OZN

Cronica unei invazii anunțate

Dacă mai exista cineva care se îndoia de existența extratereștrilor, de abilitățile lor tehnologice, precum si de faptul că ne vizitează în mod constant si sistematic de mii si mii de ani, a venit momentul ca toate îndoielile să fie risipite. Un bărbat din Tennesse a filmat un gigantic OZN roșu deasupra orașului. Vezi poza de mai sus si știrea originală AICI. Așadar este oficial suntem in vizorul extratereștrilor care nici măcar nu se mai străduiesc să-si camufleze prezența. Desigur că întrebarea cheie este de ce tocmai acum au renunțat la camuflaj. Probabil că unele lucruri pe care le-au descoperit în activitatea umanoidă i-au alertat făcându-i să se precipite si să lase la o parte prudența si circumspecția. Cu siguranță că ei știu mai multe decât stim noi, oamenii comuni, despre pragurile critice pe care elitele oculte ale omenirii le-au depășit in privința Inteligentei Artificiale, a computerelor cuantice si a obținerii energiei prin fuziune termonucleară si nu numai. Ne putem aștepta așadar la intervenția lor eficientă, așa după cum au procedat de nenumărate ori de-a lungul istoriei si preistoriei speciei homo sapiens (o specie creată artificial), doar că de data asta se pare că intervenția nu va mai fi ascunsă, ci la vedere. In curând toate lucrurile care ni se păreau importante vor trece pe planul doi, întreaga atenție fiind captată de evenimentele ce stau să se întâmple. Cred că am putea lua un pic în discuție, anticipat, felul in care se vor schimba lucrurile în legătură cu mersul lumii, al societății, al științei, tehnologiei, felul in care se vor transforma (practic peste noapte) religia, filozofia, artele, sportul si însăși viața cotidiană a oamenilor de pe aceasta planetă, a familiei împreuna cu preocupările noastre firești pentru perpetuarea speciei si pentru colonizarea universului, asistați de vechii noștri tutori si creatori. Așteptăm cu interes opinia prea-cinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe, despre aceasta situație fără precedent despre care nu stim încă cu destulă precizie când anume se va declanșa si materializa, înaintea, în timpul sau după încheierea US Open. In tot cazul curând.

micro-Update: Știrea de mai sus este o ilustrare a libertății de exprimare. Si de receptare. Încolo nu. 🙂

Din păcate libertatea de exprimare se dovedește adesea a fi o vorba in vânt:

1. Cine este scriitorul Salman Rushdie, înjunghiat în gât la un eveniment, și de ce mulți oameni își doreau să-l vadă mort

Scriitorul s-a născut în Mumbai într-o familie liberală de musulmani. La vârsta de 14 ani, Rushdie a plecat în Anglia, unde a studiat la importantul King’s College din Cambridge. După absolvire, Rushdie a lucrat pentru scurt timp ca copywriter, conform BBC. Prima sa carte publicată, „Grimus”, în anul 1975, nu a avut un succes uriaş, dar unii critici l-au văzut ca un autor cu potenţial semnificativ. Romanul care a fost apreciat pe scară largă şi s-a vândut în jumătate de milion de exemplare a fost „Copiii din miez de noapte”, publicat în anul 1981 şi distins cu Premiul Booker. Au urmat volumele „Ruşinea” (1983), „Surâsul Jaguarlui” (1987), „Harun şi Marea de Poveşti” (1990), „Ultimul suspin al Maurului” (1995), „Pământul de sub tălpile ei” (1999), „Furie” (2001), „Shalimar clovnul” (2005), „Seducătoarea din Florenţa” (2008) „Luka şi Focul Vieţii” (2010), „Doi ani, opt luni şi douăzeci şi opt de nopţi” (2015), „Casa Golden” (2017), „Quichotte” (2019) şi „Limbile adevărului, o culegere de eseuri” (2021). „Versetele satanice”, romanul suprarealist, post-modern, a stârnit indignare în rândul regimului iranian. Cartea a fost interzisă în multe ţări cu mari comunităţi musulmane: Iran, India, Bangladesh, Sudan, Africa de Sud, Sri Lanka, Kenya, Thailanda, Tanzania, Indonezia, Singapore, Venezuela şi Pakistan. Unii musulmani au considerat-o o insultă la adresa islamului. În roman, profetul Mahomed poartă un nume apreciat ca fiind ofensator, e pusă sub semnul întrebării divinitatea revelaţiilor sale, iar mai multe prostituate au primit numele soţiilor sale. Astfel, în anul 1989, Rushdie a fost condamnat la moarte printr-un decret religios emis de ayatolahul Khomeini. În luna ianuarie a anului 1989, musulmanii din Bradford au ars ritualic o copie a cărţii, iar agenţii de ştiri WHSmith au încetat să o mai afişeze acolo. În Mumbai, oraşul natal al lui Rushdie, 12 persoane au fost omorâte în timpul unor revolte musulmane, iar pe capul scriitorului a fost pusă o recompensă de 3 milioane de dolari (2,5 milioane de lire sterline). De asemenea, în luna iulie a anului 1991, un traducător japonez al volumului a fost asasinat, iar un altul italian, pe numele său Ettore Capriolo, a fost rănit. Din pricina revoltelor, Salman Rushdie a fost constrâns să se ascundă, sub protecţia poliţiei britanice timp de aproape 10 ani.

2. Presa din Iran, despre atacatorul lui Salman Rushdie: „Să sărutăm mâinile celui care a sfâşiat gâtul duşmanului lui Dumnezeu”

3. Salman Rushdie, într-un interviu acordat cu două săptămâni înainte să fie înjunghiat: Duc o viaţă relativ normală

4. Salman Rushdie trăiește de peste 30 de ani cu sabia lui Damocles desupra capului. Fatwa care i-a făcut viața un iad

***

Bine acuma știri din astea teribile despre mezeluri avem si in plan local si nu oriunde ci in revista Capital:

5. Informație de ultimă oră despre Florin Salam! Ce s-a întâmplat cu celebrul manelist. Este șoc total

Vă uram lectură plăcută, ușoară, liberă si salam alaykum.

Oricum epopeea continua: (a) Salman Rushdie ar trebui să primească Nobelul pentru Literatură, susține un filosof francez. ”Campania începe acum”

(b) Creatoarea romanelor lui Harry Potter, amenințată pe Twitter după atacul asupra lui Salman Rushdie. ”Nu te îngrijora, tu urmezi!”

Părerea mea ar fi că acuma, dacă tot urmează să vină extratereștrii normal ar fi ca premiul Nobel pentru literatură (sau pentru fizică) să-l primească un scriitor de literatură SF, mai ales că aceștia au tot fost nedreptăți de juriul suedez captiv sindromului Stockholm. N-am citit „Versetele satanice” dar pare un titlu destul de SF.

Vad ca știrea sa încăpăținează sa mai rămână un pic in atenție: Salman Rushdie şi versetul înjunghiat:

„Satanic Verses” reprezintă o prelucrare imaginară, plecând de la un episod din viaţa fondatorului religiei islamului. Recitând Sura intitulată „Stelele”, Mohamed pune această întrebare: „Ce socotiţi despre Al-Lat şi Al-Uzza şi cealaltă, Manat, a treia?” Cele trei zeităţi feminine la care face referire textul erau obiectul unei asidue practici idolatre în Arabia. Orientalistul scoţian William Muir (1819-1905), specializat în istoria primului califat, a identificat aceste cuvinte cu „versetele satanice”, întrucât Mohamed le-a retractat ulterior ca pe nişte glose inspirate de diavol, iar nu de familiarul înger al revelaţiei, Gabriel. Deşi bine primite de tribul Qurayš din oraşul Mecca în anul 630, aceste cuvinte contestau monoteismul stabil al profetului, care s-a pocăit mai târziu pentru eroarea de-a fi ascultat glasul ispititorului şi atracţia zeităţilor feminine. Rushdie explorează parodic acest subiect vast pentru istoria religiilor: cum şi cine înregistrează o revelaţie? Care este rolul poftelor omeneşti, al creativităţii lingvistice şi al liberalismului interpretativ în redactarea şi transmiterea unui text sfânt? Vădita slăbiciune erotică a lui Mohamed lasă loc multor ambiguităţi, din care reiese faptul că numitul profet (Mahund, în proza lui Rushdie) e un ignorant analfabet, obsedat de unificarea politico-religioasă a unor triburi dezbinate. Spiritual, însă, el e incapabil să discearnă între divin şi demonic (de unde umbra lui Saladin). Rushdie ironizează, aşadar, complicaţiile naşterii unei cărţi sacre pentru musulmani, precum şi înclinaţiile carnale resimţite de fondatorul poligamiei religioase. Pentru acest experiment literar, Rushdie a fost înjunghiat. Tragic şi revoltător.„

Dupa ce initial a propus puparea mâinilor dementului care l-a înjunghiat pe Salman Rushdie, presa iraniană, revine in legătura cu atacul asupra lui Salman Rushdie si zice ritos: „Un complot american ca să răspândească islamofobia în lume”

Ufologi din toate țările, uniți-vă !

hap-date:

Reacțiile explicite si implicite ale unor parti din public precum si lipsa de reacție a altor părți din publicul format exclusiv din prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, si cand zic „prea” mă refer la excesul si redundanțele benefice in context (…), denotă un deficit de transparență in privința conexiunilor atât intre parte si întreg, cât si între părțile dihotomiei prezentă sub umbrela OZN-ologiei naive, ceea ce este, cred, cauza principală a confuziei in care plutește acest topic, ca-ntr-un nimb. Constatarea vine însă foarte târziu, când oricum orice urmă de interes potențial este pierdută-n zarea depărtării, dincolo de orizontul evenimentelor. Prin urmare orice tentativa de a face acum corecții clarificatoare in legătură cu unitatea semantica a părților este desigur tardivă. Dar as menționa totuși, in contextul integrativ al acestui nevinovat intermezzo in raport cu sfinxo-babologia luciferică ce stă să se prăvală… in noi si noi episoade, că relația dintre satanismul versetelor si cel al extratereștrilor care ne bântuie este cvasi-incontestabilă si merită dezbatere (…). Si asta in afara de faptul că in topic sunt ilustrate prin liberă exprimare limitările libertății de exprimare care poate încuraja deopotrivă propagarea unor imbecilități cvasi-benigne si/sau a unor sentimente toxice capabile sa genereze violență, degringoladă, confuzii, etc… despre asta încercarăm fără vreun succes să vorbim. Măcar vorbirăm despre altceva. Liber. Tot e ceva. 

 Si-altădată, si-altădată o s-o facem si mai si mai lată. 

Inapoi în prezent

Uneori, venindu-se parca in întâmpinarea dorințelor noastre secrete de a experimenta călătoria in timp, sau dimpotrivă, pentru a face in ciuda dorinței noastre declarate de a ne vedea de timpul prezent si de carpe diem-ul nostru de toate zilele, in viețile noastre, sau in lume, se întâmplă „lucruri ciudate” care ne fac sa credem ca suntem brusc invadați de vremuri străine, secvențele evenimentelor dând fie impresia unor reluări bizare ale unor întâmplări vechi, din trecut, fie senzația ca viitorul nu mai are răbdare si ne oferă cu anticipare un „preview” a ceea ce va să vină. Nimic para-normal aici, doar o simpla (?!) rezonanță emoțională, cu arome temporale (o tempora…), ce ne cuprinde când suntem prinși pe picior greșit, in contrepied (ca-n tenis) de ajustările, actualizările si sincronizările vremurilor cu lumea, operate in contra inerției acesteia, intru aducerea la zi a realității (care este). Bunăoară acum, in zilele din urmă, in lumea tenisului s-au desfășurat doua turnee master, Rogers Toronto/Montreal si WESTERN & SOUTHERN OPEN la Cincinnati, pogorând asupra noastră parcă direct din viitor, pentru a ne oferi un „glimpse”, lăsându-ne să întrezărim cum va arata lumea tenisului în era de după Djokovic-Federer-Nadal. In absenta celor trei corifei vechi, cei noi si-au dat măsura viitorului, lăsându-ne să înțelegem cam cum va arata acesta, avându-i in prim plan pe Daniil Medvedev, Alexander Zverev si Stephanos Tsitsipas ca nouă tripletă de aur, cu Andrey Rublev in postura de veșnic Andy Murray, cu valul italian condus de Matteo Berrettini acompaniat de Jannik Sinner si cei doi Lorenzo (Musetti si Sonego), plus nițel Karen Khachanov, un pic de Denis Shapovalov si Félix Auger-Aliassime, plus oleacă de Reilly Opelka pe hard si de Casper Ruud pe zgură si din când in când, ici si colo, cam peste tot de Hubert Hurkacz. Acesta este viitorul tenisului si nu arată rău după cum s-a văzut cu anticipare in preview-urile de la Toronto si Cincinatti. Cei din noul val al spectatorilor profesioniști de tenis vor avea la ce se uita si din ce să-si aleagă idolii, dar si cei vechi, învingându-si nostalgiile, vor avea la ce căsca gura, pentru a se bucura de tenis, de spectacol, de emoții si desigur pentru a avea ocazia să susțină că da domnule, sunt buni ăștia de acuma dar nu-s nici pe departe cum erau ale Nole-Rafa-Fedex… la vremea lor. Totuși mai e până atunci, mai e, pentru ca, urmează US Open, ultimul turneu de mare șlam al anului de gratie 2021, la care va lua startul liderul mondial al zilei si al tuturor timpurilor, doamnelor si domnilor Novak Djokovic, prezentul. Am zburdat un pic in viitor, dar prezentul se mai prăvale odată in vâltoare. Să ne bucuram asadar cum se cuvine. Începând din 30 August ne întoarcem in prezent, pentru a fi iarăși contemporani cu Novak Djokovic, si martori risipitori ai istoriei de lux a tenisului.

P.S. In mica incursiune pe care am făcut-o (prin vis?!) in viitor (dacă n-oi fi încurcat eu universurile in somn) am aflat cu anticipare, dintr-o poveste, că finala de anul acesta ii va avea ca protagoniști pe Nole si Sasha, cel vechi si cel nou… Mai multe nu vă spun ca să nu stric tot suspansul… Faceți si voi tot ce puteți in acest sens, ca observatori si creatori de realitate. Eu partea mea, mi-am făcut-o !  🙂 In imagine, Fratele Grimm, autorul povestii: A fost odată ca niciodată, un băiețel în Belgrad…

Unul dintre aspectele majore ale ideii de teleportatre temorala se refera la accesibilitatea si uzabilitatea informatiei din „timpul tinta”. Cu alte cuvinte un experiment se poate considera a fi fiind/fost „o calatorie in timp”, nu atat prin abilitatea de a „transporta” o „masa” dintr-un timp in altul si (eventual) inapoi, ci mai degraba prin abilitatea de a accesa informatii din timpul tinta si de a le face disponibile in timpul sursa (cel in care a fost initiata calatoria). Transportarea unei mase oarecare oricat de mica ar fi fiind, va crea perturbatii si va altera (poate dramatic), spatiu-timpul vizitat si pe cale de consecinta si pe cel original, oferind acestei mase sansa de a se implica activ in cursul evenimentelor, alterandu-le, scimband trecutul si pervertind viitorul. Calatoriile in timp, in interiorul unui aceluiasi univers, presupun o pasivitate totala pe durata calatoriei si o absenta desavarsita a oricarei interactiuni intre vizitator si locul-timpul vizitat. Vizitatorul trebuie sa fie o cvasi-prezenta insesizabila, capabila sa observe fara a produce niciun (d)efect in tzesatura continuumului spatio-temporal local, în masura in care acest lucru este posibil (in context clasic si/sau mai ales cuantic)… Vizitatatorul ar trebui sa fie doar un (soi de) ochi ce vede fara sa vada fizic, fara sa absoarba lumina, sunet, vibatii, materie, ci doar, direct, informatie. Nu pot calatori in trecut pentru a-l corecta, de ex. pentru a o omorî „accidental” pe mama lui Hitler in copilaria acesteia, inainte de a-l fi nascut pe Hitler, ci, cel mult, as putea „vedea” eventual mai in detaliu cum s-au petrecut lucrurile (pardon de perversiune). In mod oarecum analog, vizitand, in acest mod total discret viitorul, as putea eventual sa interactionez direct acolo, dar nu as putea culege informatie care sa poate perturba retroactiv viitorul prin transferul acestei informatii in trecutul emergent al calatoriei. As putea verifica daca voi fi castigat cumva la loterie, dar n-as putea obtine cu anticipare numerele castigatoare la loterie pentru a le juca la intoarcere fortandu-mi astfel norocul… in ciuda viitorului din care mi-am extras informatia Sau as putea? Pare prea coplicat. Nu? Probabil ca ar merita sa simplificam putin si sa ne focalizam pe un caz mai la indemana… revenind cu aceasta ocazie on topic. Bunaoara in tenis. De fapt aici voiam sa va aduc. Stiti cu totii foarte bine ca una dintre cele mai recente tehnologii introduse in tenis este Hawk-Eye (ochi de șoim), care inlocuieste cu succes arbitrii de line sporind semnificativ acuretetea arbitrajului, reusindu-se cu precizie milimetrica (de fapt mult mai precis), sa se stabileasca unde a cazut mingea (inauntru sau afara sau daca a atins linia)… Ceea ce poate nu toata lume stie este ca de fapt tehnologia ochi de șoim nu determina unde a cazut mingea (dupa ce aceasta a cazut, prin simpla inregistrare si vizualizare a momentului caderii mingii), ci, de fapt, determina cu anticipare unde va cadea minge, inainte un pic ca aceasta sa cada. Tehnologia Hawk-Eye nu are doar ochi ci si un creier imens capabil sa calculeze foarte repede traiectoria mingii si sa determine prin extrapolare si calcul, in avans unde va cadea mingea pornita din racheta jucatorului. Cu un interval de timp foarte mic ce-i drept , Hawk-Eye este capabila sa smulga informatie din viitor si s-o aiba disponibila. O micuta calatorie in viitor, bazata pe calcul si probilitati, calcule facute inaintea timpului, pe baza vitezei initile a mingii, a turatiei cu care se roteste in aer, stiindu-se vascozitatea aerului in functie de temperatura si umiditate, de vant si de gravitatie, masurate in timp real sau cunoscute in avans de catre sistem cu mare acuratete. Ne putem imagina ca perfectionarea tehnologiei va spori abilitatea de predictie, anticipandu-se inca si mai din vreme unde se va duce mingea, poate din analiza posturii corpului jucatorului, a vitezei cu care se misca, cunoscandu-i-se abilitatile fizice si satrea psihica… Si in multe alte feluri in care tinand cond de din ce in ce mai multa informatie disponibila (in prezent dinspre trecut), systemul poate calcula inca si mai din avans rezultatele de prevazut in viitor. La limita ar fi posibil ca la inceputul meciului algoritmul IA sa-i scaneze pe jucatori si sa furnizeze direct rezultatul final, ba chiar pentru chalange sa reconstituie pe calculator cum ar fi fiind artand jocul daca s-ar mai fi jucat de-adevaratele, cu o acuratete remarcabila, dincolo de orice indoiala. Vi se pare chiar imposibil? Ei as. Ati vazut meciurile de fotbal de pe youtube masluite pe calculator? Foarte inselatoare…Nu te prinzi chiar din prima ca nu sunt reale…Nu mai e mult pana departe. Problema este ca atunci cand cunosc din vreme viitorul oamenii cu greu se pot abtine sa nu-l influenteze. Pe un teren de tenis dotat cu Hawk-Eye si cu sisteme de aer conditionat, este posibil ca in urma calcului traiectoriei mingii sa se rezulte ca mingea va iesi afara cu o zecime de milimetru, iar calculatorul ar putea decide in timp util sa sufle un mic vant din fata, asa… pentru ca tine cu „Federer” si mingea sa prinda tusa. Nici asta n-ar fi chiar imposibil… Viitorul suna infiorator. De bine.

Desigur că US Open 2021 nu este doar despre Djokovic si despre ce va face sau nu va face d-lui in cel mai greu mare slam din viața sa. Sunt si alte centre de interes. De exemplu banii. Desi, din cauza capriciilor pandemice nu se vor înregistra recorduri de spectatori plătitori (doritori să asiste on place la scrierea in timp real a istoriei), totuși organizatorii (niște belferi) vor oferi cele mai mari premii din istoria turneului, in total 57.5 milioane de dolari. Am putea să ne minunam de dărnicie dar la fel de bine am putea zice ca Caragiale: inflație mare, domnule. Abia după miezul nopții mai poate omul respira. Sa respirăm așadar. Un alt punct major de interes este Naomi Osaka, in sensul că ne așteptam de la acest US Open la clarificări: Iși bagă sau nu mințile-n cap? Iși bagă sau nu picioarele-n el de tenis și de sistem (ticăloșit)? Care pe care? Pronosticuri? Cineva? Ceva? (… … …) 

… poate fi un semn prevestitor pentru cariera O-sakăi. Incă o tik-tik-man pe traseul ni-ponei ar putea-o face pe aceasta sa se dedice preponderent vânzărilor de păpuși Barbi-Naomi si parteneriatelor psihiatrice cu Greta Thunberg. Cuanticamente însă este, în egală masură, posibilă revenirea glorioasă în actualitatea prezentului pentru capri-ci-oasa prota-gonista: O’Saka. Revenind la centrele de interes ale US Open-ului din acest an, as menționa absența notabilă a campionului de anul trecut Dominic Thiem, intrat chiar de atunci într-un con de umbră foarte întunecat. Oficial d-lui lipsește de la apelul nominal din motiv că-l doare nu știu ce încheietură, aproape ca o încheiere de carieră. In realitate însă se pare că explicația dispariției sale din peisaj are la baza combustia internă fabuloasă prilejuită de efortul supra-omenesc de a câștiga primul turneu de mare slam din viața sa. Cam cum a pățit Nole dupa câștigarea primului Roland Garros, sau Andi Murray după ce-a ajuns numărul 1 mondial. Mi-as dori ca Dominic Phoenix Thiem să se poată reinventa, să reinvie din propria-i cenusă și să revină în arenă. Spectacolul Tenis ar merita să-l aibă macar pentu alti câtiva ani în colectia sa de magicieni si prestidigitatori. Ar mai fi si amănuntul Halep… Aviz amatoarelor. Plus ce-o mai scoate US Open-ul din mânecă. Sper că nu vreun gât fraged de arbitră. Mă rog, lac să fie că broaște se adună.

Dupa cum bine ați observat (iar cei care n-au observat nici nu contează in con-text, vădindu-se ireductibil ignoranți), la startul US Open de anul acesta există (in afara deja pomenitului Dominic) niște absente notabile, pe alocuri dureroase: Serena Williams, Rafael Nadal si, cu voia d-voastră ultimul pe lista, Roger Federer. Absenta Serenei nu mi se pare că ar pune vreo problema de estetică in logica secreta a fenomenului tenis si a observatorilor profesioniști ai acestuia, lipsa acesteia din inventar fiind resimțită cel mult de către „poporul american”, care face ce face si-n tenis, ca-n Afganistan, ramând pe dinafara, fără coledzi, care va să zică că ma inteledzi, in rest nu prea cred sa existe suspin in contumacie. Dar, doamnelor si domnilor, faptul ca Rafa si Fedex lipsesc la apelul nominal este o gravă si complexă problemă… de estetică, de… logică, logistica, de echilibru… Probabil că le-a fost într-adevat peste poate să vină, fără vină si fără să vină, pentru a face un simplu act de prezentă… pentru a-si susține (i)moral colegul de generație in lupta cu entropia si cu haita cea tânără. Pot găsi (că nu mă doare… mintea), semnificații duium in decizia lor de a absenta de la acest mare slam, la care vine până si Andi Murray… Ar fi fost frumos ca trecutul să mai facă încă o data aceasta călătorie in timp pentru a ne oferi iluzia prezentului continuu. Dar frumusețea (in pofida a ce se tot spune) n-a salvat niciodată lumea (după cum nici urâțenia n-a omorât-o). Probabil că cea mai importanta semnificație pe care o denotă gestul comis de Federer si Nadal (de a sabota US Openul) este optimismul. Optimiști, cei doi titani, speră că, dacă nu acum, atunci sigur altcândva… Dreptul fiecăruia la speranță este sfânt. Ei spera, dar spera cuantic, fără nicio certitudine, pentru ca daca ar fi avut vreo certitudine clară ori că da, ori că nu, că va exista sau nu, nu va mai exista in viitor vreun moment propice pentru glorie si apoteoza, atunci, in oricare varianta a certitudinii, ei (probabil) ar fi decis (cred) să vină (totuși) si să fie prezenți la fața locului, la slam, in actualitate, cuantificabil, numărabil si adăugabil in bilanțul carierelor lor, in care orice contează, se numără si se adună, inclusiv prezenta, si nu oriunde, ci la turnee de mare slam. O alta incertitudine care este posibil sa fi contribuit la decizia ne-prezentei este legată de ce va face rivalul si colegul lor (de generație si de suferință), la acest turneu final: va reuși să atingă extazul sau il va rata, va fi zeu sau va fi om, va face spectacol sa se va face de rușine? Ei vezi, cei doi nu știu (nici măcar ce sa spere in aceasta privință) care varianta a acestei super-poziții se va condensa cuantic in realitatea observabila la încheierea US Open de anul acesta, iar aceasta incertitudine ii macină si pe ei fiind un factor de stres, care favorizează indecizia, pasivitatea… Când ești vedeta vrei musai să știi cărui gen de eveniment i te oferi ca fundal. Dacă ar știi dinainte, ori că una, ori că alta, atunci da, altceva ar fi. De exemplu știind ca Djokovic va intra in secolul 21 al turneelor sale de mare slam, Federer ar fi putut profita, in pre-momentul acestei apoteoze, pentru a-si anunța, după ultimul meci al sau disputat la US Open ca se retrage din tenis, ceea ce ar fi devenit automat principalul eveniment si centrul atenției si al emoțiilor lumii. Poate ca Federer n-a vrut, pur si simplu să-i fure sau să-i umbrească astfel lui Djokovic euforia eventualei apoteoze. Presupun ca Roger este in stare de un astfel de gest. Presupun de asemenea că Roger n-ar putea să mai facă vreun mare turneu prost, neconvingător, fără a-si anunța (si) retragerea. Despre Nadal… altă dată

Oricum, una peste alta, dincolo de (in)estetica problemei, cred că absența celor doi este un dezavantaj important pentru Novak Djokovic, sub măcar câteva aspecte. Mai întâi ca Novak se mobilizează mai bine in prezenta „fraților” săi rivalii (ne reușind încă să-i ia totalmente in serios pe ceilalți). Apoi că, in absenta celorlalți doi, prea o sa stea toată lumea si fiecare tenismen, cu ochii pe el ca pe inamicul public numărul unu, acordându-i-se astfel…”toata atenția”… Ceea ce, pentru cineva care a ratat ternele pregătitoarea Toronto/Cincinatti, nu-i chair bine… In fine, ar mai fi si alte lucruri de punctat in legătură cu posibilele semnificații ale absentei lui Federer si Nadal de la startul competiției ce stă să înceapă, dar, pentru moment, prefer sa le trec sub tăcere…

Nu strică însă revederea in 10 minute a unui episod de acum 10 ani, o semifinala de mare slam, Melbourne 2011. Vă mai amintiți? Frumusetea tenisului…

Janeiro Tennis Land

Acest fragment de interviu este o ancora dintr-un timp prezent/viitor, care a a reusit sa intruneasca cerintele pentru pre-publicare in acest timp prezent/trecut. Arca lui Goe a fosta aleasa ca gazda pentru aceasta tentativa de regresie temporala, dupa o minutioasa evaluare a conditiilor locale si a factorilor de risc, in urma careia s-a constatat ca sunt indeplinite optimal conditiile de depozitare si pastrare a informatiilor referitoare la evenimentul ales. Perturbatiile temporale locale provocate de redarea anticipata (pe Arca lui Goe) a deschiderii celui cel de-al cincilea turneu de tenis de mare slam se incadreaza in standardele acceptate de toleranta intru evitarea efectului fluture…

Photo by Thiago Matos on Pexels.com

Reporter AI Comes 1001: D-le Takeshi Takizaki, sunteti fericit?

Takeshi Takizaki: As prefera sa-mi adresati aceasta intrebare la sfarsitul acestei prime editii a turneului Janeiro Tennis Land.

Reporter AI Comes 1001: Presupun ca atunci intrebarea nu-si va mai avea rostul fiind una de-a dreptul naiva. Va intreb altceva. Sunteti multumit de starea lucrurilor acum cu o zi inainte de deschiderea oficiala a turneului?

Takeshi Takizaki: Privind impreuna cu d-voastra imaginile aeriene, captate de armada dronelor, proiectate pe monitoarele monolit din curtea gradinii crizantemelor in care ne aflam acum, s-ar zice ca am motive sa fiu multumit. Sper ca si sportivii, spectatorii si presa sa fie multumiti de conditiile gasite aici, in zilele acestui splendid inceput de toamna in Brazilia. Sunt incantat ca aproape toti marii tenismeni ai zilelor noastre au acceptat invitatia de a participa la aceasta editie a turneului.

Reporter AI Comes 1001: Imaginile arata intr-adevar spectaculos, iar cele trei arene centrale iluminate in verde, par a fi imaginea alegorica a un trifoi urias. Faptul ca nu stim inca pe care dintre cele trei arene se va disputa finala sporeste parca emotiile tuturor. D-voastra aveti vreo preferinta anume pentru vreuna dintre ele? Nu va intreb daca aveti o preferinta anume pentru vreunul dintre cei trei tenismani legendari care dau numele acestor trei arene (toti trei prezenti la festivitatile de deschidere a turneului) ci daca ati prefera o prima finala a Janeiro Tennis Land pe zgura, pe hard sau pe iarba?

Takeshi Takizaki: Nu, nu am o astfel de preferinta, am insa mari emotii in legatura cu felul in care se va materializa ideea pe care am propus-o si pentru care am luptat, uneori aproape fara sperante, in acesti zece ani. Jumatate din energia si timpul alocate construirii acestui nou turneu de mare slam au fost consumate pentru a infrange reticentele legate de ideea ca sortii vor decide in pre-ziua partidelor suprafata pe care se vor juca acestea: zgura, hard sau iarba.

Reporter AI Comes 1001: Excelenta ati putea sa ne spuneti cum anume v-a venit aceasta idee?

Takeshi Takizaki: Pare o idee trasnita, nu-i asa? Dar nu, nu este. Ideea unui al cincilea turneu de mare slam mi-a venit pe vremea in care tenisul a devenit foarte popular in Japonia multumita lui Kei Nishikori si Naomi Osaka. Mi-as fi dorit ca si Japonia sa fie gazda unui astfel de turneu dar am realizat ca localizarea geografica face foarte dificil sau chiar imposibil acest lucru. Emisfera nordica este deja ticsita cu trei turnee care se desfasoara vara. Mi-am dat seama ca emisfera sudica si in special America de Sud sunt nedreptatite in aceasta privinta. In plus mi-am dat seama ca undeva intre martie si aprilie ar putea fi loc pentru un al cincilea grand slam, astfel incat toate datele convergeau catre Rio De Janeiro. Am reusit sa cumpar turneul de la Indiana Wels intentionand sa-l mut la Rio si sa incep demersurile pentru a-l face acceptat ca al cincilea turneu de mare slam. Dar ar fi fost inca unul pe hard. Daca as fi ales sa fie desfasurat pe zgura sau pe iarba, turneul n-ar fi fost decat o imitatie second hand a traditionalelor Roland Garros si Wimbledon, asa ca pana la ideea de a avea arene si terenuri pe toate suprafetele nu a fost decat un pas, pe care l-am facut cu seninatate si entuziasm.

Reporter AI Comes 1001: O seninatate si un entuziasm care v-au costat 8.2 miliarde de dolari. Va simtiti cu 8 miliarde de dolari mai sarac?

Takeshi Takizaki: O nu, sunt infinit mai bogat. Existenta Janeiro Tennis Land ma face sa ma simt ca un cires in floare.

Jigodiile tenisului

CTP – acest derbedeu al presei continua sa-si dea in petec cu aerul sau de buric al pamantului, imaginadu-si ca agresivitatea si mitocania ii pot transfora in adevar ineptiile si minciunile cu care-si umple timpul si spatiul.

Creier pané și tocană de inimi.

Jocul nu era intrerupt. Urma un nou game. Dupa cum este normal, jucatorul aflat la primire, nu pastreaza mingile ramase din game-ul anterior, ci le trimite copiilor de mingi. Ceea ce Djokovic a si facut, in mod evident. Accidental una dintre mingile trimise a lovit-o pe arbitra respectiva. Nu s-a intamplat nimic neregulamentar si nimic ce ar fi trebuit sa implice vreo masura regulamentara. Nicio intrare pe contrasens. Jalnicia acestui fan neconditionat al lui Federer atinge apogeul in clipa in care incearca sa afirme ca organizatorii turneului nu aveau niciun interes sa-l saboteze pe Djokovic. Serios? (…) Si? Presupunand prin absurd ca aceata ipoteza (stupida ori ticaloasa) a d-lui Popescu este valida (sanchi), ce vrea sa spuna cu asta? Ca munca unui mare campion poate fi sabotata de niste trepadusi fara niciun interes decat acela de a se lua in seama? Un cacart stimati telespectaori! Ma intreb ce ar fi comentat acest derbedeu daca i s-ar fi intampalat ceva asemanator lui Federer. Ma rog daca prin absurd i s-ar fi intamplat asa ceva lui Federer, omul sistemului. Daca s-ar fi gasit vreun oficial nervos care sa-l descalifice, asa, ca sa se ia in seama? La cat de rudimentar este acest derbedeu ordinar nu este deloc greu de imaginat ce fel de reactii ar fi avut. Comicul de situatie al infantilelor sale pledoarii, in cearta lui cu anonimii, pledoarii despre care sarmanul are impresia c-ar fi fiind infailibile, il califica pentru un loc pe Arca lui Goe, mai ales acum cand, prin abandonul lui Iosif Greblea, locul de mascota a ramas vacant.

Si da, exista interese financiare majore ca Federer sa ramana regele tenisului (si intrucat este mai dificil ca acesta sa fie ajutat sa mai castige alte turnee de mare slam, se pare ca este mai usor sa fie altii impiedicati sa si le castige pe ale lor, nu conteaza prin ce mijloace)…

Si da, exista interese financiare majore ale mai marilor tenisului ca sa-l saboteze, discrediteze, marginalizeze, pe cel care s-a apucat sa-si creeze o organizatie a tenismanilor profesionisti. Si da, stiindu-se aparati de existenta acestor interese, niste trepadusi oarecare si-au ingaduit luxul de a se lua in seama prin descalificarea total abuziva lui Novak Djokovic. Ideea ca deh, dura lex sed lex si ca regulamentul trebuie aplicat tuturor, inclusiv numarului 1, este doar o diversiune ordinara, tirade pentru gura casca. Nu a fost incalcat niciun regulament si nu se impunea penalizarea jucatorului. Acum ca s-a intamplat asa si ca majoritatea persoanelor de notorietate publica ce isi permit sa-si dea cu parerea despre oroarea petrecuta la US Open, tin sa-si exprime acordul cu sistemul, si in consens cu rigorile „corectitudinii” politice, nu este absolut deloc de mirare. Nimeni n-are chef sa intre aiurea in malaxor. Inclusiv Novak a procedat in acord cu asteptarile, trimitand spasit, in lume, necesara scrisoare de punere a cenusii in cap. Nu avea de ales. In rest marea spalatilor pe creier (gen CTP) nu face decat sa ambaleze protector, rahatul despre care vorbim, dand girul „opiniei publice” unei miselii ordinare. C-asa-i in tenis.

Cristian Tudor Popescu, baiatul de mingi. CTP, fanul neconditionat al lui Federer si bagator de seama in tennis, aduce practic elogiu dupa elogiu inamicului public No. 1 Novak Djokovic, continuund (si dupa program), cu o patima nostima, lupta pentru a dovedi ca descalificarea lui Djokovic de la US Open n-ar fi fiind ceea ce este: un abuz ordinar. Desi a pierdut pana acum (prin neprezentare) toate ocaziile de a se lepeada de Tiriac, baiatul de mingi CTP, nu o pierde si de data aceasta cand baga de seama ca batranul tenismen nu-i sustine ineptiile despre mizeria cat casa facuta lui Novak Djokovic. Ce elogiu mai mare ii putea aduce acest decrepit baiat de mingi lui Nole? Nici unul. Faptul ca CTP continua sa screte pledoarii pe un subiect mutat de catre restul presei de pe planeta sub batista de pe tzambal, nu face decat sa sugereze ca omul (care vorba ‘ceea poate fi nimicit dar nu invins), incearca practic, cu disperare, sa se abureasca pe sine, pentru ca, in fapt, realizeaza aberatia gestului facut de catre organizatorii de la US Open (gest facut in favoarea jigodiilor care vad in Novak Djokovic inamicul public No.1).