(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Novak Djokovic’

Iarna australopitecilor

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 14, 2022

Tocmai s-a încheiat Australia Open. Turneul a fost câștigat ca de obicei de Novak Djokovic. De mâine ne putem întoarce liniștiți la treburile noastre si la rutina cotidiană. De mâine…

Tocmai s-a încheiat Australia Open. Bis închis. Dreptatea a învins. Dreptatea si adevărul au ieșit la lumină. Răul a fost învins si va fi trimis acasă. Putem în sfârșit să răsuflăm ușurați. Oamenii de bine de pe planetă exultă, sunt împăcați si fericiți. Unii plâng, alții aplaudă. Li s-a făcut în sfârșit dreptate. Si egalitate. Mai ales egalitate. Egalitate si fraternitate. Li s-a dovedit că nu sunt mai proști si mai prejos decât ei înșiși, si că iată totuși mai există o speranță pentru un viitor glorios si luminos al omenirii. Cetățeni ai planetei, dormiți în pace. Omenirea veghează pentru voi. Vestea bună vine din tara cangurilor (în care au fost aclimatizați cu succes si porcii si alte animale de la Fermă), unde de curând a fost evitată, în ultima clipă, o catastrofă umanitară si o epidemie groaznică. Agentul patogen a fost identificat si eradicat după o săptămână de luptă si efort la care a contribuit toată planeta, toată suflarea. Numai uniți vom izbândi. Rămâneți vigilenți tovarăși.

Tocmai s-a încheiat Australia Open. Un cetățean al planetei (un tenismen, un visător), si-a imaginat că are drepturi universale si că poate participa liber la o competiție sportivă. A făcut tot ce a fost omenește posibil pentru a-si împlini visul fără a aduce atingeri demnității, libertății si sănătății nimănui, ale altora dar si ale lui însuși. Omul, care vorba ceea poate fi nimicit dar nu învins (că omul n-a venit pe lume ca să fie învins), crezând că trăim într-o lume liberă (fără proceduri medicale si inoculări obligatorii, forțate) si-a imaginat că fiind sănătos, testat si atestat, ca sportiv, poate participa la o competiție. I s-a demonstrat că nu este așa. Intr-o săptămână. Tie ți se vor putea demonstra acest lucru si altele mult mai ușor.

Tocmai s-a încheiat Australia Open. Turneul a fost câștigat ca de obicei de Novak Djokovic. De mâine ne putem întoarce liniștiți la treburile noastre si la rutina cotidiană. De mâine…

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , | 49 Comments »

Vară australă

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 12, 2022

Noi, cei 90% ai planetei ne aflăm în plină iarnă boreală, cuprinși de îngheț si răceli, în timp ce cei 10% ai sudului însorit se bucură de favorurile verii australe. Încins in îmbrățișarea unui soare torid, Melbourne-ul se pregătește de fiesta primului turneu de tenis de mare slam al anului de grație (întotdeauna de grație) 2022, încercând să ignore răcelile, perturbațiile, prostia, si alte manifestări domestice fără frontiere. Oameni în șlapi si maieuri colorate, ascunși în spatele ochelarilor de soare, se vântură încolo si încoace, fără grijă, fără teamă, fără preget, așteptând cu nerăbdare să înceapă corida si luptele de gladiatori. Sau cam așa ceva. Sperăm să vedem si tenis. In competiția de anul acesta lista favoriților la câștigarea trofeului, în ordinea preconizata de noi (spectatorul), ar fi cam așa 1. Zverev, 2. Medvedev, 3. Djokovic, 4. Tsitsipas, 5. Nadal, 6. Altul (Kyrgios ?, Shapovalov?, Alcaraz?, ?), iar la fete, tot in ordine, 1. Alta (nu se stie care), si apoi la o oarecare distanta Ashley si Garbine, dar si Naomi si Simona câte un pic, Maria, Aryna, Iga, Anett, Paula, Ons, Elina, Angelique… Cât despre Emma si Leylah care m-au făcut să debitez prostii într-un monument de euforie în care anticipam disputele lor viitoare pentru supremație în tenisul eminamente feminin, numai de bine. Hai, să înceapă… Muzica! (Alex Hawk fă-te că muncești)

Uh, s-a făcut un pic de liniște. Pe planetă. Si, pe cale de consecință, prin inducție si osmoză, si pe Arca lui Goe. Trolii s-au mai răzbunat. Spre apus. Nu mai stau grămadă peste site. Guvernul australopitec si-a dezamăgit iarăși fanii, nereușind încă să-l elimine nici azi pe Novak Djokovic, prelungind suspansul (până duminică, care duminică?), ținând planeta cu sufletul la gură, alegând astfel cea mai bună metodă de a face reclamă gratis turneului de mare șlam de la Melbourne, abuziv numit Australia Open, si de a maximiza câștigurile. Cică ar începe luni. Cum i-ar sta guvernului australopitec să-l deporteze pe infractorul Nole si să încheie astfel turneul înainte de a fi început. Parcă nu merge (nici) sub  aspect comercial. Poate îl mai amână un pic, si omul se elimină singur. Că de antrenat nu s-a prea antrenat, presiunea pe el cât casa, ce zic eu cât casa, cât planeta, cât să reziste în mama lui de vegan, că n-o fi de fier. Poate clachează. Joacă si el un meci, două, pierde, si pleacă acasă. Si toată lumea e fericită. După ce se termina turneul o să-i tragem, așa, de control, pentru orice eventualitate, o interdicție pentru intrarea în Australia pe 3 ani. Caz închis.  Bă da’ dacă ăsta chiar e nesimțit si se preface că e imun la adversități si presiuni si nu mănâncă bătaie? Ce facem? O lăsam pe duminica viitoare? Tu îți dai seama ce se întâmplă dacă ăsta câștigă turneul? Cade guvernoiu australopitec. Nu, nu, eu zic să-l deportăm duminică, înainte de a începe turneul. Cu orice risc. Lasă că la turneu joacă Tsitsipas. Cum îi cântăm noi. Ne-am scos. Muzica!  

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , | 32 Comments »

Inapoi în prezent

Posted by Arca lui Goe pe august 23, 2021

Uneori, venindu-se parca in întâmpinarea dorințelor noastre secrete de a experimenta călătoria in timp, sau dimpotrivă, pentru a face in ciuda dorinței noastre declarate de a ne vedea de timpul prezent si de carpe diem-ul nostru de toate zilele, in viețile noastre, sau in lume, se întâmplă „lucruri ciudate” care ne fac sa credem ca suntem brusc invadați de vremuri străine, secvențele evenimentelor dând fie impresia unor reluări bizare ale unor întâmplări vechi, din trecut, fie senzația ca viitorul nu mai are răbdare si ne oferă cu anticipare un „preview” a ceea ce va să vină. Nimic para-normal aici, doar o simpla (?!) rezonanță emoțională, cu arome temporale (o tempora…), ce ne cuprinde când suntem prinși pe picior greșit, in contrepied (ca-n tenis) de ajustările, actualizările si sincronizările vremurilor cu lumea, operate in contra inerției acesteia, intru aducerea la zi a realității (care este). Bunăoară acum, in zilele din urmă, in lumea tenisului s-au desfășurat doua turnee master, Rogers Toronto/Montreal si WESTERN & SOUTHERN OPEN la Cincinnati, pogorând asupra noastră parcă direct din viitor, pentru a ne oferi un „glimpse”, lăsându-ne să întrezărim cum va arata lumea tenisului în era de după Djokovic-Federer-Nadal. In absenta celor trei corifei vechi, cei noi si-au dat măsura viitorului, lăsându-ne să înțelegem cam cum va arata acesta, avându-i in prim plan pe Daniil Medvedev, Alexander Zverev si Stephanos Tsitsipas ca nouă tripletă de aur, cu Andrey Rublev in postura de veșnic Andy Murray, cu valul italian condus de Matteo Berrettini acompaniat de Jannik Sinner si cei doi Lorenzo (Musetti si Sonego), plus nițel Karen Khachanov, un pic de Denis Shapovalov si Félix Auger-Aliassime, plus oleacă de Reilly Opelka pe hard si de Casper Ruud pe zgură si din când in când, ici si colo, cam peste tot de Hubert Hurkacz. Acesta este viitorul tenisului si nu arată rău după cum s-a văzut cu anticipare in preview-urile de la Toronto si Cincinatti. Cei din noul val al spectatorilor profesioniști de tenis vor avea la ce se uita si din ce să-si aleagă idolii, dar si cei vechi, învingându-si nostalgiile, vor avea la ce căsca gura, pentru a se bucura de tenis, de spectacol, de emoții si desigur pentru a avea ocazia să susțină că da domnule, sunt buni ăștia de acuma dar nu-s nici pe departe cum erau ale Nole-Rafa-Fedex… la vremea lor. Totuși mai e până atunci, mai e, pentru ca, urmează US Open, ultimul turneu de mare șlam al anului de gratie 2021, la care va lua startul liderul mondial al zilei si al tuturor timpurilor, doamnelor si domnilor Novak Djokovic, prezentul. Am zburdat un pic in viitor, dar prezentul se mai prăvale odată in vâltoare. Să ne bucuram asadar cum se cuvine. Începând din 30 August ne întoarcem in prezent, pentru a fi iarăși contemporani cu Novak Djokovic, si martori risipitori ai istoriei de lux a tenisului.

P.S. In mica incursiune pe care am făcut-o (prin vis?!) in viitor (dacă n-oi fi încurcat eu universurile in somn) am aflat cu anticipare, dintr-o poveste, că finala de anul acesta ii va avea ca protagoniști pe Nole si Sasha, cel vechi si cel nou… Mai multe nu vă spun ca să nu stric tot suspansul… Faceți si voi tot ce puteți in acest sens, ca observatori si creatori de realitate. Eu partea mea, mi-am făcut-o !  🙂 In imagine, Fratele Grimm, autorul povestii: A fost odată ca niciodată, un băiețel în Belgrad…

Unul dintre aspectele majore ale ideii de teleportatre temorala se refera la accesibilitatea si uzabilitatea informatiei din „timpul tinta”. Cu alte cuvinte un experiment se poate considera a fi fiind/fost „o calatorie in timp”, nu atat prin abilitatea de a „transporta” o „masa” dintr-un timp in altul si (eventual) inapoi, ci mai degraba prin abilitatea de a accesa informatii din timpul tinta si de a le face disponibile in timpul sursa (cel in care a fost initiata calatoria). Transportarea unei mase oarecare oricat de mica ar fi fiind, va crea perturbatii si va altera (poate dramatic), spatiu-timpul vizitat si pe cale de consecinta si pe cel original, oferind acestei mase sansa de a se implica activ in cursul evenimentelor, alterandu-le, scimband trecutul si pervertind viitorul. Calatoriile in timp, in interiorul unui aceluiasi univers, presupun o pasivitate totala pe durata calatoriei si o absenta desavarsita a oricarei interactiuni intre vizitator si locul-timpul vizitat. Vizitatorul trebuie sa fie o cvasi-prezenta insesizabila, capabila sa observe fara a produce niciun (d)efect in tzesatura continuumului spatio-temporal local, în masura in care acest lucru este posibil (in context clasic si/sau mai ales cuantic)… Vizitatatorul ar trebui sa fie doar un (soi de) ochi ce vede fara sa vada fizic, fara sa absoarba lumina, sunet, vibatii, materie, ci doar, direct, informatie. Nu pot calatori in trecut pentru a-l corecta, de ex. pentru a o omorî „accidental” pe mama lui Hitler in copilaria acesteia, inainte de a-l fi nascut pe Hitler, ci, cel mult, as putea „vedea” eventual mai in detaliu cum s-au petrecut lucrurile (pardon de perversiune). In mod oarecum analog, vizitand, in acest mod total discret viitorul, as putea eventual sa interactionez direct acolo, dar nu as putea culege informatie care sa poate perturba retroactiv viitorul prin transferul acestei informatii in trecutul emergent al calatoriei. As putea verifica daca voi fi castigat cumva la loterie, dar n-as putea obtine cu anticipare numerele castigatoare la loterie pentru a le juca la intoarcere fortandu-mi astfel norocul… in ciuda viitorului din care mi-am extras informatia Sau as putea? Pare prea coplicat. Nu? Probabil ca ar merita sa simplificam putin si sa ne focalizam pe un caz mai la indemana… revenind cu aceasta ocazie on topic. Bunaoara in tenis. De fapt aici voiam sa va aduc. Stiti cu totii foarte bine ca una dintre cele mai recente tehnologii introduse in tenis este Hawk-Eye (ochi de șoim), care inlocuieste cu succes arbitrii de line sporind semnificativ acuretetea arbitrajului, reusindu-se cu precizie milimetrica (de fapt mult mai precis), sa se stabileasca unde a cazut mingea (inauntru sau afara sau daca a atins linia)… Ceea ce poate nu toata lume stie este ca de fapt tehnologia ochi de șoim nu determina unde a cazut mingea (dupa ce aceasta a cazut, prin simpla inregistrare si vizualizare a momentului caderii mingii), ci, de fapt, determina cu anticipare unde va cadea minge, inainte un pic ca aceasta sa cada. Tehnologia Hawk-Eye nu are doar ochi ci si un creier imens capabil sa calculeze foarte repede traiectoria mingii si sa determine prin extrapolare si calcul, in avans unde va cadea mingea pornita din racheta jucatorului. Cu un interval de timp foarte mic ce-i drept , Hawk-Eye este capabila sa smulga informatie din viitor si s-o aiba disponibila. O micuta calatorie in viitor, bazata pe calcul si probilitati, calcule facute inaintea timpului, pe baza vitezei initile a mingii, a turatiei cu care se roteste in aer, stiindu-se vascozitatea aerului in functie de temperatura si umiditate, de vant si de gravitatie, masurate in timp real sau cunoscute in avans de catre sistem cu mare acuratete. Ne putem imagina ca perfectionarea tehnologiei va spori abilitatea de predictie, anticipandu-se inca si mai din vreme unde se va duce mingea, poate din analiza posturii corpului jucatorului, a vitezei cu care se misca, cunoscandu-i-se abilitatile fizice si satrea psihica… Si in multe alte feluri in care tinand cond de din ce in ce mai multa informatie disponibila (in prezent dinspre trecut), systemul poate calcula inca si mai din avans rezultatele de prevazut in viitor. La limita ar fi posibil ca la inceputul meciului algoritmul IA sa-i scaneze pe jucatori si sa furnizeze direct rezultatul final, ba chiar pentru chalange sa reconstituie pe calculator cum ar fi fiind artand jocul daca s-ar mai fi jucat de-adevaratele, cu o acuratete remarcabila, dincolo de orice indoiala. Vi se pare chiar imposibil? Ei as. Ati vazut meciurile de fotbal de pe youtube masluite pe calculator? Foarte inselatoare…Nu te prinzi chiar din prima ca nu sunt reale…Nu mai e mult pana departe. Problema este ca atunci cand cunosc din vreme viitorul oamenii cu greu se pot abtine sa nu-l influenteze. Pe un teren de tenis dotat cu Hawk-Eye si cu sisteme de aer conditionat, este posibil ca in urma calcului traiectoriei mingii sa se rezulte ca mingea va iesi afara cu o zecime de milimetru, iar calculatorul ar putea decide in timp util sa sufle un mic vant din fata, asa… pentru ca tine cu „Federer” si mingea sa prinda tusa. Nici asta n-ar fi chiar imposibil… Viitorul suna infiorator. De bine.

Desigur că US Open 2021 nu este doar despre Djokovic si despre ce va face sau nu va face d-lui in cel mai greu mare slam din viața sa. Sunt si alte centre de interes. De exemplu banii. Desi, din cauza capriciilor pandemice nu se vor înregistra recorduri de spectatori plătitori (doritori să asiste on place la scrierea in timp real a istoriei), totuși organizatorii (niște belferi) vor oferi cele mai mari premii din istoria turneului, in total 57.5 milioane de dolari. Am putea să ne minunam de dărnicie dar la fel de bine am putea zice ca Caragiale: inflație mare, domnule. Abia după miezul nopții mai poate omul respira. Sa respirăm așadar. Un alt punct major de interes este Naomi Osaka, in sensul că ne așteptam de la acest US Open la clarificări: Iși bagă sau nu mințile-n cap? Iși bagă sau nu picioarele-n el de tenis și de sistem (ticăloșit)? Care pe care? Pronosticuri? Cineva? Ceva? (… … …) 

… poate fi un semn prevestitor pentru cariera O-sakăi. Incă o tik-tik-man pe traseul ni-ponei ar putea-o face pe aceasta sa se dedice preponderent vânzărilor de păpuși Barbi-Naomi si parteneriatelor psihiatrice cu Greta Thunberg. Cuanticamente însă este, în egală masură, posibilă revenirea glorioasă în actualitatea prezentului pentru capri-ci-oasa prota-gonista: O’Saka. Revenind la centrele de interes ale US Open-ului din acest an, as menționa absența notabilă a campionului de anul trecut Dominic Thiem, intrat chiar de atunci într-un con de umbră foarte întunecat. Oficial d-lui lipsește de la apelul nominal din motiv că-l doare nu știu ce încheietură, aproape ca o încheiere de carieră. In realitate însă se pare că explicația dispariției sale din peisaj are la baza combustia internă fabuloasă prilejuită de efortul supra-omenesc de a câștiga primul turneu de mare slam din viața sa. Cam cum a pățit Nole dupa câștigarea primului Roland Garros, sau Andi Murray după ce-a ajuns numărul 1 mondial. Mi-as dori ca Dominic Phoenix Thiem să se poată reinventa, să reinvie din propria-i cenusă și să revină în arenă. Spectacolul Tenis ar merita să-l aibă macar pentu alti câtiva ani în colectia sa de magicieni si prestidigitatori. Ar mai fi si amănuntul Halep… Aviz amatoarelor. Plus ce-o mai scoate US Open-ul din mânecă. Sper că nu vreun gât fraged de arbitră. Mă rog, lac să fie că broaște se adună.

Dupa cum bine ați observat (iar cei care n-au observat nici nu contează in con-text, vădindu-se ireductibil ignoranți), la startul US Open de anul acesta există (in afara deja pomenitului Dominic) niște absente notabile, pe alocuri dureroase: Serena Williams, Rafael Nadal si, cu voia d-voastră ultimul pe lista, Roger Federer. Absenta Serenei nu mi se pare că ar pune vreo problema de estetică in logica secreta a fenomenului tenis si a observatorilor profesioniști ai acestuia, lipsa acesteia din inventar fiind resimțită cel mult de către „poporul american”, care face ce face si-n tenis, ca-n Afganistan, ramând pe dinafara, fără coledzi, care va să zică că ma inteledzi, in rest nu prea cred sa existe suspin in contumacie. Dar, doamnelor si domnilor, faptul ca Rafa si Fedex lipsesc la apelul nominal este o gravă si complexă problemă… de estetică, de… logică, logistica, de echilibru… Probabil că le-a fost într-adevat peste poate să vină, fără vină si fără să vină, pentru a face un simplu act de prezentă… pentru a-si susține (i)moral colegul de generație in lupta cu entropia si cu haita cea tânără. Pot găsi (că nu mă doare… mintea), semnificații duium in decizia lor de a absenta de la acest mare slam, la care vine până si Andi Murray… Ar fi fost frumos ca trecutul să mai facă încă o data aceasta călătorie in timp pentru a ne oferi iluzia prezentului continuu. Dar frumusețea (in pofida a ce se tot spune) n-a salvat niciodată lumea (după cum nici urâțenia n-a omorât-o). Probabil că cea mai importanta semnificație pe care o denotă gestul comis de Federer si Nadal (de a sabota US Openul) este optimismul. Optimiști, cei doi titani, speră că, dacă nu acum, atunci sigur altcândva… Dreptul fiecăruia la speranță este sfânt. Ei spera, dar spera cuantic, fără nicio certitudine, pentru ca daca ar fi avut vreo certitudine clară ori că da, ori că nu, că va exista sau nu, nu va mai exista in viitor vreun moment propice pentru glorie si apoteoza, atunci, in oricare varianta a certitudinii, ei (probabil) ar fi decis (cred) să vină (totuși) si să fie prezenți la fața locului, la slam, in actualitate, cuantificabil, numărabil si adăugabil in bilanțul carierelor lor, in care orice contează, se numără si se adună, inclusiv prezenta, si nu oriunde, ci la turnee de mare slam. O alta incertitudine care este posibil sa fi contribuit la decizia ne-prezentei este legată de ce va face rivalul si colegul lor (de generație si de suferință), la acest turneu final: va reuși să atingă extazul sau il va rata, va fi zeu sau va fi om, va face spectacol sa se va face de rușine? Ei vezi, cei doi nu știu (nici măcar ce sa spere in aceasta privință) care varianta a acestei super-poziții se va condensa cuantic in realitatea observabila la încheierea US Open de anul acesta, iar aceasta incertitudine ii macină si pe ei fiind un factor de stres, care favorizează indecizia, pasivitatea… Când ești vedeta vrei musai să știi cărui gen de eveniment i te oferi ca fundal. Dacă ar știi dinainte, ori că una, ori că alta, atunci da, altceva ar fi. De exemplu știind ca Djokovic va intra in secolul 21 al turneelor sale de mare slam, Federer ar fi putut profita, in pre-momentul acestei apoteoze, pentru a-si anunța, după ultimul meci al sau disputat la US Open ca se retrage din tenis, ceea ce ar fi devenit automat principalul eveniment si centrul atenției si al emoțiilor lumii. Poate ca Federer n-a vrut, pur si simplu să-i fure sau să-i umbrească astfel lui Djokovic euforia eventualei apoteoze. Presupun ca Roger este in stare de un astfel de gest. Presupun de asemenea că Roger n-ar putea să mai facă vreun mare turneu prost, neconvingător, fără a-si anunța (si) retragerea. Despre Nadal… altă dată

Oricum, una peste alta, dincolo de (in)estetica problemei, cred că absența celor doi este un dezavantaj important pentru Novak Djokovic, sub măcar câteva aspecte. Mai întâi ca Novak se mobilizează mai bine in prezenta „fraților” săi rivalii (ne reușind încă să-i ia totalmente in serios pe ceilalți). Apoi că, in absenta celorlalți doi, prea o sa stea toată lumea si fiecare tenismen, cu ochii pe el ca pe inamicul public numărul unu, acordându-i-se astfel…”toata atenția”… Ceea ce, pentru cineva care a ratat ternele pregătitoarea Toronto/Cincinatti, nu-i chair bine… In fine, ar mai fi si alte lucruri de punctat in legătură cu posibilele semnificații ale absentei lui Federer si Nadal de la startul competiției ce stă să înceapă, dar, pentru moment, prefer sa le trec sub tăcere…

Nu strică însă revederea in 10 minute a unui episod de acum 10 ani, o semifinala de mare slam, Melbourne 2011. Vă mai amintiți? Frumusetea tenisului…

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , | 85 Comments »

Janeiro Tennis Land

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 13, 2020

Acest fragment de interviu este o ancora dintr-un timp prezent/viitor, care a a reusit sa intruneasca cerintele pentru pre-publicare in acest timp prezent/trecut. Arca lui Goe a fosta aleasa ca gazda pentru aceasta tentativa de regresie temporala, dupa o minutioasa evaluare a conditiilor locale si a factorilor de risc, in urma careia s-a constatat ca sunt indeplinite optimal conditiile de depozitare si pastrare a informatiilor referitoare la evenimentul ales. Perturbatiile temporale locale provocate de redarea anticipata (pe Arca lui Goe) a deschiderii celui cel de-al cincilea turneu de tenis de mare slam se incadreaza in standardele acceptate de toleranta intru evitarea efectului fluture…

Photo by Thiago Matos on Pexels.com

Reporter AI Comes 1001: D-le Takeshi Takizaki, sunteti fericit?

Takeshi Takizaki: As prefera sa-mi adresati aceasta intrebare la sfarsitul acestei prime editii a turneului Janeiro Tennis Land.

Reporter AI Comes 1001: Presupun ca atunci intrebarea nu-si va mai avea rostul fiind una de-a dreptul naiva. Va intreb altceva. Sunteti multumit de starea lucrurilor acum cu o zi inainte de deschiderea oficiala a turneului?

Takeshi Takizaki: Privind impreuna cu d-voastra imaginile aeriene, captate de armada dronelor, proiectate pe monitoarele monolit din curtea gradinii crizantemelor in care ne aflam acum, s-ar zice ca am motive sa fiu multumit. Sper ca si sportivii, spectatorii si presa sa fie multumiti de conditiile gasite aici, in zilele acestui splendid inceput de toamna in Brazilia. Sunt incantat ca aproape toti marii tenismeni ai zilelor noastre au acceptat invitatia de a participa la aceasta editie a turneului.

Reporter AI Comes 1001: Imaginile arata intr-adevar spectaculos, iar cele trei arene centrale iluminate in verde, par a fi imaginea alegorica a un trifoi urias. Faptul ca nu stim inca pe care dintre cele trei arene se va disputa finala sporeste parca emotiile tuturor. D-voastra aveti vreo preferinta anume pentru vreuna dintre ele? Nu va intreb daca aveti o preferinta anume pentru vreunul dintre cei trei tenismani legendari care dau numele acestor trei arene (toti trei prezenti la festivitatile de deschidere a turneului) ci daca ati prefera o prima finala a Janeiro Tennis Land pe zgura, pe hard sau pe iarba?

Takeshi Takizaki: Nu, nu am o astfel de preferinta, am insa mari emotii in legatura cu felul in care se va materializa ideea pe care am propus-o si pentru care am luptat, uneori aproape fara sperante, in acesti zece ani. Jumatate din energia si timpul alocate construirii acestui nou turneu de mare slam au fost consumate pentru a infrange reticentele legate de ideea ca sortii vor decide in pre-ziua partidelor suprafata pe care se vor juca acestea: zgura, hard sau iarba.

Reporter AI Comes 1001: Excelenta ati putea sa ne spuneti cum anume v-a venit aceasta idee?

Takeshi Takizaki: Pare o idee trasnita, nu-i asa? Dar nu, nu este. Ideea unui al cincilea turneu de mare slam mi-a venit pe vremea in care tenisul a devenit foarte popular in Japonia multumita lui Kei Nishikori si Naomi Osaka. Mi-as fi dorit ca si Japonia sa fie gazda unui astfel de turneu dar am realizat ca localizarea geografica face foarte dificil sau chiar imposibil acest lucru. Emisfera nordica este deja ticsita cu trei turnee care se desfasoara vara. Mi-am dat seama ca emisfera sudica si in special America de Sud sunt nedreptatite in aceasta privinta. In plus mi-am dat seama ca undeva intre martie si aprilie ar putea fi loc pentru un al cincilea grand slam, astfel incat toate datele convergeau catre Rio De Janeiro. Am reusit sa cumpar turneul de la Indiana Wels intentionand sa-l mut la Rio si sa incep demersurile pentru a-l face acceptat ca al cincilea turneu de mare slam. Dar ar fi fost inca unul pe hard. Daca as fi ales sa fie desfasurat pe zgura sau pe iarba, turneul n-ar fi fost decat o imitatie second hand a traditionalelor Roland Garros si Wimbledon, asa ca pana la ideea de a avea arene si terenuri pe toate suprafetele nu a fost decat un pas, pe care l-am facut cu seninatate si entuziasm.

Reporter AI Comes 1001: O seninatate si un entuziasm care v-au costat 8.2 miliarde de dolari. Va simtiti cu 8 miliarde de dolari mai sarac?

Takeshi Takizaki: O nu, sunt infinit mai bogat. Existenta Janeiro Tennis Land ma face sa ma simt ca un cires in floare.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , | 27 Comments »

Jigodiile tenisului

Posted by Arca lui Goe pe septembrie 6, 2020


CTP – acest derbedeu al presei continua sa-si dea in petec cu aerul sau de buric al pamantului, imaginadu-si ca agresivitatea si mitocania ii pot transfora in adevar ineptiile si minciunile cu care-si umple timpul si spatiul.

Creier pané și tocană de inimi.

Jocul nu era intrerupt. Urma un nou game. Dupa cum este normal, jucatorul aflat la primire, nu pastreaza mingile ramase din game-ul anterior, ci le trimite copiilor de mingi. Ceea ce Djokovic a si facut, in mod evident. Accidental una dintre mingile trimise a lovit-o pe arbitra respectiva. Nu s-a intamplat nimic neregulamentar si nimic ce ar fi trebuit sa implice vreo masura regulamentara. Nicio intrare pe contrasens. Jalnicia acestui fan neconditionat al lui Federer atinge apogeul in clipa in care incearca sa afirme ca organizatorii turneului nu aveau niciun interes sa-l saboteze pe Djokovic. Serios? (…) Si? Presupunand prin absurd ca aceata ipoteza (stupida ori ticaloasa) a d-lui Popescu este valida (sanchi), ce vrea sa spuna cu asta? Ca munca unui mare campion poate fi sabotata de niste trepadusi fara niciun interes decat acela de a se lua in seama? Un cacart stimati telespectaori! Ma intreb ce ar fi comentat acest derbedeu daca i s-ar fi intampalat ceva asemanator lui Federer. Ma rog daca prin absurd i s-ar fi intamplat asa ceva lui Federer, omul sistemului. Daca s-ar fi gasit vreun oficial nervos care sa-l descalifice, asa, ca sa se ia in seama? La cat de rudimentar este acest derbedeu ordinar nu este deloc greu de imaginat ce fel de reactii ar fi avut. Comicul de situatie al infantilelor sale pledoarii, in cearta lui cu anonimii, pledoarii despre care sarmanul are impresia c-ar fi fiind infailibile, il califica pentru un loc pe Arca lui Goe, mai ales acum cand, prin abandonul lui Iosif Greblea, locul de mascota a ramas vacant.

Si da, exista interese financiare majore ca Federer sa ramana regele tenisului (si intrucat este mai dificil ca acesta sa fie ajutat sa mai castige alte turnee de mare slam, se pare ca este mai usor sa fie altii impiedicati sa si le castige pe ale lor, nu conteaza prin ce mijloace)…

Si da, exista interese financiare majore ale mai marilor tenisului ca sa-l saboteze, discrediteze, marginalizeze, pe cel care s-a apucat sa-si creeze o organizatie a tenismanilor profesionisti. Si da, stiindu-se aparati de existenta acestor interese, niste trepadusi oarecare si-au ingaduit luxul de a se lua in seama prin descalificarea total abuziva lui Novak Djokovic. Ideea ca deh, dura lex sed lex si ca regulamentul trebuie aplicat tuturor, inclusiv numarului 1, este doar o diversiune ordinara, tirade pentru gura casca. Nu a fost incalcat niciun regulament si nu se impunea penalizarea jucatorului. Acum ca s-a intamplat asa si ca majoritatea persoanelor de notorietate publica ce isi permit sa-si dea cu parerea despre oroarea petrecuta la US Open, tin sa-si exprime acordul cu sistemul, si in consens cu rigorile „corectitudinii” politice, nu este absolut deloc de mirare. Nimeni n-are chef sa intre aiurea in malaxor. Inclusiv Novak a procedat in acord cu asteptarile, trimitand spasit, in lume, necesara scrisoare de punere a cenusii in cap. Nu avea de ales. In rest marea spalatilor pe creier (gen CTP) nu face decat sa ambaleze protector, rahatul despre care vorbim, dand girul „opiniei publice” unei miselii ordinare. C-asa-i in tenis.

Cristian Tudor Popescu, baiatul de mingi. CTP, fanul neconditionat al lui Federer si bagator de seama in tennis, aduce practic elogiu dupa elogiu inamicului public No. 1 Novak Djokovic, continuund (si dupa program), cu o patima nostima, lupta pentru a dovedi ca descalificarea lui Djokovic de la US Open n-ar fi fiind ceea ce este: un abuz ordinar. Desi a pierdut pana acum (prin neprezentare) toate ocaziile de a se lepeada de Tiriac, baiatul de mingi CTP, nu o pierde si de data aceasta cand baga de seama ca batranul tenismen nu-i sustine ineptiile despre mizeria cat casa facuta lui Novak Djokovic. Ce elogiu mai mare ii putea aduce acest decrepit baiat de mingi lui Nole? Nici unul. Faptul ca CTP continua sa screte pledoarii pe un subiect mutat de catre restul presei de pe planeta sub batista de pe tzambal, nu face decat sa sugereze ca omul (care vorba ‘ceea poate fi nimicit dar nu invins), incearca practic, cu disperare, sa se abureasca pe sine, pentru ca, in fapt, realizeaza aberatia gestului facut de catre organizatorii de la US Open (gest facut in favoarea jigodiilor care vad in Novak Djokovic inamicul public No.1).

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 36 Comments »

Arca lui Nole (II)

Posted by Arca lui Goe pe februarie 8, 2020

Arca nu este o ambarcațiune de transport. Nu are nici motor, nici pânze, nici vâsle, nici sisteme de navigație. Are cel mult ancoră.  Arca nu este făcută să te ducă undeva, niciunde, oriunde, ci tocmai invers, este făcută să te men-țină pe loc, prin simplă plutire, într-o lume prea schimbătoare, să te conserve pe tine împreună cu lucrurile valoroase pe care le ai în păstrare, pe durata Potopului, în așteptarea unor vremuri mai bune, mai normale, mai stabile. Arca este un mijloc de hibernare și pe-trecere pr-intr-o strâmtoare. De obicei Potopul nu tine mult. Mult ține pregătirea pentru Potop. Construirea arcei și așteptarea potopului, durează mai mereu aproape o veșnicie, o viață întreagă, ce mai tura-vura. Este – deci – important cum îți organizezi viața câtă vreme esti în șantier pentru construcția și păstrarea Arcei în stare de funcționare. Daca ești băiat deștept, construiești Arca direct pe Ararat. Daca știi unde este Araratul. Trebuie să fi gospodar (arhitect, inginer, contabil, designer… etc) dar și diplomat și mediator, mai ales când încep să-ti sosească inter-locutori pasageri pe arcă.  Unii în trecere, alții in petrecere, unii in vizită, alții din întamplare, unii cu gând să stea, alții cu gând de ducă, unii să fure, alții să-ti dea (mai ales sfaturi), alții să prade. Viața ca o pradă. Unii pașnici, alții puși pe harță, scandal, desfrâu. Mă rog, pe Arca la fel ca-n Lume. Nu poți sa te aștepți ca cineva, vreunul dintre presupușii pasagerii, vizitatori provizorii și adesea clandestini, ori din echipaj, ori dintre lucrătorii cu ziua, cu noaptea, cu ora, cu clipa, meșteri mari, calfe și zidari (salahorii) să priceapă ce-i cu Arca ta, care-i mersul, care-i taina. Nu te apuca să le explici de-spre nu știu ce potop care o sa vina, eventual,  cândva, într-un viitor… imemorabil, și pentru care te-ai apucat tu, încă din zorii existenței, să-ti faci la munte coteț plutitor. Vezi-ți de treabă. Nu merită. Nu te vor crede, vor râde de tine și te vor sabota, așa la mișto sau pentru orice eventualitate. Spune-le că este un simplu hotel cu ziua, pe vârful Omu. In rest nu spera și nu ai teamă. Arca nu este o ambarcațiune de transport. Nu are nici motor, nici pânze, nici vâsle, nici sisteme de navigație. Are cel mult ancora.  Arca nu este făcută să te ducă undeva, niciunde, oriunde ci tocmai invers, este făcută să te men-țină pe loc, prin simplă plutire, într-o lume și așa prea schimbătoare… bla, bla, bla, etc.

(p.s. Arca lui Goe este o Goeletă, nu o arca sadea, a lui Nole însă…)

Melbourne – Ararat – duminica 2 februarie 2020, antediluvian. Finala dintre Novak Djokovic si Dominic Thiem s-a terminat. S-au încheiat si festivitățile de decernare a premiilor si a trofeului. Spectatorii din tribune si din lume se ridica si pleacă, ducându-se care-încotro, spre casele lor. Ieșit din atenția publicului dl. Nole, îmbrăcat in pantaloni scurți, se îndreptă prin labirintul culoarelor interioare ale arenei, către vestiare. Are in buzunarul pantalonilor scurți un cec cu vreo câteva milioane de dolari, iar in mana are un bol cu lapte si cereale din care mănâncă cu pofta, cu lingura, din mers. Este însoțit de o mătușică simpatică, probabil cea care i-a oferit cerealele cu lapte, iar la câțiva pași in spate, si de un trepăduș sobru si elegant, îmbrăcat in costum, la patru ace, care, plin de importantă, cară trofeul câștigat de dl.Nole. Un reporter vrea sa-l întrebe ceva, lucruri importante, pe campion. Tenismenul nu se oprește nici din mers, nici din mâncat, declarând senin că este flămând. Reporterul si cameramanul merg în fata lui de-a îndărătelea pentru a putea continua conversația cu dl.Nole. Vor sa știe care este semnificația (sensul) câștigării acestui al 17-lea turneu de grand șlam. Dl. Nole pare încurcat de întrebare. Continua sa înfulece cereale cu lapte, utilizând cu o oarecare îndemnare lingura din dotare, si zice ca n-a avut timp sa se gândească la asta, ca-i e foame, si ca vrea sa se gândească la soție si la copii, pe care nu i-a mai văzut de 5 săptămâni, si ca probabil o sa aibă timp sa se gândească după ce se întoarce acasă si-si revede familia, sau, zice după un moment de gândire, poate ca semnificația nu poate fi înțeleasa acum, ci abia mai târziu, mult mai târziu, după ce-si va fi încheiat cariera sportiva, ajungând prin urmare cu Arca sa (tenisul) la un liman, pe muntele Ararat din Serbia (o tară mică, mică de tot, cam cât Elveția). Oare ce-o fi vrut sa zică? Aceasta-i întrebarea…    

Reporterul si cameramanul se retrag în lateral, iar dl.Nole si alaiul își continua calea. Trepădușul își abandonează pentru câteva clipe morga serioasă si zâmbind cu toată gura se întoarce către cameră ridicând trofeul in semn de victorie, in postura de campion.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , | 39 Comments »

Arca lui Nole

Posted by Arca lui Goe pe februarie 3, 2020

a) Novak Djokovic a învins în finala Australia Open de anul acesta (2020) reusind astfel sa-si adjudece in palmaresul turneelor de grand slam trofeul cu numarul 17 si sa re-de-vina, iarasi, (a n-a oara) numarul 1 mondial. Din cateva motive anume acest enunt nu poate fi considerat pe de-a-ntregul o stire. Mai intai pentru ca nu s-a întamplat nimic deosebit sau neasteptat. Temerea multora s-a adeverit. Iarasi acelasi perpetuu si enervant Djokovic. Veni, vidi, vici. Atat de previzibil si de plictisitor. Apoi pentru ca 17 turnee de mare slam nu e o premiera, nu e un record, nu e mare brânzå. E un numar oarecare (intamplator un numar prim). Altii au catigat mai multe, 19, 20… Mai apoi, dar nu chiar in cele din urma, pentru ca „tânårul” Dominic Thiem ar fi meritat si el (aproape sau cel putin la fel de mult, daca nu cumva chiar mai mult) sa castige acest trofeu, avand toate datele, incusiv varsta si caracterul potrivite cu un astfel de succes, pentru el si pentru generatia pe care o reprezinta. Intr-un fel ar fi meritat (pana la un punct) si dupa cum au evoluat ostilitatile in teren si dupa frumustea si eleganta jocului prestat. Djokovic a avut si noroc în cateva momente cheie pe parcursul jocului, plus apelul la fel de fel de viclenii psihologice si derutari ale adversarului (precum specularea momentelor de euforie sau de panica ale acestuia), ne mai punand la socoteala faptul ca Novak Djokovic a avut pana in finala un traseu foarte usor, neasteptat de usor, neavand de infruntat niciun adversar realmente redutabil, in timp ce Dominic Thiem a fost fortat sa joace cu scurta vreme inaintea finalei de la Melbourne alte doua finale crâncene (cea din sferturi cu Nadal si cea din semi-finala cu Zverev, ambele colosale)… Si totusi cum, ne-cum Djokovic a invins si a castigat (a opta oara la Melbourne, si garda nationala s-a desfiintat), revenind firesc si natural în pozitia de lider suprem (c-asa-i în tenis). S-a clåtinat dar nu a cazut. Nu este deloc limpede ce anume a învins Novak Djokovic, si nici care este semnificatia acestei victorii anticipata de multi, nedorita de si mai multi. O victorie care lasa loc liber pentru discutii filozofice despre sensul traiectoriei lui Novak pânå aici si de aici încolo. De e sens intr-asta. Tenisul este Arca lui Nole, ambarcatiunea cu care Djokovic infrunta Potopul, zi de zi. Potopul universal.

b) Arca lui Nole – de completat…

c) Addendum – Expedita militarå de cinci saptamani, efectuatå in anul 2020 de catre legendarul Novak Djokovic a fost una fulminantå, campania sa Australianå fiind incheiata cu succese majore pe toate liniile, consemnand revenirea pe pozitia de lider si o dominatie greu de contestat. 15 meciuri jucate, 15 victorii obtinute consecutiv, niciun meci pierdut. Doua competitii majore si doua trofee de prestigiu castigate: Cupa ATP 2020 – Campionatul modial de tenis (cu Serbia) si Turneul de grand slam Australia Open 2020 (la individual compus). O campanie în care i-a învins (iarasi) pe Federer si Nadal dar si pe Medvedev si Dominic Thiem, arsenalul de forte etalate fiind de-a dreptul impresionant, mai ales in conditiile în care de-a lungul timpului a pierdut unele dintre atuurile cu care obisnuia så-si castige bataliile (precum prospetimea fizica, elanul si motivatiile tineretii). Abilitatea lui Novak Djokovic de a se reinventa si de a-si gasi resurse mentale noi, care sa-l mentina competitiv, sunt un spectacol în sine si o lectie pentru oricine cine se confrunta cu nevoia de a se reinventa si de a se auto-motiva.

d) Detalium – Marturisesc ca m-am simtit întotdeauna conectat cumva cu Novak Djokovic, oricat de straniu si de neverosimil ar parea acest lucru, aflandu-ma mai mereu, eu însumi într-o stare mentala asemanatoare cu cea in care intuiam sau îmi imaginam ca s-ar afla el însusi. La cu totul alta scara si pe cu totul alte coordinate si dimensiuni, cand era el pe val, într-un fel eram si eu, iar cand era în reflux aveam impresia ca mi se îneaca si mie corabiile, nu doar pentru ca eram catranit (ca spectator profesionist de tenis care-si vede favoritul in declin, pierzand meciuri sau fiind huiduit copios de cåtre spectatori) ci asa mai profund, inexplicabil sau de-a dreptul inefabil. Desigur ca poate fi vorba de o simpla si naiva iluzie, o nalucire ludicå, dar totusi uneori ii anticipam rezultatele pe baza starii în care ma aflam eu însumi, stiind dinainte daca va castiga sau daca va pierde, analizandu-mi mie insumi starea si moralul fata de problemele cu care ma confruntam eu insumi (în cariera, în familie, în relatia cu publicul, cu mine însumi)… Avand în minte modelul unei astfel de relatii de entanglement cuantic între dl.Goe si dl.Nole vå puteti da seama de felul în care am perceput scena în care Djokovic a întrerupt meciul cu Raonici pentru a-si pune picaturi în ochi, în contextul în care, de vreo såptåmânå am probleme cu ochii si-mi pun picaturi. Ma rog asemanarile se opresc aici întrucat în afara unor mici batalii, noi unul n-am castigat niciun grand șlem. Dincolo de aceste conexiuni incerte si dificil de probat dar si de similitudinile destul de consistente ale modelul de interactiune „Nole versus restul lumii” cu propriul meu model de a ma pozitiona in raport cu restul universului (prietenii stiu ce si de ce), ar fi de zis ca adesea m-am inspirat din modul de a fi, de a actiona si reactiona al lui Novak Djokovic, straduindu-ma sa imprumut din consistenta si din felul lui de a refuza sa cedeze. De dragul saradei as aminti despre o mica si banala întamplare ilustrativå. Imi place sa joc baschet sau, daca nu am cu cine juca, måcar så arunc la cos. De fiecare data când ajung pe terenul de baschet am obiceiul ca la sfârsit, înainte de a pleca acasa, sa încerc så înscriu printr-o aruncare la cos de dincolo de centrul terenului. Iau mingea, må duc dincolo de linia de centru si arunc la cos. O data, de doua ori, de n-ori, de cate ori e nevoie pânå când înscriu. Nu plec acaså pânå nu-mi intra mingea în cos. De obicei din maximum 10 incercari reusesc „minunea” de a inscrie cosul asteptat aruncand de la centru terenului. Mi s-a întâmplat de vreo câteva ori så reusesc din prima. De fiecare datå când se întâmplå så nu-mi iasa figura, si uneori se întamplå så nu reusesc nici din 40 de încercari (deh, zile proaste), si sunt pe cale så abandonez, må gândesc la Novak Djokovic si stau acolo pânå înscriu. Odata m-a apucat noaptea dar tot am înscris pânå la urmå. N-am reusit sa realizez încå daca prezenta unor martori care cascå gura la cum încerc eu sa dau cos de la centru, sau deplina absenta a acestora, må stimuleazå, må inhibå sau må lasa rece. Inclin så cred cå, uneori, prezenta unor martori potriviti må ajuta så må concentrez mai bine si så reusesc så înscriu mai repede. Intr-o searå am tot incercat zadarnic så înscriu reusind så-i plictisesc pe cei câtiva martori întamplatori, care au plecat unul câte unul în treburile lor. Am ramas singur pe teren. Se înnorase si începuse så picure. De jur împrejur pustiu. Nimeni pe teren, nimeni pe stradå. Niciun pieton, nicio masinå. Am aruncat si am tot aruncat. Degeba. Singur si pustiu. Mingea nu voia si pace så intre în cos. Am fost pe aproape de multe ori, la centimetri distantå de succes. Mingea s-a jucat de cateva ori pe inel, refuzând totusi så intre. Faptul cå nu erau martori prin zonå si conditiile meteorologice precare må fåceau så mi se para mai usor så iau decizia de a ceda si de a  pleca pur si simplu acaså, prima oara fårå så fi înscris de la centru, creând astfel un precedent periculos. In fine, fie ce-o fi mi-am zis, uitand de Nole, asta e ultima aruncare si indiferent ce s-o întampla dupå asta plec si gata. M-am concentrat cât am putut de tare si am aruncat cu putere spre cos. In timp ce mingea plutea prin aer am bagat de seamå, cu coada ochiului, ca cineva care trecea cu masina pe stradå a încetinit si, intorcand capul, am bagat de seama ca pur si simplu persoana în chestie imi remarcase prezenta singulara pe teren si voia så-mi vadå aruncarea. Abia am am apucat sa-mi intorc privirea înapoi spre panou pentru a vedea mingea intrand in cos. Persoana cu masina a claxonat prelung salutându-mi reusita, demarand apoi în viteza. Nu stiu dacå aparitia în acea unicå secundå, a acelui unic spectator o fi fost sau nu o simplå coincidentå si nici dacå pentru soferul cu pricina întamplarea o fi avut sau nu vreo semnificatie anume în contextual particular al vietii lui din ziua aceea. Cine stie. Iar daca intre aceasta întamplare si cariera sportiva a lui Novak Djokovic o fi sau nu vreo legatura sau vreo atingere oarecare ramâne de discutat, Cu vreun martor virtual si intamplator. Tu ce zici? Existå sau nu existå? De ce?

 

 

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , | 28 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: