(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for the ‘0ricine-0ricând-0riunde’ Category

Bloguri rele despre care n-am auzit eu dar despre care ati auzit d-voastra!

Paradis paradit, refren infern

Posted by Arca lui Goe pe martie 30, 2018

pace, rai, razboi, iad, peren, trecator, chestiunea zilei, acum, acut, ordinea de zi, pe unitate, important, esential, aici, acum-aici, vag, departe, imaginar, insignificant, chestiunea clipei, problema anului, tema deceniului, paradigma secolului, globalizare, emanciparea, politicul, socialul, economicul, cultura, viata, moartea, Dumnezeu, demonii, schimbarea, finantele, moda, noua cultura, meme, Facebook, bani, bani, bani, religie, resurse, natura mileniului, esenta universului, timp, spatiu, imensitate, diluare, nimicnicie, limitare, cuvant, impresie, libertate, senzatie, valoare, lideri, mase, idei, vectori, entropie, acumulare, coagulare, integritate, moralitate, noua moralitate, armonie, alienare, distante, rataciri, matrici, labirint, istorie, statistica, inevitabilitate, stoicism, amanare, public, insul, societatea, raul social, binele social, central, periferic, cerere-oferta, pace, rai, razboi, iad, peren, trecator, chestiunea zilei…

Pentru a atrage public trebuie ca oferta sa corespunda cererii publicului oricat de ciudata, aberanta si lipsita de sens ar putea parea aceasta. Fara sa stie prea bine cum, cand si de ce, publicul statistic vrea ceea ce vrea, ceea ce a ajuns sa vrea, prin expunere la Socul Viitorului, inundat de miriade de oferte in care cele mai simpliste sunt cele mai dorite si mai comestibile. Omul recent este istovit nu de efortul de a-si clarifica (in interior) ce vrea, ce-i trebuie, ce i-ar face bine ci de efortul de a alege (d/in exterior) dintre aparenta infinitate in diversitate a lucrurile care i se ofera. Nu se stie câte sunt. Nu-mi pot permite riscul sa vreau ceva ce nu exista. Trebuie asadar sa vad ce exista si sa-mi corelez dorintele cu lucrurile tangibile, existente (pe piata). Am un munte de pachete cu cadouri in fata mea. Societatea (ceilalti? semenii?) mi le ofera. Trebuie sa ma apuc sa le desfac, sa le studiez, sa le inteleg, sa le evaluez si sa vad care mi se potriveste si care nu, pe care (så) mi le doresc si pe care nu. Dar treaba asta nu se mai temina niciodata. Nu ajung la nicio finalitate. Abandonez orice lucru gasit pe care mi l-am dorit cumva (mult, putin, cine mai stie?) mânat de dorinta de a vedea daca in inventarul disponibil, ramas, nu se afla altul si mai potrivit, pe care mi-l doresc si mai mult. Frustrarea creste apocaliptic. Ma precipt. Imi schimb strategia. Nu mai pierd timp cu lucrurile complicate, greu de inteles. Le elimin direct din atentie, focalizandu-ma pe cele simple, usor de evaluat rapid, in termeni „imi place”, „nu-mi place”, „mi-l doresc”, „nu mi-l doresc”. Ajung astfel sa-mi doresc nimicuri, cu conditia sa fie cat mai ciudate, mai originale, mai noi, mai altfel, decat cele fumate, demodate, desuete… Ma identific cu ele. Si vai, nu sunt unic, sunt doar un ins ajuns sa procedeze asa printre alte miliarde de insi contaminati de acelasi boala. Alegerile noastre mediate statistic, formeaza cererea (fluida si schimbatoare), pe care oferta o preia si o satisface. Cei depasiti de evenimente, cei incapabili sa mai doreasca ceva, contribuie mult mai putin la aceasta medie (mai deloc), pe care flamanzii, performantii, o definesc colectiv. Cine o intelege, bine. Cine nu… Dezastru. Tu cum stai? O intelegi?

Aveam intentia sa abordez un subiect la ordinea zilei, cu care sa contribui (si eu) la cvasi-oferta de lucruri pe care onor clienti sunt invitati sa le vada, sa-si umple timpul observandu-le, pentru a intelege rapid daca le plac sau nu, daca le trebuie sau nu… daca le consuma sau nu. Voiam sa dezbat despre memes. („Meme-ul este o idee, o maniera comportamentala sau un stil care se răspândește de la o persoană la alta constituind o cultură in sine – adesea cu scopul de a transmite un anumit fenomen, o temă sau o semnificație reprezentată de acel „meme”. Un „meme” acționează ca unitate pentru a purta idei, simboluri sau practici culturale, care pot fi transmise de la o minte la alta prin scriere, vorbire, gesturi, ritualuri sau alte fenomene imitate cu o temă imitată. Suporterii conceptului privesc meme-urile ca pe niste analogi culturali ai genelor biologice prin faptul că si ei se auto-replică, sunt afectati de mutații și răspund la presiuni selective.„). Realizez ca nu sunt pregatit sa vorbesc despre asa ceva, si intuitia-mi spune ca nici potentialii interlocutori, vizitatori, observatori ori martori intamplatori care se pot acumula pe Arca in timp util, nu sunt mai breji. Dar, si daca ar fi ei mai breji (sau chiar daca am fi impreuna), oare ar fi de vreo utilitate aceasta abordare? Ma tem ca nu. In context (a se revedea materia din urma). Nici macar ca divertisment. Ca divertisment insa as putea propune altceva: Paradis. Sa meditam despre aceasta notiune. Exista? Nu exista? Ce este paradisul? Unde se afla? Unde nu se afla? Ce temperatura este in Paradis? Ce umiditate? Ce presiune? Este Paradisul infinit? Poate fi naruit? Este indestructibil? Este paradisul un loc? Un loc limitat in spatiu si nelimitat in timp? E o stare?… Dar infernul? In fine, Dumnezeu cu mila.

 

Update 1, de 1 Aprilie: 

Si pacaleala zilei de 1 Aprilie (una dar buna): Ceea ce se intampla in prezent ne poate fura nu doar prezentul ci (vai) si trecutul. De viitor nici nu mai vorbim. Deposedare in integrum. Caprele nu mai sunt sapte, ci zero virgulå ceva, ce nu se stie.

P.S. Ne cerem scuze nimanui pentru faptul ca anul acesta pe Arca lui Goe recolta de pacaleli va fi slaba. Deh, a fost in an secetos. Dar, daca ploua, sa vezi pacaleli cu carul la anul si la multi ani. 🙂 Si apropos, nu trebuie sa simulezi uneori cee ce nu poti simula tot timpul sau macar oricand (la nevoie). Valabil pentru toti cititorii nostri, dar in special pentru cei care nu ne viziteaza, nu ne citesc, si nu ne acorda nicio importanta, ignorandu-ne natural, fara efort.

Posted in 0ricine-0ricând-0riunde, Games of EGO (GOE), Imperiul Cuvintelor, Intrebari la care Goe nu primi raspuns!, Maruntisuri fundamentale, Parerea lui Goe, Sezonul Opt Vertical | Etichetat: , , , , , | 25 Comments »

LCFCD (97) – Iata un om

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 10, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

…  ai putea fi tu …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Una antrop-olog desprinde dintr-o lectura a sa o definitie a omului: „Omul este animalul care spune povești„, accentuand astfel partea frumoasa  a acestei dimensiuni a fiintei umane, care fiinta este ahtiata dupå fictiune, ocupandu-se obsesiv cu crearea si colportarea feluritelor feluri de fantezii (care-i dau prin cap, posedandu-l). Chiar si cand nu deschide gura (vezi figura alaturata), omul degaja fictiune, universuri paralele, inchipuiri, naluciri, vedenii, lumi imaginare, fortate sa intre in relatii complexe cu inaccesibila realitate (cu Universul dat), in care omul ar fi fiind, chipurile, integrat deplin. Obsesia maladiva a omului pentru basme (si minciuni), din postura sa de creatura nemântuitå, aflata in conflict ireconciliabil cu realitatea / adevarul (?) (via conditiei umane) genereaza  miriade de mini-mituri, care in armonie cu „morala”, care in contradictie abrupta cu aceasta. In functie (si) de cum percep „martorii” fiecare poveste in parte, fiecare fictiune cu care intra accidental, dar inevitabil, in contact.

 

Imaginea de mai sus este un instantaneu in care a fost surprins, din întamplare,  cel care isi aducea odinioara aportul pe Arca lui Goe, sub misteriosul pseudo-nim(b) de Polichinelle. 

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Aici ar trebui sa propunem o fictiune inventata de noi insine, ca exemplu ilustrativ, caci vorba aia, teoria ca teoria, dar practica ne omoara. Sa vedem daca inspiratia ne va aduce ceva (cat de cat) din universurile nevazute, in timp f-util. Iar daca nu, descurca-te si tu martore cum oi putea, pe cont propriu, caci esti om, nu? Creator si colportator de fictiune. Bagå!

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in 0ricine-0ricând-0riunde, Luna Aluziilor, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | 4 Comments »

Miorita invers

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 27, 2012

Posted in 0ricine-0ricând-0riunde | 15 Comments »

Mici

Posted by Arca lui Goe pe iunie 21, 2011

Prin bunavointa navigatorului anonim Rongo am intrat in posesia unei retete fabuloase, publicata, dupa cum ni se spune, in revista Timpul. De pe timpuri.

Iata deci ce se poate face cu materie in timp si spatiu. In Universul A.

CARUL CU BERE – Reţeta de mititei, Bucureşti, la 16 Iunie 1920

Onorate Domnule Ofiţer!

Pentru căci fiecare vizită a Domniei voastre, ca şi cu 20 ani în urmă cele ale tatălui Domniei voastre, dimpreună cu cinstitul Conu Iancu Caragiale este, pe lângă onoare, şi un deosebit eveniment pentru localul nostru, vroiesc să dau la rându-mi dovadă de cavalerism, împărtăşindu-vă la dorinţa onoratei Dumneavoastră soţii, Doamna Măriuţa Baciu, reţetarul de preparare ai mititeilor noştri, care, după cum bine ştiţi sunt cei mai lăudaţi din tot Bucureştiul. Astfel dau dovadă de încredere în Domnia voastră spre a nu trăda nicidecum secretul delicioşilor noştri mititei, secret pe care la rândul meu l-am primit de la marele Maestru Gastronom D-l Tică Preoteanu, antemergătoriul meu la conducerea bucătăriei Carului.

Adresez aceieaşi rugăciune şi onoratei Dumneavoastră soţii, Doamnei Măriuţa, celei mai desăvârşite amfitrioane pe care sunt bucuros să o fi cunoscut. Perfecţiunea seratelor de cină din casa Domniilor voastre, la care, mulţumesc lui Dumnezeu, am fost poftit, mi-au determinat hotărârea să va divulg taina celui mai de preţ preparat culinar care ne cinsteşte numele în capitală, în ţara întreagă şi în străinătate.

Mititeii sunt un produs culinar din carne de vită, în stare finită de şapte până la opt centimetri şi la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ori ca o gustare între mese la o halbă de bere, ori ca entrée, ori ca fel de mâncare de sine stătătoru. Ei îşi au originea în Balkan, provenind din Serbia , dar se întâlnesc şi în Grecia şi Turcia, de unde au fost preluaţi de bucătăria românească. Cum le spune şi numele, sunt nişte rulouri mici, fiind şi numiţi astfel: mici, în Regat, din carne cu mirodenii, având menirea să încânte gustul mesenilor.

Se servesc numai proaspăt prăjiţi pe grătar de jar, fie cu tacâm, ori la scobitoare sub formă de gustare, alături de chifle proaspete ori felii de franzelă, cu Mutard de Dijon sau muştar picant şi aromat, după preferinţă şi cu sare şi ciuşca.

Doar şi numai aşa veţi obţine mititei savuroşi cum se zice ca numai la noi sunt. Cunosc mulţi din aşa numiţii gastronomi prin birturi şi bodegi mai ales prin mahalale, care din neştiinţă ori din spirit de falsă economie înmulţesc aluatul de mititei cu alte soiuri de carne de porc, cal ori oaie. Afară că scad mai puţin la prăjit decât ca cei de carne de vacă, nu au pe departe gustul şi savoarea mititeilor adevăraţi. O greşeală mare mai este şi zgârcenia la condimente, mai ales la usturoiu şi piperu. Mai cu seama usturoiul este partea dominantă a gustului atât de specific al mititeilor. Sunt fericit sa dezvălui Doamnei Măriuţa acest mic secret, pe care ştiu ca nu îl va da mai departe, aşa cum nici eu nu-l voi dezvălui decât urmaşului meu Maitre Cuisiner când îmi va lua locul la Caru cu Bere! Mititeii preparaţi de Dânsa sunt extrem de gustoşi, dar simţul meu gustativ mi-a dezvăluit imediat lipsa coriandrului, a anisului stelat şi al chimionului turcesc. Cu aceste mirodenii, mititeii Doamnei Măriuţa vor fi inegalabili! Va aştept luna viitoare când va întoarceţi cu regimentul din manevre, dimpreună cu Domnii Ofiţeri Dinu şi Vatache spre a savura o tavă de mititei şi câteva halbe împreună! Dorindu-vă sănătate, voie bună şi noroc, vă rog a-i transmite umile sărutări de mâini Doamnei Măriuţa, cea mai desăvârşită gospodină şi Doamnă din înalta societate! Dumnezeu să va ajute!

CARUL CU BERE – Reţeta de mititei, Bucureşti, la 16 Iunie 1920

Se ia cărniţă de vacă de la gât, fără a se îndepărta grăsimea şi se dă de două ori prin maşină, pentru a se mărunţi cât mai bine şi cât mai uniform.

Dacă va fi carnea prea slabă, se va adăuga ceva seu de vacă sau din lipsa acestuia chiar de oaie, ca la 100 până la 150 de grame pe fiecare kilogram cântărit de carne. Nu se va lua în nici un caz slăninuţă, costiţă sau carne de porc, care nu fac decât să strice gustul şi să ia din minunata savoarelor a mititeilor.

Se fierbe o zeamă din oase de vacă cu măduvă, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiece kilogram de carne.

Se pregătesc pentru fiecare kilogram de carne mirodenii şi condimente după cum urmează:

8 grame de piper proaspăt pisat marunt
12 grame de cimbru uscat pisat marunt
4 grame de enibahar pisat mărunt
2 grame de coriandru pisat mărunt
2 grame de chimion turcesc pisat mărunt
1 gram de anis stelat pisat mărunt
8 grame de bicarbonat de sodiu
1 linguriţă de zeamă de lămâie
1 lingură de untdelemn
1 căpăţână buna de usturoi aromat şi nu din cel iute

Se frământă carnea într-un vas pe măsură timp de un ceas, adăugând la început bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de lămâie. Jumătate din zeama de oase şi toate celelalte condimente, afară de usturoi, se adaugă treptat, uniform şi puţin câte puţin. Amestecul se acoperă şi se dă la gheţar o zi şi o noapte, după care se scoate, se lasă câteva ceasuri la dezmorţit şi se mai frământă o dată preţ de o jumătate de ceas cu restul de zeamă de oase dezmorţită.

Se face un mujdei de usturoi cu apă călduţă dintr-o căpăţână pentru fiecare kilogram de carne, care se lasă la tras o jumătate de ceas. Se stoarce mujdeiul de usturoi într-un tifon, se adaugă sucul de mujdei şi se mai frământă odată amestecul preţ de un sfert de ceas.

Se dă din nou la gheţar până a doua zi. Preţ de trei ceasuri înainte de a fi prăjiţi şi serviţi mititeii, se scoate amestecul de la gheţar, pentru a se încălzi şi muia; după trei ceasuri sau când s-a dezmorţit amestecul, se formează mititeii ca de un deget mare lungime şi ca de două degete grosime, se ung cu untdelemn pe toate părţile şi la capete şi se lasă sa stea la zvântat un ceas.

Se prăjesc pe jar iute de lemne sau cărbune, ungându-se din când în când cu mujdei, aşa ca sa prindă o crusta rumenă de jur împrejur. Gratargii noştri întorc fiecare mititel doar de trei ori până este prăjit.

La prăjit mititeii vor scădea puţin, de unde şi denumirea lor, sau cea de mici. Nu se lasă să se pătrundă, ca să nu se usuce sucul care conţine savoarea condimentelor.

Daca se prăjesc la foc prea mic, mititeii scad prea tare, se usucă, lapădă tot sucul aromat şi devin seci.

Pofta

O tempora: 21 Iunie 1979.

Posted in 0ricine-0ricând-0riunde | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

O-O-O

Posted by Arca lui Goe pe iunie 9, 2010

Bloguri rele despre care n-am auzit eu dar despre care ati auzit d-voastra!

Deocamdata nu pare a fi cazul dar va veni vremea cand nu voi mai putea tine pasul cu vizitatorii plutitori, suspendati si cu accesul interzis prin fel de fel de bloguri rele sau ne-bune de care eu n-am auzit in viata mea, precum blogurile lui Badea Mircea, Huidu Serban, Zoso Ion si altii (nu faceti) ca ei. Comentariile refuzate nejustificat (cel putin in opinia d-voastra) si alte incalcari ale drepturilor inalienabile ale anonimilor in blogosfera,  intamplate pe aceste bloguri de care n-am auzit vor putea sa apara la aceasta categorie O-O-O (Oricine – Oricand – Oriunde) asa dupa cum aveam, in vremurile ecologice demult apuse care se intorc, cei trei R-R-R (Reciclare-Reutilizare-Refolosire). Va mai amintiti?

M-am Mare: Dl.Goe eu te rog sa nu aduci gunoaie in casa. Vrei sa moara mamitza?

Posted in 0ricine-0ricând-0riunde | 221 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: