(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Vasile Gogea’

13 (februarie) – Sfaturi practice pentru câștigarea premiului Nobel…

Posted by Arca lui Goe pe februarie 13, 2016

caragiale-cu-fiul-sau2Unșpce fevruarie bis – i/aka Ziua Culturii Naṭinale pe stil vechi – sau în/cantarea Romaniei pe vocea patriotului Naṭinale, marcatå prin nașterea lui Nenea, genialul de la Haimanale… Luca Caragiale… moṭul (prahovean) pe cacofonia multi-milenara de pe plai. Si, cu o asemenea ocazie festivå, ce-ar fi mai nimerit decat o lista de sfaturi practice adresata celor care vor musai câștigarea premiului Nobel la literatura pentru ṭårișoara noastrå mica? Nimica. Acuma noi unul, in cuget, alta avem noi, la sufletul nostru, caci noi consideram, cu toata tåria si dublul rafinament, ca singurul premiu Nobel care s-ar cuveni acordat ar fi cel pentru fizicå (atât si nimic altceva)… iar nu pentru alte mofturi si bazaconii precum chimie – hi, economie – ha, medicina – ho sau pentru pace (pace, pace… intre multe… naṭiuni) – hi-ha-ho… (no other comments). Dar de, tot drept este ca noi, ale dl.Goe, suntem personaj literar, nu stiintific, si nu nu se facea sa pledåm, tocmai noi, alte cauze decât cauza cea mare si sfanta a lui Nenea. Mai ales ca adrisatntul e cunoscut… intrucatva. 🙂 Presupunand ca nimanui nu i-ar putea trece prin cap ca dl.Goe nu s-ar afla in posesia unei liste consistente cu astfel de sfaturi practice, si nutrind nadejdea ca cei interesati de teorie (må rog, teoria ca teoria…) vor ajunge mai devreme sau mai tarziu (de preferat nu prea tarziu) sa dea peste aceste sfaturi practice de o inestimabila valoare, declaram deschisa lista aleatoare (cea sistematica fiind rezervata pentru lucrarea noastra de doctorat virtual aflata in pregatire cu tema „Dinamica semnificatiilor antropologice in acordarea premiilor Nobel de la infiintare si pana in present”) cu (unele) sfaturi utile pentru cei capabili sa le ordoneze si sa le urmeze. Pentru azi primul sfat.

1. Prima conditie pentru a putea obtine premiul Nobel pentru literatura este sa te fi nascut. Asadar naste-te…

A treisprezecea conditie propusa pe pozitia a doua este så nu-l superi cu niciun pret pe Niky Manolescu. Poti fi insolent cu Eugen Simion, poti sa-l ignori pe Alexandru Stefanescu, poti fi la cutite cu Sandra Gilbert sau cu Christopher Ricks, poti sa-l injuri de mama pe Jean Piaget, dar in niciun caz nu trebuie sa fii in relatii incordate cu Niky Manolescu. Poate parea bizar dar… totusi… Se intampla cå pe niciunul dintre laureatii premiului Nobel pentru literatura, dl. Manolescu n-a fost suparat aprioric. In egalå masurå, este stiut cå dintre cei pe care dl.Manolescu a fost sau este suparat, niciunul n-a castigat premiul Nobel, ba chiar n-a mai castigat nimic. Asadar, chiar daca nu se poate explica stiintific de ce tensiunile cu Niky Manolescu nu fac bine aspiratiilor nobeliare, totusi nu trebuie neglijat continutul acestui enunt empiric: Impaca-te (bine) cu dl.Manolescu ca sa-ti fie tie bine si sa castigi b/ani multi pe Pamant. Cel putin pana la castigarea respectivului premiu.

Sfatul cu numarul opt este så scrii trilogii, in timp ce sfatul al-XXII-lea este så fi fost un fost poet.

Nefericit print al aspiratiilor literare, sau printesa, daca te-ai grabit sa urmezi prima recomandare, sunt sanse mari s-o fi dat in bara, caci sfatul al doilea suna asa:
2. Naste-te unde si cand trebuie (in niciun caz aiurea)… Daca totusi ai apucat sa te nasti… dar nu unde si cand trebuie, nu dispera. Nu-i totul pierdut. Mai greu se va face ceea ce altminteri s-ar fi facut usor. 2 bis. Va trebui sa gasesti perspective straine, stanii, nefiresti, asupra lumii in care te scalzi, si sa te comporti (daca poti), consistent si natural, ca si cum te-ai fi nascut altundeva, altcândva… De preferinta acolo si unde trebuie… dar mai dihai, mai abitir, mai nemilos, ca sa te vezi… de departe, de atunci, de acolo… Vorba ‘ceea: You know you look so Seattle but you feel so L.A.  !

3. Fii estic. Cat mai estic. Sau vestic. Foarte vestic. Fii polar. Tropical. Fii de undeva. E musai. A fi de nicaieri este un impediment major in obtinerea premiului Nobel pentru literatura, indiferent cat talent si genialitate ti-ar curge, prin unghie, din cocoasa, pe hârtie (sau pe sticlå). Premiul Nobele se duce intotdeauna undeva, niciodata nicaieri.

al-XVI-lea. Nu fi pudic. Nu fi obscen… Vom exemplifica… cam in curand. Poate. Dar in niciun caz amu, nu pe 19 Februarie cand unul (se) naste (Brancusi), iar altul (se) moare (Eco), ica-asa.

13. Lucrurile se cam precipitarå (sub stele? printre ele?) aruncand(u-ne) (si mai) in derizoriu stradania de a incropi cu zel si pompa un tabel necronologic al recomandarilor de bine pentru cucerirea inadins a premiului Nobel pentru literaturå. Cel mai indreptatit autor al ultimului sfert de veac intru premierea Nobelearå in Stockholm City Hall, un geniu, s-a decis sa se retraga definitiv si irevocabil de pe lista candidatilor la respectivul pre-μ, renunatand sa-si mai astepte, cuminte si polititic/os, rândul la de(s)cernarea pomenii oferitå de marele in/juriu al corectitudinii politice apocaliptice, alegand så-si de/dis/cearna singur, de-cu-seara dis-de-dimineatzå, premiul marelui repaos. „Cât de clar devine totul atunci când te uiți din negura unei temnite” zise Umberto Eco si muri, coborand in cea mai neagra temnita cu putinta, cea a mortii eterne, trecand prin punctul de inflexiune al tuturor intelegerilor. O biatå bielo-ruså, al carui nume cine naiba så si-l mai aminteascå pe dinafarå, avu rând inaintea muntelui Eco, Umberto Eco. Ce facusi amice? O mierlisi? Låsasi armatele de imbecili inexorabili sa se desfete colcaind, pomenindu-ti numele, dansând grotesc si urlandu-si golul la lunå. Mare rusine amice. Mare rusine. Sper måcar cå la ora asta Gabriel Garcia Marquez iti freacå ridichia, iti stoarce låmâia si-ti tine o predicå de-ti dau lacrimile. Recomandarea finalå, acordatå acum (din vreme, anticipat) oricarui (alt) muritor „a-spirant” la premiul Nobel pentru literaturå, era (in asteptare, la påstrare, pentru un final en-fanfare): „Sa fii sånatos si så tråiesti destul… ani multi pe pamant, cu umilintå si råbdare. Asadar dragul meu candidat, acuma… privind cu tristate acest precedent nefericit, mentionam cu grabire, fii destept, nu fi prost, ca Umberto. Nu muri! Dacå se poate.

a-XXXIX-a treaptå: Ar cam fi timpul timpul sa-l „i-miti” pe Joyce. James l-a reinventat pe Ulise, rescriind Odiseea. Trebuie sa-l reinventezi pe Gulliver rescriindu-i calatoriile, in context post-modern. Fii pentru  Swift, ce a fost Joyce pentru Homer. Apoi repede, repejor, inainte de a da idei si altora reinventeaza-l pe Robinson Crusoe propunand reactulizarea mitului respectiv, fiindu-i (si) lui Defoe  ceea ce-i fu Joyce lui Homer (exista zvonuri ca Homer ar fi fost un impostor nu un autor, dar acum chiar ca nu mai conteaza). Mizeaza pe faptul ca, la urma urmei, in „zilele noastre” (si ale lui Homer Jay Simpson), mai abitir decat pe pe vremea lui Swift & Defoe, ori a lui Homer si a homericului Ulise, insul este inca si mai singur, mai pierdut in imensitatea coplesitoare a universului, care creste (plenar), prin dilatare, incomparabil mai amplu si mai rapid decat o poate face populatia planetara a suprapopulatei planete de pamant, facandu-ne sa fim, in medie, din ce in ce mai departe unii de altii si mai fara Vineri. Miturile Guliver & Crusoe au nevoie urgenta de actualizare, de primenire, de revitalizare. Daca nu tu atunci cine? Daca nu acum, atunci cand? E o sansa unica… dar… Daca nu-ti då mâna atunci poti sa-i dai cu piciorul… Mai sunt si alte mi(ni)stere…

* * *

Sfatul al n + 1-lea: Dragul meu catindat ar fi bine sa deschizi o lista cu aut(h)orii notorii (macar in anumite cercuri, mai largi sau mai strâmte) care n-or sa primeasca si nici n-or sa ia vreodata-ca-niciodata, in veacul vecilor, premiul Nobel pentru (vreo) literatura. Actualizeaza lista, n-o scapa din vedere si NU FACE CA EI. Fii consecvent in tot ce faci, să nu faci nimic din ce fac cei din lista proscrișilor. Să nu uiti Darie.

Poti include pe lista si foşti… scriitori, poeţi, drago-beţi, dizi-denţi, excluşi si auto-excluşi definitiv… din categoria nominalizabililor aspiranti la pre-µ-ul Nobel pentru literatură (scârţa- scârţa pe hârtie, hârtia virtuală y compris, cea igenică nu).  Poti deschide lista cu Dorin (Tudoran), Floooorin (Iaru) si alti cativa ga-ga-ga (toti fosti poeti si poe-zei in retragere, lasati la vatră), care de câte circa 30 de ani (de pace seculară) n-au mai scris nimica, in afara (poate) de pamflete pân gazete sau chiar mai rau (pe la bloguri or face-book-uri)… Adaugă pe cine vrei d-ta, actualizeaza lista, n-o scapa din vedere si NU FACE CA EI. Fii consecvent în tot ce faci, să nu faci nimic din ce fac cei din lista proscrișilor. Să nu uiti Darie.

(PARA-n-TEZA): Un exemplu de „author” care n-o sa primeasca si nici n-o sa ia vreodata-ca-niciodata, in veacul vecilor, premiul Nobel pentru (vreo) literatură este Dorin Tudoran, un pamfletar sufletist, dar neinsufletit. Nici macar daca s-ar inventa premiul Nobel pentru pamflete tot n-at fi in stare a fi capabil măcar de isprava căpătarii nominalizării pentru candidatură la acel improbabil pre-µ, cat despre castigare… mai indreptatit ar fi fiind poate (sau in tot cazul mai degrabă) unul dintre ultimii săi ciracii fideli, si nu, nu ne referim aici nici la flegmaticul Dezideriu Dudas (cum sa te cheme vere in acest mare fel?) si nici la cavalerul foarte tristei figuri, fără ar-mură-n-gură, Go-Gea Va-Sile-Panza, ci la simpaticul Calomfir/Escu, care de când s-a pensionat are propensiunea comentariilor literar-firoscoase si satirico-humoristice pă certocratie. Loc ar fi. Cât cu-prinde. Asadar sfat (in atentia candidatilor la Nobel): Nu faceti ca Dorin Tudoran. Ca n-aveti de ce. – Expla-na-ţie: Conul Dorin, slab de înger, si slab… asa în general, ca toată viata lui, marcată de foame si degrevată de greve grave, s-a extras spontan dintr-o stare divină de somnolenţă si beatitudine, în care se afla (nu se stie cum) de luni bune de zile, intre-rupând excelenta serie memorialistică minimalå, punc-tată (bă tată) cu fotografii de arhiva, ăle mai prima d-le, (compromiţându-le practic definitiv, seria si starea) ca să-i sară, pamfletareşte, in aparare lui Voiculescu Dan (via eine kleine klaus-trofobus) si la beregata lui Mihåies Mircea. Deh, pute/rea obisnuintei (sau sindromul consilierului tardiv), postand un post de post, pe post de pamflet, in care-si cauta hazul pierdut (in jurul omonimiei p(r)ostului cu sine insusi) precum Marcel (Proust) les temps perdu. Desigur însă că conul Dorin ar putea căpăta premilul Nobel pentru literartură, daca nu ca autor, atunci macar ca personaj (canalie si inocent din întamplare), cu condiţa sine qua non să-si gasească autorul potrivit (cum i-o fi norocul). El şi Iaru plus alţi câtiva ga-ga-ga (toţi foşti poeţi şi poe-zei în retragere, lăsaţi la vatră) ar trebui sa se facă măcar 6 la număr ca să poată spera să dea peste vreun Pirandello. Si apropo de italieni, con-comitent si celebrii si morti, m-a uimit să remarc că conul Dorin, altminteri autor profesionist, din oficiu, de necroloage, a ratat să zică si d-lui, doua vorbe acolo la catafalcul virtual al lui Umberto Eco (altă ligă). Si asta încă asa natural, fără sa se ab-ţină. In subsidiar si in trecere, am aminti candidatilor, ca sugestie literară, locurile in care nu se intampla nimic, după cum si consemnează, în scurte mesaje, lunaticii (alunecati accidental prin zonă) si ale cåror semnaturi sunt, in genere, mai lungi decat mesajele comentariilor. Locuri meta-forizabile si chiar hipe-bolizabile, in ro-mane si ni-vole. Am încheiat PARA-n-TEZA).

In atentia candidatilor seriosi: Daca deja ati pus in practica Sfatul al n + 1-lea si ati deschis lista ne-nobeliarilor congenitali (pentru a nu face ca ei) cred ca sarcina in aceasta privinta se usureaza de la sine, intrucat respectivii au tendinta de a se aduna in grupuri. Avem deosebita placere de a semnala o pleiada intreaga de „scriitori” „romani” (mai mult sau mai putin, si una si alta, dar nu conteaza cåci aici este vorba de universalitate) care se pun benevol si dezinteresat in slujba demnitatii scriitorului roman (in fericita varianta a valabilitatii acestei convergente, intre scris si demnitate, si a existentei a macar unui exemplar din aceasta specie, caci da, avem cazuri exemplare), formand un grup pret-a-trans-porter in lista noastra deschisa. Extragerea norocoasa (foarte consistenta) a contra-exemplelor de ne-urmat (pe drumul Stockholm-ului si/sau/poate si al Damascului) se poate face aici: Cronologia deloc ”ieroglifică” a adeziunii și retragerii mele din ”Grupul pentru reforma USR”. Un răspuns lui Florin Iaru, ”la cea mai joasă ficțiune”. – Premiile necastigate urmand a se reporta pentru ex-tragerile viitoare.

* * *

Despre Căluş şi despre Mărţisor da, s-ar putea vorbi, în romane cu pretentii Nobiliare, dar numai in limbi de circulatie cvasi-internatională. Altminteri nu. Un scriitor japonez (de exemplu) care ar scrie, de departe, de peste mari si tari, intr-o nivolă intitulată ori „Capcana de apa” ori „Crisalida de aer„, despre Dragobete, despre Căluş, despre Mărţisor si despre Baba Dochia, ar putea aspira, cu destulă încredere, la obtinerea premiului Nobel pentru literatură. Un astfel de samur/ai ar face astfel, involuntar si colateral, dar mult mai eficient decât orice român cu chichirez, o bună publicitate ideii de Mărţisor, care, cu putin noroc, si-ar putea căpăta asa, via arhipelagul nipon plus Stockholm City Hall, meritata universalitate, măcar la nivelui zilei de sfântul Patrick. Vorbim aici, desigur, despre un „must„, vraja reinventarii si reordonarii miturilor umanitatii… atât de necesară în aceste timpuri con-fuze. Recomandare valabilă, desigur, doar pentru candidatii avansati, avizaţi (despre care se poate anticipa c-ar fi fiind deja in posesia secretului tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte si a mitului corespunzator, universal, foarte uninersal, dar încă nerecunoscut ca atare).

martisor tovarasul andrei plesu

Paranteza a ţî-a: Desi (punctual) scrie (foarte) bine, cu verva, inteligentå (relativå) si umor (absolut), având a-des-ea drept-ate, nici dl.Plesu (Fiindcă veni vorba…) nu va castiga niciodata pre-µ-ul Nobel pentru literatură. Probabil ca nici pe cel pentru chimie. Totuşi orice candidat aspirant serios, multe ar avea de învăţat de la acest învăţat. Inclusiv lucruri utile intru atingerea patrioticului obiectiv: Câştigarea pre-µ-lui Nobel pentru literatură. Vom reveni asupra relatiei (gen) dintre „plesu” si „drumul către cucerirea Nobelului”, atunci cand vom relua  detalierea sfatului al-XVI-lea (see above), suspendată temporar din cauza necazului cu Umberto (de pe 19 februarie a.c.).

* * *

4. Fii in relatii cordiale cu clasicii si clasicismul. Fii (chiar) intim cu clasicii si clasicismul. Puncteaza aceasta relatie la nivelul detaliului. Incepe-ti romanul cu o scena petrecuta intr-un taxi in care soferul asculta „Sinfonietta” lui Janáček, piesa pe care, in mod bizar, clienta care calatoreste cu acel taxi o recunoaste si o identifica spontan si… inexplicabil. Arata-te (extrem)  de familiar cu lucråri mai putin cunoscute ale clasicilor (de ex. Insula Sahalin, de Cehov) si ofera-i cititorului (asa.. ca de la tine) chei de conectare a acestora la simfonia universala a lumii (om plus umanitate). Fii in relatii cordiale cu clasicii dar nu te pupa cu ei pe gura. Fii amical. Fii superior. Fii flexibil. Ajusteaza-ti in permanenta relatiile cu ei, distantele, atitudinea, perspectiva. Nu de sfii sa-i ironizezi, sa-i iei de sus, de pe palierul contemporanitatii, al modernismului (post-modernismului?) si al tuturor intelegerilor ulterioare. Mimeaza solemnitatea. Raporteaza-te la ei (cu piosenie) atunci cand  atingi, tangential, intricabile probleme legate de conditia umana, abordate prin prisma semioticii si a logicii simbolice, cand vorbesti (prin intermediul personajelor tale, „niste oameni acolo si ei”) despre dihotomia dintre durere si suferinta. Accentueaza tu insuti (prin intermediul personajelor tale, „niste oameni acolo si ei”) confuzia dintre notiunile respective (durere si suferinta), facand mult mai spectaculoasa clarificarea apoteotica din final, sau (daca nu) punctarea intristatoare a faptului ca din acea dilemma nu se poate iesi. Caci, la urma urmei ce-i durerea? Ce-i suferinta? Ce sunt aceste lucruri pentru omul muritor? Intreaba-te! Consulta-i pe clasici. Discuta cu ei. Disculpå-i. Vorbeste despre morfina care curma durerea dar nu si suferinta. Vorbeste despre rolul simptomatic al durerii, despre comunicare, meta-comunicare si instiintare si få-l pe cititorul profan (si chiar pe criticul rafinat) sa inteleaga (dimpreuna cu personajele tale, prin ele) ca durerea este un mod prin care ti se comunica ca anumite lucruri nu merg bine…, dar ca… nu ti se comunica depre toate cele care nu merg bine. Faptul ca despre celelalte nu primesti semnale (cå nu te dor; de exemplu pe Viorel Padina nu-l doare capul, pe cei din siaj nici atât) nu insemnå ca acelea merg bine (cum ar putea sa meargå bine cand, entropic, ele te ghideaza pas cu pas catre moarte, disolutie, uitare, anulare, desfiintare?). Explica-i cititorului (si criticului), astfel incat sa-i lasi impresia ca a descoperit singur (in sine, de la sine) ca viata este posibila, si ca traim, tocmai datorata faptul ca nu primim semnale dureroase de la toate lucrurile care merg prost, cå dacå reusim macar provizoriu sa nu fim coplesiti (ontologic) asta se intampla doar prin omisiune, ca viata este o mare minciuna prin omisiune, si ca (vai) durerile de care avem parte sunt (in acest fel) subversive, diversioniste, menite sa ne abata atentia de la toate celelalte lucruri,  precum si de la greatza sartriana a existentei, fåcând credibilå, incredibila minciuna. Aluziv, subliminal, sub-liniazå (apoi)  cå si ca si suferinta e la fel. Traim in ignoranta pentru ca (pur si simplu) n-am putea trai altfel. Ma doare capul. Ma doare inima. Ma doare ficatul. Ma doare piatra la rinichi. Pe mine (,) må. Sufår. Eu. Din cauza durerilor mele. Sau ale copilului meu. Ale sotiei. Ale mamei mele. Ale tatalui meu. Ale fratilor mei si ale surorilor mele. Ale prietenilor mei. Ale vecinilor. Ale cunoscutilor. Ale celor prezentati la televizor. Ale umanitatii (doar asa… un pic, in general)… In rest nu. Nimic. Deocamdata nicio durere. Nimic de la colon, nimic de la hipofiză. In afara (poate) de mici tensiuni oculare matinale. Nimic din Africa, Siria, sau din gâtul fetitei de 4 ani in momemntul decapitårii ei de catre bona „islamistå”, in numele unui Allah (ah, Akbar) (al carui nume este luat in desert, post factum). Nimic despre durerea inuman de disproiportionata simtita de o bona uzbeca din Rusia la aflarea vestii ca musulmanul de acasa si-ar fi luat a doua nevasta, in deplin acord cu morala, religia, legea, conventiile locului. Se facuse gaura-n cer. S-o fi facut! Si nimic dinspre nimic altceva… Slava Domnului. Ca si asa o ducem greu. Ne doare strict ceea ce trebuie sa ne doara si… astfel, viata e frumoasa. Viata e frumoasa oricum! Viata merita traita! Viata e o lupta! Traiasca lupta pentru pace. Regele e pe moarte. Traiasca regele. Etc, etc, etc. Ne dor doar lucrurile despre care aflam (cate ceva), ca pe Nichita atomul, marul si altele (pe atât de putini îi doare particula lui Dumnezeu). Aici, in acest puncrt al naratiunii, ar cam fi momentul ca unul dintre personajele tale (eventual adept al jainismului) sa-i råpeascå brusc cititorului senzatia (înălțătoare) c-ar fi descoperit el insusi, fix in timp ce-ti citea romanul (o insailare solenoidalå) secretele murdare si cvasi-perpetui ale existentei. Respectivul personaj (eventual adept al jainismului)  ar putea pomeni abrupt despre Nirvana, despre inexistentå, despre Nimic si despre imposibilitatea reprezentarii mentale a acestuia. In rest poti sa scrii la nivelul si in stilul lui Paul Feval sau Everac (mai ales daca esti japonez, adica defazat literar cu cam 150 de ani) despre campanii romantice de pedepsire (cu moartea) a barbatilor care-si bat/terorizeaza sotiile (aducandu-le cu cruzime extrema la apostazie si sinucidere). Personajul care coordoneaza si administreaza aceste executii trebuind sa fie (de ex) o batranica blajina, buna, blanda, omenoasa, bogata, dedicata si perseverenta, a carei fiica s-a sinucis, cu multa vreme in urma, din cauza tratamenelor la care o supunea un sot sadic, sodomist si masochist. Cam asta. Nu uita sa-i invoci evaziv pe clasici: Balzac, Hugo, Orwell, la gramada, intr-un amalgam bizar, dar lasandu-l pe cititor sa sub-inteleaga existenta unei relatii simple si evidente intre toti si intre toate, pe care, desigur, cå el, atent, competent, inteligent, educat, erudit chiar,  o poate intelege singur, dintr-o privire. Acuma daca esti intr-adevar un candiat serios la postura de castigator al premiului Nobel pentru literature (ceea ce-ti doresc din toata inima), vei avea desigur bunavointa, capacitatea si interesul sa sistematizezi si sa extragi esentialul din aceasta recomandare cu numarul 4: Fii in relatii cordiale cu clasicii si clasicismul. Ma rog, faci cum crezi. Intreaba-l insa si pe Alexandru Stefanescu. Asa intr-o doara. Sa vezi ce-o sa zica.

* * *

Sfătuleţ: Dacă ţii să „te exprimi” în (multe) cuvinte, adică să: gândeşti-vorbeşti-scrii, adresându-te (musai) unui „public”, care să se minuneze  şi să te aclame(ze) (sau invers),  şi dacă exprimarea şi reacţiile (care or fi) sunt mai importante decât mesajul, poti practica, desigur,  cu talent şi erudiţie discursul în care nu spui nimic. Dacă însă aspiri la premiul Nobel pentru literatură ar fi de preferat să nu te ţii de Discursuri sterile ci mai degrabă să vorbeşti despre nimic (cât mai substanţial cu putinţă). Dacă-ţi dă mâna.  Deci: Nu fii Farfuridi – Asa NU!

* * *

a-x-a Recomandare ex-presa: „Dacă pană la 28 de ani n-ai devenit celebru atunci renuntă la celebritate.” Asta nu este din mine (ci din cine stie cine, in tot cazul din cine trebuie) dar se potriveste (plenar) cu scopul (tutelar), cu rima si ritmul sfaturilor necronologice dar si confuze adresate ezotericeste celor auto-alesi drept candidati nobeliari voluntari. Aceasta reforulare a sfatului al op-tulea despre op-urile poetice, vrea sa spuna ca daca nu te-ai consacrat ca poet de talie universală, sau macar continentală ori, la limită, regională (depinde de regiune), in cazuri extreme admitandu-se o consacrare natională, cvasi-natională sau (eh) locală (comunală),  atunci, (virgulă de respiratie/inspiratie) trebuie sa te lasi brusc de poezie, sa te eliberezi abrupt de acest viciu (de procedura) si sa te apuci de proza. Este imperios necesar. Daca insa (cine stie cum) te-ai con-sacrat a-prioric, ca poet (si nici n-ai murit aiurea, calcat de tramvai), poti continua sa mai pierzi vremea  cu poezia până cel tarziu la implinirea varstei de 33 de ani. In acea clipăăăăă (pre-lungăăăă), dar in tot cazul inainte de implinirea varstei critice de 40 de ani, adica la 39 (de trei ori cate 13) trebuie (sa-ti invingi lenea) si, inebunind, sa te apuci serios de proza. Precum Eminescu sau alti apostoli ori mesii. Trece proza pe ordinea de zi! Distributia de probabilitate evaluată prin Metoda „Monte Carlo”, probeaza fără tăgadă ca poezia pura nu aduce premii Nobel  (…). Incheind acest interminabil pre-ambul propus special pentru a-ti pune la încercarea răbdarea si anduranta, as adauga (totusi) si sfatul necronologic al zilei: Di-stinge  cu dis-cernămâmt între sfaturi  si false sfaturi. Nu plânge. Esti scriitor, ce naiba.

* * *

(va urma) – probabil cu sfaturi (si) mai de dinainte, mai consistente si mai serioase (cu siguranta cå dacå l-am putea co-opta si pe universitarul Vintilååå Mihåilescu, ar iesi un „Ghid practic al candiatului la premiul Nobel” de toata frumusetea)… Ghidul, candidatul… Tot una…  🙂

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 55 Comments »

A doua zi de 1 Aprilie – Demascarea d-lui G.

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 2, 2014

De sub adânc pseudo-anonimat, un personaj de o notorie obscuritate a picurat, cu o perseverenta nedemna… de o cauza mai buna, literaturå… in spatiile virtuale, pretutindeni dar mai ales in anumite noduri ale retelei, special alese de catre „odiosul” personaj. Toata lumea il stie, toata lumea l-a vazut, dar (aproape) nimeni nu-l cunoaste, devenind un enigmatic mister a lui Polichinelle, investigat insistent de mai toata lumea. Tinta a speculatiilor si cercetarii multora, „odiosul” personaj, a continuat ani si ani de zile (sau de „zilisoare” cum ar zice un con-frate de-al sau de pseudo-anonimitate hyperspatiala) sa-si duca existenta obscura, sub acoperirea pseudo-anonimatului, disimulandu-si mutra, gandul, glasul, insinuandu-se insidios pretutindeni unde se arata vreo såmântzå de vorba mai de soi. Nomad fiind nu se stabilea nicaieri, aflandu-se pretutindeni si nicaieri, azi aici maine-n Focsani, poimaine la Suceava, ba pe forumuri, ba pe bloguri, ba in subsoluri pline cu igrasie in redactia unor ziare si reviste de prestigiu sau de trista faima. Desi ar fi putut foarte bine sa-si faca o casa a sa (ca la Corabia) sau chiar un conac (big mansion) ca la Cetate, de unde sa iradieze el insusi propria-i literatura, atragandu-i pe fluturi pe lampa sa magica (a se vedea legenda lui Aladin), omul (un aventurier dezorganizat) a preferat sa-si vaneze fluturii pe la curtile altora, nepasandu-i de suferintele celor care-si doreau intens si dezinteresat sa-l stie pre numele sau. Asadar un om rau, un om fara inima sau in tot cazul un om fara o inima buna. Un om cu o inima rea. Dar azi valul cade crudo. Totul s-a sfarsit. Fluturas nu mai ai aripioare, (caci) dl.Conte ti le-a retezat. Dizmetit din visuri sece chiar si Gogea a punctat. Misterul s-a risipit. Totul s-a aflat. Misteriosul si agresivul personaj cu o inima atat de rea dar cu o minte atat de ascutita, se dovedeste a fi un domn G…, de circa 60 de ani (cam båtrâior… in realitate vreo 40), cu barba, moldovean, moldovean-moldovean, dar nu de la Sadova (ca altii) ci de la Severin (precum pasarea Rongo), si care cu mâhnire isi face veacul de singuratate in cetatea de scaun a Sucevei, la nici o azvarlitura de batz de Botosaniul harabulian. Doamnelor si domnilor, este vorba despre domnul George Tudor, cunoscut multora sub pseudo-nick-name-ul de Inima Rea. Prezentam in continuare cateva dintre dovezile demascatoare indubitabile, care probeaza fara urma de tagada ca da, Inima Rea este un fost oltean, scriitor ad-hoc de mare talent, care din motive neelucidate (inca) nu are deocamdata un blog al sau (in fapt are un blog incipient cvasi-abandonat) in care sa se adune, sa se ordoneze integrator si sa propuna teme si tematici, in loc de a „chibita”, te-ai mira pe unde si de ce, inventandu-si pretutindeni, cu talent si pricepre, prilejuri circumstantiale, punctuale de a elibera in lume (risipindu-se) literatura de buna calitate (de obicei fictiune), continuta abundent in inima sa, Doamne iarta-ma, rea. Asadar dovezile din docomente:

Proba no.1:

Iniţial Oana vorbeşte de Nicolae Turtureanu. Acel nume l-am reţinut, întărit de confirmarea din final a lui InimaRea şi de faptul că, intrând pe linkul oferit de Oana, am găsit, la pagina 6 a revistei Timpul indicată,o recenzie a volumului “Dubla cetăţenie” al lui Nicolae Turtureanu. Ulterior InimaRea a marturisit ca e moldovean, ca are in jur de 60 de ani şi poartă barbă. Totul se potrivea perfect cu portretul lui Nicolae Turtureanu, mai puţin stilul, care mi-a creat bănuieli (de-asta şi PS-ul de la finalul articolului meu de azi). Acum, după intervenţia panicată a Corinei, m-am întors la comentariile de atunci şi am descoperit o rectificare a Oanei, peste care la timpul respectiv am trecut in zbor, în care Oana se corectase: “Scuze! Am incurcat persoanele. Este vorba despre Tudor George.” – Contele de Saint Germain – Precizare

Proba no.2:

Unul dintre vizitatorii blogului meu, care se semnează @InimaRea, s-a identificat singur, crezând că ne striveşte, ca fiind scriitorul G. T. Cum, în ignoranţa mea, nu auzisem de domnia sa până atunci şi cum, în lipsa unor maniere corespunzătoare, am făcut imprudenţa să recunosc într-un comentariu că acest nume imi este necunoscut, mi-am atras grabnica şi eterna sa maledicţiune. A început să-mi vâneze fiecare opinie pentru a… Citeste mai departe: AICI.

Proba no.3:

Editura Adenium din Iasi a lansat deja pe piata de carte, in varianta revazuta, un titlu care sigur nu te va lasa indiferent pentru ca vizeaza tocmai acea curiozitate a cititorului mereu in cautare de altceva. Este vorba despre volumul Damele din palarie: Pseudospionologykos semnat cu pseudonimul InimaRea. De ce ar trebui sa te intereseze acest titlu? In primul rand pentru ca tu si parintii tai ati trait intr-o Romanie comunista supravegheata 24 de ore din 24 de Big Brother-ul Sistemului, Securitatea, si v-ar placea sa stiti ce este in mintea unui fost securist, care dupa 1989 isi continua activitatea la Serviciul Roman de Informatii. Cui nu i-ar placea sa treaca dincolo de… … Ceasca de cultura

Proba no.4: Profil de Inima Rea

Proba no.5:

Acest articol este o eroare tip Matrioşka: reia toate clişeele propagandei oranj – semn că articolul i-a fost livrat lui KP Schwarz, care l-a doar semnat; ceea ce ne atrage atenţia nu asupra seriozităţii ci a poziţiei FAZ faţă de situaţia din Ro. Probabil că Germania socoteşte avantajos să adopte un punct de vedere “intern”, în perspectiva relaţiilor cu… … In line dreapta

Proba no.6:

„Despre cum virtualul  devine real şi ceea ce părea un pseudonim se dovedeşte o identitate autentică. Adică, despre Inimă-Rea. Tot ce ştiu despre acest scriitor are două surse: mai întîi, l-am întîlnit pe blogurile unor prieteni, remarcîndu-se prin comentarii ample, ”grele”, echilibrate, consecvente fără a fi “încăpăţînate”, generoase în intransigenţa lor. Se “mişca” prin spaţiul blogosferic drept şi masiv ca o tură pe tabla de şah! Totdeauna drept.Impunînd respect. Aşa l-am perceput. Aşa am şi avut parte de sprijinul lui surprinzător la un moment dat, cînd, angajat cu prea mult orgoliu într-o dispută pe un forum, mă trezisem în situaţia “cavaleriei uşoare” engleze la porţile Sevastopolului! Atunci, a apărut (în bătălia reală istoric, acest lucru nu s-a întîmplat şi deznodămîntul a fost tragic) “turnul” care mi-a asigurat ”flancurile” asigurîndu-mi o “retragere în ordine şi fără pierderi”! Mai apoi, a fost “deconspirarea” lui Inimă-Rea, făcută de… „Citeste mai departe: Inimă-Rea. Turnul din Severin în Cetatea Sucevei de dl.Gogea.

Proba no. 7

Esantion A.InimaRea March 31, 2014 at 21:47 #4

Poate stiti ca-naintea unei vizite oficiale intr-o alta tara, sefului delegatiei vizitatoare i se furnizeaza analize/sinteze despre tara respectiva, din mai multe directii – in mare, dinspre Externe si intelligence (nu spun “spionaj” fiindca nu mai e termen valabil pentru toate tarile straine). Respectivele lucrari nu sufera de emotivitate, principialitate, dorinta de aparare a lumii democratice samd. Acolo, trebuie sa apara ce e in tara cu pricina – nu de ce – si ce-ar fi posibil, din ce-si propune vizita (punctual ori la plezneala daca analistul n-are idee de agenda vizitei).

Formal, analizele/sintezele sint clasificate, presupunindu-se ca s-ar baza pe informatii la rindul lor clasificate. Impreuna cu “lucrarile-capac”, vin note documentare, continind nu doar date statistice, geografice, istorice, politice ci si aprecieri ale unor terti, de regula – din media de acolo. Documentarea nu e clasificata, astfel ca poate fi asemuita lestului care tine un vas pe linia de plutire. Pentru un serviciu serios, e de asteptat ca informatiile documentare sa nu le contrazica pe cele clasificate – ori invers. Iar daca exista, totusi, o diferenta notabila intre “lucrarea-capac” si partea documentara reflectind “perceptia generala” despre, ramine la latitudinea “beneficiarului” sa hotarasca modul de abordare a gazdelor sale, in timpul vizitei (evident, tot asa e si la primirea unei vizite de nivel inalt).

Dinspre intelligence, rezultatul analizei “beneficiarului” se vede cel mai bine in declaratiile sale destinate publicului larg. Eventual, citite pe dos, ori macar “interpretate” in cheia analistului de informatii publice.
Daca presedintele Romaniei declara pornit proiectul politic romanesc la Marea Neagra, a carui tinta este transformarea bazinului Marii Negre – din “Lac rusesc” – in “mare deschisa”; si daca-l sustine consecvent pina-n momentul in care tara sa organizeaza o intrunire a NATO la nivel inalt, la care participa si presedintele Rusiei; la care atitudinea sa fata de Putin e mai mult decit indatoritoare, ca de la mic la mare, nu analistul – oricare, de oriunde – are a se minuna ci “simplul cetatean”: vazindu-l pe presedintele sau cit de fericit ii zimbeste rusului, caruia numai ca nu-i pupa mina, se-ntreaba ce mama supararii se poate-ntimpla. Oare sa nu fi-nteles el bine diatriba presedintelui sau impotriva Kremlinului si declaratiile de fidelitate doctrinara inchinate Licuriciului?

Omeneste vorbind, Putin impune prin simpla-i prezenta. “E charismatic” fiindca este presedintele Federatiei Ruse – o putere mondiala. E chiar mai mult de-atit, e “adevaratul presedinte”, de care si Rusia, si America, si toata lumea au nevoie. Din alta nevoie – de stabilitate globala si regionala, de predictibilitate in relatiile bi si multilaterale, conditii ale unei lumi pasnice, in care schimburile comerciale sa decurga fara sincope.

Cu toate acestea, presa libera si independenta de la noi nu uita o clipa sa-l prezinte ca pe “fostul colonel kaghebist” – apasind pe “rezident (adica, sef al) retelei KGB de la Berlin, din epoca Razboiului rece. In ochiul media – un Argus ciclopic – altceva nu conteaza. In caz ca-si pun, totusi, intrebarea “Cum de a reusit un ofiter al KGB sa ajunga in cea mai inalta pozitie in statul rus”, raspunsul standard este “fiindca, in fosta URSS, fostul KGB e la putere”.

Nu sufera comparatie cu Bush sr fiindca americanul a condus CIA din pozitia de politician, nu de profesionist. Desi, lui Mihai Razvan Ungureanu, i se reproseaza “securismul” dupa stagiul de director al SIE. Cum nu i se lui Teodor Melescanu, probabil ca datorita vorbei “omul potrivit, la locul potrivit”.

Aceasta spectaculoasa devenire urmeaza modelul Napoleon – din locotenent de artilerie, la darimarea Bastiliei, ajuns L’Empereur. Proportions gardees, ma grabesc s-adaug, sa nu ma trezesc etichetat de “putinist”. Inca o masura de precautie, ca n-are ce strica: si Basescu, tot asa – din capitan de cursa lunga, presedintele tarii. Acum, nu stiu daca Putin face caz de fosta lui profesiune, cum face “al nostru” de a lui – fie tot amintind-o, fie tot innoindu-si brevetul de capitan de cursa lunga desi ma-ndoiesc serios c-ar mai putea iesi cu vreun vas, din apele noastre teritoriale, altfel decit in postura de pasager.

Dupa cum, nu m-aventurez a-mi imagina cum s-ar fi raportat Basescu la o fosta profesiune de rezident al agenturii noastre de aiurea. Nici nu-i nevoie, acum ca s-au deschis si arhivele ICE Dunarea. Doar atit imi permit a spune: A durat ceva pina au putut fi accesibile “tuturor celor interesati”. Pina acum, fusesera accesibile doar unora dintre cei extrem de interesati, probabil spre a-si contempla gloriosul trecut, in deplina liniste, fara cel mai mic risc.

Dar mai exista o legatura intre urmasii modelului Napoleon: colonelul KGB stie ceva despre capitanul de cursa lunga – in virtutea fostelor relatii “fratesti” dintre KGB si Securitate, astfel ca “al nostru” e vulnerabil fata de “al lor”, pe partea conspirativa – ori conspirata, daca preferati.

Spre deosebire de “simplul cetatean” – nedumeritul de mai sus – analistul ar zice ca, inainte de a veni la Bucuresti, Putin “a trimis un semnal” – cam cum apare-n basmele noastre, trimiterea buzduganului de catre zmeu: se loveste-n poarta, in usa, bate-n masa si se-aseaza-n cui; iar mincarea trebuie sa fie nici rece nici fierbinte, cumu-i mai buna de mincat. Daca nu stiti – si n-aveti de unde, va spun eu – prizoniera zmeului nu sta vreodata cu zmeul la masa, ci-n picioare-n coltu’ mesei, cum si azi mai sta parte dintre oltence, la masa barbatilor lor.

Dar de ce va-nsir eu toate aceste, ca-mi uitai. Ah, da – mi-amintii ca Basescu zise c-ar trebui sa fim pregatiti de razboi, just in case…

Esantion B.

InimaRea April 1, 2014 at 09:05 #28

Acum, hai sa ne si gindim! De pilda, la propagada antiruseasca, in special – la cea anti Putin, “diavolul intrupat”.

Sa observam, mai intii, ca toata lumea buna sta de vorba cu Diavolul, desi semnaleaza c-ar fi nefrecventabil, si nu-l mai invita la masa. E musai sa observam fiindca, daca ne luam numai dupa media, asa ceva e dovada de slabiciune, mai ales din partea Batrinului Continent – blegit de trai bun; si din a lui Obama – un stingist sovaielnic.

Sa admitem ca – dupa 25 de ani de la caderea Cortinei de Fier – exista iar pericolul unui razboi distrugator in Europa (razboi despre care stim ca n-are cum nu deveni mondial – “global” s-ar spune azi).

Si sa ne-ntrebam daca vrem ori nu razboi. Pare prosteasca intrebare dar, vazind atita inflacarare antiruseasca, nu mai pare chiar asa prosteasca – poate ca inflacaratii ard de dorul nimicirii Rusiei, si-ar da viata pentru a-si implini aleanul. Ori nu si-ar da-o dar i-ar indemna pe altii sa si-o.

Nu avem impresia ca sintem indemnati la asa atitudine belicoasa? Ca sintem frageziti pentru eventualitatea ca? Ba chiar ca ni se pregateste ceva, de care sintem oarecum avertizati, de genul “Asa nu se mai poate, la lupta – people!”

Ca sa ne trezim din visul sinuciderii globale, ar fi bine sa ne uitam cu un secol in urma, in preajma “Razboiului cel Mare”. Nu la toate cite s-au intimplat, doar la stupoarea generala ca-ncepuse razboiul. Populatia Europei era la fel de vesela si prospera (la nivelul acela) ca si azi; tot la fel de obosita de-atita pace – chiar daca formala fiindca, practic, pace pe Pamint n-a fost vreodata. Presa vehicula anunturi care de care mai belicoase, lumea se-nflacara la o bere si era gata de orice, cind a cazut anuntul-bomba: E razboi!

Europenii s-au frecat la ochi: Nu se poate! De ce? Pentru un act terorist individual, un imperiu declara razboi unei tarisoare?

Apoi, si-a luat seama Europa: Ei, n-are cum fi ceva serios, totul se termina pina-n Sarbatori! Si a durat 6 ani. Cum repetitia naste superstitia; cum si urmatorul razboi tot 6 ani a durat, putem spune ca orice razboi mondial atit tine – 6 ani. Nu cred asta dar punem cazul c-ar fi asa: sintem pregatiti sufleteste pentru 6 ani de nenorocire (din faimosii 7 ani slabi, pe marginea carora speculeaza Thomas Mann, in Iosif si fratii sai – vol III)? La cita paranoia umbla dezlegata-n lume, n-am prea fi. Ba am putea chiar invoca o vorba mai de la tara, asa: La balega moale, un pic de apa lipseste.

Din toata propaganda antiruseasca, pare-se ca nu retinem tocmai avertismentele din notele diabolizante: Rusia e imprevizibila, Rusia vrea sa refaca URSS, Rusia e periculoasa pentru pacea mondiala oricum s-ar chema si oricine i-ar fi “tzar”.
Fata cu acestea, ce ni se propune? Sa punem Rusia cu botul pe labe, sa-i aratam noi ce-nseamna civilizatia occidentala, sa fim fermi in a ne arata hotarirea de a merge pina-n pinzele albe pentru promovarea valorilor noastre democratice.

Aici, o mica intrebare: Cine “sa fim”, “sa mergem”?
Alta mica intrebare: “Pina-n pinzele albe” cam ce-ar putea-nsemna? Cam pe unde ne-ar duce pe toti – belicosi ori fricosi?

Din festivalul filmului pe care-l propune prietenul nostru Liviu Antonesi, retin – pentru aceasta discutie – un film despre Germania imediat de dupa razboi: distrusa, morman de moloz; populatie infometata, salbaticita, disperata. Asta, acum – cit? Acum 70 de ani – intr-o vreme incomparabila tehnologic cu a noastra. Dar uite ca, totusi, comparabila cit priveste prostia colectiva de a alege solutia singeroasa, de rezolvare a conflictelor la scara continentala.

Ce ne-ar putea potoli, cit de cit, pornirea sinucigasa? Poate revederea dezastrului de la Hiroshima si Nagasaki? Si acela, provocat de doar primele bombe nucleare – niste jucarii – ucigatoare, nu gluma! – dar jucarii pe linga ce-am pregatit pentru “Apocalipsa acum”?
Pina la urma, care ar fi casus belli? Rusia a ocupat Krimeea, si ameninta sa faca bucati Ucraina.
Doar pentru comparatie, as intreba: De citi ani ocupa SUA (Vestul, deh) militar Irak si Afganistan? Si n-am auzit pe cineva – oricit de fantezist – sustinind ca aceste doua tari ar fi apartinut, cindva, Americii. Dar s-a vazut cu ochiul liber ca o expeditie de pedepsirea a terorismului antioccidental s-a transformat in ocupatie militara in toata regula. Si se mai vede ca – in Orientul acela – situatia e cit se poate de departe de o stare de pace, numai la “”Primvara araba” daca ne gindim.
Ultima intrebare: Daca tot traim in “satul global”, nu ne ajunge un razboi?

Ce mi-as dori sa se-nteleaga ar fi: Mare, maxima atentie, la Ciinii Razboiului! Odata dezlegati, nu se mai intorc in cusca lor decit satui de singe, distrugere, moarte.

Atunci, de ce-am fi noi agentii lor naivi, cind – in orice alt domeniu ne-am manifesta – lasam ferma impresie ca avem pretentii de la noi, ca sintem in toate mintile, ca nu am luat-o razna – sa ne facem rana pe loc sanatos?

Speram ca prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, cunoscand  predilectia „redactiei” pentru propovaduirea dreptului la anonimat si anonimitate, nu este contrariat de gestul prin care un anonim nevinovat este „dat in gât” si demascat astazi, a doua zi de 1 Aprilie, pe Arca lui Goe. Pentru vreun vizitator accidental care nu se incadreaza in profilul prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, am dori sa mentionam ca Arca lui Goe are, intr-adevar, in vedere, printre altele, conservarea dreptului in/alienabil la anonimat si anonimitate dar numai si numai in asociere cu dreptul la fel de in/alienabil la neanonimat si neanonimitate, dupa vrerea insului, fara nicio discriminare si in deplina armonie si toleranta reciproc avantajoasa intre pseudo-anonimi si pseudo-neanonimi. Daca am adus azi in prim-plan aceasta pseudo-demascare a autorului „Damelor din palarie: Pseudospionologykos”, ar trebui sa fie evident ca in niciun caz nu pentru a-i fractura dreptul in/alienabil la anonimat si/sau anonimitate (ori viceversa) am facut acest gest simbolic, domnia sa pasind deja de ceva vreme, de buna voie si nesilit de nimeni, in pseudo-neanonimitate, dupa cum s-a putut constata si in probele administrate mai sus. Semnificatia acestei pseudo-pacaleli de 1 Aprilie nu intra in atingere cu pseudo-ne-anonimitatea.

Gestul nostru vizeaza, dupa cum speram ca prea-cinstitul cititor citit si unic a inteles deja, paragraful unu, aliniatul 1, din Constitutia Arcei lui Goe… care are in vedere protejarea dreptului la replica si la reparatii morale ale onoarei celor carora li se refuza dreptul la opinie, impresie si expresie, ca urmare a pseudo-„moderarii” abuzive in hyperspatii.  Desigur ca un obervator neatent ar putea sa se mire si sa ne atraga atentia ca dl.George  (InimaRea de Leu) n-a fost cenzurat, banat, agresat sau insultat (excesiv) nicaieri unde a postat comentarii, in nota si in limita standardelor unanim admise, si ca, prin urmare, nu s-ar califica pentru „drept la replica” (si inca nesolicitat) pe Arca lui Goe. Aceasta aparenta este extrem de inselatoare. In realitate d-lui InimaRea (ca sa-i zic asa) i se refuza in mod constant dreptul la libera exprimare intr-o masura adecvata, in acord cu anvergura reala a mijloacelor (si scopurilor) sale de exprimare. In realitate InimaRea (ca si Rebeliunea Minerala, de ex.) este cenzurat. Nu neaparat de catre CINEVA anume ci mai degraba de CEVA. Un „ceva” complex (aproape inefabil) care ii rapeste o mare parte din continutul dreptului la libera exprimare, creand(u-se) o discrepanta majora intre vizibilitatea de facto si cea potrivita, cuvenita in acord cu amplitudinea (calitatea si cantitatea) spuselor.  Cum-necum,  cazul (ori ne-cazul) lui InimaRea (ca si al Rebeliunii Minerale. de ex)  (in ceea ce priveste comonenta lor HUVACA) se afla, deci, in jurisdictia Arcei lui Goe, chiar daca acel „ceva” complex si malefic (aproape inefabil) contine intr-un dozaj important chiar InimaRea (si respectiv Rebeliune Minerala, de ex).  In realitate nu exista in HUVACA nici cenzura nici libertate in forma absoluta. Chiar si cineva care este banat total (pe vreun blog) are libertatea sa se exprime, sa scrie texte, sa le posteze, si sa se bucure de atentia unui multimi oarecare de cititori, finita, nevida (cu macar 2 elemente),  la fel ca si (alt)cineva caruia i se ofera dreptul de a spune neingradit tot ce-i trece prin cap (pe vreun blog) si care are astfel (la fel) libertatea sa se exprime, sa scrie texte, sa le posteze, si sa se bucure de atentia unui multimi oarecare de cititori, finita, nevida (cu un numar oarecare de elemente).

Una dintre nuantele incalcarii dreptul la libera exprimare vizeaza situatia in care un „scriitor”  avand o multime oarecare de cititori, finita, nevida, se confrunta cu situatia inadecvarii (in minus) dintre cantitatea si calitatea scriiturii sale si cantitatea si calitatea elementelor care compun multimea cititorilor sai. Arca lui Goe nu trateaza cazurile „scriitorilor” care au mai multi si mai de calitate cititori decat ar merita (precum puscariasul Adrian Nastase, de ex), dar incearca, timid, discret (in limita posibilitatilor) sa trateze cazurile celor nedreptatiti in rau, in aceasta directie. Daca altii au exact publicul pe care il merita (cantitativ si calitativ vorbind, de ex. dl.AVP, dl.Nimeni, dl.Dorin, dl.LIS, dl.ITM, dl.Iaru etc.) in mod cert d-ni InimaRea, Rebeliunea Minerala si chiar dl.Gogea, au mai putin decat (li) s-ar cuveni. Desigur ca mentionarea cazului InimaRea pe Arca lui Goe nu rezolva (momentan) problema  scriitorului George Tudor,  nu-i sporeste popularitatea (decat cel mult infinitezimal, dar orsicat) si nu-i aduce vizibilitatea pe care ar merita-o.  Gestul nostru, dincolo de a fi un mic semnal de alarma al unui ceas desteptator care poate fi auzit (sau nu) acum sau alta data, este o ancora in viitor, avand menirea de a consemna (inca) o astfel de situatie in cala Arcei lui Goe, spre depozitare, conservare si viitoare valorificare pe piata libera (piata schimbului de opinii si/sau pseudo-opinii; texte si pre-texte).

UPDATE: Cea mai tare gluma de 1 Aprilie – Dl.Nimeni a inchis comentariile pe blogul sau politic lipsit de (orice) importanta. La concurenta cu aceasta pacaleala, proorocul de la Corabia (oracolul cutremurelor) isi mentine deschisa rubrica de comentarii. Iar comentariile sunt pe masura.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , | 33 Comments »

Impreună-negândirea. Da daca nu, nu.

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 8, 2012

De-ale lumii virtuale

Daca_nu_nu – November 6, 2012 at 21:24 – #26

M-am întrebat de multe ori ce-i apropie pe oameni…
Pe Liviu Antonesei l-am văzut o singură dată,
la un simpozion pe teme de educație.
Pe Dorin Tudoran nu l-am văzut niciodată,
cum niciodată nu i-am văzut pe Șerban Foarță,
pe Vasile Gogea,
pe Nicolae Prelipceanu,
pe George Tudor-InimaRea,
pe Gheorghe Câmpeanu,
pe Mara,
pe No Name,
pe Shadow,

(n.b. , Sierra)

si pe toți prietenii de pe aici…

Cu toate acestea, cu toate că nu ne știm,
nu ne cunoaștem,
ne-am găsit!
Oamenii se găsesc: da, oamenii care gândesc – cât de cât!!! – la fel, se găsesc…

Unii se găsesc pentru PUTERE.
Alții -NU.
Acești „alții” se găsesc pentru împreună-gândire!!!

Deeci???…

Iata care va sa zica ce inseamna un poet / o poetesa. Lucruri multe (enorm de multe) spuse in cuvinte (atât de) putine. Poemul de mai sus si de mai alaturi a aparut pe blogul Cerocratia fara inså så stârneascå, vai, toate ecourile necesara si fara sa capete in capete intreaga atentie, pe care o merita cu prisosinta si pe care autoarea anonima o spera plina de sentiment, un sentiment ascuns neglijent in dublul „ee” din „deeci”-ul atât de final si atât de intrebator. De trei ori intrebator si de trei ori in suspans… Deeci???… Deci nimic. Care va sa zica creatie divina. Doama Daca Nunu a creat ceva (arta) din Nimic. Un nimic destul de mic daca stai sa te gandesti. Daca nu, nu.

Acest poem ar merita sa fie introdus in programa scolara a universului virtual al anonimatului clandestin si sa fie subiect obligatoriu la BAC in fiecare an. Candidati sa stabileasca mereu (si mereu) ce ne invata pe noi acest poem. Acest poem, in care infinitul incape destul de bine, cu larghetze, ca si vesnicia nascuta la tara, tara d-nei Daca Nunu, autoare unica a acestei superbe elegii a nimicului fara ecou, ne invata ca… Buun!

Exista persoane care sub-relationeaza in rea-li-tate.  Pe cale de consecinta, importanta de sine nu se in/tâmplå. Si nu se intampla exclusiv din cauza anturajului local (localul de la Corabia, de la Iasi, de la Focsani, n-are a face, tot bomba ordinara, bufet de garå). Si atunci? Ce facem noi atunci? Atunci noi ne urcam frumusel in trenul personal, deghizati in personagii anonime (de ex. d-na Daca Nunu) si facem blatul aiurea (pr)in hyperspatiul virtual al anonimatului clandestin. Acolo, inevitabil, gasim prieteni care „gândesc” la fel. Blatisti si ei. Ne grupam si ne validam, implinindu-ne ceea ce ne mai lipsea.

In poemul manifest, in care deeci d-na Daca Nunu le cere oficial prietenia ilustrilor colegi de intentii, insirati in ordinea prestantei, importantei si a obligatiilor (con-textuale), este vorba despre un gen anume de anturaj politic. Se poate observa ca d-na Daca Nunu ii omite accidental din pomelnic pe d-ni Sierra si pe Neamtzu Tziganu, dar ii omite in mod intentionat si pe neprietenii dl.Lucidul, dl.Andrei I., si pe altii. Cele doua omisiuni s-ar compensa bine una pe alta si ar scuti-o pe d-na Daca Nunu de prejudicii la imaginea virtuala. Apoteoticul pre-final prin care dânsa certifica (si personal) faptul ca grupul moflujilor adunati pe Certocratia pe criterii strict politice (care bârfesc nu gândesc) nu aspira la nicio felie de cascaval (pe care de altfel nici nu le-a oferit-o nimeni) multumindu-se cu dulceatza negândirii-mpreuna (prin care se valideaza atat de reciproc si atat de iluzoriu), i-ar putea aduce chiar un plus la imagine.  Pânå si riscantul fel in care d-na-si forteaza in final norocul intreband la plezneala „Deeci???…” n-ar putea stirbi prestigiul rezultat din autoratul unui asemenea admirabil poem in proze, gnoze si nevroze… Dar… Cu psihicul nu te pui. Acesta este marcat intotdeauna, irevocabil, de acte ratate. Desi il vizionase intr-un trecut neimemorial, pe viu, pe foarte viu, pe nearatosul dl.Gogea, d-na Daca Nunu il trece pe acesta, in mod abuziv, la sectiunea „nevazuti”, intr-o incercare ratata de a uita nearatosul. Este momentul in care blajinul d.Gogea (Vasile), suparat ca a fost picat pe locul patru, desi dânsul, la cat de inalt este chiar si de langa podium ar fi mai vizibil spre sala decat „bondocul” S.Foarta pus chiar si pe prima pozitie a podiumului, ii strica anodinei d-ne Daca Nunu, tot efectul artistic, introducand-o cu naduf la sectiunea „ultravizibililor” printr-un contra-poem:

Vasile Gogea– November 7, 2012 at 09:36 – #32

@Daca_nu_nu
Ei, Doamna Marcela!
Nu ştiu ceilalţi…
dar noi doi am avut o plăcută întîlnire,
mai anul trecut, chiar la Alba Iulia!
Habemus documenta (furnizate chiar de Domnia Vostră) :

http://vasilegogea.wordpress.com/2011/05/06/cu-editura-eikon-la-alba-iulia-tirgul-de-carte-alba-transilvana/.

În rest, aveţi dreptate:
unii se “găsesc”, alţii se… “adună”!

La capatul linck-ul oferit cu generozitate de catre sf. Gogea, blajinul turbat, nefe-ricitei d-na Daca Nunu, identificata exhaustiv cu o oarecare identificabila doamna Marcela Ciortea, lector doctor la Universitatea “1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia, traducător din Plotin  şi comentator al lui Anselmus, i se rapeste ca prin minune si fara mila tot sexapilul si charmul anonimatului semi-clandestin (n-avea bilet dar era pe mana cu Nasul), in care se ascundea discret si explicatia sub/relationarii din rea-li-tate. Vizionand link-ul cu pricina, mizerabilul misogin selectiv Neamtzu Tziganu, se razbuna si dansul fara scrupule, tot pe Cerocratia, cu largul concurs al moderatorului, referindu-se mârsav la poza Marcelei (vezi mesajul, aoleu#69). Desigur ca responsabilitata legala-i revine in totalitate moderatorului anesteziat, dar, totusi, moralmente dânsul nu-i vinovat. Dupa ce l-a cenzurat pe Florin Iaru (un alt mare gânditor nedreptatit de catre miniona d-na Ciortea (Marcela), a se vedea mesajul #66 😯 ptiu drace), domnia sa nu-si putea permite sa-l cenzureze si pe blajinul d.Gogea (o fi din Blaj). Nu se facea. Si uite asa se nasc situatiile imposibile ca urmare a actelor ratate de catre doamne  uituce, chiar talentate si capabile de poeme admirabile precum cel prezentat mai sus si mai alaturi.

Si pentru ca actiunea filmului se petrece intr-un sat de plescari, din cand in cand, pe ecran, apare o barca. Barca saracului care n-are lotca lui, n-are gasca lui, n-are locului lui (pe Cerocratia, desi ar râvni) si care citeste cu sfintenie, in liniste, Arca lui Goe. Totusi atunci cand vorbeste, vorbele d-nei Marcela Ciortea le-ntareste:

AVP Says:
8 noiembrie 2012 la 12:26

Buna ziua, CMM.

Recentu tau pretin, goe al lu mboe securistrigoe, tocmai misia asta o are p-acilisa : de a pazi ca nu cumva Dorin Tudoran, Andrei Plesu, AVP et aliis ejusdem farinae sa capete vreo autoritate fie si formala, dar nasoala, si sa dea dreaq tovii si baietii comandanti in boala, riscand sa ramana cu salvatoru urmator – asa cum l-au crescut & programat ei haat demultisor – in poala si facandu-se de ris la onor alegator, in pericol de a prefera un independent autentic si nesantajabil, din civilu bobor… oops. De aceea, goe si alti baietzei de la Manastirea Strigoe au primit sarcina nu doar de a-i decredibiliza pe toti disidentii or rezistentii de altcandva cu prezente in hyperspa, ci si de a le toca nervii toata ziulica, spre a nu mai putea face astia si altceva decat sa se holbeze la ce-au mai zis goe, humor si altii asemenea, tavalindu-i non-stop prin troaca in care te scalzi actualmente si domnia ta, precum si prin prezente diurne la gaura din spa… oops. In troaca lu goe strigoe au existat pana mai alaltarea nu mai putin de 15 topicuri dedicate lu mandea, cu insulte, calomnii, ironii ca pentru mortii vii si alte texte d-astea, cica cilibii & candrii, care te-au nebunit pe tine, ca si pe alti copii, de-ai dat in mintea olimoxii… Dixtractie placuta, mey, in raiu pt purcei :)

* * *

P.S. Daca nu stiti ce este aceea CMM, nu va nelinistiti prea tare. N-ati pierdut nimic (in context).

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , | 19 Comments »

Basescu politic – Ultima halta

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 30, 2012

Fraţilor! (toţi se-ntorc şi-l ascultă.) După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp înainte de Crimeea? Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia!… 

Impotriva demonstrantilor (huligani, golani, whatever) Ceausescu a timis armata (sa-i impuste), Iliescu a chemat minerii (sa-i ciomageasca), Constantinescu i-a descurajat aprioric cu cei 15000 de lefegii (specialistii din dotare), iar Basescu (incununarea) ii aṭâṭă in contra lor pe intelectualii societatii civile de calitate… (sa-i ironizeze), pentru ca la altceva si/sau altcineva oricum n-ar mai avea la cine/ce sa apeleze, intrucat restul poporului si-a facut deja datoria si nu mai trebuie deranjat. Ca nu-i frumos. Si inca ṭe deranj neicusorule.

Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional!

In Romania post-moderna, cel mai bun politician al fix ultimului sfert de secol (va rog sa calculati anii) este indubitabil Ion Iliescu, singura entitate dâmboviṭeana 100% politica. Animalul politic, intact conservat, care-l are in posesie pe cetateanul Ion Iliescu, trebuie sa fie in teribila suferinta in prizonieratul decrepitudinii gloabei bolsevice. Ce mare animal politic va muri odata cu dânsul. Pacat c-a fost prost orientat. Deh, ale tineretii valuri. La polul opus, partajînd insa cu Ion Iliescu anumite canalele oculte de cumunicare cu masele (nu cu poporul, dar ce-i poporul oricum nu se stie) se afla cel mai slab politician din istoria politica a Romaniei si anume, doamnelor si domnilor, Traian Basescu. In fapt, comandantul Traian Basescu nici nu este politician, pentru ca dumnealui nu face politica ci direct istorie (nu-i momentul sa intram in detalii). Succesul sau in politica si diplomatie s-a datorat intr-o mare masura, dati-mi voie, tocmai faptului ca n-a facut politica si diplomatie, cu exceptia celui mai recent discurs, sugestiv intitulat „interventie cu romani”, care este unul eminamente politic. Din pacate insa acesta este un discurs politic al unui neofit, novice in aceasta meserie, care-i este si asa in contra naturii si si formarii sale profesionale. Un politician este un om (ca toti oamenii) care prin excelenta trebuie sa minta. Sa minta cu seninatate, cu dezinvoltura, consistent, cu o oarecare coerenta, nu doar un ins capabil sa navigheze printre minciuni dar si capabil sa-si inghita propriile adevaruri si sa le uite. E in fisa postului. Faptul ca Traian Basescu a acceptat sa se auto-cenzureze, sa renunte la introducerea unor sinceritati specifice in acel discurs memorabil (istoric am putea zice), rezumandu-se sa spuna excat ceea ce trebuia spus in contextul politic (cat se mai putea spune), poate avea efecte colaterale dintre cele mai toxice asupra sa, ca personaj pseudo-politic aflat si asa, de ceva vreme, intr-un soi de agonie existentiala, rezultat al surmenarii care l-a vlaguit pana aproape de epuizarea completa. Ramane de vazut daca va accepta (in cazul in care va mai avea de ales) sa joace pana la capat rolul „El Cid” sau va alege o alta varianta de intrare/iesire (d)in istorie. Alta decat prin politicianizare si martiraj.

Dar sa nu ne risipim prematur in cuvinte mari. Nu despre asta era vorba. Nici macar despre acele sinceritati nerostite in istoricul discurs politic, sugestiv intitulat „interventie cu români” nu era vorba, desi ar merita, asa de dragul maieuticii, sa facem unele speculatii in aceasta directie.  Atunci ce era? Ce era, ce era? Oameni in toata firea si nu ne dam seama ce era. Iata ce era. Traian Basescu este de vreo zece ani personajul central, principal, unicul ṭar media al ṭarisoarei noastre. El este Zeus. Faptul ca nu s-a tinut de politica si n-a umblat cu diplomatie (pana acum cel putin), nu poate explica integral aceasta postura suprarealista, de Godot sosit pe meleag. Implinirea a ce mai lipseste de la explicatie consta in faptul abilitatii sale innascute de a acumula capital politic prin empatie si sublim/are de la felurite categorii de indivizii, care s-au aratat gata sa-l venereze, sa-l idolatrizeze in postura de politician, gata sa-l crediteze cu puteri magice si sa-i ofere astfel putere. Macra, in stare pura. Nefiind vorba doar despre mofluji si ciumpalaci ci de categorii mai numeroase care puse cap la cap au compus ṭara (ce vorba mare) asa se explica domnia politica  a acestui politician foarte slab. Slab, slab dar caruia ii port insa o admiratie speciala in calitatea sa de d.Goe, rasfatat de toata lumea. As fi vrut sa pot da nume si/sau definitii acelor categorii specifice de fani ai presedintelui Basescu, doamnelor si domnilor, dar asta nu-i o sarcina prea simpla. Asa ca am preferat sa le schitez prin exemple, prin componenta. Poate vom reusi sa dam un nume si o definitie fiecarei categori. In fiecare categorie (cu exceptia Categoriei D.) listele sunt deschise. Fiecare dintre cei intamplatori prin zona poate propune membri noi in fiecare grup, din randul persoanelor publice sau anonimi cu renume virtual. La urma urmelor, fiecare se poate reagasi intr-o categorie anume a fanilor lui Basescu, toti oamenii presedintelui. Tu in ce categorie intri?

  • Categoria A.
  1. Mircea Badea
  2. Victor Ciutacu
  3. Valerian Stan
  4. Crin Antonescu
  5. Victor Ponta
  6. Robert Turcescu
  • Categoria B.
  1. Dorin Tudoran
  2. Vasile Gogea
  3. Liviu Antonesei
  4. Florin Iaru
  5. Tudor George
  6. Serban Foarta
  • Categoria C.
  1. Sorin Ovidiu Vantu
  2. Dan Voiculescu
  3. Ion Iliescu
  4. Adrian Nastase
  5. Dinu Patriciu
  • Categoria D.
  1. Alina Mungiu Pippidi
  • Categoria E. 😉
  1. Andrei Plesu
  2. Mircea Cartarescu
  3. Gabriel Liiceanu
  4. Horia Roman Patapievici
  5. Andrei Cornea
  6. Mircea Mihaies
  • Categoria F+.
  1. Vladimir Tismaneanu
  2. Sever Voinescu
  3. Cristian Preda
  • Categoria F-.
  1. Viorel Padina
  2. Sorin Iliesiu
  3. Sorin Cucerai
  4. Mihai Rogobete
  5. Mircea Geoana
  • Categoria G.
  1. Traian Ungureanu
  • Categoria H. Captivii PSD (ai lui Ion Iliescu)
  • Categoria ICaptivii OTV (80% din populatie)
  • Categoria J. Cei 18% dinte cetatenii cu drept de vot care mai au incredere in Traian Basescu
Si cu asta cred ca n-a mai ramas nimeni pe dinafara (nici macar in afara tarii), 22 de milioane-n cap, (coane Fanica, poate, unul, doi sa-i fi doborat vântul, dar oricum mult sub marja de eroare) cu totii fani 100%  ai uluitorului Traian Basescu si suporteri dedicati ai mitului omonim. Traian Basescu  fiind alaturi de I.L.Caragiale dintre aceia care pot primi oricand (dar numai postum) titlul de „contemporani cu care ne mândrim” va ramane in galeria personalitatilor istorice marcante. Este in mare masura meritul sau, dar nici meritul nostru al fanilor sai de toate orientarile politice si de toate anvergurile intelectual-artistice nu este unul de neglijat. Vivat.

***

Sugestii pentru denumirea si definirea cat mai sintetica a categoriilor si/sau adaugiri pentru completarea listelor deschise, se primesc de Luni pana Vineri, intre orele 9:00 – 17: 00 la sediul Arcei din strada Ararat (sau Arafat) din Clalifat. In pauza de pranz se servesc bauturi racoritoare si energizante.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 17 Comments »

Mesajul lui Paul Goma adresat (ne)braşovenilor în 15 noiembrie 1990

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 15, 2010

Mesajul lui Paul Goma adresat (ne)braşovenilor în 15 noiembrie 1990
noiembrie 15, 2010  – vasilegogea / Anamnesis

Să vorbească alţii despre eroismul răscoalei braşovene.Eu nu pot vorbi decât despre tragismul nerăscoalei nebraşovenilor.Nu pot depune mărturie decât despre singurătatea în care s-au aprins , au pâlpâit, apoi au agonizat şi s-au stins – în indiferenţă, când nu a fost de-a dreptul ostilitate, a întregii comunităţi – toate răzvrătirile individuale sau de grup din spaţiul doar geografic, doar lingvistic numit România. Să vorbească alţii despre ce s-a întâmplat atunci la Braşov… Citeste mai departe

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , | 6 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: