Inainte vreme

Marti, 12 Noiembrie 2002 “New York Times” ne-a pus diagnosticul Imaginea unei Europe tot mai independente si mai critice fata de Statele Unite dispare de indata ce pui piciorul in Romania, afirma analistul american Robert Kaplan, in cadrul unui amplu comentariu aparut ieri in paginile cotidianului “New York Times”. Protejata de decenii de programe sociale, Europa occidentala favorizeaza o politica externa lipsita de riscuri, in care compromisul pune in umbra principiile. Romania insa, marcata de povara deceniilor de trecut stalinist, apreciaza pozitia ferma  a Statelor Unite pe scena internationala. Atitudinea pro-americana a Romaniei si a tarilor asemanatoare ei, desi oportunista, ar putea duce la schimbarea relatiilor dintre Statele Unite si Europa, si chiar la aparitia unei noi Europe. Cu o populatie de 22,5 de milioane de locuitori, Romania este cea mai mare dintre tarile care vor fi invitate sa adere la NATO, la summit-ul de saptamina viitoare de la Praga, si cea de-a doua ca marime care va adera la Uniunea Europeana (UE) pina in 2010. Bucurestiul se bucura dupa Bush Asadar, in vreme ce vest-europenii s-au luptat pentru o rezolutie de compromis in privinta Irakului si au primit cu indiferenta recenta victorie a republicanilor lui Bush in alegerile partiale, membrii elitei de la Bucuresti au aprobat entuziast politicile Casei Albe. “Neoficial, a fost un sentiment de triumf tinut sub tacere” in ceea ce priveste alegerile din SUA, dupa cum a explicat Sergiu Celac, fost ministru de externe al Romaniei. “Sintem bucurosi pentru ca si Bush este bucuros”. Sondajele de opinie efectuate in Romania au atestat o rata de aprobare a actiunilor americane de 80 de procente sau chiar peste aceasta cifra.

America mea EVZ – OPINII: Mircea Cartarescu – Mai 04, 2004 Acum doi ani am fost invitat la un festival de poezie in Luxemburg. Acolo am locuit in tot soiul de castelute si orangerii si-am fost indopati pana la refuz cu somon, caviar si creveti. Totul era excesiv de opulent, respira acea prosperitate de film glamoros care pana la urma devine indecenta. Am fost cu atat mai mirat cand, la sedinta de deschidere a festivalului, directorul manifestarii a tinut un discurs in termeni pe care-i stiam cat se poate de bine. Am aflat din nou ceea ce mi se spusese si in tara de-atatea ori: cat de putred e capitalismul, ce rau e in societatile consumiste, cum se alieneaza omul in lumea occidentala. Am mai aflat ca fortele revolutionare salasluiesc azi mai ales in lumea a treia, si mai cu seama in tarile arabe. Mai presus de orice, am aflat ce imperiu criminal e America si mi s-a fluturat prin fata si o scrisoare de protest, in numele poeziei si al libertatii umane, impotriva interventiilor americane in Afganistan si Irak, pe care ni s-a cerut s-o semnam in corpore. S-au citit apoi poezii. Mai toate cu acelasi profil. Invitatii erau mai cu seama din randul „fortelor revolutionare“. Dar pana la urma tot America s-a dovedit cea mai tare din parcare: o poeta new-yorkeza i-a uimit (cred) pana si pe magrebieni urland literalmente un poem in care America era mereu numita „rogue state“ (stat talharesc). Apoi s-a luat pauza si ni s-au adus din nou frumoase tarte cu caviar… Prima mea calatorie dupa revolutie a fost in Statele Unite. Timp de trei luni am strabatut tinutul dintre cele doua oceane, am vazut buna parte din marile orase, am vizitat cateva campusuri universitare, am fost prin muzee, biblioteci si librarii. Am incercat sa fac abstractie de marele mit american cu care noi toti am trait sub comunism atatea zeci de ani. Am vrut sa vad totul cu ochii mei si sa judec cu mintea mea. Am intalnit o lume extraordinar de diversa, imposibil de redus la cateva clisee pozitive sau negative. Dar atunci mi s-a parut, fara nici o-ndoiala, una dintre cele mai bune si mai frumoase lumi construite vreodata de om. Nu am intalnit acolo acel „comunism la varf“ despre care a vorbit cineva, nici puerilismul, nici „lipsa de radacini“, nici incultura, nici macar obezitatea pe care-ar produce-o hrana de la fast-foods. M-am intors din Statele Unite incantat si fericit, mai mult, mandru ca oamenii au putut cladi o asemenea societate. La-ntoarcerea din tara insa, doi distinsi intelectuali romani s-au straduit, o noapte-ntreaga, sa ma convinga ca n-am vazut bine, ca am umblat peste tot in America avand ochii larg inchisi. Atunci am fost teribil de socat auzind ca pamantul pelerinilor si-al parintilor fondatori e, de fapt, „cea mai nedemocratica tara din lume“. Cum? Mai nedemocratica decat Cuba? Decat Coreea de Nord? Da, chiar asa. Si, pe masura ce whisky-ul isi cobora nivelul in sticla, America se zugravea tot mai monstruoasa. O dominatie a banului, a fortei militare brutale… Rasista, sexista… Distrugatoare a adevaratei culturi… Am facut in acea noapte greseala sa ma angajez in discutie. Inca nu stiam ca nu poti discuta cu oameni care deja cunosc adevarul absolut. M-am simtit adanc ranit in credintele mele si mai ales descumpanit: daca era chiar asa? Daca seductia superficiala si perfida a Americii (un fel de „Matrix“ sau de opiu pentru popor) imi anesteziase simtul critic? Mi-am revazut infrigurat lecturile si amintirile. Am recitit revistele cu dezbaterile din lumea americana… In ciuda avertismentelor vigilente ale celor doi, dragostea mea pentru aceasta lume – deloc ideala, asa cum s-ar fi vrut comunismul, dar in care eu am trait cateva luni experienta unei adevarate bucurii – a supravietuit. Si supravietuieste mai departe. De-atunci, am suportat mai usor socurile succesive, tot mai intetite. Sa fii azi antiamerican e foarte „trendy“, chiar si-n Statele Unite. Eram la Berlin cand au cazut turnurile gemene. A doua zi, mii de oameni au iesit in strada nu in semn de protest impotriva terorismului international, ci contra militarismului american. O carte ca „Macdonaldizarea societatii“ „demonstreaza“ foarte serios ca restaurantele McDonalds, simbolurile Americii, sunt urmasele directe ale sistemului de incinerare a cadavrelor de la Auschwitz. Mi-am pastrat la urma exemplul cel mai simpatic. Un tanar antiglobalist protesta intr-o scrisoare, in „Dilema“, impotriva consumismului din lumea noastra alienata si povestea ca un prieten elvetian venit in Romania cumparase de-aici un sapun „Primavara“. Dar de ce, il intrebase junele, caci doar ai la tine acasa sute de feluri de sapunuri produse de marile firme. „Pentru ca miroase altfel!“, ii raspunsese elvetianul. Intr-adevar, mizeria miroase altfel, poate chiar fascinant pentru cel trait intr-o plicticoasa prosperitate. Nu sunt analist politic, sunt un simplu muritor. In judecatile mele ma ghidez dupa ceea ce vad cu ochii mei. Incerc sa filtrez informatiile care vin catre mine si sa nu ma las manipulat sau sedus. Este, fireste, extrem de greu. Poate ca vreodata mi se vor deschide ochii si voi fi de acord cu poeta americana care vede-n tara ei un stat talharesc. Deocamdata insa, nici macar politica lui George Bush n-a reusit sa altereze splendoarea tomnatica a Americii mele, amintirile mele din Iowa City si San Francisco si New Orleans, alergarea mea de Forrest Gump prin peisaje ce nu erau de pe lumea aceasta.

A innebunit domnul Adrian!

Adrian, Adrian Nastase (de la Mizil nu de la Severin), ministru-prim-ministru-blogger, face un abuz teribil de libera exprimare. Posteaza pe blogul sau politic si personal cu o frenezie suspecta. Pare-se ca atingerea cu duhul lui Julian Assange l-a destabilizat emotional foarte tare. In ultimele 3 zile a postat 9 articole, adica in medie cam(!) trei pe zi, dupa calculele mele, inclusiv documente din arhiva personala. Daca mai punem la socoteala accelerarea precipitata cu care participa la dezbateri pe text, cu precizari, explicatii si scatoalce aplicate in direct vizitatorilor, dar mai ales cu cenzurari bine alese, constatam ca ceva se intampla cu dânsul. Nici macar Biju Morar pe vremea cand nu era asa de ocupat ca consul la Marsilia si avea timp berechet, lucrand in mediul privat, nu reusea o asemenea productivitate stahanovista. Faptul ca domnul Nastase are atat de mult timp liber imi da de gandit. Si ma ingrijoreaza. Nu, nu la activitatile de la parlament sau de la universitate ma gandesc (unde oricum se pierde timpul). Ma gandesc in primul rand la managementul fermei de gaini de la Cornu. Mi-ar parea rau ca ferma de pasari sa fie lasata de izbeliste dintr-un elan literar si asa neinteles, practicat la ferma de animale. Va dati seama? Gainile ar putea ajunge sa nu mai oua in cuibare, ci aiurea-n batatura. Blestemul numararii oualor ar capata astfel dimensiuni apocaliptice care ar intrece cu mult coruptia din gura. Si din sura. Si am mai auzit ca dl.  Adrian mai pierde timpul si prin tribunale cu tot felul de procesomani care-l hartzuiesc pentru pixuri si termopane. Nu, nu… Nu-i a buna. S-a-ntors lumea cu curul in sus si se scufunda pamantul, bå…

Revenind insa la blogul d-lui vice de camera ar fi de remarcat ca frenezia sa maladiva este intrecuta doar de zelul celor care prididesc in mod magic sa se tina cu comentariile dupa dânsul. Este un fenomen de observat. Serios vorbesc. Treceti cu curaj pe AICI

---

Dupa cum ii si spuneam D-lui Nimeni, intr-un mesaj cenzurat abuziv, intre noi fie vorba (ca suntem amandoi niste domni) blogul d-lui Nastase (alt domn) este un imens monolog, caruia Nimeni n-ar putea sa-i perturbe vârtejul. Dl. Goe cu atat mai putin.

Dl.Goe spune:
martie 29, 2011 la 11:23 pm

Pardon de impresie, dar… a disparut ceva pentru nimeni degeaba. Vin si intreb: de ce? Pe cine? Pe tanti Aglaia!

Redau mai jos unele cateva dintre mesajele prin care am incercat zadarnic sa tin pasul  cu lumea virtual zambacciana in norii de la cornul caprii. Unele au aparut cu o intarziere bine calculata (si oricum mai mica decat cea cu care apar comentariile la Dilema Veche), altele n-au aparut deloc.  Stiu, stiu ca nu e vorba de cenzura ci de moderare si de conditii tehnice precare pe fluxul de stiri al blogului. Le adaug aici doar din narcisism si ca sa vada lumea cat de mult munceste d-na Manuela, moderatoarea blogului cu acord global intelectual si ca sa ia aminte Ducele de Vasilescu care este ritmul si volumul de munca asteptat de la un moderator care se respecta. Pe sine si pe comentatori.

Dl.Goe spune: Comentariul tău e în așteptare.
martie 30, 2011 la 5:20 pm

Printre atatea mesaje odioase adica in forma de “odå”, nevinovatele mele insolente ar fi putut trece drept semne de lovire (adica de “love”, neologism in original), atingere florala. Ma intreb ingrozit ce sensibilitati exacerbate au determinat cenzurarea nemiloasa a micilor mele mirari vegetale. In ce scop tovarasi? In ce scop? Si cu ce (d)efecte? Adica incurajati oamenii sa iasa in strada ca sa-si spuna parerea dar cand o fac pe blogul d-voastra de fost viitor lider de mase o interziceti.  E paradox sau nu?

***

L-am auzit pe domnul blogger Nastase ca presedintele Basescu se tine de diversiuni ca sa distraga atentia poporului de la problemele esentiale. Eu cred ca are dreptate. Sunt in acelasi timp uluit de prolificitatea fluviala a bloggerului. Pe langa domnia sa Marcus insusi e mic copil. Se pare ca domnia sa si cei care prididesc sa-i comenteze productiile literare n-au altceva de facut decat sa duca o dolce vitta care aduce a „ca traim bine”.

***

Constat ca in afara de intoarcerea terapeuticei Aya s-a mai petrecut o schimbare reconfortatnta. A fost promovat Vasile. Avansat in grad de la „anti-blogi”, la „anti-hara”. Felicitari si la mai mare. Desi nici Hara nu mai e ce a fost. In fine important e ca functia bate gradu si face organu. De presa.

P.S. Continuui sa nu inteleg logica dupa care-mi sunt admise/respinse mesajele. Ca ezoteristi mai suntem unii dintre noi. Doi.

***

Dl.Goe spune: Comentariul tău e în așteptare.
martie 30, 2011 la 8:51 pm

Frenezie, frenezie… Si flow-ul postarilor continuaaaa. Insa foarte putin. Dosarele, dosarele. Prespun ca dl. Nastase nu se mai poate opri. Desi stie bine ca-cvasi-majoritatea cititorilor acestul blog politic “stiu” ca dosarele domniei sale sunt curat-politice si ca dansul este curat ca lacrima. Totusi insista, aici, aici, aici sa-si pledeze nevinovatia. Imi da si mie lacrima.

Iata dau in scris: Adrian Nastase nu este corupt nici un pic si ar merita sa conduca Romania si pe romani (tigani, maghiari, evrei si alte nationalitati conlocuitoare) pana la adanci batraneti. Chiar si pe tatari.

P.S. Acum nu stiu chiar sigur daca domnul blogger då asa de des cu postari in populatie din frenezie sau din plictiseala, dar eu unul ma resimt. Adica dansul posteaza pe foc automat, iar mie d-na Manuela (ca altfel nu pot sa-i zic) imi cenzureaza replicile foc cu foc, manual. Rezulta o incoerenta in fluxul comunicarii. Noroc cu ceilalti comentatori.

---

In  final as dori sa remarc faptul ca printr-o fericita coincidenta, conul Dorin (un virtual prieten de-al meu,  nu-l stiti voi, de pe o falie temporala dintr-un univers paralel si neintâmplat), a postat un pamflet excelent la adresa celuilat fost presedinte de partid PSD, fost ministru de externe si fost (contra)candidat la presedentie, simpaticul domn numaru unu, unu Mircea. Mircea Geoana. Va recomand pamfletul. E scris foarte bine. Mi-l aminteste pe conul Dorin cel tanar si ferice. AICI: Deschideri de primavara!

Amicus Nastase sed magis amica Harabula (2)

„5 februarie 2011 este o data aniversara. Nu doar pentru ca s-a nascut Uniunea Social Liberala, ci si pentru ca blogul pe care il cititi acum a “implinit” 4 milioane de accesari. Da, dragi prieteni, am ajuns la cota 4 milioane si asta in primul rand datorita voua.

Internetul, blogul, comunicarea on-line au devenit parte din viata noastra Nu cred ca vreunul dintre voi isi poate inchipui ziua de maine fara acest spatiu virtual care ne apropie, dar ne si desparte in acelasi timp. Imi place sa cred ca am 4 milioane de prieteni, desi stiu ca nu toti dintre cei care mi-au vizitat pagina au un astfel de sentiment fata de mine. Ma bucur totusi ca mi-au trecut pragul si sper ca s-au simtit bine. Nu uitati ca „… cititorii mei sunt mai inteligenti decat scriitorii altora.”

Vreau sa multumesc tuturor celor care au intrat, au citit, au comentat, au apreciat, au criticat sau au sfatuit. Fiecare dintre voi a contribuit in felul sau la constructia si dezvoltarea acestui blog. Formam impreuna o comunitate, iar acest lucru ne uneste in pofida diferentelor dintre noi. Sper sa avem in continuare o comunicare cel putin la fel de buna si de consistenta. Pentru mine, feedback-ul vostru este extrem de important si nu va ascund ca in mai multe randuri mi-am nuantat pozitiile sau mi-am construit anumite argumente pornind de la observatiile si comentariile primite pe blog.

Cele 4 milioane de accesari reprezinta o dovada suplimentara ca ceea ce fac alaturi de colegii mei din partid si din opozitie este un lucru bun si de interes pentru societate. Este clar ca oamenii cauta o alternativa si ca o asteapta de la noi, de la opozitie. Aceasta alternativa a existat dintotdeauna, dar astazi ea este mai unita, mai coerenta si mai hotarata ca oricand sa scoata tara din criza si sa ofere romanilor viata pe care o merita.” – Va multumesc pentru cele 4 milioane de accesari! De nastase.

Printre politicieni Adrian Nastase este un soi de Platon (pårdau), iar printre filosofi un soi de Demostene (botez), dar pe blogul sau este un munte la care tot vine Mahomed si pe care-l tot urca turmele (de oi)  ca sa-i pasca mesajele oblice (pe versant) si sa-i fertilizeze pajistile cu comentarii pe masura. Felul in care bloggerul Adi Nastase obtureaza dreptul la libera exprimare pe blogul såu este unul sofisticat, flexibilil si subtil, schimbator, direct dependent de circumstantele politice si nepolitice din viata proprietarului. In general nu e greu sa afli daca Adi o duce mai greu sau mai usor cu stresurile penale, daca e atins de apatie sau de elanuri si sperante politice noi. Din felul in care 5-6 mesaje bine alese sunt acceptate sau refuzate pe blogul sau si din felul in care reactioneaza la critici elegante sau nu (intemeiate cel mai adesea) se poate deduce cu destula acuratete care este de fapt starea sa de spirit, transmisa prin empatie spontana si d-nei Manuela. Faptul ca-si ingaduie astfel de fineturi si flexibilitati ar fi de apreciat daca n-am sti cat de ocupat ar trebui sa fie in fond un om politic de talia sa. In fine nu despre strategia clasica de a cenzura a celui mai rasat intelectual din grupul contributorilor pe blogul AN vreau sa vorbesc acum (n-am vreme pentru ceva asa de stufos, poate altadata). Vreau doar sa pomenesc despre una dintre exceptiile de la regula in care intamplarea, lenea sau alte misterioase cauze (i)rationale au retinut de la aparitie, in mod altminteri inexplicabi,l un nevinovat comentariu. Articolul confenctionat din  lemn de paltin, botezat „Va multumesc pentru cele 4 milioane de accesari!”, el insusi o capodopera de tâmplarie a fost (dupa cum era de astepta) cadorisit cu o multime de comentarii de bine. Chiar si dl. Goe a contribuit cu unul care a si aparut. La un moment dat a postat acolo si ultimul troll serios care a mai ramas pe blogul AN (dupa retragerea misterioasa a Ayei), singur intr-o armata de trolli drôle, in persoana fostului politician Harabula. Acesta a zis (textual):

Harabula spune: februarie 6, 2011 la 2:58 pm

„Stiam eu, aveam asa…un presentiment ca nu am nimic special. Domnul Nastase mi-a confirmat: sunt unul din patru milioane.

Domnia sa spera sa aiba patru miloane de prieteni! Nu-l invidiez.

Eu am numai vreo opt si cativa dintre ei ma plictisesc.

Ar trebui sa fiu fericit ca ocup a patra milioana parte din inima domnului Nastase. Ah. nu. Din inima domnului Nastase, 95% ocupa familia. Din ce ramane cam 95% partidul. Ei, din ce mai ramane am si eu parte de a para miloana parte.”

Dl.Goe a incercat sa aline suferinta si asa superficiala a celui care-i anima blogul d-lui Nastase (un soi de Stely mai rafinat, daca vreti) asigurandu-i servicii in exclusivitate, dar incercarea sa de a face binele s-a lovit de barajul brutal al fundasului Manuela (stopper in fata liberoului, ca sa zic asa ca tot am vazut ca sunt la moda metaforele de sorginte fotbalistica), iar mesajul n-a aparut lasandu-l pe dl. Harabula ne consolat. Iata mesajul:

 

Dl.Goe spune: Comentariul tău e în așteptare. februarie 7, 2011 la 5:26 pm

„Elegie/alinare/pentru/tot/Harabula – Dupa ce ca este el insusi in persoana extrem de pesimist de forma (copil sarac si sceptic al plebei proletare) mai vin si altii sa-i adanceasca prin satirizare agnoasele. Situatia este cu totul alta, mult mai optimista, mai roza, mai promitatoare. Importanta lui d-lui Harabula in mintea d-lui Nastase (si deci pe lume) este mult, mult mai mare decat a patra milioana parte din ce ramane dupa ce scazi 95% din 95% din energia afectiva (sufleteasca si mentala) a d-lui Nastase. Sa recapitulam: Dl. Nastase nu este dedicat atat de covârsitor familiei (95%) si partidului (95% din restul de 5%). Ca timp / energie / emotii cred ca dl. Nastase consuma cam 50% cu blogul si 50% cu restul. Rog sa fiu contrazis cu masura daca ma insel. Desi nu. Iata dintr-o data o enorma potentialitate pentru dl. Harabula (faceti calculele aritmetice va rog). Apoi, si acum urmeaza partea decisiva, cele 4 milioane de accesari nu reprezinta 4 milioane de membri ai fun-clubului (sic) Nastase ci gradul de insistenta a celor 40 de… fani, fiecare cu cate una suta mii accesari in medie. Cum, intre cei 40, Harabula este categoric pe primul loc in toate este clar ca el se bucura de jumatate din energia afectiv-emotionala pusa in joc de catre dl. Nastase): Harabula 50% restul de 39 restul de 50%. Rog sa fiu contrazis cu masura daca ma insel. Desi nu. Pe cale de consecinta importanta pe lume a lui Harabula este mare, iar satisfactia emotionala obtinuta prin interactiune intermediata virtual cu dl. Nastase este categoric mai mare decat cea obtinuta de la prietenii sai numarabili (inclusiv toti, care-l plictisesc, aruncandu-l astfel in bartele d-lui blogger). Desigur ca dl. Harabula stie foarte bine despre toate astea. Mai trebuie doar s-o recunoasca. Nu public fireste. Sie insusi ar fi suficient. Nu?

P.S. D-le Harabula mi-a placut la nebunie felul in care ati ales procentele implicarii d-lui Nastase: 95%, 95%, adica exact proportia de apa din castravete cat si proportia de apa din creierul uman. Coincidenta merge si mai departe pentru ca proportia de spatiu vid din interiorul atomului este cam tot de 95%, plinul de 5% aflandu-se preponderent in nucleu. Este posbil chiar ca pe viitor, cand stiintele vor progresa sa se constate ca si nucleul este 95% vid, apoi quarqurile… si tot asa la infinit, ceea ce la limita, inseamna ca universul, Harabula si Nastase, reprezinta de fapt vibratia primordiala a nimicului in proportie de aproximatov 5% din el (adica, coincidenta, sau nu, pragul electoral). Ar trebui sa fie evident pentru toata lumea ca nimicul nu are nimic peiorativ fiind pur si simplu obtinut prin calcule matematice: limita lui 5% din 5% din 5%… si asa mai departe pana la infinut este egala cu ZERO. Cred ca pana si d-na Sibilla ar putea confirma. Nu doamna?”

Faptul ca mesajul n-a aparut m-a pus la data respectiva pe ganduri. Intre timp fapta s-a prescris, iar dl. Nastase joaca la alta mese, la alte capete, cu alte sperante. Ca asa e omul spera si tot spera, iar speranta moare intotdeauna ultima. Dar moare.

Politice: anti-Memorie si Paradox

In mod paradoxal Basescu este acuzat de catre fostii comunisti ca e fost comunist, de catre fostii UTC-isti ca e fost comunist, de actualii comunisti ca e fost comunist, de securisti ca e fost securist, de fostii anti-comunisti ca nu-i destul de anti-comunist, si de catre comuişti ca e magar si violent si n-are maniera.

Totusi in mod evident Basescu si-a pierdut simpatia si popularitatea in randul marii majoritati a romanilor care i-o acordasera candva, adica a acelora care conteaza cantitativ la vot, tocmai pentru ca nu e destul de comunist. Idiotilor.

Si cu cat mai numerosi devin cei care-l urasc in mod tacit si crescator  pe Basescu pentru ca nu este suficient de comunist,  ca nu e destul de Iliescu-Nastase, cu atat mai vocali devin cei care considera just sa-l critice pentru ca nu e suficient de anti-comunist. Daca nu e paradox la mijloc atunci e tradare, semn ca energia sociala circula dupa legi predictbile prin aceleasi vechi sisteme de vase comunicante. Trebuie sa te cheme Gogea-Tudoran ca sa nu realizezi ca aducerea la putere a lui Iliescu-Nasase-Voiculescu-way,  prin cantare in struna, este calea sigura de a lucra impotriva lucrurilor in numele carora declari formal ca „lupti”. Sau sa realizezi dar… Indiferent cum ar fi (prostie sau ticalosie) devine detestabila  insistenta unora de a vorbi pareri ferme si principiale. Incapacitatea lucizilor care realizeaza corect si onest limitele  lui „Basescu”, de a cauta sau produce un inlocuitor al acestuia, cantonîndu-se in dizidente intelectual-contabile, este o condamnare in alb a societatii de maine, cand vom fi iarasi fortati sa coexistam cu „Iliescu”.

Basescu este ceea ce a fost devenit nu sub apasarea dusmanilor sai ci constrans de presiunea dusmanilor dusmanilor sai. Genul Gogea. Belferilor.

Orice om de onoare se simte dator sa folosesaca orice moarte pentru sine in contra lui Basescu.

***

Imprejmuit pe blog de aceeasi turma stabilă de simpatizanti, fostul Adrian Nastase, intrupandu-l zilnic din jale pe fostul Cristoiu, isi continua cu cinism cabotin defularea, mizand fireste si pe efecte politice colateral utile. Deunezi, fara riscuri, nici mcar morale, povestea pe blogul sau politic (egal cu alte bloguri apolitice) o stire de la ora 5, despre un cetatean al patriei care, sub regimul Basescu, si-a injunghiat sotia si apoi s-a sinucis.

Un vizitator intamplator, aproape accidental (dl.Goe) a adaugat comentarii nici pana azi aparute:

1. Dl.Goe spune: Comentariul tău e în așteptare. – februarie 5, 2011 la 12:17 am

In marea majoritate a cazurilor sinuciderile sunt consecinta ultima a unor afectiuni psihice cronice. Cel mai adesea debutul unei astfel de afectiuni psihice are o conditionare genetica care poate fi amplificata, in timp, de conditii sociale, familiale etc, de conditia umana in general. Presupun ca debutul afectiunii psihice a lui Cristian Campeanu s-a petrecut cu ceva vreme in urma, undeva in perioada 2000 – 2004.

P.S. Cinismul in exces este de asemenea semnul unor afectiuni psihice majore, sociopatia fiind una dintre acestea. A folosi un caz de sinucidere si inca unul anume (fara acceptul familiei sarmanului sinucis) in luptele politice este un semn de cinism. Cred. Ma mir ca nu au fost puse si poze. Era mai de efect.

In compensatie a aparut alt mesaj:

STROE STEFAN spune:
februarie 4, 2011 la 2:04 pm

domnul nastase e un om democrat care a facut loja bloggerilor ,discuta cu oricine ,asculta parerile oricui,da raspunsuri ,oare cine mai face asa ceva in politica de azi?

Si paradoxul continuaaaa… Insa foarte putin. Urmasii bratienilor (a – ă – â) se pupa cu urmasii ceausestilor, decreţelul Ponta cu decreţelul Crin, iar pe margine Tudoran cu genul X (Stroe).

Dar pana la urma ce tara mai e si aia daca presedintele nu e  levent? Om fara ambit domnule.  Sunt fortat sa-i urasc pe toti cei care ma silesc sa-l iubesc pe Basescu. Scârbelor (Vorba d-ne Amycommunications, ca despre comunicare este vorba).

Cazul sau ne/cazul Adrian Nastase – Bloggerul

Daca ai fost cenzurat fara motive serioase, insultat,  agresat si in plus ti s-a refuzat DREPTUL LA REPLICA, atunci poti sa-ti scrii oful aici, pe Arca lui Goe.

[… aici ar fi trebuit sa apara un eseu al d-lui Goe cu aprecieri critice si evaluari estetice despre blogul d-lui Adrian Nastase. Eu i-am zis sa-l scrie ca sa dam odata drumul la paranghelie dar stiti si d-voastra cum e dumnealui: răzgâiat. Cica momental are alte lucruri mai importante si mai intelectuale de facut si ca se ocupa el de dl. Nastase mai tarziu. S-o vad si pe asta, pupa-l-ar mamitzica de destept, cochet si cuminte. Cu drag si nerabdare, Mamitzica…]

Tanti Mitza: Blogerul Nastase (…) trece drept democrat si liberal. Cica n-ar cenzura decat cel mult mesajele obscene. Aiurea. Omul, care vorba `ceea poate fi nimicit dar nu invins, are strategii foarte fine de a-i indeparta pe indezirabili si de a minimiza efectele daunatoare la imaginea-i rafinata, rasata si cum mai vor cititorii sai avizati si agreati, pastrandu-si totodata aura de democrat, liberal, de incurajator al libertatii de expresie si de colectionar atent al opiniilor, pulsului si impulsurilor populare. Printre altele metode infailibile utilizate sistematic de catre domnia sa se afla amnarea aprobarii mesajelor nedorite. Intr-un final, cand s-a trecut la alte subiecte, omul, care vorba `ceea poate fi nimicit dar nu invins, isi calca pe inima si publica mesajul cu potential negativ. Nu e singura tactica a cavaleriei. Exemplele ilustrative vor face nitzica lumina.

Mammare: Aprob pozitiv.