Aplauze pentru poet: Gellu

Despre dragoste, destin și condiția umană (cazul Gellu Naum) – schiță regenerată la sugestia Suzanei:

Într-o zi de vară, sub un cer plin de nori, Zenobia, o pasăre oarbă, zbura cu sentimentele ei de pasăre. Ea călătorea prin tărâmuri necunoscute, încercând să descopere ceea ce numea „A cincea esență” – secretul vieții, dragostea autentică.

Zenobia își închipuia că există o pasăre violetă, legendară și misterioasă, numită „Pasărea violetă„, care deținea cunoașterea acestui secret. Între timp, într-o altă lume, se afla Albert, un adolescent fluid, fascinat de călătorii și aventuri. El visa să cucerească „Insulele fericiților” și să găsească „Buchetul de flori” unic, care să aducă fericire veșnică.

Destinul i-a adus împreună atunci când Zenobia ateriza pe „Alunecarea lumilor„, în mijlocul călătoriei lui Albert. Cei doi s-au întâlnit pe „Insulele fericiților„, iar întâlnirea lor a fost ca un „Bulgărele mic” într-o avalanșă de sentimente. De atunci, au devenit „Copacul Animal” și „Clavicula a doua„, unul al altuia.

Cu timpul, cei doi au trăit o poveste frumoasă, desprinsă parcă din „Distanța bunăvoința” dintre suflete. Fiecare moment petrecut împreună era ca o poveste „Despre cele veșnice dar trecătoare„, o lecție de dragoste, iar Zenobia se simțea ca „În general” mai puternică și mai liberă alături de Albert.

Albert își dădea seama că Zenobia era precum „Oglinda oarbă„, ce îi reflecta adevărata natură, și că împreună alcătuiau „Poetul-copil„, cu inima pură și dorință de cunoaștere. Ei erau „Convulsiile unui regn căruia nu-i mai aparțin demult„, în căutarea propriului drum.

Cu toate acestea, pe măsură ce „Aproape de aproape” îmbătrâneau și treceau prin provocări, Zenobia simțea că destinul îi îndrepta pe căi diferite. Ea îl privea pe Albert ca pe „Ascet la baraca de tir„, un îndrăzneț și neînfricat călător, în timp ce ea era „Călăuza rătăcită„, pasărea căutătoare de sens.

„Vă spun”, spuse Zenobia cu tristețe în ochi, „Îți faci vânt cu propria-ți figură” iar tu ai o călătorie de făcut, Albert. Calea ta este spre „Turnirul din subsol„, spre lumea ta, iar a mea spre „Bătrânul (care) ședea mort„, spre o lume de înțelepciune și liniște.”

Albert se aplecă să o sărute pe cioc și spuse: Nu pot să te las să pleci singură, Zenobia. Împreună putem înfrunta „Ceremonii” și „Câteodată noaptea„, pentru că tu ești „Ce frig” care îmi aduce căldura în suflet.”

Într-o zi, în timp ce călătoreau Zenobia și Albert (cel „Căsătorit cu o pasăre„) au găsit o „Clavicula” veche, care conținea o enigmă despre „Cum se nasc metalele„. Era un semn, o misiune pentru ei să descopere secretul vieții și să-l împărtășească cu lumea.

Astfel, Zenobia și Albert s-au hotărât să pornească într-o nouă călătorie spre „Belvedere„, un loc misterios despre care se spunea că găzduiește tainele „Despre Gellu Naum” și înțelepciunea sa. Ei căutau să înțeleagă „Culoarea somnului” și să dezlege „Buchetul de flori” pe care îl purtau în inimi.

Pe măsură ce își continuau aventura, Zenobia și Albert au învățat să aprecieze frumusețea „Turnirului din subsol” și au înțeles că destinul lor este să călătorească împreună prin „Început și sfârșit„. În cele din urmă, au descoperit că „Vălul” care ascundea taina vieții se afla în sufletele lor.

Astfel, pasărea oarbă și călătorul fluid au devenit „Zenobia” și „Albert„, două suflete unite într-o poveste adevărată de dragoste și înțelepciune. Ei au trăit fericiți, continuând să exploreze „Domeniul presimțirilor” și „Cuțitul cununat” care îi leagă în eternitate.

Acesta este „Bustul Esperance” al adevăratei iubiri și „Anotimp” din care se naște magia vieții. Și astfel, povestea lor a devenit legendară, fiind cunoscută în toate tărâmurile din „Athanor„, ca fir inepuizabil al iubirii adevărate și a călătoriei spirituale.

Acum, în ploaie, povestitorii încă mai spun această poveste minunată despre călătoria „Cu vaporul pe cal” și despre cum doi călători au ajuns în „Insulele fericiților” pentru a găsi „Buchetul de flori” și a dezlega „Câteodată noaptea” tainele dragostei și vieții, așa cum numai un „Debarcaderul” înțelept le poate arăta.

Și în fiecare anotimp, când natura își schimbă culoarea, povestea „Zenobia” și „Albert” revine să ne amintească „Când ne vârâm sub saltele” să visăm și să iubim cu toată inima, căci aceasta este „Certitudinea eruptivă” a unei vieți pline de sens și bucurie.