Despre Nimeni, Nimic

Arca lui Goe – Nothing on the show. Articolul Zero din Constituția Ambarcațiunii.

Dragul meu prea-cinstit cititor, citit și unic (bă cititorule) află că ești prea cinstit, prea unic, prea firav (ontologic și deontologic) și prea ancorat în propria pseudo-realitate (în realitate în nimic – propria nimicnicie) pentru a putea avea pretenția că prin prezenta ta unică s-ar înfăptui (aici sau aiurea) miracolul comunicării, căci fragilitatea ta ca cititor nu face decât să con-sfințească ratarea noastră ca blogger (adică ca scriitor). Toate cacofoniile fiind mereu ne/întâmplătoare, într-o măsură mai mare sau mai mică. Că dacă dragoste nu e, nimic nu e, și deci și prin urmare nici literatură, artă în genere.

In absența acestui singur semn valid al unei potențialități de co-comunicare (literatura, de…) slujirea nimicului devine singura fapta de glorie, a ta și a mea la blog, la arcă, ca și în întregul univers virtual. Dacă aș avea cu cine sta de vorbă (dar n-am) te-aș întreba pe d-ta, noi… ce aclamam noi aici? Noi aclamăm literatura, poezia (beția de cuvinte), arta con-versației, care pe (b)arca noastră nu se face deloc.

Este adevărat însă că, între timp, am devenit profesioniști redutabili ai nimicului, incomparabil mai eficienți decât con-frații noștri amatorii, față de care avem marele avantaj al conștiinței de sine. Ceilalți slujitori ai nimicului, câtă frunză și iarbă (vezi inclusiv blog-roll-ul) sunt niște bieți trepăduși în slujba unor nimicuri superficiale, fără adâncime, niște terchea-berchea fără conștiință, buimaci ai vorbirii pseudo-articulate, care nu realizează – nici măcar în momentele lor intime de maximă luciditate – ce și de ce fac, atunci când profită gratis (adică de pomană) de libertatea de expresie și impresie. Dacă aceasta n-ar fi o curvă notorie aș zice că o abuzează.

Dar, mă rog (inclusiv la bunul Dumnezeu) să lăsăm aluziile prea directe, fără perdea, la adresa amatori-ci-lor noștri semeni și frați. La Dracu cu ei. Si așa ne-au irosit o groază de timp cu jocurile și serbările lor sterile, mulți dintre ei sfârșind deja în surdină (o surdină asurzitoare), prin oboseală, epuizare și plictis, mult înainte de a fi ajuns la vreun liman al înțelegerii rolului lor în tragi-comedia Nimicului Universal (ceea ce este de-a dreptul sfâșietor), în timp ce alții (ceilalți), aflați în plină hărmălaie semantică, se străduiesc indecent să nu audă (încă) tăcerea care i-a cuprins. Fiecare blog, proiectat să fie un mic Macondo, spațiul legendelor personale ale fiecărui om mare (adică adult) sfârșește implacabil prin a se dovedi un mic Dogville.

Dragul meu prea-cinstit cititor, citit și unic (bă cititorule) nu te strădui prea tare să înțelegi ce (vreau să) spun, căci de fapt nu (vreau să) spun Nimic. Sunt un simplu spectator, apatic, integral contemplativ, care nu încearcă nici sa profite de realitate (așa cum este), nici să o schimbe (pe ici pe colea si anume prin punctele esențiale), și/dar care, în inter-time, se întrece – pe sine – (în) a fi isteț, vorbind singur, cu martori, firoscoșenii.

Daca totuși, împins de cine știe ce frustrări și complexe, vrei musai să dai/găsești vreun sens oarecare în acest text despre Nimic, dacă vrei înadins să afli despre ce-ar putea fi vorba, dacă ar fi vorba despre ceva, ar trebui să-ti pui la încercare răbdarea (și te avertizez că este vorba despre o încercare extremă, de care mă îndoiesc c-ai fi capabil) și să vezi mai întâi filmul (rezistând cumva tentației irezistibile de a abandona vizionarea) si apoi sa citești cronica despre Dogville – Orașul lui Dumnezeu (căci, nu-i așa?, după cum d-l. Goe nu-i decât masca obținută prin anagramare a Domnului Ego, tot astfel câinele rău (dog) nu-i decât (bunul) Dumnezeu (God). Mai stăm de vorbă după ce vei fi trecut, onest, prin calvarul propus mai sus. Multe vom avea sa ne spunem. Fleacuri, căci multe n-ar mai fi de zis de-am fi lucizi si onești. Până atunci, zorba ’ceea, este vorba despre greci. Ci mai bine du-te în parc cu copiii.

Arca Lui Goe said decembrie 20, 2021 la 8:34 pm e

Vreau să spun că doar „nimicul” („inexistentul”) este imuabil. A exista (a fi existent) înseamnă (într-o manieră profundă si constrângătoare) a fi supus schimbării. A exista este totuna (si nimic altceva) cu a te schimba. Exiști, deci te schimbi. Exiști, pentru că te schimbi, ca să te schimbi. In mod garantat schimbarea te va scoate din existență. Esti exclusiv ceea ce te face să nu mai fi. Deci să nu fi. Pe scurt, a exista înseamnă a nu exista. Esențial în a exista este că te schimbi, iar a te schimba alterează iremediabil esența lucrului scoțându-l inevitabil, inexorabil si ireversibil, în afara esenței sale, în afara existentei sale. Dacă nu te schimbi, nu exiști. Dacă exiști te schimbi invariabil înspre ieșirea din existență, ceea ce e valabil si pentru pietre, nu doar pentru ființe… Tot ceea ce există, există exclusiv pentru a nu (mai) exista… putem considera acest lucru un pic periculos.

Ideea că toate existentele care există, existând exclusiv pentru a-si epuiza existența, au un rost în raport cu un scop ulterior, cu vreo finalitate transcendentală, sau că-si vor transmite, transfera ceva din existenta lor, din esența lor, în acel ceva ulterior (măcar amintirea sau umbra vreunei amintiri), este o simplă iluzie, un basm sedativ. Nicio o urmă de informație nu se transmite de la o lume la alta, de la un univers la următorul. Fiecare nou univers din seria infinită de universuri (fără început si fără sfârșit) o ia pur si simplu de la zero, își începe existenta de la zero si o duce până la zero… totalmente incompatibil cu cel de dinainte si cu cel de după… Asa merge treaba asta cu existenta… in meta-univers. In spatele nostru se află un timp infinit si totuși nu ne-am dumnezeit… Timp ar fi fost…

Totul se intampla, de fapt, tocmai pentru a nu se intampla nimic.

mDa, mDa, mDa, fiecare lucru care si-a gasit de lucru pentru a se fi afland existand in existenta are agatata de coada aceasta meteahna a schimbarii inexorabile: existi numai si numai pentru a te schimba. Intrucat, inevitabil, sirul schimbarilor succesive duc (mai devreme sau mai tarziu), fiecare lucru care exista, la non-existenta, pare oarecum logica concluzia ca fiecare lucru care exista, exista pentru ca nu exista. Daca si TOTUL (EL insusi) este in schimbare eu unul nu m-as aventura sa afirm. Am vaga banuiala ca TOTUL este imuabil si nu se schimba, ceea ce-l face sa se asemene enorm (pana la confuzie) cu NIMIC-ul.

Ceva despre Nimic.