(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Rebeliunea Minerala’

LCFCD (106) – Lumini peste tramvaie

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 6, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Luna de dar / De-ale lui Rogobete …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Rebeliunea minerală:

  • Dilema lui 2014: Supervieţuim, sau nu supravieţuim.

  • Yahoo, yahoo, copii şi fraţi
    staţi puţin şi tot uraţi
    La anul şi la mulţi ani !

  • Intimă gândirii/simţirii, rostirea se ridică din banalitate prin magia metaforei, făcând să sclipească percepţia unui înţeles fără cuvânt, o semnificaţie de neatins, fără semn, un spirit fără trup. Ca-n „temniţa libertăţii”, maslul celor trei mari credinţe orientale, a celor trei crai de la răsărit, din care metafora magică a descătuşat steaua creştinismului. Crăciun a-nviat !

  • „In realitate exista o Infiit-ate de Infinit-uri, de Infinit-uri, de Infinit-uri,… si asa mai departe la Infinit. „: Infinit plus infinit fac tot infinit. Unic!

    „Ajunseşi la vorba mea / prefăcută / ea glumea/ Ai crezut că plouă soare / c-a dat iarba pe răzoare / că alunu-i tot un cântec / astea-s vorbe şi descântec / Ai pornit spre lunci şi crâng / dar pornişi cu cornul stâng / melc nătâng / melc nătâng. ” (din memorie, Ion Barbu)

  • Unic fiind infinitul şi părţile ne/cuprinzându-l, numai în absurd comparându-le, s-ar putea spune că, doar eliberându-te de iluzia libertăţii, poţi fi mai liber, ca parte, decât întregul. Mai … exact, infinit fără infinit fac tot infinit.
 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

  • Numai nebunii sunt liberi, pentru c-au evadat din captivitatea mentalităţii.

  • Ritmuri, măsuri, armonii, compoziţii: muzica este organizare, politică pură. Gamele cu trei, cinci, şapte şi douăsprezece note au secondat marile mutaţii sociale, atonalismul şi progresivismul ţin de principiul indeterminării. Lumea prin toate părţile, (până şi prin antimateria pauzelor) şi în întreg îşi face concertul…. pithagoreic.

  • Entităţi ale conştiinţei colective tribale – unele cucăind, altele reanimate de haita familială – se-ncaieră cu cele sociale, şi nu pentru c-ar fi rele sau bune, ci mai bune – zic ele -, superioare, în hărţuiala globalistelor de ultimă oră, liberaliste până la intransigenţă, ca să le personificăm ba în îngeri, ba-n demoni, după cum le întrezărim în ceaţa mentală, aşezată sau spuberată, a curenteleor ideatice de pe-acolo.
Text: Loc pentru explicatii inventive:

  • Ordinul de mărime se… execută, nu se discută.
    Dacă s-ar putea argumenta şi cu intuiţiile, Vedele s-ar academiza. Că-i unitate spaţiotemporală, că-i spiritualomaterială, cândva-cineva a mai spus în viitor că nu-i glumă cum gândim: n-om îndoi furculiţe cu mintea, dar timpul l-am îndoit după cum am gândit spaţiul. Aveam neuroni şi sinapse, dar fără curent – timpul şi spaţiul bălteau, stau, nu erau. (Reprezentările lor !) Ciclitatea diurnă – că, de, fiat lux ! – a inventat roata, Pământul tipsie şi timpul care se roteşte într-un eternell retour, care mergestă ciclic. De la săgeata giroscop a gândului analogic la discursivitatea logică, doar un epsilon de 0,00000000…. Menhirul, obeliscul şi timpul săgeată au ţâşnit din acelaşi gând. Punct-cerc-vector: ce curbură!

  • Ăla cu madlenele n-are, că l-a pierdut, „Timpul” dlui. Solomon Marcus s-a epuizat…

  • Bergson s-o fi întrebat, cât timp trece de la un fel de timp la altfel de timp ?

  • Şi totuşi, întunericul rămâne, câtă vreme continuumul mental al observatorului poate iluziona discursivitatea temporalităţii şi însăşi realitatea, în care, odată ce lungimile pot fi exprimate în unităţi de durată, (secunde, minute, ani şi parseci), nu mai poţi identifica nici ce-i una, nici cealălaltă. Ori, asta nu-nseamnă, că nu există nici una, ci, mai curând c-ar fi, ambele, altceva.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Luna Aluziilor, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | Etichetat: , , | 14 Comments »

A doua zi de 1 Aprilie – Demascarea d-lui G.

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 2, 2014

De sub adânc pseudo-anonimat, un personaj de o notorie obscuritate a picurat, cu o perseverenta nedemna… de o cauza mai buna, literaturå… in spatiile virtuale, pretutindeni dar mai ales in anumite noduri ale retelei, special alese de catre „odiosul” personaj. Toata lumea il stie, toata lumea l-a vazut, dar (aproape) nimeni nu-l cunoaste, devenind un enigmatic mister a lui Polichinelle, investigat insistent de mai toata lumea. Tinta a speculatiilor si cercetarii multora, „odiosul” personaj, a continuat ani si ani de zile (sau de „zilisoare” cum ar zice un con-frate de-al sau de pseudo-anonimitate hyperspatiala) sa-si duca existenta obscura, sub acoperirea pseudo-anonimatului, disimulandu-si mutra, gandul, glasul, insinuandu-se insidios pretutindeni unde se arata vreo såmântzå de vorba mai de soi. Nomad fiind nu se stabilea nicaieri, aflandu-se pretutindeni si nicaieri, azi aici maine-n Focsani, poimaine la Suceava, ba pe forumuri, ba pe bloguri, ba in subsoluri pline cu igrasie in redactia unor ziare si reviste de prestigiu sau de trista faima. Desi ar fi putut foarte bine sa-si faca o casa a sa (ca la Corabia) sau chiar un conac (big mansion) ca la Cetate, de unde sa iradieze el insusi propria-i literatura, atragandu-i pe fluturi pe lampa sa magica (a se vedea legenda lui Aladin), omul (un aventurier dezorganizat) a preferat sa-si vaneze fluturii pe la curtile altora, nepasandu-i de suferintele celor care-si doreau intens si dezinteresat sa-l stie pre numele sau. Asadar un om rau, un om fara inima sau in tot cazul un om fara o inima buna. Un om cu o inima rea. Dar azi valul cade crudo. Totul s-a sfarsit. Fluturas nu mai ai aripioare, (caci) dl.Conte ti le-a retezat. Dizmetit din visuri sece chiar si Gogea a punctat. Misterul s-a risipit. Totul s-a aflat. Misteriosul si agresivul personaj cu o inima atat de rea dar cu o minte atat de ascutita, se dovedeste a fi un domn G…, de circa 60 de ani (cam båtrâior… in realitate vreo 40), cu barba, moldovean, moldovean-moldovean, dar nu de la Sadova (ca altii) ci de la Severin (precum pasarea Rongo), si care cu mâhnire isi face veacul de singuratate in cetatea de scaun a Sucevei, la nici o azvarlitura de batz de Botosaniul harabulian. Doamnelor si domnilor, este vorba despre domnul George Tudor, cunoscut multora sub pseudo-nick-name-ul de Inima Rea. Prezentam in continuare cateva dintre dovezile demascatoare indubitabile, care probeaza fara urma de tagada ca da, Inima Rea este un fost oltean, scriitor ad-hoc de mare talent, care din motive neelucidate (inca) nu are deocamdata un blog al sau (in fapt are un blog incipient cvasi-abandonat) in care sa se adune, sa se ordoneze integrator si sa propuna teme si tematici, in loc de a „chibita”, te-ai mira pe unde si de ce, inventandu-si pretutindeni, cu talent si pricepre, prilejuri circumstantiale, punctuale de a elibera in lume (risipindu-se) literatura de buna calitate (de obicei fictiune), continuta abundent in inima sa, Doamne iarta-ma, rea. Asadar dovezile din docomente:

Proba no.1:

Iniţial Oana vorbeşte de Nicolae Turtureanu. Acel nume l-am reţinut, întărit de confirmarea din final a lui InimaRea şi de faptul că, intrând pe linkul oferit de Oana, am găsit, la pagina 6 a revistei Timpul indicată,o recenzie a volumului “Dubla cetăţenie” al lui Nicolae Turtureanu. Ulterior InimaRea a marturisit ca e moldovean, ca are in jur de 60 de ani şi poartă barbă. Totul se potrivea perfect cu portretul lui Nicolae Turtureanu, mai puţin stilul, care mi-a creat bănuieli (de-asta şi PS-ul de la finalul articolului meu de azi). Acum, după intervenţia panicată a Corinei, m-am întors la comentariile de atunci şi am descoperit o rectificare a Oanei, peste care la timpul respectiv am trecut in zbor, în care Oana se corectase: “Scuze! Am incurcat persoanele. Este vorba despre Tudor George.” – Contele de Saint Germain – Precizare

Proba no.2:

Unul dintre vizitatorii blogului meu, care se semnează @InimaRea, s-a identificat singur, crezând că ne striveşte, ca fiind scriitorul G. T. Cum, în ignoranţa mea, nu auzisem de domnia sa până atunci şi cum, în lipsa unor maniere corespunzătoare, am făcut imprudenţa să recunosc într-un comentariu că acest nume imi este necunoscut, mi-am atras grabnica şi eterna sa maledicţiune. A început să-mi vâneze fiecare opinie pentru a… Citeste mai departe: AICI.

Proba no.3:

Editura Adenium din Iasi a lansat deja pe piata de carte, in varianta revazuta, un titlu care sigur nu te va lasa indiferent pentru ca vizeaza tocmai acea curiozitate a cititorului mereu in cautare de altceva. Este vorba despre volumul Damele din palarie: Pseudospionologykos semnat cu pseudonimul InimaRea. De ce ar trebui sa te intereseze acest titlu? In primul rand pentru ca tu si parintii tai ati trait intr-o Romanie comunista supravegheata 24 de ore din 24 de Big Brother-ul Sistemului, Securitatea, si v-ar placea sa stiti ce este in mintea unui fost securist, care dupa 1989 isi continua activitatea la Serviciul Roman de Informatii. Cui nu i-ar placea sa treaca dincolo de… … Ceasca de cultura

Proba no.4: Profil de Inima Rea

Proba no.5:

Acest articol este o eroare tip Matrioşka: reia toate clişeele propagandei oranj – semn că articolul i-a fost livrat lui KP Schwarz, care l-a doar semnat; ceea ce ne atrage atenţia nu asupra seriozităţii ci a poziţiei FAZ faţă de situaţia din Ro. Probabil că Germania socoteşte avantajos să adopte un punct de vedere “intern”, în perspectiva relaţiilor cu… … In line dreapta

Proba no.6:

„Despre cum virtualul  devine real şi ceea ce părea un pseudonim se dovedeşte o identitate autentică. Adică, despre Inimă-Rea. Tot ce ştiu despre acest scriitor are două surse: mai întîi, l-am întîlnit pe blogurile unor prieteni, remarcîndu-se prin comentarii ample, ”grele”, echilibrate, consecvente fără a fi “încăpăţînate”, generoase în intransigenţa lor. Se “mişca” prin spaţiul blogosferic drept şi masiv ca o tură pe tabla de şah! Totdeauna drept.Impunînd respect. Aşa l-am perceput. Aşa am şi avut parte de sprijinul lui surprinzător la un moment dat, cînd, angajat cu prea mult orgoliu într-o dispută pe un forum, mă trezisem în situaţia “cavaleriei uşoare” engleze la porţile Sevastopolului! Atunci, a apărut (în bătălia reală istoric, acest lucru nu s-a întîmplat şi deznodămîntul a fost tragic) “turnul” care mi-a asigurat ”flancurile” asigurîndu-mi o “retragere în ordine şi fără pierderi”! Mai apoi, a fost “deconspirarea” lui Inimă-Rea, făcută de… „Citeste mai departe: Inimă-Rea. Turnul din Severin în Cetatea Sucevei de dl.Gogea.

Proba no. 7

Esantion A.InimaRea March 31, 2014 at 21:47 #4

Poate stiti ca-naintea unei vizite oficiale intr-o alta tara, sefului delegatiei vizitatoare i se furnizeaza analize/sinteze despre tara respectiva, din mai multe directii – in mare, dinspre Externe si intelligence (nu spun “spionaj” fiindca nu mai e termen valabil pentru toate tarile straine). Respectivele lucrari nu sufera de emotivitate, principialitate, dorinta de aparare a lumii democratice samd. Acolo, trebuie sa apara ce e in tara cu pricina – nu de ce – si ce-ar fi posibil, din ce-si propune vizita (punctual ori la plezneala daca analistul n-are idee de agenda vizitei).

Formal, analizele/sintezele sint clasificate, presupunindu-se ca s-ar baza pe informatii la rindul lor clasificate. Impreuna cu “lucrarile-capac”, vin note documentare, continind nu doar date statistice, geografice, istorice, politice ci si aprecieri ale unor terti, de regula – din media de acolo. Documentarea nu e clasificata, astfel ca poate fi asemuita lestului care tine un vas pe linia de plutire. Pentru un serviciu serios, e de asteptat ca informatiile documentare sa nu le contrazica pe cele clasificate – ori invers. Iar daca exista, totusi, o diferenta notabila intre “lucrarea-capac” si partea documentara reflectind “perceptia generala” despre, ramine la latitudinea “beneficiarului” sa hotarasca modul de abordare a gazdelor sale, in timpul vizitei (evident, tot asa e si la primirea unei vizite de nivel inalt).

Dinspre intelligence, rezultatul analizei “beneficiarului” se vede cel mai bine in declaratiile sale destinate publicului larg. Eventual, citite pe dos, ori macar “interpretate” in cheia analistului de informatii publice.
Daca presedintele Romaniei declara pornit proiectul politic romanesc la Marea Neagra, a carui tinta este transformarea bazinului Marii Negre – din “Lac rusesc” – in “mare deschisa”; si daca-l sustine consecvent pina-n momentul in care tara sa organizeaza o intrunire a NATO la nivel inalt, la care participa si presedintele Rusiei; la care atitudinea sa fata de Putin e mai mult decit indatoritoare, ca de la mic la mare, nu analistul – oricare, de oriunde – are a se minuna ci “simplul cetatean”: vazindu-l pe presedintele sau cit de fericit ii zimbeste rusului, caruia numai ca nu-i pupa mina, se-ntreaba ce mama supararii se poate-ntimpla. Oare sa nu fi-nteles el bine diatriba presedintelui sau impotriva Kremlinului si declaratiile de fidelitate doctrinara inchinate Licuriciului?

Omeneste vorbind, Putin impune prin simpla-i prezenta. “E charismatic” fiindca este presedintele Federatiei Ruse – o putere mondiala. E chiar mai mult de-atit, e “adevaratul presedinte”, de care si Rusia, si America, si toata lumea au nevoie. Din alta nevoie – de stabilitate globala si regionala, de predictibilitate in relatiile bi si multilaterale, conditii ale unei lumi pasnice, in care schimburile comerciale sa decurga fara sincope.

Cu toate acestea, presa libera si independenta de la noi nu uita o clipa sa-l prezinte ca pe “fostul colonel kaghebist” – apasind pe “rezident (adica, sef al) retelei KGB de la Berlin, din epoca Razboiului rece. In ochiul media – un Argus ciclopic – altceva nu conteaza. In caz ca-si pun, totusi, intrebarea “Cum de a reusit un ofiter al KGB sa ajunga in cea mai inalta pozitie in statul rus”, raspunsul standard este “fiindca, in fosta URSS, fostul KGB e la putere”.

Nu sufera comparatie cu Bush sr fiindca americanul a condus CIA din pozitia de politician, nu de profesionist. Desi, lui Mihai Razvan Ungureanu, i se reproseaza “securismul” dupa stagiul de director al SIE. Cum nu i se lui Teodor Melescanu, probabil ca datorita vorbei “omul potrivit, la locul potrivit”.

Aceasta spectaculoasa devenire urmeaza modelul Napoleon – din locotenent de artilerie, la darimarea Bastiliei, ajuns L’Empereur. Proportions gardees, ma grabesc s-adaug, sa nu ma trezesc etichetat de “putinist”. Inca o masura de precautie, ca n-are ce strica: si Basescu, tot asa – din capitan de cursa lunga, presedintele tarii. Acum, nu stiu daca Putin face caz de fosta lui profesiune, cum face “al nostru” de a lui – fie tot amintind-o, fie tot innoindu-si brevetul de capitan de cursa lunga desi ma-ndoiesc serios c-ar mai putea iesi cu vreun vas, din apele noastre teritoriale, altfel decit in postura de pasager.

Dupa cum, nu m-aventurez a-mi imagina cum s-ar fi raportat Basescu la o fosta profesiune de rezident al agenturii noastre de aiurea. Nici nu-i nevoie, acum ca s-au deschis si arhivele ICE Dunarea. Doar atit imi permit a spune: A durat ceva pina au putut fi accesibile “tuturor celor interesati”. Pina acum, fusesera accesibile doar unora dintre cei extrem de interesati, probabil spre a-si contempla gloriosul trecut, in deplina liniste, fara cel mai mic risc.

Dar mai exista o legatura intre urmasii modelului Napoleon: colonelul KGB stie ceva despre capitanul de cursa lunga – in virtutea fostelor relatii “fratesti” dintre KGB si Securitate, astfel ca “al nostru” e vulnerabil fata de “al lor”, pe partea conspirativa – ori conspirata, daca preferati.

Spre deosebire de “simplul cetatean” – nedumeritul de mai sus – analistul ar zice ca, inainte de a veni la Bucuresti, Putin “a trimis un semnal” – cam cum apare-n basmele noastre, trimiterea buzduganului de catre zmeu: se loveste-n poarta, in usa, bate-n masa si se-aseaza-n cui; iar mincarea trebuie sa fie nici rece nici fierbinte, cumu-i mai buna de mincat. Daca nu stiti – si n-aveti de unde, va spun eu – prizoniera zmeului nu sta vreodata cu zmeul la masa, ci-n picioare-n coltu’ mesei, cum si azi mai sta parte dintre oltence, la masa barbatilor lor.

Dar de ce va-nsir eu toate aceste, ca-mi uitai. Ah, da – mi-amintii ca Basescu zise c-ar trebui sa fim pregatiti de razboi, just in case…

Esantion B.

InimaRea April 1, 2014 at 09:05 #28

Acum, hai sa ne si gindim! De pilda, la propagada antiruseasca, in special – la cea anti Putin, “diavolul intrupat”.

Sa observam, mai intii, ca toata lumea buna sta de vorba cu Diavolul, desi semnaleaza c-ar fi nefrecventabil, si nu-l mai invita la masa. E musai sa observam fiindca, daca ne luam numai dupa media, asa ceva e dovada de slabiciune, mai ales din partea Batrinului Continent – blegit de trai bun; si din a lui Obama – un stingist sovaielnic.

Sa admitem ca – dupa 25 de ani de la caderea Cortinei de Fier – exista iar pericolul unui razboi distrugator in Europa (razboi despre care stim ca n-are cum nu deveni mondial – “global” s-ar spune azi).

Si sa ne-ntrebam daca vrem ori nu razboi. Pare prosteasca intrebare dar, vazind atita inflacarare antiruseasca, nu mai pare chiar asa prosteasca – poate ca inflacaratii ard de dorul nimicirii Rusiei, si-ar da viata pentru a-si implini aleanul. Ori nu si-ar da-o dar i-ar indemna pe altii sa si-o.

Nu avem impresia ca sintem indemnati la asa atitudine belicoasa? Ca sintem frageziti pentru eventualitatea ca? Ba chiar ca ni se pregateste ceva, de care sintem oarecum avertizati, de genul “Asa nu se mai poate, la lupta – people!”

Ca sa ne trezim din visul sinuciderii globale, ar fi bine sa ne uitam cu un secol in urma, in preajma “Razboiului cel Mare”. Nu la toate cite s-au intimplat, doar la stupoarea generala ca-ncepuse razboiul. Populatia Europei era la fel de vesela si prospera (la nivelul acela) ca si azi; tot la fel de obosita de-atita pace – chiar daca formala fiindca, practic, pace pe Pamint n-a fost vreodata. Presa vehicula anunturi care de care mai belicoase, lumea se-nflacara la o bere si era gata de orice, cind a cazut anuntul-bomba: E razboi!

Europenii s-au frecat la ochi: Nu se poate! De ce? Pentru un act terorist individual, un imperiu declara razboi unei tarisoare?

Apoi, si-a luat seama Europa: Ei, n-are cum fi ceva serios, totul se termina pina-n Sarbatori! Si a durat 6 ani. Cum repetitia naste superstitia; cum si urmatorul razboi tot 6 ani a durat, putem spune ca orice razboi mondial atit tine – 6 ani. Nu cred asta dar punem cazul c-ar fi asa: sintem pregatiti sufleteste pentru 6 ani de nenorocire (din faimosii 7 ani slabi, pe marginea carora speculeaza Thomas Mann, in Iosif si fratii sai – vol III)? La cita paranoia umbla dezlegata-n lume, n-am prea fi. Ba am putea chiar invoca o vorba mai de la tara, asa: La balega moale, un pic de apa lipseste.

Din toata propaganda antiruseasca, pare-se ca nu retinem tocmai avertismentele din notele diabolizante: Rusia e imprevizibila, Rusia vrea sa refaca URSS, Rusia e periculoasa pentru pacea mondiala oricum s-ar chema si oricine i-ar fi “tzar”.
Fata cu acestea, ce ni se propune? Sa punem Rusia cu botul pe labe, sa-i aratam noi ce-nseamna civilizatia occidentala, sa fim fermi in a ne arata hotarirea de a merge pina-n pinzele albe pentru promovarea valorilor noastre democratice.

Aici, o mica intrebare: Cine “sa fim”, “sa mergem”?
Alta mica intrebare: “Pina-n pinzele albe” cam ce-ar putea-nsemna? Cam pe unde ne-ar duce pe toti – belicosi ori fricosi?

Din festivalul filmului pe care-l propune prietenul nostru Liviu Antonesi, retin – pentru aceasta discutie – un film despre Germania imediat de dupa razboi: distrusa, morman de moloz; populatie infometata, salbaticita, disperata. Asta, acum – cit? Acum 70 de ani – intr-o vreme incomparabila tehnologic cu a noastra. Dar uite ca, totusi, comparabila cit priveste prostia colectiva de a alege solutia singeroasa, de rezolvare a conflictelor la scara continentala.

Ce ne-ar putea potoli, cit de cit, pornirea sinucigasa? Poate revederea dezastrului de la Hiroshima si Nagasaki? Si acela, provocat de doar primele bombe nucleare – niste jucarii – ucigatoare, nu gluma! – dar jucarii pe linga ce-am pregatit pentru “Apocalipsa acum”?
Pina la urma, care ar fi casus belli? Rusia a ocupat Krimeea, si ameninta sa faca bucati Ucraina.
Doar pentru comparatie, as intreba: De citi ani ocupa SUA (Vestul, deh) militar Irak si Afganistan? Si n-am auzit pe cineva – oricit de fantezist – sustinind ca aceste doua tari ar fi apartinut, cindva, Americii. Dar s-a vazut cu ochiul liber ca o expeditie de pedepsirea a terorismului antioccidental s-a transformat in ocupatie militara in toata regula. Si se mai vede ca – in Orientul acela – situatia e cit se poate de departe de o stare de pace, numai la “”Primvara araba” daca ne gindim.
Ultima intrebare: Daca tot traim in “satul global”, nu ne ajunge un razboi?

Ce mi-as dori sa se-nteleaga ar fi: Mare, maxima atentie, la Ciinii Razboiului! Odata dezlegati, nu se mai intorc in cusca lor decit satui de singe, distrugere, moarte.

Atunci, de ce-am fi noi agentii lor naivi, cind – in orice alt domeniu ne-am manifesta – lasam ferma impresie ca avem pretentii de la noi, ca sintem in toate mintile, ca nu am luat-o razna – sa ne facem rana pe loc sanatos?

Speram ca prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, cunoscand  predilectia „redactiei” pentru propovaduirea dreptului la anonimat si anonimitate, nu este contrariat de gestul prin care un anonim nevinovat este „dat in gât” si demascat astazi, a doua zi de 1 Aprilie, pe Arca lui Goe. Pentru vreun vizitator accidental care nu se incadreaza in profilul prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, am dori sa mentionam ca Arca lui Goe are, intr-adevar, in vedere, printre altele, conservarea dreptului in/alienabil la anonimat si anonimitate dar numai si numai in asociere cu dreptul la fel de in/alienabil la neanonimat si neanonimitate, dupa vrerea insului, fara nicio discriminare si in deplina armonie si toleranta reciproc avantajoasa intre pseudo-anonimi si pseudo-neanonimi. Daca am adus azi in prim-plan aceasta pseudo-demascare a autorului „Damelor din palarie: Pseudospionologykos”, ar trebui sa fie evident ca in niciun caz nu pentru a-i fractura dreptul in/alienabil la anonimat si/sau anonimitate (ori viceversa) am facut acest gest simbolic, domnia sa pasind deja de ceva vreme, de buna voie si nesilit de nimeni, in pseudo-neanonimitate, dupa cum s-a putut constata si in probele administrate mai sus. Semnificatia acestei pseudo-pacaleli de 1 Aprilie nu intra in atingere cu pseudo-ne-anonimitatea.

Gestul nostru vizeaza, dupa cum speram ca prea-cinstitul cititor citit si unic a inteles deja, paragraful unu, aliniatul 1, din Constitutia Arcei lui Goe… care are in vedere protejarea dreptului la replica si la reparatii morale ale onoarei celor carora li se refuza dreptul la opinie, impresie si expresie, ca urmare a pseudo-„moderarii” abuzive in hyperspatii.  Desigur ca un obervator neatent ar putea sa se mire si sa ne atraga atentia ca dl.George  (InimaRea de Leu) n-a fost cenzurat, banat, agresat sau insultat (excesiv) nicaieri unde a postat comentarii, in nota si in limita standardelor unanim admise, si ca, prin urmare, nu s-ar califica pentru „drept la replica” (si inca nesolicitat) pe Arca lui Goe. Aceasta aparenta este extrem de inselatoare. In realitate d-lui InimaRea (ca sa-i zic asa) i se refuza in mod constant dreptul la libera exprimare intr-o masura adecvata, in acord cu anvergura reala a mijloacelor (si scopurilor) sale de exprimare. In realitate InimaRea (ca si Rebeliunea Minerala, de ex.) este cenzurat. Nu neaparat de catre CINEVA anume ci mai degraba de CEVA. Un „ceva” complex (aproape inefabil) care ii rapeste o mare parte din continutul dreptului la libera exprimare, creand(u-se) o discrepanta majora intre vizibilitatea de facto si cea potrivita, cuvenita in acord cu amplitudinea (calitatea si cantitatea) spuselor.  Cum-necum,  cazul (ori ne-cazul) lui InimaRea (ca si al Rebeliunii Minerale. de ex)  (in ceea ce priveste comonenta lor HUVACA) se afla, deci, in jurisdictia Arcei lui Goe, chiar daca acel „ceva” complex si malefic (aproape inefabil) contine intr-un dozaj important chiar InimaRea (si respectiv Rebeliune Minerala, de ex).  In realitate nu exista in HUVACA nici cenzura nici libertate in forma absoluta. Chiar si cineva care este banat total (pe vreun blog) are libertatea sa se exprime, sa scrie texte, sa le posteze, si sa se bucure de atentia unui multimi oarecare de cititori, finita, nevida (cu macar 2 elemente),  la fel ca si (alt)cineva caruia i se ofera dreptul de a spune neingradit tot ce-i trece prin cap (pe vreun blog) si care are astfel (la fel) libertatea sa se exprime, sa scrie texte, sa le posteze, si sa se bucure de atentia unui multimi oarecare de cititori, finita, nevida (cu un numar oarecare de elemente).

Una dintre nuantele incalcarii dreptul la libera exprimare vizeaza situatia in care un „scriitor”  avand o multime oarecare de cititori, finita, nevida, se confrunta cu situatia inadecvarii (in minus) dintre cantitatea si calitatea scriiturii sale si cantitatea si calitatea elementelor care compun multimea cititorilor sai. Arca lui Goe nu trateaza cazurile „scriitorilor” care au mai multi si mai de calitate cititori decat ar merita (precum puscariasul Adrian Nastase, de ex), dar incearca, timid, discret (in limita posibilitatilor) sa trateze cazurile celor nedreptatiti in rau, in aceasta directie. Daca altii au exact publicul pe care il merita (cantitativ si calitativ vorbind, de ex. dl.AVP, dl.Nimeni, dl.Dorin, dl.LIS, dl.ITM, dl.Iaru etc.) in mod cert d-ni InimaRea, Rebeliunea Minerala si chiar dl.Gogea, au mai putin decat (li) s-ar cuveni. Desigur ca mentionarea cazului InimaRea pe Arca lui Goe nu rezolva (momentan) problema  scriitorului George Tudor,  nu-i sporeste popularitatea (decat cel mult infinitezimal, dar orsicat) si nu-i aduce vizibilitatea pe care ar merita-o.  Gestul nostru, dincolo de a fi un mic semnal de alarma al unui ceas desteptator care poate fi auzit (sau nu) acum sau alta data, este o ancora in viitor, avand menirea de a consemna (inca) o astfel de situatie in cala Arcei lui Goe, spre depozitare, conservare si viitoare valorificare pe piata libera (piata schimbului de opinii si/sau pseudo-opinii; texte si pre-texte).

UPDATE: Cea mai tare gluma de 1 Aprilie – Dl.Nimeni a inchis comentariile pe blogul sau politic lipsit de (orice) importanta. La concurenta cu aceasta pacaleala, proorocul de la Corabia (oracolul cutremurelor) isi mentine deschisa rubrica de comentarii. Iar comentariile sunt pe masura.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , | 33 Comments »

Cartea lui Niki

Posted by Arca lui Goe pe septembrie 15, 2011

Rebeliunea Minerala si povestile care nu-s povesti.

Cartea lui Niki

Nu-i poveste ceea ce păţii nici de o săptămână. Vineri ce trecu. La ospăţul de pomenire, după ceremonia de înmormântare a unuia dintre bunii mei prieteni, când, împreună cu doi tot atât de întristaţi amici, trăgând scaunele pentru a ne așeza la una din mese, dădurăm de o carte franțuzească uitată de vreun îndurerat al răposatului care fusese, probabil, omagiat sau comemorat înainte. Tufă nu de Veneţia, ci de franceză, amicii nu se dovediră curioși nici în privinţa numelui autorului, titlul mai lung disperându-i. Oarecum șugubăţ rămăsesem din seara priveghiului, convenind și cu cei prezenţi să creem atmosfera plăcută defunctului – bonom-ludic și calamburgiu hâtru. La ultima de necrezut atunci întâlnire, (ș)mi-a bătut obrazul cu zgaiba pansată a unei aluniţe rupte accidental, care n-a mai vrut , decât cu preţul vieţii lui, în cele din urmă, să-i treacă. Întârziasem fără niciun motiv. Cum, tot fără niciun motiv, unul dintre comesenii de a doua zi, în pline ravagii ale anectodelor de la priveghi, cășunase, târâindu-mă-ntrun cotlon teleologic, taman când îmi era moartea mai dragă: dacă și câte semne ale existenţei – Poate, fiinţei, l-am corectat – divinităţii am avut parte? Cu mecla de prost am ieșit nu o dată la liman din puhoaiele criozităţii retorice, de data aceasta pentru a o lăsa moartă – mă rog, însăşi situaţia cerându-mi să fiu de bon ton.

Celălalt amic – persoană importantă – readactorul șef al unei reviste literare bucureștene, zisese c-ar sta doar cu mine, mai având și altele de tăinuit, până la trenul care-l înturna peste numai o oră, vădit stânjenit fiind, la rându-i, de incontinenţele escatologice ale priveghetorului meu prim amic. Pe care nici fasolea bătută, nici sarmalele cu orez ale postului nu l-au zăticnit. În toiul rezumatului ultimei sale cărţi – despre cum îi dădea el în gât pe ăi care o tăiau peste Dunăre în Jugoslavia, transfigurându-și nemernicia în cum și-a pus pielea-n băţ să-i ajute – i-am plasat un ”t-en gură!” între buzele căscate în A, și am uşchit-o.

Despre cartea lui John Irving, Liberte pour les ours, în varianta franceză e vorba, picată nu numai din senin pe acel scaun, ci şi din acea altă lume a literaturi americane. Miştocar, pontos şi totuşi rafinat, Irving mă flatase acum aproape treizeci de ani cu subtilitatea umorului său, într-atât, încât, dorindu-mi la rându-mi să fiu autorul unei asemenea giuvaericale, l-am convins pe, vai, azi defunctul Niky s-o citească, dându-i iresponsabil parcă de înţeles că iluziile mele scriitoriceşti s-ar spulbera dacă n-ar citi-o. De fapt, ce mai tura-vura, intenţia plagiatoare mi-o mărturiseam înspre uşurare, tare râvnind, măcar prin gustul dovedit, să mă bag singur în seamă ca om de spirit. Mai rău: cartea nu era nici a mea, ci-mi fusese, mai mult ca sigur, cu aceleşi intenţii vârâtă sub nas, de o admiratoare, care se înfrupta din luxurianta bibliotecă a tatălui său, profesorul ce-şi uita leafa toată la cărţi. Şi, la telefonul pe care i l-am dat imediat ce m-a dezmeticit revelaţia, mi-a confirmat: Asta-i, măgarule, cartea, de care m-ai făcut mincinoasă, că nici nu ţi-am dat-o – cum, adic-o să mi-o dai pe lumea ailaltă ?

Dac-aş recapitula, putând, odată croiţi de-ntâmplare, să-mi prenumesc protagoniştii, cu Gelu m-am regăsit, fără să-mi dau întâlnire, fără să mă mir, că, unde trebuia să fie deja în capitală, taman cobora din taxiul care era cât pe-aci să-mi calce pantalonii pe mine. Grăbiţi, ca mai toţi înspre finalitate, ne-am randevuzat într-o cofetărie, unde el mai spera să rateze bosumflarea unei doamne pe care o întârziase, iar eu să descind triumfător cu buchetul de pătrunjel şi mărar, adică cu scut, de la piaţă. Care doamnă n-a mai putut fi întâlnită decât pe un scuzăcios telefon: Doamnă – o trombonea Gelu – nu-mi iert ratarea ocaziei de a vă fi întâlnit, pa-ram-pam-pam, fiindcă madam fusese punctuală, dar în altă “locaţie”, cu exact neicanima de “bărba-tu-miu”, de încurcă-fire.

Alo, Gelule, nu-i poveste ce păţii. – Rebeliunea Minerala / 15 Septembrie 2011.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 23 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: