. Deh, ale tineretii valuri. La polul opus, partajînd insa cu Ion Iliescu anumite canalele oculte de cumunicare cu masele (nu cu poporul, dar ce-i poporul oricum nu se stie) se afla cel mai slab politician din istoria politica a Romaniei si anume, doamnelor si domnilor, Traian Basescu. In fapt, comandantul Traian Basescu nici nu este politician, pentru ca dumnealui nu face politica ci direct istorie (nu-i momentul sa intram in detalii). Succesul sau in politica si diplomatie s-a datorat intr-o mare masura, dati-mi voie, tocmai faptului ca n-a facut politica si diplomatie, cu exceptia celui mai recent discurs, sugestiv intitulat „interventie cu romani”, care este unul eminamente politic. Din pacate insa acesta este un discurs politic al unui neofit, novice in aceasta meserie, care-i este si asa in contra naturii si si formarii sale profesionale. Un politician este un om (ca toti oamenii) care prin excelenta trebuie sa minta. Sa minta cu seninatate, cu dezinvoltura, consistent, cu o oarecare coerenta, nu doar un ins capabil sa navigheze printre minciuni dar si capabil sa-si inghita propriile adevaruri si sa le uite. E in fisa postului. Faptul ca Traian Basescu a acceptat sa se auto-cenzureze, sa renunte la introducerea unor sinceritati specifice in acel discurs memorabil (istoric am putea zice), rezumandu-se sa spuna excat ceea ce trebuia spus in contextul politic (cat se mai putea spune), poate avea efecte colaterale dintre cele mai toxice asupra sa, ca personaj pseudo-politic aflat si asa, de ceva vreme, intr-un soi de agonie existentiala, rezultat al surmenarii care l-a vlaguit pana aproape de epuizarea completa. Ramane de vazut daca va accepta (in cazul in care va mai avea de ales) sa joace pana la capat rolul „El Cid” sau va alege o alta varianta de intrare/iesire (d)in istorie. Alta decat prin politicianizare si martiraj.

Dar sa nu ne risipim prematur in cuvinte mari. Nu despre asta era vorba. Nici macar despre acele sinceritati nerostite in istoricul discurs politic, sugestiv intitulat „interventie cu români” nu era vorba, desi ar merita, asa de dragul maieuticii, sa facem unele speculatii in aceasta directie.  Atunci ce era? Ce era, ce era? Oameni in toata firea si nu ne dam seama ce era. Iata ce era. Traian Basescu este de vreo zece ani personajul central, principal, unicul ṭar media al ṭarisoarei noastre. El este Zeus. Faptul ca nu s-a tinut de politica si n-a umblat cu diplomatie (pana acum cel putin), nu poate explica integral aceasta postura suprarealista, de Godot sosit pe meleag. Implinirea a ce mai lipseste de la explicatie consta in faptul abilitatii sale innascute de a acumula capital politic prin empatie si sublim/are de la felurite categorii de indivizii, care s-au aratat gata sa-l venereze, sa-l idolatrizeze in postura de politician, gata sa-l crediteze cu puteri magice si sa-i ofere astfel putere. Macra, in stare pura. Nefiind vorba doar despre mofluji si ciumpalaci ci de categorii mai numeroase care puse cap la cap au compus ṭara (ce vorba mare) asa se explica domnia politica  a acestui politician foarte slab. Slab, slab dar caruia ii port insa o admiratie speciala in calitatea sa de d.Goe, rasfatat de toata lumea. As fi vrut sa pot da nume si/sau definitii acelor categorii specifice de fani ai presedintelui Basescu, doamnelor si domnilor, dar asta nu-i o sarcina prea simpla. Asa ca am preferat sa le schitez prin exemple, prin componenta. Poate vom reusi sa dam un nume si o definitie fiecarei categori. In fiecare categorie (cu exceptia Categoriei D.) listele sunt deschise. Fiecare dintre cei intamplatori prin zona poate propune membri noi in fiecare grup, din randul persoanelor publice sau anonimi cu renume virtual. La urma urmelor, fiecare se poate reagasi intr-o categorie anume a fanilor lui Basescu, toti oamenii presedintelui. Tu in ce categorie intri?

  • Categoria A.
  1. Mircea Badea
  2. Victor Ciutacu
  3. Valerian Stan
  4. Crin Antonescu
  5. Victor Ponta
  6. Robert Turcescu
  • Categoria B.
  1. Dorin Tudoran
  2. Vasile Gogea
  3. Liviu Antonesei
  4. Florin Iaru
  5. Tudor George
  6. Serban Foarta
  • Categoria C.
  1. Sorin Ovidiu Vantu
  2. Dan Voiculescu
  3. Ion Iliescu
  4. Adrian Nastase
  5. Dinu Patriciu
  • Categoria D.
  1. Alina Mungiu Pippidi
  • Categoria E. 😉
  1. Andrei Plesu
  2. Mircea Cartarescu
  3. Gabriel Liiceanu
  4. Horia Roman Patapievici
  5. Andrei Cornea
  6. Mircea Mihaies
  • Categoria F+.
  1. Vladimir Tismaneanu
  2. Sever Voinescu
  3. Cristian Preda
  • Categoria F-.
  1. Viorel Padina
  2. Sorin Iliesiu
  3. Sorin Cucerai
  4. Mihai Rogobete
  5. Mircea Geoana
  • Categoria G.
  1. Traian Ungureanu
  • Categoria H. Captivii PSD (ai lui Ion Iliescu)
  • Categoria ICaptivii OTV (80% din populatie)
  • Categoria J. Cei 18% dinte cetatenii cu drept de vot care mai au incredere in Traian Basescu
Si cu asta cred ca n-a mai ramas nimeni pe dinafara (nici macar in afara tarii), 22 de milioane-n cap, (coane Fanica, poate, unul, doi sa-i fi doborat vântul, dar oricum mult sub marja de eroare) cu totii fani 100%  ai uluitorului Traian Basescu si suporteri dedicati ai mitului omonim. Traian Basescu  fiind alaturi de I.L.Caragiale dintre aceia care pot primi oricand (dar numai postum) titlul de „contemporani cu care ne mândrim” va ramane in galeria personalitatilor istorice marcante. Este in mare masura meritul sau, dar nici meritul nostru al fanilor sai de toate orientarile politice si de toate anvergurile intelectual-artistice nu este unul de neglijat. Vivat.

***

Sugestii pentru denumirea si definirea cat mai sintetica a categoriilor si/sau adaugiri pentru completarea listelor deschise, se primesc de Luni pana Vineri, intre orele 9:00 – 17: 00 la sediul Arcei din strada Ararat (sau Arafat) din Clalifat. In pauza de pranz se servesc bauturi racoritoare si energizante.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 17 Comments »

Cartea lui Niki

Posted by Arca lui Goe pe septembrie 15, 2011

Rebeliunea Minerala si povestile care nu-s povesti.

Cartea lui Niki

Nu-i poveste ceea ce păţii nici de o săptămână. Vineri ce trecu. La ospăţul de pomenire, după ceremonia de înmormântare a unuia dintre bunii mei prieteni, când, împreună cu doi tot atât de întristaţi amici, trăgând scaunele pentru a ne așeza la una din mese, dădurăm de o carte franțuzească uitată de vreun îndurerat al răposatului care fusese, probabil, omagiat sau comemorat înainte. Tufă nu de Veneţia, ci de franceză, amicii nu se dovediră curioși nici în privinţa numelui autorului, titlul mai lung disperându-i. Oarecum șugubăţ rămăsesem din seara priveghiului, convenind și cu cei prezenţi să creem atmosfera plăcută defunctului – bonom-ludic și calamburgiu hâtru. La ultima de necrezut atunci întâlnire, (ș)mi-a bătut obrazul cu zgaiba pansată a unei aluniţe rupte accidental, care n-a mai vrut , decât cu preţul vieţii lui, în cele din urmă, să-i treacă. Întârziasem fără niciun motiv. Cum, tot fără niciun motiv, unul dintre comesenii de a doua zi, în pline ravagii ale anectodelor de la priveghi, cășunase, târâindu-mă-ntrun cotlon teleologic, taman când îmi era moartea mai dragă: dacă și câte semne ale existenţei – Poate, fiinţei, l-am corectat – divinităţii am avut parte? Cu mecla de prost am ieșit nu o dată la liman din puhoaiele criozităţii retorice, de data aceasta pentru a o lăsa moartă – mă rog, însăşi situaţia cerându-mi să fiu de bon ton.

Celălalt amic – persoană importantă – readactorul șef al unei reviste literare bucureștene, zisese c-ar sta doar cu mine, mai având și altele de tăinuit, până la trenul care-l înturna peste numai o oră, vădit stânjenit fiind, la rându-i, de incontinenţele escatologice ale priveghetorului meu prim amic. Pe care nici fasolea bătută, nici sarmalele cu orez ale postului nu l-au zăticnit. În toiul rezumatului ultimei sale cărţi – despre cum îi dădea el în gât pe ăi care o tăiau peste Dunăre în Jugoslavia, transfigurându-și nemernicia în cum și-a pus pielea-n băţ să-i ajute – i-am plasat un ”t-en gură!” între buzele căscate în A, și am uşchit-o.

Despre cartea lui John Irving, Liberte pour les ours, în varianta franceză e vorba, picată nu numai din senin pe acel scaun, ci şi din acea altă lume a literaturi americane. Miştocar, pontos şi totuşi rafinat, Irving mă flatase acum aproape treizeci de ani cu subtilitatea umorului său, într-atât, încât, dorindu-mi la rându-mi să fiu autorul unei asemenea giuvaericale, l-am convins pe, vai, azi defunctul Niky s-o citească, dându-i iresponsabil parcă de înţeles că iluziile mele scriitoriceşti s-ar spulbera dacă n-ar citi-o. De fapt, ce mai tura-vura, intenţia plagiatoare mi-o mărturiseam înspre uşurare, tare râvnind, măcar prin gustul dovedit, să mă bag singur în seamă ca om de spirit. Mai rău: cartea nu era nici a mea, ci-mi fusese, mai mult ca sigur, cu aceleşi intenţii vârâtă sub nas, de o admiratoare, care se înfrupta din luxurianta bibliotecă a tatălui său, profesorul ce-şi uita leafa toată la cărţi. Şi, la telefonul pe care i l-am dat imediat ce m-a dezmeticit revelaţia, mi-a confirmat: Asta-i, măgarule, cartea, de care m-ai făcut mincinoasă, că nici nu ţi-am dat-o – cum, adic-o să mi-o dai pe lumea ailaltă ?

Dac-aş recapitula, putând, odată croiţi de-ntâmplare, să-mi prenumesc protagoniştii, cu Gelu m-am regăsit, fără să-mi dau întâlnire, fără să mă mir, că, unde trebuia să fie deja în capitală, taman cobora din taxiul care era cât pe-aci să-mi calce pantalonii pe mine. Grăbiţi, ca mai toţi înspre finalitate, ne-am randevuzat într-o cofetărie, unde el mai spera să rateze bosumflarea unei doamne pe care o întârziase, iar eu să descind triumfător cu buchetul de pătrunjel şi mărar, adică cu scut, de la piaţă. Care doamnă n-a mai putut fi întâlnită decât pe un scuzăcios telefon: Doamnă – o trombonea Gelu – nu-mi iert ratarea ocaziei de a vă fi întâlnit, pa-ram-pam-pam, fiindcă madam fusese punctuală, dar în altă “locaţie”, cu exact neicanima de “bărba-tu-miu”, de încurcă-fire.

Alo, Gelule, nu-i poveste ce păţii. – Rebeliunea Minerala / 15 Septembrie 2011.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 23 Comments »

Mici

Posted by Arca lui Goe pe iunie 21, 2011

Prin bunavointa navigatorului anonim Rongo am intrat in posesia unei retete fabuloase, publicata, dupa cum ni se spune, in revista Timpul. De pe timpuri.

Iata deci ce se poate face cu materie in timp si spatiu. In Universul A.

CARUL CU BERE – Reţeta de mititei, Bucureşti, la 16 Iunie 1920

Onorate Domnule Ofiţer!

Pentru căci fiecare vizită a Domniei voastre, ca şi cu 20 ani în urmă cele ale tatălui Domniei voastre, dimpreună cu cinstitul Conu Iancu Caragiale este, pe lângă onoare, şi un deosebit eveniment pentru localul nostru, vroiesc să dau la rându-mi dovadă de cavalerism, împărtăşindu-vă la dorinţa onoratei Dumneavoastră soţii, Doamna Măriuţa Baciu, reţetarul de preparare ai mititeilor noştri, care, după cum bine ştiţi sunt cei mai lăudaţi din tot Bucureştiul. Astfel dau dovadă de încredere în Domnia voastră spre a nu trăda nicidecum secretul delicioşilor noştri mititei, secret pe care la rândul meu l-am primit de la marele Maestru Gastronom D-l Tică Preoteanu, antemergătoriul meu la conducerea bucătăriei Carului.

Adresez aceieaşi rugăciune şi onoratei Dumneavoastră soţii, Doamnei Măriuţa, celei mai desăvârşite amfitrioane pe care sunt bucuros să o fi cunoscut. Perfecţiunea seratelor de cină din casa Domniilor voastre, la care, mulţumesc lui Dumnezeu, am fost poftit, mi-au determinat hotărârea să va divulg taina celui mai de preţ preparat culinar care ne cinsteşte numele în capitală, în ţara întreagă şi în străinătate.

Mititeii sunt un produs culinar din carne de vită, în stare finită de şapte până la opt centimetri şi la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ori ca o gustare între mese la o halbă de bere, ori ca entrée, ori ca fel de mâncare de sine stătătoru. Ei îşi au originea în Balkan, provenind din Serbia , dar se întâlnesc şi în Grecia şi Turcia, de unde au fost preluaţi de bucătăria românească. Cum le spune şi numele, sunt nişte rulouri mici, fiind şi numiţi astfel: mici, în Regat, din carne cu mirodenii, având menirea să încânte gustul mesenilor.

Se servesc numai proaspăt prăjiţi pe grătar de jar, fie cu tacâm, ori la scobitoare sub formă de gustare, alături de chifle proaspete ori felii de franzelă, cu Mutard de Dijon sau muştar picant şi aromat, după preferinţă şi cu sare şi ciuşca.

Doar şi numai aşa veţi obţine mititei savuroşi cum se zice ca numai la noi sunt. Cunosc mulţi din aşa numiţii gastronomi prin birturi şi bodegi mai ales prin mahalale, care din neştiinţă ori din spirit de falsă economie înmulţesc aluatul de mititei cu alte soiuri de carne de porc, cal ori oaie. Afară că scad mai puţin la prăjit decât ca cei de carne de vacă, nu au pe departe gustul şi savoarea mititeilor adevăraţi. O greşeală mare mai este şi zgârcenia la condimente, mai ales la usturoiu şi piperu. Mai cu seama usturoiul este partea dominantă a gustului atât de specific al mititeilor. Sunt fericit sa dezvălui Doamnei Măriuţa acest mic secret, pe care ştiu ca nu îl va da mai departe, aşa cum nici eu nu-l voi dezvălui decât urmaşului meu Maitre Cuisiner când îmi va lua locul la Caru cu Bere! Mititeii preparaţi de Dânsa sunt extrem de gustoşi, dar simţul meu gustativ mi-a dezvăluit imediat lipsa coriandrului, a anisului stelat şi al chimionului turcesc. Cu aceste mirodenii, mititeii Doamnei Măriuţa vor fi inegalabili! Va aştept luna viitoare când va întoarceţi cu regimentul din manevre, dimpreună cu Domnii Ofiţeri Dinu şi Vatache spre a savura o tavă de mititei şi câteva halbe împreună! Dorindu-vă sănătate, voie bună şi noroc, vă rog a-i transmite umile sărutări de mâini Doamnei Măriuţa, cea mai desăvârşită gospodină şi Doamnă din înalta societate! Dumnezeu să va ajute!

CARUL CU BERE – Reţeta de mititei, Bucureşti, la 16 Iunie 1920

Se ia cărniţă de vacă de la gât, fără a se îndepărta grăsimea şi se dă de două ori prin maşină, pentru a se mărunţi cât mai bine şi cât mai uniform.

Dacă va fi carnea prea slabă, se va adăuga ceva seu de vacă sau din lipsa acestuia chiar de oaie, ca la 100 până la 150 de grame pe fiecare kilogram cântărit de carne. Nu se va lua în nici un caz slăninuţă, costiţă sau carne de porc, care nu fac decât să strice gustul şi să ia din minunata savoarelor a mititeilor.

Se fierbe o zeamă din oase de vacă cu măduvă, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiece kilogram de carne.

Se pregătesc pentru fiecare kilogram de carne mirodenii şi condimente după cum urmează:

8 grame de piper proaspăt pisat marunt
12 grame de cimbru uscat pisat marunt
4 grame de enibahar pisat mărunt
2 grame de coriandru pisat mărunt
2 grame de chimion turcesc pisat mărunt
1 gram de anis stelat pisat mărunt
8 grame de bicarbonat de sodiu
1 linguriţă de zeamă de lămâie
1 lingură de untdelemn
1 căpăţână buna de usturoi aromat şi nu din cel iute

Se frământă carnea într-un vas pe măsură timp de un ceas, adăugând la început bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de lămâie. Jumătate din zeama de oase şi toate celelalte condimente, afară de usturoi, se adaugă treptat, uniform şi puţin câte puţin. Amestecul se acoperă şi se dă la gheţar o zi şi o noapte, după care se scoate, se lasă câteva ceasuri la dezmorţit şi se mai frământă o dată preţ de o jumătate de ceas cu restul de zeamă de oase dezmorţită.

Se face un mujdei de usturoi cu apă călduţă dintr-o căpăţână pentru fiecare kilogram de carne, care se lasă la tras o jumătate de ceas. Se stoarce mujdeiul de usturoi într-un tifon, se adaugă sucul de mujdei şi se mai frământă odată amestecul preţ de un sfert de ceas.

Se dă din nou la gheţar până a doua zi. Preţ de trei ceasuri înainte de a fi prăjiţi şi serviţi mititeii, se scoate amestecul de la gheţar, pentru a se încălzi şi muia; după trei ceasuri sau când s-a dezmorţit amestecul, se formează mititeii ca de un deget mare lungime şi ca de două degete grosime, se ung cu untdelemn pe toate părţile şi la capete şi se lasă sa stea la zvântat un ceas.

Se prăjesc pe jar iute de lemne sau cărbune, ungându-se din când în când cu mujdei, aşa ca sa prindă o crusta rumenă de jur împrejur. Gratargii noştri întorc fiecare mititel doar de trei ori până este prăjit.

La prăjit mititeii vor scădea puţin, de unde şi denumirea lor, sau cea de mici. Nu se lasă să se pătrundă, ca să nu se usuce sucul care conţine savoarea condimentelor.

Daca se prăjesc la foc prea mic, mititeii scad prea tare, se usucă, lapădă tot sucul aromat şi devin seci.

Pofta

O tempora: 21 Iunie 1979.

Posted in 0ricine-0ricând-0riunde | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: