(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Posts Tagged ‘Victor Ponta’

Recenzie: Fie-vă milă de noi, domnule Ponta?

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 23, 2014

I.

Portret „fenomenologic” (în formă de epistolă) al unui candidat la președinția României

…Nu știu dacă m-am așezat vreodată cu mai multă nerăbdare (sentiment al urgenței?) să scriu o scrisoare cuiva. Deși este, după cum vedeți, o „scrisoare deschisă”, îmi imaginez tot timpul, scriind, că…

II.

__angDl. Gabriel Liiceanu a comis iaraşi o scrisoare deschisă, adică sinceră. Aş zice că momentan este monumentală, dar are toate şansele să devină şi memorabilă, macar în aceeaşi măsură în care memorabilă a fost şi a rămas precedenta sa scrisoare deschisă, astazi uitată, de care toţi îşi amintesc (vag) deşi nimeni (inclusiv şi încă şi mai abitir adrisanţii) n-a(u) luat-o în serios. Mă refer desigur la cea comisă în ultima zi a anului de graţie 1989, spre seară, scrisă sub formă de apel. Era aşadar timpul (imperios necesar … … era dator) ca domnia sa să mai scrie una la fel de deschisă, adica (de) sinceră. Scrisoarea comisă azi de catre dl.Liiceanu, in anul de graţie (tot graţie) 2014 este, pare-se, mult mai deschisă decât precedenta, fiind deja deschisă de peste… unul, niciunul, 100 de mii (!!!) de in/discreţi violatori ai corespondenţei (care mai de care mai pirandellieni), bucurându-se de deschiderea oferită prin fenomenul Internet. Greu de spus dacă aceasta scrisoare a fost comisă de către dl.Liiceanu ca urmare a unui imbold preponderent civic ori mai degrabă sub impuls literar sau chiar sub presiunea unei imanenţe de natura filozofală (da, da..), cert este însă că actuala ei monumentalitate cât şi iminenţa memorbilităţii ei o fac demnă de atenţie şi de atenţii. N-avem de gând să insistăm asupra conţinutului (a carui lectură o recomandăm însă insistent prea-cinstitului cititor citit şi unic al Arcei lui Goe) dar ne-ar placea la nebunie nişte discuţii libere despre intenţiile şi aşteptarile cu care a dat-o dl.Liiceanu în lume cât şi despre impactul potenţial al unei asemenea scrisoare-bom…bă… asupra adresantului şi/sau asupra cititorului co-lateral şi sub-înţeles. Scrisoarea se intitulează (sublim) „Fie-vă mila de noi, domnule Ponta!” şi este compusă (la fel ca şi Scrisoarea III, pe care o şi evoca cumva) din trei parţi. In partea întai este făcut, artistic şi riguros, rechizitoriul faptelor (comise în numele tatalui, al fiului şi al bunicului), în primul sfert al acestui veac de singurătate, din care rezulta cu claritate (în funcţie de cititor) lipsa de caracter a candidatului Victor Ponta (văzut in postura de Baiazid). In partea a doua, şi aici intrăm in dimensiunea fantastică a poemului, dl.Liiceanu îl „ademeneşte” pe candidat să pornească pe drumul Damascului (precum un presupus precursor potential al lui Victor Viorel), iar în partea a treia, anticipand cumva drama imposibilităţii ieşirii din sine a personajului tragic Victor Ponta (care poate muri în orice clipă, de râs, faţă cu o asemenea perspectivă), dl.Liiceanu (într-un acces de marinimie) îi oferă (încă) o alternativă rezonabilă, aparent mai accesibilă, o cale de scăpare. Gabriel cel Bătrân îi cere (apoteotic) lui Viorel cel Tânăr să ne dea un semn de mila Măriei Sale şi să facă de pe acum întoarsă a sa cale, adică să se retragă (sau să piardă de buna voie alegerile, nu se înţelege prea bine)… Se poate presupune că de îndată ce va ajunge cu lectura scrisoarii deschise (adică sincere) în acest punct, preupunand în mod optimist că s-o fi apuct s-o citească, dl.Ponta va cădea desigur pe gânduri intrând într-o mare şi copleşitoare dilemă din care nu va putea ieşi in timp util, ajungând fatalmente să câştige, involuntar, din neatenţie, alegerile prezidenţiale, împotriva voinţei sale. Reacţia banal de previzibilă a adrisantului cunoscut dă substanţă şi trup tragismului înmelcuit în falsele iluzii ale filozofului care imploră în pustiu mila cabotinului, ajuns premier si virtual preşedinte al regatului Poloniei (precum acel Ubu din po-veste).

III.

Elocinţa „dramaturgului” Gabriel este impresionată, maximală. Ingerul a strigat. Te intrebi (inutil şi retoric) cum oare s-ar fi putut explica şi descrie mai clar şi mai pe înteles „poanta Ponta”, mai convingator şi mai la obiect decăt a facut-o filozoful (ca urmare a unui imbold preponderent civic ori mai degrabă sub impuls literar sau chiar sub presiunea unei imanenţe de natura filozofală (da, da..), nu se ştie, nu importă), dar, în acelaşi timp, cuprins de o undă de disperare lăuntrică, nu se poate să nu constaţi perplex, ca opintirea inocenta a d-lui Liiceanu, dincolo de incontestabila valoare literară şi documentară în secol, este în van, că nu are nicio şansă, nu să penetreze edificiul popularităţii de care se bucură candidatul Ponta din Romania, dar nici macar să-l scrijelească vreun pic pe coajă. Data trecută dl.Liiceanu şi-a adresat formal scrisoarea deschisa (adica sinceră) multora, implorandu-i şi promiţandu-le (înduioşător) iubire, fără să dea nume, lăsându-i pe adresanţi să se auto-identifice, în intimitate, în pace. Totul s-a consumat şi epuizat fără efecte notabile. Astăzi, iluzionandu-se iaraşi, sperând să nu-şi mai dilueze mesajul, filozoful se concentreaza asupra unui singur adresant cunoscut, vizându-i însă, indirect, în egală măsură pe toţi ceilalţi (cei vechi şi cei noi). Rezultatul? O noua scrisoare pierdută, momentan monumentală, având toate şansele să devină şi memorabilă, acum şi-n veacul vecilor. Amin. Atât.

UPDATE: Cu un tupeu specific dl.Victor Viorel Ponta a raspuns scrisorii d-lui Liiceanu. Memorabila replica a primului ministru (care ne-a fost adusa la cunostinta de catre niste binevoitori) se gaseste aici:  Mi-e mila de dl.Liiceanu.

* * *

UPDATE 2: Dupa analiza perfecta a d-lui Liiceanu, vizionata de peste 300,000 de ori, apare (intr-un „tiraj” mult mai mic) o contra-analiza (si mai) fabuloasa. O popularizam aci spre gloria autorului ei: Clarvazatorul de la Corabia (in proximitatea Maglavit-ului, dintr-un judet limitrof): 

Absolut fabulos – m-O-NU-mental – Orbirea la anti-Prooroci

auto-Denuntul Poetului (poeselul Co) – Pronosticul triumfalist, facut in ajun, despre cum va castiga Victor Viorel Ponta alegerile – Din ciclul pro-fetii (d)in tara lor, care fata profetii la tara (mediul rural) – un exemplu de orbire plenara.

Perseverentul Victor va ponta noua-i victorie, păi cum altcumva ? – un bâlci de Viorel Abålaru

„În ce mă privește, am prevăzut mai demult că următorul vir novus va fi Victor Ponta, încă din momentul în care fosta putere portokakie i-a încredințat guvernarea doar la momeală, după cum de-acum se știe, băieţii băsişti scontând atunci că vor doborî mai multe ţinte printr-o singură lovitură fistichie (în cadrul unui “experiment” despre care strategul Lăză nu ne-a spus atunci chiar totul, evident) : 1) închiderea gurii Antenelor mogulice, ale căror histerii antibăsiste tocmai provocaseră cunoscutele turbulențe de la începutul iernii 2012; 2) aruncarea în groapa cu lei a lui MRU, pe care cupola secu îl programase mai demult pentru rolul de next salvator, însă lansarea acestuia s-a făcut nu spre a-l proba sau antrena, păi cum drea, ci spre a-l decredibiliza și demola, întrucât Piratul avea alt plan, cum am arătat la timpul potrivit colea, visând deja la România frumoasă ce-l va înscăuna, după Cotroceni, la Victoria ; 3) sabordarea guv-ului MRU, după ce Dl Unguent va fi fost ridiculizat defintiv și irevocabil depamfletarul vigilent şi aruncarea momelii puterii lu’ dom dottore Victor-Viorel, pentru a se alege puradicul şi de el, după ce băieţii vor fi dibuit în bibliotecile lumii celebrele plagiate şi le vor comunica naţiei academice indignate, urmând ca my friend Filadel, d.Pleşu, Marius Delaepicentru, dra Sorina, Marginalia, d.Liiceanu, Tina Borg, d.Tapalagă, Cărtă, Kalino Lino,Volo, Stely, Dl Goe, d.Aligică, Zexe Tux, d.Baconski, d.Turcescu şi compania să-l arate cu degetul acuzator pe inimicul lor, demascându-l ca plăgarul plăgarilor şi mincinosul mincinoşilor, fiind convinşi că şi boborul de cetățeni mai mult sau mai puțin turmentați din Carpați, ale d. Mitică, Titircă Inimă-Rea, Conu Leonida, Tulie Radu Teacă, Pena Corcoduşa, Vitoria Lipan, Fefeleaga, Nea Mărin, dom’ Semaca, Lăscărică ecţetera, aşadar marea majoritate din ţărişoara dodoloață, gândeşte ca şi doctorii, contributorii sau forumiştii cu mintea creață, cărora le soarbe indicaţiile preţioase şi recomandările pempante (chiar dacăboierii minţii, pe de altă parte, nu ratează aproape nicio ocazie de a-şi arăta dispreţul suveran pentru pegra fără carte… oops).

Aceasta – ca să precizăm – a fost prima parte a experimentului lăzăroian, cea de dinainte ca cupola portokakie să realizeze brusc, fiind gata-gata să dea în fandacsie, că Victor-Viorel cel Tonticel, în loc să cadă în fractală vrie cu guvernarea-i de comedie, iar USL, cu Ponta cu tot, să dispară de pe scena politică pe vecie, după dezvăluirile din Nature și din alte foi alecyberspace-ului științific pur, din contra, părea că-l doare fix în tur, ba chiar va fi câştigat alegerile municipale şi parlamentare cu nişte scoruri catastrofale, fiind cât pe-aci să-l suspande pe însuși Piratul Popeye, dacă Ioropa lu dom Barroso nu striga la timp vai!, dle Ponta, stai!,prinzându-l pe PM la nord-atlantică strâmtoare şi forţându-l să-ncheie pactul de coabitare cuBăse și cu Serviciile-i acoperitoare. După care a urmat partea a doua a experimentului, cea de avarie, planul ZZZ, ce nu se aplică decât în caz de extremă urgență sau de război cu însuși Terminator 2 ce-ar bântui şi pe la noi : spargerea PDL și formarea Aripii Frumoase aMișcării Populare, apoi demantelarea USL, după ce i s-a arătat pisica cațavenccianului Crin Porumbacu, pe urmă nașterea Noului PNL prin absorbția PDL, ale cărui frunzăverde șistânișoare creaseră deja premisele de compatibilizare cu bătrânele oase ale venerabilului Quintus și-ale altor dinamoviști „brătieni” supraviețuitori peste vremi și jumătăți de vremi, în fine, extragerea Sfinxului de cartoon din Sibiu și plasarea lui în rolul mortului viu, mai precis a lui hopa-mitică, care când cade pe spate, când se ridică, după cum devine situațiunea politică, adică (respectiv dacă România Frumoasă se va bucura de simpatie electorală mai mare sau mai mică, funcție de care EU va intra sau nu în turul 2, după care hop și noi – băieții și fetele de la API și ICCJ – , care ori îl vom umfla pristandanește pe marțafoi și-l vom lăsa cel puțin fără oi, ca pe Niță după luptele de la Băicoi, ori îl vom preface în moroi și mai balșoi, capabel să-l înfrunte pe Pontosul Ponta, în caz că acesta va scăpa întreg din bombele și nucleareleDNA, ce se vor ține pe urmele sale roi înainte de a ajunge – dacă va ajunge – la judecata electorală de apoi). Finis coronat opus, va apărea și Albă ca Zăpada, spre a contribui și ea, dimpreună cu cei 7000 de pitici priculici, la hăituirea ticălosului de aici și de acum și a pregătinext generation pentru noul drum. Sau cum naiba să vă spun că portokakii erau convinși un milion la mie că-l vor face pe Ponta Pontosul scrum, fir-ar să fie, necum s-ajungă a candida cu prima șansă la Președinție ??

În concluzie, partida portokakie va pierde ultima-i bătălie nu pentru c-ar fi uşoară ca o păpădie, ci din crasă fudulie. Băieții se știau fortificați cu armate disciplinate, cu gulguteacoperite ca la carte și cu cazemate superbetonate, precum francezii la adăpostul Liniei Maginot, stând cu toate armele într-o singură direcție îndreptate, ca-n războaiele din iepocilecelelalte, însă pomenindu-se că inamicul îi atacă pur și simplu pe la spate, după ce ocolisebariera de foc pe departe și, mult mai năucitor de-atât, le-o trage cu niște arme ciudate, respectiv cu niște găozari pamfletari, nişte circari ce călăresc tunurile catodice ca pe caraghiozii măgari, ipochimeni pe care la prima vedere nu ți-ai fi aruncat nici mucii, atât păreau de hilari, dar care i-au tocat și măcinat pe Băieții cei tari precum niște apocaliptici sărari. „Niciodată o televiziune nu va ajunge să impună un preşedinte, un prim-ministru sau chiar şi un simplu ministru“ – hăhăia portokakiul-șef cel îngâmfat, în timp ce un prim-ministru netocrat tocmai fusese instalat. Cu alte cuvinte, intelighenția portokakie a ignorat într-o veselie că schema sau paradigma clasică, dreapta-stânga, pe care ea o știa din vechea economie politică sau din bătrâna filozofie, în care „dreapta” poate însemna, apodictic, „capitalism-burghezie”, pe când „stânga” fix vițăvercea: „sărăcie-neamprostie”, fusese înlocuită de-o paradigmă fistichie, respectiv apăruse şi la noi ceea ce Alexander Bard și Jan Söderqvist au numit Netocrație, clasă care va mătrăşi vetusta burghezie cu partidele-i reprezentative de pe vremea lui pazvante, partide pe care le va transforma în simple trupe ambulante de saltimbanci, într-o “nouă categorie de oameni de divertisment televizat prost plătiţi, nişte actori inofensivi care interpretează scenariile altora, verificaţi tot timpul fără milă şi batjocoriţi de supraveghetorii lor din presă“.

Impresia unora că Ponta “nu e la locul lui” sau că e un ins “fără experienţă, fără prestigiu, fără competenţe specifice, fără prea multă minte, fără prea mult caracter, fără haz, fără simţul răspunderii, fără conştiinţa nenumăraţilor „fără“, care îl caracterizează”, ori a altora, care au vorbit despre “mândria de a fi nimic” a lui Ponta, provine din realitatea că Ponta este eminamente un politician al evului netocratic, care-n sine într-adevăr e nimic şi care îşi dobândeşte puterea prin ratingul acordat de sauronul netocratic protector sau pur şi simplu subtilizând-o din mediul – mediatic – înconjurător. Iar la acest soi de politică din era media, new media sau netocratică nu există alternativă. “Oricine încearcă să se opună trendului de dezvoltare şi să persiste în agitaţia politică de tip vechi nu va supravieţui în societatea condusă de netocraţie. El ar arăta ca un tiran mârşav al informaţiei“, aloo…

Ca să vă desenez, Ponta “cel tontic”, în realitate un “jucator politic autentic“, “oportunist, precaut, versatil şi extrem de inteligent“, aşa cum îl observă şi SOV (un ins de regulă inclement cu cei pe care îi creionează cu ochiu-i de cinic atent), e asemenea unui sputnik cât un ghemârdic, care n-are nevoie decât de un input iniţial unic, spre a se elibera de forţa de atracţie ce-l ţine legat de globul gigantic, dar care după ce scapă din terestra strânsoare se deplasează în cosmosul mare folosindu-se nu de motoarele proprii, pe care nici nu prea le are, ci de forţa de atracţie a planetelor ori stelelor întâlnite în cale, care şi-l plasează una alteia ca la ştafetă, ceea ce nu împiedică sputnikul nost să culeagă la sfârşitul ascensiunii toţi laurii, ca orice veritabilă vedetă. Fie că se pozează cu ciobanul Ghiţă, fie cu-o drăgălaşă fetiţă cu fundiţă, însă neapărat baremi campioană la grădiniţă, fie cu Simona, fie cu Obama, fie cu Gâdea, Badea, cu Daciana sau cu mama sa, perseverentul Ponta – cum l-a caracterizat chiar norocoasa genitoare, o doamnă realmente fermecătoare – are darul de a prelua din ratingulsau harul luminos al tuturor acestora şi de a şi-l ataşa la steluţa sa, iniţial cât un licurici, dar care la final s-ar putea să lumineze ca termocentrala de lângă Lainici…

Aşa cum v-am mai spus, de altfel, aici:

Zău că degeaba vă supălaţi pe Ponta şi-i arătaţi, care de care mai gomoşi şi mai pempanţi, dispreţul vostru de distinşi fanţi, de doctori mai mult sau mai puţin adevăraţi ori de activişti civici civilizaţi (prefăcându-vă că uitaţi cum că aproape tot ce mişcă-n politichia, civilia or chiar şi-n poezia din ţerişoara ot Carpaţi a cam purtat, pe faţă or pe ascuns – inclusiv marele vostrumus sau chiar poeţii espopici ce v-au sedus – pantaloni kaki & bufanţi, şi încă e puţin spus, aloo…) : fiindcă Ponta ista a înţeles naintea voastră, fărtaţi, deşi vouă vi se pare că el râde sau vbeşte ca tonta-n bâlci la Urlaţi, că astăzi în România – ca şi-n America ori în Suedia, deci în ţările avansate din lumicica noastră vastă – nu mai conduce burghezia şi cu atât mai puţin milităria ori altă nobilă or snobilă castă sau nevastă, ci Netocraţia, aşadar cei care deţin Reţelele de Media şi New Media principale şi ştiu cum să manevreze mijloacele astea de producţie speciale, făcând ca politicienii care încă mai sunt pe pământ să fie / ori să nu mai fie în clipa următoare, tale quale, atâta vreme cât Media & New Media pot să facă dintr-un cetăţean oarecare o mare valoare sau o mare putoare, un sfânt sau o seperietoare pentruconsumatariatele de Net & tembelizoare, la rigoare putând ascunde de ochii maselor electorale orice politician, de n-ar mai şti de el nici măcar neamurile din comuna or famiglia genitoare sau n-ar mai da pe el niciun ban, ori să-l transforme din Anger pur în Drakkulamajur, de s-ar feri de el până şi cei mai fioroşi râmari de primprejur…”

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , | 85 Comments »

Batalia pentru Ponta

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 2, 2012

Batalia pentru Ponta va avea loc in Golful Porcilor!

politologul Alina Mungiu-Pippidi

considera ca Traian Basescu este obligat sa-l numeasca premier pe Victor Ponta
daca USL va obtine majoritatea in Parlament.
In caz contrar, va fi prima data cand USL va avea un „caz clar de suspendare”

pam-pam

Cum, necum, singura miza vizibila a alegerilor din 9 decembrie in anul de gratzie curent a ajuns sa fie desemnarea (sau nedesemnarea) d-lui Victor Viorel Ponta in postura de premier, de parca de acest „detaliu” ar depinde in mod esential felul in care se va configura teatrul de lupta post-electorala, cum se vor imparti bucatele si poate chiar directia principala pe care o va apuca Romania.VodkaPontaPatria Daca am face abstractie (de parca am putea) de bâzdâcurile politice si de incarcatura umorala a diputelor eletorale cu electrosocuri (extinse la scara natiunii) si am gandi situatia la rece, fara patima, atunci aceasta ar putea parea  simpla si usor de depasit. Dar vorba ‘ceea, teoria ca teoria. Teoretic avem de-a face cu o uniune de partide (USL) care a castigat alegerile (sa zicem ca le-a castigat in acord cu trendul general al intentiilor de vot) asigurandu-si majoritatea (ceruta) in Parlamentul Romaniei. Pe de alta parte se afla Presedintele Romaniei, in exercitiu, care, conform Constitutiei Romaniei (Documentul Fundamental etc) are indreptatirea si indatorirea sa-l desemneze pe noul Prim-Ministru al Guvernlui Romaniei, pe baza consultarilor (= discutii, negocieri, acord) cu partidul care a intrunit majoritatea ceruta. Pentru a simplifica discutia, sa zicem ca acelasi lucru ar fi valabil nu numai pentru un partid castigator al alegerilor ci si pentru o uniune de partide (de revenit, eventual de intrebat Mistreţu de la epi/Centru). Conform rezultatelor alegerilor, partidul castigator este indreptatit sa se astepte ca in postura de premier sa fie desemnat unul dintre ai lor, agreat de ei. Se poate considera, in mod cat se poate de firesc, ca un partid sau o uniune capabila sa castige alegerile electorale parlamentare intr-o tara democratica din secolul al-XXI-lea, poseda in componenta mai multe persoane compatibile cu functia de premier si ca nu este dependent/a de un lider unic, providential si de neinlocuit (precum se intampla in partidele totalitare). Un partid democratic, modern, puternic (castigarea alegerilor fiind cea mai buna dovada a satisfaceri tuturor acestor criterii) dispune asadar de o marja de negociere, fiindu-i la indemana sa fie destul de flexibil in procesul de consultare cu Presedintele ales al tarii si aflat in exercitiul functiunii (intamplator, si mai ales in mod neesential, provenit din randul partidului adversar), in vederea desemnarii (de catre acesta) a Primului Ministru al Guvernului tarii. In cazul in care Presedintele in exercitiul functiunii refuza sa negocieze, respingand mai multe propuneri ale partidului invingator in alegeri (majoritar in Parlamentul tarii; si va rog sa ma scuzati ca tot scriu Parlament cu „P” mare si tara cu „t” mic), sau incearca sa desemneze un premier totalmente neagreeat de catre partidului castigator, s-ar putea spune ca am avea de-a face cu o incalcare a constitutiei in spiritul ei (nu in litera). In mod absolut similar, in cazul in care partidul invingator in alegeri incalca protocolul si incearca sa-l impiedice pe Presedintele tarii (si va rog sa ma scuzati ca tot scriu Presedinte cu „P” mare si tara cu „t” mic) sa-si exercite prerogativele incernand sa eludeze consultarile (=discutii, negocieri, acord) si sa desemneze Premierul unic, impotriva vointei Presedintelui tarii, am avea iarasi de-a face cu o incalcare a Constitutiei tarii (si va rog sa ma scuzati ca tot scriu Constitutie cu „C” mare si tara cu „t” mic). Nu vad ce-ar putea fi mai clar decat atat si ce ar fi de interpretat avocateste in raport cu textul Constitutiei tarii (care este).

De ce anume Presedintele tårii nu agreaza ideea desmnarii lui Victor Viorel Ponta in functia de Prim Ministru al Guvernului tårii (…) este cat se poate de clar si de indreptatit. Respectivul personaj este o persoana compromisa in plan profesional, etic, moral si politic, santajabil, incompetent, perceput ca atare atat in tara cat si de catre toti partenerii externi ai Romaniei. Chiar daca partidul castigator al alegerilor ar avea convingera intima si ferma ca aceste perceptii sunt gresite tot n-ar avea indreptatirea politica sa insiste asupra desemnarii acestei persoane anume (jalnic personaj) intr-o postura care poate defaoriza tara si intereselei ei. In mod normal un partid democratic, modern si puternic (castigator al unor alegeri libere, organizate corect), ar fi normal sa se orienteze rapid catre o alta persoana dintre multele avute la dispozitie, competenta,  lucida, curata, proaspata, aflata deasupra unor suspiciuni atat de grave pe cat se afla „campionul” Victor Viorel Ponta. Pe baza dinamicii literare interioarea a textul meu de pana acum, ar fi momentul  sa reiterez intrebarea: „Si atunci de ce se incapataneaza partidul castigator al alegerilor, sa sfideze Constitutia, Bunul Simt, Interesele tarii, partenerii externi si opinia publica, nominalizandu-l exclusiv pe Victor Viorel Ponta?”  Totusi n-o reiterez ci o mai amân in vederea unei paranteze: Dar oare chiar se incapataneaza USL-ul sa-l numeasca pe Victoras Viorel Ponta  ca unic candidat de premier de vârât pe gâtul lui Traian Basescu? N-o fi cumva vorba de manevre electorale sau de confuzii si ambitii brambura ale armatelor media asociate USL si ca in fond ne vom trezii  dupa 9 decembrie (vorba vine trezi, caci cosmarul va continua) ca USL decide sa-i prezinte Presedintelui tarii un alt nume, surpriza, pentru candidatura la premierat in premiera. Nu? Cum?… nu? Eee, atunci, revin si intreb, de ce domnule, de ce s-ar incapatana USL sa i-l vâre pe gat lui Basescu pe Ponta si numai pe Ponta, cu toate riscurile si prejudiciile aferente? De ce nu pe Adrian Nastase? Care-i spilul? Care-i sfâråiala? Singura sansa de a ne dumiri cat de cat ar fi sa incercam o analiza pe cazuri.

Cazul A. Cazul „A” denota faptul ca Victor Viorel Ponta este chiar centrul de putere al partidului. Intr-un partid cu o traditie extrasa dintr-o istorie cu parfumuri totalitare de alta data, in care fiecare dintre liderii anteriori (cu exceptia bietului Geoana) capatasera puteri discretionare, tanarul Viorel a gasit scurtatura spre inhatarea partidului pe care-l controleaza in totalitate. Ponta este Partidul, ba chiar Partidele (daca-l luam la socoteala si pe cel al somnabulului). Cum el (Victoras ca persoana) doreste musai sa fie Prim si la Guvern (caci il forteaza nevasta sa vrea), partidul n-are ce(-i) face si de aici beleaua, buba si iminenta incalcare a Constitutiei (care n-ar conta atat timp cat partidul are mijloacele necesare de a-l face pe popor, ma scuzati ca-l scriu cu „p” mic, sa se faca ca nu baga de seama). Consideram ca  probabilitatea procentuala ca aceasta varianta sa fie valabila ar fi undeva intre 5% si 10%.

Cazul B. Nu-i Victor buba si piedica ci chiar Partidul si mai ales Meta-Partidul, care a tesut, a urzit si a menit, croindu-l pe Victoras cel Viteaz pentru postul cu pricina. Ar fi, va dati seama, inconfortabil, peste mânå, sa se apuce acuma ditamai Meta-Partidul sa dezlâneze si sa lâneze la loc cu alt fir. Multa munca, improvizatii, riscuri, pentru nimica (mofturile lui Basescu). Nu face Meta-Partidul asa ceva. Probabilitatea procentuala ca aceasta varianta sa fie valabila ar fi undeva intre 10% si 20%.

Cazul C. Cazul „C” e mai complicat si ne intoarce la partile alea de care am facut abstractie la inceput pentru simplificarea discutiei. In fapt dinamica evolutiilor politice de la noi nu merge asa lesne ca in democratiile consacrate (numite pe scurt democratii). La noi, in muntii strabuni, metafizica dicteaza regulile si liderii. Cu toate ca toata lumea politica sunteaza de nu se vede poporul („p” mic), il fenteaza, manipuleaza, demitizeaza si etc, totusi pe undeva, intr-un plan superior si invizbbil, lumea asta politica depinde nu de ce face sau ce(-i) poate face poporul („p” mic pe toata linia), ci depinde de ceea ce crede poporul despre popoarle lumii politice, ca-ntr-o schema piramidala bazata pe incredere. Ambitzul celor care se confrunta in a-si impune punctul de vedere intr-un detaliu asa de nesemnificativ  ca victor ponta are o miza mult mai mare in plan meta-fizic in raport cu disputele urmatoare, aratandu-i poporului cine este in fond mai tare. Efectele transmiterii unui asemene mesaj care ar arata poporului, cine are ultimul cuvant (ca si la sfarsit tot cuvantul va fi), pot fi devastatoare, un precedent periculos pentru cine se va intampla sa nu aiba ultimul cuvant (articulat) ci ultima miorlaitura.  Problema zilei este ca in contextul intern dat, USL-ul nu numai ca-si poate permite sa incalce Constitutia fara ca asta sa aiba vreun efect nociv asupra violatorilor (in timp ce Traian Basescu n-o poate face, nici din vorbe) dar poate declara ca orice gest al Presedintelui este o incalcare a Constitutiei, care poate fi foarte usor sanctionat cu o tentativa de suspendare (si nu numai). Felul in care majoritatea poPulatiei  (cu „P” mare) accepta tacit aceasta ticalosie este, in fapt, un sindrom mult mai periculos decat inghitirea porcului de catre pajurå si re-varsarea lui la loc de 10 ori mai voinic si mai chipes. Faptul ca 7 milioane de romani se pot ridica in doua picioare, in lumina blånda a noptii colective, fiind gata sa decalre in cor, pe propria raspundere, ca din textele apocrife al Constitutiei ar rezulta (negru pe alb) ca nu Presedintele are atributia desemnarii Premierului ci Alticineva, este masura succesului in procesul de diseminare a ticalosiei de la sistem catre enoriasi. Gramatica este neputincioasa ne mai fiind in stare sa discearna intre un  „ne-am ticalosit” ci un „neam ticalosit”. Poate istoria sa mai fie in stare sa faca diferenta, cu-linioara – fara-linioara, de despartire, de unire.

Si intrucat batalia pentru Ponta se va da in Golful Porcilor (de ambele sexe) s-ar cuveni cred sa revenim un pic in zmârcuri, la zicerea politologului Alina. Intr-o lectura rapida, facuta in spiritul A3, din lumina unor reflexe mentale preexistente, care se parctica de milenii in mass media de pe la noi, atunci cand se confectioneaza stiri pe baza unor ziceri porcesti, din panseul profund al Alinei ar putea rezulta (va rog sa recititi) ca „daca USL nu va obtine majoritatea in Parlament” atunci „USL va avea un caz clar de suspendare al presedintelui”. Orice este posibil intr-o lume in care Dan Voiculescu face cartile (masluite din timp), iar Mircea Badea le taie, in aplauzele grele (aplauze prelungite) ale „canaliei de uliti”.  Dupa cum spune si Mihai Eminescu, cel confiscat de puric (Dan Puric si altii).  Dar din zicerea politologului mai rezulta si alte cateva mici adevaruri colaterale. Domnia sa zice ca daca Traian Basescu (in calitate de Mos Craciun) ii va refuza plagiatorului Victor Viorel Ponta cadoul de Craciun, onoarea de a fi Premier de Anul Nou, atunci (si numai atunci) USL-ul ar avea intaia-si data pentru prima oara un motiv serios pentru suspendarea Presedintelui (oops, vorba poetului). Ca ar fi ori ca n-ar fi un motiv serios, am discutat deja mai sus (pe cazuri), dar (si asta este parte interesanta) accentul zicerii cade pe ideea pana acum n-au existat motive pentru suspendarea presedintelui, si ca deci Victor Viorel Ponta (alaturi de Crin si de calitatea de plagiator ordinar) este in mod oficial ca pucist (tot ordinar) autorul târârii Romaniei in aventrura estivala pe anulare a statului de drept si a ordinii constitutionale, facuta in baza la motivul unor pretexte fara rezon. Si atunci, daca politologul, in gura caruia (neagra in cer) se uita plin de sperante analistii USL, are dreptate, atunci asta inseamna ca si Traian Basescu are toata indreptatirea sa refuze numirea in fruntea Guvernului  a unui plagiator, uzurpator, manipulat in toate anotimpurile de catre Vara-nu. Nu? Ba da.

Prin urmare, in calitatea mea de simplu cetatean, am obligatia morala de a merge la vot cu vot ca sa-l ARD pe Ponta cu Basescu. Ceea ce voi si face. USL-ul poate alterna democratic la Guvernare, dar Ponta trebuie sa alterneze, tot democratic, de la Guvern la gunoi. Sper ca Traian Basescu sa adune destul de multe argumente pentru a putea proceda in consecinta.

P.S. Desigur ca in intentia declarata (declarativa) a lui Traian Basescu de a se opune propunerii lui Ponta in functia de sef al guvernului exista si o parte de natura „freudiana a ego-ului” (ca sa zicem asa) precum si dorinta de a actiona (pragmatic) impotriva adversarilor (politici), dar tot asa de „desigur” motivatia principala a respingerii plagiatorului este de natura obiectiva si patriotica, presedintele fiind constient ca Victor Ponta (cel devenit) ar fi daunator tarii, intr-o astfel de postura. Pe Dan Voiculescu nu-l pot banui cu nici un chip ca l-ar vrea pe Ponta la Guvern in favoarea Patriei. Prin urmare, inaitea supunerii la vot, in calitate de presedinte al prezidiului pe (b)Arca lui Goe, vin si (va) intreb: Cine este pentru? Cine este impotriva? Se abtine cineva?

Va rog sa procedati in consecinta. Dupa constiinta.

Se dedica acest topic Dictaturii Justitiei in general, si personal d-nei Carmen, in particular .

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , | 55 Comments »

Homeopatia si scroafa

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 30, 2012

Ce mai freamat!
Ce mai zbucium!
Presa clo-coti de zgomot
Si de arme
Si de bucium…

De fapt nu. Daca stai sa te gandesti caderea celui ungurean si numirea interimarului Ponta n-a produs niciun efect notabil in presa, niciun freamat mai de Doamne-ajuta. Pe langa aceasta schimbare de guvern, sinuciderea Madalinei Manole a fost un eveniment de proportii cosmice. Dar ce se intampla? Analistii grei merg pe burta, inclusiv Alina Mungiu Pippidi. Ma rog domnia sa, brava, nu merge chiar pe burta (n-ar avea cum). Dar exceptiile nu fac decat sa inatreasca regula (regula paralelogramului si a mâinii stangi). Un silentium lugubru. Se tace in draci. De ce? Oare sa-l fi crezut toata lumea (inclusiv mamimutele de serviciu, umanizate brusc prin puterea credintei) pe scandalagiul sef, omul orchestra care da tonul la cantec, pe presedintele romanilor, Traian Basescu cand a zis râzand (nici pomenela de lacrimi) ca nu-s motive de panica (pentru tara) si ca in fond si la urma urmei nu s-a intamplat nimic notabil, nimic extra-ordinar, nimic in afara unui parcursului prestabilit?

(
Sa nu fi meritat „stolojanul” nicio lacrima melo-dramatica de data asta? Suntem oare pe cale sa iesim din era tragediei antice? Tot ce se poate. Avem iata la activ doi „stolojani” arsi de energia politica intunecata, amandoi fosti prim-ministri, amandoi fosti viitori candidati virtuali la pre-zi-den-tia Romaniei, amandoi esuati pe linie moarta, intr-o mai vasta natura moarta cu premieri: Roman, Ciorbea, Radu Vasile (da,da a existat un premier numit asa), Nastase, Boc… toti epave irecuperabile. Ca devoratoare mai e si politica asta de consum.
)

Dar poate ca explicatia rezida in altceva inca si mai prozaic, si anume in proliferarea subita a sindromului Tudoran. Toti analistii mari, surprinsi cu pantalonii in vine de venirea primaverii valahe, asteapta, inainte de a comenta esential, sa vada ce zic ceilalti analisti. Trebuie sa cedeze unii primii (cei mai prosti) ca sa vina esalonul doi de analisti grei si sa-i conteste amorsand in cele din urma jucaria mediatica aducatoare de audienta. N-ar fi culmea sa fie o ratata o asemenea oportunitate picata din cer? Analisti, desteptarea! Ori, mai stii?, o fi vreo epidemie de intelepciune si prudenta. Neputand sa ghiceasca gândurile zeilor, acum pana-n ziua, inaintre de investire, oamenii de presa, formatorii de impresii, astepta bomba: picarea guvernului Ponta in Parlament. A dracului pielea pe ei de pixari cu aere intelectuale, daca mai pot crede in priculici la varsta asta. Guvernul Ponta n-ar putea fi trantit in parlament decat daca domnul Sufletzel Iliescu ar mai avea sufluri oculte in el si ar putea sufla tare in urechile indopate cu ceara ale parlamentarilor PSD, sau daca, Doamne fereste isi baga Dracul coada. Nu-nvie mortii. E-n zadar copile. Nu se baga Dracul in asa lucrare caci dansul se fereste de concurenta neloiala precum liber cugetatorul de tamâie. Pacat de dl.Iliescu, o lebada atat de alba, de saraca si de cinstita. Deci nu. Nu-i nici asta.

Silentiozitatea complice a presei, care (de data asta) lasa lucrurile sa se faca, nu-i pana la urma decat efectul colateral al intamplarii homeopatiice petrecute pe trupul politic al multi-milenarei natiuni danubiano-pontice.  In fapt suntem martorii unor intamplari microscopice precum: migratzia de primavara a frunzelor si vreascurilor in patria crinilor (in lunga traditie a intoarcerii armelor cu cateva luni inaintre de 9 Mai), dezintegrarea radioactiva a PDL (cu binecuvantare de la Cotroceni), momirea cuplului Ponta-Crin in capcana guvernarii, sau din contra succesul dictaturii antonesciene in PNL care coaguleaza (prin aspirare si aspiratii) fortele democrarice parlamentare si extra, in ciuda ex-presedintilor Iliescu si Basescu, intru scurtarea razboiului cu 6 luni (calvarul poporului oropsit domnule). Dar toate detaliile punctuale, efectele agitatiei browniene la scarea molecula, insumate dupa regula paralelogramului si a mâinii stangi (zisa si a burghiului drept), determina impreuna vectorul global al unei manevre homeopato-politice mai generala si mai stingenta: Eliminarea corpului strain. Ce-i drept e drept, nu se poate avea pretentia ca globulele albe ale imunitatii politice sa fie constiente de sensul miscarilor lor, iar acel sens ordonator nu-i dat nici macar de creier (care creier?) ci de o forta (ordonatoare) difuza raspandita pretutindeni in corp. Incapabil sa fie realmente virulent cu sistemul, nenea Basescu (in afara de faptul ca s-a integrat, fiind invins de sistem intr-o maniera mult mai subtila decat predecesorul sau, dl. … na, ca-m uitat cum il chema) a obtinut un admirabil efect contrar, contribuind fara voie la o imunizare consolidata a sistemului gazda, care sistem arzandu-se o data cu iaurtul, sufla acum, normal, si in ciorba. Pana la urma nimanui nu i-ar fi convenit ca Mihai Ungureanu sa se bucure 7-8 luni de vizibilitate si mediatizare, cu efecte deloc previzibile, precum consolidarea unei popularitati peste limita critica, ceea ce ar fi facut procesul ireversibil. Trepadusi de serviciu (si  chiar de servicii) incepusera procesul spontan al iproscarii cu cacat, dar organismul, in intelepciuna sa homeopatica, bazandu-se pe memoria unor experiente recente ale unor campanii de improscare ratate, n-a vrut sa-si asume inutil niste riscuri asa de mari. Cu cat mai repede este eliminat corpul strain cu atat mai bine si mai definitiv. MRU a spus ca nu si-a spus ultimul cuvant, iar acesta a fost, de fapt, ultimul sau cuvant in politica damboviteana, care, iata, consemneaza inca un avort spontan, ne consiliat psihologic. Asa dupa cum spunea si nemuritorul Prigoana, cariera politica de la perceptie a junelui Ungureanu a luat sfarsit. Ce repede a ars! Pacat de el. Era un tanar acrobat frumos, cu trupul tatuat de sus si pana jos, de care publicul se minuna, la bara fixa cand se invartea, ca o morisca de cafea, cu balerina langa el. Dar balerina nu-l iubea… etc, etc, etc. Sa-i fie tzarana usoara si Dumnezeu sa-l odihneasca.  Caci cine mai are azi timp de lacrimi? O zi relache. Apoi la fel, cu aceeasi balerina laga el, alt acrobat. Alt salt mortal.

Ah, dar sa nu uitam de celelate doua puncte de pe ordinea de zi: topicul „Despre Distante” – Aăîâ… va intra curand in lucru, iar scroafa… Scroafa care s-ar fi urcat in copac (ca sa devina maimutza) s-a contaminat cu virusul care dă  sindromul CTP. Odata contaminat de acest virus omul halucineaza-halucinand ca trupul sau a devenit poarta prin care adevarul intra in lume, ceea ce-l face sa spuna usor, lin, cu oarecare sinceritate, pe alese, cate ceva dintre cele ce-i trec prin cap, confundand sinceritatea selectiva cu adevarul absolut. Un astfel de bolnav are hazul sau. (Noi de exemplu nu-l putem citi pe CTP, prototipul recent al acestui sindrom vesel, fara sa ne amuzam copios).

Ca fapt divers, si in cu totul alta ordine de idei, fara nici o legatura cu homeopatia ar fi de remarcat ca Opinia Civila din Romania, aflata perpetuu in calduri si degeaba, a ramas scrufuloasa la datorie si srofuloasa la logica, producandu-si singura, orgasm dupa orgasm, intelectuale toate. Intr-unul dintre cele mai comice articole din ultima vreme am putut constata ca s-a dat dezlegare la peste si liber la dictatura antonesciana in interiorul intr-un partid virtual (adica inexistent) care functioneaza, in laborator, ca o corporatie non-profit. Sa râdem cu Ileana-Stana-Ionescu (Doamne iarta-ne)…

Amuzante ni se par si discutile despre partide (adica despre pluri-partidism cum ar veni) atata vreme cat in Romania nu exista decat un singur partid: PSD. Unic. Un partid in care se afla, ca membri cu drepturi depline, Iliescu, Ponta, PNL-ul, PC-ul, PDLul (ha-ha) si chiar Adrian Nastase si Marean Vanghelie (pe con-soarta stapan)… Circa 4 milioane de membri si simpatizanti. Partea cu adevarat interesanta sub aspect (sa zicem) stiintific ar fi ca iesirea iminenta din realitatea politica a euro-zonei noastre folclorice, a termenilor „mru” si „pdl” nu va produce niciun efect notabil sub niciun aspect, social, politic, economic, in relatia Romaniei cu romanii, cu Europa, cu America, cu Israelul, cu Dubaiul, cu ONU, cu FMI, cu BM, cu UEFA, cu FIFA, cu NATO, cu Republica Moldova si cu CAER-ul. Practic, se dovedeste, daca mai era nevoie, ca MRU si PDL nici macar n-au existat.  Doamne ajuta.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , | 35 Comments »

Basescu politic – Ultima halta

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 30, 2012

Fraţilor! (toţi se-ntorc şi-l ascultă.) După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp înainte de Crimeea? Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia!… 

Impotriva demonstrantilor (huligani, golani, whatever) Ceausescu a timis armata (sa-i impuste), Iliescu a chemat minerii (sa-i ciomageasca), Constantinescu i-a descurajat aprioric cu cei 15000 de lefegii (specialistii din dotare), iar Basescu (incununarea) ii aṭâṭă in contra lor pe intelectualii societatii civile de calitate… (sa-i ironizeze), pentru ca la altceva si/sau altcineva oricum n-ar mai avea la cine/ce sa apeleze, intrucat restul poporului si-a facut deja datoria si nu mai trebuie deranjat. Ca nu-i frumos. Si inca ṭe deranj neicusorule.

Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional!

In Romania post-moderna, cel mai bun politician al fix ultimului sfert de secol (va rog sa calculati anii) este indubitabil Ion Iliescu, singura entitate dâmboviṭeana 100% politica. Animalul politic, intact conservat, care-l are in posesie pe cetateanul Ion Iliescu, trebuie sa fie in teribila suferinta in prizonieratul decrepitudinii gloabei bolsevice. Ce mare animal politic va muri odata cu dânsul. Pacat c-a fost prost orientat. Deh, ale tineretii valuri. La polul opus, partajînd insa cu Ion Iliescu anumite canalele oculte de cumunicare cu masele (nu cu poporul, dar ce-i poporul oricum nu se stie) se afla cel mai slab politician din istoria politica a Romaniei si anume, doamnelor si domnilor, Traian Basescu. In fapt, comandantul Traian Basescu nici nu este politician, pentru ca dumnealui nu face politica ci direct istorie (nu-i momentul sa intram in detalii). Succesul sau in politica si diplomatie s-a datorat intr-o mare masura, dati-mi voie, tocmai faptului ca n-a facut politica si diplomatie, cu exceptia celui mai recent discurs, sugestiv intitulat „interventie cu romani”, care este unul eminamente politic. Din pacate insa acesta este un discurs politic al unui neofit, novice in aceasta meserie, care-i este si asa in contra naturii si si formarii sale profesionale. Un politician este un om (ca toti oamenii) care prin excelenta trebuie sa minta. Sa minta cu seninatate, cu dezinvoltura, consistent, cu o oarecare coerenta, nu doar un ins capabil sa navigheze printre minciuni dar si capabil sa-si inghita propriile adevaruri si sa le uite. E in fisa postului. Faptul ca Traian Basescu a acceptat sa se auto-cenzureze, sa renunte la introducerea unor sinceritati specifice in acel discurs memorabil (istoric am putea zice), rezumandu-se sa spuna excat ceea ce trebuia spus in contextul politic (cat se mai putea spune), poate avea efecte colaterale dintre cele mai toxice asupra sa, ca personaj pseudo-politic aflat si asa, de ceva vreme, intr-un soi de agonie existentiala, rezultat al surmenarii care l-a vlaguit pana aproape de epuizarea completa. Ramane de vazut daca va accepta (in cazul in care va mai avea de ales) sa joace pana la capat rolul „El Cid” sau va alege o alta varianta de intrare/iesire (d)in istorie. Alta decat prin politicianizare si martiraj.

Dar sa nu ne risipim prematur in cuvinte mari. Nu despre asta era vorba. Nici macar despre acele sinceritati nerostite in istoricul discurs politic, sugestiv intitulat „interventie cu români” nu era vorba, desi ar merita, asa de dragul maieuticii, sa facem unele speculatii in aceasta directie.  Atunci ce era? Ce era, ce era? Oameni in toata firea si nu ne dam seama ce era. Iata ce era. Traian Basescu este de vreo zece ani personajul central, principal, unicul ṭar media al ṭarisoarei noastre. El este Zeus. Faptul ca nu s-a tinut de politica si n-a umblat cu diplomatie (pana acum cel putin), nu poate explica integral aceasta postura suprarealista, de Godot sosit pe meleag. Implinirea a ce mai lipseste de la explicatie consta in faptul abilitatii sale innascute de a acumula capital politic prin empatie si sublim/are de la felurite categorii de indivizii, care s-au aratat gata sa-l venereze, sa-l idolatrizeze in postura de politician, gata sa-l crediteze cu puteri magice si sa-i ofere astfel putere. Macra, in stare pura. Nefiind vorba doar despre mofluji si ciumpalaci ci de categorii mai numeroase care puse cap la cap au compus ṭara (ce vorba mare) asa se explica domnia politica  a acestui politician foarte slab. Slab, slab dar caruia ii port insa o admiratie speciala in calitatea sa de d.Goe, rasfatat de toata lumea. As fi vrut sa pot da nume si/sau definitii acelor categorii specifice de fani ai presedintelui Basescu, doamnelor si domnilor, dar asta nu-i o sarcina prea simpla. Asa ca am preferat sa le schitez prin exemple, prin componenta. Poate vom reusi sa dam un nume si o definitie fiecarei categori. In fiecare categorie (cu exceptia Categoriei D.) listele sunt deschise. Fiecare dintre cei intamplatori prin zona poate propune membri noi in fiecare grup, din randul persoanelor publice sau anonimi cu renume virtual. La urma urmelor, fiecare se poate reagasi intr-o categorie anume a fanilor lui Basescu, toti oamenii presedintelui. Tu in ce categorie intri?

  • Categoria A.
  1. Mircea Badea
  2. Victor Ciutacu
  3. Valerian Stan
  4. Crin Antonescu
  5. Victor Ponta
  6. Robert Turcescu
  • Categoria B.
  1. Dorin Tudoran
  2. Vasile Gogea
  3. Liviu Antonesei
  4. Florin Iaru
  5. Tudor George
  6. Serban Foarta
  • Categoria C.
  1. Sorin Ovidiu Vantu
  2. Dan Voiculescu
  3. Ion Iliescu
  4. Adrian Nastase
  5. Dinu Patriciu
  • Categoria D.
  1. Alina Mungiu Pippidi
  • Categoria E. 😉
  1. Andrei Plesu
  2. Mircea Cartarescu
  3. Gabriel Liiceanu
  4. Horia Roman Patapievici
  5. Andrei Cornea
  6. Mircea Mihaies
  • Categoria F+.
  1. Vladimir Tismaneanu
  2. Sever Voinescu
  3. Cristian Preda
  • Categoria F-.
  1. Viorel Padina
  2. Sorin Iliesiu
  3. Sorin Cucerai
  4. Mihai Rogobete
  5. Mircea Geoana
  • Categoria G.
  1. Traian Ungureanu
  • Categoria H. Captivii PSD (ai lui Ion Iliescu)
  • Categoria ICaptivii OTV (80% din populatie)
  • Categoria J. Cei 18% dinte cetatenii cu drept de vot care mai au incredere in Traian Basescu
Si cu asta cred ca n-a mai ramas nimeni pe dinafara (nici macar in afara tarii), 22 de milioane-n cap, (coane Fanica, poate, unul, doi sa-i fi doborat vântul, dar oricum mult sub marja de eroare) cu totii fani 100%  ai uluitorului Traian Basescu si suporteri dedicati ai mitului omonim. Traian Basescu  fiind alaturi de I.L.Caragiale dintre aceia care pot primi oricand (dar numai postum) titlul de „contemporani cu care ne mândrim” va ramane in galeria personalitatilor istorice marcante. Este in mare masura meritul sau, dar nici meritul nostru al fanilor sai de toate orientarile politice si de toate anvergurile intelectual-artistice nu este unul de neglijat. Vivat.

***

Sugestii pentru denumirea si definirea cat mai sintetica a categoriilor si/sau adaugiri pentru completarea listelor deschise, se primesc de Luni pana Vineri, intre orele 9:00 – 17: 00 la sediul Arcei din strada Ararat (sau Arafat) din Clalifat. In pauza de pranz se servesc bauturi racoritoare si energizante.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 17 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: