(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for the ‘Tramvaiul 16’ Category

Povesti cu tâlc auzite in tramvailul 16.

LCFCD (98) – Povestea corpului

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 14, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… cos-mic …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Daţi-mi un trup, voi munţilor

Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,
şi totuşi
flori albe şi roşii eu nu-ţi pun pe frunte şi-n plete,
căci lutul tău slab
mi-e prea strâmt pentru straşnicul suflet
ce-l port.

Daţi-mi un trup,
voi munţilor,
mărilor,
daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia
în plin!
Pământule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei năprasnice inimi,
prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc,
fii amfora eului meu îndărătnic!
Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi
şi-aş apare năvalnic şi liber
cum sunt,
pământule sfânt.

Când as iubi,
mi-aş întinde spre cer toate mările
ca nişte vânjoase, sălbatice braţe fierbinţi,
spre cer,
să-l cuprind,
mijlocul să-i frâng,
să-i sărut sclipitoarele stele.

Când aş urî,
aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă
bieţi sori
călători
şi poate-aş zâmbi.

Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup. (LB)

   

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Majoritatea imaginilor postate in Sezonul al-VII-lea al Arcei lui Goe (si cea de fata nu face exceptie) au oferit, cu mare generozitate, multiple deschideri pentru felurite comentarii si adugiri, prilejuri de vorba si de luare-aminte. In genere aceste oportunitati n-au fost onorate, fiind ratate cu brio, in acord cu specificul Arcei, indeobste prin contributia substantiala a amfitrionului dar si a vizitatorilor (pe care n-as indrazni sa-i numesc si „cititori”). Totusi,  potentialul acestor imagini ramane nealterat, astfel incât, cel putin in mod ipotetic, unii martori intamplatori ar putea beneficia (candva, oricand) de acest potential, fie devenind contributori expliciti, care-si vor fi traducand impresiile in comentarii (postate aici, ori aiurea, ori plasate intr-o conversatie oarecare), fie lasandu-se pur si simplu purtati de propria imaginatie, dincolo de imaginile ratacite aici,  in universul proprilor gânduri potentiale. Totul atarna exclusiv de susceptibilitatea magnetica a fiecaruia,  de potriveala accidentala care-l poate face sa intre in rezonanta cu una sau cu alta dintre perspectivele pe care majoritatea imaginilor postate in Sezonul al-VII-lea al Arcei lui Goe (si cea de fata nu face exceptie) le-au oferit, cu mare generozitate. Oricum universurile interioare pot fi infinit mai vaste decat suma lucrurilor care compun biografia unuia sau altuia. Povestea corpului, biografia si universul interior sunt sfanta treime care confera fiecaruia dintre noi unicitate. O unicitate rapid trecatoare spre zeroitate, ce-i drept, precum cea a lui Vladimir Komarov, primul om cazut din Cosmos, dar oricum unicitate.

(P.S. Numai arareori sfânta treime, mai sus pomenită, denota echilaritate. Majoritatea dintre noi suntem in posesia unor triunghiuri foarte oarecare, care mai ascutitunghice, care mai obtuzunghice, in functie de ponderea pe care sinele nostru, ori intamplarea, o acorda corpului, biografiei sau universului interior . Tu cum stai? Ce e mai importatnt pentru tine? In ce investesti cel mai mult? )

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Parerea lui Goe, Sezonul 8, Sezonul al-VII-lea, Tramvaiul 16 | Etichetat: , , | 10 Comments »

LCFCD (97) – Iata un om

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 10, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

…  ai putea fi tu …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Una antrop-olog desprinde dintr-o lectura a sa o definitie a omului: „Omul este animalul care spune povești„, accentuand astfel partea frumoasa  a acestei dimensiuni a fiintei umane, care fiinta este ahtiata dupå fictiune, ocupandu-se obsesiv cu crearea si colportarea feluritelor feluri de fantezii (care-i dau prin cap, posedandu-l). Chiar si cand nu deschide gura (vezi figura alaturata), omul degaja fictiune, universuri paralele, inchipuiri, naluciri, vedenii, lumi imaginare, fortate sa intre in relatii complexe cu inaccesibila realitate (cu Universul dat), in care omul ar fi fiind, chipurile, integrat deplin. Obsesia maladiva a omului pentru basme (si minciuni), din postura sa de creatura nemântuitå, aflata in conflict ireconciliabil cu realitatea / adevarul (?) (via conditiei umane) genereaza  miriade de mini-mituri, care in armonie cu „morala”, care in contradictie abrupta cu aceasta. In functie (si) de cum percep „martorii” fiecare poveste in parte, fiecare fictiune cu care intra accidental, dar inevitabil, in contact.

 

Imaginea de mai sus este un instantaneu in care a fost surprins, din întamplare,  cel care isi aducea odinioara aportul pe Arca lui Goe, sub misteriosul pseudo-nim(b) de Polichinelle. 

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Aici ar trebui sa propunem o fictiune inventata de noi insine, ca exemplu ilustrativ, caci vorba aia, teoria ca teoria, dar practica ne omoara. Sa vedem daca inspiratia ne va aduce ceva (cat de cat) din universurile nevazute, in timp f-util. Iar daca nu, descurca-te si tu martore cum oi putea, pe cont propriu, caci esti om, nu? Creator si colportator de fictiune. Bagå!

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in 0ricine-0ricând-0riunde, Luna Aluziilor, Sezonul 8, Sezonul al-VII-lea, Tramvaiul 16 | 4 Comments »

Carte aiurea, uitata in tramvai

Posted by Arca lui Goe pe Martie 21, 2014

In acord cu Jurnalul de Bord, astăzi se împlinesc 4 ani de când Arca lui Goe a eșuat in Word Press. Aproape un secol de zadarnică așteptare a Potopului. Răsfoind aniversar materia din urmă, am constatat, cu surprindere, ca in oceanul proto-galactic de praf și plasmă, neînchegat și eterogen, din calå, se găsesc câteva nuclee de condensare care au o oarecare coerență, obținută în special prin contribuția unor anumiți eroi și eroine remarcabili (în felul lor) care au alimentat prin ființa lor continuumul spațio-temporal al imobilei Arce, în drumul devenirii ei aproape seculare. Desigur ca de la fața locului, sau din satelit, materia din urma, balastul din cala Arcei, se vede ca un haos absolut, dar, totusi, din perspective bine alese si cu ochelari de filtrare spectrala adecvați, se pot vedea pe Arca unele povești interesante, cu potențial. Dacă prin absurd m-aș apuca sa le decupez și sa să le organizez un pic, s-ar putea obține o carte de aventuri interesantă. Si desigur cå dacă tot m-am apucat de (astfel de) închipuiri, nu aveam cum sa nu ajung și problema spinoasa a modului in care o asemenea carte ar putea fi ajutată să evadeze din HUVACA. Staționara Arca ar putea-o transporta in departate zåri, dar in câte un singur loc odată și doar în aceeași HUVACA în care materia oricum se coagulează (asa de) lent. Nici dacă aș vârî-o într-o sticlă (de șampanie) și aș arunca-o peste bord, în oceanul de nisip, n-ar ajunge prea departe. Si atunci? Soluția salvatoare mi-a venit tot in vis.

O astfel de carte ar putea fi lansată numai cu tramvaiul. Tramvaiul 16 desigur. S-ar intitula simplu: „Carte aiurea, uitata-n tramvai!” de dl.Goe and Co. Aș edita și tipări cartea pe cont propriu, într-un tiraj modic (pe banii lui Nenea Iancu, bogasierul de la Ploiești) și apoi aș abandona (din când în când) câte un exemplar prin tramvaie. Oare ce fel de cetățeni ori mai circula cu tramvaiul? Or fi ei de încredere? Ar trebui să mă interesez. Parcă prin Colentina umbla odată cu tramvaiul cititorul Mircea Cartărescu. O mai circula? Ori circula și critici literari? Ar trebui sa evit asemenea trasee… Dar vatmanii? Daca nimeni nu va îndrăzni să ia acasă cartea uitată in tramvai, oare cum va proceda vatmanul la depou? O va arunca direct la gunoi? Ar trebui sa scriu pe unele dintre exemplare dedicații pentru vatmani. Pe altele pentru elevi. Pentru profesorii. Mulți dintre ei circula cu tramvaiul. Pentru pensionari. La urma urmei care ar putea fi publicul ținta al unei cărți aiurea uitată in tramvai? Aiurea! Astea sunt detalii. Important ar fi ca măcar doua, trei exemplare sa ajungă la cine trebuie, iar asta nu mai este treaba autorilor. Este treaba hazardului și a nemiloaselor legi ale statisticii, caci vorba ceea dura lex, sed lex și per aspera ad astra. Acum dacă tot am rezolvat problema distribuției ar trebui poate să mă apuc și de extragerea si compilarea materiei din urmă si s-o decupez în așa fel încât să-i pună într-o lumină favorabilă, diafană, pe eroii legendari ai Arcei lui Goe. La partea grafica si la cum anume ar putea fi ilustrata o asemenea carte nu m-am gândit încă. Aștept cu mare nerăbdare să-mi sosească soluția în somn, pe calea visului.

In acord cu jurnalul de bord astăzi se împlinesc 4 ani de când Arca lui Goe a eșuat in Word Press. Aproape un secol de zadarnică așteptare a Potopului. După mine potopul… n-o să mai sosească niciodată (precum acel Godot din poveste) așa ca n-ar strica să de organizăm puțin pe punte, în cală, prin preajmă. Poate ar trebui să facem o casă (o colibă măcar) și să plantam un copac (un pin sau un cedru). In chiar primele zile de după data la care am început să salvez lumea (21-03-2010), convenisem că, alături de animale, trebuie să mai iau la bord si semințe, sâmburi si mlădițe.

Sortis Humanae ad Intelligendum Lux

Animalelor anonime interesate de problema salvării de la extincție (prin distincție) si de perpetuarea speciei in vederea evoluției, le aduc la cunoștința ca Arca este in construcție. Am informații precise despre faptul ca Potopul va veni curând așa ca fiți gata de îmbarcare. Îmbarcarea se va face prin preselecție, pe baza de cod genetic si identitate existențiala, cu puțin înainte de lansarea la apa.  Pe curând.

Vineri 9 Aprilie 2010: Azi am strâns lemn(e) pentru arca. Am reușit sa adun vreo patru scânduri. Am de gând sa mai adun si altele deși, după unii autori, o arca din patru scânduri ar putea fi destul de încăpătoare pentru un univers întreg nu doar pentru o biosfera. Am găsit si doua cutii negre la Smolensk si mai multe animale care nu vor veni pe arca niciodată. Carbonizat amorul fumega. Maine voi studia catalogul cu animalele care nu intra la apa si deschid lista de pasageri. Presupun ca n-o sa fie in ordine alfabetica. Vom vedea. Timp ar mai fi. Pana mâine mai e o mica eternitate. Mă sâcâie însă un gând nelămurit. Am senzația vaga dar persistenta ca-mi scapă ceva important din vedere. Măcar daca m-as lamuri despre ce e vorba.

S-a lămurit. Îmi lipseau plantele din plan. Acum strâng scânduri si semințe, sâmburi si mlădițe. Tot n-am stabilit încă ce animale voi admite pe arca. Poate ar fi bine sa iau doar oua, larve, pupe, embrioni si celule sușă. Ca sa evit șușanelele. Încă n-am stem, ca trec de la una la alta. Ar trebui sa-l semnez cat mai repede. Am stern, coaste (n-o mai iau pe Eva cu mine, ușurez arca si nici nu se mai supară d-na Noe Goe pe mine) și carenă. Am carenă. S-ar zice ca sunt aproape gata. Trebuie sa mai verific o data. Maine,  pentru ca acum sunt așa… obosit, somnolent, aproape păstos. Contați pe mine, animalelor. Va salvez. Daca pot… firește ca va salvez.

Posted in Tramvaiul 16 | Etichetat: | 36 Comments »

S-a dus să mimeze îngerilor. Dan Puric s-a stins din viață

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 9, 2012

Dan Puric a decedat în dimineața aceasta la Spitalul Colțea, după ce ieri seară a fost victima unui accident, pe scena Teatrului Teatrului Național, în timpul repetițiilor pentru ultima reprezentație a piesei „Vis”. Martorii spun că, în ultimele minute ale spectacolului, unul dintre reflectoarele montate deasupra scenei s-a desprins și a cazut peste artist. Familia lui Dan Puric este hotărâtă să acționeze în instanță atât conducerea Teatrului Național București, cât și cea a Spitalului Colțea, afirmând că decesul artistului nu a survenit în urma accidentului, ci în urma tratamentului greșit pe care cel supranumit „Mimul lui Dumnezeu” l-a primit în spital.

Emil Puric, tatăl artistului, ne-a declarat că va acționa în instanță conducerea ambelor instituții, dar în special Siptalul Colțea. Tatăl artistului susține că medicii de la Spitalul Colțea i-au dat lui Dan Puric un medicament folosit în cazul consumatorilor de droguri în loc de un antibiotic. Potrivit unor surse judiciare medicii i-au administrat Nomifensin, după ce au observat ca Dan Puric, deși plin de sânge, continua spectacolul de patomimă. „Îi voi da în judecată pe cei care mi-au omorât copilul. Și pe cei care trebuiau să asigure cumva reflectorul ăla, dar mai ales pe medicii de la Spitalul Colțea, care în loc de Ripostatin, un antibiotic puternic, i-au dat Nomifensin, folosti în special în cazul consumatorilor de droguri. A făcut blocaj renal după 14 ore”, a declarat tatăl artistului. El ne-a relatat că artistul era conștient că medicii au făcut o greșeală. „A privit flaconul apoi s-a uitat la mine, așa, cu privirea lui blândă și mi-a spus: < Tată, iartă-i, că nu știu ce fac!>”, a spus Emil Puric. Tatăl artistului a povestit cum o asistentă s-a împiedecat de papucii unui pacient și a scăpat pleosca cu conținutul rezultat în urma unei clisme peste patul actorului. „Când s-a vazut așa, plin de acele dejecții, Dănuț a strâns cearșafurile umede în mâini, strigând <Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?>, apoi s-a întors către mine și a spus <Mi-e sete>”, a mai povestit  tatăl artistului.

Vizibil afectat, Emil Puric a relatat reporterilor noștri ultimele momente din viața celui supranumit „Mimul lui Dumnezeu”. „I-a dat unei asistente 5 lei să-i schimbe cearșaful și, după ce s-a așezat din nou în pat, Dan mi-a cerut să-i aduc o Biblie, icoana Sfântului Mihail, dar și ceva de mâncare, o bucățică de slănină cu brânză și un fir de ceapă. I-am adus azi dimineață, că am găsit la țăranii ăia de la târgul de produse tradiționale. Dănuț a primit pachețelul și l-a desfăcut, cu mâinile tremurânde și m-a întrebat dacă am adus și o brișcă. I-am zis ca nu, că nu m-am gândit. I-am dat o lamă de ras Gillette”, a povestit, cu lacrimi în ochi, tatăl lui Dan Puric. „A luat lama, i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru bucate, apoi a tăiat slana, brânza și ceapa în bucățele mici și acolo, pe ziar, am mâncat amândoi. Să-l fi văzut cum se luminase la chip, mâncând slănina aia cu ceapă, nu îl mai văzusem așa fericit de la crăciunul din 72 când i-am făcut cadou o turtă dulce cu un ciob de oglinjoară în mijloc”, a povestit tatăl lui Dan Puric. „După ce am terminat, s-a uitat, așa, lung, la ziarul unsuros și a spus <S-a isprăvit!>. Mi-a cerut icoana și Biblia, s-a întins în pat strângându-le la piept, șoptind <Tată, în mâinile Tale îmi încredințez duhul>, apoi a s-a stins. La gură mai avea un firicel de ceapă, pe care l-am luat și l-am pus într-o cutiuță, pe care am s-o trimit la mănăstirea construită de el întru pomenirea Sfinților Închisorilor”, a mai povestit tatăl artistului (sursa: Azil Virtual – APRILIE 1, 2011 · 17:54).

Posted in Intrebari la care Goe nu primi raspuns!, Tramvaiul 16 | Etichetat: , , , , | 19 Comments »

Sa-ti fie rusine Dorin Tudoran!

Posted by Arca lui Goe pe Mai 7, 2012

In umbra marelui turn al noului Babel vorbitorii au dificultati inimaginabile de „coagulare” printre miriadele de nevorbitori guralivi supra/pusi pe palavrageala (curata sau murdara) si supra/expusi publicului intr-o maniera extrem de democratica si economica (adica bazata pe resurse). Coerenta, logica si adecvarea (in raport cu realitatea) integrate organic in teme propuse spre reflectie, dezbatere si clarificare, avand ca finalitate intelegerea realitatii, premergatoare unor actiuni eficiente orientate spre progres durabil, sunt foarte departe de a fi suficiente in procesul comunicarii. Fiecare vorbitor oficializat se va trezi spontan inconjurat de cel putin 10 nevorbitori, plantati in zona sa de acoperire, care vor falsifica cu mare usurinta tema si ideile. In acest context al unei pseudo-libertati de exprimare si de informare, dez-exprimare si dez-informare, numai vorbitorii vicleni au sansa de a strabate spre urechile spectatorilor neutri si dezinteresati, strapungand pentru scurta vreme (pe baza efectului tunel) bariera de potential creata de zumzetul ana-podictic al necuvantatoarelor limbute.

Un astfel de vorbitor viclean si istet este un domn auto-intitulat foarte ilustrativ Lucid. Acesta a avut inspiratia sa devina proprietarul second-hand al unui blog numit in mod la fel de inspirat CERTOCRATIA. Da, ati auzit bine. Certocratia este blogul d-lui Lucid, iar blogul se invarte cuminte in jurul sau, orbitatnd in lumina sa, sporind-o. Aparent singur impotriva tuturor, sub atenta monitorizare a unui moderator (pe gratis, venit la pachet cu blogul, ca bonus) dl. Lucid isi expune articulat, cu clartiate, concizie, competenta si cu convingere ideile, toate de mare actualitatea, toate foarte corecte si coerente. Desigur ca acestea ar putea trece cu usurinta neobservate (in contextul noului Babel) daca bloggerul aflat in posesia de facto a blogului Certocratia nu ar  fi inconjurat de martori, atent selectati de catre moderatorul (pe gratis), care se grabesc sa-i valideze si sublinieze ideile, enervandu-se, agitandu-se, contrazicandu-l. Blogul Certocratia este un blog cu, despre si pentru dl. Lucid, un personaj fascinant care merita toata atentia si admiratia. Acest enunt denota o realitate banala, la indemana oricui ar frecventa blogul cu pricina (si noi va recomandam sa-l frecventati – AICI – de exemplu) asa ca n-am putea considera acest lucru ca fiind o stire in adevaratul sens al cuvantului. Prin urmare nici nu o dam ca stire ci ca introducere pentru adevarata stire.

Stirea se refera la moderatorul semi-profesionist al acelui blog, in persoana unui personaj care semneaza cu pseudonimul literar Dorin Tudoran. Sub acest pseudonim se ascunde un obscur scriitor sud-american, nascut in Peru (dar conceput in Assuncion – Paraguay, care si-a petrecut copilaria in Santiago de Cuba Libre). Destinul sau literar fiind condamnat la obscuritate, novelele sale fiind mereu amanate de catre evenimente politice si militare in concubinaj cu spiritul ba revolutionar, ba contra-revolutionar al vremurilor si locurilor, a trebuit in cele din urma sa se multumeasca cu un post de moderator pe blogul Certocratia. In aceasta calitate presteaza cu zel si fidelitate, moderand, cenzurand, temperand, estomnand intr-o aparenta armonie cu sine si cu gerunziile. Viata sa in catacommele Certocratiei nu este intotdeauna blanda. Cu timpul frustrarile si contradictiile neantagonice (in exces, mereu in exces) intre datoria de moderator (angajat – fara simbrie – luciditatii Lucidului) si constiinta sa fluida, s-au acumulat, alimentandu-i o stare obsesiva, populata cu fantasme si naluciri fantastice de care incearca, din cand in cand, sa se elibereze. Unde altundeva decat la locul de munca? Inventand e-mailuri secrete ori scrisori misterioase, ba din Australia, ba din Patagonia, profitand de dilatarea indefinita a timpul de 1 Aprilie, obscurul scriitor sud-amrican, profitand de bunavointa stapanului sau, dl. Lucid, isi strecoara, spre propria defulare, productiile-i literare (mici incercari artistice), ocolind practic posta redactiei, printre comentariile care vad lumina tiparului pe Certocratia, de regula in cel mai hodoronc-tronc mod cu putinta.

Obscurul scriitor, chiar daca sub aspect formal imbina stilul epistolar cu pamfletul si snoava, in continut ramane fidel SF-ului. De curand, cedand insistentelor unei foarte abile bufteleze (care-i cunoaste launtric ofurile, obsesiile si derapajele) ii acorda acesteia un interviu. Interviul ar putea aduce foarte bine cu interviul acordat de catre Nichita Stanescu lui Augusto Voa Pastos  (Eu, Supremul) daca n-ar fi nitel invers. Adica viceversa. Ei bine n-o sa vina sa credeti dar interviul se refera… la obsesia avuta in comun de catre obscurul scriitor sud-american si sinele sau interior efeminat pana la buftelizare, si care obsesie este omonima (de ce oare?) cu sponzorul de odinioara al Arcei, „Dl.Goe”. Ne avand unde altundeva sa-si publice opera si/sau sa se defuleze, moderatorul si-a fortat norocul, abatandu-se inca o data de la deontologia profesiei sale de credinta (moderatorismul), inserand interviul, total aiurea in tramvai, in chiar mijlocul dezbaterii sustinuta de catre dl. Lucid pe Certocratia. Paradoxal insa nimeni n-a recationat, musamalizandu-se astfel, in mod cat de cat elegant, gafa de proportii a neferictului moderator de 1 Aprilie. Interviul, animat in mod inefabil de un oniric supra-realist, ne-a fost semnalat de catre dl.Goe (el insusi in persoana) in spam, si poate fi vizionat AICI. Ca fapt divers mai precizam faptul ca obscurul scriitor isi are azi resedinta intr-un orasel din provincia Hidalgoe, in Mexic.

Posted in Arcaluigoeologie, Tramvaiul 16 | Etichetat: , , , | 13 Comments »

Tramvaiul 16 se intoarce

Posted by Arca lui Goe pe August 27, 2011

Alta poveste auzita (aiurea ?) in tramvaiul folcloric 16. 

Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze, la intrarea unei cetati. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:

– Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?

Batranul ii raspunse printr-o intrebare:

– Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?

– Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.

– Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:

– Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?

Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:

– Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?

– Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.

– Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:

– Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?

– Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei. 

Posted in Tramvaiul 16 | Etichetat: | 20 Comments »

De ce trebuie sa ne întoarcem mereu la izvoare!

Posted by Arca lui Goe pe August 26, 2011

(Auzita in tramvaiul 16)

Un tânăr novice ajunge la o mănăstire.

Sarcina pe care o primeşte este aceea de a-i ajuta pe alţi preoţi să transcrie vechile canoane şi reguli ale Bisericii.

Tânărul novice observă că ceilalţi preoţi fac aceste transcrieri plecând tot de la nişte copii mai vechi şi nu de la manuscrisele originale. Se duce la părintele abate şi îi explică acestuia că dacă în prima copie s-a strecurat o greşeală aceasta s-a propagat în toate copiile următoare şi de la o generaţie la alta. Părintele abate îi răspunde:

– De multe secole se procedează în acest fel şi facem copiile plecând de la copia precedentă. Dar observaţia ta este corectă fiule.

Ca urmare, în dimineaţa următoare, părintele abate coboară în adâncurile pivniţelor mănăstirii, într-o cavernă unde erau păstrate cu sfinţenie manuscrisele şi pergamentele originale. Acolo unde, de secole, n-a mai pus nimeni piciorul, unde nimeni n-a mai intrat să deschidă cufărul în care sunt păstrate preţioasele documente. Astfel se scurge dimineaţa, pe urmă prânzul, seara şi chiar noaptea întreagă făra ca părintele abate să dea un semn de viaţă. Alarmat, în cele din urmă tânărul novice coboară să vadă ce se întâmplă.

Îl găseşte pe batranul abate complet devastat, cu veşmintele smulse, cu fruntea însângerată lovindu-se într-una cu capul de pereţi.
Tânărul se repede să-l ia în braţe şi întreabă:

– Părinte abate, ce s-a întâmplat?

– AAAAAAAAAAHHHHH !!! CARITATE !!! CARITATE !!! Aici scrie ca trebuia să facem legamânt de CARITATE nu de CASTITATE!!!!!!!!

***

Morala ar merita extinsa (mult) in afara manastirii, pentru ca desi puterea de a te indoi este la fel de mare cu puterea de a crede, aceasta este numai arareori folosita eficient. Cum ziceam acum doua „to-pi-ce” OMUL este mai degraba predispus sa creada orice decat sa se indoiasca de orice. O fi bine? O fi rau? O fi asa? Sa intrebam un spe-ci-a-list. Se afla cativa prin zona. 😉 


Posted in Tramvaiul 16 | Etichetat: , | 10 Comments »

Mâncare de pui sub capac de pâine

Posted by Arca lui Goe pe August 3, 2011

Mâncare de pui sub capac de pâine (de la o gospodina microbista in statia de tramvai la Bucur Obor)

Nu am crezut niciodata sa ajung sa spun despre o mancare de pui ca a fost pur si simplu divina, si asta, pentru ca nu iubesc in mod deosebit puiul si acest tip de mancare se afla ultimul pe lista retetelor pe care le prepar in rarele ocazii cand cumpar pui.

In general nu sunt un fan al mancarurilor de pui cu sos si de cate ori cumparam pui prefer sa il gatesc intreg si cat mai condimentat pentru ca puiul are o carne destul de fada. Printre preferatele noastre se numara si Puiul in crusta de sare, Puiul la rotisor si Puiul umplut cu lamaie.

Ei bine, antipatia mea fata de mancarea de pui, a disparut complet imediat dupa ce am gustat din aceasta mancare care are un gust cu totul special si asta datorita vasului de lut in care a fost pregatita si a capacului de paine care a conservat toate aromele.

Ingrediente:1 kg de pulpe de pui
400 gr rosii
100 gr masline
1 catel usturoi
1 pahar vin alb
400 gr ciuperci champignon
2 rosii deshidratate
1 ardei iute uscat
patrunjel
2 frunze de dafin
Pt capacul de paine:300 gr faina
10 gr drojdie proaspata
cca 160 gr apa calduta
1 lingura ulei de masline
5 gr sareIn plus:

1 lingura de faina
2 linguri de apa

Intr-un vas de lut, punem la calit in 2-3 linguri de ulei de maline, 1 catel de usturoi necuratat dar zdrobit cu muchia unui cutit. Dupa 2 minute, adaugam pulpele de pui taiate in doua si le lasam pe foc mic pana prind culoare. Dupa ce s-au rumenit, adaugam 1 pahar de vin alb iar in momentul in care alcoolul s-a evaporat adaugam maslinele, rosiile taiate in bucatele, ciupercile (daca sunt mari le taiem in doua, daca nu, le lasam intregi), rosiile deshidratate tocate marunt, patrunjelul tocat si foile de dafin,

Acoperim cu capac si lasam la foc mic cca 30 minute. Din cand in cand, intoarcem puiul de pe o parte pe cealalta.

Intre timp, ne ocupam de capacul de paine. Punem intr-un vas faina iar in centru adaugam drojdia dizolvata in apa calduta si uleiule de masline. Incepem sa framantam si cand prinde consistenta adaugam sarea.

In functie de tipul de faina folosit, aluatul poate mai cere putina apa. Adaugati lingura cu lingura pana ce obtineti un aluat elastic care nu se mai lipeste de mana.

Luam cratita de pe foc si o lasam cateva minute sa se racoreasca.

Intr-un vas micut, amestecam 1 lingura de faina cu cca 2 linguri de apa astfel incat sa obtinem un aluat fluid ca cel de caltite.

Intindem aluatul de paine intr-o foaie subtire, mai mare decat diametrul cratitei. Ungem cu o pensula bordura cratitei si cam 2 cm din partea exterioara a ei cu aluatul fluid, indindem aluatul de paine pe intreaga suprafata a cratitei si il presam bine. Aluatul fluid are rol de “lipici” asa ca nu va speriati ca o sa va treziti cu capacul in cratita pentru ca o data bagat la cuptor va creste frumos.

Bagam cratita la cuptor, la 180 grade, cuptor preincalzit pentru 30 minute sau pana ce capacul de paine se rumeneste frumos. Daca vreti sa faceti cateva decoratiuni din aluatul ramas, nu le adaugati pe capac decat dupa ce aceasta s-a umflat in cuptor. cand vedeti ca s-a bombat, deschideti usa cuptorului, adaugati decoaratiunile si inchideti repede usa cuptorului.

Il prezentati la masa cu tot cu capacelul de paine rumenit pe care il taiati in fata musafirilor.

Capacul are un gust absolut delicios asa ca poate fi servit alaturi de mancarica.

Putem pregati in acest fel orice tip de carne: vita, porc, miel, oaie, iepure, curcan, vanat, etc.

Pofta buna va doresc!!

P.S. Reteta puiului la capac s-a imbracat in strai literar, pre versurile tantii Mitzii AICI, ca dovada ca arta literara si arta culinara merg mana-n mana. Pofta buna si lectura placuta.

Posted in Tramvaiul 16 | Etichetat: | 10 Comments »

Despre miracole

Posted by Arca lui Goe pe Iulie 31, 2011

Auzita in tramvaiul 16:

Un om pasionat de vânătoare şi-a cumpărat un câine foarte deştept. Era atât de inteligent încât era singurul câine din lume care putea să meargă pe apă. Nici lui nu i-a venit să creadă când a reuşit să-l dreseze să facă asta.

Se gândea mereu ce încantaţi vor fi prietenii lui când vor vedea câinele acesta fantastic. Aşa că într-o zi şi-a invitat un prieten să meargă la vânătoare de raţe. Dupa ce au stat la pânda, au tras în nişte raţe şi omul a ordonat câinelui să alerge şi să agite raţele de pe lac ca să le poată împuşca.

Câinele a sărit imediat, a alergat pe suprafaţa apei cu talentul unui balerin, toată ziua s-a mişcat încoace şi încolo fără să se scufunde. Stăpânul era atât de încântat de câinele lui, încât se uita mereu la prietenul cu care venise aşteptând un comentariu, dar acesta nu scotea o vorba. Pe drumul spre casă n-a mai avut răbdare şi l-a intrebat dacă a observat ceva ciudat la câinele lui. Răspunsul prietenului a fost: “Da, nu ştie să înoate!”

Morala: “Miracolele nu există pentru oamenii ai căror ochi nu vor să vadă”

Alti calatori in acelasi tramvai 16:

Astro-logia minunilor
Caciuloi-minea minunilor
Cu câinele la vânatoare

Blogul duminicii:

Cele 6 motive pentru care Cartea lui Enoh a fost condamnata

Posted in Arcaluigoeologie, Tramvaiul 16 | 2 Comments »

Amintiri din viitorul posterior

Posted by Arca lui Goe pe Iunie 12, 2011

Cazuri de exercitatre a dreptului la opinie si libera exprimare.

a) CONTROLOAREA DE BILETE

  • Romania. Candva in epoca de aur, intr-un oras de provincie. In tramvai. Un profesor  universitar, doctor docent (singurul docent din oras) se duce la cursuri. Cu tramvaiul. E imbrcat modest si arata modest. Scundac, rotofei, roscovan si pistruiat. Nu dai doi bani pe el. Cine ar da? Este surprins de controloare fara bilet. Cu un zambet stramb incearca sa explice ca n-a apucat sa-si cumpere fiind grabit sa prinda tramvaiul sa nu intarzie la cursuri si ca intelege ca trebuie sa plateasca amenda. Controlarea  de bilete, functionarul,  nu se multumeste sa-l  lase sa scape asa usor. Il apuca de guler si zguduindu-l zdravan pe sarmanul omulet ii scuipa in fata o intrebare retorica, liber exprimata: ”Spune mai om nenorocit de ce nu-ti cumperi bilet?”. Cativa studenti aflati in tramvai huiduie. Pe cine oare?

b) DOCTORUL

  • Trecut-au anii. Intr-un spital construit in epoca de aur, un doctor refuza sa asiste o pacienta intr-o operatie de avort. Ii scuipa in fata scarba sa privata: ”La 39 de ani te-ai apucat sa faci copii?”

c) DOCTORUL II

  • Alt spital, alt doctor. Un copil moare din cauza  unei fracturi tratata superficial de catre doctor. Acesta le scuipa parintilor opinia sa la care are dreptul: „Ce ati vrea acum? Si asa era handicapat.”

Exemplele pot innegri păretii.

Mentalitatea functionarului de gubernie consolidata in epoca de aur denota in mod tragic faptul ca n-am iesit nici macar un milimetru din communism. Comunismul, stimati tovarasi, nu este decat in foarte mica masura cel oficializat in cadre institutionale si cantat in ode. Acela era doar ambalajul. Comunismul rezida esentialmente in felul relatiilor neoficiale dintre oameni, in mentalitati, in asteptarile (nefiresti) ale oamenilor. In 89 s-a optat pentru un alt ambalaj al fecalei. Faptul ca societatea este invelita in pseudo-pluralism politic si ca exista proprietate privata, nu poate impiedica-continutul sa-si degaje miasmele si sa tâsneasca pe la colturi cand strangi putin pachetul. Comunismul ca comunismul. La suprafata, Brucan-profetul a fost doar un idiot visitor si optimist.

Ma uimeste de fiecare data vitalitatea fecalei, energia cu care improasca, tasneste, felul in care se trezeste din apatie in fata oricarui pericol de igenizare.  Reorganizarea administrativ-teritoriala este o parte din reforma care intarzie de 20 de ani. N-ar avea nici cea mai mica noima sa incerc sa explic de ce ar fi necesara. Nici nu intentionez asta. Doresc doar sa-mi exprim liber fascinatia in fata exploziei de splendoare a fecalei, a elanului cu care, mimand sublim imaginatia, monstrul din colon, scoate usor, ca din cutie, tone de rahat proaspat si aromat cu care sunt incarcate artezienele liberei exprimari pe marile canale mass media, private toate. Este un spectacol fabulous. Pe masura mizei. Contra-atacul limbricilor ar merita ecranizat intr-o super productie cinematografica de animatie, pe calculator. Arma letala cu cacat este de o eficienta inegalabila. Si cu cat mai ampla este de/zbatrea limbricilor cu atat mai clar ar trebui sa fie cat de necesara si urgenta este reorganizarea teritoriala. Nu stiu cum se face insa ca cei atacati sunt mereu surprisi de amploarea contracului neconventional si nu au niciodata mijloace de contracarare la inundarea cu cacat. Iata o picătură din noianul necupris:

Deputatul PSD Aura Vasile (n.b. referindu-se la propunerea de reorganizare teritoriala) opineaza ca „legatura celor de la Putere cu diavolul este puternica”, iar ei vor sa transforme tara in iad si ii avertizeaza pe cei care conduc acum tara „scotand sabia impotriva poporului” ca vor ajunge la judecata oamenilor… Ecce homo. Cu coc.

In tablou avem o natura moarta cu deputata! Uitati-va bine la ea. Este emblema devenirii noastre.

Posted in Arcaluigoeologie, Tramvaiul 16 | 8 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: