Divina Matematica

Abecedarul si Aritmetica sunt instrumentele magice (singurele pe care le avem), care ne dau puterea de a vorbi–gândi–cunoaste–comunica… sau iluzia respectivelor împuterniciri… Desigur că instrumentele si puterile/iluzile pe care ni le conferă ar fi lipsite de de haz, de sens si semnificatie, ar fi inutile, dacă n-am avea si… despre ce vorbi-gândi-cunoaste-comunica… In acest sens, (de e sens într-asta), ni s-a dat o Lume. Avem la dispozitie o lume (sau măcar impresia consistentă a unei lumi, altă iluzie, cum-ne-cum o lume) despre care putem vorbi, pe care o putem gândi, cunoaste si comunica. Noi, instrumentele noastre si lumea: trai neneacă pe banii babachii (bucuria de a fi 😉 ). „La început am fost Eu. Iar apoi au venit Mama si Tata… si m-au învătat să vorbesc. Pe urmă a apărut Lumea. Restul Lumii. Si mi-au dat drumul în Lume. Umblu prin lume, să-mi caut copiii si să le dau cheia de la casă.„

Ar fi fiind aceasta o cronologie plauzibilă, relativ la o perspectivă bine aleasă (primordialitatea în ordinea importantei subiective)… Desigur că de dragul conversatiei am putea accepta provizoriu si alte perspective relative: La început a fost Cuvântul, apoi Lumea si abia apoi Omul… (o inventie recentă a lumii). Fireste că despre ordinea cronologică si de prioritati (din cadrul triadei) putem discuta, cu drag, sau cu furie, toată noaptea, fără a ajunge la nicio concluzie, la niciun rezultat si la niciun acord amiabil… doar că, momentan, în contextul intentionat, respectiva cronologie nu face nici obiectul si nici subiectul topicului curent, sugestiv intitulat: Divina Matematica. De grăbim să ajungem la ruliad… că-nainte din poveste mult mai este.

Divina Matematica este o alegorie care (printre altele) intentionează să ilumineze un pic enigmele echivoce, rămase în susensie din episoadele Matentropiei (1)(2)(3), si in cel despre Nihil, Sine si Deo! în scopul de a le clarifica (semantic), nu neapărat de a le si elucida. Cei care au fost martori (cu voie sau fără voie), ai episoadelor anterioare, le pot pot considera repere bibliografice, la care se pot raporta, dar lectura acestora si revederea comentariilor rămân strict facultative. Divina Matematica este o alegorie de sine stătătoare, accesibilă si cititorilor începatori, născuti ieri sau azi, si care n-au experimentat botezul sau alte îndoctrinări. Contextul alegoric al Divinei Matematica este strict laic, orice posibile referiri la Divinitate, Demiurg, Dumnezeu si meta-fizică fiind pur metaforice.

Lista enigmelor pe care le-am avea de inventariat, de clasificat si de demistificat sunt preponderent legate de natura matematicii. Sunt cumva Abecedarul si Aritmetica doar dialecte ale aceluiasi limbaj? Este acesta un limbaj universal sau este un limbaj mental, specific intelectului uman? Este matematica împletită în țesătura fizică a lumii, așteptând să fie descoperită, sau este o invenție umană? Matematica: descoperire sau inventie? Există obiectele matematice independent de mintea umană, dezvăluind un adevăr etern propriu sau nu? Are sens să ne întrebam de ce matematica este atât de eficientă în descrierea universului? Dar… Este realmente matematica eficientă în descrierea universului sau acest lucru este doar o iluzie? Este universul matematic? Sau nu? Au sens idei mai revolutionare care sugerează că realitatea fizică este în sine o structură matematică (…), sau o instantiere a unui sub-set de reguli care provin din spațiul tuturor regulilor posibile sau proceselor computaționale?

Există nenumarate referinte utile care are putea ajuta si initia intrarea în problemă, alaturi de deja mentionatele eseuri ale lui Eugen Wigner si Thomas Nagel. Cele pe care le-as propune ca sursa de inspiratie pentru Divina Matematica ar fi lucarile unor personaje extrem de simpatice si carismaticice:

Cartea “Este Dumnezeu matematician?” scrisă de Mario Livio, este o explorare fascinantă a marilor descoperiri ale celor mai importanți matematicieni din istorie și caută un răspuns la întrebarea eternă: deține matematica cheia pentru înțelegerea misterelor lumii fizice?

Max Tegmark propune în “Universul Matematic” ideea că realitatea fizică este în sine o structură matematică. El sugerează că tot ceea ce există, inclusiv universul nostru, este parte a unui multivers matematic, unde toate structurile matematice posibile există ca universuri separate.

Stephen Wolfram a introdus noțiunea de ruliad în lucrarea sa intitulată “The Concept of the Ruliad”, publicată pe 10 noiembrie 2021. Ruliadul este descris ca fiind limita încâlcită a tot ceea ce este posibil computațional, rezultatul aplicării tuturor regulilor computaționale posibile în toate modurile posibile. Este o construcție surprinzătoare care a apărut din Proiectul de Fizică al lui Wolfram și se crede că are implicații profunde atât în știință, cât și dincolo de aceasta.

Dacă întamplarea va aduce în zona vizitatori interesati de Divina Matermatica si „enigmele” aferente vom avea ocazia să dicutam, să intrăm în unele detalii, să speculăm si să ne „dăm cu parerea” în siajul acestei teme uluitor de captivantă, sau macar în zona anecdotică a acesteia:

Doi polițiști numărau o bilă si fiindcă s-au încurcat au luat-o de la început!

Esentialmente matematica se referă la procesul de numarare si la nimic altceva. Matematica pură se referă la la numararea abstractă, care implică doar numere, iar matematica aplicată implică numararea a… ceva, … lucruri din afara matematicii, cărora li se asociază numere. Fizica, stiinta în general, se ocupa exclusiv cu studiul lucrurilor cărora li se pot asocia numere si care pot fi numarate: colectia lucrurilor observabile – carora li se pot asocia in mod univoc, repetitiv, coerent si consistent numere. Cu nimic altceva. Lucrurile care nu pot fi exprimate prin numere rămân inefabile, în afara cadrului stiintei si a matematicii. Prin urmare pentru a întelege (cât de cât) ce este stiinta si cu ce se ocupă (si ce nu este si cu ce nu se ocupă), dintre lucrurile pe care trebuie să le întelegem (mai mult sau mai putin aprioric), cele mai importante sunt numerele. La inceput a fost numarul. Nu cuvantul. Cuvantul insusi este derivat din numere, o combinatie de numere. Dacă o sa-mi spui că „numărul” este (totusi) un cuvant, acesta va fi un semn ca nu intelegi si nu intuiesti ce sunt numerele. Cuvantul „număr” este un nume, un meta/simbol, desemnat pentru a permite referirea la entitatea matematica respectivă. Cuvântul „doi” nu este acelasi lucru nu numărul 2. Nici „two”, „deux”, „dva”, „du”, „due”, „dos”, nu sunt acelasi lucru cu numărul 2. Până nici cuvintele „II” sau „2” nu sunt acelasi lucru cu numărul 2. Sa nu confundam numerele cu cuvintele care le desemnează. Nu te poti aseza pe cuvântul „scaun”. Cuvântul „câine” nu muscă. Asadar nu-mi cere sa-ti explic eu, în cuvinte, ce sunt numerele, ci străduiste-te singur să „întelegi”, să „simti”, să „intuiesti” ce sunt numerele, în cazul că faci parte dintre cei care cred în numere si în existenta acestora, independentă de existenta si gândirea ta. Dacă nu, nu.

Se zice ca singurele numere date de Dumnezeu sunt numerele naturale (întregi pozitive): 1, 2, 3, … Restul… fiind inventate de… de… om (după unii autori)… sau de diavol (după alti autori)… Oricum diavolului i se atribuie îndemnul: „Introduceti litere în matematică!”.

Hippasus din Metapontum. El este cunoscut ca fiind prima persoană care a recunoscut existența numerelor iraționale, în timp ce încerca să folosească teorema celebră a profesorului său pentru a găsi lungimea diagonalei unui pătrat unitar¹. Descoperirea sa a contrazis credința pitagoreicilor că toate fenomenele din univers pot fi reduse la numere întregi și raporturile lor². Hippasus a fost ostracizat de colegii săi pitagoreici, iar unele legende spun că ar fi fost chiar aruncat peste bord în timpul unei călătorii pe mare, ca urmare a descoperirii sale.

Tu despre ce feluri de numere mai ai stiinta, în afara celor naturale? Si? Numerele astea sunt… ă ă ă … reale? Există ele? In mod independent, dincolo de mintile noastre, sau sunt simple abstractiuni specifice mintilor umane? Dar ce parere ai despre „pi”? Este „pi” un număr sau nu? Există? Crezi că are o (ooo!) infinitate de zecimale care se succed aleatoriu? Sau nu? Si asa, în genere, ai si tu acolo sentimentul (vag) al numerelor sau nu?  

Un pic despre Nihil, Sine si Deo!

In câteva dintre „prozele” expuse anterior pe Arca lui Goe (1),(2),(3), am adus în prim-plan (în atenția cui s-o găsi), două mici capodopere (de artă) definitorii pentru doi artiști amatori, care le-a adus acestora faima, gloria cu care cei doi au intrat în conștiința publicului. Prea puține alte lucruri, detalii, mărunțișuri, se vor ști si/sau vor conta despre fizicianul Eugene Wigner si filozoful Thomas Nagel, în afara celor două eseuri care le-au adus celebritatea / notorietatea, marcându-le definitoriu existenta si anume: „Efectul neașteptat al matematicii în științele naturale” – Eugene Wigner (1960) si „Cum este să fii un liliac?” – Thomas Nagel (1973).” Sensul venirii celor doi mauri pe lume a fost acela de a fi medium-urile potrivite care au făcut posibila apariția in lume celor doua eseuri, atât si nimic altceva (one single OPUS in a live is life). Efectele stârnite pe Arca lui Goe cu ocazia pomenirii celor două eseuri au fost relativ ample (relativ la standardele (b)Arcei) dar foarte eterogene, colaterale, departe de spiritul, aura si conținutului capodoperelor si de intențiile cu care au fost pomenite in context arcagoeologic. Nu s-a coagulat mare lucru din hârjoanele cu pricina. In episodul de azi intenția este de a lămuri cum se face că, de fapt, cele doua eseuri nu dovedesc existenta lui Dumnezeu, asa cum s-a speculat, in siajul emulaților create la apariția articolelor, întreținute spontan de către public întru coagularea popularității lor, mult exagerate astfel.

1. “Efectul neașteptat al matematicii în științele naturale” – Fizicianul Eugene Wigner speculează filozofic asupra succesului remarcabil al matematicii în descrierea lumii naturale. El susține că conexiunea profundă dintre matematică și realitatea fizică este surprinzătoare, aproape “neașteptată”, evidențiind eficacitatea modelelor matematice în prezicerea fenomenelor naturale, chiar și atunci când au fost inițial dezvoltate fără o motivație empirică specifică… adică teoreme si teorii matematice dezvoltate si demonstrate matematic, anticipat, „în joacă”, fără un scop practic anume, ce se dovedesc, mai devreme sau mai târziu, potrivite pentru a descrie anumite fenomene observabile în lumea fizică. Punctele cheie ale eseului filozofic al fizicianului Wigner se referă la:

a. Abstractizarea matematică: Wigner subliniază că matematica oferă un limbaj puternic pentru exprimarea legilor fizice. Caracterul abstract al conceptelor matematice permite o formulare precisă a teoriilor care depășesc contextele specifice.

b. Puterea predictivă: Ecuațiile matematice, precum ecuațiile lui Maxwell în electromagnetism sau ecuația lui Schrödinger în mecanica cuantică, au prezis constant rezultate experimentale. Această eficacitate este uimitoare, având în vedere că matematica este o creație umană.

c. Armonie inexplicabilă: Wigner se minunează de alinierea “neașteptată” dintre structurile matematice (de exemplu, transformatele Fourier, teoria grupurilor) și fenomenele naturale. De ce ar trebui universul să respecte legi matematice elegante?

Știința n-ar putea nicicând si nici cum să explice de ce lumea exterioara este descriptibilă matematic.

2. “Cum este să fii un liliac?” Filosoful Thomas Nagel explorează limitele explicațiilor științifice obiective în ceea ce privește experiențele subiective. El susține că există ceva fundamental ireductibil în privința conștiinței și a perspectivei în prima persoană. Nagel folosește exemplul experienței senzoriale a unui liliac pentru a ilustra acest punct. Puncte cheie ale eseului filozofic al filozofului Nagel se referă la:

a. Experiența subiectivă: Nagel afirmă că înțelegerea proceselor fizice ale ecolocației unui liliac nu surprinde cu adevărat cum este să fii un liliac. Aspectul subiectiv al conștiinței rămâne eluziv.

b. “Perspectiva liliacului”: Nagel introduce conceptul de “perspectivă a liliacului”. În timp ce putem descrie comportamentul și fiziologia liliacului, nu putem înțelege pe deplin experiența sa subiectivă de navigare prin ecolocație.

Știința nu l-ar putea face nicicum si nicicând pe om să înțeleagă pe deplin, să stie, să simtă cum îi e liliacului să fie liliac (sau oricărui alt sine diferit de cel propriu).

Ambele abordări ating/vizează așadar limite ale explicației științifice. Lucrarea lui Wigner ne încurajează să apreciem țesătura matematică a universului, în timp ce eseul lui Nagel ne reamintește de misterele de dincolo de observația empirică. Am putem spune că optimismul lui Wigner contrastează cu perspectiva sceptica a lui Nagel asupra limitărilor intrinseci. Cele doua încordări intelectuale, ne provoacă să luăm în considerare interacțiunea dintre cunoașterea obiectivă și experiența subiectivă… să le definim mai exact, să le distingem mai precis, si sa sesizam mai bine diferențele si frontierele care le separa…

Desigur ca cele doua articole ale celor doi speculanți sunt doar vorbe si din vorbe se pot spune multe, aproape orice, într-o mulțime de feluri care pot suna în si mai multe feluri, dând fiecărui sansa să audă ce vrea, ce poate, ce-i trebuie. Tu ce-ai auzit? Conține vreunul dintre aceste două eseuri dovada existentei lui Dumnezeu? Care dintre ele ti se pare mai convingător în acest sens?

UPDATE: Era vorba despre două eseuri care au facut vogă la vremea lor („Efectul neașteptat al matematicii în științele naturale” – Eugene Wigner (1960) si „Cum este să fii un liliac?” – Thomas Nagel (1973).” ). La finalul topicului „un pic despre Nihil, Sine si Deo”, am adresat publicului versat si rafinat din spatiul socializarii virtuale, pe care contez în desert, ca pe mine însumi, două mici, genuine si ingenue întrebări capcană: (citez din memorie): „Conține vreunul dintre aceste două eseuri dovada existentei lui Dumnezeu? Care dintre ele ti se pare mai convingător în acest sens?” După cum era de asteptat întrebările au rămas bine merci fără răspuns, nimeni ne având dorinta, curajul, îndrazneala, de a furniza în mod explicit o opinie pe tema dată. Desigur că anturajul Arcei lui Goe este prea putin numeros pentru a oferi statistic o bază serioasă de selectie, din care să se poată aleaga unii spectatori curajosi, gata să se lase scosi la lectie pe teme atât de încarcate de ambiguitate. Desigur că niciunul dintre cele două eseuri nu furnizează în mod explicit, specific, niciun fel de dovadă logică, rațională, stiințifică, filozofică, morală, empirică sau religioasă în legatură cu existența sau inexistența lui Dumnezeu. Sunt niste manifestari oarecare, laice, la fel de încărcate/înțărcate de divin precum orice altceva din lumea celor văzute (observabile). Există în cele două eseuri tot atâta demonstratie de Dumnezeu (sau nu) câtă există în zborul păsărilor, în Moartea Căprioarei, în răsăritul soarelui la Mangalia, în crimele de război, în fanii lui Piedone, ori în faptul că djokozaurul Nole a reusit în mod miraculos să întoarcă rezultatele si să-i invingă în câte 5 seturi pe mai tinerii si respectiv mai diabolicii sai adversari (i-am numit de Musetti, Cerundolo si bătrânetea si epuizarea)… Cine vrea, cine crede, (una sau alta) vede semnele demonstrative pretutindeni, în cele ce se văd, sesizabile, observabile. Ideea ca cele doua eseuri ar fi fiind mai cu mot, ca probe, este, în mod evident, stupidă. Desigur că adresând cele două mici, genuine si ingenue întrebări capcană publicului (versat si rafinat din spatiul socializarii virtuale) n-am urmarit în mod pervers să fac din asta un criteriu de selectie si separare între cei prosti si cei foarte prosti, Doamne fereste… Am sperat (prosteste), ca discutiile vor merge în directia potrivită pentru a stabili mai clar ce-i cu stiinta si cu matematica, ce sunt acestea, cu ce si cum se ocupă, ce nu sunt si cu ce nu se ocupă… si ce asteptari putem avea în continuare de la ele. In afara timidului d. Florin (timorat) nimeni nu a părut interesat în vreun fel, nici pe departe, de participarea la astfel de clarifiacari maieutice. Prin urmare, topicele despre universul computațional si matentropie, se amână… iarasi, probabil pentru după Wimbledon si/sau Campionatul European de Fotbal.

In schimb a venit iarasi sfârlaza cu fofează (aldus) să se ia în seamă gratis, pretinzand că detine răspunsuri la întrebările existențiale, care însă, vezi Doamne, se pot obtine doar dacă te clintesti din cadrul științific, de care trebuie să te dezlipești, sa iesi din el, caci altminteri nu, nu se poate, si Dracu te-a luat. Felul impudic în care lozeste Aldus si despre Dumnezeu si despre stiinta este accidental obscen. Desigur însă că insul ar trebui ierat, fiindca nu stie ce spune.

Matentropia (III,XIV)

Intențiile tematice sistematizate riguros în titulatura „Matentropia” erau aprioric simple, vizând corelarea bilaterală între „matematică” si „entropie„… eventual prin intermediul binevoitor al noțiunilor „timp” si „gravitație„… pentru a stabili (de comun acord) ce-are a face matematica cu entropia dar si viceversa, entropia cu matematica, înainte de a purcede senin, prin taină, la scufundarea în taine despre universul computațional (…). Ca de obicei, gratie lenei si lehamitei din dotate, aferente contextului, dar (si) cu ajutorul neprețuit al interlocutorilor din siaj, am reușit să complicăm un pic lucrurile, într-un fel care a făcut praf simplitatea intențiilor originale. După ce-am pornit la drum, drumul s-a lungit si s-a curbat de nu i se mai vede capătul… Cumva om răzbate noi (doi)… pe după pânzele albe.

In episodul trecut ti-am propus vizionarea unui film în care se „demonstra” pe cale „logică” existenta lui Dumnezeu, plecând de la premisa creată pe baza unei idei filozofice emisă de un fizician pensionar (Eugene Wigner) despre asa zisa „Eficacitate nerezonabilă (inexplicabilă) a matematicii în științele naturii”. După o viața dedicată în principal studiului fizicii atomice si a energiei nucleare, fără realizări științifice ieșite din comun (relativ la alti fizicieni), omul de știința Eugen Wigner (fizician), ajuns la capătul carierei sale științifice, se dedică filozofiei, având timp berechet. In calitate de filozof omul este uimit (deodată) de faptul că majorității fenomenelor fizice observabile li se pot asocia (prin demers științific) descrieri matematice care modelează cu mare acuratețe fenomenele fizice.

Cu riscul de a părea excesiv de pendant voi încerca să explicitez mai în detaliu ce anume l-a uimit pe Wigner. Este extrem de important sa clarificam acest lucru pentru a evita aporic confuziile care s-au tot perpetuat si de care s-a tot abuzat vizavi de respectiva uluire a fizicianului pensionar.

Pentru asta să apelam la un exemplu simplu: fenomenul căderii corpurilor (în câmpul gravitational terestru). Se poate observa practic, experimental (în mod repetabil, reproductibil) că lăsate liber (adică ne supuse unor alte constrângeri/forte) corpurile cad invariabil spre pământ, într-o mișcare accelerata. Pe de altă parte există niște formule matematice abstracte (ecuații care utilizează funcții numerice), care descriu felul în care cad corpurile, exprimând numeric niște mărimi măsurabile referitoare la corpuri (deplasare, viteză, accelerație, durata de ajungere la sol, etc). Prin urmare dacă am vrea să stim în câte secunde ajunge la sol o bilă de otel lăsată liber la diverse înălțimi, am putea proceda în două moduri distincte, fie (a) experimental plasând pe rând bila la înălțimile care ne interesează, lăsând-o apoi liber si măsurând (pe cronometru) timpul în care aceasta ajunge la sol, fie (b) folosind formula matematică, înlocuind în aceasta înălțimea cu valoarea care ne interesează si făcând calculul după regulile matematice. Aplicând de oricât de multe ori ambele metode se constată că de fiecare dată rezultatele coincid… Desigur că nu aceasta este coincidența care-l uimește pe Wigner. Nu-l uimește nici faptul că ori de cât de multe ori am lăsa o bilă să cadă de la o aceiași înălțime ea va ajunge invariabil jos în mereu același număr de secunde. Adică nu-l uimește faptul ca universul e consistent si (astfel) predictibil în manifestări, asta fiindu-i filozofului Wigner de la sine înțeles. Ceea ce-l intrigă pe filozoful Wigner este faptul există o formulă matematică capabilă să redea (să modeleze, să descrie) cu precizie felul în care se petrec evenimentele în lumea fizică observabilă. Ceea ce-l uimește pe Wigner este descriptibilitatea lumii fizice, faptul acesteia de a se preta la abstractizare. In mintea sa de filozof, Wigner ia în calcul existenta ipotetică a unei lumi, desigur consistentă cu ea înseși, observabilă si (astfel) predictibilă, dar care să funcționeze dupa un set intern de reguli imposibil de abstractizat matematic… si asta nu din cauza unei complexități extreme, mult peste abilitățile cognitive ale omului, ci pur si simplu din cauza unei incompatibilități absolute între felul în care funcționează respectiva lumea fizică si orice fel de matematică sau limbaj. Faptul că lumea reală nu este asa, ci dimpotrivă este o lume descriptibilă simbolic prin limbaj (matematic), i se pare filozofului un miracol, un fapt inexplicabil.

Mirarea filozofului provine ca urmare a unei întrebări spontane care-i va fi venit in minte: De ce anume lumea fizică este descriptibilă (abstractizabilă) si nu altminteri? In absența unui răspuns concludent, se poate desigur concluziona că faptul este un…. miracol. Acuma însă trebuie precizat ca întrebările de tip „de ce?” nu sunt întrebări științifice. De ce anume este lumea cum este si nu altminteri (inclusiv de ce este descriptibila si/sau abstractizabila) nu este (deloc) o întrebare științifică. Știința nu se ocupa defel cu astfel de întrebări. Foarte adesea oamenii de știința, ajunși la capăt de drum cu cariera științifică, la capătul resurselor intelectuale, epuizați după o viața în care s-au mulțumit cu întrebări si căutări de răspunsuri științifice, cuminți, (întrebări care sunt întotdeauna de tipul „cum?”, nu „de ce?”) își îngăduie si alte feluri de activități, precum cele filozofice. Putem specula ca Wigner, fost om de știință, nu se apuca totuși sa formuleze întrebări integral neștiințifice, sau întrebări la care să nu-si poate imagina anticipat unele variante verificabile de răspuns. Oamenii de știință au adesea talentul de a identifica un „cum?” în câte un „de ce?” extinzând mereu frontierele științei. Poate că omul de știință Wigner o fi avut sentimentul c-ar putea exista niște mecanisme interne ale lumii fizice, care să o constrângă pe aceasta să fie descriptibila matematic (si nu altfel), si că științific s-ar putea explica „cum” funcționează acele mecanisme. Intuiția lui Wigner l-a lăsat să înțeleagă destul de clar, cu luciditate, faptul ca era departe de a avea argumente pentru a propune un context științific suspiciunilor sale, si ca ar fi de preferat să prezinte fata filozofică a preocupărilor sale. Putea la fel de bine să se mire de consistența lumii fizice dar, in acord cu profilul sau personal a preferat sa dea glas filozofic uimirii legate de desctiptibilitatea (matematica) a lumii. Si foarte bine a făcut. Demersul sau l-a adus in atenția publicului (lumea-i plină de aldusi), si asta i-a adus un premiu Nobel pentru fizică. Fara articolul sau filozofic (1960) Wigner n-ar fi ajuns niciodată in atenția comitetului de la Stockholms si n-ar fi luat niciun Nobel (1963). Partea nostimă este ca cei care se folosesc de uimirea filozofului (în a-si susține pledoariile) au tendința să supraliciteze si să pomenească de uimirea savantului laureat cu premiul Nobel pentru fizică.

Propun vizionarea unui nou clip de 5 minute (similar cu precedentul) înainte de a trece la discutarea discuțiilor generate de „miracolul” lui Wigner pentru a ajunge la unele concluzii in aceasta privință. Sper sa putem rezolva ceva mai rezonabil cazul „Eugen Wigner„, mai rezonabil măcar decât am fost in stare sa rezolvam cazul „Thomas Nagel” (de care presupun c-ai uitat, vai, cu desăvârșire)

Nu uita de: Bancul Zilei | Cinci Minutele Zilei | Poezia Săptămânii | Tema Săptămânii |

HUVACA (III,XIV)

Starea narațiunii
întâi de aprilie continuă năvalnic

Aruncă si tu un

sau măcar dă o geană…

13. Ghinion/off. A treisprezecea zi de întâi Aprilie. Ziua regizorului. O zi ca oricare alta, no exception-in/de-ception 🙂 bună de celebrat. Fiecare zi din viață, o sărbătoare.

Hei! Ce mai faci? Cu ce te mai ocupi? Ce făceai când te-am întrerupt cu acest calup de reclame? Nu, nu-mi spune! Oricum n-are nicio importanță. Nu contează ce făceai. Treaba ta! Viața ta! Te afli acuma, aici, într-o scurtă pauză re-creativă si publicitară. Vei relua apoi vizionarea filmului vieții tale (re)curente si duplicitare, care te așteaptă cuminte în stand by. Sper că e un film bun, captivant, de aventuri, de care ești mulțumit. Dar, oricât de mulțumit si de fericit sau de nefericit ai fi în realitatea ta intimă si de netăgăduit, tot mai ai nevoie si de altceva, de evadare, de visare, de un univers alternativ, paralel, distant, disjunct. Măcar un pic. Măcar din când în când. Noi îți oferim HUVACA, realitatea virtuală în care ai putea fi oricând oricine, orice, oricât, oricum, oriunde. Tot ceea ce realitatea făurește, ai putea fi si tu. Vino si-ti vom arata că asa este. Iată un visător. Ai putea fi tu. Tot ce nu-ti este îngăduit în realitatea ta individuală, în casa ta, în familia ta, în orașul tău, în țara ta, la serviciul sau în afacerea ta, îți e permis aici, în HUVACA, Hiperspațiul Universului Virtual al Anonimatului Clandestin si Amator.

Poti avea prieteni, colegi, anturaj, siaj, urmăritori, fani, suporteri, spectatori, detractori, amici mari, inamici mici, poți fi vedetă, idol, critic (inclusiv literar), poți vorbi în public, poți bârfi, poți să-ti exprimi liber opiniile, visele, aspirațiile, babiloniile sau vidul. Poti scrie, poți bate câmpii, poți fi bun, blând, blajin, ironic, fistichiu, nervos, malițios, capricios, bengos, intransigent, cult, categoric, sever, necruțător, poți fi cum vrei, poți fi cum ești…. sau cu totul si cu totul altfel. La alegerea ta. Gratis. Poti fi scriitor, sclipitor, formator de opinie, promotor de idei, de trenduri, analist politic, propagandist, misionar, poet, moralist, savant, curvă, filozof, absolut orice. Poti impresiona oamenii. Îi poți organiza, adula sau detesta. La grămadă sau individual. Poti fi anonim si/sau te poți bucura de notorietate… si de publicitate, tu, printre toți ceilalți ei, prezenți si ei, benevol, în HUVACA, facultativ. Înțelegi? Totul e facultativ! Nimic nu-i obligatoriu!

Poti reflecta cum vrei si accepta cât vrei din realitatea nevirtuală. Nu uita de subiectele fierbinți, de cuvintele cheie ale momentului, definitorii acut în era umană con-temp-o-rană (expuse expres în dezordine an-alfabetică): post-pandemie, război în Ucraina, conflit în Gaza, dictatură în Rusia, război proxy Franta – Rusia, în Africa, încălzire globală, Donald Trump, Inteligență Artificială, Calculatoare cuantice, Novak Djokovic, OpenAI, ChatGPT, Copilot, Microsoft, Automobile Electrice, Bitcoin, Vehicule auto-pilotate, Drone, vaccinuri, 5G, Elon Musk, Starlink, Terra formare Marte, Jeff Bezos, James Webb, materie întunecată, energie întunecată, găuri negre (masive, primordiale), Big-Bang, Gravitație cuantică, Simona Halep, Jocuri Olimpice Paris, Tesla, Wolfram, Mathematica, China, Globalism, Conspiraționism, Campionatul European de Fotbal, Nvidia, Alegeri electorale… ole!

Întrerupem un pic filmul „HUVACA – Starea narațiunii” pentru un mic spot publicitar în care promovăm Tema Săptămânii (S-Tema) în care este vorba despre Bitcoin (atenție cuvânt cheie), în două filme care se bat cap în cap (Cătălin Moise versus Cristian Chifoi) pentru a-ți capta atenția. Nu-i un subiect trivial pe care să-l treci cu vederea. Povestea apariției Bitcoin în lume este palpitantă, enigmatică, revoluționară, încărcată de o stranie frumusețe, care anunță zorii unei ere noi a umanității. Nu rămâne străin de povestea asta! Riști să fi lăsat un urmă în masa pierzătorilor la pariul făcut de umanitate cu viitorul… 1 Bitcoin ~ $71,857.85 !!! Satoshi Nakamoto – un anonim cu care ne mândrim. Mesajul său pentru tine AICI.

Bitcoin in stand by – Pauză de publicitate. Stimați telespectatori, sufletul d-voastră este avid de poezie. Nu-ti lăsa sufletul să se ofilească. Oferă-ți in dar poezie. Eminescu, Stănescu, Esenin, Baudelaire? Da… Dar de ce să nu încerci ceva, nou, proaspăt, ingenu, precum Iv cel Naiv sau, doamnelor, domnișoarelor si domnilor, Drugwash – cu a sa adiere de vânt. Vrei tragedie? Uite tragedie (în metru post-modern): Ce vînt năprasnic bate-n gînd, cîţi ani s-au scuturat din… pom…(?!) Te-aşezi pe scară și, plîngînd, urăşti blestemul de-a fi om. (2 aprilie 2024, 15:14, fix, în scara blocului)…

Publicitate – Poteci de dor – un hub cu de toate pentru toți. Aci găsești orice pentru oricine. Nu trebuie să ai facultate. Nu trebuie să fii inteligent peste medie, nu trebuie sa fii tânăr, frumos, elegant, de succes, ci dimpotrivă. Poti fi bine-merci, un oarecare, modest si cuminte. Ai si tu dreptul să nu fii singur, ai dreptul la socializare, pe poteci de dor care nu dor, ai voie să pui mesaje, inimioare, iconițe, si să urezi în fiecare zi „o săptămână bună si senină”, ocrotit atent de amfitrioane mămoase si vigilente… Vino pe poteci de dor si n-o să-ti pară rău…

Li-tiu, li-tiu, li-tiu…! Stii desigur ce este litiul. Este noua resursă strategică a planetei. Este noul petrol. Noul punct de plecare în era energiei curate, în epoca ce stă să vină a vehiculelor electrice auto-pilotate. Nu-s povesti. Nu e un SF care prefigurează o eră îndepărtată, e ACUM. Ce știi despre litiu? Stii unde se găsește? Este atuul Chinei. Serbia are resurse de litiu pe care nu le va exploata Australia… Se stie de ce… litiu… Ai idee cum arata? Ce proprietăți are?

Titan: cel mai mare satelit din Sistemul Solar. Orbitrează planeta Saturn si este mai mare decât planeta Mercur. Are atmosfera. Este singurul corp în afara de Terra din sistemul solar pe care exista lacuri. Sunt lacuri cu metan lichid. Are un bun potential pentru Terra-formare. Posibil să aibă rezerve spectaculoase de resurse minerale. Poate chiar litiu. Ce știi despre Titan? Știai ca a fost vizitat de misiunea NASA Cassini-Huygens? Sonda Huygens a coborât la suprafața lui Titan. În martie 2007 alte imagini au dezvăluit „mări” de hidrocarburi, cea mai mare dintre ele fiind de dimensiunea Mării Caspice. Titan este un loc de mare viitor pentru om si omenire. Habar n-ai tu ce potential turistic are… în resorturi de lux cu vedere spre Saturn.

Li-tiu, li-tiu, li-tiu. Ai idee cat litiu este pe Pământ? Si mai ales ai idee de unde provine litiul care se găsește în scoarța terestra? Majoritatea elementelor chimice s-au format in procesele de fuziune nucleara in stele sau in super-nove. Nu si litiul. Puținul litiu care se găsește in univers s-a format la Big-Bang. Stii ca este utilizat si in compoziția medicamentelor care tratează afecțiuni psihice precum sindromul bipolar? Nu uita de litiu.

Pe Poteci de dor găsești bricolaj, traforaj, politică, poezie, gânduri rebele de vineri seara, alintări, mofturi, vorbe de clacă, sfaturi bune, sugestii, remedii, cuvinte de alean, bătăi pe umăr, umăr pe care poți plânge, zâmbete gratuite si mai ales oameni simpli, asa ca tine, cu care vei interacționă pașnic, cuminte, sedativ si relaxativ, asistat îndeaproape de gazde calde, atente, protective, preocupate, care nu vor lăsa pe nimeni să se încaiere. Poti fi invitat să te deprinzi cu stereoscopia. Stii cum se face? Încearcă! Nu te costă nimic. Doar un click. Privește poza asta de AICI până când vezi un cal. Nu te mint. Serios. Nu-s cai verzi pe pereți ci un super-cal 3D, pe poteci de dor. Vino. Te așteptam cu drag si dor. Conformiști din toate țările uniți-vă. 🙂

Drugwash, un nimeni. Drugwash, un destin. O poveste. Omul de gol de pe multe bloguri, care ar pluti în van sau s-ar prăbuși în gol, trăgând targa pe uscat, fără niciun spectator plătitor, dacă n-ar fi el, eroul salvator… Drugwash, omul fără nicio treabă care ține frumos de urât multor nimenei, comentându-le în strună si dându-le constant, zi de zi, dulcea iluzie cum c-ar fi fiind (totuși) ceva, cineva, alături de altcineva, iar nu singuri, singurei, postând la greu prostii adânci si fără rost.

Bitcoin a ajuns să fie speculat la bursă si tranzacționat în monedele tradiționale. 😦 Dacă o mai trăi… probabil că marele anonim Satoshi Nakamoto se răsucește în mormânt… 😉 sau poate stă să se mai nască odată. Satoshi Nakamoto este cel mai celebru anonim. E mult mai celebru chiar si decât Iv cel Naiv. Probabil că stă ascuns în vreun orășel obscur, aproape de cercul polar, ca anodin bibliotecar, pasionat de origami si de ikebana, care scrie ad-hoc haiku, în timpul liber. In vremea asta Catalin (Moise), marxistul, viclean copil de castă (paj), nu vede frumusețea orbitoare a misterioasei povesti a bitcoin-ului în lume… mofturi capitaliste.

Revenim în studio. Ai mare grijă în legătură cu cuvintele cheie din contextul contemporan al umanității. Sunt cuvinte care polarizează. Fii atent cum te raportezi la ele, nu le ignora. Străduiește-te să ai măcar vag idee în ce tabără ești, în ce tabără vrei sa fii… Fii conștient că, referitor la fiecare cuvânt cheie există tabere si adepți si corelații între acestea. Si mai ales fii atent cu cine te încurci, pe cine ignori, si peste cine dai în HUVACA. Sunt multi scriitori. Nu-s veniți să presteze literatură. Cel mult să picure literatură, ca momeală, nadă, mreje. Ei sunt veniți cu treaba lor, în interes personal, în civil, literatură la blog fac alții, pârliții, ne-scriitorii care visează sec la consacrare (gen Chichioacă, sau Racolța, ori Tatar Lau, Condei, Marina Costa, si etc.)… Scriitorii sunt veniți pentru poze de grup, în biserici vechi, care-i împart, hăt de demult (dintotdeauna), în tabere… tabăra lui Manolescu versus tabăra lui Simion, ori… tabere, tabere… ia încearcă să-i identifici care cum si cu cine, cine cui si cui nu îi dedică ode, omagii, atenție, prețuire. Cine cui îi scrie necrolog si cui nu, si de ce. Se vor pritoci niște nume si se vor trasa frontiere. Ai antene? Ai imagine? Ai ce-ti trebuie ca să navighezi pe valuri? Ia numele si descurcă-te: Gabriel Liiceanu, Liviu Antonesei, Nicolae Coande, Florin Iaru, Alex Stefanescu, Andrei Pleșu, Adrian Păunescu, Augustin Buzura, Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, un pic de Labis. Ia o poezie de la Gogea (sau o invitație la Recitiri din: „Nevoia de maeștri”), Dorin Tudoran. Mai vrei? Unde-l bagi pe Emil Brumaru? Ia cu Sorescu! Dar pe Mircea Ivănescu nu-l vrei? Pe răboj. Poftești Serban Foarță? Altceva? Barbu? Ce mai vrei mă? Ce mai vrei? Mai duci?… Până te usuci… Până la urmă ajungi tot la domnul Nimeni… invitat special la audiție: Cântecul lui Roland, pe filiera norvegiana, interpretat de Trio Mediaeval. Si dacă scapi de scriitori si de ne-scriitorii ahtiații de consacrare literară, ce-ți mai rămâne ție, ca anturaj posibil în HUVACA? Tu cu cine să votezi? Cu cine să te grupezi si re-grupezi? Tu cu cine să fii solidar, solitarule? Ar mai fi vreo două categorii de bază, mari si late… dar despre astea altă dată, în altă pauză de publicitate, în care vom întrerupe iarăși, un pic, minunatul film de aventuri al vieții tale (film bulgăresc fără subtitrare). Pentru azi asta e tot. Mai departe ești pe cont propriu. Curaj!

13. Ghinion. A treisprezecea zi de întâi Aprilie. Ziua regizorului. Esti regizor? Publicitatea s-a terminat. Te întorci AICI, la filmul vieții tale, care va continua imperturbabil din punctul în care s-a oprit acțiunea, atunci când au intrat intempestiv reclamele cu HUVACA-n-HUVACA-n… mai știi unde rămăseseși? Continuă! Regizează-ți filmul, joacă-ți rolul. Trebuie să-ți joci rolul. N-ai încotro. Dar…

Nu uita de: Bancul Zilei | Cinci Minutele Zilei | Poezia Săptămânii | Tema Săptămânii | EXPLICATIE!

Pace MIR-cea

Mircea e pe aparate. L-am cunoscut acum vreo zece ani, care au trecut de parcă ar fi fost câteva zile, pe care vi le pot reda si vouă în cuvinte, pe sărite. Nu-i mare lucru. Sunt sigură că veți înțelege mica mea poveste. L-am zărit prin „cafeteria” si-am întrebat-o pe Alecsia:
– Cine-i junele?
Alecsia e prietena mea. O urâtă devotată. Lucrează la HR si le stie pe toate.
– Tipul ăsta-n carouri? E unul nou la IT, programează în Perl, „o mircea”.
Accentuase „o mircea”, la caterincă, de parcă mi-ar fi oferit „o mărgea”. Am sorbit din cafea si am insistat:
– Haide măi! Vreau detalii!
– Oprișan Mircea, software engineer, 29 de ani, celibatar, Săgetător, liber de obligații si de inhibiții. Şo pe el! Haide să ti-l prezint.

* * *
– Bună Mircea. Ai o secundă? Vreau să-ti prezint pe cineva de la departamentul QA.
– Desigur.
a răspuns O. Mircea întorcându-și privirea în direcția în care privea si Alecsia: spre mine. Primul eye contact: perfect.
– Ea este domnișoara (?! fuck you Alecsia) Elisa Madrigal, șefa departamentului QA.
Elisa, asta eram eu. Eu si numele meu de rahat, nume de babă. O să-mi prindă bine peste vreo 30 de ani dacă oi apuca eu să trăiesc până atunci si nu s-o demoda între timp, chiar si pentru vârsta a treia. Numele pe care mi l-a ales tata când m-am născut, cu puțin înainte de a ne părăsi pe mine e si pe mama. Tot așa o chema si pe târfa la care s-a mutat tata în ziua în care împlinisem venerabila vârstă de trei săptămâni: Elisa, după cum cu stupoarea avea să afle mama, răstignită pe viață de către un tâlhar între două elise.
– Elisa îmi dai voie să ti-l introduc pe Mircea Oprișan, software engineer la departamentul IT?
(făcut cu ochiul, grimase, fuck you Alecsia)
– Chiar te rog!
– Încântat (ah) (zice Mircea), Eliza? (hm, asta o fi rudă cu simulatorul psihoterapeutic).
– Elisa, cu „s” nu cu „z”. Poti să-mi spui Emma.

Mi-am scos piciorul din pantoful cu toc si l-am odihnit pe sub masă pe pantoful tău. Eliso nebunatico. Da, deadline-ul e mâine. Hai, curaj prințeso. Urcă! Ooo Mircea, păi dacă mă inviți… Uite urc, tu îi tot dai impasibil cu deadline-ul de mâine, șefa dă din cap înfulecându-si sandwich-ul, iar piciorușul meu delicat, caută fără grabă pe sub masă si te mângâie blând, iar tu bestie, drept răsplată îmi împungi brutal laba piciorului. Eu? Nu, nu, drăguțo, vezi că ești pe cont propriu. In după-masa aia m-ai aruncat în pat, la Continental. Exagerezi! Te-am împins mai mult cu privirea. Tu Brutus ai rămas în picioare la marginea patului si ti-ai desfăcut ușor cureaua de la pantaloni. Am continuat si te-am dezbrăcat cu picioarele. M-am împotmolit un pic cu chiloții din cauza membrului în erecție. Eeee… te-ai împotmolit. Efecte speciale…

* * *
Mirciulică adu-mi si mie o cafea! ??? „Mirciulică” ??? Futu-ți morții mă-tii de parașută. Mircea, cine e mă asta? Aaa! Găbița!? E noua noastră colega. Asistent manager. A început săptămâna asta. Am fost colegi la generală. Băi asta e chiar culmea. Lipsesc si eu o săptămână si gata te si mirciulicășeste cineva. Gabi vino un pic să-ti prezint pe cineva. Elisa! Imi pare bine de cunoștință. Mi-a zis Mirciu că ești grozavă. Am auzit ca ai fost în vacanță în Dubai. Cum a fost? Super! (Un căcat, am fost pe stop toată săptămâna si a trebuit să deal-uiesc si cu hachițele lui Tudor). Daaaa, e super în Dubai. Musai trebuie să te duci.
* * *
Mircea m-a cerut. Am zis da. Sâmbătă ne-am căsătorit la ofițerul stării civile. Serios? Serios. Doar noi doi, primarul si grefierul. De bună voie si nesiliți de nimeni. Luni am divorțat. Am un notar grozav. Ti-l recomand. Vă declar liberi de obligații. Profitați de libertate în acord cu constituția. Constituția fiecăruia. Tinere poți să-ti săruți fosta soție. De adio. Ha-ha. Ne-am făcut un fel de rutină. Cam o dată pe lună ne căsătorim sâmbătă si divorțam lunea. Eee, ce te miri așa? Ne avem pe bune cu primarul si notarul. Sâmbăta asta o să fie mai special. De ce să fie mai special? Poate pentru că așa vreau eu. Asa si? Vin niște prietene de-ale mele de la Deva. Mi-am permis să le invit la ceremonie. Ai ceva împotrivă? Eu? Nu. Invită pe cine vrei.
* * *
Ah, Mircea ăsta si privirile lui insidioase de soț posesiv. Mă enervează. Grimase. Îi fac semn discret să termine cu prostiile. Am impresia că mă urmărește prin firmă. Mă prinde solo în mail-room. Îl iau scurt: Ce e domne? Ce vrei? Cred că avem o problemă. Ce problemă? Nu ne putem căsători sâmbăta asta! Ce? Acuma te-ai găsit să-mi faci mofturi? Nu ti-am zis ca vin niște prietene de la Deva? Nu de asta e vorba. Dar de ce e vorba? E vorba că nu suntem divorțați. Aaa? Data trecută… Nu mai știi? Ne-am îmbătat crunt. Lunea aia nici n-am venit la serviciu. N-am trecut pe la notar. Bă ești prost? Bă ești nebună?
* * *
Janeta aș vrea să te rog ceva. Da Emo, pentru tine orice. Săptămâna viitoare e team building-ul. La Brasov. Da. Nu pot să vin. De ce? Am programare pentru avort. Vrei să vin cu tine? Nu, nu… Vine Mircea cu tine? Nuuu, nu i-am spus. Ne-am mai emancipat si noi. Nu i-am spus nici lui Tudor. Hm. Putea-i să-i chemi pe amândoi. Te ținea unul de-o mână, altul de o mână, în timp ce te lucra tanti Igliță. Termină măi cu obscenitățile. Uite ce vreau să te rog. Să ai tu grija de Mircea la Brasov. Grijă? Am impresia că vrea să-l îmbârlige Despina. Te rog să te ocupi tu să nu se întâmple nimic. Ai dezlegare din partea mea să procedezi cum vrei si cât vrei. Ok? Ok, dar n-o să fie simplu. Stie că sunt prietena ta cea mai bună. Lasă, n-ai tu treabă. Vorbesc eu cu el. Si lui ce-o să-i spui? De ce nu vii la Brasov. Îi spun că… am de continuat tratamentul pentru uter infantil, în fine. Promiți? Bine, bine, se rezolvă.
* * *

Mircea, uluitorul meu Mircea. N-o să pot merge săptămâna viitoare la Brasov în team building. De ce? Trebuie s-o duc pe mama la clinică. Are de făcut analize. Vrei să vin cu tine? Nu, nu, nici vorbă. Mama n-are chef să vadă pe nimeni. Îi e frică să n-aibă cancer. Of, sărăcuța de tine. Mircea vreau să te rog ceva. Da pui, orice. La Brasov, te rog să ai tu grija de Janeta. Sunt foarte îngrijorată în privința ei. E depresivă. Nu se mai înțelege cu Ducu. Practic sunt separați. Nu mai e nicio o relație între ei. Ce relație ar mai putea fi? Zi si tu, cu obezul ăla. Cred că e bolnav cu glanda. Ce-ai amuțit așa? Haide, știu că-ti place un pic de Janeta. Si nu, nu vrea să te pun la încercare. Te rog doar să ai discret grija de ea la Brasov. Fă-o să se simtă bine. Nu vreau să aflu nimic sau să aud vorbe. Hai nu face pe bosumflatul. Luna viitoare mergem în Maldive. Mai e un pic.
* * *
Acum doi ani m-am mutat la Stuttgart. Tudor a fost detașat la consulat. Teribilă limba germană. Nu mai știu nimic de Mircea. Am auzit c-ar fi ajuns șef la IT, că s-ar fi însurat. M-am întors în tară. Pandemia asta a schimbat totul. E atâta liniște încât aud cum se izbesc de geamuri razele de lună. Mai ales noaptea. Am sunat-o pe Alecsia. Mi-a aranjat un interviu cu șeful cel mare pentru re-angajare. Săptămâna viitoare e interviul. Poate-l văd si pe Mircea. Nici vorbă. Toată lumea lucrează de acasă. Interviul o să fie on line, pe Zoom. O formalitate. Mi-au dat postul înapoi. Da, Mircea e șef si e însurat. L-am întâlnit o sigură dată. A fost… emoționant. Mi-a strâns mâna si mi-a zis solemn „Welcome back on bord”. Pfui! M-am hotărât să-l seduc. Îl seduc apoi îl omor. Cred că în ordinea asta. Păzea!
* * *
Azi am întâlnire cu Mircea. La continental. Exact ca pe vremuri. M-am desprins. Plutesc. Alunec. Sunt ușoară ca un fulg. Jos pe trotuar zace un trup. O femeie goală… Bâr! Zbor înapoi în cameră. Lume multă. Un fotograf. Poliție. Un cameraman. Amprentele de pe pahar. Sticla de șampanie. Goală. N-am nimic de văzut aici… Cine e tipa asta care fumează? Ah, doamna Procuror. Să intrăm un pic. S-o cunoaștem mai îndeaproape. Mai din interior. Gataaaa. Am intrat.
* * *
Spune-i lui Mateescu să nu mai lase ziariști. Elisa Madrigal, 42 de ani. Nu, nu atinge nimic. Lasă televizorul așa cum e. Hm. Interviu cu Mircea Cărtărescu. De ce iubim femeile? Misogini.

D-na procuror, am adus-o pe cameristă. Să intre? Nu, nu. Să aștepte afară. Sunt în telefon. Îl sun pe Mircea. Să-i spun ca fosta lui s-a sinucis. De sfântul Valentin. Hm! Nu răspunde. Cred că e la sala. Pe aparate.

Poveste de Sfântul Vali. A cosemnat, Antonia Oprișan, procuror la parchetul de pe lângă tribunalul Arad. Prozator, în timpul liber.

O imagine mai potrivită acestei tentative de proză de Valentine ar fi (de ex) cea de AICI. Cred că Iamiulia s-ar pricepe să aleagă o altă ilustratie încă si mai adecvată.

Elisa… l-a iubit sau nu l-a iubit pe Mircea? Aceasta-i întrebarea… rămasă fără răspuns.

Opiniile observatorilor ar fi bine venite. Da? Nu? Poate? La fel dorințele lor. La urma urmei nicio proză nu-i totalmente compactă si totalmente cuprinzătoare în raport cu infinita realitate. Intre oricare două paragrafe mai poate fi strecurat oricând un alt paragraf care să aducă în prim plan alte detalii (uitate, ignorate), estrase din infinita si cvasi-continua realitate, prin care să se iște frumuseți si prețuri noi. Oricând se poate adăuga o continuare, un epilog, un epitaf. Cineva ar putea explica ce e iubirea. Alții ar putea da exemple. Poate chiar exemple personale. Cei îndrăzneți. Oare NostaAldus ar considera ca Elisa l-a iubit pe Mircea sau că nu l-a iubit? Dar d-l Florin? Ori Poteci de Dor? Ce-o crede Alecsia despre toate astea? Ce dacă e grasă si timorată? O opinie o avea si ea. O emoție. Un sentiment. O dorință. Poate că ea l-o fi iubit pe Mircea. Poate că iubirea ei înăbușită a fost cea mai mare iubire din poveste pe care proza aici de față a ratat-o cu brio. La așa cititori, așa proza. Nu?