Mircea si Dama

Drama fara acte

2. Dama

Elena Udrea este, si nu de ieri de alaltaieri, o prezenta extrem de emblematica in lumea politica dâmboviteana. Capabila oricand de performante uluitoare, pe care le atinge adesea in mod involuntar, printr-un soi de scurt-circuitare interioara, Elena Udrea este, spre afara, o vesnica flama care face vâlva, cu ocazia fiecareia dintre ispravile sale, fie ca acestea sunt premeditate, fie ca nu. Elena Udrea este ca un aparat de sudura electric la care nu te poti uita prea multa vreme fara echipament de protectie, altminteri riscand inrosirea conjunctivelor oculare, låcrimåri abundente si senzatia de nisip in ochi. In mod miraculos, dar nu lipsit de rost, incarcatura emotionala degajata de faptele-i memorabile, cu care loveste prin sticla, se epuizeaza instantaneu, radiata spontan din memoria afectiva a ingratului public, devorator de eveniment cotidian. Cine se mai emotioneaza astazi vizavi de legendarele intamplari care au avut-o ca eroina pe cea mai puternica femeie din politica romaneasca de la 1938 si pana in prezent? Nimeni. Nimeni nu mai vibreaza fatza cu desfintarea monarhiei in Norvegia, ori cu biletelul roz care i-a adus pana la urma o noapte de vis lui Dinu Patriciu, la pârnaie, ori de comedia del arte prin care a infruntat, cu pieptul gol (precum Andri Popa cel vestit) comisia parlamentara care o ancheta (pentru ceva… pentru ce?), crosetatul in direct, la televiziune, smotrul in sali de sport in halat de femeie de serviciu (dar cu bikini Victoria’s Secrets pe dedesupt)… Pantofi cu toc-cui donati sinistratelor… si cate altele. Toate si-au trait traiul si si-au mancat malaiul. Odata brevetate au devenit standarde ale normalitatii si nimeni nu mai are voie sa se minuneze ori sa se emotioneze a nostalgie amintindu-si-le. Asa si trebuie pentru ca Elena Udrea, cea mai puternica elena din toate timpurile (si uite ce patesc elenii care nu mai au elene potrivite in politica, ca pe vremuri) are mereu altceva pe tzeava. Ceva nou-noutz cu care trebuie sa surprinda, sa impresioneze o tara intreaga si, la nevoie, o lume intreaga (de ce nu?, urmeaza SUE si Guvernul Mondial), ca si cand ar fi prima ei isprava notabila, debutul in insolentul insolit de calibru mare. Relativ recent Elena Udrea a pozat pentru revista Tabu. Pe urma s-a declansat drama. Intre timp drama a cazut in desuet,  iar gestul in uitare. Tocmai de aceea (pentru ca-i fumat) imi permit sa-l folosesc drept pretext pentru re/aducerea pe Arca a unui alt personaj al tragediilor aproape grecesti cu deschidere la Mazare: pe Mircea cel Mare. Nu, nu este vorba nici de Mircea Geoana, nici de Mircea Badea. Nici macar de Mircea Lucescu ci de… Mircea Cartarescu, doamnelor si domnilor, unul dintre cei mai mari in viata sa daca nu cumva cel mai mare.

1. Mircea

Prietenul meu Mircea Cartarescu, editorialistul, a propus (vezi AICI), incalcand si domnia sa niste tabuuri, o anumita perspectiva asupra concubinajului impotriva naturii, dintre Elena si Tabu. In paranteza fie spus o concluzie similara a oferit si Doina Popescu (AICI – Cine are urechi de auzit sa auda – desi topicul este fara sonor), accest fapt proband desigur nu solidaritatea intre scriitori ci o convergenta asupra „problemei Udrea” la care fiecare „cercetator” ajunge in mod independent. Totusi perspectivele respective sunt gresite. La ambii scriitori. De ce sunt gresite si care ar fi (in fapt) morala si tålcurile tabuurilor ne/incalcate de Elena Udrea constituie chiar subiectul pe care-l propune, azi, dl.Goe.  Nu ma grabesc insa sa le insir asa de-a valma si intempestiv pentru ca nu sunt nici editorialist nici de/formator de opinie, si n-as vrea, prin urmare, sa-i influentez de la bun inceput pe eventualii cititori. Eu cred ca Elena Udrea a facut maximum de bine (sic) pozand in pictorialul buclucas. Va las sa revedeti mai intai materia din urma, apoi voi reveni (pe puncte) cu expunerea de motive si pretexte vizavi de micile greseli ale lui Mircea fata cu marea greseala a Elenei:

(a) Update: Prima greşeală. In prima jumatate a editorialului sau Mircea cel fara de blog, descrie perfect mecanismele si traseele pe care circula si se recircula mizeria si misoginismul jegos (poate exista si misoginism nejegos), libidosenia, zoaiele, mârlania si complexele sexiste ale masculului politic de ambele sexe, de la Bucuresti, fara discriminari legate de nivelul de educatie, religie, orientare sexuala si/sau politica. Autorul broşurii „De ce iubim femeile” ştie ce spune, iar ideea de „Elena Udrea” este pretextul cel mai raspandit pe care-l folosesc la greu intru defulare şi gheşeft toţi desrânaţii impotenti ai patriei.  Pe blogul lui Adrian Nastase, de exemplu, care, intamplator sau nu, are aceeasi orientare sexuala cu Elena Udrea, pe blogul unde taraţii care-l venerează l-au declarat pe Adrian intelectual rasat, calomnierea si porcairea „curvei marinarului” a devenit sport de masa, cu largul concurs al moderatoarei (d-na Manuela, un nume parca predestinat pentru manipularea comentariilor pe blogul rasatului). Chiar si amfitrionul s-a dedat la aluzii sexiste in comentarii de o infantilitate induiosatoare. Dar nici opozitia opozitiei nu sta mai bine. Cu consternare am fost martor al unei scene petrecuta pe un blog dunarean, in care, cu manie proletara, un fost dizident,  i-a sfasiat Elenei Udrea rochia cea buna (si foarte scumpa), din gelozie. In mai multe episoade. Sesizand corect aceste realitati, prietenul meu Mircea, editorialistul, avanseaza insa o solutie aberanta, considerand ca Elena Udrea a gresit esential expunându-se de bună voie oprobriului public, neţinând seama de reactiile usor de anticipat ale colegilor intelectuali din politica si de  „ferocitatea delirantă a jurnaliştilor şi bloggerilor”.  Nu e uluitor? Mircea Cartarescu considera in mod cu totul eronat ca Elena Udrea si altii ar trebui sa se auto-cenzureze, sa-si restranaga de buna voie libertatea de exprimare,  pentru a proteja „sensibilitatile” misoginului jegos care populeaza majoritar ţarisoara. Sa avem pardon. Majoritar sau nu acesta trebuie plesnit peste fata sau ignorat cu detasare (de la caz la caz) nu incurajat sa-si imagineze ca umorile sale sunt firesti.

(b) Update: A doua la mânå. Desi nu la fel de explicita ca si prima, a doua greseala facuta in tenis, de catre dl. Cartarescu, tot neprovocata (prin care astfel pierde serviciul) este ca domnia sa isi imagineaza ca Elena Udrea ar putea fi prejudiciata in vreun fel, de reactiile usor de anticipat ale colegilor intelectuali din politica si/sau de  „ferocitatea delirantă a jurnaliştilor şi bloggerilor”. Nu stiu cum de si-a putut imagina Mircea asa ceva. Gloria Elenei Udrea este cladita si hranita tocmai din astfel de reactii mitocanesti. Injuraturile mizerabililor (multi dintre ei curat puscariabili) functioneaza ca o negare a negatiei, consolidandu-i coanei Elena notorietatea si imaginea de femeie puternica si detasata, cu stomac pentru politica ori (dupa caz) aceea de victima a badaranilor politici fara scrupule. A-i provaca pe imbecili sa-si dea in petic poate fi o strategie politica de mare succes. Pictorialul Tabu ar putea fi, in mod colateral desigur, un nou episod strategic al filmului „Elena contra tuturor”.  In plus daca astazi se gaseste sa te vorbeasca de rau o lichea penala, care maine merge la puscarie, capitalul tau de imagine nu poate decât sa sporeasca. Vei parea mai bun fara prea mult efort sau merite deosebite. Cam cum a fost devenit Ion Diaconescu lider marcant al unui partid, pentru meritul ca-l vor fi tinut comunistii 17 ani la puscarie. 

(c) Update: Trei. O alta mica aberatie „carteziana” a d-lui Cartarescu, vizavi de Elena fata cu reactiunea, este aceea care decurge din asteptarile excesive pe care se pare ca le are Mircea de la damå. In cazul ca d-na Udrea (un ministru, adica o persoana foarte ocupata, care are prea putin timp pentru a fi si femeie, in adevaratul sens al cuvantului)  n-ar fi facut „gafa-tabu”, cea incriminata de dl. Cartarescu (un scriitor, fara responsabilitati) si, conectata cumva,  in mod magic, la vointa lui Mircea, dânsa chiar s-ar stradui sa se comporte in acord cu asteptarile acestuia (acelea care decurg din articol), care ar fi scopul? Ce ar urma sa mai dobândeasca d-na Udrea in schimb? Sau altfel zis ce pierde madam Udrea pozand in Tabu?  Postul de prim-ministru? Candidatura la presdintie? Chiar daca la (a) si (b) dl.Goe ar fi in eroare (ceea ce e oricum fals), tot am ajungem la punctul (c). Ca sa ce? In ce scop o sfatuieste Mircea de bine pe Elena? Fenomenul Elena Udrea si-a atins maximul. „Vampa” n-o sa fie nici prim-ministru, nici canditat la presedintie…(dupa cum se tot tem unii si altii pe care in niciun caz nu-i voi pomeni hic et nunc, cu exceptia d-nei  Doina Popescu II, tot scriitoare, mai cunoscuta publicului sub psedonimul literar Gabriela Savitsky). Si daca tot a ajuns la apogeu, inainte de a intra in raza de actiune a principiului lui Peter (cel pe care Petre Roman n-a reusit sa-l evite) nu vad de ce-ar trebui ca Elena Udrea sa-si refuze micile placeri personale practicate in timpul liber. Sedintele foto nu dauneaza ministeriatului (dupa cum se teme d-na Doina Popescu Braila in articolul domniei sale).  Si fiindca veni vorba, intre noi fie vorba, mi se pare ca d-na Udrea este de departe cel mai bun ministru al turismului, din 1973 pana in prezent si in tot cazul cel mai activ. Ca e loc si de mai bine e o alta poveste valabila la orice minister.  Asta in materie de fapte bune. Iar in materie de fapte rele, cred ca toata lumea e constienta ca daca asupra Elenei Udrea ar fi planat fie si numai 1o% din suspiciunile 😉 care planeaza asupra lui nena Adrian Nastase, bogasierul de la Mizil, „vampa” ar fi fost demult poveste, ucisa prin lapidare dupa o judecata lapidara. 

 (d) De ce nu. Eu nu-mi imaginez, asa cum isi ichipuie Mircea, ca Elena, interpersonand personaje, isi imagineaza ca s-ar compara cu ele. Ca nu se compara. Nici faptul ca respectivele intruchipari ar viza personaje mai degraba malefice nu mi se pare relevant. Poate ca daca Mircea Cartarescu ar poza asa nitam-nisam in Homer, Shakespeare, Goethe, Proust sau Kafka 🙄 (i-auzi ce viseaza musiu Mircea!) ar putea parea caraghios. Dar acelasi lucru s-ar intampla daca ar aparea imbracat in mov, rosu sau roz, ori fardat ori cu parul vopsit. Pentru ca d-lui este barbat. Elena Udrea este femeie si, ca urmare, isi poate permite fara probleme aceste mici capricii, pe care numai niste misogini ranchiunosi i le-ar putea refuza. Cu toate conotatiile formal negative, cred ca fie si in acest fel, pomenirea ministrei si tarii in presa straina, are per total, un efect benefic asupra Romaniei intru compensarea deficitului de imagine. Se vorbeste prea putin despre Romania in lume. Nu-mi imaginez ca cititorul de rand din America, Argentina, Anglia, China etc, vazand pozele Elenei Udrea, doamna cu intuitie de fier, in postura Madonei, Cleopatrei, Evitei, Margaretei, ori Jacquielinei, ar putea sa-si strice impresia despre Romania. Dimpotriva. S-ar mai sterge un pic din imaginea de tara stapanita de satre de tzigani.

Asa ca pana la urma, din critica d-lui Cartarescu, singura parte pe care o gasesc valida este cea referitioare la aspectele estetice si la rezultatele artistice ale pictorialului. Care raman discutabile. Vezi pozele de mai jos.  In rest nu. Un NU hotarat. Iar daca la o televiziune de bine, care ar promova integrarea europeana a Romaniei, de exemplu prin fotbal, dl. M. Cartarescu l-ar „interpersona” pe dl. M. Platini (cel tanar, nu coruptul grasut de acuma) ar putea castiga si Romania si dl.Cartarescu. Pe care nu-l stiam scortos din fire.

***

Despre EU se pot spune foarte multe desi nimic n-ar merita spus…

EU este pentru Familia Basescu ceea ce era Melchiade pentru familia Buendia. Jumatate plus unu dintre barbatii cu drept de vot recunosc sincer ca s-ar culca cu ea (dama bine bå), inclusiv conul Dorin (Cocos). Dar tinand seama ca votul este individual si secret este foarte posibil sa adune in realitate un procentaj mult mai mare, similar cu cel obtinut de Ion Iliescu la primele alegeri foarte libere. Pe langa ea celelate femei din politica (cu cateva exceptii notabile: Monica Macovei, Adriana Saftoiu…) par niste intamplari nefericite ale statisticii, fie ca este vorba de Oana de Mizil, de Rovana, Roberta, Norica, Adina, Ecaterina, Lavinia, Sulfina, Daciana… Corina (Cretzu, care e foarte blonda) ori Sf. Ana (zidita-n partid pân la tzâtzisoare, pân la buzisoare)… Nu-mi amintesc insa cum o cheama pe sotia din politica a lui Victor Ponta (mostenita de la Mircea Geoana pe linie de partid si de stat). Dincolo de legende si mituri, Elena Udrea ramane un model strategic al eficientei in politica. Cu o educatie lacunara, lipsita de cultura, fara experienta politica inainte de 89, asadar cu un bagaj ultra-precar de mijloace (o oarecare inteligenta vie-vicleana si un puf de vino-ncoace) a reusit sa obtina, in politica, performante similare (echivalente as putea pentru ca sa zic) cu cele ale ditamai elitistului Andrei Plesu. Pai nu? El consilier, ea consilier, el ministru, ea ministra, el ministru a doua oara, ea minstra a doua oara. Deuce. Egalitate perfecta. Acum ea-n guvern, el in Dilema. Avantaj serviciu ea. Plus minge de meci. C-asa-i in… tenis?

***

Se afla in pregatire doua fictiuni literare cu animale rare (doamne fereste bolnave): uni-Cornul Gainar si Regele Hyper-decrepit, care si-au castigat locul pe Arca intru salvare, ca specii.

0. Avanpremiera

1. Unicornul Gainar. A fost odata ca niciodata (ca daca n-ar fi nu s-ar povesti) un trisexual. Daca nu si mai mult de atata. Nevasta il regula la cap, in mod regulat, dar si el regula la randul sau aproape tot partidul. Cu curul. Din cand in cand il violau o bunicuta blajina si un marinar pensionar. Umbla mai mereu cu coruptia-n gura si cu sula-n coaste. Altadata l-a abuzat (tot sexual) un unchi care i-a bagat pe gât o bunica de neam prost, iar din incestul la care a fost supus de catre sotie s-a trezit ca a nascut prematur o matusa. Care si ea l-a avut de nepot. Cu martori. Ca sa scape de necazuri si-a vandut toate ouale (eggless), så nu mai aiba ce sa-i numere cei care se tot chinuiau sa-l duca in ce-lula, la baieti. Se vede asadar cu claritate  ca trisexual e putin spus… Omul este cumulard… etc, etc

2. Regele Hyper-decrepit. A fost odata tot ca niciodata (cam in acelasi timp) un Rege al Hyperspatiului, pe scurt R.H.+, personaj pozitiv, in analize politice si nu numai. Din ciocnirea cu anti-particula sa Radu Humor, pe scurt R.H.-, personaj negativ (rau de tot), s-au anihilat reciproc, lasand in urma o excelenta supa primordiala, praf cosmic si radiatie de fond, materie prima fundametala pentru evolutia stelara si pentru meta-merfuziune nucleara… etc, etc

E P I L O G: Faptul ca scriitorii si detractorii se inseala in privinta Elenei Udrea (ambitia blonda) si ca pictorialul tabu nu dauneaza nici imaginii, nici vocatiei ministeriale, nici ministerului s-a bucurat de o splendida materializare, daca mai era necesara, prin primirea Elenei Udrea la casa regala britanica, un barometru al prestigiului si notorietatii de care se bucura personajele la scara planetara, unde ministrul român al turismului a avut o intalnire cu printul Charles of Wales, urmata de acordarea unui interviu pentru „The Telegraph”. Sunt curios daca Mircea Cartarescu va reveni cu precizari si daca prietenul meu Contele va reusi sau nu sa smulga  vreun comentariu de pe domeniul vicontelui de Mizil, despre eveniment.

Nu pot incheia fara a preciza ca Elena Udrea, o versiune la alta scara a bebelusei Oana, care o si „interpersoneaza” adesea cu mare succes pe „interpersonalizatoarea” Margaretei, Madonei, Jacquelinei, Cleopatrei etc si  Evitei, este si blogger. In aceasta calitate, desi se descurca mult mai bine decat multi alti bloggeri, care adesea se si folosesc de „fenomenul Udrea” ca sa-si sporeasca bietul trafic, are inca lipsuri mari. Incercand ca foloseasca blogul in scopuri politice si propagandistice, Elena Udrea reuseste performante comice notabile prin felul in care-si scrie articolele, dar mai ales prin felul in care selecteaza comentariile care sunt postate si care nu. Am facut acolo cateva mici experimente. Rezultatele partiale arata rau.  Intrucat blogul Elenei are un ridicat potential umoristic este foarte posibil sa-l introduc in circuitul comediilor popularizate (cu moderare) pe (b/)Arca lui Goe.

Continuum, x, y, z

x.  Intr-o dimineata oarecare cetateanul George B. gaseste pe noptiera, intr-un dosar cu coperti grena, scenariul unui film si un biletel din partea lui Regizor. Nedumerit si abatut cetateanul George B. isi toarna un pahar inalt cu lapte batut, apoi deschide agale si parca cu teama dosarul cu coperti grena. Incontinuare abatut soarbe din laptele batut si, din ce in ce mai mirat si intrigat, se lasa absorbit de lectura. Spre amiaza, inainte de a i se face foame, realizeaza brusc cateva lucruri esentiale.

              1. Rolul ce-i fusese propus de care Regizor nu e principal.

              2. Exista scene in care este atins pe gura cu buze de femeie.

              3. Numele personajului nu este Leo ci Belciug.

Tremurand de revolta si enervare cetateanul George B. isi baga picioarele in papuci si luand dosarul cu sine se deplaseaza cu pasi fermi pana la toileta. Arunca dosarul cu biletel cu tot in weceu si trage apa. Dosarul rezista. Cetateanul insista. Dupa a treia tragere dosarul se duce. La vale. Cetateanul se duce si el. La Parlamentul european. Pe drum sopteste incet, ca pentru sine:

De un dor fara satiu-s învins
si nu stiu ce sete ma arde.
Parca mereu din adînc,
un ochi rapitor de Himera
ar vrea sa ma prade.
Si pururi n-am pace,
nici al stelei vrajit du-te-vino în spatii,
izvoare sub luna, ori dornica ciuta,
nimic nu ma stinge, nimic nu ma alina
si parca-as visa o planeta pierduta.
E atîta nepace în sufletul meu,
batut de alean si de umbre cuprins…
Un dor fara satiu m-a-nvins,
Si nu stiu ce sete ma arde mereu.

y.  Mi-e si mie un dor fara satiu de orice atingere, de materia mea in contact cu materia ta. Caci niciodata materia mea n-a fost in atingere cu materia ta. Suntem prea incarcati de electricitate si prea goi de materie, dar totusi scânteiem sub-atomic incercand cu disperare sa ne atingem odata si odata, proton la proton. Ma si mir ca-mi poate fi atat de dor de ceva ce n-am avut niciodata.

z.  Desi, ca bloggari, imi sunt in/amici buni intr-un razboi inter-egoic destul de a/nost/im, si cu toate ca imi sunt cvasi-indiferenti ca persoane, gasesc de cuviinta sa repet ca fenomenele Padina si Tudoran nu se bucura de atentia pe care ar merita-o. Sunt mai anonimi decat ar fi normal. Despre fenomenele Padina si Tutoran ar trebui vorbit mai mult, mai altfel, mai nu stiu cum. Din pacate (…) cei doi sunt inca vii si foarte rezistenti la luarea in dezbatere a fenomenelor care-i imbraca. Cat vor fi inca vii si recalcitranti nu se va putea vorbi despre ei… deact asa, sporadic, pe sest, in petale fara sepale si-n corole fara pistil si fara petziol. Paradoxul trist al celor doua fenomene este ca de indata ce apartinatorii vor muri, nu va mai fi deloc imperioasa vorbirea despre fostele fenomene, foneme, sunete si sub-sunete, mai anonime azi decat ar fi normal.

Darwin epistolar. Scrisoarea II si III.

Am avut intotdeauna convingerea ca Universul este creatia lui Dumnezeu si ca El nu si-a abandonat niciodata creatia. In toate cercetarile pe care le-am intreprins, in toate teoriile pe care le-am adus in lumina cuvintelor, am fost pus in miscare de o intrebare al carui raspuns l-am crezut accesibil oamenilor. O intrebare simpla si modesta: …

Darwin. Scrisoarea II.

Darwin. Scrisoarea III.

Epistole de la Darwin. I.

Se intampla lucruri ciudate. Primim semnale bizare. E-mailuri fantoma. Ni se fac semne. Proorocii prospera. E inflatie de mesii si mântuitori. Raul lucreaza mâna-n mana cu binele. Si nici eu nu ma simt prea bine. Dupa cum bine stiti mi-a scris Darwin. Charles Darwin. Nu i-am raspuns inca. Nu prea stiu ce sa-i raspund. Desi dupa prima spaima m-am simptit flatat si indreptatit sa primsc scrisorile sale, mai la urma, intre noi fie vorba, nu sunt sigur ca inteleg prea bine de ce mi-a scris tocmai mie. De ce nu lui Padina? De ce nu conului Dorin? De ce nu lui Adrian Nastase sau lui Ioan T. Morar? Lui Zoso sau Elenei Udrea? Sau macar lui Dan Diaconescu… In sfarsit. Redau un fragment din Scrisoarea I.

Am fost, la vremea respectiva, foarte surprins, nu atat de incisivitatea cat de diversitatea si de directiile total neasteptate ale contestarilor de care am avut parte dupa ce am publicat lucrarile “The Origin of Species” si “The Descent of Man”. Fiind ferm convins ca voi fi anticipat corect criticile si reprosurile pe care semenii le vor aduce teoriilor mele, mi-am pregatit meticulos apararea, construind esafodaje logice rafinate pana la dimensiunea detaliului, formuland in nenumarate variante, raspunsuri la ipotetice intrebari, ironii sau aluzii rautacioase de care, dupa cum am spus, eram ferm convins ca nu voi putea scapa, luand in considerare recrudescenta paradoxala a obscurantismului, intr-un sfarsit de secol XIX atat de plin de elanuri si descoperiri stiintifice…

Continuarea aici: Epistole de la Darwin. Scrisoarea I.

®Evolutia Speciilor – Apocalipsa dupa T®aian.

– sau cum se face ca am ramas anonim –

Cu ceva vreme in urma, Jurnalul National a publicat un articol, aparent banal, despre un anodin web site care ar prezenta corespondenta intretinuta de Charles Darwin in timpul vietii (autor Delia Zahareanu – Epistolarul, după Charles Darwin). Am incercat, de doua ori, la vremea respectiva (18 mai 2008 – cu o zi inainte de referentul pentru demiterea presedintelui) sa postez un mesaj in care imi exprimam nedumerirea in legatura cu o aparenta coincidenta intre decizia JN de a publica acel material tocmai in ziua in care primeam o scrisoare cel putin ciudata, de la… surpriza, acelasi … Charles Darwin. Din motive de neinteles tentativele mele de a posta acel mesaj au ramas fara succes. In mod cu totul misterios, singurul mesaj acceptat  ii aparatinea unui oarecare Klaus, care afirma scurt si taios ca teoria evolutionista a lui Darwin este o mare prostie.

Iti poti imagina? Jurnalul National publica un articol despre Charles Darwin si in aceeasi zi primesc, pe adresa de acasa, pe care o credeam foarte bine protejata fata de curiozitatea bolnava manifestata de anumiti forumisti, o scrisoare care are inscris la expeditor numele celebrului naturalist englez. Ce sanse puteam acorda ipotezei ca este vorba de o simpla coincidenta? Nu am deschis scrisoarea imediat. Am petrecut trei zile inchis in biblioteca mea (inca un detaliu, minor ce-i drept, adaugat motivelor care m-au determinat sa nu merg la Referendum), cu storurile trase, incercand sa-mi imaginez cine putea fi autorul unei asemenea farse. Mi-a disparut brusc dorinta de a posta comentarii pe forumuri si bloguri, lasand balta mesajele pe care le aveam in pregatire in incercarea de a raspunde unor provocari mai vechi venite de la cativa dintre obisnuitii hyperspatiului. Chiar daca dorinta de a posta mi-ar fi revenit, la fel de subit dupa cum mi-a disparut, tot n-as fi fost in postura de a-i da curs, pentru ca, dupa trei zile de meditatie, putin inainte de anuntarea oficiala a rezultatului Referendumului, luand in calcul si varianta ca voi avea surpriza unei scrisori capcana sau macar a unei doze serioase de praf de stranutat (judecand dupa grosimea plicului), am deschis, cu maxima precautie, scrisoarea primita. Am constatat, surprins si dezamagit in acelasi timp, ca este vorba despre un material oarecum confuz, abia lizibil, scris de mana, cu pana sau cu tocul, intr-o engleza nu tocmai actuala, pe o hartie galbena sau ingalbenita de vreme.

Nu mica mi-a fost mirarea cand, navigand pe siteul lui Darwin, indicat in articolul din Jurnalul National, am gasit cateva epistole originale semnate de Charles Darwin in care scrisul si semnatura erau identice cu cele din scrisoarea primita pe ADRESA MEA DE ACASA. Plastografie, mi-am zis. Fie. Dar pana unde? Cineva imitase slova “baiatului” incredibil de bine. N-am stat prea mult pe gânduri. Am copiat cate un esantion din scrisorile publicate pe web-site-ul lui Darwin si din scrisoarea primita si le-am trimis unui prieten expert in grafologie, cerandu-i sa-mi spuna daca cele doua au fost scrise sau nu de aceeasi persoana. Nu i-am dat nici un amanaunt in legatura cu cele doua esantioane asa ca atunci cand mi-a raspuns ferm ca una si aceeasi persoana a scris cele doua fragmente trimise spre analiza m-a cuprins un soi de panica ale carei reverberatii, cu intermitenta, inca le mai resimt. Am petrecut timp o saptamana citind, analizand si traducand in romana materialul primit, Dumnezeule, de la Charles Darwin. Nu voi incerca sa-ti explic inexplicabilul inainte de a mi se releva mie insumi, intr-un fel, o explicatie rezonabila. Scrisoarea, vei vedea, este scrisa foarte recent, chiar daca “recent” nu este tocmai termenul potrivit in raport cu timpul subinteles in continut, sau, mai bine zis, nu a fost scrisa in timpul pe care in mod traditional il numim “timpul vietii lui Darwin”. Poate ca scrisoarea primita de mine nu este scrisa de Darwin. Dar atunci nici cele publicate pe site-ul oficial (!?) al lui Darwin nu ii apartin lui Darwin ci aceleasi persoane care incearca sa-mi transmita un mesaj bizar, intr-o maniera mai mult decat stranie, prin care se face o risipa incredibila de resurse, in raport cu umila mea persoana, in incercarea de a-mi transmite ca ma cunoaste . Dar poate ca scrisoarea primita este chiar o scrisoare venita de la Charles Darwin ori de la umbra acestuia la Cozia. Asta insa o vei judeca chiar tu.

Recitesc aceasta prea lunga introducere si constat ca am fost contaminat iremediabil de stilul scrisorii primite care-mi aminteste vag de Jules Verne si E.A. Poe. Sper ca voi reusi candva in viitor, sa ma scutur de acest stil, cazut demult in desuitudine, pentru a-l regasi pe Tony cel cu care ne obisnuiseram cumva (eu unul ma obisnuisem si cred ca si tu). Pana atunci o sa postez in serial fragmente din scrisoarea primita de la Darwin (da-mi voie sa o consider asa pana una alta). Daca voi consta un minim de interes insotit de eventuale discutii care sa ingaduie vreo apropiere de adevar (nu-mi fac iluzii ca voi gasi ajutor pe (b)Arca, dar speranta moare ultima, nu-i asa?), promit ca voi publica si restul materialului, scris intr-un stil cam stufos care, de obicei, nu are succes la publicul forumist ce  prefera (pe buna dreptate) stilul scurt si dens.

In primul episod voi reda un fragmentul din materialul intitulat in original “®Evolutia Speciilor”. Partea a doua a titlului, “Apocalipsa dupa T®aian” am adaugat-o eu pentru ca data la care am primit scrisoarea precum si continutul acestui fragment cheie, constituie o trimitere care mie mi se pare evidenta. Vreau sa mai precizez ca documentul primit de la Darwin are doua planuri distincte care uneori au tendinta de a se atinge. In primul Darwin incearca sa reconstituie din memorie cateva din textele pe care zice-se, le-ar fi scris in ultimii ani ai vietii, pe cand se gasea retras la tara, texte despre care afirma ca deocamdata n-ar fi cunoscute publicului larg. Al doilea plan contine o parte scrisa, dar si gandita, cu doar cateva zile inainte de trimiterea scrisorii si reprezinta o lista de corectii (uneori spectaculoase) pe care incearca sa le aplice teoriilor si textelor pe care le-a produs in timpul vietii si care se bazeaza pe o stare noua de intelegere a esentelor lumii, datorata prezentei sale intr-un spatiu de asteptare, a carui natura o sugereaza doar.

Fragmentul care compune primul episod, este un extras realizat preponderent din primul plan al ideilor cuprinse in document si constituie, daca am inteles eu bine, punctul de plecare al unei noi teorii (®Evolutia Speciilor) pe care ar fi dorit sa o adauge teoriilor prezentate in Originea Speciilor si Obârsia Omului, pentru o descriere mai cuprinzatoare a evolutiei speciilor, nu numai prin selectie naturala si mutatii genetice accidentale dar si printr-un soi de revolutii, inevitabile in anumite momente de timp. Imi cer scuze pentru calitatea traducerii din engleza, constient fiind ca putea fi facuta ceva mai liber, in spiritul textului si nu doar in litera sa. Nu de alta dar, daca textul original in engleza imi suna oarecum savant, pretentios, cu o patina de intelepciune chiar, cel tradus in romana imi pare mai degraba frivol, o insiruire de banalitati cu pretentii filozofice de o naivitate induiosatoare, ceea ce n-ar putea cu niciun chip sa fie explicat doar prin snobismul de circumstanta al lectorului. Orice sugestie este bine venita. Mai vorbim. Va urma.