(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Theodor Baconschi’

Dorin Tudoran – martir al independenţii politice

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 21, 2012

Bloggerul Dorin Tudoran ţine în anii din urmă un jurnal public, intitulat cu inspiraţiune (dânsul ca poet…) Certocraţia. In aceasta calitate (blogger), cu discreţia inevitabilă care decurge din statutul de pensionar intelectual, retras din mass media (dar nu are pensie mare) domnia sa, utilizând mijloacele literare din dotare, se ocupă, cu predilecţie, de o sama de intelectuali anume, cu care, biologic vorbind, este de-o seama, leat cum ar veni. Incolo nu, nici in clin, nici în mânecă, nici în ruptul capului. Printre ţintele preferate ale bloggerului Dorin Tudoran, se numară, la loc de cinste, Vladimir Tismaneanu, Sever Voinescu, Traian Ungureanu, Mihai Razvan Ungureanu, Mihail Neamţu, Mircea Mihaieş, Mircea Cartarescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea, Andrei Pleşu, Theodor Baconschi, Horia Roman Patapievici. Adică exact aceiaşi de care se ocupă cu zel şi dăruire şi actualii amploaiaţi ai onor d-lui Dan Voiculescu (capitan de play în cvarda civică). Coincidenţă? Inerţie? Predestinare? Nici vorba. Si cu cât cei vizaţi de sarcasmul scre/mut al bloggerului Tudoran, se încapaţânează să nu(-l) bage de seama, cu atât mai mult se umflă muşchiul pamfleţului şi cu atât mai abitir fermentează rânza în pensinarul nostru mass media pe vale, făcându-l să se dedea la niste acrobatii logice de un ridicol sublim, din ce in ce mai fără perdea şi mai fără plasă de protecţie.

Uşor, uşor, omul nostru din Havana, a ieşit din adormire (cie mai ştie de când doarme?) şi s-a mutat pe faţa, cu arme (arta pamfletului) şi bagaje (armata moflujilor din dotare) de partea revoluţiei USL,  încearcand să contribuie (dupa puteri) la asigurarea flancului drept (cu dreptate) al acestei contra-revoluţii de catifea. In aceasta calitate combate bine. Combate tot. Ii combate pe liderii (ilegitimi) ai Uniunii Europene. Combate chiar şi administraţia americană (stofa de dizident domnule) şi în genere combate tot ceea ce l-ar putea enerva pe Dan Voiculescu. Ba chiar uneori se coboară să-i traga de urechi şi pe cei mititei, precum Elena Udrea, Emil Boc, Vasile Blaga ori Traian Basescu, dar asta numai si numai ca să-şi probeze, cu martori, polivalenţa tehnică (ca să nu mai fie concediat in viitor ca-ntrecut) dar în niciun caz ca să le stimuleze celor urecheaţi cresterea în înalţime, în sondaje ori să le crească vigilenta odata cu lungirea urechilor (deşi dacă l-ar baga vreunul dintre acestia in seama, mamă-mamă, ce mană cerească i-ar fi bloggerului şi ce sursa de fericire si voie bună pentru cel putin 5-6 topice, numarate pe degetele de la o mana, 44 in cap.

Ca sa epuizam aproape complet lista celor care intra în atenţia cvasi-distributiva a cititorului Dorin Tudoran (citeste Arca si Corabia), ar trebui sa-i mentionam şi pe aceia pe care-i trage de nas, de urechi şi de ce mai apuca, cu scopul unic de a-i menţine in fornma, (pr)intr-o afectuoasa atentie, de a-i umaniza, de a-i forţa astfel să creasca şi să sporească. Este vorba desigur de aleşii săi: Crin Antonescu, Victor Ponta, Adrian Nastase, şi, cu voia d-voastra, ultimul pe lista Ion Iliescu, măi dragă măi, cu toţii oameni acolo şi ei, supuşi greşelii, dar orişicat oameni de bine nu ca şleahta lui Tismaneanu, MRU etc. Cam cu asta se ocupă, în anii din urmă, bloggerul Dorin Tudoran.

Cele afirmate mai sus sunt desigur o simpla afirmatie – o opinie sincera, nu o demonstraţie. Demonstraţia n-ar fi greu de făcut pentru că conul Dorin nu se zgârceste cu dovezile, chit că le ambalează apoi în fel de fel de poleieli si sulemeneli, fiind capabil chiar să le amestece (la mişto) cu poezie de calitate (în special citată din alţi autori). Nu mi-am propus astazi sa fac aceasta demonstraţie, care de altfel, pentru orice observator onest si inteligent al Certocraţie vesele, ar trebui să fie de natura evidenţei. Voi ceda cândva tentaţiei de a elabora demonstraţia potrivită pe care s-o înţeleagă şi celelalte feluri de observatori ai Certocraţiei vesele, ba chiar si locuitorii acesteia. (Paranteza: Pentru că toate generalizarile sunt false, inclusiv aceasta, ar trebui sa mai mentionez ca nu toti comentatorii care reusesc să se strecoare în partea viziblă a Certocraţiei s-ar putea încadra la categoria „chibiţi mofluji din siaj”. I-as mentiona la excepţii notabile pe InimaRea, Lucidul, Andrei I., Daniel StPaul, Mihai Rogobete, Vasile Gogea si chiar smintitul visător Dezideriu Dudaş, care, asemenea altcâtorva pe alocuri, pe care-i trec deocamdata sub tacere, reusesc să crediteze pe banii lor credibilitatea demersurilor mizerabile întreprinse pe Certocraţia. Felicitari conului Dorin (sau purei intâmplåri providentiale) care reuseste sa pastreze, cumva, pe un blog, atat de multi comentatori mult mai valorosi si mai bine alcatuiti decat bloggerul insusi, cel folosit abil si des ca pretext de vorbå de catre multi lenesi talentati. Desi asta ar trebui sa-i fie conului Dorin motiv de bucurie, mare tristete-i aduce si jale-i produce… vazandu-se asa mediocratizat pe propria-i Certocratie. Am incheiat paranteza).

As vrea însa să aduc un pic vorba despre unele dintre mijloacele pe care le utilizează scriitorul Dorin Tudoran pentru a-şi promova acrobaţiile logice pe post de echidistanţă politică. Desigur ca domnia sa ab/uzeaza de aura sa de fost dizident şi scriitor din care încearca sa transfere câte puţin în orice nerozie ineaptă pe din care face subiect de articol. Desigur ca domnia sa nutreşte o grijă făţişă faţa de aparenţe, corectitudini politice si alte deontologii teoretice. Desigur ca in planul libertatii de exprimare domnia sa procedează în mic asa cu procedează în mare orice patron de ziar, selectandu-şi cu mare atenţie colaboratorii cărora le va acorda în exclusivitate libertatea de exprimare. Lecţia învăţată în ograda con-fratelui sau hocheist a lasat urme consitente în metodologia de lucru aplicată spontan de bloggeul Tudoran pe stil nou (diametral opus in raport cu visatorul de odinioara). Cenzurează şi moderează tot. Ii moderează până şi pe cei aceptati formal ca colaboratori pe blogul său. Ba-i mai şi cenzurează (vezi cazul Iaru) din cănd în când. Dar toate astea n-ar fi nimic fata de încununarea lor, perla coroanei moderatorului Tudoran: dezinformarea ca vocatie. Ilustrare perfecta a situaţiilor in care copiii abuzaţi in copilarie devin agresori la maturitate, conul Dorin nu se da înapoi de la nici un fel de tertip securistic. Colportează, denigrează, denaturează, calomniază, cezurează, deviază, divaghează şi aberează ca zgomot de fond, lipsit de orice discernamat şi de orice simt al măsurii (în sensul că-şi amorsează arsenalul, ca un paranoic, din te-ai mira ce pricini mărunte care-i declanşează in minte bizare instincte de conservare). Preventiv, le acuza pe victimele inocente ale agresiunilor sale (agresiuni totalmene nemotivate) de toate aceste nenorociri.

Intr-unul dintre cele mai recente articole ale sale intitulat „Fondul taxinomic: plagiatul de stânga şi plagiatul de dreapta”, Dorin Tudoran găseşte prilejul de a-l giugiuli metafizic pe Victor Ponta. Sub pretextul absurd, ridicol, al acuzarii inamicului sau de clasa Theodor Baconschi de dubla masură în judecarea egalelor plagiate, facând însă pe niznaiul, pamfletarul Tudoran face o propunre de paralelă între micul Titulescu (Victor Ponta) şi Nae Ionescu, doi plagiatori, cum ar veni, dintre care unul este persecutat pe criterii politice de către nedreptul de dreapta Theodor Baconschi. Va puteţi imagina enormitatea? Desigur ca bazaconia n-ar putea rezista nici adierii unui zefir dacă s-ar accepta o dezbatere libera (ceea ce nu se întâmplă), fiind în schimb consolidată, ca frisca pe blat, cu baghete maronii de ciocolată: comentariile mofluzului universal anonim sau pantomim de pe Certocratia vesela (ca sorcova). Sa vezi câte „o fi şi-o păţi”-uri prin zonă. Să te cruceşti nu alta. Până aici nimic nou sub soarele invers al Certocraţiei.

CONTINUARE

Epilog:

Crăcănel: Ei! ce te faci, Mache?… de desperare, ce am zis eu? daca n-am avut parte de ce mi-a fost drag pe lume (notorietatea publica), încai sa ma fac martir al independentii (politice) …

Posted in Poetul GreFo | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 33 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: