Aplauze pentru poet: Gellu
Posted by Arca lui Goe pe august 1, 2023
Despre dragoste, destin și condiția umană (cazul Gellu Naum) – schiță regenerată la sugestia Suzanei:
Într-o zi de vară, sub un cer plin de nori, Zenobia, o pasăre oarbă, zbura cu sentimentele ei de pasăre. Ea călătorea prin tărâmuri necunoscute, încercând să descopere ceea ce numea „A cincea esență” – secretul vieții, dragostea autentică.
Zenobia își închipuia că există o pasăre violetă, legendară și misterioasă, numită „Pasărea violetă„, care deținea cunoașterea acestui secret. Între timp, într-o altă lume, se afla Albert, un adolescent fluid, fascinat de călătorii și aventuri. El visa să cucerească „Insulele fericiților” și să găsească „Buchetul de flori” unic, care să aducă fericire veșnică.
Destinul i-a adus împreună atunci când Zenobia ateriza pe „Alunecarea lumilor„, în mijlocul călătoriei lui Albert. Cei doi s-au întâlnit pe „Insulele fericiților„, iar întâlnirea lor a fost ca un „Bulgărele mic” într-o avalanșă de sentimente. De atunci, au devenit „Copacul Animal” și „Clavicula a doua„, unul al altuia.
Cu timpul, cei doi au trăit o poveste frumoasă, desprinsă parcă din „Distanța bunăvoința” dintre suflete. Fiecare moment petrecut împreună era ca o poveste „Despre cele veșnice dar trecătoare„, o lecție de dragoste, iar Zenobia se simțea ca „În general” mai puternică și mai liberă alături de Albert.
Albert își dădea seama că Zenobia era precum „Oglinda oarbă„, ce îi reflecta adevărata natură, și că împreună alcătuiau „Poetul-copil„, cu inima pură și dorință de cunoaștere. Ei erau „Convulsiile unui regn căruia nu-i mai aparțin demult„, în căutarea propriului drum.
Cu toate acestea, pe măsură ce „Aproape de aproape” îmbătrâneau și treceau prin provocări, Zenobia simțea că destinul îi îndrepta pe căi diferite. Ea îl privea pe Albert ca pe „Ascet la baraca de tir„, un îndrăzneț și neînfricat călător, în timp ce ea era „Călăuza rătăcită„, pasărea căutătoare de sens.
„Vă spun”, spuse Zenobia cu tristețe în ochi, „Îți faci vânt cu propria-ți figură” iar tu ai o călătorie de făcut, Albert. Calea ta este spre „Turnirul din subsol„, spre lumea ta, iar a mea spre „Bătrânul (care) ședea mort„, spre o lume de înțelepciune și liniște.”
Albert se aplecă să o sărute pe cioc și spuse: Nu pot să te las să pleci singură, Zenobia. Împreună putem înfrunta „Ceremonii” și „Câteodată noaptea„, pentru că tu ești „Ce frig” care îmi aduce căldura în suflet.”
Într-o zi, în timp ce călătoreau Zenobia și Albert (cel „Căsătorit cu o pasăre„) au găsit o „Clavicula” veche, care conținea o enigmă despre „Cum se nasc metalele„. Era un semn, o misiune pentru ei să descopere secretul vieții și să-l împărtășească cu lumea.
Astfel, Zenobia și Albert s-au hotărât să pornească într-o nouă călătorie spre „Belvedere„, un loc misterios despre care se spunea că găzduiește tainele „Despre Gellu Naum” și înțelepciunea sa. Ei căutau să înțeleagă „Culoarea somnului” și să dezlege „Buchetul de flori” pe care îl purtau în inimi.
Pe măsură ce își continuau aventura, Zenobia și Albert au învățat să aprecieze frumusețea „Turnirului din subsol” și au înțeles că destinul lor este să călătorească împreună prin „Început și sfârșit„. În cele din urmă, au descoperit că „Vălul” care ascundea taina vieții se afla în sufletele lor.
Astfel, pasărea oarbă și călătorul fluid au devenit „Zenobia” și „Albert„, două suflete unite într-o poveste adevărată de dragoste și înțelepciune. Ei au trăit fericiți, continuând să exploreze „Domeniul presimțirilor” și „Cuțitul cununat” care îi leagă în eternitate.
Acesta este „Bustul Esperance” al adevăratei iubiri și „Anotimp” din care se naște magia vieții. Și astfel, povestea lor a devenit legendară, fiind cunoscută în toate tărâmurile din „Athanor„, ca fir inepuizabil al iubirii adevărate și a călătoriei spirituale.
Acum, în ploaie, povestitorii încă mai spun această poveste minunată despre călătoria „Cu vaporul pe cal” și despre cum doi călători au ajuns în „Insulele fericiților” pentru a găsi „Buchetul de flori” și a dezlega „Câteodată noaptea” tainele dragostei și vieții, așa cum numai un „Debarcaderul” înțelept le poate arăta.
Și în fiecare anotimp, când natura își schimbă culoarea, povestea „Zenobia” și „Albert” revine să ne amintească „Când ne vârâm sub saltele” să visăm și să iubim cu toată inima, căci aceasta este „Certitudinea eruptivă” a unei vieți pline de sens și bucurie.
Stil unic! said
La circ, în Târgul Moşilor,
Pe gheaţa unui răcitor,
Trăia voios şi zâmbitor
Un piguin din Labrador
Cu nume falnic şi sonor.
– Cum se numea? – Apolodor.
– Şi ce făcea? – Cânta la cor.
Deci, nu era nici scamator,
Nici acrobat, nici dansator;
Făcea şi el ce-i mai uşor:
Cânta la cor. (Era tenor.)
Grăsuţ, curat, atrăgător
În fracul lui strălucitor,
Aşa era Apolodor…
Dar într-o zi, Apolodor,
Spre deznădejdea tuturor,
A spus aşa: – Sunt foarte trist!
Îmi place viaţa de corist,
Dar ce să fac? Mi-e dor, mi-e dor
De fraţii mei din Labrador…
O de-aş putea un ceas măcar
Să stau cu ei pe un gheţar!…
Apoi a plâns Apolodor…
Când l-a văzut pisoiul Tiţ
Plângând cu hohot şi sughiţ
I-a spus: – Prietene aş da
Mustaţa şi codiţa mea,,
Aş da o litră de caimac,
Aş da orice să te împac.
Zău, nu mai plânge! Te implor…
Dar el plângea: – Mi-e dor, mi-e dor
De fraţii mei din Labrador…
Şi-au încercat să-l mai împace
Ariciul dăruindu-i ace,
Şi ursul cu un pumn de mure
Atunci culese din pădure,
Şi iepurele Buză-Lată
Cu fruncte dulci şi cu salată
(Colegi de-ai lui Apolodor,
maeştri-cântăreţi la cor).
Dar el plângea: – Mi-e dor, mi-e dor
De fraţii mei din Labrador…
Colegii lui Apolodor
S-au dus atunci la dirijor.
Maestrul Domilasolfa,
În haina lui de catifea
I-a ascultat şi, gânditor,
S-a aşezat pe-o canapea
Oftând – Sărmanul meu tenor
Se poate prăpădi de dor!
Să plece , deci, spre Labrador…
Şi a plecat Apolodor…
La început a fost uşor:
L-a dus spre nord l-a dus în zbor
Un avion, un bimotor.
Şi stând picior peste picior
Cânta, cânta Apolodor
Cânta cu glasu-i de tenor
Plimbându-se din nor în nor…
Dar între timp înflăcărându-l
Ameţitorul peisaj
Sări pe-o aripă cu gândul
Să dea dovadă de curaj.
Apoi cu paraşuta-n spate
Se zbengui Apolodor
Când agăţându-se de roate,
Când stând călare pe motor.
Aşa, cu zboru-i acrobatic,
Ar fi ajuns în Labrador,
Dar l-a izbit un nor zănatic
Şi a căzut Apolodor…
La Capul Nord, la Capul Nord,
Adăpostit într-un fiord
Şedea pe ţărm Apolodor
Posomorât şi gânditor.
Şedea pe ţărm tăcut şi trist
Acest tenor acest corist,
Şedea cu paraşuta spartă,
Fără busolă fără hartă.
În larg vuia clocotitor,
Întreg potopul apelor
Şi se jelea Apolodor…
„O, fraţii mei din Labrador,
Adio vouă, tuturor!
Pesemne că mi-e dat să mor
Aici la ţărmul mărilor…
Şi ce păcat! Eram tenor,
Cântam frumos, cântam la cor,
O, fraţii mei din Labrador,
O, fraţii mei din Labrador
De-acuma, apele, de vor,
Îmi vor aşterne un covor
Peste nisipul de la fund
Legănător şi sclipitor,
La sânul lor să mă ascund,
Să dorm pe veci să dorm profund,
O, fraţii mei din Labrador,
O, fraţii mei din Labrador!”
Stătea pe ţărm Apolodor
Posomorât şi gânditor…
Dar iată iată un vapor!
E pescadorul METEOR
Cel mai de frunte pescador
Din Baltica în Labrador.
Sirena şuieră de zor:
– Heei! Cine eşti? – Un călător.
– Cum te numeşti? – Apolodor.
– Şi încotro? – Spre Labrador.
– De ce jeleşti? – Păi simt că mor
Uitat şi fără ajutor…
Şi i-au strigat atunci în cor,
Matrozii de pe METEOR:
„Noi te luăm, Apolodor
Că vasul nostru METEOR
E MARE ŞI ÎNCĂPĂTOR.
Ai drum ceva mai ocolit
Mergând cu noi spre răsărit,
Dar tot ajungi în Labrador.
Hai urcă-te pe pescador.. ”
Înveselit, Apolodor
Şi-a luat suindu-se pe bord,
Adio de la CAPUL NORD.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Arca lui Goe said
Merci Olga! Epopeea lu Apolodor este superbă. Acest fragment oferit de tine este doar începutul. Sper că le-ai făcut poftă si celorlalți pinguini de prin zonă s-o re/citească pe toată. 🙂
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Ziua lu’ Gellu pică fără frică într-o gaură neagră mică… Evul lui a apus dar Ada îl poate scoate din gaură… cu viteza sunetului:
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Arca lui Goe said
… iar celor prea adulți, care n-or avea răbdare cu întreaga epopee, le oferim un mic eșantion ilustrativ, de gust, care le poate da o impresie / o idee despre cine / ce fu Naum:
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Arca lui Goe said
Si cică tot azi ar fi si ziua Sfântului
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Suzana said
Merita multe aplauze. Si daca tot i-am gasit o colectie de scrieri, o las aici.
Seara frumoasa!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Arca lui Goe said
Mulțumesc pentru propunere. Am preluat sugestia d-voastră si am introdus-o într-un ghid de navigație pentru cei interesați de căile lui Gellu Naum (vezi conținutul actualizat în topicul aniversar). 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane