(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Novak Djokovic’

Arca lui Nole (II)

Posted by Arca lui Goe pe februarie 8, 2020

Arca nu este o ambarcațiune de transport. Nu are nici motor, nici pânze, nici vâsle, nici sisteme de navigație. Are cel mult ancoră.  Arca nu este făcută să te ducă undeva, niciunde, oriunde, ci tocmai invers, este făcută să te men-țină pe loc, prin simplă plutire, într-o lume prea schimbătoare, să te conserve pe tine împreună cu lucrurile valoroase pe care le ai în păstrare, pe durata Potopului, în așteptarea unor vremuri mai bune, mai normale, mai stabile. Arca este un mijloc de hibernare și pe-trecere pr-intr-o strâmtoare. De obicei Potopul nu tine mult. Mult ține pregătirea pentru Potop. Construirea arcei și așteptarea potopului, durează mai mereu aproape o veșnicie, o viață întreagă, ce mai tura-vura. Este – deci – important cum îți organizezi viața câtă vreme esti în șantier pentru construcția și păstrarea Arcei în stare de funcționare. Daca ești băiat deștept, construiești Arca direct pe Ararat. Daca știi unde este Araratul. Trebuie să fi gospodar (arhitect, inginer, contabil, designer… etc) dar și diplomat și mediator, mai ales când încep să-ti sosească inter-locutori pasageri pe arcă.  Unii în trecere, alții in petrecere, unii in vizită, alții din întamplare, unii cu gând să stea, alții cu gând de ducă, unii să fure, alții să-ti dea (mai ales sfaturi), alții să prade. Viața ca o pradă. Unii pașnici, alții puși pe harță, scandal, desfrâu. Mă rog, pe Arca la fel ca-n Lume. Nu poți sa te aștepți ca cineva, vreunul dintre presupușii pasagerii, vizitatori provizorii și adesea clandestini, ori din echipaj, ori dintre lucrătorii cu ziua, cu noaptea, cu ora, cu clipa, meșteri mari, calfe și zidari (salahorii) să priceapă ce-i cu Arca ta, care-i mersul, care-i taina. Nu te apuca să le explici de-spre nu știu ce potop care o sa vina, eventual,  cândva, într-un viitor… imemorabil, și pentru care te-ai apucat tu, încă din zorii existenței, să-ti faci la munte coteț plutitor. Vezi-ți de treabă. Nu merită. Nu te vor crede, vor râde de tine și te vor sabota, așa la mișto sau pentru orice eventualitate. Spune-le că este un simplu hotel cu ziua, pe vârful Omu. In rest nu spera și nu ai teamă. Arca nu este o ambarcațiune de transport. Nu are nici motor, nici pânze, nici vâsle, nici sisteme de navigație. Are cel mult ancora.  Arca nu este făcută să te ducă undeva, niciunde, oriunde ci tocmai invers, este făcută să te men-țină pe loc, prin simplă plutire, într-o lume și așa prea schimbătoare… bla, bla, bla, etc.

(p.s. Arca lui Goe este o Goeletă, nu o arca sadea, a lui Nole însă…)

Melbourne – Ararat – duminica 2 februarie 2020, antediluvian. Finala dintre Novak Djokovic si Dominic Thiem s-a terminat. S-au încheiat si festivitățile de decernare a premiilor si a trofeului. Spectatorii din tribune si din lume se ridica si pleacă, ducându-se care-încotro, spre casele lor. Ieșit din atenția publicului dl. Nole, îmbrăcat in pantaloni scurți, se îndreptă prin labirintul culoarelor interioare ale arenei, către vestiare. Are in buzunarul pantalonilor scurți un cec cu vreo câteva milioane de dolari, iar in mana are un bol cu lapte si cereale din care mănâncă cu pofta, cu lingura, din mers. Este însoțit de o mătușică simpatică, probabil cea care i-a oferit cerealele cu lapte, iar la câțiva pași in spate, si de un trepăduș sobru si elegant, îmbrăcat in costum, la patru ace, care, plin de importantă, cară trofeul câștigat de dl.Nole. Un reporter vrea sa-l întrebe ceva, lucruri importante, pe campion. Tenismenul nu se oprește nici din mers, nici din mâncat, declarând senin că este flămând. Reporterul si cameramanul merg în fata lui de-a îndărătelea pentru a putea continua conversația cu dl.Nole. Vor sa știe care este semnificația (sensul) câștigării acestui al 17-lea turneu de grand șlam. Dl. Nole pare încurcat de întrebare. Continua sa înfulece cereale cu lapte, utilizând cu o oarecare îndemnare lingura din dotare, si zice ca n-a avut timp sa se gândească la asta, ca-i e foame, si ca vrea sa se gândească la soție si la copii, pe care nu i-a mai văzut de 5 săptămâni, si ca probabil o sa aibă timp sa se gândească după ce se întoarce acasă si-si revede familia, sau, zice după un moment de gândire, poate ca semnificația nu poate fi înțeleasa acum, ci abia mai târziu, mult mai târziu, după ce-si va fi încheiat cariera sportiva, ajungând prin urmare cu Arca sa (tenisul) la un liman, pe muntele Ararat din Serbia (o tară mică, mică de tot, cam cât Elveția). Oare ce-o fi vrut sa zică? Aceasta-i întrebarea…    

Reporterul si cameramanul se retrag în lateral, iar dl.Nole si alaiul își continua calea. Trepădușul își abandonează pentru câteva clipe morga serioasă si zâmbind cu toată gura se întoarce către cameră ridicând trofeul in semn de victorie, in postura de campion.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , | 39 Comments »

Arca lui Nole

Posted by Arca lui Goe pe februarie 3, 2020

a) Novak Djokovic a învins în finala Australia Open de anul acesta (2020) reusind astfel sa-si adjudece in palmaresul turneelor de grand slam trofeul cu numarul 17 si sa re-de-vina, iarasi, (a n-a oara) numarul 1 mondial. Din cateva motive anume acest enunt nu poate fi considerat pe de-a-ntregul o stire. Mai intai pentru ca nu s-a întamplat nimic deosebit sau neasteptat. Temerea multora s-a adeverit. Iarasi acelasi perpetuu si enervant Djokovic. Veni, vidi, vici. Atat de previzibil si de plictisitor. Apoi pentru ca 17 turnee de mare slam nu e o premiera, nu e un record, nu e mare brânzå. E un numar oarecare (intamplator un numar prim). Altii au catigat mai multe, 19, 20… Mai apoi, dar nu chiar in cele din urma, pentru ca „tânårul” Dominic Thiem ar fi meritat si el (aproape sau cel putin la fel de mult, daca nu cumva chiar mai mult) sa castige acest trofeu, avand toate datele, incusiv varsta si caracterul potrivite cu un astfel de succes, pentru el si pentru generatia pe care o reprezinta. Intr-un fel ar fi meritat (pana la un punct) si dupa cum au evoluat ostilitatile in teren si dupa frumustea si eleganta jocului prestat. Djokovic a avut si noroc în cateva momente cheie pe parcursul jocului, plus apelul la fel de fel de viclenii psihologice si derutari ale adversarului (precum specularea momentelor de euforie sau de panica ale acestuia), ne mai punand la socoteala faptul ca Novak Djokovic a avut pana in finala un traseu foarte usor, neasteptat de usor, neavand de infruntat niciun adversar realmente redutabil, in timp ce Dominic Thiem a fost fortat sa joace cu scurta vreme inaintea finalei de la Melbourne alte doua finale crâncene (cea din sferturi cu Nadal si cea din semi-finala cu Zverev, ambele colosale)… Si totusi cum, ne-cum Djokovic a invins si a castigat (a opta oara la Melbourne, si garda nationala s-a desfiintat), revenind firesc si natural în pozitia de lider suprem (c-asa-i în tenis). S-a clåtinat dar nu a cazut. Nu este deloc limpede ce anume a învins Novak Djokovic, si nici care este semnificatia acestei victorii anticipata de multi, nedorita de si mai multi. O victorie care lasa loc liber pentru discutii filozofice despre sensul traiectoriei lui Novak pânå aici si de aici încolo. De e sens intr-asta. Tenisul este Arca lui Nole, ambarcatiunea cu care Djokovic infrunta Potopul, zi de zi. Potopul universal.

b) Arca lui Nole – de completat…

c) Addendum – Expedita militarå de cinci saptamani, efectuatå in anul 2020 de catre legendarul Novak Djokovic a fost una fulminantå, campania sa Australianå fiind incheiata cu succese majore pe toate liniile, consemnand revenirea pe pozitia de lider si o dominatie greu de contestat. 15 meciuri jucate, 15 victorii obtinute consecutiv, niciun meci pierdut. Doua competitii majore si doua trofee de prestigiu castigate: Cupa ATP 2020 – Campionatul modial de tenis (cu Serbia) si Turneul de grand slam Australia Open 2020 (la individual compus). O campanie în care i-a învins (iarasi) pe Federer si Nadal dar si pe Medvedev si Dominic Thiem, arsenalul de forte etalate fiind de-a dreptul impresionant, mai ales in conditiile în care de-a lungul timpului a pierdut unele dintre atuurile cu care obisnuia så-si castige bataliile (precum prospetimea fizica, elanul si motivatiile tineretii). Abilitatea lui Novak Djokovic de a se reinventa si de a-si gasi resurse mentale noi, care sa-l mentina competitiv, sunt un spectacol în sine si o lectie pentru oricine cine se confrunta cu nevoia de a se reinventa si de a se auto-motiva.

d) Detalium – Marturisesc ca m-am simtit întotdeauna conectat cumva cu Novak Djokovic, oricat de straniu si de neverosimil ar parea acest lucru, aflandu-ma mai mereu, eu însumi într-o stare mentala asemanatoare cu cea in care intuiam sau îmi imaginam ca s-ar afla el însusi. La cu totul alta scara si pe cu totul alte coordinate si dimensiuni, cand era el pe val, într-un fel eram si eu, iar cand era în reflux aveam impresia ca mi se îneaca si mie corabiile, nu doar pentru ca eram catranit (ca spectator profesionist de tenis care-si vede favoritul in declin, pierzand meciuri sau fiind huiduit copios de cåtre spectatori) ci asa mai profund, inexplicabil sau de-a dreptul inefabil. Desigur ca poate fi vorba de o simpla si naiva iluzie, o nalucire ludicå, dar totusi uneori ii anticipam rezultatele pe baza starii în care ma aflam eu însumi, stiind dinainte daca va castiga sau daca va pierde, analizandu-mi mie insumi starea si moralul fata de problemele cu care ma confruntam eu insumi (în cariera, în familie, în relatia cu publicul, cu mine însumi)… Avand în minte modelul unei astfel de relatii de entanglement cuantic între dl.Goe si dl.Nole vå puteti da seama de felul în care am perceput scena în care Djokovic a întrerupt meciul cu Raonici pentru a-si pune picaturi în ochi, în contextul în care, de vreo såptåmânå am probleme cu ochii si-mi pun picaturi. Ma rog asemanarile se opresc aici întrucat în afara unor mici batalii, noi unul n-am castigat niciun grand șlem. Dincolo de aceste conexiuni incerte si dificil de probat dar si de similitudinile destul de consistente ale modelul de interactiune „Nole versus restul lumii” cu propriul meu model de a ma pozitiona in raport cu restul universului (prietenii stiu ce si de ce), ar fi de zis ca adesea m-am inspirat din modul de a fi, de a actiona si reactiona al lui Novak Djokovic, straduindu-ma sa imprumut din consistenta si din felul lui de a refuza sa cedeze. De dragul saradei as aminti despre o mica si banala întamplare ilustrativå. Imi place sa joc baschet sau, daca nu am cu cine juca, måcar så arunc la cos. De fiecare data când ajung pe terenul de baschet am obiceiul ca la sfârsit, înainte de a pleca acasa, sa încerc så înscriu printr-o aruncare la cos de dincolo de centrul terenului. Iau mingea, må duc dincolo de linia de centru si arunc la cos. O data, de doua ori, de n-ori, de cate ori e nevoie pânå când înscriu. Nu plec acaså pânå nu-mi intra mingea în cos. De obicei din maximum 10 incercari reusesc „minunea” de a inscrie cosul asteptat aruncand de la centru terenului. Mi s-a întâmplat de vreo câteva ori så reusesc din prima. De fiecare datå când se întâmplå så nu-mi iasa figura, si uneori se întamplå så nu reusesc nici din 40 de încercari (deh, zile proaste), si sunt pe cale så abandonez, må gândesc la Novak Djokovic si stau acolo pânå înscriu. Odata m-a apucat noaptea dar tot am înscris pânå la urmå. N-am reusit sa realizez încå daca prezenta unor martori care cascå gura la cum încerc eu sa dau cos de la centru, sau deplina absenta a acestora, må stimuleazå, må inhibå sau må lasa rece. Inclin så cred cå, uneori, prezenta unor martori potriviti må ajuta så må concentrez mai bine si så reusesc så înscriu mai repede. Intr-o searå am tot incercat zadarnic så înscriu reusind så-i plictisesc pe cei câtiva martori întamplatori, care au plecat unul câte unul în treburile lor. Am ramas singur pe teren. Se înnorase si începuse så picure. De jur împrejur pustiu. Nimeni pe teren, nimeni pe stradå. Niciun pieton, nicio masinå. Am aruncat si am tot aruncat. Degeba. Singur si pustiu. Mingea nu voia si pace så intre în cos. Am fost pe aproape de multe ori, la centimetri distantå de succes. Mingea s-a jucat de cateva ori pe inel, refuzând totusi så intre. Faptul cå nu erau martori prin zonå si conditiile meteorologice precare må fåceau så mi se para mai usor så iau decizia de a ceda si de a  pleca pur si simplu acaså, prima oara fårå så fi înscris de la centru, creând astfel un precedent periculos. In fine, fie ce-o fi mi-am zis, uitand de Nole, asta e ultima aruncare si indiferent ce s-o întampla dupå asta plec si gata. M-am concentrat cât am putut de tare si am aruncat cu putere spre cos. In timp ce mingea plutea prin aer am bagat de seamå, cu coada ochiului, ca cineva care trecea cu masina pe stradå a încetinit si, intorcand capul, am bagat de seama ca pur si simplu persoana în chestie imi remarcase prezenta singulara pe teren si voia så-mi vadå aruncarea. Abia am am apucat sa-mi intorc privirea înapoi spre panou pentru a vedea mingea intrand in cos. Persoana cu masina a claxonat prelung salutându-mi reusita, demarand apoi în viteza. Nu stiu dacå aparitia în acea unicå secundå, a acelui unic spectator o fi fost sau nu o simplå coincidentå si nici dacå pentru soferul cu pricina întamplarea o fi avut sau nu vreo semnificatie anume în contextual particular al vietii lui din ziua aceea. Cine stie. Iar daca intre aceasta întamplare si cariera sportiva a lui Novak Djokovic o fi sau nu vreo legatura sau vreo atingere oarecare ramâne de discutat, Cu vreun martor virtual si intamplator. Tu ce zici? Existå sau nu existå? De ce?

 

 

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , | 27 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: