Djokovic, who holds some strange pseudoscientific beliefs, remains defiantly unvaccinated against COVID. You may recall that last year, his stubbornness led to a drawn-out international incident before the Australian Open, which ended in his deportation. Since then, the pandemic has (largely) receded, and pretty much every country on earth has given up on trying to mitigate COVID spread. Even Australia, which maintained some of the strictest COVID policies in the world for two years, awarded Djokovic a visa to play this year; he received a warm welcome and proceeded to win his 10th Australian Open.
But the U.S., alone among major tennis destinations, continues to bar unvaccinated travelers from its shores, despite the unclear-at-best benefit of doing so. Djokovic couldn’t play in the U.S. Open last year, and six months later, as the American hardcourt season gets underway, he still can’t travel here. Now, lawmakers are getting involved. Djokovic recently applied for a waiver to play in the Miami Open, a Masters 1000 event that begins on March 19, and Florida’s Republican senators, Rick Scott and Marco Rubio, are pleading with President Biden to grant it on economic grounds etc, etc, etc…
În teoria haosului, efectul fluture este sensibilitatea dependenței față de condițiile inițiale, în care o mică schimbare într-un loc dintr-un sistem neliniar determinist poate duce la diferențe mari într-o stare târzie. Numele efectului, inventat de Edward Lorenz, este derivat din exemplul teoretic de formare a unui uragan care este condiționat de faptul dacă un fluture îndepărtat a bătut sau nu din aripi în urmă cu mai multe săptămâni.[1]
Deși efectul fluture poate părea a fi un comportament puțin probabil, acesta este expus prin sisteme foarte simple. De exemplu, o minge plasată pe vârful unui deal poate coborî la vale în orice direcție în funcție de, printre altele, mici diferențe ale poziției sale inițiale.
Efectul fluture este o figură de stil comună în ficțiune, în special în scenariile care implică călătoria în timp. În plus, operele de ficțiune care implică puncte de la care povestea diferă în timp datorită unui eveniment aparent minor, ducând la un rezultat semnificativ diferit față de cazul în care nu ar fi avut loc aceea divergență, sunt un exemplu de efect fluture.
Undeva, într-un pampas, un fluture bate o dată din aripi. In cealaltă emisferă a planetei se iscă un uragan. Ar părea absurd, ilogic, periculos, să crezi c-ar putea exista vreo relație de cauzalitate sau vreo corelație oarecare, între bătaia din aripi a fluturelui si declanșarea (ca o consecință) a uraganului… si totuși, în genere așa se petrec fenomenele meteorologice în sisteme de complexitatea si dinamica atmosferei unei planete. Declanșarea unor fenomene cu anvergură catastrofică se petrece în marja de acțiune a unor factori de o micime uluitoare. Puțin de-i mai puțin si câte lumi se pierd. Desigur că energia uraganului nu vine din aripa fluturului, dar aportul acestei bătăi din aripă, în sistemele dominate de complexitate si haos, poate fi factorul declanșator, exact necesarul de energie întru amorsarea uraganului. Planeta s-a umplut de fluturi. Omenirea are fluturi în stomac. Pe o arenă sportivă un tenismen nu este lăsat să joace tenis. In altă emisferă a planetei persistă un război devastator.
Champion’s Glory: Novak Djokovic’s Triumphant Rise to a 10th Australia Open Title
Triumful campionului: Înălțarea victorioasă a lui Novak Djokovic la al 10-lea său titlu la Openul Australiei
Tis a tale of tennis grandeur, of skill and grace, Where Novak Djokovic, in form and pace, Claimed his tenth crown in Australia’s land, And thus, his 22nd Grand Slam doth stand.
The court was set, the stage was bright, And all did gather with great delight, To see the best in tennis play, And decide the victor of this day.
The first set saw both players strong, With shots that echoed clear and long, But ‘twas Djokovic who had the lead, And took the first set with skill indeed.
The second set was closely fought, And both players struggled naught, But the Serbian proved his might, And took the second set with great delight.
The third set saw the challenger rise, With shots that seemed to reach the skies, But ‘twas not enough, for Djokovic was wise, And held his ground with poise and grace, to his prize.
And thus, with victory in hand, Djokovic took his tenth command, Of Australia Open, a great feat, And a reminder of his tennis mastery, complete.
So let this tale be told with pride, Of a champion, strong and tried, Who proved his worth on tennis’ court, And solidified his place in sport.
Este o poveste de grandoare a tenisului, de abilitate și grație, Unde Novak Djokovic, în formă și ritm, A revendicat a zecea sa coroană în țara Australiei, Și astfel, al 22-lea său Grand Slam se înalță.
Terenul era setat, scena era strălucitoare, Și toți s-au adunat cu mare bucurie, Pentru a vedea cei mai buni jucători de tenis, Și pentru a decide câștigătorul acestei zile.
Primul set a văzut ambii jucători puternici, Cu lovituri care răsunau clare și lungi, Dar a fost Djokovic cel care avea avantajul, Și a luat primul set cu pricepere într-adevăr.
Al doilea set a fost disputat strâns, Și ambii jucători au luptat fără oprire, Dar sârbul a dovedit puterea sa, Și a luat al doilea set cu mare bucurie.
Al treilea set a văzut urmăritorul în ascensiune, Cu lovituri care păreau să atingă cerul, Dar nu a fost suficient, pentru că Djokovic era înțelept, Și și-a păstrat poziția cu măiestrie și grație, către premiul său.
Și astfel, cu victoria în mână, Djokovic a luat a zecea sa comandă, La Openul Australiei, o performanță mare, Și un amintitor al măiestriei sale la tenis, complet.
Așa să fie povestită această istorie cu mândrie, A unui campion, puternic și încercat, Care a dovedit valoarea sa pe terenul de tenis, Și a solidificat locul său în sport.
Sonet by William Shakespeare Redivivus, translated by Goe the Cronicar. 🙂
Continuăm să ne aflăm în zodia entropiei inexorabile, guvernați de legile teoriei haosului si de efectul fluture, condiții ideale pentru o repudiere discretă dar eficientă (sine die) a nefericitului demon al lui Laplace, aflat în mare pierdere de viteză si de relevanță. Pandemia s-a uzat moral, iar restricțiile au fost în mare măsura abandonate, abolite, îmblânzite, suspendate si lăsate să cadă în desuetudine, uitare si iertare. In acest context, dublat brutal de un altul in derulare (…), continuă aparent inexplicabil discriminarea, hărțuirea, marginalizarea si persiflarea celui mai mare tenismen al planetei, Novak Djokovic căruia i se interzice participarea la turneele master în SUA (California si Florida) si continuarea carierei, sub motivul că sportivul a ales liber să nu accepte inocularea unui vaccin în propriul sau corp. Ceața care împiedică distingerea grozăviei plenare a acestui fapt se va ridica vreodată, cândva, dar în speța de față va fi prea târziu si inutil. Desigur, cunoaștem „argumentele” detractorilor lui Novak Djokovic (si satisfacțiile cu care asistă la întâmplare), si intuim de asemenea reacțiile spontane ale multora, din multe game, care vor zice: „Ia uite-l si pe ăsta. Planeta arde si baba se pieptănă„. Ei bine o parte din focul care mistuie planeta este rezultatul prin efect fluture al arogantei si inconștientei celor care au făcute posibile asemenea manifestări aberante. Dictatorul dement care a decis invadarea unei țări, distrugere, moarte, teroare, în plin secol al XXI-lea, se bucură de aprecierea si suportul moral (mai mult sau mai puțin discret) al multor omuleți invizibili de pretutindeni (inșii statistici, păstrătorii entropiei)… fără de care dictatorul, chiar dictatorul, de mult ar fi murit. Starea în care se află acești suporteri anesteziați, autiști, si triști ai dictatorului este alimentată, printre altele, si de aroganța si inconștiența celor care întrețin si promovează aberații precum aceasta prin care cel mai mare tenismen al tuturor timpului este împins în afara arenei. Continuăm să ne aflăm în zodia entropiei inexorabile, guvernați de legile teoriei haosului si de efectul fluture, condiții ideale pentru o repudiere discretă dar eficientă (sine die) a nefericitului demon al lui Laplace, aflat în mare pierdere de viteză si de relevanță.
“In the end, we will remember not the words of our enemies, but the silence of our friends”. M.L.King
Partea cea mai trista a afacerii „Djokovic interzis la Melbourne” constă în atitudinea adoptată de către ceilalți tenismeni, de organizatorii turneului si de ceilalți oameni din tenis, în fața abuzului politic al guvernului de la Camberra si a dramei sportivului. Un tenismen a fost împiedicat, prin decizia arbitrară a unor politicieni, să participe la o competiție sportivă la care avea toata îndreptățirea să participe, iar reacția celor din lumea tenisului a fost tăcutul in cor si/sau scheunatul cu zâmbre în contra victimei. Trăim în lumea în care trăim, o lume in care primează interesul personal, o lume a obedientei si conformismului, a fricii de a te manifesta liber si sincer. Suntem atât de obișnuiți si de contaminați de spiritul acestei lumi penibile încât nu realizam cât de grotescă, cât de înfiorătoare este atitudinea afișată de cei din lumea tenisului: un silențium lugubru, aprobator, indiferent. Guițatul grotesc al politicienilor si al gloatelor de contestatari ai lui Nole mai vechi si mai noi, rămân simple zgomote de fond. Liniștea celorlalți e sumbră. In afara lui Nick Kyrgios si a lui John McEnroe care si-au manifestat empatia si susținerea pentru Novak Djokovic, ceilalți, când n-au fost pur si simplu goarnele politice ale oficialităților, poziționându-se de partea stupidă a lumii care promovează abuziv discriminarea celor nevaccinați, au tăcut pur si simplu mâlc. Au stat în banca lor, si-au văzut de treaba lor si s-au bucurat în sinea lor de necazul lui Nole si de faptul că au ei înșiși șanse mai mari în competiție prin eliminarea forțată a numărului unu in tenisul mondial. Nu zice nimeni c-ar fi trebuit să se răscoale, să boicoteze, să demonstreze, să facă revoluție. Era suficient să manifeste empatie, solidaritate, regretul pentru drama colegului lor, si pentru diminuarea spectacolului sportiv, pentru știrbirea frumuseții întrecerii produsă prin aceasta eliminare lipsita de fair-play, făcută fără nicio legătură cu sportul. Au ales să fie o turmă cuminte si discretă, dispusă să-l ignore sau să-l acuze pe Novak Djokovic. Nimeni nu a îndrăznit, nimeni nu a catadicsit să-i scrie un mesaj de încurajare, nimeni nu a venit măcar să-l salute pe Nole, în zilele cât a fost admis de judecător în complexul sportiv, ca si cum ar fi fost vorba de un ciumat, de un infractor, de un proscris. Iar acest lucru nu tulbură pe nimeni. Nu miră pe nimeni. Ca si cum nimic nu e mai firesc. Nimic mai normal, in lumea in care trăim. Lumea singurătății lui Nole. Lumea singurătății fiecăruia.
Acum câțiva ani, cand Novak Djokovic a câștigat finala de la Melbourne în dauna mai tânărului Dominic Thiem, adjudecându-si (la vremea aceea) al șaptesprezecelea turnau de mare slam, mă gândeam că Novak e cel mai bun din lume, că a cam demonstrat ce era de demonstrat (chiar având mai puține trofee decât rivalii Rafa si Federer), că a câștigat destui bani, faimă, respect, si că desi farmecul tenisului s-ar diminua dramatic fără el, poate că ar fi totuși bine să se retragă, pentru a lăsa si altora, mai flămânzi, mai tineri, mai fără timp, bucuria de a câștigă turnee, faimă, respect, bani, adulație. M-am înșelat. Nu merită adunătura asta de lighioane un asemenea gest. Campionul are dreptate. Trebuie să-si joace rolul si să-si ducă povara până la capăt. Haide Nole!
In acord armonic cu faptul (divers) că „viața este complexă si are multe aspecte„, cruda realitate (cuprinzătoare) are obiceiul pervers de a se manifesta în straturi, adică în planuri paralele, pe care însă „mendrele concretului” le traversează si le transcend adesea. Niciodată o aceeași istorie nu-i doar o (singură) poveste, ci întotdeauna mai multe, iar atunci când te afli pe palierul uneia dintre povesti, în interiorul acesteia, ca să poți deveni conștient de existența celorlalte povești ale aceleiași istorii trebuie să te apleci în afară, si să te uiți în jos si în sus spre… dedesubturi, ceea ce însă este strict interzis. Ni se re-comandă imperios: Nu vă aplecați în afară, pentru că (nu-i așa?) e pericoloso sporgersi. Ca si povestea din filmul lui Nae, întâmplările lui Nole pot si privite si povestite din diferite unghiuri, cui o sta să le asculte, ca ilustrare ingenuă a faptului că, inevitabil, întotdeauna viața bate filmul. Alternativ recomandăm și obiceiuri de nuntă la cangurii șchiopi. Epopeea abuzurilor uluitoare ale guvernului australian împotriva cetățeanului Novak Djokovic este doar o față a poveștii, din care aflăm cu uimire că astfel de lucruri sunt posibile si pot fi comise în Australia zilelor noastre. Organizatorii unui turneu de mare slam, găzduit la Melbourne, îl invită pe tenismenul Novak Djokovic să participe la ediția din anul 2022 a turneului, iar guvernul australian îi acordă o viză de intrare (pe baza unui document medical de exceptare de la vaccinare), pe baza căruia cetățeanul să poată intra în Australia. In Serbia oamenii se pregătesc pentru celebrarea Crăciunului, in Australia e cald si bine. Novak Djokovic urează Craciun Fericit familiei si urcă in avion cu destinația Melbourne, simțind-se dator să-i anunțe pe spectatorii de tenis despre sfârșitul incertitudinilor care planau in legătură cu participarea sa la Australia Open 2022. In timpul zborului o parte a opiniei publice din Australia, cu nervii la pământ, după ce a trebuit să suporte timp doi ani tot felul de măsuri aberante ale guvernului, își exprimă indignarea față de idee că cineva nevaccinat ar putea fi admis in Australia. Nevricos, guvernul australian se gândește să se răzgândească pentru a fi in asentimentul maselor electorale, declanșând procedura „tenismen nevaccinat extremă urgență”, prin care decide să-l oprească cu orice preț participarea lui Nole la Australia Open 2022. Prețul nici nu e mare: abuzul totalitar, încălcarea drepturilor fundamentale si umilirea cetățeanului Novak Djokovic, un tip si așa antipatic si arogant, care nu provine din lumea bogaților. Fără absolut nicio bază legală cetățeanului Novak Djokovic i se anulează viza, i se confisca actele si telefonul, i se refuză asistența juridica, fiind interogat si pus in detenție. Abuzul este constatat in justiție la cererea parții vătămate, iar cetățeanul este eliberat, repus in drepturi si acceptat pe teritoriul Australiei. Din păcate abuzul totalitar al guvernului australian nu se încheie aici. Realizând ca nu poate contesta decizia judecătorească si că nu are argumente valide pentru a contesta legal validitatea documentelor prin care Novak Djokovic se află pe teritoriul statului Victoria din Australia, guvernul schimbă strategia pentru a continua abuzul împotriva cetățeanului Novak Djokovic. Invocând o prevedere absolut arbitrară prin care ministrul imigrării poate decide unilateral să refuze unui cetățean accesul in Australia pe baza percepției sale subiective, fără a furniza probe, în legătura cu posibila amenințare la adresa securității statului, guvernul Australiei a decis deportarea cetățeanului Novak Djokovic. S-ar putea spune deci ca, atâta vreme cât lucrurile s-au produs in acord cu anumite prevederi legale (drepte sau nu, cu caracter arbitrar sau nu, nu contează), guvernul australian are acoperire pentru partea a doua a epopeii si pentru decizia finală. Fals. Ministrul imigrării a mințit. Declarația sa este falsă si lovită de nulitate. Ar fi putut eventual avea percepția respectivă înainte ca guvernul australian să-i ofere cetățeanului Novak Djokovic viza de intrare in Australia, si înainte de îmbarcarea acestuia in avion la Belgrad. Dacă n-a avut initial această percepție, iar aceasta s-a format in zilele de dinaintea deportării, chiar si sub aspect legal, ministrul respectiv ar trebui să indice acțiunile cetățeanului care au dus la schimbarea percepției sale. A făcut Nole în aceste zile vreun singur lucru nou, diferit, de cele pe care le făcuse anterior astfel încât ministrul respectiv să nu-l perceapă ca pericol atunci când guvernul australian i-a acordat viza? A făcut Nole in aceste zile propaganda anti-vaccinistă sau altceva în ton cu acuzațiile? Nu. Singurul lucru pe care l-a făcut zilele acestea, de după sosirea in Australia, a fost acela că a contestat abuzurile si tratamentul ilegal la care a fost supus, si că a denunțat în justiție actele ilegale ale guvernului, prin care, in subsidiar, este pusă în pericol imaginea statului australian ca stat de drept, si legitimitatea acțiunilor guvernului. Ministrul o fi perceput el un pericol, dar in niciun caz nu era la adresa integrității Australiei sau a sănătății poporului, ci un pericol referitor la credibilitatea partidului prin prisma apropiatelor alegeri. Să nu uitam însă ca telenovela acțiunilor guvernului australian este doar una dintre versiunile povestii care-l are drept protagonist pe nimeni altul decât pe simpaticul antipatic Nole. Mai există încă o telenovelă, cea a judecații poporului, opinia publică, gura lumii, plus alte câteva drame pe care momentan omitem sa le menționam explicit, trecându-le sub tăcere, la rubrica vai, va urma.
Explicația absenței lui Novak Djokovic de la turneul de tenis Australia Open 2022 nu poate fi redată în enunțuri simple, clare, concise, consistente si necontradictorii. De ce nu joacă Novak Djokovic la Melbourn in 2022? As fi vrut să încep acest articol, ca si cum m-as adresa unui om care obișnuiește să fie spectator al meciurilor de tenis, si care tocmai si-a revenit din comă, din transă sau este întors recent dintr-o călătorie la marginea Laniakea, cu o fraza de genul: Novak Djokovic nu este prezent la turneul de la Melbourne de anul acesta pentru că… Pentru că… O frază care să redea scurt si corect, într-un acord rezonabil cu realitatea, motivul pentru care Nole nu joacă la Australia Open. Care frază ar putea reda cel mai bine realitatea si adevărul? Novak Djokovic nu joacă la Australia Open pentru că nu este vaccinat împotriva Covid-19. Unora li se poate părea că aceasta este o explicație neechivocă, validă (conformă cu realitatea) si/sau o motivație întemeiată pentru a i se fi refuzat participarea. Enunțul însă (cel puțin pe palierul formal al realității) este si fals si aberant. Vaccinarea nu este obligatorie, iar organizatorii turneului nu au condiționat participarea sportivilor pe baza unei dovezi de vaccinare, desi opinia publică este lăsată să creadă aceste lucruri. Novak Djokovic nu joacă la Australia Open pentru că la scurtă vreme după sosirea sa în Australia a fost deportat de către serviciile de imigrare din Australia. Acest enunț, desi este in acord cu realitatea, nu oferă de fapt un răspuns întrebării, ci doar o amânare si loc unor alte întrebări. Voia Nole să imigreze ilegal in Australia? A vrut Nole să intre in Australia fără acte în regulă, fără pașaport sau fără viză? Nu, nimic din toate acestea. Cetățeanul Djokovic Novak, de naționalitate sârbă s-a îmbarcat în avion la Belgrad cu direcția Melbourne, având o viză de călătorie validă emisă de către guvernul Australian si un document valid de excepție medicală pentru vaccinare (în baza căruia de altfel i se acordase viza de călătorie). In aceste condiții, la sosirea sa la destinație, s-au produs primele abuzuri. Autoritățile de frontieră, fără a avea nicio motivație legală, i-au interzis accesul în țară, i-au interzis contactarea reprezentanților legali, l-au interogat pentru circa 9 ore, l-au deposedat de acte si de telefon si l-au plasat în detenție. Aceste abuzuri au fost comise pe fondul sentimentelor de indignare ale unui însemnat procent al electoratul australian, în contextul restricțiilor impuse populației pe durata pandemiei de către guvern si a perceperii prezentei lui Novak Djokovic în Australia ca favoritism si abatere de la respectarea legislației. Guvernului australian i-a fost mai confortabil să acționeze în acord cu percepția subiectivă a electoratului, alegând, în încercarea de a se proteja de furia acestuia, să încalce propria legislație, normele internaționale, drepturile universale ale omului, să comită abuzuri si să aducă prejudicii grave cetățeanului Djokovic Novak. Cetățeanul avea un pașaport valid, o viză validă si un document valid de excepție medicală pentru vaccinare, context în care autoritățile de frontieră nu aveau nicio justificare legală pentru a împiedica accesul lui Novak Djokovic in Australia. Este de stabilit dacă ofițerul de la frontieră, care se face vinovat de aceste abuzuri, a acționat pe cont propriu sau la cererea expresa a superiorilor săi si/sau a altor reprezentanți ai guvernului australian. Toate aceste abuzuri au fost constatate in justiție, la cererea părții vătămate, judecătorul dispunând eliberarea din detenție a cetățeanului si accesul acestuia in Australia. In scopul acoperirii abuzurilor comise, guvernul australian a continuat hărțuirea lui Novak Djokovic, hotărând în cele din urma deportarea acestuia, prevalându-se de o împuternicire arbitrară acordată ministrului imigrației din Australia prin care acesta poate refuza intrarea în țară a unui cetățean prin simplul fapt că el personal, ministrul, consideră în mod unilateral, fără să dovedească nimic, pe baza propriei percepții, că cetățeanul respectiv ar putea constitui o amenințare la adresa securității țării. Respectivul ministru a declarat așadar că: „Prezența domnului Djokovic în Australia poate reprezenta un risc pentru sănătatea comunității australiene, deoarece poate stimula sentimentul anti-vaccinare, ducând la refuzul altor persoane nevaccinate să se vaccineze, alte persoane nevaccinate fiind convinse și mai tare să nu se vaccineze și/sau o reducere a utilizării dozei booster„. Desigur că nu există nicio dovadă în favoarea acestei supoziții, dar prezentarea dovezilor nu a fost necesară. In speța dată apărătorii lui Djokovic nu au avut nici de evidențiat absența probelor, nici de demonstrat netemeinicia acuzațiilor si falsitatea acestor, ci ar fi avut de probat că de fapt ministrul n-ar avea percepția pe care susține c-o are. Acesta a fost procesul lui Novak Djokovic în anul de gratie 2022, care a condus la aplicarea sentinței de deportare, cu binecuvântarea si complicitatea gloatei inepte din Australia si de pe Terra. Întocmai ca pe vremea inchiziției, când vrăjitoarele erau arse pe rug, în uralele mulțimilor isterizate. Novak Djokovic nu participă la turneul de la Melbourne pentru că așa a vrut unul Alex Hawke. Explicația absenței lui Novak Djokovic de la turneul de tenis Australia Open 2022 nu poate fi redată în enunțuri simple, clare, concise, consistente si necontradictorii. De fapt nici nu există o asemenea explicație. Cel mai greu pot fi explicate non-sensurile.
* * *
Mai presus de orice, să-ți fii credincios ție însuti. Probabil că atunci când a inventat acest citat în formă de dicton, marele autor de tragedii Wiliam Shakespeare s-a gândit la Nole.
Tocmai s-a încheiat Australia Open. Turneul a fost câștigat ca de obicei de Novak Djokovic. De mâine ne putem întoarce liniștiți la treburile noastre si la rutina cotidiană. De mâine…
Tocmai s-a încheiat Australia Open. Bis închis. Dreptatea a învins. Dreptatea si adevărul au ieșit la lumină. Răul a fost învins si va fi trimis acasă. Putem în sfârșit să răsuflăm ușurați. Oamenii de bine de pe planetă exultă, sunt împăcați si fericiți. Unii plâng, alții aplaudă. Li s-a făcut în sfârșit dreptate. Si egalitate. Mai ales egalitate. Egalitate si fraternitate. Li s-a dovedit că nu sunt mai proști si mai prejos decât ei înșiși, si că iată totuși mai există o speranță pentru un viitor glorios si luminos al omenirii. Cetățeni ai planetei, dormiți în pace. Omenirea veghează pentru voi. Vestea bună vine din tara cangurilor (în care au fost aclimatizați cu succes si porcii si alte animale de la Fermă), unde de curând a fost evitată, în ultima clipă, o catastrofă umanitară si o epidemie groaznică. Agentul patogen a fost identificat si eradicat după o săptămână de luptă si efort la care a contribuit toată planeta, toată suflarea. Numai uniți vom izbândi. Rămâneți vigilenți tovarăși.
Tocmai s-a încheiat Australia Open. Un cetățean al planetei (un tenismen, un visător), si-a imaginat că are drepturi universale si că poate participa liber la o competiție sportivă. A făcut tot ce a fost omenește posibil pentru a-si împlini visul fără a aduce atingeri demnității, libertății si sănătății nimănui, ale altora dar si ale lui însuși. Omul, care vorba ceea poate fi nimicit dar nu învins (că omul n-a venit pe lume ca să fie învins), crezând că trăim într-o lume liberă (fără proceduri medicale si inoculări obligatorii, forțate) si-a imaginat că fiind sănătos, testat si atestat, ca sportiv, poate participa la o competiție. I s-a demonstrat că nu este așa. Intr-o săptămână. Tie ți se vor putea demonstra acest lucru si altele mult mai ușor.
Tocmai s-a încheiat Australia Open. Turneul a fost câștigat ca de obicei de Novak Djokovic. De mâine ne putem întoarce liniștiți la treburile noastre si la rutina cotidiană. De mâine…
Uneori, venindu-se parca in întâmpinarea dorințelor noastre secrete de a experimenta călătoria in timp, sau dimpotrivă, pentru a face in ciuda dorinței noastre declarate de a ne vedea de timpul prezent si de carpe diem-ul nostru de toate zilele, in viețile noastre, sau in lume, se întâmplă „lucruri ciudate” care ne fac sa credem ca suntem brusc invadați de vremuri străine, secvențele evenimentelor dând fie impresia unor reluări bizare ale unor întâmplări vechi, din trecut, fie senzația ca viitorul nu mai are răbdare si ne oferă cu anticipare un „preview” a ceea ce va să vină. Nimic para-normal aici, doar o simpla (?!) rezonanță emoțională, cu arome temporale (o tempora…), ce ne cuprinde când suntem prinși pe picior greșit, in contrepied (ca-n tenis) de ajustările, actualizările si sincronizările vremurilor cu lumea, operate in contra inerției acesteia, intru aducerea la zi a realității (care este). Bunăoară acum, in zilele din urmă, in lumea tenisului s-au desfășurat doua turnee master, Rogers Toronto/Montreal si WESTERN & SOUTHERN OPEN la Cincinnati, pogorând asupra noastră parcă direct din viitor, pentru a ne oferi un „glimpse”, lăsându-ne să întrezărim cum va arata lumea tenisului în era de după Djokovic-Federer-Nadal. In absenta celor trei corifei vechi, cei noi si-au dat măsura viitorului, lăsându-ne să înțelegem cam cum va arata acesta, avându-i in prim plan pe Daniil Medvedev, Alexander Zverev si Stephanos Tsitsipas ca nouă tripletă de aur, cu Andrey Rublev in postura de veșnic Andy Murray, cu valul italian condus de Matteo Berrettini acompaniat de Jannik Sinner si cei doi Lorenzo (Musetti si Sonego), plus nițel Karen Khachanov, un pic de Denis Shapovalov si Félix Auger-Aliassime, plus oleacă de Reilly Opelka pe hard si de Casper Ruud pe zgură si din când in când, ici si colo, cam peste tot de Hubert Hurkacz. Acesta este viitorul tenisului si nu arată rău după cum s-a văzut cu anticipare in preview-urile de la Toronto si Cincinatti. Cei din noul val al spectatorilor profesioniști de tenis vor avea la ce se uita si din ce să-si aleagă idolii, dar si cei vechi, învingându-si nostalgiile, vor avea la ce căsca gura, pentru a se bucura de tenis, de spectacol, de emoții si desigur pentru a avea ocazia să susțină că da domnule, sunt buni ăștia de acuma dar nu-s nici pe departe cum erau ale Nole-Rafa-Fedex… la vremea lor. Totuși mai e până atunci, mai e, pentru ca, urmează US Open, ultimul turneu de mare șlam al anului de gratie 2021, la care va lua startul liderul mondial al zilei si al tuturor timpurilor, doamnelor si domnilor Novak Djokovic, prezentul. Am zburdat un pic in viitor, dar prezentul se mai prăvale odată in vâltoare. Să ne bucuram asadar cum se cuvine. Începând din 30 August ne întoarcem in prezent, pentru a fi iarăși contemporani cu Novak Djokovic, si martori risipitori ai istoriei de lux a tenisului.
P.S. In mica incursiune pe care am făcut-o (prin vis?!) in viitor (dacă n-oi fi încurcat eu universurile in somn) am aflat cu anticipare, dintr-o poveste, că finala de anul acesta ii va avea ca protagoniști pe Nole si Sasha, cel vechi si cel nou… Mai multe nu vă spun ca să nu stric tot suspansul… Faceți si voi tot ce puteți in acest sens, ca observatori si creatori de realitate. Eu partea mea, mi-am făcut-o ! 🙂 In imagine, Fratele Grimm, autorul povestii: A fost odată ca niciodată, un băiețel în Belgrad…
Unul dintre aspectele majore ale ideii de teleportatre temorala se refera la accesibilitatea si uzabilitatea informatiei din „timpul tinta”. Cu alte cuvinte un experiment se poate considera a fi fiind/fost „o calatorie in timp”, nu atat prin abilitatea de a „transporta” o „masa” dintr-un timp in altul si (eventual) inapoi, ci mai degraba prin abilitatea de a accesa informatii din timpul tinta si de a le face disponibile in timpul sursa (cel in care a fost initiata calatoria). Transportarea unei mase oarecare oricat de mica ar fi fiind, va crea perturbatii si va altera (poate dramatic), spatiu-timpul vizitat si pe cale de consecinta si pe cel original, oferind acestei mase sansa de a se implica activ in cursul evenimentelor, alterandu-le, scimband trecutul si pervertind viitorul. Calatoriile in timp, in interiorul unui aceluiasi univers, presupun o pasivitate totala pe durata calatoriei si o absenta desavarsita a oricarei interactiuni intre vizitator si locul-timpul vizitat. Vizitatorul trebuie sa fie o cvasi-prezenta insesizabila, capabila sa observe fara a produce niciun (d)efect in tzesatura continuumului spatio-temporal local, în masura in care acest lucru este posibil (in context clasic si/sau mai ales cuantic)… Vizitatatorul ar trebui sa fie doar un (soi de) ochi ce vede fara sa vada fizic, fara sa absoarba lumina, sunet, vibatii, materie, ci doar, direct, informatie. Nu pot calatori in trecut pentru a-l corecta, de ex. pentru a o omorî „accidental” pe mama lui Hitler in copilaria acesteia, inainte de a-l fi nascut pe Hitler, ci, cel mult, as putea „vedea” eventual mai in detaliu cum s-au petrecut lucrurile (pardon de perversiune). In mod oarecum analog, vizitand, in acest mod total discret viitorul, as putea eventual sa interactionez direct acolo, dar nu as putea culege informatie care sa poate perturba retroactiv viitorul prin transferul acestei informatii in trecutul emergent al calatoriei. As putea verifica daca voi fi castigat cumva la loterie, dar n-as putea obtine cu anticipare numerele castigatoare la loterie pentru a le juca la intoarcere fortandu-mi astfel norocul… in ciuda viitorului din care mi-am extras informatia Sau as putea? Pare prea coplicat. Nu? Probabil ca ar merita sa simplificam putin si sa ne focalizam pe un caz mai la indemana… revenind cu aceasta ocazie on topic. Bunaoara in tenis. De fapt aici voiam sa va aduc. Stiti cu totii foarte bine ca una dintre cele mai recente tehnologii introduse in tenis este Hawk-Eye (ochi de șoim), care inlocuieste cu succes arbitrii de line sporind semnificativ acuretetea arbitrajului, reusindu-se cu precizie milimetrica (de fapt mult mai precis), sa se stabileasca unde a cazut mingea (inauntru sau afara sau daca a atins linia)… Ceea ce poate nu toata lume stie este ca de fapt tehnologia ochi de șoim nu determina unde a cazut mingea (dupa ce aceasta a cazut, prin simpla inregistrare si vizualizare a momentului caderii mingii), ci, de fapt, determina cu anticipare unde va cadea minge, inainte un pic ca aceasta sa cada. Tehnologia Hawk-Eye nu are doar ochi ci si un creier imens capabil sa calculeze foarte repede traiectoria mingii si sa determine prin extrapolare si calcul, in avans unde va cadea mingea pornita din racheta jucatorului. Cu un interval de timp foarte mic ce-i drept , Hawk-Eye este capabila sa smulga informatie din viitor si s-o aiba disponibila. O micuta calatorie in viitor, bazata pe calcul si probilitati, calcule facute inaintea timpului, pe baza vitezei initile a mingii, a turatiei cu care se roteste in aer, stiindu-se vascozitatea aerului in functie de temperatura si umiditate, de vant si de gravitatie, masurate in timp real sau cunoscute in avans de catre sistem cu mare acuratete. Ne putem imagina ca perfectionarea tehnologiei va spori abilitatea de predictie, anticipandu-se inca si mai din vreme unde se va duce mingea, poate din analiza posturii corpului jucatorului, a vitezei cu care se misca, cunoscandu-i-se abilitatile fizice si satrea psihica… Si in multe alte feluri in care tinand cond de din ce in ce mai multa informatie disponibila (in prezent dinspre trecut), systemul poate calcula inca si mai din avans rezultatele de prevazut in viitor. La limita ar fi posibil ca la inceputul meciului algoritmul IA sa-i scaneze pe jucatori si sa furnizeze direct rezultatul final, ba chiar pentru chalange sa reconstituie pe calculator cum ar fi fiind artand jocul daca s-ar mai fi jucat de-adevaratele, cu o acuratete remarcabila, dincolo de orice indoiala. Vi se pare chiar imposibil? Ei as. Ati vazut meciurile de fotbal de pe youtube masluite pe calculator? Foarte inselatoare…Nu te prinzi chiar din prima ca nu sunt reale…Nu mai e mult pana departe. Problema este ca atunci cand cunosc din vreme viitorul oamenii cu greu se pot abtine sa nu-l influenteze. Pe un teren de tenis dotat cu Hawk-Eye si cu sisteme de aer conditionat, este posibil ca in urma calcului traiectoriei mingii sa se rezulte ca mingea va iesi afara cu o zecime de milimetru, iar calculatorul ar putea decide in timp util sa sufle un mic vant din fata, asa… pentru ca tine cu „Federer” si mingea sa prinda tusa. Nici asta n-ar fi chiar imposibil… Viitorul suna infiorator. De bine.
Desigur că US Open 2021 nu este doar despre Djokovic si despre ce va face sau nu va face d-lui in cel mai greu mare slam din viața sa. Sunt si alte centre de interes. De exemplu banii. Desi, din cauza capriciilor pandemice nu se vor înregistra recorduri de spectatori plătitori (doritori să asiste on place la scrierea in timp real a istoriei), totuși organizatorii (niște belferi) vor oferi cele mai mari premii din istoria turneului, in total 57.5 milioane de dolari. Am putea să ne minunam de dărnicie dar la fel de bine am putea zice ca Caragiale: inflație mare, domnule. Abia după miezul nopții mai poate omul respira. Sa respirăm așadar. Un alt punct major de interes este Naomi Osaka, in sensul că ne așteptam de la acest US Open la clarificări: Iși bagă sau nu mințile-n cap? Iși bagă sau nu picioarele-n el de tenis și de sistem (ticăloșit)? Care pe care? Pronosticuri? Cineva? Ceva? (… … …)
… poate fi un semn prevestitor pentru cariera O-sakăi. Incă o tik-tik-man pe traseul ni-ponei ar putea-o face pe aceasta sa se dedice preponderent vânzărilor de păpuși Barbi-Naomi si parteneriatelor psihiatrice cu Greta Thunberg. Cuanticamente însă este, în egală masură, posibilă revenirea glorioasă în actualitatea prezentului pentru capri-ci-oasa prota-gonista: O’Saka. Revenind la centrele de interes ale US Open-ului din acest an, as menționa absența notabilă a campionului de anul trecut Dominic Thiem, intrat chiar de atunci într-un con de umbră foarte întunecat. Oficial d-lui lipsește de la apelul nominal din motiv că-l doare nu știu ce încheietură, aproape ca o încheiere de carieră. In realitate însă se pare că explicația dispariției sale din peisaj are la baza combustia internă fabuloasă prilejuită de efortul supra-omenesc de a câștiga primul turneu de mare slam din viața sa. Cam cum a pățit Nole dupa câștigarea primului Roland Garros, sau Andi Murray după ce-a ajuns numărul 1 mondial. Mi-as dori ca Dominic Phoenix Thiem să se poată reinventa, să reinvie din propria-i cenusă și să revină în arenă. Spectacolul Tenis ar merita să-l aibă macar pentu alti câtiva ani în colectia sa de magicieni si prestidigitatori. Ar mai fi si amănuntul Halep… Aviz amatoarelor. Plus ce-o mai scoate US Open-ul din mânecă. Sper că nu vreun gât fraged de arbitră. Mă rog, lac să fie că broaște se adună.
Dupa cum bine ați observat (iar cei care n-au observat nici nu contează in con-text, vădindu-se ireductibil ignoranți), la startul US Open de anul acesta există (in afara deja pomenitului Dominic) niște absente notabile, pe alocuri dureroase: Serena Williams, Rafael Nadal si, cu voia d-voastră ultimul pe lista, Roger Federer. Absenta Serenei nu mi se pare că ar pune vreo problema de estetică in logica secreta a fenomenului tenis si a observatorilor profesioniști ai acestuia, lipsa acesteia din inventar fiind resimțită cel mult de către „poporul american”, care face ce face si-n tenis, ca-n Afganistan, ramând pe dinafara, fără coledzi, care va să zică că ma inteledzi, in rest nu prea cred sa existe suspin in contumacie. Dar, doamnelor si domnilor, faptul ca Rafa si Fedex lipsesc la apelul nominal este o gravă si complexă problemă… de estetică, de… logică, logistica, de echilibru… Probabil că le-a fost într-adevat peste poate să vină, fără vină si fără să vină, pentru a face un simplu act de prezentă… pentru a-si susține (i)moral colegul de generație in lupta cu entropia si cu haita cea tânără. Pot găsi (că nu mă doare… mintea), semnificații duium in decizia lor de a absenta de la acest mare slam, la care vine până si Andi Murray… Ar fi fost frumos ca trecutul să mai facă încă o data aceasta călătorie in timp pentru a ne oferi iluzia prezentului continuu. Dar frumusețea (in pofida a ce se tot spune) n-a salvat niciodată lumea (după cum nici urâțenia n-a omorât-o). Probabil că cea mai importanta semnificație pe care o denotă gestul comis de Federer si Nadal (de a sabota US Openul) este optimismul. Optimiști, cei doi titani, speră că, dacă nu acum, atunci sigur altcândva… Dreptul fiecăruia la speranță este sfânt. Ei spera, dar spera cuantic, fără nicio certitudine, pentru ca daca ar fi avut vreo certitudine clară ori că da, ori că nu, că va exista sau nu, nu va mai exista in viitor vreun moment propice pentru glorie si apoteoza, atunci, in oricare varianta a certitudinii, ei (probabil) ar fi decis (cred) să vină (totuși) si să fie prezenți la fața locului, la slam, in actualitate, cuantificabil, numărabil si adăugabil in bilanțul carierelor lor, in care orice contează, se numără si se adună, inclusiv prezenta, si nu oriunde, ci la turnee de mare slam. O alta incertitudine care este posibil sa fi contribuit la decizia ne-prezentei este legată de ce va face rivalul si colegul lor (de generație si de suferință), la acest turneu final: va reuși să atingă extazul sau il va rata, va fi zeu sau va fi om, va face spectacol sa se va face de rușine? Ei vezi, cei doi nu știu (nici măcar ce sa spere in aceasta privință) care varianta a acestei super-poziții se va condensa cuantic in realitatea observabila la încheierea US Open de anul acesta, iar aceasta incertitudine ii macină si pe ei fiind un factor de stres, care favorizează indecizia, pasivitatea… Când ești vedeta vrei musai să știi cărui gen de eveniment i te oferi ca fundal. Dacă ar știi dinainte, ori că una, ori că alta, atunci da, altceva ar fi. De exemplu știind ca Djokovic va intra in secolul 21 al turneelor sale de mare slam, Federer ar fi putut profita, in pre-momentul acestei apoteoze, pentru a-si anunța, după ultimul meci al sau disputat la US Open ca se retrage din tenis, ceea ce ar fi devenit automat principalul eveniment si centrul atenției si al emoțiilor lumii. Poate ca Federer n-a vrut, pur si simplu să-i fure sau să-i umbrească astfel lui Djokovic euforia eventualei apoteoze. Presupun ca Roger este in stare de un astfel de gest. Presupun de asemenea că Roger n-ar putea să mai facă vreun mare turneu prost, neconvingător, fără a-si anunța (si) retragerea. Despre Nadal… altă dată
Oricum, una peste alta, dincolo de (in)estetica problemei, cred că absența celor doi este un dezavantaj important pentru Novak Djokovic, sub măcar câteva aspecte. Mai întâi ca Novak se mobilizează mai bine in prezenta „fraților” săi rivalii (ne reușind încă să-i ia totalmente in serios pe ceilalți). Apoi că, in absenta celorlalți doi, prea o sa stea toată lumea si fiecare tenismen, cu ochii pe el ca pe inamicul public numărul unu, acordându-i-se astfel…”toata atenția”… Ceea ce, pentru cineva care a ratat ternele pregătitoarea Toronto/Cincinatti, nu-i chair bine… In fine, ar mai fi si alte lucruri de punctat in legătură cu posibilele semnificații ale absentei lui Federer si Nadal de la startul competiției ce stă să înceapă, dar, pentru moment, prefer sa le trec sub tăcere…
Nu strică însă revederea in 10 minute a unui episod de acum 10 ani, o semifinala de mare slam, Melbourne 2011. Vă mai amintiți? Frumusetea tenisului…
Arca nu este o ambarcațiune de transport. Nu are nici motor, nici pânze, nici vâsle, nici sisteme de navigație. Are cel mult ancoră. Arca nu este făcută să te ducă undeva, niciunde, oriunde, ci tocmai invers, este făcută să te men-țină pe loc, prin simplă plutire, într-o lume prea schimbătoare, să te conserve pe tine împreună cu lucrurile valoroase pe care le ai în păstrare, pe durata Potopului, în așteptarea unor vremuri mai bune, mai normale, mai stabile. Arca este un mijloc de hibernare și pe-trecere pr-intr-o strâmtoare. De obicei Potopul nu tine mult. Mult ține pregătirea pentru Potop. Construirea arcei și așteptarea potopului, durează mai mereu aproape o veșnicie, o viață întreagă, ce mai tura-vura. Este – deci – important cum îți organizezi viața câtă vreme esti în șantier pentru construcția și păstrarea Arcei în stare de funcționare. Daca ești băiat deștept, construiești Arca direct pe Ararat. Daca știi unde este Araratul. Trebuie să fi gospodar (arhitect, inginer, contabil, designer… etc) dar și diplomat și mediator, mai ales când încep să-ti sosească inter-locutori pasageri pe arcă. Unii în trecere, alții in petrecere, unii in vizită, alții din întamplare, unii cu gând să stea, alții cu gând de ducă, unii să fure, alții să-ti dea (mai ales sfaturi), alții să prade. Viața ca o pradă. Unii pașnici, alții puși pe harță, scandal, desfrâu. Mă rog, pe Arca la fel ca-n Lume. Nu poți sa te aștepți ca cineva, vreunul dintre presupușii pasagerii, vizitatori provizorii și adesea clandestini, ori din echipaj, ori dintre lucrătorii cu ziua, cu noaptea, cu ora, cu clipa, meșteri mari, calfe și zidari (salahorii) să priceapă ce-i cu Arca ta, care-i mersul, care-i taina. Nu te apuca să le explici de-spre nu știu ce potop care o sa vina, eventual, cândva, într-un viitor… imemorabil, și pentru care te-ai apucat tu, încă din zorii existenței, să-ti faci la munte coteț plutitor. Vezi-ți de treabă. Nu merită. Nu te vor crede, vor râde de tine și te vor sabota, așa la mișto sau pentru orice eventualitate. Spune-le că este un simplu hotel cu ziua, pe vârful Omu. In rest nu spera și nu ai teamă. Arca nu este o ambarcațiune de transport. Nu are nici motor, nici pânze, nici vâsle, nici sisteme de navigație. Are cel mult ancora. Arca nu este făcută să te ducă undeva, niciunde, oriunde ci tocmai invers, este făcută să te men-țină pe loc, prin simplă plutire, într-o lume și așa prea schimbătoare… bla, bla, bla, etc.
(p.s. Arca lui Goe este o Goeletă, nu o arca sadea, a lui Nole însă…)
Melbourne – Ararat – duminica 2 februarie 2020, antediluvian. Finala dintre Novak Djokovic si Dominic Thiem s-a terminat. S-au încheiat si festivitățile de decernare a premiilor si a trofeului. Spectatorii din tribune si din lume se ridica si pleacă, ducându-se care-încotro, spre casele lor. Ieșit din atenția publicului dl. Nole, îmbrăcat in pantaloni scurți, se îndreptă prin labirintul culoarelor interioare ale arenei, către vestiare. Are in buzunarul pantalonilor scurți un cec cu vreo câteva milioane de dolari, iar in mana are un bol cu lapte si cereale din care mănâncă cu pofta, cu lingura, din mers. Este însoțit de o mătușică simpatică, probabil cea care i-a oferit cerealele cu lapte, iar la câțiva pași in spate, si de un trepăduș sobru si elegant, îmbrăcat in costum, la patru ace, care, plin de importantă, cară trofeul câștigat de dl.Nole. Un reporter vrea sa-l întrebe ceva, lucruri importante, pe campion. Tenismenul nu se oprește nici din mers, nici din mâncat, declarând senin că este flămând. Reporterul si cameramanul merg în fata lui de-a îndărătelea pentru a putea continua conversația cu dl.Nole. Vor sa știe care este semnificația (sensul) câștigării acestui al 17-lea turneu de grand șlam. Dl. Nole pare încurcat de întrebare. Continua sa înfulece cereale cu lapte, utilizând cu o oarecare îndemnare lingura din dotare, si zice ca n-a avut timp sa se gândească la asta, ca-i e foame, si ca vrea sa se gândească la soție si la copii, pe care nu i-a mai văzut de 5 săptămâni, si ca probabil o sa aibă timp sa se gândească după ce se întoarce acasă si-si revede familia, sau, zice după un moment de gândire, poate ca semnificația nu poate fi înțeleasa acum, ci abia mai târziu, mult mai târziu, după ce-si va fi încheiat cariera sportiva, ajungând prin urmare cu Arca sa (tenisul) la un liman, pe muntele Ararat din Serbia (o tară mică, mică de tot, cam cât Elveția). Oare ce-o fi vrut sa zică? Aceasta-i întrebarea…
Reporterul si cameramanul se retrag în lateral, iar dl.Nole si alaiul își continua calea. Trepădușul își abandonează pentru câteva clipe morga serioasă si zâmbind cu toată gura se întoarce către cameră ridicând trofeul in semn de victorie, in postura de campion.
a) Novak Djokovic a învins în finala Australia Open de anul acesta (2020) reusind astfel sa-si adjudece in palmaresul turneelor de grand slam trofeul cu numarul 17 si sa re-de-vina, iarasi, (a n-a oara) numarul 1 mondial. Din cateva motive anume acest enunt nu poate fi considerat pe de-a-ntregul o stire. Mai intai pentru ca nu s-a întamplat nimic deosebit sau neasteptat. Temerea multora s-a adeverit. Iarasi acelasi perpetuu si enervant Djokovic. Veni, vidi, vici. Atat de previzibil si de plictisitor. Apoi pentru ca 17 turnee de mare slam nu e o premiera, nu e un record, nu e mare brânzå. E un numar oarecare (intamplator un numar prim). Altii au catigat mai multe, 19, 20… Mai apoi, dar nu chiar in cele din urma, pentru ca „tânårul” Dominic Thiem ar fi meritat si el (aproape sau cel putin la fel de mult, daca nu cumva chiar mai mult) sa castige acest trofeu, avand toate datele, incusiv varsta si caracterul potrivite cu un astfel de succes, pentru el si pentru generatia pe care o reprezinta. Intr-un fel ar fi meritat (pana la un punct) si dupa cum au evoluat ostilitatile in teren si dupa frumustea si eleganta jocului prestat. Djokovic a avut si noroc în cateva momente cheie pe parcursul jocului, plus apelul la fel de fel de viclenii psihologice si derutari ale adversarului (precum specularea momentelor de euforie sau de panica ale acestuia), ne mai punand la socoteala faptul ca Novak Djokovic a avut pana in finala un traseu foarte usor, neasteptat de usor, neavand de infruntat niciun adversar realmente redutabil, in timp ce Dominic Thiem a fost fortat sa joace cu scurta vreme inaintea finalei de la Melbourne alte doua finale crâncene (cea din sferturi cu Nadal si cea din semi-finala cu Zverev, ambele colosale)… Si totusi cum, ne-cum Djokovic a invins si a castigat (a opta oara la Melbourne, si garda nationala s-a desfiintat), revenind firesc si natural în pozitia de lider suprem (c-asa-i în tenis). S-a clåtinat dar nu a cazut. Nu este deloc limpede ce anume a învins Novak Djokovic, si nici care este semnificatia acestei victorii anticipata de multi, nedorita de si mai multi. O victorie care lasa loc liber pentru discutii filozofice despre sensul traiectoriei lui Novak pânå aici si de aici încolo. De e sens intr-asta. Tenisul este Arca lui Nole, ambarcatiunea cu care Djokovic infrunta Potopul, zi de zi. Potopul universal.
b) Arca lui Nole – de completat…
"I thought it was the most special feeling I had on the Rod Laver Arena to be honest despite all the victories I had."
c) Addendum – Expedita militarå de cinci saptamani, efectuatå in anul 2020 de catre legendarul Novak Djokovic a fost una fulminantå, campania sa Australianå fiind incheiata cu succese majore pe toate liniile, consemnand revenirea pe pozitia de lider si o dominatie greu de contestat. 15 meciuri jucate, 15 victorii obtinute consecutiv, niciun meci pierdut. Doua competitii majore si doua trofee de prestigiu castigate: Cupa ATP 2020 – Campionatul modial de tenis (cu Serbia) si Turneul de grand slam Australia Open 2020 (la individual compus). O campanie în care i-a învins (iarasi) pe Federer si Nadal dar si pe Medvedev si Dominic Thiem, arsenalul de forte etalate fiind de-a dreptul impresionant, mai ales in conditiile în care de-a lungul timpului a pierdut unele dintre atuurile cu care obisnuia så-si castige bataliile (precum prospetimea fizica, elanul si motivatiile tineretii). Abilitatea lui Novak Djokovic de a se reinventa si de a-si gasi resurse mentale noi, care sa-l mentina competitiv, sunt un spectacol în sine si o lectie pentru oricine cine se confrunta cu nevoia de a se reinventa si de a se auto-motiva.
d) Detalium – Marturisesc ca m-am simtit întotdeauna conectat cumva cu Novak Djokovic, oricat de straniu si de neverosimil ar parea acest lucru, aflandu-ma mai mereu, eu însumi într-o stare mentala asemanatoare cu cea in care intuiam sau îmi imaginam ca s-ar afla el însusi. La cu totul alta scara si pe cu totul alte coordinate si dimensiuni, cand era el pe val, într-un fel eram si eu, iar cand era în reflux aveam impresia ca mi se îneaca si mie corabiile, nu doar pentru ca eram catranit (ca spectator profesionist de tenis care-si vede favoritul in declin, pierzand meciuri sau fiind huiduit copios de cåtre spectatori) ci asa mai profund, inexplicabil sau de-a dreptul inefabil. Desigur ca poate fi vorba de o simpla si naiva iluzie, o nalucire ludicå, dar totusi uneori ii anticipam rezultatele pe baza starii în care ma aflam eu însumi, stiind dinainte daca va castiga sau daca va pierde, analizandu-mi mie insumi starea si moralul fata de problemele cu care ma confruntam eu insumi (în cariera, în familie, în relatia cu publicul, cu mine însumi)… Avand în minte modelul unei astfel de relatii de entanglement cuantic între dl.Goe si dl.Nole vå puteti da seama de felul în care am perceput scena în care Djokovic a întrerupt meciul cu Raonici pentru a-si pune picaturi în ochi, în contextul în care, de vreo såptåmânå am probleme cu ochii si-mi pun picaturi. Ma rog asemanarile se opresc aici întrucat în afara unor mici batalii, noi unul n-am castigat niciun grand șlem. Dincolo de aceste conexiuni incerte si dificil de probat dar si de similitudinile destul de consistente ale modelul de interactiune „Nole versus restul lumii” cu propriul meu model de a ma pozitiona in raport cu restul universului (prietenii stiu ce si de ce), ar fi de zis ca adesea m-am inspirat din modul de a fi, de a actiona si reactiona al lui Novak Djokovic, straduindu-ma sa imprumut din consistenta si din felul lui de a refuza sa cedeze. De dragul saradei as aminti despre o mica si banala întamplare ilustrativå. Imi place sa joc baschet sau, daca nu am cu cine juca, måcar så arunc la cos. De fiecare data când ajung pe terenul de baschet am obiceiul ca la sfârsit, înainte de a pleca acasa, sa încerc så înscriu printr-o aruncare la cos de dincolo de centrul terenului. Iau mingea, må duc dincolo de linia de centru si arunc la cos. O data, de doua ori, de n-ori, de cate ori e nevoie pânå când înscriu. Nu plec acaså pânå nu-mi intra mingea în cos. De obicei din maximum 10 incercari reusesc „minunea” de a inscrie cosul asteptat aruncand de la centru terenului. Mi s-a întâmplat de vreo câteva ori så reusesc din prima. De fiecare datå când se întâmplå så nu-mi iasa figura, si uneori se întamplå så nu reusesc nici din 40 de încercari (deh, zile proaste), si sunt pe cale så abandonez, må gândesc la Novak Djokovic si stau acolo pânå înscriu. Odata m-a apucat noaptea dar tot am înscris pânå la urmå. N-am reusit sa realizez încå daca prezenta unor martori care cascå gura la cum încerc eu sa dau cos de la centru, sau deplina absenta a acestora, må stimuleazå, må inhibå sau må lasa rece. Inclin så cred cå, uneori, prezenta unor martori potriviti må ajuta så må concentrez mai bine si så reusesc så înscriu mai repede. Intr-o searå am tot incercat zadarnic så înscriu reusind så-i plictisesc pe cei câtiva martori întamplatori, care au plecat unul câte unul în treburile lor. Am ramas singur pe teren. Se înnorase si începuse så picure. De jur împrejur pustiu. Nimeni pe teren, nimeni pe stradå. Niciun pieton, nicio masinå. Am aruncat si am tot aruncat. Degeba. Singur si pustiu. Mingea nu voia si pace så intre în cos. Am fost pe aproape de multe ori, la centimetri distantå de succes. Mingea s-a jucat de cateva ori pe inel, refuzând totusi så intre. Faptul cå nu erau martori prin zonå si conditiile meteorologice precare må fåceau så mi se para mai usor så iau decizia de a ceda si de a pleca pur si simplu acaså, prima oara fårå så fi înscris de la centru, creând astfel un precedent periculos. In fine, fie ce-o fi mi-am zis, uitand de Nole, asta e ultima aruncare si indiferent ce s-o întampla dupå asta plec si gata. M-am concentrat cât am putut de tare si am aruncat cu putere spre cos. In timp ce mingea plutea prin aer am bagat de seamå, cu coada ochiului, ca cineva care trecea cu masina pe stradå a încetinit si, intorcand capul, am bagat de seama ca pur si simplu persoana în chestie imi remarcase prezenta singulara pe teren si voia så-mi vadå aruncarea. Abia am am apucat sa-mi intorc privirea înapoi spre panou pentru a vedea mingea intrand in cos. Persoana cu masina a claxonat prelung salutându-mi reusita, demarand apoi în viteza. Nu stiu dacå aparitia în acea unicå secundå, a acelui unic spectator o fi fost sau nu o simplå coincidentå si nici dacå pentru soferul cu pricina întamplarea o fi avut sau nu vreo semnificatie anume în contextual particular al vietii lui din ziua aceea. Cine stie. Iar daca intre aceasta întamplare si cariera sportiva a lui Novak Djokovic o fi sau nu vreo legatura sau vreo atingere oarecare ramâne de discutat, Cu vreun martor virtual si intamplator. Tu ce zici? Existå sau nu existå? De ce?
(b)Arca lui goE 