Locuri sub Soare. Artistii

Gabriela D. Savitsky Cartea de Sidef Vei sti? Am un înger si o carte nescrisa Om nu pot fi, de murit nu stiu cum se moare. Ma uit la dragoste cum tine universul Într-o respirare Într-o grija, într-o iertare promisa. Pietrele spun ca e trecator, Aerul sta între lucruri, ranit, Îngerul meu îmi spune sa uit Zilele în care pe nimeni nu dor… *** Duhul de hârtie E o fiinta în mine care traieste singura si departe De tot ce ating, ce gândesc si ce vreau. E pura ca apa obtinuta din carte Nu a cunoscut nici un bob de nisip Nici setea celor ce o beau. E o alta faptura în mine care ma creste, Ma duce prin lume ca o tornada, În iures neînchegat cu son cristalin. Oprita, e un salcâm încremenit într-un perpetuu april. E, în mine, un duh al zadarniciei Umblând ca un patriarh cu toiag Printre noroadele hulpave si nestiutoare. E în mine o sete de esente, istovitoare. O dragoste pentru viata plapânda, Purtata în biruinta spre un rost de neînteles. E în mine o patima vesnic flamânda Sa îmi preschimbe cele traite în vers. *** …As vrea sa vin într-o noapte Si sa ma fur din sufletul tau. Asa as putea afla cine sunt… *** …Aceste litere infame care abia pot sa îngaime Cât de intens te iubesc, Din celule, vaier întors, Cât îti iubesc copiii pe care nu ti-i voi naste Si cât de bine te stiu cu ezitarile tale, Cu ochii umbriti de ce nu va fi, Te respir cum respira câmpia vara în noapte, Lent, sacadat, Esti ceva ce singur nicicând nu vei avea cum sa afli… *** …Fumam tigari cu eter. Dragostea e de pamânt, Lacrimile, de cer. De moarte mi-e sete, De viata parca-s stingher. Tu?… Nu mai stiu cine esti. Te privesc dintr-o umbra bolnava… ***		Viorel A. Padina Poemul de Otel Anton Pann 2010/09/09 — AVP Tu ma tratezi eu nu, tu ma admiri eu nu, a cahfea ma saruti eu nu, si nu, si nu. Bagabont pe subt ei, înde iele, dracii mei dragele mele, iata-mi dragostele lele. Sîngur pe lumea aceea unde te culci cu ideea, bati angelii cu leuca, da’ angelii sunt ca nuca… Mai încet ! (râde cucoana) te-aude mama… Fato, ma-ta nu ma schimba moartea-i la mine pre limba. *** Pasarea viitor 2010/09/09 — AVP Eram unicu’ fiu nascut viu, era opt în auz taman venise racheta Cruz. Asta o figura era, ca o vulpita amusina. Nu-s’ ce cauta poate ca dunarea. Poate patrida mea poate oltenia. Poate fete integre poate oile negre. Frunza alba de rai, ozene de pe plai ! Desteptat brusc din somn striga harnic un om. El striga si zicea: Fitmo, fa fitmo fa, pe cine cauti fa?! Nu cumva miel d-un kil, nu cumva pe al meu copil?! Maiastra însa nu-i raspundea, era opt si o stea, tocmai venise peste ea: Leut în apa si sânge ametit de otelu’ ce-l suge; Berbecut iubit de Rok pe frunte cu rece noroc cu meninge la mijloc. Maiastra cu pohta-l privea cu bale se-mbalosa era noua în stea.  Maiastra îmbatata cânta ceafa albastra i-o desfacea creieru’ negru i-l ciugulea. Iar omu’ amarnic plângea: Fitmo, fa fitmo fa, pe cine manânci fa?! Nu cumva miel d-un leu nu cumva pe unicu’ meu?! Maiastra însa nu-l auzea, din rara carne se înfrupta pâna stomahu’ ei deborda de intelighentia… Iar Angelo striga si urla: vai, vai, creieru’ gingas, creieru’ – într-un ceas a fost a fost prapadit… ! Bucura-te, Fierule…! Caci au ramas fara de domn ostirile de la Armaghedon, l-au preschimbat în rok & rock, la soroc… *** AVP Says – Vineri 13 mai 2011 la 21:54 Singura sansa sa mai pot crea ceva durabil de-acum incolo e sa renunt cu totul la perisabilele inserţii politice (ce-am avut de spus, am spus!) şi să evit orice contact cu saltimbacii şi irozii clipitei. Doamne ajută ! ***

Update:

Va urma. Se afla in pregatire: „Umbrele Soarelui” – unde vom afla ce-i uneste si ce-i desparte pe Gabriela si Viorel precum si despre faptul ca si artistii fac umbra. Dar numai la soare.

Pe blog, ca-n viaţă?

Update: Ulteriorul anterior!

Pålåvragim deci vorbim?

– Ca bloggeri ori comentatori in mediile virtuale putem spune orice ne trece prin cap? Mai abitir ca-n viata? Cu ce riscuri? Cu ce limitari?

– „Vorbirea este modul prin care ne ascundem gandurile”. Ofera mediile virtuale argumente serioase pentru invalidarea acestui enunt paradoxal sau dimpotriva ii da noi valente si noi dimensiuni.

– Activitatea pe bloguri si in spatiile dedicate comentariilor cvasi-anonime (anonime prin prisma audientei limitate si neutre, neutra in raport cu opinia publica oficiala si neutra in raport cu anturajul nostru din realitate) micsoreaza sau mareste distanta dintre ceea ce suntem si ceea ce dorim/ne imaginam ca suntem?

– In general, cat de mare ar fi socul in cazul in care am fi pusi in situatia sa comparam ceea ce ne imaginam noi despre o persoana, citindu-i textele si comentariile cvasi-anonime si imaginea pe care am avea-o prin contatnt direct si nemijlocit cu acea persoana (daca ne-ar deveni cunostiinta)? Distanta dintre „una” si „alta” se datoreaza „libertatii de exprimare” sau „libertatii de cosmetizare”?

Cat de mare este diferenta dintre AVP si Viorela Abalaru? Dar dintre Conul Dorin Certocratul si Dorin Tudoran?

– Ce efecte are vorbirea libera (in medii anonime) asupra abilitatilor noastre de a gândi liber? Este aceasta abilitate stimulata sau inhibata de exercitiul vorbirii libere cu necunoscuti? Ni se consolideaza stereotipiile de gandire prin acest exercitiu voluntar de vorbire sau dimpotriva?

„Dac-a fost pus la-nceputul Genezei, dom’ Goe, rostul cuvântului nu-i de a rosti ce gândesti, ci exact ceea ce înca nu gândesti.” – rongo

– Daca „la inceput a fost cuvantul” asta ar insemna ca ar trebui sa vorbim inainte de a gandi (dupa cu ne indeamna dl.rongo), nu eludand gândrea ci anticipand-o?
Cât sens ar putea avea un asemenea indemn?

„Ideea vine vorbind” – Henry Wald

– Este formula „La inceput a fost cuvantul” echivalenta cu „La inceput a fist gândul”? Sau nu?

– Este palavrageala un viciu care creaza dependenta?

Sunt tot atatea intrebari despre care mi-ar placea sa aflu parerile altora, cat mai necunoscuti cu putinta, adica liberi.

Am extras doua raspunsuri „intâmplatoare”, exprimate recent in universul virtual de limba romana (vezi mai jos). Mai exista si alte pareri?

---

…Mai degraba ca-n second life.

Conexiuni intamplatoare

(intre mari scriitori necunoscuti)

…Nu ştiu cum ar fi fost fără bloguri, dar cu siguranţă, ar fi fost mai trist. La însingurarea fiecăruia în propria-i viaţă – o realitate a omului contemporan – s-ar fi adăugat şi tăcerea. Prin intermediul blogurilor, comunicăm, ne exprimăm opiniile – deşi, ca să folosesc un truism celebru, cuvintele le-au fost date oamenilor ca să-şi ascundă gândurile şi, aş adăuga, este de-a dreptul periculos să spui / scrii tot ce gândeşti.

Sigur, pentru un om care se exprimă magistral (ca să fiu modestă) în scris, blogul a fost o revelaţie. Un miracol, fereastra care se deschide, zidul care se fisurează într-un punct. Nu vă puteţi imagina cât de utilă şi fermecătoare este această funcţie a internetului, pentru o fiinţă care în viaţa de zi cu zi se exprimă ca o mulă, mai mult fiind perplexă decât reacţionând. Cei care m-au cunoscut mai întâi din scris (fără excepţie, cred) au fost dezamăgiţi de “prestaţia” mea ca individ.

De aceea, cred, artiştii ar trebui să stea în turnul de fildeş. Nu e o metaforă. Nu poţi face scamatorii, în viaţa de zi cu zi. Inspiraţia vine când vine şi atunci, da, poţi deschide porţile pentru toţi cititorii, pentru aceia care vor să zboare pe aripile imaginaţiei. Vedeţi voi, tensiunea pe care o pot pune în scris nu o pot “clona” şi în viaţa reală. De mult prea multe ori, pentru cineva care m-a “văzut” doar prin intermediul poemelor, prezenţa mea a fost dezamăgitoare. Nu am cum să schimb lucrurile. Unii chiar s-au lăsat înşelaţi rău de propria imaginaţie confundând omul cu scrisul. Sigur, scriind, pun şi din mine, din fiinţa mea, pe hârtie (pe pixeli, voila) dar…

…citeste mai aproape si mai departe AICI, acolo…