(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for the ‘Sezonul al-VII-lea’ Category

LCFCD (100) – Cuplu de acum… 100 de ani

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 24, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… necunoscut(ii),  doi intr-unul…

(iata un cuplu, ai putea fi tu)​

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Insul (trup, minte si suflet), de nebuna voie si silit de intregul Univers, consimte sa intre in cuplu (h-ora in doi), formand o noua entitate (mai mult sau mai putin) unitara si distincta, un alt Unu, care se întrupeaza din Doi. Un Unu cu corp, biografie si mare interioara, distincte, cumva, de suma acelorasi elemente ale celor care compun si constitue cuplul. Cuplul (celula de baza a societatii) este prima forma a terapiei de grup (avand ca scop vindecarea insului de singuratatea sa).

 

 O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

 

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Si daca in episodul trecut, pierduti, printre altele, in discutii sterile despre obligativitatea vaccinarii, n-am reusit sa incropim onest, un triptic din snoave cu tâlc despre corp, biografie si marea interioara, si despre cum se leaga si se dezleaga ele unele de altele (macar in interiorul unei zile), apoi ce sanse ar fi fiind sa reusim (in scris) ceva mai mult despre acest Unu (din Doi)? Despre corpul, biografia si marea interioara, puse in comun de barbat si femeie.  Foarte putine sanse sa avem pana la sfarsitul zilei o poveste din cuvinte despre:

O zi la intamplare
din viata unui cuplu oarecare
(rezumat)

O zi din viata unui cuplu dureaza circa 24 de ore. La ora zero de obicei cuplul (nu) doarme. La ora 24 la fel. Ziua cuplului se petrece (pr)intre (ne)somnuri. Compunerea este alcatuita din trei parti (Corpul, Biografia, Marea interioara) si un epilog. In prima parte…

…caci ziua trece repede (intr-o clipa) purtandu-ne mai departe… Poate insa ca (aproape sigur), odata infiripata (in mintea oricarui martor), aceasta idee de compunere va genera atentie si evenimente in marea (sa) interioara, nascandu-se astfel, acolo, o poveste eterica, volatila, despre o zi din viata unui cuplu oarecare, intamplator al celui care te contine (rezumat) – pictura dupa model (observam si (ne) recream).

Sa uram fiecaruia spor, atentie si inspiratie. 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Imperiul Cuvintelor, Sezonul 8, Sezonul al-VII-lea | 6 Comments »

LCFCD (99) – Marea dinlăuntru…

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 18, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… cui va  …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Marea dinlăuntru (original în spaniolă Mar Adentro) este un film spaniol din 2004, scenarizat, produs, regizat și sonorizat de Alejandro Amenábar. Filmul a fost premiat cu Oscar la categoria Cel mai bun film străin.

Filmul este bazat pe povestea vieții lui Ramón Sampedro, un spaniol, mecanic de vas, care a luptat 28 de ani pentru dreptul la eutanasie.

Ramón este paralizat de 27 de ani în urma unui accident suferit pe mare și este îngrijit de familia sa. Unica sa dorința este un sfârșit demn. Filmul explorează relația lui Ramón cu doua femei: Julia, avocata care îl susține în lupta cu autoritățile pentru a-și sfârși viața și Rosa, o femeie din același sat, care încearcă să îl convingă că viața merită totuși trăită.

 

?

Desigur ca fotografia aceasta poate aparea (oarecum) off topic, referindu-se mai degraba la Lumea cu nu mai fu… (ci cum ar fi putut sa fie) dar, mai in profunzime, prin insasi existenta ei, fotografia, denota totusi anumite esente ontologice al lumii cum fuse…

Text: Loc pentru explicatii inventive:

O zi la intamplare
din viata unui anonim oarecare
(rezumat)

O zi din viata unui anonim dureaza circa 24 de ore. La ora zero de obicei anonimul doarme. La ora 24 la fel. Ziua anonimului se petrece (pr)intre somnuri. Compunerea este alcatuita din trei parti (Corpul, Biografia, Marea interioara) si un epilog. In prima parte…

In afara zbuciumului cvasi-aleatoriu care genereaza zgomotul de fond prezent in mintea fiecaruia (precum valurile pe suprafata oceanului), alcatuit din mici ganduri razlete, inconsistente si repede trecatoare,  aflate intr-o perpetua si (adesea) obositoare miscare browniana, in marea interioara a fiecaruia se mai afla si alte curgeri, mai la suprafata sau mai in adancuri, mai consistente, care se consuma acolo, in abisurile imaginatiei, invizibile spre afara.  Aceste monologuri interioare pot fi expresia unor simple extensii ale preocuparii insului pentru corpul si/sau biografia sa, adica pentru fiinta biologica si/sau pentru cea sociala, dar pot fi si expresia unor abstractiuni mai profunde care nu deriva nici din relatia pe care o are insul cu trupul sau si nici din interactiunea directa cu mediul inconjurator imediat (fizic sau social). La unii, ponderea acestui gen de abstractiuni poate fi extrem de redusa, dandu-li-se astfel o alura practica si pragmatica. Ei (oamenii fara meta-fizica) se identifica destul de precis cu ceea fac, spun sau li se intampla in aria vizibila, masurabila, evaluabila, inregistrabila a existentei lor (ceea ce nu inseamna ca existena le este musai saraca si/sau precara, nici in acord cu propria perceptie, nici cu cea a posibililor spectatori).  O zi din viata acestui gen de om are, in principal, o singura varianta (indiferent de cat de captivant ar fi fiind filumul/povestea care s-ar putea realiza pe baza respectivelor intamplari). La extrema cealalta se afla oameni (visatorii) care consuma din abundenta timp, energie si imaginatie cu lucruri destul de nepractice, indepartate de ceea ce le suporta existenta cotidiana, direct observabila (ceea ce nu inseamna musai ca existenta le este bogata sau incarcata de vraja si stralucire, in absolut sau in acord cu propria perceptie). Oameni prosti, banali, marginiti, sau dipotriva scanteietori, captivanti, spectaculosi, pot exista in egala masura, atat printre cei extrem de pragmantici, cat si printre cei foarte visatori, ca si printre ceilalti, cei (mai) multi care sunt, in fapt, rezultatul unui amestec ale celor doua tipologii extreme, dupa dozaje foarte variate. Ceea ce este oarecum interesant, in cazul visatorilor care-si petrec mult timp sau traiesc cu mare intensitate in universul interior (spiritual ?!), departe de lumea dezlantuita de afara,  este faptul ca istoria unei zile oarecare din viata acestora poate avea o multime de variante. In functie de poarta de intrare in ziua respectiva poti ajunge in locuri extrem de diverse, sub-colectii ale unui infinit mai mare decat infinitatea numerelor reale (care si aceea este mult mai mare decat s-ar putea crede la prima vedere). In tot cazul cu cat mai visator este un ins, cu atat mai dificil ii va fi sa compuna si sa exprime in cuvinte (numarabile) varianta exhaustiva a povestii unei zile din viata sa. Cei cu talent la literatura vor reusi sa decupeze ceva finit si inchegat din infinitul acelei zile si sa-l redea in proza sau in versuri. La urma urmei, orice poezie nu-i decat un rezumat extrem al unei zile din viata poetului. Ce se intampla cu ceilalti, visatorii fara talent sau fara apetit literar (artistic in general, caci din acest punct de vedere tot ceea ce reda experinta spirituala este arta, fie ca este vorba despre filozofie, stiinta, sau mistica),  sau care nu-si gasesc spectatori potriviti cu pseudo-talentul lor de povestitori, petrecandu-se solitar in matricile lor labirintice interioare, nu se stie si nu vom sti-o poate niciodata.  Dar iata ca vorbim deja despre lucruri care sunt ca si cand n-ar exista si care prin urmare nu exista. Ceea ce inseamna, asadar, ca suntem on topic pe Arca lui Goe, vorbind, ca de obicei, despre nimic, cu nimeni. Personajele de fata se excluzand-se, bineinteles, din discutie. De la sine. 🙂

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Imperiul Cuvintelor, Intrebari la care Goe nu primi raspuns!, Sezonul 8, Sezonul al-VII-lea | 37 Comments »

LCFCD (98) – Povestea corpului

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 14, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… cos-mic …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Daţi-mi un trup, voi munţilor

Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,
şi totuşi
flori albe şi roşii eu nu-ţi pun pe frunte şi-n plete,
căci lutul tău slab
mi-e prea strâmt pentru straşnicul suflet
ce-l port.

Daţi-mi un trup,
voi munţilor,
mărilor,
daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia
în plin!
Pământule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei năprasnice inimi,
prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc,
fii amfora eului meu îndărătnic!
Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi
şi-aş apare năvalnic şi liber
cum sunt,
pământule sfânt.

Când as iubi,
mi-aş întinde spre cer toate mările
ca nişte vânjoase, sălbatice braţe fierbinţi,
spre cer,
să-l cuprind,
mijlocul să-i frâng,
să-i sărut sclipitoarele stele.

Când aş urî,
aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă
bieţi sori
călători
şi poate-aş zâmbi.

Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup. (LB)

   

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Majoritatea imaginilor postate in Sezonul al-VII-lea al Arcei lui Goe (si cea de fata nu face exceptie) au oferit, cu mare generozitate, multiple deschideri pentru felurite comentarii si adugiri, prilejuri de vorba si de luare-aminte. In genere aceste oportunitati n-au fost onorate, fiind ratate cu brio, in acord cu specificul Arcei, indeobste prin contributia substantiala a amfitrionului dar si a vizitatorilor (pe care n-as indrazni sa-i numesc si „cititori”). Totusi,  potentialul acestor imagini ramane nealterat, astfel incât, cel putin in mod ipotetic, unii martori intamplatori ar putea beneficia (candva, oricand) de acest potential, fie devenind contributori expliciti, care-si vor fi traducand impresiile in comentarii (postate aici, ori aiurea, ori plasate intr-o conversatie oarecare), fie lasandu-se pur si simplu purtati de propria imaginatie, dincolo de imaginile ratacite aici,  in universul proprilor gânduri potentiale. Totul atarna exclusiv de susceptibilitatea magnetica a fiecaruia,  de potriveala accidentala care-l poate face sa intre in rezonanta cu una sau cu alta dintre perspectivele pe care majoritatea imaginilor postate in Sezonul al-VII-lea al Arcei lui Goe (si cea de fata nu face exceptie) le-au oferit, cu mare generozitate. Oricum universurile interioare pot fi infinit mai vaste decat suma lucrurilor care compun biografia unuia sau altuia. Povestea corpului, biografia si universul interior sunt sfanta treime care confera fiecaruia dintre noi unicitate. O unicitate rapid trecatoare spre zeroitate, ce-i drept, precum cea a lui Vladimir Komarov, primul om cazut din Cosmos, dar oricum unicitate.

(P.S. Numai arareori sfânta treime, mai sus pomenită, denota echilaritate. Majoritatea dintre noi suntem in posesia unor triunghiuri foarte oarecare, care mai ascutitunghice, care mai obtuzunghice, in functie de ponderea pe care sinele nostru, ori intamplarea, o acorda corpului, biografiei sau universului interior . Tu cum stai? Ce e mai importatnt pentru tine? In ce investesti cel mai mult? )

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Parerea lui Goe, Sezonul 8, Sezonul al-VII-lea, Tramvaiul 16 | Etichetat: , , | 10 Comments »

LCFCD (97) – Iata un om

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 10, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

…  ai putea fi tu …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Una antrop-olog desprinde dintr-o lectura a sa o definitie a omului: „Omul este animalul care spune povești„, accentuand astfel partea frumoasa  a acestei dimensiuni a fiintei umane, care fiinta este ahtiata dupå fictiune, ocupandu-se obsesiv cu crearea si colportarea feluritelor feluri de fantezii (care-i dau prin cap, posedandu-l). Chiar si cand nu deschide gura (vezi figura alaturata), omul degaja fictiune, universuri paralele, inchipuiri, naluciri, vedenii, lumi imaginare, fortate sa intre in relatii complexe cu inaccesibila realitate (cu Universul dat), in care omul ar fi fiind, chipurile, integrat deplin. Obsesia maladiva a omului pentru basme (si minciuni), din postura sa de creatura nemântuitå, aflata in conflict ireconciliabil cu realitatea / adevarul (?) (via conditiei umane) genereaza  miriade de mini-mituri, care in armonie cu „morala”, care in contradictie abrupta cu aceasta. In functie (si) de cum percep „martorii” fiecare poveste in parte, fiecare fictiune cu care intra accidental, dar inevitabil, in contact.

 

Imaginea de mai sus este un instantaneu in care a fost surprins, din întamplare,  cel care isi aducea odinioara aportul pe Arca lui Goe, sub misteriosul pseudo-nim(b) de Polichinelle. 

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Aici ar trebui sa propunem o fictiune inventata de noi insine, ca exemplu ilustrativ, caci vorba aia, teoria ca teoria, dar practica ne omoara. Sa vedem daca inspiratia ne va aduce ceva (cat de cat) din universurile nevazute, in timp f-util. Iar daca nu, descurca-te si tu martore cum oi putea, pe cont propriu, caci esti om, nu? Creator si colportator de fictiune. Bagå!

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in 0ricine-0ricând-0riunde, Luna Aluziilor, Sezonul 8, Sezonul al-VII-lea, Tramvaiul 16 | 4 Comments »

LCFCD (95) – Poker cu generali

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 6, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… în rezervå …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Despre Gubernia Taurida numai de bine. Istorie zbuciumata. Si nici cu pre-istoria nu sta prea bine.

 

    Text: Loc pentru explicatii inventive:

In mod normal teritoriul Crimeii ar trebui acordat Republicii Moldova in compensatie pentru sudul Basarabiei, mai putin Sevastopolul care ar trebui acordat Romaniei in compensatie pentru insula Serpilor (pentru Tezaur, pentru Bucovina de Nord, si pentru multe altele pe care le-au sporit d-lor). Nu?

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul 8, Sezonul al-VII-lea | 1 Comment »

LCFCD (94) – Omul la arat

Posted by Dl.Goe pe Noiembrie 4, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Aråturi de toamnå …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Un cercetator de la Oxford spune ca extraterestrii arata la fel ca oamenii. Iata o afirmatie extrem de hazardata (ca sa nu zicem de-a dreptul stupida), pusa cam cu de-a sila in gura „cercetåtorilor britanici”. Probabil ca fotografia alaturata nu a fost facuta pe Pamant, ci pe o alta planeta (mai mult sau mai putin similara) unde extraterestrii, adica specia dominanta arata ca oamenii, in timp ce boii lor nu, ci foarte diferit, semanand mai degraba dinozaurii de pe la noi, niste boi primitivi, fosile vii. Cert este ca din doua una, ori solul acelei planete este mult mai dur decat pe Pamant, ori extraterestrii folosesc supradimensionarea utilajelor agricole fara sa-si dea seama.

 

 

    Text: Loc pentru explicatii inventive:

Precum multi alti gânditori (dintre contemporanii nostri si dintre inaintasi), ne intrebam si noi daca or exista sau nu extraterestri in Univers, adica fiinte inteligente (semeni ai nostri intru ratiune). Si daca da, or exista printre ei unii mai inteligenti decat homo sapiens? Mult mai inteligenti? Sau daca nu mai inteligenti (ci la fel de sau mai prosti), macar  or exista unii mai avansati din punct de vedere tehnologic? Asa ar fi normal. S-ar putea observa o analogie cu o situatie care ne este familiara. Uite, bunaoara noi romanii suntem muuuult mai inteligenti decat alte natii (hai, hai ca nu-i rau ca-s mai hot ca tatal meu), reusind mai mereu sa ne descurcam fara probleme si sa-i infruntam pe cei mai avansati tehnologic incepand cu Dariu al lui Istaspe, si continuand cu romanii, otomanii, slavii, americanii si care or mai fi, supravietuind cu brio fara tehnologie avansata, descurcand-ne admirabil cu istetimea pura.  De doua mii si ceva de ani. De-asta nici n-ar trebui  sa ne temem de civilizatiile extraterestre hipe-avansate din punct de vedere tehnologic. Nu ne fac ei pe noi cu asa ceva.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul 8, Sezonul al-VII-lea | 6 Comments »

LCFCD (93) – Bărbaţi de succes

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 2, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… cu femei în spate

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

In 1930 Tagore si Einstein (doi laureati… cu inclinatii spre filozofie) s-au intalnit si au avut o… discutie in forma de (pseudo)dialog, o con-versatie (la) catedrala, castigata, dupa parerea noastra, de catre Einstein, la puncte, chit ca prin con-sens general, ideea de con-fruntarea intre cele doua spirite a fost escamotata abil (deturnandu-se astfel atentia martorilor care, altminteri, si-ar fi acordat formal voturile lor, unuia sau altuia dintre combatanti). Din discutia celor doi barbati de succes (care aveau in spate cate o femeie puternica) a rezultat o sama de cuvinte despre care s-a vorbit cu emotie si admiratie mult si bine, producandu-se astfel alte same de cuvinte. In principal  cei doi despre asta au si vorbit, despre cuvinte, in general, insistrand in mod particular asupra catorva cuvinte anume (de ex. cuvintele „Univers”, „Dumnezeu” si, mai ales, „Frumusete” si „Adevar”), intr-o maniera foarte asemanatoare cu unele (pseudo)dialoguri purtate si pe aici, pe Arca lui Goe, intre diferiti alti protagonisti (precum ar fi fiind, de ex. dl. Artagnan si dl. Goe, sau dl.Goe si dl. INTJ, ca sa-i mentionez numai pe acestia, ignorandu-i cu desavarsire pe ceilalti asemenea prota-gonisti/goniste care s-au dedat adesea la de-zbateri despre cuvinte… precum „Arta” si „Adevar”, intocmai precum ilustrii lor precursori, aka, Tagore si Einstein), etc, etc, etc. Cu exact aceleasi (d)efecte.  Conversatia dintre Tagore si Einstein, accesibila via Google pe net, poate sta marturie a celor precizate mai sus, constituind totodata o cheie eficienta in interpretarea fotografiei de azi.

 

    Text: Loc pentru explicatii inventive:

Un fapt (ne)demn de a fi consemnat ar fi acela ca, in mod apparent paradoxal, pentu teroria relativitatii nu a fost acordat niciodata un premiu Nobel. Din cate se cunoaste, premiul Nobel pentru fizica i-ar fi fost acordat in 1921 lui Albert Einstein, pentru (nici mai mult nici mai putin decat) explicarea efectului fotoelectric. Dar chiar si aceasta informatie este usor inexacta, intrucat respectivul premiu din 1921 a fost castigat, in realitate, de catre Mileva Maric, sotia lui Albert Einstein din perioada in care d-lui a elaborat Teoria Relativitatii,  teorie råmasa, dupa cum spuneam, nepremiata.

In aceeasi dez-ordine de idei, trebuie mentionat ca recent, pe 29 Octombrei a.c. Gallus gallus corabianus, a mai fåtatat un ou. Oooo, ce ou mare. Cat o margica si si aceea re-ciclata. Are d-lui obiceiul så fete cate un astfel de ou din care se hraneste tot anul, metabolizandu-l si imputinandu-l, pentru ca apoi, la soroc, sa-l scoata iarasi la lumina (intunericul de la Corabia)…  acelasi (botezat „cânt”), spre a atrage atentia publicului. In mod oarecum bizar publicul obisnuit (pe vremuri) al respectivei ograzi, nu mai pune azi botul nici la ou, nici la cot-codac, ceea ce este o pierdere (de suflu) in HUVACA, caci fenomenul in sine nu-i lipsit de potential ludic. Convingerea gânditorului de la Corabia ca cânturile sale ar fi fiind un sistem filozofic (personal) care reda in cuvinte insusi  esenta universului, cat si felul in care decade el insusi in acest „sistem”, subtiindu-se si simplificandu-se an de an, sunt fapte de un patetism colosal, infiorator, care ar merita desigur sa aiba niscavai martori-spectatori si poate chiar sa smulga aplauze si lacrimi. Ecce homo!

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul 8, Sezonul al-VII-lea | Etichetat: , , | 5 Comments »

LCFCD (92) – Frumuseţe intrată la apă

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 1, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

…cine, unde, când si mai ales de ce…

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Zice-se ca o fotografie poate valora cat o mie de cuvinte (ori chiar mai mult)… fiind astfel o intreaga poveste, adica literatura, o (alta) arta, care, ca orice alta arta, se bazeaza pe frumusete (frumusetea lumii care coexista, bine-mersi, cu indiferenta, ostilitatea si chiar cu uratenia acesteia).

Totusi poza alaturata are mai degraba o natura muzicala decat literara. Muzica este aceea care face plantele sa creasca mai bine si mai armonios, face vacile sa dea mai mult lapte si mai de calitate, si in genere inimile sa bata intr-un anumit ritm (serios, studiile stiintifice au aratat ca inima tinde sa intre in ritmurile muzicii pe care o ascultam).  Probabil ca gustul branzei din lapte produs prin stimulare cu muzica lui Beethoven nu este acelasi cu al unei branze facuta in ritmuri de rock&roll, ori cu al branzei tacute (sound of silance). Dar muzica din imagiea acestei frumuseti intrate la apa oare ce efecte ar putea avea asupra  „radio-ascultatorilor” nostri? O fi cineva in stare sa se indeagosteasca de femeia aceasta care intra in mare?

    Text: Loc pentru explicatii inventive:

„Frumusetea va salva lumea” !!! Am mai vorbit despre asta, despre semnificatia si valoarea de adevar potential a acestui enunt (nedemonstrabil). Dar lumea e mare. Prea mare. Am putea face unele teste, in sensul enuntului de mai sus, pe anumite esantioane instantiabile ale lumii, cum ar fi, bunaoara, Arca lui Goe (aceasta ori alta). Oare ar putea vreo frumusete sa salveze Arca lui Goe? Aceasta (din poza) ori alta. In ciuda sau in asentimentul florei si faunei (care poate include orice si pe oricine, deopotriva fluturi, måtragune, cuci si matracuce… ) pre-aviz amatorilor.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul 8, Sezonul al-VII-lea | 4 Comments »

LCFCD (91) – Transport la localitate

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 30, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… in timp si spatiu  …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

In genere imaginile pe care le poti vedea in fotografii facute de altii, reprezinta locuri in care nu ai fost vreodata si in care nu vei putea ajunge niciodata. Mi-as putea dori sa vizitez California anului 1969, dar cel mai mult mi-ar placea sa ma duc la Paris in 1957. Din pacate nici macar in Bucurestiul de saptamana trecuta nu mai am cum sa ajung. Iar aceasta este o limitare ingrozitoare a dreptului de a circula liber. Dintre atatea si atatea noduri spatio-temporale prin care as vrea sa fiu trecator, atat de putine imi sunt realmente accesibile si si acelea numai si numai pentru o singura data, unic si irepetabil, ireversibil. Asadar stam prost cu libertatea, dragii si dragele mele. Foarte prost.

    Text: Loc pentru explicatii inventive:

despre imposibilitatea ajungerii tale in locul spre care ofera vedere fotografia alatura, vorbeste pe larg AICI, o trestie gânditoare.

Constantin Marghitoiu, nascut in 1943, a absolvit facultatea de fizica in 1969, adica exact in anul, poate chiar in ziua, poate chiar clipa, in care a fost capturata imaginea din acest mic orasel californian. Problema este (desi n-ar fi chiar o problema) ca „intre timp”, locurile celor doua intamplari cvasi-simultane se afla „acum”, in raport cu noi-acum, la o „distanta” (masurata intr-un sistem de referinta construit prin raportare la radiatia cosmica de fond) de circa 484 392 960 000 km (aproape 5oo miliarde de km) si aproape 50 de ani. Poate ca si de aceea este foarte greu de ajuns acolo, chiar si unei raze de lumina fiindu-i necesara circa o luna pentru o asa calatorie, ne punand la socoteala dilatarea universului.

P.S. „Satelitul COBE a făcut măsurători raportând mişcarea Pământului radiaţia cosmică de fond. Rezultatul măsurătorilor a fost acela că Pământul se deplasează (prin spatiu) cu viteza de 390 km/s.”

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul 8, Sezonul al-VII-lea | 3 Comments »

LCFCD (90) – Un båtrân atât de simplu

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 28, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Puterea care (ne) erodeazå …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

„Cine îmbătrânește omul?
Țuica, biterul
și romul,
B
ăuturile spirtoase
Si femeile frumoase.”

(Cântec de pahar din folclorul ardelenesc)

    Text: Loc pentru explicatii inventive:

 

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 38 Comments »

LCFCD (89) – Vrajitoarea Marilyn

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 26, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Monroe …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Sinuciderea este un demon. Poate fi extrem de usor sa produci cugetari insolente (si terifiante) despre demoni… atunci cand nu crezi in diavol, in existenta acestuia, simtindu-te (astfel), nu-i asa?, in siguranta.

Si atunci se naste intrebarea: Cine a ucis-o (de fapt) pe Marilyn Monroe? De e sens intr-asta…

   

FILE – In this Sept. 9, 1954 file photo, Marilyn Monroe poses over the updraft of New York subway grating while in character for the filming of „The Seven Year Itch” in Manhattan. The former Norma Jean Baker modeled and starred in 28 movies grossing $200 million. Sensual and seductive, but with an air of innocence, Monroe became one of the world’s most adored sex symbols. She died alone by suicide, at age 36 in her Hollywood bungalow. (AP Photo/Matty Zimmerman, File)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Unora le place jazz-ul. Altora nu. Unii cred ca Marilyn Monroe a fost o proasta (ca multe altele)… culeasa din noian pentru a fi folosita (la produs) si aruncata dupa utilizare (a se clati dupa golire). O Galateea reciclabila, o Eliza Doolittle fara noroc, sinucisa fara scrupule cand a devenit inutila. Altii continua s-o adore (a se re-vedea cazul Radu Cosasu).

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea | Etichetat: | 2 Comments »

LCFCD (88) – Bucuresti

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 21, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… 1900 …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!     Text: Loc pentru explicatii inventive:

 

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea | 45 Comments »

LCFCD (86) – Fotografie din paleolitic

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 17, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Tanzania…

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Foto-grafia aceasta paleolitică să denote oare (din partea autorului) o (tentativa de) opera de arta (un gest artistic, o emotie) sau mai degraba o simpla intentie documentara? Si de-i una si de-i alta, la fel de enigmatic ramane si mesajul încriptat în foto-grafie. La ce se referă oare continutul tematic al acestei re-prezentari grafice vechi de mii si mii de ani? O fi un dans? O incantatie? O fi un ritual initiatic? O fi vreun viol? Un viol in grup sau unul asistat? O orgie? Inceputul unui act de canibalism? O nunta? Un sacrificiu? Un sacrilegiu? Doamne de câte sunt în stare oamenii. In realitate si în imaginatie de-o potrivă. Nimic nou din paleolitic încoace. Acelasi eon indivizibil.

Si încă: Artistul o fi pictat din imaginatie sau din memorie? O fi fost martor ocular al unei asemenea întamplării imortalizate în pictura rupestră? Sau i-a fost  povestită. Ori a visat-o (cu ochii deschisi)? Simple fantasme sau cruda realitate paleolitică? Este oare autorul unul dintre personajele care apar înfatisate în imagine? Si dacă da, care dintre ele? Care ar putea fi? Tu ce crezi?

Dar o fi avut artistul succes la public cu capodopera sa la vremea vernisajului? O fi uimit pe cineva? O mai fi primit comenzi? O fi avut un impact important asupra contemporanilor si asupra comportamentului lor? I-o fi descatusat? In ce sens? I-o fi stârnit? La rele sau la bune? A fost venerat,  sau dimpotrivă, detestat si dispretuit, ori poate urât? Poate o fi fost linsat la îndemnul vreunui critic de arta al vremii. Sau o fi fost complet ignorant de semenii săi bicisnici, nededati la emotii artistice, inclusiv de catre elite… Cine să mai stie?

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Un citat. Zice unul: „Sînt filolog. Filologii se ocupă de limbi, de cuvinte – din diverse părți ale lumii și momente ale istoriei, din înregistrări orale sau sculptate în piatră sau bronz, din Mersul trenurilor sau din Poezia de dragoste a lumii. Filozofii se ocupă de existență, de cunoaștere și adevăr, de om și societate și, mai recent cu tot mai multă aplecare, de ce e în mintea oamenilor cînd rostesc cuvinte.” Poah!!!

Unul acesta se inseala tare teribil, zau asa. Filozofii nu. In niciun caz nu se ocupa filozofii cu ceea ce sustine d-lui, filologul, ca s-ar ocupa. Existenta? Cunoastere? Adevar? Om? Societate? Mintea oamenilor? Iata cat de naiv poate fi un filolog despre care se presupune ca ar trebui sa cunoasca sensul cuvintelor. Sau macar a celor importante. Dar ma rog, de filozofat se poate filozofa despre orice, si poate de aici confuzia…

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | Etichetat: , | 25 Comments »

LCFCD (85) – Se stie Totul

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 14, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Despre mine…

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Despre mine se stie totul: „cine sunt, ce vârstă am si de ce m-am oprit în fata acestei Arce, ca si când as cunoaste-o”. Fiind navigator (vai, cutreierător, al hipo-timpului si hyper-sapatiului… virtual…), mă cunoaste dl. Google. Dl. Google and Co. dar si prietenii săi (dusmanosi, dar nu conteaza), Facebook, Bing, si toti agentii de legatură. Despre mine se stie aproape totul, adică totul, prezentul, trecutul si viitorul (, iar/căci ceea ce nu se stie este nesemnificativ si nu contează). Ei stiu fooooarte bine pe unde umblu si care-mi sunt interesele, unde ma duc, de unde vin, unde nu ma duc, de unde nu vin. Ei stiu ce fac (cu ce ma ocup) si cand nu sunt aici. O stiintă statistică, asimptotică spre absolut. Ei sunt atat de inteligenti incat stiu (pe dinafara) si ce-mi trebuie si de ce sunt in stare. Ce nu-mi trebuie si de ce nu sunt in stare. Nu-i pot surprinde in niciun fel. N-am cum. Imi cunosc cu inalta acuratete pre-dispozitiile, dispozitiile si meta-dispozitiile. Ei stiu exact ce boli ma pasc, si ce ne/necesitati stricte am. Ei mi-au construit (dupa un design propriu) un profil (in care m-au inchis si) din care nu am cum să evadez. In interiorul acelui profil am libertate deplină, mă pot plimba pe oriunde si pot face ce vreau. E suficient sa-i invoc pe ei, duhurile din sticla (sesam alias google, bing, yahoo, youtube…) si ei mă duc, pe loc, unde vreau. Si ei stiu mult mai bine decat mine unde vreau sa ma duc. In genere el imi cunoasc dorintele si capabilitatile mult mai bine decat mi le cunosc eu insumi. Ei stiu cu o precizie vecina cu certitudinea ce sanse am sa ies din rând (niciuna), sa comit vreo faptă notabilă, vreun succes neasteptat, vreo nebunie, vreo sinucidere, vreun asasinat in mase, vreo revolta oarecare, vreo nesupunere creatoare, iar dacă prin absurd as reusi sa-i surprind cumva, cu ceva la care ei nu se asteapta, tot n-ar fi mare lucru caci nici măcar asta nu este in afara ariei lor de cunoastere (si determinare)…  N-ar avea decat sa-mi actualizeze profilul (o simpla procedură de rutină) si să regleze focalizarea lentilei prin care mă observă, pentu a lua in vizor si celelalte amanaunte despre mine, pe care oricum le stiau, dar care nu contau (la moment), dovedind ca de fapt stiau…

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Fiind într-atât de cunoscut (hyper-cunoscut) nu mai am cum sa fiu anonim, adica liber. Liber sa fac ce vreau si sa vreau ce vreau. In starea în care ma aflu pot sa vreau numai ce vreau in acord strict cu mine însumi (adica cu identitatea mea neanonima care coincide cvasi-perfect cu profilul pe care ei mi l-au creat si pe care ei mi-l intretin. Intr-un fel eu sunt ei, doar ei, ma rezum (abstract) la a fi ei, o particica din ei. Ei ma stiu stiindu-se, si-mi induc comportamentul pe care mi-l cunosc (ca pe apa). Ei sunt observatorii care-mi creaza realitatea. E cuantic. Eu nu caut si nu ajung niciodata undeva fara ca ei sa stie in avans ce caut si unde ajung. Intocmai si la timp. Ei stiu dinainte si ce voi cauta si unde voi ajunge (in realitatea pe care cu grija o anticipeaza si o premediteaza, planuind-o si construind-o meticulous). Presupunand (prin absurd) ca m-ar interesa ceva nou, strain de cel ce sunt-am-fost-voi-fi pe linia profilului meu cunoscut (creat si intretinut de ei, dl.Google and co. plus prietenii si asociatii), cå de ex. as cauta un cuvânt cheie nou, oarecare (de ex. „trixemie), si invocand duhurile din lampa (search engine) sa ma teleporteze la localitate, crede oare cineva ca as avea vreo sansa sa evadez nitel in alta dimensiune? Si sa ma intalnesc in absolut la locul cu semnificatia „trixemie„, cu orice alt navigator anonim, oarecare, caruia i se va fi nazarit din senin sa caute acelasi cuvant cheie? Oooo, nu nici vorbă. Cand caut ceva, nu pot cauta ceva. Ei nu-mi inagaduie. Ei nu caută asa ceva. Ei accepta ca solicitari de căutare/teleportare doar cereri agregate, compuse inseparabil din solicitantul cererii si continutul cererii.  Continutul (accidental) al cererii n-are aproape nicio pondere in solicitatre, este in simplu pretext al unei manifestari a mea (ca parte a lor) si a lor ca „executanti” ai unei cereri interne. Rezultatul solicitarii „mele” va depinde decisiv de „mine”, de ceea ce sunt eu in accord cu profilul prin care ma identific (care imi dă identitate). Acelasi cuvant cheie căutat de mine nu teleportează nici pe departe in acelasi loc ca atunci când este căutat de alt-cineva. Oricat de bizar sau improbabil ar parea asta, totusi este cert că cu cat profilul (identitatea) acelui alt căutator este mai diferit de al meu, cu atat locurile in care vom ajunge prin cautare vor fi mai diferite, de culori si esente diferite, la adrese virtuale  indepartate unele de altele ca semnificatie, populate cu alte reclame, si cu vederi si iesiri catre cu totul si cu totul alte lumi, traiectorii, scopuri. Pe aceste trasee de navigare nu ma pot intalni decat cu entitati asemenea mie, cu profile asemanatoare (chit ca in absolutul lor, care nu conteaza, pot fi foarte diferite). Ei ma protejeaza de contacte cu cei straini (entitati sau ipostaze). Cunoscandu-ma atat de bine, mai bine dacat ma cunosc eu insumi care (vai) pot avea impresia ca nu stiu ce vreau sau ca vreau ceea ce nu vreau, ei imi poarta de grija, scutindu-ma de nou, de neasteptat, de surprize, refuzandu-mi-le  discret in secret. Ca sa-mi pot asuma riscul noului (ah, gustul necunoscutului) ar trebui sa-mi pot recastiga anonimatul, si eventual sa pot lucra cu zei noi, necunoscuti, care nu ma stiu. Ceea ce insa este, vai, imposibil. Despre mine se stie aproape totul. Adica totul. „As vrea să mă întreb cine sunt, ce vârstă am si de ce m-am oprit în fata acestei Arce, ca si când as cunoaste-o”.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 19 Comments »

LCFCD (82) – Dorul de Albert, prietenul omului

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 4, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Se crapå uninversul de ziua. Chiar acum  …

  pre-Text: Lume, lume… Hello world!

In fiecare clipa, in fiecare punct, se produce câte un MIC-big-BANG 🙂
Asa se înmulteste Universul.
Nu, asa exista Universul.
Ne aflam asadar in plin big-bang… unu, doua, trei… infinit.
Fiecare punct se transforma, astfel, in fiecare clipa, intr-un Univers,
plin de o infinitate de puncte in care se produce cate un mic-big-bang… care creaza cate un „nou” univers cu o infinitate de puncte care…
Faptul ca Universul exista nu inseamna nimic
altceva decat transformarea instantanee, perpetua, a lui zero in infinit.
La infinit.
Este ceea ce ne asigura existenta (pasagera),
garantandu-ne insa, totodata, categoric, inexorabil,
iesirea definitiva din existenta,
Goniti de clipele starii pe loc,
Intoarcerea in haos prin sete de repaos.
Recurs in anulare.
Ce este nu va mai fi…
Ci va fi ca si cand n-ar fi fost…
Existenta (efemera si marginita) ni se datoreaza intarzierii
cu care ne parvine informatia
ca lumile ce ne compun au explodat deja
de un infinit de ori.
Existenta noastra („absolut relativa„) este (chiar) acea intarziere,
care face sa ni se para ca viteza luminii ar fi fiind finita.
O iluzie ca oricare alta.
Nu ne ramane decat sa apleam
La nemurirea sufletului,
La mecanica cuantica,
La alcoolul dublu rafinat,
Sau (precum dl.Goe) la filozofare usoara:

Big-Bangul ne asigura deopotriva
si existenta (relativa)
si non-existenata (absoluta).

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

Marturisire: Gandul alaturat (atat de) firoscos mi-a venit in minte afland ca ministrul invatamantului le-a urat elevilor (si Romaniei)
„sa aiba un viitor mai bun decât cel prezent”.
La trecutu-i mare, mare viitor.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea | 15 Comments »

LCFCD (81) – Niste copii de 99 de ani

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 3, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… înainte era o lume înapoiatå …

  pre-Text: Lume, lume… Hello world!

O colectie de ipoteze (fara nume), si cu domnisoara învatatoare, 33 de suflete, încremenite pentru infinit in interiorul clipei. Poate fi un exercitiu de yoga foarte interesant sa le privesti insistent chipurile, incercand sa-ti imaginezi cum va fi fost viata fiecaruia din cei întâmplati in acest grup, acum 99 de ani. Si veacul continuăăă… însă foarte puţin.

 

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea | 13 Comments »

LCFCD (80) – Cine a inventat roata?

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 1, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… foarte interesant este faptul cå acela care a inventat roata habar nu avea despre numarul Pi …

  pre-Text: Lume, lume… Hello world!

…si oricum roata (ca mai toate inventiile) a fost inventata din greseala, din neatentie, din intamplare, caci cel care a inventat-o se „gândea” de fapt la perpetuum mobile. Intre roata si perpetuum mobile nu-i decât  un pas mic, minuscul, o distanta epsilon, infinitesimal micå. Dovada cå, odata inventata, roata se comporta ca un perpetuum mobile.  Sau pe aproape. De atunci si pana azi, in permanenta, undeva, se invarte o roata. Cel putin o roata. Ca si cum, de fapt, ar fi fost inventat un perpetuum mobile…

De unde si refrenul: Invârteste Doame roata, roata…

 

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

Cercul, infinitul in reluare, in reluare, in reluare… Oare repetivitatea, ceea ce se tot repetå, revine (si tot revine), ce efect are asupra infinitului (din cerc)? Il inobileaza (sporindu-l) sau il degradeaza (desfiintandu-l)? Infinitul degenerat. Cred ca ne invartim in cerc. Ametind de la numarul Pi, ca-ntr-o tiribomba… merry-go-round…

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 14 Comments »

LCFCD (79) – Lentila timpului pierdut

Posted by Arca lui Goe pe Septembrie 30, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Quantum Leap versus Quantum Lips

  pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Out of the night that covers me,
Black as the pit from pole to pole,
I thank whatever gods may be
For my unconquerable soul.

In the fell clutch of circumstance
I have not winced nor cried aloud.
Under the bludgeonings of chance
My head is bloody, but unbowed.

Beyond this place of wrath and tears
Looms but the Horror of the shade,
And yet the menace of the years
Finds, and shall find me, unafraid.

It matters not how strait the gate,
How charged with punishments the scroll,
I am the master of my fate:
I am the captain of my soul.[1]

Invictus – William Ernest Henley

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

În noaptea grea, întunecată,
în hăul fără de cuprins,
mulţam îţi dau, slăvite Tată,
pentru-al meu suflet neînvins.

N-am plîns cînd îmi intrase gheara
nenorocirilor în piept.
Cînd capul mi-l sloboade fiara
rămîn însîngerat, dar drept.
De pe acest tărîm de jale
ne-om scoborî în cel de lut.
Dar şi în clipele finale
voi fi viteaz ca la-nceput.
Oricît de strîmtă este poarta,
şi chinul cît de lung şi crunt,
eu însumi mi-oi decide soarta;
stăpînul meu eu însumi sunt.
(Neînvins 1875)

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea | 7 Comments »

LCFCD (77) – Atenţie, ne scufundăm…

Posted by Arca lui Goe pe Septembrie 22, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

é£à♂♫↕◄Ü

 

  pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Desigur ca oamenii pot fi clasificati din foarte multe puncte de vedere. Unul dintre acestea este in atingere cu avertismentul „Atenţie, ne scufundăm…”. Asadar, in accord cu acest criteriu, oamenii se împart (despart) în doua  categori: Oameni care in copilarie au citit „Cipi acest pitic urias” si restul lumii.

Pentru edificare se poate lectura Capitolul  V,  Atenţie, ne scufundăm… de la pagina 62. Recomandam această (re)lectura tutoror vizitatorilor nostri, in egala masura cunoscătorilor cat si necunoscătorilor (in materie de Arca lui Goe si personaje adiacente…) caci este ilustrativa, mai ales ca si noi am avut (pe) aici si cipi, si pasare, si iepure, si broasca, si mistret ticalos, si ciuperca otravitoare, si albine, si aricesti, si bufnita, si jderi , si cerbi (boncăluitori), si domni si doamne Barbă-Clanţă-Cotoroanţă, si (mai ales) cartite Chiorâş-Chiondorâş.

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

„Cipi acest pitic urias”, o capodopera realizata in coproductie de catre Fodor Sandor si Livia Rusz (la Cluj, incepand din 1966 si continuând in 1968 si 1969, practic in paralel cu Woodstock-ul – un fel de Untold al americanilor), este in exemplu de genialitate simplă, – v. Fabulafia, care a incantat toti cititorii minori in ani 60, 70, 80… si poate si asa mai departe, care au avut sansa sa intre in contact cu aceasta poveste

P.S Sper sa nu avem ghinionul ca peste peste aceste mici si nevinovate consideratii sa dea (buzna) cititori neaveniti, incapabili sa vada similitudinea dintre cele doua evenimente intamplate in anul 1969, unul la Cluj altul la Woodstok, ambele impregnate de spiritul „Flower power„. Practic rostind „Atenţie, ne scufundăm”, fiecare in felul sau, Chiorâş-Chiondorâş precum si tanara din imaginea alaturata, se refera la acelasi lucru, oglindit de altfel si in like-floricica pe care episodul de azi a căpătat-o (acaparat-o) cu anticipare.

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 25 Comments »

LCFCD (76) – Baieti buni, baieti råi si…

Posted by Arca lui Goe pe Septembrie 19, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Niste båieti

 

The Beatles

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Boss (official and acting)

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

dl. Plesu

Excelenta sa dl. Andrei Gabriel Plesu, a acordat un scurt interviu (trei intrebari) pentru Deutsche Welle. Prin raspunsurile sale dl. Plesu a incercat sa clarifice (daca mai era nevoie) enigma, sau, poate, dimpotriva, sa adanceasca misterul si confuzia in legatura cu retragerea sa strategica din postura de (pseudo)blogger pe platforma Adevarului. In fapt, in respectivul interviu, excelenta sa, dl. Andrei Plesu, face un scurt rezumat al articolului (scrisorica de alaltaieri) in care isi prezenta demisia, daca nu chiar abdicarea, din (ingrata pana la urma) pseudo-postura de blogger, reluand pe scurt motivatia (lista de pre-texte) care-l determina sa nu mai scrie texte pe (la) respectiva platforma. Pentru noi unul gestul domniei sale reprezinta un deja-vu, deja-vu, deja-vu, intr-o ipostaza fara nimic original in raport cu sirul nesfarsit al gesturilor identice deja produse (la vremea lor) de miriade de alti bloggeri, comentatori, chibiti, trolli, followeri, in situatii cvasi-similare, care s-au simtit moralmente obligati sa compuna o „scrisoare de adio” (de obicei ticluita in raspar cu cruda realitate).

In cruda realitate, un om vorbeste intr-un forum (preferandu-se, imediat in permanenta), adresandu-se, in mod aparent, unor puhoaie de gura-casca chemate sa-l „aclame”, sau macar sa-i acorde „atentie”, in fine sa se manifeste cumva, pentru a-i da vorbitorului impresia (daca nu certitudinea) ca nu vorbeste in pustiu, spre a-i spori astfel importanta de sine. Uneori si niste injuraturi consistente ii pot fi de folos (daca sunt emise cu pasiune si sincera emotie de insi perceputi ca fiind importanti, macar in numar). In mod inevitabil (inexorabil as zice chiar) intr-un astfel de proces comercial, in care oratorul livreaza vorbe, incasand in schimb importanta de sine, mai devreme sau mai tarziu intervine uzura. Mecanismul se gripeaza, vorbele devin stereotipe, insailari previzibile, iar reactiile negative ale „auditoriului” (devenit) din ce in ce mai obosit, mai epuizat, mai epurat (si mai impurificat), se inmultesc. La un moment dat vorbitorul (daca e cat de cat lucid) constata ca vorbele-i emise nu-i mai apartin, apartinand din ce in ce mai mult spectatorilor carora le sunt dedicate, fiind compuse in acord cu asteptarile acestora (nu neaparat pe placul acestora), subminandu-i dramatic, lui, vorbitorului, placera de a vorbi liber, in timp ce reactiile publicului vor fi iesit demult din gama celor care pot contribui la sporirea importantei de sine. De obicei vorbitorul atinge aceasta luciditate tarzie cand nu mai e nimic de facut. Nu doar balanta zilei ii este negativa ci balanta pentru intreaga prestatie, intrucat omul a tot sperat (de la o saptamana la alta) ca lucrurile se vor indrepta incat a ajuns sa-si cheltuiasca toate economiile din zilele „bune”. Pentru a salva macar aparentele, omul ajuns aici compune o scrisoare de adio si de amor (propriu), in speranta ca va stoarce o lacrima, o emotie, un regret, ceva acolo macar cat ii mai lipseste pentru a fi la zero. Ceea ce nu se intampla. Ceea ce denota. In fine…

Asadar, excelenta sa, dl. Andrei Plesu, un urias daca stai sa te gandesti, a patit-o si d-lui. A ajuns elitist in retragere, pensionat de hoardele (cvasi)anonime, cu care a avut indrazneala sa se razboiasca. Anonimii l-au nimicit (inclusiv colegii sai intelectualii, con-frati de blogereala pe platforma adevarul), fiind d-lui si mai sensibil din fire. Nici macar n-a fost blogger-blogger, ci editorialist cu saptamana. Compunea si dansul cate o compunere pe saptamana pe o tema compatibila cu esantionul cititorului statistic-mediu de la gazeta intitulata Adevarul. Se vadeste acum din scrisoarea de adio a d-lui Plesu ca aceasta compunere saptamanala era cea care-i bloca d-lui Plesu niste proiecte personale mai de anvergura (ei, as, sa le vedem). In sfarsit, trebuia sa compuna si dansul o asemenea scrisoare de adio. Altii (conul Dorin de exeplu) au compuns volintir nu una, ci sapte-opt asemenea scrisori. Ceea ce ne intristeaza pe noi unul, cu asupra de masura este ca excelenta sa dl. Andrei Plesu (un mare compozitor, dupa opinia noastra), n-a inteles si n-a acceptat, nici macar pana la urma, in ce consta libertatea de exprimare, pledand pentru „moderare” (cenzura), si decretand ca „detractorii” sai anonimi n-au alt scop decat din doua una: ori sa se foloseasca de dansul pentru a-si edifica o notorietate oarecare, ori sa-si descarce energiile negative in discursuri repetitive prilejuite de faptul ca-l detesta (sincer) pe d-lui, dl.Plesu. In viziunea d-lui Plesu entitatile anonime se reduc in esenta la aceste doau porniri specifice, nedorind si nefiind nimic altceva. Ceeea ce ar putea fi „un adevar”, convenabil demisionarului intervievat de Deutsche Welle.

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea | Etichetat: , , | 3 Comments »

LCFCD (75) – Con-tainer

Posted by Arca lui Goe pe Septembrie 15, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Poetium Tudoranicus – post-contempranul iluziilor

 

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Unii dintre „noi”,
Coane Dorine,
aleşi,
atent,
la întâmplare,
pe sprânceană,
au reuşit,
individual,
sub atenta observare
a unui meta-moderator,
cvasi-îngaduitor şi infinit apatic,
să-i întreacă
pe alţii,
(dintre „noi”),
depăşindu-i val-vârtej,
pe nesimţite,
pe aceştia,
ajungând
(când?)
dincolo de post-modernism,
dincolo de post-contemporanism,
de bine, de rau,
la startul competiţiei
„să străbatem veşnicia pe jos”.

Aşa se face că ai început,
coane Dorine,
să scrii poezii bune,
acuma, la post-bătrâneţe…
ca tânăr aspirant
(adică rece-nt)
la câştigarea
respectivei competiţii…

 

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

 

Foarte bune poezii
(nu zic nu) dar,
ce ştiu eu?
Ce ştie Onteluş?
(cu cap de pluş)…
Si, pe cât de bune-s poezile,
pe atât de puţini cititori
care să se potrivească cu ele
există pe lumea asta.
Singurul prezent aici
eşti chiar d-ta
Coane Dorine,
ceea ce este extrem de puţin,
pentru obţinerea unui wild card
la străbaterea veşniciei pe jos.

Ceilalţi spectaori unde sunt?
Aceia care să te înţeleagă (poeticeşte)
măcar în măsura în care te înţelegi singur,
capabili să te redea pe tine
ţie însuţi, în notime.

Dar, dacă scrii o carte,
nu e rau.
(Uneori cărţile ştiu singure
să-şi caute,
prin tot Universul,
cititorii (potriviţi)
mai bine decât autorii…
de poezie.
Decât cei post-contemporanişti în tot cazul).
dar să nu fie nici cu şi nici despre
Borges, Aureliano, Buendia, Marquez, Macondo, şi în genere
să nu aibă aer sud-american…,
ci să fie nordică,
coane Dorine,
precum Aurora Borealis,
Aşa să-ţi ajute Dumnezeu.
(Un spectator nenaturalizat).

(La nord de Yukonul Dorin – Editia priceps, Y-not)

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Oda de mai sus (compusa in milimetru medieval) fu închinatå poetului Dorin Tudoran, cu prilejul publicarii in vid (pe Certocratia) a unor superbe poeme ale domniei sale. Pentru a insera si însira nevinovata proza de mai sus  printre comentariile de la fata locului (unde con-sistenta „momentului continuu” o då proprietarul de facto al acelui spatiu, recte  enigmaticul DG Ontelus) a trebuit sa apelez la un pseudo-pseudo-pseudo-nim(bus), caci altminteri sunt banat (fara motiv) in toate posturile, imposturile si instantierile anterioare (Dl. Goe y compris)… Adrisantul (fiind si moderator, sau mai degraba moderator decat altceva, pe blogul (con-cesionat) numitului DG Ontelus), recte conul Dorin, a citit oda, o data, exclamand scurt: „Tare de tot!” Apoi fara nicio (alta) vorba m-a banat inca o data, asa ca sa fie (…) fortandu-ma sa devin iarasi si iarasi un „alt_cineva”. Acelasi.  Presupun ca moderatorul a avut intreaga indreptarire sa procedeze astfel intrucat Oda (compusa de noi in milimetru medieval, intr-un scurt moment de inspiratie prozaica) a constituit o discontinuitate dizarmonica (minora, dar orsicat) pe unda puratatoare a glorioasei epopei de sorginte DG_Ontelusiana, pe care altminteri firavele tentative dezideriene ori gogiene ale altor scamatori din zona nu reusesc defel s-o perturbe. Despre d-na Juliana Geran Pilon, o inlocuitoare de succes a mai cunoscutului Antonesei Panza, nu mai zic nimica (caci este superba ca de obicei).

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea | Etichetat: , | 4 Comments »

LCFCD (74) – Flamuri

Posted by Arca lui Goe pe Septembrie 6, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Are s-au n-are? Acesata-i o intre/bare/…
(…omenirea nevoie de reformare si/sau sau revolutionare ???)

 

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Atunci cand isi aminteste de sine (discipolul noician) si uita sa-i (mai) barfeasca pe manelistii din toate tarile (Costa Rica y compris) ori sa se indeletniceasca cu activitati similare, irepresibil induse siesi prin gestul adictiv al contemplarii lumii inconjuratoare (exclusiv pe dimensiunea sociala a acesteia, caci d-lui este o fiinta eminamente sociala, dedicatea trup si suflet umanioarelor si umanitatii), excelenta sa, dl. Andrei Plesu cel vestit, si cu pietul acoperit, se intoarce la meseria sa de baza: „bârfirea” unora mai de seama sa ori chiar mai presus (in masura in care constitutiunea permite ca unii sa fie mai presus decat altii), din elita (filozofi, savanti, ganditori, carturari, oameni de stiinta), precum bunaoara unul ca Werner Heisenberg si/sau  Jacques Monod.

 

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

Ramane sa vedem ce s-ar putea intelege din propunerile cu care, excelenta sa dl. Andrei Plesu, ne ademeneste spre con-sens (ori spre viceversa), asa dupa cum rezulta indirect prin „bârfirea interpretativa” a celor doi gânditori, ca sa zic asa (exprimandu-ma eufe-mistic), desi d-lui i-a introdus inadins, abrupt si fara mila, aproape peiorativ, in categoria oamenilor de stiinta, demonstrand astfel fara tagada ca stiinta este contradictorie per se (ceea ce si trebuia demonstrat)…

Pastram regretul ca nu vom putea sa-l atragem (si) pe „ateul” Cristian Tudor Popescu intr-o asa dezbatere, care mai apoi ar putea (de)genera, spre deliciul publicului (intr-)o disputa de idei, cu „misticul” Andrei Plesu. Oricum o asemenea posibila polemica nu-i deloc in afara ariei de acoperire a imaginatiei pentru cei care-i cunosc cat de cat pe ce doi „jurnalisti” (pe)trecuti pe la Adevarul.

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 19 Comments »

LCFCD (73) – Triptic

Posted by Arca lui Goe pe Septembrie 4, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

(de imaginat) felul in care s-au miscat atomii prin lume, între aceste trei cadre

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea | 3 Comments »

LCFCD (72) – Friends

Posted by Arca lui Goe pe Septembrie 1, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

ai nostri ai tuturor (un alt fel de seniori ai razboiului, dupa razboi)

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Oare ar accepta excelenta sa, domnul Kim Jong-un(김정은), difuzarea acestui documentar istoric la televiziunea nationala a tzarii sale? Si daca (prin absurd) da, oare ce reactii ar stârnii, in randul clasei muncitoare si a celorlalte nationalitati conlocuitoare nordiste, din incercata Coree?  Ar fi desigur un experiment social fabulos. Pacat ca nu se va intampla.

Oare cum o arata azi programul televiziunii in Coreea de Nord? Cred ca daca o televiziune de pe la noi ar re-difuza, cu subtitrare, asa, de amorul artei, timp de o zi, programul televiziunii din tara care l-a inspirit enorm si pe kimirsen-ul nostru de odinioara, succesul si audienta ar fi garantate. Unii ar casca gura, altii s-ar amuza copios, multi ar låcrima nostalgic, iar ceilalti… in fine, ar fi victimele ale unor emotii inefabile. Un alt experiment care (din pacate) nu se va intampla.

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | Leave a Comment »

LCFCD (71) – Pa Parada

Posted by Arca lui Goe pe August 26, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Seniorii razboiului (in sens Klein)

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Stim ce suntem (~), nu ce-am putea fi… (~WS)…

Corson n’aimait pas la guerre. Mais, pas plus que les autres hommes, il n’avait choisi son époque. Et soudain, il lui était donné d’en changer. Mais la guerre colle à la peau. N’allait-il pas contaminer une ère pacifique et lui apporter toute l’horreur des batailles ? Ou bien pouvait-il, avec l’aide de ceux d’Aergistal, refaire à neuf tout un segment de l’histoire ?

 

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 3 Comments »

LCFCD (70) – Out of picture

Posted by Arca lui Goe pe August 23, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

O pluta (Venea omoara pe Siret)

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Nu-i fotografie (cum sa fie?), dar aduce. Nitzel. Aduce (si) un pic de istorie, in aceasta zi fatalmente istorica in care putem defila impreuna cu sarbatoritii din toate timpurile si toate spatiile (din referentialul curent).  Alfred Hitchcock (118), Fidel Castro (91), Zoe Petre (77), IAAFAI (73) precum si mai tânarul Andrei Plesu (69) (un atent observator al muzicii latino de larga audienta), sunt cu totii sarbatoritii zilei. Vivat.

Tuturor o dedicatie muzicala, o promisiune pentru mai tarziu… Va rugam sa-i dati o sansa, un click, ingaduinta.  🙂

 Text: Loc pentru explicatii inventive:

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 5 Comments »

LCFCD (67) – Apoteozând trecuturi

Posted by Arca lui Goe pe August 13, 2017

**Lumea cum fu ?! Cam da!

(…si ce tineri eram…)

Lume, lume… Hello world!

Rareori suntem mai puternici decat gandurile care ne domina… 

Când conduci o mașină electrică, de exemplu o Tesla model S, senzația este complet diferită față de orice mașină cu motor cu ardere internă. Accelerația până la 100 km/h se face în 3 secunde, într-o liniște totală, minimalistă și lipsa oricărui zgomot, în afară de cel al vântului și al anvelopelor, alături de senzația de stabilitate te fac să crezi că trăiești o experiență desprinsă dintr-un film SF.

Și înțelegem de ce din graficul de mai jos (sursa statista.com)

Cum poți concura cu companii care livrează 10 milioane de mașini pe an, în timp ce tu livrezi 70 de mii? Aici se opresc de obicei analiștii sectorului auto când consideră că Tesla este o închipuire, deocamdată.

Să ne uităm însă și la capitalizarea bursieră:

Tesla depășește GM ca valoare de piață. Este un detaliu esențial care schimbă datele problemei. O companie care merge pe pierderi și care livrează atât de puține produse pare supraevaluată. Asta e corect dacă insistăm să ne uităm la cifrele contabile.

Iar asta vine în primul rând de la faptul că sub caroserie o mașină electrică este la fel de simplu și minimalist construită ca și accelerația pe care o dezvoltă. Spre deosebire de o mașină clasică pe benzină, care are până la 30,000 de părți, o Tesla are 7,000 de părți. Iar cele mai importante sunt doar două: bateria și motorul pe curent alternativ.

Motorul este o variantă a invenției lui Nikola Tesla, bazat pe curent alternativ și pe un minimalism care definește modelele Tesla. Lucrul mecanic este transmis direct roților, fără să mai fie nevoie de transmisia laborioasă a motoarelor cu ardere internă, care trebuie să transforme mișcarea verticală a pistoanelor. Aici este și o diferență importantă între petrol și curent electric: chiar dacă petrolul are o densitate de energie mai mare, energia produsă prin curent electric este mai eficientă, rata de pierdere este mai mică (eficiență de 80% față de 20-30% în cazul motoarelor cu ardere internă). De aici vine și impresionanta accelerație a mașinii electrice, din acest minimalism eficient al puterii motorului electric.

(fragmente preluate de pe Republica.ro)

Loc pentru explicatii inventive:

 …niciodata mai puternici decat prejudecatile pe care le avem.

Da, lipsa coerenței în discurs l-a făcut pe Musk un icon al zilelor noastre. Dar împleticirea dată de trac sau ADD era completată de o viziune mai ascuțită decât laserul de la Măgurele. Paypal, SpaceX sau SolarCity au constituit propoziții care se vor a schimba lumea. Și care au schimbat-o și vor continua să o schimbe. În cazul Tesla, e complet neclar ce anume vrea Musk sa schimbe. Reprezintă oare mașina electrică viitorul? Și dacă da, de ce bateriile se bazează pe o tehnologie din 2007? De ce sunt mașinile atât de convenționale în gândire? În afară de clanțe inovative si Autopilot, nu poți spune ca te sui într-o navă spațială.
Pare ca Tesla dorește a revoluționa industria auto devenind la rândul ei o corporație greoaie și reticentă la inovație. Profitul a fost pus pe locul 1 – e nevoie de 500 de mii de mașini vândute pe an. Tehnologia a ramas mai mult sau mai puțin aceeași – tocmai pentru mai mult profit. Tesla a ales modelul de business al industriei auto – una aflată ea însăși într-un moment delicat și cu un viitor absolut neclar.

Si in comentariu de la fata locului:

Articolul este facut dinadins impotriva lui Musk: dati un click pe poza autorului sus si veti vedea ca scrie:

„Radu Pilat este fondator și Managing Partner Heist Industries, singura agenție de publicitate din România specializată pe Community Marketing. Radu activează în advertising din 2002 și e pasionat de orice tip de obiect care posedă un motor.”

Remarcati: omul nostru e pasionat de orice tip de obiect care posedă un motor. Lipseste insa continuarea -> .. care poseda un motor cu combustie interna!!! ca de electric nu poate fi vorba (se intelege clar printre randuri si din tonul autorului).

Domnule draga: omenirea ar trebui sa-i faca statuie deja omului asta.. atat de multe a facut deja pt. noi (si nu post-mortem cum se face in general). Un asemenea vizionar si antreprenor nu a mai vazut omenirea niciodata dupa parerea mea: pacat ca nu mai sunt inca cativa ca el.. nu ar fi nevoie de asa multi… si lumea ar arata cu totul alta si ne-am indrepta spre progres (nu regres, ca acum).

Consider articolul o insulta la adresa lui Musk si mi-as dori sa fie sters de pe site.. pt. reprezinta opinia unui om necitit care nu a aprofundat deloc subiectul si e total subiectiv.

***

Warren Buffet, de exemplu, nu va investi niciodată într-o companie ca Tesla, așa cum spunea de altfel în scrisoarea către acționari din 2007: „Cea mai proastă afacere este cea care crește rapid, are cerințe mari de capital pentru a produce creștere și apoi câștigă foarte puțini bani”. Nu e deci întâmplător că, tocmai datorită valorizării actuale care nu are nici o legătură cu cifrele financiare, acțiunea Tesla este și cea împotriva căreia s-au pariat cei mai mulți bani: în aprilie 2017, existau instrumente financiare în valoare de peste 10 miliarde de dolari și care aduc profit dacă acțiunea Tesla va scădea.

Deocamdată, pariul următor este livrarea celor 500,000 de Models 3 promise. Dacă Elon Musk va reuși, și o va face în termenii asumați, și va avea norocul ca următoarea criză economică să mai aștepte, atunci cei care au pariat 10 miliarde de dolari pe eșecul companiei vor trebui să-și numere pierderile.

Indiferent despre ce este vorba, daca ceva-ul starneste destule vorbe (in acord cu teoria catastrofelor si a saltului calitativ prin acumulari cantitative), masa vorbitorilor se va separa la un moment dat (cvasi-spontan) in doua tabere ireconciliabile, care se vor afla, fiecare, in posesia unor argumente rationale incontestabile care probeaza irefutabil ca „ceilalti” se inseala sau sunt impostori. In problema Tesla, tu cum stai? Ti-ai ales tabara din care faci parte? Dar despre obligativitatea vaccinarii copiilor ce parerea ai? Ca trebuie sa ai… 🙂

Posted in Sezonul al-VII-lea | 6 Comments »

LCFCD (66) – Evidențe obscure

Posted by Arca lui Goe pe August 10, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Rosiorii de vede Videle (un soi de voyeurism)

Vedere din Chisinau

 

Lume, lume… Hello world!

Cetateanul Traian Basescu a declarant (in contra gurii lumii) ca nu poate candida la președinția Moldovei, al carei cetatean este (aproape oficial), intrucat nu indeplineste anumite criterii constitutionale, printre care acela ca nu s-a nascut in Moldova (ci in Dobrogea, daca nu ma însel). In acest fel respectivul cetatean al respectivei republici nu poate aspira liber la postura de reincarnare a lui A.I.Cuza, vazandu-se nevoit sa-l vadă pe basarabenul Igor (şoşon) implinindu-si visul de a fi un nou Dimitrie Cantemir. Dar, conform hartii Moldovei Mari aflata in posesia basarabeanului get-beget Igor (şoşon), d-na Maria Basescu, nascuta in Moldova ar cam avea dreptul la candidatură, ceea ce-l califica automat pe (urmasul imparatului) Traian la postura de aspirant la pozitia de întâiul Domn al Moldovei, din mileniul trei.

Up-date ab-sconcs: Andrei Plesu Rămâne (n.b. repetent?) pe altă dată…  „După cum v-aţi dat deja seama, postarea de faţă este un cordial „La revedere!“

 

Loc pentru explicatii inventive:

Desi nu se vede cu ochiul liber, este evident ca Soarele are pete, iar democratiile sunt imperfecte. Poate insă ca ochiul liber nu e destul de liber incat sa observe imediat niste lucruri cat se poate de evidente, niste imperfectiuni suparatoare. Pâcla sa fie de vină? De unde si obscuritatea, obscurantismul… înapoierea.

E drept ca in raport cu vetusta monarhie, în republică, criteriile de acceptare a candidaturii la functia de lider suprem s-au mai relaxat, dandu-se astfel alegatorilor mai multa libertate de alegere, care se reflecta automat in calitatea liderilor nationali ce sunt astfel, pe cale de consecinta, din ce in ce mai reprezentativi pentru alegatorii lor (vezi Liviu Dragnea, Igor şoşon, etc, etc, etc)… Totusi, persista niste constrangeri extreme de dubioase si pernicioase, pe care in mod (oarecum) bizar, toata lumea le considera firesti, naturale, acceptabile, desi sunt (in mod evident/obscur)  taman invers, viceversa. In genere, candidatilor la președinția unei republici li se impun constitutional restrictii de vârsta, loc de nastere, loc de resedinta, cetatenie, etc… toate absolut absurde, daca stai sa te gândesti. Stai?

Stai sa vezi… o trecere in revista (va urma).

Posted in Dl.Goe si Pleşu, Sezonul al-VII-lea | Etichetat: , , , , | 12 Comments »

LCFCD (63) – O nunta-n cartier

Posted by Arca lui Goe pe August 2, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Gioconda se marita. Ghici cu cine!

 

Lume, lume…

Mi-ar placea sa stiu mai mult despre mireasa sfrijitului din poza alaturatå. Ce fel de fiinta era? Ce fel de persoana? Ce visuri si aspiratii avea? Ce nådejdi nutrea? Cat de adanca ii era fiinta? Si, asa in genere, cum se vedea lumea (universul?) prin ochii si mintea ei?

Probabil ca daca as fi in stare sa ghicesc cat de cat astfel de detalii, care sa compuna o imagine plauzibila a acestei mirese, as putea fi un candidat serios la premiul Nobel pentru literatura. Din pacate insa, intuitia imi este neputincioasa in aceasta privinta. Habar n-am ce fel de fiinta ar fi putut fi (fiind) mireasa sfrijitului din poza. O enigma.

Loc pentru explicatii inventive:

Posted in Sezonul al-VII-lea | 4 Comments »

LCFCD (61) – Râm Nietzsche Nesarate…

Posted by Arca lui Goe pe Iulie 22, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

-) Ooooglinda – oglinjoară (-​

  Lume, lume…

re – Comandam cu caldură (auto)vizionarea fiecăruia în:

Oglinda întunecată

(n.b. extrem de întunrecată: Oglinda neagră / Black Mirror) – Care este episodul tău preferat?

Loc pentru explicatii inventive:

A se meta-interpreta dupa citire: China are un plan colosal pentru a-si asigura dominatia in inteligenta artificiala

S-ar putea demonstra în mod aproape riguros că învatarea si utilizarea limbii chineze este in exercitiu (gimnastic) excelent  pentru creier si inteligenta naturală (un anumit gen de inteligentă, genul minor)… un adjuvant care poate intermedia minuni la intelect. In fapt (însă) persistenta în a utiliza consecvent o asemenea limbă si scrierea adiacentă denotă o prostie abisală. Chinezii chiar au nevoie de foarte multă inteligentă artificială pentru a întelege acest adevăr (simplu) si pentru a întreprinde ceva spre corijarea acestei aberatii  multimilenare. In subsidiar ar fi de zis ca (pseudo)stagnarea restului lumii în forma alternativa de a abera (liberalism, corectitudine politica – iata o asociere care denota un absurd abraziv, trecut cu vedere, mai ales de către orbi, etc) nu face decât să sugereze ca limba chineză si comunismul ar fi fiind instumentele potrivite pentru propasirea omenirii pe noi culmi de civilizatie si progres. (Vom ajunge cu totii să practicam gimnastica mintii prin utilizarea limbii chineze si a caligrafiei adiacente)…

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 6 Comments »

LCFCD (60) – Transport la localitate

Posted by Arca lui Goe pe Iulie 10, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Teleportari imaginare (in lumi disparate)

Lume, lume…

Împotrivirea la teoria evoluției, a lui Darwin, pare a crește in diferite medii culturale și în diferite țări. Zilele trecute, Turcia a eliminat studiul evoluționismului din școli, a doua tară, după Arabia Saudită, care procedează astfel. Și in Occident – în SUA, din ce în ce mai mult și în Europa –  creaționismul apare in diferite manuale scolare ca „teorie” alternativa la teoria evolutionista.  În România teoria evolutiei a fost practic scoasă din manualele școlare în 2006 – acum se predă puțin la sfarșitul clasei a VIII-a.

Profesorul Mircea Flonta explica in interviul de mai jos cateva dintre confuziile și neînțelegerile  frecvente ale problematicii evolutionismului și faptul ca creaționismul nu e o teorie științifică. Printre altele, ar trebui să știm cu toții că  Darwin nu spune nicăieri ca omul ar provini din maimuță.

Discutia de mai jos este prilejuita de aparitia in limba romana a cartii ”Autobiografia lui Charles Darwin. Urmată de fragmente din Călătoria unui naturalist în jurul lumii” – traducere de Ioana Miruna Voiculescu, Andrei Bontaş şi Ancuţa Bontaş. Studiu introductiv de Mircea Flonta:

Mircea Flonta: ”Nu cred că între religie și știința evoluției ar exista vreo incompatibilitate”.

Loc pentru explicatii inventive: Existenta lui Roger Federer in lume ar trebui sa fie un argument cat se poate de convingator in sprijinul afirmatiei lui Mircea Flonta: ”Nu cred că între religie și știința evoluției ar exista vreo incompatibilitate”. Nu?

Locul pentru explicatii inventive era rezervat aprioric altor consideratii, care se amana din motive de tenis.

Update tardiv: In erele demult apuse pe Arca lui Goe, din sezoanele incipiente de seceta (seceta de dinainte de Potop),  am pomenit unele amanunte despre textele apocrife cu care s-au luptat precursorii d-lui Goe, care precursori nu anticipau defel, la acea vreme, vreo pre/cursivitate istorica in raport cu o ipotetica arca. Obsesia lui Charles Darwin pentru stramosii d-lui Goe (Tony, Clona… ) precum si viceversa,  avea sa razbata (si sa ramana consemnata) pe Arca lui Goe:
aici (Epistole de la Darwin) si aici Scrisoarea I, Scrisoarea II, Scrisoarea III, dintr-o serie criptica abandonata prematur, din motive destul de obscure… Ideile care transpareau din acele epistole si opiniile noastre ulterioare, discrete, din perspectiva Arcei lui Goe, ramase in suspensie, capatau, la in moment dat, o confirmare indirecta venita pe filiera papalå: AICI – Doua abuzuri flagrante. Iata ca preocuparile noastre in materie si-au gasit (in mod independent ?!) si alti corifei interesati (oarecum si) de reabilitarea lui Charles Darwin. Cu putin noroc povestea lui Darwin poate capata atentia pe care o merita, si, cine stie?, rezolvarea potrivita.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 42 Comments »

LCFCD (58) – VIP-uri de odinioarå

Posted by Arca lui Goe pe Iulie 6, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Vestigii ale unor culturi a-puse
Oale si ulcele (cu smalţ, ţţţţţ)

  Lume, lume…

Update off (of-of-of) on topic. Ratarea sezonului al VII-lea pe Arca lui Goe devine, pe zi ce trece, din ce in ce mai profundă, mai plenară. Inca un pic si va fi finală… adică totală, cu atatea poze extrem de interesante si pline de potential, ramase necomentate. Deh, majoritatea provin din perioada filmului mut. Dar, ce voiam sa zic, in acest Update off (of-of-of) on topic, este alt-ceva. Circula på net un text (nu stiu de unde vine si cine la compus, dar se poate cerceta) in nota obisnuita a prostiilor alternative (cu iz conspirationist). Ceea ce ar fi realmente interesant vizavi de acest text ar fi felul in care se pozitioneaza fata de el feluriti citititor-receptori, si cam ce reactii spontane si/sau efecte remanente at putea produce in mintile acestora (care au, care n-au…). In fine, iata textul (care debuteaza extrem de furtunos):

Când vine vorba de genocidul în masă, ar fi bine să uităm de Hitler și de Stalin pentru că ei au fost doar amatori în comparaţie cu Richard Coudenhove Kalergi (1894 – 1972) – un om despre care majoritatea nici n-a auzit.

În 1922, Kalergi a fondat mișcarea PanEuropeană” de la Viena, care viza crearea Noii Ordini Mondiale, bazată pe naţiuni federale conduse de Statele Unite ale Americii. Integrarea europeană ar fi fost primul pas în crearea Guvernului mondial. Amploarea fascismului în Europa suspendă planul criminal pentru o perioadă de timp.
Politicienii acelor vremuri l-au susţinut pe Kalergi iar băncile, mass-media şi serviciile secrete americane au finanţat proiectul său. Şefii politicilor europene ştiu bine că el este autorul Uniunii Europene care dictează totul de la Bruxelless şi Maastricht. Tot Coudenhove-Kalergi a fost cel care a propus „Oda Bucuriei” din Simfonia a IX-a a lui Beethoven ca imn al Europei unite, cântat şi astăzi.
După al doilea război mondial, Winston Churchill și B’nai B’rith – agenția evreiască de sprijin internațional pentru interesele politice evreiești – l-au propulsat pe diabolicul Coudenhove Kalergi şi i-au sprijinit ideologia rasistă antieuropeană. Planul diabolic a fost salutat şi îmbrăţişat de însăşi Guvernul Statelor Unite ale Americii.
Spre meritul său, Churchill s-a distanţat ulterior de Kalergi. La începutul anilor 1950, Churchill a fost în campanie în Marea Britanie pentru a susţine albii, moment în care a decis abandonarea completă a odiosului plan.
Kalergi, necunoscut opiniei publice, istoricilor şi politicienilor europeni, este practic „tatăl” Maastrichtului şi al multiculturalismului. Noutatea planului său nu este acceptarea genocidului ca mijloc de atingere a puterii ci aceea de a impune crearea speciei metise (subumane in viziunea lui) care, datorită caracteristicilor psihologice majoritar negative, garantează toleranţa şi acceptarea „rasei nobile” în vârful ierarhiei.
Conform raportului „Population division” („Divizarea populaţiei”) difuzat în ianuarie 2000 de către Naţiunilor Unite la New York, se reiterează ideea amestecării raselor aşa cum o gândise Kalergi: „Emigrări la schimb: o soluţie pentru populaţiile în declin şi îmbătrânite. Europa ar avea nevoie de 159 de milioane de imigraţi până în 2025.
În cartea sa „Praktischer Idealismus” (Idealismul practic), Kalergi declară că viitorii locuitori ai „Statele Unite ale Europei” nu vor mai fi oamenii vechiului continent, ci o specie de sub-oameni, produsul mixării raselor europene, negroide şi asiatice. El afirmă, fără jumătăţi de măsură, că este absolut necesară amestecarea popoarelor europene cu rasele asiatice şi de culoare pentru a crea o turmă multietnică fără calitate, fără valori, uşor de dominat şi de manipulat de elita conducătoare.

 Omul viitorului va fi de rasă mixtă. Rasele și clasele de astăzi vor dispărea treptat ca urmare a eliminării spațiului şi timpului. Rasa eurasiatică-negroidă va fi rasa viitorului, similară la aspect cu vechii egipteni şi va înlocui diversitatea popoarelor și indivizilor. (…) Ne-am propus să transformăm europenii într-o rasă metisă.
Pentru început, spune Kalergi, se va elimina democraţia statelor membre ale Europei Unite: guvernanţii aleşi de popor nu vor mai avea nicio putere de decizie pe plan naţional, apoi poporul însuşi se va amesteca cu celelalte rase astfel încât rasa albă va fi înlocuită treptat cu rasa metisă – cel mai uşor de dominat de elita conducătoare – rasa pură a albilor.
 
„Ne confruntăm cu cea mai periculoasă revoluţie din istoria omenirii: revoluţia statului împotriva omului. Ne confruntăm cu cea mai gravă idolatrie din toate timpurile: zeificarea statului” („Totaler Mensch – totaler Staat” adică „Omul Total – Statul total” – Richard Coudenhove Kalergi )
Kalergi proclamă abolirea dreptului popoarelor la autodeterminare, urmărind ţinte concrete:  eliminarea națiunilor de sine stătătoare prin stimularea mișcărilor etnice separatiste și încurajarea imigrărilor în masă pentru că numai aşa Europa poate fi  controlată de o elită! Europenii trebuie transformaţi într-o rasă mixtă omogenă, formată din albi, negri şi asiatici.
O altă etapă a planului său este cea privitoare la eliminarea principiului egalităţii tuturor în faţa legii şi evitarea oricărei critici la adresa minorităţilor. Legile trebuie să protejeze aceste principiii extraordinare pentru că prin ele se vor reprima masele.
Kalergi caracterizează metişii astfel: subumani, subspecii, cruzi, infideli, uşor de dominat şi de manipulat. Conform opiniei sale, metişii pot fi creaţi conştient deoarece sunt indispensabili consolidării puterii elitei superioare.
Chiar dacă în manual Kalergi nu menționează că ideile sale sunt principiile directoare ale Uniunii Europene, observăm că au fost preluate cu uşurinţă de aceasta.
Credința că oamenii albi din Europa ar trebui amestecaţi cu africani și asiatici,  că identitatea naţională trebuie anihilată, că toleranţa şi nediscriminarea între indivizi diferiţi şi rase diverse trebuie înţelese şi practicate constant, sunt teme ce stau astăzi la baza tuturor politicilor comunitare. Nu ne aflăm în faţa unor principii pur umanitare aşa cum am crede la prima vedere ci suntem victimele planului Kalergi prin care se realizează cel mai mare genocid din istoria omenirii.
Paradoxal, pentru serviciile prestate, exista chiar și un premiu: Premiul European Coudenhove Kalergiacordat o dată la doi ani unui european care a excelat în promovarea planului criminal. Printre premianţi se află Angela Merkel și Herman Van Rompuy. 
Incitarea la genocid stă la baza apelurilor constante ale Națiunilor Unite care ne recomandă insistent să acceptăm milioane de imigranți pentru a ne ajuta cu natalitatea care, vezi doamne, e foarte scăzută în Uniunea Europeană. Dacă imigranţii sunt vitali pentru întinerirea ţărilor bogate ale Europei, cum se face că românii, bulgarii, polonezii, sârbii şi alte rase albe europene NU SUNT PRIMIŢI CU BRAŢELE DESCHISE? De ce se deschid porţile doar arabilor, negrilor şi asiaticilor? Angela Merkel a declarat de curând că Germania, până în anul 2050 va primi milioane de imigranţi ARABI!!! Marie Le Penn, europarlamentar francez, afirma de curând că Germania manifestă o deschidere largă pentru imigranţi deoarece are nevoie de sclavi, dat fiind faptul că 20% dintre ei sunt analfabeţi, puţini sunt specializaţi şi prin urmare vor fi foarte greu de integrat într-o societate cu alte principii, alte valori, altă educaţie şi altă religie.
Singurul scop al amestecării raselor este acela de a anihila complet identitatea popoarelor, transformându-le într-o masă de indivizi fără nicio coeziune etnică, istorică şi culturală.
Pe scurt, politicile planului Kalergi au fost și încă mai sunt baza politicilor guvernamentale oficiale care vizează genocidul popoarelor Europei prin tolerarea şi acceptarea imigrației în masă. Dacă ne uităm în jurul nostru, planul Kalergi pare a fi pe deplin înfăptuit.
Tabelul de mai jos prezintă procentul populației musulmane din douăzeci de orașe europene iar cifrele sunt înfricoșătoare:
top20 muslimCăsătoriile interrasiale produc anual mii de tineri de rasă mixtă: „Copiii de Kalergi”. Europenii, prin articolele promovate în mass-media, sunt învăţaţi să renunţe la originile și identitatea națională .
Slujitorii globalizării încearcă să ne convingă că negarea identitară este un act progresiv și umanitar, că „rasismul” este greșit pentru că vor să ne transforme în simpli consumatori orbi. Fiecare trebuie să vadă acest adevăr, că integrarea europeană a ajuns la genocid. Dacă nu reacţionăm, alternativa este sinuciderea națională.
Kalergi nu s-a putut împăca cu propria-i etnie; el a fost produsul unei familii mixte ( tatăl – Heinrich von Coudenhove Kalergi, diplomat austro-ungar și Mitsuko Aoyama, o japoneză din Tokyo). Singura modalitate de împăcare cu propria sa etnie a fost aceea de a construi planul diabolic al „rasei mixte”, promovându-l ca normalitate şi nu ca excepție. Acest lucru se putea realiza numai prin distrugerea raselor pure din toată lumea şi înlocuirea forţată cu metişii rezultaţi din căsătoriile mixte. Până şi Hitler l-a numit pe Kalergi „bastardul tuturor”.
G.Brock Chisholm, fostul director al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), demonstrează că a învăţat bine lecţia lui Kalergi când afirmă: „Ceea ce oriunde în lume ar trebui să se aplice este nelimitarea naşterilor şi căsătoriilor mixte şi asta cu scopul de a crea o singură rasă într-o lume unică care depinde de o autoritate centrală”.
În loc de concluzie
Dacă privim astăzi în jurul nostru, planul lui Kalergi pare materializat – vezi valurile uriaşe de migratori asiatici, arabi şi negri care năvălesc zilnic în Europa. Urmează căsătoriile mixte şi naşterea milioanelor de indivizi metisi „copiii lui Kalergi”ce vor substitui europenii puri.
Să nu uităm care este originea problemei. Nu există nici un loc în Europa modernă pentru statele etnice pure. Asta-i o idee a secolului al 19-lea iar noi încercăm să tranzităm în secolul 21 și o vom face cu state multietnice. (Wesley Clark, SUA general, ex-NATO Comandantul Suprem, vorbind despre bombardamentele NATO din Serbia, 1999)
Migrația arabă a fost cel mai bun lucru care s-a întâmplat în Europa în ultimii 50 de ani. Arabii din Europa sunt un fapt de viață. E timpulîncepem să acceptăm că nu există nici o modalitate de a bloca migrarea chinezilor, pakistanezilor sau arabilor în Europa. E adevărat, Europa nu va fi ceea ce a fost odată, dar asta e un lucru bun. Cu cât mai mulți migranți din Africa și Asia vor ajunge în Europa, cu atât mai bine va fi. Mai devreme sau mai târziu, copiii și nepoții lor se vor căsători cu veteranii europeni, vor da naştere la metisi și vor schimba demografia țărilor. Europa va complet diferită de cea pe care o cunoaştem astăzi.” (Yigal BenNun, scriitor israelian)
Europa riscă să se transforme într-un continent al negrilor din cauza imigrației ilegale; s-ar putea transforma în Africa. Avem nevoie de sprijin din partea Uniunii Europene pentru a opri această armată de africani care încearcă să pătrundă în Europa prin Libia. În momentul de față există un nivel periculos de imigrație din Africa spre Europa și nu știm ce se va întâmpla. Care va fi reacția europenilor albi creștini la această masă înfometată a africanilor needucați? Nu știm dacă Europa va rămâne un continent avansat economic și de coeziune sau va fi distrus de această invazie barbară. Trebuie să ne imaginăm că acest lucru s-ar putea întâmpla, dar înainte de asta, trebuie să lucrăm împreună. ” (Colonelul Muammar Gaddafi, conducător militar din Libia.)”

 

Loc pentru explicatii inventive:

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 1 Comment »

LCFCD (57) – Sforårii

Posted by Arca lui Goe pe Iulie 4, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Incurcate sunt cåile Domnului
în comunicarea umanå

Lume, lume…

 

Loc pentru explicatii inventive:

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea | Leave a Comment »

LCFCD (55) – O scrisoricå de amor

Posted by Arca lui Goe pe Iunie 29, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Stilul e pistolar

dar Le style est l’homme meme – dupa cum bine zicea nemuritorul… Gambetta (un Buffon)
… asadar omul e pistolar.

Lume, lume…

 

Loc pentru explicatii inventive:

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 4 Comments »

LCFCD (53) Simona lupta!

Posted by Arca lui Goe pe Iunie 23, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Vesti triste: Simona este grav bolnava

  pre-Text:

SimonaDaca eu am cancer in stadiul trei si inca lupt, lasati smiorcaiala!

„Sunt un om pozitiv (folosesc un termen la moda). De aceea, cand medicul mi-a spus, politicos si metalic,  „Ai cancer de san in stadiul trei”, am ranjit ca o idioata. Nu stiu sa ma psihanalizez. Poate ca nu am crezut-o pe doamna doctor Nedelcu, desi e geniala. Sau poate ca nu eram de acord cu Dumnezeu si n-aveam curaj sa-i spun.

Am revenit aici, ca sa va invat sa traiti, dragii mei. Nu luati asta ca pe o abordare aroganta, nu stiu legile fericirii, le-am facut praf de cate ori am avut ocazia. Dar acum nu mai e vorba de subiecte frivole, precum barbatul cat p-aci insurat care cat p-aci ma iubea si cat p-aci a ramas cu mine. Acum e vorba despre lucruri care tin de viata si de (ma scuzati) moarte.

Daca era sa ma gandesc strict la confortul meu, as fi zis clar: ma, domnule (sau doamna) medic minunat, eu nu vreau chimioterapie, tata, nu vreau tortura de-astea stiintifica, nu vreau stres, nu vreau nimic, vreau doar sa ma odihnesc. Doar ca iubesc niste oameni din preajma mea si nu pot sa-i las sa-mi aprinda lumanari (decat la rubrica „Vii”, sa fie clar).

Si, uite, numai de-a naibii (si Dumnezeu ma iarta ca vorbesc urat), am sa traiesc, am sa inot prin iad, am sa ies la suprafata, am sa ma trezesc din orice coma, am sa indur orice. Am sa arat ca Dumnezeu e mai puternic decat o satana deplorabila, care, fiindca se simte o leguma, ataca murdar. Tipic.

Va tin la curent, bine v-am regasit, voi deschide un jurnal al fericirii, al supravietuirii, al sperantei!”

UPDATE23 martie 2017, ora 00.50. Simona Catrina-Roman a murit. Anunțul a fost făcut de soțul său, Doru Roman, pe pagina de Facebook. ”Nu știu cum să vă spun asta. Nici nu v-aș fi spus dacă îngerul pe care l-am avut lângă mine nu ar fi fost Simona cea atât de iubită de toată lumea care a zâmbit măcar o dată la articolele ei poznașe. Dacă ar fi putut să anunțe chiar ea, ar fi făcut-o, cu siguranță, în stilu-i propriu, prin care să ne smulgă un ultim zâmbet în loc să o plângem.

 

 

Text:

Cineva (cine?) a zis că (esențialmente) „închisoarea presupune o carență de spațiu, compensată printr-un exces de timp„. Interesantă definiție în concizia ei… Valabilă pentru toate tipurile de închisori (si, salvă Domnului, există o mare de varietate de închisori). Problema este că întorcând pe dos aceasta definiție (a tuturor închisorilor), nu se obține (după cum am spera) libetatea, ci alt/ceva, la fel de constrangator si terifiant. Cărei esențe i s-ar potrivi oare definiția: „O abundență de spațiu dublată de o penurie de timp” ?  La limită, un spațiu infinit si o lipsă totală de timp. Pentru om (lipsa timpului) înseamnă moarte. Pentru foton înseamnă libertatea deplină. Desi poate că nu înseamnă nimic, fiindu-i lui, fotonului, starea normlă, comună. Trebuie să fii închis ca să-ți doresti libertatea. Trebuie să trăiesti ca să te temi de moarte. Nu? A avea si a nu avea…

Aparent, enunțurile (firoscoase) de mai sus sunt condamnate (aprioric?), prabusirea lor in ridicol fiind iminenta, aproape inexorabilă. Pentru a fi salvate ar mai trebui zis ceva. Anume. Dar ce? Ce? Nimeni nu stie ce. Orice altceva catalizandu-le prabusindu-le… Poate că omul e (si el) un foton.  Merge?

UPDATE – TOO: Deh, asta e realitatea, un cumul confuz de conglomerate, in care exista (mai) multe (poate chiar o infinitate) de adevaruri alternative si foarte contradictorii doua câte doua, oricare doua „alese la intamplare”, dintre cele neidentice. Bunoaoara cele doua de AICI. In accord cu sensul entropic al curgerii „timpului” (intre timp) se intampla lucruri care distorsioneaza „realitatea” anterioara spre stari mult mai confuze dar care apar mult mai clare. Unele dintre adevarurile partiale (adica relative) se estompeaza si dispar, altele se consolideaza… si se impun, de nu mai stii care e realitatea. Asta e realitatea!

Iata ce s-a mai întamplat la un an dupa consemnarea, pe Arcå, a antagoniei cu pricina (dintre „Simona si un „psiholog” lipsit de umor, in apararea unor „niste artisti”, de partea carora se plasa, vitejeste, de nimeni alta decat de Simona):

Profesorul şi actorul Miklós Bács: „L-am învăţat pe Faust noaptea“. (Simona C.)

„În „Faust“, regizorul Silviu Purcărete s-a întrecut pe sine în crearea unei metafore uriaşe, care prinde într-un carusel fantasmagoric ritualuri de sacrificare a porcilor. Un rinocer grotesc, uriaş, este purtat dintr-o parte în alta a halei. În actul al II-lea, spectatorii sunt invitaţi de vrăjitoare chiar în mijlocul Infernului. Peste 80 de actori sunt metamorfozaţi de Lia Manţoc în licurici, troli, lemuri, elfi, gnomi, nimfe, furii şi gratii, o formaţie cântă live rock, pe muzica lui Vasile Şirli, un cor psalmodiază în latină, germană şi română.”

Aplauze si ovatii pentru Silviu Purcarete.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | Etichetat: , | 1 Comment »

LCFCD (51) – Ghici cenuså ce-i!

Posted by Arca lui Goe pe Iunie 17, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

  pre-Text: Dupa aceea unii si-au pus cenuså-n cap. Unii continuå si azi så-si punå cenuså-n cap.

 

 

Text: Un cetåtean desfigurat zace in sânge pe trotuar dupa ce a fost batut de un tâlhar care l-a jefuit. Un psiholog care trecea intamplator pe acolo il priveste si zice: Vai, groaznic. Cel care a fåcut asta are mare nevoie de ajutor.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea | 27 Comments »

LCFCD (49) – Lacustele, hrana viitorului

Posted by Arca lui Goe pe Iunie 13, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Grigore Lese si sindomul abålaru – Retragerea din smerenie…

  pre-Text.

Sa-ti fie rusine, Grigore Lese

Exista låcuste foarte mari, care cântå…

 Text. „Pauză publicitară” de 15 minute pe scena Ateneului: ce s-a întâmplat sâmbătă seara la concertul lui Grigore Leșe

-resc enorm si sunt foarte gustoase… cu mujdei de usturoi.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 1 Comment »

LCFCD (48) – Un cap voluminos

Posted by Arca lui Goe pe Iunie 10, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

​Si ce cap ciudat råsare. E al tåu? Al tåu e oare?

  pre-Text.

https://www.youtube.com/watch?v=MwgubN55808

 Text.

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 12 Comments »

LCFCD(47) – Anonimul necunoscut

Posted by Arca lui Goe pe Iunie 6, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Faimosul anonim (trista faima)

(a) Un nibelung sedea calare pe o dioda semi-conductoare.
Purta in spate o låutå si se gândea cum ar putea s-o… batå…(b) Care sa fie legatura intre Grindeanu si Pristanda?

(c) Dar intre Nae Girimea si Izolda?

De parca nu este suficienta presiunea (virtuala si despotica) a viitorului, mai trebuie sa ne confruntam si cu problemele generate de trecut, ba prin pierderi irevocabile de continut al acestuia, ba prin inabilitatea de a ne debarasa suficient de rapid si de eficient de balastul trecutului, transportat astfel inertial (din cauza diferentei de ritm) catre viitorul invocat mai sus.

Si cand anume oare se intampla toate astea? Taman ACUM!!! In chiar clipa ACEASTA, in MOMENTUL prezent. In this very moment. In eterna zi de azi. Intr-un PREZENT mereu precar, inselator, miscator, mincinos, inconsistent, volatil, fluid, incapabil de fericirea starii pe loc, ce ne târåste (cu viteza luminii…) aiurea prin lume, de colo, colo, fara nicio tinta, ci doar asa, de amorul artei. In aceste conditii vitrege poti fi oare altceva decat un banal spectator? Un foton! Poti fi realmente creator sau macar actor (prin imitarea mimetica a Lui Dumnezeu)? Ei as! Ce, esti copil? Ma rog, poti visa la asa ceva, plonjand curajos in abis, in directie perpendiculara pe directia curgerii momentului prezent, hranindu-te cu (astfel de) visuri si amagiri… de moment. Dar si asta va trece… Spectacolul (va) råmâne (poate). Show must go on? Aceasta e intrebarea? Aceasta-i intrebarea.

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 3 Comments »

LCFCD(46) – Arca lui Goe

Posted by Arca lui Goe pe Iunie 3, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Arca lui Goe

Lume, lume…

Interesul pentru cultura si culturism ramane mereu treaz. O trasatura a umanismului multi-dimensional, si si multi-cultural, caci este (nu-i asa?) si cultura o dimensiune a spiritului uman, la orice varsta.

Loc pentru explicatii inventive:

… ceea ce se va rata cu brio, in zbor… caci momental nu-mi vine nimica potrivit in minte… desi la un moment dat era cat pe aci sa ne vina o idee. 🙂

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 5 Comments »

LCFCD(36) – De-a-fir-a-sfera (II)

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 30, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

De-a-fir-a-sfera (pen-ultima zi de 1 Aprilie, odată ca niciodată)

Goe si sfera sa
sunt un pic cam bătrân… aș zice…
(fir-ar să fie)
puteam fi și eu acolo,
cu 10 ani mai tânăr…

sunt destul de bătrân
încât sa-mi fie rușine…
orice s-ar zice e o rușine
să fii bătrân,
nu?

am, pe zi ce trece,
din ce în ce mai multe motive
să-mi fie rușine…
de vârsta mea…
(și de semnificațiile ei)

o rușine crescătoare,
exponențial crescătoare…

de altfel, când murim,
de rușine murim,
nu de bătrânețe sau de boală.

am muri însă mult mai repede
dacă, odată cu vârsta, n-am deveni,
ca bonus, din ce în ce mai
nerușinați, mai nesimțiți,
mai imuni, la motivele pentru care
ar trebui să ne fie rușine…

totuși, nerușinarea noastră are o limită (are?)
la acea limită ne ajunge din urma rușinea…
rușinea… de a fi bătrâni și neputincioși
și atunci… murim, intrând în pământ de rușine.

Deocamdată însă să fim mândri că suntem tineri,
și liberi,
în tot cazul mai tineri decât alți nesimțiți bătrâni.
și mai liberi decât alți tineri naivi.

basmul nostru preferat rămâne
tinerețe fără bătrânețe
și viață fără de moarte…

asta da poveste… nu ca altele
frumoasa și bestia, de exemplu, e un moft…

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 8 Comments »

LCFCD(35) – Con-voaie de se-n-con-voiară

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 28, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Con-voaie de se-n-con-voiară.

Test.

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 5 Comments »

LCFCD(34) – Orătania si Oratoria

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 26, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Orătania si Oratoria.

Iaca, iaca, ce ti-e si cu mintea omului. Cât o ai, nu stii ce sa faci cu ea, când n-o mai ai, te prostesti. Dar numai in grup.

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 4 Comments »

LCFCD(33) – Razboiul rece

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 24, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Razboiul rece? Foarte rece…

Bå acuma ti-ai gasit sa ne faci poze?

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 7 Comments »

LCFCD(32) – Mi-a zis Lenin să vă zic

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 22, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Mi-a zis Lenin să vă zic

Cå Moldova nu e a voastrå, si nici a copiilor, copiilor vostri… ci a lui Igor Dodon si a urmasilor, urmasilor såi. Så-i sarå ochii.

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 21 Comments »

LCFCD(31) – Mă faci să râd

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 20, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Må faci så râd (à la guerre comme à la guerre ???)

Test. Sentimentul importantei de sine, cand alaturi, cand fata-n fata, cand spate-n spate cu sentimentul inutilitatii. Doua sentimente despre care s-ar putea crede ca-s in opzitie de faza, conectate prin complicate sisteme de vase „capilare”, „comunicante”, in asa fel incat atunci cand unul sporeste, celalat scade, si viceversa. Cel mai adesea insa lucrurile sunt mai… complicate, mai alambicate… cele doua putand co-exista (bine-merci) con-comitent la cote mai inalte sau mai joase, impunand efectele de rigoare. Sincer fiind, poti simti „in acelasi timp” ca ai o importanta colosalå, dar si ca esti complet inutil (intr-o lume funciarmente incapabila sa-ti sesizeze si aprecieze importanta he-he), sau viceversa, sa realizezi ca esti marunt si insignifiant (ca o piesa de puzzle) dar extrem de util, indispenzabil chiar, in peisaj, si ca lumea (un tot unitar) n-ar mai fi aceeasi fara tine. Ceea ce este foarte interesant (amuzant chiar) este ca ambele sentimente mai sus pomenite (cat si inveresele lor: sentimentul lipsei importantei de sine si sentimentul utilitatii) pot fi hranite cu foarte putin, cu lucruri de o consistenta extrem de fragila, cu iluzii sau chiar cu mai putin de atat, cu „inventii”, cu lucruri imaginare, ca-ntr-un joc derizoriu si rizibil. Hranite cu mai nimic (mai putin in cazul celor iluzoriu-rezistenti), combinatia si dozajul celor doua sentimente (4 daca luam in considerare si inversele lor), pot crea efecte spectaculoase si consistente. Pot modela comportamente, atitudini, si pot determina actiuni si rezultate, atat din partea celui care este „posedat” de acele sentimente, cat si din partea celor care au de-a face cu el/ea. Cu atat mai interesante pot deveni observarea si studiul dinamicii efectelor produse sub influenta acestor sentimente in cazul unor „binoame”, „cupluri”, in care cei doi membrii isi induc si-si moduleaza unul altuia intensitatea celor doua (patru) sentimente din care-si extrag justificarea existentiala, modelul de baza fiind, desigur, perechea Don Quijote – Sancho Panza, cu aplicare universala… Dar, despre cupluri (cu ilustrari) alta data. In poza alaturata un ins este pe cale de a fi executat. In padure. Iar el râde. Ca prostul. Si nu (chiar) de nebun. Reuseste cumva sa-si descopere, in contextul dat, sentimentul importantei de sine si sentimentul utilitatii. Desigur ca insul respectiv nu are, in genere, nicio importanta si nicio utilitate… Dar esentiala nu-i absenta asta evidenta, ci sentimentul care neaga evidenta. Cine nu-i in stare sa (mai) nege evidenta, gata, moare. Din fotografie se vede (treaba) ca nici negarea evidentei nu-i intotdeauna o garantie solida pentru spra-vietuire… dar orisicat… In tot cazul… zâmbiti va rog. Maine va fi mai rau. Sau nu va fi deloc. 🙂

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 1 Comment »

LCFCD(30) – răz-boi, răzb-oaie, răz-biri

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 18, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

răz-boi, răzb-oaie, răz-biri  (à la guerre comme à la guerre???)

Prietenilor un foc mic.

Buna ziua. Numele meu este dl.Goe si simt, asa din senin, ca astazi as vrea sa spun, spre vazduh, cateva vorbe de duh, despre primavara, despre muguri, îmbumbiri, pasari calatoare, triluri, despre verdele crud, despre floricele, fluturi si albine, ma rog chestii din astea, dar, oricat de talentat as fi, daca as fi, in imbinarea vorbelor, genial chiar, si tot n-as putea fi mai elocvent decat este primavara ea insasi prin zavoaie. Asadar, daca (si tu) ai chef de primvara mars afara, in natura, sa te imbeti acolo, la sursa, de prospetimea si limpezimea care domneste pe coclaurile rurale si chiar prin parcurile urbanizate de edili. Iar daca pana sa dai tu (vreun cititor intarziat), peste acest indemn, consemnat intre malurile clipei actuale, aceasta primavara se va fi incheiat deja, nu dispera. Intotdeauna va mai exista o alta primvara, cu muguri, îmbumbiri, pasari calatoare, triluri, verde crud, floricele, fluturi si albine, ma rog chestii din astea, gratie celor 23 de grade si ceva, pe care le face axa planetei cu planul elipticii…

Si atunci, daca subiectul „primavara pe tarla” pică, despre ce altceva ar merita sa zic, spre vazduh, cateva vorbe de duh, care sa ramana consemnate pe Arca lui Goe, alaturi de poza asta obscena, in care, unui amic, i se ofera un foc mic, de catre alt amic, „in pauza dintre o epilepsie totala si un fum de tzigara”? Desigur ca in acord cu traditia arcagoeologica antica si cu genomul structural haploid al ambarcatiunii vii de aci (gen omul virtual, individual, dotat cu libertate deplina de exprimare), putem ataca un subiect (adica un obiect) individual, un semen vorbitor, un bloger, un troll, un ins oarecare care se auto-expune (la public), manifestandu-si cu inconstienta tendintele spre exhibitionism, si pe care l-am putea comenta, adica l-am putea spori, sau, dupa caz, nimici (in acord cu ritualul primaverii, repetabil ca o povara)… Desigur ca de invins nu putem invinge niciodata pe nimeni, caci dupa cum bine (si frumos) s-a (mai) spus , „omul n-a fost facut ca sa fie invins”. Ci ca sa fie nimicit.

Pana ne-om satura si de nimiciri, care ne sunt atat de facile, atat de la indemana, si, prin urmare, atat de plictisitoare. Cred ca mult mai interesanta ar fi o a-bordare la un nivel superior, o incordare care sa transcendă insul si problemele lui minore… Ceva catre o alta dimensiune mai vasta si mai cuprinzatoare, pe care n-o putem nici nimici, nici influenta, ci cel mult am putea-o observa si intelege cat de cat: mentalul colectiv, mai ales acum cand d-lui a luat-o razna pe aratura, vadindu-si grozavia si iminenta alunecare… abrupta, in absurd, prin simtome precum Trump, Erdogan, Putin, Le Pen, Teresa May, Kim Jong-un, Dodon si (multe) alte „le chestii” de acest gen. Nu stam bine deloc cu acest monstru bolnav de morb, mentalul colectiv. Ca indivizi nu putem decat sa-l observam si, cu o oarecare perspicacitate, sa anticipam spre ce (se) merge si ce efecte va induce. Tendintele sunt catastrofice. Nu-i a buna. Zåu! Supra-popularea planetei (cu umanoizi cam de cacat) pare sa precipite fenomenul si reactiile adverse. Ni s-a cam urat cu binele si plictiseala. Doza necesara de senzational a ajuns la cote ametitoare. Nu ne mai alina angoasele si plictiseala morbida decat evenimete tari, drame, crime, omoruri, sange, teroare, extremism… In mare secret, mentalul colectiv le asteapta, le antticipeza, le doreste si le premediteaza… Nu stiu. Nu-mi dau seama… N-am cum… dar poate ca lumea-i totusi destul de larga, asa incat toata aceasta stare de mass-turbare a mentalului colectiv (turbare nu provocta, dar intretinuta de mass-media) sa fie in realitate destul de rarefiatå (in raport cu spatiul disponibil), iar atunci cand va exploda sa nu faca decat un mare fâs.

Dar daca nu… Istoria omenirii nu-i decat un lung sir de razboaie din ce in ce mai sofisticate sub aspect tehnologic dar, mai ales, din ce in ce mai ineficiente din punct de vedere economic. Razboaiele primitive erau infinit mai eficiente. Invingatorii ii nimiceau pe invinsi (ii exterminau fizic) sau ii faceau sclavi si le luau toate resursele. Si acesta era un castig net. Incet, incet, razboaiele nu mai reusesc sa aduca niciun castig net ci dimpotriva doar pierderi. Masive. Cheltuieli enorme cu dotarea si intretinerea armatelor, plus distrugeri si risipiri enorme ale resurselor in timpul conflictelor armate. Dupa razboaiele moderne, inevitabil, si invinsii si invingatorii sunt mult mai saraci decat erau inainte de razboi. Totusi oamenii continua sa faca razboaie, sa le pregateasca, sa le doreasca si sa spere ca vor castiga ceva din asta. Per total, care sa fie castigul adus de razboaie? Trebuie sa fie niste castiguri. Nu? Macar niste castiguri relative. Pai ia sa socotim. Mai intai ar fi reducerea populatiei. Dupa razboie raman mai putin oameni, deci teoretic, mai multe resurse pe cap de locuitor. Cam subtire socoteala, intrucat consumul de resurse si distrugerea de resurse, ocazionate de razboaie, au o pondere mult mai mare decat efectele reducerii de efective ale populatiei care necesita resurse. De obicei in razboaie mor prea putini oameni (!, pardon de impresie) si in plus acestia au obiceiul ca dupa razboi sa se inmulteasca mai repede si mai abitir decat se refac resursele distruse de razboi.

Si atunci? Care este totusi rostul razboaielor in economia planetara? Unul dintre rosturi ar fi acela ca-i educa pe oameni, convingandu-i sa-si reduca pretentiile si sa se multumeasca (si sa fie fericiti) cu mult mai putin. Supravietuitorii razboaielor sunt foarte docili, muncitori, disciplinati si induratori. Acesta este castigul de baza al razboaielor. Gata cu pretentiile. La munca, bå enoriasilor. Pe urma, incet incet, oamenii isi iau iarasi nasul la purtate, muncesc din ce in ce mai mai putin (ocupandu-se, inclusiv la serviciu, mai ales cu prostii si inutilitati), majoritatea devin „bugetari”, dar au pretentii din ce in ce mai mari. Li se urca la cap democratia. Li se uraste cu binele. Se plictisesc teribil. Voteaza idioti si canalii (asa la misto). Ajung sa-si doreasca solutii extreme pentru traiul greu pe care-l duc (relativ greu, relativ la imaginea ideala care li s-a promovat sau inscaunat in cap te-ai mira cum). Si atunci pac, la razboiu. Distrugeri, moarte, nenorociri, suferinte (atroce), eroisme (penibile), si intr-un final re-setarea la zero a pretentiilor si fasoanelor din capul enoriasilor. Umili si resemnati oamenii se apuca sa refaca planeta, sa reconstruiasca orasele, tarile, artele etc. Elan si inflorire… si tot asa.

N-ar fi totusi mai simplu altfel? De exemplu prin incurajarea la maxim a casatoriilor homosexuale. Cand iubesti sexul nu conteaza. Dragostea e mare. Asta ar reduce dramatic natalitatea si suprapopularea. Fara razboiae, fara foamete, fara sterilizari in masa (mai pe fata sau mai pe ascuns). S-ar puntea calcula simplu care este procentajul necesar de casatorii homosexuale astfel incat la scara planetara se se conserve populatia planetei (nu sa creascå, nu sa scadå). Bine acuma, calculele pot fi inselatoare, pentru ca unele dintre cuplurile homosexuale pot apela la trucuri parsive precum inseminarea artificiala ceea ce poate strica rezultatele finale… In fine poate ca nici asta nu-i solutia finala. Ne mai ramane Melancholia.

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 7 Comments »

LCFCD(29) – Condac si icos

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 16, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Condac si icos

O! Doamna cea harică fără cusur
Fecioara cu înariparea Marelui Vultur,
Semnul de-apocalipsă al neprihănitului pântec
Biserică născătoare a omului lăuntric!
Ajută-mă să mă zidesc în negrăita fire
din depănarea litaniei cu chemare subţire.
Şi dă-mi naşterea cea luminoasă, Duhovnica mea,
ca din măsura Învierii să strig şi eu: Aleluia!

***

Tu, Darnica Maică, Povăţuitoare de taină,
Doamna nădejdii, a înserării albastre,
Stăpână cu trei luceferi pe haină
şi Sfântă Arghiră a neputinţelor noastre!
Către Tine din nou, iată am silit!
Răpus sunt de lume, de gânduri zdrobit.
Că după sfatul cel sfânt şi binecuvântare
părtaş m-am făcut la izbăvirea mea.
Hotărâre am pus, îndreptată şi tare,
să nevoiesc, toată clipa, în a mă ruga.
Dar idolul de ţărână, cugetul meu
nu-mi lasă răgazul să mă cuceresc,
să fac din rugăciune cristelniţa lui Dumnezeu
întru zdrobirea inimii spre care râvnesc.
Ajută-mă, dar, Ajutătoarea mea
şi dă-mi darul de lacrimi, sarea pocăinţei
ca să-mi spăl cu ele duhul neputinţei
şi învrednicit iar să îţi pot cânta.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 2 Comments »

LCFCD(28) – răz-boi

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 13, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

răz-boi (à la guerre comme à la guerre???)

Când ai o puscå în mânå, parcå ai mai putine emotii… Dar numai dupå multe repetitii si uz-urå.

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 11 Comments »

LCFCD(27) – Poate doriti sa revedeti

Posted by Arca lui Goe pe Aprilie 11, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

Poate doriti sa revedeti

Repetitie generalå pentru judecata de apoi? Figuri, måsti, atitudini. Material de studiu.

Din motive de incorectitudine politica fotografia alaturatå, ilustrativå pentru some basic instint(s), contine numai barbati (aka personaje masculine)… Prin urmare, intrucat viata este complicata si are multe aspecte, propunem (celor interesati) o palida dar consistentå compensatie in raport cu complexitatea lumii: ELLE – o recomandare pentru barbati puternici. 🙂

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 2 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: