Colosale

motto: „Forțe infinite apasă,
Pe o masă infinită,
Găuri negre stau de pază,
Când lumina e oprită.„

Găurile negre, căci despre ele va fi (iarăși) vorba, au darul de a ne fascina, luminându-ne nedumiririle cvasi-existențiale cu niște întunericimi scânteietoare… Fascinația acestor misterioase întrupări cosmice a reușit să-l men-țină în viață până si pe muribundul precoce Stephan Hawking, căruia, desi destinul implacabil îi hărăzise prematur o escapadă juvenilă în tărâmul materiei întunecate, i s-a năzărit lui altminteri, ținând cu tot dinadinsul să-si amâne deznodământul planificat, uitând pur si simplu să mai moară, doar ca să caște gura la găurile negre si să se zgâiască cu ochii minții în abisurile nemărginite ale acestora, că altceva nici n-a prea făcut în bizara sa viață (nu că ale noastre or fi mai breze). Nu cred că, de-acuma defunctul d. Hawking să se fi lămurit în privință găurilor negre (care au avut în subsidiar darul de a-l face nemuritor, pe sine sie redându-l), ci că doar s-a plictisit de infinitul insignifiant al singularităților respective, cu care a dat-o la pace, murind un pic (taman în ziua de naștere a unui precursor de vază). Prin urmare este destul de puțin probabil că ne-om lămuri noi mai cu succes (noi doi, tu si cu mine), în privința ipoteticelor găuri negre, calomniind în proze scurte (sper) tainele de dincolo de orizonturile evenimentelor, ceea ce însă nu-i un motiv destul de serios pentru a refuza continuarea șuetei pe tema asta, începute si neterminată încă. La urma urmei nu suntem aici pentru a strivi corola de minuni a lumii. Eu n-o strivesc, tu n-o strivești, iar altcineva nici n-ar avea cine. 🙂

Știind bine că este foarte puțin probabil să-ti mai amintești detaliile cuprinse în monologurile si dialogurile consumate anterior pe Arca lui Goe în privința găurilor negre, vom proceda precum autorii serioși, cărora le suntem umili emuli, prefăcându-ne așadar cu evlavie că n-am avea știință despre acest mic amănunt lipsit de importanță, reluând cu mult aplomb expozițiunea, exact din punctul în care s-a oprit precedenta prelegere. Tu acuma știi foarte bine că eu întotdeauna am apreciat la modul superlativ absolut abilitatea ta uluitoare de a accepta discuiți despre lucruri abia înțelese (pline de-înțelesuri), pe care le înțelegi vag sau deloc si de care nu-ti amintești mare lucru. Este o calitate rară de care voi profita fără scrupule, mulțumindu-ți anticipat pentru contribuție. Desigur că înjghebarea în mintea fiecăruia a unui model viabil si inteligibil de gaură neagră este un proces greoi si riscant câtă vreme nu înțelegem suficient de clar si de adecvat ce este si cum funcționează gravitația. Pe de altă parte înțelegerea enigmaticei gravitații la un nivel mulțumitor si consistent nu este posibilă fără a ști cum se manifestă aceasta în condiții realmente extreme precum cele din „interiorul” găurilor negre, ceea ce aduce sub aspect logic cu un cerc vicios… din care n-om putea ieși brusc, deodată, ci doar așa încet, încet, acceptând modele parțiale, incomplete, pe de o parte ale gravitației si pe de alta parte ale găurilor negre, care modele evoluează în tandem, construindu-se iterativ si corijându-se pas cu pas unul pe altul, până în punctul din care vom constata că au sens împreună. Dacă vrei si tu. Vrei?

După câte desigur îți amintești, am menționat anterior despre neajunsurile semantice / terminologice ale denumirii de „gaură neagră”, care este totalmente contraintuitivă si inadecvată, în raport cu entitatea desemnată, si asta nu doar prin conotațiile simbolice obscene, ci mai ales prin faptul că o gaură neagră nu este câtuși de puțin gaură… ci mai degrabă o sferă… un soi de sferă… dacă e să luăm în considerare frontiera fictivă constituită de așa numitul orizont al evenimentelor (zic, presupunând că ai idee ce-ar fi fiind si ce-ar trebui înțeles prin orizont al evenimentelor. Ai?). Putem considera (formal) că gaura neagră este ceea ce s-ar găsi în interiorul sferei constituită geometric de către orizontul evenimentelor, care are, pe dinafară, dinspre afară, un diametru oarecare, măsurabil, calculabil, în tot cazul finit… în timp ce pe interior diametrul respectiv este (n-o să crezi!) infinit… cvasi-infinit, mare, foarte mare, în tot cazul mult mai mare decât cel măsurat, observat si calculat pe dinafară. Cică în interiorul unei găuri negre oriîncotro ai lua-o tot spre centrul sferei te duci (toate direcțiile duc direct spre centrul sferei, pe un traseu de lungime infinită), desi este puțin probabil s-o poți apuca încotrova, întrucât odată ce-ai atins orizontul evenimentelor (punctul fără întoarcere), ai atins viteza luminii la care timpul îngheață, încetând să ți se mai scurgă, împiedecând astfel orice eveniment să ti se (mai) întâmple. Intr-un fel, a te mișca cu viteza finită a luminii echivalează simultan cu a te mișca cu o viteză infinită si a nu te mai mișca deloc (viteză zero). N-as insista în direcția asta întrucât nu acesta este scopul prezentei prelegeri. Cert este că denumirea de gaură neagra creează confuzii, dacă o luăm în considerare prea ad litteram.

Alte confuzii de care ne-am plâns se refereau la limitările dramatice si la trimiterile eronate observabile in reprezentările grafice care încercau să redea pe înțeles modele ale găurilor negre. Am adăugat astăzi si alte „fotografii”, diferite de cele utilizate anterior, care redau (cu totul) alte aspecte ale modelării găurilor negre. Te invit să dai click pe fiecare poză pentru a putea sesiza, la o scară potrivită, unele detalii interesante. Oricum, anticipând un pic, te invit să fii foarte prudent si să ții seama de un fapt major: o gaură neagră nu este un obiect / un eveniment static, care să poată fi înțeles din poze. Este exact ca si cum ai vrea sa înțelegi ce s-a întâmplat si cum s-a desfășurat finala de la Wimbledon, doar privind câteva poze bine făcute cu instantanee ale celor doi jucători.

Asta a fost doar introducerea. In cuprinsul (care va urma) al prozei scurte numită „Colosale” va fi vorba despre istoria, localizarea si clasificarea găurilor negre… inclusiv a celor primordiale. Tu ce știi despre asta?

Până atunci să punem un pic gravitația la lucru si materia să i se opună:

P.S. Cu riscul de a dezamăgi pe cineva, pe altcineva sau chiar pe toată lumea (apropo si de universalitatea Arcei lui Goe), as aminti că, după cum este menționat explicit în antet (imediat în permanență) aici este vorba Despre Nimic. Observatorii novici ar putea avea impresia că acuma, avansând noi în atenția publicului vorbirea despre Găuri Negre (ca si cum acestea ar fi fiind ceva), am viola practic declarația constituțională a Arcei lui Goe. Cunoscătorii (observatori experimentați) precum si cei binecuvântați cu intuiție feminină peste medie, știu că nu este nicio contradicție la mijloc, indiferent de ceea ce pare că s-ar întâmpla pe puntea virtuală a Arcei lui Goe sau la avizier. Aceștia mă știu (pe mine, sub-semnatul, aka d-l Goe), de om serios care nu se dezminte. Eu ce-am vorbit nu mai întorc, dar nici de vorbă nu mă țin. Deci rămâne cum am stabilit în antet. Acuma pentru a nu-i bulversa si mai tare pe potențialii observatori novici, care au si așa o existență îndoielnică, fiind firavi ontologic, as preciza explicit că de fapt nu există găuri negre. 😦 Acestea sunt o ficțiune fistichie scientologică-care merită din plin o atenție virtuală, încadrându-se cu brio la nimic. Dar desigur că această încadrare nu poate fi un motiv suficient de serios pentru a nu promova tentativa de reconciliere a profanului cu găurile negre si cu gravitați-entropia. Este si aceasta o formă la fel de bună ca oricare alta de exersare a reconcilierii fundamentale pe care o are de îndeplinit orice profan: cu nimicul… Să ne reconciliem cu nimicul (e musai frățiori si surioare) prin antrenament si reconcilieri amiabile cu felurite instanțieri polimorfice concrete ale nimicului, cum ar fi fiind mecanica cuantică, teoria relativității, gravități-entropia, etilismul, elitismul, sau, bunăoară (de ce nu), cu găurile negre. Repetiția este mama învățării… Reconcilierea cu Găurile Negre nu-i nici măcar repetiția generală… ci o repetiție oarecare cu decor. E-he-he… până la avan-premiera mai e… Propun anticipat-optativ ca avan-premiera să aibă loc la Sabadell si anume în piață (la locul si data deja arhicunoscute).

De (spre) ce si cum ar deveni cu inexistența de facto a găurilor negre si cu vorba asta despre uite gaura neagră nu-i gaura neagră, voi preciza într-un alt comentariu, în cazul în care voi constata ne/dumeriri în public. Dacă nu, nu. Dumnezeu cu mila, Iosif cu cămila. 🙂