Balamundo

Din ciclul epic „Povești fără tâlc„, vă prezentam basmul unei dimineți consumate aievea.

Pe o stradă oarecare a unui oraș la întâmplare, într-un minut anume dintr-o oră a dimineții despre care este vorba în poveste, un urs s-a apropiat în fugă de un copil. Calm sau paralizat de spaimă copilul nu a reacționat. Ursul s-a oprit. Scena a înghețat. Atenție, urmează o tragedie. Vor fi povestite scene care ar putea să te afecteze emoțional. Un bărbat matur remarcând întâmplarea si-a răsfirat larg brațele pentru a părea mai mare si mai impresionant, precum vreun uriaș (gen Periferigerilerimini) si, într-un mod intimidant, s-a apropiat de urs, care s-a speriat și, pe moment, a fugit. Un pic mai încolo. Nu prea departe însă. Remarcând că ursul dă semne că s-ar întoarce, bărbatul, aflat în mod ilegal în posesia unui pistol pentru care nu avea permis de port armă, a scos pistolul si a tras un foc în aer în plan vertical, iar ursul a tras o sperietură care l-a făcut să o ia la sănătoasa refugiindu-se mai spre marginea orașului. Si asta e tot. In sensul că asta este toată știrea. Dar, ca în orice poveste, dincolo de crusta vizibilă a faptelor există amănunte, detalii, informații obscure, neștiute, care în mod normal, scapă atenției si observației martorilor neofiți si neaveniți… din poveste. Cum ai fi fiind si tu, de ex. Eu, ca autor al poveștii, am acces la toata infinitatea detaliilor, si astăzi, în mărinimia mea dezinteresată, voi partaja cu tine câteva eșantioane aleatorii estrase din colecția acestor detalii. Primul ar fi că ursul, care de fapt nici nu era urs, ci ursoaică, nu avea intenții criminale. Nu voia să-l mănânce pe băiețel, să-l omoare sau să-l rănească, Doamne ferește, ci voia doar să-l miroase. Atât. Fiind mânată de o irepresibilă curiozitate ursească. Al doilea ar fi că focul de armă tras inutil de către bunul si bravul samaritean a făcut totuși o victimă. O cioară care zbura pe deasupra întâmplării a fost lovită în plin de glonț, prăbușindu-se în agonie pe o stradă învecinată. Cioara aceea era mamă singură a trei pui de cioară pe care-i îngrija doar ea (… … fiind recent văduvă ca urmare a decesului soțului său mort prin otrăvire cu… …) Agonia ciorii nu a durat mult. Glonțul care-i pătrunsese în abdomen îi pulverizare ficatul si plămânul, producând o hemoragie puternică. Cioara s-a zvârcolit preț de câteva secunde dându-și duhul. In ultimele clipe ale vieții ei pe pământ impulsurile nervoase din creierul ei de cioară, traduse în limbaj uman de cuvinte, au fost consistent asimilabile unui gând către cei trei pui rămași abandonați undeva într-un cuib de cioară de la periferia orașului. N-o să-ti spun detaliat ce s-a întâmplat mai departe cu cei trei pui de cioară, pentru că povestea ar deveni în mod inutil si mai tristă. Pot însă să-ti spun că băiețelul si-a văzut pe mai departe de viața lui, relativ anostă, fără nimic extraordinar în ea, si că singurul amănunt al acestei vieți compatibil cu povestea noastră de azi ar fi fiind acela că la un moment dat (pentru vreo câțiva ani) omul, copilul devenit adult, avea să fie un înfocat si vocal susținător al cauzei păstrării cu orice preț a biodiversității pe planeta noastră. Despre ce s-a mai întâmplat cu bunul samaritean care a asasinat accidental cioara, refuz să-ti livrez amănunte, în special pentru că nu doresc să stric surpriza unor povesti fără tâlc din viitor… Rămâne întrebarea despre sensul repopulării artificiale a munților cu ursi.