(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Roger Federer’

Janeiro Tennis Land

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 13, 2020

Acest fragment de interviu este o ancora dintr-un timp prezent/viitor, care a a reusit sa intruneasca cerintele pentru pre-publicare in acest timp prezent/trecut. Arca lui Goe a fosta aleasa ca gazda pentru aceasta tentativa de regresie temporala, dupa o minutioasa evaluare a conditiilor locale si a factorilor de risc, in urma careia s-a constatat ca sunt indeplinite optimal conditiile de depozitare si pastrare a informatiilor referitoare la evenimentul ales. Perturbatiile temporale locale provocate de redarea anticipata (pe Arca lui Goe) a deschiderii celui cel de-al cincilea turneu de tenis de mare slam se incadreaza in standardele acceptate de toleranta intru evitarea efectului fluture…

Photo by Thiago Matos on Pexels.com

Reporter AI Comes 1001: D-le Takeshi Takizaki, sunteti fericit?

Takeshi Takizaki: As prefera sa-mi adresati aceasta intrebare la sfarsitul acestei prime editii a turneului Janeiro Tennis Land.

Reporter AI Comes 1001: Presupun ca atunci intrebarea nu-si va mai avea rostul fiind una de-a dreptul naiva. Va intreb altceva. Sunteti multumit de starea lucrurilor acum cu o zi inainte de deschiderea oficiala a turneului?

Takeshi Takizaki: Privind impreuna cu d-voastra imaginile aeriene, captate de armada dronelor, proiectate pe monitoarele monolit din curtea gradinii crizantemelor in care ne aflam acum, s-ar zice ca am motive sa fiu multumit. Sper ca si sportivii, spectatorii si presa sa fie multumiti de conditiile gasite aici, in zilele acestui splendid inceput de toamna in Brazilia. Sunt incantat ca aproape toti marii tenismeni ai zilelor noastre au acceptat invitatia de a participa la aceasta editie a turneului.

Reporter AI Comes 1001: Imaginile arata intr-adevar spectaculos, iar cele trei arene centrale iluminate in verde, par a fi imaginea alegorica a un trifoi urias. Faptul ca nu stim inca pe care dintre cele trei arene se va disputa finala sporeste parca emotiile tuturor. D-voastra aveti vreo preferinta anume pentru vreuna dintre ele? Nu va intreb daca aveti o preferinta anume pentru vreunul dintre cei trei tenismani legendari care dau numele acestor trei arene (toti trei prezenti la festivitatile de deschidere a turneului) ci daca ati prefera o prima finala a Janeiro Tennis Land pe zgura, pe hard sau pe iarba?

Takeshi Takizaki: Nu, nu am o astfel de preferinta, am insa mari emotii in legatura cu felul in care se va materializa ideea pe care am propus-o si pentru care am luptat, uneori aproape fara sperante, in acesti zece ani. Jumatate din energia si timpul alocate construirii acestui nou turneu de mare slam au fost consumate pentru a infrange reticentele legate de ideea ca sortii vor decide in pre-ziua partidelor suprafata pe care se vor juca acestea: zgura, hard sau iarba.

Reporter AI Comes 1001: Excelenta ati putea sa ne spuneti cum anume v-a venit aceasta idee?

Takeshi Takizaki: Pare o idee trasnita, nu-i asa? Dar nu, nu este. Ideea unui al cincilea turneu de mare slam mi-a venit pe vremea in care tenisul a devenit foarte popular in Japonia multumita lui Kei Nishikori si Naomi Osaka. Mi-as fi dorit ca si Japonia sa fie gazda unui astfel de turneu dar am realizat ca localizarea geografica face foarte dificil sau chiar imposibil acest lucru. Emisfera nordica este deja ticsita cu trei turnee care se desfasoara vara. Mi-am dat seama ca emisfera sudica si in special America de Sud sunt nedreptatite in aceasta privinta. In plus mi-am dat seama ca undeva intre martie si aprilie ar putea fi loc pentru un al cincilea grand slam, astfel incat toate datele convergeau catre Rio De Janeiro. Am reusit sa cumpar turneul de la Indiana Wels intentionand sa-l mut la Rio si sa incep demersurile pentru a-l face acceptat ca al cincilea turneu de mare slam. Dar ar fi fost inca unul pe hard. Daca as fi ales sa fie desfasurat pe zgura sau pe iarba, turneul n-ar fi fost decat o imitatie second hand a traditionalelor Roland Garros si Wimbledon, asa ca pana la ideea de a avea arene si terenuri pe toate suprafetele nu a fost decat un pas, pe care l-am facut cu seninatate si entuziasm.

Reporter AI Comes 1001: O seninatate si un entuziasm care v-au costat 8.2 miliarde de dolari. Va simtiti cu 8 miliarde de dolari mai sarac?

Takeshi Takizaki: O nu, sunt infinit mai bogat. Existenta Janeiro Tennis Land ma face sa ma simt ca un cires in floare.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , | 27 Comments »

 
<span>%d</span> blogeri au apreciat: