(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Sorin Cucerai’

Cea mai bună Românie

Posted by Arca lui Goe pe mai 17, 2021

In atentia celor care mai serbeaza 10 Mai, 23 August sau 30 Decembrie:

În 1899, 78% dintre români erau analfabeți (două treimi dintre bărbați și aproape 90% dintre femei). În 1938, rata analfabetismului ajunge la 54,3%.

În 1938, consumul mediu anual de carne (inclusiv derivate) pe cap de locuitor era, în România, de 18 kg. (Pentru comparație, în același an consumul era de 75 de kg în Danemarca, 60 kg în UK, 52 kg în Franța și 51 kg în Germania.)

Tot în 1938, speranța medie de viață la naștere era, în România, de 40,20 ani la bărbați și 41,40 ani la femei. Rata mortalității infantile era de 182,5 la mia de nou-născuți.

La 1860, rata urbanizării era, în România (fiindcă deja vorbim de Principatele Unite), de 17,5%. În 1912 ajunge la 18,3%, în 1930 la 20%, iar în 1948 la 23,4%. În 1989, rata urbanizării ajunge la 53,2%.

La 1866, peste 80% din populația aptă de muncă era ocupată în agricultură. Procentul rămâne relativ neschimbat până spre sfârșitul anilor 1940 și începutul anilor 1950 (în 1950 procentul era de 74,3%). În 1989, doar 27,9% din populația activă mai era ocupată în agricultură.

(Sursa datelor de până aici: Bogdan Murgescu, „România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)”, Polirom, 2010.)

Codul civil adoptat de Regat și în vigoare până la venirea comuniștilor a fost cel napoleonian, care nu recunoștea femeilor drepturi civile și politice.

Din punct de vedere politic, de la 1866 și până în 1989 România nu a fost niciodată o democrație. Alegerile nu au fost niciodată libere (guvernul numit de rege le câștiga întotdeauna; alegerile din perioada antebelică și interbelică au fost simple butaforii). Iar dreptul de vot a fost sever limitat (vot cenzitar masculin în perioada antebelică, vot universal masculin cu excluderea femeilor în perioada interbelică, vot formal, fără nicio valoare reală, în perioadele de dictatură).

Primele alegeri propriu-zis libere au fost organizate în România abia în 1996 – la 130 de ani de la 1866.

Din punct de vedere economic, România antebelică și cea interbelică a fost o țară subdezvoltată (de „lumea a treia”, cum se spunea odată, sau low-income economy, în limbajul de azi al Băncii Mondiale).

Comuniștii au preluat o țară de lumea a treia și au dus-o la nivel de lower-middle-income economy în 40 și ceva de ani. România își păstrează statutul de lower-middle-income economy până în 2005, când devine upper-middle-income economy. În 2019, România devine, pentru prima oară în istoria ei, high-income economy (sau, în limbajul ONU, „țară dezvoltată”).

(sursa: https://datahelpdesk.worldbank.org

Tot din punct de vedere economic, postcomunismul românesc se împarte în două perioade: deceniul pierdut (1990-1999) și perioada dezvoltării (2000-prezent).

Deceniul pierdut se cheamă așa fiindcă timp de 10 ani nu se întâmplă practic nimic. În 1990, PIB-ul României era de aproape 40 de miliarde de dolari. În 2000, de 37,2 miliarde dolari (iar în 2019, de 250 miliarde dolari). Salariul mediu lunar net a fost de aproximativ 100 de dolari în toată perioada asta. În 1990, exporturile totale ale României au fost de 6,5 miliarde de dolari. În 2000, de 8 miliarde dolari (iar în 2019, de aproape 101 miliarde dolari). (Sursa datelor: Banca Mondială)

Și acum, concluziile.

În cea mai mare parte a istoriei ei, România a fost o țară subdezvoltată și nedemocratică. O barbarie pe care merită s-o privim cu dezgust. Orice formă de nostalgie față de vreuna dintre perioadele ei istorice trebuie privită ca o otravă.

Singurul lucru pe care îl putem concede antebelicilor e că au creat statul român.

Singurul lucru pe care îl putem concede interbelicilor e că au încheiat cu succes procesul de nation building. Sigur, strategia de nation building a fost toxică de la bun început, findcă centrată pe etnie, nu pe cetățenie. Dar, chiar și așa, a reușit. În Spania, de exemplu, procesul de nation building n-a reușit: catalanii și bascii nu se consideră spanioli – în timp ce, la noi, toți cetățenii români se consideră români (fie dpdv etnic, fie dpdv civic).

Singurul lucru pe care îl putem concede comuniștilor e capacitatea lor de a urbaniza România. Niciun alt regim de dinainte și de după ei n-a fost interesat de urbanizare.

Unii conced comuniștilor și dezvoltarea economică – trecerea de la low-income economy la lower-middle-income economy – în principal prin industrializare accelerată. Eu n-o fac – fiindcă tranziția de la low-income la lower-middle-income a fost foarte lentă, mai lentă decât în condiții de libertate și foarte costisitoare în termeni umani.

Singurul lucru pe care îl putem concede deceniului pierdut e începutul democrației românești (repet: de la 1866 și până în 1996, România nu a fost niciun moment o democrație) – și astfel începutul europenizării țării.

În ciuda tuturor nostalgicilor, cea mai bună perioadă din istoria României e cea care începe din 2000. E perioada în care democrația românească s-a consolidat (în condițiile în care alte țări din jur nu mai sunt democrații), în care România s-a dezvoltat accelerat (a sărit două trepte de dezvoltare în doar 20 de ani – de la lower-middle-income economy la high-income economy), și în care nivelul de trai a crescut dincolo de orice așteptări (de-asta nu dau doi bani pe dezvoltarea/industrializarea comunistă: dezvoltarea din ultimii 20 de ani, în condiții de libertate și de democrație a fost mult mai puternică decât cea produsă de comuniști).

România globală și europeană de azi, pe care o detestă din rărunchi toți nostalgicii, conspiraționiștii, elitiștii, tradiționaliștii, ultra-conservatorii și stângiștii noștri radicali, e de departe cea mai bună Românie de până acum.

Nu e perfectă, evident. Mai sunt enorm de multe de făcut, evident. Dar e România pe care am construit-o noi, cei în viață azi. Cu guvernele pe care le-am avut, cum au fost ele, cu politicienii pe care i-am avut, cum au fost ei – și cu noi, așa cum am fost, cu limitele noastre.

Împreună, am pus pe picioare cea mai bună Românie de până acum. De departe cea mai bună Românie de până acum – cu mult, cu foarte mult deasupra celei a antebelicilor, a interbelicilor, a comuniștilor și a postcomuniștilor imediați. Dacă privim în urmă, toți ăștia sunt niște pitici prin comparație, în ciuda ifoselor și a pretențiilor lor.

Să-i ignorăm, așadar. Fiindcă miracolul românesc a fost produs de noi, nu de ei – și adesea l-am produs distrugând deliberat moștenirea lor, care ne trăgea în jos și ne condamna la subdezvoltare și la o formă sau alta de autoritarism (fiindcă, în ultimă instanță, asta e tot ce ne-au lăsat predecesorii noștri).

Și să sperăm că urmașii noștri vor duce lucrurile încă și mai departe decât noi – și că, privind în urmă, se vor privi așa cum ne privim noi pe noi astăzi: cu mândria că lăsăm în urmă ceva important.

Așadar, să lăsăm nostalgiile și să deschidem ochii și să privim realitatea…

Articol scris de Sorin Cucerai  https://republica.ro/in-ciuda-tuturor-nostalgicilor-cea-mai-buna-perioada-din-istoria-romaniei-e-cea-care-incepe-din-2000

Uite cam despre asta vorbeste Cucerai, despre Romania in care astfel de gesturi sunt posibile cu aerul celei mai firesti adecvari, despre spiritul colectiv care poate fi sesizat intr-un astfel de micro-eveniment… In oricare dintre Romaniile antrioare (pomenite de Cucerai) gesturi de acest fel, desi tehnic posiblie, s-ar fi putut intampla extrem de greu sau deloc si ar fi fost ceva totalmente ne natural, iesit din comun, o extravaganta sau o fronda periculoasa. Naturaletea intamplarii din 2012 este o buna ilustrare a lucrurilor despre care vorbeste amicul Cucerai.

Posted in Aliorum Textuum, Arcaluigoeologie | Etichetat: | 118 Comments »

Cum a ajuns Hitler la putere sau cum pot muri democratiile

Posted by Arca lui Goe pe august 13, 2012

Articol preluat de pe Hydepark, in primul rand pentru a pune in evidenta progresele d-lui Sorin Cucerai. Acesta a evoluat in hiperspatiu, iata, din postura de troll de bine la Corabia si partener de hârjoane intelectuale al d-nei Stely, in aceea de partener de dialog al lui Vladimir Tismaneanu si arhivar la judecătoria de pace, circumscripția de galben. Il felicitam pe aceasta cale si-i uram la mai mare. Fara nicio legatura cu felul in care a venit AH la putere, ar fi de zis ca inlaturarea unui presedinte (Traian Basescu), pentru a fi inlocuit cu un ins anume, prestabilit, (Crin Antonescu), este un exemplu scoala de lovitura de stat. Sa zicem? Oricum celor care nu pot realiza acest fapt sim/plu, de natura evi/dentei, sau care realizandu-l refuza sa-l recunoasca nu li se pot tine predici sau discursuri lamuritoare. Ar fi inutil. Discutiile cu acest gen de persoane ar trebui sa vizeze stric divertismentul, cel putin pânå cand vor realiza singuri grozavia faptelor sau, lundu-se cu altele, in superficialitatea lor, vor uita de problema aceasta minora intamplata in peisajul politic, special pentru a fi trimisa in istorie. Interesanta ramane si categoria celor care accepta (mai cu jumatate de gura, mai cu gura plina) ca manevrele planificate si anuntate de multa vreme de catre Dan Voiculescu si Crin Antonescu (un complot ticluit initial in 5 etape, care intre timp au devenit 8) reprezinta ce-i drept o lovitura de stat dar ca aceasta ar  fi una cinstita, corecta, onesta, inevitabila, care trebuia facuta. Deocamdata Cucerai (ghici care-i Cucerai): 

Cum a ajuns Hitler la putere sau cum pot muri democratiile

Pe platforma „Vox Publica”, dl Sorin Cucerai imi da o lectie despre felul cum a venit Hitler la putere. Trec peste precaritatea (ma exprim bland) surselor bibliografice care se cam reduc la Wikipedia. Ma rog, istoria politica nu este punctul sau forte. Mi-e teama ca nici aceea intelectuala.
Il asigur pe dl Cucerai ca bibliografiile respectabile in lumea academica serioasa nu includ acest gen de surse. In ce ma priveste (si afirm in deplina cunostinta de cauza ca nu sunt singurul), nu accept referinte bibliografie la Wiki in lucrarile studentilor mei. Articolele sunt nesemnate, adeseori contin informatii eronate si interventii tendentioase. Exista, fireste, si texte foarte bune, dar ele sunt greu de distins in raport cu atatea articole controversate. Constat, asdadar, ca la acest capitol dl Cucerai nu si-a facut tema.

Iata ce spune dl Cucerai:

„Fiindca exista legenda potrivit careia Hitler a obtinut puterea pe cale democratica, dar mai ales fiindca personaje ca Vladimir Tismaneanu folosesc aceasta legenda pentru a sustine idea aberanta de “puci parlamentar”, “lovitura de stat parlamentara”, “dictatura parlamentara” sau cum or mai numi-o Tismaneanu, Monica Macovei, Aligica, Neamtu & compania, poate n-ar strica sa lamurim putin lucrurile. Sa vedem cum a ajuns cu adevarat Hitler la putere.”

Dl Cucerai ignora cu candoare de neofit o imensa bibliografie pe domeniu. Republica de la Weimar s-a prabusit ca urmare a tensiunilor interne exacerbate de criza economica si sociala globala. Weimarul, spre a relua titlul unei carti faimoase, s-a caracerizat prin disperare culturala. Dar a contat enorm faptul ca democratia liberala a fost atacata de patridele/miscari totalitare, in primul rand de NSDAP (Partidul National Socialist al Muncitorilor din Germania), condus de Adolf Hitler si de KPD (Partidul Comunist din Germania, sectie a Internationalei Comuniste), condus de Ernst Thalmann, dar de fapt de Stalin. Ambele partide faceau parte din Reichstag, ambele auveau factiuni parlamentare. Ambele foloseau strategiile de erodare a statului de drept si utilizare a Reichstagului (Parlamentului) pentru a-si atinge scopurile anti-democratice.

Pentru Hitler, recursul la „calea legala” nu insemna abandonarea tehnicilor violente de contestare a democratiei (batalioanele de asalt, SA). La fel, KPD avea propriile detasamente paramilitare, plus organizatia tehnico-militara secreta. Hitler a reusit sa-si construiasca, in 1932, un sistem de aliante care au emasculat centrul politic. In ianuarie 1933, a ajuns la putere in urma deciziei presedintelui von Hindenburg de a-i incredinta mandatul de cancelar (cu baronul von Papen pe post de vice-cancelar).
Din acel moment, Hitler a dispus discretionar de majoritatea parlamentara de care avea nevoie pentru a impune legislatia exceptionala si a organiza uniformizarea (Gleichschaltung), deci coordonarea si acapararea totalitara a institutiilor statale, inclusiv a justitiei. Deci nu am negat vreodata elementul violent in actiunea de luare a puterii de catre nazisti. In consens cu majoritatea coplesitoare a expertilor (istorici, economisti, specialisti in drept, politologi, filosofi, sociologi, teologi), consider ca a fost vorba de o combinatie de mijloace democratic-legale si de metode extra-legale.
Recomand cartile clasice ale lui George Mosse si ale lui Fritz Stern, lucrarea despre Republica de la Weimar de Eric Weitz, biografia lui Hitler (in doua volume) de Ian Kershaw si volumul „Comparative Fascist Studies: New Perspectives” editat de profesorul Constantin Iordachi de la Central European University, aparut in 20120 la editura Routledge:
.

De asemenea:

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 22 Comments »

Basescu politic – Ultima halta

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 30, 2012

Fraţilor! (toţi se-ntorc şi-l ascultă.) După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp înainte de Crimeea? Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia!… 

Impotriva demonstrantilor (huligani, golani, whatever) Ceausescu a timis armata (sa-i impuste), Iliescu a chemat minerii (sa-i ciomageasca), Constantinescu i-a descurajat aprioric cu cei 15000 de lefegii (specialistii din dotare), iar Basescu (incununarea) ii aṭâṭă in contra lor pe intelectualii societatii civile de calitate… (sa-i ironizeze), pentru ca la altceva si/sau altcineva oricum n-ar mai avea la cine/ce sa apeleze, intrucat restul poporului si-a facut deja datoria si nu mai trebuie deranjat. Ca nu-i frumos. Si inca ṭe deranj neicusorule.

Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional!

In Romania post-moderna, cel mai bun politician al fix ultimului sfert de secol (va rog sa calculati anii) este indubitabil Ion Iliescu, singura entitate dâmboviṭeana 100% politica. Animalul politic, intact conservat, care-l are in posesie pe cetateanul Ion Iliescu, trebuie sa fie in teribila suferinta in prizonieratul decrepitudinii gloabei bolsevice. Ce mare animal politic va muri odata cu dânsul. Pacat c-a fost prost orientat. Deh, ale tineretii valuri. La polul opus, partajînd insa cu Ion Iliescu anumite canalele oculte de cumunicare cu masele (nu cu poporul, dar ce-i poporul oricum nu se stie) se afla cel mai slab politician din istoria politica a Romaniei si anume, doamnelor si domnilor, Traian Basescu. In fapt, comandantul Traian Basescu nici nu este politician, pentru ca dumnealui nu face politica ci direct istorie (nu-i momentul sa intram in detalii). Succesul sau in politica si diplomatie s-a datorat intr-o mare masura, dati-mi voie, tocmai faptului ca n-a facut politica si diplomatie, cu exceptia celui mai recent discurs, sugestiv intitulat „interventie cu romani”, care este unul eminamente politic. Din pacate insa acesta este un discurs politic al unui neofit, novice in aceasta meserie, care-i este si asa in contra naturii si si formarii sale profesionale. Un politician este un om (ca toti oamenii) care prin excelenta trebuie sa minta. Sa minta cu seninatate, cu dezinvoltura, consistent, cu o oarecare coerenta, nu doar un ins capabil sa navigheze printre minciuni dar si capabil sa-si inghita propriile adevaruri si sa le uite. E in fisa postului. Faptul ca Traian Basescu a acceptat sa se auto-cenzureze, sa renunte la introducerea unor sinceritati specifice in acel discurs memorabil (istoric am putea zice), rezumandu-se sa spuna excat ceea ce trebuia spus in contextul politic (cat se mai putea spune), poate avea efecte colaterale dintre cele mai toxice asupra sa, ca personaj pseudo-politic aflat si asa, de ceva vreme, intr-un soi de agonie existentiala, rezultat al surmenarii care l-a vlaguit pana aproape de epuizarea completa. Ramane de vazut daca va accepta (in cazul in care va mai avea de ales) sa joace pana la capat rolul „El Cid” sau va alege o alta varianta de intrare/iesire (d)in istorie. Alta decat prin politicianizare si martiraj.

Dar sa nu ne risipim prematur in cuvinte mari. Nu despre asta era vorba. Nici macar despre acele sinceritati nerostite in istoricul discurs politic, sugestiv intitulat „interventie cu români” nu era vorba, desi ar merita, asa de dragul maieuticii, sa facem unele speculatii in aceasta directie.  Atunci ce era? Ce era, ce era? Oameni in toata firea si nu ne dam seama ce era. Iata ce era. Traian Basescu este de vreo zece ani personajul central, principal, unicul ṭar media al ṭarisoarei noastre. El este Zeus. Faptul ca nu s-a tinut de politica si n-a umblat cu diplomatie (pana acum cel putin), nu poate explica integral aceasta postura suprarealista, de Godot sosit pe meleag. Implinirea a ce mai lipseste de la explicatie consta in faptul abilitatii sale innascute de a acumula capital politic prin empatie si sublim/are de la felurite categorii de indivizii, care s-au aratat gata sa-l venereze, sa-l idolatrizeze in postura de politician, gata sa-l crediteze cu puteri magice si sa-i ofere astfel putere. Macra, in stare pura. Nefiind vorba doar despre mofluji si ciumpalaci ci de categorii mai numeroase care puse cap la cap au compus ṭara (ce vorba mare) asa se explica domnia politica  a acestui politician foarte slab. Slab, slab dar caruia ii port insa o admiratie speciala in calitatea sa de d.Goe, rasfatat de toata lumea. As fi vrut sa pot da nume si/sau definitii acelor categorii specifice de fani ai presedintelui Basescu, doamnelor si domnilor, dar asta nu-i o sarcina prea simpla. Asa ca am preferat sa le schitez prin exemple, prin componenta. Poate vom reusi sa dam un nume si o definitie fiecarei categori. In fiecare categorie (cu exceptia Categoriei D.) listele sunt deschise. Fiecare dintre cei intamplatori prin zona poate propune membri noi in fiecare grup, din randul persoanelor publice sau anonimi cu renume virtual. La urma urmelor, fiecare se poate reagasi intr-o categorie anume a fanilor lui Basescu, toti oamenii presedintelui. Tu in ce categorie intri?

  • Categoria A.
  1. Mircea Badea
  2. Victor Ciutacu
  3. Valerian Stan
  4. Crin Antonescu
  5. Victor Ponta
  6. Robert Turcescu
  • Categoria B.
  1. Dorin Tudoran
  2. Vasile Gogea
  3. Liviu Antonesei
  4. Florin Iaru
  5. Tudor George
  6. Serban Foarta
  • Categoria C.
  1. Sorin Ovidiu Vantu
  2. Dan Voiculescu
  3. Ion Iliescu
  4. Adrian Nastase
  5. Dinu Patriciu
  • Categoria D.
  1. Alina Mungiu Pippidi
  • Categoria E. 😉
  1. Andrei Plesu
  2. Mircea Cartarescu
  3. Gabriel Liiceanu
  4. Horia Roman Patapievici
  5. Andrei Cornea
  6. Mircea Mihaies
  • Categoria F+.
  1. Vladimir Tismaneanu
  2. Sever Voinescu
  3. Cristian Preda
  • Categoria F-.
  1. Viorel Padina
  2. Sorin Iliesiu
  3. Sorin Cucerai
  4. Mihai Rogobete
  5. Mircea Geoana
  • Categoria G.
  1. Traian Ungureanu
  • Categoria H. Captivii PSD (ai lui Ion Iliescu)
  • Categoria ICaptivii OTV (80% din populatie)
  • Categoria J. Cei 18% dinte cetatenii cu drept de vot care mai au incredere in Traian Basescu
Si cu asta cred ca n-a mai ramas nimeni pe dinafara (nici macar in afara tarii), 22 de milioane-n cap, (coane Fanica, poate, unul, doi sa-i fi doborat vântul, dar oricum mult sub marja de eroare) cu totii fani 100%  ai uluitorului Traian Basescu si suporteri dedicati ai mitului omonim. Traian Basescu  fiind alaturi de I.L.Caragiale dintre aceia care pot primi oricand (dar numai postum) titlul de „contemporani cu care ne mândrim” va ramane in galeria personalitatilor istorice marcante. Este in mare masura meritul sau, dar nici meritul nostru al fanilor sai de toate orientarile politice si de toate anvergurile intelectual-artistice nu este unul de neglijat. Vivat.

***

Sugestii pentru denumirea si definirea cat mai sintetica a categoriilor si/sau adaugiri pentru completarea listelor deschise, se primesc de Luni pana Vineri, intre orele 9:00 – 17: 00 la sediul Arcei din strada Ararat (sau Arafat) din Clalifat. In pauza de pranz se servesc bauturi racoritoare si energizante.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 17 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: