ALMA

Hei tu! Tic-tic-tic… face ceasul, care nu stă, ci se duce si aduce… a petrecere. N-aduce anul ce aduce ceasul… tic-tic-tic… dar nici ceasul n-aduce ce aduce clipa… cea repede, clipa cea veșnică… tic, tic, tic. Hei tu! Ce faci? Ce mai faci? Mai respiri? Mai ai inspirație? Sau doar expiri si atât? Cu ce te mai ocupi? Serios! Cu ce-ti umpli timpul? Spațiul? Mintea? Sufletul? Goale toate? Care-i rostul tău pe lume? Cât ești de relevant? De important? De util? De indispensabil? Vorba ceea, tu te-ntreabă si socoate… sau mai bine du-te-n treabă… Care ti-e sensul? Finalitatea? Cu ce fapte defilezi tu prin univers? Cu ce gânduri? Cu ce gândiri? Sunt ele de vreun folos? Cuiva? Altora, altcuiva sau măcar tie? Există vreun beneficiu în tot ce faci, în tot ce (nu) spui si-n ce ti se întâmplă? Esti tu mulțumit de tine si de viața ta? Este existența ta vreun câștig pentru univers? Sau e o simplă risipă? Un balast? Ori poate o amânare? O reportate pentru extragerile viitoare? Ai copii? Au vreun sens? Tic-tic-tic… Contemplativ? Hedonist? Ai acces la vreun extaz? Vreo speranță? Cel mai probabil că nu. Si nu. Probabil că nu faci nimic. Nimic relevant. Doar te prefaci. Te prefaci… că exiști, neexistând. Eu cred că de fapt nici nu exiști. Asa este? Am ghicit? Ei ași! Nu e vorba despre ghicire. Am mers la sigur. E o certitudine: tu nu exiști. Că dacă ai exista… atunci… Atunci ce? Tot nimic, nimic, nimic nu s-ar alege de tine si de capul tău, de sufletul tău, de viața ta. Zi merci că nu exiști. Că n-ai pe cap această complicație inutilă… că temă de casă… fiind astfel un fel de… Dumnezeu (?!).

In genere oamenii (care există, nu tu) (majoritatea, săracii) își petrec existența cu activitățile necesare câștigării existenței, de e sens într-asta. Non-sens. Totuși, oricât de săraci ar fi fiind si oricât de mult ar trebui să fie prinși cu munca si igena, oamenii (bogați si săraci), au si timp liber (!) pe care si-l pot irosi letargic, în mod absolut, sau si-l pot umple, cu zel si convingere, în mod legal si moral cu inutilități, cu non-sensuri, cu hobby-uri, cu nepământescul, cu transcendentalul, cu Dumnezeu, cu infinitul, cu orice sau chiar cu nimic sau cu nimicul. Si asta chiar e ceva interesant: cu ce se ocupă oamenii când au existența asigurată si n-au ce face. Tu, dacă ai exista, ce ai face? Nu, serios acuma? Eu, de exemplu, printre altele (o-ho-ho), scriu proze scurte la blog. 🙂 sau pun universul la cale (si la cală). In fine, nu despre mine este vorba în propoziția acestei proze scurte de sfârșit de an, ci despre ceilalți, infernul. Cei printre care tu nu te numeri. Este vorba despre ei, cei care umplu lumea cu fapte din prea-plinul timpului lor liber. Da, da, omenirea are enorm de mult timp liber, majoritatea risipit în van. In majoritatea timpului (liber sau nu) oamenii freacă menta sau se prefac că n-ar freca menta. Unii se ocupă cu politica, ideologia, războiul, filozofia, arta, știința, religia, meditația, rugăciunea. Alții doar cască gura. Unii sunt călugări budiști prin temple. Alții sunt creatori de modă. Unii fac yoga. Alții sport. Unii cântă. Alții beau. Sau fumează… sau dansează, chestii, socoteli, vorba lui Bahus. In afara celor importanți care se ocupă cu produs păpica si progresul tehnologic, ceilalți sunt cel mai adesea patetici si înduioșători. Dintre toți, toți, cei mai simpatici (îmi) sunt cei care se ocupă cu (genul) ALMA. (va urma, anul ăsta sper)…

Dar, căci dar din dar se face raiul, ce este ALMA? Este cred prea puțin probabil ca vreun alt cuvânt de pe lumea asta (a hominizilor) să aibă mai multe semnificați, sensuri, accepțiuni, decât are acest ALMA, un păienjeniș prin care te-ai putea pierde, fiecare dintre ele meritând cu prisosință măcar câte o proză scurta sau chiar lucrări mai ample în genul epopeilor. Ti-ai putea petrece o viața doar vizitând pe planeta asata locurile care se cheamă ALMA (ai putea începe din județul Sibiu). Sau ai putea începe cu sensurile lui Alma mater. Lista ALME-lor este însă atât de bogată încât nu cred că ai putea ghici vreodată despre care ALMA va fi fiind vorba in propoziție. In tot cazul iți pot spune că în limba spaniolă „alma” înseamnă „suflet”…

Atacama Large Millimeter/submillimeter Array (prescurtat ALMA, care înseamnă suflet în spaniolă) este…

…un radiotelescop interferometric situat la altitudinea de 5100 m, în deșertul Atacama din Chile.^[1] El constă dintr-o rețea de 66 de antene, care observă „universul” în domeniul lungimilor de undă milimetrice și submilimetrice. ALMA va furniza date referitoare la apariția stelelor în Universul timpuriu^[2] și imagini detaliate despre formarea stelelor și planetelor. Cu un buget de circa un miliard de euro, ALMA este cel mai mare radiotelescop din lume. El reprezintă un parteneriat între Europa (European Southern Observatory – ESO), SUA (National Radio Astronomy Observatory – NRAO) și Japonia (National Astronomical Observatory of Japan – NAOJ).

Unii oameni se ocupă cu asta:

Proporțiile si semnificațiile termenului ALMA au sporit exponential odată cu implementarea acestui uluitor proiect in desertul Atacama din Chile, pe un platou aflat la o altitudine de 5000 de metri. Faptul că asemenea proiecte pot exista este, în sine, un fapt care ridică umanitatea la o cotă altminteri nesperată. Poate nu-ti dai seama. 🙂

La mulți ani tuturor acelora care, într-un fel sau altul, au legătură cu acest gen de proiecte. La mulți ani si nouă si vouă. La mulți ani si ție, inexistentul observator… N-aduce anul ce aduce ceasul… tic-tic-tac…

Paradis paradit, refren infern

pace, rai, razboi, iad, peren, trecator, chestiunea zilei, acum, acut, ordinea de zi, pe unitate, important, esential, aici, acum-aici, vag, departe, imaginar, insignificant, chestiunea clipei, problema anului, tema deceniului, paradigma secolului, globalizare, emanciparea, politicul, socialul, economicul, cultura, viata, moartea, Dumnezeu, demonii, schimbarea, finantele, moda, noua cultura, meme, Facebook, bani, bani, bani, religie, resurse, natura mileniului, esenta universului, timp, spatiu, imensitate, diluare, nimicnicie, limitare, cuvant, impresie, libertate, senzatie, valoare, lideri, mase, idei, vectori, entropie, acumulare, coagulare, integritate, moralitate, noua moralitate, armonie, alienare, distante, rataciri, matrici, labirint, istorie, statistica, inevitabilitate, stoicism, amanare, public, insul, societatea, raul social, binele social, central, periferic, cerere-oferta, pace, rai, razboi, iad, peren, trecator, chestiunea zilei…

Pentru a atrage public trebuie ca oferta sa corespunda cererii publicului oricat de ciudata, aberanta si lipsita de sens ar putea parea aceasta. Fara sa stie prea bine cum, cand si de ce, publicul statistic vrea ceea ce vrea, ceea ce a ajuns sa vrea, prin expunere la Socul Viitorului, inundat de miriade de oferte in care cele mai simpliste sunt cele mai dorite si mai comestibile. Omul recent este istovit nu de efortul de a-si clarifica (in interior) ce vrea, ce-i trebuie, ce i-ar face bine ci de efortul de a alege (d/in exterior) dintre aparenta infinitate in diversitate a lucrurile care i se ofera. Nu se stie câte sunt. Nu-mi pot permite riscul sa vreau ceva ce nu exista. Trebuie asadar sa vad ce exista si sa-mi corelez dorintele cu lucrurile tangibile, existente (pe piata). Am un munte de pachete cu cadouri in fata mea. Societatea (ceilalti? semenii?) mi le ofera. Trebuie sa ma apuc sa le desfac, sa le studiez, sa le inteleg, sa le evaluez si sa vad care mi se potriveste si care nu, pe care (så) mi le doresc si pe care nu. Dar treaba asta nu se mai temina niciodata. Nu ajung la nicio finalitate. Abandonez orice lucru gasit pe care mi l-am dorit cumva (mult, putin, cine mai stie?) mânat de dorinta de a vedea daca in inventarul disponibil, ramas, nu se afla altul si mai potrivit, pe care mi-l doresc si mai mult. Frustrarea creste apocaliptic. Ma precipt. Imi schimb strategia. Nu mai pierd timp cu lucrurile complicate, greu de inteles. Le elimin direct din atentie, focalizandu-ma pe cele simple, usor de evaluat rapid, in termeni „imi place”, „nu-mi place”, „mi-l doresc”, „nu mi-l doresc”. Ajung astfel sa-mi doresc nimicuri, cu conditia sa fie cat mai ciudate, mai originale, mai noi, mai altfel, decat cele fumate, demodate, desuete… Ma identific cu ele. Si vai, nu sunt unic, sunt doar un ins ajuns sa procedeze asa printre alte miliarde de insi contaminati de acelasi boala. Alegerile noastre mediate statistic, formeaza cererea (fluida si schimbatoare), pe care oferta o preia si o satisface. Cei depasiti de evenimente, cei incapabili sa mai doreasca ceva, contribuie mult mai putin la aceasta medie (mai deloc), pe care flamanzii, performantii, o definesc colectiv. Cine o intelege, bine. Cine nu… Dezastru. Tu cum stai? O intelegi?

Aveam intentia sa abordez un subiect la ordinea zilei, cu care sa contribui (si eu) la cvasi-oferta de lucruri pe care onor clienti sunt invitati sa le vada, sa-si umple timpul observandu-le, pentru a intelege rapid daca le plac sau nu, daca le trebuie sau nu… daca le consuma sau nu. Voiam sa dezbat despre memes. („Meme-ul este o idee, o maniera comportamentala sau un stil care se răspândește de la o persoană la alta constituind o cultură in sine – adesea cu scopul de a transmite un anumit fenomen, o temă sau o semnificație reprezentată de acel „meme”. Un „meme” acționează ca unitate pentru a purta idei, simboluri sau practici culturale, care pot fi transmise de la o minte la alta prin scriere, vorbire, gesturi, ritualuri sau alte fenomene imitate cu o temă imitată. Suporterii conceptului privesc meme-urile ca pe niste analogi culturali ai genelor biologice prin faptul că si ei se auto-replică, sunt afectati de mutații și răspund la presiuni selective.„). Realizez ca nu sunt pregatit sa vorbesc despre asa ceva, si intuitia-mi spune ca nici potentialii interlocutori, vizitatori, observatori ori martori intamplatori care se pot acumula pe Arca in timp util, nu sunt mai breji. Dar, si daca ar fi ei mai breji (sau chiar daca am fi impreuna), oare ar fi de vreo utilitate aceasta abordare? Ma tem ca nu. In context (a se revedea materia din urma). Nici macar ca divertisment. Ca divertisment insa as putea propune altceva: Paradis. Sa meditam despre aceasta notiune. Exista? Nu exista? Ce este paradisul? Unde se afla? Unde nu se afla? Ce temperatura este in Paradis? Ce umiditate? Ce presiune? Este Paradisul infinit? Poate fi naruit? Este indestructibil? Este paradisul un loc? Un loc limitat in spatiu si nelimitat in timp? E o stare?… Dar infernul? In fine, Dumnezeu cu mila.

 

Update 1, de 1 Aprilie: 

Si pacaleala zilei de 1 Aprilie (una dar buna): Ceea ce se intampla in prezent ne poate fura nu doar prezentul ci (vai) si trecutul. De viitor nici nu mai vorbim. Deposedare in integrum. Caprele nu mai sunt sapte, ci zero virgulå ceva, ce nu se stie.

P.S. Ne cerem scuze nimanui pentru faptul ca anul acesta pe Arca lui Goe recolta de pacaleli va fi slaba. Deh, a fost in an secetos. Dar, daca ploua, sa vezi pacaleli cu carul la anul si la multi ani. 🙂 Si apropos, nu trebuie sa simulezi uneori cee ce nu poti simula tot timpul sau macar oricand (la nevoie). Valabil pentru toti cititorii nostri, dar in special pentru cei care nu ne viziteaza, nu ne citesc, si nu ne acorda nicio importanta, ignorandu-ne natural, fara efort.

Un Zero Infinit – Games of Ego (GOE)

J.-J. Rous­seau a spus despre om (Discurs asupra inegalității dintre oameni, I): „Îndrăznesc aproape să afirm că starea de gândire este o stare împotriva naturii și că omul care cugetă e un animal degenerat.“

Cel mai probabil ar fi că dl. J.-J. Rous­seau a ajuns la aceasta concluzie nu „din senin”, ci gândindu-se (din ce neam se trage). Totuși, daca stai să te gândești, enunțul pe care dl. J.-J. Rous­seau îndrăznește sa-l emită, este de natura evidenței, ceea ce, în termenii gândirii, ar însemna că este accesibil direct, prin constatare, nenecesitând gândire.  Continuând (înapoi) procesul gândirii, vom putea constata (în mod „logic”) un alt enunț la fel de evident:  orice animal este un mineral degenerat… (o rebeliune minerală). Pe cale de consecință, probabil că și mineralul o fiind degenerat din (alt)ceva încă și mai natural, dacă nu cumva din nimic. Vârtejul gândirii (înainte-înapoi) prin care vom fi constatat acest lanț de degenerări consecutive (succesiune cauzală?), evidente, care nu necesită realmente gândire pentru a le obține, ne conduce spre o mirare și o întrebare: Ce mai urmează? Ce degenerare mai urmează? Ce degenerare ar mai putea urma? Iar asta nu este deloc evident. Este? Așadar întrebarea mea este: Degenerarea încotro? Nu (ne) este evident. Nu putem constata – Nu putem ști, dar ne putem imagina, anticipa, premedita, utilizând „abilitatea” de a cugeta, extrăgându-ne astfel din realitate, împotriva naturii, ca niște animale degenerate ce suntem,  nu pentru a merge altundeva, într-o altă realitate, ci pentru a experimenta plutirea în neantul gândirii, plutirea în nicăieri, în abisul cel mai adânc cu putință. Iată contextul în care mă „gândesc” că a sosit „timpul” pentru un „topic” „nou” în Sezonul Opt Vertical. Dar, întrucât (după cum deja am stabilit / am dedus / am demonstrat / am constatat și / sau (măcar) am convenit) timpul nu există, pe Arca lui Goe, cel puțin, dar și pentru că nimic nu e nou sub soare, nu ne rămâne decât să abordam un subiect vechi. Deoarece despre „Nimic” am mai tot vorbit multe lucruri, pentru „azi” am putea, de exemplu, să ne concentram atenția asupra „sensului vieții”. Să-l descoperim sau să-l inventam împreună, pe Arca lui Goe. O-ho-ho! Nu s-ar putea spune ca am pretenții prea mari de la animalele degenerate, îmbarcate pe Arca lui Goe (majoritatea aflate într-o stare avansată de conservare, aproape minerală). Care este (măi animalelor) sensul vieții? Care să fie? Are viața vreun sens? Vreun scop? Vreo finalitate? Vreun tâlc? Vreun înțeles? Care este scopul vieții? Care este chichirezul?  Ce înseamnă viața? Viată în general și viața omului în particular, viața acestui animal degenerat, care-si irosește existența gândind. Cogito ergo sum? Nu cumva este viceversa? Eu așa mă gândesc.

Poate că te întrebi „Așa cum?”. Si poate că poate o să(-mi/ți) răspund la neîntrebata întrebare, într-un curând oarecare, oferind topicului o sama de răspunsuri alternative, ca să fie pe alese, pentru cei care prefera evidențele și mura-n-gură, în locul degradantului obicei de a cugeta pe cont propriu la astfel de cai verzi pe pereți. In intertime însă oferim tuturor ocazia unor meditații individuale…  Să cugetăm așadar? Care este sensul vieții? Fiecare pentru el. Poate prind pe cineva că încearcă să copieze.

Doua instanțieri polimorfice ale clasei abstracte numita „viață” ar putea ilustra sensul vietii în sensul topicului în context:

Generaţia „fulgi de nea“. Cum a apărut generatia tinerilor hipersensibili, veşnic nemulţumiţi şi ofensaţi de cele mai banale lucruri.

Sportiva hărţuită pe net a ajuns în pragul sinuciderii. –  Am plâns aşa mult…nu-mi doream să mai trăiesc!

Despre un soi de dragoste

Candva, in p-reistorie, intr-o epoca in care Arca era populatå cu multi Kibby(tzi), in replica la (unele dintre) teoriile identitzioniste (prezentate sub forma genului musical de simfonie a ratarii) propuse AICI de catre domnul Goe, domnul Ghelme zicea si dânsul, inclusiv AICI: ce’mi place mie (never let the truth spoil a good story)

domnul goe zice, ghelme zice si el
with 6 comments
oda dezlanata pe arca lui goe

„singurul regret pe care il am, ca ratat schizofrenic osciland permanent intre “anonim” si “identitate”, dar tot mai identitar pe masura ce imbatranesc, ce-i drept, singurul regret ce-l am, zic, este ca se pare ca m-am nascut prea devreme si car dupa mine pe net atavisme deprinse in epoca in care vorbeam la telefon cu lumea. in plus, mai si impart minunata lume noua cu tot felul de indivizi inca si mai putin adaptati decat mine, care imi polueaza experienta internautica cu enervante deseuri de gandire arhaice.
ce sa zic, ar merita explicat mai in detaliu ce vreau sa zic aici, dar vinul rosu pe caldura cauzeaza si oricum, daca nu s-a inteles, nu se va intelege…

(a se vedea continuarea la SURSA, inclusiv cele 6 comentarii.

incheind d-lui apoteotic, in acel TIMP, in acest MOD:

„domnule goe, sa imi amintesti o data, te rog, sa iti povestesc de ce cred eu ca dragostea pe net este cea mai profunda si sofisticata forma de dragoste si cum am ajuns la concluzia asta…

astea fiind zise, cred ca sunt chemat pe un blog unde cineva crede ca vorbesc prostii.
* compendiu de ganduri ce mi-au trecut prin cap timp de o juma de ora si un pahar de vin, adica fix ce ati primi pe post de raspuns daca am fi toti conectati la retea si m-ati fi intrebat adineauri prin cablu ce mai fac… „

* * *

Iata d-le Glelme ca vin sa-ti amintesc o data (ca niciodata) sa imi povestesti de ce crezi tu ca dragostea pe net este cea mai profunda si sofisticata forma de dragoste si cum ai ajuns la concluzia asta (daca-ti mai amintesti si daca o mai fi valabil) – Gåsitorului recompennse.

UPDATE: Cu-minte, nenea Ghelme Lake n-a vrut sa råspunzå…