Suntem în luna mare (aprilie) si suntem cred în măsură să furnizăm probe indubitabile ale faptului că reîncarnarea nu e un simplu moft de sorginte mitologică orientală. Este puțin probabil ca asemănarea dintre cei doi indivizi geniali (fiecare genial in felul lui) să fie absolut întâmplătoarea. Așadar Novak si Nikola:
Textul care circulă pe net împreună cu pozna:
NICOLA TESLA si NOVAK DJOKOVIC? Când pui aceste două poze asa, una lângă alta, parcă te trec fiorii… Același chip în două vieți diferite. Amândoi din aceeași tară / regiune. Amândoi geniali, fiecare în domeniul lui. Amândoi verticali, unici, neînfricați. Amândoi știind ca exista Dumnezeu, Sursa, Sacrul, Creatorul si conectându-se la El… *** Gândul ca ar putea fi aceeași ființă in doua întrupări diferite iti trece prin minte, daca ai înțeles ca toți trecem pe aici de mai multe ori. *** Ei bine, nu am găsit nicăieri afirmația ca Djokovic ar fi reincarnarea lui Tesla. Ceea ce nu înseamnă ca este exclus sa fie.. *** Ce vreau sa subliniez este ca SIMPLA ASEMANARE FIZICA, fie ea chiar frapanta, NU ESTE O DOVADA A REINCARNARII. Cercetarea acestui misterios fenomen cere dovezi mult mai profunde, complexe si VERFICABILE, pentru a lua in serios un caz sau altul. Trăiți si bucurați-vă, Nemuritorilor!
Novak Djokovic mai atinge un record, devenind cel mai vârstnic tenismen în postura de lider mondial!
Anticipând si premeditând un pic episodul următor al „HUVACA – starea narațiunii”, as recomanda câteva lecturi preliminare ca leme… Deocamdată două: Subtila comedie (la Sticri viciosul) si Viciosul de Cerc (la Renata minunata).
(a) Campionul își strânge lucrurile și se retrage învins. Poate chiar înfrânt. Singur. Pașii îl poartă egal, încet, iremediabil, spre ieșirea din arenă, poate spre ieșirea din scenă… In aer domnește o stinghereală bizară, neverosimilă, copleșitoare, o tăcere întinsă la maximum între mâhnirea unora și bucuria altora. Tresărind, ca prin vis, campionul își oprește pașii si salută publicul ridicând mâna, poate pentru ultima oară pe această arenă. Nicio reacție. Niciun vaiet, niciun vuiet. Publicul încremenit în așteptare nu-l aclamă si nu-l huiduie. Il ignoră. E un silențium lugubru. Campionul își reia pașii, egal, încet, iremediabil, și iese, tăcut, din arenă. Poate chiar din scenă. Nimeni nu-i cere autografe, nimeni nu-l salută, nimeni nu-i râde-n față. Indiferență, răceală, atât. Nimeni nu-si îngăduie încă să-si exprime sentimentele. Cu unul ca el nu se stie niciodată!
(b) Fiecare lucru începe, nu-i așa?, prin a nu fi… si la fel se încheie. Nole și-a început glorioasa aventura australă, cândva demult, într-o vară departe, cu o înfrângere, cu o partidă pierdută într-un debut ratat, cu un eșec, nu cu un succes. Încheie acum aventura la fel, cu o înfrângere… într-o semi-finală, într-o cvasi-finală, într-o pseudo-finală. Ar fi putut oare Nole să încheie epopeea Melbourne cu o victorie? Nu! Pentru că a pierdut… Dar… câtă glorie se întinde între aceste două eșecuri! Si aventura continuă… Anul acesta multi spectatori vor plăti bilete scumpe si vor veni la meciuri de tenis special pentru Campion, pentru Novak Djokovic, unii pentru a nu rata ocazia de a-l mai vedea odată live, jucând, iar alții vor veni special pentru a-l vedea prăbușind-se. Va reuși oare Nole 25 în 2024? Când? Unde? Cum? Va reuși oare să câștige aurul olimpic? Sau nu? Si dacă ar fi de ales, ori una, ori alta, încă un Grand Slam ori medalia de aur la Olimpiada, care să fie? Tu? Ce zici?
Eh, bătrânețe, haine grele: Dulce floare-i tinerețea, Amară e bătrânețea, Tinerețea-i cu dor mult, Bătrânețea-i cu urât, Frunzuliță mărgărit, De-aș avea ce mi-am dorit, Aș fi cel mai fericit: Doar un an de tinerețe Pentru cinci de bătrânețe (Maria Ciobanu).
(c) Djokovic a demonstrat tot ce era de demonstrat, cu asupra de măsură. A demonstrat cam tot ce avea el anume de demonstrat si pe deasupra si altele, de dincolo de el, care s-au demonstrat parcă singure, antrenate de vârtej. Pe toate le-a demonstrat, lumii, publicului, suporterilor, admiratorilor, contestatarilor, indiferenților, altora, celorlalți, dar mai ales lui însuși. A fost o demonstrație teribilă, presărată cu inevitabile excese de expresivitate, generate anume în ciuda detractorilor. Dar de atât consistentă demonstrație lumea s-a îngrozit, s-a săturat, a obosit si a cedat. În cele din urmă lumea întreagă s-a plictisit de atâta Djokovic.
Până si Nole pare că s-a săturat si s-a plictisit de atâta Djokovic. Înfrângerea din semi-finala finală de din contra noului titan aduce foarte bine cu cronica unei morți anunțate. Semnele s-au grăbit să se arate, insidioase, încă înainte de a se fi încheiat anul Nole, intermediate de același Sinner avându-l ca aghiotant pe ce mai mare antrenor de tenis, Darren Cahill. Niciodată nu l-am văzut pe Djokovic mai lipsit de energie mentală, de motivație, de dorința de a învinge si de a câștiga pe cât a fost în aceasta ediție a turneului de la Melbourne. A reușit sa-i învingă pe primii cinci adversari în virtutea inerției, cu faima, cu aura, precum Cidul odinioară, sperând parcă să răzbată astfel până la final, până la al unsprezecelea trofeu în al doisprezecelea ceas. Ghinionul i-a scos în cale tandemul Sinner-Cahill, un duo lipsit de simțul umorului, si alte emoții nepotrivite, care în drumul lor, n-au ținut seama de aura eroului, profitând cu profesionism de slăbiciunea lui, si de singurătatea lui. Ghilgameș este doar o legenda, nu-i așa?
Australia este ce-i drept departe, foarte departe, din ce in ce mai departe. Nu oricine ajunge cu ușurința acolo… Dar totuși, chiar si așa, m-a mirat singurătatea tenismenului de cursă lungă. Este posibil ca acesta sa-i fi fost ultimul Melbourne cu sens, o ocazie specială pe o arena care i-a dus 10 trofee… si totuși in tribune nu s-a găsit nimeni. Nici soția, nici copiii, nici părinții, familia… altă dată prezenți (anul trecut de ex)… Vizibil de partea lui Nole în confruntarea cu Sinner & Cahill s-a aflat doar preparatorul fizic, singurul care se mai agita, dădea indicații, îndemna, încuraja, singurul care mai spera ceva, singurul care nu era la curent cu karma. Goran (al doilea cel mai mare antrenor de tenis), a asistat impasibil la meci, fără nicio reacție, fără nicio contribuție, ca orice spectator venit la meci din obligație, fără să fi plătit biletul, pe bază de invitație. Dar, ce să mai fi zis? Ce să mai fi făcut?
La sfârșitul anului trecut (anul Nole) Djokovic se arata mirat, printr-o zicere cu tâlc, de „nedreptatea” ce-i fusese făcută antrenorului său. Zicea Novak: „Goran, cred că trebuie să câștigăm 4 din 4 Slam-uri pentru a ne asigura că tu să fii considerat antrenorul anului. Închiderea anului ca numărul 1 câștigând trei Șlemuri și Finalele ATP și să fi făcut istoria acestui sport nu este suficient, dragul meu antrenor!”. O declarație care suna cât o promisiune făcută de Nole nu se stie exact cui. Lui Goran? Lui însuși? Nu mai contează.
Fostul antrenor al Simonei Halep a demonstrat deja, ca este cel mai bun antrenor de tenis al anului, în special după finala câștigată de către protejatul său Janick Sinner, pe care a știut să-l ajute să revină în fața lui Medvedev care-si adjudecase primele două seturi. Numai cine n-are idee de tens poate să-si închipuie că junele Sinner ar fi reușit să-l întoarcă pe „Da, Daniil” la „Nu, Daniil„, fără contribuția decisivă a lui Da, Darren Cahill.
Apropo de finala de la Melbourne de anul acesta, un oarecare Jason Gay de la „The Wall Street Journal” zice că: „I’m Not Worried About Men’s Tennis Post-Roger, Post-Rafa and (Eventually) post-Novak. Here’s Why.” As remarca acel „Eventually” plin de un optimism aparte (la două capete), chiar si dacă ținem seama de faptul că, în dulcea noastră limbă română nu s-ar traduce prin apoteoticul „eventual”, ci (doar) prin „în cele din urmă”. Anul de-abia a început totuși, iar în tenis multe competiții sunt.
După ce (că) s-a apucat (din prea mare plictiseală) să inventeze timpul (adică trecutul si viitorul), omul, că cine altcineva?, nu s-a potolit si a continuat. Exagerând enorm, a inventat apoi secundele (na acuma, dacă tot inventase numerele), zilele, lunile, anii. Nu i-a ajuns deloc, deloc prezentul si nu s-a mulțumit niciodată cu clipa. A inventat timpul (adică trecutul si viitorul), iar apoi l-a făcut bucăți, praștie, franjuri. Trec anii, trec lunile-n goană, si-n zbor săptămânile trec. Omul a inventat timpul (adică trecutul si viitorul), pierzându-si astfel inocența si uzul rațiunii. Când si-a dat seama, era deja prea târziu. Depășise de mult punctul fără (de) întoarcere si nu mai putea da înapoi, că nu mai era loc de întors (în spațiu), așa ca a continuat, izgonit, să-si îngroape greșelile în alte si alte ficțiuni si non-sensuri aberante, inventând, ca diversiune, aniversările si Revelionul, acordându-si excesiv pretexte de celebrare, de sărbătoare si de bilanț, aglomerându-si nebunește prezentul cu amănunte, ticsindu-si clipa cu detalii. Ce să zic!? Mare brânză! Mare scofală! Mare chichirez! Timp ne trebuia nouă?! După ce că nu există (așa ceva) acuma (colac peste pupăză), suntem forțați de împrejurări (deh, oameni suntem) să ne prefacem că există. Ne-am concubinat cu cosmosul, dând vina pe precesie si nutație, pentru a inventa anul. Anul solar, anul sideral si Revelionul plenar si plenipotențiar. La anul si la mulți ani!
Anul acesta, solar si sideral, a fost, iarăși, anul lui Nole. Anul Nole, dintr-o serie spectaculoasă. Anul curent, Anno Domini 2023 este pe cale să se încheie. Un an bun si cu noroc. Nole e pe primul loc. Ce spui?! Eee!? Tu? Cum stai? Esti gata? Să petreci? Să te bucuri? Să-ti amintești? Să bei? Să uiți? Esti pregătit (fizic si meta-fizic) să faci cumpăna pe un picior, în noapte dintre ani (he-he) si să compui cu zel si dedicație, rezoluții (de care o să uiți curând, încolo după Sfântul Vasile, dar oricum înainte de sfântul Ion)? Zi mă ceva? Dacă ești treaz (dacă nu ești cumva mahmur sau în comă alcoolică)… Sss! Vâsc ti-ai luat?
Nole a mers, din nou, foarte bine. Ceea ce desigur că vă doresc si d-voastră. Mi-ar fi plăcut ca acum, la sfârșit de „An Nole”, să fi făcut, aici, pe Arca lui Goe, o frumoasă retrospectivă a principalelor evenimente care l-au avut ca protagonist pe dl. om Novak Djokovic, paragon si paradox, dar, din păcate, nu prea mai e vreme pentru așa ceva. Zilele au intrat în sac, iar ceasul cu e întotdeauna în stare să (re)aducă ce-a adus anul. Pentru Nole anul de grație 2023 a însemnat o bogată epopee, plina de-ntâmplări si de trofee, prin care cred că au fost lămuriți până si ultimii recalcitranți cârcotași în legătură cu problema GOAT. A fost un an perfect, precum cubul lui Nichita, ciobit un pic la un colț de Wimbledon. In rest apoteoză si extaz, răzbunare la Melbourn, glorie la Roland Garros, victorie la Cincinati, încoronare la Flushing Meadows, triumf la Paris, adjudecare la Turneul Campionilor. Novak Djokovic încheie iarăși anul ca lider al tenismenilor din lume, depășind bariera a 400 de săptămâni în postura de No.1 (un record despre care nu se stie dacă va fi vreodată egalat). Un an plin de fapte, dar si de vorbe si atenție. Fenomenul Nole a depășit cu mult limitele Universului Tenis așa încât acest fenomen si-a căpătat o oarecare autonomie în raport nu doar cu persoana, dar si cu personajul Novak Djokovic. Popularitatea si notorietatea fenomenului Nole, al căruia protagonist este deja legendarul Novak Djokovic (un tenismen), au ajuns atât de impresionante încât practic se auto-întrețin. Novak Djokovic a ajuns atât de cunoscut pe planeta încât despre el se poate vorbi chiar fără a face neapărat referiri la tenis ori la performante sportive. A ajuns un generator de știri. Un (mic) ex:
Novak Djokovic protestează împotriva alegerii Antrenorului Anului ATP: Novak Djokovic nu a văzut cu ochi buni felul in care a fost acordat premiul pentru „antrenorul anului” decernat lui Simone Vagnozzi și Darren Cahill, care îi îndruma pașii tânărului italian Jannik Sinner. Numărul 1 mondial ATP a început o controversă destul de dură pe rețelele de socializare, exprimându-și dezamăgirea față de victoria antrenorilor tânărului italian. Potrivit campionului sârb, antrenorul său Goran Ivanisevic ar fi meritat recunoașterea mai mult decât oricine, pentru rezultatele importante obținute pe tot parcursul sezonului. De data aceasta, tânărul de 36 de ani nu a tăcut și și-a făcut publică opinia. Printr-o poveste pe rețelele de socializare, tenismenul din Belgrad i-a felicitat pe câștigători: „Felicitări Darren și Simone pentru sezonul grozav cu Jannik. Goran, cred că trebuie să câștigăm 4 din 4 Slam-uri pentru a ne asigura că tu să fii considerat antrenorul anului. Închiderea anului ca numărul 1 câștigând trei Șlemuri și Finalele ATP și să fi făcut istoria acestui sport nu este suficient, dragul meu antrenor!”
După ce a citit despre reacția lui Djokovic, tenismena romanca Prisacariu a scris pe X: „De aceea Nole este unic, pentru modul în care nu se teme să vorbească despre faptele evidente, pentru modul în care comunică cu noi, comunitatea sa de oameni care îl iubesc și îl susțin. De aceea este cel mai bun dintre cei mai buni. Pentru că spune și face lucruri pe care nimeni altcineva nici nu le-ar îndrăzni.„
Am sentimentul că poate n-am găsit tocmai cuvântul potrivit, care să redea în mod adecvat, pe înțeles (în acord armonic cu contextul si siajul) episodul Goran al acestui An Nole. Mă pot totuși consola cu faptul că anul a fost unul complicat, complex, greu de deslușit, în plus e vechi păcatul si nu sunt primul vinovat. This is happening to U2:
Rămâne așadar să ne lămurim, în comentarii, acum sau la anul, dacă si de ce, a fost, sau nu a fost Goran cel mai bun antrenor de tenis in anul 2023. Tu ce zici? In finalul acestei proze scurte as menționa că, de fapt, l-am adus pe Nole în discuție în primul rând ca pe un reper exemplar, ca pe un etalon, care să-mi ajute să formulez simplu si pe înțeles urări pentru anul nou, tuturor acelora care au reușit în 2023 să-i atragă în vreun fel atenția d-lui Goe (emoționându-l, siderându-l, amuzându-l, sau intrigându-l) si/sau celor cărora Arca le-a captat în vreun fel atenția, în anul ce stă pe ducă. Mi-e simplu să le urez tuturor ca Anul Nou să le fie un An Nole, în tot ceea ce fac si-si doresc ei pe la casele lor, în viețile lor sau sau/si pe la bloguri. Cu îngăduința ta as menționa, la întâmplare, câțiva dintre cei care se încadrează cu brio în categoria țintă:
Si pentru că din prea mare plictiseală, omul s-a apucat să inventeze timpul (adică trecutul si viitorul) si nu s-a potolit invented apoi si Revelionul, nu-mi rămâne decât să vă urez petrecere frumoasă, cu respectiva ocazie. Cu drag, al d-voastră, dl. Goe.
Update in ultima zi a anului. De obicei în aceasta perioadă se fac urări pentru la anul si se umblă (pe la case) cu colindul, cu steaua, cu plugușorul, cu vicleimul, cu sorcova, cu ursul dar si cu … capra. Timp pentru toate n-ar mai fi, că ne prinde Revelionul, așa că propunem un rezumat esențializat în care să combinam românește dorințele pentru anul viitor cu capra… vecinului:
In plus putem lua aminte la ce-ar fi în stare AI-ul să facă, dacă si-ar pune mintea 🙂
Anul acesta am tot trims semnale discrete (adesea subliminale) despre intenția de a aduce în atenția publicului un subiect foarte controversat si anume cel despre existenta extratereștrilor. Avem în sfârșit dovezi irefutabile ale existentei acestora: Djokovicii. Vom reveni cu amănunte.
Omuleții verzi:
Se promovează de ceva vreme în atenția opiniei publice o temă de dezbatere care este făcută să pară mereu încărcată cu un fabulos potențial de suspans, supralicitându-se amețitor falsa dilema despre cine ar fi fiind cel mai mare tenismen din univers al tuturor timpurilor, ca si cum ar exista vreo incertitudine în aceasta privința. Felul în care a fost alcătuită si întreținută aceasta temă, această vâlvă, la scara planetară, denotă probitate profesională si pasiune din partea principalilor ei promotori. Intriga a fost copleșitoare de-a lungul anilor în care planeta a produs generații de tenismeni talentați, iar restul universului a creat spontan generații de extratereștri care s-au lăsat cu nonșalantă atrași în joaca pământenilor de-a tenisul. Acesita si-au vârât coada creând pe calculator, în laboratoarele lor sofisticate, un model de tenismen matrix, pe care l-au upload-at pe Terra lăsându-l în libertate. Sistemul imunitar al planetei tenis a sesizat cumva, într-o manieră intuitivă, intruziunea exemplarului alien si a încercat în fel si chip să-i anihileze prezența. A fost in zadar. Extraterestrul si-a făcut de cap, desființând pe rând toate alternativele avansate de către pământeni pentru titlul de cel mai mare tenismen din univers, al tuturor timpurilor. Frumusețea tenisului n-a avut de suferit (dimpotrivă), ca de altfel nici pasiunea muritorilor pentru suspans… doar că până la urmă oricât de palpitantă ar fi fiind așteptarea si amânarea sine die a deznodământului, acesta se întâmplă până la urmă… ne având, entropic, încotro. După ce s-a reușit prelungirea în fel si chip a iluziei că vreun pământean ar putea fi vreodată mai tare-n tenis decât prototipul propulsat în competiție de către extratereștri, a devenit prea evident că supra-numitul Nole joacă-n altă ligă si că de fapt totul nu-i decât o joacă, menită să-i vrăjească pe muritori… motiv pentru care s-a cam stins plăcerea unora (si altora) de a mai dezbate problema GOAT. Vă anunț pe această cale că sunt în măsură să scot dezbaterea din impas si să relansez discuția despre cea mai tare entitate din tenis, din univers, din toate timpurile. În acest scop vă fac o dezvăluire uluitoare: extratereștrii au trișat. Oare voi n-ați băgat de seamă că extratereștrii nici măcar n-au menținut de la o mini-eră la alt același prototip de Novak Djokovic? Ci l-au tot re-inventat si upgrad-at, adaptându-l permanent si înlocuindu-l din competiție pe cel vechi si uzat, scoțând mereu la lumină un Nole nou-nouț, proaspăt si irezistibil, gata să dea iar si iar de pământ cu pământenii de peste fileu, veniți si ei acolo care cum, după cum le-o fi venit rândul sau după cum le-o fi fost scris. Prin urmare de-aceia vin si zic vorbă mare, ca să nu se piardă pasiunea dezbaterii pentru a se stabili cine este GOAT, cred că se poate face o mică ajustare ludică în aceasta întrecere în ingeniozitate între cei care propun, din vorbe, candidații, așa încât doritorii a aibă libertatea să dezbată despre care Novak ar fi fiind mai bun din seria de Djokovici pogorâtă din cosmos pe planeta Pământ. Pentru ca suspansul să continue este foarte posibil ca modelul cel mai tare de Nole să fie de fapt cel de la anul. Poți să știi ce-i în mintea extraterestrului? Că nu poți. 🙂
„He won 24 Grand Slams. I don’t know numbers exactly of the Masters Series. He won here [ATP Finals] now seven times, right? His body is in an incredible shape. We’re going to see him around for I don’t know how many years still,” Jannik Sinner said in a press conference.
„Who am I to get angry at Novak Djokovic? He’s the best player in the history of tennis” – Coach Goran Ivanisevic
Nu trebuie să fi vreun Nostradamus sau expert ca să intuiești că Novak Djokovic într-o finală e cu totul un alt jucător, iar dacă e vorba de o finală în care are și lucruri de demonstrat, sau recorduri de stabilit, e capabil să atingă un nivel stratosferic. E capabil să-și ducă tenisul într-o zonă în care devine de neatins și aproape imposibil de învins.
Se dedică acest topic des-conspirativ Nostrastellei noastre galactice de tristă amintire, dar mai ales marelui maestru ezoterist „sticri„, un bufon profund pasionat de (astfel de) taine si SEMINȚELE STELARE. Sub-adiacent este avut în vedere contele de curbură D’Artagnan DeLa Vrancea si Milcov, dar desigur si alții care or fi fi avut rezerve cu privire la deznodământ, cu condiția de a fi fiind si posesori, cât de cât, ai unui minim de resurse de simț al umorului si al hazului de necaz sau nu, na acuma, după caz. Bravo Nole. Ai făcut iarăși ordine, în acest univers infinit, guvernat haotic de legea a doua a termodinamicii, pe care altfel nu l-am putea umple cu sufletele noastre.
Junele Novak (aka D-l Nole), care a strâns abia 36 de roze în buchetul vieții, a reușit iarăși, si anul acesta să rămâie repetent, repetând isprava de a juca în toate finalele de grand slam ale anului, si nu numai de a juca finalele ci si de a câștiga trei dintre ele. Rușine d-le Nole pentru finala pierdută, pe muchie, la Wimbledon. Vezi te rog la anul. Așadar da, se putea si mai bine. 🙂 Dar în sfârșit, nici așa nu e rău. Trei turnee de mare slam Nole, unul restul lumii. O proporție rezonabilă, corectă… pentru tânărul Djokovic, care de-acuma cred că poate juca doar așa, pentru plăcerea lui personală, din pasiune pentru tenis, ne mai având absolut nimic de demonstrat, nimănui… cu singura mica/mare excepție: Medalia Olimpică de Aur. Ar fi ceva s-o câștige si pe-asta, la 37 si ceva de anișori… Ceva ce n-a văzut Parisul. Greu, dar nu imposibil. Hai Nole! Atât si nimic mai mult!
Despre Nole… sau Novak… Încercări de a depăși penuria de metafore provocată de performantele fenomenale ale campionului…
Se pare că singurul sens al US Open-ului de anul acesta a rămas (prin esențializare) re-editarea a încă unei confruntări din duelul anului, între titani: gladiatorul cel bătrân si gladiatorul cel tânăr… Să speram că turnirul nu-si va pierde accidental acest unic sens în semi-finale… si nici nu si-l va converti simbolic în vreun alt sens, deocamdată ascuns. Ar fi frumos (divin) ca legenda tenisului să nu rateze trecerea printr-o astfel de apoteoză… pe frontiera subțire dintre trecut si viitor in anul de gratie 2023.
Despre Tenis: „Dacă nu-l joacă doamnele și domnișoarele, tenisul e, de regulă, oarecum predictibil. Când l-am zărit pe Daniil cum abordează serviciile lui Alcaraz, stând parcă mai mult în tribună decât în teren, tot ce ne-am întrebat a fost dacă spaniolul încheie conturile în trei seturi sau are nevoie de prelungiri. În plus, Medvedev dădea senzația că-i ușor obosit și astenic, ca după un fasting prelungit ținut fără analize la zi. Așa că nici Nostradamus, în zilele lui cu avânt, nu avea cum să prezică ce urma să se întâmple în următoarele ore pe Arthur Ashe.„
Arhanghelul arlechin Daniil, învingându-l pe invincibilul Mighty Mouse, mi-a stricat pronosticul si așteptările vizavi de preconizata întâlnire de gradul trei (a patra de anul acesta) intre cel mai mare la apus si cel mai mare la răsărit. Carlito a dat-o în bară, reușind astfel să golească de semnificație parcursul său de până acum la US Open, anulând unicul sens pe care-l atribuiam cu nonșalantă naivitate actualei ediții a turnirului de mare slam de la US Open 2023. Problema cu universul infinit (?!) este incredibilă sa capacitate de a scoate spontan, la țânc, sensuri în orice situație, ca si când le-a avut pregătite cu anticipare (na acuma, le-o fi avut) în oricare dintre variantele decise (aprioric ?!) de soartă să se manifeste în actualitate. Normal (ce o mai fi fiind normalul?) finala ar fi trebuit sa fie intre Nole si Carlito. Făcea sens (vorba ceea). Dar si dacă ar fi fost o finală între Ben si Carlito (într-o seara a celor de 20 de ani) s-ar fi găsit un sens în ordinea fireasca a lucrurilor către viitor in zbor. Dar si finala Nole contra Daniil, o călătorie înapoi în timp, un salt mic de doi anișori, în care mă regăsesc în tribunele stadionului Arthur Ash, strigând din toți bojogii „Nole Maximus, Nole Maximus” (doar, doar), are logica ei, revanșardă. Sensurile? Greu de citit cu anticipare. Dar, nu-i bai. Ni le va livra Universul mintenaș, duminică noaptea, după lecția de tenis, lecția de viată, din finala de la US Open 2023.
Alcaraz părea imbatabil si asta i-a fost fatal. Obișnuit să joace fără niciun plan anume, ne fiindu-i lui necesar așa ceva, în virtutea unei spontaneități ieșite din comun, care-i îngăduia să-si învingă ușor (improvizând cu grație), adversarii, în genere bătuți de-a gata, Carlito s-a trezit în mare încurcătură, fără plan de joc, în fața caracatiței. A încercat el să joace, ca-n țara lecțiilor neînvățate, după dictare, ascultând ce-i sufla colegul de (pe) banca (un oarecare Juan Carlos Ferrero), dar n-a mers figura, rămânând astfel corigent anul acesta, ratând finala la US Open în compania celui mai mare tenismen al tuturor timpurilor. Nu-i nimic. E tânăr. Poate o prinde la anul. 🙂
Marele Campion scrie din nou istorie, câștigă iarăși la Roland-Garros, si are recordul de titluri de Șlam în tenisul masculin.
Omul a câștigat anul acesta si precedentul turneu de mare Șlam, cel de la Melbourne – Australia Open… iar acum a ajuns in ultimul act al competiției după o semi-finală câștigată împotriva unui mai tânăr, foarte ambițios si talentat adversar care-si amână gloria la Roland Garros, având teribilul ghinion de a se accidenta după un început de meci spectaculos.
La 36 de ani, Marele Campion a câștigat iarăși la Roland-Garros, și cumva, asta sună ridicol de puțin, când vezi cât de bine știe să gestioneze acest turneu, cu tot cu capcanele lui, cu zgura lui capricioasă, cu publicul lui din cale afară de înfierbântat. Dar sună așa doar pentru un moment.
Celălalt finalist a fost bravul viking Caspar Ruud.
Problema lui Casper e că armele lui nu-s de natură să-l facă pe Campion să sângereze. Problema tuturor adversarilor Campionului e că nici când sângerează nu e ușor de doborât. Armele lui Casper cel mult îl încălzesc.
Și iată-ne aici. La 36 de ani, Campionul a câștigat mai multe Șlamuri decât rivalii săi. Cumva, e potrivit că a atins borna asta la Roland-Garros.
Am mai scris despre incredibilul și formidabilul blestem al Campionului, precum și despre toate superputerile lui. E cineva care se mai îndoiește că Marele Campionul este nemuritor? Să nu mai fie.
Îmi place să-i scriu numele așa, Campionul, încă demult. Avea energia unui uragan, se bucura sălbatic și, presimțindu-l invincibil, îmi era cam antipatic, fiindcă eram deja, m-am mărturisit (și nu regret), federalist. Bineînțeles că am învățat și eu, cu anii, să-l admir și apoi să-l iubesc.
Campionul nu a doborât doar recorduri, nu doar a dus tenisul mai departe decât oricine altcineva înaintea lui – ar fi fost mult prea puțin. Campionul nu ne-a dat doar câteva dintre cele mai frumoase lovituri din istorie (chiar acum, deunăzi, în primul set al semifinalei împotriva tânărului si talentatului sau adversar, accidentat în cel mai nefericit moment cu putință).
El a fost, în tot acest lung timp, un om care și-a învins nu doar toți adversarii, ci și toate durerile, purtat pe aripile mari ale ambiției sale care nu cunoaște granițe.
Campionul este, desigur, și el un artist, mai exact un artist obsedat de perfecțiune, care a mai primit și cel mai frumos dintre daruri: o inimă bună. Campionul e un artist generos, iar tot efortul său este la vedere. Își termină marile meciuri epuizat și de fiecare dată când crezi că nu mai poate – mai poate.
Din ce e făcut un campion? Din talent, pasiune, disciplină, muncă, ambiție dusă până la obsesie și un hazard bun, ceva magic și ocrotitor. Campionul, un om care își tratează cu toată seriozitatea până și ticurile și superstițiile, le are pe toate și ceva în plus. Acest Campionul își pictează și el loviturile și nu o dată meciurile sale de la Roland-Garros au semănat unei întoarceri în paradis.
Dar nici asta nu este cel mai uimitor. Mai pot urca și alții până aproape de înălțimea la care a ajuns Campionul. Dar în timp ce aceia te lasă cu sentimentul că joacă pentru ei, dintr-un egoism feroce, capabil de asemenea să dea capodopere, dar nu și căldură umană, Campionul pare de fiecare dată că a câștigat pentru ceva mai mult decât pentru sine. Chipul său nu este acela al unui băcan obsedat de bani, este chipul unui om hăituit de forța sa supranaturală. E un erou și totodată victima propriei puteri, care îl obligă să dea de fiecare dată totul și după ce a dat totul să mai dea ceva.
Și chiar aceasta, această dăruire, este marca oamenilor care au descoperit alchimia supremă: la fericire, la fericirea adevărată vreau să spun, ajung, cu adevărat, doar cei care se cheltuiesc. Și tot ei sunt, de fapt, cei bogați. Bogăția nu este în bani decât pentru cei săraci cu sufletul.
Iar Campionul a devenit atât de înțelept încât amănuntul nu i-a scăpat. Tot mai des, turneele sale seamănă unui calvar care se termină cu bine. Căci Campionul pare că dăruiește arenei și ultima bătaie a inimii sale.
Târât prin zgură ca șnițelul prin pesmet, Ruud începea sa simtă un gol în stomac și să se prindă ca a plecat de la hotel să ajungă la finala de la Roland-Garros, dar a ajuns la o adresă greșită, unde are loc un meci demonstrativ în cinstea Campionului. Imens jucător. Incredibil atlet.
Aceasta Cronică a finalei turneului de tenis de la Roland Garros se potrivește perfect atât pentru 2022 cât si pentru 2023. Cunoscătorii știu ce si de ce. De altfel a fost compusă în mare măsură ca un colaj cu paragrafe extrase din mai multe cronici dedicate uneia sau alteia dintre cele două finale, cea din 2022 în care Marele Campion si-a câștigat trofeul cu numărul 22 (un record) si cea din 2023 in care Marele Campion si-a câștigat trofeul cu numărul 23 (un record). In mod bizar, dar nu fără rost, destinul a ales același calapod pentru desfășurătorul de evenimente în primele jumătăți ale anului, în 2022 si 2023. Cu singura deosebire ca în 2022 Marele Campion a fost Rafael Nadal, iar in 2023 Marele Campion este Novak Djokovic. Misterele Parisului.
Ce calapoade va alege dl. Univers pentru a doua jumătate a anului? Om vedea, în bolul de cristal magic. Oricum nu are prea multe la dispoziție. 🙂
Update: Mai sunt puține zile până la începerea turneului major de tenis de la Wimbledon. Este un eveniment așteptat… cu nerăbdare. Nu? O nerăbdare destul de complexă si de intensă aș zice. Este genul de manifestări prin care omul încearcă să se mențină pe traiectorie, în mișcare, să străbată. Să-si dinamizeze (cumva) prezența în timp. Să nu se înțepenească… în monotonie, în rutină, în ruină… în timp, în entropie. Să-si dea impresia că se întâmplă ceva, altceva decât ne întâmplarea. Ori mizeriile. Ori războiul. Ori… E un fel de a ne păstra departe de fatalitățile ajungerii la echilibre si stagnare, e un fel de a nu muri, de a fi vii si de a răzbate. Un fel de a ieși din amorțire… ontologică. Ti se pare puțin lucru? O fi. E puțin (si trece repede) dar… e ceva. Viața e făcută din nimicuri. Desigur că sunt multe nimicuri pe lume, oferta e bogată, așa că dieta fiecăruia este personalizată foarte specific. Unii nu mănâncă tenis (precum d-l Florin). Să fie sănătoși! Alții da. Să le fie de bine. Faptul că în particular, turneul englezesc de tenis de anul acesta se bucură de un exces de nerăbdare dinspre partea celor care înfulecă tenis de obicei, dar si din partea multor omnivori pofticioși si curioși, se datorează în mare măsura lui Novak Djokovic. Interesul si tensiunea vizavi de acest turneu provin preponderent din faptul că există unii care ar dori (cu ardoare) ca Nole să câștige, în opoziție cu alții care ar dori (cu si mai mare ardoare) ca Nole să nu câștige. Asta-i dorința lor. Nu că si-ar dori să câștige altcineva anume în particular, ci își doresc să nu câștige Nole. Si asta face ca turneul să aibă substanța care-l face apt de a-si îndeplini menirea de a-l ajuta pe om să se mențină pe traiectorie, în mișcare, să străbată, să-si dinamizeze (cumva) prezența în timp, să nu se înțepenească… în monotonie, în rutină, în ruină… în timp, în entropie. Nole versus restul lumii este un spectacol foarte captivant si plin de feerii, cu mai multe si mai adânci semnificații de cât s-ar crede (sau s-ar admite).
Gioco Djokovic, Ole Nole, Advantage Djokovic, Spiel Djokovic, Allez Nole… Jeu, set, match, tournoi Novak Djokovic.
O nouă finală de Mare Șlem câștigată de același Novak Djokovic. O nouă victorie la Roland Garros (2023) a vechiului Novak Djokovic. Dar să fie oare într-adevăr vorba despre același Novak? Sau nu? Impresia mea este că ne aflam cam pe la a treia sau a patra reîncarnare a lui Djokovic, a acestui Matrix reloaded, mereu rediviuvis. Si nu, nu-i vorba aici de faptul că nu te poți scălda de două ori în apa aceluiași râu si de „simpla” devenire care produce mereu câte un Nole mai experimentat, mai înțelept si (vai) mai bătrân la fiecare nouă înfățișare… cu public. Nu pare posibil ca genul acesta, al unui lung sir de mici metamorfoze, să poată fi sursa acestei entității stranii numită simplu Novak Djokovic, care străbate erele si generațiile tenisului ca un highlander, luptându-se dimineața cu Federer si Nadal, la prânz cu Medvedev si Thiem, iar seara cu Alcaraz si Ruud. Nole a fost mereu mistuit de-al sau propriu vis, pe-al sau propriu rug s-a topit in flăcări, reînviind apoi luminos din cenușă ca pasarea Phoenix. Mereu același, mereu un altul, ne mai văzut. Greu de ucis, persistent si persistent în a se reinventa… Si-au fost batalii legendare, dimineața, la prânz si seara… A venit timpul pentru războiul de noapte, în nocturnă, pe care Nole îl are de purtat cu el însuși. Va fi cu siguranță cel mai greu.
Să câștige anul acesta toate cele patru turnee de mare șlem ar fi un vis frumos si o performanță amețitoare si amuțitoare… deși anul acesta presiunea nu mai e, pentru el, la fel de mare ca la precedentele ocazii, totuși, misiunea este aproape imposibilă chiar si pentru d-l Nole. Ar fi nevoie în ecuație si de un pic de miracol, de complicitatea universului si de sinergia minunilor, ca să se producă un asemenea eveniment, cu semnificații mult peste ce-am putea exprima noi aici în palide cuvinte. Cel mai probabil, în varianta laxă si confortabilă pentru d-l Univers, vor fi refolosite șabloane pre-existente, pentru astfel de scenarii, cele în care Novak Djokovic este lăsat să se descurce singur, cum o știi, cum o putea, pe cont propriu în poveste, că-i băiat mare. In acest context lucrurilor pot avea o evoluție dramatică, (descriptibilă cel mai bine în acord cu teoria catastrofelor & teoria haosului), cu rezultate (aparent) imprevizibile, cu o mare amplitudine a marjei de eroare. Vor exista momente critice, puncte limită si de inflexiune, îngustimi, strâmtori, ca a lui Magelan, prin care navigatorul Novak va trebui să se strecoare milimetric, dozându-și în marje mici eforturile, pașii, strategia. Cuantic vorbind există șanse pentru scenarii (catastrofe) care pot părea deosebite ca de la cer la pământ: fie să-i iasă figura, fie s-o rateze la mustață, fie să aibă un traseu cu performanțe extrem de modeste (…). Deși aceste trei catastrofe majore par a fi extrem de diferite una de alta, ca substanță, esență si amplitudine, în realitate acestea sunt de fapt foarte, foarte aproape una de alta, imbricate in haosul potențial, pentru a ilustra cum nu se poate mai bine butada „puțin de-i mai puțin, si câte lumi se pierd„. Novak Djokovic este acum foarte aproape, mai aproape decât oricând altcândva, de această performanță. Nole este un cub perfect. Rămânem în așteptare pentru a vedea dacă va ieși întreg din această provocare sau cu un colț sfărâmat… ca-n poezia lui Nichita.
De fapt lupta lui Nole nu este (după cum s-ar putea crede) pentru performanța de a ajunge la 25 de turnee de mare șlem câștigate si pentru a depăși astfel si ultimul record pe care-l are de dovedit si de depășit (cel al Margaretei Court din 1970)… Nu, nici vorbă… Obiectivul lui Nole, si asta nu de ieri, de alaltăieri, ci hăt, încă de la început, de la facerea lumii, este unul mult mai mic si mai modest. Nole (în mare secret Polichnelle) si-ar dori ca măcar o dată în viață, ajuns în vreo finală de mare șlem, să existe, pe planeta de pământ, mai mulți oameni care să-si dorească victoria lui decât oameni care să-i dorească înfrângerea, ceea ce încă nu s-a întâmplat. Unele evaluări sugerează convergențe matematice bizare între acest deziderat si Marele Șlem cu numărul 25. Cei care țin si au tot ținut să scape de Djokovic, ar fi trebuit să realizeze că n-au scăpare… fără a-i da Cezarului ce e al Cezarului. Si pentru că aceștia nu realizează, vae victis.
Oricine poate emite presupuneri, ipoteze, comentarii despre aceasta imagine si contextul din care a fost extrasă… Cei inventivi sunt invitați să facă interpretări simbolice despre sensurile si/sau semnificațiile posibile ale acestui mic fragment de lume… Dezlegarea, cândva în viitor…
Explicația absenței lui Novak Djokovic de la turneul de tenis Australia Open 2022 nu poate fi redată în enunțuri simple, clare, concise, consistente si necontradictorii. De ce nu joacă Novak Djokovic la Melbourn in 2022? As fi vrut să încep acest articol, ca si cum m-as adresa unui om care obișnuiește să fie spectator al meciurilor de tenis, si care tocmai si-a revenit din comă, din transă sau este întors recent dintr-o călătorie la marginea Laniakea, cu o fraza de genul: Novak Djokovic nu este prezent la turneul de la Melbourne de anul acesta pentru că… Pentru că… O frază care să redea scurt si corect, într-un acord rezonabil cu realitatea, motivul pentru care Nole nu joacă la Australia Open. Care frază ar putea reda cel mai bine realitatea si adevărul? Novak Djokovic nu joacă la Australia Open pentru că nu este vaccinat împotriva Covid-19. Unora li se poate părea că aceasta este o explicație neechivocă, validă (conformă cu realitatea) si/sau o motivație întemeiată pentru a i se fi refuzat participarea. Enunțul însă (cel puțin pe palierul formal al realității) este si fals si aberant. Vaccinarea nu este obligatorie, iar organizatorii turneului nu au condiționat participarea sportivilor pe baza unei dovezi de vaccinare, desi opinia publică este lăsată să creadă aceste lucruri. Novak Djokovic nu joacă la Australia Open pentru că la scurtă vreme după sosirea sa în Australia a fost deportat de către serviciile de imigrare din Australia. Acest enunț, desi este in acord cu realitatea, nu oferă de fapt un răspuns întrebării, ci doar o amânare si loc unor alte întrebări. Voia Nole să imigreze ilegal in Australia? A vrut Nole să intre in Australia fără acte în regulă, fără pașaport sau fără viză? Nu, nimic din toate acestea. Cetățeanul Djokovic Novak, de naționalitate sârbă s-a îmbarcat în avion la Belgrad cu direcția Melbourne, având o viză de călătorie validă emisă de către guvernul Australian si un document valid de excepție medicală pentru vaccinare (în baza căruia de altfel i se acordase viza de călătorie). In aceste condiții, la sosirea sa la destinație, s-au produs primele abuzuri. Autoritățile de frontieră, fără a avea nicio motivație legală, i-au interzis accesul în țară, i-au interzis contactarea reprezentanților legali, l-au interogat pentru circa 9 ore, l-au deposedat de acte si de telefon si l-au plasat în detenție. Aceste abuzuri au fost comise pe fondul sentimentelor de indignare ale unui însemnat procent al electoratul australian, în contextul restricțiilor impuse populației pe durata pandemiei de către guvern si a perceperii prezentei lui Novak Djokovic în Australia ca favoritism si abatere de la respectarea legislației. Guvernului australian i-a fost mai confortabil să acționeze în acord cu percepția subiectivă a electoratului, alegând, în încercarea de a se proteja de furia acestuia, să încalce propria legislație, normele internaționale, drepturile universale ale omului, să comită abuzuri si să aducă prejudicii grave cetățeanului Djokovic Novak. Cetățeanul avea un pașaport valid, o viză validă si un document valid de excepție medicală pentru vaccinare, context în care autoritățile de frontieră nu aveau nicio justificare legală pentru a împiedica accesul lui Novak Djokovic in Australia. Este de stabilit dacă ofițerul de la frontieră, care se face vinovat de aceste abuzuri, a acționat pe cont propriu sau la cererea expresa a superiorilor săi si/sau a altor reprezentanți ai guvernului australian. Toate aceste abuzuri au fost constatate in justiție, la cererea părții vătămate, judecătorul dispunând eliberarea din detenție a cetățeanului si accesul acestuia in Australia. In scopul acoperirii abuzurilor comise, guvernul australian a continuat hărțuirea lui Novak Djokovic, hotărând în cele din urma deportarea acestuia, prevalându-se de o împuternicire arbitrară acordată ministrului imigrației din Australia prin care acesta poate refuza intrarea în țară a unui cetățean prin simplul fapt că el personal, ministrul, consideră în mod unilateral, fără să dovedească nimic, pe baza propriei percepții, că cetățeanul respectiv ar putea constitui o amenințare la adresa securității țării. Respectivul ministru a declarat așadar că: „Prezența domnului Djokovic în Australia poate reprezenta un risc pentru sănătatea comunității australiene, deoarece poate stimula sentimentul anti-vaccinare, ducând la refuzul altor persoane nevaccinate să se vaccineze, alte persoane nevaccinate fiind convinse și mai tare să nu se vaccineze și/sau o reducere a utilizării dozei booster„. Desigur că nu există nicio dovadă în favoarea acestei supoziții, dar prezentarea dovezilor nu a fost necesară. In speța dată apărătorii lui Djokovic nu au avut nici de evidențiat absența probelor, nici de demonstrat netemeinicia acuzațiilor si falsitatea acestor, ci ar fi avut de probat că de fapt ministrul n-ar avea percepția pe care susține c-o are. Acesta a fost procesul lui Novak Djokovic în anul de gratie 2022, care a condus la aplicarea sentinței de deportare, cu binecuvântarea si complicitatea gloatei inepte din Australia si de pe Terra. Întocmai ca pe vremea inchiziției, când vrăjitoarele erau arse pe rug, în uralele mulțimilor isterizate. Novak Djokovic nu participă la turneul de la Melbourne pentru că așa a vrut unul Alex Hawke. Explicația absenței lui Novak Djokovic de la turneul de tenis Australia Open 2022 nu poate fi redată în enunțuri simple, clare, concise, consistente si necontradictorii. De fapt nici nu există o asemenea explicație. Cel mai greu pot fi explicate non-sensurile.
* * *
Mai presus de orice, să-ți fii credincios ție însuti. Probabil că atunci când a inventat acest citat în formă de dicton, marele autor de tragedii Wiliam Shakespeare s-a gândit la Nole.
O tragedie australiană. Istoria unei farse juridice.
Două (pre)texte:
(a) Ministrul imigrației, Alex Hawke, a explicat de ce i-a anulat viza lui Novak Djokovic în motivarea publicată de presa australiană. „Prezența domnului Djokovic în Australia poate reprezenta un risc pentru sănătatea comunității australiene, deoarece poate stimula sentimentul anti-vaccinare, ducând la refuzul altor persoane nevaccinate să se vaccineze, alte persoane nevaccinate fiind convinse și mai tare să nu se vaccineze și/sau o reducere a utilizării dozei booster„. Decizia vizavi de soarta lui Novak Djokovic, care nu va putea fi atacată la apel, va fi luată de trei judecători de la Curtea Federală a Australiei, procesul urmând să aibă loc duminică începând cu ora 00.30, ora României.
* * *
(b) Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a reacționat, vineri, după ce viza jucătorului sârb de tenis Novak Djokovic a fost anulată pentru a doua oară, de autoritățile australiene. „Viza nu avea cum să îi fie acordată în condițiile minciunilor și falsurilor în acte publice pe care le-a comis Novak Djokovic și pentru care nu are nicio scuză. Comportamentul lui, mocnit în interiorul lui de-a lungul timpului și care acum a ieșit la suprafață, pe mine mă face, de pildă – eu, care am fost un admirator al lui, eu care am scris primul în România, după Roland Garros, anul trecut, că Djokovic a devenit cel mai mare jucător al tuturor timpurilor – mă face să nu mai pot privi de-acum înainte un meci al lui Djokovic. Nu, nu pot să-l mai privesc jucând tenis, chiar dacă sunt gazetar și ar trebui să îmi fac meseria, e o chestiune umană”, a afirmat Cristian Tudor Popescu, într-o intervenție la Digi24.
Înainte de a intra in detaliile si semnificațiile (ne)Cazului Djokovic, as vrea să aduc în atenția micului public un fapt de un comic aparte. Novak Djokovic este dat de exemplu, un exemplu ofrandă oferit planetei (fiind, nu-i așa, cel mai bun, adică cel mai rău), pentru a ilustra josnicia, ipocrizia si nemernicia răului care subminează eforturile politicienilor pentru rezolvarea crizei, cât si fermitatea, intransigenta si eficienta cu care este combătut răul respectiv. Novak este doar un sportiv care a încercat să participe la o competiție sportivă (la care, logic si moral, avea toată îndreptățirea să fie prezent), un om fără nicio afiliere, implicare si/sau responsabilitate politică. Si-a păstrat totala neutralitate față de problemele care-i depășesc competențele, s-a păstrat în afara discuțiilor, dezbaterilor legate de pandemie, evitând să facă orice fel de declarație referitoare la atitudinea fața de vaccinare pe care ar trebui s-o aibă publicul sau cineva anume. Singurul lucru pe care l-a făcut în atingere la criza pandemică a fost că a ales liber ca el personal să nu se vaccineze. Nu numai că n-a încercat să acrediteze (așa cum au făcut alti sportivi) că decizia lui este decizia cea corecta pe care o recomandă si altora si pe care toata lumea ar trebui s-o urmeze, insistând dimpotrivă pe faptul că este o decizie personală pe care a încercat, cu discreție, să o țină privată. Drept rezultat a fost târât in noroi si oferit gloatei abjecte. In aceiași perioadă de timp, un lider politic major, care inspiră lumea largă, fiind model pentru guvernul Australian, implicat prin natura funcției sale in campania de rezolvare a crizei pandemice, dovedește oricui că aceasta criză este un moft, o bătaie de joc, care nu merită rigoare si seriozitate. Boris Jonson, șeful guvernului Britanic (lider al Commonwealth), face petreceri grandioase (industrial scale partying) in timpul lockdown-ului pentru Covid, la celebra reședință a primului ministru din Londra. Culmea comicului si a ironiei este că una dintre petreceri a fost dată in pre-ziua înmormântării printului consort al reginei Angliei. Si? Există urmări? Pedepse exemplare? Deportări? Blam public? Nu. Nimic. Batista pe țambal. Boris își cere scuze si pandemia merge mai departe. Sabotor, josnic, mârșav, mincinos si fariseu este Novak Djokovic. Despre Boris nicio vorba. Poate călători in Australia fără probleme. Australienii nu se supară. Faptul că Novak Djokovic, si nu Boris Jonson, a fost ales pentru a fi dat de exemplu (pentru intransigenta in impunerea masurilor arbitrare de combatere a pandemie), spune ceva despre diferență de anvergura intre cele doua figuri publice. Pe lângă Novak, Boris este un mizilic, un accident al destinului, care n-ar fi avut cum sa satisfacă foamea gloatei obscene.
(b)Arca lui goE 