Despre

Sortis Humanae ad Intelligendum Lux

Et in Arcadia Goe

„Eu am fost dintotdeauna de partea comedianţilor şi măscăricilor“ – Dl.Quijote.

Sunt bineveniti pe Arca toti naufragiatii de prin oceanul virtual care au avut de suferit abuzuri din partea autoritatilor blogosferice si forosferice (administatori, moderatori, proprietari). Daca ai fost cenzurat fara motive serioase, insultat,  agresat si in plus ti s-a refuzat DREPTUL LA REPLICA, atunci poti sa-ti scrii oful aici, pe tablitele de lut, asa cum te pricepi, inclusiv folosind scrierea cuneiforma. Nu-ti garantez ca vocea ta se va face auzita imediat acolo unde ai fost maltratat, dar te asigur ca va fi conservata pana cand mesajul tau va razbi si va ajunge la tinta, in India si China (adica in locuri cu popor puhoi si audienta maxima, convingator sa fii), ocolind pamantul pe partea cealalta, peste ocean, cu Arca.  Numai de nu ne-ar sta America in cale.

***

“Costul progresului moral şi intelectual este spulberarea confortului sufletesc, care se bazează pe consens şi conformism. Totul trebuie să poată fi supus criticii, inclusiv convingerile noastre cele mai scumpe. Iar acest lucru, recunosc, este ofensator. Dar e preţul pe care trebuie să-l plătim: de dragul libertăţii, al autenticităţii, al progresului intelectual şi moral trebuie să apărăm dreptul la existenţă al discursurilor critice ofensatoare. Ofensatoare nu doar pentru alţii, ci şi pentru noi. Ofensatoare nu doar la adresa ideilor pe care le dezaprobăm, ci şi la adresa valorilor pe care le preţuim. Oricât de greu ne-ar fi să acceptăm acest lucru, libertatea de opinie merită, cred, acest sacrificiu emoţional.”

(Horia-Roman Patapievici)

 

***

Precizare (fara legatura): Atunci cand suntem (foarte) tineri sau (foarte) batrani, (aproape) toate femeile ni se par frumoase. Am ajuns iata la vârsta mofturilor. Dincolo de ceea ce se refera strict la misiunea asumata, aceea de a oferi dreptul la replica doamnelor, domnisoarelor si domnilor Goe, napastuiti aiurea de vreun „administrator” sterp la minte, aceasta Arca a lui Goe este un moft. Textele („literatura” de umplutura) descarcate din cand in cand pe Arca (din cocoasa d-lui Goe), nu au un scop in sine. Sunt simple exercitii literare de intretinere. Atunci cand mi se va parea iarasi ca toate femeile sunt frumoase, mi-ar placea sa ma retrag (la pensie sau in vreo sinecura consulara cu iesire la Mediterana) si sa ma apuc, in fine, de scris. Sa ma bag intr-o stare misto, si sa insir cateva povesti imaginare care-mi tot bantuie prin minte, daca nu l-oi uita cumva intre timp, uitandu-ma… Ma gandesc ca mi-ar fi greu sa incep sa scriu asa deodata… asa ca, atunci cand n-o sa am musterii cu plangeri serioase pe Arca si n-o sa fiu prea ocupat cu viata varstei mofturilor, e posibil sa mai ies la incalzire si sa-mi exersez, la moment, dexteritatea imbinarii cuvintelor la muchie. Nimic altceva. Nici macar schite. Doar momente, in momentele de respiro. Cam asta. Ma duc acum sa-mi pregatesc interventiile spontane.

P.S. Moderatorilor din lumea larga, ajunsi intamplator in sala jurnalului de bord, le recomand, in completare, o lectura usoara: AICI.

Altceva in legatura cu mica libertate de exprimare, la alta scara, si deci cu un bun potential lamuritor, ar putea fi accesat prin aceasta POARTA OARECARE de intrare. Sau o O FEREASTRA.

---

Update: Spuma esentei esentelor definitorii, a principiilor fundamentale care guverneaza anomia „zumzetului apodictic” 😉 din hiperspatiu zace obscen in filmuletul inclus in ACEST ARTICOL. Interviul in care CTP (o umbra voioasa) insira cu uluitoare seninatate indiotenii monumentale si adevaruri fundamentale, impanate cu banalitati pretentioase, reda o imagine operationala (adica transformata dupa reguli care ingaduie reversibilitatea) emotionanta, a anonimitatii virtuale. Asa cum este. Cunoscandu-l pe CTP, asa cum este, si aflandu-se intampaltor drept creatura intr-o relatie complexa si profunda cu lumea virtuala, stiindu-i limitele si punctele forte, se poate reconstitui, cu destula precizie, imaginea reala a lunii virtuale (sic, sic, sic etc). Recomand cu caldura filmul(etul) tuturor creti-NET-ilor si NET-andertalilor interesati sincer de a cunoaste (nu doar de a popula) hiperspatiul.

Alt-Update:

Corabia se scufunda încet noi ziceam
şi ce dacă se scufundă corabia şi mai
ziceam orice corabie se scufundă
într-o zi şi ne strîngeam mîinile
ne luam rămas bun

dar corabia se scufunda atît de încet
încît după zece zile noi cei care
ne-am dat mîinile încă ne priveam
ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i
o corabie care se scufundă mai încet
dar pînă la urmă se scufundă iat-o

dar corabia se scufunda atît de încet
încît după un an încă ne era ruşine
nouă celor care ne-am dat mîinile şi
în fiecare dimineaţă ieşeam unul cîte unul
măsuram apa hm nu mai e mult se
scufundă încet dar sigur

dar corabia se scufunda atît de încet
încît după o viaţă de om încă
mai ieşeam unul cîte unul şi priveam
cerul şi măsuram apa şi scrîşneam din dinţi
şi spuneam asta nu e o corabie
aste e o…
asta e o…

(Arca lui Goe de Matei V. – consemnează RALG (Redactia Arca lui Goe)

* * *

Obliviscaris ut vos mos mori

Universul este Totul. Totul este Nimic. Restul este Dumnezeu.

* * *

Arca lui Goe – sau – Goeleta L’Esperance

* * *

Imnul neoficial al pasagerilor de pe Arca lui Goe:

„Un mare pericol pe care‑l înfruntă literatura este atacul asupra libertății intelectuale înseși, libertate fără de care nu poate exista literatura. Totuși, acesta nu este un pericol de dată recentă. Fiecărui scriitor aflat în plină activitate îi sunt cunoscute presiunile monopolurilor și ale birocrației, ale corporatismului şi ale conservato­ris­mului, care limitează şi îngustează raza de răspândire și calitatea a ceea ce s‑a publicat. Personal, am dobândit în acești ultimi ani poate prea multă experiență legată de presiunile exercitate de intoleranță și de cenzură. Astăzi, în lume, au loc multe asemenea lupte: în Algeria, în China, în Iran, în Turcia, în Egipt, în Nigeria, scriitorii sunt cenzurați, hârțuiți, închiși și chiar uciși. Până și în Europa și în Statele Unite ale Americii, legiunile care apără diferite «sensibilități» încearcă să ne limiteze libertatea de a vorbi. Niciodată nu a fost mai important să continuăm apărarea acelor valori care fac posibilă arta literaturii.” – dintr-un eseu de Salman Rushdie. (M. C.)