(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Ponta’

1 Aprilie – varianta Americana

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 1, 2016

Donald Trump, pe care proorocii (chiar si cei din tara lui, dar mai ales altii, din tari straine, cu un de la sine inteles exces de autoritate) il luau in râs cu magnisima superioritate, livrandu-l, din prea plinul lor de informatii, idei si intuitii geo-politice, ca fiind un simplu „iepure” lansat timpuriu pentru a pregati contextul adecvat adevaratul candidat al stabilimentului, si pe care acum, aceeasi prooroci il dau de favorit (fiindu-le favorit lor insisi, cu aerul ca ei dintotdeauna au inteles cum si de ce un asemenea candidat va razbi in America, plesnind sistemul peste bot, cu pumnul alegatorului vesnic turmentat), a ajuns sus de tot, numarul doi in competitie desi (sårmanul) n-ar trebui in niciun caz sa fie nici presedinte (nici macar in Congo, si dealtfel nici nu va fi, proorocii avand ab initio dreptate) si nici candidat de forma care sa salveze fatzada, aparentele si ideea de democratie si pluralism (in ditamai America), prin umila si argonata sa existenta (in com-petitie). Trump a fost deja mult mai mult decat i s-ar fi cuvenit unui papitzoi, in fata caruia arhetipul Becali (al nostru) paleste (de ciuda). Urmand pana la capat modelul romanesc (din mereu exemplara Romanie), prin care au mai ajuns in finale prezidentiale papitzoi de asemenea factura, fara sa se si aleaga desigur, Statele Unite ale Americii (carora le suntem ca un frate mai mic dar mai batran) vor proceda in consecinta, urmand ca Donald sa (re)devina Goofy si sa impartaseasca (simbolic) soarta unor Vadim, Nastase, Geoana si/sau Ponta (Mickey Mouse)… deh, Lumea lui Disney… Daca nu cumva americanii vor prefera sa se inspire orbeste din modelul britanic, in mod firesc bizonii vor alege (si culege) raul mai mic (si mai hilar, si mai previzibil), votand, cu majoritatea ceruta, famiglia Clinton. Dar, dincolo de aceste consideratii banale, trebuie spus ca aproape in sufletul fiecarui spectator al teatrului de papuse de pe mapamod exista o curiozitate morbida: Oare cum ar fi sa ajunga papitzoiul la Casa Alba? Ce ne-am mai râde de yankei! Si ce-am mai iesi din plictiseala la scara planetara! In mare secret fiecare si-ar dori de fapt sa vada cum anume ar fi pe lume cu Becali rege al Americii. Secreta sau nu, dorinta exista, si inca intr-o cantitate neneglijabila, in America, in Rusia (putin mai mult), in Europa (in Franta, e-he-he ce-ar mai vui Charlie Hebdo) si si la noi in tara, desigur. Dorinta este motorul lumii. Frica este frana… iar curiozitatea a omorat pisica (nu Schrodinger) etc… Fireste ca exista papusari, dar nici ei nu sunt chiar 100% independenti, impartiali, neinfluentabili… (ci dor 99%). Nici macar ei nu se vor putea sustrage vointei populare a maselor din lumea larga, asa incat daca se va vadi ca frica e mult mai mica decat curiozitatea (au ei instrumentarul necesar pentru a masura cu precizie), ne vom vedea visul secret cu ochii si curiozitatea ne va fi satifacuta. Si sa vezi distractie. Daca nu, nu. Plictiseala. Nici circ si nici paine pentru enoriasi. Poate data viitoare. Dupa aceasta aranjata intrecere intre Goofy si Minnie (Mouse) (o făţarnică scârboasă), putem spera că data viitoare, la alegerile prezidentiale din America (tara con-locuitoare a com-patriotului nostru Dorin Tudoran si a tuturor posibilitatilor) se vor confrunta Chip si Dale. Va anunt de pe acum ca eu tin cu Dale. Sa nu ziceti ca nu v-am spus. 🙂

Amenda/ment: Este sau ar trebui sa fie de la sine inteles ca felul in care a fost pictat candidatul Donald in textul de mai sus, reprezinta o opinie personala, subiectiva, sincera, a noastra, a d-lui Goe, bazata pe propria perceptie si interpretare a informatiilor din mass-media. Prin urmare, intrucat mass-media este un mediu artificial, care manipuleaza si distorsioneaza (adesea catastrofic) realitatea, iar in speta de fata inca si mai abitir decat in „mod normal” (sic), vadindu-se favorizarea en-gros a fatzarnicei Hillary C., (si nu ma refer aici la presa damboviteana) ar fi de mentionat ca, in pofida evidentei, exsista sanse (minimale) ca Donald sa poata interpreta actoriceste, cu succes, rolul de presedinte al Americii, asa cu au mai reusit si alti actori, invatand din mers si ascultand cu sfintenie indicatiile regizorilor si replicile dictate de sufleori. Tot asa s-a nascut si mitul lui Ronald Reagan, un actoras-cowboy, urcat din postura de figurant la Holiwood in cea de figurant mit la Casa Alba. Cica ar fi doborat comunismul si Uniunea Sovietica. Din pacate nu detinem nicio informatie pertinenta despre trupa de filmare care vrea sa-l distribuie pe papitzoi in rolul principal al telenovelei, asa incat habar nu avem daca Donald are sau nu potential pentru a fi transformat in mit printr-o a doua doborare a Uniunii Sovietice sau a altceva asemanator (vreo alta Uniune) ori (te pomenesti) prin restaurarea a asa ceva. Nici el insusi nu prea mai pare convins de acest potential, aparand mai degraba blazat, decat gata sa se dea peste cap de doua trei ori pentru a se transforma in altceva. Sansele, macar potentiale, pentru a ajunge prin devenire, alteceva decat apare acum (un papitzoi foarte bogat care vrea sa fie rege al Americii, in tara business-ului prin excelnta; bine naiba ca nu vrea sa fie Rege al Hipersaptiului) sunt foarte, foarte mici, ipotetice. Mai degraba omul e un megaloman care n-a inteles ca cei de teapa lui nu se bat sa devina presedinti (concurand cu alte marionete bine dresate) ci se bat sa desemneze presedinti (asa cum fac Warren Buffett si George Soros). Aceste sanse foarte mici (nanometrice) trebuiau mentionate macar asa de fason, (aici pe arca lui Goe) caci oricum existenta lor nu merita sa influenteze intentiile de vot al bravului popor american, gata oricand sa urmeze cuminte indicatiile mass-media (care mai directe, care mai pe invers). Un studiu antropologic despre emotiile publicului american fata cu alegerile, asa cum sunt acestea generate prin media si-ar face toti banii. Eh, ce mult ne-ar placea si noua sa stim pe cine sustine conul Dorin, americanul, la alegeri si cum anume si-ar argumenta pozitia. Ma refer la detalii caci in mare se stie; Omul este „echidistant”, mofluz, si voteaza invers decat sustine, caci nu se dez-minte. Ne standu-i in caracter/personaj. Bine acuma nici parerea sincera a d-lui Aligica n-ar fi de ignorat. Ori chiar a fostului consul de la Marsilia, republican sadea, condamnat (sarmanul) sa traisca intr-o tara care practica anti-americanismul bazal.

Postata (si) de conul certocrat:

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 7 Comments »

Recenzie: Fie-vă milă de noi, domnule Ponta?

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 23, 2014

I.

Portret „fenomenologic” (în formă de epistolă) al unui candidat la președinția României

…Nu știu dacă m-am așezat vreodată cu mai multă nerăbdare (sentiment al urgenței?) să scriu o scrisoare cuiva. Deși este, după cum vedeți, o „scrisoare deschisă”, îmi imaginez tot timpul, scriind, că…

II.

__angDl. Gabriel Liiceanu a comis iaraşi o scrisoare deschisă, adică sinceră. Aş zice că momentan este monumentală, dar are toate şansele să devină şi memorabilă, macar în aceeaşi măsură în care memorabilă a fost şi a rămas precedenta sa scrisoare deschisă, astazi uitată, de care toţi îşi amintesc (vag) deşi nimeni (inclusiv şi încă şi mai abitir adrisanţii) n-a(u) luat-o în serios. Mă refer desigur la cea comisă în ultima zi a anului de graţie 1989, spre seară, scrisă sub formă de apel. Era aşadar timpul (imperios necesar … … era dator) ca domnia sa să mai scrie una la fel de deschisă, adica (de) sinceră. Scrisoarea comisă azi de catre dl.Liiceanu, in anul de graţie (tot graţie) 2014 este, pare-se, mult mai deschisă decât precedenta, fiind deja deschisă de peste… unul, niciunul, 100 de mii (!!!) de in/discreţi violatori ai corespondenţei (care mai de care mai pirandellieni), bucurându-se de deschiderea oferită prin fenomenul Internet. Greu de spus dacă aceasta scrisoare a fost comisă de către dl.Liiceanu ca urmare a unui imbold preponderent civic ori mai degrabă sub impuls literar sau chiar sub presiunea unei imanenţe de natura filozofală (da, da..), cert este însă că actuala ei monumentalitate cât şi iminenţa memorbilităţii ei o fac demnă de atenţie şi de atenţii. N-avem de gând să insistăm asupra conţinutului (a carui lectură o recomandăm însă insistent prea-cinstitului cititor citit şi unic al Arcei lui Goe) dar ne-ar placea la nebunie nişte discuţii libere despre intenţiile şi aşteptarile cu care a dat-o dl.Liiceanu în lume cât şi despre impactul potenţial al unei asemenea scrisoare-bom…bă… asupra adresantului şi/sau asupra cititorului co-lateral şi sub-înţeles. Scrisoarea se intitulează (sublim) „Fie-vă mila de noi, domnule Ponta!” şi este compusă (la fel ca şi Scrisoarea III, pe care o şi evoca cumva) din trei parţi. In partea întai este făcut, artistic şi riguros, rechizitoriul faptelor (comise în numele tatalui, al fiului şi al bunicului), în primul sfert al acestui veac de singurătate, din care rezulta cu claritate (în funcţie de cititor) lipsa de caracter a candidatului Victor Ponta (văzut in postura de Baiazid). In partea a doua, şi aici intrăm in dimensiunea fantastică a poemului, dl.Liiceanu îl „ademeneşte” pe candidat să pornească pe drumul Damascului (precum un presupus precursor potential al lui Victor Viorel), iar în partea a treia, anticipand cumva drama imposibilităţii ieşirii din sine a personajului tragic Victor Ponta (care poate muri în orice clipă, de râs, faţă cu o asemenea perspectivă), dl.Liiceanu (într-un acces de marinimie) îi oferă (încă) o alternativă rezonabilă, aparent mai accesibilă, o cale de scăpare. Gabriel cel Bătrân îi cere (apoteotic) lui Viorel cel Tânăr să ne dea un semn de mila Măriei Sale şi să facă de pe acum întoarsă a sa cale, adică să se retragă (sau să piardă de buna voie alegerile, nu se înţelege prea bine)… Se poate presupune că de îndată ce va ajunge cu lectura scrisoarii deschise (adică sincere) în acest punct, preupunand în mod optimist că s-o fi apuct s-o citească, dl.Ponta va cădea desigur pe gânduri intrând într-o mare şi copleşitoare dilemă din care nu va putea ieşi in timp util, ajungând fatalmente să câştige, involuntar, din neatenţie, alegerile prezidenţiale, împotriva voinţei sale. Reacţia banal de previzibilă a adrisantului cunoscut dă substanţă şi trup tragismului înmelcuit în falsele iluzii ale filozofului care imploră în pustiu mila cabotinului, ajuns premier si virtual preşedinte al regatului Poloniei (precum acel Ubu din po-veste).

III.

Elocinţa „dramaturgului” Gabriel este impresionată, maximală. Ingerul a strigat. Te intrebi (inutil şi retoric) cum oare s-ar fi putut explica şi descrie mai clar şi mai pe înteles „poanta Ponta”, mai convingator şi mai la obiect decăt a facut-o filozoful (ca urmare a unui imbold preponderent civic ori mai degrabă sub impuls literar sau chiar sub presiunea unei imanenţe de natura filozofală (da, da..), nu se ştie, nu importă), dar, în acelaşi timp, cuprins de o undă de disperare lăuntrică, nu se poate să nu constaţi perplex, ca opintirea inocenta a d-lui Liiceanu, dincolo de incontestabila valoare literară şi documentară în secol, este în van, că nu are nicio şansă, nu să penetreze edificiul popularităţii de care se bucură candidatul Ponta din Romania, dar nici macar să-l scrijelească vreun pic pe coajă. Data trecută dl.Liiceanu şi-a adresat formal scrisoarea deschisa (adica sinceră) multora, implorandu-i şi promiţandu-le (înduioşător) iubire, fără să dea nume, lăsându-i pe adresanţi să se auto-identifice, în intimitate, în pace. Totul s-a consumat şi epuizat fără efecte notabile. Astăzi, iluzionandu-se iaraşi, sperând să nu-şi mai dilueze mesajul, filozoful se concentreaza asupra unui singur adresant cunoscut, vizându-i însă, indirect, în egală măsură pe toţi ceilalţi (cei vechi şi cei noi). Rezultatul? O noua scrisoare pierdută, momentan monumentală, având toate şansele să devină şi memorabilă, acum şi-n veacul vecilor. Amin. Atât.

UPDATE: Cu un tupeu specific dl.Victor Viorel Ponta a raspuns scrisorii d-lui Liiceanu. Memorabila replica a primului ministru (care ne-a fost adusa la cunostinta de catre niste binevoitori) se gaseste aici:  Mi-e mila de dl.Liiceanu.

* * *

UPDATE 2: Dupa analiza perfecta a d-lui Liiceanu, vizionata de peste 300,000 de ori, apare (intr-un „tiraj” mult mai mic) o contra-analiza (si mai) fabuloasa. O popularizam aci spre gloria autorului ei: Clarvazatorul de la Corabia (in proximitatea Maglavit-ului, dintr-un judet limitrof): 

Absolut fabulos – m-O-NU-mental – Orbirea la anti-Prooroci

auto-Denuntul Poetului (poeselul Co) – Pronosticul triumfalist, facut in ajun, despre cum va castiga Victor Viorel Ponta alegerile – Din ciclul pro-fetii (d)in tara lor, care fata profetii la tara (mediul rural) – un exemplu de orbire plenara.

Perseverentul Victor va ponta noua-i victorie, păi cum altcumva ? – un bâlci de Viorel Abålaru

„În ce mă privește, am prevăzut mai demult că următorul vir novus va fi Victor Ponta, încă din momentul în care fosta putere portokakie i-a încredințat guvernarea doar la momeală, după cum de-acum se știe, băieţii băsişti scontând atunci că vor doborî mai multe ţinte printr-o singură lovitură fistichie (în cadrul unui “experiment” despre care strategul Lăză nu ne-a spus atunci chiar totul, evident) : 1) închiderea gurii Antenelor mogulice, ale căror histerii antibăsiste tocmai provocaseră cunoscutele turbulențe de la începutul iernii 2012; 2) aruncarea în groapa cu lei a lui MRU, pe care cupola secu îl programase mai demult pentru rolul de next salvator, însă lansarea acestuia s-a făcut nu spre a-l proba sau antrena, păi cum drea, ci spre a-l decredibiliza și demola, întrucât Piratul avea alt plan, cum am arătat la timpul potrivit colea, visând deja la România frumoasă ce-l va înscăuna, după Cotroceni, la Victoria ; 3) sabordarea guv-ului MRU, după ce Dl Unguent va fi fost ridiculizat defintiv și irevocabil depamfletarul vigilent şi aruncarea momelii puterii lu’ dom dottore Victor-Viorel, pentru a se alege puradicul şi de el, după ce băieţii vor fi dibuit în bibliotecile lumii celebrele plagiate şi le vor comunica naţiei academice indignate, urmând ca my friend Filadel, d.Pleşu, Marius Delaepicentru, dra Sorina, Marginalia, d.Liiceanu, Tina Borg, d.Tapalagă, Cărtă, Kalino Lino,Volo, Stely, Dl Goe, d.Aligică, Zexe Tux, d.Baconski, d.Turcescu şi compania să-l arate cu degetul acuzator pe inimicul lor, demascându-l ca plăgarul plăgarilor şi mincinosul mincinoşilor, fiind convinşi că şi boborul de cetățeni mai mult sau mai puțin turmentați din Carpați, ale d. Mitică, Titircă Inimă-Rea, Conu Leonida, Tulie Radu Teacă, Pena Corcoduşa, Vitoria Lipan, Fefeleaga, Nea Mărin, dom’ Semaca, Lăscărică ecţetera, aşadar marea majoritate din ţărişoara dodoloață, gândeşte ca şi doctorii, contributorii sau forumiştii cu mintea creață, cărora le soarbe indicaţiile preţioase şi recomandările pempante (chiar dacăboierii minţii, pe de altă parte, nu ratează aproape nicio ocazie de a-şi arăta dispreţul suveran pentru pegra fără carte… oops).

Aceasta – ca să precizăm – a fost prima parte a experimentului lăzăroian, cea de dinainte ca cupola portokakie să realizeze brusc, fiind gata-gata să dea în fandacsie, că Victor-Viorel cel Tonticel, în loc să cadă în fractală vrie cu guvernarea-i de comedie, iar USL, cu Ponta cu tot, să dispară de pe scena politică pe vecie, după dezvăluirile din Nature și din alte foi alecyberspace-ului științific pur, din contra, părea că-l doare fix în tur, ba chiar va fi câştigat alegerile municipale şi parlamentare cu nişte scoruri catastrofale, fiind cât pe-aci să-l suspande pe însuși Piratul Popeye, dacă Ioropa lu dom Barroso nu striga la timp vai!, dle Ponta, stai!,prinzându-l pe PM la nord-atlantică strâmtoare şi forţându-l să-ncheie pactul de coabitare cuBăse și cu Serviciile-i acoperitoare. După care a urmat partea a doua a experimentului, cea de avarie, planul ZZZ, ce nu se aplică decât în caz de extremă urgență sau de război cu însuși Terminator 2 ce-ar bântui şi pe la noi : spargerea PDL și formarea Aripii Frumoase aMișcării Populare, apoi demantelarea USL, după ce i s-a arătat pisica cațavenccianului Crin Porumbacu, pe urmă nașterea Noului PNL prin absorbția PDL, ale cărui frunzăverde șistânișoare creaseră deja premisele de compatibilizare cu bătrânele oase ale venerabilului Quintus și-ale altor dinamoviști „brătieni” supraviețuitori peste vremi și jumătăți de vremi, în fine, extragerea Sfinxului de cartoon din Sibiu și plasarea lui în rolul mortului viu, mai precis a lui hopa-mitică, care când cade pe spate, când se ridică, după cum devine situațiunea politică, adică (respectiv dacă România Frumoasă se va bucura de simpatie electorală mai mare sau mai mică, funcție de care EU va intra sau nu în turul 2, după care hop și noi – băieții și fetele de la API și ICCJ – , care ori îl vom umfla pristandanește pe marțafoi și-l vom lăsa cel puțin fără oi, ca pe Niță după luptele de la Băicoi, ori îl vom preface în moroi și mai balșoi, capabel să-l înfrunte pe Pontosul Ponta, în caz că acesta va scăpa întreg din bombele și nucleareleDNA, ce se vor ține pe urmele sale roi înainte de a ajunge – dacă va ajunge – la judecata electorală de apoi). Finis coronat opus, va apărea și Albă ca Zăpada, spre a contribui și ea, dimpreună cu cei 7000 de pitici priculici, la hăituirea ticălosului de aici și de acum și a pregătinext generation pentru noul drum. Sau cum naiba să vă spun că portokakii erau convinși un milion la mie că-l vor face pe Ponta Pontosul scrum, fir-ar să fie, necum s-ajungă a candida cu prima șansă la Președinție ??

În concluzie, partida portokakie va pierde ultima-i bătălie nu pentru c-ar fi uşoară ca o păpădie, ci din crasă fudulie. Băieții se știau fortificați cu armate disciplinate, cu gulguteacoperite ca la carte și cu cazemate superbetonate, precum francezii la adăpostul Liniei Maginot, stând cu toate armele într-o singură direcție îndreptate, ca-n războaiele din iepocilecelelalte, însă pomenindu-se că inamicul îi atacă pur și simplu pe la spate, după ce ocolisebariera de foc pe departe și, mult mai năucitor de-atât, le-o trage cu niște arme ciudate, respectiv cu niște găozari pamfletari, nişte circari ce călăresc tunurile catodice ca pe caraghiozii măgari, ipochimeni pe care la prima vedere nu ți-ai fi aruncat nici mucii, atât păreau de hilari, dar care i-au tocat și măcinat pe Băieții cei tari precum niște apocaliptici sărari. „Niciodată o televiziune nu va ajunge să impună un preşedinte, un prim-ministru sau chiar şi un simplu ministru“ – hăhăia portokakiul-șef cel îngâmfat, în timp ce un prim-ministru netocrat tocmai fusese instalat. Cu alte cuvinte, intelighenția portokakie a ignorat într-o veselie că schema sau paradigma clasică, dreapta-stânga, pe care ea o știa din vechea economie politică sau din bătrâna filozofie, în care „dreapta” poate însemna, apodictic, „capitalism-burghezie”, pe când „stânga” fix vițăvercea: „sărăcie-neamprostie”, fusese înlocuită de-o paradigmă fistichie, respectiv apăruse şi la noi ceea ce Alexander Bard și Jan Söderqvist au numit Netocrație, clasă care va mătrăşi vetusta burghezie cu partidele-i reprezentative de pe vremea lui pazvante, partide pe care le va transforma în simple trupe ambulante de saltimbanci, într-o “nouă categorie de oameni de divertisment televizat prost plătiţi, nişte actori inofensivi care interpretează scenariile altora, verificaţi tot timpul fără milă şi batjocoriţi de supraveghetorii lor din presă“.

Impresia unora că Ponta “nu e la locul lui” sau că e un ins “fără experienţă, fără prestigiu, fără competenţe specifice, fără prea multă minte, fără prea mult caracter, fără haz, fără simţul răspunderii, fără conştiinţa nenumăraţilor „fără“, care îl caracterizează”, ori a altora, care au vorbit despre “mândria de a fi nimic” a lui Ponta, provine din realitatea că Ponta este eminamente un politician al evului netocratic, care-n sine într-adevăr e nimic şi care îşi dobândeşte puterea prin ratingul acordat de sauronul netocratic protector sau pur şi simplu subtilizând-o din mediul – mediatic – înconjurător. Iar la acest soi de politică din era media, new media sau netocratică nu există alternativă. “Oricine încearcă să se opună trendului de dezvoltare şi să persiste în agitaţia politică de tip vechi nu va supravieţui în societatea condusă de netocraţie. El ar arăta ca un tiran mârşav al informaţiei“, aloo…

Ca să vă desenez, Ponta “cel tontic”, în realitate un “jucator politic autentic“, “oportunist, precaut, versatil şi extrem de inteligent“, aşa cum îl observă şi SOV (un ins de regulă inclement cu cei pe care îi creionează cu ochiu-i de cinic atent), e asemenea unui sputnik cât un ghemârdic, care n-are nevoie decât de un input iniţial unic, spre a se elibera de forţa de atracţie ce-l ţine legat de globul gigantic, dar care după ce scapă din terestra strânsoare se deplasează în cosmosul mare folosindu-se nu de motoarele proprii, pe care nici nu prea le are, ci de forţa de atracţie a planetelor ori stelelor întâlnite în cale, care şi-l plasează una alteia ca la ştafetă, ceea ce nu împiedică sputnikul nost să culeagă la sfârşitul ascensiunii toţi laurii, ca orice veritabilă vedetă. Fie că se pozează cu ciobanul Ghiţă, fie cu-o drăgălaşă fetiţă cu fundiţă, însă neapărat baremi campioană la grădiniţă, fie cu Simona, fie cu Obama, fie cu Gâdea, Badea, cu Daciana sau cu mama sa, perseverentul Ponta – cum l-a caracterizat chiar norocoasa genitoare, o doamnă realmente fermecătoare – are darul de a prelua din ratingulsau harul luminos al tuturor acestora şi de a şi-l ataşa la steluţa sa, iniţial cât un licurici, dar care la final s-ar putea să lumineze ca termocentrala de lângă Lainici…

Aşa cum v-am mai spus, de altfel, aici:

Zău că degeaba vă supălaţi pe Ponta şi-i arătaţi, care de care mai gomoşi şi mai pempanţi, dispreţul vostru de distinşi fanţi, de doctori mai mult sau mai puţin adevăraţi ori de activişti civici civilizaţi (prefăcându-vă că uitaţi cum că aproape tot ce mişcă-n politichia, civilia or chiar şi-n poezia din ţerişoara ot Carpaţi a cam purtat, pe faţă or pe ascuns – inclusiv marele vostrumus sau chiar poeţii espopici ce v-au sedus – pantaloni kaki & bufanţi, şi încă e puţin spus, aloo…) : fiindcă Ponta ista a înţeles naintea voastră, fărtaţi, deşi vouă vi se pare că el râde sau vbeşte ca tonta-n bâlci la Urlaţi, că astăzi în România – ca şi-n America ori în Suedia, deci în ţările avansate din lumicica noastră vastă – nu mai conduce burghezia şi cu atât mai puţin milităria ori altă nobilă or snobilă castă sau nevastă, ci Netocraţia, aşadar cei care deţin Reţelele de Media şi New Media principale şi ştiu cum să manevreze mijloacele astea de producţie speciale, făcând ca politicienii care încă mai sunt pe pământ să fie / ori să nu mai fie în clipa următoare, tale quale, atâta vreme cât Media & New Media pot să facă dintr-un cetăţean oarecare o mare valoare sau o mare putoare, un sfânt sau o seperietoare pentruconsumatariatele de Net & tembelizoare, la rigoare putând ascunde de ochii maselor electorale orice politician, de n-ar mai şti de el nici măcar neamurile din comuna or famiglia genitoare sau n-ar mai da pe el niciun ban, ori să-l transforme din Anger pur în Drakkulamajur, de s-ar feri de el până şi cei mai fioroşi râmari de primprejur…”

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , | 85 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: