Un pic despre Nihil, Sine si Deo!

In câteva dintre „prozele” expuse anterior pe Arca lui Goe (1),(2),(3), am adus în prim-plan (în atenția cui s-o găsi), două mici capodopere (de artă) definitorii pentru doi artiști amatori, care le-a adus acestora faima, gloria cu care cei doi au intrat în conștiința publicului. Prea puține alte lucruri, detalii, mărunțișuri, se vor ști si/sau vor conta despre fizicianul Eugene Wigner si filozoful Thomas Nagel, în afara celor două eseuri care le-au adus celebritatea / notorietatea, marcându-le definitoriu existenta si anume: „Efectul neașteptat al matematicii în științele naturale” – Eugene Wigner (1960) si „Cum este să fii un liliac?” – Thomas Nagel (1973).” Sensul venirii celor doi mauri pe lume a fost acela de a fi medium-urile potrivite care au făcut posibila apariția in lume celor doua eseuri, atât si nimic altceva (one single OPUS in a live is life). Efectele stârnite pe Arca lui Goe cu ocazia pomenirii celor două eseuri au fost relativ ample (relativ la standardele (b)Arcei) dar foarte eterogene, colaterale, departe de spiritul, aura si conținutului capodoperelor si de intențiile cu care au fost pomenite in context arcagoeologic. Nu s-a coagulat mare lucru din hârjoanele cu pricina. In episodul de azi intenția este de a lămuri cum se face că, de fapt, cele doua eseuri nu dovedesc existenta lui Dumnezeu, asa cum s-a speculat, in siajul emulaților create la apariția articolelor, întreținute spontan de către public întru coagularea popularității lor, mult exagerate astfel.

1. “Efectul neașteptat al matematicii în științele naturale” – Fizicianul Eugene Wigner speculează filozofic asupra succesului remarcabil al matematicii în descrierea lumii naturale. El susține că conexiunea profundă dintre matematică și realitatea fizică este surprinzătoare, aproape “neașteptată”, evidențiind eficacitatea modelelor matematice în prezicerea fenomenelor naturale, chiar și atunci când au fost inițial dezvoltate fără o motivație empirică specifică… adică teoreme si teorii matematice dezvoltate si demonstrate matematic, anticipat, „în joacă”, fără un scop practic anume, ce se dovedesc, mai devreme sau mai târziu, potrivite pentru a descrie anumite fenomene observabile în lumea fizică. Punctele cheie ale eseului filozofic al fizicianului Wigner se referă la:

a. Abstractizarea matematică: Wigner subliniază că matematica oferă un limbaj puternic pentru exprimarea legilor fizice. Caracterul abstract al conceptelor matematice permite o formulare precisă a teoriilor care depășesc contextele specifice.

b. Puterea predictivă: Ecuațiile matematice, precum ecuațiile lui Maxwell în electromagnetism sau ecuația lui Schrödinger în mecanica cuantică, au prezis constant rezultate experimentale. Această eficacitate este uimitoare, având în vedere că matematica este o creație umană.

c. Armonie inexplicabilă: Wigner se minunează de alinierea “neașteptată” dintre structurile matematice (de exemplu, transformatele Fourier, teoria grupurilor) și fenomenele naturale. De ce ar trebui universul să respecte legi matematice elegante?

Știința n-ar putea nicicând si nici cum să explice de ce lumea exterioara este descriptibilă matematic.

2. “Cum este să fii un liliac?” Filosoful Thomas Nagel explorează limitele explicațiilor științifice obiective în ceea ce privește experiențele subiective. El susține că există ceva fundamental ireductibil în privința conștiinței și a perspectivei în prima persoană. Nagel folosește exemplul experienței senzoriale a unui liliac pentru a ilustra acest punct. Puncte cheie ale eseului filozofic al filozofului Nagel se referă la:

a. Experiența subiectivă: Nagel afirmă că înțelegerea proceselor fizice ale ecolocației unui liliac nu surprinde cu adevărat cum este să fii un liliac. Aspectul subiectiv al conștiinței rămâne eluziv.

b. “Perspectiva liliacului”: Nagel introduce conceptul de “perspectivă a liliacului”. În timp ce putem descrie comportamentul și fiziologia liliacului, nu putem înțelege pe deplin experiența sa subiectivă de navigare prin ecolocație.

Știința nu l-ar putea face nicicum si nicicând pe om să înțeleagă pe deplin, să stie, să simtă cum îi e liliacului să fie liliac (sau oricărui alt sine diferit de cel propriu).

Ambele abordări ating/vizează așadar limite ale explicației științifice. Lucrarea lui Wigner ne încurajează să apreciem țesătura matematică a universului, în timp ce eseul lui Nagel ne reamintește de misterele de dincolo de observația empirică. Am putem spune că optimismul lui Wigner contrastează cu perspectiva sceptica a lui Nagel asupra limitărilor intrinseci. Cele doua încordări intelectuale, ne provoacă să luăm în considerare interacțiunea dintre cunoașterea obiectivă și experiența subiectivă… să le definim mai exact, să le distingem mai precis, si sa sesizam mai bine diferențele si frontierele care le separa…

Desigur ca cele doua articole ale celor doi speculanți sunt doar vorbe si din vorbe se pot spune multe, aproape orice, într-o mulțime de feluri care pot suna în si mai multe feluri, dând fiecărui sansa să audă ce vrea, ce poate, ce-i trebuie. Tu ce-ai auzit? Conține vreunul dintre aceste două eseuri dovada existentei lui Dumnezeu? Care dintre ele ti se pare mai convingător în acest sens?

UPDATE: Era vorba despre două eseuri care au facut vogă la vremea lor („Efectul neașteptat al matematicii în științele naturale” – Eugene Wigner (1960) si „Cum este să fii un liliac?” – Thomas Nagel (1973).” ). La finalul topicului „un pic despre Nihil, Sine si Deo”, am adresat publicului versat si rafinat din spatiul socializarii virtuale, pe care contez în desert, ca pe mine însumi, două mici, genuine si ingenue întrebări capcană: (citez din memorie): „Conține vreunul dintre aceste două eseuri dovada existentei lui Dumnezeu? Care dintre ele ti se pare mai convingător în acest sens?” După cum era de asteptat întrebările au rămas bine merci fără răspuns, nimeni ne având dorinta, curajul, îndrazneala, de a furniza în mod explicit o opinie pe tema dată. Desigur că anturajul Arcei lui Goe este prea putin numeros pentru a oferi statistic o bază serioasă de selectie, din care să se poată aleaga unii spectatori curajosi, gata să se lase scosi la lectie pe teme atât de încarcate de ambiguitate. Desigur că niciunul dintre cele două eseuri nu furnizează în mod explicit, specific, niciun fel de dovadă logică, rațională, stiințifică, filozofică, morală, empirică sau religioasă în legatură cu existența sau inexistența lui Dumnezeu. Sunt niste manifestari oarecare, laice, la fel de încărcate/înțărcate de divin precum orice altceva din lumea celor văzute (observabile). Există în cele două eseuri tot atâta demonstratie de Dumnezeu (sau nu) câtă există în zborul păsărilor, în Moartea Căprioarei, în răsăritul soarelui la Mangalia, în crimele de război, în fanii lui Piedone, ori în faptul că djokozaurul Nole a reusit în mod miraculos să întoarcă rezultatele si să-i invingă în câte 5 seturi pe mai tinerii si respectiv mai diabolicii sai adversari (i-am numit de Musetti, Cerundolo si bătrânetea si epuizarea)… Cine vrea, cine crede, (una sau alta) vede semnele demonstrative pretutindeni, în cele ce se văd, sesizabile, observabile. Ideea ca cele doua eseuri ar fi fiind mai cu mot, ca probe, este, în mod evident, stupidă. Desigur că adresând cele două mici, genuine si ingenue întrebări capcană publicului (versat si rafinat din spatiul socializarii virtuale) n-am urmarit în mod pervers să fac din asta un criteriu de selectie si separare între cei prosti si cei foarte prosti, Doamne fereste… Am sperat (prosteste), ca discutiile vor merge în directia potrivită pentru a stabili mai clar ce-i cu stiinta si cu matematica, ce sunt acestea, cu ce si cum se ocupă, ce nu sunt si cu ce nu se ocupă… si ce asteptari putem avea în continuare de la ele. In afara timidului d. Florin (timorat) nimeni nu a părut interesat în vreun fel, nici pe departe, de participarea la astfel de clarifiacari maieutice. Prin urmare, topicele despre universul computațional si matentropie, se amână… iarasi, probabil pentru după Wimbledon si/sau Campionatul European de Fotbal.

In schimb a venit iarasi sfârlaza cu fofează (aldus) să se ia în seamă gratis, pretinzand că detine răspunsuri la întrebările existențiale, care însă, vezi Doamne, se pot obtine doar dacă te clintesti din cadrul științific, de care trebuie să te dezlipești, sa iesi din el, caci altminteri nu, nu se poate, si Dracu te-a luat. Felul impudic în care lozeste Aldus si despre Dumnezeu si despre stiinta este accidental obscen. Desigur însă că insul ar trebui ierat, fiindca nu stie ce spune.