O zi – un zâmbet

o zi, un zâmbet, la unibet ! 🙂

Nu uita de: Bancul Zilei | Cinci Minutele Zilei | Poezia Săptămânii | Tema Săptămânii | EXPLICATIE!

Când ți se pare atât de greu,
S-asculți cum lumea te bârfește
Atunci, ascultă sfatul meu… Zâmbește!

Și când cel ce-l iubești curat
Nepăsător te părăsește,
Nu te uita ca e-ngâmfat… Zâmbește!
(Zâmbește – Ion Minulescu)

GHI cit oare

Foto-ghicitoare

DEZ leg are

De mai bine de o sută de ani, un muzeu din Germania adăpostește cea mai veche sticlă de vin nedeschisă din lume. „Magica” licoare a fost neperturbată de când a fost îmbuteliată, adică de acum circa 1.700 de ani. Sticla de 1,5 litri are mânere în formă de delfini și a fost îngropată în mormântul unui nobil roman, care și-a găsit odihna eternă în apropierea orașului Speyer, Germania. Când mormântul a fost excavat în 1867, au fost găsite și alte sticle de vin, dar distruse sau goale.

Vinul din sticla Speyer a fost probabil fabricat din strugurii locali plantați în timpul dominației romane. Au fost adăugate și unele ierburi pentru aromă și conservare. Cu toate acestea, reziduul din interior, nu mai este cu adevărat vin. Dimpotrivă, acesta a devenit o combinație de masă solidă, întunecată și un lichid lăptos. Chiar și supraviețuirea acestui reziduu este fără precedent. O sticlă neobișnuit de bine făcută, care a rămas etanșă de-a lungul timpului, iar sigiliul de ceară a contribuit enorm la această rezistență.

Deci, am putea să bem ceea ce este acum în sticlă? La nivel microbiologic, da. Cercetătorii spun că este probabil sigur și nu ne va ucide, deși vinul nu va avea un gust bun. Dar ar trebui mai întâi să găsim o modalitate prin care să-i facem pe reprezentanții muzeului local să deschidă sticlă, aceștia din urmă nedorind acest lucru.

Si pentru ca șaradă propusă ca intermezzo întru menținerea tonusului public (…) a fost prea simplă, vin, în același context (în așteptarea episodului următor din HUVACA – starea narațiunii) cu o întrebare capcană:

Care este cel mai vechi vin pe care l-ai băut vreodată?

Fii sincer, nu trișa si nu uita nici de…

Nu uita de: Bancul Zilei | Cinci Minutele Zilei | Poezia Săptămânii | Tema Săptămânii | EXPLICATIE!

Si mai am încă o GHI cheat oare:

Novak – Nikola

Suntem în luna mare (aprilie) si suntem cred în măsură să furnizăm probe indubitabile ale faptului că reîncarnarea nu e un simplu moft de sorginte mitologică orientală. Este puțin probabil ca asemănarea dintre cei doi indivizi geniali (fiecare genial in felul lui) să fie absolut întâmplătoarea. Așadar Novak si Nikola:

Textul care circulă pe net împreună cu pozna:

NICOLA TESLA si NOVAK DJOKOVIC? Când pui aceste două poze asa, una lângă alta, parcă te trec fiorii… Același chip în două vieți diferite. Amândoi din aceeași tară / regiune. Amândoi geniali, fiecare în domeniul lui. Amândoi verticali, unici, neînfricați. Amândoi știind ca exista Dumnezeu, Sursa, Sacrul, Creatorul si conectându-se la El…
***
Gândul ca ar putea fi aceeași ființă in doua întrupări diferite iti trece prin minte, daca ai înțeles ca toți trecem pe aici de mai multe ori.
***
Ei bine, nu am găsit nicăieri afirmația ca Djokovic ar fi reincarnarea lui Tesla. Ceea ce nu înseamnă ca este exclus sa fie..
***
Ce vreau sa subliniez este ca SIMPLA ASEMANARE FIZICA, fie ea chiar frapanta, NU ESTE O DOVADA A REINCARNARII. Cercetarea acestui misterios fenomen cere dovezi mult mai profunde, complexe si VERFICABILE, pentru a lua in serios un caz sau altul. Trăiți si bucurați-vă, Nemuritorilor!

Novak Djokovic mai atinge un record, devenind cel mai vârstnic tenismen în postura de lider mondial!

Anticipând si premeditând un pic episodul următor al „HUVACA – starea narațiunii”, as recomanda câteva lecturi preliminare ca leme… Deocamdată două: Subtila comedie (la Sticri viciosul) si Viciosul de Cerc (la Renata minunata).

Nu uita de: Bancul Zilei | Cinci Minutele Zilei | Poezia Săptămânii | Tema Săptămânii | EXPLICATIE!

11 bis

Unde, cine, ce, când si de ce e în poza asta, si ce-i cu poza asta, pe arca asta, în ziua asta?
Rezolvitorilor recompense!

11,12,13,14… Bibliografie facultativa: (1),(2),(3), Aniversari si ono-mastici…

Foto Ghicitoare

a) Alexandru Ioan Cuza

b) Ioan Luca Caragiale

c) Traian Vuia

d) Emil Constantinescu

Poze de vacanță

În vara asta, aflându-mă ca de obicei în cădere liberă (ca tot omul), am umblat încolo si încoace si am făcut poze cu telefonul. Multe poze. Am descărcat o parte din ele, le-am selectat si le-am amestecat bine, ca să fie etalate aici aleatoriu, entropic, în nicio ordine a spațiului si timpului în care au fost surprinse imaginile conținute în ele… ca să fie mai palpitantă încercarea de a le identifica celor care or accepta eventual această provocare. Conținuturile unora dintre fotografii sunt ușor de ghicit din cauza notorietății de care se bucură, altele deoarece conțin detalii auto-explicative (înscrisuri). Unele vor fi ușor de ghicit unora dintre vizitatorii arcei (fiindu-le familiare per se) altora dimpotrivă. Unele sunt (aproape) imposibil de identificat la prima strigare, iar altele pot fi înșelătoare. Toate au fost surprinse la fața locului, în vara asta care stă să se încheie, pe traseele mele de vacanță, în care am încercat (în limita posibilităților) să fentez nițel veșnica si inexorabila prăbușire prin cosmos cauzată de gravitația noastră cea de toate zilele si nopțile albastre. Te invit să le vizionezi. Click pe prima poză si apoi poți naviga ușor de la una la alta. La fiecare poză în parte se pot face comentarii așa că, dacă vrei, poți să-ti încerci norocul si să spui ce identifici în poză. Sau să dai note. Este chiar posibil ca în vreo poză să apară (oglindit) dl. Goe sau alte persoane ne/cunoscute (dar cognoscibile, cine stie)… In fine, se acordă liber la impresii si exprimare. 🙂

Restul pozelor pot fi vizionate AICI.

Dezlegare

Dezlegarea pentru foto-ghicitoarea postata AICI!

Vicky, Cristina, Barcelona

Fiecare ins are presărate pe parcursul vieții o mulțime de detalii, care n-au apucat să capete semnificație si pondere în biografia, în destinul si în legenda personală a individului. Totuși ele sunt acolo, o întreagă colecție de lucrușoare disparate, uluitoare uneori, începute poate cu elan si apoi atenuate, brusc si discret, înainte de vreo înflorire, bune însă pentru a fi recuperate câteodată din amintire, privite (cu siderare), reinterpretate, reevaluate si eventual rearanjate si integrate (literar) cu grijă, în variante imaginare ale unor vieți alternative… Astfel de detalii sunt materialul de bază al fanteziilor care întrețin realitatea interioară a fiecăruia, si care, în anumite cazuri, poate avea în ontologia persoanei, o anvergură si o importanță mult peste cea a realității vizibile pe filmul oficial al vieții sale. Desigur că suntem ceea ce facem, vizibil, observabil, cuantificabil, dar suntem totodată si ceea ce (doar) gândim si simțim, în fantezii interioare, care nu produc urme vizibile în lume si/sau în biografie. Cam despre asta (si despre încă ceva) ar fi fiind vorba în tentativa de epopee în proză scurtă sugestiv intitulată Marcela, Mara, Luminița… prin care am încercat doar (AICI si AICI) să livrez niște premise preliminare, pentru amorsarea unor întrebări si mini-dezbateri (în joacă) despre… aaa… aproape c-am uitat despre ce. Nu e de mirare la cât de mult (nepermis 😉 ) s-a lungit această proză scurtă, care ar fi trebuit livrată mult mai rapid si mai concis: punct ochit, punct lovit, cu sau fără martori, vechi sau noi.

Problema de dezlegat ar fi următoarea: Cum se poate transforma o colecție oarecare de amănunte totalmente nesemnificative (întâmplări, semi-întâmplări si ne-întâmplări) din viața cuiva, care alimentează generarea unor inofensive fantezii (în mintea omului, în timpul lui liber), într-o poveste de succes, într-un gest artistic apreciat de public (un public oarecare)?  Așadar avem (a) colecția amănuntelor ne-importante, (b) fanteziile născute în mintea omului în prelungirea acestora si avem, în fine, (c) gestul artistic al creatorului prin care el/ea încearcă să valorifice ingredientele (a) si (b), în tentativa sa (deliberată ?!) de a… crea frumusețe (?!)… o capodoperă… (?!) sau măcar de a se exprima pe sine, eliberându-se de povara acelor reziduuri inutile acumulate în exces (pentru a face loc altor amănunte si fantezii noi nouțe)…

Ce mi-ar plăcea mie să aflu ar fi care este ingredientul de bază, esențial, decisiv, în aceasta ecuație al cărei rezultat este capodopera, acceptată si validată de public. Este talentul (sau geniul) creatorului suficient pentru a scoate o operă de artă, indiferent de conținutul si calitatea amănuntelor si a fanteziilor folosit ca pretext? Sau nu? Woody Allen pare a fi capabil să obțină  (lejer) capodopere din aproape nimic, bunăoară din te-ai mira ce fantezii de-ale sale. Bine, în afara de geniu, omul dispune si de resurse considerabile care-i îngăduie să adauge ca ingredient o distribuție formidabilă. Omul a avut (ca tot omul) niște fantezii… si, când i-a venit bine, a făcut film din ele. Ca să joace rolul sfrijitului Woody, mustind de fantezii, omul l-a ales pe Javier Bardem (bună alegere)…  si nici în rest n-a fost mai puțin inspirat:

Javier Bardem as D-l Goe (Juan Antonio Gonzalo)

Scarlett Johansson as Marcela (Cristina)

Rebecca Hall as Mara (Vicky)

Penélope Cruz as Luminița (María Elena)

Eeee! Altceva. A rezultat un film super-tare, de care publicul s-a minunat. Dacă nu l-ai văzut ti-l recomand călduros. Super-bun. (Te aștept cu impresii).    

Întrebarea cheie rămâne aceasta: este sămânța succesului unei creații artistice plantată în chiar amănuntele/fanteziile pe care artistul le folosește ca pretext (si punct de plecare) în creația sa, sau nu? Ar putea Woody Allen să facă un film comparabil de tare cu talentul din dotare, cu amănuntele si fanteziile d-lui Goe, sau nu? Tu cum consideri? Poate n-ar strica să-i scriu si să-l întreb chiar pe Woody Allen cum consideră. Poate să-i propun chiar să facă un film despre viată d-lui Goe cu Russell Crowe si Dustin Hoffman în rolul principal (firește în variantele computerizate ale acestor actori, de la tinerețe până la bătrânețe)… Desigur că mi-as putea încerca norocul la casting pentru a juca eu însumi rolul respectiv. Nu mi-ar ieși așa de autentic si de glamorous ca lui Russell Crowe si Dustin Hoffman, dar orișicât.

Mi-ar plăcea desigur să-l ispitesc pe prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe să-si dea sincer cu părerea. Dacă o avea vreuna. Si dacă o vedea vreo legătură. Ceva a la vivat maieutica. 🙂

Fiecare dintre ilustrările în vorbe, rezultate din faptul că vreunii dintre martorii inocenți acceptă ispita de a cotrobăi prin propria memorie după astfel de detalii si fantezii, partajând-le cu „publicul” prin curajoase comentarii în proze scurte, ar fi un câștig în desfășurător. Mulțumesc așadar anticipat contributoriilor voluntari!     

Acțiunea filmului se petrece la Barcelona, la nici doi pași de Sabadell (pentru cine știe ce-i un Sabadell)  

Despre lucruri din cam aceeași gamă, strecurate din fanteziile cuiva într-un film, ne vorbește altcineva-aici-la: Decalog.

Update: Un prim observator care a simțit nevoia să gloseze pe marginea dilemelor epistemologice, propuse spre rezolvare maieutică pe Arca lui Goe, în acest articol, care nu este defel despre „Ingredientele unei opere de succes”, este nimeni altul decât entitatea Aldus (acest Gollum al blogosferei). Ii rămânem profund recunoscător pentru faptul că a preferat să prăvale analiza sa literară amplă, intitulată „Ingredientele unei opere de succes„, la d-ei pe blog (si nu aici)… Este si motivul pentru care i-am acordat un like la fața locului… alăturându-mă cititorilor săi obișnuiți… 🙂

Cred ca este acesta locul nimerit pentru a adaugă o foto-ghicitoare:

Oricine poate emite presupuneri, ipoteze, comentarii despre aceasta imagine si contextul din care a fost extrasă… Cei inventivi sunt invitați sa facă interpretări simbolice despre sensurile si/sau semnificațiile posibile ale acestui mic fragment de lume… Dezlegarea, cândva în viitor (AICI) …

Haos și/sau infinit

Grație succesului de care s-a bucurat foto ghicitoarea în etapa inaugurală, as propune, în penultima zi de 1 Aprilie (un abuz), încă o foto ghicitoare:

Probabil că dumneatale, prea cinstitul cititor citit (si un ic) al Arcei lui Goe, ești ușor nedumerit, contrariat, dacă nu cumva chiar în prag de răscoală ori poate de blazare – renunțare (de-mi-si-a, de-mi-si-a…) din cauza felului în care onor d-l Goe (aka subsemnatul ano-nim) încearcă să umple golul (de inspirație (?!!)) de pe punte, cu tot felul de cacealmale facile, improvizate la plezneală… sub pretextul cusut cu ață colorată că ne-am fi aflând în luna păcălelilor, de parcă ar si avea pe cine păcăli, furându-și singur tichia/bereta . 🙂 Țin să te anunț (solemn), pe această cale, că nu ne aflam în pană de inspirație, ci dimpotrivă, viceversa… nu-i penurie, ci exces… având în portofolii si în cală „cârca colecția za vas„, amalgamate, atât pe partea literar-artistică, cu povesti de nimic în proze scurte, cât si pe partea științifico-profană a empirio-criticismului de nișă. Serios. La abundența copleșitoare a subiectelor aflate în precipitată așteptare, n-avem noi vreme să stabilim ordinea de bătaie si să alegem din colecție, pas cu pas, temele de oferit în dar… publicului… celorlalți (căci, nu-i așa?, dar din dar se face iadul, infernul fiind ceilalți), si mai ales n-avem vreme de tradus pe înțeles (…) conținuturile respectivelor subiecte. N-o să-ti vină să crezi cât de complicat e să stabilești ordinea corectă în care trebuie livrate prozele. (Poate chiar o să-ti povestesc, într-un topic special, despre implicațiile cuantice ale faptului că ordinea în care adresezi întrebările (dintr-un set dat) poate distorsiona dramatic informațiile pe care le obții în răspunsuri)… In fine, mai e puțin din luna aprilie si apoi vine luna lui mai. Iar dacă e mai, e Madrid… Mai Madrid, nu? Nu-i prea mult loc de întors… așa că, în loc de nimic, prefer să strecor această foto ghicitoare cu fractali, în amintea unei doamne de pe vremuri (nu spunem cine, persoană neimportantă), care fusese fascinată sau chiar obsedată de fractali (si și de Arca lui Goe), chit că într-o variantă profană, prozaică… chiar naivă am putea zice. Desi o discuție arcagoeologică despre tema universului fractalic rămâne un deziderat îndepărtat, totuși foto ghicitoarea de mai sus oferă o poartă de intrare promițătoare către felul în care infinitul creează haos (adică ordine) în lume. Ghici ce e?

Găsitorului recompense!

P.S. Constat cu dez/agreabilă surpriză că haosul (în concubinaj cu entropia) lucrează într-o manieră perfidă si subtilă la sabotarea Arcei lui Goe. Am propus cândva o foto ghicitoare pe Arcă (si anume AICI), căreia, ca un personaj serios ce mă aflu, îi oferisem (la timpul cuvenit) si dezlegarea. Iaca nu e. Nu mai e. Din ce în ce mai multe ancore către locuri ce păreau serioase, perene, persistente, se dovedesc a fi fiind azi căderi în gol, către nimic. Se pare că nu trebuie să mai contam pe nimeni în acest univers virtual si volatil… mai ales când oferim dezlegări. Acuma, na beleaua, aveam încă o foto ghicitoare de re-dezlegat.

* * *

A sosit iată si ultima zi de 1 Aprilie de anul acesta, taman la moment… si nu orice moment, ci… Unu Mai… florar… în care se pregătesc mici… atenții, acasă sau în deplasare la… mare (mici la mare) sau la… Bere voiești ? Bere să fie. In fine facă-se fiecăruia după plac, în punctul de inflexiune care separă, fractalic, exact ca în p(r)oză, întâiul Aprilie de anul acesta (trecut), de întâiul Aprilie de anul acesta (viitor)… lăsând loc infinitezimal (infinit?!), pentru glume si păcăleli din ce în ce mai mici si mai bere, în mai toate lunile iunie, iulie, de peste an, între fiecare prier si fiecare florar… flecar… Căci e ha, e ha, e halima… Cu promptitudine si profesionalism, oferim, în aceste momente solemne, emoționante, dezlegarea foto(n) ghicitorii „haos si/sau infinit”:

Nu-i o dezlegare ușoară. Nu-i mură-n gură. Căci încă nu s-au copt murele. Necesită o mică încordare, nițel efort, pentru traducere si înțelegere si acceptare, a sugestiei neliniștitoarei inclusă în dezlegarea foto(n) ghicitorii. Sper că prea cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe va avea încredere în recomandarea noastră si va parcurge dezlegarea încercând s-o dezleagă după mintea si sufletul sau. Așteptam cu interes impresiile celor care or avea curajul, bunăvoința, norocul si dorința de a le exprima… căci e ha, e ha, e halima…

Veriga de legătură între fractali si haos este complexitatea. Unde-i „exces” de complexitate se întâmplă tot soiul de monstruozități precum haos-uri si fractali. Iar complexitatea se ascunde în numere mari, nesimțit de mari… așa de mari că frizează infinitul. Revenind la oile noastre as zice că haosul este mult mai fascinant decât fractalii si fractalismele… In imaginea propusă ca foto ghicitoare, partea fractalică îi conferă frumusețe, o face să fie atractivă, captivantă, plăcută privirii, un ambalaj digerabil, înșelător, pentru grozăvia care se ascunde dincolo de fuzionarea culorilor. Adevărata si adânca emoție a acestei pozne vine din a haosul pe care-l conține si care induce neliniștitoare si tulburătoare sugestii despre natura lumii si a locului bietului om în ea.

epi-log:

Ideea care străbate din această ilustrare grafică fractalică a haosului care guvernează lumea este destul de tulburătoare… In acest model relativ simplu, format din doar 4 atractori (3 magneți si cu planeta 4), si un corp de probă suspendat, se pot observa lucruri oarecum neașteptate. Deși în deplasarea pendulului nu există nicio incertitudine (traiectoriile acestuia fiind perfect calculabile, determinabile, în funcție de condițiile inițiale: (a) masa bilei, (b) lungimea firului, (c) poziția de plecare a bilei, (d) pozițiile magneților, (e) intensitățile câmpurilor magnetice, (f) intensitatea gravitației), se poate constata totuși o sensibilitate cvasi-infinita a sistemului în raport cu valorile parametrilor (a)-(f)… Ne-am aștepta la o oarecare proporționalitate între variația parametrilor de intrare si parametri de ieșire care descriu starea finală stabilă în care ajunge (eșuează) nefericita bilă. Ca să simplificăm discuția (în special pentru cititorul profan) să considerăm că păstram constanți toți parametri cu excepția poziției inițiale din care este eliberată bila. Stările finale posibile sunt doar trei, mari si late, distincte, bila ajungând de fiecare dată în repaus relativ captată de unul dintre cei 3 magneți. Stările inițiale sunt o infinitate, corespunzând pozițiilor de start a bilei care pot fi alese în orice punct corespunzător (prin proiecție) planului in care se găsesc magneții. De la un experiment la altul putem modifica punctul de start foarte puțin, infinitezimal de puțin. După câte se poate constata din desen, există in jurul fiecărui magnet o arie compactă, în care fiecare magnet e stăpân. Câtă vreme păstrăm punctul de start în acea vecinătate, chiar modificându-l substantial de la o un experiment la altul, bila va fi in final captată de magnetul cu pricina (niciodată de ceilalți doi)… ceea ce pare firesc, intuitiv, in acord cu așteptările noastre. Ne așteptam ca pentru a face bila să fie în final captată de alt magnet va trebui sa modificam destul de substantial (semnificativ) poziția inițială a acesteia… Adică o schimbare categorică (dramatică) a stării finale, presupune o schimbare categorica a stării inițiale… ceea ce se si întâmplă (atunci cand punctele de start in care bilei i se dă drumul să penduleze se află) în zona centrală din poză, din apropierea magneților care-si împart, aici, echitabil zonele de influență. Intr-un univers „normal”, „previzibil”, „cu bun-simț”, cei trei magneți si-ar fi delimitat în mod clar categoric zona de influență… până la infinit. Desenul ar fi arătat foarte simplu cu trei sectoare egale, fiecare cu un unghi la centru de 120 de grade, separate de frontiere liniare… In „realitate” se observa ca lucrurile nu stau deloc așa. De îndată ce reluam experimentul alegând ca punct te start pentru pendul, puncte mai îndepărtate de zona centrală, se constată că variațiuni oricât de mici ale acestora (până la a infinita zecimală !!!!), pot conduce la stări finale net diferite… Dăm drumul bilei dint-un punct de start si ea ajunge în final captată de magnetul galben. Mutam punctul de plecare la o distanță de 0,000000000000…(n)1 si bila își schima categoric destinația, ajungând să fie captată de magnetul roșu. O mutam iarăși încă si mai puțin decât înainte si stare finală se schimbă din nou… Nu există nici urmă de vreo proporționalitate între mărimea variației parametrilor de intrare si starea finală în care va ajunge bila… Cu cât ne aflam mai departe de centru cu atât sensibilitatea este mai netă, mai categorica. Două bile (soț si soție) aflate initial foarte, foarte aproape una de alta, aproape în același loc (dar vai, nu chiar în același), odată intrate în vâltoarea forțelor cosmice (în principal gravitația si derivatele ei) vor urma traiectorii independente, diferite, uluitor de diferite, iar șansele de a eșuă împreună in aceeași stare finală sunt mici… In cazul acesta simplificat, probabilitate este de 33,(3) %… pentru ca există doar 3 magneți… (plus Pământul pe post de gaură neagră)… In universul cvasi-infinit în care numărul atractorilor este indeterminat (miriade de atractori) haosul este categoric mai adânc, iar șansele ca două entități care au fost la un moment dat (întâmplător) aproape împreună să sfârșească împreună sunt cvasi-nule.

Drama demonului lui Laplace (pentru cine si-l mai amintește pe acest nefericit demon si sarcina lui) nu rezidă în inabilitatea sa de a calcula cu putere infinită, cât in imposibilitate de a stabili cu precizie infinită condițiile inițiale, momentul t-zero, starea universului la un moment dat, bunăoară în momentul actual. Cu un optimism bazat pe nimic, oamenii de știință, încearcă să acrediteze ideea big-bang ului ca moment inițial, simplu si relativ ușor de definit, fiind acesta un ceva simplu, punctual, fără timp, fără spațiu, fără masă… un pachet zero-dimensional de energie (într-o cantitate) finită (inițială), așadar un ceva perfect ordonat, cu o entropie infimă, minimă. Cu așa premise, chiar si în context cuantic, un demon al lui Laplace ar avea speranțe pentru un oarecare succes. Doar că vorbim aici despre niște premise de-a dreptul utopice. Tentativele de a rezolva drama iluziei realității prin alegerea arbitrară a unui moment zero imaculat este de-a dreptul hilară, dacă stai să te gândești. Stai?

Foto ghicitoare

Oricine poate emite presupuneri, ipoteze, comentarii despre aceasta imagine si contextul din care a fost extrasă… Cei inventivi sunt invitați să facă interpretări simbolice despre sensurile si/sau semnificațiile posibile ale acestui mic fragment de lume… Dezlegarea, cândva în viitor…

Dezlegarea ghicitorii se află AICI !

Foto-ghicitoare

In ce an si in ce oras

a fost turnat filmul in care au jucat impreuna

Corneliu Zelinski si Ilarion Ciobanu?

sursa si dezlegarea