(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Regele Pescar’

Slab de înger. Aperitiv pentru trecatori

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 21, 2011

Ma vad obligat sa-l amân nitel-vitel pe eroul atipic necunoscut. Mi-au lipsit in saptamna din urma timpul si/sau inspiratia de a pune pe note potrivite fragmentele din destinul sau (partea eroica) ce-l martirizeaza solemn. E usor de dat patetic-kix cu un asa subiect. Mi-ar parea rau sa-l stric iremediabil din graba sau superficialitate. Faptul ca nu astept in liniste sa-i vina apa la moara (subiectului), adica timp si inspiratie (autorului, Dl.Goe, poet si publicist; 😉 am mai vazut unul care scrie enormitati sub aceasta titulatura, in Adevarul), si produc (iata) un nou topic (din nimic despre nimic) se datoreaza faptului ca am (pe alocuri), ca tot omul, un suflet candriu de papugiu, pentru ca sunt slab de înger, lume, lume, soro lume. Desi n-am mai postat nimic de o saptamana, (b/)Arca aflandu-se practic in regim de avarie, constat cu surprindere ca, in fiecare zi, exista cateva sute de vizite, ale unor internauti tacuti, care vin (din eter), vad (ca n-au ce vedea) si… pleaca (vici)… totul in virtutea inertiei virtuale. Ma intreb cu crescatoare neliniste: ce-or astepta oamenii astia de la Dl.Goe? Mi-e si frica sa-mi imaginez. Acuma lumea este in sine un imens prilej de vorba si de lamentatii, iar suete se pot construi usor, din nimic (vezi reteta Zoso) asa ca n-ar fi greu de livrat hrana pentru trafic si drojdie (de bere) intru dospirea de/zbaterilor, daca acesta ar fi scopul-scopului in sine. Dar nu e. In fine, ce s-o mai lungesc, in asteptarea „godot”-ica a eroului atipic necunoscut, propun un intermezzo cu un erou din intamplare cazut la datorie (martir as putea pentru ca sa zic) pe frontul strainatatii si de est si de vest. Doamnelor si domnilor, Andrei Plesu si uluitoarele sale aventuri in Moldova (post)sovietica si in Germania (fosta)democrata.

Andrei Plesu si Moldova Suverana

Andrei Plesu propus ca figurant intr-un film german

Ambele ipostaze mi se par sublime.

…As mai adauga ca dictatorul Gaddafi a fost ucis. Libia continua pe calea democratiei libiene…

…ca a murit Paul Everac…

…ca a inviat Adrian Nastase eeeee…

…si ca Serban Huidu, omorand niste oameni (acolo si ei), a creat o stire si o ploaie de opinii cu mare audienta… Despre acest Marta Stuart al Romaniei, despre destin si despre ura cu efecte pe scena vietii, sper sa avem ocazia de a vorbi atunci cand se vor linisti apele si nu va mai fi subiectul in centrul atentiei. Pana atunci as mentiona un articol a carui existenta este salutara (dincolo de inevitabila mica mâhnire legata, in mod paradoxal, tot de faptul ca articolul exista, acum, in cor)…

Compasiune la nivel inalt

Atunci cand, inevitabil, cinefilul Serban Huidu va ajunge la starea de a viziona filme (nu Crash) i-as propune sa vada Regele Pescar:

..si in final doua articole de pe blogul zilei:

Cei care nu ne mai pot ajuta

Problema româneasca în Franta

Posted in Intrebari la care Goe nu primi raspuns! | Etichetat: , , , , | 10 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: