(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Unu martie!

Posted by Dl.Goe pe martie 1, 2021

Americanii (şi chinezii) se străduiesc să ajungă pe Marte, iar noi pe Martie. Eee, uite că noi am ajuns. E iarăşi 1 Martie, cu mărţişoare pentru fete şi femei, de la băieti şi de la zmei (n-am găsit altă rimă la feţi frumoşi)… Conform unei tradiţii vechi de când arca, de unu Martie, ne luam şi noi libertatea de a oferi ghiocei şi mărţişoare vizitatoarelor noastre, fidele sau infidele, fără deosebire, împreună cu primăvăratice urari de dragoste şi senin. Să fiţi sănatoase, iubite, dorite şi împlinite (inclusiv cu mărţişoare):

P.S. Alţii au reuşit mai cu succes să-şi internaţionalizeze tradiţiile (culinare), sărbătorile şi băuturile, convingandu-i şi pe alţii să mănânce pizza si hamburger de Halloween, curcan de ziua Recunoştinţei, să bea champagne de sf. Valentin ori bere de sf.Patrick. Noi am păstrat în exclusivitate pentru noi (între noi) sarmalele, micii, ţuica, busuioaca de Bohotin, sânzienele, căluşul, esenta de rom, piftia, ciorba de burtă, leuşteanul, capra, sorcova şi altele pe care, na acuma, n-o sa le împarţim cu alţii. Dintre toate însă parcă Mărtisorul este cel mai specific şi mai ancorat în pre-istoria acestei zone de uni-vers şi totodată cel care ar merita cel mai mult să capete sens şi notorietate planetară. Asta însă nu depinde de Mărţişor, ci doar de români şi de România. Eee, când o fi Mărţişorul re/cunoscut, înteles, simtit şi iubit pretutindeni, e-hei, atunci România va fi (foarte) bine şi tot românul va prospera.

Deocamdată însă Mărţişorul este secretul nostru bine păstrat şi foarte greu de explicat altora.

Posted in Arcaluigoeologie | 14 Comments »

Nume inter-zise!

Posted by Arca lui Goe pe februarie 26, 2021

Un tânăr si mândru adolescent al tribului Cherokee l-a întrebat într-o zi pe Marele Vraci al tribului cine alege numele copiilor Aniyvwiya care se nasc în mărețul trib Cherokee, iar vraciul i-a răspuns că el însuși a fost desemnat de către Marele Spirt să dea fiecărui nou venit pe lume un nume. Si – a continuat tânărul si mândrul adolescent al tribului Cherokee – cum alegi tu aceste nume? Foarte simplu – i-a răspuns Marele Vraci – prima imagine care-mi apare atunci când aud țipatul copilului la venirea pe lume este întotdeauna trimisă de Marele Spirit și mă inspiră în alegerea numelui. Bunăoară dacă noul venit se naște în mijlocul unei zile de vară, în timp ce eu privesc cerul, atunci numele lui va fi „Soare Arzător”, dacă afară viscolește, se va numi „Viforul Iernii” sau la o adică „Racoarea Noptii”, dacă privirea mea zărește pe cer o pasare, atuci copilul se va chema „Vulturul Câmpiei”, sau „Bufnita cu ochiul sferic” sau „Zbor de Rândunea” – a zis calm Marele Vraci adăugând apoi: Dar de ce întrebi toate acestea Doi-Câini-care-se-fut?

Va urma:

Posted in Arcaluigoeologie | 38 Comments »

Arca lui Nole (update)

Posted by Arca lui Goe pe februarie 21, 2021

Update (de aici): Novak Djokovic a învins în finala Australia Open de anul acesta (2021) reusind astfel sa-si adjudece in palmaresul turneelor de grand slam trofeul cu numarul 18 si sa-si consolidesze, iarasi, (a n-a oara) pozitia de numar 1 mondial. Din cateva motive anume acest enunt nu poate fi considerat pe de-a-ntregul o stire. Mai intai pentru ca nu s-a întamplat nimic deosebit sau neasteptat. Temerea multora s-a adeverit. Iarasi acelasi perpetuu si enervant Djokovic. Veni, vidi, vici. Atat de previzibil si de plictisitor. Apoi pentru ca 18 turnee de mare slam nu e o premiera, nu e un record, nu e mare brânzå. E un numar oarecare. Altii au catigat mai multe, 20 de ex… Mai apoi, dar nu chiar in cele din urma, pentru ca „tânårul” Medvedev ar fi meritat si el (aproape sau cel putin la fel de mult, daca nu cumva chiar mai mult) sa castige acest trofeu, avand toate datele, incusiv varsta si caracterul potrivite cu un astfel de succes, pentru el si pentru generatia pe care o reprezinta. Intr-un fel ar fi meritat (pana la un punct) si dupa cum au evoluat ostilitatile pe intreaga durata a turneului si dupa frumustea si eleganta jocului prestat. Djokovic a avut si noroc în cateva momente cheie pe parcursul turneului, plus apelul la fel de fel de viclenii psihologice si derutari ale adversarului. Si totusi cum, ne-cum Djokovic a invins si a castigat (a noua oara la Melbourne, si garda nationala s-a desfiintat), ramanand firesc si natural în pozitia de lider suprem (c-asa-i în tenis). S-a clåtinat pe traseu dar nu a cazut. Nu este deloc limpede ce anume a învins Novak Djokovic, si nici care este semnificatia acestei victorii anticipata de multi, nedorita de si mai multi. O victorie care lasa loc liber pentru discutii filozofice despre sensul traiectoriei lui Novak pânå aici si de aici încolo. De e sens intr-asta. Tenisul este Arca lui Nole, ambarcatiunea cu care Djokovic infrunta Potopul, zi de zi. Potopul universal. Restul e…

Posted in Arcaluigoeologie | 38 Comments »

Di

Posted by Arca lui Goe pe februarie 5, 2021

Intr-o manieră similară cu prefixul „bi”, prefixul „di” denotă dualitate, ca de exemplu bi-oxid de carbon sau di-oxid de carbon, ori bifurcație și dialog ori dilemă. In mod normal un articol de blog este unitar si monolitic pe o singura tema. Dată. Vizitatorul este si el unic, așa ca lucrurile sunt de obicei clare, existând în mod ideal si teoretic o unitate armonioasă in peisaj. In practică însă de obicei unitatea este știrbită, căci trăim într-o lume imperfectă, ajungându-se în mod firesc la situații sub-unitare, adică la articole cu un conținut valoric destul de variabil intre 0 si 1, de obicei mai aproape de 0 decât de 1. Pe Arca lui Goe mai di-hai decât la alții întrucât, după cate poate se mai știe in ecosistem, b-arca este b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fără de blog. Despre NIMIC, lucrurile presupunându-se a fi întregite prin contribuția plenara a prea-cinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe, din postura acestuia de chibiț-comentator. In ultima vreme s-a constatat însă că unicitatea si „unitarismul” (in sens biblic), al prea-cinstitului s-a di-minuat si acela dramatic, prin di-spersie si di-luare (s-a (di)luat cu altele si-a uitat), așa încât Nimicul a început să se vădească din ce in ce mai pregnant pe Arca lui Goe (ca si pe multe alte arce, ceea ce însă nu ne privește). Prin urmare ne-am gândit (precum Baltazar) la o soluție de compromis, o soluție dublă, o disoluție de toata frumusețea, prezentând in premieră la blog, două articole deodată, prin care să-l punem în di-lemă pe prea-cinstitul cititor citit si unic (sau cât o mai fi rămas din el). Așadar doamnelor, domnișoarelor si domnilor, astăzi avem in meniu divagație, disoluție, dihonie si dihotomie, in care admirabilul public are la dispoziție, nu o singura variantă ca-n alte părți, ci patru variante in calitate de cititor si tot atâtea in calitate de comentator, total 8. Numai si numai pe Arca lui Goe:  

Hygge – Varianta 1Hygge – Varianta 2
Unii dintre oamenii de succes, deveniti foarte bogati, au ajuns la satruratie si au decis sa se se retraga in culmea gloriei, dedicandu-si pe mai departe resursele (fizice, financiare, intelectuale si de timp) altor hobby-uri decat cele care le adusesera succesul, celebriatea si bogatia. Bill Gates a renuntat la software si la conducerea giganticului Microsoft, preferand sa se dedice cauzelor umanitare (vaccinuri, veceuri ecologice sofisticate si eficiente, si altele de acest gen). Ba chiar a reusit sa-l coopteze si pe Warren Buffett in business-ul actelor de caritate. Elon Musk s-a apucat de construit rachete si de facut planuri pentru colonizarea planetei Marte. Regele Arbiei Saudite a inceput construrea unui megalopolis (Neom) auto-sustenabil in desert. Steve Jobs nu. Nu si-a schimbat hobby-ul, iar explicatiile (pentru ca sigur sunt mai mult de una) in aceasta privinta nu fac obiectul temei noastre de azi, si nici de la Mark Zuckerberg nu avem mari sperante că după ce se va retrage din hobby-ul care l-a con-sacrat va mai face vreo mare brânză. Tema propusa azi, aici are in atentie o singura persoana si (ca scop) o singura intrebare: Oare ce va face Jeff Bezos, de acum înainte, dupa ce a decis sa renunte la conducerea gigantului Amazon. Ei, bine aceasta este intrebarea. Intrebarea zilei. Dar numai si numai pentru chibiti, invitati sa-si dea cu parerea despre ce cred ei ca va face amicul Jeff Bezos sau ce cred d-lor că ar trebui sa facă Omul din vârful muntelui său de bani. Sugestiile pot fi propuse mai jos in condica cu comentarii.   Tarile nordice, mai mult sau mai putin scandinave, focare de fericire individuala si colectiva, precum si surse de inspiratie pentru miscari socio-antropologice revolutionare (precum hygge) sunt totusi mult prea avansate in materie de relationare sociala, incat unele dintre simptomele asociate, denota o stare patologica grava. Spre exemplificare un caz (departe de a fi unic): Nesfârşitul coşmar al doctoriţei căreia statul finlandez i-a luat copiii.

Un binevoitor i-a recomandat Cameliei Smicală să se repatrize de îndată ce-si recuperează copiii. Usor de zis. Si unde sa vină? Aici?

Cum s-a răzbunat o angajată dintr-o clinică medicală, concediată după ce a refuzat să lucreze pe salariul minim.

Intrebarea zilei este: Ar trebui sa se repatrieze Camelia Smicală sau nu? Sugestiile pot fi propuse mai jos in condica cu comentarii.


UPDATE: Se pare ca in zilele noastre nu mai exista buni samariteni ori persoane altruiste care sa ofere benevol si/sau fara sa se astepte la recompense, un ajutor, un sfat, o vorba buna cuiva aflat la nevoie, la ananghie sau in dilema. Asa se face ca aproape nimeni dintre nimenii de pe Arca lui Goe nu s-a solidarizat cu Jeff si/sau Camelia, iar acestia au ramas in solitudine, fara consiliere, nimeni ne macar maltratandu-i cu o vorba buna. Singura care a schitat un gest (cu destula sfiala) a fost domana Stely (tot doamna Stely), care a sugerat cate ceva intru iesirea din dilema existentiala a celor doi insi ajunsi fara voia si fara stirea lor pe Arca lui Goe (a se revedea propunerile d-nei Stely), in timp ce noi, dl.Goe (pe care l-am laudat fotosintezei degeaba) n-am oferit nicio solutie celor doua probleme. Ne-am luat cu una, cu alta, si le-am uitat, daca om fi avut vreodata vreo astfel de solutie. Intrucat nu se mai uita nimeni la acest topic profitam de ocazie si improvizam spontan si gratuit doua solutii, cate una fiecareia dintre cele doua probleme:
Solutie pentru Bezos: D-lui Jeff Bezos i-am recomanda sa renunte la ideea de a deveni primul trilonar al planetei prin investirea banilor in companii cu profil economic de mare viitor (precum cele care promoveaza sursele de energie alternativa) si sa se ocupe de o idee mult mai revolutionara, care-l va face realmente de neuitat in galeria cu personalitatilor remarcabile ale umanitatii. Si anume ar putea sa se ocupe cu resursle sale de sponzorizarea unor prgrame de inteligenta artificiala care sa creeze limba Terestra, o limba umana, noua, simpla, eleganta, coeerenta, eficienta, fonetica, nealterata de reziduuri istorice si imperfectiuni, un Esperanto modern, precum si de programele de implementare ale acesteia la scara planetara. Rezultatele economice, financiare, sociale si umane ale implementarii limbii terestre ar fi realmente incalculabile.

Sau ar putea sa organizeze al-V-lea grand slam de tenis in Brazilia , la Rio in aprilie.
Solutie pentru Smicală: Mi se pare cat se poate de evident ca ramanerea familiei Smicala in Finlanda nu este o idee buna. La fel de evident mi se pare insa ca si incercarea de re-adaptare a Cameliei in spatiul mioritic precum si transplantul celor doi adolescenti in zona balcanica ar fi o catastrofa inca si mai mare. Cred ca solutia perfecta nu exista dar, varianta optimala mi s-ar parea emigrarea in Canada. O tara nordica suficient de asemanatoare si suficient de deosebita de Finlanda, ticsita cu emigranti, ar putea da o sansa de confort sufletesc si mental dar si de evolutie pozitiva celor trei indivizi ai acestei familii.

Posted in Arcaluigoeologie | 107 Comments »

Hygge vs? Neom

Posted by Arca lui Goe pe februarie 1, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 23 Comments »

Nu zaieţ pagadi

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 29, 2021

Când era mai tânăr lupul era fioros, spaima pădurii, nu alta. Acum însă, de când s-a pensionat, parca nu mai e ce-a fost. Sta singur intr-un apartament dintr-un cartier marginal, si nu prea mai înspăimânta pe nimeni. Ba dimpotrivă. Pana si iepurii puberi îl sfidează când au ocazia sa-l întâlnească, nu prea des pentru lupul ca iese rar. Când n-au ocazia si-o inventează, in special un iepure anume, teribilist nevoie mare care vrea sa le impresioneze pe gagici. La început trecea pe palier si-i suna lupului la ușa apoi fugea. Lupul venea repede sa deschidă (mă rog cat putea de repede, după ce-si găsea papucii), sperând sa fie vreo vulpița venita in vizita sau măcar vreun amic de pahar si se mira foarte tare când nu vedea pe nimeni la ușă. Începuse să creadă ca are “vedenii” auditive, si ca i se pare doar ca sună soneria. Curând însă iepurelui aceasta forma de distracție nu-i mai aducea destula adrenalină, așa că a ales alta variantă. In loc sa fuga, după ce suna la ușă, nu mai fugea ci aștepta frumos până când lupul ajungea agale la ușă, iar când acesta deschidea ușa, iepurele, zbang, in dădea lupului un pumn in gură si numai apoi o zbughea, de ziceai ca nici n-a fost acolo. Lupul se dezmeticea cu greu si nu prea înțelegea ce mama dracului se întâmplă. Intra buimac in casă, închidea ușa si uita pe loc de întâmplare. Ca era si uituc.  A doua zi, iar suna cineva la ușă, iar sarea in papuci si se ducea la ușă plin de speranțe, iar ii trăgea iepurele un pumn  in gură,  iar rămânea consternat, iar uita si tot așa. Totuși intr-o zi, când a auzit soneria, si-a amintit de iepure așa ca de cum a deschis ușa l-a si înfășat pe iepure de gat, trăgându-l in holul apartamentului său. Ei acum sa te văd d-le iepure, i-a zis lupul, pentru că o să te sfâșii si o să te mănânc. Vai d-le Lulu (că așa-i ziceau prin cartier, Lulu), i-a zis iepurele fâstâcit, vă rog din suflet să mă iertați, ca nu mai fac. Nicio iertare mizerabile, nicio iertare, i-a șuierat lupul. Bine d-le Lulu, i-a zis iepurele resemnat, dar măcar vă rog să-mi îndepliniți o ultima dorință. Așa, si care e acea dorință, l-a întrebat lupul. As vrea sa mă lăsați sa fac pentru ultima data in viată un balet, ca eu sunt si balerin. Înduioșat lupul, eliberându-l din strânsoare, i-a zis: In fine, fie, hai fă un balet. Iepurele a făcut o piruetă, apoi zbang, i-a dat lupului un pumn in gură si a fugit pe ușă afară si pe scări in jos. Lupul a rămas descumpănit pentru câteva secunde bune apoi a murmurat ca pentru sine:

Bă ce balet tâmpit!  

Ah, uitasem sa spun ca si fabula asta tot in travaiul 16 am auzit-o, de la un crocodil. I-o spunea unei pupeze din Tei.

Update: Si puţină binişte:

Nu Pogodi 16 ну, погоди – YouTube

Posted in Arcaluigoeologie | 30 Comments »

Un mic spirit de anticipare

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 25, 2021

Cică într-o zi cu noroc, un iepuraș (nu de ciocolată) găsise prin stufăriș, într-un tufiș, un cuib de rață  în care erau vreo zece ouă proaspete (nu de ciocolată, căci aceasta nu este o poveste de Paști). Bucurie mare pe capul iepurașului căci demult poftea și d-lui la o omletă. Cu spanac și ciuperci. Spanac și ciuperci avea, ba chiar și lăptuci avea, căci era harnic. Ce n-avea d-lui era o tigaie mare în care să-si facă omleta la care jinduia, ceea ce l-a deprimat nițel, dar nu pentru multă vreme întrucât si-a amintit așa deodată că avea ursul o tigaie mare și solidă în care se putea face foarte bine o omletă din zece ouă. S-a gândit așadar ca în drum spre casa sa de la imaș, să treacă pe la blogul ursului și să-i ceară tigaia cu împrumut. A pornit-o voios către sălașul ursului, mulțumit de o așa idee salvatoare și de iuțeala cu care i-a venit în minte. În timp ce mergea prin pădure a început să gândească cu mintea lui de iepuraș: „Bine, bine îi ceri tu ursului să-ti împrumute tigaia, dar dacă n-o să vrea să ti-o dea, ce-o să faci?” „Dacă o să te întrebe pentru ce-ti trebuie, ce-o să-i spui?” „Păi o să-i spun că am găsit 10 oua de rață și vreau să-mi fac o omletă.” „10 ouă de rata!!!” , o sa zică ursul. „Si nu-mi dai și mie câteva?” „Bine măi, o să-i zic, îți dau și ție două.” „Două? Doar două?” – o să zică ursul. „Păi nu vezi mai prichindelule cât ești tu de mic și cât sunt eu de mare? Cum să mănânci tu opt și eu doar două, ia dă-mi tu mie nouă și păstrează-ti ție numai unul, că-ti ajunge la cât de pricăjit ești, și nici n-ai nevoie de tigaie pentru un singur ou. Îl poți fierbe în ibric. Ai ibric?” „N-am.” „Atunci dă-mi-l și pe ăla tot mie”, o sa zică ursul. Și tot vorbindu-și așa singur în gând, iepurașul a ajuns la bârlog. A bătut la ușă și când a ieșit ursul, iepurașul i-a zis-o de la obraz:

Băi ursule, ia mai du-te băi în pizda mă-ti cu tigaia ta cu tot.

(poveste auzită de la o vulpiță în tramvaiul 16)

(va urma?)

Posted in Arcaluigoeologie | 60 Comments »

Trump versus Covid

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 16, 2021

Momentan este greu de precizat care dintre cei doi adversari mentionati în titlu va lasa urme mai adânci si mai persistente în istorie (istoria post-modernă si meta-contemporană)… Dar probabil că doar unul dintre ei ar merita o atentie virtuală ceva mai consistentă pe Arca lui Goe, ca pretext pentru o (primă) proză scurtă pe anul, e-he-hei… 2021. Sunteti invitati la vot. Mă rog, rezultatele electorale vor putea fi ajustate, cosmetizate, distorsionate, furate, falsificate sau masluite, pe ici pe colea, si anume prin punctele esentiale, în favoarea favoritului nostru, dar asta nu va putea conta deloc în procesul democratic, întrucât poporul are întotdeauna dreptate. Hai la vot, la vot… Dar tineti minte că cine nu votează cu noi votează împotriva noastră, sau cam asa ceva.

As prefera să aud si/sau să spun câte ceva mai degrabă despre:
Covid / Pandemie / Vaccin 16 votes 51.61%
Trump / Presedintie / Scrutin 10 votes 32.26%
Nu stiu / Nu mă interesează / Nimic 5 votes 16.13%
31 total votes

Update 1. Se pare ca votarea merge foarte, foarte prost, in sensul ca mai mult sta pe loc. Electoratul nu prea pare dispus sa iasa din caså ca så voteze pe un ger ca acesta. Intrucat mai sunt foarte putine h-ore pânå la închiderea si deschiderea urnelor, se contureaza ca variantå certå, alternativa cå scrutinul si referendumul adiacent nu vor fi validate, din lipsa de cvorum, absenteism si abstinentå, ceea ce, intr-un fel, ar fi si normal, ca Trump si Covid sa moarå împreuna in aceeasi moarå a istoriei (inclusiv pe falia virtual arcagoeologicå a firii). Duca-se!

Update 2. Normal ar fi fost (dar ce mai inseamna normalitatea in zilele noastre?) ca in cadrul acestei prime tentative de prozå scurtå pe 2021, sa fi propus un rezumat al celor 14 zile de izolare în carantina rezolutiilor si un centralizator al celor 14 rezolutii aferente, ceea ce ar fi usurat in viitor, pe parcursul anului, procesul de bifare a fiecarei rezolutii, odata dusa la indeplinire. Deh, ne-am luat cu altele (goe-politica-si-poezia) si a ramas centralizatorul nefacut. Speram totusi ca cele 14 zile de rezolutii si izolare sa constituie un strat de separare suficient de consistent intre anul acesta si anul trecut, asa dupa cum s-a si intentionat. Cå cine sa mai defileze in urma, peste sectiunea celor 14 rezolutii muzicale? Putin probabil sa se mai gaseasca amatori, iar profesionisti…

Update 3. Trump a supravietuit Covidului. Covidul ii supravietuieste Trumpului. Dar… Desi nu se poate demonstra cu martori si/sau cu acte cå este într-adevar asa, cred totusi cå este destul de evident cå Trump a pierdut alegerile din cauza Covidului, si cå dacå pandemie nu era, Casa Albå tot Donald avea… Adicå cå or fi si „virusii” astia buni la ceva. Nu?

Update 4. Despre Trump n-am apucat sa zicem cine stie ce, dar (nici n-) o sa ni se dea ocazia sa (mai) zicem ceva despre d-lui, in schimb despre virus, pandemie, vaccin, de bine, de rau, mai ziseram cate ceva prin inter-text, si deci putem inchide subiectul. Macar pana la noi (dez)ordine. In fine, vivat.

Posted in Arcaluigoeologie | 75 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (XIV)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 15, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 18 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (XIII)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 14, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 20 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (XII)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 13, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 28 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (XI)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 12, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 10 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (X)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 11, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 8 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (IX)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 10, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 13 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (VIII)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 9, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 34 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (VII)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 8, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 8 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (VI)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 7, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 27 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (V)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 6, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 19 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (IV)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 5, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 17 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (III)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 4, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 4 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (II)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 3, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 6 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (I)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 2, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 8 Comments »

…De viitor

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 1, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 5 Comments »

De trecut…

Posted by Dl.Goe pe decembrie 31, 2020

De trecut numai de bine… urmează o petrecere… avem (si) niste lucruri de trecut în anul viitor, ca să n-o luăm de la zero. Trebuie să avem Mare Grijă cum separăm lucrurile din trecut pe care le avem de trecut în viitor, de cele pe care le avem de lăsat acolo, pe care să le petrecem (până la poartă) în trecut, (până) în memorie si (până) în uitare… Ocazie cu care va urez discernământ. Si… petrecere frumoasa desigur. Sfârsitul anului este perioadea cea mai potriviă în care (să) putem sesiza (cu amuzament) că unele lucruri vor rămâne neterminate, iar altele neîncepute. Să bem si să sărbatorim cu aceasta ocazie (pe chestia asta). Noroc! La multi ani! Cu sanatate, bucurie si prosperitate… Cu amintiri si planuri pe masură. Să ne vedem cu bine in 2021… Să continuăm să reîncepem si să redescoperim. Lumea si pe noi însine. La multi ani lume… Soro lume. Cu drag si dor al dumitale /Apolo-Dor (87574) X309{uRT82]/ZZ[000-AaA87/ si si al d-voastra, desigur! prea-cinstite cititor. 🙂 La multi ani!

si un exemplu de trecut la anul (si la multi ani):

Arta e un fel de matematică – Dilema veche : O casă de licitații a scos la vînzare o pictură realizată nu de un artist, ci de un computer. Pictura înfățișează portretul unui bărbat îmbrăcat în costum negru. La prima vedere, ar putea să dateze din secolul al XVIII-lea sau al XIX-lea. La o privire mai atentă putem constata că tușele „pictorului” sînt aproape invizibile, că trăsăturile personajului portretizat sînt neclare, că uneori conturul e nesigur, în fine, că suprafețe mari ale pînzei au rămas nepictate. În loc de semnătura unui artist, în colțul din dreapta jos apare un înscris care seamănă cu o formulă matematică: „min G max D Ex[log(D(x))]+Ez[log(1-D(G(z)))]“. Portretul lui Edmond de Belamy – acesta e titlul lucrării – este creația unui algoritm matematic. E o formulă inventată de un grup de artiști parizieni, Obvious, care și-a propus să democratizeze arta prin inteligența artificială.

Artiștii au încărcat în sistemul informatic 15.000 de portrete clasice. Pornind de la aceste imagini, algoritmul a generat automat Portretul lui Edmond de Belamy. Casa de licitații Christie’s din New York s-a așteptat să-l vîndă cu o sumă cuprinsă între 7000 și 10.000 de euro. Prețul final a întrecut cu mult așteptările: lucrarea a fost vîndută cu aproape 400.000 de euro.

Nu mai rămîne decît ca în această lume în care creația e de fapt rezultatul unui algoritm la licitații să se înscrie doar (ro)boți amatori de artă care să achiziționeze lucrările după formule matematice. Și care să plătească, evident, la prețuri aleatorii, eventual în monede fictive, existente doar în lumea virtuală.

Dacă așa arată piața contemporană de artă, sînt curios cum va arăta Luvrul viitorului.”

Posted in Arcaluigoeologie | 18 Comments »

Anima ție

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 28, 2020

Coborâm La Prima film romanesc 2018 – YouTube

O poveste din tramvailul 16 – Doar un film de dupa Craciun
Impresiile, masa si dansul inainte de revelion…

Posted in Arcaluigoeologie, Maruntisuri fundamentale, Tramvaiul 16 | 8 Comments »

Crăciun fericit ţie

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 24, 2020

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este picture1.pngUnii se duc cu colindul. Altii cu steaua. Unii merg cu vicleiul sau cu capra, altii cu plugusorul sau cu sorcova. Unii primesc colindele, stelele, vicleiurile, caprele, plugusoarele si sorcovele, fiecare primindu-se, de fapt, pe sine insusi, in casa si in suflet, fiindca leru-i ler, adica o notiune care se defineste prin ea insasi. Sarbatoarea Craciunului se auto-contine si-si ajunge sie insasi. In seara asta Steaua sus råsare ca o taina mare… Ca-i seara ajunului si-n casa romanului… 🙂


Colindatorilor anonimi de peste an le uram asta-seara, personal, Craciun Fericit cu sanatate si belsug.
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este c27658582493046961f310afd0919a30Mersul cu colindul – Adriana – Crăciun fericit îmbujoratului om de zapadă si persoanei care-l animă.
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 9ab89f8555d454260c4ffdd62819afb8Vrem vacanta de Craciun – Stely – Crăciun fericit d-nei Stely, familiei si celor dragi. Succes la cozonaci, la sarmale si la toate celelalte…
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este aReflexii ale fotosintezei in alb – Sarbatori fericite, reflexii pe masura si zurgalai placuti in auz.
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este aDragă Moș Crăciun… Se mai întâmplă – Craciun fericit Issabela, pace si sanatate, tie si alor tai. Si ca bonus inspiratie literara cat cuprinde
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este aMos Gerila versus Moș Crăciun… – Să trăiască si să înflorească si Herr Neamtu Tiganu că-i seara ajunului si-n casa românului, pace tie Mihai, sănatate, gimnastică, umor si poftă de viata…
Iosif Apostolorum… – Craciun fericit cu sanatate, in pace si traditie, asezonat cu lumina divina si îmbalsamat cu Arome Autentice Apoteotice si Epopeice, dupa pofta inimii.
I fuckin love life – Iamulia = Craciun fericit
Sclavii Adorei – Adore, Craciun fericit, emotii adolescentine si intuitii feminine pe masura aspiratiilor literare
Oare cum ar fi Crăciunul fără iubire? N-ar fi nimic. – Vali Serban, iti doresc un Craciun fericit, care sa insemne ceva… 🙂
Condei – Caci multe se pot aduce din condei… Craciun fericit, pace, lumina, inspiratie 🙂
Numai filme… – Pe planeta noastra multe filme sunt.. Craciun fericit, si vizionare placuta draga Ana Ayana 🙂
Si cu Nostrastella … 12 – Craciun fericit indiferent unde te-ai afla 🙂

Posted in Arcaluigoeologie | 18 Comments »

Ce (să) (ne) (mai) (pre)facem (noi) (?) (II)

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 12, 2020

Cu arogantă, superficialitate si inconstientă (specifice), îmi imaginez că despre mine însumi as cam sti ce (să) (mă) (mai) (pre)fac, taman la apropont, adică acum, aici, azi, în universul interior si infinit al clipei, dar si asa mai în general, si atemporal, în viata si-n univers. Mă cunosc ca pe mine însumi. Mă rog, în mod cronic am impresia că stiu esentialul, si că n-as avea de ce sa insist introspectiv si literar în directia asta, întrucât n-as mai putea gasi nimic nou, relevant si surprinzator, care sa merite efortul unei compuneri în proza scurtă, capabilă să mă miste pe mine însumi în postura de cititor (singurul de altfel pe care pot conta serios pe Arca lui Goe). Mi-am devenit mie însumi totalmente neinteresant, performantă la care (pot marturisi că) am ajuns fără efort si fără (vreo) intentie anume, ci doar asa, din talent si ne bagare de seamă, dar (si trebuie sa recunosc) că si ajutat, bine si dezinteresat sprijinit socialmente de către altii, familie, prieteni, colegi, societate, umanitate, virtualitate, adică de către semeni (ceilalti)… cu care împart, în egală măsură drepturile de autor asupra procesului banalizării mele (irefutabile). Intrucât nu sunt vreun introvertit (ceva) având si darul/harul expresivitatii în exprimare (verbală si nu numai), acest fapt al banalizării mele nu a rămas un sectret, fiind un fapt cunoscut fără dubii si acceptat (tacit?) si de către ceilalti care au (cât de cât) stire despre umila mea (in)existentă. Te rog însă să nu-ti imaginezi că m-as lăuda cu asta sau că dimpotrivă m-as lamenta vizavi de aceasta performantă (medie si mediocră). Nici vorbă. Este, în con-text, o simplă introducere justificativa (intriga) a episodului al doilea al retoricei si potential epopeicei intrebari cvasi-shakespeariene intitulată „Ce (să) (ne) (mai) (pre)facem (noi) (?)„, prin care încerc să sugerez (subtil 🙂 ) că, de fapt, la tine mă refer, dragul meu cititor citit si unic si al Arcei lui Goe, aflat accidental si întâmplător în pe-trecere de pietoni pe aceasta punte a Arcei lui Goe sau a oricarei alte arce, si te am în vedere chiar dacă am (doar) slabe sperante că as putea accede vreodată la niste date minmale si suficiente care sa ofere un răspuns, în proza scurtă, sumedeniei de întrebări continute în titlu. Desigur că această pseudo-concluzie ar avea darul să confere „mândrului” topic, atributul auto-anulării, vădind implicit inutilitatea întreprinderii acestor intrebari, din categoria celor la care dl.Goe nu primi răspuns, adica simple vorbe-n vânt, goale de continut, sau mai pe scurt, nimic. Nimic despre nimic. Nadejdea răman-n „slable sperante”, mai sus mentionate. Dacă totusi as găsi mijloacele prin care să te stimulez, să te conving sau să te constrâng să te exteriorizezi si să te etalezi ca răspuns la întrebările din între | bare | ? Ca simplu anonim. Să te provoc? Să te intervievez? Să te interoghez? Sau mai bine să te spionez? Cu camere (de luat vederi), microfoane, senzori, cipuri, implantate pretutindeni în preajma ta, în casa ta, în masina ta, în mintea ta, în trupul si în sufletul tău, asa discret si inobservabil. Cum ar fi? Si ce spectacol s-ar descoperi? Să ne imaginăm asadar. O zi din viata ta. Cine indrazneste? Cine pofteste? Are ocazia unica să depoziteze în jurnalul de bord al Arcei, o zi din viata sa. Pentru totdeauna. O mica nemurire, atat la îndemana. Gratis. O zi din viata cititorului X.

(va urma, sper)

Update: Presupun ca pentru cei congenital timizi dar totusi cât de cât tentati sa cedeze ispitei de a da un raspuns (oarecare) intrebarilor adresate in titlu, le-ar putea fi de folos (intru stimulare) revederea unei propuneri mai vechi:https://arcaluigoe.wordpress.com/2011/09/26/arena-progresul/

Posted in Arcaluigoeologie | 47 Comments »

între |bare|

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 1, 2020

Ce s-a intamplat in Romania in ultimii 10 ani?

Tu ce ai raspunde? Te-ai pricepe? Este o intrebare adresata la un interviu pentru un job la o companie multinationala, prin care probabil ca angajatorul incearca sa testeze cat de ancorat este candidatul in realitate, cat de constient este pe ce lume traieste, care-i sunt prioritatile si cat este in stare sa separe esentialul durabil de detalii nesemnificative si trecatoare. Chiar asa deci? Tu ce crezi ca s-a intamplat in Romania in ultimii 10 ani? Daca ar trebui sa-i faci un rezumat unui ins care tocmai s-a trezit dupa 10 ani de stat in coma, taman azi, de 1 Decembrie, ce i-ai spune? Cum l-ai pune la curent cu starea natiunii?

Fara a incerca sa te influentez, eu de pilda, pentru inceput i-as spun ca intre timp Simona Halep a castigat doua turnee de mare slem si devenit numarul 1 mondial. Tu? Lista ramane (foarte) deschisa. Adica sincera. La urma urmei ce Dumnezeu s-a intamplat in Romania in ultimii zece ani, incat sa merite sa fie consemnat (in istorie sau macar in jurnalul de bord al Arcei lui Goe)? Compatriotilor contributori un multi ani traiasca, la muti ani, din partea redactiei. Asteptam (si) provincia.

Photo by Radu Andrei Razvan on Pexels.com

Posted in Arcaluigoeologie | 74 Comments »

Ce (să) (ne) (mai) (pre)facem (?)

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 26, 2020

Open topic


Photo by Jarod Lovekamp on Pexels.com

Articol aflat in faza de concepere si redactare… dupa o idee originala in curs de re-nastere. Pentru moment pro-pun un motto: „Va spun: „Nimeni nu este original.” – si v-o spun desi stiu ca sunt lipsit de originalitate in aceasta privinta„.

P.S. Orice idee, sugestie sau contributie originala oferita in vederea crearii de continut in acest open topic va fi realmente apreciata, intr-o maniera eventual originala. A se revedea Căutarea tonului – Nichita Stănescu.

Update (ti-mid)… Trece zi dupa zi si nimic. A trecut luna si articolul råmâne in faza de concepere si redactare… dupa o idee originala in curs de re-nastere. Probabil ca (dupa atat timp) nimeni nu se mai asteapta la vreo continuare. Nici macar eu. Devine incet, incet, din ce in ce mai indoielnic c-ar fi fost preconizata efectiv vreo atare continuare a mirarii despre „Ce (să) (ne) (mai) (pre)facem (?)”. Poate ca de fapt asta e(ra) tot, un prilej de a comenta si de a face bascalie pe seama lipsei de originalitate a altora, care se mai si incapataneaza sa produca continut (pardon de cacofonie). Ceea ce , dupa cate se poate vedea in subsol, se si intampla cate un pic si din cand in cand. Totusi, din cate imi amintesc o idee de continut originara a existat din capul locului, doar ca nu reuseste deloc, deloc sa-si gaseasca contextul aici, acum… Ceea ce ma intriga si nedumereste este faptul ca exista un numar oarecare de vizitatori obscuri, muti, anonimi, invizibili, neidentificati si necunoscuti (materie intunecata) care vin aici zilnic, pårând a verifica ceva, nu se stie ce. Intamplarea ma pune pe ganduri si ma face sa ma intreb (retoric) daca ar trebui sa ma rusinez pentru ca-i pun pe drumuri degeaba. Daca or sa mai tot vina, probabil ca va trebui sa pun ceva pe masa, indiferent cat de lipsite de originalitate si unicitate ar vor fi fiind retetele culinare ale bucatelor oferite. Iar daca nu, nu. Sau da. La urma urmei poate fi ispititor sa stai de vorba cu mutii. Tineti aproape ca se filmeaza.

Alt update (vi-guros). Se pare ca asteptarea mi-a fost cumva ras-platitå. Am primit (in spam) un plic inchis , cu mentiunea, „Scrisoare deschisa pentru dl.Goe”. Am ars de nerabdare s-o citesc si am citit-o, fara sa ma dumiresc spontan si/sau deplin in legatura cu vreo originalitate sau unicitate a continutului livrat in proza si intitulal: „Calatorie initiatica. File de jurnal”. Dupa ce ma dumiresc oi incepe sa postez fragmente, spre atentia prea-cinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe. Deocamdata ex-trag la suprafata un fragment minuscul:

„In acea dimineata am intrat ca de obicei in baie si m-am uitat ritualic in oglinda. Nimic demn de semnalat. Eram tot eu. Eram eu. Imaginea nu era extrem de clara, presupun ca din cauza aburului e pe oglinda, dar totusi suficient incat sa ma pot recunoaste. Cat de cat. Totusi, in ciuda blazarii si lipsei mele de interes si curiozitate de care ma lasasem cuprins in ultima vreme, ca masura terapeutica, in acea dimineata, am simtit o mica emotie, o mica neliniste, si dorinta de a ma vedea un pic mai clar. Am sters aburul de pe oglinda, dar imaginea nu s-a limpezit. Mi-am mijit ochii. Tot nimic. Mi-am scos ochelarii din buzunarul pijamalei, mi i-am asezat pe nas si am privit in oglinda. Omul din fata mea facuse la fel. L-am privit mai cu atentie si brusc mi-am dat seama ca ma intrecusem cu gluma neglijand zi dupa zi sa-mi iau portia de elixir. Am intins reflex mana dupa sticla de elixir din dulapior, decis sa indur gustul amar al acestuia, si sa-mi iau portia pentru o saptamana intreaga, ba chiar ma decisesem spontan sa repet zilnic operatiunea, pentru o luna, doua, astfel incat sa reusesc sa ma restaurez cat mai curand, inainte de intalnirea cu colegii, pentru aniversarea unui numar de ani (parca zece?) de la terminarea liceului. Nu mica mi-a fost surpriza cand am constatat ca sticla de elixir era goala. Am inteles deodata de ce copiii-mi erau iarasi in scoala primara (fusesera la gimnaziu), si de ce nevasta-mea era iarasi adolescenta. Eh. Am sorbit cu nesat ultima picatura de elixir de pe fundul sticlei, dulce ca mierea, inviorandu-ma instantaneu, apoi m-am spalat pe dinti, planuind sa-mi sun spiterul si sa comand o sticla noua de elixir. Apoi ziua m-a absorbit. Spre seara…

Posted in Arcaluigoeologie | 82 Comments »

Nemuritorii

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 23, 2020

In imprejurari demne ele insele de vreo poveste in proza scurta, am revazut recent, dupa foarte multa vreme, un film de demult, transportandu-ma la localitate, in trecutul improbabil al unor emotii uzate si uitate. Filmul a reusit insa sa-mi starneasca si alte emotii, noi, mai actuale, in topul celor vechi, cu care au si intrat in anumite conflicte, pe alocuri, negandu-se si amestecandu-se in cele din urma.

Iata filmul impreuna cu lista nemuritorilor, toti numai unul si unul, toti deja absolut nemuritori.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este nemuritorii.jpgSergiu Nicolaescu

Ion Besoiu


Ilarion Ciobanu


Jean Constantin


Gheorghe Dinică


Gina Patrichi


Amza Pellea


Tiberiu Olah

Posted in Arcaluigoeologie | 4 Comments »

Janeiro Tennis Land

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 13, 2020

Acest fragment de interviu este o ancora dintr-un timp prezent/viitor, care a a reusit sa intruneasca cerintele pentru pre-publicare in acest timp prezent/trecut. Arca lui Goe a fosta aleasa ca gazda pentru aceasta tentativa de regresie temporala, dupa o minutioasa evaluare a conditiilor locale si a factorilor de risc, in urma careia s-a constatat ca sunt indeplinite optimal conditiile de depozitare si pastrare a informatiilor referitoare la evenimentul ales. Perturbatiile temporale locale provocate de redarea anticipata (pe Arca lui Goe) a deschiderii celui cel de-al cincilea turneu de tenis de mare slam se incadreaza in standardele acceptate de toleranta intru evitarea efectului fluture…

Photo by Thiago Matos on Pexels.com

Reporter AI Comes 1001: D-le Takeshi Takizaki, sunteti fericit?

Takeshi Takizaki: As prefera sa-mi adresati aceasta intrebare la sfarsitul acestei prime editii a turneului Janeiro Tennis Land.

Reporter AI Comes 1001: Presupun ca atunci intrebarea nu-si va mai avea rostul fiind una de-a dreptul naiva. Va intreb altceva. Sunteti multumit de starea lucrurilor acum cu o zi inainte de deschiderea oficiala a turneului?

Takeshi Takizaki: Privind impreuna cu d-voastra imaginile aeriene, captate de armada dronelor, proiectate pe monitoarele monolit din curtea gradinii crizantemelor in care ne aflam acum, s-ar zice ca am motive sa fiu multumit. Sper ca si sportivii, spectatorii si presa sa fie multumiti de conditiile gasite aici, in zilele acestui splendid inceput de toamna in Brazilia. Sunt incantat ca aproape toti marii tenismeni ai zilelor noastre au acceptat invitatia de a participa la aceasta editie a turneului.

Reporter AI Comes 1001: Imaginile arata intr-adevar spectaculos, iar cele trei arene centrale iluminate in verde, par a fi imaginea alegorica a un trifoi urias. Faptul ca nu stim inca pe care dintre cele trei arene se va disputa finala sporeste parca emotiile tuturor. D-voastra aveti vreo preferinta anume pentru vreuna dintre ele? Nu va intreb daca aveti o preferinta anume pentru vreunul dintre cei trei tenismani legendari care dau numele acestor trei arene (toti trei prezenti la festivitatile de deschidere a turneului) ci daca ati prefera o prima finala a Janeiro Tennis Land pe zgura, pe hard sau pe iarba?

Takeshi Takizaki: Nu, nu am o astfel de preferinta, am insa mari emotii in legatura cu felul in care se va materializa ideea pe care am propus-o si pentru care am luptat, uneori aproape fara sperante, in acesti zece ani. Jumatate din energia si timpul alocate construirii acestui nou turneu de mare slam au fost consumate pentru a infrange reticentele legate de ideea ca sortii vor decide in pre-ziua partidelor suprafata pe care se vor juca acestea: zgura, hard sau iarba.

Reporter AI Comes 1001: Excelenta ati putea sa ne spuneti cum anume v-a venit aceasta idee?

Takeshi Takizaki: Pare o idee trasnita, nu-i asa? Dar nu, nu este. Ideea unui al cincilea turneu de mare slam mi-a venit pe vremea in care tenisul a devenit foarte popular in Japonia multumita lui Kei Nishikori si Naomi Osaka. Mi-as fi dorit ca si Japonia sa fie gazda unui astfel de turneu dar am realizat ca localizarea geografica face foarte dificil sau chiar imposibil acest lucru. Emisfera nordica este deja ticsita cu trei turnee care se desfasoara vara. Mi-am dat seama ca emisfera sudica si in special America de Sud sunt nedreptatite in aceasta privinta. In plus mi-am dat seama ca undeva intre martie si aprilie ar putea fi loc pentru un al cincilea grand slam, astfel incat toate datele convergeau catre Rio De Janeiro. Am reusit sa cumpar turneul de la Indiana Wels intentionand sa-l mut la Rio si sa incep demersurile pentru a-l face acceptat ca al cincilea turneu de mare slam. Dar ar fi fost inca unul pe hard. Daca as fi ales sa fie desfasurat pe zgura sau pe iarba, turneul n-ar fi fost decat o imitatie second hand a traditionalelor Roland Garros si Wimbledon, asa ca pana la ideea de a avea arene si terenuri pe toate suprafetele nu a fost decat un pas, pe care l-am facut cu seninatate si entuziasm.

Reporter AI Comes 1001: O seninatate si un entuziasm care v-au costat 8.2 miliarde de dolari. Va simtiti cu 8 miliarde de dolari mai sarac?

Takeshi Takizaki: O nu, sunt infinit mai bogat. Existenta Janeiro Tennis Land ma face sa ma simt ca un cires in floare.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , | 27 Comments »

Socialismul tenisului feminin

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 8, 2020

Suntem deja ajunsi in alta erå… diferita colosal fata de era cea veche in care ne aflam anul trecut pe vremea asta si care-si traia cu glorie sfarsitul ce parea a fi o toamna lunga si blândå. N-a fost sa fie asa. S-a sfarsit brusc, abisal, fara niciun preaviz serios si credibil,… desi… semne (pe cer) au tot fost. Am aterizat siderati intr-o alta paradigma planetara, convinsi fiind ca este o indispozitie trecatoare, de scurta durata, ca o eclipsa de soare ce vine si trece fara urmari, si ca ne vom intoarce voiosi la starea de dinainte, care-si asteapta cuminte continuarea. Nu ne vine inca sa credem, sa acceptam si sa ne dumirim c-am intrat deja in era viitoare, inexorabila si ireversibila, care ne cuprinde si ne devoreaza, profitand parca de buimaceala noastra iremediabila. E ceata. Vai ce ceata deasa!, vorba lui Jebeleanu. Nu mai cunoastem drumul dinspre casa. Cand ceata se va risipi, vom casca ochii a mirare si vom constata (fara speranta) ca suntem pe o alta planeta, si ca vom fi devenit noi insine (prin alienare) extraterestrii din poveste. Mi-e si teama sa inventez povesti inchipuite in proza scurta despre nalucirile care se nåzåresc prin ceata. Mi-e teama si mi-e lehamite, desi ispita exista… Am senzatia ca, insåilând descrieri in proza (fie ele cvasi-imaginare) ale respectivelor naluciri translucide care compun nebuloasa noii ere, n-as face decat sa le grabesc validarea, sa le consolidez, accelerandu-le coagularea si drumul catre consistenta. Mi se pare preferabil sa ma prefac in continuare ca nu s-a intamplat nimic eminamente notabil sau ireversibil si ca lucrurile n-or fi fiind chiar asa cum apar prin ceata, sporite de inchipuire si plictis. Poate ca totusi la mijloc nu-i decat un cosmar volatil, o aberatie care se va incheia rezonabil si convenabil cu happyend, de indata ce ne va suna ceasul si ne vom trezi, candva, intr-o frumoasa si senina dimineata de toamna. Ce rost ar avea acum luciditatea? Niciuna. Merge mai bine o betie. Si muzica. Un titanic vals… Tonul la cantec v-as ruga… Mie insa dati-mi voie sa divaghez un pic, intrucat si asa nu pot opri planeta sa cobor. Asadar…

Photo by Anand Dandekar on Pexels.com

Constat cu dezagreabila „surpriza” ca, intre timp, continua glorios epopeea socialismului in tenisul feminin. Dezastru. Bani prea multi pentru niste fete atat de mici, unioniste si colectiviste. Sunt bani destui pentru toata lumea, asa ca fetelor nu trebuie sa ne omoram cu firea, ci mai bine sa dam rand tuturor. Se poate obtine confortul cu eforturi minime, fara drame, zbateri, egoism, compertie, sacrificiu. Are balta peste pentru toate fetele, o tagma in care solidaritatea primeaza in fata rivalitatilor. Cauza? Socialismul cu spume, practicat din prea-plinul de pana acum al tenisului, cu care se rasfata societatea de consum in plina perioada de prosperitate si progres. Comunismul nu a generat niciodata progres. Am tot sperat ca odata cu intrarea Gozzilei in pen-umbra apusului, se va sfarsi degringolada si se vor cerne valorile (responsabile cu frumusetea tenisului feminin). Aiurea… Mediocritatea egalitarista este mai la putere decat oricand, iar meciurile de o uratenie altminteri greu de inchipuit, pentru cine sta sa-si piarda timpul cu asa ceva. Nimic mai aberant si ilogic decat desfasurarea in acelasi timp, in acelasi loc si pe aceeasi bani, a doua competitii total diferite, ATP si WTA. In ce sport se mai intampla aberatia asta? In fine. Vivat. Hai Podoroska… Indrazneste. Hai ca se poate. Nadia e un nume bun, cu noroc. Vamos Argentina…

Posted in Arcaluigoeologie | 33 Comments »

Stare de gol

Posted by Arca lui Goe pe septembrie 9, 2020

Astronomii nu au reusit sa găsească semne ale vreunei tehnologii extraterestră după ce au scanat peste 10 milioane de stele. Un telescop australian a examinat o uriașă parcelă de cer pentru a găsi semne de viață. Savantii s-au întors cu mâna goală.

Vela C, o parte masivă a complexului Vela, unde noul studiu căuta viață extraterestră.

Intr-o nouă supraveghere amplă a cerului, savantii au privit atent în pădurea întunecată a cosmosului, examinând peste 10 milioane de stele, dar nu au reușit să găseasca dovada existentei vreunei tehnologii extraterestre. Studiul, postat în „Publications of the Astronomical Society of Australia„, detaliază o căutare a informațiilor extraterestre (SETI) folosind Murchison Widefield Array (MWA), o colecție de 4096 de antene plantate în solul roșu al Australiei de Vest, capabile să detecteze semnale radio din spatiu. „Sunt mici antene asemănătoare unor păianjeni care-si asteapta prada”, explică Chenoa Tremblay, coautor la studiu și astrofizician la CSIRO, o organizație de cercetare științifică a guvernului australian.

Tremblay și coautorul Stephen Tingay, de la Centrul Internațional de Cercetări Radioastronomice, au folosit MWA pentru a asculta „tehnosemnături” sau dovezi ale tehnologiei extraterestre, într-o porțiune a cerului din jurul constelației Vela. Tremblay explică că această regiune este interesantă din punct de vedere științific, deoarece un număr mare de stele au explodat și au murit, creând condiții ideale pentru formarea de noi stele. Dar cum poți spune că un semnal radio din spațiu vine dintr-o civilizație extraterestră? „Gândiți-vă la o alarmă de mașină care emite o serie de sunete „ping” la intervale regulate, spune Tremblay. Supravegherea caută un ping care se repetă, care s-ar putea distinge de zgomotul unei planete sau „un semnal creat special”. După ce am ascultat regiunea Vela timp de 17 ore, nu au fost detectate semnale necunoscute. În timp ce observarea a reușit să capteze peste 10,3 milioane de surse stelare și a conținut șase exoplanete cunoscute (probabil că mai există multe în regiune), echipa a menționat că a fost ca și cum ai încerca să găsești ceva într-un ocean, studiind „un volum de apă echivalent la o piscină mare din curtea casei”.

Și mai există o problema majora. „Căutarea de tehnosemnături presupune că civilizația are o tehnologie similară cu a noastră”, spune Tremblay. Este posibil ca viața inteligentă să nu fi dezvoltat abilitatea de a comunica prin semnale radio, notează ea. O parte din munca ei examinează, de asemenea, de unde provin moleculele simple necesare pentru viață și cum am putea să le detectăm. Dacă putem găsi semnale ale acestor molecule, aceasta poate semnala viața extraterestră – nu doar genul cu care suntem obișnuiți în blockbuster-urile de la Hollywood. O privire mai profundă asupra Centrului Galactic rămâne în o optiune valida, fiind vorba despre o regiune de spațiu pe care echipa a mai examinat-o anterior. Deoarece căutarea vieții se realizează împreună cu alte experimente științifice, Tremblay spune „unde vom merge mai departe va depinde de celelalte științe”. Și acesta este un semn încurajator pentru SETI. Poate fi ca și cum ai căuta o frunză anume într-o pădure întunecată, dar făcând această lucrare împreună cu alte investigații științifice și astrofizice, cosmosul ne devine încet-încet accesibil.

Pe 2 septembrie, cercetătorii au publicat o „descoperire” care ar putea ajuta la restrângerea căutării unei vieți inteligente în galaxia noastră de origine, Calea Lactee. Astronomii, de la Universitatea din Manchestor și colaborarea Breakthrough Listen, au reanalizat datele și au pus noi constrângeri asupra transmisiilor radio provenind din Calea Lactee. Noile constrângeri ne ajută să identificăm mai clar unde ar trebui să ascultăm: noile date arată că mai puțin de 0,04% din sistemele stelare ar putea găzdui o civilizație extraterestră cu tehnologia pe care am putea-o detecta.

Și viața poate a existat chiar mai aproape de casă. Roverul Perseverență al NASA și misiunea Chinei Tianwen-1 sunt ambele în drum spre Marte, cu capacitatea de a căuta viață pe planeta roșie. Se așteaptă să ajungă pe Marte până în februarie 2021.

Publicat  pe 7 septembrie 2020 la 20:36 PT.

Traducere – Sursa: Astronomers find no signs of alien tech after scanning over 10 million stars

Posted in Arcaluigoeologie | 226 Comments »

Jigodiile tenisului

Posted by Arca lui Goe pe septembrie 6, 2020


CTP – acest derbedeu al presei continua sa-si dea in petec cu aerul sau de buric al pamantului, imaginadu-si ca agresivitatea si mitocania ii pot transfora in adevar ineptiile si minciunile cu care-si umple timpul si spatiul.

Creier pané și tocană de inimi.

Jocul nu era intrerupt. Urma un nou game. Dupa cum este normal, jucatorul aflat la primire, nu pastreaza mingile ramase din game-ul anterior, ci le trimite copiilor de mingi. Ceea ce Djokovic a si facut, in mod evident. Accidental una dintre mingile trimise a lovit-o pe arbitra respectiva. Nu s-a intamplat nimic neregulamentar si nimic ce ar fi trebuit sa implice vreo masura regulamentara. Nicio intrare pe contrasens. Jalnicia acestui fan neconditionat al lui Federer atinge apogeul in clipa in care incearca sa afirme ca organizatorii turneului nu aveau niciun interes sa-l saboteze pe Djokovic. Serios? (…) Si? Presupunand prin absurd ca aceata ipoteza (stupida ori ticaloasa) a d-lui Popescu este valida (sanchi), ce vrea sa spuna cu asta? Ca munca unui mare campion poate fi sabotata de niste trepadusi fara niciun interes decat acela de a se lua in seama? Un cacart stimati telespectaori! Ma intreb ce ar fi comentat acest derbedeu daca i s-ar fi intampalat ceva asemanator lui Federer. Ma rog daca prin absurd i s-ar fi intamplat asa ceva lui Federer, omul sistemului. Daca s-ar fi gasit vreun oficial nervos care sa-l descalifice, asa, ca sa se ia in seama? La cat de rudimentar este acest derbedeu ordinar nu este deloc greu de imaginat ce fel de reactii ar fi avut. Comicul de situatie al infantilelor sale pledoarii, in cearta lui cu anonimii, pledoarii despre care sarmanul are impresia c-ar fi fiind infailibile, il califica pentru un loc pe Arca lui Goe, mai ales acum cand, prin abandonul lui Iosif Greblea, locul de mascota a ramas vacant.

Si da, exista interese financiare majore ca Federer sa ramana regele tenisului (si intrucat este mai dificil ca acesta sa fie ajutat sa mai castige alte turnee de mare slam, se pare ca este mai usor sa fie altii impiedicati sa si le castige pe ale lor, nu conteaza prin ce mijloace)…

Si da, exista interese financiare majore ale mai marilor tenisului ca sa-l saboteze, discrediteze, marginalizeze, pe cel care s-a apucat sa-si creeze o organizatie a tenismanilor profesionisti. Si da, stiindu-se aparati de existenta acestor interese, niste trepadusi oarecare si-au ingaduit luxul de a se lua in seama prin descalificarea total abuziva lui Novak Djokovic. Ideea ca deh, dura lex sed lex si ca regulamentul trebuie aplicat tuturor, inclusiv numarului 1, este doar o diversiune ordinara, tirade pentru gura casca. Nu a fost incalcat niciun regulament si nu se impunea penalizarea jucatorului. Acum ca s-a intamplat asa si ca majoritatea persoanelor de notorietate publica ce isi permit sa-si dea cu parerea despre oroarea petrecuta la US Open, tin sa-si exprime acordul cu sistemul, si in consens cu rigorile „corectitudinii” politice, nu este absolut deloc de mirare. Nimeni n-are chef sa intre aiurea in malaxor. Inclusiv Novak a procedat in acord cu asteptarile, trimitand spasit, in lume, necesara scrisoare de punere a cenusii in cap. Nu avea de ales. In rest marea spalatilor pe creier (gen CTP) nu face decat sa ambaleze protector, rahatul despre care vorbim, dand girul „opiniei publice” unei miselii ordinare. C-asa-i in tenis.

Cristian Tudor Popescu, baiatul de mingi. CTP, fanul neconditionat al lui Federer si bagator de seama in tennis, aduce practic elogiu dupa elogiu inamicului public No. 1 Novak Djokovic, continuund (si dupa program), cu o patima nostima, lupta pentru a dovedi ca descalificarea lui Djokovic de la US Open n-ar fi fiind ceea ce este: un abuz ordinar. Desi a pierdut pana acum (prin neprezentare) toate ocaziile de a se lepeada de Tiriac, baiatul de mingi CTP, nu o pierde si de data aceasta cand baga de seama ca batranul tenismen nu-i sustine ineptiile despre mizeria cat casa facuta lui Novak Djokovic. Ce elogiu mai mare ii putea aduce acest decrepit baiat de mingi lui Nole? Nici unul. Faptul ca CTP continua sa screte pledoarii pe un subiect mutat de catre restul presei de pe planeta sub batista de pe tzambal, nu face decat sa sugereze ca omul (care vorba ‘ceea poate fi nimicit dar nu invins), incearca practic, cu disperare, sa se abureasca pe sine, pentru ca, in fapt, realizeaza aberatia gestului facut de catre organizatorii de la US Open (gest facut in favoarea jigodiilor care vad in Novak Djokovic inamicul public No.1).

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 36 Comments »

Educatia sexuală… continuă

Posted by Arca lui Goe pe august 14, 2020

Esența specificului mioritic al lucrului în sine constă preponderent în discrepanta tradițional enormă între solutiile necesare unor probleme identificate și soluțiile propuse, conferindu-se și consolidându-se (și) astfel (în subsidiar) un alt atribut național major: o țară tristă, plină de umor. Singurul aspect care sapă la baza gloriei acestei esențe a specificului moldo-valah este doar felul în care sunt identificate problemele de rezolvat. S-ar putea crede că, întrucât, în aliniament logic (și cronologic ) cu bunul-simt, identificarea problemelor ar trebui să preceadă faza propunerii soluțiilor, este doar o chestiune de timp până când identificarea aberantă a unor probleme de rezolvat, să devină aspectul preponderent al esenței specificului mioritic, ceea ce în mod aparent bizar, nu se întâmplă, de, e-he-he, doua mii de ani și mai bine. De ce? Simplu. Pentru că în spațiul carpato-danubiano-pontic, propunerea unor soluții și purcederea la fapte nu presupune în niciun fel existenta vreunei probleme anume. Avem soluții. Multe. Mult mai multe decât problemele la care ne-am putea gândi că sunt de rezolvat. Și daca tot le avem, n-ar fi păcat sa se irosească? Propunem soluția. O legiferam. O implementam și pe urmă vedem noi dacă rezolvă sau nu vreo problemă. Poți sa știi ca n-o rezolva vreo problema? Că nu poți. Poate rezolvă. Cine știe? E bine să fie acolo. Plus că creează locuri de muncă și justificări ontologice pentru cei implicați în soluțiile de lungă durată. Ce poate fi rău în a crea locuri de muncă și confort existențial?

Pe scurt. Introducerea educației sexuale (contraceptive) în scoli este la fel de (in)utilă ca și introducerea și mentinerea educației religioase în scoli și la fel de justificată (justificabilă) precum introducerea educației mânuirii ciocanului în scoli pentru evitarea lovirii degetelor (dar mult mai puțin utilă decât ar putea fi educația consumării cu moderație a băuturilor alcoolice, de ex).

P.S. Sunt profesor suplinitor la un liceu de prestigiu. Predau, în cumul, mai multe discipline printre care educație religioasă, educație sexuală și educație fizică. Educația este vocația mea. A ta?

Horia P. sau anti-Horia P. – un autor contro-versat. Si un mic material destul de bibliografic in context educational sexual: Un popor de avortoni… sau sau si Îţi permiţi un copil? Sterilizarea psihologică din zilele noastre

 

 

Posted in Arcaluigoeologie | 78 Comments »

Educatie sexuala la privat de la stat

Posted by Arca lui Goe pe iulie 7, 2020

Educatia sexuala este desigur un subiect vast care ar merita o tratare… ex-haustiva, un subiect cu care ar cam trebui s-o luam de la Adam si Eva… Daca nu chiar de mai inainte (cam de pe la Big-Bang). In tot cazul problema e veche, stra-veche, pre-istorica, mai veche decat cea mai veche meserie, chiar de mai de dinainte de diviziunea muncii. In mod clar este ante-diluviana, si, dupa cate se pare, Potopul n-ar fi fost decat o lectie (de educatie sexuala), prima astfel de lectie oferita in dar, de sus, intrucat se constatatse ca in unele judete ale planetei (printre care Sodoma si Gomora) lipsa crasa a educatiei sexuale ii adusese pe oameni in postura de auto-didacti care incercau sa compenseze deficientele sistemului de educatie institutionalizat, prin experimentare, pe principiul „vazand si facand”. Dl. Noe a fost primul profesor de eduacatie sexuala din lume, specializat in Metode Contraceptive si masuri anticonceptionale… predate la o scoala de vara pe durata unui soroc (40 de zile, cam cat o pandemie sau cat o carantina), ceea ce desigur ca a fost ceva, insa mult prea putin, un nimic, absolventii uitand foarte repede cele invatate pe durata carantinei. Nici macar Codul lui Hammurabi nu a adus mai multa lumina in aceasta privinta, oamenii continuand pana in zilele noastre, sa orbecaiasca, sa improvizeze si sa faca sex dupa ureche, fiecare dupa cum il taie capul, ceea ce a dus la continua perpetuare a unei populatii needucate in materie. Ar fi deci normal ca statul sa faca ceva in aceasta privinta, si sa ofere educatie sexuala gratuita si facultativa in scoli, sau obligatorie si conta-cost, ramane de vazut, (desigur fara nicio legatura cu zicala si futut si cu banii luati) tot in scoli, pentru ca, na acuma, scolile sunt pentru invatat. Daca nu in scoala, atunci unde sa faci educatie (sexuala)? Cert este ca nu poti pretinde ca ai o educatie sexuala aleasa daca faci doar la seral sau la fara frecventa si nu dai la BAC. Proba scrisa. E nevoie de consistenta. Totusi nu stim in ce masura statul ar fi cel mai indreptatit sa ofere acest gen de educatie, mai ales tinand seama ca esecurile rasunatoare pe care le-a avut cu alte ocazii similare precum cele legate de „legalizarea / abolirea prostitutiei”, „obligativitatea vaccinarii”, „educatiea religioasa (in scoli)”, „educatia cetateneasca” (da, da se facea la scoala), „educatie ateist-stiintific”. Prin urmare este firesc sa avem discutii in contradictoriu pe aceasta tema, in societate, in mass-media, in retelele de socializare virtuala, pentu a lamuri in sfarsit problema si pentru a gasi solutia optima in implementarea unei educatii sexuale adecvate, de la tinerete pan la batranete, la orase si sate. Intrucat noi unul nu consideram ca am detine solutia acestei complicate probleme, sau ca macar am intelege suficient de clar care-i de fapt problema, nu suntem interesati sa promovam o solutie anume sau sa luam partea cuiva in recenta galceava dintre cei pro si contra introducereii obligatorii a educatiei sexuale facultative in scoli, ci doar sa ne lamurim asa mai maieuticeste, in legatura cu ce cred unii si altii c-ar fi insemnand eduacatia sexuala in scoli, asa incat unora le este dezirabila, chiar indispensabila, in timp ce altora le apare ca fiind indezirabila si chiar nociva. Oare or avea si unii si altii in cap acelaasi lucru cand aud sintagma „educatie sexuala”? Impresia noastra (unul) este ca nu, nici vorba. Probabil ca mai intai ar trebui sa ne lamurim ce cred unii si altii c-ar fi fiind educatia sexuala (ce ar trebui sa fie, cat sa fie si ce sa nu fie), sa ne edificam despre cine si cum ar trebui sa o faca, si, mai ales cui si in ce scop. Scopul scuza mijloacele? Motiv pentru care episodul educatiei sexuale la privat de la stat, pe Arca lui Goe, ramane deocamdata deschis… cu va urma… detalii, intrebari si invitatii la vorba pentru cei care, aflandu-se prin zona, din tot felul de cine stie ce motive, dar care cred ca ar fi fiind ceva de lamurit, in felul in care subiectul educatiei sexuale a ajuns (ca aproape orice altceva), un pretext de polarizare a opiniei publice in tabere musai ireconciliabile. N-am dori sa-si imagineze cineva ca incercam sa reconciliem pe cineva cu altcineva, intrucat nu avem acest lucru nici in vocatie si nici in antecedente si cu atat mai putin in manualul de functionare si navigatie al Arcei lui Goe. Ne-am putea multumi cu mult mai putin, si anume cu exprimarea libera, ludica, fara niciun fel de asteptari, pe tema data, asa de amorul artei, de schepsis, a oricui, fiind sigur ca fiecare opinie va fi extrem de ilustrativa per se.

Update 0. Intrucat problema pare a fi prea vasta pentru a fi abordata integral, presupun ca ar fi de preferat sa practicam asupra acesteia hărţuiala… sexuală, propunand la întamplare întrebari (ajutatoare/încuietoare) si/sau variante de răspuns.  De ex.

Update 1. Este normal (corect, util, practic) ca pentru includerea in programa de invatamant a unei discipline de studiat in scoala (de stat) să fie cerut acordul părintilor? Si de ce? Cine si de ce a propus solicitarea acordului parintilor pentru orele de educatie sexuala? (sa-i zicem deocamdata asa).

Variante de raspuns:

 

Update 2. Nu (doar) sistemul de invatamat dar in genere educatia in societate are carente majore prin care se alimenteaza discrepantele (deja foarte consistente) intre nevoile societatii si bagajul de cunostinte si aptitudini ale persoanelor care devin (inevitabil) adulti. Societatea (sistemul de invatamant, familia, media…) produce in serie indivizi inadaptati si inadaptabili marcati de analfabetism  (functional si nu numai). Elevii si studentii sunt in continuare tinuti ocupati cu o multime de prostii, aberatii, excese si redundante. Lipsesc insa cu desavarsire o multime de discipline care ar putea contribui decisiv la succesul social al indivizilor si al societatii: educatia financiara, educatia alimentara, educatia antreprenoriala, educatia vestimentara, educatia comunicarii si vorbitului in public, educatia integrarii europene, educatia politica, si desigur si altele, educatia sexuala fiind una dintre ele. Intrebare: Cum s-a ajuns oare la concluzia ca dintre toate „educatiile” lipsa la inventar, tocmai educatia sexuala ar fi fiind prioritatea numarul unu in incarcarea programei de invatamat din sistemul de stat? Serios acuma.

Variante de raspuns:

 

 

 

 

repere (pseudo)bibliografice (lista deschisa):

a) Imaginea unui dez-astru
b) Greselile care te impiedica sa ajungi la orgasm
c) Absolut toata educatia sexuala

 

Posted in Arcaluigoeologie | 170 Comments »

Educatie sexuala

Posted by Arca lui Goe pe iunie 24, 2020

Avanpremieră

Update aproape on topic (fiind vorba despre dragoste, nu despre… razboi) : Astazi, cel care l-a intruchipat pe conul Dorin (cunoscut publicului sub numele de Dorin Tudoran, dizident si publicist), intre timp retras in mod cvasi-misterios din viata publica si pensionat inainte de termen din viata virtuala si certocrata de la blog, implineste 75 de ani. Cu acest prilej ii uram in contumacie, fericire, prosperitate, toate cele bune si la multi ani, asigurandu-l ca nu l-am uitat. Speram sa aveam ocazia sa mai aducem vorba despre d-lui si despre perioada de glorie a blogurilor sale libere de constrangeri, cenzura, moderare si alte oprelisti, de dinainte de caderea sa in patima betiei de putere si a cenzurarii totalitare…

P.S. Vad ca nici admiratorul sau neconditionat (aka dl.Neamtu Tiganu) nu l-a uitat. La fel, nu l-a uitat nici Liviu Anton Esey aici si aici. Si, cel putin la fel de important, nici Observatorul Cultural nu l-a uitat, aici: „Bîlciul deșertăciunilor rămîne același“ Interviu cu Dorin TUDORAN .

P.P.S. Constat cu o oarecare surprindere ca ieseanul Liviu Antonesei a apreciat „Educatia Sexuala” propusa pe Arca lui Goe, fapt care sporeste ineditul colateral al temei date (…). In acelasi context as mentiona insa un alt mic si aparent nesemnificativ fapt divers, consumat in zona de subsol a interviului acordat, de catre conul Dorin, Observatorului Cultural, si anume ca, moment aniversar sau nu, cenzura isi vede de ale sale. Incercarea de a posta un comentariu, in acel subsol bemol, a esuat exact ca-n vremurile „bune” in care conul Dorin era, la Certocratia, in primul rand „moderator” (inainte de a fi fiind orice altceva), ceea ce denota ca surprinzatorul interviu al conului Dorin este, de fapt, mai putin insolit decat se „spera”. Lasam la latitudinea prea-cinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe sa aprecieze cat de intemeiata a fost cenzurarea „insolentului” mesaj propus de catre onor dl.Goe, acesta:

„La multi ani coane Dorine si pace tie in turnul de fildes al realitatii nevirtuale in care ai decis sa te retragi, cu o intelepciune inaccesibila muritorilor de rand. Fie ca veacul de singuratate si spectacol sa-ti curga lin, calin si deplin, cu tenis, hochei, concerte, lecturi si orice alte scanteieri potrivite poetului care-ai fost si vei ramane. Cu drag si dor, al d-voastra, dl. Goe (Tony si multi altii, ne stiti d-voastra cone Dorine, de la 13 februarie)…”

Ah! 🙂 Mesajul a aparut pana la urma, la insistentele noastre, cu o zi intarziere, dar numai dupa ce am schimbat „semnatura” de la „dl.Goe” la „Tony”. Pacat insa ca azi nu mai este ziua conului Dorin ci a Canadei. La multi ani Canada. Se pare ca intr-adevar dl.Goe este pro-scris rau de tot, fiind banat by default, si fara drept de iscalitura. Motiv pentru care-l si dam anonim. 🙂

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , | 83 Comments »

Vizitatorul

Posted by Arca lui Goe pe iunie 10, 2020

Desi acum poate parea prea putin verosimil (iar de acum incolo va fi din ce in ce mai putin verosimil), a existat pare-se, candva, un comentator, special, unic si irepetabil, care-si facuse obiceiul sa viziteze Arca lui Goe si sa o rabde, reconstruindu-i, cu „materialul clientului”, sensurile, intelesurile, vorba, dintr-o perspectiva intotdeauna consistenta si foarte originala, aparte, oferindu-se ca interlocutor, ca ofranda, ca partener (de suferinta), fara pretentii si fara asteptari. Un vizitator cat o arca intreaga si inca mai mult decat atat. A venit, a stat, s-a manifestat, o vreme, si a plecat fara nicun protocol, fara niciun tam-tam, ilustrand practic, firesc, natural, intr-o maniera simpla si admirabila, ideea libertatii virtuale depline, in acest spatiu al Arcei lui Goe (care altminteri s-a dovedit a fi fiind multora extrem de constrangator, in ciuda clamatelor  promovari ale deplinei libertati de expresie, impresie, opine, drept de replica…). Nu cred sa fi reusit nimeni altcineva sa fie (pe Arca lui Goe), mai liber decat a fost si a ramas INTJ, nici macar asa din cand in cand sau vreodata. Am stiut la vremea respectiva foarte putine despre concretul persoanei care genera personajul, omul (spre deosebire de marea majoritatea a celorlalti pe-trecatori pasageri pe punte) nepromovandu-se aproape deloc pe sine, fiind d-lui – domnul Goe (un veritabil domn Goe) cu cel mai mic Ego cu putinta. Egoul sau, de o cumintenie se de o educatie desavarsita, il asista tacut, retras, aproape inexistent, in felul in care isi guverna relatia cu Arca lui Goe, cu dl.Goe, si cu fiecare dintre ceilalti domni, doamne si domnisoare Goe aflati in petrecere pe punte, INTJ impunandu-si cu o neverosimila usurinta detasarea si nepasarea suverana fata cu alterarile egoice care se strecurau inevitabil in discutii, aduse (inadins sau din imprudenta) de catre ceilalti. Acum nu mai stim nimic nici despre concretul persoanei si nici despre abstractul si/sau de continuarea personajului INTJ. Existenta sa de odinoara pe Arca lui Goe pare un fapt din ce in ce mai putin verosimil, la fel precum multe din replicile sale propuse aevea in sectiunea comentariilor libere din Hyper-spatiul Universului Virtual Anonim Clandestin si Amator arondat Arcei lui Goe. Ideile teoretice referitoare la exprimarea virtuala in deplina libertate, alaturi de care compåtimim (împreuna, cu totii) pe Arca lui Goe au o relevantå mult diminuatå în absenta ilustrarilor practice oferite candva, simplu si natural de catre dl. INTJ. Nu este insa nici singurul si poate nici cel mai important motiv din cauza caruia ni-l amintim pe INTJ, si pentru care-i simtim lipsa. Ii transmitem virtual, indiferent unde s-ar afla, salutari cordiale impreuna cu ganduri si urari de bine. Vom reda in continuare, in ordine cronologica inversa, urmeale trecerii lui INTJ pe Arca lui Goe. Pentru inceput ultimele mesaje ale lui INTJ, postate la sfarsitul lui 2016 si inceputul lui 2017.

INTJ said


nu zic … doar ca citind „Este necesar să apăsăm trăgaciul sau o facem din dorinţa de a ne justifica existenţa?” mi-am amintit de Karellen („Childhood’s End'”, Arthur C. Clarke) care-l intreaba pe Milo: „Consciousness, Milo, is a community of minds. Each exists in the other’s thoughts. Rachel exists in your consciousness as if she had never left. You still love her, you still feel her, so what has changed?” iar continuand cu „Mai departe, apăsam pentru că este mai simplu şi mai la îndemână decât să explicăm, să ascultăm şi să conversăm?” mi-am amintit un dialog din acel film.

* * *

INTJ said

He Never Died (2015)

on topic: tinand cont ca avem doar o viata nu-i ironic cat de greu ne e s-o traim si pe asta?

* * *

INTJ said

tinand cont ca acu’ trei zile s-a implinit o luna de cand am vazut certificatul de deces al sotiei, ieri a decedat altcineva din familie si maine ar fi fost ziua de nastere a mamei mele (care a murit acum cinci luni) … eu unul nu pot decat sa va urez tuturor (celor care mai arunca cate un ochi pe aici) multa sanatate si un an nou fericit.

* * *

INTJ said

@Dl.Goe – ce va face sa credeti ca nu vor mai fi „surprize” pana-n ianuarie? a fost cumva mama prostilor bolnava (aka temporar incapabila sa dea nastere pe banda rulanta) si eu (ca un alt prost ce sunt) n-am auzit? sau nu mai e valabil „the show must go on” (indiferent despre ce show am discuta)? oh well, e timpul sa ma intorc la ale mele: „viata (mai ales cea umana) e nepretuita … iar medicamentele/tratamentele o demonstreaza”.

* * *

INTJ said

„Closing Time” … mda, acum, dupa „if we only live once, i wanna live with you„, altfel suna „if we only die once, i wanna die with you” …

* * *

INTJ said

Nu toţi suntem făcuţi să educăm naţiunea.” … adica eu sunt.
Şi să avem mereu dreptate.” … adica eu am.
Numai smintiţii au mereu dreptate.” … adica (din moment ce am mereu dreptate) sunt (si eu) smintit.

eu sunt prost care implicit nu educa natiunea si poate ca tocmai de aia as fi ales mai degraba formularea: „Nu toţi sunt făcuţi să educe naţiunea. Şi să aiba mereu dreptate. Numai smintiţii cred ca au mereu dreptate.” … iar mai departe as zice ca dl. Plesu, dupa ce-si da singur cu firma-n cap, bate doar in fanii infocati.

* * *

INTJ said

cu (multi) ani in urma am ajuns la concluzia: people who love you think they have the right to do things to you. apoi m-am intrebat: do you love yourself?

* * *

INTJ said

da, pe langa multe alte interpretari, (in contextul comment-ului meu) nu-i de ignorat nici interpretarea indemnului biblic … dar eu am comentat (stimulat de „Putem fi liberi şi alături de ceilalţi.„) zambind la gandul ca nici macar singuri nu stam prea bine cu libertatea, daramite atunci cand bagam si pe altii-n ecuatie.

Once upon a time, I, Chuang Chou, dreamt I was a butterfly, fluttering hither and thither, to all intents and purposes a butterfly. I was conscious only of my happiness as a butterfly, unaware that I was Chou. Soon I awaked, and there I was, veritably myself again. Now I do not know whether I was then a man dreaming I was a butterfly, or whether I am now a butterfly, dreaming I am a man.” … pana aici ok. de restul („Between a man and a butterfly there is necessarily a distinction. The transition is called the transformation of material things.„), eu unul, nu mai sunt atat de sigur … si prin urmare e foarte probabil sa aveti mare dreptate cu enuntul din paranteza.

* * *

INTJ said

Ne suntem noua insine perfect indiferenti. D-voastra? … si eu.

* * *

INTJ said

(in cazul in care n-aveti drepate cu paranteza,) mai degraba: ne-om fi intalnit pe (mai multe) poteci ale mintilor ratacitoare. 🙂

* * *

INTJ said

hmm … eu nu-s geniu da’ banuiesc ca e posibil (sau probabil?) ca Einstein sa fi avut si el ganduri de genul: I generally feel like an alien among my own species. Or in my own body. … iar daca da, ma intreb: oare unde s-a oprit (cu gandul)?

* * *

INTJ said

comentariul anterior e primul din ultimele nush-cate-luni. textul si comentariile link-ulului am presupus ca (macar) va vor amuza … din moment ce, conform specialistilor mentionati de dvs., exploratorul singuratic e foarte inteligent.

ref. la inteligenta si socializare, britanicii (se pare ca) au uitat un mic detaliu: orice teorie neconfirmata/nevalidata e doar un vis frumos … un fel de ego-trip cu valoare ce tinde spre zero (d.p.d.v. al ratiunii). asta ca sa nu mai zic ca au uitat si de „inteligenta emotionala” … chestia aia pe care cica o ai si daca esti prost de dai in gropi sau daca ai creierul spalat „mai alb decat alb” cu Dero localizat/modic.

„Correlation does not imply causation” … da’ se pare ca multi inca n-au auzit de asta.

(va urma? poate)

Primele comentarii ale lui INTJ pe Arca lui Goe dateaza din 2011 (pe cad arca avea doar un anisor vechime). Se intampla pe acest „topic”: Cât trăieşte un blog?

Un alt exemplu (poate bun de urmat) din colectia comentariilor lyu INTJ: AICI: @Dl.Goe – no problem: de mai multi ani incerc (la modul general) sa scap de nevoia de feedback-ul care mi-a fost inoculata. Nu pot spune ca am reusit sa scap 100% de ea … da’ vreo 90% tot am eliminat. asa ca, oricine poate (aka d.p.m.d.v. e liber) oricand sa ignore orice semn al existentei mele (iar in caz ca nu poate, imi spune si voi face eu tot ce-mi sta in putere intru rezolvarea existentei mele problematice) … deoarece, pe de alta parte, asta sporeste (tot d.p.m.d.v.) valoarea oricarei eventuale interactiuni. in alta ordine de idei: mi-a placut ca idee alegerea „Mistretul cu colti de argint” … desi, imo, in tolba mea doar sageti de pai exista (hm … poate c-ar trebui sa le umezesc, sa nu cumva sa ia foc, datorita frecarii cu aerul, in zbor spre tinta).

Posted in Arcaluigoeologie | 116 Comments »

ABCul ABSurdului

Posted by Arca lui Goe pe iunie 4, 2020

„Când se ia câte o măsură, lumea înjură, pe agentul sanitar, şi întreabă fără noimă: Ce-ai cu noi mă? Pentru ce sa dăm cu var? „

Probabil că oricine a citit textele dramatice ale lui Beckett şi a încercat să găsească o explicaţie mulţumitoare logicii proprii s-a confruntat cu o provocare. Spre exemplu, piesa Aşteptându-l pe Godot ar putea fi la fel de bine explicată fie supralicitând textul, conferindu-i sensuri la care autorul nu s-a gândit vreodată, fie reducând-o la simplism, fie neînţelegând “jocul” absurdului propus de autor. Toate tentativele de a-l explica măcar pe Beckett vor glisa probabil către una dintre cele trei variante de interpretare. Dincolo de noţiunea termenului a explica, ne aflăm în faţa unei abordări diferite faţă de modul în care am fost obişnuiţi să asimilăm un text.

Cine este Godot?

În Aşteptându-l pe Godot, sunt mai multe variante de interpretare care ar putea fi în mod egal compatibile sau incompatibile cu textul. Godot pare a fi în mod probabil Dumnezeu, dar în acelaşi timp o eroare logică, o speranţă deşartă, o salvare incertă sau chiar… nimicul.

Concluziile nu pot fi clare după citirea unui text absurd. Mai importante decât concluziile sunt senzaţiile pe care scriitura o oferă cititorilor: aproape fără legătură cu textul, ca şi cum ar fi dincolo de el, există o anume formă de sufocare, specifică lui Beckett, în spatele întregii scriituri.

Întâlnirea cu propriul Eu, având drept pretext o lectură, se petrece datorită fluidităţii textului, care face posibilă jonglarea cu propriul sistem de interpretare a sensurilor şi de receptare a emoţiei. Aşteptându-l pe Godot este piesa care se poate citi fără să înţelegem “ce a vrut să spună autorul”, dacă alegem astfel. Lectura piesei poate fi un exerciţiu de retorică a interpretării şi tot atât de bine, o experienţă care lasă cititorul să se confrunte cu propriile angoase. Asemenea unei şedinţe de psihanaliză, piesa poate să spună câteva adevăruri despre noi înşine. Godot ne face să ne gândim la propria noastră salvare.

Cu toate acestea, subiectivismul nostru nu poate fi extrem de pronunţat. Există totuşi un anumit nivel de înţelegere comună. Vom afla câteva lucruri despre Vladimir şi Estragon şi pare destul de clar că Godot este speranţa de care ei se agaţă. Înţelegem situaţia existenţială a personajelor suspendate în aşteptare şi le putem admira (dispreţui, ironiza, empatiza cu etc.) naivitatea. Mai departe de atât, Beckett nu ne oferă multe indicii. Aşteptându-l pe Godot este o construcţie dramatică imprevizibilă pentru că nu îndeplineşte orizontul de aşteptare şi nu oferă confortul mental al unei intrigi, unei escaladări de situaţie, unui sens.

Oricum, fiecare text, fiecare poveste pe care o citim, auzim sau vedem vreodată poartă în sine concluziile desprinse în urma trăirii propriei vieţi. Lectura nu este o activitate eliberată de noi înşine, chiar şi atunci când apelăm la ea tocmai din acest motiv. Închisoarea convingerilor sau stărilor de spirit va evidenţia acele înţelesuri cu care mintea noastră s-a obişnuit, este confortabilă şi le cere ca o confirmare. Dar convingerile noastre nu au aceeaşi autonomie aplicate pe un text cu fir logic, fiindcă în acele cazuri, autorul conduce întreaga poveste.

Aşteptându-l pe Godot este un alt fel de text. La Beckett, dacă se doreşte, se pot găsi semnificaţii fiecărei scene în parte. Putem găsi în Godot personificarea salvării noastre de la neant (sau lipsa salvării ca situaţie existenţială) şi de aici putem face speculaţii numeroase în funcţie de aspiraţiile noastre în raport cu acesta. Însăşi natura omului este predispusă să caute semnificaţii criptate, tâlcuri ascunse, explicaţia unică ce revelează totul. Farmecul piesei există şi din faptul că se mulează întocmai pe dorinţa umană de a descifra enigme şi de a rezolva intelectual o problematică. Din acest punct de vedere, de la un anumit nivel al nuanţelor, Beckett ne permite să fim creatori de sens.

Aşadar, pentru unii dintre noi, e foarte probabil ca Godot să nu vină niciodată. Existenţa noastră este în mod fundamental absurdă şi încărcată de speranţă prostească.

Deşi improbabil (sunt mai puţine indicii textuale), dacă totuşi vrem, putem interpreta textul ca un optimist automotivator: Godot vine la un moment dat sau poate că Vladimir şi Estragon vor căuta în ei înşişi scăparea pe care o aşteaptă de la entitatea nedefinibilă Godot.
Pentru alţii, textul în sine nu are nicio însemnătate, pentru că nu corespunde matricii personale de înţelegere a textului. Ca şi atunci, Beckett s-ar amuza de încercările noastre de a da sens absurdului.

Text scris (15 mai 2013) de Andra Botezatu preluat de AICI: Absurdul în „Aşteptându-l pe Godot”. Cine este Godot?

Si pentru a spori confuzia am putea adauga un reper bibliografic Aşteptându-l pe Godot
Scris de Silvia Gradinaru • 23 August 2009 • in categoria Teatru

Posted in Arcaluigoeologie | 47 Comments »

GOL

Posted by Arca lui Goe pe mai 13, 2020

. . . niciodata golul n-a sunat mai tare.



Care e golul tau… favorit?
GOL – GOLD – GOD – GODot – DOT – DOE – GOE – GOL

Posted in Arcaluigoeologie | 128 Comments »

Mascarade

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 29, 2020

Masca râde… E timpul pentru o noua mare schismă.




Feseniști versus anti-feseniști… Băsiști versus anti-băsiști…  Pe urmă nimic de soi care să hrănească nevoia noastră de polarizare și distanțare socială. Dar iată că a sosit Corona Time. Vor exista iarăși motive serioase de ceartă, de dispute, de răfuiala, de dihonie, de gâlceavă, între prieteni, între rude, vecini,  intre oameni, așa in general, si in virtual in particular. E pandemie sau nu e pandemie? E conspirație sau nu e conspirație? E timpul să se formeze taberele, să se ridice baricadele, să se ia poziții și să se mențină până în pânzele albe. Toate pânzele sus. Tu de ce parte ești agnosticule? Tu cu cine votezi? E pandemie sau nu e pandemie? E conspirație sau nu e conspirație? Haide, pronunță-te. Nu e vreme de beție. Nu e timpul să fii evaziv. Nu (mai) e vremea să fii imparțial ca tot românul, că acuma problema e planetară. Trebuie să ai si tu o părere, o opinie, o poziție, o opoziție, ceva acolo, care va să zică mă înțelegi. Ori la bal ori la spital. D-voastră cum con-siderați?

Faptele: Cred ca ar fi buna o re-Capitulare in fata faptelor implinite. Ce facea omenirea inainte de pandemie? Cu ce se ocupa d-ei? Ce hobby-uri majore avea? Cu ce-si umplea timpul si cu ce-si omora plictiseala? Mai stie cineva? Isi mai aminteste cineva? In ordinea analfabetica si necronologica a importantei, am putea zice ca se indeletnicea cu Brexit, cu #metoo, cu incalizirea globala (Greta), cu refugiatii din Siria, cu razboiul din Siria, cu corectitudinea politica (si pronumele personale care sa desemneze la persoana  a treia, sexul al treilea, al patrulea si transsexualii si/sau gender fluizii), cu pretentiile Turciei, ale Chinei si ale tuturor, cu America first, Rusia first, America great again, URSS great again, si cu amestecul trolilor Rusiei in alegerile si referendumurile altora, ma rog, cu tot felul de astfel  prostii (si cu altele pe care le-am omis in mod ne/intentinat; mai spune si tu), pe care acum nu mai da nimeni nici doi bani si de care nu se mai vorbeste. Acum subiectul unic pe ordinea de zi la scara planetara este pandemia de Corona virus.  Dar ce este aceasta pandemie? Cum reuseste sa capteze intreaga atentie, a mass-mediei, a guvernelor, a opiniei publice si chiar si a individului, a bietului ins, fortat mereu sa caste gura la o ordine de zi care nu-i a lui si nu-i de-a buna. Bun. A venit pandemia. Dar totusi, ce este aceasta pandemie? si in ce consta fenomenul omonim, nu, nu in realitate, ci asa dupa cum este explicata de toata lumea. N-ar strica o re-Capitulare in fata listei de variante a semnificatiilor directe si colaterale pe care le-ar avea pandemia  si a explicatiilor oferite (eventual prin deconspirare) de catre diverse grupuri de omuleti (prexistente pandemiei), care  au gasit in sfarsit un mijloc proaspat de a-si exprima conceptiile. Cu putina rabdare vom face aceasta re-Capitulare. Daca are cineva idei pentru introducere in problema si dorinta de participare, il invitam cu toata caldura sa o faca si sa-si exprime „opinia”, cat mai degraba, inainte de a i-o exprima altii pe a lor.

Variante interpretative – re-Capitulare:

  1. Pandemia cu Corona Virus este o pandemie ordinara, in contextul global al biosferei, dintre cele care se intampla inevitabil din cand in cand, in urma mutatiilor genetice accidentale ale unor virusuri care migreaza de la o specie (obisnuita cu virusul) la alta (neobisnuita inca cu virusul). Aparitia ei nu are legatura directa cu societatea umana dar generalizarea ei la scara planetara este, evident, determinata de nivelul de interconectare la care au ajuns comunitatile umane pe planeta.
  2. Pandemia cu Corona Virus este o pandemie speciala, cauzata de specificul functionarii societatii umane, care eludeaza selectia naturala, conservand o perioada mai mare de timp, in interiorul comunitatilor, indivizi care in cadrul altor specii ar fi fost eliminate mai rapid pe cale naturala, batrani, bolnavi, dependenti de medicatie (in special medicatie care nu vindeca ci intretine boala si pacientul impreuna), inadaptati, etc. pandemia fiind practic un soi de feedback inevitabil prin care natura face corectii in acest sens. Necesarul suplimentar pentru a acoperi asistenta sociala (mereu sporita), impinge omenirea sa caute in afara limitelor sale normale (la lilieci, de exemplu), resurse suplimentare, mereu si mereu mai variate, care in mod inevitabil produc si efecte imprevizible (eventual efecte de auto-reglare).
  3. Pandemia cu Corona Virus este o pedeapsa de la Dumnezeu impotriva celor care s-au pierdut de El. O lectie de morala in scopul aducerii omului aproape de (idea de) Dumnezeu si a intelegerii indispensabilitatii Sale.
  4. Pandemia cu Corona Virus este rezulatatul sacaprii accidentale de sub control a unui virus creat sau modificat in laborator de catre oameni.
  5. Pandemia cu Corona Virus este rezulatatul infectarii intentionate cu un virus creat sau manipulat in laboratoare, de indivizi care incearca sa-l foloseasca pentru atingerae unor scopuri personale (controlul umanitatii, instaurarea unei noi ordini mondiale, etc)
  6. Pandemia cu Corona Virus este rezultatul actiunii lui Anthicrist si a uneltelor sale oculte in scopul propagarii raului in lume.
  7. Pandemia cu Corona Virus nu exista, este pur si simplu o iluzie, rezultatul unei psihoze colective, intretinuta (prosteste sau din interes) de mass-media.

Tu pentru care varianta votezi? Ai alta?

Constat(ăm) cu „regret” ca din lista „exhaustivă„, a „teoriilor” care „explică” pandemia cu Corona Virus, emise pana acum, au fost omise accidental unele dintre ipotezele care au circulat in spatiul public.  Departe de noi intentia de a dezavantaja vreuna dintre „ipoteze” in favoarea altora. Asadar revenim cu adăugari, mentionand ca lista ramane deschisa.

8. Pandemia cu Corona Virus este rezultatul direct (accidental sau intentionat) al actiunii câmpurilor electromagnetice associate cu tehnologia 5G. Practic prezenta virusului in corp nu este cauzata de contaminare cu virus din exterior, virusul fiind produs (ca reziduu genetic) de catre celulele umane afectate de radiatia electro-magnetica. (sub-varinta – radiatii solare, galactice, cosmice)

9. Pandemia cu Corona Virus este provocată de extraterestri. Aceasta este o ipoteza nouă, pe care abia am introdus-o pe piată, asa ca detalii vom adauga ulterior, in cazul in care vom constata ca este apta sa atraga adepti. (N-am mai auzit-o încå pe nicaieri, dar ne-am gandit ca nu strica sa anticipam putin si sa nu fim luati pe nepregatite atunci când va fi lansată oficial in circuit).

Impresiile: (vor urma)

Taberele și reprezentanții de bază: (vor urma… care scapă turma)

(va continua… ) NU, nu, epopeea nu v-a mai continua aici, se „suspandă”, intrucat s-a depåsit cu prea mult bugetul pe partea de comentarii. La cererea publicului ascultator continuarea se va muta pe un topic nou. Candva. Altcandva. Pana atunci insa: Update cu pitici gratis Anatomia unui fake news

P.S. Suficient de on topic am dori sa semnalam aici semnalarea pregatirii unei noi aparitii editoriale: Jurnal de Corona XXXXXXX sub semnatura simpaticului autor Mihail Calomfirescu. Nu va lasati pacaliti de multimea xxx-urilor, ca n-are nicio legatura, fiind pur si simplu vorba de numere romane sau la-tine.

Posted in Arcaluigoeologie | 285 Comments »

Care ou te reprezinta?

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 18, 2020

Posted in Arcaluigoeologie | 104 Comments »

Ce fel de arcă este țara noastră?

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 13, 2020

Ce fel de arca este tara noastra? – articol preluat de pe:

Arca lui Moise

Pe 16 martie 2020 la Aeroportul Otopeni s-a prezentat un cetățean care tocmai se dăduse jos din cursa Madrid – București și care a informat autoritățile că el are coronavirus. A prezentat și un certificat în acest sens, deși semnele de boală erau evidente. Opinia publică din România l-a înjurat, l-a făcut în toate felurile, iar un antrenor român al unei echipe de fotbal din Turcia a declarat la televizor că el l-ar fi călcat în picioare. În avionul de Madrid mai călătoriseră, într-adevăr, peste 60 de cetățeni, care acum riscau să fie și ei bolnavi de COVID-19, din cauza… iresponsabilului emigrant repatriat. Cei mai atenți la detalii și-au pus totuși întrebarea – de ce a mai declarat că e bolnav, după ce reușise să ajungă în țară? De ce nu s-a dus acasă, la ai lui, cum au făcut sute de mii de români repatriați în ultima lună? Un singur lucru s-a comunicat – că deși fusese confirmat cu coronavirus, românul nu fusese internat într-un spital spaniol. La data respectivă Spania avea deja peste 10 mii de cazuri și aproape 500 de morți. Intrase adică în ceea ce autoritățile noastre au numit Scenariul IV, cel în care doar cazurile grave sunt tratate. La noi, primul deces avea să fie raportat abia o săptămână mai târziu, pe 22 martie. Atunci aveam doar vreo sută de cazuri, fiecare pacient era tratat cu atenție și de către media și de către autorități. Și cu ciorbă. Dar și cu atenție. Medicală.

Nu știu ce s-a întâmplat cu românul întors pe 16 martie din Spania, sper să fie bine și sănătos. Mi-a fost clar din prima că omul a recurs la un gest iresponsabil și condamnabil (i s-a întocmit și dosar penal) din cauza spaimei de moarte. Încă o dată, nu spun că gestul său este scuzabil în vreun fel. Dar explicabil este. În Spania nu îl băga nimeni în seamă, nu era un asimptomatic (în comunicatul oficial se spune că avea simptome evidente de boală, probabil avea febră și tușea), așa că omul și-a dat seama că va muri. A căutat o scăpare și, probabil pentru prima dată în viața lui, un român a considerat că ACASĂ înseamnă supraviețuirea.

Reacția opiniei publice din România a fost însă crâncenă. Și n-a fost doar la adresa acelui român din Spania. Sute de mii de români luaseră deja cu asalt granițele țării, fiecare considerând brusc că vor să fie ACASĂ. În ciuda recomandărilor autorităților, în ciuda stării de urgență și a impunerii carantinei, pandemia a produs un fenomen incredibil, greu de imaginat până acum – întoarcerea masivă a românilor în țară.
Sigur, nu s-au întors cei deja stabiliți în occident (câteva milioane) s-au întors cei pe care statistica îi denumește migrație temporară, oameni plecați la munci agricole, în construcții, în menaj și asistență socială (ceea ce italienii numesc badante, persoane care au grijă de bătrâni în special). Sunt oameni puțin calificați, dar sunt muncitori și, cel mai important, încă sunt legați de România prin familia, pe care o și întrețin în multe cazuri, și la care s-au grăbit să se întoarcă, să se refugieze din calea unui soi de sfârșit al lumii.
Cum am reacțonat noi, cei rămași aici? Păi mai întâi cu tot felul de bancuri despre întoarcerea lotului național de alba-neagra, apoi prin mediatizarea excesivă a cazului Țăndărei (după un soi de protest al romilor de la Filiași, mai puțin mediatizat), apoi prin tot felul de glume rasiste în care am extrapolat nepermis anatema de infracționalitate de la probabil câteva sute de cazuri de infractori (întorși și aceia desigur) la câteva mii de români muncitori, poate amărâți, dar muncitori, a căror spaimă de moarte era fie luată la mișto, fie condamnată pur și simplu cu dispreț.

De la cazul românului aterizat de la Madrid a trecut o lună.
Iar acum au apărut două mii de români înghesuiți pe aeroportul din Cluj, hotărâți să plece în Germania “la sparanghel”. Dă-i cu amenzi, comentarii, interpretări… Observați, sparanghel! Nu ceva important, de bază, e sparanghel, un soi de trufă-răsfăț pentru bogații occidentului… Sparanghel-disprețuitor, da! La fel de disprețuitor cum, în urmă cu 20 de ani, au plecat la căpșuni în Spania. Nu roșii, nu cartofi, nimic de bază nici atunci, doar căpșuni!

De ce sunt priviți acești români cu superioritate aristocratică de către opinia publică din România? De ce sunt luați la mișto, priviți cu condescendență, în cel mai bun caz, după ce, acum o lună, au fost primiți cu o lipsă completă de empatie, dacă nu chiar cu ostilitate? Răspunsul scurt, este pentru că suntem proști. Răspunsul lung – pentru că suntem atât de proști, încât putem repeta fără să respirăm aceleași greșeli, la intervale regulate de timp, fără să înțelegem nimic din dramele pe care le trăim grație propriei noastre stupidități. Pur și simplu societatea noastră nu are memorie!

La finalul anilor 90, atunci când s-a deschis Drumul Căpșunilor spre Spania, șomajul urcase spre 15% în România. Mulți oficiali din vremea respectivă au considerat că emigrația e un fenomen pozitiv, pentru că mai reducea din presiunea socială cauzată atunci de prăbușirea fostelor fabrici comuniste. În realitate, un șomaj mare îți arată o dorință mare de muncă, iar acum, după 20 de ani în care țara a pierdut milioane de români cu chef de muncă, noi tot n-am înțeles cât rău ne facem singuri tratându-i cu superioritate sau ostilitate pe cei 500 de mii, poate un milion de români, la care mai putem spera să se întoarcă.

Câți s-au îmbarcat de la Cluj sau de la Iași pentru Germania? Două mii? Cinci mii? Dar încă sunt sute de mii în țară, aici, ACASĂ, în sate mai ales, într-o perioadă în care activitatea agricolă ar trebui să fie în vârf, munca la câmp nu s-a interzis, iar cererea de alimente este în creștere, din cauza restricțiilor transfrontaliere. Hai să ținem de ei! Nu e târziu! Sunt practic toate condițiile îndeplinite pentru ca ei, ai noștri, să rămână, să-și găsească de lucru pe lângă casă, iar nu să-și înfrunte spaima de moarte pentru a lua din nou drumul Occidentului. Eliminarea (temporară sau permanentă) a tuturor impozitelor pe munca agricolă poate fi o soluție, facilități fiscale pentru organizarea logistică a aprovizionării pe lanț scurt, alta, chiar și centrele de colectare a legumelor de care vorbește Băsescu poate fi o soluție în lipsă de altceva. Am scris în trecut numeroase articole în care vorbeam de necesitatea unei perioade-tampon în care statul tebuie să stimuleze sectoarele integratoare de muncă slab calificată (agricultură, asistență socială, construcții, chiar turism), pentru a activa o forță de muncă latentă, aflată aici, pentru a opri emigrarea tinerilor. Acum această forță de muncă de aici, de ACASĂ, s-a dublat probabil. Hai să ne mișcăm!

Când am auzit de cazul românului venit din Spania de frica morții, mi-a trecut prin minte o replică din piesa Arca lui Noe, a lui Lucian Blaga. Am găsit această variantă adaptată pentru tv pe youtube, în care personajul biblic e un țăran care dă faliment construind o corabie al cărui sens nu-l înțelegea nimeni. Arca este și distrusă, în final, de… opinia publică, era să zic. E distrusă de societate, da. Oricum, Noe se salvează în familie, în fața potopului de râsete al concetățenilor săi el proclamând “casa îmi e arcă, iar arca îmi e casă”. Am văzut piesa acum foarte, foarte mult timp (nici nu mai știu când) iar eu îmi aminteam replica de final ceva de genul… „Casa mea, Arca mea!” La momentul în care pandemia izbucnise violent în țările din vest, România era un fel de arcă pentru cei plecați. De aceea au venit ACASĂ. Oare nu suntem acum, fiecare dintre noi, izolați pe arca lui, în casa lui? Cum va arăta lumea după acest potop, depinde mult de fiecare dintre noi. Va fi un nou început? Nu știu. Probabil. Vom putea să dăm un alt curs acestei țări? Dacă vom repeta greșelile trecutului, sigur nu! Hai să facem altfel, de data asta!”

 

Posted in Arcaluigoeologie | 36 Comments »

Proto-Potop Antediluvian. Repetitie generala!

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 7, 2020

Se pare că fiecare Dumnezeu trebuie să treacă (inevitabil) printr-o perioadă în care devine (Doamne Dumnezeule, Dumnezeu-Devine), foarte nemulțumit de creația sa, foarte (auto)critic, frustrat chiar, alimentându-și ideea că existenta acelei creații este o greșeală care-i strică reputația și prestigiul, și că prin urmare (logic nu?) acea creație trebuie distrusă, radiată, făcută să dispară, că și când n-ar fi existat niciodată, decât cel mult ca umbra unui vis sau nici atât. Faptul de a trimite acea creație în rândul celor ce n-au fost niciodată este un proiect în sine (o alta creație). De obicei însă fiecare astfel de Dumnezeu, după ce inițiază Potopul care sa facă tabula rasa, are un moment de recul, de incertitudine cuantica, de reținere, și nu rămâne consistent cu actul distrugerii totale, preferând (din 1000 de motive și din lene) să lase și distrugerea și creația aceea de izbeliște, în des-compunere, de capul lor, sub asediul neantului (mereu flămând de lucruri), pentru a se putea dedica de îndată unei alte creații, mult mai frumoase și mult mai bengoase. Ce se întâmplă cu acele universuri abandonate nu se știe niciodată, deși se poate presupune că exista undeva un Dumnezeu al dumnezeilor, și un Dumnezeu al dumnezeilor, dumnezeilor, și așa mai departe pana spre infinit, care se ocupa de toate, inclusiv de șirul infinit al creațiilor abandonate (una-n alta, precum Iona în interiorul balenelor concentrice), care de fapt (se va dovedi, cumva, cândva, ca) nu sunt abandonate, făcând parte integranta din planul său, unic (in varianta infinită a unicității), sau că nu sunt deloc… Depinde numai și numai de ce, cine și daca se găsește la „capătul” infinitului, ceea ce sub aspect matematic ar însemnă că aveam de-a face cu un sir infinit convergent. Sub acest aspect… (al convergenței șirului lumii) crede fiecare ce vrea, cum vrea, ce i se potrivește, în context… Era unul odată care zicea: „Nu mă feresc sa spun că sunt mai sigur de existenta lui Dumnezeu, decât de prezenta noastră acum, în aceasta cameră” (??!!;..). Sau poate că ori fi fost mai mulți care sa fi zis așa ceva cvasi-independent unul de altul. Poate sf. Romuald născut în Ravenna prin anul 956 o fi zis, sau poate Ernesto „Che” Guevara, ori și Mohandas Karamchand Gandhi, daca nu cumva și Fyodor Mikhailovich Dostoevsky, Papa Francisc de la Roma ori chiar Isus din Nazaret el însuși în persoana sau dacă nu chiar Ion Luca Caragiale, bogasierul, sa fi rostit plin de sine un asemenea enunț insolit, insolent si auto-devorator. Cine știe cine a spus, când a spus, cui a spus, de ce a spus sau ce o fi spus… în orice caz textul respectiv, împreuna cu persoana care l-a emis, cu contextul rostirii și și cu martorii aferenți, devine un pachet extrem de interesant ce poate fi cu ușurința asimilat sâmburelui primordial al unui nou și drăguț univers… de gânduri, și poate chiar de vorbe, căci, vorba ‘ceea, la început a fost cuvântul. Ce cuvânt? Ei asta-i acum! Ce cuvânt? Ce cuvânt? Oameni în toată firea și nu ne dam seama ce cuvânt. Iată ce cuvânt: ou. Mai întâi a fost cuvântul ou. Că tot vine Paștele. Ceea ce va dorim desigur și d-voastră dragă prea-cinstit cititor citit și unic al Arcei lui Goe…

P.S. Daca ai timp te rog sa te gândești cum anume s-ar putea explica primordialitatea cuvântului ou. Cum ar fi posibil să fi existat cuvântul ou înaintea cuvântului cuvânt?… în acest sens părerea sf. Iosif ar fi neprețuită și neprecupețită, dar, din păcate, l-am (iz)gonit, a plecat și și-a luat și părerea cu dânsul…

 

Posted in Arcaluigoeologie | 50 Comments »

Filiera legala

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 4, 2020

andreanum & co

Sarcina de-a tine un blog imi parea, cu ani in urma cand am inceput, una fastidioasa. Prins in propriile mele angoase si indeosebi cea legata de actul vorbirii cu, despre, pentru si in fata altor persoane, imi imaginam diverse in timp ce scriam si putine erau bune. Scriind ajungeam uneori la cele mai intortocheate formule, marca unei minti speriate de simplitatea lucrurilor. A fi perfect, ce driver stupid, si ce important e totusi sa fie perfecte lucrurile. Eugen spunea bine, zambind ca driver-ul lui e „try hard to be perfect”, o trimitere evidenta la modelul lui Kahler. Poate ca al meu, in revansa, era ca era perfect sa incerc din greu, dar evident asta nu suna la fel de bine in engleza.

Am scris despre cate in luna si in stele, uneori vomica mea inspirationala s-a concretizat in texte quasi-dadaiste, scrise de dragul scrisului la fel cum astazi fiul…

Vezi articolul original 1.164 de cuvinte mai mult

Posted in Arcaluigoeologie | 24 Comments »

1 Aprilie planetar

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 1, 2020

De obicei 1 Aprile era sarbatorit cu un oarecare fast pe Arca lui Goe, intrucat era (este) ziua onomastica de nastere a d-lui Goe, totodata si aniversarea inaugurarii hanului unor amici, dar si asa in general, ca era 1 Aprilie. Asa de mare sarbatoare era, ca se serba toata luna, pana pe 31 Aprile, prima zi de 1 Aprilie, a doua zi de 1 Aprilie si tot asa. Cantec, joc si voie buna. Facem glume serioase nu gluma, care mai de care si oricui, dar mai ales prietenilor nostri dusmanosi si ei noua. Amintiri de neuitat. Se pare ca anul acesta am fost prinsi pe picior gresit, pentru ca, fara stirea noastra, serbarile de 1 Aprilie au fost decalate si au debutat mult mai devreme, in compensatie cu decalarea spre mai tarziu a jocurilor olimpice si a altor jocuri si slam-uri. Se pare ca intreaga planeta va petrece de 1 Aprile tot anul, o fiesta cum nu s-a vazut nici la Rio, si cum n-a vazut Parisul, asa incat a pomeni noi acum, in plina chermeza globala de deschiderea festiva a zilei pacalelior pe Arca lui Goe, ar parea cel mult o gluma proasta. Planeta lui Goe petrece deja, asa incat aproape toti mascaricii, clovnii, comediantii, umoristii, farsorii, glumetii, sunt deja angrenati pe cont propriu in activitati specifice altundeva, aiurea, in toata mass-media. Dati si d-voastra drumul la televizor. E cumva trist ca anul acesta 1 Aprilie ne-a luat pe nepregatite, gasindu-ne descoperiti (sub cerul liber), cu masa nepusa, si fata cu vizitatori care s-au spart deja de râs pe la alte petreceri, in asa hal incat, epuizandu-si re-sursele de râs, n-ar mai putea facuti nici macar sa zambeasca, fara un gadilat serios, ori cu un umor usor dumnezeiesc sau cu glume grele de anvergura cosmica (cica big-bang, ha-ha). Singura mica nadejde ne ramane de la drôle-troll-ul nostrum de serviciu auto-propus, despre care sperm ca va continua sa opereze, macar cu jumatate de norma si pe Arca, fara sa emita pretentii salariale exagerate. Pana atunci insa, ca sa nu ramana masa dezolant de goala, va propun ca aperitive, hrana rece, livrata noua la domiciliu, lasata pe chei. Ma duc sa o aduc pe punte, prin aburcare. Petrecerea continua. Se admit bautura adusa de acasa si delicatese traditionale de sezon (no Chinese food please).

1900

Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, mam’ mare, mamițica și tanti Mița au promis tânărului Goe să-l ducă-n București de 10 mai.

Puțin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc a părăsi locul lor spre a veni în Capitală numai de hatârul fiului și nepoțelului lor. Destul că foarte de dimineață, dumnealor, frumos gătite, împreună cu tânărul Goe, așteaptă cu multă nerăbdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie să le ducă la București. Adevărul e că, dacă se hotărăște cineva să asiste la o sărbătoare națională așa de importantă, trebuie s-o ia de dimineața. Trenul în care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fără zece a.m. D. Goe este foarte impacient și, cu un ton de comandă, zice încruntat:

– Mam’ mare! de ce nu mai vine?… Eu vreau să vie!

– Vine, vine acuma, puișorul mamii! răspunde cucoana.

Și sărută pe nepoțel; apoi îi potrivește pălăria.

Tânărul Goe poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripția pe pamblică: le Formidable, și sub pamblică biletul de călătorie înfipt de tanti Mița, că „așa țin bărbații biletul”.

– Vezi ce bine-i șade lui – zice mam’ mare – cu costumul de marinel?

– Mamițo, nu ți-am spus că nu se zice marinel?

– Da’ cum?

– Marinal…

– Ei! ziceți voi cum știți; eu zic cum am apucat. Așa se zicea pe vremea mea, când a ieșit întâi moda asta la copii – marinel.

– Vezi, că sunteți proaste amândouă? întrerupe tânărul Goe. Nu se zice nici marinal, nici marinel.

– Da’ cum, procopsitule? întreabă tanti Mița cu un zâmbet simpatic.

– Mariner…

– Apoi de! n-a învățat toata lumea carte ca d-ta! zice mam’ mare, și iar sărută pe nepoțel și iar îi potrivește pălăria de mariner.

Dar nu e vreme de discuții filologice: sosește trenul – și nu stă mult.

Trenul este plin… Dar cu multă bunăvoință din partea unor tineri politicoși, cari merg până la o stație apropiată, se fac locuri pentru dame. Trenul a plecat… Mam’ mare își face cruce, apoi aprinde o țigară… Goe nu vrea să intre în cupeu; vrea să șadă în coridorul vagonului cu bărbații.

– Nu!… nu e voie să scoți capul pe fereastră, mititelule! zice unul dintre tineri lui d-l Goe, și-l trage puțin înapoi.

– Ce treabă ai tu, urâtule? zice mititelul smucindu-se.

Și după ce se strâmbă la urâtul, se spânzură iar cu amândouă mânile de vergeaua de alamă și scoate iar capul. Dar n-apucă să răspunză ceva urâtul, și mititelul își retrage îngrozit capul gol înăuntru și-ncepe să zbiere.

– Mamițoo! mam’ maree! tantii!

– Ce e? Ce e? sar cocoanele.

– Să oprească! zbiară și mai tare Goe, bătând din picioare. Mi-a zburat pălăria! să opreascăăă!!!

Tot într-un timp, iacătă conductorul intră să vază cine s-a suit de la stația din urmă.

– Biletele, domnilor!

Cocoanele arată biletele dumnealor, explicând d-lui conductor de ce nu poate și Goe să facă același lucru: fiindcă biletul era în pamblica pălăriei, și, dacă a zburat pălăria, firește c-a zburat cu pamblică și cu bilet cu tot. Dar avea bilet…

– Parol! chiar eu l-am cumpărat! zice tanti Mița.

Conductorul însă nu înțelege, pretinde bilet; daca nu, la stația apropiată, trebuie să-l dea jos pe d-l Goe. Așa scrie regulamentul: daca un pasager n-are bilet și nu declară ca n-are bilet, i se ia o amendă de 7 lei și 50 de bani, și-l dă jos din tren la orice stație.

– Dar noi n-am declaratără? strigă mamița.

– Ce e vinovat băiatul, dacă i-a zburat pălăria? zice mam’ mare.

– De ce-a scos capul pe fereastră? eu i-am spus să nu scoată capul pe fereastră! zice cu pică urâtul.

– Nu-i treaba dumitale! ce te-amesteci d-ta? zice tanti Mița urâtului…

– Uite ce e, cucoană, zice conductorul, trebuie să plătiți un bilet…

– Să mai plătim? n-am plătitără o dată?

– Și pe d’asupra un leu și 25 de bani.

– Și pe d’asupra?…

– Vezi, daca nu te-astâmperi? zice mamița, și-l zguduie pe Goe de mână.

– Ce faci, soro? ești nebună? nu știi ce simțitor e? zice mam’ mare.

Și, apucându-l de mâna cealaltă, îl smucește de la mamița lui, tocmai când trenul, clănțănind din roate, trece la un macaz. Din smucitura lu’ mam’ mare într-un sens, combinată cu clătinătura vagonului în alt sens, rezultă că Goe își pierde un moment centrul de gravitate și se reazimă în nas de clanța ușii de la cupeu. Goe începe să urle… în sfârșit, n-au ce să facă. Trebuie să se hotărască a plăti biletul, pe care are să-l taie conductorul din carnetul lui. Păcat însă de pălărie!… Ce-o să facă d. Goe la București cu capul gol? și toate prăvăliile închise!… s-ar întreba oricine, care nu știe câtă grije are mam’ mare și câtă prevedere. Cum era să plece băiatul numai cu pălăria de paie? Daca se întâmplă să plouă, ori răcoare? Și mam’ mare scoate din săculețul ei un beret tot din uniforma canonierii le Formidable.

– Te mai doare nasul, puișorule? întreabă mam’ mare.

– Nu… răspunde Goe.

– Să moară mam’ mare?

– Să moară!

– Ad’, să-l pupe mam’ mare, că trece!

Și-l pupă în vârful nasului; apoi, așezându-i frumos beretul:

– Parcă-i șade mai bine cu beretul!… zice mam’ mare scuipându-l să nu-l deoache, apoi îl sărută dulce.

– Cu ce nu-i șade lui bine? adaogă tanti Mița, și-l scuipă și dumneaei și-l sărută.

– Lasă-l încolo! că prea e nu știu cum!… Auzi d-ta! pălărie nouă și biletul! zice mamița, prefăcându-se foarte supărată.

– Să fie el sănătos, să poarte mai bună! zice mam’ mare.

Dar mamița adaogă:

– Da’ pe mamițica n-o pupi?

– Pe tine nu vreau! zice Goe cu humor.

– Așa? zice mamița. Lasă!… și-și acopere ochii cu mâinile și se face că plânge.

– Las’ că știu eu că te prefaci! zice Goe.

– Ți-ai găsit pe cine să-nșeli! zice mam’ mare.

Mamița începe să râză; scoate din săculeț ceva și zice:

– Cine mă pupă… uite!… ciucalată!

Mamița pupă pe Goe, Goe pe mamița și, luând bucata de ciucalată, iese iar în coridor.

– Puișorule, nu mai scoate capul pe fereastră!… E lucru mare, cât e de deștept! zice mam’ mare.

– E ceva de speriat, parol! adaogă tanti Mița.

Pe când Goe își mănâncă afară ciucalata, cocoanele se dau în vorbă de una, de alta… Trenul aleargă acuma de spre Crivina către Periș.

– Ia mai vezi ce face băiatul afară, mamițo! zice mamița către mam’ mare.

Mam’ mare se ridică bătrânește și se duce în coridor:

– Goe! puișorule! Goe! Goe!

Goe nicăieri.

– Vai de mine! țipă cucoana! Nu-i băiatul! Unde e băiatul!… s-a prăpădit băiatul!

Și toate cucoanele sar…

– A căzut din tren băiatul! Țațo, mor!

Dar deodată, cu tot zgomotul trenului, se aud bubuituri în ușa compartimentului unde nu intră decât o persoană.

– Goe! maică! acolo ești?

– Da.

– Aide! zice mam’ mare, ieși odată! ne-ai speriat.

– Nu pot! zbiară Goe dinăuntru.

– De ce?… te doare la inimă?

– Nu! nu pot…

– E încuiat! zice mam’ mare, vrând să deschidă pe dinafară.

– Nu pot deschide! zbiară Goe desperat.

– Vai de mine! îi vine rău băiatului înăuntru!

În sfârșit, iacătă conductorul cu biletul: primește paralele și liberează pe captiv, pe care toate trei cocoanele îl sărută dulce, ca și cum l-ar revedea după o îndelungată absență. Și mam’ mare se hotărăște să stea în coridor, pe un geamantan străin, să păzească pe Goe, să nu se mai întâmple ceva puișorului. Puișorul vede o linie de metal în colțul coridorului, care are la capătul de sus o mașină cu mâner. Se suie-n picioare pe geamantan, pune mâna pe mânerul mașinii și începe să-l tragă.

– Șezi binișor, puișorule! să nu strici ceva! zice mam’ mare…

Trenul își urmează drumul de la Periș cătră Buftea cu mare viteză. Dar pe la mijlocul kilometrului 24, deodată s-aude un șuier, apoi semnalul de alarmă, trei fluiere scurte, și trenul se oprește pe loc, producând o zguduitură puternică.

–Ce e? ce e?… Toți pasagerii sar înspăimântați la ferestre, la uși, pe scări…

– Goe! puișorule! Goe! strigă tanti Mița și se repede afară din compartiment.

Goe este în coridor… De ce s-a oprit trenul?

Cineva, nu se știe din ce vagon, a tras semnalul de alarmă. Din ce vagon?… Asta e ușor de constatat; manivela semnalului nu se poate trage decât rupându-se ața înnodată și cu nodul plumbuit. Personalul trenului umblă forfota, examinând roatele tamponate cu toată presiunea, așa de tamponate că-i trebuie vreo zece minute mecanicului să-și încarce iar pompa de aer comprimat și să poată urni trenul din loc. În toată vremea asta, conductorii și șeful trenului aleargă din vagon în vagon și cercetează aparatele semnalelor de alarmă.

Cine poate ghici în ce vagon era ruptă ața plumbuită și răsturnată manivela? Ciudat! tocmai în vagonul de unde zburase mai adineauri pălăria marinerului! Cine? cine a tras manivela? Mam’ mare doarme în fundul cupeului cu puișorul în brațe. Nu se poate ști cine a tras manivela.

Trenul se pornește în sfârșit, și ajunge în București cu o întârziere de câteva minute. Toată lumea coboară. Mam’ mare așază frumușel beretul lui Goe, îl scuipă pe puișor să nu-l deoache, îl întreabă dacă-l mai doare nasul și-l sărută dulce.

Apoi cocoanele se suie cu puișorul în trăsură și pornesc în oraș:

– La bulivar, birjar! la bulivar!…

Posted in Arcaluigoeologie | 20 Comments »

Să dea benga

Posted by Arca lui Goe pe martie 23, 2020

Pe Arca lui Goe s-au jucat multe piese de teatru, spectacole de operă si operetă (în general opere de trei parale oferite gratis la lume), s-au pus in scena (pe punte) spectacole de circ si de bâlci, comedii, dramolete (pentru fete), tragi-comedii (cu specific mioritic si universal), mă rog toată gama, inclusiv balade, ode, muzică si muzicuță, ce vrei si ce nu vrei, prostii, nimicuri, chestii, socoteli, șușoteli, toate numai bune pentru gura-cască, pentru lume, târgoveți, popor, observatori si/sau alți petrecători. Toate s-au jucat cu casa închisă, întrucât bilete n-am vândut, neavând cui, spectatori si martori fiind chiar actorii  (cabotini) fără simbrie, in frunte cu dl.Goe (al doilea), care au acceptat tacit să se spargă (mutual) în figuri, ludice, dar în serios, unul pe altul sau in combinări de n luate câte ţ. Fără preconcepții, fără cerere si ofertă, fără așteptări si fără speranțe, totul spontan si improvizat, succes garantat, gen ce-am avut si ce-am pierdut, caprele tot șapte sunt, azi aici, mâine-n Focșani, Pașcani, Tecuci si te culci. Important este ca noi, actorii-spectatori, aflați in căutarea si așteptătoarea unui autor (God-ot) si/sau a unui eveniment major (Potop, Apoca-lipsa, Judecata de (din)apoi, orice si-n zadar) ne-am simțit in medie bine spre excepțional, as zice, ceea ce este, nu-i așa?, esențialmente esențial. Ar fi de amintit, in aceasta introducere recapitulativă două lucruri semnificative.

(a)    Ceea ce au avut in comun absolut toate reprezentațiile de pe Arca a fost fondul sonor, ilustrația si tema muzicală, derulată in background (radiația cosmică de fond), repetată si reluată obsesiv până la uitare de sine si ne (mai) băgare de seama, in ciuda acordurilor sale ample, dar pe care, cu o oarecare atenție si concentrare, cunoscătorii binevoitori ar putea-o identifica relativ ușor: Simfonia Ratării (in sub-sol bemol si surdina) – autor anonim, colectiv si clandestin.  

(b)    O alta nota comuna a jongleriilor ludice pro-puse pe (b)Arca a fost încercarea de a nu cânta in cor si in strună, de a evita pe cat posibil temele propuse insistent, insolent, obsesiv si compulsiv, taman la (apro)pont si la țanc de către mass-media oficială pe post de marote, mascote si evenimentul zilei cu tâlc. Noi am încercat sa ne vedem de ale noastre (oile noastre, caprele, pisicile, fauna, zoologia) si sa lăsăm deoparte flora pe seama botaniștilor consacrați (duium), in punctele de inflexiune si maximă popularitate a unor subiecte luate in dezbaterea generală, a tuturor si pretutindeni, imediat si-n permanență.

Poate ca la prima vedere nu este sesizabilă relația de co-relație armonică între cele doua note comune ale petrecerilor organizate pe Arca lui Goe, dar, cei care au un oarecare spirit de orientare, de observație, precum si minime abilitați de analiză si sinteză vor putea remarca retroactiv si retrospectiv congruența (deonto)logica dintre (a) si (b). Ce? Nu e clar? Prin urmare, in acord cu filozofia a-b, normal ar fi sa nu consacram niciun „topic” postat pe Arca lui Goe, pandemiei cu Corona virus si crizei aferente, atâta vreme cat acest subiect este fierbinte (pe buzele si-n mințile tuturor), caci ar fi o risipa inutila de vorbe-n-vânt, care ar distorsiona păgubos armonia interioara a Simfoniei Ratării in versiunea ei originala (arcagoeologică), derulata-n fundal. O auzi? O simți? Tu, prea-cinstit cititor citit si prea-unic al Arcei lui Goe. Te cuprinde? Așadar normal ar fi sa introducem evenimentul global de sub emblema „pandemia cu corona virus”, in circuitul nimicului de pe Arca lui Goe, abia mai târziu, când acesta se va fi încheiat si va fi ieșit din atenția celorlalți vorbitori fără rost de pe planeta de pământ. Ceea ce, în principiu, vom si face. Totuși, păstrându-ne categoric in spiritul etalat in introducerea de mai sus, sărind peste cuprins, am dori sa propunem in încheiere, doua teme potențiale despre nimic, numai bune de montat in spectacole de trei parale oferite gratis la lume, pe Arca lui Goe:

(a)    Este de-a dreptul fabulos felul in care „pandemia” a devenit argumentul universal prin care fiecare pre-susținător al vreunei (oricărei) poziții, teorii, teze, concepții, pre-concepții, își găsește argumentul suprem prin care demonstrează fără tăgada tuturor si oricui ca a avut dreptate. Misticii, ecologiștii, globaliștii, anti-globaliștii, naționaliștii, conspiraționiștii, rusofili, rusofobii, occidentaliștii, anti-occidentaliștii, unioniștii-EU, anti-unioniști-EU, bigoții, ateii, toți deschid gura deodată într-un cor bizar si apoteotic si zic: „Vedeți măi c-am avut dreptate. Iată dovada.” Supra-producția de rahat ideologic a ajuns la cote inimaginabile înainte de corona-virus. Va fi distractiv sa dam cu exemple-n populație.  

(b)    Algoritmii de inteligentă artificiala ar putea găsi într-un interval de timp incredibil de scurt soluțiile optimale pentru (1) înțelegerea mecanismelor funcționarii virusului la nivel celular si a reacțiilor imunitare, (2) înțelegerea simptomatologiei, patologiei si evoluției bolii la nivelul indivizilor contaminați, (3) înțelegerea felului si a dinamicii transmiterii bolii in cadrul populațiilor, (4) înțelegerea impactului socio-economic si financiar si a măsurilor de minimizare a pagubelor de aceasta natura.  Din păcate soluțiile sunt așteptate exclusiv in mod tradițional de la „inteligenta naturala” a oamenilor: politici, de știința, de bine. De bine de rău o ducem bine.  Rezultatele vor veni lent si vor avea o calitate îndoielnică.  Onoare muncii, trăiască lupta pentru pace, corectitudinea politică si somnul rațiunii. Cu Dumnezeu înainte. Si ningă, zăpada ne-ngroape.

 

Exemple de atitudine pozitiva (asa da): Jurnal de corona IV, III

Posted in Arcaluigoeologie | 78 Comments »

Echinox echivoc

Posted by Arca lui Goe pe martie 21, 2020

10 Ani-versare.

In urma cu exact 10 ani si câteva secunde, de echinocțiu, a apărut pe (o) lume (virtuală) (b)Arca lui Goe,  manifestându-și prezenta in HUVACA printr-un Hello world, apreciat cu „like” de un sigur vizitator, având ca avatar Pieta – vizitatorul unic. Intențiile si rosturile formale, asumate, ale lansării la apă a unei asemenea ambarcațiuni, purtând un nume cu rezonante mitologice si totodată caragialești, au fost  etalate spre atenția celor interesați in expozițiunile Despre, DisclaimerDreptul la replică, iar meta-intențiile si meta-rosturile s-au revelat prin relevare ulterioara si printre rânduri, in atenția si prin co-participarea prea-cinstitului cititor citit si unic al acestei Goelete, care aniversează astăzi zece ani de semi-existenta.  10 ani, care au trecut de parca ar fi fost câteva zile. Ca orice arca si aceasta a cochetat cu ideea salvării de la pieire a unor vietăți amenințate cu extincția prin Potop. Rezultatele de până acum sunt incerte ca si Potopul însuși (…) dar de salvat au fost salvate o mulțime de detalii, depuse spre conservare si fosilizare in cala Arcei lui Goe, însă momentul actual nu este nici pe departe propice vreunui bilanț. Potopul este in curs de desfășurare si la fel operațiunile de salvare prin îm-b-arcare. Suntem in continuare de partea celor obidiți prin moderare, banare, cenzurare, repudiere, marginalizare ori alte abuzuri de acest fel, comise in HUVACA de către inși incapabili sa suporte si sa promoveze sau măcar sa tolereze libertatea de impresie, de expresie, de opinie, de gâlceava si hârjoane, precum si libertatea inalienabilă a dreptului la replică.  Si suntem in continuare in contra acestor abuzatori odioși ce se manifestă, care mai pe față, care mai subtil, care mai prostește, care mai sofisticat, încercând astfel  să-si conserve iluzii dintre cele mai hilare cu putință. La acest moment aniversar, după zece ani de călătorie prin desert, ar fi însă de zis ca s-au găsit mai mereu si alte scopuri, rosturi, interese, sensuri si non-sensuri atractive, care au făcut pe-trecerea nu doar suportabilă, ci adesea plăcută, si pe alocuri, spectaculoasa si memorabilă, precum s-a întâmplat in combaterea si slujirea Nimicului, in tentativa de reconciliere cu cuantica ori la intrarea in atingere cu ideea de Sortis Humanae ad Intelligendum Lux, Et in Arcadia Goe, dar mai ales cu ocazia întâlnirilor prilejuite pe punte cu marele si prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, care s-a manifestat mai mereu cu generozitate, impetuozitate, elan si fantezie ludică, într-o diversitate exploziva de varietăți, transformându-se continuu, pentru a reuși sa se conserve si sa rămână mereu si mereu același el însuși, salvând-se, inclusiv de la Potop, aducându-și astfel contribuția si întregind sensul întreprinderii sugestiv intitulată „Arca lui Goe”. Mulțumiri si felicitări tuturor. La mulți ani!      

P.S. Despre actualul pseudo-Potop, numai de bine. Vom re-veni cu amanunte. Prea-cinstitul la fel.  

a) Yuval Noah Harari: Pandemia de coronavirus a permis experimente sociale la scară globală

b) TACI

c)…

Posted in Arcaluigoeologie | 38 Comments »

Citeste-mi ceva de la poluri

Posted by Arca lui Goe pe martie 15, 2020

La vreme de ciuma, de carantina, izolare si anxietate, sau sau/si  la vreme de bine, de calm, de retragere in pace, de intoarcere in sine, in micro-universul casei si al familiei, nimic nu mai pare potrivit pentru a fi propus publicului virtual, in HUVACA, la gazeta de perete a arcelor (si asa) solitare. A comenta despre coronavirus si despre sfarsitul lumii (caci vorba ‘ceea, lumea nu va mai fi aceeasi) este superfluu, iar a pomeni despre altceva ar putea parea fortat, nepotrivit, o inadecvare, daca nu chiar mai rau o impietate (in gen baba care se piaptånå in timp ce planeta arde) sau poate o incercare facilå de a fenta carantina, caci, nu-i asa?, aceasta carantina nu se refera doar la amårâtul åla de virus, ci la ceva mai amplu, care impune izolare, separare, destin, si multe altele laolalta cårora, pentru ca trebuiau sa poate un nume, li s-a spus simplu si elegant Corona-virus.

Presupun insa ca niste versuri ale unui uitat poet italian ar putea sa fie acum un modus vivendi potrivit in context:

 

 

Infinitul – Giacomo Leopardi

Întotdeauna am iubit colina
aceasta solitară, gardu-acesta
ce-n mare parte-mi fură orizontul.
Dar, stând și contemplând, ating cu gândul
interminabilele spații nevăzute
și liniștea cea supraomenească
și pacea din adâncuri; că aproape
mi se-nspăimântă inima. Când vântul
foșnește printre crengi, eu infinita
tăcere o compar cu-această voce:
și-mi amintește de eternitate,
de anotimpuri pierdute și de-aceasta
prezent și viu, de sunetele sale
`n imensitate gândul mi se-neacă:
naufragiul mi-e dulce-n astă mare.

(traducere de Vasile Romanciuc)

 

 

Posted in Arcaluigoeologie | 34 Comments »

∞ Martie

Posted by Arca lui Goe pe martie 8, 2020


ooo
Felicitari,

la multi ani,
dragoste si fericire
tuturor vizitatoarelor Arcei,
care sunt atasate,

într-un fel sau altul,
spiritului zilei de 8 Martie.
Prin intermediul acestora transmitem
felicitarile si urarile noastre mai departe,
tuturor prezentelor de gen (frumos) din lume,
domnelor si domnisoarelor de pretutindeni,

feminine si/sau feministe deo-potriva.
La muti ani!
A
R
C
A

Posted in Arcaluigoeologie | 37 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: