(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for the ‘Intrebari la care Goe nu primi raspuns!’ Category

Cuminte, nenea Anghelache, n-a vrut sa raspunza…

Paradis paradit, refren infern

Posted by Arca lui Goe pe Martie 30, 2018

pace, rai, razboi, iad, peren, trecator, chestiunea zilei, acum, acut, ordinea de zi, pe unitate, important, esential, aici, acum-aici, vag, departe, imaginar, insignificant, chestiunea clipei, problema anului, tema deceniului, paradigma secolului, globalizare, emanciparea, politicul, socialul, economicul, cultura, viata, moartea, Dumnezeu, demonii, schimbarea, finantele, moda, noua cultura, meme, Facebook, bani, bani, bani, religie, resurse, natura mileniului, esenta universului, timp, spatiu, imensitate, diluare, nimicnicie, limitare, cuvant, impresie, libertate, senzatie, valoare, lideri, mase, idei, vectori, entropie, acumulare, coagulare, integritate, moralitate, noua moralitate, armonie, alienare, distante, rataciri, matrici, labirint, istorie, statistica, inevitabilitate, stoicism, amanare, public, insul, societatea, raul social, binele social, central, periferic, cerere-oferta, pace, rai, razboi, iad, peren, trecator, chestiunea zilei…

Pentru a atrage public trebuie ca oferta sa corespunda cererii publicului oricat de ciudata, aberanta si lipsita de sens ar putea parea aceasta. Fara sa stie prea bine cum, cand si de ce, publicul statistic vrea ceea ce vrea, ceea ce a ajuns sa vrea, prin expunere la Socul Viitorului, inundat de miriade de oferte in care cele mai simpliste sunt cele mai dorite si mai comestibile. Omul recent este istovit nu de efortul de a-si clarifica (in interior) ce vrea, ce-i trebuie, ce i-ar face bine ci de efortul de a alege (d/in exterior) dintre aparenta infinitate in diversitate a lucrurile care i se ofera. Nu se stie câte sunt. Nu-mi pot permite riscul sa vreau ceva ce nu exista. Trebuie asadar sa vad ce exista si sa-mi corelez dorintele cu lucrurile tangibile, existente (pe piata). Am un munte de pachete cu cadouri in fata mea. Societatea (ceilalti? semenii?) mi le ofera. Trebuie sa ma apuc sa le desfac, sa le studiez, sa le inteleg, sa le evaluez si sa vad care mi se potriveste si care nu, pe care (så) mi le doresc si pe care nu. Dar treaba asta nu se mai temina niciodata. Nu ajung la nicio finalitate. Abandonez orice lucru gasit pe care mi l-am dorit cumva (mult, putin, cine mai stie?) mânat de dorinta de a vedea daca in inventarul disponibil, ramas, nu se afla altul si mai potrivit, pe care mi-l doresc si mai mult. Frustrarea creste apocaliptic. Ma precipt. Imi schimb strategia. Nu mai pierd timp cu lucrurile complicate, greu de inteles. Le elimin direct din atentie, focalizandu-ma pe cele simple, usor de evaluat rapid, in termeni „imi place”, „nu-mi place”, „mi-l doresc”, „nu mi-l doresc”. Ajung astfel sa-mi doresc nimicuri, cu conditia sa fie cat mai ciudate, mai originale, mai noi, mai altfel, decat cele fumate, demodate, desuete… Ma identific cu ele. Si vai, nu sunt unic, sunt doar un ins ajuns sa procedeze asa printre alte miliarde de insi contaminati de acelasi boala. Alegerile noastre mediate statistic, formeaza cererea (fluida si schimbatoare), pe care oferta o preia si o satisface. Cei depasiti de evenimente, cei incapabili sa mai doreasca ceva, contribuie mult mai putin la aceasta medie (mai deloc), pe care flamanzii, performantii, o definesc colectiv. Cine o intelege, bine. Cine nu… Dezastru. Tu cum stai? O intelegi?

Aveam intentia sa abordez un subiect la ordinea zilei, cu care sa contribui (si eu) la cvasi-oferta de lucruri pe care onor clienti sunt invitati sa le vada, sa-si umple timpul observandu-le, pentru a intelege rapid daca le plac sau nu, daca le trebuie sau nu… daca le consuma sau nu. Voiam sa dezbat despre memes. („Meme-ul este o idee, o maniera comportamentala sau un stil care se răspândește de la o persoană la alta constituind o cultură in sine – adesea cu scopul de a transmite un anumit fenomen, o temă sau o semnificație reprezentată de acel „meme”. Un „meme” acționează ca unitate pentru a purta idei, simboluri sau practici culturale, care pot fi transmise de la o minte la alta prin scriere, vorbire, gesturi, ritualuri sau alte fenomene imitate cu o temă imitată. Suporterii conceptului privesc meme-urile ca pe niste analogi culturali ai genelor biologice prin faptul că si ei se auto-replică, sunt afectati de mutații și răspund la presiuni selective.„). Realizez ca nu sunt pregatit sa vorbesc despre asa ceva, si intuitia-mi spune ca nici potentialii interlocutori, vizitatori, observatori ori martori intamplatori care se pot acumula pe Arca in timp util, nu sunt mai breji. Dar, si daca ar fi ei mai breji (sau chiar daca am fi impreuna), oare ar fi de vreo utilitate aceasta abordare? Ma tem ca nu. In context (a se revedea materia din urma). Nici macar ca divertisment. Ca divertisment insa as putea propune altceva: Paradis. Sa meditam despre aceasta notiune. Exista? Nu exista? Ce este paradisul? Unde se afla? Unde nu se afla? Ce temperatura este in Paradis? Ce umiditate? Ce presiune? Este Paradisul infinit? Poate fi naruit? Este indestructibil? Este paradisul un loc? Un loc limitat in spatiu si nelimitat in timp? E o stare?… Dar infernul? In fine, Dumnezeu cu mila.

 

Update 1, de 1 Aprilie: 

Si pacaleala zilei de 1 Aprilie (una dar buna): Ceea ce se intampla in prezent ne poate fura nu doar prezentul ci (vai) si trecutul. De viitor nici nu mai vorbim. Deposedare in integrum. Caprele nu mai sunt sapte, ci zero virgulå ceva, ce nu se stie.

P.S. Ne cerem scuze nimanui pentru faptul ca anul acesta pe Arca lui Goe recolta de pacaleli va fi slaba. Deh, a fost in an secetos. Dar, daca ploua, sa vezi pacaleli cu carul la anul si la multi ani. 🙂 Si apropos, nu trebuie sa simulezi uneori cee ce nu poti simula tot timpul sau macar oricand (la nevoie). Valabil pentru toti cititorii nostri, dar in special pentru cei care nu ne viziteaza, nu ne citesc, si nu ne acorda nicio importanta, ignorandu-ne natural, fara efort.

Posted in 0ricine-0ricând-0riunde, Games of EGO (GOE), Imperiul Cuvintelor, Intrebari la care Goe nu primi raspuns!, Maruntisuri fundamentale, Parerea lui Goe, Sezonul Opt Vertical | Etichetat: , , , , , | 25 Comments »

LCFCD (99) – Marea dinlăuntru…

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 18, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… cui va  …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Marea dinlăuntru (original în spaniolă Mar Adentro) este un film spaniol din 2004, scenarizat, produs, regizat și sonorizat de Alejandro Amenábar. Filmul a fost premiat cu Oscar la categoria Cel mai bun film străin.

Filmul este bazat pe povestea vieții lui Ramón Sampedro, un spaniol, mecanic de vas, care a luptat 28 de ani pentru dreptul la eutanasie.

Ramón este paralizat de 27 de ani în urma unui accident suferit pe mare și este îngrijit de familia sa. Unica sa dorința este un sfârșit demn. Filmul explorează relația lui Ramón cu doua femei: Julia, avocata care îl susține în lupta cu autoritățile pentru a-și sfârși viața și Rosa, o femeie din același sat, care încearcă să îl convingă că viața merită totuși trăită.

 

?

Desigur ca fotografia aceasta poate aparea (oarecum) off topic, referindu-se mai degraba la Lumea cu nu mai fu… (ci cum ar fi putut sa fie) dar, mai in profunzime, prin insasi existenta ei, fotografia, denota totusi anumite esente ontologice al lumii cum fuse…

Text: Loc pentru explicatii inventive:

O zi la intamplare
din viata unui anonim oarecare
(rezumat)

O zi din viata unui anonim dureaza circa 24 de ore. La ora zero de obicei anonimul doarme. La ora 24 la fel. Ziua anonimului se petrece (pr)intre somnuri. Compunerea este alcatuita din trei parti (Corpul, Biografia, Marea interioara) si un epilog. In prima parte…

In afara zbuciumului cvasi-aleatoriu care genereaza zgomotul de fond prezent in mintea fiecaruia (precum valurile pe suprafata oceanului), alcatuit din mici ganduri razlete, inconsistente si repede trecatoare,  aflate intr-o perpetua si (adesea) obositoare miscare browniana, in marea interioara a fiecaruia se mai afla si alte curgeri, mai la suprafata sau mai in adancuri, mai consistente, care se consuma acolo, in abisurile imaginatiei, invizibile spre afara.  Aceste monologuri interioare pot fi expresia unor simple extensii ale preocuparii insului pentru corpul si/sau biografia sa, adica pentru fiinta biologica si/sau pentru cea sociala, dar pot fi si expresia unor abstractiuni mai profunde care nu deriva nici din relatia pe care o are insul cu trupul sau si nici din interactiunea directa cu mediul inconjurator imediat (fizic sau social). La unii, ponderea acestui gen de abstractiuni poate fi extrem de redusa, dandu-li-se astfel o alura practica si pragmatica. Ei (oamenii fara meta-fizica) se identifica destul de precis cu ceea fac, spun sau li se intampla in aria vizibila, masurabila, evaluabila, inregistrabila a existentei lor (ceea ce nu inseamna ca existena le este musai saraca si/sau precara, nici in acord cu propria perceptie, nici cu cea a posibililor spectatori).  O zi din viata acestui gen de om are, in principal, o singura varianta (indiferent de cat de captivant ar fi fiind filumul/povestea care s-ar putea realiza pe baza respectivelor intamplari). La extrema cealalta se afla oameni (visatorii) care consuma din abundenta timp, energie si imaginatie cu lucruri destul de nepractice, indepartate de ceea ce le suporta existenta cotidiana, direct observabila (ceea ce nu inseamna musai ca existenta le este bogata sau incarcata de vraja si stralucire, in absolut sau in acord cu propria perceptie). Oameni prosti, banali, marginiti, sau dipotriva scanteietori, captivanti, spectaculosi, pot exista in egala masura, atat printre cei extrem de pragmantici, cat si printre cei foarte visatori, ca si printre ceilalti, cei (mai) multi care sunt, in fapt, rezultatul unui amestec ale celor doua tipologii extreme, dupa dozaje foarte variate. Ceea ce este oarecum interesant, in cazul visatorilor care-si petrec mult timp sau traiesc cu mare intensitate in universul interior (spiritual ?!), departe de lumea dezlantuita de afara,  este faptul ca istoria unei zile oarecare din viata acestora poate avea o multime de variante. In functie de poarta de intrare in ziua respectiva poti ajunge in locuri extrem de diverse, sub-colectii ale unui infinit mai mare decat infinitatea numerelor reale (care si aceea este mult mai mare decat s-ar putea crede la prima vedere). In tot cazul cu cat mai visator este un ins, cu atat mai dificil ii va fi sa compuna si sa exprime in cuvinte (numarabile) varianta exhaustiva a povestii unei zile din viata sa. Cei cu talent la literatura vor reusi sa decupeze ceva finit si inchegat din infinitul acelei zile si sa-l redea in proza sau in versuri. La urma urmei, orice poezie nu-i decat un rezumat extrem al unei zile din viata poetului. Ce se intampla cu ceilalti, visatorii fara talent sau fara apetit literar (artistic in general, caci din acest punct de vedere tot ceea ce reda experinta spirituala este arta, fie ca este vorba despre filozofie, stiinta, sau mistica),  sau care nu-si gasesc spectatori potriviti cu pseudo-talentul lor de povestitori, petrecandu-se solitar in matricile lor labirintice interioare, nu se stie si nu vom sti-o poate niciodata.  Dar iata ca vorbim deja despre lucruri care sunt ca si cand n-ar exista si care prin urmare nu exista. Ceea ce inseamna, asadar, ca suntem on topic pe Arca lui Goe, vorbind, ca de obicei, despre nimic, cu nimeni. Personajele de fata se excluzand-se, bineinteles, din discutie. De la sine. 🙂

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Imperiul Cuvintelor, Intrebari la care Goe nu primi raspuns!, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 37 Comments »

Tacerea mieilor

Posted by Arca lui Goe pe Decembrie 21, 2012

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viata datator,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Caci unul erau toate si totul era una;

Pe când pamântul, cerul, vazduhul, lumea toata
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodata,
Pe-atunci erai Tu singur, încât ma-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul carui plecam a noastre inemi?

El singur zeu statut-au nainte de-a fi zeii
Si din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor da suflet si lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:

Sus inimile voastre! Cântare aduceti-i,
El este moartea mortii si învierea vietii!
Si el îmi dete ochii sa vad lumina zilei,
Si inima-mi umplut-au cu farmecele milei,

În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Si-n glas purtat de cântec simtii duiosu-i viers,
Si tot pe lânga-acestea cersesc înc-un adaos:
Sa-ngaduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

Sa blesteme pe-oricine de mine-o avea mila,
Sa binecuvânteze pe cel ce ma împila,
S-asculte orice gura, ce-ar vrea ca sa ma râda,
Puteri sa puie-n bratul ce-ar sta sa ma ucida,

S-acela între oameni devina cel întâi
Ce mi-ar rapi chiar piatra ce-oi pune-o capatâi.
Gonit de toata lumea prin anii mei sa trec,
Pân’ ce-oi simti ca ochiu-mi de lacrime e sec,

Ca-n orice om din lume un dusman mi se naste,
C-ajung pe mine însumi a nu ma mai cunoaste,
Ca chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o,
Ca pot sa-mi blestem mama, pe care am iubit-o

Când ura cea mai cruda mi s-a parea amor…
Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sa mor.
Strain si far’ de lege de voi muri – atunce
Nevrednicu-mi cadavru în ulita l-arunce,

S-aceluia, Parinte, sa-i dai coroana scumpa,
Ce-o sa asmute câinii, ca inima-mi s-o rumpa,
Iar celui ce cu pietre ma va izbi în fata,
Îndura-te, stapâne, si da-i pe veci viata!

Astfel numai, Parinte, eu pot sa-ti multumesc
Ca tu mi-ai dat în lume norocul sa traiesc.
Sa cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,
Spre ura si blestemuri as vrea sa te înduplec,

Sa simt ca de suflarea-ti suflarea mea se curma
Si-n stingerea eterna dispar fara de urma!

cartier_ballon_bleu

Posted in Intrebari la care Goe nu primi raspuns! | 117 Comments »

S-a dus să mimeze îngerilor. Dan Puric s-a stins din viață

Posted by Arca lui Goe pe Noiembrie 9, 2012

Dan Puric a decedat în dimineața aceasta la Spitalul Colțea, după ce ieri seară a fost victima unui accident, pe scena Teatrului Teatrului Național, în timpul repetițiilor pentru ultima reprezentație a piesei „Vis”. Martorii spun că, în ultimele minute ale spectacolului, unul dintre reflectoarele montate deasupra scenei s-a desprins și a cazut peste artist. Familia lui Dan Puric este hotărâtă să acționeze în instanță atât conducerea Teatrului Național București, cât și cea a Spitalului Colțea, afirmând că decesul artistului nu a survenit în urma accidentului, ci în urma tratamentului greșit pe care cel supranumit „Mimul lui Dumnezeu” l-a primit în spital.

Emil Puric, tatăl artistului, ne-a declarat că va acționa în instanță conducerea ambelor instituții, dar în special Siptalul Colțea. Tatăl artistului susține că medicii de la Spitalul Colțea i-au dat lui Dan Puric un medicament folosit în cazul consumatorilor de droguri în loc de un antibiotic. Potrivit unor surse judiciare medicii i-au administrat Nomifensin, după ce au observat ca Dan Puric, deși plin de sânge, continua spectacolul de patomimă. „Îi voi da în judecată pe cei care mi-au omorât copilul. Și pe cei care trebuiau să asigure cumva reflectorul ăla, dar mai ales pe medicii de la Spitalul Colțea, care în loc de Ripostatin, un antibiotic puternic, i-au dat Nomifensin, folosti în special în cazul consumatorilor de droguri. A făcut blocaj renal după 14 ore”, a declarat tatăl artistului. El ne-a relatat că artistul era conștient că medicii au făcut o greșeală. „A privit flaconul apoi s-a uitat la mine, așa, cu privirea lui blândă și mi-a spus: < Tată, iartă-i, că nu știu ce fac!>”, a spus Emil Puric. Tatăl artistului a povestit cum o asistentă s-a împiedecat de papucii unui pacient și a scăpat pleosca cu conținutul rezultat în urma unei clisme peste patul actorului. „Când s-a vazut așa, plin de acele dejecții, Dănuț a strâns cearșafurile umede în mâini, strigând <Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?>, apoi s-a întors către mine și a spus <Mi-e sete>”, a mai povestit  tatăl artistului.

Vizibil afectat, Emil Puric a relatat reporterilor noștri ultimele momente din viața celui supranumit „Mimul lui Dumnezeu”. „I-a dat unei asistente 5 lei să-i schimbe cearșaful și, după ce s-a așezat din nou în pat, Dan mi-a cerut să-i aduc o Biblie, icoana Sfântului Mihail, dar și ceva de mâncare, o bucățică de slănină cu brânză și un fir de ceapă. I-am adus azi dimineață, că am găsit la țăranii ăia de la târgul de produse tradiționale. Dănuț a primit pachețelul și l-a desfăcut, cu mâinile tremurânde și m-a întrebat dacă am adus și o brișcă. I-am zis ca nu, că nu m-am gândit. I-am dat o lamă de ras Gillette”, a povestit, cu lacrimi în ochi, tatăl lui Dan Puric. „A luat lama, i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru bucate, apoi a tăiat slana, brânza și ceapa în bucățele mici și acolo, pe ziar, am mâncat amândoi. Să-l fi văzut cum se luminase la chip, mâncând slănina aia cu ceapă, nu îl mai văzusem așa fericit de la crăciunul din 72 când i-am făcut cadou o turtă dulce cu un ciob de oglinjoară în mijloc”, a povestit tatăl lui Dan Puric. „După ce am terminat, s-a uitat, așa, lung, la ziarul unsuros și a spus <S-a isprăvit!>. Mi-a cerut icoana și Biblia, s-a întins în pat strângându-le la piept, șoptind <Tată, în mâinile Tale îmi încredințez duhul>, apoi a s-a stins. La gură mai avea un firicel de ceapă, pe care l-am luat și l-am pus într-o cutiuță, pe care am s-o trimit la mănăstirea construită de el întru pomenirea Sfinților Închisorilor”, a mai povestit tatăl artistului (sursa: Azil Virtual – APRILIE 1, 2011 · 17:54).

Posted in Intrebari la care Goe nu primi raspuns!, Tramvaiul 16 | Etichetat: , , , , | 19 Comments »

Ligia si legiunea re-petenţilor

Posted by Arca lui Goe pe Mai 16, 2012

Intr-o scoala dintr-un oras de la tara doi elevi de 14 ani (fiecare) s-au batut in clasa. Imediat dupa ora de religie. Unul dintre ei a murit. Evenimentul a devenit o stire de ziar. Dezbaterea purtata de poporul roman in subsolul articolului a alunecat intr-o discutie polemica despre rolul si ne/necesitatea orelor de religie in scoala. Am retinut un comentariu cu caracter de mica publicitate:

16 mai, 14:08. Stareta Elena Gatlan:

Vând popa gonflabil care ejaculeaza mir. Are multiple îmbunatatiri printre care pot aminti:
– cadelnita cu sistem de climatizare bizonic;
– sutana tip Batman;
– icoana plangacioasa facatoare de minciuni;
– pantofi negri cu toc înalt marca „Oblio Fashion”;
– cristelnita din otel inoxidabil inscriptionata cu versetul biblic „Lasati bistarii sa vina la mine”;
– pistol de plastic cu rezervor pentru mir;
– include rezerve de lumânari imprimate cu textul „Eu pup poala popii, popa pupa poala mea” si 10 jointuri cu busuioc;
– are memorie cu cele mai importante slujbe ale anului preinstalate;
– râgâie a mici cu aghiasma;
– pârtâie cu sfinte miresme de tamaie si smirna;
– le bulaneste pe enoriasele aratoase.
Are certificat de conformitate eliberat de cuviosul Gaozarie Alcoolisteanul de la manastirea Trotilati.
Pentru alte eventuale detalii, puteti apela numarul de telefon 0722.BOR.del sau puteti trimite un mail la adresa mantuire@patrafir.com

Noi consideram ca limbile straine si religia ar trebui sa fie materii obligatorii in scoala, carora sa li se aloce mai multe ore pe saptamana si sa fie studiate din mai multe perspective. Ca sa nu existe probleme de deontologie si corectitudine politica limbile straine si religiile studiate ar trebui sa fie la alegerea parintilor, pana in clasa a-VIII-a, iar apoi alegerea sa fie facuta  prin vot egal al parintilor si copiilor (cu majoritate simpla si tragere la sorti in caz de balotaj). Se vor constitui clase de studiu pe baza optiunilor individuale: crestinism ortodox, greco-catolicism, mahomedanism, budism, animism, mozaicism, planetouism, shamanism etc. Cei care nu opteaza pentru nicio religie vor fi inclusi automat in clasa de ateism stiintific care trebuie sa fie una dintre optiuni, prezenta in fiecare scoala. In mod analog se va proceda cu limbile straine. Cei care nu opteaza pentru niciuna dintre limbile straine de circulatie internationala vor fi inclusi automat la clasa de esperanto. Tziganii de ex.

Este oare democratic ca oamenii sa fie fortati sa accepte sacrificii in favoarea umanitatii? Orice sacrificii (?)

Copiii din orfelinate au si ei nume de familie?

Posted in Intrebari la care Goe nu primi raspuns! | Etichetat: , , , , , | 25 Comments »

Slab de înger. Aperitiv pentru trecatori

Posted by Arca lui Goe pe Octombrie 21, 2011

Ma vad obligat sa-l amân nitel-vitel pe eroul atipic necunoscut. Mi-au lipsit in saptamna din urma timpul si/sau inspiratia de a pune pe note potrivite fragmentele din destinul sau (partea eroica) ce-l martirizeaza solemn. E usor de dat patetic-kix cu un asa subiect. Mi-ar parea rau sa-l stric iremediabil din graba sau superficialitate. Faptul ca nu astept in liniste sa-i vina apa la moara (subiectului), adica timp si inspiratie (autorului, Dl.Goe, poet si publicist; 😉 am mai vazut unul care scrie enormitati sub aceasta titulatura, in Adevarul), si produc (iata) un nou topic (din nimic despre nimic) se datoreaza faptului ca am (pe alocuri), ca tot omul, un suflet candriu de papugiu, pentru ca sunt slab de înger, lume, lume, soro lume. Desi n-am mai postat nimic de o saptamana, (b/)Arca aflandu-se practic in regim de avarie, constat cu surprindere ca, in fiecare zi, exista cateva sute de vizite, ale unor internauti tacuti, care vin (din eter), vad (ca n-au ce vedea) si… pleaca (vici)… totul in virtutea inertiei virtuale. Ma intreb cu crescatoare neliniste: ce-or astepta oamenii astia de la Dl.Goe? Mi-e si frica sa-mi imaginez. Acuma lumea este in sine un imens prilej de vorba si de lamentatii, iar suete se pot construi usor, din nimic (vezi reteta Zoso) asa ca n-ar fi greu de livrat hrana pentru trafic si drojdie (de bere) intru dospirea de/zbaterilor, daca acesta ar fi scopul-scopului in sine. Dar nu e. In fine, ce s-o mai lungesc, in asteptarea „godot”-ica a eroului atipic necunoscut, propun un intermezzo cu un erou din intamplare cazut la datorie (martir as putea pentru ca sa zic) pe frontul strainatatii si de est si de vest. Doamnelor si domnilor, Andrei Plesu si uluitoarele sale aventuri in Moldova (post)sovietica si in Germania (fosta)democrata.

Andrei Plesu si Moldova Suverana

Andrei Plesu propus ca figurant intr-un film german

Ambele ipostaze mi se par sublime.

…As mai adauga ca dictatorul Gaddafi a fost ucis. Libia continua pe calea democratiei libiene…

…ca a murit Paul Everac…

…ca a inviat Adrian Nastase eeeee…

…si ca Serban Huidu, omorand niste oameni (acolo si ei), a creat o stire si o ploaie de opinii cu mare audienta… Despre acest Marta Stuart al Romaniei, despre destin si despre ura cu efecte pe scena vietii, sper sa avem ocazia de a vorbi atunci cand se vor linisti apele si nu va mai fi subiectul in centrul atentiei. Pana atunci as mentiona un articol a carui existenta este salutara (dincolo de inevitabila mica mâhnire legata, in mod paradoxal, tot de faptul ca articolul exista, acum, in cor)…

Compasiune la nivel inalt

Atunci cand, inevitabil, cinefilul Serban Huidu va ajunge la starea de a viziona filme (nu Crash) i-as propune sa vada Regele Pescar:

..si in final doua articole de pe blogul zilei:

Cei care nu ne mai pot ajuta

Problema româneasca în Franta

Posted in Intrebari la care Goe nu primi raspuns! | Etichetat: , , , , | 10 Comments »

Imn-ul o-dă în bară

Posted by Arca lui Goe pe Septembrie 28, 2011

Avem un imn ineficient. De 20 de ani ne someaza zilnic să ne deşteptam şi noi… neam. Adica nu ne-am. Sau ne-am si atunci înseamna că avem un imn redundant-inadecvat care nu lasa poporul sa se odihnească îndemnîndu-l la insomnii. Cert este ca nici revoluţia permanentă nu-i (a) bună, iar insomnia naţiunii nu naşte îngeri ci cearcăne. In plus omoară (pe Siret) din faşă orice (idee de) revoluţie. Teoretic vorbind, ca să poată fi un îndemn eficient, cântecul lui Andrei Mureşanu ar trebui să se odihnească puţin şi să fie scos la înaintare doar de zile mari când poporul (prost) doarme în front. Că problema imn-ului care o-dă în bară nu-i banală o dovedeşte ştiinţific şi faptul că se regaseşte pe lista de preocupări a unor concetăţeni nebanali. Onorabili. Dl. Andrei Pleşu, unul dintre elitiştii favoriţi ai d-lui Goe, îşi asuma, cu mare curaj, o mare responsabilitate şi foarte multe riscuri, abordând Psihologia Imnului Naţional în revista Dilema. Dacă nu dânsul atunci cine? După numarul de vizite şi după aplombul comentatorilor s-ar zice că subiectul este un sucess în ceea ce priveşte audienţa (peste 15 mii de specialisti au vizitat deja pagina care conţie articolul, făcând un „trafic” dublu faţă de articolul precedent, cel despre nu mai puţin importanta problema a Muzeului Comunismului 🙄 ). Discuţiile fiind desigur oportune pentru a da greutate pregatitoare ideii şi de a premedita contextul viitor, în care măsura schimbării imnului să a/pară in mod evident ca o-por-tu-nă, administratorii şi moderatorii forumului au alocat mai multa libertate pe cap de vizitator, îngaduind fel de fel de comentarii pe care va invit să le citiţi la SURSA. Ceea ce nu veţi gasi acolo este un umil comentariu al d-lui Goe, pe care moderatorul meu preferat, dl. Vasilescu, l-a cenzurat din motive care îmi scapă. Îl redau mai jos cu speranţa vagă că voi afla ce anume l-a facut să para atât de subversiv încât să fie refuzat (de) la bară:

Mesaj cenzurat abuziv la Dilema Veche:

Mesaj postat abuziv la Dilema Veche:

Este de folos faptul că uşoara incompatibilitate (d)intre îndemnul „Deşteaptă-te române” şi postura de imn naţional este semnalată (în fine) de către cineva care nu poate fi banuit nici de „adormire” nici de „neinteligenta”. Problema este ca avem de-a face aici cu o minoritate, care trebuie să se supună majorităţii şi prevederilor constitutionale in vigoare (cele referitoare la caracterul de stat unitar, national având ca forma de organizare republica, sic, şi altele). Oricat de inadecvat ar fi imnul (de parca asta e cel mai grav ori cel mai alandala lucru din ţarisoara ori ultimul de luat în reformă) trebuie ştiut ca in mod obiectiv un aşa ceva se schimba numai la ocazii mari, la vreo revoluţie de-o pilda. Poate dl. Andrei P. ştie ceva ce noi nu ştim şi nici nu putem anticipa… Ceea ce ar face discutia extrem de pertinentă şi serioasă…

Am citit articolul cu atenţie extremă, de doua ori, încercand să sesizez dacă autorul sugereaza, fie si aluziv,ce alt imn ar merge mai bine. Si n-am constatat nimic. Ceea ce mi se pare nedrept. Intrucât nici Ziua Nationala nu cade bine între moina toamnei şi înghetul iernii (naţiunile mari, puternice si/sau fericite având ziua Nationala vara, ca de… nu ne-a placut 23 August, zi de glorie mareaţa in care Majestatea sa Regele Mihai I ne-a trecut de partea anglo-americanilor) cred că problema imnului ar merita un tratament mai general. Desigur ca 10 Mai, fiind mai spre vară, ar rezolva simplu si problema spinoasă a imnului. Desi, totusi, dupa exemplul celor care şi-au luat ca reper ziua Independentei pe 4 Iulie 1778, ar fi normal ca ziua Nationala a Romaniei så se aniverseze, pe 9 Mai, vizand Independenta (din 1877, asta e, noi milenarii suntem cu un secol in urma Americii) castigata in lupta (alaturi de glorioasa armata rosie) in Bulgaria, la Vidin, Smârdan, Grivita, Plevna… Iar imnul care s-ar asorta ar fi fara indoiala: 

„Ferentarul mândru, mandru ca si Crinul,
Cînd pe mal s-arată tremură Vidinul”

Adica de la un nume de Traian la unul de Crin. Plus ca 9 Mai s-ar leaga mai bine si de destinul nostru european… Nu? Ca si Europa serbeazå parcå ceva pe 9 Mai. Mai bine nici ca nu s-ar putea.

Atat am zis. Atat am avut de zis.

Update:

Ferentarul – Dimitrie Bolintineanu

(Fragment dintr-un marş vechi)

Nu e nici mîndria, nu e nici mulţimea,
Care în batalii încunun oştimea;
Nu e nici noroc.
Cela ce se bate pentru neatîrnare
Are zece braţe, zece inimi are.
Inime de foc.

Roşiorul mîndru şi frumos ca crinul
Cînd pe mal s-arată tremură Vidinul
La vederea sa.
Face de se miră toată arăpimea,
Ieniceri, spahii şi arnăuţimea
Şi-i strigă: ura !

Ferentarul, ager şi cu lungă chică,
Intră în oştime fără nici o frică.
Tare ca un leu.
Iute ca săgeata tabăra străbate:
— „Ferentar sînt eu !”

Astfel ferentarul ştie ca să moară:
Pentru ţara dragă, pentru soţioară
Cine n-ar muri?
Unul ca acela blestemat să fie !
Nimeni să nu-l plîngă, nimeni să nu-l ştie
Cînd el va pieri !…

Junele fecioare, tineri luptători,
Pe mormîntul nostru vor culege flori !…

Posted in Intrebari la care Goe nu primi raspuns! | Etichetat: , , , , , | 33 Comments »

Viata e scurta. Internetul e lung.

Posted by Arca lui Goe pe Septembrie 19, 2011

1. Moartea
Se spune ca moartea face parte din viata. Eu cred acest lucru. Moartea a fost pretul platit de lumea vie, pentru progres. Nu stiu daca mi-ar fi placut sa capat nemurirea de exemplu, facînd parte din aceasta lume ca una dintre fiintele acelea care se divid la nesfîrsit.

2. Moartea domnului Alba Zapadoiu
bre, io m’am cam plictisit de fabrica asta de confectzionat eroi ala-bala-zapadisti pa banda rulanta si redundanta.

3. Moartea a ratat
-Moartea ne-a ratat! Iu-huuu! Iu-huuu! Ne-am mai nascut o data! Hai sa jucam la loto si sa bem o tuica fiarta! Suntem noi-nouti!

4. Necropsie pe legea electorala
Coexistenta a doua criterii de legitimitate duce inevitabil la conflict. La un moment dat, va trebui sa valorizam un criteriu în dauna celuilalt.

5. Calea
Ma uit si vad cum multi aleg o cale despre care afirma ca, în mod sigur, aceea este cea mai buna si ca orice alt drum duce într-o fundatura.

6. Trambulina Mortii
Ceva se intampla in Romania. Ori, ori. Ori oamenii tineri au ajuns sa moara mai tineri, sau cei tineri sa moara mai mult, ori noi ne aplecam voluptos asupra mortii lor. Indiferenti nu putem fi, e impotriva oricarui graunte de bun simt; motivatia de-a intelege moartea unui om ce-va-fi-fost-sa-fie-dar-n-a-mai-apucat explicabila; apetitul nostru nu.

7. Maister Eckhart
Motto « Daca omul gaseste satisfactie in Dumnezeu, inseamna ca Dumnezeu nu e Dumnezeu » ( Maister Eckhart)

8. Publicitate la magia neagra
Acel balsam face negrul – mai negru. Exista cumva negru deschis si negru închis?

9. Mortii nostri merg in paradis. Ai vostri ajung in infern
În Marea Britanie, musulmanii din organizatia Muslims Against Crusades (Musulmani împotriva cruciadelor – MAC) au perturbat ceremoniile în onoarea soldatilor britanici morti în Primul Razboi Mondial (Remembrance Day) ce au avut loc astazi în Londra.

10. Frica de moarte
Era opt jumate seara cand am intrat in hotel cu pasi grabiti, fara sa ma uit in urma, simtind ca imi calca pe umbra un spintecator mai vechi decat islanda insasi.

11.Salut. Murim

12. Asadar ne-ati tradat emigrantilor!
Ati plecat din România în cautarea libertatii a unui trai decent si a fericirii NUMAI PENTRU VOI. Ne-ati lasat fara inteligenta si fara priceperea voastra fara forta care s-ar fi putut aduna AICI si nu ACOLO pentru construirea unei lumi mai bune.

13. Despre mine
SUNT O ROMANCA CA MULTE ALTELE,TRAIESC SI MUNCESC IN SUDUL ITALIEI APROAPE DE BARI.

Update:

„E adevarat ca destinul amesteca pachetul de carti, dar suntem vesnic noi aceia ce joaca”

Viata e scurta. Internetul e lung. Si lat. Si pe internet gaseşti o multime (miriade) de bloguri vii. Care nasc pui vii pe care-i hrănesc cu lapte, cu miere şi cu fiere. Dar parca pluteşte aşa o lehamite în aer şi-un spleen prin blogosfera care (uite) l-a reprimit in rândurile sale pe Bleen, fiul ri-si-pi-ci-tor. Nu mai e animaţia aia de alta data. Comentatorii, tot mai rari, sunt mai cuminti, mai intelepti, mai tacuti, mai sedentari, mai asezati, fiecare pe unde a apucat. Mulţi si-au facut case (nu mai umbla cu cortul) sau s-au mutat la blog. Nu ca odinioara când zumzåiau ca albinele in poeniţă azi in dud, mâine-n salcâm şi apoi iar in dud ori in trifoi, cu ora.  De vorbit însă se vorbeşte tot mult, şi mult mai împraştiat. Acum chiar că blogosfera are centrul intr-o suta de mii de locaţii, băşca vreun milion de burice ale pamântului.  Informaţia aia utilă sau placută, deşi  mai abundenta ca oricând, e paractic imposibil de gasit in carul cu fân. Deh, la enorma producţia de fân şi paie din blogosfera nici vaci nu-s destule.  Miriştea însa şi-a păstrat farmecul acela inefabil şi blond.

Dar sa nu ma las prada melancoliilor uşoare şi sa revin la problema zilei: Moartea. Multe din blogurile vii vorbesc despre Moarte, caci Moartea se vinde bine pe gratis 😉 (vezi mai sus câteva interesante exemple, alese aproape la întâmplare, thank you guys). Si dacă blogurile vii vorbesc despre Moarte (premeditand-o) despre ce (viaţă) vorbesc blogurile moarte? Limbile moartea? Ei, blogurile moarte au un şarm al lor aparte, se lasa autopsiate, adulmecate,  analizate, secerate, treierate, triate,  şi, in plus, sunt gata decantate. Ceea ce a fost validat ca important si/sau placut prin trecerea nemiloasa a timpului  este mai la vedere căci buruienile s-au uscat, scuturat, carat, cazut. Ia adulmecă bucheţelul  oferit în dar la comentariul doi! Vei afla lucruri foarte incitante.

Stiai ca regretatul Alex Leo Serban, mort de acuma,  a fost intr-o viaţă anterioara troll? Troll, troll de blog, cam ca Radu Humor. Si ca a „omorât”, cu vorba lui, un blog, in timp ce acesta (blogul) tocmai se sinucidea? N-ai stiut. O sa ştii milaia mea. Si mai  ştiai că… Terorista care a pus blogul traieşte bine merci, desi blogul sau a murit detonat? Nu? Nu stiai? Sau ca dulcele Mircea Cartarescu,  poet oniric in viaţă (el prieten cu Leo, cel critic de film si carte) s-a intalnit pe ascuns cu terorista, la o cafeanea nevirtuala, si ca a privit-o indelung prin abur de cafea, asigurandu-se  ca nu-i nici… si nici cine credeau d-lor, si nici… Ca si pe vremea aia se gaseau curioşi grămadă care se inghesuiau să-şi dea cu presupusul despre cine-o fi dac-o fi anonimul cu verb la butoniera si garoafa la rever. Ei si Mircea al nostru, dargul de Mircea, care si-a castigat norocul la zar, dând cu banul intoarcerii, discret, visataor, n-a mai coborât de atunci niciodata in subsolul vreunui alt blog, aşa în papuci si-n pielea goala, cu numele la vedere. N-ai ştiut. O sa vina o vreme cand se va practica arhe-o-logia la blog, milaia mea si vor fi la mare preţ cei care vor ştii să sape istoric prin fel de fel de bloguri moarte si prin felurite siteuri  arheologice  de pe net, daca nu s-or inchide cumva, dupa cum se arata (ca nu-i a bună) in norii de la cornul caprei, pentru a aduce la lumina date istorice şi perle de cultura. O sa afli milaia mea.

Posted in Intrebari la care Goe nu primi raspuns! | Etichetat: , , , , , , , , , , , , | 21 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: