(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Un Zero Infinit – Games of Ego (GOE)

Posted by Arca lui Goe pe Februarie 10, 2018

J.-J. Rous­seau a spus despre om (Discurs asupra inegalității dintre oameni, I): „Îndrăznesc aproape să afirm că starea de gândire este o stare împotriva naturii și că omul care cugetă e un animal degenerat.“

Cel mai probabil ar fi că dl. J.-J. Rous­seau a ajuns la aceasta concluzie nu „din senin”, ci gândindu-se (din ce neam se trage). Totuși, daca stai să te gândești, enunțul pe care dl. J.-J. Rous­seau îndrăznește sa-l emită, este de natura evidenței, ceea ce, în termenii gândirii, ar însemna că este accesibil direct, prin constatare, nenecesitând gândire.  Continuând (înapoi) procesul gândirii, vom putea constata (în mod „logic”) un alt enunț la fel de evident:  orice animal este un mineral degenerat… (o rebeliune minerală). Pe cale de consecință, probabil că și mineralul o fiind degenerat din (alt)ceva încă și mai natural, dacă nu cumva din nimic. Vârtejul gândirii (înainte-înapoi) prin care vom fi constatat acest lanț de degenerări consecutive (succesiune cauzală?), evidente, care nu necesită realmente gândire pentru a le obține, ne conduce spre o mirare și o întrebare: Ce mai urmează? Ce degenerare mai urmează? Ce degenerare ar mai putea urma? Iar asta nu este deloc evident. Este? Așadar întrebarea mea este: Degenerarea încotro? Nu (ne) este evident. Nu putem constata – Nu putem ști, dar ne putem imagina, anticipa, premedita, utilizând „abilitatea” de a cugeta, extrăgându-ne astfel din realitate, împotriva naturii, ca niște animale degenerate ce suntem,  nu pentru a merge altundeva, într-o altă realitate, ci pentru a experimenta plutirea în neantul gândirii, plutirea în nicăieri, în abisul cel mai adânc cu putință. Iată contextul în care mă „gândesc” că a sosit „timpul” pentru un „topic” „nou” în Sezonul Opt Vertical. Dar, întrucât (după cum deja am stabilit / am dedus / am demonstrat / am constatat și / sau (măcar) am convenit) timpul nu există, pe Arca lui Goe, cel puțin, dar și pentru că nimic nu e nou sub soare, nu ne rămâne decât să abordam un subiect vechi. Deoarece despre „Nimic” am mai tot vorbit multe lucruri, pentru „azi” am putea, de exemplu, să ne concentram atenția asupra „sensului vieții”. Să-l descoperim sau să-l inventam împreună, pe Arca lui Goe. O-ho-ho! Nu s-ar putea spune ca am pretenții prea mari de la animalele degenerate, îmbarcate pe Arca lui Goe (majoritatea aflate într-o stare avansată de conservare, aproape minerală). Care este (măi animalelor) sensul vieții? Care să fie? Are viața vreun sens? Vreun scop? Vreo finalitate? Vreun tâlc? Vreun înțeles? Care este scopul vieții? Care este chichirezul?  Ce înseamnă viața? Viată în general și viața omului în particular, viața acestui animal degenerat, care-si irosește existența gândind. Cogito ergo sum? Nu cumva este viceversa? Eu așa mă gândesc.

Poate că te întrebi „Așa cum?”. Si poate că poate o să(-mi/ți) răspund la neîntrebata întrebare, într-un curând oarecare, oferind topicului o sama de răspunsuri alternative, ca să fie pe alese, pentru cei care prefera evidențele și mura-n-gură, în locul degradantului obicei de a cugeta pe cont propriu la astfel de cai verzi pe pereți. In intertime însă oferim tuturor ocazia unor meditații individuale…  Să cugetăm așadar? Care este sensul vieții? Fiecare pentru el. Poate prind pe cineva că încearcă să copieze.

Doua instanțieri polimorfice ale clasei abstracte numita „viață” ar putea ilustra sensul vietii în sensul topicului în context:

Generaţia „fulgi de nea“. Cum a apărut generatia tinerilor hipersensibili, veşnic nemulţumiţi şi ofensaţi de cele mai banale lucruri.

Sportiva hărţuită pe net a ajuns în pragul sinuciderii. –  Am plâns aşa mult…nu-mi doream să mai trăiesc!

Posted in Arcaluigoeologie, Games of EGO (GOE), Sezonul Opt Vertical | 59 Comments »

Despre un soi de dragoste

Posted by Arca lui Goe pe Ianuarie 25, 2018

Candva, in p-reistorie, intr-o epoca in care Arca era populatå cu multi Kibby(tzi), in replica la (unele dintre) teoriile identitzioniste (prezentate sub forma genului musical de simfonie a ratarii) propuse AICI de catre domnul Goe, domnul Ghelme zicea si dânsul, inclusiv AICI: ce’mi place mie (never let the truth spoil a good story)

domnul goe zice, ghelme zice si el
with 6 comments
oda dezlanata pe arca lui goe

singurul regret pe care il am, ca ratat schizofrenic osciland permanent intre “anonim” si “identitate”, dar tot mai identitar pe masura ce imbatranesc, ce-i drept, singurul regret ce-l am, zic, este ca se pare ca m-am nascut prea devreme si car dupa mine pe net atavisme deprinse in epoca in care vorbeam la telefon cu lumea. in plus, mai si impart minunata lume noua cu tot felul de indivizi inca si mai putin adaptati decat mine, care imi polueaza experienta internautica cu enervante deseuri de gandire arhaice.
ce sa zic, ar merita explicat mai in detaliu ce vreau sa zic aici, dar vinul rosu pe caldura cauzeaza si oricum, daca nu s-a inteles, nu se va intelege…

(a se vedea continuarea la SURSA, inclusiv cele 6 comentarii.

incheind d-lui apoteotic, in acel TIMP, in acest MOD:

domnule goe, sa imi amintesti o data, te rog, sa iti povestesc de ce cred eu ca dragostea pe net este cea mai profunda si sofisticata forma de dragoste si cum am ajuns la concluzia asta

astea fiind zise, cred ca sunt chemat pe un blog unde cineva crede ca vorbesc prostii.
* compendiu de ganduri ce mi-au trecut prin cap timp de o juma de ora si un pahar de vin, adica fix ce ati primi pe post de raspuns daca am fi toti conectati la retea si m-ati fi intrebat adineauri prin cablu ce mai fac…

* * *

Iata d-le Glelme ca vin sa-ti amintesc o data (ca niciodata) sa imi povestesti de ce crezi tu ca dragostea pe net este cea mai profunda si sofisticata forma de dragoste si cum ai ajuns la concluzia asta (daca-ti mai amintesti si daca o mai fi valabil) – Gåsitorului recompennse.

UPDATE: Cu-minte, nenea Ghelme Lake n-a vrut sa råspunzå…

 

Posted in Games of EGO (GOE), Sezonul Opt Vertical | 74 Comments »

LCFCD (115) – Un Goe boem

Posted by Dl.Goe pe Ianuarie 20, 2018

Lumea cum fu ?! Cam da!

The Poe-t

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Opt Vertical – Despre dez-lâ-n-are a face
de Edgar Alan Goe-the Poe-t

Sa zicem ca Sezonul al-VII-lea se apropie de sfârșit.
Sau numai de final (ca nu-i tot aceea/una, sic).
(apropo si de unicitate)
Sa zicem ca a fost ratat cu succes, întrucât ratarea (nu?)…
i-a fost anticipata cu precizie si premeditata cu gratie.
Încă un succes răsunător (a gol) pe Arca lui Goe.
Sa zicem așadar toate acestea. Cu alean.
Si sa ne întrebam (a mirare):
Ce (mai) urmează?
Urmează (firește) Sezonul Opt.
Deocamdată Sezonul Opt Vertical,
In pregătirea (minuțioas
ă)
a Sezonului Opt Orizontal.
Întrucât Noua (meșteri mari)
(nu) ne este (in)accesibil. Deja. Încă.
Si cum “Manole” zice: “Apoteotic!”
(O forma condensata pentru
“Aaa, poate haotic”
in (ne)buna tradiție
a Arcei lui Goe)
(si fiind d-lui un mare nătărău)
de voie, de nevoie,
trebuie sa ne așteptam la ce-i mai
bun

De acum
in-colo.
in-cotro.
cu r
ăb-dare de mână,
de mâine,
vei vedea. Dea Domnul!
De-a domnul Goe, firește.
Ce credeai? Oooo Tu…
O tu, tu, rigă mare, de fier.
Cercul (vicios) care se închide,
Cercul care ne înghite.
(Încercuiți in sf-era lui Goe)
De cine…(?)va
veni, vidi, vicii

 

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

addendum ce-i?: (Pentru care s-or intre/ba
Cine este Manole?,
Mai sus po-menit,
am putea preci/za ca nu,
Nu este DG Ontelus (troll-ul de plus)
neantizat prin certo-gra
ţiere tar-diva,
ci da, este un simplu pseudonim literar
al lui Sancho Panza, in timp ce sfânta Ana
Este simultan Dulcineea si Rosinanta…
Dl. Goe fiind un Don
Quijote,
ra-ta-tat) – cam atât de precizat.

Care nu s-or intre/ba…
știu deja
ca “Manole” este sublimul,
prea-cinstitul cititor citit si unic
al Arcei lui Goe,
(un zero) pe cale de apariție
in editura care ne mira. A opta
Si garda național
ă ne-a desființat.
Așteptam pro-vincia (Provence, lb. fr. in pre-text)
Si căderea lui Opt Vertical in infinit…
infinit virgula ceva (nu se site ce).
Si cât. Nici-cum.
Dar seva afla despre forța osmotica
prin vasele capilare de lemn,
care o împinge
inexorabil, primăvara,
de jos in sus, către frunza
vernil,
in atmosfera de clor, ofilită
si veșnic neveștejita… de/cu vânt ocolită
si de vânt oblojită… si așa mai departe,
însă foarte puțin, sub-scriu
(aaa se sub-înțelege si tu acuma, na).

Arca lui Goe este o gaura neagra.
Se-zo-ni-er
ă. Urmează sezonul Opt Vertical.
Calare pe un cal orb… i tor.

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 34 Comments »

LCFCD (114) – Cei mai multi eroi sunt anonimi

Posted by Arca lui Goe pe Ianuarie 16, 2018

Lumea cum fu ?! Cam da!

Anonimii de ieri

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

In ton cu poza aceasta, care poate mijloci cu mare usurinta felurite emotii (despre timpuri, despre viata omului, despre abnegatia anonima…) s-ar fi cuvenit poate o oda inchinata barbatilor care au schimbat lumea, aducand-o din aproape nimic, in cea mai mare parte a timpului cu mainele goale, la ce este astazi, in aceste timpurile (noi) ale tuturor emanciparilor sociale si a progreselor  de toate felurile. Dar cine mai are timp de ode? In plus mai exista o multime de carcotasi care nu (prea) compatimesc cu starea actuala a lumii si umanitatii, gasind-o degradanta, alienanta, straina de natura originala a omului. Acestora, oda le-ar suna a cinism.

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Dragi copii (zise sagalnic doamna învatatoare), va rog sa priviti aceasta fotografie, incercand sa va imaginati ca ati fi unul dintre personajele care apar acolo. Alegeti acel personaj. Apoi imaginati-va ca ati putea sta de vorba cu el, luandu-i un interviu despre viata lui, despre bucuriile si necazurile lui, insistand asupra emotiilor pe care le-a avut in momentul in care au fost stransi cu totii pentru a fi fotografiati. Incercati sa aflati cat mai mult despre felul in care priveau ei acea minune magica a tehnicii, recent aparuta, prin care imaginile lor puteau fi imortalizate si universalizate, facandu-le disponibile posteritatii. Oare ce credeau ei despre posteritate?

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 35 Comments »

LCFCD (113) – Asta de la rascruce

Posted by Arca lui Goe pe Ianuarie 4, 2018

Lumea cum fu ?! Cam da!

Doi oameni pusi la colt (tatå si fiu)

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Ca niste fiinte netrebnice ce suntem (gratie conditiei umane), nu este suficient ca ne-am nascut (infiintandu-ne), ci trebuie sa ne castigam existenta. Zilnic, sau chiar mai des, in fiecare moment, fiind fortati sa facem fel de fel de lucruri, cu voie sau (mai ales) de nevoie.  Sa respiram, sa mancam, sa bem, sa una alta,  si… sa muncim.

Cateodata devenim (pentru foarte scurta vreme) constienti ca toata treaba asta cu (re)castigarea existentei este doar o vrajeala, si ca de fapt scopul real este sa fim tinuti ocupati cu ceva, ca sa nu ne plictisim, sa nu ne invadeze si sa ne copleseasca nixisul existential, sa n-avem timp sa bagam de seama unele chestii. Ce s-ar face pe lume, de ex.,  un leu caruia nu i-ar fi niciodata foame, sete, frica? Ar muri brusc si nefericit. Fericirea este atunci cand ceea ce ajungem sa facem pentru castigarea existentei (adica pentru a ne umple timpul gol in vederea risipirii plictisului asociat cu nixisul existential)  se potriveste (a) cu structura nosatra interna si (b) cu vremurile, cu starea societatii, astfel incat ceea ce facem noi, in raport cu ceea ce fac altii, sa para special, superior, elevat, important.

Impresia mea este ca baietelul din fotografie este fericit. N-o avea el copilarie dar are båcanie. Nu s-o juca el (cu) arsice, n-o batea el berbunca pe maidan ca alti copii saraci, dar isi ajuta tatal in bacanie, mancand pe furis cate un biscuit sau o bomboana, pregatindu-se sa preia afacerea cand o muri batranul, avand astfel asigurat traiul, vatraiul si prestigiul (relativ la ceilalti omanaci, singurul care conteaza), si mai ales avand rezolvata (intr-o maniera fericita, exclusiv  in contextul vremii) ecuatia grea a nixisului existential.  Probabil ca patruns de acest adevar “incontestabil”  furat de frumusetea timpului trecut (pierdut), copilul-bacan, devenit adult, in vremuri noi, va incerca sa-i ofere si el copilului sau aceeasi sansa, aceeasi fericire, incercand sa-i rapeasca bucuria de a juca fotbal. Drama. Nenorocire mai mare nici ca se poate: Inabilitatea de a intelege spiritual vremurilor sau inabilitatea de a te mai alinia la acesta. Si asa mai departe. Bunaoara acum, in contemporanitate. Asa si Hagi (nu Tudose), care vrea musai sa-si faca copilul fotbalist in prropria bacånie.

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

 

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 37 Comments »

LCFCD (112) – Oh my God – REVELION

Posted by Arca lui Goe pe Decembrie 30, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

 

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

UPDATE: De Revelion (ca de Revelion) tot omul, in special est-europeanul (de ce oare?), este ocupat cu… Revelionul. Fapte, nu vorbe. Uite-l ca vine, vine, vine… Salta totul in picioare, salta totul in placere, un curcubeu de emotii coplesitoare… Nu-i momentul pentru nimic altceva, decat pentru emotie si speranta, ambele in stare pura. Vine, vine, vine, haide frate lasa vorba ca ne prinde Revelionul, tine o seara, o noapte (pân la perinita, pentru cei care tin la bautura, la nevasta, la traditii, pana la sorcova, pana la ciorba de potroace) cateva ore, cateva secunde, o secunda, o clipa, un moment… si… (anticipez un pic), un momet si s-a dus, s-a dus, si dus a fost, carand cu el toate vorbele, toate emotiile, toata asteptarea, (ce sa fie nu-i nimic, a trecut… acceleratul), suierand, indepartandu-se, cu un sunet dogit (caci ii lipseste o doaga), impins de Doppler-Fizeau, deplasandu-se spre rosu (rosul vinului ghiurghiuliu) cu viteza sunetului, cu viteza sufletului, dupa ce ne va fi lasat (epuizati) pe un peron nou de gara (intr-o noua dimineata), o gara mica de provincie, intr-un orasel (al copiilor) numit Anul Nou.  Gata! Revelionul a trecut. S-a dus invaluit in ceata, in abur si zapezi… Ecoul abia i se mai aude. Repede! Repede! Repede sa gasim un taxi si sa dormim in el pana acasa, pana dincolo de Filiasi, unde ne asteapta… Anul Nou. Mereu nou. Sper ca sunteti cu toti gata pentu aceasta calatorie de placere cu trenul Expres de Revelion,  la CFR.  Sa-ncepem asadar… Dar na, ca m-am luat cu vorba si era sa uit de ce venisem sa „vorbesc update”. Revelionul vine iute si pleaca repede, luandu-si vorbele (nu vorba) inapoi, cu emotii cu tot. Si in „revelion” multe vorbe sunt. Mi-ar placea ca la anul, dupa Craciun, sa adun(åm), in zilele acelea de dinainte de Anul Nou, cand omul inca mai are timp de vorba, o parte din istoriile emotiilor de Revelion. Caci multe vorbe si povesti mai are.

Revelioane de alta data. Cum petreceam revelionul. Revelionul la bloc. Revelionul perfect. Revelionul unde? Revelionul de ce? La munte, la mare, la manastire, cu ungurii, in container, in chilie, in cochilie, in doi, in parc, pe strada, la Paris, la New York, la tara, in tren, in avion, in pat. Revelionul cu cine? Revelionul cum? Revelionul de ce? Revelionul ieri. Revelionul alaltaieri.

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 13 Comments »

LCFCD (111) – Faime

Posted by Arca lui Goe pe Decembrie 27, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… feluri de a împleti utilul cu plåcutul ! …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Cu toate că locuiau în colțuri opuse ale Statelor Unite, Einstein la Princeton, pe coasta de est, iar Chaplin la Hollywood, în California, cei doi s-au vizitat destul de des. Un astfel de prilej a fost lansarea filmului „City Lights/ Luminile Orașului” a lui Chaplin din 1931, eveniment la care actorul i-a invitat și pe soții Einstein.

Cele două familii au mers împreună către cinematograf, la coborârea din mașină fiind ovaționați în egală măsură atât Chaplin cât și Einstein.

Replica lui Chaplin a devenit istorie: „E adevărat, dar faima ta este și mai mare: lumea te admiră, chiar dacă nu înțelege nimic din ceea ce spui”.

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

In cazul in care Fane Hawking isi serbeaza azi onomastica, ne alaturam si noi grupului de prieteni, (ne)cunoscuti si admiratori care-i ureaza petrecere frumoasa. Ceea ce-i uram desigur si lui Alex Stefanescu, ca si tuturor fani-lor care se intampla sa dea peste aceasata uråturå: La multi ani tuturor fani-lor cu ocazia onomasticii. Hai si så mai sarå o masticå. Si apoi un triple sec. 🙂

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | 4 Comments »

LCFCD (110) – Sârbâtori Fericite

Posted by Arca lui Goe pe Decembrie 19, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… iar na! …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

In zilele noastre (care sunt si ale voastre, dar si ale lor), nu-i prea confortabil sa vorbesti (in public) despre sarbatori, indiferent de perspectiva din care ai vrea s-o faci (pentru ca asa-ti vine, din atasament fata de acea perspectiva care denota o nota specifica a ceea ce esti, tu vorbitorul). Intotdeauna va exista o perspectiva contrara (la fel de validå) din care poti fi criticat, ironizat, desfiintat… cu sårbåtorile tale cu tot (fie în mod activ, fie prin simpalå nebagare în seama). Pânå la urmå înså asta-i partea frumoaså a sårbåtorilor cå, indiferent de câte note în comun ar putea avea felul în care sunt celebrate (sau ne-celebrate) sårbåtorile (de unii sau de altii), si anume cå natura lor este foarte intimå, fiecare raportându-se la ele si traindu-le, de fiecare datå, într-un fel foarte aparte, personal, unic si irepetabil, rezultat din amestecul complex a ceea ce suntem, a ceea ce ni se întâmplå (în bio-top) si a influentelor sosite ad-hoc din universul (inevitabil) înconjurator (eco-sistem). Trebuie asadar sa fim foarte atenti ce, cât si cu cine partajam din spiritual sårbåtorilor, care ne anima inexorabil, în sensul unei inevitabilitati similare celei incorporate artistic în muzica Simfoniei a-V-a, ziså si a Destinului. Acesta si este sensul în care le urez, în acest „topic” „Sârbâtori fericite„, tuturor celor ajunsi pe aci, mai mult sau mai putin ne/intamplator, ignorand noi (cu detasare) toate detaliile ne-sårbatoresti, inevitabil prezente si ele, pretutindeni, în zilele noastre (care sunt si ale voastre, dar si ale lor).

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | 15 Comments »

LCFCD (109) – O cupolă pentru fiecare

Posted by Arca lui Goe pe Decembrie 17, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… O lume pentru fiecare …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Ne construim (fiecare, in mod solitar sau in asociere cu anumiti semeni, alesi cu mare grija, pe sprânceana) cate un templu sau cate o arcå, in scopul de a tine piept Universului, Necunoscutului si imprevizibilitatilor cu care d-lor ne-ar putea trata. Daca mai protejati sunt cei care au o cupolå deasupra capului sau, dimpotriva, cei care au o punte sub picioare, noi nu vom sti-o poate niciodata. Cat priveste dilema estetica (despre care varianta e mai frumoasa, sub aspect artistic desigur, sic), iarasi, parerile sunt foarte impartite. Vorbim desigur in general, in general impartite, caci aici, pe (o) Arca lucurile sunt destul de clare si neimpartite (con-sideråm). Oricum si templele si arcele sunt tentative (hazlii, daca stai sa te gandesti) de a ne apara pe verticala, in vreme ce majoritatea pericolelor ne pasc pe orizontala. Prin urmare suntem cu totii niste artisti, visatori, poate chiar poeti… mai mult sau mai putin con-sacrati si tratam lumea ca atare, exclusiv din perspectiva artistica. Prozatorii ne mananca. Proza ne des-gusta. Si uite asa, stand pe loc, mergem mai de-parte. Fiecare in alta parte. Indepartandu-ne. Loc avem. Spatiul nu-i o problemå. Dimpotrivå. 🙂

 

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Teoretic din centrul Påmântului poti pleca intr-o infinitate (nenumarabilå) de directii. De la Polul Nord nu poti pleca decat intr-o singura directie, spre Sud. Practic insa, din centrul Pamântului nu poti pleca Nicåieri, iar de la Polul Nord, dupa ce faci un pas (un singur pas), capeti libertatea de deplasare cea mai deplina, recastigand (practic) infinitul.  Problema este ca majoritatea dintre noi, nu ne ingaduim libertatea de a face macar un pas (un singur pas), in orice directie, ramanand captivi aceluiasi punct (pol, centru, sine), pentru toata viata, zgâindu-ne dupa iluzorii aurore boreale. Intre timp, din cauza incalzirii globale, ne mai si fuge gheata de sub picioare, castigandu-ne astfel libertatea de a o lua in jos. Inca o directie de deplasare castigatå cu/fårå trudå. 🙂

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | 12 Comments »

LCFCD (108) – Instrumentistii

Posted by Arca lui Goe pe Decembrie 15, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Cazul instrumental al substantivelor exista doar in limba rusa…

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

 

 

   

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Muzicienii s-au dus, dar muzica lor a ramas. Omenirea încå danseazå dupå muzica intonatå atunci.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 3 Comments »

LCFCD (109) – Picnic la marginea drumului

Posted by Arca lui Goe pe Decembrie 13, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… bucolic …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

 

 

   

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Viata e frumoasa! Nu-i asa?

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 4 Comments »

LCFCD (108) – Din nou despre conditia umana

Posted by Arca lui Goe pe Decembrie 11, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… doi câte doi, la borcan …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Fotografia de azi (ca si alte cateva anterioare) face trimitere la o tema grea, foarte grea, extrem de dificila si delicata, coplesitoare: unitatea duala a cuplului la homo sapiens, un binom extrem de complicat (clipa de clipa) si foarte repede curgator (peste timp), ceea ce-l face greu de prins in cuvinte potrivite la moment, taman la pont. Iti ia mereu cate o mica vesnicie sa-l descifrezi si apoi, cand te uiti iarasi la el, constati ca, intre timp, si-a schimbat natura in asa hal incat descifrarea nu se mai potriveste cine stie ce.

Intr-un fel aceste dificultati ar trebui sa apara drept paradoxale pe o „arcå”, despre care s-ar putea presupune ca este (prin conceptie si traditie, in acord cu modelul original), construita special pentru a gazdui (spre salvare) cupluri, perechi de fiinte atat de compatibile una cu alta, incat constituie cate o unitate inseparabila.

Trebuie insa sa recunoastem, daca mai e nevoie (caci altminteri este cat se poate de vizibil, transparent si persistent) cå ne-am cam indepartat de scopul si de constrangerile originale al unei astfel de arce generice (de-a lui Noe), in favoarea unei arce particulare (de-a lui Goe), compatibila mai degraba cu individualitati separate, cu insi si inse de sine ståtåtori, in postura de navigatori in infinitul virtual. Acestora li se va i oferit formal libertatea cvasi-absoluta de exprimare, ceea ce includea (la pachet) si libertatea de asociere (eventual in cupluri virtuale, volatile, aparente, etc.), lucruri care de altfel, s-au (mai) si intamplat cateodata, mai mult sau mai putin consistent, cu pasagerii ocazionali care au calatorit intamplator cu Arca lui Goe. In fine, dandu-le candidatilor la salvgardare (prin pe-trecere pe Arca lui Goe), libertatea de a se imbarca (si) individual, dimpreuna cu libertatea de a se combina si/sau con-cubina ulterior (de buna voie si nesiliti de nimeni), ne-am luat gandul de la problema data, fiind mereu ab-sorbiti de alte detalii administrativ-gospodaresti (pe punte, in cala si/sau pe velatura), si nu ne-am ocupat mai deloc de spinoasa problema a identitatii cuplurilor, macar in masura in care am atacat alte probleme si aspecte ale existentei anonime in HUVACA noastra cea de toate zilele.

Ar fi fost desigur vorba cel mult de o abordare ludica, huvachiana, firoscos-filozofala, pe linia divertismentului imaginar, in buna traditie cu care au fost abordate, in genere, temele pe Arca lui Goe (cele care au fost cat de cat atinse si care, intre timp, au fost adanc arhivate sub sezonul al-VII-lea). Dar nici aceea n-a fost sa fie. Mare pacat ca am ratat utilizarea unui astfel de potential generos, mai ales ca ocazii au tot fost, de toate felurile. Numai de cate ori am fost pe Arca lui Goe in atingere cu „dilema prizonierului„, si tot am fi avut ocazii minunate sa vorbim (i-lustrativ) despre universul cuplurilor la homo sapiens (despre dragoste, ura, iubire, incredere, dispret, loialitate, mila, constrangere, abuz, competitie, impacare, razbunare, distantare, tradare, gelozie, blazare, abandon, renastere). Macar n-am ratat aceasta ratare. 🙂

What does it take for a person to persist from moment to moment — for the same person to exist at different moments?

Chiar daca n-am rezolvat aceasta problema spinoasa a identitatii individului, ca personaj anonim in HUVACA, totusi am tot dezbatut-o si razbatut-o… oferindu-ne noua si altora ocazia de a pre-medita asupra acestei probleme insolubile, din cele mai variate perspective, in timp ce varianta echivalenta, referitoare la perechile unitare, a ramas in mare masura neatinsa, virgina pe Arca lui Goe:

What does it take for a couple to persist from moment to moment — for the same couple to exist at different moments?

Deh, dar poate ca-i acesata doar o falsa problema, o intrebare fragila, prost formulata.  Poate ai tu alta! 🙂

 

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Humanum Errare Est,  (sic) Transit Gloria mundi
Perseverare Autem Diabolicum…

si uite a asa se ajunge (iarasi) la ideea nostima  cum ca „infernul sunt ceilalti” (la limita celalalt)… floare albastra, floare albastra…

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | 1 Comment »

LCFCD (107) – Vizita la cuibul ciorii

Posted by Arca lui Goe pe Decembrie 9, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… un pui mic face nani …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

China pregateste noua revolutie sociala: Cetatenii vor primi note pentru felul in care isi traiesc viata

Pam-pam! Asta da revolutie fiscala.

Intr-o premiera mondiala si evocand pentru multi un univers de tip orwellian, China va implementa in curand un sistem de rating pentru cetateni, care va atinge toate aspectele vietii umane.

Conform planului, enuntat pentru prima data intr-un document al Consiliului de Stat publicat in 2014, fiecare dintre cetatenii Chinei (tara cu peste 1,3 miliarde de locuitori) va primi un punctaj, informatie cu caracter public, in urma monitorizarii comportamentului sau – de la obiceiurile de consum si frecventa cu care isi plateste facturile la interactiunele sale sociale, scrie Futurism.

Sistemul va intra in vigoare incepand cu 2020, insa Guvernul chinez desfasoara intre timp mai multe programe pilot in parteneriat cu cateva companii private din domeniul serviciilor de mesagerie si al platilor online, deci cu acces direct la cantitati uriase de informatii personale.

Pana la un anumit punct, seamana cu scoringul practicat de institutiile de creditare, care are efectul benefic de a impiedica supraindatorarea.

Insa China merge dincolo de evaluarea solvabilitatii unei persoane, incercand sa exprime in cifre, pe baza tuturor activitatilor sale online si offline, valoarea sa ca fiinta umana.

Acest punctaj va influenta eligibilitatea persoanei respective intr-o mare varietate de ipostaze: la angajare, in momentul in care solicita un credit ipotecar, chiar si atunci cand alege scoala la care isi va trimite copiii.

Sustinatorii masurii o descriu ca pe o oportunitate de a imbunatati serviciile statului. Cetatenii vor avea acces mai usor la servicii financiare. Potrivit guvernului chinez, este o modalitate de a-i rasplati pe cetatenii „de incredere” si de a le pune bete-n roate celor compromisi.

Astfel, cei cu un scor bun pot avea acces mai rapid la vize sau pot obtine reduceri la hoteluri si la polite de asigurare. De partea cealalta, daca ai calcat stramb, consecintele pot fi pe viata, ba chiar i-ar putea afecta si pe copiii si pe nepotii tai, sustine Rachel Botsman, care a scris despre viitorul sistem de rating al Chinei in cartea Who Can You Trust? How Technology Brought Us Together and Why It Might Drive Us Apart, potrivit USA Today.

   

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

…desigur ca nevoile omului si/sau ale omenirii (uneori convergente, alteori divergente) sunt cat se poate de relative, nimic ne fiind absolut musai. Pana la urma o nevoie este numai si numai ceea ce este resimtit ca atare (in genere intr-o maniera subiectiva) de catre om si/sau de catre omenire, fiind aceasta re-simtire, in buna masura, rezultatul unor actiuni (haotice) de con-vingere, exercitate asupra omului si/sau omenirii de te-ai mira cine (dintre care putem mentiona natura biologica, istoria, societatea, clima, religia, moda, elitele, unii oameni, omenirea ea insasi, entropia sociala, nebunia colectiva sau prostia individuala, plictiseala, teama, geografia, astronomia, gastronomia, timpurile, stiinta, nestiinta si etc, universul in genere, cand mai conspirativ, cand mai pe fata. Cert este ca oricat de convingator ar actiona aceste forte, ele nu pot induce omului si/sau omenirii, la scara suficient de mare,  ideea ca un anumit „lucru” este o necessitate care trebuie musai satisfacuta, daca in context lipsesc mijlocele practice de a satisface acea „necessitate”. Multe dintre nevoile (relative) ale omului si sau omenirii  (uneori convergente, alteori divergente) raman multa vreme in stare latentå, pana cand se ajunge intr-un context in care satisfacerea lor devine practic posibila (cum ar fi fiind, de ex, smart telefonul cellular).  Cata vreme ceva nu-i posibil, nimanui nu-i trece prin cap ca i-ar fi fiind necesar acel ceva (desigur cu exceptia unui numar restrains de indivizi idealisti, izolati, care sfideaza bunul simt comun, ingaduindu-si se viseze la cai verzi pe pereti, utopii si alte imposibilitati contextuale, care in van, care cu rezultate uneori miraculoase; nu-i vorba despre acestia aci, acum, in aceasta vizita la cuibul ciorii).  Iata ca con-textul lumii noastre, aproape ca a ajuns la situatia  in care este posibila (a) existenta unei monede virtuale, descentralizata (Bitcoin), precum si (b) existenta unui sistem care sa acorde note si rating-uri complexe fiecarui ins din societate, pentru a i se stabili fiecaruia valoarea sa ca fiinta umana. Ambele sunt niste idei extrem de generoase in sine, si si foarte interesante, care se pot califica cu mare usurinta in postura de viitoare nevoi (necesitati stringente) ale omului si/sau omenirii. Riscul major este acela ca, in accord cu modul standard de functionare al omenirii, orice idee pusa in practica este un inger cazut. Cel mai adesea un inger cazut este totodata un candidat serios pentru postura de demon, un demon de cea mai buna calitate. Pazea!

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 4 Comments »

LCFCD (106) – Lumini peste tramvaie

Posted by Arca lui Goe pe Decembrie 6, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Luna de dar / De-ale lui Rogobete …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Rebeliunea minerală:

  • Dilema lui 2014: Supervieţuim, sau nu supravieţuim.

  • Yahoo, yahoo, copii şi fraţi
    staţi puţin şi tot uraţi
    La anul şi la mulţi ani !

  • Intimă gândirii/simţirii, rostirea se ridică din banalitate prin magia metaforei, făcând să sclipească percepţia unui înţeles fără cuvânt, o semnificaţie de neatins, fără semn, un spirit fără trup. Ca-n „temniţa libertăţii”, maslul celor trei mari credinţe orientale, a celor trei crai de la răsărit, din care metafora magică a descătuşat steaua creştinismului. Crăciun a-nviat !

  • „In realitate exista o Infiit-ate de Infinit-uri, de Infinit-uri, de Infinit-uri,… si asa mai departe la Infinit. „: Infinit plus infinit fac tot infinit. Unic!

    „Ajunseşi la vorba mea / prefăcută / ea glumea/ Ai crezut că plouă soare / c-a dat iarba pe răzoare / că alunu-i tot un cântec / astea-s vorbe şi descântec / Ai pornit spre lunci şi crâng / dar pornişi cu cornul stâng / melc nătâng / melc nătâng. ” (din memorie, Ion Barbu)

  • Unic fiind infinitul şi părţile ne/cuprinzându-l, numai în absurd comparându-le, s-ar putea spune că, doar eliberându-te de iluzia libertăţii, poţi fi mai liber, ca parte, decât întregul. Mai … exact, infinit fără infinit fac tot infinit.
 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

  • Numai nebunii sunt liberi, pentru c-au evadat din captivitatea mentalităţii.

  • Ritmuri, măsuri, armonii, compoziţii: muzica este organizare, politică pură. Gamele cu trei, cinci, şapte şi douăsprezece note au secondat marile mutaţii sociale, atonalismul şi progresivismul ţin de principiul indeterminării. Lumea prin toate părţile, (până şi prin antimateria pauzelor) şi în întreg îşi face concertul…. pithagoreic.

  • Entităţi ale conştiinţei colective tribale – unele cucăind, altele reanimate de haita familială – se-ncaieră cu cele sociale, şi nu pentru c-ar fi rele sau bune, ci mai bune – zic ele -, superioare, în hărţuiala globalistelor de ultimă oră, liberaliste până la intransigenţă, ca să le personificăm ba în îngeri, ba-n demoni, după cum le întrezărim în ceaţa mentală, aşezată sau spuberată, a curenteleor ideatice de pe-acolo.
Text: Loc pentru explicatii inventive:

  • Ordinul de mărime se… execută, nu se discută.
    Dacă s-ar putea argumenta şi cu intuiţiile, Vedele s-ar academiza. Că-i unitate spaţiotemporală, că-i spiritualomaterială, cândva-cineva a mai spus în viitor că nu-i glumă cum gândim: n-om îndoi furculiţe cu mintea, dar timpul l-am îndoit după cum am gândit spaţiul. Aveam neuroni şi sinapse, dar fără curent – timpul şi spaţiul bălteau, stau, nu erau. (Reprezentările lor !) Ciclitatea diurnă – că, de, fiat lux ! – a inventat roata, Pământul tipsie şi timpul care se roteşte într-un eternell retour, care mergestă ciclic. De la săgeata giroscop a gândului analogic la discursivitatea logică, doar un epsilon de 0,00000000…. Menhirul, obeliscul şi timpul săgeată au ţâşnit din acelaşi gând. Punct-cerc-vector: ce curbură!

  • Ăla cu madlenele n-are, că l-a pierdut, „Timpul” dlui. Solomon Marcus s-a epuizat…

  • Bergson s-o fi întrebat, cât timp trece de la un fel de timp la altfel de timp ?

  • Şi totuşi, întunericul rămâne, câtă vreme continuumul mental al observatorului poate iluziona discursivitatea temporalităţii şi însăşi realitatea, în care, odată ce lungimile pot fi exprimate în unităţi de durată, (secunde, minute, ani şi parseci), nu mai poţi identifica nici ce-i una, nici cealălaltă. Ori, asta nu-nseamnă, că nu există nici una, ci, mai curând c-ar fi, ambele, altceva.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Luna Aluziilor, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | Etichetat: , , | 14 Comments »

LCFCD (105) – Barca

Posted by Arca lui Goe pe Decembrie 4, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… largul …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

O epava rezultata in urma unui naufragiu, ajunsa la fundul oceanului pare preferabila unei epave esuate… la un tarm de mare. Nu? Desi sub aspect literar-artistic, cea din urma are parca mai mult potential, parfumul unui mister crescator. Putem deduce asta din cateva exemple notorii, de exemplu Evanghelia dupa Onassis (esuata la Costinesti), armatorul care a mai de-tinut-o si pe Jacqueline (o epava de lux), ori majoritatea navelor si corabiilor docate in blog-rollul epavei Arcei lui Goe. 🙂  Toate de un fond literar inestimabil… 

Contra-exemple cam ioc.

 

 

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

 

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 5 Comments »

LCFCD (104) – Baieti veseli

Posted by Arca lui Goe pe Decembrie 2, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… tristi …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Lumea lui Stan si Bran, o lume in care noi unul ne-am simtit minunat, admirabil am putea zice, din cate-mi amintesc, este astazi o lume distanta, intangibila, o lume pana la care nu se mai poate razbate… in care nu ma mai pot intoarce oricat m-as stradui, caci, vorba ‘ceea, nu ma incanta azi, cum ma miscara… si timpul creste-n urma mea, bla-bla-bla, ma-ntunec. Tot ce mai pot spera ar fi ca mult mai tinerii mei prieteni sa fie ei capabili de transport la localitate si sa ma ia cumva si pe mine cu ei, chiar si pe post de calator clandestin, strecurat in bagajele de calå… ori daca nu, macar sa-mi aduca la intoarcere suveniruri de ne uitat din acea mirifica lume a lui Stan si Bran: lumea cum fu. Cam da.

Sperante cam desarte, caci ei au lumea lor…

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

 

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Maruntisuri fundamentale, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 2 Comments »

LCFCD (103) – Barca

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 30, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Malul …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

De-atitea nopti aud plouind,
Aud materia plingind…
Sint singur, si mã duce un gând
Spre locuintele lacustre.

Si parca dorm pe scânduri ude,
In spate mã izbeste-un val –
Tresar prin somn si mi se pare
Ca n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se intinde,
Pe-acelasi vremuri mã gasesc…
Si simt cum de atita ploaie
Pilotii grei se prabusesc.

De-atitea nopti aud plouind,
Tot tresarind, tot asteptind…
Sint singur, si mã duce-un gând
Spre locuintele lacustre.

LACUSTRA in ORIGINAL

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

 

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Ce fericiti erau (pe vremuri) romancierii… De exemplu Hemingway, båtrânul Hemingway si marea sa, nesfârsitå. Si ce liberi! Nimeni nu-i încercuia, in afara universului intreg. Nu tu constrangeri, nu tu asteptari (straine)… Doar tu, båtrânul pescar Santiago, pierdut in imensitatea oceanului (de cuvinte)… marlinul urias si rechinii, fara (alti) spectatori, fara martori, fara public, pe o scena infinita… Unde s-au dus toate astea? S-ar mai putea oare recupera ceva, cândva, din acea stare de gratie divina a romancierului solitar?

De mers, mergem in directia cea buna. Cu exceptiile de rigoare, dar si acelea pasagere, trecatoare, din ce in ce mai rare… amortizandu-se spre necesara uitare… 🙂

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 9 Comments »

LCFCD (102) – Barca

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 28, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Balta …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Un Diţă lipseşte,
Cin să dea la peşte?

Lac să fie (oare)?
Nu, căci nicio broască
Nu se mai adună
Pe această dună,
Să ne cânte-n strună,
niciun mormoloc
Pe acest loc, vid şi nu fetid,
dar de sine însuşi fiind un pic avid,
însă şi sătul
(ca şoarecele-n pătul)
Si niciun guvid,
Sau vreo mierlă umilă
să-şi plângă de milă…
cu gând la potop,
căci la îmbarcare
dl.Goe a pus stop,
tuturor şi la fiecare,
faur sau centaur,
ca o taină mare,
dar fără sforţare,
c-o rază de soare.
fără nicio boare,
cin să fie oare?
câine sau balaur,

Un Diţă lipseşte,
ca să dea de peşte…
peştera de aur,

Pe acest coclaur.

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

 

Text: Loc pentru explicatii inventive:

 

…si pe post de Maica Tereza, Gabriela Firea…

po-veste ab-surdă: cică a fost odată ca niciodată, pe arca lui goe, un spad-asin, care în loc să a-plice pe loc tactica cavaleriei ori a calului pur-sânge, sau sa dea bir, la birt, cu fugiţii, a decis să aplice strategia o-mului care s-a întalnit cu ursul. Ca să-l verifice, ursul nici nu l-a mirosit, nici nu i-a luat pulsul (nici piuitul), ci, procedând ca un pro-fesionist, i-a ridicat o pleoapă şi i-a băgat în ochi o luminiţă. S-a produs o licărire. Spad-asinul nostru s-a ridicat aşa ca Lazar (lă-zărire) şi a dispărut, în zare, de la faţa locului, precum sinonimul în ceaţă, cu o viteză mai mare decât a luminiţei în vid, în-călcând pre legile fizicii con-temporane şi pre-legerile în vigoare, ajun-gând (cu gândul şi cuvântul) cine ştie unde, azi aici, miercuri la Ploieşti. In acest fel simplu, s-a reuşit sabotarea definitivă a clamatei libertaţi absolute de exprimare pe Arca lui Goe, vădindu-se tot-odată adevarata natura a acestei arce, care, în mare secret Polichinelle, promovează totalitarismul de avangardă şi limitarea absolută a posibilitaţilor de exprimare şi/sau dez-inhibare, la mamiferele cu urechi. Se ştie că singurele mamifere fără urechi sunt cârtiţele, care mai sunt şi oarbe şi mute şi (pe deasupra) mai şi fac muşuroaie, fiind (şi) aceasta o formă de exprimare liberă, pentru care nu s-au gasit încă metodele potrivite de contra-carare în cărare, pe Arca lui Goe. De fapt nici măcar nu e prea clar dacă toate mogâldeţele din potecă, de pe punte, sunt sau nu sunt muşuroaie şi dacă există sau nu canale sub-terane sub-versive pe sub-solul Arcei lui Goe, care să con-ducă până la DNA pe peronul unei gări mici din Paşcani ori Petrila. Si şi la Vama Veche sezonul este închis(tat). Si-am încalecat pe şa or ma şi v-am spus po-vestea aşa şi aşa, căci îmi place să făt frumos din lacrimă. (autor anonim, eu, tu şi Ovidiu)

Atenţie, aceasta (de mai sus) este o ficţiune. Orice asemă-n-are (n-are) cu situaţii din realitate este absolut întâmplăt-oare (oare) şi orice asociere cu persoane fizice sau juridice este ne-a-venită şi făcută de personaje pe propria răspundere. Să nu ziceţi că nu v-am spus.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Maruntisuri fundamentale, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 5 Comments »

LCFCD (101) – Un pensionar, neamţ

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 25, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… neam-ţu germa-nu ţiganu  …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

 

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

 

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | 10 Comments »

LCFCD (100) – Cuplu de acum… 100 de ani

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 24, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… necunoscut(ii),  doi intr-unul…

(iata un cuplu, ai putea fi tu)​

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Insul (trup, minte si suflet), de nebuna voie si silit de intregul Univers, consimte sa intre in cuplu (h-ora in doi), formand o noua entitate (mai mult sau mai putin) unitara si distincta, un alt Unu, care se întrupeaza din Doi. Un Unu cu corp, biografie si mare interioara, distincte, cumva, de suma acelorasi elemente ale celor care compun si constitue cuplul. Cuplul (celula de baza a societatii) este prima forma a terapiei de grup (avand ca scop vindecarea insului de singuratatea sa).

 

 O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

 

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Si daca in episodul trecut, pierduti, printre altele, in discutii sterile despre obligativitatea vaccinarii, n-am reusit sa incropim onest, un triptic din snoave cu tâlc despre corp, biografie si marea interioara, si despre cum se leaga si se dezleaga ele unele de altele (macar in interiorul unei zile), apoi ce sanse ar fi fiind sa reusim (in scris) ceva mai mult despre acest Unu (din Doi)? Despre corpul, biografia si marea interioara, puse in comun de barbat si femeie.  Foarte putine sanse sa avem pana la sfarsitul zilei o poveste din cuvinte despre:

O zi la intamplare
din viata unui cuplu oarecare
(rezumat)

O zi din viata unui cuplu dureaza circa 24 de ore. La ora zero de obicei cuplul (nu) doarme. La ora 24 la fel. Ziua cuplului se petrece (pr)intre (ne)somnuri. Compunerea este alcatuita din trei parti (Corpul, Biografia, Marea interioara) si un epilog. In prima parte…

…caci ziua trece repede (intr-o clipa) purtandu-ne mai departe… Poate insa ca (aproape sigur), odata infiripata (in mintea oricarui martor), aceasta idee de compunere va genera atentie si evenimente in marea (sa) interioara, nascandu-se astfel, acolo, o poveste eterica, volatila, despre o zi din viata unui cuplu oarecare, intamplator al celui care te contine (rezumat) – pictura dupa model (observam si (ne) recream).

Sa uram fiecaruia spor, atentie si inspiratie. 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Imperiul Cuvintelor, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 8 Comments »

LCFCD (99) – Marea dinlăuntru…

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 18, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… cui va  …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Marea dinlăuntru (original în spaniolă Mar Adentro) este un film spaniol din 2004, scenarizat, produs, regizat și sonorizat de Alejandro Amenábar. Filmul a fost premiat cu Oscar la categoria Cel mai bun film străin.

Filmul este bazat pe povestea vieții lui Ramón Sampedro, un spaniol, mecanic de vas, care a luptat 28 de ani pentru dreptul la eutanasie.

Ramón este paralizat de 27 de ani în urma unui accident suferit pe mare și este îngrijit de familia sa. Unica sa dorința este un sfârșit demn. Filmul explorează relația lui Ramón cu doua femei: Julia, avocata care îl susține în lupta cu autoritățile pentru a-și sfârși viața și Rosa, o femeie din același sat, care încearcă să îl convingă că viața merită totuși trăită.

 

?

Desigur ca fotografia aceasta poate aparea (oarecum) off topic, referindu-se mai degraba la Lumea cu nu mai fu… (ci cum ar fi putut sa fie) dar, mai in profunzime, prin insasi existenta ei, fotografia, denota totusi anumite esente ontologice al lumii cum fuse…

Text: Loc pentru explicatii inventive:

O zi la intamplare
din viata unui anonim oarecare
(rezumat)

O zi din viata unui anonim dureaza circa 24 de ore. La ora zero de obicei anonimul doarme. La ora 24 la fel. Ziua anonimului se petrece (pr)intre somnuri. Compunerea este alcatuita din trei parti (Corpul, Biografia, Marea interioara) si un epilog. In prima parte…

In afara zbuciumului cvasi-aleatoriu care genereaza zgomotul de fond prezent in mintea fiecaruia (precum valurile pe suprafata oceanului), alcatuit din mici ganduri razlete, inconsistente si repede trecatoare,  aflate intr-o perpetua si (adesea) obositoare miscare browniana, in marea interioara a fiecaruia se mai afla si alte curgeri, mai la suprafata sau mai in adancuri, mai consistente, care se consuma acolo, in abisurile imaginatiei, invizibile spre afara.  Aceste monologuri interioare pot fi expresia unor simple extensii ale preocuparii insului pentru corpul si/sau biografia sa, adica pentru fiinta biologica si/sau pentru cea sociala, dar pot fi si expresia unor abstractiuni mai profunde care nu deriva nici din relatia pe care o are insul cu trupul sau si nici din interactiunea directa cu mediul inconjurator imediat (fizic sau social). La unii, ponderea acestui gen de abstractiuni poate fi extrem de redusa, dandu-li-se astfel o alura practica si pragmatica. Ei (oamenii fara meta-fizica) se identifica destul de precis cu ceea fac, spun sau li se intampla in aria vizibila, masurabila, evaluabila, inregistrabila a existentei lor (ceea ce nu inseamna ca existena le este musai saraca si/sau precara, nici in acord cu propria perceptie, nici cu cea a posibililor spectatori).  O zi din viata acestui gen de om are, in principal, o singura varianta (indiferent de cat de captivant ar fi fiind filumul/povestea care s-ar putea realiza pe baza respectivelor intamplari). La extrema cealalta se afla oameni (visatorii) care consuma din abundenta timp, energie si imaginatie cu lucruri destul de nepractice, indepartate de ceea ce le suporta existenta cotidiana, direct observabila (ceea ce nu inseamna musai ca existenta le este bogata sau incarcata de vraja si stralucire, in absolut sau in acord cu propria perceptie). Oameni prosti, banali, marginiti, sau dipotriva scanteietori, captivanti, spectaculosi, pot exista in egala masura, atat printre cei extrem de pragmantici, cat si printre cei foarte visatori, ca si printre ceilalti, cei (mai) multi care sunt, in fapt, rezultatul unui amestec ale celor doua tipologii extreme, dupa dozaje foarte variate. Ceea ce este oarecum interesant, in cazul visatorilor care-si petrec mult timp sau traiesc cu mare intensitate in universul interior (spiritual ?!), departe de lumea dezlantuita de afara,  este faptul ca istoria unei zile oarecare din viata acestora poate avea o multime de variante. In functie de poarta de intrare in ziua respectiva poti ajunge in locuri extrem de diverse, sub-colectii ale unui infinit mai mare decat infinitatea numerelor reale (care si aceea este mult mai mare decat s-ar putea crede la prima vedere). In tot cazul cu cat mai visator este un ins, cu atat mai dificil ii va fi sa compuna si sa exprime in cuvinte (numarabile) varianta exhaustiva a povestii unei zile din viata sa. Cei cu talent la literatura vor reusi sa decupeze ceva finit si inchegat din infinitul acelei zile si sa-l redea in proza sau in versuri. La urma urmei, orice poezie nu-i decat un rezumat extrem al unei zile din viata poetului. Ce se intampla cu ceilalti, visatorii fara talent sau fara apetit literar (artistic in general, caci din acest punct de vedere tot ceea ce reda experinta spirituala este arta, fie ca este vorba despre filozofie, stiinta, sau mistica),  sau care nu-si gasesc spectatori potriviti cu pseudo-talentul lor de povestitori, petrecandu-se solitar in matricile lor labirintice interioare, nu se stie si nu vom sti-o poate niciodata.  Dar iata ca vorbim deja despre lucruri care sunt ca si cand n-ar exista si care prin urmare nu exista. Ceea ce inseamna, asadar, ca suntem on topic pe Arca lui Goe, vorbind, ca de obicei, despre nimic, cu nimeni. Personajele de fata se excluzand-se, bineinteles, din discutie. De la sine. 🙂

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Imperiul Cuvintelor, Intrebari la care Goe nu primi raspuns!, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 37 Comments »

LCFCD (98) – Povestea corpului

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 14, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… cos-mic …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Daţi-mi un trup, voi munţilor

Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,
şi totuşi
flori albe şi roşii eu nu-ţi pun pe frunte şi-n plete,
căci lutul tău slab
mi-e prea strâmt pentru straşnicul suflet
ce-l port.

Daţi-mi un trup,
voi munţilor,
mărilor,
daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia
în plin!
Pământule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei năprasnice inimi,
prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc,
fii amfora eului meu îndărătnic!
Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi
şi-aş apare năvalnic şi liber
cum sunt,
pământule sfânt.

Când as iubi,
mi-aş întinde spre cer toate mările
ca nişte vânjoase, sălbatice braţe fierbinţi,
spre cer,
să-l cuprind,
mijlocul să-i frâng,
să-i sărut sclipitoarele stele.

Când aş urî,
aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă
bieţi sori
călători
şi poate-aş zâmbi.

Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup. (LB)

   

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Majoritatea imaginilor postate in Sezonul al-VII-lea al Arcei lui Goe (si cea de fata nu face exceptie) au oferit, cu mare generozitate, multiple deschideri pentru felurite comentarii si adugiri, prilejuri de vorba si de luare-aminte. In genere aceste oportunitati n-au fost onorate, fiind ratate cu brio, in acord cu specificul Arcei, indeobste prin contributia substantiala a amfitrionului dar si a vizitatorilor (pe care n-as indrazni sa-i numesc si „cititori”). Totusi,  potentialul acestor imagini ramane nealterat, astfel incât, cel putin in mod ipotetic, unii martori intamplatori ar putea beneficia (candva, oricand) de acest potential, fie devenind contributori expliciti, care-si vor fi traducand impresiile in comentarii (postate aici, ori aiurea, ori plasate intr-o conversatie oarecare), fie lasandu-se pur si simplu purtati de propria imaginatie, dincolo de imaginile ratacite aici,  in universul proprilor gânduri potentiale. Totul atarna exclusiv de susceptibilitatea magnetica a fiecaruia,  de potriveala accidentala care-l poate face sa intre in rezonanta cu una sau cu alta dintre perspectivele pe care majoritatea imaginilor postate in Sezonul al-VII-lea al Arcei lui Goe (si cea de fata nu face exceptie) le-au oferit, cu mare generozitate. Oricum universurile interioare pot fi infinit mai vaste decat suma lucrurilor care compun biografia unuia sau altuia. Povestea corpului, biografia si universul interior sunt sfanta treime care confera fiecaruia dintre noi unicitate. O unicitate rapid trecatoare spre zeroitate, ce-i drept, precum cea a lui Vladimir Komarov, primul om cazut din Cosmos, dar oricum unicitate.

(P.S. Numai arareori sfânta treime, mai sus pomenită, denota echilaritate. Majoritatea dintre noi suntem in posesia unor triunghiuri foarte oarecare, care mai ascutitunghice, care mai obtuzunghice, in functie de ponderea pe care sinele nostru, ori intamplarea, o acorda corpului, biografiei sau universului interior . Tu cum stai? Ce e mai importatnt pentru tine? In ce investesti cel mai mult? )

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Parerea lui Goe, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | Etichetat: , , | 10 Comments »

LCFCD (97) – Iata un om

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 10, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

…  ai putea fi tu …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Una antrop-olog desprinde dintr-o lectura a sa o definitie a omului: „Omul este animalul care spune povești„, accentuand astfel partea frumoasa  a acestei dimensiuni a fiintei umane, care fiinta este ahtiata dupå fictiune, ocupandu-se obsesiv cu crearea si colportarea feluritelor feluri de fantezii (care-i dau prin cap, posedandu-l). Chiar si cand nu deschide gura (vezi figura alaturata), omul degaja fictiune, universuri paralele, inchipuiri, naluciri, vedenii, lumi imaginare, fortate sa intre in relatii complexe cu inaccesibila realitate (cu Universul dat), in care omul ar fi fiind, chipurile, integrat deplin. Obsesia maladiva a omului pentru basme (si minciuni), din postura sa de creatura nemântuitå, aflata in conflict ireconciliabil cu realitatea / adevarul (?) (via conditiei umane) genereaza  miriade de mini-mituri, care in armonie cu „morala”, care in contradictie abrupta cu aceasta. In functie (si) de cum percep „martorii” fiecare poveste in parte, fiecare fictiune cu care intra accidental, dar inevitabil, in contact.

 

Imaginea de mai sus este un instantaneu in care a fost surprins, din întamplare,  cel care isi aducea odinioara aportul pe Arca lui Goe, sub misteriosul pseudo-nim(b) de Polichinelle. 

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Aici ar trebui sa propunem o fictiune inventata de noi insine, ca exemplu ilustrativ, caci vorba aia, teoria ca teoria, dar practica ne omoara. Sa vedem daca inspiratia ne va aduce ceva (cat de cat) din universurile nevazute, in timp f-util. Iar daca nu, descurca-te si tu martore cum oi putea, pe cont propriu, caci esti om, nu? Creator si colportator de fictiune. Bagå!

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in 0ricine-0ricând-0riunde, Luna Aluziilor, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | 4 Comments »

LCFCD (96) – E cineva impotriva…

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 8, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

…  in unanimitate? …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Acum pare incredibil ca pana nu demult, mai mult de jumatate din populatie nu avea drept de vot. Dar si azi exista multe lucruri care ar trebui sa se manifeste liber, firesc si care sunt blocate de prejudecati, inertie si ineptii. Aceste blocaje vor aparea ca incredibile candva, la un moment dat.

 

    Text: Loc pentru explicatii inventive:

In Arabia Saudita (in secolul al-XXI-lea) femeile „se lupta” sa capete dreptul de a conduce masini. Ma rog si noi credem ca soferii de sex feminin sunt periculosi, dar totusi ceea ce se intampla in lumea musulmana, desi pare de domeniul fanteziei, reprezinta o crudå realitate. Sa vina va rog antropologii sa explice pe înteles cum s-a ajuns la asemenea aberatii si cum de se perpetueaza.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie | 5 Comments »

LCFCD (95) – Poker cu generali

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 6, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… în rezervå …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Despre Gubernia Taurida numai de bine. Istorie zbuciumata. Si nici cu pre-istoria nu sta prea bine.

 

    Text: Loc pentru explicatii inventive:

In mod normal teritoriul Crimeii ar trebui acordat Republicii Moldova in compensatie pentru sudul Basarabiei, mai putin Sevastopolul care ar trebui acordat Romaniei in compensatie pentru insula Serpilor (pentru Tezaur, pentru Bucovina de Nord, si pentru multe altele pe care le-au sporit d-lor). Nu?

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 1 Comment »

LCFCD (94) – Omul la arat

Posted by Dl.Goe pe Noiembrie 4, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Aråturi de toamnå …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Un cercetator de la Oxford spune ca extraterestrii arata la fel ca oamenii. Iata o afirmatie extrem de hazardata (ca sa nu zicem de-a dreptul stupida), pusa cam cu de-a sila in gura „cercetåtorilor britanici”. Probabil ca fotografia alaturata nu a fost facuta pe Pamant, ci pe o alta planeta (mai mult sau mai putin similara) unde extraterestrii, adica specia dominanta arata ca oamenii, in timp ce boii lor nu, ci foarte diferit, semanand mai degraba dinozaurii de pe la noi, niste boi primitivi, fosile vii. Cert este ca din doua una, ori solul acelei planete este mult mai dur decat pe Pamant, ori extraterestrii folosesc supradimensionarea utilajelor agricole fara sa-si dea seama.

 

 

    Text: Loc pentru explicatii inventive:

Precum multi alti gânditori (dintre contemporanii nostri si dintre inaintasi), ne intrebam si noi daca or exista sau nu extraterestri in Univers, adica fiinte inteligente (semeni ai nostri intru ratiune). Si daca da, or exista printre ei unii mai inteligenti decat homo sapiens? Mult mai inteligenti? Sau daca nu mai inteligenti (ci la fel de sau mai prosti), macar  or exista unii mai avansati din punct de vedere tehnologic? Asa ar fi normal. S-ar putea observa o analogie cu o situatie care ne este familiara. Uite, bunaoara noi romanii suntem muuuult mai inteligenti decat alte natii (hai, hai ca nu-i rau ca-s mai hot ca tatal meu), reusind mai mereu sa ne descurcam fara probleme si sa-i infruntam pe cei mai avansati tehnologic incepand cu Dariu al lui Istaspe, si continuand cu romanii, otomanii, slavii, americanii si care or mai fi, supravietuind cu brio fara tehnologie avansata, descurcand-ne admirabil cu istetimea pura.  De doua mii si ceva de ani. De-asta nici n-ar trebui  sa ne temem de civilizatiile extraterestre hipe-avansate din punct de vedere tehnologic. Nu ne fac ei pe noi cu asa ceva.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 6 Comments »

LCFCD (93) – Bărbaţi de succes

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 2, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… cu femei în spate

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

In 1930 Tagore si Einstein (doi laureati… cu inclinatii spre filozofie) s-au intalnit si au avut o… discutie in forma de (pseudo)dialog, o con-versatie (la) catedrala, castigata, dupa parerea noastra, de catre Einstein, la puncte, chit ca prin con-sens general, ideea de con-fruntarea intre cele doua spirite a fost escamotata abil (deturnandu-se astfel atentia martorilor care, altminteri, si-ar fi acordat formal voturile lor, unuia sau altuia dintre combatanti). Din discutia celor doi barbati de succes (care aveau in spate cate o femeie puternica) a rezultat o sama de cuvinte despre care s-a vorbit cu emotie si admiratie mult si bine, producandu-se astfel alte same de cuvinte. In principal  cei doi despre asta au si vorbit, despre cuvinte, in general, insistrand in mod particular asupra catorva cuvinte anume (de ex. cuvintele „Univers”, „Dumnezeu” si, mai ales, „Frumusete” si „Adevar”), intr-o maniera foarte asemanatoare cu unele (pseudo)dialoguri purtate si pe aici, pe Arca lui Goe, intre diferiti alti protagonisti (precum ar fi fiind, de ex. dl. Artagnan si dl. Goe, sau dl.Goe si dl. INTJ, ca sa-i mentionez numai pe acestia, ignorandu-i cu desavarsire pe ceilalti asemenea prota-gonisti/goniste care s-au dedat adesea la de-zbateri despre cuvinte… precum „Arta” si „Adevar”, intocmai precum ilustrii lor precursori, aka, Tagore si Einstein), etc, etc, etc. Cu exact aceleasi (d)efecte.  Conversatia dintre Tagore si Einstein, accesibila via Google pe net, poate sta marturie a celor precizate mai sus, constituind totodata o cheie eficienta in interpretarea fotografiei de azi.

 

    Text: Loc pentru explicatii inventive:

Un fapt (ne)demn de a fi consemnat ar fi acela ca, in mod apparent paradoxal, pentu teroria relativitatii nu a fost acordat niciodata un premiu Nobel. Din cate se cunoaste, premiul Nobel pentru fizica i-ar fi fost acordat in 1921 lui Albert Einstein, pentru (nici mai mult nici mai putin decat) explicarea efectului fotoelectric. Dar chiar si aceasta informatie este usor inexacta, intrucat respectivul premiu din 1921 a fost castigat, in realitate, de catre Mileva Maric, sotia lui Albert Einstein din perioada in care d-lui a elaborat Teoria Relativitatii,  teorie råmasa, dupa cum spuneam, nepremiata.

In aceeasi dez-ordine de idei, trebuie mentionat ca recent, pe 29 Octombrei a.c. Gallus gallus corabianus, a mai fåtatat un ou. Oooo, ce ou mare. Cat o margica si si aceea re-ciclata. Are d-lui obiceiul så fete cate un astfel de ou din care se hraneste tot anul, metabolizandu-l si imputinandu-l, pentru ca apoi, la soroc, sa-l scoata iarasi la lumina (intunericul de la Corabia)…  acelasi (botezat „cânt”), spre a atrage atentia publicului. In mod oarecum bizar publicul obisnuit (pe vremuri) al respectivei ograzi, nu mai pune azi botul nici la ou, nici la cot-codac, ceea ce este o pierdere (de suflu) in HUVACA, caci fenomenul in sine nu-i lipsit de potential ludic. Convingerea gânditorului de la Corabia ca cânturile sale ar fi fiind un sistem filozofic (personal) care reda in cuvinte insusi  esenta universului, cat si felul in care decade el insusi in acest „sistem”, subtiindu-se si simplificandu-se an de an, sunt fapte de un patetism colosal, infiorator, care ar merita desigur sa aiba niscavai martori-spectatori si poate chiar sa smulga aplauze si lacrimi. Ecce homo!

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | Etichetat: , , | 5 Comments »

LCFCD (92) – Frumuseţe intrată la apă

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 1, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

…cine, unde, când si mai ales de ce…

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Zice-se ca o fotografie poate valora cat o mie de cuvinte (ori chiar mai mult)… fiind astfel o intreaga poveste, adica literatura, o (alta) arta, care, ca orice alta arta, se bazeaza pe frumusete (frumusetea lumii care coexista, bine-mersi, cu indiferenta, ostilitatea si chiar cu uratenia acesteia).

Totusi poza alaturata are mai degraba o natura muzicala decat literara. Muzica este aceea care face plantele sa creasca mai bine si mai armonios, face vacile sa dea mai mult lapte si mai de calitate, si in genere inimile sa bata intr-un anumit ritm (serios, studiile stiintifice au aratat ca inima tinde sa intre in ritmurile muzicii pe care o ascultam).  Probabil ca gustul branzei din lapte produs prin stimulare cu muzica lui Beethoven nu este acelasi cu al unei branze facuta in ritmuri de rock&roll, ori cu al branzei tacute (sound of silance). Dar muzica din imagiea acestei frumuseti intrate la apa oare ce efecte ar putea avea asupra  „radio-ascultatorilor” nostri? O fi cineva in stare sa se indeagosteasca de femeia aceasta care intra in mare?

    Text: Loc pentru explicatii inventive:

„Frumusetea va salva lumea” !!! Am mai vorbit despre asta, despre semnificatia si valoarea de adevar potential a acestui enunt (nedemonstrabil). Dar lumea e mare. Prea mare. Am putea face unele teste, in sensul enuntului de mai sus, pe anumite esantioane instantiabile ale lumii, cum ar fi, bunaoara, Arca lui Goe (aceasta ori alta). Oare ar putea vreo frumusete sa salveze Arca lui Goe? Aceasta (din poza) ori alta. In ciuda sau in asentimentul florei si faunei (care poate include orice si pe oricine, deopotriva fluturi, måtragune, cuci si matracuce… ) pre-aviz amatorilor.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 4 Comments »

LCFCD (91) – Transport la localitate

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 30, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… in timp si spatiu  …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

In genere imaginile pe care le poti vedea in fotografii facute de altii, reprezinta locuri in care nu ai fost vreodata si in care nu vei putea ajunge niciodata. Mi-as putea dori sa vizitez California anului 1969, dar cel mai mult mi-ar placea sa ma duc la Paris in 1957. Din pacate nici macar in Bucurestiul de saptamana trecuta nu mai am cum sa ajung. Iar aceasta este o limitare ingrozitoare a dreptului de a circula liber. Dintre atatea si atatea noduri spatio-temporale prin care as vrea sa fiu trecator, atat de putine imi sunt realmente accesibile si si acelea numai si numai pentru o singura data, unic si irepetabil, ireversibil. Asadar stam prost cu libertatea, dragii si dragele mele. Foarte prost.

    Text: Loc pentru explicatii inventive:

despre imposibilitatea ajungerii tale in locul spre care ofera vedere fotografia alatura, vorbeste pe larg AICI, o trestie gânditoare.

Constantin Marghitoiu, nascut in 1943, a absolvit facultatea de fizica in 1969, adica exact in anul, poate chiar in ziua, poate chiar clipa, in care a fost capturata imaginea din acest mic orasel californian. Problema este (desi n-ar fi chiar o problema) ca „intre timp”, locurile celor doua intamplari cvasi-simultane se afla „acum”, in raport cu noi-acum, la o „distanta” (masurata intr-un sistem de referinta construit prin raportare la radiatia cosmica de fond) de circa 484 392 960 000 km (aproape 5oo miliarde de km) si aproape 50 de ani. Poate ca si de aceea este foarte greu de ajuns acolo, chiar si unei raze de lumina fiindu-i necesara circa o luna pentru o asa calatorie, ne punand la socoteala dilatarea universului.

P.S. „Satelitul COBE a făcut măsurători raportând mişcarea Pământului radiaţia cosmică de fond. Rezultatul măsurătorilor a fost acela că Pământul se deplasează (prin spatiu) cu viteza de 390 km/s.”

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 3 Comments »

LCFCD (90) – Un båtrân atât de simplu

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 28, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Puterea care (ne) erodeazå …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

„Cine îmbătrânește omul?
Țuica, biterul
și romul,
B
ăuturile spirtoase
Si femeile frumoase.”

(Cântec de pahar din folclorul ardelenesc)

    Text: Loc pentru explicatii inventive:

 

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 38 Comments »

LCFCD (89) – Vrajitoarea Marilyn

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 26, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Monroe …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Sinuciderea este un demon. Poate fi extrem de usor sa produci cugetari insolente (si terifiante) despre demoni… atunci cand nu crezi in diavol, in existenta acestuia, simtindu-te (astfel), nu-i asa?, in siguranta.

Si atunci se naste intrebarea: Cine a ucis-o (de fapt) pe Marilyn Monroe? De e sens intr-asta…

   

FILE – In this Sept. 9, 1954 file photo, Marilyn Monroe poses over the updraft of New York subway grating while in character for the filming of „The Seven Year Itch” in Manhattan. The former Norma Jean Baker modeled and starred in 28 movies grossing $200 million. Sensual and seductive, but with an air of innocence, Monroe became one of the world’s most adored sex symbols. She died alone by suicide, at age 36 in her Hollywood bungalow. (AP Photo/Matty Zimmerman, File)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Unora le place jazz-ul. Altora nu. Unii cred ca Marilyn Monroe a fost o proasta (ca multe altele)… culeasa din noian pentru a fi folosita (la produs) si aruncata dupa utilizare (a se clati dupa golire). O Galateea reciclabila, o Eliza Doolittle fara noroc, sinucisa fara scrupule cand a devenit inutila. Altii continua s-o adore (a se re-vedea cazul Radu Cosasu).

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea | Etichetat: | 2 Comments »

LCFCD (88) – Bucuresti

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 21, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… 1900 …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!     Text: Loc pentru explicatii inventive:

 

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 45 Comments »

LCFCD (87) – Un baiat rau!

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 20, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Al …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

  • Mi-am construit organizația bazandu-mă pe frică.
  • Poți obține mult mai mult cu vorba bună și cu un pistol, decât poți obține doar cu vorba bună.
  • Sunt ca orice alt om. Tot ce fac este să satisfac o nevoie onorând  cererea cetateanului.
  • Când eu vând alcool, se numește contrabanda; când mai marii orasului servesc bauturile pe Lacul Shore Drive, se  numeste ospitalitate.
  • Capitalismul este schema de fraudare legitimă a clasei conducătoare.
  • Prohibiția nu a adus decat necazuri.
  • Nici măcar nu știu pe ce stradă este Canada.
  • Votați devreme și votați des.
  • Bolșevismul bate la porțile noastre. Nu ne putem permite să-l lăsăm înăuntru … Trebuie să păstrăm America unită, sigură și nealterată. Trebuie să ținem muncitorul departe de literatura rușilor roșii; trebuie să veghem că mintea lui să rămână sănătoasă.
  • Acest sistem american al nostru, numit americanism, capitalism, sau cum vrei să-i zici, dă fiecăruia dintre noi câte o mare oportunitate pe care trebuie s-o apucăm cu amândouaă mâinile și o folosim din plin.
  • N-aveti idee că sunt unul din acei radicali afurisiti. Nu înțelegeți că am învins sistemul American.
  • Acum știu de ce tigrii isi mănâncă puii.
  • Mâine mă duc la St. Petersburg, în Florida. Aveti grijă ca cetățenii demni ai orasului Chicago să primească cea mai bună băutură care se poate gasi. M-am săturat de munca asta, – este ingrată și plină de durere. Am petrecut cei mai buni ani ai vieții mele ca binefăcător public.
    Text: Loc pentru explicatii inventive:

M-am dus la râu,
M-am așezat pe mal.
Am încercat să gândesc, dar n-am putut,
Așa că am sărit și m-am scufundat.
Apoi m-am ridicat la suprafata icnind!
M-am ridicat inca  o data și am plans!
Dacă apa n-ar fi fost așa de rece
As fi putut sa ma scufund si sa mor.
Dar apa era foarte rece! Era frig!

Am luat liftul
Pana la etajul saisprezece .
M-am gândit la copilul meu
Și credeam că voi sari jos.
Stăteam acolo chinuindu-mă!
Stăteam acolo plangand!
Dacă blocul n-ar fi fost așa de înalt
As fi putut să sar si să mor.
Dar era inaltime mare acolo! Foarte mare!
De aceea sunt tot în viată acum.
Si cred că voi trăi încă.

Aș fi putut muri din dragoste –
Dar m-am născut ca să traiesc.
Totusi dacă mi-ai putea auzi tânguiala,
Dacă m-ai putea vedea plângând –
As fi mult mai hotărât, copile,
Dacă ai avea de gând sa mă vezi murind.

Viata e buna  – Langston Hughes 

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea | 7 Comments »

LCFCD (86) – Fotografie din paleolitic

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 17, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Tanzania…

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Foto-grafia aceasta paleolitică să denote oare (din partea autorului) o (tentativa de) opera de arta (un gest artistic, o emotie) sau mai degraba o simpla intentie documentara? Si de-i una si de-i alta, la fel de enigmatic ramane si mesajul încriptat în foto-grafie. La ce se referă oare continutul tematic al acestei re-prezentari grafice vechi de mii si mii de ani? O fi un dans? O incantatie? O fi un ritual initiatic? O fi vreun viol? Un viol in grup sau unul asistat? O orgie? Inceputul unui act de canibalism? O nunta? Un sacrificiu? Un sacrilegiu? Doamne de câte sunt în stare oamenii. In realitate si în imaginatie de-o potrivă. Nimic nou din paleolitic încoace. Acelasi eon indivizibil.

Si încă: Artistul o fi pictat din imaginatie sau din memorie? O fi fost martor ocular al unei asemenea întamplării imortalizate în pictura rupestră? Sau i-a fost  povestită. Ori a visat-o (cu ochii deschisi)? Simple fantasme sau cruda realitate paleolitică? Este oare autorul unul dintre personajele care apar înfatisate în imagine? Si dacă da, care dintre ele? Care ar putea fi? Tu ce crezi?

Dar o fi avut artistul succes la public cu capodopera sa la vremea vernisajului? O fi uimit pe cineva? O mai fi primit comenzi? O fi avut un impact important asupra contemporanilor si asupra comportamentului lor? I-o fi descatusat? In ce sens? I-o fi stârnit? La rele sau la bune? A fost venerat,  sau dimpotrivă, detestat si dispretuit, ori poate urât? Poate o fi fost linsat la îndemnul vreunui critic de arta al vremii. Sau o fi fost complet ignorant de semenii săi bicisnici, nededati la emotii artistice, inclusiv de catre elite… Cine să mai stie?

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Un citat. Zice unul: „Sînt filolog. Filologii se ocupă de limbi, de cuvinte – din diverse părți ale lumii și momente ale istoriei, din înregistrări orale sau sculptate în piatră sau bronz, din Mersul trenurilor sau din Poezia de dragoste a lumii. Filozofii se ocupă de existență, de cunoaștere și adevăr, de om și societate și, mai recent cu tot mai multă aplecare, de ce e în mintea oamenilor cînd rostesc cuvinte.” Poah!!!

Unul acesta se inseala tare teribil, zau asa. Filozofii nu. In niciun caz nu se ocupa filozofii cu ceea ce sustine d-lui, filologul, ca s-ar ocupa. Existenta? Cunoastere? Adevar? Om? Societate? Mintea oamenilor? Iata cat de naiv poate fi un filolog despre care se presupune ca ar trebui sa cunoasca sensul cuvintelor. Sau macar a celor importante. Dar ma rog, de filozofat se poate filozofa despre orice, si poate de aici confuzia…

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | Etichetat: , | 25 Comments »

LCFCD (85) – Se stie Totul

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 14, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Despre mine…

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Despre mine se stie totul: „cine sunt, ce vârstă am si de ce m-am oprit în fata acestei Arce, ca si când as cunoaste-o”. Fiind navigator (vai, cutreierător, al hipo-timpului si hyper-sapatiului… virtual…), mă cunoaste dl. Google. Dl. Google and Co. dar si prietenii săi (dusmanosi, dar nu conteaza), Facebook, Bing, si toti agentii de legatură. Despre mine se stie aproape totul, adică totul, prezentul, trecutul si viitorul (, iar/căci ceea ce nu se stie este nesemnificativ si nu contează). Ei stiu fooooarte bine pe unde umblu si care-mi sunt interesele, unde ma duc, de unde vin, unde nu ma duc, de unde nu vin. Ei stiu ce fac (cu ce ma ocup) si cand nu sunt aici. O stiintă statistică, asimptotică spre absolut. Ei sunt atat de inteligenti incat stiu (pe dinafara) si ce-mi trebuie si de ce sunt in stare. Ce nu-mi trebuie si de ce nu sunt in stare. Nu-i pot surprinde in niciun fel. N-am cum. Imi cunosc cu inalta acuratete pre-dispozitiile, dispozitiile si meta-dispozitiile. Ei stiu exact ce boli ma pasc, si ce ne/necesitati stricte am. Ei mi-au construit (dupa un design propriu) un profil (in care m-au inchis si) din care nu am cum să evadez. In interiorul acelui profil am libertate deplină, mă pot plimba pe oriunde si pot face ce vreau. E suficient sa-i invoc pe ei, duhurile din sticla (sesam alias google, bing, yahoo, youtube…) si ei mă duc, pe loc, unde vreau. Si ei stiu mult mai bine decat mine unde vreau sa ma duc. In genere el imi cunoasc dorintele si capabilitatile mult mai bine decat mi le cunosc eu insumi. Ei stiu cu o precizie vecina cu certitudinea ce sanse am sa ies din rând (niciuna), sa comit vreo faptă notabilă, vreun succes neasteptat, vreo nebunie, vreo sinucidere, vreun asasinat in mase, vreo revolta oarecare, vreo nesupunere creatoare, iar dacă prin absurd as reusi sa-i surprind cumva, cu ceva la care ei nu se asteapta, tot n-ar fi mare lucru caci nici măcar asta nu este in afara ariei lor de cunoastere (si determinare)…  N-ar avea decat sa-mi actualizeze profilul (o simpla procedură de rutină) si să regleze focalizarea lentilei prin care mă observă, pentu a lua in vizor si celelalte amanaunte despre mine, pe care oricum le stiau, dar care nu contau (la moment), dovedind ca de fapt stiau…

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Fiind într-atât de cunoscut (hyper-cunoscut) nu mai am cum sa fiu anonim, adica liber. Liber sa fac ce vreau si sa vreau ce vreau. In starea în care ma aflu pot sa vreau numai ce vreau in acord strict cu mine însumi (adica cu identitatea mea neanonima care coincide cvasi-perfect cu profilul pe care ei mi l-au creat si pe care ei mi-l intretin. Intr-un fel eu sunt ei, doar ei, ma rezum (abstract) la a fi ei, o particica din ei. Ei ma stiu stiindu-se, si-mi induc comportamentul pe care mi-l cunosc (ca pe apa). Ei sunt observatorii care-mi creaza realitatea. E cuantic. Eu nu caut si nu ajung niciodata undeva fara ca ei sa stie in avans ce caut si unde ajung. Intocmai si la timp. Ei stiu dinainte si ce voi cauta si unde voi ajunge (in realitatea pe care cu grija o anticipeaza si o premediteaza, planuind-o si construind-o meticulous). Presupunand (prin absurd) ca m-ar interesa ceva nou, strain de cel ce sunt-am-fost-voi-fi pe linia profilului meu cunoscut (creat si intretinut de ei, dl.Google and co. plus prietenii si asociatii), cå de ex. as cauta un cuvânt cheie nou, oarecare (de ex. „trixemie), si invocand duhurile din lampa (search engine) sa ma teleporteze la localitate, crede oare cineva ca as avea vreo sansa sa evadez nitel in alta dimensiune? Si sa ma intalnesc in absolut la locul cu semnificatia „trixemie„, cu orice alt navigator anonim, oarecare, caruia i se va fi nazarit din senin sa caute acelasi cuvant cheie? Oooo, nu nici vorbă. Cand caut ceva, nu pot cauta ceva. Ei nu-mi inagaduie. Ei nu caută asa ceva. Ei accepta ca solicitari de căutare/teleportare doar cereri agregate, compuse inseparabil din solicitantul cererii si continutul cererii.  Continutul (accidental) al cererii n-are aproape nicio pondere in solicitatre, este in simplu pretext al unei manifestari a mea (ca parte a lor) si a lor ca „executanti” ai unei cereri interne. Rezultatul solicitarii „mele” va depinde decisiv de „mine”, de ceea ce sunt eu in accord cu profilul prin care ma identific (care imi dă identitate). Acelasi cuvant cheie căutat de mine nu teleportează nici pe departe in acelasi loc ca atunci când este căutat de alt-cineva. Oricat de bizar sau improbabil ar parea asta, totusi este cert că cu cat profilul (identitatea) acelui alt căutator este mai diferit de al meu, cu atat locurile in care vom ajunge prin cautare vor fi mai diferite, de culori si esente diferite, la adrese virtuale  indepartate unele de altele ca semnificatie, populate cu alte reclame, si cu vederi si iesiri catre cu totul si cu totul alte lumi, traiectorii, scopuri. Pe aceste trasee de navigare nu ma pot intalni decat cu entitati asemenea mie, cu profile asemanatoare (chit ca in absolutul lor, care nu conteaza, pot fi foarte diferite). Ei ma protejeaza de contacte cu cei straini (entitati sau ipostaze). Cunoscandu-ma atat de bine, mai bine dacat ma cunosc eu insumi care (vai) pot avea impresia ca nu stiu ce vreau sau ca vreau ceea ce nu vreau, ei imi poarta de grija, scutindu-ma de nou, de neasteptat, de surprize, refuzandu-mi-le  discret in secret. Ca sa-mi pot asuma riscul noului (ah, gustul necunoscutului) ar trebui sa-mi pot recastiga anonimatul, si eventual sa pot lucra cu zei noi, necunoscuti, care nu ma stiu. Ceea ce insa este, vai, imposibil. Despre mine se stie aproape totul. Adica totul. „As vrea să mă întreb cine sunt, ce vârstă am si de ce m-am oprit în fata acestei Arce, ca si când as cunoaste-o”.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 19 Comments »

LCFCD (84) – Umanizåri

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 10, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… imaginare …

  pre-Text: Lume, lume… Hello world!

timpul,
dimensiunea imaginara a universului,
radical din minus unu,
minus una,
este iarasi in degringolada…
curge aiurea, aritmc, compulsiv
perturband firea lucrurilor, zau asa.
arareori se mai intâpla ca timpul sa se scurga
ca la carte, cu o viteza cunoscuta de 60 de secunde pe minut…
in rest nu. Ba se precipita cu milioane de secunde pe minut
ceasul, anul…
ba ii seaca izvorul abia reusind sa livreze o secunda pe an
sau chiar mai rar.
Timpul nu se scurge…
in niciun caz cu viteza luminii in vid ci
ori sta pe loc ori curge cu viteza infinita…
intre astea doua extreme,
un banal regim tranzitoriu,
distorsiuni produse de undele gravitationale
mituite cu un premiu Nobel
ca sa se mai atenueze,
sa nu ne trezim naiba cu vreun tsunami gravitational.
Abia atunci am intelege ca dimensiunea imaginara
a Universului nu-i.

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

Se pare ca Sezonul al-VII-lea pe Arca lui Goe se apropie (cumva) de sfarsit. In erele sale timpurii aveam „timp” berechet intre momentul postarii fotografiei si momentul in care catadixeam s-o comentez (pe departe). Dupa numarul de secunde (ne/numarate dar numarabile), aveam cam tot atata timp cat cel scurs de la evenimentul captat in poza si momentul postarii. Fara graba, fara distorsiuni.  Aveam in fata un timp alb imaculat, pe care puteam påsi doar pentru a produce niste urme… de pasi… Acum pas de a mai avea asa ceva. Apare poza, pac apar si pasii, altora, pierzandu-se in imensitate, care spre nord, care spre sud. Ba parca mi se pare ca aud tropaindu-se pe cuprins…  tropaituri stinganu-se… în/departandu-se (daca e sa judec dupa efectul Doppler-Fizeau sesizabil in deplasarea spre rosu). Dar nu… parca se vad (ca niste nåluciri), niste lumini albåstrite apropindu-se dinspre orizont. Mi. Se intorc rinocerii… E cam albastra…
 ***
Update: 🙂 🙂 🙂  – Uf, era cât p-aci!

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie | 11 Comments »

LCFCD (83) – Nostalgiile tenisului…

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 7, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… de altădată. Dar si astăzi va de-veni de altădată  …

  pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Jocul pe care majoritatea oamenilor îl numește „tenis” este descendentul direct al ceea ce este acum cunoscut drept tenis real sau tenis regal (care continuă să fie jucat astăzi ca un sport separat, cu reguli mai complexe). Cele mai multe reguli ale jocului cunoscut ca tenis provin din tenis real sau regal. Este rezonabil să consideram ambele sporturi ca variații ale aceluiași joc. Majoritatea istoricilor cred că tenisul a provenit din mănăstirile monahale din nordul Franței în secolul al XII-lea, dar pe atunci mingea era lovită cu palma mâinii, de aici și numele jeu de paume („jocul palmei”). Abia în secolul al 16-lea, când rachetele au intrat în uz, jocul a început să se numească „tenis”. A fost popular în Anglia și Franța, iar Henry VIII al Angliei a fost un mare fan al jocului, denumit acum tenis real.

Există numeroase terenuri de tenis originale, inclusiv terenurile  de la Oxford, Cambridge, Palatul Falkland din Fife, unde a jucat în mod regulat Mary Queen of Scotts și Hampton Court Palace. Multe dintre terenurile de tenis din Franta au fost dezafectate de teroarea care a însoțit Revoluția Franceză. Jurământul curții de tenis (Serment du Jeu de Paume) a fost un eveniment important în primele zile ale Revoluției Franceze. Jurământul a fost un angajament semnat de 576 din cei 577 de membri ai celui de-al Treilea Stat, pe data de 20 iunie 1789. Orice istorie a tenisului care ignoră originea sa în jocul care a fost (si este inca în anumite cercuri) cunoscute sub numele de tenis, până când „tenisul de peluză” a devenit popular la sfârșitul secolului al XIX-lea, este inexactă.

Cupa Davis, o competiție anuală între echipele naționale ale bărbaților, datează din 1900. Competiția similară pentru echipele naționale ale femeilor, Cupa Fed, a fost înființată în 1963 cu titulatura de Cupa Federației, pentru a sărbători cea de-a 50-a aniversare a înființării Federației Internaționale de Tenis, cunoscută și sub numele de ITF.

În 1926, promotorul C.C. Pyle a creat primul turneu de tenis profesionist, cu un grup de tenismani ​​americani și francezi care au jucat meciuri de tenis in fata publicului. Cei mai notabili dintre acesti profesionisti au fost americanul Vinnie Richards si francezul Suzanne Lenglen. Odată ce un jucător trecea la profesionosti, el sau ea nu a putut concura în turneele majore (destinate amatorilor).

În 1968, presiunile comerciale și zvonurile despre amatori care luau bani sub masă, au condus la abandonarea acestei distincții, inaugurând era deschisă (open era), în care toți jucătorii puteau concura în toate turneele, iar jucătorii de vârf au reușit să trăiască din tenis. Odată cu începutul erei deschise, crearea unor circuite profesioniste internaționale de tenis, și veniturile din vânzarea drepturilor de televiziune,au dus la cresterea popularitatii tenisului care s-a răspândit în întreaga lume, incetand sa mai fie asociat exclusiv , ca imagine, cu  clasa de mijloc si cu elitele in tarile vorbitoare de de limbă engleză (deși se recunoaște că acest stereotip încă mai există). History of tennis

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

4 turnee de Mare Șlem:
***
  • Australian Open – se desfășoara începând cu 1905.
***
  • Roland Garros – S-a desfasurat din 1891 ca turneu național si din 1925 ca turneu internațional.
 ***
  • Wimbledon – Din 1877
***
  • US Open – din 1881 ca turneu national. In 1987 devine al patrulea  turneu de Mare Șlem.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul Opt Vertical | 1 Comment »

LCFCD (82) – Dorul de Albert, prietenul omului

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 4, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Se crapå uninversul de ziua. Chiar acum  …

  pre-Text: Lume, lume… Hello world!

In fiecare clipa, in fiecare punct, se produce câte un MIC-big-BANG 🙂
Asa se înmulteste Universul.
Nu, asa exista Universul.
Ne aflam asadar in plin big-bang… unu, doua, trei… infinit.
Fiecare punct se transforma, astfel, in fiecare clipa, intr-un Univers,
plin de o infinitate de puncte in care se produce cate un mic-big-bang… care creaza cate un „nou” univers cu o infinitate de puncte care…
Faptul ca Universul exista nu inseamna nimic
altceva decat transformarea instantanee, perpetua, a lui zero in infinit.
La infinit.
Este ceea ce ne asigura existenta (pasagera),
garantandu-ne insa, totodata, categoric, inexorabil,
iesirea definitiva din existenta,
Goniti de clipele starii pe loc,
Intoarcerea in haos prin sete de repaos.
Recurs in anulare.
Ce este nu va mai fi…
Ci va fi ca si cand n-ar fi fost…
Existenta (efemera si marginita) ni se datoreaza intarzierii
cu care ne parvine informatia
ca lumile ce ne compun au explodat deja
de un infinit de ori.
Existenta noastra („absolut relativa„) este (chiar) acea intarziere,
care face sa ni se para ca viteza luminii ar fi fiind finita.
O iluzie ca oricare alta.
Nu ne ramane decat sa apleam
La nemurirea sufletului,
La mecanica cuantica,
La alcoolul dublu rafinat,
Sau (precum dl.Goe) la filozofare usoara:

Big-Bangul ne asigura deopotriva
si existenta (relativa)
si non-existenata (absoluta).

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

Marturisire: Gandul alaturat (atat de) firoscos mi-a venit in minte afland ca ministrul invatamantului le-a urat elevilor (si Romaniei)
„sa aiba un viitor mai bun decât cel prezent”.
La trecutu-i mare, mare viitor.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea | 15 Comments »

LCFCD (81) – Niste copii de 99 de ani

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 3, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… înainte era o lume înapoiatå …

  pre-Text: Lume, lume… Hello world!

O colectie de ipoteze (fara nume), si cu domnisoara învatatoare, 33 de suflete, încremenite pentru infinit in interiorul clipei. Poate fi un exercitiu de yoga foarte interesant sa le privesti insistent chipurile, incercand sa-ti imaginezi cum va fi fost viata fiecaruia din cei întâmplati in acest grup, acum 99 de ani. Si veacul continuăăă… însă foarte puţin.

 

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea | 13 Comments »

LCFCD (80) – Cine a inventat roata?

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 1, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… foarte interesant este faptul cå acela care a inventat roata habar nu avea despre numarul Pi …

  pre-Text: Lume, lume… Hello world!

…si oricum roata (ca mai toate inventiile) a fost inventata din greseala, din neatentie, din intamplare, caci cel care a inventat-o se „gândea” de fapt la perpetuum mobile. Intre roata si perpetuum mobile nu-i decât  un pas mic, minuscul, o distanta epsilon, infinitesimal micå. Dovada cå, odata inventata, roata se comporta ca un perpetuum mobile.  Sau pe aproape. De atunci si pana azi, in permanenta, undeva, se invarte o roata. Cel putin o roata. Ca si cum, de fapt, ar fi fost inventat un perpetuum mobile…

De unde si refrenul: Invârteste Doame roata, roata…

 

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

Cercul, infinitul in reluare, in reluare, in reluare… Oare repetivitatea, ceea ce se tot repetå, revine (si tot revine), ce efect are asupra infinitului (din cerc)? Il inobileaza (sporindu-l) sau il degradeaza (desfiintandu-l)? Infinitul degenerat. Cred ca ne invartim in cerc. Ametind de la numarul Pi, ca-ntr-o tiribomba… merry-go-round…

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 14 Comments »

LCFCD (79) – Lentila timpului pierdut

Posted by Arca lui Goe pe Septembrie 30, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Quantum Leap versus Quantum Lips

  pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Out of the night that covers me,
Black as the pit from pole to pole,
I thank whatever gods may be
For my unconquerable soul.

In the fell clutch of circumstance
I have not winced nor cried aloud.
Under the bludgeonings of chance
My head is bloody, but unbowed.

Beyond this place of wrath and tears
Looms but the Horror of the shade,
And yet the menace of the years
Finds, and shall find me, unafraid.

It matters not how strait the gate,
How charged with punishments the scroll,
I am the master of my fate:
I am the captain of my soul.[1]

Invictus – William Ernest Henley

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

În noaptea grea, întunecată,
în hăul fără de cuprins,
mulţam îţi dau, slăvite Tată,
pentru-al meu suflet neînvins.

N-am plîns cînd îmi intrase gheara
nenorocirilor în piept.
Cînd capul mi-l sloboade fiara
rămîn însîngerat, dar drept.
De pe acest tărîm de jale
ne-om scoborî în cel de lut.
Dar şi în clipele finale
voi fi viteaz ca la-nceput.
Oricît de strîmtă este poarta,
şi chinul cît de lung şi crunt,
eu însumi mi-oi decide soarta;
stăpînul meu eu însumi sunt.
(Neînvins 1875)

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea | 7 Comments »

LCFCD (78) – Niste Vladimir si Estragon

Posted by Arca lui Goe pe Septembrie 28, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

…sau Niste Firicel si Celentano

  pre-Text: Lume, lume… Hello world!

… ori Dragnea si Tudose ratati. Niste retardati.


Dupa cum spunea unul dintre cei doi (cvasi)discipoli de marca, citandu-l pe maestrul Noica, faptul ca viata ar fi fiind lipsita de sens (ne avand un sens anume) este de bine, caci acest fapt ne-ar ingadui noua insine (fiecaruia), libertatea deplina de a da vietii un sens, oarecare, oricare, dupa pofta inimii, care va sa zica un sens personalizat, in acord cu propriile deziderate, cu personalitatea noastra, cu posibilitatile noastre, cu structura noastra interna… Prin urmare lucrurile sunt simple. Daca nu suntem in stare sa descoperim (rapid) sensul vietii (un sens al vietii) putem opta pentru alternativa de a inventa unul. Odata inventat acest sens al vietii, ne putem lua grija, pentru a continua sa traim linistiti, in acord cu acel sens (scop?) pana la adanci batranete. Daca insa avem sansa sa descoperim (aprioric) faptul ca viata (in genere) are de fapt un sens al ei, predeterminat, care ne transcende, lucrurile se complica. Se poate dovedi ca exista niste grade de incompatibilitate intre „acel sens al vietii” si dezideratele noastre, personalitatea noastra, posibilitatile noastre (materiale, intelectuale… etc), ori structura noastra interna…

Poate ca sensul vietii este sa fii filozof intr-un castel grandios, in care sa duci un trai imbelsugat alaturi de suita celor 100 de sotii frumoase ca zânele si bune ca ingerii. Poti sa stii ce descopri cautand sensul vietii? Poti da peste lucruri totalmente incompatibile cu bugetul si „renumeratia”. Ma rog ramanem cu satisfactia de a fi (fost) descoperitori, precum Magellan ori Vasco da Gama, ceea ce ne indreptateste sa cerem de la viata discaunt… ori macar recunoasterea formala a acestor merite (si concesii pe masura).

Asa ca mai bine, vorba d-lui Noica, citat de catre unul dintre cei doi (cvasi)discipoli ai sai de marca, mai bine ca viata sa n-aiba sens. Intrucat este mult mai greu de dovedit ca viata nu are sens decat ar fi de dovedit ca are, cel mai bine e sa decretam acest enunt, in sens Noica, sa inventam senul convenabil (noua), sa-l atasam vietii, si sa traim fericiti in acord cu acel sens (scop?) pana la adanci batraneti, precum Ivan Ilici, ori ca Gica Petrescu sau precum Radu Cosasu.

Desigur insa ca in drumul catre scop, scopurile se schimba. Si sensul se schimba. De fapt asta ne si tine ocupati mereu: nevoia de a tot re-inventa sensul vietii… care nu exista. Deh, dl.Noica, prin reprezentatntii sai notorii, a fost optimist. Inconstient de optimist, presupunand in mod implicit ca notiunea de viata (viata omului?) ar fi compatibila cu  notiunea de „sens” (in sensul de ordine, finalitate, etc). Viata e facauta sa aiba sens, iar daca nu-l are, aste este doar un accident remediabil printr-un mic efort epistemologic al omului plin de viata (zice Noica, noi nu).

Dar daca mergem mai departe si constatam (ma rog de constatat n-avem cum constata, ci cel mult banui, pe baza unor suspiciuni crescatoare) ca problema sensului vietii este falsa, lipsita de sens, in sensul ca viata nu numai ca n-are niciun sens, dar nici macar nu poate capata vreunul (artasat, cu de-asila), ne avand vreun atribut de acest fel in lista care-i compun natura, ce ne facem?. Problema asta o au insa doar cei care nu pot trai fara sens, fara finalitate, pur si simplu. Ceilalti nu. Acestia din urma isi vad de viata lor (cu bucurie, bucuria de a fi), fie ca o fi, fie ca n-o fi vreun sens intr-asta. De e sens intr-asta… Pai nu va uitati la mutrele celor doi cetateni din poza alaturata? Par imapacati cu viata lor mizera, nu doar fara a fi in posesia vreunui sens al acestei vieti, dar chiar fara sa para constienti c-ar trebui sa-si puna problema si sa caute un asa ceva. Poate ca acesta a fost sensul vetii lor: seninantatea. Dar poaza e moft. Mai uitati-va si pe afara, pe strada, pe la tara, prin guvern, prin parlament, pretutindeni. Ca si afara e la fel.

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

…daca n-or fi cumva Platon si Aristotel in varianta sub-rurarla (nisa de cåtun).

A muri de rîs de Andrei Plesu.

Epopeea excelentei sale Andrei Plesu la Adevarul continua cu articolele sale preluate din Dilema. Veche. Sa mori de râs, nu alta, vorba sa. Ceea ce ma uimeste (sau nu) este ca, mizand parca pe faptul ca articolele destinate bravului cititor de Dilema Veche vor lua pe calea codrului drumul Adevarul, dl. Andei Plesu scrie respectivele articole, ca si cand ar fi destinate direct cititorilor de la Adevarul, taman pe potrozul acestora. Cititi si va dumiriti. Nu vreau sa spun ca-i un articol rau. Nu, nici vorba. Este in articol bun si minunat, plin de umor (cu accente de hi-hi-laritate), in nota obisnuita a autorului, la Adevarul. Se pare ca de fapt dl. Plesu nu se poate el insusi desprinde din deprinderea de a scrie la Adevarul, pentru Adevarul, in „stil Adevarul”, care stil ne fiind cu nimic inferior „stilului Dilema”, este totusi altul. Pare-se ca abandonul/demisia/abdicarea de la misia de blogger la Adevarul, de dăunăzi, a fost falsa. N-am inteles noi bine. Dl. Plesu nu la Adevarul a renuntat, ci la Dilema. Nu mai scrie articole de Dilema, ci exclusiv de Adevar, pe care le posteaza (numai) la Dilema (asa la misto), special ca sa fi preluate de acolo, pentru Adevarul. In felul acesta dl.Plesu prinde trei iepuri dintr-odata, ramane si cu onoarea reperata, si cu placerea scrisului in stil Adevarul, si, mai ales, reuseste sa-i blocheze pe toti chibitii mofluzi de la Adevarul de la a mai posta comentarii in subsolul articolelor sale, si inca intr-un mod elegant, fara sa-i baneze (nu ca altii). Ia mai poftiti de… Despartirea nu era aproape… 🙂

Probabil ca daca atunci cand a compus articolul despre moartea prin râs, excelenta sa Andrei Plesu l-ar fi anvizajat, cat de cat, pe cititorul de dilema (foarte veche), l-ar fi pomenit accidental si pe Aristotel in compunere, si ar fi mentionat despre semnificatia lui „a muri de râs” d/in Numele Trandafirului (romanul si poliţist al nefericitului Umberto Eco). Asa insa, (tot) Caragiale ne mananca. Dl.Goe con-semneaza.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie | 16 Comments »

LCFCD (77) – Atenţie, ne scufundăm…

Posted by Arca lui Goe pe Septembrie 22, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

é£à♂♫↕◄Ü

 

  pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Desigur ca oamenii pot fi clasificati din foarte multe puncte de vedere. Unul dintre acestea este in atingere cu avertismentul „Atenţie, ne scufundăm…”. Asadar, in accord cu acest criteriu, oamenii se împart (despart) în doua  categori: Oameni care in copilarie au citit „Cipi acest pitic urias” si restul lumii.

Pentru edificare se poate lectura Capitolul  V,  Atenţie, ne scufundăm… de la pagina 62. Recomandam această (re)lectura tutoror vizitatorilor nostri, in egala masura cunoscătorilor cat si necunoscătorilor (in materie de Arca lui Goe si personaje adiacente…) caci este ilustrativa, mai ales ca si noi am avut (pe) aici si cipi, si pasare, si iepure, si broasca, si mistret ticalos, si ciuperca otravitoare, si albine, si aricesti, si bufnita, si jderi , si cerbi (boncăluitori), si domni si doamne Barbă-Clanţă-Cotoroanţă, si (mai ales) cartite Chiorâş-Chiondorâş.

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

„Cipi acest pitic urias”, o capodopera realizata in coproductie de catre Fodor Sandor si Livia Rusz (la Cluj, incepand din 1966 si continuând in 1968 si 1969, practic in paralel cu Woodstock-ul – un fel de Untold al americanilor), este in exemplu de genialitate simplă, – v. Fabulafia, care a incantat toti cititorii minori in ani 60, 70, 80… si poate si asa mai departe, care au avut sansa sa intre in contact cu aceasta poveste

P.S Sper sa nu avem ghinionul ca peste peste aceste mici si nevinovate consideratii sa dea (buzna) cititori neaveniti, incapabili sa vada similitudinea dintre cele doua evenimente intamplate in anul 1969, unul la Cluj altul la Woodstok, ambele impregnate de spiritul „Flower power„. Practic rostind „Atenţie, ne scufundăm”, fiecare in felul sau, Chiorâş-Chiondorâş precum si tanara din imaginea alaturata, se refera la acelasi lucru, oglindit de altfel si in like-floricica pe care episodul de azi a căpătat-o (acaparat-o) cu anticipare.

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 25 Comments »

LCFCD (76) – Baieti buni, baieti råi si…

Posted by Arca lui Goe pe Septembrie 19, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Niste båieti

 

The Beatles

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Boss (official and acting)

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

dl. Plesu

Excelenta sa dl. Andrei Gabriel Plesu, a acordat un scurt interviu (trei intrebari) pentru Deutsche Welle. Prin raspunsurile sale dl. Plesu a incercat sa clarifice (daca mai era nevoie) enigma, sau, poate, dimpotriva, sa adanceasca misterul si confuzia in legatura cu retragerea sa strategica din postura de (pseudo)blogger pe platforma Adevarului. In fapt, in respectivul interviu, excelenta sa, dl. Andrei Plesu, face un scurt rezumat al articolului (scrisorica de alaltaieri) in care isi prezenta demisia, daca nu chiar abdicarea, din (ingrata pana la urma) pseudo-postura de blogger, reluand pe scurt motivatia (lista de pre-texte) care-l determina sa nu mai scrie texte pe (la) respectiva platforma. Pentru noi unul gestul domniei sale reprezinta un deja-vu, deja-vu, deja-vu, intr-o ipostaza fara nimic original in raport cu sirul nesfarsit al gesturilor identice deja produse (la vremea lor) de miriade de alti bloggeri, comentatori, chibiti, trolli, followeri, in situatii cvasi-similare, care s-au simtit moralmente obligati sa compuna o „scrisoare de adio” (de obicei ticluita in raspar cu cruda realitate).

In cruda realitate, un om vorbeste intr-un forum (preferandu-se, imediat in permanenta), adresandu-se, in mod aparent, unor puhoaie de gura-casca chemate sa-l „aclame”, sau macar sa-i acorde „atentie”, in fine sa se manifeste cumva, pentru a-i da vorbitorului impresia (daca nu certitudinea) ca nu vorbeste in pustiu, spre a-i spori astfel importanta de sine. Uneori si niste injuraturi consistente ii pot fi de folos (daca sunt emise cu pasiune si sincera emotie de insi perceputi ca fiind importanti, macar in numar). In mod inevitabil (inexorabil as zice chiar) intr-un astfel de proces comercial, in care oratorul livreaza vorbe, incasand in schimb importanta de sine, mai devreme sau mai tarziu intervine uzura. Mecanismul se gripeaza, vorbele devin stereotipe, insailari previzibile, iar reactiile negative ale „auditoriului” (devenit) din ce in ce mai obosit, mai epuizat, mai epurat (si mai impurificat), se inmultesc. La un moment dat vorbitorul (daca e cat de cat lucid) constata ca vorbele-i emise nu-i mai apartin, apartinand din ce in ce mai mult spectatorilor carora le sunt dedicate, fiind compuse in acord cu asteptarile acestora (nu neaparat pe placul acestora), subminandu-i dramatic, lui, vorbitorului, placera de a vorbi liber, in timp ce reactiile publicului vor fi iesit demult din gama celor care pot contribui la sporirea importantei de sine. De obicei vorbitorul atinge aceasta luciditate tarzie cand nu mai e nimic de facut. Nu doar balanta zilei ii este negativa ci balanta pentru intreaga prestatie, intrucat omul a tot sperat (de la o saptamana la alta) ca lucrurile se vor indrepta incat a ajuns sa-si cheltuiasca toate economiile din zilele „bune”. Pentru a salva macar aparentele, omul ajuns aici compune o scrisoare de adio si de amor (propriu), in speranta ca va stoarce o lacrima, o emotie, un regret, ceva acolo macar cat ii mai lipseste pentru a fi la zero. Ceea ce nu se intampla. Ceea ce denota. In fine…

Asadar, excelenta sa, dl. Andrei Plesu, un urias daca stai sa te gandesti, a patit-o si d-lui. A ajuns elitist in retragere, pensionat de hoardele (cvasi)anonime, cu care a avut indrazneala sa se razboiasca. Anonimii l-au nimicit (inclusiv colegii sai intelectualii, con-frati de blogereala pe platforma adevarul), fiind d-lui si mai sensibil din fire. Nici macar n-a fost blogger-blogger, ci editorialist cu saptamana. Compunea si dansul cate o compunere pe saptamana pe o tema compatibila cu esantionul cititorului statistic-mediu de la gazeta intitulata Adevarul. Se vadeste acum din scrisoarea de adio a d-lui Plesu ca aceasta compunere saptamanala era cea care-i bloca d-lui Plesu niste proiecte personale mai de anvergura (ei, as, sa le vedem). In sfarsit, trebuia sa compuna si dansul o asemenea scrisoare de adio. Altii (conul Dorin de exeplu) au compuns volintir nu una, ci sapte-opt asemenea scrisori. Ceea ce ne intristeaza pe noi unul, cu asupra de masura este ca excelenta sa dl. Andrei Plesu (un mare compozitor, dupa opinia noastra), n-a inteles si n-a acceptat, nici macar pana la urma, in ce consta libertatea de exprimare, pledand pentru „moderare” (cenzura), si decretand ca „detractorii” sai anonimi n-au alt scop decat din doua una: ori sa se foloseasca de dansul pentru a-si edifica o notorietate oarecare, ori sa-si descarce energiile negative in discursuri repetitive prilejuite de faptul ca-l detesta (sincer) pe d-lui, dl.Plesu. In viziunea d-lui Plesu entitatile anonime se reduc in esenta la aceste doau porniri specifice, nedorind si nefiind nimic altceva. Ceeea ce ar putea fi „un adevar”, convenabil demisionarului intervievat de Deutsche Welle.

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea | Etichetat: , , | 3 Comments »

LCFCD (75) – Con-tainer

Posted by Arca lui Goe pe Septembrie 15, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Poetium Tudoranicus – post-contempranul iluziilor

 

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Unii dintre „noi”,
Coane Dorine,
aleşi,
atent,
la întâmplare,
pe sprânceană,
au reuşit,
individual,
sub atenta observare
a unui meta-moderator,
cvasi-îngaduitor şi infinit apatic,
să-i întreacă
pe alţii,
(dintre „noi”),
depăşindu-i val-vârtej,
pe nesimţite,
pe aceştia,
ajungând
(când?)
dincolo de post-modernism,
dincolo de post-contemporanism,
de bine, de rau,
la startul competiţiei
„să străbatem veşnicia pe jos”.

Aşa se face că ai început,
coane Dorine,
să scrii poezii bune,
acuma, la post-bătrâneţe…
ca tânăr aspirant
(adică rece-nt)
la câştigarea
respectivei competiţii…

 

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

 

Foarte bune poezii
(nu zic nu) dar,
ce ştiu eu?
Ce ştie Onteluş?
(cu cap de pluş)…
Si, pe cât de bune-s poezile,
pe atât de puţini cititori
care să se potrivească cu ele
există pe lumea asta.
Singurul prezent aici
eşti chiar d-ta
Coane Dorine,
ceea ce este extrem de puţin,
pentru obţinerea unui wild card
la străbaterea veşniciei pe jos.

Ceilalţi spectaori unde sunt?
Aceia care să te înţeleagă (poeticeşte)
măcar în măsura în care te înţelegi singur,
capabili să te redea pe tine
ţie însuţi, în notime.

Dar, dacă scrii o carte,
nu e rau.
(Uneori cărţile ştiu singure
să-şi caute,
prin tot Universul,
cititorii (potriviţi)
mai bine decât autorii…
de poezie.
Decât cei post-contemporanişti în tot cazul).
dar să nu fie nici cu şi nici despre
Borges, Aureliano, Buendia, Marquez, Macondo, şi în genere
să nu aibă aer sud-american…,
ci să fie nordică,
coane Dorine,
precum Aurora Borealis,
Aşa să-ţi ajute Dumnezeu.
(Un spectator nenaturalizat).

(La nord de Yukonul Dorin – Editia priceps, Y-not)

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Oda de mai sus (compusa in milimetru medieval) fu închinatå poetului Dorin Tudoran, cu prilejul publicarii in vid (pe Certocratia) a unor superbe poeme ale domniei sale. Pentru a insera si însira nevinovata proza de mai sus  printre comentariile de la fata locului (unde con-sistenta „momentului continuu” o då proprietarul de facto al acelui spatiu, recte  enigmaticul DG Ontelus) a trebuit sa apelez la un pseudo-pseudo-pseudo-nim(bus), caci altminteri sunt banat (fara motiv) in toate posturile, imposturile si instantierile anterioare (Dl. Goe y compris)… Adrisantul (fiind si moderator, sau mai degraba moderator decat altceva, pe blogul (con-cesionat) numitului DG Ontelus), recte conul Dorin, a citit oda, o data, exclamand scurt: „Tare de tot!” Apoi fara nicio (alta) vorba m-a banat inca o data, asa ca sa fie (…) fortandu-ma sa devin iarasi si iarasi un „alt_cineva”. Acelasi.  Presupun ca moderatorul a avut intreaga indreptarire sa procedeze astfel intrucat Oda (compusa de noi in milimetru medieval, intr-un scurt moment de inspiratie prozaica) a constituit o discontinuitate dizarmonica (minora, dar orsicat) pe unda puratatoare a glorioasei epopei de sorginte DG_Ontelusiana, pe care altminteri firavele tentative dezideriene ori gogiene ale altor scamatori din zona nu reusesc defel s-o perturbe. Despre d-na Juliana Geran Pilon, o inlocuitoare de succes a mai cunoscutului Antonesei Panza, nu mai zic nimica (caci este superba ca de obicei).

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea | Etichetat: , | 4 Comments »

LCFCD (74) – Flamuri

Posted by Arca lui Goe pe Septembrie 6, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Are s-au n-are? Acesata-i o intre/bare/…
(…omenirea nevoie de reformare si/sau sau revolutionare ???)

 

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Atunci cand isi aminteste de sine (discipolul noician) si uita sa-i (mai) barfeasca pe manelistii din toate tarile (Costa Rica y compris) ori sa se indeletniceasca cu activitati similare, irepresibil induse siesi prin gestul adictiv al contemplarii lumii inconjuratoare (exclusiv pe dimensiunea sociala a acesteia, caci d-lui este o fiinta eminamente sociala, dedicatea trup si suflet umanioarelor si umanitatii), excelenta sa, dl. Andrei Plesu cel vestit, si cu pietul acoperit, se intoarce la meseria sa de baza: „bârfirea” unora mai de seama sa ori chiar mai presus (in masura in care constitutiunea permite ca unii sa fie mai presus decat altii), din elita (filozofi, savanti, ganditori, carturari, oameni de stiinta), precum bunaoara unul ca Werner Heisenberg si/sau  Jacques Monod.

 

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

Ramane sa vedem ce s-ar putea intelege din propunerile cu care, excelenta sa dl. Andrei Plesu, ne ademeneste spre con-sens (ori spre viceversa), asa dupa cum rezulta indirect prin „bârfirea interpretativa” a celor doi gânditori, ca sa zic asa (exprimandu-ma eufe-mistic), desi d-lui i-a introdus inadins, abrupt si fara mila, aproape peiorativ, in categoria oamenilor de stiinta, demonstrand astfel fara tagada ca stiinta este contradictorie per se (ceea ce si trebuia demonstrat)…

Pastram regretul ca nu vom putea sa-l atragem (si) pe „ateul” Cristian Tudor Popescu intr-o asa dezbatere, care mai apoi ar putea (de)genera, spre deliciul publicului (intr-)o disputa de idei, cu „misticul” Andrei Plesu. Oricum o asemenea posibila polemica nu-i deloc in afara ariei de acoperire a imaginatiei pentru cei care-i cunosc cat de cat pe ce doi „jurnalisti” (pe)trecuti pe la Adevarul.

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 19 Comments »

LCFCD (73) – Triptic

Posted by Arca lui Goe pe Septembrie 4, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

(de imaginat) felul in care s-au miscat atomii prin lume, între aceste trei cadre

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea | 3 Comments »

LCFCD (72) – Friends

Posted by Arca lui Goe pe Septembrie 1, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

ai nostri ai tuturor (un alt fel de seniori ai razboiului, dupa razboi)

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Oare ar accepta excelenta sa, domnul Kim Jong-un(김정은), difuzarea acestui documentar istoric la televiziunea nationala a tzarii sale? Si daca (prin absurd) da, oare ce reactii ar stârnii, in randul clasei muncitoare si a celorlalte nationalitati conlocuitoare nordiste, din incercata Coree?  Ar fi desigur un experiment social fabulos. Pacat ca nu se va intampla.

Oare cum o arata azi programul televiziunii in Coreea de Nord? Cred ca daca o televiziune de pe la noi ar re-difuza, cu subtitrare, asa, de amorul artei, timp de o zi, programul televiziunii din tara care l-a inspirit enorm si pe kimirsen-ul nostru de odinioara, succesul si audienta ar fi garantate. Unii ar casca gura, altii s-ar amuza copios, multi ar låcrima nostalgic, iar ceilalti… in fine, ar fi victimele ale unor emotii inefabile. Un alt experiment care (din pacate) nu se va intampla.

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | Leave a Comment »

LCFCD (71) – Pa Parada

Posted by Arca lui Goe pe August 26, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Seniorii razboiului (in sens Klein)

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Stim ce suntem (~), nu ce-am putea fi… (~WS)…

Corson n’aimait pas la guerre. Mais, pas plus que les autres hommes, il n’avait choisi son époque. Et soudain, il lui était donné d’en changer. Mais la guerre colle à la peau. N’allait-il pas contaminer une ère pacifique et lui apporter toute l’horreur des batailles ? Ou bien pouvait-il, avec l’aide de ceux d’Aergistal, refaire à neuf tout un segment de l’histoire ?

 

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 3 Comments »

LCFCD (70) – Out of picture

Posted by Arca lui Goe pe August 23, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

O pluta (Venea omoara pe Siret)

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Nu-i fotografie (cum sa fie?), dar aduce. Nitzel. Aduce (si) un pic de istorie, in aceasta zi fatalmente istorica in care putem defila impreuna cu sarbatoritii din toate timpurile si toate spatiile (din referentialul curent).  Alfred Hitchcock (118), Fidel Castro (91), Zoe Petre (77), IAAFAI (73) precum si mai tânarul Andrei Plesu (69) (un atent observator al muzicii latino de larga audienta), sunt cu totii sarbatoritii zilei. Vivat.

Tuturor o dedicatie muzicala, o promisiune pentru mai tarziu… Va rugam sa-i dati o sansa, un click, ingaduinta.  🙂

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 5 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: